ICCJ. Decizia nr. 127/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 127/A/2015
Dosar nr. 11/44/2015
Şedinţa publică din 10 aprilie 2015
Asupra apelurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 193/A din 16 februarie 2015 Curtea de Apel Galaţi a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii C.S.D. şi C. (Cl.) I., împotriva deciziei penale nr. 1262 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost obligaţi la plata sumei de 50 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că în motivarea contestaţiei au fost invocate cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) şi h) C. proc. pen., susţinându-se că la instanţa de fond judecarea cauzei s-a desfăşurat fără citarea şi prezenţa inculpatului C. (Cl.) I., aflat în stare de detenţie în Germania, şi faptul că instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului C.S.D.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor iar prin decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu cu participarea procurorului.
Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit art. 426 lit. a) C. proc. pen., invocat de contestatorul C. (Cl.) I., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.
Se remarcă faptul că legea permite invocarea acestui motiv de contestaţie în anulare doar cu privire la judecata în apel nu şi în ceea ce priveşte judecata în fond, aşa încât, întrucât contestatorul C. (Cl.) I. a invocat acest caz de contestaţie raportându-se la sentinţa penală nr. 1178 din 22 mai 2014 a Judecătoriei Galaţi, rezultă că acesta este vădit inaplicabil în speţă şi nu poate conduce la admiterea căii de atac extraordinare promovate.
Referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen., acesta vizează situaţia în care instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.
În speţă s-a susţinut că instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului C.S.D. însă din examinarea dosarului în care s-a pronunţat decizia penală nr. 1262 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi rezultă că audierea acestui inculpat nu a fost posibilă din punct de vedere legal.
Instanţa a reţinut că, la primul termen de judecată în apel, 27 octombrie 2014, inculpaţii C.S.D. şi C. (Cl.) I. au fost prezenţi, însă au solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui apărător, la termenul din 17 noiembrie 2014 cei doi inculpaţi au lipsit, avocatul ales H.D. solicitând termen pentru pregătirea apărării iar la termenul din 28 noiembrie 2014, când inculpaţii au fost prezenţi, nu s-a putut discuta despre administrarea de probatorii întrucât procedura de citare cu partea vătămată J.V. nu a fost legal îndeplinită.
În fine, la ultimul termen acordat în cauză la judecată în apel, 19 decembrie 2014, inculpaţii C.S.D. şi C. (Cl.) I. nu au fost prezenţi pentru a putea fi audiaţi, deşi cauza a fost lăsată la a doua strigare, la solicitarea avocatului ales prezent, care a precizat că inculpaţii se află pe drumul de la Suceava la Galaţi, însă până la încheierea dezbaterilor cei doi inculpaţi nu s-au prezentat.
În aceste condiţii Curtea a constatat că la judecarea cauzei în apel audierea inculpaţilor C.S.D. şi C. (Cl.) I. nu a fost legal posibilă, aşa încât cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen. nu este aplicabil în cauză.
Tot astfel, Curtea a constatat că în speţă nu poate fi incident nici cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., referitor la judecata în apel, întrucât nu s-a demonstrat imposibilitatea prezentării în instanţă a celor doi inculpaţi ori de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, în condiţiile în care aceştia cunoşteau ora şi data procesului şi aveau angajaţi doi avocaţi aleşi.
Împotriva acestei decizii au declarat apel contestatorii C.S.D. şi C. (Cl.) I. solicitând admiterea contestaţiei în anulare.
Examinând apelurile prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:
Prealabil se va examina cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru a sesiza instanţa de contencios constituţional trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
Instanţa în faţa căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv, pe de o parte, la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar pe de altă parte, la constatarea îndeplinirii cerinţei relevanţei excepţiei.
Se observă că dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. pen. sunt incidente doar în faza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, or cauza se află deja în faza procesuală a apelului.
Astfel că în această fază procesuală nu poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate dat fiind caracterul inadmisibil al căii de atac.
Susţinerea apărării că nu i s-a dat posibilitatea să invoce excepţia în faţa instanţei de fond este pur subiectivă, apărarea având posibilitatea să invoce în scris excepţia invocată odată cu introducerea cererii de contestaţie în anulare.
Ca atare, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional cererea va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, se reţine că inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.
În speţa de faţă, se constată că a fost declarat apel împotriva deciziei penale nr. 193/A din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori. în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, fiind definitivă. Doctrina penală a stabilit că respingerea în principiu a contestaţiei în anulare se dispune prin decizie care este un act definitiv al instanţei.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Se constată, aşadar, că apelanţii contestatori au formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de contestatorii C.S.D. şi C. (Cl.) I. pe care îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile apelurile declarate de contestatorii C.S.D. şi C. (Cl.) I. împotriva deciziei penale nr. 193/A din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelanţii contestatori la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1154/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 1313/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
