ICCJ. Decizia nr. 1455/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1455/2015

Dosar nr.52/35/2012*

Şedinţa publică din 30 octombrie 2015

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 42/P.I./2015 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată de contestatorul D.F.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut următoarele:

La data de 3 februarie 2015 s-a înregistrat contestaţia la executare formulată de persoana solicitată D.F. prin care acesta a solicitat să se constate caducitatea mandatului european de arestare preventivă emis în Dosarul nr. 2 St 27/11 de către Parchetul Graz începând cu data de 01 martie 2014 şi nulitatea tuturor eventualelor acte de executare a mandatului ulterioare datei de 01 martie 2014.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 22 aprilie 2011 s-a emis mandatul european de arestare mai sus menţionat pe numele persoanei solicitate D.F., mandat ce a fost introdus în Sistemul de Informaţii Schengen la data de 29 aprilie 2011.

În data de 5 februarie 2012 persoana solicitată a fost oprită la Punctul de Frontieră Petea, jud. Satu Mare şi prin ordonanţa nr. 330/U.5/2011 din data de 05 februarie 2012, a fost reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Ulterior, a fost sesizată Curtea de Apel Oradea pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, iar la data de 10 februarie 2012 Curtea de Apel Oradea a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis în Dosarul nr. 2 St 27/1 de către Parchetul Graz, privind pe persoana solicitată D.F., dispunând amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecăţii în dosarul penal nr. 15/336/2011 al Judecătoriei Vişeul de Sus, respectiv până la executarea pedepsei.

Prin sentinţa penală nr. 338 din data de 28 noiembrie 2011, Judecătoria Vişeu de Sus a dispus condamnarea inculpatului D.F. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) C. pen., la 6 (şase) luni închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la 1 (unu) an închisoare. În baza art. 33 lit a) şi 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 81 şi 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen.

Prin decizia penală nr. 773/2012 pronunţată în data de 18 mai 2012, Curtea de Apel Cluj a respins toate recursurile formulate împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, sentinţa rămânând definitivă la data de 18 mai 2012.

Având în vedere că prin hotărârea Curţii de Apel Oradea prin care s-a soluţionat sesizarea privind executarea mandatului european de arestare, aceasta a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea judecăţii în dosarul penal nr. 15/336/2011 al Judecătoriei Vişeul de Sus, respectiv până la executarea pedepsei, iar executarea pedepsei aplicate inculpatului de Judecătoria Vişeu de Sus va lua sfârşit la data de 18 mai 2015, respectiv la finalul celor trei ani reprezentând termenul de încercare stabilit de instanţă, termen ce a început să curgă de când a rămas definitivă sentinţa Judecătoriei Vişeu de Sus, predarea persoanei solicitate ar fi trebuit să aibă loc după această dată.

S-a arătat că, din buletinul de interogare a Sistemului de Informaţii Schengen, mandatul european de arestare preventivă emis de Austria expiră la data de 01 martie 2014 şi, având în vedere că acest mandat a fost emis pe o perioadă determinată, în faza de urmărire penală, iar termenul de executare s-a împlinit la data de 01 martie 2014, la acest moment mandatul a devenit ineficace şi se impune a se constata caducitatea lui.

Caducitatea reprezintă o sancţiune juridică ce constă în lipsirea actului juridic valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic, cauză ce determină ineficacitatea actului juridic.

S-a precizat ca mandatul european de arestare preventivă a fost emis în faza de urmărire penală de către Parchetul Graz - Austria pentru efectuarea urmăririi penale, mandat ce a avut o dată limită prevăzută pentru executare, respectiv 01 martie 2014, instanţa română a hotărât ca predarea inculpatului să fie amânată după executarea pedepsei aplicate în România în procesul penal ce se desfăşura faţă de inculpat la momentul respectiv la Judecătoria Vişeu de Sus, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 un, pedeapsa fiind suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani ce se împlineşte la data de 18 mai 2015.

Faptul că ulterior s-a emis un nou mandat în data de 28 ianuarie 2015 nu are nici o relevanţă şi nici o consecinţă în ceea ce priveşte primul mandat ce face obiectul prezentei contestaţii, pentru cel de al doilea mandat organele judiciare urmând să procedeze potrivit Capitolului III art. 96 şi urm. din Legea nr. 302/2004.

S-a apreciat de către contestator că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se constata caducitatea mandatului european de arestare preventivă, împrejurarea ulterioară mandatului ce îl lipseşte de efecte fiind dispoziţia de amânare a predării în vederea executării pedepsei aplicate în România, pedeapsă ce va fi considerată executată abia la momentul împlinirii termenului de încercare, respectiv în data de 18 mai 2015.

Examinând contestaţia la executare formulată de către persoana solicitată D.F. Curtea a reţinut următoarele:

La data de 22 aprilie 2011 s-a emis de către autorităţile judiciare austriece mandatul european de arestare mai sus menţionat pe numele persoanei solicitate D.F., mandat ce a fost introdus în Sistemul de Informaţii Schengen la data de 29 aprilie 2011.

Prin sentinţa penală nr. 13/PI din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Oradea a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis în Dosarul nr. 2 St 27/11 a şi a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la terminarea afacerilor pe teritoriul României, sentinţa rămânând definitivă prin nerecurare la data de 21 februarie 2012.

S-a reţinut că persoana solicitată a fost condamnată în Dosarul cu nr. 15/336/2011 al Judecătoriei Vişeu de Sus la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. şi ca persoana solicitată, care avea calitatea de inculpat în acel dosar, formulase recurs, aşadar aceasta nu era încă definitivă.

La data de 18 mai 2012 Curtea de Apel Cluj a respins toate recursurile formulate împotriva sentinţei penale mai sus arătate, aceasta rămânând definitivă la data de 18 mai 2012.

În aceste condiţii executarea pedepsei aplicate persoanei solicitate a luat sfârşit la data de 18 mai 2015, adică la împlinirea termenului de încercare de 3 ani stabilit de instanţă, predarea persoanei solicitate urmând a avea loc după aceasta dată.

Din răspunsul formulat de către autorităţile austriece a rezultat că pe numele persoanei solicitate s-a emis un nou mandat de arestare, 2 St 77/14d, din 28 ianuarie 2015, care înlocuieşte mandatul de arestare din 22 aprilie 2011, deoarece s-au adăugat fapte noi, acesta fiind în vigoare alături de mandatul european de arestare din 22 aprilie 2011, nr. 2 St 27/1 la, care a rămas valabil.

S-a precizat totodată că se doreşte predarea persoanei solicitate D.F. pentru toate infracţiunile ce decurg din mandatele europene de arestare emise de Parchetul Graz la 22 aprilie 2011, nr. 2 St 27/11 a şi la 28 ianuarie 2015, nr. 2 St. 77/11 d.

Raportat la starea de fapt mai sus expusă Curtea a reţinut că potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 141 din 12 iulie 2010 Sistemul de Informaţii Schengen, denumit SIS este un sistem informatic instituit la nivelul Uniunii Europene şi utilizat de statele membre pentru cooperare, prin schimb de informaţii, în efectuarea de căutări de către autorităţile naţionale competente.

Art. 1 lit. e) din Legea nr. 141 din 12 iulie 2010 defineşte semnalarea ca fiind setul de date introduse în SINS referitore la persoane sau bunuri cu privire la care au fost dispuse unele măsuri, în condiţiile legii, în vederea realizării unui interes public, a respectării regimului liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor sau a asigurării ordinii şi siguranţei publice şi a prevenirii unor ameninţări la adresa securităţii naţionale, semnalarea de interes Schengen fiind, conform lit. g) a textului legal mai sus menţionat o semnalare transmisă din SINS în SIS.

Printre semnalările ce pot fi introduse în SIS Legea nr. 141/2010 prevede şi semnalările cu privire la persoane căutate în vederea predării în baza unui mandat european de arestare sau în vederea extrădări - secţiunea a 3 a.

Potrivit art. 13 din Ordinul nr. 212 din 23 septembrie 2010 privind procedurile de lucru pentru activităţile autorităţilor naţionale competente din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor aferente semnalărilor din SINS sau SIS semnalările privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea predării sau extrădării sunt păstrate în sistem numai pentru perioada necesară realizării scopului pentru care au fost introduse conform legislaţiei naţionale în vigoare, dar fără a depăşi perioada de 3 ani.

Înainte de împlinirea termenului de 3 ani, SINS/SIS generează automat notificări către structura de poliţie care a introdus semnalarea, cu privire la ştergerea programată a semnalărilor.

Perioada de valabilitate a semnalărilor privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea predării sau extrădării poate fi prelungită de către structura Poliţiei Române care a introdus semnalarea ca urmare a analizării necesităţii menţinerii datelor în SINS/SIS şi în urma validării de către Biroul Sirene naţional.

Art. 14 din ordinul mai sus menţionat prevede ca ştergerea semnalărilor naţionale referitoare la persoane căutate pentru a fi arestate în vederea predării sau extrădării poate fi automată (efectuată de SINS/SIS ca urmare a expirării duratei de valabilitate a semnalărilor, dacă nu a fost solicitată prelungirea valabilităţii conform art. 13 alin. (3) şi ştergere manuală (realizată de către structura prevăzută la art. 5 alin. (2), doar după validarea ştergerii de către Biroul SIRENE naţional, după încheierea procedurilor de preluare a persoanei care a făcut obiectul semnalării sau dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile de menţinere a semnalării în sistem.)

La fila. 20 a dosarului exista adresa nr. 1501123 din 4 februarie 2015 emisă de Centrul de Cooperare poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE în care se arată că semnalarea introdusă de autorităţile austriece a fost ştearsă din SIS, mandatul european de arestare emis de acestea nemaifiind valabil.

Curtea a apreciat că ştergerea din SIS a semnalării introduse de către autorităţile judiciare austriece nu se datorează împrejurării ca mandatul european de arestare emis în anul 2011 nu mai este valabil, câtă vreme, din adresa înaintată de autorităţile judiciare austriece rezultă că mandatul european de arestare din 22 aprilie 2011, nr. 2 St 27/1 la, a rămas valabil, în prezent fiind emis un nou mandat de arestare, nr. 2 St 77/14d, din 28 ianuarie 2015, care înlocuieşte mandatul de arestare din 22 aprilie 2011, deoarece s-au adăugat fapte noi, acesta fiind în vigoare alături de mandatul european de arestare din 22 aprilie 2011, nr. 2 St 27/1 la.

Semnalarea a fost ştearsă automat ca urmare a expirării duratei de valabilitate a termenului de păstrare în SIS - 1 martie 2014, nefiind solicitată prelungirea valabilităţii conform art. 13 alin. (3).

Referitor la cererea persoanei solicitate de a se constata caducitatea mandatului european de arestare nr. 2 St 27/1 la 22 aprilie 2011 emis de Parchetul din Graz Curtea a reţinut următoarele:

Caducitatea este o cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic.

Actul juridic civil reprezintă manifestare de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice, săvârşită în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile. Actele juridice civile pot fi: unilaterale, bilaterale sau multilaterale şi, ca şi celelalte acte juridice, pentru a fi valabile, trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege. Cele mai multe acte juridice civile sunt bilaterale şi se numesc convenţii sau contracte

Spre deosebire de nulitate, caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat, produce efecte numai pentru viitor (deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu şi-a produs niciun efect), presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic, iar împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa autorului actului juridic.

Prin urmare, caducitatea priveşte doar actele juridice civile, nefiind aplicabilă în materia actelor prin care s-a dispus o anumită măsură procesuală de către organele judiciare, menite să asigure normala desfăşurare a procesului penal şi să garanteze scopul procesului penal.

În acest sens, măsurile procesuale sunt acele măsuri cu caracter coercitiv, care pot fi luate de către organele judiciare penale în cursul procesului penal pentru a asigura normala desfăşurare a procesului, pentru a garanta repararea pagubei rezultate din infracţiune şi executarea pedepsei, precum şi pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire, judecare sau executarea pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 42/P.I./2015 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 07 mai 2015, a formulat contestaţie contestatorul D.F., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A susţinut, odată cu formularea contestaţiei, că va depune ulterior motivele acesteia, însă contestatorul nu a transmis la dosarul cauzei motivele contestaţiei.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Astfel, contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestatorul D.F., a invocat în contestaţia la executare cazul prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Acesta a susţinut că a intervenit caducitatea mandatului european de arestare preventivă emis în Dosarul nr. 2. St 27/11 de către Parchetul Graz începând cu data de 01 martie 2014 drept pentru care a solicitat să se constate atât caducitatea mandatului european de arestare, cât şi nulitatea tuturor eventualelor acte de executare a mandatului ulterioare datei de 01 martie 2014.

Caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat, produce efecte numai pentru viitor (deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu şi-a produs niciun efect), presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic, iar împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa autorului actului juridic.

În cauză, se constată că, la data de 22 aprilie 2011 s-a emis de către autorităţile judiciare austriece mandatul european de arestare emis în Dosarul nr. 2 St 27/11 de către Parchetul Graz începând cu data de 01 martie 2014 pe numele persoanei solicitate D.F., mandat ce a fost introdus în Sistemul de Informaţii Schengen la data de 29 aprilie 2011.

Pentru a pronunţa aceasta sentinţă Curtea a reţinut ca mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate D.F. are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost emis pentru una din cele 32 de infracţiuni prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, precum şi faptul că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunile pentru care s-a emis mandatul este de 1 la 10 ani - astfel că nu este necesară verificarea dublei incriminări. S-a reţinut că persoana solicitată a fost condamnată în dosarul cu nr. 15/336/2011 al Judecătoriei Vişeu de Sus la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. şi că persoana solicitată care avea calitatea de inculpat în acel dosar, formulase recurs, aşadar aceasta nu era încă definitivă.

De asemenea, la data de 18 mai 2012 Curtea de Apel Cluj a respins toate recursurile formulate împotriva sentinţei penale mai sus arătate, aceasta rămânând definitivă la data de 18 mai 2012.

S-a precizat totodată că se doreşte predarea persoanei solicitate D.F. pentru toate infracţiunile ce decurg din mandatele europene de arestare emise de Parchetul Graz la 22 aprilie 2011, nr. 2...St.27/lla şi la 28 ianuarie 2015, nr. 2 St 77/11 d.

Cu privire la cele două mandate europene de arestare emise se constată că, în mod corect a reţinut Curtea, după o expunere riguroasă şi judicioasă a dispoziţiilor privind Sistemul de Informaţii Schengen, ştergerea din SIS a semnalării introduse de către autorităţile judiciare austriece nu se datorează împrejurării ca mandatul european de arestare emis în anul 2011 nu mai este valabil, câtă vreme, din adresa înaintată de autorităţile judiciare austriece rezultă că mandatul european de arestare din 22 aprilie 2011, nr. 2 St 27/1 la, a rămas valabil, în prezent fiind emis un nou mandat de arestare, nr. 2 St 77/14d din 28 ianuarie 2015, care înlocuieşte mandatul de arestare din 22 aprilie 2011, deoarece s-au adăugat fapte noi, acesta fiind în vigoare alături de mandatul european de arestare din 22 aprilie 2011, nr. 2 St 27/1 la.

Având în vedere şi consideraţiile teoretice mai sus enunţate privind caducitatea, se constată că cererea contestatorului privind constatarea caducităţii mandatului european de arestare, cât şi nulitatea tuturor eventualelor acte de executare a mandatului ulterioare datei de 01 martie 2014 este nefondată.

Astfel, ceea ce a invocat contestatorul nu se încadrează în cazul de contestare la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., neexistând nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută şi nici vreo împiedicare la executare, în mod corect instanţa fondului apreciind că criticile aduse de contestator nu constituie nelămurire la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate mai sus, având în vedere că criticile aduse de contestator nu se încadrează în dispoz. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul D.F. împotriva sentinţei penale nr. 42/P.I./2015 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul D.F. împotriva sentinţei penale nr. 42/P.I./2015 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 144/2015. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 147/2015. SECŢIA PENALĂ →

ICCJ. Decizia nr. 1455/2015. SECŢIA PENALĂ

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1455/2015. SECŢIA PENALĂ