ICCJ. Decizia nr. 971/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 971/2014
Dosar nr. 4451/30/2013
Şedinţa publică din 18 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererile introduse şi înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnaţii C.C., C.T., C.I.L., C.I. şi M.A., au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 698/PI din 07 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiş, cu motivarea că solicită probe noi, care ar putea schimba încadrarea juridică a faptelor, respectiv audierea unui martor care s-ar fi aflat la locul faptei, că sunt nemulţumiţi de conţinutul rechizitoriului, că martorii audiaţi sunt mincinoşi, că în instrumentarea dosarului s-au făcut abuzuri de către organele de anchetă şi instanţele nu au pronunţat soluţii drepte.
În conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 931/III/6/2012 a Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 25 martie 2013, cererile de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererilor de revizuire ca inadmisibile, au fost înaintate Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată sub nr. 4451/30/2013 la data de 29 martie 2013.
Prin sentinţa penală nr. 187CC din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4451/30/2013, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire privind pe condamnaţii revizuenţi C.C., C.T., C.I.L., C.I. şi M.A., în prezent deţinuţi în Penitenciarul Timişoara.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Timiş a reţinut că, în cauză, în primul ciclu procesual s-a pronunţat sentinţa penală nr 698/PI din 07 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiş în Dosar nr. 12881/P/2003; a urmat al doilea ciclu procesual, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 443 din 14 iulie 2006 în Dosar nr. 3939/P/2006 al Tribunalului Timiş, iar în ultimul ciclu procesual a fost pronunţată sentinţa penală nr. 125/P.I din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiş în Dosar nr. 5654/59/2006.
Inculpaţii au declarat recurs, căile de atac promovate de aceştia fiind respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 3353 pronunţată de Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 5654.6/59/2006.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă pe baza acestor fapte sau împrejurări se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
De asemenea, potrivit art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Având în vedere motivele invocate de către condamnaţi în sprijinul cererii formulate, motive care se referă la faptul că se solicită probe noi pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor, respectiv audierea unui martor care s-ar fi aflat la locul faptei, tribunalul a constatat că cererea de revizuire formulată de către condamnat apare ca inadmisibilă, întrucât revizuirea poate fi cerută doar dacă s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Aşadar, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte sau împrejurări care au fost deja cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen., deşi condamnaţii au făcut referire la existenţa unor mărturii mincinoase, precum şi abuzuri ale organelor de anchetă şi netemeinicia, nelegalitatea hotărârilor instanţelor de judecată, tribunalul a reţinut că nu s-a invocat vreo hotărâre a instanţei, ori vreo ordonanţă cu privire la aceste motive, respectiv existenţa unei hotărâri definitive privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare în legătură cu dosarul a cărei revizuire se cere.
Având în vedere considerentele arătate, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de către condamnaţi nu pot fi circumscrise cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi, referitor la celelalte motive, nedovedindu-se că s-ar fi dat vreo hotărâre nelegală sau netemeinică, s-a reţinut că cererile de revizuire nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire arătate, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 187/CC din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4451/30/2013 au declarat apel, în termen legal, revizuenţii-condamnaţi C.C., C.T., C.I.L., C.I. şi M.A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea apelurilor s-a susţinut că sunt întrunite dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost criticată hotărârea de condamnare sub aspectul încadrării juridice şi a analizei probatoriului; s-a susţinut incompatibilitatea procurorului care a întocmit referatul asupra cererii de revizuire, a fost criticat modul în care au fost evaluate probele de către instanţele care au judecat cauza în ciclul ordinar.
Prin decizia penală nr. 146/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii C.C., C.T., C.I.L., C.I. şi M.A. împotriva sentinţei penale nr. 187/CC din 13 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4451/30/2013.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, revizuenţii C.C., C.I. şi M.A.
Examinând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru cele ce succed:
În raport de data pronunţării deciziei atacate se constată, mai întâi, că, potrivit art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
În speţă, recursurile au fost motivate în scris în termenul prevăzut de lege, pentru recurenţii C.C. şi C.I. fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172C. proc. pen., însă, cu ocazia dezbaterilor, nu s-a invocat mai invocat nici un caz de casare, solicitările orale de casare ale apărării vizând motivele care au fost invocate şi, respectiv, analizate ca temei de fapt al cererii de revizuire, similare cu criticile de la apel.
Astfel, recurenţii au reiterat, că solicită probe noi, martori, că cei care au fost audiaţi în cauză sunt mincinoşi, că în instrumentarea dosarului s-au făcut abuzuri de către organele de anchetă şi de către instanţe, care au pronunţat condamnări la pedepse prea mari, fiecare dintre aceştia, prin memoriile depuse la dosar, prezentând din nou, propria percepţie asupra situaţiei de fapt reţinute pentru condamnarea lor definitivă.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina aceste critici, deoarece nu se circumscriu nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Mai mult, trebuie precizat că judecarea prezentelor recursuri se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa şi decizia recurate - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
În consecinţă, recursurile promovate vor fi respinse, ca nefondate, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii C.C., C.I. şi M.A. împotriva deciziei penale, nr. 146/A din 10 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii revizuenţi C.C. şi M.A. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul revizuent C.I. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 85/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 863/2014. Penal → |
|---|
