ICCJ. Decizia nr. 115/2015. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 115/A/2015
Dosar nr. 839/57/2014
Şedinţa publică din 1 aprilie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 6 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 105/57/2012 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului N.L.M., (ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Sibiu), de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen.
În baza art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.M., (administrator al SC P.T. SRL Turcoaia), de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
A fost ridicată poprirea asiguratorie instituită asupra salariului şi altor drepturi băneşti cuvenite inculpatului N.L.M. dispusă prin Ordonanţa din 04 ianuarie 2012 şi s-a dispus restituirea sumelor încasate în temeiul ei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 12 mai 2011 inculpatul S.M. a fost surprins în trafic în timp ce conducea autoturismul marca M., cu numărul de înmatriculare TL XX pe DN1, între localităţile Sălişte şi Săcel, cu o viteză de 161 km/oră. Ca urmare a constatării săvârşirii contravenţiei, inculpatului i s-a întocmit procesul verbal de sancţionare contravenţională din 12 mai 2011, de către I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naţionale.
Ajuns la domiciliu, inculpatul S.M. s-a întâlnit cu martorul C.D. - subofiţer în cadrul I.P.J. Tulcea Serviciul Rutiere, cu care era prieten şi i-a relatat că i-a fost suspendat permisul de conducere, depunând o plângere împotriva procesului verbal de sancţionare contravenţională la Judecătoria Tulcea. Martorul i-a spus inculpatului că Judecătoria Tulcea nu este competentă să soluţioneze plângerea formulată şi i-a comunicat acestuia că trebuie să se adreseze cu o plângere instanţei în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia. Totodată a răspuns solicitării inculpatului şi a făcut demersuri pentru a obţine numele unei persoane competente din cadrul I.P.J. Sibiu. În acest scop a luat legătura cu martorul T.C.M., de la care a aflat că inculpatul N.L.M. îşi desfăşoară activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu, şi a fost coleg de şcoală cu T.C.M. La solicitarea martorului C.D. martorul T.C.M. a comunicat acestuia numărul de telefon al inculpatului N.L.M.
În data de 19 mai 2011, inculpatul S.M. însoţit de martorul C.D. s-a deplasat în municipiul Sibiu şi I-a contactat pe inculpatul N.L.M. Cu această ocazie au făcut cunoscut inculpatului N. că permisul de conducere al inculpatului S.M. a fost reţinut de către organele de poliţie ale I.P.J. Sibiu şi l-au întrebat dacă se mai află în posesia acestei instituţii.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că probele administrate nu au înfrânt prezumţia de nevinovăţie, astfel că se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba luiia, solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora în actul de sesizare a instanţei.
În susţinerea orală şi în motivele scrise de recurs, procurorul a reţinut, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul N.L.M., că acesta a acceptat şt primit un folos, materializat în sejurul de la Hotelul R.
Rezervarea a fost făcută de martora S.G., la solicitarea inculpatului S.M., după ce acesta a luat legătura cu inculpatul N.L.M., care i-a dat detalii despre procedura de urmat în vederea recuperării permisului de conducere. Toate detaliile despre sejur au fost discutate de familia S., inculpatul N., nefăcând altceva decât să se cazeze şi să părăsească hotelul fără a achita contravaloarea serviciilor.
Cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului S.M., parchetul a apreciat că probele administrate dovedesc vinovăţia acestuia şi a solicitat condamnarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 haita Curte de Casaţie şt Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 93 din 6 iulie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpaţii N.L.M. şi S.M.
A casat sentinţa atacată şi, în rejudecare:
I. În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul N.L.M., la pedeapsa de 3 anî închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de ia Tribunalul Sibiu;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;
În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi executarea pedepsei accesorii.
II. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul S.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea de la Tribunalul Tulcea;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.L.M. a sumei de 4.721 RON.
A fost menţinută măsura asiguratorie a popririi instituită prin ordonanţa nr. 142/P din 3 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba asupra salariului şi a celorlalte drepturi băneşti cuvenite inculpatului N.L.M. până la concurenţa sumei de 4.721 RON.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 5.200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat în fond.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în recurs pentru intimaţii inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, s-a dispus a fi plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
Ca stare de fapt, Înalta Curte a reţinut următoarele:
La data de 12 mai 2011, inculpatul S.M. a fost surprins în trafic, în timp ce conducerea autoturismul marca M., înmatriculat cu nr. TL-XX pe DN1, între localităţile Silişte şi Săcel, rulând cu o viteză de 161 km/h. Acesta a fost surprins de organele de poliţie, astfel că I.P.J. Sibiu - Serviciul rutier - l-a întocmit procesul-verbal de contravenţie, din 12 mai 2011, fiindu-i suspendat permisul de conducere.
Ajuns la domiciliu, inculpatul S.M. s-a întâlnit cu martorul C.D. - subofiţer în cadrul I.P.J. Tulcea - Serviciul rutier, cu care se afla în relaţii de prietenie, căruia i-a spus că i-a fost suspendat permisul de conducere de către I.P.J. Sibiu, depunând o plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie la Judecătoria Tulcea. În cadrul discuţiilor avute, martorul C.D. i-a spus inculpatului S.M. că nu Judecătoria Tulcea este instanţa competentă, ci Judecătoria Sălişte, instanţă în circumscripţia căreia a fost constatată contravenţia.
La rugămintea inculpatului S.M., martorul C.D. a acceptat să facă demersuri pentru a lua legătura cu un omolog de-al său din cadrul I.P.J. Sibiu, acesta fiind martorul T.C. de la care a aflat că inculpatul N.L. îşi desfăşoară activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu, fiind coleg de şcoală cu martorul T.
La solicitarea martorului C.D., martorul T.C. a comunicat acestuia numărul de telefon al inculpatului N.L., iar la data de 19 mai 2011, inculpatul S.M., însoţit de martorul C. s-au deplasat la Sibiu şi l-au contactat pe inculpatul N.L.
I s-a adus la cunoştinţă inculpatului N.L. că permisul de conducere i-a fost suspendat, organele de poliţie încheind proces-verbal pentru constatarea contravenţiei săvârşite de inculpatul S.M.
În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul S.M. i-a oferit inculpatului N.L. - ofiţer de poliţie judiciară cu grad de comisar - ca în schimbul traficării influenţei pe lângă preşedintele Judecătoriei Sălişte, instanţă competentă să se pronunţe asupra plângerii formulate de inculpatul S.M. împotriva procesului-verbal de contestaţie - să achite pentru familia inculpatului, contravaloarea cazării pe o perioadă de 3 zile (mai-iunie 2011) la Hotelul R. din Mamaia.
Inculpatul N.L. a acceptat propunerea inculpatului S. astfel că, în aceeaşi zi a luat legătura telefonică cu preşedintele Judecătoriei Sălişte pentru a întreprinde demersurile necesare obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul civil nr. 568/294/2011 ce avea ca obiect plângerea formulată de inculpatul S.M. împotriva procesului verbal de contravenţie din 12 mai 2011 încheiat de I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier.
La discuţiile purtate între inculpatul S.M. şi N.L. a fost prezent şi martorul C.D., ofiţerul de poliţie afirmând că prin intermediul preşedintelui Judecătoriei Sălişte va obţine admiterea plângerii contravenţionale şi restituirea permisului de conducere.
La Judecătoria Sălişte a fost depusă, în aceeaşi zi, plângerea împotriva procesului verbal de contravenţie şi în baza certificatului de grefă eliberat, s-a obţinut restituirea permisului de conducere.
Pentru obţinerea unei soluţii favorabile, inculpatul N.L.M. a alterat conţinutul casetei pe care era înregistrată imaginea video din momentul surprinderii în trafic a inculpatului, astfel ca aceasta să fie neclară şi să indice o viteză mai mică decât cea înserată în procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Ulterior, la data de 15 iunie 2011, prin sentinţa civilă nr. 439/2011, pronunţată de Judecătoria Sălişte în Dosarul nr. 568/294/2011 a fost admisă plângerea formulată de inculpatul S.M., dispunându-se înlocuirea amenzii contravenţionale cu cea a avertismentului, ridicându-se totodată, sancţionarea complementară a suspendării dreptului de conducere.
În considerentele hotărârii, instanţa reţine printre altele, faptul că petiţionarul nu a contestat săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa şi că nu s-a făcut dovada contrarie celor înscrise în procesul verbal, dar fapta nu prezintă un grad de pericol social ridicat.
După pronunţarea hotărârii de către Judecătoria Sălişte, în perioada 18 iunie 2011 – 21 iunie 2011, inculpatul N.L. s-a deplasat, cu alte persoane, în Staţiunea Mamaia, unde au ost cazaţi trei nopţi, în trei camere, iar la final inculpatul a părăsit hotelul fără să achite serviciile prestate, toate acestea fiind plătite de familia inculpatului S.M.
La data de 21 iulie 2011, inculpatul N.L. s-a întâlnit cu inculpatul S.M. şi soţia acestuia la Hotelul F.H., unde au discutat aproximativ două ore, iar a doua zi, inculpatul N.L. a primit de la inculpatul S. un exemplar al facturii fiscale emise pentru sejurul de la Mamaia, semnând pe exemplarul al doilea al acesteia.
În perioada 26 iulie – 27 iulie 2011, inculpatul S.M. şi martorul C.D. s-au deplasat la Sibiu unde s-au întâlnit cu inculpatul N.L., căruia i-au remis suma de bani necesară achitării contravalorii serviciilor hoteliere, iar la 28 iulie 2011, inculpatul N. a plătit, prin virament bancar, serviciile hoteliere.
S-a reţinut că probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc vinovăţia inculpaţilor, că inculpatul S.M. a condus în 12 mai 2011 autoturismul înmatriculat sub nr. TL-XX pe DN1 între localităţile Săliște şi Sibiu, rulând cu o viteză de 161 km/h, întocmindu-se procesul verbal de contravenţie din 12 mai 2011 de către I.P.J. Sibiu.
Întrucât i-a fost suspendat permisul de conducere şi fiind interesat de obţinerea acestuia cât mai repede, inculpatul a depus o contestaţie la Judecătoria Tulcea dar, în acelaşi timp a luat legătura şi cu martorul C.D., subofiţer în cadrul I.P.J. Tulcea.
A mai reţinut instanţa că din declaraţiile martorului C.D. rezultă că inculpatul S. i-a spus că permisul de conducere i-a fost suspendat, îndemnându-l să depună contestaţie la Judecătoria Săliște în raza căreia a fost comisă contravenţia,
Demersurile ilicite ale inculpatului S.M. sunt reflectate în declaraţiile martorului, acesta fiind de acord să-I însoţească pe inculpat la Sibiu şi să încerce identificarea unei persoane care i-ar putea facilita obţinerea permisului.
Martorul C. arată că în drum spre Sibiu a luat legătura cu un apropiat al său, întrebându-I dacă are cunoştinţe la poliţia rutieră din Sibiu, acesta din urmă indicându-l pe inculpatul N.L. Împreună cu inculpatul S. au intrat în biroul inculpatului N.L. şi „i-am solicitat să ne îndrume la instanţa competentă şi acesta ne-a spus că Judecătoria Săliște este instanţa competentă".
Instanţa de control judiciar a reţinut că prezenţa inculpatului S. şi a martorului C.D., în biroul inculpatului N.L. nu a fost determinată de indicaţia a instanţei competente - acest lucru fiind cunoscut de martorul C. care, de la început i-a spus inculpatului S. că nu Judecătoria Tulcea este instanţa competentă, ci judecătoria în raza căreia s-a săvârşit contravenţia, ci găsirea unei modalităţi prin care inculpatul S. putea să-şi, obţină în termen scurt, permisul de conducere.
Deşi inculpatul N.L. nu avea competenţa de a face verificări cu privire la permisul de conducere al inculpatului S., în timp ce acesta s-a deplasat la Judecătoria Săliște să înregistreze contestaţia, a făcut verificări pentru a stabili dacă permisul de conducere al inculpatului S. se află la I.P.J. Sibiu.
Urmare acestor demersuri, inculpatul N.L. i-a confirmat inculpatului S. că permisul de conducere se află la I.P.J. Sibiu, astfel că prezentând certificatul de grefă de la judecătorie, a primit permisul de conducere.
După ridicarea permisului, inculpatul S. şi martorul C. s-au dus, din nou, în biroul inculpatului N.L., unde inculpatul S. i-a spus acestuia că are nişte prieteni care au deschis un hotel şi că se poate ocupa de o rezervare pentru 3 sau 4 camere pentru inculpatul N.L. şi prietenii săi, cei doi făcând şi schimbul numerelor de telefon.
Cât priveşte motivul pentru care inculpatul S. a fost sancţionat, martorii C.I. şi D.M. au arătat că, la cererea operatorului radar, au oprit autoturismul condus de inculpatul S., stabilindu-se că acesta rula cu o viteză de 160 km/h. Imaginile au fost receptate şi la ieşirea din serviciu, când ofiţerul de poliţie C.I. a extras caseta din aparat şi a depozitat-o într-un dulap, la sediul poliţiei, într-o încăpere nesecurizată.
Faptul că demersurile inculpatului N.L. nu au rămas doar la nivelul indicării instanţei competente, fiind interesat de rezolvarea favorabilă a contestaţiei depuse la judecătorie de inculpatul S. rezultă, pe de o parte, din declaraţiile martorilor R.M., F.R., respectiv, P.A., dar şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu preşedintele Judecătoriei Sălişte, după ce inculpatul S. a înregistrat plângerea.
Astfel, martorul P.A. arată că în cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier, exista un compartiment, denumit „compartiment abateri" coordonat de inculpatul N. unde erau evidenţiate contravenţiile la regimul rutier, care atrăgeau puncte de penalizare şi suspendarea permisului.
Prin urmare, inculpatul N.L. avea acces asupra documentelor ce se găseau în cadrul acestui compartiment, putând intra în posesia casetei pe care se aflau imaginile receptate care indicau faptul că inculpatul S. a circulat cu o viteză de 160 km/h.
Activitatea inculpatului, în acest sens, trebuie analizată prin prisma declaraţiilor celorlalţi martori cu care acesta a purtat discuţii în vara anului 2011, după ce Judecătoria Sălişte s-a pronunţat, admiţând contestaţia inculpatului S.
Astfel, martorul H.N. arată că la sfârşitul lunii iulie a fost contactat de inculpatul N.L., având asupra sa aparatul, o casetă şi un stik. Martorul a derutat imaginea, iar inculpatul i-a precizat ce modificări trebuie să facă, cerându-i să modifice viteza unui autoturism M. de la 165 km/h la 161 km/h. Caseta purta urme de modificare la aceeaşi secvenţă de imagine, cu viteza, iar pe stik nu s-a constatat vreo modificare a imaginii. Martorul a făcut modificarea dar nu a reuşit să realizeze conexiunea între aparate şi să realizeze transferul imaginii, astfel că împreună cu inculpatul N. s-au deplasat în oraşul Cisnădie, la martorul F.R.
Din declaraţiile acestuia rezultă că Ie-a spus celor doi că nu se mai ocupă de înregistrări, dar după aproximativ o oră, inculpatul N. s-a întors şi i-a cerut să-i împrumute un video record. A doua zi s-a prezentat la magazinul martorului F.R., numitul H.C. căruia i-a arătat cum să facă conexiunea de transmitere între un video şi un DVD.
S-a reţinut că dacă inculpatul nu ar fi făcut modificări asupra casetei pe care erau înregistrate imagini cu maşina condusă de inculpatul S., atunci nu se poate justifica interesul său de refacere a casetei prin intermediul martorilor la care s-a făcut referire anterior. Or, inculpatul, conştient fiind de consecinţe, a încercat în acest fel să reintre în legalitate, prin refacerea casetei şi depunerea acesteia la compartimentul pe care-l conducea.
Relevante, sub acest aspect, sunt şi declaraţiile magistratului judecător investit cu soluţionarea plângerii inculpatului S. în care arată că imaginile conţinute de către cele două fotografii nu Ie-a considerat relevante, deoarece erau ilizibile, autoturismul din fotografii neputând fi identificat pentru a se putea face coroborarea acestuia cu cel reţinut în cuprinsul procesului verbal de contravenţie".
Din analiza procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice, a rezultat că în ziua în care inculpatul S. a înregistrat plângerea la judecătorie, acesta a discutat cu preşedintele instanţei de mai multe ori, fiind cunoscută relaţia apropiată dintre magistrat şi inculpatul N. Potrivit locaţiei indicate de către telefoanele mobile ale inculpatului S. şi martorului C.D., rezultă că aceştia au înregistrat plângerea după ce inculpatul N. I-a contactat telefonic pe magistratul H.E.A. şi după această convorbire telefonică cei doi s-au deplasat la instanţa de judecată.
Deşi excede prezentei analize se apreciază că se impune a se reţine şi faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor privind repartizarea aleatorie a dosarelor, potrivit cu care, dosarele se înregistrează în ordinea sosirii la instanţă şi se repartizează în aceeaşi ordine. În ceea ce priveşte dosarul civil nr. 568/294/2011 privindu-l pe contestatorul S.M., acesta a fost repartizat cu prioritate în condiţiile în care toate celelalte dosare, înregistrate cronologic anterior şi subsecvent acestui dosar, au fost repartizate ulterior.
Cauza a fost repartizată magistratului judecător H.E.A. care, prin sentinţa civilă nr. 439/2011 din 15 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 568/294/2011 a admis plângerea contestatorului S.M.
După pronunţarea hotărârii, în perioada 18-21 iunie 2011, inculpatul N. s-a deplasat în Staţiunea Mamaia unde a petrecut un sejur la Hotelul R., după care a plecat fără să plătească contravaloarea serviciilor.
Instanţa a reţinut că probele administrate dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că plata a fost făcută de familia inculpatului S., iar ulterior, după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză, inculpatul N.L. a făcut demersuri pentru a obţine o factură emisă pentru sejurul de la Mamaia, astfel că în data de 28 iulie 2011, acesta a plătit prin virament bancar serviciile hoteliere.
În raport de probele analizate anterior, Înalta Curte a apreciat că soluţia de achitare este rezultatul unei grave erori de fapt, prezumţia de nevinovăţie fiind înlăturară pentru ambii inculpaţi.
S-a reţinut că demersurile efectuate de inculpatul S. demonstrează voinţa acestuia de a cumpăra influenţa inculpatului N. - ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Sibiu - care avea posibilitatea reală de a-i facilita obţinerea permisului de conducere, respectiv, de a obţine o soluţie favorabilă în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Sălişte. La rândul său, inculpatul N. a dat curs solicitării inculpatului S., l-a îndrumat să înregistreze plângerea la judecătorie, după ce în prealabil luase legătura cu magistratul judecător H.E. şi în aceeaşi zi a acceptat propunerea inculpatului S. de a-i oferi un sejur la Hotelul R. - făcând schimbul numerelor de telefon - lăsându-I să înţeleagă că are influenţă asupra magistraţilor de la Judecătoria Sălişte, astfel că hotărârea ce urma a fi dată să fie una favorabilă.
Instanţa de recurs a reţinut că traficul de influenţă constă, în esenţă, în vânzarea, traficarea - realizată prin acţiunea de primire sau pretindere de bani sau de alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri - a influenţei reale sau presupuse pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are, pe lângă funcţionarul competent.
Cumpărătorul de influenţă plăteşte sau acceptă să plătească, în acest mod, prin traficantul de influenţă, serviciile funcţionarului pe care le doreşte, el nefiind interesat dacă banii sau alte foloase primite ori pretinse sunt destinate traficantului, ori altei persoane.
Prin acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase - cum este cazul în speţă - se înţelege atitudinea subiectului activ de a fi de acord, a consimţi, la propunerea de bani sau alte foloase, ce i-a fost făcută în schimbul serviciilor sale. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, rezultată din comportarea, gestica subiectului activ, aceasta trebuind să fie neîndoielnică, în sensul că a acceptat promisiunea de mituire care i s-a făcut.
În această modalitate de săvârşire a elementului material al laturii obiective, funcţionarul acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite.
În cauză, astfel cum s-a relevat, cumpărătorul de influenţă S.M. a oferit, a promis inculpatului N.L. - după ce l-a contactat prin intermediul martorilor C.D., respectiv, T.C., primind indicaţii cu privire la înregistrarea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie, inculpatul purtând discuţii telefonice cu magistratul judecător investit cu judecarea cauzei - un sejur de trei zile, la un hotel de pe litoral. Inculpatul nu a refuzat propunerea, nu a respins-o, dimpotrivă, au făcut schimb cu numerele de telefon şi mai apoi, după soluţionarea favorabilă a plângerii a fost cazat la hotelul indicat de inculpatul S., fără să achite contravaloarea serviciilor, acestea fiind suportate integral de soţia inculpatului S.
Diligenţele depuse ulterior de inculpat, dându-şi seama de consecinţele faptei sale, prin întocmirea unei facturi fiscale, sunt lipsite de relevanţă, infracţiunea consumându-se aşa cum am arătat, în momentul acceptării promisiunii de foloase din partea inculpatului S.
La data de 30 decembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, sub nr. 859/57/2014, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 93 din 06 iulie 2012 a pronunţată în Dosar nr. 105/57/2012 astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de condamnatul N.L.M.
În motivarea cererii sale condamnatul N.L.M. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. susţinând că la data de 26 iulie 2011 se afla în Timişoara la sediul SC B.C. Timişoara pentru o evaluarea a autoturismului, depunând la dosar înscrisuri eliberate de service autor şi foto.
S-a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare să se dispună achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit art. 16 lit. a) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat N.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 06 iulie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia pronunţată în Dosar nr. 105/57/2012 astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, în speţă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la termen, la respectarea prevederilor de formă prev. de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi la neinvocarea temeiurilor într-o cererea anterioară.
Referitor la condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., referitoare la aptitudinea faptelor şi mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanţa a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită.
S-a arătat că potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) – d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Analizând actele şi lucrările Dosarului nr. 105/57/2012 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 93 din 06 iulie 2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 4197 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa a constatat că soluţia de condamnare a revizuentului a fost rezultatul administrării unui amplu probatoriu în cauză şi că este inadmisibil să se solicite revizuirea unei hotărâri de condamnare pe baza unor înscrisuri pe care condamnatul le avea, dar a înţeles la acel moment să nu uzeze de ele.
Împotriva sus-arătatei sentinţe, în termen legal revizuentul a formulat apel, solicitând, potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, dar şi potrivit motivelor scrise de apel, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Examinând apelul formulat de revizuentul N.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în raport cu actele şi lucrările din dosar, dar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente;
Preliminar;
La termenul de judecată din data de 1 aprilie 2015, apărătorul ales al revizuentului condamnat a solicitat trimiterea în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a chestiunii prejudiciabile având ca obiect întrebarea dacă art. 2, art. 3 alin. (3) şi art. 6 din Tratatul Uniunii Europene se opune legislaţiei naţionale - art. 459 alin. (2) C. proc. pen., care consacră o procedură în cadrul căreia „admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor", susţinând că prin neparticiparea petentului în această procedură se încalcă dreptul la un proces echitabil.
Atribuţiile Curţii Europene de Justiţie sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul Uniunii Europene precum şi în propriul său statut, acestea constând în asigurarea interpretării uniforme a legislaţiei europene.
Potrivit art. 234 din Tratatul Comunităţilor Europene, Curtea de Justiţie este competentă să hotărască cu titlu preliminar cu privire la interpretarea tratatului, cu privire la validitatea şi interpretarea actelor edictate de instituţiile comunitare şi de B.C.E. şi cu privire (a interpretarea statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, în măsura în care statutele prevăd acest lucru.
Or, este lesne de observat că întrebarea formulată de apelant excede competenţelor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Mai mult, întrebarea formulată vizează principii de desfăşurare a procesului penal şi nu există suspiciuni rezonabile că acestea să fi fost încălcate în cadrul procedurii judiciare invocate de revizuent.
În fine, Înalta Curte apreciază că problemele invocate de către apelant au un caracter general şi chiar reale dacă ar fi, o deciziei a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub acest aspect nu este utilă în soluţionarea cauzei interne.
Nu în ultimul rând, este de subliniat că pe lângă aspectul privind aria de competenţă a pronunţării unei hotărâri preliminare, judecătorul naţional trebuie să stabilească pertinenţa, relevanţa precum şi necesitatea unei asemenea hotărâri în vederea soluţionării cauzei interne. Or, pentru soluţionarea prezentei cauze nu se impune necesitatea unui asemenea hotărâri, întrucât nu există aspecte de aplicare neuniformă a dreptului comunitar, de validitate a actelor comunitare, de facilitare a aplicare a dreptului comunitar de instanţa naţională sau de respectare a dreptului comunitar cu statele membre.
În concluzie, având în vedere şi obiectul prezentei cauze, Înalta Curtea apreciază că nu se impune adresarea unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmând să respingă cererea apelantului revizuent ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei;
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în faza de admisibilitate în principiu a cererii de revizuirii, instanţa examinează îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.;
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.
Referitor la cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. „s -au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză", Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că:
- trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Cu privire la înţelesul expresiei „fapte sau împrejurări" în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că semnifică probe propriu-zise, adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, respectiv orice întâmplare, situaţie, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, apelantul solicită revizuirea hotărârii de condamnare pe baza unor înscrisuri pe care le avea în posesie, avea cunoştinţă de ele în momentul soluţionării cauzei de către instanţa de recurs şi pe care nu Ie-a prezentat instanţei, neuzând de ele.
Pe de altă parte, înscrisurile respective depuse de revizuent în calea de atac a revizuirii nu relevă o împrejurare nouă pe bază căreia să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare având în vedere că în rechizitoriu şi în hotărârea de condamnare se reţine că fapta s-a săvârşit în perioada mai - iunie 2011, în modalitatea acceptării promisiunii inculpatului S.M., de plată a contravalorii cazării la un hotel din Mamaia, fiind fără relevanţă pentru consumarea infracţiunii împrejurarea că folosul promis s-a primit ulterior acceptării promisiunii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de revizuentul N.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul N.L.M. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2015. Penal. înşelăciunea (art.244... | ICCJ. Decizia nr. 116/2015. Penal → |
|---|
