ICCJ. Decizia nr. 85/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 85/2014

Dosar nr. 2038/93/2013

Şedinţa publică din 13 ianuarie 2014

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penala nr. 68 din 27 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în temeiul art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 320¹alin. (7) C. proc. pen. şi a art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.D. la pedeapsa principală a închisorii de 10 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În temeiul art. 203 C. pen.., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. si a art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.D. la pedeapsa principală a închisorii de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale mai sus indicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an de închisoare, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa principală rezultantă de 11 (unsprezece) ani de închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante de 11 ani închisoare aplicate inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive a acestuia în prezenta cauză, respectiv de la 10 mai 2013 la zi şi în baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului C.A.D.

În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. (în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 şi a. Legii nr. 71/2011), a fost admisa acţiunea civilă promovată de partea civilă C.G.C.M. prin reprezentant legal P.A.A. şi a fost obligat inculpatul C.A.D. să plătească părţii civile C.G.C.M., prin reprezentant legal P.A.A., suma de 50.000 de lei (ron) cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de. stat, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 200 de lei, urmând a fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut ca, la data de 01 august 2010 mama părţii vătămate minore C.G.C.M. a murit, iar după această dată, minora a fost internată în Centrul de plasament minori din Periş.

În luna aprilie 2012 (cu aproximaţie) minora a fost luată spre creştere şi educare de către tatăl său, inculpatul C.A.D., minora locuind împreună cu acesta din urmă precum şi cu părinţii inculpatului într-o casă situată în satul Dărăşti.

Din cauza lipsei de spaţiu locativ, minora dormea în aceeaşi cameră şi în acelaşi pat cu tatăl său, acea încăpere fiind folosită de către familie şi ca bucătărie.

În contextul mai sus menţionat, într-una din zilele de la începutul lunii ianuarie 2013, într-o noapte, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce a încuiat uşa camerei pentru a nu fi „deranjat", prin exercitare de acte de violenţă şi ameninţare, inculpatul a întreţinut un raport sexual cu fiica sa, C.G.C.M., minoră în vârstă de 11 ani, la acel moment minora fiind virgină.

În perioada ianuarie - mai 2013, de asemenea prin exercitare de acte de violenţă şi ameninţare, inculpatul a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fiica sa minoră, respectivele acte materiale de viol consumându-se doar noaptea, în respectiva cameră, inculpatul fiind mereu sub influenţa băuturilor alcoolice şi, de regulă, inculpatul obligand-o în prealabil pe victimă să vizioneze împreună filme cu caracter pornografic. Ultimul act material de viol s-a consumat în noaptea de 04 - 05 mai 2013, când inculpatul a fost şi mai agresiv decât de obicei, bătând-o pe victimă cu cureaua pe spate.

În dimineaţa de 05 mai 2013 martorul G.E., bunica victimei, i-a surprins pe cei doi relativ dezbrăcaţi, victima arătând foarte speriată. In acest context, bunica a întrebat-o pe victimă ce a păţit, iar victima, de ruşine, nu a avut puterea de a-i povesti bunicii ce i-a făcut în mod repetat inculpatul, aşa că i-a relatat bunicii doar în scris, într-un bilet redactat „telegrafic", ceea ce a păţit de luni de zile. Martora G.E., bunica victimei, a priceput ce se întâmplase, aşa că i-a cerut inculpatului să o ducă pe minoră să locuiască la locuinţa numitei P.A., sora vitregă a victimei, iar inculpatul să nu se mai întoarcă la domiciliu, că altfel va anunţa poliţia.

Inculpatul a dus-o pe victimă la locuinţa numitei P.A. (din Bucureşti), unde a lăsat-o, zicându-i numitei P.A. că minora rămâne „în vizită" cu ocazia sărbătorilor de Paşti. în dimineaţa de 08 mai 2013 P.A. a întrebat-o pe victimă când se întoarce acasă, aşa că minora a fost nevoită să îi relateze surorii sale vitrege ce i-a făcut inculpatul. în acest context, la data de 08 mai 2013, în jurul orei 14, P.A. s-a prezentat împreună cu sora sa vitregă la Secţia nr. 5 de Poliţie, relatând tot ceea ce s-a întâmplat.

Între timp, inculpatul a locuit câteva zile prin Bucureşti, ascunzându-se, iar la data de 10 mai 2013, în jurul orelor 00,15, a fost depistat de către doi lucrători de poliţie din cadrul S.P.T.F. în Gara de Nord, inculpatul declarându-le ulterior ceea ce a făcut.

Lucrătorii de poliţie din cadrul S.P.T.F. din Gara de Nord au făcut de urgenţă verificări telefonice la Poliţia comunei Măgurele, unde cele relatate de către inculpat au fost confirmate.

În consecinţă, inculpatul a fost condus la Poliţia comunei Măgurele, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, apoi reţinut şi arestat preventiv (de către Tribunalul Ilfov) sub acuzaţiile de viol şi incest, infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen. şi de art. 203 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.

Având in vedere faptul ca inculpatul a recunoscut in fata instanţei de fond faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea art. 320¹ C.p.p., situaţia de fapt a fost reţinuta de prima instanţa in baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv declaraţiile martorilor G.E. şi P.A., procesul -verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului, declaraţiile pârtii vătămate minore, expertiza medico-legală traumatologică a părţii vătămate, copie după fişa de cazier a inculpatului.

Prima instanţa a apreciat ca, in drept, faptele inculpatului C.A.D., care în perioada ianuarie - aprilie 2013, prin exercitare de acte de violenţă şi ameninţare, a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fiica sa, C.G.C.M., minoră în vârstă de 11 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului C.A.D., care în perioada ianuarie - aprilie 2013, prin exercitare de acte de violenţă şi ameninţare, a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu fiica sa, C.G.C.M., minoră în vârstă de 11 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat ca, inculpatul a comis ambele infracţiuni cu vinovăţie sub forma intenţiei directe deoarece, ştiind că victima este fiica sa naturală, a urmărit în repetate rânduri să o violeze, folosind în realizarea rezoluţiunii delictuale violenţe de natură fizică precum şi de natură psihică.

Prin raportare la deciziile de Recurs în interesul Legii nr. 2/2005 şi 17/2008 şi prin raportare la disp. art. 33 lit. a) C. pen., prima instanţa a constatat că inculpatul a comis ambele infracţiuni în concurs real.

La individualizarea pedepsei prima instanţa a reţinut că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen. trebuie să fie reduse conform art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziţia procesuală a inculpatului şi prin urmare, s-a redus cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen.

Au mai fost avute in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei incidenţa unor circumstanţe atenuante, faţă de dispoziţiile art. 73-74 C. pen.: atitudinea sinceră a inculpatului în faţa instanţei de judecată, disponibilitatea sa teoretică în a recupera în totalitate prejudiciul creat, lipsa de antecedente penale a inculpatului, aşa cum rezultă din copia fişei de cazier judiciar (fila 34 dos. Tribunalului Bucureşti).

Au fost avute in vedere şi incidenţa unor circumstanţe agravante, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen.: lipsa de regret activă efectivă, în sensul că până în prezent nu a despăgubit partea civilă, recunoaşterea parţială a activităţii infracţionale în faza de urmărire penală (fază procesuală în care inculpatul a recunoscut doar episodul infracţional din noaptea de 04 - 05 mai 2013, pretinzînd, în plus, că victima i-a spus că fusese dezvirginată cu aproximativ un an în urmă - adică la zece ani -de către un coleg) repetabilitatea elementului material - acte materiale de viol şi de incest pe durata a 4 luni de zile, inculpatul încetând activitatea infracţională nu din proprie iniţiativă, ci datorită faptului că a fost surprins în activitatea infracţională de către mama sa, bunica victimei.

De asemenea, tot ca circumstanţă agravantă s-a reţinut şi conduita inculpatului după ce a fost depistat, în acest sens, inculpatul a locuit câteva zile prin Bucureşti, ascunzându-se, iar la data de 10 mai 2013, în jurul orelor 00,15, a fost depistat de către lucrători de poliţie din cadrul S.P.T.F. în Gara de Nord, încercând în continuare să „se facă nevăzut" până când „se vor mai linişti apele"(fila 59 DUP.).

În consecinţă, instanţa de fond a aplicat disp. art. 80 C. pen. şi a orientat cuantumul pedepsei principale spre jumătatea cuantumului dintre minimul special şi maximul special mai sus amintite, aplicând o pedeapsă principală în cuantum de 10 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1),alin. (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen.

Având în vedere prevederile art. 197 alin. (3) C. pen., precum şi cuantumul pedepsei principale aplicate, în temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen, legea fiind expresă în acest sens .

Prin raportare la decizia de Recurs în interesul legii nr. 74/2007, prima instanţa a considerat că se impune în speţă, atât ca pedeapsă complementară cât şi ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen (interzicerea drepturilor părinteşti precum şi a dreptului de a fi tutore sau curator), având în vedere specificul infracţiunilor săvârşite de către inculpat, faptul că acesta a comis viol şi incest tocmai împotriva fiicei sale, profitând şi de ascendentul său patern în faţa victimei, ascendent pe care l-a pervertit în sens infracţional.

Prin urmare, inculpatului i-au fost interzise ca pedeapsă complementară cât şi ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen (interzicerea drepturilor părinteşti precum şi a dreptului de a fi tutore sau curator).

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de incest, prima instanţa a apreciat că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 203 C. pen. trebuie să fie reduse conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziţia procesuală a inculpatului si a constatat ca^minimul special legal" al pedepsei aplicabile în speţă este de un an şi 4 luni de închisoare, iar „maximul special legal" al pedepsei aplicabile în speţă este de 4 ani şi 8 luni de închisoare.

S-au avut in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei incidenţa aceloraşi circumstanţe atenuante şi circumstanţe agravante reţinute in cazul infracţiunii de viol.

În consecinţă, prima instanţa a aplicat art. 80 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., a orientat cuantumul pedepsei principale spre jumătatea cuantumului dintre minimul special şi maximul special, aplicând o pedeapsă principală în cuantum de 3 ani de închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 203 C. pen.

De asemenea, in temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen, legea fiind expresă în acest sens .

Având în vedere că cele două infracţiuni comise în speţă sunt în concurs, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., prima instanţa a contopit cele două pedepse principale aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare, la care s-a aplicat un spor de un an de închisoare, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa principală rezultantă de 11 ani de închisoare.

Instanţa de fond a considerat că fată de activitatea infracţională gravă, multiplă (repetate acte materiale de tentativă de viol, dar şi acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al altei infracţiuni - incestul -, neaplicarea unui spor de pedeapsă (de un de Închisoare), ar însemna, practic, că inculpatul ar beneficia de impunitate relativ la infracţiunea de incest comisă în speţa de faţă, aceasta din urmă fiind cu atât mai gravă cu cât victima era fiica sa „naturală" şi, în plus, actele materiale de incest nu au fost comise o singură dată, ci în repetate rânduri, timp de aproximativ 4 luni de zile.

Fata de prevederile art. 65 C. pen., prima instanţa a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen., iar în temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit.b) C. pen.

S-a apreciat ca, scopul pedepsei rezultante, astfel cum este acesta reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen., poate fi atins în ceea ce îl priveşte pe inculpat doar cu executarea acesteia în regim de detenţie.

S-a dedus din cuantumul pedepsei principale rezultante finale aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 mai 2013 la zi şi în baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului. S-a apreciat ca, pericolul concret pentru ordinea publică se întemeiază pe gravitatea concretă deosebită a infracţiunilor comise de către inculpat, în special a infracţiunii de viol : acţiunea violentă a inculpatului a fost îndreptată împotriva unora dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală şi anume libertatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane, premeditarea de care inculpatul a dat dovada - faptul că anterior primului act material acesta a încuiat uşa camerei, repetabilitatea actelor materiale pe o perioadă de 4 luni.

Faţă de prevederile exprese ale legii, în temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 instanţa de fond a dispus prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanţa a constatat ca faptele de viol şi incest întrunesc, sub aspect obiectiv şi subiectiv, condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 şi a Legii nr. 71/2011. Această „versiune" a C. civ. trebuie să fie avută în vedere în speţă, prin raportare la data săvârşirii faptelor imputate inculpatului.

În faţa instanţei de fond, înainte de citirea actului de sesizare, reprezentantul legal al părţii vătămate, P.A. Alexandra, având cuvântul, după consultări cu partea vătămată minoră, a arătat că se constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 500 de milioane de lei vechi, reprezentând daune morale pentru suferinţele fizice şi psihice îndurate de către partea vătămată.

Cu privire la acest aspect, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite în acest caz condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, în ceea ce priveşte prejudiciul suferit de partea vătămata minoră prin incălcarea drepturilor subiective nepatrimoniale (dreptul la integritate fizică şi psihică), acesta este de natura morală.

Existenţa acestui prejudiciu moral a fost dovedita cu înscrisurile de la filele 50 şi 53 şi 54 ale dosarului de urmărire penală.

Cu privire la cuantumul acestui prejudiciu moral, s-a apreciat că acesta nu se poate dovedi, astfel incat despăgubirile civile nu reprezintă o modalitate de repunere in situaţia anterioara săvârşirii faptelor de viol şi incest, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil valorile nepatrimoniale de care victima a fost privata, in raport de modalitatea in care a resimţit impactul acţiunilor inculpatului, ţinând cont că orice durere fizica sau psihică este resimţita, astfel incat orice durere fizica sau psihică presupune şi o suferinţă psihică.

Faţă de aceste considerente, văzând şi disponibilitatea inculpatului de a repara integral prejudiciul creat (fila 40 la dos. Tribunalul Bucureşti), având în vedere că practica judiciară în materie este constantă în a aprecia cuantumul daunelor morale ce se acordă ce trebuie apreciat în echitate, văzând şi art. 41, teza finală, din C.E.D.O., a fost admisa în totalitate acţiunea civilă cu caracter alăturat promovată de partea civilă C.G.C.M., prin reprezentant legal P.A. Alexandra şi, în consecinţă, a obligat inculpatul Ciocârlan Alexandru Dorian să plătească părţii civile C.G.C.M., prin reprezentant legal P.A. Alexandra, suma de 50.000 de lei (ron) cu titlu de daune morale.

S-a apreciat ca suma cerută de către partea civilă ca daune morale -50.000 de lei - nu este exagerată ca şi cuantum, având în vedere argumentele mai sus arătate. Prin urmare, s-a apreciat ca admiterea în totalitate a daunelor morale cerute de către partea civilă nu înseamnă o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia, respectându-se aşadar art. 1, 14, 15, 16¹, şi 346 C. proc. pen., dar şi art. 41, teza finală, din C.E.D.O.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul şi a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, având in vedere faptul ca inculpatul a recunoscut şi regretat sincer comiterea faptei.

Prin Decizia penală nr. 213/ A din 5 august 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 27 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10 mai 2013 la zi şi în baza art. 383 alin. (1)^1.

C. proc. pen. rap la art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.A.D. şi a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen.., la stabilirea pedepsei ţinându-se seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate prin lege pentru infracţiunile reţinute in sarcina inculpatului, de gradul de pericol social al acestor fapte, dat de împrejurările si modalităţile comiterii (în perioada ianuarie - aprilie 2013, prin exercitare de acte de violenţă şi ameninţare inculpatul a avut repetate raporturi sexuale cu fiica sa, minoră în vârstă de 11 ani), urmările care s-au produs asupra victimei, rezonanţa negativă pe care astfel de fapte le au în comunitatea în care trăiesc părţile dar şi persoana inculpatului care a nu era cunoscut cu antecedente penale si a avut o atitudine procesuală sinceră.

S-a constatat că atitudinea sincera a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptelor a fost valorificata prin aplicarea disp. art 320¹ C. proc. pen. şi în raport de gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite de inculpat si de împrejurările comiterii acestora, s-a apreciat ca scopul educativ şi preventiv al pedepsei, poate fi atins numai cu executarea pedepsei în regim privativ de liberate, astfel incat si modalitatea de executare aleasă de prima instanţa corespunde scopului pedepsei.

S-a constată că pedeapsa aplicată inculpatului este proporţională cu gravitatea ridicată a faptelor şi cu împrejurările concrete de comitere a acestora, astfel cum au fost evidenţiate, corespunzând scopului legal, punitiv şi educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.

Cu privire la latura civilă, s-a apreciat că, în mod legal în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost admisa acţiunea civila formulata de partea civila minora prin reprezentant legal, suma de 50.000 de lei acordata de prima instanţa acesteia cu titlu de daune morale fiind proprotionala cu suferinţele fizice şi psihice suferite de partea vătămată. Astfel, cuantumul daunelor morale a fost apreciat corect de către instanţa de fond, inculpatul declarandu-se de acord sa plătească despăgubirile acordate pârtii civile.

Împotriva acesteia decizii a declarant recurs inculpatul C.A.D.I., a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate si reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul Ciocârlan Alexandru Dorian Ioan prin raportare la dispoziţiile art 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁵C. proc. pen. stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 5 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385⁹C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, iar potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că inculpatul C.A.D.I. a transmis un memoriu la dosarul cauzei, la data de 18 decembrie 2013, iar apărătorul desemnat din oficiu oral în faţa instanţei, la data judecării recursului, a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol.

Astfel, în cauză, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalităţii pedepsei aplicată, respectiv dacă acesta se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.

În realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs.

În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse şi constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 385¹⁵alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 213/ A din 05 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată pedeapsa aplicată recurentului inculpat prevenţia de la 10 mai 2013 la 13 ianuarie 2014.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 213/ A din 05 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat prevenţia de la 10 mai 2013 la 13 ianuarie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1245/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 971/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 85/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 85/2014. Penal