ICCJ. Decizia nr. 139/2015. SECŢIA PENALĂ. Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 139/2015
Dosar nr. 805/42/2014
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2015
Deliberând asupra contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnatul R.D. constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 805/42/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis contestaţia formulată în baza art. 595 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., de către condamnatul R.D., privind sentinţa penală nr. 81 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1797 din 27 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fost desfiinţată în parte, numai în ceea ce-l priveşte pe acest condamnat şi în consecinţă: în aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Noul C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a lit. b) şi c) C. pen., în două pedepse componente de câte 5 ani şi 6 luni închisoare şi de câte 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a lit. b) şi c) C. pen., aplicate condamnatului pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, în două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. şi a înlăturat de la cele două infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, dispoziţiile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1968, deoarece au fost dezincriminate prin intrarea în vigoare a Noului C. pen. prin Legea nr. 187/2012, menţinând pedepsele aplicate pentru aceste fapte.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, a recontopit pedepsele aplicate urmând ca, petentul - condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a lit. b) şi c) C. pen.
Din pedeapsa de executat a scăzut arestul preventiv de la 5 noiembrie 2009 până la 10 decembrie 2010, precum şi perioada executată de la data reîncarcerării la zi.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 88/2012 din 28 mai 2013 emis anterior de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că infracţiunea de luare de mită era reglementată în C. pen. din 1969 în disp. art. 254 alin. (1), care prevedea „fapta funcţionarului care, direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi".
În dispoziţiile aceluiaşi text de lege, în alin. (2), se prevedea că „fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi".
S-a observat că în Noul C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014, infracţiunea de luare de mită este incriminată în disp. art. 289 C. pen. şi în privinţa subiectului activ al infracţiunii se menţionează numai funcţionarul public, astfel cum acesta este definit de art. 175 Noul C. pen.
Prin alin. (2) al art. 289 Noul C. pen., se prevede că fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Aşadar, legiuitorul a dorit să tranşeze o problemă dezbătută în doctrină, în sensul că notarul public, executorul judecătoresc sau orice altă persoană care exercită o funcţie de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice, pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită.
Noul C. pen. nu mai reţine astfel, varianta agravantă a săvârşirii infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control, aşa cum era prevăzut în vechea incriminare din C. pen. din 1969 în disp. art. 254 alin. (2) C. pen.
Pe de altă parte, în dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Noul C. proc. pen., se prevede că „atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune, fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire după caz a dispoziţiei art. 4 şi 6 C. pen.".
S-a apreciat că, în speţa dedusă judecăţii sunt aplicabile disp. art. 4 C. pen., în sensul că disp. art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, sunt dezincriminate, ele nemaifiind prevăzute de legea penală nouă, motiv pentru care sub acest aspect contestaţia formulată de petentul - condamnat R.D. este fondată, urmând a fi admisă, conform art. 4211 alin. (7) pct. 2 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 805/42/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat contestaţie Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnatul R.D.
În susţinerea contestaţiei Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că nu a intervenit dezincriminarea dispoziţiilor art. 254 alin. (2) C. pen. anterior.
Condamnatul R.D. a precizat că va depune motivele contestaţiei până la primul termen de judecată, iar la data de 26 ianuarie 2015 a transmis o declaraţie prin care a arătat ca îşi retrage contestaţia.
Examinând contestaţiile formulate, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire".
Contestatorul R.D. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum era reglementată la momentul săvârşirii faptelor şi condamnării definitive „Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control".
Intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012 a modificat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 aceasta având următorul conţinut: Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, este judecător sau procuror; este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor, este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.
Se constată că dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen. anterior nu au fost abrogate, iar inculpatul având calitatea de judecător la Tribunalul Prahova se circumscrie persoanelor ce sunt sancţionate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în reglementarea actuală.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de condamnatul R.D., Înalta Curte constată că potrivit art. 599 alin. (3) C. proc. pen. cererea poate fi retrasă de condamnat când este formulată de acesta.
Văzând faptul că persoana condamnată R.D. şi-a manifestat voinţa în sensul retragerii contestaţiei formulate împotriva sentinţei penale nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 805/42/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţa va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei formulate de acesta.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând: va respinge contestaţia la executare formulată de condamnatul R.D.
Va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei formulate de condamnatul R.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
I. Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Respinge contestaţia la executare formulată de condamnatul R.D.
II. la act de declaraţia de retragere a contestaţiei formulate de condamnatul R.D.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Obligă contestatorul R.D. - la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare pentru soluţionarea cererii în fond, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1335/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 140/2015. SECŢIA PENALĂ. Falsul intelectual... → |
|---|
