ICCJ. Decizia nr. 140/2015. SECŢIA PENALĂ. Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni de corupţi

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 140/A/2015

Dosar nr. 98/42/2012

Şedinţa publică din 17 aprilie 2015

Deliberând asupra apelurilor declarate în cauză, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 80/F din 19 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 98/42/2012, s-a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., respinge cererea formulată de inculpata M.F. privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de:

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., în 5 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale) şi de de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), în 15 infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale) şi de art 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), în 15 infracţiuni prevăzute de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit a C. pen.

I.1. În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, condamnă pe inculpata M.F. (studii - Facultatea de Drept, fost judecător la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa, divorţată, are 2 copii majori, fără antecedente penale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

2. În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale), pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

3. În baza art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale), pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

4. În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

5. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare.

6. În baza art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite mai sus şi aplică inculpatei M.F. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 8 ani, determinat conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, conform programului stabilit de acesta,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ rap. la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

II.1. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, condamnă pe inculpata Ş.G.A. (studii - Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Spiru Haret Bucureşti, grefier şef al Judecătoriei R., judeţul Dâmboviţa, căsătorită, are un copil minor, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

2. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 luni închisoare.

3. În baza art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

5. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.

6. În baza art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi b, 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite mai sus şi aplică inculpatei Ş.G.A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani, determinat conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, conform programului stabilit de acesta,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴, raportat la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

III.1. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, condamnă pe inculpata P.D.E. (studii Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu Bucureşti, avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, căsătorită, nu are copii, fără antecedente penale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

2. În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite mai sus şi aplică inculpatei P.D.E. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 5 ani, determinat conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, conform programului stabilit de acesta,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴, raportat la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

IV.1. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea unui avantaj patrimonial, condamnă pe inculpata B.D.M. (studii gimnaziale, administrator al SC E. SRL Giurgiu, căsătorită, are 2 copii minori, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

2. În baza art. art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite mai sus şi aplică inculpatei B.D.M. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, determinat conform art. 82 C. pen.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

V. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpata A.F. (studii - Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Spiru Haret Bucureşti, grefier registrator în cadrul Judecătoriei R., căsătorită, are 2 copii minori, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

VI. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei M.M. (studii medii, grefier arhivar la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa, căsătorită, are 1 copil major, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunilor:

- complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen.;

- săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât la data de 16 iunie 2012 a intervenit decesul inculpatei.

VII. În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. anterior, precum şi art 3 şi 5 alin. (1) din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, obligă în solidar inculpatele M.F. şi Ş.G.A., să plătească părţii civile SC G.C. SRL Bucureşti suma de 15.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea civilă.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. anterior, precum şi art 3 şi 5 alin. (1) din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, obligă în solidar inculpatele M.F., Ş.G.A., P.D.E., B.D.M. şi moştenitorii inculpatei M.M., numiţii M.L. şi M.A. (aceştia din urmă numai în situaţia acceptării succesiunii şi în limitele acceptării acesteia) să plătească părţii civile B.Z.T. suma de 1100 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi suma de 15.000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge restul pretenţiilor formulate de partea civilă.

Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă I.G.M.

Constată că părţile vătămate I.C.Ş. şi P.G. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

VIII. În baza art. 348 C. proc. pen., dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate, aflate în original în dosarele civile ale Judecătoriei R., judeţul Dâmboviţa, după cum urmează:

- la Dosarul civil nr. 2674/284/2009: cerere de chemare în judecată pretins formulată de I.C.Ş. - fila 04; cerere de preschimbare a termenului de judecată pretins formulată de I.C.Ş. - fila 09; încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 iulie 2009 prin care s-a dispus admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată - fila 11; încheierea pronunţată în şedinţă publică la data de 21 iulie 2009 prin care s-a luat act de renunţarea la judecată - fila 12;

- la Dosarul civil nr. 2732/284/2009: cerere de chemare în judecată pretins formulată de P.G. - fila 04; cerere de preschimbare a termenului de judecată pretins formulată de P.G. - fila 08; încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 iulie 2009 prin care s-a dispus admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată - fila 09; încheierea pronunţată în şedinţă publică la data de 21 iulie 2009 prin care s-a luat act de renunţarea la judecată - fila 11;

- la Dosarul civil nr. 2733/284/2009: cerere de chemare în judecată pretins formulată de SC G.C. SRL Bucureşti - fila 03; cerere de preschimbare a termenului de judecată pretins formulată de pârâţii Ş.N., C.V. şi B.I. - fila 06; încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 21 iulie 2009 prin care s-a dispus admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată - fila 07; încheierea pronunţată în şedinţă publică la data de 21 iulie 2009 prin care s-a luat act de renunţarea la judecată - fila 08;

- la Dosarul civil nr. 2845/284/2009: cerere de chemare în judecată pretins formulată de B.I. - filele 02 - 04; cerere de preschimbare a termenului de judecată pretins formulată de B.I. - fila 16; încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 28 iulie 2009 prin care s-a dispus admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată - fila 17; Sentinţa civilă nr. 2414 pronunţată în şedinţă publică la data de 28 iulie 2009 de admitere acţiune formulată - filele 19-20;

- la Dosarul civil nr. 3210/284/2009: cerere de chemare în judecată formulată de avocat P.D.E. pentru reclamanta B.D.M. - fila 04; cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de avocat P.D.E. pentru reclamantă - fila 15; încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 29 septembrie 2009 prin care s-a dispus admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată - fila 17, Sentinţa civilă nr. 2508 pronunţată în şedinţă publică la data de 29 septembrie 2009 - filele 18-19;

- în Dosarul de urmărire penală nr. 16/P/2011, astfel: contractul de vânzare-cumpărare datat 15 iulie 2009 încheiat între K.M. şi B.D.M. la Cabinetul Individual de Avocatură P.D.E.; cererea de renunţare la calea de atac împotriva sentinţei civile pronunţată în dosarul 3210/284/2009 pretins formulată la data de 29 septembrie 2009 de pârâta K.M.; fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale); abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale); uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (3 acte materiale), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.;

- Ş.G.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (4 acte materiale); fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (8 acte materiale); ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale); abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (2 acte materiale), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.;

- A.F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

- M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.D.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea unui avantaj patrimonial, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 246 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.;

În esenţă, s-a reţinut prin rechizitoriu următoarea stare de fapt:

1. Inculpata M.F., în calitate de magistrat-judecător la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa şi preşedinte al respectivei instanţe, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, în perioada iunie - iulie 2009, a soluţionat Dosarele civile nr. 2674/284/2009 nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009, având ca obiect acţiuni în constatare pretins promovate de reclamanţii I.C.Ş. din Bucureşti, P.G. din comuna T., judeţul Dâmboviţa şi SC G.C. SRL Bucureşti, precum şi Dosarul civil nr. 2845/284/2009, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a unui act de partaj judiciar, promovată în numele reclamantului B.I. din comuna T., judeţul Dâmboviţa, prin preschimbarea termenului de judecată fără motive temeinice în vederea repartizării pe completul său de judecată şi judecarea în aceeaşi zi a preschimbării termenului, în absenţa părţilor implicate care au fost considerate prezente, aspecte ale căror consecinţe au fost încălcarea dreptului la un proces echitabil prin ignorarea regulilor care garantează contradictorialitatea procedurii şi a principiului disponibilităţii din perspectiva exerciţiului drepturilor procesuale ale reclamanţilor şi - totodată - obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru Ş.N., C.V. şi B.I., toţi din comuna T., judeţul Dâmboviţa - celelalte părţi din dosarele menţionate - prin pronunţarea, la datele de 21 iulie 2009 şi 28 iulie 2009, a patru hotărâri judecătoreşti (3 încheieri fără număr şi Sentinţa civilă nr. 2414), în favoarea acestora.

Aceeaşi inculpată, în calitatea menţionată şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna iulie 2009, a efectuat menţiuni nereale pe patru cereri de preschimbare termen, pretins formulate de reclamanţii I.C.Ş. în Dosarul nr. 2674/284/2009; P.G. în Dosarul nr. 2732/284/2009; Ş.N. (şi fraţii săi) în Dosarul nr. 2733/284/2009 şi B.I. în Dosarul nr. 2845/284/2009, consemnând acordarea termenului în cunoştinţa părţilor, în condiţiile în care acestea nu au fost prezente în realitate; a pronunţat ca preşedinte de complet încheierile de şedinţă din cele patru dosare, prin care a admis cererile de preschimbare a termenului de judecată, acordând noul termen în aceeaşi zi a soluţionării lor de către completul său; a emis trei încheieri finale în primele trei dosare prin care se menţiona în mod nereal că reclamanţii - prezenţi în instanţă - au renunţat la judecarea cauzelor; a adoptat în cel de-al patrulea dosar Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009 prin care a admis cererea pretins formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâtele Ş.N. şi C.V., de constatare a nulităţii absolute parţiale a unui partaj judiciar, hotărâre în care s-a consemnat neadevărat prezenţa părţilor, ascultarea lor, cercetarea judecătorească şi dezbaterile.

De asemenea, M.F., în calitate de judecător şi preşedinte al Judecătoriei R., în cursul lunii iulie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, personal dar şi împreună cu grefierul de şedinţă - Ş.G.A., a introdus în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, pe care le-a judecat, patru cereri de preschimbare termen datate 21 iulie 2009, respectiv 28 iulie 2009, patru încheieri de preschimbare termen de judecată cu aceleaşi date, trei încheieri finale din 21 iulie 2009 şi 28 iulie 2009 şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale.

Aceeaşi inculpată, în calitate de magistrat-judecător la Judecătoria R. şi preşedinte al aceleiaşi instanţe, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, în luna septembrie 2009, a soluţionat Dosarul civil nr. 3210/284/2009 având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti, promovată de reclamanta B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, prin avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa, prin ignorarea regulilor în materie de competenţă teritorială, preschimbarea termenului de judecată fără motive temeinice şi judecarea în aceeaşi zi a preschimbării termenului, în absenţa pârâtei K.M. din Bucureşti a cărei prezenţă a fost consemnată în fals alături de susţinerea că ar fi fost de acord cu admiterea acţiunii şi a pronunţat în aceste împrejurări Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009, prin care a fost admisă cererea reclamantei şi s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului, hotărâre care ţine loc de titlu autentic şi care a avut drept consecinţe vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi - totodată - crearea pentru B.D.M. a unui avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

Inculpata M.F., în aceeaşi calitate şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a efectuat menţiuni nereale pe cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta B.D.M., prin avocat, în Dosarul nr. 3210/284/2009, consemnând acordarea termenului în cunoştinţa părţilor în condiţiile în care pârâta nu a fost prezentă în realitate; a pronunţat ca preşedinte de complet încheierea de şedinţă prin care a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată, acordând noul termen în aceeaşi zi a soluţionării sale; a adoptat Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 în care s-a consemnat neadevărat prezenţa pârâtei, luarea interogatoriului acesteia şi acordul ei vizând admiterea acţiunii reclamantei.

Totodată, aceeaşi inculpată, în calitate de judecător şi preşedinte al Judecătoriei R., în cursul lunii septembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, personal dar şi împreună cu grefierul de şedinţă Ş.G.A. a introdus în Dosarul civil nr. 3210/284/2009, pe care l-a judecat, cererea de preschimbare termen, încheierea de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 - toate din data de 29 septembrie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale.

2. Inculpata Ş.G.A., în calitate de grefier la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa şi membră a completului de judecată condus de judecător M.F., cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat-o pe aceasta din urmă ca, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, în perioada iunie - iulie 2009, să soluţioneze Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009, având ca obiect acţiuni în constatare pretins promovate de reclamanţii I.C.Ş. din municipiul Bucureşti, P.G. din comuna T., judeţul Dâmboviţa şi SC G.C. SRL Bucureşti, precum şi Dosarul nr. 2845/284/2009 având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a unui act de partaj judiciar promovată în numele reclamantului B.I. din comuna T., judeţul Dâmboviţa, prin redactarea şi semnarea unor încheieri de preschimbare a termenului de judecată, a unor încheieri finale şi a unei sentinţe civile cuprinzând date nereale relativ la prezenţa părţilor şi a manifestărilor lor de voinţă, aspecte care au avut drept consecinţe încălcarea dreptului la un proces echitabil prin ignorarea regulilor ce garantează contradictorialitatea procedurii şi a principiului disponibilităţii din perspectiva exerciţiului drepturilor procesuale ale reclamanţilor şi - totodată - crearea unui avantaj nepatrimonial pentru Ş.N., C.V. şi B.I. - toţi din comuna T., judeţul Dâmboviţa - celelalte părţi din dosarele menţionate, care au avut câştig de cauză.

Inculpata Ş.G.A., în calitatea menţionată, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în realizarea scopului urmărit prin complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna iulie 2009 a redactat şi semnat patru încheieri de şedinţă pronunţate de judecătorul M.F. în Dosarele civile nr. 2674/284/2009 - reclamant I.C.Ş., nr. 2732/284/2009 - reclamant P.G., nr. 2733/284/2009 - reclamant SC G.C. SRL Bucureşti şi nr. 2845/284/2009 - reclamant B.I., în care a consemnat fictiv prezenţa reclamanţilor, trei încheieri finale în primele trei dosare în care a menţionat, neadevărat, prezenţa reclamanţilor în instanţă şi renunţarea la judecarea cauzelor şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009 în care a înscris, nereal, că părţile au fost prezente, că s-a procedat la ascultarea lor în cadrul cercetării judecătoreşti şi că au avut loc dezbaterile.

Aceeaşi inculpată, în calitate de grefier la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa, în cursul lunii iulie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, împreună cu preşedintele completului de judecată M.F., a introdus în Dosarele nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, patru încheieri de preschimbare a termenului de judecată datate 21 iulie 2009, trei încheieri finale din aceeaşi dată şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale.

Totodată, inculpata Ş.G.A., în calitate de grefier la Judecătoria R. şi membră a completului de judecată condus de judecător M.F., cu intenţie, a ajutat-o pe acesta din urmă ca, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă să soluţioneze în luna septembrie 2009, Dosarul civil nr. 3210/284/2009 având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti, promovată de reclamant B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, prin avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa, prin redactarea şi semnarea unei încheieri de preschimbare a termenului de judecată şi a unei sentinţe civile cuprinzând date nereale relativ la prezenţa pârâtei K.M. din Bucureşti şi a manifestării de voinţă a acesteia, aspecte ale căror consecinţe au fost vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi crearea - totodată - pentru B.D.M. a unui avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, prin pronunţarea hotărârii Judecătoriei R. care ţinea loc de titlu autentic.

Aceeaşi inculpată, în calitatea menţionată şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a redactat şi semnat o încheiere de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009, pronunţate de judecător M.F. în Dosarul civil nr. 3210/284/2009 - reclamant B.D.M., în care a consemnat în mod nereal prezenţa pârâtei K.M., interogatoriul luat acesteia şi manifestarea sa de voinţă cu privire la admiterea cererii ce făcea obiectul dosarului.

De asemenea, inculpata Ş.G.A., în calitate de grefier la Judecătoria R., în cursul lunii septembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea scopului urmărit prin complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, împreună cu preşedinta completului de judecată M.F., a introdus în Dosarul nr. 3210/284/2009, o încheiere de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 - ambele datate 29 septembrie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale.

3. Inculpata A.F. în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., în perioada iunie - iulie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a înregistrat pe rolul instanţei respective sub nr. 2674/284 din 25 iunie 2009, nr. 2732/284 din 02 iulie 2009, nr. 2733/284 din 02 iulie 2009 şi nr. 2845/284 din 16 iulie 2009, patru cereri de chemare în judecată neformulate de presupuşii titulari ai acţiunilor civile, nedatate, iar una dintre ele nesemnată, ajutând astfel pe magistratul M.F. de la instanţa menţionată ca, prin judecarea acestor dosare, cu rea-credinţă şi cu încălcarea normelor de procedură civilă, să cauzeze vătămarea intereselor legale ale pretinşilor reclamanţi I.C.Ş. din Bucureşti, P.G. din comuna T., judeţul Dâmboviţa şi SC G.C. SRL Bucureşti, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil şi ignorarea regulilor care garantează contradictorialitatea procedurii şi a principiului disponibilităţii din perspectiva exerciţiului drepturilor lor procesuale, precum şi să creeze un avantaj nepatrimonial pentru celelalte părţi din procese - Ş.N., C.V. şi B.I. - toţi din comuna T., judeţul Dâmboviţa, care au avut câştig de cauză.

4. Inculpata M.M., în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., cu intenţie, a ajutat pe magistratul judecător M.F. - preşedintele instanţei respective - ca prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, să obţină pentru reclamanta B.D.M. din Dosarul civil nr. 3210/284/2009 pe care l-a judecat (având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil), investirea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 pronunţată în cauză cu formula "definitivă şi irevocabilă", înainte de împlinirea termenului înăuntrul căruia putea fi exercitată calea de atac, prin atestarea în fals, la data de 29 septembrie 2009 a prezentării în faţa sa şi legitimării pârâtei K.M., care ar fi declarat că înţelege să renunţe la calea de atac, precum şi prin aplicarea pe hotărâre a ştampilei Judecătoriei R. cu menţiunea "definitivă şi irevocabilă" alături de care a precizat olograf "prin nerecurare 2 octombrie 2009", în condiţiile în care la dosar nu exista dovada în forma cerută de lege (art. 267 C. proc. civ.) a renunţării la calea de atac, aspecte ale căror consecinţe au fost vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi crearea - totodată - pentru B.D.M. a unui avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

Aceeaşi inculpată, în calitatea menţionată şi în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a atestat în fals primirea de la K.M. - pârâtă în Dosarul civil nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., a unei cereri de renunţare la calea de atac împotriva sentinţei pronunţată în dosarul respectiv, prin datarea cererii 29 septembrie 2009, aplicarea ştampilei instanţei şi a semnăturii sale alături de menţiunea legitimării părţii, în condiţiile în care cea din urmă nu a fost prezentă în ziua amintită la Judecătoria R., iar semnătura de pe cererea de renunţare la calea de atac nu-i aparţine.

Totodată, inculpata M.M., în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la data de 02 octombrie 2009, folosindu-se de cererea pretins formulată şi semnată de K.M. - pârâtă în Dosarul civil nr. 3210/284/2009, înscris despre care cunoştea că poartă menţiuni nereale cu privire la prezenţa în faţa sa, la data de 29 septembrie 2009, a pârâtei şi renunţarea acesteia la calea de atac înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege, a aplicat pe hotărârea pronunţată în dosarul respectiv ştampila instanţei cu menţiunea "definitivă şi irevocabilă" alături de care a consemnat "prin nerecurare 2 octombrie 2009" cerere pe care ulterior a introdus-o în arhiva Judecătoriei R..

5. Inculpata P.D.E., în calitate de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa şi reprezentant (fără împuternicire avocaţială depusă la dosar) al reclamantei B.D.M. în Dosarul civil nr. 3210/284 din 03 septembrie 2009 înregistrat pe rolul Judecătoriei R., judeţul Dâmboviţa şi repartizat aleatoriu completului prezidat de judecător M.F. - preşedintele respectivei instanţe, a formulat şi semnat cererea de chemare în judecată (acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti), ce a stat la baza constituirii dosarului respectiv, şi a ataşat acesteia un contract de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat între K.M. - vânzător şi B.D.M. - cumpărător, ambele înscrisuri conţinând menţiuni nereale cu privire la data de 15 iulie 2009 a încheierii tranzacţiei, precum şi în legătură cu refuzul pârâtei K.M. de a se prezenta la notar în vederea perfectării actului, ajutând în acest mod pe magistratul judecător ca, prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 de admitere a acţiunii, să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi să creeze - totodată, pentru B.D.M. un avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestuia.

Inculpata P.D.E., în calitatea menţionată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea scopului urmărit prin complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a redactat un contract de vânzare-cumpărare intervenit între K.M. din Bucureşti şi B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, având ca obiect un imobil (garsonieră), situat în municipiul Bucureşti, în care a menţionat - în fals - ca dată a încheierii, 15 iulie 2009, şi a formulat şi semnat în numele reclamantei B.D.M. o cerere de chemare în judecată a pârâtei K.M., în care a invocat, în mod nereal - cu referire la contractul respectiv - data de 15 iulie 2009, precum şi faptul că pârâta a refuzat să se prezinte la notar pentru perfectarea tranzacţiei, înscrisuri pe care le-a transmis Judecătoriei R., unde s-a format Dosarul nr. 3210/284 din 03 septembrie 2009.

6. Inculpata B.D.M., în luna septembrie 2009, în .calitate de reclamantă în Dosarul civil nr. 3210/284 din 03 septembrie 2009 al Judecătoriei R., prin cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti, formulată în numele său de avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa (ce a reprezentat-o în proces fără împuternicire avocaţială), conţinând menţiuni nereale cu privire la data încheierii contractului având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv (15 iulie 2009), precum şi în legătură cu refuzul vânzătoarei K.M. de a se prezenta la notar în vederea perfectării actului, cerere la care a ataşat contractul de vânzare-cumpărare imobil, datat în fals 15 iulie 2009, a ajutat pe magistratul judecător M.F. - preşedintele completului investit cu soluţionarea cauzei ca, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009, de admitere a acţiunii, să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu, obţinând în acest mod pentru sine un avantaj patrimonial constând în dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

Aceeaşi inculpată, în luna septembrie 2009, a semnat - în calitate de cumpărător -contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.M., având ca obiect un imobil (garsonieră), situat în municipiul Bucureşti, redactat de către avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa şi datat - în fals - 15 iulie 2009, în vederea folosirii acestuia pentru introducerea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, înregistrată la Judecătoria R. sub nr. 3210/284/2009.

II. Mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale

Mijloacele de probă pe care se întemeiază acuzarea, expuse în rechizitoriu, sunt următoarele:

- plângerea penală formulată de SC G.C. SRL Bucureşti;

- denunţul formulat de I.G.M. la data de 09 martie 2010;

- proces-verbal de sesizare din oficiu din 07 martie 2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti;

- plângerile penale formulate de B.Z.T. din Bucureşti;

- proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 16 septembrie 2011 şi înregistrat sub nr. 16/P/2011;

- Dosarele nr. 2674/284 din 25 iunie 2009, 2732/284 din 02 iulie 2009, 2733/284 din 02 iulie 2009 şi 2845/284 din 16 iulie 2009 ale Judecătoriei R., în copie;

- Dosarul nr. 2733/284 din 25 noiembrie 2009 al Tribunalului Dâmboviţa - recurs declarat de SC G.C. SRL Bucureşti, în copie;

- Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 4387/284/2007 al Judecătoriei R.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 883 din 22 mai 2006 încheiat între B.I., Ş.N. şi C.V. - vânzători şi SC G.C. SRL Bucureşti - cumpărător;

- procura specială autentificată sub nr. 488 din 23 martie 2008 dată de B.I., Ş.N. şi C.V. - mandanţi pentru C.I.D.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2086 din 14 decembrie 2006, încheiat între B.I., Ş.N., C.V. - vânzători şi I.C.Ş. - cumpărător;

- procura specială autentificată sub nr. 3105 din 13 septembrie 2006 dată de B.I., Ş.N. şi C.V. - mandanţi pentru T.G.;

- Sentinţa civilă nr. 1674 din 01 iunie 2007 pronunţată de Judecătoria R. în Dosarul nr. 1623/284/2007;

- Sentinţa civilă nr. 1616 din 23 mai 2008 pronunţată de Judecătoria R. în Dosarul nr. 1701/284/2008;

- cererile de chemare în judecată pretins formulate de I.C.Ş., P.G., SC G.C. SRL Bucureşti şi B.I.;

- cererile de preschimbare a termenelor de judecată din Dosarele civile nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009 ale Judecătoriei R.;

- încheierile de admitere a cererilor de preschimbare pronunţate în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009 ale Judecătoriei R.;

- încheierile finale din 21 iulie 2009 pronunţate în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009 ale Judecătoriei R. şi sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009 pronunţată în Dosarul civil nr. 2845/284/2009 al aceleiaşi instanţe;

- încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunţată la data de 29 octombrie 2009 în Dosarul civil nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R.;

- Decizia civilă nr. 124 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2733/284/2009;

- acţiunea disciplinară nr. 148/CDJ/2010 promovată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva magistratului -judecător M.F. de la Judecătoria R., ca urmare a memoriului formulat de SC G.C. SRL Bucureşti;

- Hotărârea nr. 16/J din 27 octombrie 2010 a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privind admiterea acţiunii disciplinare şi sancţionarea magistratului -judecător M.F.;

- Sentinţa civilă nr. 3496 din 26 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 436/303/2008;

- Decizia civilă nr. 103A din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 436/303/2008;

- Decizia civilă nr. 1030 din 15 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 436/303/2008;

- procura judiciară autentificată sub nr. 230 din 21 ianuarie 2008, prin care K.M. l-a împuternicit pe B.Z.T. să o reprezinte în Dosarul nr. 13466 din 3 martie 2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în original;

- procura specială autentificată sub nr. 977 din 07 martie 2008 prin care K.M. l-a împuternicit pe B.Z.T. să o reprezinte şi în Dosarul nr. 436/303/2008 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în original;

- testamentul autentificat sub nr. 229 din 21 ianuarie 2009 şi testamentele olografe din 21 decembrie 2007, 29 iunie 2008, formulate de K.M. în favoarea soţilor B.Z.T. şi A., în original;

- declaraţia olografă formulată de K.M. la data de 15 noiembrie 2008 în favoarea soţilor B.Z. - în original;

- contractul de întreţinere încheiat la data de 20 iunie 2009 între K.M. şi soţii B.Z.T. şi A., redactat de avocat H.G. din cadrul Baroului Bucureşti, în original;

- Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., în copie;

- contractul de vânzare-cumpărare datat 15 iulie 2009, încheiat între K.M. şi B.D.M. pentru imobilul (garsonieră) la Cabinet Individual de Avocatură P.D.E. - cu sediul în oraşul R., în original;

- declaraţia autentificată sub nr. 3196 din 26 august 2009 dată de K.M. la Biroul Notarului Public G.C.C. din Bucureşti, în original;

- duplicatele actelor de proprietate ale imobilului - garsonieră din Bucureşti, str. G. nr. 1A, bloc N 13, sc. 1, parter, sector 6, eliberate de SC R. SA Bucureşti;

- certificatul medico-legal psihiatric nr. A 2/6739 eliberat la 07 septembrie 2009 de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti pentru K.M.;

- acţiunea în constatare formulată de avocat P.D.E. în numele reclamantei B.D.M.;

- cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de avocat P.D.E. pentru reclamanta B.D.M. în Dosar nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R.;

- chitanţa seria DBWLY nr. 9439075 din 02 septembrie 2009 eliberată de Primăria Oraşului R. pentru încasarea de la B.D.M. a taxei de timbru;

- încheierea pronunţată la data de 29 septembrie 2009 în Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R. de admitere a cererii de preschimbare a termenului de judecată;

- Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 pronunţată de Judecătoria R. în Dosarul nr. 3210/284/2009 în forma aflată la dosarul civil menţionat;

- Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 pronunţată de Judecătoria R. în Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., investită la 02 octombrie 2009 cu formula "definitivă şi irevocabilă - prin nerecurare";

- cererea de renunţare la calea de atac, datată 29 septembrie 2009 şi formulată în numele pârâtei K.M. în Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., în original;

- cererea formulată în numele reclamantei B.D.M. de renunţare la calea de atac datată 07 octombrie 2009, de către avocat P.D.E. în Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., în original;

- extrase din caietul grefierului Ş.G.A. pentru şedinţele de judecată în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009, 2845/284/2009 şi 3210/284/2009 ale Judecătoriei R.;

- contractul de asistenţă juridică nr. 75 din 02 septembrie 2009 încheiat între avocat P.D.E. şi B.D.M., în original;

- chitanţa seria A nr. 75 din 02 septembrie 2009 eliberată de avocat pentru încasarea onorariului de la B.D.M., în original;

- memoriul adresat de B.Z.T. Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrat sub nr. 1/18604/1154 din 01 iulie 2010;

- acţiunea disciplinară nr. 107/CDJ/2011 formulată de Comisia de disciplină pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii împotriva magistratului - judecător M.F. de la Judecătoria R.;

- extras din Hotărârea 12/J din 19 octombrie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii pronunţată în Dosarul nr. 6/J/2011 şi comunicatul de presă privind sancţionarea disciplinară a magistratului-judecător M.F. cu excluderea din magistratură publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii;

- acţiunea disciplinară nr. 104/CDJ/2011 promovată de Comisia de Disciplină pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împotriva magistratului judecător M.F.;

- actul de constatare privind cercetarea disciplinară a grefierului Ş.G.A. de la Judecătoria R., înregistrat sub nr. 1895/A/2011 din 30 mai 2011 la Cabinetul Vicepreşedintelui Curţii de Apel Ploieşti şi sub nr. 2557/A din 03 iunie 2011 la Cabinetul Preşedintelui;

- Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 482666 din 22 noiembrie 2011 întocmit de I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic;

- borderourile pentru trimiteri corespondenţă emise de Judecătoria R. în luna septembrie 2009;

- listele de distribuire transmise de Oficiul Poştal R. referitoare la citaţiile emise în Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R.;

- încheierea nr. 411216 din 30 noiembrie 2009 a O.C. PEN.I. Sector 6 Bucureşti de respingere a cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra garsonierei, formulată de B.D.M.;

- Sentinţa civilă nr. 3714 din 06 mai 2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă în Dosar nr. 14563/303/2009;

- extras de pe actul de căsătorie privind pe P.A. şi M.N.M.;

- sesizarea formulată la 20 august 2009 de B.Z.T. privind dispariţia lui K.M., înregistrată la Poliţia Sectorului 6 Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale sub nr. 2672322 din 21 august 2009;

- declaraţia olografă a lui K.M. dată la 21 august 2009 la Poliţia Sectorului 6 Bucureşti;

- declaraţiile părţii vătămate I.C.Ş. şi actele depuse de aceasta;

- declaraţiile părţii vătămate P.G.;

- declaraţiile părţii civile I.G.M. şi actele depuse de aceasta;

- declaraţiile părţii civile B.Z.T.;

- declaraţia martorului B.I.;

- declaraţia martorei Ş.N.;

- declaraţia martorei C.V.;

- declaraţia martorului C.Ş.D.;

- declaraţia martorei E.O.;

- declaraţia martorului B.I.;

- declaraţia martorului Ş.M.;

- declaraţia martorei P.S.;

- declaraţia martorului T.G.;

- declaraţia martorului C.I.D.;

- declaraţia martorei F.C.;

- declaraţiile martorei C.O.;

- declaraţiile martorei C.L.C.;

- declaraţiile martorei T.M.;

- declaraţia martorei B.F.;

- declaraţiile martorei K.M.;

- declaraţia martorului B.E.C.;

- declaraţia martorei Ş.I.;

- declaraţiile martorei A.V.;

- declaraţia martorei S.A.D.;

- declaraţia martorei M.L.;

- declaraţia făptuitorului C.I.C.;

- declaraţiile inculpatei Ş.G.A. şi actele depuse în apărare;

- declaraţiile inculpatei A.F. şi memoriul formulat de aceasta;

- declaraţiile inculpatei M.M.;

- declaraţiile inculpatei P.D.E.;

- declaraţiile inculpatei B.D.M.;

- pentru inculpata Ş.G.A.: adresa nr. 9626/A din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa prin care comunică faptul că nu deţin spre conservare imagini video înregistrate la data de 29 septembrie 2009 de camerele de luat vederi instalate în arhiva Judecătoriei R., întrucât astfel de date se păstrează doar o perioadă de 30 de zile, Decizia nr. 202 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Hotărârea nr. 13/J pronunţată în Dosarul nr. 7/J/2011 al Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, caracterizare făcută de conducerea Tribunalului Dâmboviţa referitoare la persoana inculpatei Ş.G.A., relaţiile solicitate de la Judecătoria R. referitor la activitatea desfăşurată de inculpata Ş.G.A. în cadrul instanţei în perioada iunie - iulie 2009 precum şi copii din registrul privind accesul personalului în incinta judecătoriei completat de organele de jandarmi ce deservesc instanţa;

- pentru inculpata P.D.E.: acte medicale privind pe numita K.M. din care rezultă starea de sănătate a acesteia, copia unei file din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică pe care au fost marcate semnăturile ce trebuie avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză grafică;

- pentru inculpata A.F.: ordinul de serviciu pentru anul 2009 emis de Preşedintele Judecătoriei R., fişa postului grefierului arhivar A.F., caracterizare făcută de judecători din cadrul Judecătoriei R. privind profilul moral şi profesional al inculpatei A.F.;

- pentru inculpata B.D.M.: înscrisuri medicale privind pe numita K.M., acte medicale privind pe inculpata B.D.M.;

- pentru inculpata M.F.: ordonanţa din 25 septembrie 2012 adoptată în Dosarul nr. 262/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.- Serviciul Teritorial Braşov, înscrisuri în circumstanţiere privind pe inculpată, reprezentând acte medicale, Sentinţa civilă nr. 3264/2009 a Judecătoriei R., precum şi fişe de evaluare a activităţii pentru anii 2008 - 2010, sentinţe pronunţate de Judecătoria R.;

- pentru partea vătămată B.Z.T.: adresa asociaţiei de proprietari din bl. N13, str. G. nr. 1A către Judecătoria Sectorului 6, în Dosar nr. 13466/303/2006, adresa inspecţiei sanitare a Municipiului Bucureşti nr. 1129 din 18 ianuarie 2008 depusă în dosarul nr. 436/303/2008, procesul-verbal nr. 5014 de constatare a condiţiilor igienico-sanitare din 15 ianuarie 2008 depusă în Dosarul nr. 436/303/2008, adresa Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului nr. 1157 din 21 august 2008 depusă în Dosarul nr. 436/303/2008, ancheta socială efectuată la domiciliul lui K.M., adresa nr. A76115 din 7 martie 2008 emisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, declaraţiile martorelor K.V. şi Ş.I. din 7 aprilie 2008 date în Dosarul nr. 436/303/2008, ancheta socială efectuată în Dosarul nr. 14563/303/2009, album cu 38 fotografii din garsoniera numitei K.M., articole publicate în presa locală referitoare la situaţia numitei K.M., declaraţia numitei T.M., notă de şedinţă cuprinzând cheltuielile efectuate de B.Z.T. cu ocazia deplasării la instanţe, precum şi cheltuieli ocazionate de întreţinerea lui K.M. având ataşate dovezi în acest sens, nota de şedinţă formulată de partea vătămată B.Z.T. prin care depune la dosar documentele necesare efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză;

- raportul de expertiză criminalistică nr. 55 din 24 mai 2013 întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice Braşov.

Martora K.M. nu a putut fi audiată de instanţă, având în vedere degradarea stării sale de sănătate.

Inculpatele M.F., B.D.M. şi P.D.E. au uzat de dreptul la tăcere, conform art. 70 alin. (2) C. pen..

Inculpata M.M. a decedat în cursul desfăşurării procesului penal, la data de 16 iunie 2012, moştenitorii legai ai defunctei fiind M.L., soţ supravieţuitor şi M.A., fiu, aceştia neacceptând moştenirea până la sfârşitul procesului penal.

IV. Starea de fapt

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarea stare de fapt:

În anul 2009 inculpata M.F. îşi desfăşura activitatea de judecător în cadrul Judecătoriei R., ocupând totodată şi funcţia de preşedinte al acestei instanţe. În cadrul Judecătoriei R. activau în calitate de grefier inculpatele Ş.G.A. - grefier de şedinţă, A.F. - grefier registrator şi M.M. - grefier arhivar.

Inculpata P.D.E., în calitate de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, desfăşura activităţi specifice profesiei sale în cadrul Judecătoriei R. Această inculpată se afla în relaţii apropiate cu inculpata M.F., având în vedere împrejurarea că fiica acesteia din urmă şi soţul ei, numiţii P.N. şi P.A. erau naşii săi de cununie.

O relaţie apropiată avea inculpata M.F. şi cu martora E.O., juristă, care ocupa funcţia de secretar al unităţii administrativ-teritoriale R., pe care o cunoştea de mulţi ani şi era naşa de cununie a fiicei sale, P.N.

În acest context relaţional, în cursul anului 2009, mai multe dosare au fost înregistrate şi/sau soluţionate de către Judecătoria R. cu încălcarea dispoziţiilor legale, măsurile dispuse în aceste dosare implicând fapte de natură penală, după cum urmează:

1. Împrejurările în care au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei R. şi soluţionate de judecător M.F. Dosarele civile nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009.

Martorii B.I., Ş.N. şi C.V. sunt moştenitorii defunctului M.F.T., în calitate de descendenţi de gradul I, dobândind cote succesorale de 1/3 din masa succesorală compusă din suprafaţa de 2 ha şi 7800 mp, evidenţiată în titlul de proprietate nr. 44477 din 12 mai 2005 eliberat de Comisia Judeţeană Dâmboviţa, teren situat în satul B., comuna T., judeţul Dâmboviţa. Dreptul de proprietate a fost intabulat în Cartea Funciară nr. 1502 a comunei T., judeţul Dâmboviţa, la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa cu încheierea nr. 7888/2006. În cursul anului 2006, cei trei moştenitori, deşi nu ieşiseră din indiviziune, au înstrăinat prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică sau sub semnătură privată, ulterior consfinţit prin hotărâre judecătorească, mai multe suprafeţe de teren identificate sub numere de tarla şi parcele, conform titlului de proprietate, în baza căruia se făcuse de altfel şi înscrierea în CF T.

În data de 15 februarie 2006, între moştenitorii B.I., Ş.N. şi C.V. şi P.G., care este ginerele martorei C.V. a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare privind înstrăinarea imobilului reprezentat de suprafaţa de 2500 mp, situat în satul B., com.T., jud. Dâmboviţa, tarlaua 55, parcela 614/1/51, identificat conform titlului de proprietate nr. 44477 din 12 mai 2005, pentru preţul de 6.000.000 lei.

În dispozitivul hotărârii (rămasă definitivă şi irevocabilă), s-a menţionat că aceasta ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin procura autentificată nr. 488 din 23 martie 2006 la sediul BNP G.I. din R. mandanţii B.I., Ş.N. şi C.V. l-au împuternicit pe mandatarul C.I.D. să vândă terenul arabil extravilan situat în B., comuna T., judeţul Dâmboviţa, în suprafaţă de 2989 mp, aşa cum rezultă din măsurători şi de 3000 mp, aşa cum rezultă din acte, din tarlaua 55, parcela 614/2/10, identificat sub nr. provizoriu cadastral 3032, intabulat în CF 1502 T.

Astfel, la data de 22 mai 2006, între Ş.N., C.V. şi B.I. (fraţi) - domiciliaţi în comuna T., sat B., judeţul Dâmboviţa - prin mandatar C.I.D. din Bucureşti - pe de o parte şi SC G.C. SRL Bucureşti reprezentată de administratorul I.G.M. - cetăţean român cu domiciliul în SUA- pe de altă parte, s-a încheiat la Biroul Notarului Public G.I. din oraşul R., judeţul Dâmboviţa şi autentificat sub nr. 883, contractul de vânzare-cumpărare prin care cele trei persoane fizice vindeau societăţii comerciale terenul în suprafaţă de 3.000 mp, cu categoria de folosinţă "arabil", situat în extravilanul comunei T., tarlaua 55, parcela 614/2/10, identificat cu numărul cadastral provizoriu 3032, la preţul de 10.000 lei.

Prin procura specială autentificată sub nr. 3105 din 13 septembrie 2006 le sediul Biroului Notarilor Publici Asociaţi Z.S. şi V.N.C.E., din Chitila, mandanţii B.I., Ş.N. şi C.V. l-au împuternicit pe mandatarul T.G. ca în numele lor şi pentru ei să vândă terenul extravilan în suprafaţă de 5000 mp, situat în satul B., comuna T., Tarlaua 6, Parcela 61/2/5/1, judeţul Dâmboviţa, deţinut de mandanţi conform titlului de proprietate nr. 44477 din 12 mai 2005 eliberat de CJSDPT Dâmboviţa.

La data de 14 decembrie 2006, sub nr. 2086 s-a încheiat în formă autentică la sediul BNP G.I. din oraşul R. contractul de vânzare-cumpărare prin care B.I., Ş.N. şi C.V., prin mandatar T.G. din oraşul Buftea, judeţul Ilfov, au vândut lui I.C.Ş. - domiciliat în Bucureşti, suprafaţa de 5.000 mp teren arabil extravilan, situat pe raza comunei T., în tarlaua 6, parcela 61/2/5/1, identificat cu numărul cadastral 3683, dreptul de proprietate fiind intabulat în Cartea Funciară 2290 a localităţii T., la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dâmboviţa cu încheierea nr. 42499 din 04 decembrie 2006, preţul vânzării fiind 21.400 lei.

În prima jumătate a anului 2007, reclamantul P.G. din comuna T., sat B., judeţul Dâmboviţa (ginerele lui C.V.) a chemat în judecată pe pârâţii B.I., Ş.N. şi C.V. (Dosar nr. 1623/284/2007 al Judecătoriei R.), pentru ca prin sentinţa ce urma să se pronunţe să se constate vânzarea cumpărarea intervenită cu privire la imobilul teren arabil extravilan, în suprafaţă de 2.500 mp, situat pe raza comunei T., sat B., judeţul Dâmboviţa, în tarlaua 55, parcela 614/1/51.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 15 februarie 2006 între părţi a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, materializată într-un înscris sub semnătură privată denumit "chitanţă" cu privire la respectiva suprafaţă de teren şi că, deşi s-a convenit ca ulterior semnatarii înscrisului sub semnătură privată să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică, pârâţii nu şi-au respectat această obligaţie.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 1674 din 01 iunie 2007, Judecătoria R. a admis cererea formulată de P.G. şi a constatat vânzarea cumpărarea intervenită între B.I., Ş.N. şi C.V. în calitate de vânzători şi P.G. în calitate de cumpărător, cu privire la suprafaţa de 2.500 mp teren arabil extravilan, situat pe raza comunei T., sat B., cu vecinătăţile rezultate din titlul de proprietate nr. 44477 din 12 mai 2005, la preţul de 6.000.000 lei vechi.

Aproximativ în aceeaşi perioadă partea vătămată P.G. a mai achiziţionat în aceeaşi modalitate de la cei trei moştenitori alte două suprafeţe de teren situate în B., com.T., formulând acţiune în instanţă pentru a se constata intervenită vânzarea-cumpărarea între părţi.

Mai trebuie menţionat faptul că în cursul anului 2005, martorul Ş.M., fiul martorei Ş.N. a cumpărat prin înscris sub semnătură privată casa bătrânească şi terenul din spatele acesteia în suprafaţă de 1200 mp intravilan, precum şi o suprafaţă de 2900 mp extravilan, imobile identificate în titlul de proprietate nr. 44477 din 12 mai 2005 al Comisiei Judeţene Dâmboviţa, dreptul de proprietate asupra acestora aparţinând celor trei fraţi: B.I., Ş.N. şi C.V. Intenţionând să deschidă rol fiscal cu privire la imobilele pe care considera că le dobândise de la mama sa, martorul Ş.M. a luat legătura cu avocatul C.C. şi în final cei trei fraţi au hotărât în cursul anului 2007 să pună capăt stării de indiviziune, introducând pe rolul Judecătoriei R. (Dosarul nr. 43 87/284/2007) o acţiune civilă cu acest obiect.

Pe parcursul derulării acestui proces civil şi anume la data de 25 ianuarie 2008, între părţi a intervenit o tranzacţie prin care au înţeles să pună capăt litigiului dintre ele cu privire la partajarea terenurilor evidenţiate în titlul de proprietate nr. 44477 din 12 mai 2005.

Tranzacţia a fost însuşită de către instanţa de judecată întrucât consfinţea învoiala părţilor, pronunţându-se Hotărârea nr. 217 din 25 ianuarie 2008.

Astfel, în cuprinsul hotărârii de expedient a fost invocată tranzacţia dintre cei trei fraţi de partajare a terenurilor deţinute pe raza comunei T., în trei loturi, evaluate fiecare la suma de 2.000 lei.

În lotul ce i-a revenit lui Ş.N. a fost cuprinsă şi suprafaţa de 5.000 mp teren arabil extravilan situată în tarlaua 6, parcela 61/2/5/1, ce fusese înstrăinată la data de 14 decembrie 2006, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2086, către I.C.Ş.

În lotul atribuit lui B.I. s-a regăsit şi suprafaţa de 2.500 mp din suprafaţa totală de 3.000 mp teren arabil extravilan, situată în tarlaua 55, parcela 614/2/10, ce făcuse obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 883 din 22 mai 2006, încheiat cu SC G.C. SRL Bucureşti.

Şi în lotul lui C.V. au fost incluse părţi din suprafeţele de teren înstrăinate anterior de ea şi fraţii săi, înainte de ieşirea din indiviziune şi anume suprafaţa de 2.500 mp teren arabil extravilan situat în tarlaua 55, parcela 614/1/51, în legătură cu care să pronunţase Sentinţa civilă nr. 1674 din 01 iunie 2007 a Judecătoriei R., ce ţinea loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru P.G. şi suprafaţa de 500 mp, din suprafaţa totală de 3.000 mp teren arabil extravilan, situat în tarlaua 55, parcela 614/2/10, înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 883 din 22 mai 2006 către SC G.C. SRL Bucureşti.

Se poate lesne observa că ieşirea din indiviziune s-a realizat făcându-se abstracţie de faptul că o parte din imobilele terenuri fuseseră deja înstrăinate şi înscrise în carte funciară pe numele altor proprietari, astfel că ele au fost introduse prin sentinţa menţionată în loturile celor trei moştenitori.

Prin Sentinţa civilă nr. 1616 din 23 mai 2008 a Judecătoriei R., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Ş.M.Z. şi Ş.M. împotriva pârâţilor Ş.N. şi Ş.C. şi s-a constatat intervenită între părţi vânzarea-cumpărarea mai multor bunuri imobile situate pe raza comunei T., casă de locuit şi alte două terenuri.

Martorul Ş.M., intenţionând să îşi înscrie dreptul de proprietate dobândit asupra imobilelor dobândite de la mama" sa, Ş.N. şi fraţii acesteia, C.V. şi B.I., s-a prezentat în vara anului 2008 la Primăria comunei T., unde i s-a spus că hotărârea privind partajul este greşită, întrucât cuprindea şi terenuri care fuseseră vândute anterior ieşirii din indiviziune. În aceeaşi situaţie se găsea şi martorul C.Ş.D., ginerele martorei C.V., care locuia în acelaşi imobil cu aceasta, astfel că cei doi veri, Ş.M. şi C.Ş.D. au încercat să găsească soluţii pentru rectificarea situaţiei, în vedere intrării în legalitate.

În acest scop, martorul C.Ş.D. a luat legătura cu B.I., fostul primar al comunei T., pe care îl cunoştea de mai mulţi ani, căruia i-a explicat situaţia. Martorul B.I. l-a trimis la E.O., juristă, ce ocupa funcţia de secretar al oraşului R., în scopul de a-l ajuta pe acesta să formuleze o acţiune civilă în instanţă pentru remedierea situaţiei juridice a imobilelor.

După ce a solicitat şi obţinut de la C.Ş.D. toate înscrisurile la care s-a făcut referire mai sus (contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătoreşti), fără a-i comunica acestuia demersul pe care intenţiona să-l urmeze, E.O. a conceput şi tehnoredactat personal trei acţiuni civile formulate în numele cumpărătorilor terenurilor înstrăinate de fraţii Ş.N., B.I. şi C.V. anterior datei încheierii tranzacţiei dintre ei, respectiv în numele lui I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL Bucureşti.

Prin aceste trei cereri de chemare în judecată şi personal la interogatoriu a celor trei fraţi - foşti proprietari ai imobilelor înstrăinate, pretinşii reclamanţi solicitau instanţei de judecată ca, prin sentinţa ce urma să se pronunţe, să constate că suprafeţele de teren achiziţionate de ei la nivelul anilor 2006 şi 2007 fuseseră atribuite în lotul unui sau altuia dintre fraţi, în urma încheierii tranzacţiei din ianuarie 2008.

În motivarea acţiunilor (toate având un concept similar), E.O. a menţionat -în numele pretinşilor reclamanţi: I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL Bucureşti - faptul că aceştia ar fi cumpărat suprafeţele de teren de la toţi moştenitorii defunctului M.F.T. şi că solicită să le fie recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilelor achiziţionate, chiar dacă suprafeţele respective, au fost atribuite doar în lotul lui Ş.N. (pentru I.C.Ş.), C.V. (pentru P.G.) şi B.I. şi C.V. (pentru SC G.C. SRL Bucureşti).

De menţionat în acest context faptul că nici I.C.Ş., nici P.G., nici reprezentantul SC G.C. SRL Bucureşti - I.G.M. nu au avut cunoştinţă despre redactarea acestor cereri de chemare în judecată în numele lor şi pe cale de consecinţă, despre ceea ce urma să declanşeze procesele civile în care au fost implicaţi fără voia lor.

Cele trei cereri de chemare în judecată au fost înregistrate în vara anului 2009 (iunie -iulie) pe rolul Judecătoriei R., de către inculpata A.F. - grefier registrator, la solicitarea inculpatei M.F. - preşedintele respectivei instanţe (care i le-a şi înmânat în biroul său din sediul instanţei), magistrat aflat în relaţii notorii de prietenie cu E.O., care îi cununase fiica în anul 2007. Nu s-a putut stabili modalitatea şi data la care inculpata M.F. a intrat în posesia celor trei cereri de chemare în judecată, însă este cert faptul că nu martorii C.Ş.D. şi Ş.M. au dus cererile la judecătorie.

Din analiza copiilor Dosarelor nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009, rezultă următoarele:

Înregistrarea dosarelor

La data de 25 iunie 2009 a fost înregistrat de către inculpata A.F., la solicitarea inculpatei M.F., dosarul 2674/284/2009, fiind repartizat la completul C3 - judecător M.F., termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 23 septembrie 2009. Cererea de chemare în judecată nu este datată, iar semnătura depusă pe ea nu aparţine pretinsului reclamant - I.C.Ş.

Conform menţiunilor de pe prima filă a dosarului, judecătorul de complet -inculpata M.F. a dispus citarea părţilor, a pârâţilor cu copie de pe acţiune şi acte depuse şi timbrarea la o valoarea neprecizată.

Citativul aflat la f.2 din dosar a fost creat de inculpata A.F. la data de 26 iunie 2009, de asemenea, fişa dosarului, aflată la f.3, a fost tipărită de aceeaşi inculpată. La f.4 din dosar se află cererea de chemare în judecată, iar filele 05 şi 06 lipsesc. Se poate observa însă că în dosar nu există dovezile de citare ale părţilor.

La dosar, la f.7 şi 8 se află în copie doar Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 a Judecătoriei R., prin care se consfinţise tranzacţia dintre Ş.N., B.I. şi C.V. şi nu se regăseşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cei trei în calitate de vânzători şi I.C.Ş. în calitate de cumpărător.

Dosarul nr. 2732/284/2009 a fost înregistrat în data de 2 iulie 2009 de către inculpata A.F., la solicitarea preşedintei instanţei -judecător M.F., dosarul fiind repartizat aleatoriu prin aplicaţia ECRIS Completului 2, prezidat de judecător V.A., cu termen de judecată la 01 septembrie 2009.

Cu toate acestea, aşa cum rezultă din informaţiile generale despre dosar de la fila 01, măsurile care i-ar fi aparţinut judecătorului de complet au fost dispuse chiar la data de 02 iulie 2009 de inculpata M.F.

Aceasta din urmă a hotărât citarea părţilor, a pârâţilor cu copie de pe acţiune şi acte depuse, cu menţiunea posibilităţii formulării unei întâmpinări, precum şi timbrarea cu 12 lei şi 3 lei timbru judiciar.

Nici în acest dosar nu există dovada citării părţilor şi anume a lui P.G. - presupus reclamant şi a pârâţilor Ş.N., B.I. şi C.V..

Acţiunea pretins formulată de P.G. nu poartă dată şi nu a fost semnată de către el. La dosar, la f.3, există citativul redactat la data de 03 iulie 2009 de către inculpata A.F., precum şi fişa dosarului, la f.2, tipărită de aceeaşi inculpată.

La dosarul civil menţionat se regăseşte copia Sentinţei civile nr. 217 din 25 ianuarie 2008 a Judecătoriei R.-f.5 şi 6, dar şi copia unei comunicări transmisă lui P.G. de către aceeaşi instanţă, în data de 12 iulie 2007-f.7, reprezentând expedierea Sentinţei civile nr. 1674 din 1 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1623/284/2007 al Judecătoriei R., sentinţă care ţinea loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului dobândit de la soacra sa - C.V.

Dosarul civil nr. 2733/284/2009, conţinând acţiunea civilă pretins formulată de SC G.C. SRL Bucureşti, prin reprezentant I.G.M., a fost înregistrată în aceleaşi împrejurări ca cele descrise anterior, la data de 02 iulie 2009, pe rolul Judecătoriei R., deşi - în forma în care se regăseşte în prezent în dosarul arhivat la instanţa respectivă - nu poartă dată, nici semnătură şi nici dovada reprezentării persoanei juridice de către împuternicitul acesteia.

În acest dosar, înregistrat de inculpata A.F., la solicitarea inculpatei M.F., a fost repartizat aleatoriu aceluiaşi Complet 2 prezidat de judecător V.A., cu prim termen de judecată la 15 septembrie 2009. Cu toate acestea, măsurile au fost dispuse tot de judecător M.F., în sensul citării părţilor, a pârâţilor cu copie acţiune şi acte depuse, precum şi cu menţiunea depunerii întâmpinării şi a timbrării cu 12 lei, respectiv 3 lei timbru judiciar.

La dosar nu există dovezile de citare a părţilor şi nici vreun contract de vânzare-cumpărare sau hotărâre judecătorească din cele la care se referea acţiunea. Există însă fişa dosarului, la fila 2 şi citativul, la fila 4, tipărite de inculpata A.F. la data de 03 iulie 2009.

După înregistrarea celor trei dosare de mai sus, în intervalul de timp 02 iulie 2009 - 16 iulie 2009, inculpata M.F. a decis că acţiunile în constatare înregistrate nu asigură soluţia optimă pentru reglementarea situaţiei juridice a imobilelor terenuri care fuseseră vândute înainte de ieşirea din indiviziune a coproprietarilor, o soluţie mai bună fiind aceea de a formula o acţiune în constatarea nulităţii absolute a partajului consfinţit prin Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 a Judecătoriei R., în sensul excluderii din cuprinsul tranzacţiei a terenurilor care fuseseră deja vândute.

Astfel, în data de 16 iulie 2009, inculpata M.F. a dispus înregistrarea în aceleaşi împrejurări ca cele anterior menţionate, de către grefierul registrator A.F., pe rolul Judecătoriei R., a unei acţiuni pretins formulată în numele lui B.I. ca reclamant, ce şi-ar fi chemat în judecată surorile - pe Ş.N. şi C.V., pentru ca prin hotărârea ce urma să se pronunţe să se dispună constatarea nulităţii absolute parţiale a partajului consfinţit prin Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008, în sensul scoaterii din cuprinsul tranzacţiei a suprafeţelor de teren de 5.000 mp, 2.500 mp şi 3.000 mp, înstrăinate în 2006 şi 2007 către I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL Bucureşti.

Acţiunea - nedatată - şi care prezintă cu totul alte caractere decât celelalte 3 aproape identice, se regăseşte în trei exemplare la dosarul Judecătoriei R., înregistrat la 16 iulie 2009 sub nr. 2845/284/2009, dintre care doar primul poartă o semnătură ce nu a fost recunoscută de B.I., reclamant, acesta susţinând că nu a formulat niciodată o astfel de acţiune.

Conform repartizării aleatorii informatizate - programul ECRIS - dosarul, cu prim termen de judecată la 04 septembrie 2009, ar fi trebuit judecat de Completul 6 prezidat de judecător S.R.E.

Pe prima pagină a dosarului, rubrica "măsuri dispuse de judecătorul de complet" este necompletată, iar la "numele şi prenumele magistratului şi semnătura" acestuia, inculpata M.F. şi-a înscris propriul nume şi a semnat în dreptul lui.

La acest al patrulea dosar civil se găsesc depuse, în copie, în ordinea numerotării: extras din buletinul de identitate eliberat pe numele lui B.I., Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008, contractul de vânzare-cumpărare nr. 883 din 21 mai 2006 încheiat între Ş.N., B.I., C.V. şi SC G.C. SRL Bucureşti, extras din buletinul de identitate aparţinând lui C.V., sentinţa civilă nr. 1674 din 01 iunie 2007 ce ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare între B.I., Ş.N., C.V. şi P.G..

La filele 13 şi 14, în actuala numerotare a dosarului, aşa cum se regăseşte el în arhiva Judecătoriei R., se află copia de pe buletinul de identitate al lui Ş.N., respectiv copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 2086 din 14 decembrie 2006 încheiat între B.I., Ş.N., C.V. şi I.C.Ş..

Într-o numerotare anterioară, cele două copii ale documentelor menţionate se situaseră la filele 5 şi 6, probabil ale Dosarului civil nr. 2674/284/2009 din care aceste file lipsesc şi unde - în mod logic - având în vedere conţinutul celor două documente, ar fi trebuit să se regăsească.

Pentru a putea adopta o soluţie în acest ultim dosar, constând în declararea nulităţii absolute parţiale a partajului, în sensul scoaterii din conţinutul tranzacţiei a terenurilor asupra cărora părţile efectuaseră deja acte de dispoziţie, inculpata M.F. a trebuit să soluţioneze întâi cele trei acţiuni promovate iniţial în numele reclamanţilor care nu au avut cunoştinţă de ele, într-o manieră în care să le ascundă acestora - în continuare - implicarea lor injustiţie, în procese pe care nu le-au intentat.

Încheierile privind preschimbarea termenelor de judecată şi renunţarea la judecată

Astfel, în data de 21 iulie 2009, inculpata M.F. i-a cerut inculpatei Ş.G.A. să redacteze pe computerul său trei cereri de preschimbare a termenelor de judecată în dosarele 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009, în numele reclamanţilor I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL Bucureşti.

Cererile nu au fost datate, iar semnăturile depuse pe ele nu aparţin pretinşilor solicitanţi şi nu conţin elemente de asemănare nici măcar cu semnăturile depuse în fals pe cererile de chemare în judecată şi nu s-a putut stabili de cine au fost realizate.

În privinţa cererii de preschimbare a termenului în Dosarul nr. 2733/284/2009, realizată în aceleaşi condiţii ca şi celelalte două, ulterior, în cursul lunii octombrie 2009, inculpata M.F. a desprins-o de la dosar şi a înlocuit-o cu alta, scrisă de C.Ş.D., la dictarea martorei E.O., prietena inculpatei M.F., formulată în numele pârâţilor Ş.N., C.V. şi B.I.

Pe cererile de preschimbare a termenelor de judecată, inculpata M.F. a aplicat viza de primire cu data de 21 iulie 2009 şi pe cea de stabilire a termenului în vederea judecării cererii de preschimbare la aceeaşi dată de 21 iulie 2009, făcând menţiunea că a acordat termen în cunoştinţa părţilor, ceea ce presupunea prezenţa acestora în faţa sa, menţiuni în dreptul cărora a semnat.

Nici reclamanţii din cele trei dosare, nici pârâţii nu au fost prezenţi în realitate la data de 21 iulie 2009 la Judecătoria R., în faţa magistratului M.F., iar primii dintre ei nu au formulat niciodată vreo astfel de cerere.

Dacă în cazul Dosarului nr. 2674/284/2009 completul desemnat aleatoriu să judece era chiar cel prezidat de ea, în celelalte două dosare având ca obiect acţiuni promovate în numele lui P.G. şi SC G.C. SRL Bucureşti, care fuseseră repartizate aleatoriu Completului 2 prezidat de judecător V.A., au fost introduse ca justificări ale judecării lor de către inculpata M.F. procese-verbale din conţinutul cărora rezulta că, dat fiind faptul că judecătorul căruia i-a fost repartizat dosarul lipsea de la instanţă fiind în concediu de odihnă, acesta va fi soluţionat de ea - ca judecător din planificarea de permanenţă a zilei respective.

Ambele procese-verbale semnate de inculpata M.F. - preşedinte al Judecătoriei R. şi de grefierul arhivar al respectivei instanţe - inculpata A.F., conţin greşeli cu privire la date.

Astfel, deşi se referea la termenul de judecată din data de 21 iulie 2009, procesul-verbal aflat la fila 10 în Dosarul nr. 2732/284/2009 apare ca încheiat la 28 iulie 2009, iar în antet a fost înscrisă data de 30 iulie 2009, în timp ce în procesul-verbal de la fila 5 a Dosarului nr. 2733/284/2009 - datat 21 iulie 2009, se menţionează ca dată a judecării cauzei 14 iulie 2009, în loc de 21 iulie 2009.

Pentru soluţionarea celor trei cereri de preschimbare a termenelor de judecată acordate aleatoriu la datele de 23 septembrie 2009, 01 septembrie 2009, respectiv 15 septembrie 2009, presupus formulate de reclamanţi, inculpata M.F. a trebuit să creeze aparenţa organizării, la data de 21 iulie 2009, a unei şedinţe în Camera de Consiliu, la care ar fi fost prezente toate părţile şi la care s-ar fi pus în discuţie respectivele cereri şi s-ar fi dispus admiterea acestora şi preschimbarea termenelor de judecată, la aceeaşi dată de 21 iulie 2009.

În sensul celor de mai sus, deşi această şedinţă nu a avut loc în realitate, părţile nefiind prezente, grefierul din componenţa completului - inculpata Ş.G.A., la solicitarea inculpatei M.F., a tehnoredactat trei încheieri de şedinţă în toate cele trei dosare, în care a consemnat aspectele mai sus menţionate şi pe care le-a semnat alături de preşedinta completului. În caietul de şedinţă al grefierului Ş.G.A. nu sunt menţionate aceste şedinţe din camera de consiliu.

Simularea judecării dosarelor civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009 în şedinţa publică din 21 iulie 2009, de către completul format din preşedinte - inculpata M.F. având grefier de şedinţă pe Ş.G.A. s-a materializat în trei încheieri finale, tehnoredactate de cea de-a doua şi semnate de ambele, în care s-a menţionat - în mod nereal - prezenţa tuturor părţilor, respectiv reclamanţii I.C.Ş., P.G. şi reprezentantul SC G.C. SRL Bucureşti şi pârâţii Ş.N., B.I. şi C.V. şi susţinerile primilor, în sensul că ar renunţa la judecata cauzei, renunţări de care instanţa ar fi luat act.

În Dosarul civil nr. 2674/284/2009, chiar există - la fila 10 - o cerere redactată la calculator, pretins formulată în numele lui I.C.Ş., nedatată, semnată, dar nu de către acesta, adresată preşedintelui Judecătoriei R., prin care ruga să se ia act că înţelege să renunţe la judecarea acţiunii promovate.

Iniţial, această cerere a fost rezoluţionată de preşedintele M.F. cu menţiunea - primit 21 iulie 2009, termen 21 iulie 2009, rezoluţie care a fost tăiată.

O săptămână mai târziu, în data de 28 iulie 2009, inculpata M.F. procedează în mod similar şi cu Dosarul civil nr. 2845/284/2009, înregistrat ulterior celor trei despre care s-a făcut vorbire. Astfel, în cuprinsul său, la fila nr. 16, apare o cerere redactată după acelaşi model aflat în calculatorul inculpatei Ş.G.A., prin care B.I. - reclamant în cauză, ar fi solicitat preschimbarea termenului de judecată acordat aleatoriu, la un termen mai apropiat, având în vedere starea de sănătate precară.

Cererea, nedatată, poartă o semnătură, dar nu pe cea a lui B.I. care, de altfel, nici nu a formulat-o, iar în colţul din dreapta sus există rezoluţia inculpatei M.F., în sensul că a primit-o la data de 28 iulie 2009 şi a acordat termen la aceeaşi dată, precum şi termen în cunoştinţa părţilor.

Preşedintele Judecătoriei R. a semnat în dreptul acestei rezoluţii, deşi aspectele pe care le certifica prin această semnătură nu erau reale.

Cererea de preschimbare a termenului de judecată, pretins formulată de reclamantul B.I., a fost soluţionată de judecător M.F. deşi completul investit cu rezolvarea cauzei era cel cu nr. 6, prezidat de judecător S.R.E..

În acest sens, la fila nr. 15 din dosar a fost introdus procesul-verbal datat 28 iulie 2009 (cu data modificată), prin care se menţiona că, în temeiul art. 98 pct. 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanţei, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 352 din 10 mai 2006, dat fiind faptul că la data de 28 iulie 2009 judecătorul căruia i-a fost repartizat aleatoriu Dosarul nr. 2845/284/2009 lipseşte de la instanţă, fiind în concediu, dosarul va fi soluţionat de judecătorul din planificarea de permanenţă din această zi, respectiv judecător M.F.

Ca urmare, încheierea pretins pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 28 iulie 2009, în Dosarul nr. 2845/284/2009, prin care s-a admis cererea de preschimbare a termenului şi a fost acordat termen de judecată la aceeaşi dată, a fost adoptată de completul compus din preşedinte M.F. cu participarea grefierului Ş.G.A., redactată de aceasta din urmă şi semnată de amândouă. În caietul de şedinţă al inculpatei Ş.G.A. nu se află menţiuni despre şedinţa camerei de consiliu din data de 28 iulie 2009, cu privire la preschimbarea termenului de judecată în acest dosar. În aceeaşi zi însă inculpata M.F. a şi pronunţat o hotărâre prin care a admis acţiunea.

Sentinţa civilă privind constatarea nulităţii absolute a partajului consfinţit prin Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 a Judecătoriei R.

Conform Sentinţei civile nr. 2414, pronunţată la 28 iulie 2009 în Dosarul nr. 2845/284/2009 al Judecătoriei R., aflată la filele 19 - 20, prin care s-a dorit materializarea unui simulacru de şedinţă publică, cu participarea tuturor părţilor, respectiv reclamantul B.I. şi pârâţii Ş.N. şi C.V., grefierul de şedinţă - inculpata Ş.G.A. a prezentat oral obiectul pricinii, stadiul în care se afla judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanţă, iar după referatul cauzei preşedintele completului de judecată - inculpata M.F. a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare şi a măsurilor dispuse de instanţă, a luat interogatoriu din oficiu, ocazie cu care pârâţii ar fi arătat că sunt de acord cu acţiunea.

În concret, în practicaua hotărârii sunt consemnate dezbateri care nu au avut loc în realitate, pentru ca prin dispozitiv inculpata M.F. să admită cererea şi să constate nulitatea absolută parţială a partajului consfinţit prin Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 pronunţată de către Judecătoria R. în Dosarul nr. 4387/284/2007, în sensul scoaterii din cuprinsul tranzacţiei a suprafeţelor de teren de 5.000 mp arabil extravilan, situat în parcela 6, tarlaua 61/2/5/1; 2.500 mp arabil extravilan, situat în tarlaua 55, parcela 614/1/51 şi 3.000 mp arabil extravilan, situat în tarlaua 55, parcela 614/2/10.

Interesant este şi faptul că între încheierea de preschimbare a termenului de judecată şi sentinţă, pronunţate în aceeaşi zi, 28 iulie 2009, există o chitanţă privind încasarea la data de 01 septembrie 2009, de la B.I. a unei taxe judiciare de timbru de 19 lei.

Comunicarea încheierilor de renunţare la judecată şi a sentinţei privind constatarea nulităţii absolute a partajului

Sentinţa a fost tehnoredactată în data de 28 august 2009, iar comunicarea acesteia s-a efectuat în data de 01 septembrie 2009. Dovezile de comunicare poartă însă semnături care nu au fost recunoscute de către părţile C.V., Ş.N. şi B.I. În privinţa agentului care a realizat comunicarea, numai prima dovadă de primire este semnată de către inculpata Ş.G.A. care a declarat că sentinţa a fost comunicată părţilor direct în arhivă, fără a putea preciza dacă ea sau o altă persoană a comunicat direct sentinţa părţilor şi neavând o explicaţie pentru faptul că semnătura sa se regăseşte doar pe prima dovadă de primire.

Încheierile de renunţare la judecată, pronunţate în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009 au fost comunicate în data de 07 septembrie 2009. Conform borderoului pentru trimiteri de corespondenţă nr. 821 din 4 septembrie 2009 şi nr. 830 din 4 septembrie 2009, comunicările încheierilor de renunţare la judecată au fost predate oficiului poştal în data de 4 septembrie 2009. Factorul poştal din comuna T. este martora P.S., fiica martorei C.V. şi soţia părţii vătămate P.G.. Deşi martora P.S. susţine că a comunicat mamei sale şi rudelor acesteia citaţii şi hotărâri, inclusiv încheierile de renunţare pronunţate în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009, se poate observa din analiza dovezilor de comunicare că a semnat martora C.V., inclusiv pentru sora sa, Ş.N., iar semnătura martorului B.I. este total diferită de cea efectuată pe declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, martorul declarând de altfel, că nu a primit citaţii sau hotărâri judecătoreşti şi nici nu a fost la Judecătoria R. de la data procesului de partaj. Totodată, se poate lesne observa că semnătura aplicată pe dovezile de comunicare către B.I. cu privire la încheierile de renunţare la judecată în dosarele sus-menţionate sunt identice cu semnătura aplicată pe dovada de comunicare a Sentinţei nr. 2414 din 28 iulie 2009 a Judecătoriei R., pronunţată în dosarul penal nr. 2845/284/2009, comunicată în data de 1 septembrie 2009 la Judecătoria R.. Prin urmare, aceeaşi persoană care a semnat pentru primirea sentinţei civile privind constatarea nulităţii absolute parţiale a partajului, la data de 01 septembrie 2009, la sediul Judecătoriei R., a semnat şi pentru primirea celor trei încheieri de renunţare la judecată în data de 07 septembrie 2009.

Este evident faptul că cei care s-au implicat în reglementarea situaţiei juridice a terenurilor vândute de C.V., B.I. şi Ş.N., înainte de ieşirea din indiviziune au fost copiii, respectiv nepoţii acestora: C.Ş.D. (ginerele martorei C.V.), Ş.M. (fiul martorei Ş.N.) şi P.S. (ginerele şi fiica martorei C.V.), ultima fiind factor poştal în comuna T.

Revenind la acţiunea civilă pretins a fi fost formulată de reclamanta SC G.C. SRL Bucureşti, ce făcea obiectul dosarului civil nr. 2733/284/2009, citaţia emisă la data de 03 iulie 2009 de inculpata A.F. a fost primită la sediul societăţii comerciale din Bucureşti de reprezentantul acesteia, I.G.M., care a fost surprins de faptul că figura în calitate de reclamant într-un proces despre care nu avea cunoştinţă, dar care urma să se desfăşoare în data de 15 septembrie 2009. întrucât a plecat în străinătate la data de 8 august 2009, a rugat-o pe avocata sa, martora F.C. să se intereseze de proces. Aceasta din urmă s-a deplasat la Judecătoria R. în data de 15 iulie 2009, însă nu a reuşit să afle nimic despre dosar, întrucât protestul magistraţilor era încă în desfăşurare şi, deşi erau afişate liste de şedinţe la sălile de judecată, Dosarul civil nr. 2733/284/2009 nu se afla pe niciuna dintre ele.

Demersurile realizate de inculpata M.F. pentru a înlătura falsurile din Dosarul civil nr. 2733/284/2009

Întors în ţară la începutul lunii octombrie 2009, reprezentatul SC G.C. SRL, I.G.M. a găsit în poştă o comunicare cu privire la dosarul pentru care fusese citat anterior, respectiv o comunicare a unei încheieri pronunţată în data de 21 iulie 2009, de renunţare de către reclamanta SC G.C. SRL la judecarea acţiunii. Comunicarea fusese transmisă, conform Poştei din R., la data de 04 septembrie 2009, iar la Bucureşti a ajuns în data de 06 septembrie 2009.

Revoltat de faptul că la Judecătoria R. s-a desfăşurat un proces civil în care figura ca reclamantă societatea comercială pe care o reprezenta, în calitate de asociat şi administrator, I.G.M. s-a deplasat în cursul lunii octombrie la Judecătoria R., unde a solicitat în arhivă Dosarul civil nr. 2733/284/2009, cerând totodată explicaţii pentru faptul că deşi a primit citaţii în calitate de reclamant, nu a iniţiat acel proces. Grefierul-arhivar M.M. l-a condus pe I.G.M. în biroul preşedintelui instanţei, M.F., care i-a prezentat dosarul. Reprezentantul societăţii comerciale reclamante a constatat cu stupoare că în dosar se afla o cerere de chemare în judecată formulată în numele SC G.C. SRL, nedatată şi nesemnată prin care îi chema în judecată pe Ş.N., C.V. şi B.I., despre care însă nu avea cunoştinţă. Reproşându-i inculpatei M.F. faptul că a folosit datele sale şi ale societăţii comerciale într-un proces civil despre care nu avea cunoştinţă, aceasta i-a răspuns că a vrut să-i ajute pe pârâţi, cerându-şi scuze şi promiţându-i totodată că va încerca să repare greşeala.

În scopul de a păstra legătura, inculpata i-a înmânat părţii vătămate I.G.M. un bileţel pe care personal a scris numărul său de mobil.

Astfel, în decursul a două săptămâni, timp în care Dosarul civil nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R. s-a aflat în posesia sa, inculpata M.F. a înlocuit cererea de chemare în judecată iniţială, pe verso-ul căreia consemnase minuta încheierii din 21 iulie 2009 în sensul că "se ia act de renunţarea la judecată", cu o alta, nedatată şi nesemnată, dar identică cu prima, pe verso-ul căreia a menţionat ca minută a încheierii din 21 iulie 2009 "anulează cererea ca nesemnată".

Totodată, a extras din dosar cererea pretins formulată de SC G.C. SRL Bucureşti, prin reprezentantul legal, de preschimbare a termenului de judecată şi a înlocuit-o cu o alta, olografa, consemnată de C.Ş.D. după dictarea lui E.O., formulată în numele pârâţilor Ş.N., C.V. şi B.I., prin care aceştia ar fi solicitat preschimbarea termenului de judecată, întrucât s-au înţeles cu reclamanta. În aceeaşi zi, C.Ş.D. a mers la fiecare dintre cei trei pârâţi acasă, pentru a semna cererea, pe care a restituit-o în aceeaşi zi martorei E.O., la sediul Primăriei R., unde aceasta îşi desfăşura activitatea.

Această cerere a primit din partea preşedintelui M.F., retroactiv, data de 21 iulie 2009, alături de menţiunea termenului în cunoştinţa părţilor şi a termenului acordat pentru judecarea cererii la aceeaşi dată de 21 iulie 2009 - menţiuni executate, desigur, în fals.

În continuarea încercării de remediere a situaţiei create în ceea ce-l priveşte pe I.G.M. şi firma reprezentată de acesta, situaţie sesizată şi reclamată de cel în cauză, inculpata M.F. a pronunţat la data de 29 octombrie 2009, în Dosarul nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R., grefier de şedinţă fiind inculpata Ş.G.A., o încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul respectiv la data de 21 iulie 2009, în sensul înlocuirii menţiunii "se ia act de renunţarea la judecată" cu menţiunea "anulează cererea ca nesemnată", precum şi a consemnărilor din practicaua aceleiaşi încheieri privitoare la prezenţa reprezentantului reclamantei, modificând hotărârea în sensul că la strigarea cauzei au fost prezenţi doar pârâţii, care au solicitat anularea cererii.

Judecătorul M.F. a omis, însă, să extragă din dosar şi încheierea pronunţată la 21 iulie 2009 prin care dispusese admiterea cererii de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta SC G.C. SRL Bucureşti, în care se consemnase - nereal - prezenţa în instanţă, în data respectivă, a reprezentantului legal al acesteia - I.G.M.

După efectuarea tuturor acestor modificări, inculpata M.F. a predat dosarul, descusut, grefierei sale de complet - inculpata Ş.G.A., pentru a-l renumerota (aspect ce rezultă din actuala sa formă).

Împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 29 octombrie 2009, în Dosarul nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R., prin care inculpata M.F. a dispus îndreptarea erorii materiale, SC G.C. SRL Bucureşti, prin reprezentantul legal - I.G.M. a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 124, pronunţată la 29 ianuarie 2010 de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă.

Instanţa de control judiciar a casat încheierea recurată, în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale din oficiu, constatând că procedura îndreptării erorii materiale poate fi folosită doar pentru a îndrepta anumite erori din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, nu însă şi pentru a schimba întreaga hotărâre (practica, considerente şi dispozitiv), aşa cum s-a întâmplat cu încheierea recurată.

În perioada imediat următoare întrevederii avute cu inculpata M.F., partea vătămată I.G.M. a fost rugat insistent de către aceasta, prin mijlocirea mai multor persoane cum ar fi: fostul primar al comunei T., judeţul Dâmboviţa - B.I., secretarul oraşului R. - E.O., notarul public G.I. din oraşul R. sau primarul în funcţie al comunei T. - C.I.C., să nu o denunţe autorităţilor.

Acţiunea disciplinară exercitată de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva judecătorului M.F. la sesizarea părţii vătămată I.G.M.

Partea vătămată I.G.M., prin intermediul apărătorului SC G.C. SRL Bucureşti - avocat F.C. din cadrul Baroului Bucureşti, a formulat împotriva preşedintei Judecătoriei R. un memoriu, pe care l-a adresat Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi o plângere penală pentru fals intelectual şi abuz în serviciu, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 867/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, conexat ulterior la dosarul penal nr. 16/P/2011- instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Memoriul reprezentantului SC G.C. SRL Bucureşti - I.G.M. a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii, pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători, sub nr. 148/CDJ/2009 din data de 11 iunie 2010, iar prin rezoluţia din 15 iunie 2010 s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare faţă de judecător M.F. de la Judecătoria R..

Constatând îndeplinite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. h) şi m) din Legea nr. 303/2004, pe baza probelor care în accepţiunea membrilor săi au demonstrat faptul că judecător M.F. de la Judecătoria R. a încălcat cu rea-credinţă normele de procedură civilă şi nu a respectat dispoziţiile referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, Comisia de disciplină pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a promovat acţiunea disciplinară împotriva acesteia, acţiune pe care Secţia pentru Judecători a admis-o prin Hotărârea nr. 16 J din 27 octombrie 2010, aplicând judecătorului M.F. sancţiunea diminuării indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare menţionate.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere, la individualizarea sancţiunii astfel aplicate, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale şi principii de bază ale procesului civil şi consecinţele negative asupra drepturilor procesuale ale părţilor. De asemenea, secţia a mai avut în vedere şi faptul că prin procedura aplicată de către judecător M.F. în cererile de preschimbare a termenului de judecată, s-a creat părţilor posibilitatea de a alege completul de judecată care să soluţioneze cererea, modificând astfel repartizarea aleatorie care a fost efectuată conform programului ECRIS.

Hotărârea Secţiei pentru judecători prin care judecător M.F. a fost sancţionată disciplinar a fost menţinută de Completul de 9 judecători, ca instanţă de control judiciar, care, prin Decizia nr. 57 din 14 martie 2011 a respins recursul exercitat în cauză de către aceasta, ca nefondat, astfel că hotărârea de sancţionare a devenit irevocabilă.

După acest moment, judecător M.F. şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Judecătoriei R..

2. Împrejurările în care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei R. şi soluţionat de judecătorul M.F. Dosarul civil nr. 3210/284/2009.

Relaţiile existente între partea vătămată B.Z.T. şi martora K.M. anterior înregistrării Dosarului nr. 3210/284/2009

În cursul anului 2006, K.M. în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâta P.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr. 3545 din 16 februarie 1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 Bucureşti.

În motivarea cererii, care a făcut obiectul dosarului civil înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 sub nr. 13466/303/2006, K.M. a precizat că, prin contractul menţionat, a vândut vecinei sale - P.M. apartamentul (garsonieră) nr. 1, situat în municipiul Bucureşti, strada G. nr. 1A, bl. N 13, parter, sector 6, înstrăinarea imobilului făcându-se numai în schimbul întreţinerii, fără ca părţile să fi stabilit vreo prestaţie în bani.

Reclamanta a mai precizat în acţiunea formulată că, de la data încheierii contractului şi până în vara anului 2006, pârâta şi-a îndeplinit în mod satisfăcător obligaţia de întreţinere, însă de la momentul menţionat, aceasta s-a mutat cu locuinţa în alt judeţ, iar obligaţia de întreţinere asumată prin contract nu a mai fost îndeplinită.

Prin Sentinţa civilă nr. 2057 din 26 martie 2007, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, prin Decizia nr. 130/A din 26 octombrie 2007, apelul promovat de reclamantă, ca nefondat.

La data de 21 ianuarie 2008, printr-o procură judiciară autentificată sub nr. 230 la sediul Biroului Notarial "M.V.L." din Bucureşti, K.M. l-a împuternicit pe B.Z.T. - vecin şi cunoştinţă mai veche de-a sa, să o reprezinte în faţa oricărei instanţe judecătoreşti de orice grad, în orice dosar a cărui acţiune priveşte obiectul dosarului menţionat, să intenteze orice acţiune la orice instanţă competentă, să solicite şi să administreze probele necesare pentru dovedirea acesteia, să exercite căile de atac ordinare şi extraordinare, să primească hotărârile definitive, să le investească cu formulă executorie şi să le pună în executare.

La acel moment, dosarul civil se afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în faza procesuală a recursului (promovat de reclamantă), cale de atac respinsă la data de 21 mai 2008, ca tardiv formulată.

Însă, până la soluţionarea definitivă a acestei cauze civile, respectiv la două zile după obţinerea procurii judiciare (23 ianuarie 2008) şi după ce s-a consultat cu un avocat, B.Z.T. a sfătuit-o pe K.M. să introducă pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, unde s-a înregistrat sub nr. 436 din 3 martie 2008, o nouă cerere de chemare în judecată a aceleiaşi pârâte P.M., de data aceasta pentru rezilierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, în baza aceloraşi motive invocate şi în prima acţiune.

Prin Sentinţa civilă nr. 3496 din 26 mai 2008, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta P.M. pentru neîndeplinirea obligaţiei din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3545 din 16 februarie 1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 Bucureşti, pentru perioada 01 iunie 2006 - 08 noiembrie 2006 şi a respins acţiunea formulată de reclamanta K.M. pentru perioada menţionată, constatând că există autoritate de lucru judecat.

Totodată, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta, vizând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pentru perioada 08 noiembrie 2006 - 23 ianuarie 2008,ca neîntemeiată.

Pe parcursul acestui proces, K.M. a fost reprezentată de mandatarul B.Z.T. - împuternicit prin procura specială autentificată la acelaşi Biroul Notarial sub nr. 977 din 07 martie 2008.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 103 din 22 ianuarie 2009, a admis apelul declarat de K.M. în contradictoriu cu P.M. şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, constatând că pârâta nu şi-a executat corespunzător obligaţia de întreţinere asumată prin acesta.

În considerentele hotărârii, s-a mai precizat că, deşi reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată rezilierea contractului, în realitate sancţiunea corectă este de rezoluţiune, deoarece rezilierea presupune ca obligaţiile ambelor părţi contractante să aibă caracter succesiv, ori în contractul de întreţinere transferul dreptului de la creditor la debitor se produce uno ictu (dintr-o dată) şi nu succesiv, iar în caz de neexecutare contractul de desfiinţează şi bunul se redobândeşte cu efect retroactiv (ex tune).

Hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1030 pronunţată la data de 15 iunie 2009,prin care s-a constatat nul recursul formulat de pârâta P.M., în contradictoriu cu reclamanta K.M.

În timpul judecării acestui proces civil, începând cu luna februarie a anului 2008 şi până la data de 18 august 2009, K.M. a locuit efectiv cu soţii B.Z.T. şi B.Z.A., în apartamentul acestora din Bucureşti sau la locuinţa din comuna C., judeţul Giurgiu, beneficiind de întreţinere din partea lor.

Mai mult decât atât, în perioada 21 decembrie 2007 - 29 iunie 2008, K.M. a dispus prin trei testamente, dintre care două olografe şi unul autentificat la Biroul Notarial "M.V.L." din Bucureşti sub nr. 229 din 21 ianuarie 2008 ca, în situaţia câştigării procesului cu P.M., toate bunurile sale mobile şi imobile (cu referire la garsoniera din str. G., sector 6 Bucureşti) să revină familiei B.Z.

O altă manifestare de voinţă în sensul celor de mai sus a lui K.M., s-a realizat prin declaraţia olografă datată 15 noiembrie 2008, lăsată soţilor B.Z., în care, în eventualitatea câştigării procesului cu P.M., garsoniera în litigiu urma să le rămână acestora.

Tot în cursul anului 2008, prin intermediul lui B.Z.T., K.M. a formulat o cerere la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector 6 (Dosar nr. 157 din 13 iunie 2008), de notare a litigiului asupra imobilului din Bucureşti, str. G. nr. 1A, bloc N13, sc. 1, parter, ap. 1, sector 6, conform certificatului emis de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în Dosarul nr. 436/303/2008, cerere admisă prin încheierea nr. 157 din 17 iunie 2008.

După finalizarea irevocabilă a celui de-al doilea proces dintre K.M. ca reclamantă şi P.M. ca pârâtă, soldat cu rezoluţiunea contractului de vânzare -cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat între acestea, dar până la redactarea Deciziei civile nr. 1030 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la data de 20 iunie 2009 printr-un contract de întreţinere redactat de avocatul H.G. din cadrul Baroului Bucureşti (care, plătit de B.Z.T., o şi reprezentase pe K.M. în ultima parte a procesului civil), K.M. - în calitate de creditor al obligaţiei de întreţinere, pe de o parte şi soţii B.Z.T. şi B.Z.A. - în calitate de debitori ai acestei obligaţii, pe de altă parte, au convenit ca ultimii să asigure întreţinerea primei pe tot timpul vieţii acesteia (îngrijire, hrană, servire, curăţenie în apartament, îngrijire medicală, ajutor necesar persoanei în vârstă) şi să primească în schimb dreptul de proprietate asupra imobilului amintit.

În acelaşi contract în care s-a menţionat dreptul de uzufruct viager pe care şi l-a rezervat K.M. asupra imobilului, s-a precizat - totodată - că în urma deciziei irevocabile nr. 1030 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, imobilul a reintrat în patrimoniul creditoarei, iar părţile contractante s-au angajat ca după întocmirea dosarului de cadastru şi efectuarea înregistrării imobilului la Cartea Funciară, să definitiveze şi să încheie actul respectiv în formă autentică la notar.

Contractul s-a încheiat la domiciliul familiei B.Z., în prezenţa martorelor T.M. şi C.L.C., care l-au semnat, certificând că au fost de faţă la citirea sa.

În aşteptarea redactării Deciziei nr. 1030 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, de care depindea radierea notării litigiului dintre K.M. şi P.M. la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector 6 şi implicit întocmirea documentaţiei cadastrale a imobilului şi încheierea în formă autentică a contractului de întreţinere cu clauză de uzufruct viager între K.M. şi B.Z.T., respectiv B.Z.A., ultimii trei s-au deplasat pe durata lunilor iulie şi august 2009 în localitatea C., la locuinţa celor doi soţi, unde - de regulă - îşi petreceau o parte din vară, în luna iulie fiind vizitaţi şi de sora lui K.M. - C.O. din Hunedoara.

În tot acest răstimp, întrucât în jurul datei de 19 a fiecărei luni, K.M. trebuia să-şi încaseze pensia, aceştia se întorceau pe perioade foarte scurte în Bucureşti, la fel cum s-a întâmplat pe data de 18 august 2009, când, după ce a rămas singură în garsonieră pentru scurt timp, K.M. nu a mai fost de găsit.

Relaţiile existente între martora K.M. şi inculpata B.D.M. anterior înregistrării Dosarului nr. 3210/284/2009

În data de 18 august 2009, constatând faptul că K.M. nu se mai afla la domiciliul acesteia, unde o lăsase pentru a încasa pensia, B.Z.T. a alertat vecinii şi toate încercările sale de a o găsi au eşuat. La data de 20 august 2009, s-a prezentat la Poliţia Sectorului 6 - Serviciul de Investigaţii Criminale, unde a reclamat dispariţia lui K.M.

În sesizarea olografă, B.Z.T. a menţionat că din anul 2007 are grijă de K.M., în sensul că "îi dăm să mănânce, medicamente, plata întreţinerii şi a luminii, iar pe timpul verii merge şi stă cu mine în comuna C. De când am grijă de ea nu a dispărut niciodată de la domiciliu".

Puţin după acest moment, B.Z.T. a fost încunoştinţat telefonic de către B.E.C. din comuna J., judeţul Giurgiu (soţul inculpatei B.D.M.) că persoana căutată - K.M., se află la el, unde şi intenţionează să rămână.

În cazul de dispariţie reclamat la poliţie, la data de 21 august 2009 K.M. a dat o declaraţie olografă, în care a precizat că la 19 august 2009, după ce şi-a ridicat pensia de la factorul poştal, s-a întâlnit cu familia B. (pe care o cunoscuse anterior, aceştia vânzând fructe şi legume în Piaţa Gorjului de unde se aproviziona de regulă) şi s-a deplasat la domiciliul acestora (comuna J., judeţul Giurgiu) ulterior hotărând să rămână la ei.

În perioada imediat următoare stabilirii sale la domiciliul soţilor B.E.C. şi B.D.M., din comuna J., judeţul Giurgiu, K.M. s-a răzgândit cu privire la transmiterea dreptului său de proprietate asupra garsonierei din Bucureşti, str. G., nr. 1A, bl. N13, sc. 1, ap. 1 către soţii B.Z.T. şi B.Z.A., în schimbul întreţinerii sale de către aceştia până la sfârşitul vieţii. Totodată, în contextul influenţei exercitate de către B.E.C. şi B.D.M. asupra martorei K.M., în vârstă de 84 de ani la acea dată, aceasta a hotărât să fie întreţinută de către soţii B., iar în schimbul întreţinerii să le transmită acestora dreptul de proprietate asupra garsonierei sus menţionate. Întrucât originalele actelor de proprietate ale garsonierei se aflau la familia B.Z., cu care încheiase la 20 iunie 2009 contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, au fost necesare mai multe demersuri pentru eliberarea unor duplicate, în vederea încheierii noului contract de vânzare-cumpărare cu familia B., în schimbul întreţinerii pe care aceştia urma să o asigure martorei K.M.

Beneficiind de sprijinul nemijlocit al soţilor B. în acest sens, K.M. s-a prezentat la data de 26 august 2009 la Biroul Notarului Public "G.C.C." din Bucureşti Sector 6, unde a dat o declaraţie pe proprie răspundere autentificată sub nr. 3196, arătând că în împrejurări necunoscute ar fi pierdut originalele contractului de vânzare-cumpărare nr. 39443/06/1993 din 06 iulie 1993 şi procesul-verbal de predare primire a locuinţei cu acelaşi număr şi din aceeaşi dată, acte încheiate cu SC R. SA Bucureşti de la care achiziţionase apartamentul nr. 1, situat în Bucureşti, strada G., nr. 1A, bl. N 13, sc. 1, parter, sector 6, declaraţie necesară în vederea eliberării de duplicate de pe actele sale de proprietate (care în realitate se găseau, în original, la B.Z.T.).

Folosindu-se de această declaraţie, K.M. a obţinut la data de 27 august 2009 de la SC R. SA Bucureşti duplicate de pe documentele amintite, împreună cu o adeverinţă prin care se atesta achitarea integrală a preţului imobilului - obiect al contractului de vânzare-cumpărare din anul 1993.

Duplicatul contractului a fost legalizat de Biroul Notarului Public G.C.C. la data de 28 august 2009, dată la care K.M. a obţinut şi din partea medicului de familie o adeverinţă, vizând afecţiunile cu care se afla în evidenţa sa şi a achitat taxa de examinare la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" - Comisia de Primă Expertiză Psihiatrică.

Astfel, la data de 01 septembrie 2009, Comisia respectivă a examinat psihiatric şi psihologic pe K.M. în etate de 84 ani la acel moment, care, conform menţiunilor din certificatul medico-legal psihiatric nr. A/2a/6739 eliberat la data de 07 septembrie 2009, era însoţită de B.D.M., în calitate de cunoştinţă.

În actul respectiv se mai precizează că persoana în vârstă "solicită examinare în vederea stabilirii capacităţii sale psihice de a încheia acte de dispoziţie, respectiv să facă act de vânzare-cumpărare", dorind să înstrăineze apartamentul pe care îl deţinea "pentru suma de 1 miliard şi jumătate lei vechi", ca să se mute cu sora sa în altă localitate (Hunedoara).

Comisia de primă expertiză psihiatrică din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti a concluzionat că persoana examinată - K.M. nu prezenta la acel moment tulburări psihice clinic manifeste, având capacitate psihică de exerciţiu în raport cu actul de vânzare-cumpărare.

Înregistrarea Dosarului nr. 3210/284/2009 pe rolul Judecătoriei R. şi soluţionarea acestuia

Pentru a evita îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare încheierii unui act translativ de proprietate în formă autentică, în faţa unui notar, ceea ce ar fi implicat solicitarea unui certificat de sarcini, din care ar fi rezultat existenţa litigiului notat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti - Sector 6, dar şi pentru a nu achita taxele notariale corespunzătoare valorii reale a imobilului, soţii B. au descoperit soluţia facilă a intrării în posesia unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, de la Judecătoria R. - judeţul Dâmboviţa, de notorietate fiind că la această instanţă se puteau obţine cu uşurinţă astfel de hotărâri. Din analiza hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar rezultă faptul că obiectul acţiunilor în constatarea interveniţii unui contract de vânzare-cumpărare între părţi îl constituiau în principal imobile terenuri, pentru care erau aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) Titlul X din legea nr. 247/2005.

În data de 2 septembrie 2009 soţii B.E.C. şi B.D.M. s-au deplasat cu autoturismul la R., însoţiţi fiind de K.M. şi Ş.I., aceasta din urmă fiind o vecină a martorei K.M. care cunoştea situaţia sa.

Inculpata B.D.M., însoţită de martorele K.M. şi Ş.I. au intrat în legătură cu avocatul P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa, al cărei cabinet individual de avocatură funcţionează pe raza oraşului R. Aceasta, văzând înscrisurile cu privire la garsoniera în posesia căreia inculpata B.D.M. dorea să intre, a identificat şi soluţia cea mai rapidă, dată fiind situaţia martorei K.M. la acea dată (vârsta înaintată şi existenţa unui alt contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, încheiat cu o altă persoană, despre care inculpata B.D.M. avea cunoştinţă). Soluţia nu putea fi alta decât încheierea unui contract de vânzare-cumpărare la sediul biroului de avocatură şi pe baza acestuia, formularea unei acţiuni în constatare de către cumpărător prin care acesta să solicite instanţei să constate intervenită vânzarea-cumpărarea între părţi. În acest sens s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 75 din 2 septembrie 2009, inculpata B.D.M. plătind conform chitanţei seria A nr. 75 din 2 septembrie 2009 un onorariu de avocat în sumă de 700 lei.

La sediul acestui cabinet de avocatură, la data de 02 septembrie 2009, între K.M., în calitate de vânzătoare şi B.D.M., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare tehnoredactat, semnat în calitate de martor şi de Ş.I. Potrivit contractului, martora K.M. vindea inculpatei B.D.M. un imobil casă (garsonieră) compusă din o cameră de locuit, cu o suprafaţă utilă de 32,76 mp, precum şi cota indiviză de 1,04% din suprafaţa de folosinţă comună, inclusiv dependinţele, preţul vânzării fiind de 5000 lei, achitat integral de cumpărătoare la data "încheierii chitanţei". De asemenea, vânzătoarea se obliga să se prezinte la notariat în termen de 30 de zile, pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare. Contractul de vânzare-cumpărare tehnoredactat de către inculpata P.D.E. cuprinde o menţiune olografă efectuată de aceasta cu privire la data încheierii contractului, respectiv data de 15 iulie 2009, antedatarea contractului fiind necesară în vederea îndeplinirii la data formulării acţiunii în instanţă a condiţiei referitoare la trecerea termenului de 30 de zile stipulat în contract. În contract nu era menţionat locul situării imobilului şi nici nu era prevăzut locul pentru executarea obligaţiei.

În continuare, inculpata P.D.E. a redactat şi o acţiune în constatare prin care solicita să se constate că între martora K.M., domiciliată în Bucureşti, şi inculpata B.D.M., domiciliată în comuna J., judeţul Giurgiu, a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare la data de 15 iulie 2009, acţiune pentru care inculpata P.D.E. a calculat o taxă judiciară de timbru de 411 lei, pe care inculpata B.D.M. a şi plătit-o la aceeaşi dată, conform chitanţei seria DBWLY nr. 9439075 din data de 02 septembrie 2009. În cuprinsul acţiunii se motiva faptul că deşi reclamanta cumpărătoare a făcut demersuri pentru a se prezenta la notariat în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare, pârâta a refuzat acest lucru. În drept s-au invocat dispoziţiile art. 5 alin. (2) titlul X din Legea nr. 247/2005. La cererea de chemare în judecată au fost ataşate contractul de vânzare-cumpărare încheiat la sediul cabinetului de avocat, copie a duplicatului contractului de vânzare-cumpărare nr. 39.445/6/1993 încheiat între SC R. SA şi K.M., legalizat la BNP "G.C.C." din Bucureşti, la data de 28 august 2009, adeverinţa eliberată de SC R. SA la data de 27 august 2009 prin care se atesta achitarea preţului garsonierei de către K.M. la data 05 iulie 1993, copie a duplicatului procesului-verbal de predare-primire a locuinţei din data de 06 iulie 1993, declaraţia martorei K.M. dată la BNP G.C.C. în data de 26 august 2009 în sensul că a pierdut originalele înscrisurilor menţionate mai sus, copii ale actului de identitate al martorei K.M. şi al inculpatei B.D.M.

Protestul magistraţilor din acea perioadă a împiedicat-o pe inculpata P.D.E. să depună personal la Judecătoria R. acţiunea în constatare, astfel că, originalul contractului de vânzare-cumpărare datat în fals 15 iulie 2009, duplicatele de pe actele de proprietate ale locuinţei din Bucureşti şi copii de pe declaraţia dată pe proprie răspundere de K.M. în faţa notarului public G.C.C. şi de pe actul de identitate al acesteia şi cel al lui B.D.M., le-a introdus într-un plic şi la data de 02 septembrie 2009 (data poştei), le-a transmis la Judecătoria R., unde au fost expediate o zi mai târziu.

La data de 03 septembrie 2009, inculpata A.F. ca grefier registrator, a înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr. 3210/284/2009, dosarul având ca obiect hotărâre care ţine loc de act autentic, repartizată aleatoriu Completului 3 prezidat de magistratul judecător M.F., cu prim termen de judecată la 07 octombrie 2009, privind pe reclamanta B.D.M. şi pârâta K.M.

La data înregistrării, judecătorul de complet a dispus ca măsuri în dosar citarea părţilor, a pârâtei cu o copie după acţiune şi actele depuse, cu menţiunea depunerii întâmpinării şi timbrarea cu 750 lei, 5 lei timbru judiciar.

În prima zi (după încheierea protestului magistraţilor) în care şedinţele de judecată s-au desfăşurat în mod normal la Judecătoria R. (cu excepţia urgenţelor de tipul cererilor privitoare la măsurile preventive care fuseseră soluţionate şi în acest răstimp), respectiv la data de 29 septembrie 2009, inculpata P.D.E. a formulat olograf, în numele reclamantei B.D.M. (fără ca la dosar să fie depusă vreo împuternicire avocaţială de asistenţă juridică şi reprezentare în acel proces), o cerere de preschimbare a termenului de judecată, cu motivarea întocmirii documentaţiei cadastrale, cerere care la aceeaşi dată a fost rezoluţionată de inculpata M.F., prin acordarea termenului de judecată tot la 29 septembrie 2009 şi a termenului în cunoştinţă pentru părţi.

Conform încheierii pronunţată în dosarul Judecătoriei R. nr. 3210/284/2009, în şedinţa din Camera de Consiliul din data de 29 septembrie 2009, de către completul compus din preşedintele M.F. şi grefierul Ş.G.A., s-a dispus admiterea cererii formulată de reclamantă şi preschimbarea termenului de judecată la aceeaşi dată de 29 septembrie 2009.

Încheierea a fost redactată de inculpata Ş.G.A., care a redactat la aceeaşi dată, la solicitarea inculpatei M.F. şi Sentinţa civilă nr. 2508, pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2009, în Dosarul nr. 3210/284/2009. În caietul de şedinţă al inculpatei Ş.G.A. este menţionat Dosarul nr. 3210/2009 în cuprinsul şedinţei din data de 29 septembrie 2009, în sensul că s-au prezentat reclamanta, asistată de avocat P.D.E. şi pârâta, identificată cu carte de identitate. Se mai menţionează în caietul de şedinţă că pârâta recunoaşte vânzarea unei garsoniere, pentru care a primit suma de 5000 lei, precum şi faptul că nu s-a prezentat la notariat pentru că este bătrână. În caietul de şedinţă există menţiuni cu privire la cererea de preschimbare a termenului de judecată, în sensul că se prezintă reclamanta şi pârâta, fiind scrise CNP-urile acestora, precum şi faptul că solicită preschimbarea termenului.S-a întocmit o încheiere în acest sens însă, în care deşi se arată că părţile sunt prezente, nu sunt relevate susţinerile acestora, în ciuda faptului că se dezbătea cererea formulată de una dintre părţi, respectiv reclamanta.

Din practicaua sentinţei reiese, de asemenea, că ambele părţi au fost prezente la judecarea cauzei, aspect nereal în ceea ce o priveşte pe pârâta K.M., căreia i s-ar fi luat de către instanţă - din oficiu - un interogatoriu, ocazie cu care a precizat că este de acord cu acţiunea şi că nu s-a putut prezenta la notariat în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare din motive de sănătate, având o vârstă înaintată.

Prin hotărârea menţionată, despre care a precizat că ţine loc de titlu autentic, inculpata M.F. a admis cererea formulată de reclamanta B.D.M. împotriva pârâtei K.M. şi în consecinţă a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului cu anexe gospodăreşti din municipiul Bucureşti, sector 6.

În aceeaşi zi de 29 septembrie 2009, la Arhiva Judecătoriei R. a fost primită şi înregistrată, de către inculpata M.M. - grefier arhivar, o solicitare adresată preşedintelui instanţei, scrisă olograf de inculpata P.D.E., pretins formulată de către K.M. - pârâtă în Dosarul nr. 3210/284/2009, datată 29 septembrie 2009, semnată în fals în numele acesteia (aspect relevat prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 482666 din 22 noiembrie 2011 şi raportul de expertiză grafică criminalistică nr. 55 din 24 mai 2013), prin care ar fi precizat că nu înţelege să atace în niciun mod "sentinţa civilă ce se va pronunţa în dosarul sus menţionat". Inculpata M.M. a atestat, în fals, prezenţa pârâtei K.M. în faţa sa, prin menţiunile aplicate pe aceasta, în sensul legitimării părţii cu CNP.

Urmare acestei cereri, inculpata M.M. a investit cu formulă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, la data de 02 octombrie 2009, Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R., înainte de împlinirea termenului de recurs de 15 zile de la comunicare şi cu nerespectarea dispoziţiilor art. 267 C. proc. civ., care prevăd modalităţile exhaustive de renunţare la calea de atac de către părţi într-un proces civil, cea de care s-a uzat în numele lui K.M. neregăsindu-se printre acestea.

Punerea în executare a sentinţei civile 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R. de către inculpata B.D.M. şi modul în care a influenţat aceasta raporturile juridice dintre partea vătămată B.Z.T. şi martora K.M.

Inculpata B.D.M., având sentinţa civilă referitoare la transferul dreptului de proprietate, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, precum şi celelalte înscrisuri privind imobilul ce făcuse obiectul vânzării-cumpărării, a formulat la data de 30 noiembrie 2009, cerere la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 6, pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilului respectiv. Prin încheierea nr. 411216 din 30 noiembrie 2009 a OCPI Sector 6 Bucureşti, a fost respinsă intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. G., nr. 1A, bl. N13, sc. 1, ap. 1, sector 6 Bucureşti, până la soluţionarea situaţiei juridice a imobilului. În motivarea încheierii se arată că la data de 02 noiembrie 2009 s-a depus la OCPI sector 6 cererea nr. 189 prin care se solicita de către B.Z.T. notarea interdicţiei de înstrăinare a apartamentului în cauză până la soluţionarea Dosarului nr. 14563/303/2009 al Judecătoriei Sectorului 6.

Obiectul Dosarului nr. 14563/303/2009 al Judecătoriei Sectorului 6 îl constituia cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2009, formulată de reclamanţii B.Z.T. şi B.Z.A. în contradictoriu cu pârâta K.M., privind transformarea obligaţiei de lunare de întreţinere în natură în obligaţia de plată lunară a sumelor necesare întreţinerii.

Prin Sentinţa civilă nr. 4508 din 03 iunie 2010 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, a fost admisă plângerea formulată de petenta B.D.M. în contradictoriu cu pârâţii B.Z.T. şi B.Z.A., a fost anulată încheierea 411216 din 30 noiembrie 2009 a OCPI Sector 6 Bucureşti şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. G., nr. 1A, bl. N13, sc. 1, sect. 6 în favoarea petentei.

Acţiunea disciplinară exercitată de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva judecătorului M.F. la sesizarea părţii vătămate B.Z.T.

La data de 01 iulie 2010, s-a înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/18604/1154/2010, memoriul formulat de B.Z.T. împotriva judecătorului M.F. şi a grefierului Ş.G.A. din cadrul Judecătoriei R., judeţul Dâmboviţa, în legătură cu judecarea şi soluţionarea prin Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Dosarului nr. 3210/284/2009, având ca părţi pe K.M. şi B.D.M., memoriu ce a fost transmis Inspecţiei Judiciare de pe lângă Plenul Consiliului şi înregistrat cu nr. 1703/IJ/1318/SIJ/2010 .

Această acţiune disciplinară formulată de către Comisia de disciplină pentru judecători împotriva magistratului judecător M.F. din cadrul Judecătoriei R., conexată la altă acţiune vizând aspecte asemănătoare, a fost admisă de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 19 octombrie 2011, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. h) Teza I şi art. 99 lit. "m" din Legea nr. 303/2004, constând în încălcarea mai multor dispoziţii procedurale în instrumentarea dosarelor având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Reţinând, pe de o parte, că judecător M.F. şi-a exercitat cu rea-credinţă funcţia şi - pe de altă parte - că nu a respectat dispoziţiile procedurale şi regulamentele privind distribuirea aleatorie a cauzelor, secţia pentru judecători - constituită în instanţă de judecată în materie disciplinară - a decis excluderea acesteia din magistratură - ca sancţiune disciplinară.

Acţiunea disciplinară exercitată de Curtea de Apel Ploieşti împotriva grefierului Ş.G.A.

Cu adresa nr. 1/18604/1154 din 07 iulie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat şi Curţii de Apel Ploieşti memoriul formulat de B.Z.T., pentru a lua măsurile necesare, conform competenţelor legale, faţă de grefier Ş.G.A. din cadrul Judecătoriei R., în ceea ce priveşte activitatea acesteia desfăşurată ca membru al completului de judecată, la soluţionarea dosarului civil nr. 3210/284/2009 al instanţei la care funcţiona.

Prin actul de constatare întocmit de vicepreşedintele Curţii de Apel Ploieşti, la data de 30 mai 2011 şi înregistrat sub nr. 1895/A/2011, s-au reţinut în sarcina grefierului Ş.G.A. fapte care întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prev. de art. 84 lit. i) din Legea nr. 567/2004 şi art. 149 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, respectiv neglijenţă gravă în rezolvarea lucrărilor.

S-a apreciat că persoana cercetată poate fi sancţionată disciplinar prin reducerea cu 15% a salariului pe o durată de 3 luni, sancţiune prev. de art. 85 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 567/2004 şi art. 149 alin. (3) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 şi ale art. 151 alin. (1) din Regulamentul menţionat, actul de constatare a fost înaintat Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, la Cabinetul căruia a fost înregistrat sub nr. 2557/A din 03 iunie 2011.

Prin Decizia nr. 282 din 08 iunie 2011 a Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, începând cu data respectivă, s-a suspendat cercetarea disciplinară a grefierului Ş.G.A., până la soluţionarea definitivă a cercetării penale, având în vedere că actul de constatare şi întreaga documentaţie ce a stat la baza întocmirii acestuia au fost înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria R. şi în cele din urmă la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, făcând obiectul prezentei cauze), în vederea efectuării cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.

V. Încadrarea juridică a faptelor descrise la punctul IV.1

Fapta inculpatei M.F., constând în aceea că, în calitate de magistrat-judecător la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa şi preşedinte al respectivei instanţe, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, în perioada iunie - iulie 2009, a înregistrat cu încălcarea dispoziţiilor art. 93 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi soluţionat Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009, având ca obiect acţiuni în constatare pretins promovate de reclamanţii I.C.Ş. din Bucureşti, P.G. din comuna T., judeţul Dâmboviţa şi SC G.C. SRL Bucureşti, precum şi Dosarul civil nr. 2845/284/2009, având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a unui act de partaj judiciar, promovată în numele reclamantului B.I. din comuna T., judeţul Dâmboviţa, prin preschimbarea termenului de judecată fără motive temeinice în vederea repartizării pe completul său de judecată şi judecarea în aceeaşi zi a preschimbării termenului, în absenţa părţilor implicate care au fost considerate prezente, aspecte ale căror consecinţe au fost încălcarea dreptului la un proces echitabil prin ignorarea regulilor care garantează contradictorialitatea procedurii şi a principiului disponibilităţii din perspectiva exerciţiului drepturilor procesuale ale reclamanţilor şi - totodată - obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru Ş.N., C.V. şi B.I., toţi din comuna T., judeţul Dâmboviţa - celelalte părţi din dosarele menţionate - prin pronunţarea, la datele de 21 iulie 2009 şi 28 iulie 2009, a patru hotărâri judecătoreşti (3 încheieri fără număr şi Sentinţa civilă nr. 2414), în favoarea acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

Latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, constând în exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, de către inculpata M.F. prin modul în care a soluţionat Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, probe relevante sunt înscrisurile aflate în cele trei dosare, reprezentând cererile de chemare în judecată, cererile de preschimbare a termenului de judecată, încheierile de preschimbare a termenului de judecată, procesele-verbale privind înlocuirea judecătorilor cărora le-au fost repartizate Dosarele nr. 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009, cu inculpat M.F., încheierile de renunţare la judecată, precum şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009. Relevante sunt şi copiile de pe caietul de şedinţă al grefierului de şedinţă Ş.G.A. cu privire la dosarele 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009. Referitor la primele trei dosare menţiunile din caietul de şedinţă al grefierului sunt extrem de sumare, nefiind identificate părţile, deşi se lua act de renunţarea la judecată în şedinţa publică din 21 iulie 2009. În mod similar, cu privire la Dosarul nr. 2845/284/2009, sunt menţionate numai numele reclamantului şi al pârâţilor, deşi se dezbătea în şedinţă publică o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute unui partaj judiciar. Se poate observa că aceste menţiuni extrem de sumare se regăsesc numai cu privire la cele patru dosare, fapt care demonstrează caracterul simulat al şedinţelor publice în care s-au dezbătut aceste cauze, în sensul că în realitate nu au fost niciodată dezbătute în şedinţă publică, că dosarele respective au fost construite practic scriptic de către inculpata M.F., în calitate de judecător, împreună cu inculpata Ş.G.A., în calitate de grefier de şedinţă.

Înscrisurile sus-menţionate se coroborează cu declaraţiile martorilor B.I., Ş.N., C.V., Ş.M. şi C.Ş.D., E.O., B.I., ale părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi I.G.M., ale inculpatei A.F. şi, parţial, cu cele ale inculpatei Ş.G.A. Astfel, părţile vătămate au negat faptul că ar fi introdus cererile de chemare în judecată, cererile de preschimbare a termenului de judecată sau că ar fi fost prezente la Judecătoria R. în data de 21 iulie 2009, atunci când inculpata a preschimbat termenele de judecată şi a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cauzelor. Totodată, martorii B.I., Ş.N. şi C.V., au negat faptul că ar fi primit citaţii în dosarele de mai sus sau că ar fost prezente la Judecătoria R. în data de 21 iulie 2009, în data de 28 iulie 2009, atunci când inculpata a preschimbat termenul de judecată şi a soluţionat acţiunea de anulare a partajului ori în data de 1 septembrie 2009 sau când s-a comunicat sentinţa privind anularea partajului. Martorul C.Ş.D. şi-a modificat în instanţă declaraţia dată în cursul urmăririi penale, afirmând că i-ar fi dus pe cei trei fraţi, B.I., Ş.N. şi C.V. la Judecătoria R., la procesele privind rectificarea situaţiei juridice a terenurilor primite de aceştia drept moştenire. Revenirea martorului asupra declaraţiei iniţiale este nejustificată, iar aspectul relevat de acesta nu este confirmat de martorii B.I., Ş.N., C.V., Ş.M. şi P.S. Prin urmare, Curtea reţine declaraţia dată de martorul C.Ş.D. în cursul urmăririi penale.

Referitor la primirea citaţiilor pentru procesele din vara anului 2009, în care au fost implicaţi martorii B.I., Ş.N. şi C.V., este relevantă declaraţia martorei P.S., factorul poştal al comunei T., care a declarat faptul că a înmânat citaţiile sau dovezile de comunicare ale unor hotărâri mamei sale, C.V., care a primit şi pentru sora sa, Ş.N. În ceea ce priveşte afirmaţia martorei P.S. în sensul că ar fi comunicat încheierile de renunţare la judecată şi unchiului său, B.I., Curtea apreciază că este nereală, având în vedere, pe de o parte, declaraţia martorului B.I. care a relatat că nu a primit citaţii sau comunicări ale unor hotărâri judecătoreşti, că nu a formulat acţiuni privind anularea partajului (singurul proces la care a participat, la Judecătoria R.), iar, pe de altă parte, împrejurarea că semnăturile de pe comunicările încheierilor de renunţare la judecată în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009 şi de pe comunicarea Sentinţei civile nr. 2414 din 28 iulie 2009 nu sunt ale martorului B.I. Acest din urmă aspect se poate observa prin compararea semnăturilor existente pe comunicări cu semnăturile martorului B.I. de pe declaraţiile date în cursul acestui proces penal, cât şi de pe cererea de preschimbare a termenului de judecată scrisă de C.Ş.D. la solicitarea martorei E.O. în cursul lunii octombrie 2009 (când inculpata M.F. încerca să ascundă falsurile comise în Dosarul nr. 2733/284/2009, în luna iulie 2009). Este evident că semnăturile de pe comunicările hotărârilor sus-menţionate nu au fost realizate de martorul B.I., însă au fost executate de aceeaşi persoană, de vreme ce sunt aceleaşi, atât cele referitoare la comunicările din comuna T., din data de 4 septembrie 2009, cât şi cea referitoare la comunicarea de la instanţă, din data de 1 septembrie 2009.

În ceea ce priveşte modul în care au fost iniţiate aceste procese, relevante sunt declaraţiile martorilor C.Ş.D., Ş.M., B.I. şi E.O., din care rezultă faptul că cererile de chemare în judecată în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009 au fost redactate de martora E.O., secretarul Oraşului R. Deşi aceasta din urmă a declarat că după ce a redactat acţiunile i le-a dat martorului C.Ş.D. pentru a le remite reclamanţilor, neavând cunoştinţă despre demersurile ulterioare ale martorului, Curtea constată că acest aspect nu este confirmat de nicio altă probă. Martorul C.Ş.D. a declarat în mod constant că i-a lăsat martorei E.O. toate actele cu privire la terenurile moştenite de soacra şi fraţii acesteia, pentru ca aceasta să lămurească situaţia lor juridică şi a mai sunat-o abia după câteva luni pentru a o întreba dacă a rezolvat ceva, ocazie cu care martora i-a solicitat să scrie după dictare o cerere de preschimbare a termenului de judecată. Văzând şi declaraţiile celorlalţi martori: B.I., Ş.N., C.V., P.S. şi Ş.M., Curtea constată că declaraţia martorului C.Ş.D. reflectă adevărul, în sensul că, după redactarea cererilor de chemare în judecată, cea care s-a ocupat în continuare de acestea a fost martora E.O.. Probele administrate în cauză nu au relevat modalitatea în care cererile de chemare în judecată tehnoredactate de martora E.O. au ajuns în posesia inculpatei M.F., însă este evident faptul că, acest lucru s-a realizat pe fondul relaţiei apropiate dintre cele două (martora E.O. este naşa de cununie a fiicei inculpatei M.F.).

Din momentul în care a ajuns în posesia cererilor de chemare în judecată şi a înscrisurilor aferente, inculpata M.F. s-a implicat activ în plăsmuirea a trei dosare civile pe rolul Judecătoriei R., atrăgând în această activitate şi pe grefierul său de şedinţă, inculpata Ş.G.A.

În primul rând, inculpata M.F. a înmânat în biroul său de preşedinte al Judecătoriei R., la data de 2 iulie 2009 cele trei acţiuni, grefierului registrator A.F., cu solicitarea de a le înregistra. Potrivit art. 93 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor, actele şi cererile de orice natură, prezentate de justiţiabili sau de reprezentanţii lor, inclusiv avocaţi, preşedintelui instanţei ori judecătorului de serviciu, primesc dată certă la prezentarea lor, prin aplicarea ştampilei de intrare a instanţei respective, iar după rezolvarea se predau registratorului care le înregistrează potrivit prevederilor art. 93 alin. (1) sau (3), după caz. Inculpata în mod evident nu a acordat dată certă cererilor de chemare în judecată, astfel că nu a respectat dispoziţiile legale sus-menţionate. Această inacţiune a inculpatei nu constituie în sine o faptă penală, însă în contextul acţiunilor ulterioare desfăşurate de inculpată prezintă conotaţie penală, intrând în conţinutul elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu.

În al doilea rând, inculpata M.F., realizând faptul că cele trei cereri de chemare în judecată nu puteau fi soluţionate de o manieră care să conducă la rectificarea situaţiei juridice a terenurilor, a conceput un alt mod de rezolvarea a situaţiei, constatarea nulităţii absolute a partajului consfinţit prin Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 a Judecătoriei R., în care nu se ţinea cont de faptul că trei dintre terenurile aflata în masa succesorală fuseseră vândute anterior. Astfel, inculpata a conceput o acţiune în constatarea nulităţii absolute, în care figura ca reclamant unul dintre cei trei moştenitori, acţiunea fiind în contradictoriu cu ceilalţi doi moştenitori. În data de 16 iulie 2008 inculpata M.F. i-a înmânat în aceeaşi manieră, fără a acorda dată certă, cererea de chemare în judecată inculpatei A.F., care a înregistrat-o în aceeaşi zi. În condiţiile în care părţile implicate în acest nou proces nu aveau cunoştinţă despre existenţa sa, este evident faptul că inculpata şi-a încălcat în mod grosolan atribuţiile de serviciu, substituindu-se practic părţilor. Nu mai este vorba despre o abatere disciplinară, în sensul neacordării datei certe, ci despre o acţiune care se circumscrie mai multor fapte penale: abuzul în serviciu şi falsul intelectual.

Şi acţiunile ulterioare ale inculpatei cu privire la cele patru dosare constituite de aceasta se circumscriu acţiunilor specifice infracţiuni de abuz în serviciu: solicitarea adresată inculpatei Ş.G.A. de a tehnoredacta cereri de preschimbare a termenelor de judecată acordate în luna septembrie în aceste dosare, unele dintre ele fiind repartizate la alte complete, de a simula dezbaterea în şedinţă publică a acestora şi a cererilor de renunţare la judecată, a acţiunii de constatare a nulităţii absolute, în lipsa părţilor, care de altfel nici nu aveau cunoştinţă despre faptul că ar fi introdus acţiuni în instanţă sau că ar fi pârâţi în instanţă. Probele descrise mai sus dovedesc cu prisosinţă aceste acţiuni.

Îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpata M.F., în calitatea sa de preşedinte al instanţei şi de judecător, în dispreţul normelor care reglementează activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi activitatea de judecată în sine, a avut ca urmare imediată vătămarea intereselor legale ale părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL, care au fost implicate în procese civile, în calitate de reclamanţi, fără a avea cunoştinţă despre acestea. Chiar dacă în esenţă, acţiunile civile având ca obiect constatarea faptului că terenurile cumpărate de aceste persoane s-au aflat în lotul unuia sau altuia dintre cei trei moştenitori, astfel cum aceste loturi au fost stabilite prin hotărârea de partaj din anul 2008, în cadrul căreia nu s-a ţinut cont că o parte dintre terenuri fuseseră anterior înstrăinate, nu erau de natură a schimba situaţia juridică a terenurilor aflate în proprietatea părţilor vătămate, dreptul de proprietate al acestora neputând fi afectat în vreun fel, totuşi, implicarea fără ştirea lor în afaceri judiciare este de natură a le vătăma interesele legale. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a fi implicată în raporturi cu autorităţile statului în deplină cunoştinţă de cauză, dreptul de a exercita personal sau prin mandatar dreptul de acces la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor pe care le implică acesta: nemijlocire, oralitate, contradictorialitate şi disponibilitate. Prin modalitatea în care a acţionat inculpata M.F. a încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, dreptul părţilor vătămate de acces la justiţie, precum şi dreptul acestora la un proces echitabil, consacrate în alineatele (1) şi (3) ale art. 21 din Constituţia României.

Sub aspectul laturii subiective Curtea reţine faptul că inculpata M.F. a săvârşit faptele cu intenţie directă, aceasta fiind dovedită cu mijloacele de probă evidenţiate mai sus: înscrisurile reprezentând cererile de chemare în judecată, de preschimbare a termenelor de judecată, hotărârile judecătoreşti, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor B.I., Ş.N., C.V., P.S., Ş.M. şi C.Ş.D., care au relatat faptul că nu au avut cunoştinţă despre procesele civile în care au fost implicate, că nu au participat la şedinţele de judecată menţionate în actele procedurale întocmite şi semnate de către inculpatele M.F. şi Ş.G.A., declaraţiile inculpatelor A.F. şi, parţial, ale inculpatei Ş.G.A. Scopul urmărit de inculpata M.F. a fost acela de a obţine pentru martorii B.I., Ş.N., C.V. şi, implicit, C.Ş.D. şi Ş.M. un avantaj nepatrimonial, în sensul lămuririi situaţiei juridice a terenurilor pe care primii trei martori le obţinuseră cu titlu de moştenire, parte dintre aceste terenuri fiind înstrăinate, iar o parte dintre dobânditori, respectiv Ş.M. şi C.Ş.D., neputând să îşi înscrie dreptul de proprietate sau să obţină autorizaţie de construire a unei case pe unul dintre terenuri. Avantajul nepatrimonial consta tocmai în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în favoarea acestora, prin iniţierea unor procese şi soluţionarea lor, cu încălcarea dispoziţiilor legale care guvernează activitatea instanţelor de judecată şi atribuţiile judecătorilor şi ale grefierilor. Nu are relevanţă faptul că prin sentinţa pronunţată în final a fost îndreptată o situaţie juridică greşit stabilită anterior, ci faptul că modalitatea prin care se urmărea acest lucra a îmbrăcat forma unor acţiuni ilicite. Totodată, avantajul nepatrimonial obţinut de martorii de mai sus, implicaţi în procese, a constat şi în aceea că nu au fost nevoiţi să facă vreun efort cu privire la rezolvarea în instanţă a problemelor juridice: alocarea timpului necesar pentru deplasarea la instanţă sau alocarea unor resurse materiale pentru reprezentarea lor în instanţă de un avocat, fiind însă în final beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti favorabile.

Fapta inculpatei M.F., constând în aceea că, în calitate de preşedinte de instanţă şi de judecător, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna iulie 2009, a efectuat menţiuni nereale pe patru cereri de preschimbare termen, pretins formulate de reclamanţii I.C.Ş. în Dosarul nr. 2674/284/2009; P.G. în Dosarul nr. 2732/284/2009; Ş.N. (şi fraţii săi) în Dosarul nr. 2733/284/2009 şi B.I. în Dosarul nr. 2845/284/2009, consemnând acordarea termenului în cunoştinţa părţilor, în condiţiile în care acestea nu au fost prezente în realitate; a pronunţat ca preşedinte de complet încheierile de şedinţă din cele patru dosare, prin care a admis cererile de preschimbare a termenului de judecată, acordând noul termen în aceeaşi zi a soluţionării lor de către completul său; a emis trei încheieri finale în primele trei dosare prin care se menţiona în mod nereal că reclamanţii - prezenţi în instanţă - au renunţat la judecarea cauzelor; a adoptat în cel de-al patrulea dosar Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009 prin care a admis cererea pretins formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâtele Ş.N. şi C.V., de constatare a nulităţii absolute parţiale a unui partaj judiciar, hotărâre în care s-a consemnat neadevărat prezenţa părţilor, ascultarea lor, cercetarea judecătorească şi dezbaterile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (12 acte materiale).

Latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual constând în contrafacerea scrierii unor înscrisuri care reprezintă acte procedurale, prin efectuarea unor menţiuni nereale pe cererile de preschimbare a termenelor de judecată şi plăsmuirea unor încheieri de şedinţă şi a unei hotărâri judecătoreşti este dovedită cu declaraţiile părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi I.G.M., care au relatat că nu au formulat şi semnat cererile de preschimbare a termenelor de judecată, că nu au fost prezente la Judecătoria R. în data de 21 iulie 2009, când s-au dezbătut cererile de preschimbare a termenelor de judecată precum şi pretinsele cereri ale acestora de renunţare la judecată. Declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor B.I., Ş.N., C.V., care au arătat că nu au fost prezenţi în calitate de pârâţi la şedinţa de judecată din data de 21 iulie 2009, dar nici la cea din 28 iulie 2009, când a fost dezbătută acţiunea privind constatarea nulităţii absolute parţiale a partajului. Însemnările efectuate de inculpata Ş.G.A. în caietul de şedinţă cu privire la Dosarele nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi 2845/284/2009 relevă de asemenea caracterul nereal al acestora, prin simpla comparare cu menţiunile referitoare la alte dosare care au fost cu adevărat dezbătute în şedinţă publică. Totodată, împrejurarea că pentru şedinţele desfăşurate în camera de consiliu cu privire la cererile de preschimbare a termenelor de judecată nu există menţiuni în caietul de şedinţă, evidenţiază caracterul fictiv al acestor şedinţe de judecată, consemnate totuşi în încheierile din data de 21 iulie 2009, în care se consemnează că la apelul nominal se prezintă părţile, fără ca acestora să li se dea cuvântul asupra cererii de preschimbare a termenului de judecată.

Susţinerile inculpatei Ş.G.A. în sensul că şedinţele de judecată consemnate în încheierile de preschimbare a termenelor de judecată, de renunţare la acţiune sau în practicaua Sentinţei civile nr. 2414 din 28 iulie 2009 au avut loc şi s-au desfăşurat foarte rapid, inculpata M.F. fiind cea care a identificat părţile, a discutat cu acestea şi i-a dictat apoi ce să consemneze în caietul de şedinţă, fără a putea observa cine s-a prezentat în aceste cauze, sunt neverosimile. În primul rând, declaraţiile inculpatei Ş.G.A. sunt contrazise de cele ale părţilor vătămate şi ale martorilor, care cu siguranţă nu au fost prezenţi la acele şedinţe de judecată, despre care oricum nu aveau cunoştinţă.

În al doilea rând, declaraţiile inculpatei trebuie analizate şi prin prisma recunoaşterii de către aceasta a faptului că, la solicitarea inculpatei M.F., a tehnoredactat cererile de preschimbare a termenelor de judecată, fiind de necrezut ca în această situaţie, în sala de şedinţă să nu observe prezenţa persoanei în numele căreia a redactat cererea de preschimbare a termenului de judecată şi să nu facă însemnări în caietul de şedinţă cu privire la dezbaterea acestei cereri, dezbatere care lipseşte de altfel cu desăvârşire şi din încheierile întocmite. În al treilea rând, declaraţiile inculpatei Ş.G.A. trebuie analizate şi prin prisma apărării pe care aceasta şi-a construit-o, în sensul că responsabilitatea pentru modul de desfăşurare a faptelor revine inculpatei M.F.

Referitor la menţiunile nereale de pe cererea de preschimbare a termenului de judecată, la încheierile pronunţate în data de 21 iulie 2009 în dosarul nr. 2733/284/2009 sunt relevante declaraţiile inculpatelor Ş.G.A. şi A.F. cu privire la faptul că au existat iniţial o cerere de chemare în judecată, semnată, dar fără a avea aplicată ştampila societăţii comerciale reclamante, precum şi o cerere de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamantă. Cererea de chemare în judecată a fost înmânată de către inculpata M.F. inculpatei A.F. în vederea înregistrării, iar aceasta a observat că nu purta ştampila societăţi comerciale, aspect pe care i l-a adus la cunoştinţă inculpatei M.F. şi care i-a răspuns că reprezentantul societăţii este plecat în străinătate şi va aplica ştampila pe cerere când va reveni în ţară. Cu privire la cererea de preschimbare a termenului de judecată, din Dosarul nr. 2733/284/2009, inculpata Ş.G.A. a relatat faptul că iniţial ea a tehnoredactat cererea de preschimbare a termenului de judecată în numele reclamantei SC G.C. SRL Bucureşti, la fel ca şi în Dosarele nr. 2674/284/2009 şi nr. 2732/284/2009, pe care inculpata M.F. a pus aceeaşi rezoluţie, întocmind în final încheierea de preschimbare a termenului de judecată din data de 21 iulie 2009, precum şi încheierea de renunţare la judecată.

Că aceasta este succesiunea evenimentelor şi a înscrisurilor întocmite o dovedesc şi însemnările din caietul de şedinţă cu privire la renunţarea la judecată, însemnarea de pe coperta dosarului "ERA" care semnifică încheiere de renunţare la acţiune, precum şi declaraţia martorului C.Ş.D., în sensul că la câteva luni de la data la care i-a înmânat actele martorei E.O. a fost sunat de aceasta şi chemat pentru a scrie o cerere de preschimbare a termenului de judecată în numele pârâţilor Ş.N., C.V. şi B.I., în Dosarul nr. 2733/284/2009, recunoscut de martor ca fiind cel aflat la f. 90 vol. IV u.p., pe care i-a lăsat-o martorei. Declaraţia martorului C.Ş.D. se coroborează parţial cu cea a martorei E.O. care a recunoscut că i-a dictat martorului C.Ş.D. o cerere de preschimbare a termenului de judecată, însă la solicitarea acestuia. Nu este reală susţinerea acesteia în sensul că martorul C.Ş.D. i-a solicitat acest lucru, fiind infirmată de relatările inculpatelor A.F. şi Ş.G.A. cu privire la demersurile întreprinse de inculpata M.F. după întâlnirea din luna octombrie a anului 2009, de la Judecătoria R. cu partea vătămată I.G.M., în vederea înlăturării înscrisurilor aflate la Dosarul nr. 2733/284/2009; pretins formulate de SC G.C. SRL şi despre care partea vătămată nu avea cunoştinţă, fiind revoltat de faptul că societatea sa fusese implicată într-un proces de care nu avea cunoştinţă.

O dovadă a acţiunilor inculpatei o reprezintă chiar cele două înscrisuri aflate în prezent la Dosarul nr. 2733/284/2009, care vin în contradicţie cu încheierile de preschimbare a termenului de judecată din data de 21 iulie 2009, în care se consemnează faptul că a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC G.C. SRL şi nu de pârâţi, încheierea de renunţare la judecată. Este evident astfel faptul că inculpata M.F. a extras din acest dosar cererea de chemare în judecată iniţială, care purta semnătura unei persoane, însă nu a părţii vătămate I.G.M., pe care a înlocuit-o cu o alta, de data aceasta nesemnată, care să justifice încheierea de îndreptare a erorii materiale întocmită de inculpată, cu concursul grefierei Ş.G.A. în data de 29 octombrie 2009. De asemenea, este evident faptul că inculpata M.F. este cea care a extras din dosar cererea de preschimbare a termenului de judecată tehnoredactată de inculpata Ş.G.A. în data de 21 iulie 2009, cu cea scrisă olograf de martorul C.Ş.D., la dictarea martorei E.O. şi care a ajuns în posesia inculpatei M.F. în contextul existenţei unor relaţii apropiate între cele două.

Din declaraţia părţii vătămate I.G.M. rezultă faptul că a fost rugat de mai mulate persoane să nu o reclame pe inculpata M.F.: B.I., fostul primar al comunei T. şi care l-a îndrumat pe C.Ş.D. la martora E.O. pentru rezolvarea situaţiei juridice a terenurilor, precum şi martora E.O.. Deşi cei doi martori, B.I. şi E.O. au negat faptul că ar fi vorbit cu partea vătămată I.G.M. despre situaţia inculpatei M.F., Curtea apreciază că declaraţiile celor doi martori sunt nesincere, având în vedere aspectele contradictorii pe care le prezintă cu privire la împrejurările şi locul în care s-au întâlnit şi discutat cu I.G.M.

Urmarea imediată produsă de faptele inculpatei constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale întocmite tocmai de cei chemaţi să aplice legea, respectiv judecătorii.

Inculpata M.F. a acţionat cu intenţie directă, materialul probator analizat mai sus dovedind că inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptelor descrise.

Fapta inculpatei M.F., constând în aceea că, în calitate de judecător şi preşedinte al Judecătoriei R., în cursul lunii iulie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, personal dar şi împreună cu grefierul de şedinţă - Ş.G.A., a introdus în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, pe care le-a judecat, patru cereri de preschimbare termen datate 21 iulie 2009, respectiv 28 iulie 2009, patru încheieri de preschimbare termen de judecată cu aceleaşi date, trei încheieri finale din 21 iulie 2009 şi 28 iulie 2009 şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale).

Elementul material al infracţiuni de uz de fals constând în depunerea la dosarele civile sus menţionate a celor patru cereri de preschimbare a termenului de judecată, pe care inculpata pusese rezoluţii ce atestau împrejurări nereale, prin rezoluţiile puse acestea căpătând caracter de înscrisuri oficiale, a celor patru încheieri de preschimbare a termenelor de judecată (trei din data de 21 iulie 2009, iar una din 28 iulie 2009), precum şi a celor trei încheieri de renunţare la judecată, din data de 21 iulie 2009 şi a sentinţei judecătoreşti din data de 28 septembrie 2009, toate aceste acte procedurale atestând împrejurări nereale, sunt dovedite de materialul probator analizat mai sus, cu privire la infracţiunea de fals intelectual.

Sub aspectul laturii subiective, probele analizate mai sus dovedesc intenţia directă cu care a acţionat inculpata M.F.

Totodată, probele prezentate mai sus dovedesc şi scopul urmărit de inculpata M.F., şi anume ascunderea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Fapta inculpatei Ş.G.A., constând în aceea că, în calitate de grefier la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa şi grefier de şedinţă al completului de judecată condus de judecător M.F., cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat-o pe aceasta din urmă ca, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, în perioada iunie - iulie 2009, să soluţioneze Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009, având ca obiect acţiuni în constatare pretins promovate de reclamanţii I.C.Ş. din municipiul Bucureşti, P.G. din comuna T., judeţul Dâmboviţa şi SC G.C. SRL Bucureşti, precum şi Dosarul nr. 2845/284/2009 având ca obiect acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a unui act de partaj judiciar promovată în numele reclamantului B.I. din comuna T., judeţul Dâmboviţa, prin redactarea şi semnarea unor încheieri de preschimbare a termenului de judecată, a unor încheieri finale şi a unei sentinţe civile cuprinzând date nereale relativ la prezenţa părţilor şi a manifestărilor lor de voinţă, aspecte care au avut drept consecinţe încălcarea dreptului la un proces echitabil prin ignorarea regulilor ce garantează contradictorialitatea procedurii şi a principiului disponibilităţii din perspectiva exerciţiului drepturilor procesuale ale reclamanţilor şi -totodată - crearea unui avantaj nepatrimonial pentru Ş.N., C.V. şi B.I. - toţi din comuna T., judeţul Dâmboviţa - celelalte părţi din dosarele menţionate, care au avut câştig de cauză, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

Participaţia penală a inculpatei Ş.G.A., sub forma complicităţii, la săvârşirea de către inculpata M.F. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este dovedită cu înscrisurile din Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, reprezentând cereri de preschimbare a termenelor de judecată, încheieri de preschimbare a termenelor de judecată, încheieri de renunţare la judecată şi sentinţa privind constatarea nulităţii absolute parţiale a partajului judiciar, cu declaraţiile părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi I.G.M. şi ale martorilor Ş.N., C.V. şi B.I., care au relatat că nu au participat la şedinţele de judecată din datele de 21 iulie 2009 sau 28 iulie 2009. De altfel inculpata Ş.G.A. a recunoscut faptul că a tehnoredactat cererile de preschimbare a termenelor de judecată în cele patru dosare civile, la solicitarea inculpatei M.F.

Toate aceste probe dovedesc desfăşurarea de către inculpata Ş.G.A., în calitatea sa de grefier de şedinţă, a unor activităţi de natură să o ajute pe inculpata M.F. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, descrisă mai sus. Activităţi specifice grefierului de şedinţă sunt cele prevăzute de codul de procedură şi de regulamentul de ordine interioară a instanţelor: luarea de note cu privire la desfăşurarea procesului, consemnarea numelor şi prenumelor părţilor care participă la proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi a celor care au lipsit, consemnarea cererilor formulate de părţi, precum şi a concluziilor prezentate de acestea, măsurile luate de judecător în cursul şedinţei de judecată, întocmirea încheierilor de şedinţă şi a încheierilor privind dezbaterea în fond a cauzei. Prin modul în care inculpata Ş.G.A. a desfăşurat aceste activităţi cu privire la dosarele sus menţionate a ajutat-o pe inculpata M.F. să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile prevăzute de lege. Astfel, inculpata Ş.G.A. a redactat şi semnat încheieri de preschimbare a termenului de judecată, încheieri finale, de renunţare la judecată şi o sentinţă civilă cuprinzând date nereale relativ la prezenţa părţilor şi a manifestărilor lor de voinţă. De asemenea, inculpata Ş.G.A. a făcut menţiuni nereale în caietul de şedinţă cu privire la aceste dosare, diferite în mod vizibile de cele referitoare la alte dosare. Este evident faptul că fără concursul acesteia, inculpata M.F. nu ar fi putut întocmi toate actele procedurale necesare pentru a da o aparenţă de legalitate acţiunilor sale constând în plăsmuirea unor dosare civile, având drept scop clarificarea unei situaţii juridice referitoare la terenuri în favoarea martorilor B.I., Ş.N. şi Ş.N. şi, indirect a martorilor C.Ş.D. şi Ş.M.

Inculpata Ş.G.A. a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul acţiunilor sale şi urmărind producerea lui, intenţie dovedită de asemenea de probele administrate în cauză, astfel cum au fost analizate mai sus. Declaraţia inculpatei în sensul că şedinţele de judecată pentru care a întocmit încheierile de şedinţă au avut loc la datele de 21 iulie 2009 şi 28 septembrie 2009 este contrazisă de declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor, precum şi de modalitatea în care inculpata a realizat consemnările în caietul de şedinţă (extrem de succint) şi a conceput încheierile de preschimbarea a termenelor de judecată, despre care nu există menţiuni în caietul de şedinţă.

În plus, apărarea inculpatei Ş.G.A. în sensul că nu ştie exact cine s-a prezentat în şedinţele de judecată, întrucât inculpata M.F. a efectuat apelul cauzelor, fără a identifica părţile şi i-a dictat ce să consemneze în caietul de şedinţă este neverosimilă, având în vedere experienţa sa în calitate de grefier, precum şi faptul că era vorba despre situaţii deosebite, având în vedere interesul manifestat de inculpata M.F. pentru aceste patru cauze, în care figurau aceleaşi părţi şi pentru care îi solicitase să redacteze cereri de preschimbare a termenului de judecată. Totodată, inculpata Ş.G.A., deşi îşi aminteşte faptul că la apelul cauzelor făcut de preşedinta de complet, inculpata M.F., din sală s-a răspuns prezent, totuşi aceasta nu a reţinut dacă o singură persoană sau mai multe au răspuns prezent, în condiţiile în care, în calitate de grefier, avea obligaţia de a consemna numele părţilor care se prezintă la proces.

Fapta inculpatei Ş.G.A., constând în aceea că, în calitatea menţionată, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în realizarea scopului urmărit prin complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna iulie 2009 a redactat şi semnat patru încheieri de şedinţă pronunţate de judecătorul M.F. în Dosarele civile nr. 2674/284/2009 - reclamant I.C.Ş., nr. 2732/284/2009 - reclamant P.G., nr. 2733/284/2009 - reclamant SC G.C. SRL Bucureşti şi nr. 2845/284/2009 - reclamant B.I., în care a consemnat fictiv prezenţa reclamanţilor, trei încheieri finale în primele trei dosare în care a menţionat, neadevărat, prezenţa reclamanţilor în instanţă şi renunţarea la judecarea cauzelor şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009 în care a înscris, nereal, că părţile au fost prezente, că s-a procedat la ascultarea lor în cadrul cercetării judecătoreşti şi că au avut loc dezbaterile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale).

Latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual constând în falsificarea unor hotărâri judecătoreşti prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv a celor referitoare la prezenţa părţilor la şedinţele de judecată, la renunţarea acestora la judecarea acţiunii, precum şi la dezbaterea pe fond, în cazul Dosarului nr. 2845/284/2009 este dovedită cu prisosinţă de probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi I.G.M. şi ale martorilor Ş.N., C.V. şi B.I., care au relatat că nu au participat la şedinţele de judecată. De altfel, modalitatea de consemnare a renunţării la judecată sau a dezbaterilor, atât în caietul de şedinţă, cât şi în încheierile ce fac obiectul material al infracţiunii de fals intelectual demonstrează caracterul fictiv, simulat al acestora, prin simpla comparare cu situaţii asemănătoare din alte dosare menţionate în caietul de şedinţă. Astfel în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2733/284/2009 şi 2732/284/2009 inculpata Ş.G.A. s-a mulţumit să consemneze prescurtat că reclamanţii renunţă la judecată, urmând a fi redactate încheieri de renunţare la acţiune. Deşi în caietele de şedinţă nu se face nicio menţiune cu privire la prezenţa pârâţilor, în încheierile de şedinţă este menţionată prezenţa tuturor părţilor, faptul că pârâţii sunt de acord cu cererea reclamanţilor de renunţare la judecarea cauzei. Cu privire la dosarul 2845/284/2009, inculpata Ş.G.A. a notat în caietul de şedinţă prezenţa reclamantului B.I. şi a pârâţilor Ş.N. şi C.V., fără a consemna însă cererile sau menţiunile făcute de părţi, deşi în practicaua Sentinţei penale nr. 2414 din 28 iulie 2009, inculpata a consemnat luarea unui interogatoriu din oficiu, pârâţii arătând că sunt de acord cu acţiunea, apoi a consemnat că a fost încuviinţată proba cu înscrisuri solicitată de reclamant, care a mai solicitat admiterea acţiunii, iar pârâţii au fost de acord cu cererea formulată.

De altfel, chiar inculpata Ş.G.A., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale admite că "este posibil ca în cele patru dosare să fi consemnat prezenţa părţilor, deşi acestea nu au fost prezente la judecată". De asemenea, în aceeaşi declaraţie inculpata a relatat că de multe ori se întâmpla ca o persoană prezentă în sală să răspundă "prezent" când se făcea apelul în mai multe cauze diferite, însă nu a îndrăznit să-i comunice aspectul sesizat preşedintei de complet, inculpata M.F.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpata Ş.G.A. a precizat că în dosarul în care parte era SC G.C. SRL, a constatat că la dosar nu exista împuternicirea şi nici ştampila societăţii, astfel încât a consemnat că se prezintă reprezentantul reclamantei şi pârâţii, deşi în mod normal trecea toate datele reclamantului identificat cu actul de identitate.

Prin urmare, inculpata a redactat încheierile de renunţare şi practicaua sentinţei fiind conştientă că utilizează un model pe care îl avea în calculator, fără ca toate menţiunile cuprinse în acesta să fie reale. Inculpata încearcă să inducă ideea că nu a făcut altceva decât să consemneze cele dictate de preşedinta completului, inculpata M.F., căreia nu îi putea spune că nu e în regulă modul în care procedează, având în vedere calitatea acesteia de preşedinte al instanţei şi atitudinea severă manifestată faţă de personalul auxiliar. Este adevărat că din declaraţiile martorelor S.A.D., M.L. şi A.V. rezultă faptul că inculpata M.F. avea uneori reacţii exagerate faţă de personalul auxiliar, într-una din situaţii, inculpata Ş.G.A. fiind afectată de faptul că fusese umilită în sala de şedinţă de către judecătorul M.F. Totuşi, având în vedere numărul dosarelor în care inculpata Ş.G.A. a întocmit încheieri care cuprindeau menţiuni nereale, faptul că încă din momentul întocmirii încheierii în Dosarul nr. 2733/284/2009 a constatat faptul că cele menţionate nu corespund realităţii, nu se poate trage concluzia că aceasta nu avea cunoştinţă despre faptul că inculpata M.F. de fapt simulează judecarea unor cauze. Aceasta cu atât mai mult cu cât este îndoielnică şi modalitatea de comunicare a Sentinţei civile nr. 2414 din 28 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2845/284/2009, în care figurau ca părţi exact pârâţii din Dosarele nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009. Cu privire la comunicarea acestei sentinţe inculpata Ş.G.A. a semnat pe prima dovadă de primire a procesului-verbal, adresată pârâtei C.V., ceea ce înseamnă că sentinţa a fost comunicată în arhiva judecătoriei, însă în mod evident nu pârâtei C.V. astfel cum s-a arătat mai sus, la starea de fapt.

Urmarea imediată produsă prin săvârşirea faptei de falsificare a încheierilor de şedinţă, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului de către inculpata Ş.G.A., constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale.

Inculpata Ş.G.A. a acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv întocmirea unor încheieri care cuprind menţiuni nereale şi urmărind producerea acestui rezultat prin falsificarea încheierilor, în acţiunile sale de sprijinire a inculpatei M.F. în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Inculpata Ş.G.A., în calitate de grefier de şedinţă în şedinţele de judecată prezidate de inculpata M.F., a observat că aceasta îşi îndeplineşte atribuţiile de judecător necorespunzător, în contradicţie flagrantă cu normele procedurale, însă a preferat să o sprijine pe aceasta prin îndeplinirea atribuţiilor sale de grefier, de asemenea în contradicţie flagrantă cu normele procedurale şi cele din regulament. Aspectul invocat de către inculpata Ş.G.A. cu privire la conduita inculpatei M.F. faţă de personalul auxiliar nu relevă existenţa unei constrângeri morale pe care să o fi exercitat aceasta din urmă asupra sa.

Constrângerea morală, potrivit art. 46 alin. (2) C. pen., constă în presiunea exercitată prin ameninţare cu un pericol grav, pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi sub imperiul căreia cel ameninţat săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Or, nu poate fi asimilată pericolului grav specific constrângerii morale, atitudinea severă pe care o avea inculpata M.F. faţă de personalul auxiliar, ori reacţiile sale uneori exagerate, astfel cum au fost relevate de martorele S.A.D., M.L. şi A.V.. Aceasta cu atât mai mult cu cât aspectele sesizate de către inculpata Ş.G.A. erau în mod evident de natură penală (spre exemplu, împrejurarea sesizată cu privire la dosarul în care parte figura SC G.C. SRL, precum şi cele referitoare la maniera în care inculpata M.F. a procedat în cursul lunii octombrie pentru a înlătura urmele infracţiunilor comise cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 2733/284/2009, inculpata Ş.G.A. declarând că au fost înlocuite actele procedurale din dosar, precum şi cererea de preschimbare a termenului de judecată). Pe cale de consecinţă, nu poate fi reţinută constrângerea morală drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăţiei.

Fapta inculpatei Ş.G.A., constând în aceea că, în calitate de grefier la Judecătoria R., judeţul Dâmboviţa, în cursul lunii iulie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, împreună cu preşedintele completului de judecată M.F., a introdus în Dosarele nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, patra încheieri de preschimbare a termenului de judecată datate 21 iulie 2009, trei încheieri finale din aceeaşi dată şi Sentinţa civilă nr. 2414 din 28 iulie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale).

Atât elementul material al infracţiuni de uz de fals, cât şi latura subiectivă, sub forma intenţiei directe, cu care a acţionat inculpata Ş.G.A. au fost dovedite cu mijloacele de probă prezentate mai sus.

În ceea ce priveşte acţiunea penală exercitată împotriva inculpatei A.F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale), Curtea constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind latura subiectivă.

În sarcina inculpatei A.F. s-a reţinut faptul că în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., în perioada iunie - iulie 2009, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a înregistrat pe rolul instanţei respective sub nr. 2674/284 din 25 iunie 2009, nr. 2732/284 din 02 iulie 2009, nr. 2733/284 din 02 iulie 2009 şi nr. 2845/284 din 16 iulie 2009, patru cereri de chemare în judecată neformulate de presupuşii titulari ai acţiunilor civile, nedatate, iar una dintre ele nesemnată, ajutând astfel pe magistratul M.F. de la instanţa menţionată ca, prin judecarea acestor dosare, cu rea-credinţă şi cu încălcarea normelor de procedură civilă, să cauzeze vătămarea intereselor legale ale pretinşilor reclamanţi I.C.Ş. din Bucureşti, P.G. din comuna T., judeţul Dâmboviţa şi SC G.C. SRL Bucureşti, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil şi ignorarea regulilor care garantează contradictorialitatea procedurii şi a principiului disponibilităţii din perspectiva exerciţiului drepturilor lor procesuale, precum şi să creeze un avantaj nepatrimonial pentru celelalte părţi din procese - Ş.N., C.V. şi B.I. - toţi din comuna T., judeţul Dâmboviţa, care au avut câştig de cauză. Mai precis, inculpatei i se impută faptul că a înregistrat cele patru cereri de chemare în judecată, deşi nu erau formulate de către presupuşii titulari şi nu îndeplineau condiţii de formă, respectiv nu erau datate, iar una dintre ele nu era semnată de pretinsul reclamant. I se impută inculpatei faptul că prin aceasta a ajutat-o pe inculpata M.F. ca prin judecarea acestor dosare cu rea-credinţă şi cu încălcarea normelor de procedură civilă să cauzeze vătămarea intereselor legale ale pretinşilor reclamanţi şi să creeze un avantaj nepatrimonial pentru celelalte părţi din procese - Ş.N., C.V. şi B.I.

Astfel cum se reţine mai sus cu privire la starea de fapt, în datele de 25 iunie 2009, 2 iulie 2009 şi 16 iulie 2009, inculpata A.F., în calitate de grefier registrator, a preluat corespondenţa de la preşedintele instanţei, inculpata M.F., între actele de corespondenţă obişnuită aflându-se şi cererile de chemare în judecată în dosarele care au fost înregistrate sub nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009. Cele patru acţiuni nu purtau dată certă, ce ar fi trebuit să fie aplicată de către preşedintele instanţei, conform art. 93 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor. Potrivit acestuia, actele şi cererile de orice natură, prezentate de justiţiabili sau de reprezentanţii lor, inclusiv avocaţi, preşedintelui instanţei ori judecătorului de serviciu, primesc dată certă la prezentarea lor, prin aplicarea ştampilei de intrare a instanţei respective, iar după rezolvare se predau registratorului care le înregistrează potrivit prevederilor alin. (1) sau (3), după caz.

Inculpata A.F. nu a întrebat-o pe inculpata M.F. de ce îi dă personal acele cereri pentru a le înregistra, însă a observat că una dintre cereri, deşi era semnată de pretinsa reclamantă, societate comercială, nu prezenta ştampila societăţii, aspect pe care l-a învederat inculpatei M.F., aceasta din urmă spunându-i că reprezentatul societăţii este plecat în străinătate şi va aplica ştampila societăţii pe cerere, peste câteva zile, când va reveni în ţară.

Atât din declaraţiile inculpatei A.F., cât şi din declaraţiile martorelor S.A.D., M.L. şi A.V. rezultă că au mai existat şi alte situaţii când inculpata M.F. a procedat în mod similar, dându-i inculpatei A.F. acţiuni spre înregistrare, aceasta din urmă fiind deseori nemulţumită de faptul că trebuia să îndeplinească atribuţii care nu-i reveneau, cum ar fi multiplicarea acţiunilor, în cazul existenţei mai multor părţi. Prin urmare, inculpata A.F. a realizat faptul că modul în care proceda inculpata M.F. şi, implicit ea, nu era în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară a instanţelor.

Pentru a fi reţinută însă în sarcina inculpatei complicitatea, ca formă a participaţiei penale, la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj nepatrimonial trebuie îndeplinite mai multe condiţii: comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii şi săvârşirea actelor de ajutor sau înlesnire numai cu intenţie directă sau indirectă.

Inculpata M.F. a săvârşit, într-adevăr, o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, însă actele care intră în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni sunt în legătură cu activitatea de judecată, de soluţionare a celor patru dosare. Astfel, la momentul preluării de către inculpata A.F. a celor patru cereri de chemare în judecată aceasta nu avea cunoştinţă despre modul în care urma să soluţioneze inculpata M.F. dosarele pe care i le-a dat spre înregistrare, respectiv despre faptul că aceasta avea să exercite cu rea-credinţă funcţia de judecător şi să încalce normele de procedură civilă, cele referitoare la preschimbarea termenelor de judecată, să încalce astfel dreptul la un proces echitabil al părţilor vătămate şi să realizeze un avantaj nepatrimonial pentru Ş.N. C.V. şi B.I.

În cauză nu există dovezi din care să rezulte că inculpata A.F. cunoştea părţile din aceste dosare sau că avea cunoştinţă despre activitatea pe care urma să o desfăşoare inculpata M.F. cu privire la cele patru dosare. Nerespectarea art. 93 alin. (5) din ROI nu constituie în sine o faptă penală. Or, la momentul preluării cererilor de chemare în judecată de către inculpata A.F. aceasta a sesizat doar o nerespectare a Regulamentului de ordine interioară a instanţelor, nu săvârşirea unor fapte penale, neavând cunoştinţă nici despre intenţia inculpatei M.F. de a săvârşi fapte penale cu privire la dosarele în care au fost înregistrate cele patru cereri de chemare în judecată.

Chiar dacă ulterior s-a dovedit faptul că modalitatea în care a procedat inculpata M.F. cu privire la înregistrarea cererilor de chemare în judecată făcea parte dintr-o activitate concertată de plăsmuire a unor procese civile cu scopul de a rectifica situaţia juridică stabilită printr-un partaj judiciar realizat în anul 2008, privitoare la terenurile moştenite de către martorii Ş.N., C.V. şi B.I., acest aspect nu este suficient pentru a reţine complicitatea inculpatei A.F. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpata M.F.

Curtea constat că în cauză probele administrate nu au dovedit vinovăţia inculpatei A.F., respectiv intenţia directă sau indirectă la săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire a activităţilor exercitate de inculpata M.F., pentru simplul fapt că nu avea cunoştinţă despre faptul că inculpata M.F. săvârşeşte o infracţiune prin faptul că nu a aplicat dată certă pe acţiunile pe care i le-a predat spre înregistrare. O dovadă a faptului că inculpata A.F. nu avea cunoştinţă despre acţiunile pe care urma să le desfăşoare inculpata M.F. în cele patru dosare pe care le-a înregistrat la cererea ei o constituie şi faptul că a redactat citativul în cele patru dosare şi a emis citaţiile către părţi, inclusiv către pretinşii reclamanţi, astfel că aceştia au aflat despre dosarele înregistrate pe rolul Judecătoriei R..

Pentru toate aceste considerente, inculpata A.F. urmează a fi achitată în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (4 acte materiale), acesteia lipsindu-i vinovăţia, ca element constitutiv.

Încadrarea juridică a faptelor descrise la punctul IV.2

Fapta inculpatei M.F., constând în aceea că, în calitate de magistrat -judecător la Judecătoria R. şi preşedinte al aceleiaşi instanţe, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, în luna septembrie 2009, a soluţionat Dosarul civil nr. 3210/284/2009 având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti, promovată de reclamanta B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, prin avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa, prin ignorarea regulilor în materie de competenţă teritorială, preschimbarea termenului de judecată fără motive temeinice şi judecarea în aceeaşi zi a preschimbării termenului, în absenţa pârâtei K.M. din Bucureşti a cărei prezenţă a fost consemnată în fals alături de susţinerea că ar fi fost de acord cu admiterea acţiunii şi a pronunţat în aceste împrejurări Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009, prin care a fost admisă cererea reclamantei şi s-a constatat intervenirea vânzării cumpărării imobilului, hotărâre care ţine loc de titlu autentic şi care a avut drept consecinţe vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi - totodată - crearea pentru B.D.M. a unui avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

Latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Elementul material al laturii obiective, constând în exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, prin modul în care a soluţionat Dosarul civil nr. 3210/284/2009, ignorând regulilor în materie de competenţă teritorială, preschimbarea termenului de judecată fără motive temeinice şi judecarea în aceeaşi zi a preschimbării termenului, în absenţa pârâtei K.M. din Bucureşti a cărei prezenţă a fost consemnată în fals alături de susţinerea că ar fi fost de acord cu admiterea acţiunii şi a pronunţat în aceste împrejurări Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 este dovedit cu înscrisurile aflate în Dosarul nr. 3210/284/2009, respectiv cele depuse de către inculpata P.D.E., precum şi încheierea de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009, caietul de şedinţă al grefierului, înscrisurile depuse la dosar de partea vătămată B.Z.T., declaraţiile inculpatelor Ş.G.A., B.D.M., P.D.E., M.M., ale părţii vătămate B.Z.T., ale martorelor K.M., C.O., C.O., B.E.C., Ş.I., B.F., C.L.C., T.M.

Este incontestabil faptul că martora K.M. s-a aflat în perioada 2008 - august 2009 în grija şi întreţinerea părţii vătămate B.Z.T., acest fapt rezultând din înscrisurile depuse la dosar de către partea vătămată şi din declaraţiile martorelor T.M., C.L.C., B.F., Ş.I., C.O.. Deşi inculpatele B.D.M. şi P.D.E. au declarat că s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între K.M. şi B.D.M. la data de 15 iulie 2009, astfel cum este menţionat olograf în cuprinsul contractului, probele administrate în cauză contrazic acest fapt.

Martora K.M. abia în data de 18 august 2009 s-a hotărât să renunţe la familia B.Z. şi să accepte îngrijirea familiei B., motiv pentru care a părăsit locuinţa sa, unde fusese lăsată de partea vătămată B.Z.T. pentru a primi pensia şi s-a stabilit la locuinţa familiei B. din comuna J., judeţul Giurgiu. Din declaraţiile martorei K.M. din cursul urmăririi penale rezultă faptul că a luat decizia de a se muta la familia B. întrucât era nemulţumită de modul în care era îngrijită de familia B.Z. Martora a declarat că a decis astfel să lase garsoniera sa familiei B., în schimbul întreţinerii pe care urmau aceştia să i-o asigure.

Având în vedere şi existenţa certificatului medico-legal psihiatric nr. A2/6739 din 07 septembrie 2009, precum şi declaraţiile martorei K.M., Curtea constată că aceasta a luat decizia de a renunţa la înţelegerea pe care o avea cu partea vătămată B.Z.T. cu privire la întreţinerea sa în schimbul garsonierei, în deplină cunoştinţă de cauză, fiind o manifestare specifică persoanelor vârstnice, instabile cu privire la astfel de înţelegerii, fiind bine cunoscută uşurinţa cu care pot fi influenţate de diverse persoane. Soţii B.E.C. şi B.D.M. au speculat nemulţumirile pe care martora K.M. le manifestase faţă de modul în care era îngrijită de către familia B.Z. (spre exemplu, pentru faptul că îi asigurau o hrană preponderent vegetariană), prezentându-i o variantă care îi era pe plac, dar nu dezinteresat, ci tot cu scopul de a intra în posesia garsonierei aflată în proprietatea martorei.

Acestea sunt împrejurările în care inculpatele P.D.E. şi B.D.M. au intentat acţiunea în constatarea intervenirii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare dintre inculpata B.D.M. şi Martora K.M.

Neconcordanţele între declaraţiile date de inculpata B.D.M. şi martorii B.E.C., K.M., Ş.I. cu privire la deplasările la Judecătoria R., numărul şi datele acestora relevă faptul că singura deplasare pe care martora K.M. a efectuat-o la R. a fost în 02 septembrie 2009, dată la care a şi fost trimisă prin poştă cererea de chemare în judecată de către inculpata P.D.E.

Martorul B.E.C. a declarat că le-a transportat pe soţia sa şi martora K.M. la R. de două ori, o dată când soţia i-a comunicat că au întocmit un contract de vânzare-cumpărare şi o dată la Judecătoria R., unde au fost întrebate dacă s-a plătit şi primit preţul garsonierei şi dacă K.M. este de acord cu vânzarea. Martorul a mai declarat că după un timp au primit acasă hotărârea.

Martora K.M. a declarat în data de 22 martie 2011 că este foarte mulţumită de modul în care a fost îngrijită de soţii B. şi că a vrut să le dea în schimbul îngrijirii casa sa din Bucureşti. Martora a mai declarat că a înţeles de la ei că pentru a face actele de vânzare trebuie să meargă la R., unde s-au şi deplasat o singură dată, atunci mergând într-un birou de avocaţi unde se aflau mai multe doamne iar una dintre ele a întocmit un contract prin care se realiza transferul de proprietate către familia B. Cu acelaşi prilej martora a mai declarat că i-a cunoscut pe soţii B. prin intermediul unei vecine, Ş.I. şi că a plecat la ei de bună voie după ce a încasat pensia.

Martora Ş.I. a declarat că în perioada în care magistraţii erau în grevă s-a deplasat împreună cu soţii B.E.C. şi B.D.M. şi martora K.M. la R. unde a semnat în calitate de martor un contract de vânzare-cumpărare redactat pe calculator într-un birou aflat lângă Judecătoria R. Atunci au fost anunţaţi să revină peste 30 de zile, lucru care s-a şi întâmplat, deplasându-se din nou toţi patru la R., însă de data aceasta martora a nu i-a mai însoţit pe cei trei care au intrat în aceeaşi clădire în care au fost şi prima dată.

Inculpata B.D.M. a declarat că pe la sfârşitul lunii septembrie, împreună cu soţul său, B.E.C., K.M. şi Ş.I. s-au deplasat la R. pentru a face actele de vânzare-cumpărare a garsonierei lui K.M. Inculpata a mai declarat că aveau şi actul emis de Institutul de Medicină Legală, care atesta că bătrâna este în deplinătatea facultăţilor mintale. Inculpata a declarat că pentru redactarea contractului a achitat suma de 720 lei. Martora a mai relatat că în luna noiembrie a primit la domiciliu citaţii emise de Judecătoria R., prezentându-se la judecătorie însoţită de martorele K.M. şi Ş.I. Inculpata mi-a arătat că martora K.M. a fost întrebată dacă este de acord cu vânzarea şi a fost pusă să semneze, pentru ceea ce a declarat, iar ulterior a primit hotărârea judecătorească prin poştă.

Inculpata P.D.E. a declarat că în vara anului 2009 a cunoscut-o în curtea Judecătoriei R. pe inculpata B.D.M., care era însoţită de K.M. şi care avea intenţia de a-i înstrăina imobilul proprietatea sa din Bucureşti. Inculpata a declarat că a redactat contractul de vânzare-cumpărare la biroul său, după verificarea actelor de stare civilă şi a celor de proprietate, contractul fiind semnat în calitate de martor de Ş.I.. Inculpata a relatat că martora K.M. nu avea actele de proprietate asupra imobilului în original, motivând că nu le-a găsit, urmând a le aduce ulterior. Inculpata a relatat că după 30 de zile, care constituia termenul trecut în contract pentru a se prezenta la notariat în vederea încheierii contractului în formă autentică, a fost sunată de B.D.M., stabilind o zi în care să se prezinte la cabinetul său de avocatură în vederea redactării acţiunii. La data stabilită inculpata B.D.M. i-a prezentat declaraţie notarială din care rezultă că K.M. a pierdut actele în original, a redactat acţiunea semnată de inculpata B. şi a încheiat contractul de asistenţă juridică. Inculpata P.D.E. a motivat decizia de a introduce acţiunea la Judecătoria R., deşi imobilul se situa în Bucureşti, întrucât "exista un text legal care prevedea că actul în formă autentică se poate încheia la sediul încheierii obligaţiei". Inculpata a mai menţionat faptul că la solicitarea inculpatei B.D.M. a redactat la data de 07 septembrie 2009 cerere de preschimbare a termenului de judecată aflând de la arhivă că a fost admisă cererea şi s-a stabilit termen pentru data de 29 septembrie 2009, comunicându-le părţilor termenul stabilit. Inculpata a declarat că la şedinţa respectivă din 29 septembrie 2009 i s-a luat un interogatoriu din oficiu martorei K.M., grefierul de şedinţă consemnând răspunsurile acesteia în caietul de şedinţă şi consemnate ulterior în sentinţă. După câteva zile, inculpata a ridicat de la registratură sau de le grefierul de şedinţă copia hotărârii, părţile prezente la registratură declarând că au renunţat la calea de atac. Inculpata a relatat că a redactat personale două cereri în numele lor prin care înţelegeau să renunţe la calea de atac, fiind de acord în acest sens, cererea formulată în numele lui K.M. fiind redactată la 29 septembrie 2009 şi semnată chiar de către aceasta. Inculpata a mai precizat că după redactarea hotărârii a ridicat din arhiva Judecătoriei R. exemplarul pentru B.D.M., pe care i l-a înmânat personal, iar K.M. şi-a luat singură exemplarul de la arhivă.

Din analiza tuturor declaraţiilor prezentate mai sus, a neconcordanţelor dintre acestea cu privire la chestiunea esenţială a prezenţei martorei K.M. la Judecătoria R. la soluţionarea Dosarului nr. 3210/284/2009, rezultă în mod cert faptul că martora K.M. a fost prezentă la Judecătoria R. o singură dată, respectiv în data de 02 septembrie 2009, când a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare la biroul avocatei P.D.E., şi redactată acţiunea în constatarea intervenirii vânzării-cumpărării. Acest aspect este confirmat şi de înscrisurile aflate în dosarul 3210/284/2009, fiind evident faptul că data de 15 iulie 2009 a fost înscrisă olograf de inculpata P.D.E. în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare tehnoredactat la data de 02 septembrie 2009. Tot în data de 2 septembrie 2009 a plătit inculpata B.D.M. şi onorariul în sumă de 700 lei inculpatei P.D.E., precum şi taxa judiciară de timbru de 411 lei.

Cererea de preschimbare a termenului de judecată din data de 29 septembrie 2009 prezintă rezoluţia de primire a preşedintelui completului, M.F., care a stabilit ca dată a judecării cererii, 29 septembrie 2009 şi a consemnat faptul că părţile au termen în cunoştinţă. Este cert faptul că în data de 29 septembrie 2009 s-au întocmit încheierea de preschimbare a termenului de judecată, precum şi Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009. Deşi se menţionează în ambele acte procedurale că pârâta K.M. a fost prezentă, iar în caietul grefierului este trecut în dreptul reclamantei şi pârâtei cartea de identitate şi codul numeric personal, declaraţiile contradictorii ale martorilor şi inculpatelor relevă împrejurarea că martora K.M. nu a fost prezentă în sala de şedinţă în data de 29 septembrie 2009 şi nici ulterior, în data de 2 octombrie 2009, când s-a comunicat sentinţa.

În acest sens relevante sunt cererea din data de 29 septembrie 2009 de renunţare la calea de atac, redactată olograf de inculpata P.D.E., care nu a fost semnată de către K.M., astfel cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 482666 din 22 noiembrie 2011 şi raportul de expertiză criminalistică nr. 55 din 24 mai 2013 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov. Aceste probe au stabilit în mod cert că semnăturile de pe cererea de renunţare la calea de atac din data de 29 septembrie 2009 şi de pe comunicarea sentinţei din 2 octombrie 2009 nu au fost executate de către martora K.M. Prin urmare, este evident faptul că aceasta nu s-a aflat la Judecătoria R. nici la data de 29 septembrie 2009, nici în data de 2 octombrie 2009. De altfel chiar martora K.M. a declarat că a fost la R. numai o singură dată, respectiv la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv în data de 02 septembrie 2009, astfel cum rezultă din celelalte probe administrate în cauză, înscrisuri şi declaraţii ale martorilor şi inculpaţilor menţionaţi.

Inculpata B.D.M. a relatat faptul că atunci când au fost prima dată la R. se afla în posesia certificatului medico-legal eliberat de INML Bucureşti, or, acesta datează din data de 7 septembrie 2009. Inculpata Ş.G.A. a declarat că a sesizat de la început că acţiunea din Dosarul nr. 3210/284/2009 nu era de competenţa Judecătoriei R., însă nu a îndrăznit să îi spună inculpatei M.F. acest lucru.

Inculpata Ş.G.A. a declarat în cursul urmăririi penale că nu îşi aminteşte ca lui K.M. să i se fi luat vreun interogatoriu şi să i se fi cerut să spună poziţia procesuală pe care o are cu privire la cererea formulată în cursul judecăţii însă, inculpata Ş.G.A. a dat detalii cu privire la înfăţişarea pârâtei din Dosarul nr. 3210/284/2009, arătând că "era o bătrână slăbuţă, de statură medie, cu părul grizonat, care avea un ruj destul de strident şi unghiile albastre, (...) probabil purta ochelari": Totodată, inculpata a declarat că judecătorul le-a cerut părţilor actele de identitate şi a dictat CNP-ul fiecăruia, apoi a luat un interogatoriu pârâtei, care a spus că este de acord cu admiterea acţiunii, precizând că nu s-a putut prezenta la notar pentru că era în vârstă.

În primul rând, inculpata revine asupra declaraţiei din cursul urmăriri penale cu privire la poziţia procesuală a pârâtei. În al doilea rând, descrierea făcută acesteia nu corespunde cu modul în care a fost descrisă martora K.M. de persoanele care au cunoscut-o. Astfel, martora Ş.I. a arătat că martora K.M. "avea părul alb, ca şi în prezent, strâns în coc, nu era rujată şi nici cu unghiile făcute, întotdeauna având unghiile tăiate şi îngrijite". Martora C.O. a declarat că sora sa, martora K.M. "nu avea unghiile făcute, erau de obicei tăiate scurt, îngrijite", în unele ocazii îşi făcea unghiile cu ojă albă.

De altfel, dacă martora K.M. ar fi fost prezentă în data de 29 septembrie 2009 la Judecătoria R. ar fi trebuit să semneze şi cererea de renunţare la calea de atac. Or, în mod categoric, acest înscris a fost semnat de o altă persoană, deşi inculpata M.M. a consemnat în fals pe cerere că pârâta se legitimează cu carte de identitate, menţionând codul numeric personal.

Toate aceste date referitoare la actele de identitate ale părţilor din Dosarul nr. 3210/284/2009 puteau fi foarte lesne menţionate întrucât la dosar se aflau copiile cărţilor de identitate ale celor două părţi, copii care însoţeau acţiunea încă de la data trimiterii acesteia prin poştă.

Din analiza tuturor probelor prezentate mai sus rezultă în mod cert faptul că inculpata M.F. a judecat cererea de preschimbare a termenului de judecată şi acţiunea ce făcea obiectul Dosarului nr. 3210/284/2009, fără ca la dezbateri să participe pârâta K.M.

Totodată, probele analizate evidenţiază faptul că inculpata a judecat cererea de chemare în judecată fără a face minime verificări cu privire la competenţa teritorială a instanţei sau cu privire la situaţia de CF a imobilului aflat în litigiu. Pe de altă parte, se poate observa şi faptul că inculpata M.F. a trecut cu uşurinţă şi peste faptul că avocatul reclamantei nu avea depusă împuternicire avocaţială la dosar sau că nu fusese depusă achitată taxa judiciară de timbru în suma de 750 lei, astfel cum a dispus la primirea dosarului, în data de 2 septembrie 2009. Este însă dovedit faptul că inculpata M.F. se afla în relaţii apropiate cu inculpata P.D.E., aceasta fiind cununată de fiica primei inculpate menţionate, P.N. - M.

Referitor la verificarea competenţei teritoriale a Judecătoriei R. cu privire la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a imobilului garsonieră situat în Bucureşti, Curtea constată că, în împrejurările descrise mai sus, în care la data dezbaterilor pârâta K.M. nu a fost prezentă, rapiditatea cu care a fost redactată sentinţa, modalitatea în care s-a luat act de renunţarea la calea de atac de către pârâtă, de asemenea, în lipsa ei, precum şi modalitatea în care s-a realizat comunicarea sentinţei în data de 2 octombrie 2009, unei alte persoane şi nu pârâtei, deşi a fost scris numele acesteia pe dovada de primire, nerespectarea de către inculpata a normelor procedurale referitoare la competenţa teritorială, prevăzute în art. 5 - 16 din vechiul C. proc. civ., se circumscrie desfăşurării necorespunzătoare, defectuoase a atribuţiilor sale de serviciu.

Judecătoria R. nu avea competenţa de a judeca o acţiune având ca obiect obligaţie de a face izvorând dintr-o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare a unui imobil construcţie (garsonieră) situat în Bucureşti, în condiţiile în care nici domiciliul pârâtului nu se afla în circumscripţia Judecătoria R., iar în contract nu se prevedea un loc pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei. Inculpata M.F. ar fi putut cu uşurinţă observa toate aceste aspecte, astfel că omisiunea de a verifica competenţa teritorială nu este o simplă greşeală de judecată, ci intervine în contextul mai amplu al acţiunilor întreprinse de inculpată în scopul producerii unui avantaj patrimonial inculpatei B.D.M. prin obţinerea de către aceasta cât mai repede a dreptului de proprietate asupra unui imobil cu privire la care în Cartea funciară exista o notare referitoare la existenţa unui alt litigiu civil.

Printre aceste acţiuni desfăşurate de inculpata M.F. Flori ca se numără primirea cererii de preschimbare a termenului de judecată şi acordarea termenului în cunoştinţă părţilor, în aceeaşi zi, 29 septembrie 2009, deşi pârâta nu s-a aflat în acea zi la Judecătoria R., precum şi preschimbarea termenului de judecată fără motive temeinice şi soluţionarea acţiunii la aceeaşi dată fără efectuarea unor minime verificări cu privire la extrasul de carte funciară şi certificatul de atestare fiscală.

Procedând în acest mod, inculpata a vătămat interesele legale ale părţii vătămate B.Z.T., care încheiase în data de 20 iunie 2009 un contract de întreţinere cu martora K.M., în schimbul transmiterii de către aceasta a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil situat în Bucureşti. Cu privire la acest contract de întreţinere, în cursul lunii octombrie partea vătămată B.Z.T. a introdus o acţiune civilă în instanţă pentru transformarea obligaţiei de întreţinere într-o prestaţie periodică a unei sume de bani şi la data de 2 noiembrie 2009 a notat în cartea funciară interdicţia de înstrăinare a imobilului până la finalizarea procesului. Abia pe parcursul soluţionării acestui proces partea vătămată B.Z.T. a aflat despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între K.M. şi B.D.M., constatată prin sentinţa civilă 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R.

Partea vătămată B.Z.T. era creditorul obligaţiei asumate de către K.M. de a-i vinde printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică garsoniera sa situată în Bucureşti, în schimbul prestării de către acesta a obligaţiei de întreţinere. Martora K.M. nu şi-a respectat această obligaţie şi a încheiat o altă promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere cu inculpata B.D.M.

Voinţa martorei K.M. în sensul de a fi întreţinută de către familia B. şi de a le lăsa acestora garsoniera este dovedită de probele administrate în cauză.

Tocmai pentru a o împiedica însă pe partea vătămată să formuleze o acţiune în instanţă împotriva martorei K.M., acţiune care să întârzie dobândirea de către aceştia a dreptului de proprietate asupra garsonierei, inculpata B.D.M. şi soţul acesteia, B.E.C., cu ajutorul inculpatei P.D.E., au găsit soluţia de a intra cât mai repede în proprietatea garsonierei fără ca partea vătămată B.Z.T. să aibă cunoştinţă despre demersurile lor şi pentru a-l pune cât mai repede în faţa faptului împlinit. Dacă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere la un cabinet notarial era dificilă, întrucât s-ar fi efectuat cercetări la cartea funciară, unde fusese notat anterior procesul pentru rezoluţiunea contractului de întreţinere cu P.M. şi s-ar fi ridicat semne de întrebare cu privire la lipsa în original a contractelor prin care obţinuse K.M. dreptul de proprietate asupra garsonierei, formularea unei acţiuni civile întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Titlul X din Legea nr. 247/2005, la Judecătoria R. unde exista o practică în acest sens, însă numai cu privire la terenuri cu sau fără construcţii, a avut succesul garantat de către inculpata P.D.E. şi a comportat cheltuieli minime, având în vedere faptul că pe de o parte a fost achitată numai o taxă judiciară de timbru de 411 lei, deşi fusese stabilită de către judecător suma de 750 lei, iar pe de altă parte, diferenţa este vizibilă în raport de taxele ce ar fi trebuit plătite la un cabinet notarial pentru transferul dreptului de proprietate.

În cele din urmă, inculpata B.D.M. a obţinut şi intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, făcând tot mai dificile demersurile părţii vătămate pentru soluţionarea litigiului civil intervenit între acesta şi martora K.M. cu privire la nerespectarea de către aceasta a obligaţiei de a-i transmite dreptul de proprietate asupra garsonierei prin contract în formă autentică.

Latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu sub forma intenţiei directe este dovedită cu probele analizate mai sus. Inculpata M.F. a prevăzut şi urmărit producerea rezultatului faptei sale, respectiv vătămarea intereselor legale ale unor persoane, soluţionând o acţiune care avea ca obiect transferul dreptului de proprietate fără a face minime verificări cu privire la imobilul în litigiu şi cu privire la prezenţa pârâtei K.M. la dezbaterea cererii de preschimbare a termenului de judecată şi a acţiunii, apreciind că reprezentarea reclamantei de către inculpata P.D.E., fina fiicei sale, este suficientă pentru soluţionarea cauzei în sensul admiterii acţiunii.

Fapta inculpatei M.F., constând în aceea că, în aceeaşi calitate şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a efectuat menţiuni nereale pe cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamanta B.D.M., prin avocat, în Dosarul nr. 3210/284/2009, consemnând acordarea termenului în cunoştinţa părţilor în condiţiile în care pârâta nu a fost prezentă în realitate; a pronunţat ca preşedinte de complet încheierea de şedinţă prin care a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată, acordând noul termen în aceeaşi zi a soluţionării sale; a adoptat Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 în care s-a consemnat neadevărat prezenţa pârâtei, luarea interogatoriului acesteia şi acordul ei vizând admiterea acţiunii reclamantei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Probele analizate mai sus, cu privire la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dovedesc şi falsificarea de către inculpata M.F. a cererii de preschimbare a termenului de judecată în sensul că a acordat pârâtei termen în cunoştinţă, a încheierii de preschimbare a termenului de judecată şi a Sentinţei nr. 2508 din 29 septembrie 2009, acte procedurale în care a consemnat în mod nereal prezenţa pârâtei şi luarea interogatoriului acesteia. Sunt dovedite astfel, atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă, sub forma intenţiei directe, a infracţiunii de fals intelectual.

Totodată, probele prezentate mai sus dovedesc şi scopul urmărit de inculpata M.F., şi anume ascunderea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Fapta inculpatei M.F., constând în aceea că, în calitate de judecător şi preşedinte al Judecătoriei R., în cursul lunii septembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, personal dar şi împreună cu grefierul de şedinţă Ş.G.A. a introdus în Dosarul civil nr. 3210/284/2009, pe care l-a judecat, cererea de preschimbare termen, încheierea de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 - toate din data de 29 septembrie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Probele prezentate mai sus care dovedesc infracţiunile de abuz în serviciu şi de fals intelectual dovedesc şi săvârşirea de către aceeaşi inculpată a infracţiunii de uz de fals în scopul ascunderii infracţiunii de abuz în serviciu.

Fapta inculpatei Ş.G.A., constând în aceea că, în calitate de grefier la Judecătoria R. şi grefier de şedinţă al completului de judecată condus de judecător M.F., cu intenţie, a ajutat-o pe acesta din urmă ca, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă să soluţioneze în luna septembrie 2009, Dosarul civil nr. 3210/284/2009 având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti, promovată de reclamant B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, prin avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa, prin redactarea şi semnarea unei încheieri de preschimbare a termenului de judecată şi a unei sentinţe civile cuprinzând date nereale relativ la prezenţa pârâtei K.M. din Bucureşti şi a manifestării de voinţă a acesteia, aspecte ale căror consecinţe au fost vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi crearea - totodată - pentru B.D.M. a unui avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, prin pronunţarea hotărârii Judecătoriei R. care ţinea loc de titlu autentic, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen.

Participaţia penală a inculpatei Ş.G.A., sub forma complicităţii, este dovedită cu înscrisurile aflate în Dosarul nr. 3210/284/2009, caietul de şedinţă al grefierului, declaraţia martorei K.M. din care rezultă faptul că a fost la R. o singură dată, la redactarea contractului de vânzare-cumpărare în biroul avocatei P.D.E., declaraţie care se coroborează cu cererea de renunţare la calea de atac, în care a fost semnat în fals cu numele acesteia, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică şi raportul de expertiză criminalistică care au stabilit fără niciun dubiu că semnătura de pe cererea de renunţare la calea de atac datată 29 septembrie 2009, nu a fost executată de K.M.

Este dovedit astfel faptul că martora K.M. nu a fost prezentă la Judecătoria R. în data de 29 septembrie 2009, când s-a judecat cererea de preschimbare a termenului de judecată şi a fost dezbătută acţiunea în constatare formulată de inculpatele P.D.E. şi B.D.M., inculpata Ş.G.A. consemnând în mod nereal în caietul de şedinţă şi apoi în încheierile redactate prezenţa pârâtei K.M., faptul că acesteia i s-a luat un interogatoriu şi este de acord cu admiterea acţiuni. Chiar şi declaraţiile contradictorii ale inculpatei Ş.G.A. dovedesc acest fapt. În cursul urmăriri penale inculpata a declarat că nu îşi aminteşte dacă pârâta a fost prezentă, observând că pe cererea de chemare în judecată nu a făcut nicio menţiune cu privire la prezenţa acesteia, precum şi faptul că nu îşi aminteşte să i se fi luat un interogatoriu. În cursul judecăţii inculpata a precizat că în mod cert s-a luat un interogatoriu pârâtei K.M., pe care a şi descris-o în mod detaliat iar declaraţia din cursul urmăririi penale este rezultatului unor audieri îndelungate. Curtea constată pe de o parte că descrierea realizată de inculpata Ş.G.A. nu corespunde celei făcute de martorele Ş.I., C.O., iar pe de altă parte faptul că inculpata nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru modificarea declaraţiei sale din cursul urmăririi penale, care a fost dată la un moment mai apropiat de cel al săvârşirii faptei. Prin urmare, Curtea apreciază că declaraţia inculpatei Ş.G.A. în cursul cercetării judecătoreşti cu privire la prezenţa pârâtei K.M. la şedinţele de judecată din data de 29 septembrie 2009 este nesinceră, fiind realizată în scopul susţinerii apărării sale.

Prin urmare, ajutorul dat de inculpata Ş.G.A. inculpatei M.F. cu privire la desfăşurarea de către aceasta din urmă a atribuţiilor sale de serviciu a constat tocmai în modalitatea în care şi-a îndeplinit atribuţiile de grefier de şedinţă, prin consemnarea unor menţiuni nereale cu privire la prezenţa pârâtei şi luarea unui interogatoriu acesteia, în condiţiile în care, astfel cum a declarat, nu îşi amintea de prezenţa pârâtei şi a interogatoriului.

Procedând astfel, este evident faptul că inculpata Ş.G.A. a acţionat cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, respectiv vătămarea intereselor legale ale unei persoane şi crearea unui avantaj patrimonial inculpatei B.D.M., asistată în calitatea de avocat în acel proces civil de către inculpata P.D.E., aflată în relaţii apropiate cu fiica inculpatei M.F.

Fapta inculpatei Ş.G.A., constând în aceea că, în calitatea menţionată şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a redactat şi semnat o încheiere de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009, pronunţate de judecător M.F. în Dosarul civil nr. 3210/284/2009 - reclamant B.D.M., în care a consemnat în mod nereal prezenţa pârâtei K.M., interogatoriul luat acesteia şi manifestarea sa de voinţă cu privire la admiterea cererii ce făcea obiectul dosarului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

Mijloacele de probă analizate mai sus dovedesc atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de fals intelectual.

Fapta inculpatei Ş.G.A., constând în aceea că, în calitate de grefier la Judecătoria R., în cursul lunii septembrie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea scopului urmărit prin complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, împreună cu preşedinta completului de judecată M.F., a introdus în Dosarul nr. 3210/284/2009, o încheiere de preschimbare a termenului de judecată şi Sentinţa civilă nr. 2508 - ambele datate 29 septembrie 2009, cunoscând că acestea conţineau menţiuni nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

Mijloacele de probă analizate mai sus dovedesc, de asemenea, latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii de uz de fals. În plus, Curtea constată că în aceeaşi zi în care au avut loc dezbaterile, inculpata Ş.G.A. a redactat şi Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009, în vederea dobândirii cât mai rapide a dreptului de proprietate al inculpatei B.D.M. asupra garsonierei din Bucureşti a martorei K.M.. în acest context a fost efectuată şi menţiunea nereală cu privire la renunţarea la calea de atac de către K.M..

Probele administrate în cauză şi în mod special raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 482666 din 22 noiembrie 2011 şi raportul de expertiză criminalistică nr. 55 din 24 mai 2013 al Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov au stabilit în mod cert că semnăturile de pe cererea de renunţare la calea de atac din data de 29 septembrie 2009 şi de pe comunicarea sentinţei din 2 octombrie 2009 nu au fost executate de către martora K.M.. Prin urmare, este evident faptul că aceasta nu s-a aflat la Judecătoria R. nici la data de 29 septembrie 2009, nici în data de 2 octombrie 2009.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că inculpata M.M., în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., cu intenţie, a ajutat pe magistratul judecător M.F.

- preşedintele instanţei respective - ca prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei şi încălcarea normelor de procedură civilă, să obţină pentru reclamanta B.D.M. din Dosarul civil nr. 3210/284/2009 pe care l-a judecat (având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil), investirea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 pronunţată în cauză cu formula "definitivă şi irevocabilă", înainte de împlinirea termenului înăuntrul căruia putea fi exercitată calea de atac, prin atestarea în fals, la data de 29 septembrie 2009 a prezentării în faţa sa şi legitimării pârâtei K.M., care ar fi declarat că înţelege să renunţe la calea de atac, precum şi prin aplicarea pe hotărâre a ştampilei Judecătoriei R. cu menţiunea "definitivă şi irevocabilă" alături de care a precizat olograf "prin nerecurare 2 octombrie 2009", în condiţiile în care la dosar nu exista dovada în forma cerută de lege (art. 267 C. proc. civ.) a renunţării la calea de atac, aspecte ale căror consecinţe au fost vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi crearea - totodată - pentru B.D.M. a unui avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestui imobil. Fapta inculpatei M.M. ar fi întrunit elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen.

Totodată, fapta inculpatei M.M., constând în aceea că, în calitatea menţionată şi în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a atestat în fals primirea de la K.M. - pârâtă în Dosarul civil nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., a unei cereri de renunţare la calea de atac împotriva sentinţei pronunţată în dosarul respectiv, prin datarea cererii 29 septembrie 2009, aplicarea ştampilei instanţei şi a semnăturii sale alături de menţiunea legitimării părţii, în condiţiile în care cea din urmă nu a fost prezentă în ziua amintită la Judecătoria R., iar semnătura de pe cererea de renunţare la calea de atac nu-i aparţine, ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatei M.M., constând în aceea că, în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., în realizarea scopului urmărit prin complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la data de 02 octombrie 2009, folosindu-se de cererea pretins formulată şi semnată de K.M. - pârâtă în Dosarul civil nr. 3210/284/2009, înscris despre care cunoştea că poartă menţiuni nereale cu privire la prezenţa în faţa sa, la data de 29 septembrie 2009, a pârâtei şi renunţarea acesteia la calea de atac înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege, a aplicat pe hotărârea pronunţată în dosarul respectiv ştampila instanţei cu menţiunea "definitivă şi irevocabilă" alături de care a consemnat "prin nerecurare 2 octombrie 2009" cerere pe care ulterior a introdus-o în Arhiva Judecătoriei R., ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere faptul că în cursul acestui proces penal, la data de 16 iunie 2012, a intervenit decesul inculpatei M.M., Curtea a încetat procesul penal pornit împotriva acestei inculpate, considerentele de mai sus cu privire la implicarea acestei inculpate în activitatea infracţională fiind avute în vedere numai în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile alăturată procesului penal.

Fapta inculpatei P.D.E., constând în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa şi reprezentant (fără împuternicire avocaţială depusă la dosar) al reclamantei B.D.M. în Dosarul civil nr. 3210/284 din 03 septembrie 2009 înregistrat pe rolul Judecătoriei R., judeţul Dâmboviţa şi repartizat aleatoriu completului prezidat de judecător M.F. - preşedintele respectivei instanţe, a formulat şi semnat cererea de chemare în judecată (acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti), ce a stat la baza constituirii dosarului respectiv, şi a ataşat acesteia un contract de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat între K.M. -vânzător şi B.D.M. - cumpărător, ambele înscrisuri conţinând menţiuni nereale cu privire la data de 15 iulie 2009 a încheierii tranzacţiei, precum şi în legătură cu refuzul pârâtei K.M. de a se prezenta la notar în vederea perfectării actului, ajutând în acest mod pe magistratul judecător ca, prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 de admitere a acţiunii, să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi să creeze - totodată, pentru B.D.M. un avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestuia, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen.

Complicitatea inculpatei P.D.E. este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisuri, declaraţiile martorilor K.M., Ş.I., B.E.C., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi raportul de expertiză grafică, parţial declaraţiile inculpatelor Ş.G.A. şi P.D.E. Declaraţia martorei K.M. care a declarat că a fost o singură dată la R., cu ocazia semnării contractului de vânzare-cumpărare, precum şi declaraţiile părţii vătămate B.Z.T. şi ale martorelor C.O., Ş.I. şi, parţial ale inculpatei B.D.M., astfel cum au fost prezentate mai sus, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpata M.F., dovedesc faptul că inculpata P.D.E. a efectuat menţiuni nereale în contractul de vânzare-cumpărarea cu privire la data de 15 iulie 2009 a încheierii tranzacţiei, precum şi în acţiune în legătură cu refuzul pârâtei K.M. de a se prezenta la notar în vederea perfectării actului. Procedând astfel, inculpata P.D.E. a ajutat-o pe inculpata M.F. ca, prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 de admitere a acţiunii, să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu şi să creeze - totodată, pentru B.D.M. un avantaj patrimonial reprezentat de obţinerea dreptului de proprietate asupra acestuia. Atât partea vătămată B.Z.T., cât martorele C.O. şi Ş.I. plasează momentul stabilirii martorei K.M. la locuinţa inculpatei B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, după data de 18 august 2009, astfel că este imposibil ca data încheierii contractului de vânzare-cumpărare care a stat la baza redactării acţiunii şi pronunţării Sentinţei nr. 2508/2009 să fi fost data de 15 iulie 2009, dată la care martora K.M. se afla la locuinţa de la ţară a părţii vătămate B.Z.T. Chiar şi inculpata B.D.M., împreună cu soţul ei, martorul B.E.C. relevă faptul că discuţiile purtate cu K.M. şi hotărârea acesteia de a le transmite dreptul de proprietate au avut loc în a doua parte a lunii august 2009, după sărbătoarea Sfintei Maria (15 august 2009). Menţionând un eveniment neplăcut pentru familia lor, respectiv rănirea copilului lor în preajma acestei sărbători şi dorinţa martorei K.M. de a vedea copilul după externarea lui din spital. Tot inculpata B.D.M. a declarat că atunci când au fost la R. şi au întocmit contractul de vânzare-cumpărare au avut asupra lor şi un act emis de INML Mina Minovici care atesta că bătrâna este în deplinătatea facultăţilor sale mintale, precum şi duplicate ale actelor de proprietate ale garsonierei. Or, toate aceste înscrisuri au fost eliberate după data de 18 august 2009, data la care K.M. s-a stabilit la soţii B., astfel că este evident că data încheierii contractului este de fapt 2 septembrie 2009, data la care inculpata P.D.E. a redactat cererea de chenare în judecată, menţionarea datei de 15 iulie 2009 fiind realizată de către aceasta pentru a crea premisa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestor acţiuni civile.

În raport de aceste probe, declaraţiile inculpatei P.D.E. sunt nesincere, urmărind în mod evident exonerarea sa de răspunderea penală.

Latura subiectivă, sub forma intenţiei directe, este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză, inculpata P.D.E. prevăzând şi urmărind producerea rezultatului faptei sale.

Fapta inculpatei P.D.E., constând în aceea că, în calitatea menţionată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în realizarea scopului urmărit prin complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în luna septembrie 2009, a redactat un contract de vânzare-cumpărare intervenit între K.M. din Bucureşti şi B.D.M. din comuna J., judeţul Giurgiu, având ca obiect un imobil (garsonieră), situat în municipiul Bucureşti, în care a menţionat - în fals - ca dată a încheierii, 15 iulie 2009, şi a formulat şi semnat în numele reclamantei B.D.M. o cerere de chemare în judecată a pârâtei K.M., în care a invocat, în mod nereal - cu referire la contractul respectiv - data de 15 iulie 2009, precum şi faptul că pârâta a refuzat să se prezinte la notar pentru perfectarea tranzacţiei, înscrisuri pe care le-a transmis Judecătoriei R., unde s-a format Dosarul nr. 3210/284 din 03 septembrie 2009, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

Mijloacele de probă analizate mai sus dovedesc existenţa laturii obiective a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv menţionarea în fals ca dată a încheierii contractului de vânzare-cumpărare între K.M. şi B.D.M., 15 iulie 2009, dată la care, astfel cum s-a arătat mai sus, K.M. se afla încă la familia B.Z., precum şi menţionarea în cererea de chemare în judecată a faptului că pârâta a refuzat să se prezinte la notar din cauza vârstei înaintate. Motivul invocat este cu atât mai surprinzător cu cât aceeaşi pârâtă aflată la o vârstă înaintată s-a putut prezenta la un notar în Bucureşti sau la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti la datele de 26 august 2009, 28 august 2009 şi 1 septembrie 2009.

Inculpata P.D.E. a acţionat cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, anume starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată, cu atât mai mult cu cât acestea au stat la baza formulării acţiunii în constatarea intervenirii contractului de vânzare-cumpărare, constituind astfel premisa dobândirii de către inculpata B.D.M. a dreptului de proprietate asupra unui imobil din Bucureşti într-un termen scurt şi la adăpost de orice acţiuni ale beneficiarului anterior al unei promisiuni de vânzare-cumpărare asupra aceluiaşi imobil, partea vătămată B.Z.T., care ar fi putut bloca sau întârzia dobândirea de către B.D.M. a dreptului de proprietate dacă ar fi cunoscut demersurile acesteia şi ale martorei K.M.

Fapta inculpatei B.D.M., constând în aceea că, în luna septembrie 2009, în calitate de reclamantă în Dosarul civil nr. 3210/284 din 03 septembrie 2009 al Judecătoriei R., prin cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil din municipiul Bucureşti, formulată în numele său de avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa (ce a reprezentat-o în proces fără împuternicire avocaţială), conţinând menţiuni nereale cu privire la data încheierii contractului având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv (15 iulie 2009), precum şi în legătură cu refuzul vânzătoarei K.M. de a se prezenta la notar în vederea perfectării actului, cerere la care a ataşat contractul de vânzare-cumpărare imobil, datat în fals 15 iulie 2009, l-a ajutat pe magistratul judecător M.F. - preşedintele completului investit cu soluţionarea cauzei ca, prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009, de admitere a acţiunii, să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale lui B.Z.T. din Bucureşti - titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului în litigiu, obţinând în acest mod pentru sine un avantaj patrimonial constând în dreptul de proprietate asupra acestui imobil, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea unui avantaj patrimonial, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen.

Participaţia penală a inculpatei B.D.M. la săvârşirea de către inculpata M.F. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor legale ale persoanelor este de asemenea dovedită de mijloacele de probă prezentate mai sus, în cazul inculpatelor M.F. şi P.D.E. Din declaraţiile părţii vătămate B.Z.T., ale martorelor C.O., K.M. şi parţial, din declaraţiile inculpatelor P.D.E. şi B.D.M., acestea din urmă fiind relevante sub aspectul inadvertenţelor pe care le prezintă, precum şi a unor detalii care plasează momentul stabilirii martorei K.M. la locuinţa soţilor B. după data de 18 august 2009, rezultă faptul că inculpata B.D.M., în deplină cunoştinţă de cauză a semnat contractul de vânzare-cumpărare în care a menţionat în mod nereal ca dată a încheierii, data de 15 iulie 2009, acceptând formularea de către inculpata P.D.E., în calitate de avocată a cererii de chemare în judecată în care au fost menţionate şi alte date nereale, cum este refuzul pârâtei K.M. de a se prezenta la notar, fiind asigurată de către inculpata P.D.E. că procedând astfel va dobândi în cel mai scurt timp şi cu cheltuieli minime dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, despre care avea cunoştinţă că martora K.M. mai încheiase anterior o promisiune de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere. Inculpata B.D.M. a arătat în declaraţia sa din cursul urmăririi penale că a participat în calitate de martoră la procesul pe care K.M. îl intentase împotriva numitei P.M., cu care avusese încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere în formă autentică şi ştia că martora K.M. încheiase un contract similar cu B.Z.T., însă aceasta era nemulţumită de modul în care partea vătămată se ocupa de ea. De asemenea, inculpata B.D.M. a relatat că la momentul redactării contractului de vânzare-cumpărare de către P.D.E., în calitate de avocat, avea şi un act emis de INML care atesta că bătrâna este în deplinătatea facultăţilor mintal, precum şi copii, duplicate ale actelor de proprietate, or acestea au fost emise la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, astfel că este imposibil ca data încheierii contractului de vânzare-cumpărare să fie 15 iulie 2009. În realitate, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în data de 2 septembrie 2009, dată la care a fost redactată de către inculpata P.D.E. şi acţiunea, iar inculpata B. a plătit onorariul avocaţial în sumă de 700 lei, precum şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 411 lei. Deşi inculpata B.D.M. a declarat că martora K.M. ar fi fost nevoită să încheie promisiunea de vânzare-cumpărare cu partea vătămată B.Z.T., chiar dacă nu dorea acest lucru, întrucât era nemulţumită de modul în care acesta s-a ocupat de ea, probele administrate nu relevă acest fapt. Din declaraţiile martorelor T.M. şi C.L.R., prezente la încheierea contractului din 20 iunie 2009, cât şi la scrierile olografe ale lui K.M. prin care îşi exprima gratitudinea faţă de grija şi devotamentul lui B.Z.T. şi B.Z.A., rezultă că voinţa martorei K.M. la acele momente a fost în sensul de a fi întreţinută de soţii B.Z., iar în schimbul acestei întreţineri să le transmită dreptul de proprietate asupra garsonierei. Declaraţiile martorelor T.M. şi C.L.R. se coroborează şi cu cele ale martorelor C.O. şi Ş.I.

Toate aceste probe dovedesc intenţia directă cu care a acţionat inculpata B.D.M., aceasta prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, respectiv vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate B.Z.T., despre care ştia că este beneficiarul unei promisiuni de vânzare din partea lui K.M., în acest scop acceptând să înlesnească şi să ajute în modalitatea prezentată, alături de inculpata P.D.E., care a acţionat în acelaşi scop, pe inculpata M.F., în desfăşurarea activităţii specifice abuzului în serviciu.

În acest sens, inculpata B.D.M. a mandatat pe inculpata P.D.E. să o reprezinte în calitate de avocat şi să formuleze în mumele său o acţiune în constatarea intervenirii unui contract de vânzare-cumpărare despre care cunoştea faptul că fusese încheiat de fapt la aceeaşi dată a redactării acţiunii, menţionând în cuprinsul acţiunii aspectul nereal al refuzului pârâtei K.M. de a se prezenta la notar, în scopul de a dobândi cât mai repede dreptul de proprietate asupra garsonierei din Bucureşti al bătrânei, în detrimentul părţii vătămate B.Z.T.

Fapta inculpatei B.D.M., constând în aceea că, în luna septembrie 2009, a semnat - în calitate de cumpărător - contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu K.M., având ca obiect un imobil (garsonieră), situat în municipiul Bucureşti, redactat de către avocat P.D.E. din cadrul Baroului Dâmboviţa şi datat - în fals - 15 iulie 2009, în vederea folosirii acestuia pentru introducerea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, înregistrată la Judecătoria R. sub nr. 3210/284/2009, întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

Mijloacele de probă examinate mai sus dovedesc latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpata B.D.M. semnând contractul de vânzare-cumpărare care conţinea o dată falsă a încheierii lui, anume data de 15 iulie 2009, în scopul utilizării lui de către inculpata P.D.E. pentru introducerea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate.

Intenţia directă cu care a acţionat inculpata B.D.M., prevăzând şi urmărind producerea rezultatului faptei sale, este dovedită de probele administrate, inclusiv de declaraţiile acesteia, în cadrul cărora inculpata face precizări care plasează momentul stabilirii martorei K.M. la locuinţa sa din comuna J. după data de 15 august 2009, astfel că declaraţia sa se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate B.Z.T. şi ale martorei C.O. cu privire la acest aspect. Precizările făcute de inculpată cu privire la prezenţa sa şi a martorei K.M. la R. sunt vădit nesincere şi sunt înlăturate de declaraţia martorei K.M., care a arătat că a fost o singură dată la R., precum şi de declaraţiile inculpatei Ş.G.A. din cursul urmăririi penale în care a arătat că nu îşi aminteşte prezenţa pârâtei şi nici luarea unui interogatoriu acesteia, precum şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi raportul de expertiză grafică, din care rezultă că semnătura de pe cerea de renunţare la calea de atac şi dovada de comunicare a sentinţei nu au fost executate de K.M.

VI. Analiza apărărilor părţilor

1. Inculpata M.F. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, motivând că nu a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj nepatrimonial sau patrimonial, pe de o parte, iar pe de altă parte, pretinsele fapte de fals intelectual şi uz de fals nu au fost săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunea a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000 sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune. Totodată, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că nu a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Referitor la infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, inculpata a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Astfel, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor inculpata arată că, prin pronunţarea încheierilor de şedinţă în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009 şi 2733/284/2009, ultimele două repartizate judecătoarei V.A., dar care la momentul preschimbării termenului de judecată se afla în concediu de odihnă, nu a cauzat nicio vătămare intereselor legale ale vreunei persoane, întrucât cele trei încheieri nu au avut ca finalitate pronunţarea unei hotărâri care să producă consecinţe juridice. Prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2414 din 28 iulie 2009 a Judecătoriei R. s-a îndreptat Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008 a Judecătoriei R., în dispozitivul căreia fuseseră reţinute şi cele trei suprafeţe de teren vândute anterior prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 883 din 22 mai 2005 şi nr. 2086 din 14 decembrie 2006 ori Sentinţa civilă nr. 1674 din 1 iunie 2007 a Judecătoriei R.. Inculpata mai arată că prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 partea vătămată B.Z.T. nu a fost vătămată, întrucât acesta avea la dispoziţie calea unei acţiuni civile privind rezoluţiunea contractului de întreţinere şi restituirea prestaţiilor, iar competenţa teritorială a Judecătoriei R. era dată de dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. anterior (a se vedea şi Decizia nr. 2310 din 25 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Hotărârea judecătorească sau soluţia în sine nu constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către magistrat, întrucât în acest caz s-ar încălca dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţia României, coroborat cu art. 16 şi 17 din Legea nr. 304/2004, efectuându-se un control al hotărârilor judecătoreşti în alt cadru decât acela al căilor de atac prevăzute de lege.

Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals inculpata arată că nu pot fi reţinute în sarcina sa pentru simplul motiv că hotărârile privind preschimbarea termenului de judecată, renunţarea la acţiune ori anularea acţiunii ca nesemnată nu au pregătit soluţionarea pricinilor, nefiind de natură să producă consecinţe juridice, situaţie în care nu pot constitui obiect material al infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.

În ceea ce priveşte Sentinţele civile nr. 2414 din 28 iulie 2009 şi nr. 2508 din 29 septembrie 2009, inculpata susţine că au fost redactate cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. anterior, motiv pentru care pot produce consecinţe juridice. Se mai arată că nu poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză întrucât nu au fost ridicate de către organele judiciare originalele celor cinci dosare ale Judecătoriei R., ci numai copii certificate ale acestora, în condiţiile în care s-a solicitat desfiinţarea înscrisurilor falsificate, conform art. 348 C. proc. pen. Inculpata apreciază că o hotărârea judecătorească civilă definitivă poate fi schimbată în tot sau în parte numai prin revizuire, în baza art. 322 pct. 4 C. proc. civ. anterior, în prezenta cauză.

Se mai arată că faptele analizate în rechizitoriu au fost cercetate şi de Comisia de Disciplină din cadrul CSM, ajungându-se la concluzia că judecătorul M.F., prin soluţionarea Dosarului nr. 3210/284/2009 a încălcat norme imperative de procedură civilă. În urma controlului efectuat de Inspecţia Judiciară s-a stabilit că faptele săvârşite de judecătorul M.F. întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în urma soluţionării acţiunii disciplinare s-a dispus excluderea acesteia din magistratură.

Apărările invocate de către inculpata M.F. sunt neîntemeiate, mai sus fiind analizate mijloacele de probă, analiză pe baza căreia s-a stabilit faptul că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu este cea corectă. Totodată sunt neîntemeiate susţinerile inculpatei în sensul că nu s-a produs nicio vătămare intereselor legale ale părţilor vătămate, pentru motivele prezentate în cadrul analizei elementelor constitutive ale celor două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen.

Nu are relevanţă pentru reţinerea infracţiunilor de fals intelectual sau uz de fals în modalitatea descrisă în prezenta sentinţă natura hotărârilor, faptul că acestea sunt de preschimbare a termenului de judecată, renunţarea la acţiune ori anularea acţiunii ca nesemnată. Având în vedere că obiectul juridic al infracţiunilor de fals intelectual îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale şi mai ales cele emise de o instanţă judecătorească, nu are relevanţă faptul că prin pronunţarea acelor hotărâri, nu s-a produs schimbarea vreunei situaţii juridice. Regretabil este însă faptul că un magistrat, chemat să aplice legea, a imaginat şi pus în aplicare un asemenea mod de desfăşurare a activităţii de judecată, în dispreţul oricăror norme legale.

În mod surprinzător, inculpata a susţinut că Sentinţele nr. 2414 din 28 iulie 2009 şi nr. 2508 din 29 septembrie 2009 au fost redactate cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. anterior, motiv pentru care pot produce consecinţe juridice. Deşi în aparenţă aceste hotărâri îmbracă forma prevăzută de lege, ele sunt rezultatul activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpata M.F. împreună cu complicele sale, Ş.G.A., P.D.E. şi B.D.M. (ultimele două numai cu privire la Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009), astfel cum a rezultat din ansamblul materialului probator, astfel că sub nicio formă nu poate fi reţinut caracterul legal al acestora, astfel cum a solicitat inculpata M.F. Împrejurarea că la dosarul de urmărire penală se regăsesc copii ale dosarelor civile plăsmuite de către inculpata M.F. nu constituie un impediment pentru soluţionarea acţiunii penale, înscrisurile falsificate care se regăsesc în original în dosarele aflat în arhiva Judecătoriei R. urmând a fi desfiinţate.

Este adevărat că activitatea desfăşurată de inculpata M.F. la Judecătoria R., atât în calitate de preşedinte de instanţă, cât şi de judecător a făcut obiectul a două acţiuni disciplinare, soldate cu aplicarea unor sancţiuni prevăzute de Legea nr. 303/2004, ultima dintre ele fiind excluderea în magistratură. Acest fapt nu poate constitui însă temei pentru aplicarea principiului "ne bis in idem", întrucât Consiliul Superior al Magistraturii a analizat în ansamblu activitatea inculpatei M.F., nerespectarea de către aceasta a dispoziţiilor procedurale sau ale Regulamentului de ordine interioară, în timp ce acţiunea penală exercitată în prezenta cauză a analizat încălcarea normelor penale de către inculpata M.F. prin modalitatea de desfăşurare a atribuţiilor sale de serviciu, astfel că nu se poate vorbi despre aplicarea unor sancţiuni diferite pentru aceleaşi fapte.

2. Inculpata Ş.G.A. a solicitat achitarea sa pentru faptele de la punctul 1 din Rechizitoriu, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar pentru faptele de la punctul 2 din Rechizitoriu, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpata arată că nu pot fi reţinute în sarcina sa infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată întrucât rechizitoriului îi lipseşte rigoarea, exactitatea şi mai ales suportul probator pentru a dovedi existenţa caracterului penal al faptelor, respectiv elementele constitutive ale infracţiunilor.

Se mai arată că faptele au fost cercetate în procedura disciplinară de către organele competente şi în privinţa inculpatei abaterile nu au fost considerate de către conducerea curţii suficiente pentru desfacerea contractului de muncă.

Cu privire la starea de fapt, din probele administrate rezultă că acţiunile descrise la punctul 1 din Rechizitoriu tindeau la îndreptarea erorii făcute cu ocazia partajului judiciar realizat de către numiţi Ş.N., C.V. şi B.I.

Referitor la infracţiunea de fals intelectual, se arată că potrivit practicii curente din instanţă referitoare la cererile de preschimbare a termenelor, constatarea prezenţei şi de identificarea părţilor o făcea judecătorul, astfel că în aceste condiţii, în calitate de grefier, inculpata a făcut menţiunile în caietul de şedinţă conform celor dictate de judecător.

Din audierea martorilor în instanţă nu a rezultat cu certitudine dacă părţile sau persoanele desemnate de acestea, care s-au ocupat de cererile respective, au fost în instanţă.

Referitor la consemnarea datelor eventual neconforme cu realitatea, nu se poate reţine intenţia inculpatei Ş.G.A., directă sau indirectă, la comiterea infracţiunii de fals intelectual.

Cu privire la infracţiunea de uz de fals, în absenţa cunoaşterii caracterului fals al înscrisurilor respective în ceea ce o priveşte pe inculpata sus menţionată, lipseşte latura subiectivă.

Cu privire la complicitatea la abuz în serviciu nu există nicio probă în sensul că inculpata Ş.G.A. ar fi cunoscut despre faptul că inculpata M.F. ar fi dorit să ajute pe cineva prin modul de soluţionare al dosarelor nr. 2674/284/2009, 2732/284/2009, 2733/284/2009 şi 2845/284/2009. Dovada cea mai concludentă în acest sens o constituie comunicarea încheierilor de renunţare la judecată, fapt care a determinat demersurile reprezentantului SC "G.C." SRL, în sensul sesizării Inspecţiei CSM.

În plus, referitor la existenţa infracţiunii de abuz în serviciu în formă agravantă se poate constata absenţa laturii obiective, prin inexistenţa oricărei vătămări, având în vedere că soluţiile din cele patru procese au reparat o eroare şi nu poate fi invocată încălcarea unui drept individual decât de către titularul dreptului respectiv, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Încălcarea dreptului la un proces echitabil a fost preluată neadecvat din constatarea Inspecţiei judiciare.

Condiţia privind latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen.referitoare la urmarea socialmente periculoasă este vătămarea intereselor legale. Or, o astfel de vătămare nu există în cele patru dosare soluţionate.

În subsidiar, cu privire la infracţiunile reţinute la punctul 1 din Rechizitoriu, inculpata Ş.G.A. a solicitat achitarea sa pentru lipsa pericolului social al unei infracţiuni. Cu privire la acţiunea civilă formulată de partea civilă I.G.M. ca reprezentant al SC "G.C." SRL inculpata a solicitat respingerea faţă de lipsa raportului de cauzalitate dintre prejudiciul invocat şi nedovedit şi fapta sa.

Eventualul prejudiciu referitor la eventuale fonduri proprii sau atrase, neinvestite şi apoi nerealizarea unui profit sunt legate de avize neobţinute anterior stării de fapt descrise în Rechizitoriu. Refuzul avizelor nu este în legătură cu faptele reţinute în Rechizitoriu.

În ceea ce priveşte faptele descrise la punctul 2 din Rechizitoriu inculpata a susţinut că a avut convingerea că numita K.M. a fost prezentă la judecarea în septembrie 2009 a cererii de preschimbare a termenului şi a celei având ca obiect constatarea dreptului de proprietate în Dosarul nr. 3210/284/2009.

Starea actuală a numitei K.M., urmare a degradării recente a stării de sănătate nu i-a permis inculpatei să o recunoască la prezentarea acesteia la Curtea de Apel Braşov când nu a putut fi audiată pentru acelaşi motiv.

Din probele administrate nu rezultă că vânzarea s-au fi făcut fără exprimarea voinţei vânzătoarei, probele administrate relevând faptul că numita K.M. era nemulţumită de B.Z.T. şi dorea încheierea unui contract de întreţinere cu familia B.

Pentru a răsturna proba făcută de aceste acte procedurale ar fi fost necesar să se probeze fără putere de tăgadă nu numai lipsa voinţei numitei K.M. de a face această vânzare dar şi imposibilitatea ca această să fi fost prezentă în instanţă în data de 29 septembrie 2009. Nu există probe care să infirme prezenţa în instanţă şi exprimarea voinţei sale în sensul reţinut în Sentinţa nr. 2508/2009.

Pe de altă parte prejudiciul invocat de B.Z.T. nu are drept cauză faptele reţinute în Rechizitoriu, el reprezentând un posibil drept de creanţă a acestuia faţă de numita K.M. cu privire la sume, bunuri ce i-ar fi fost remise acesteia condiţionat. Prin urmare inculpata a solicitat respingerea acţiunii civile formulată de partea civilă B.Z.T.

Criticile formulate de către inculpata Ş.G.A. cu privire la rechizitoriu sun total nefondate, acesta îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 263 C. proc. pen., iar instanţa a constatat la primul termen de judecată cu procedura îndeplinită din data de 25 octombrie 2012, regularitatea actului de sesizare, conform dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. în ceea ce priveşte suportul probator al faptelor descrise în rechizitoriu, în urma cercetării judecătoreşti, a analizei mijloacelor de probă, Curtea a constatat că acestea dovedesc săvârşirea de către inculpata Ş.G.A. a faptelor reţinute în sarcina sa, argumentele fiind expuse detaliat în cazul analizei de mai sus a elementelor constituite ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei.

Inculpata a negat orice implicare a sa în săvârşirea de către inculpata M.F. a infracţiunilor de abuz în serviciu, de fals intelectual şi uz de fals, invocând în esenţă faptul că nu a avut cunoştinţă despre intenţiile inculpatei M.F. de a vătăma interesele legale ale unor persoane şi producerea unor avantaje nepatrimoniale sau patrimoniale altor persoane. De asemenea inculpata Ş.G.A. a negat orice implicare a sa în săvârşirea faptelor de fals intelectual şi uz de fals, arătând că M.F. era cea care făcea apelul părţilor şi le identifica, astfel că nu făcea decât să consemneze după dictare.

Curtea a analizat însă declaraţiile date de către inculpata Ş.G.A., în cazul analizei elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi a constatat evoluţia acestora în timp, faptul că deşi în cursul urmăririi penale a relatat că nu îşi aminteşte prezenţa părţilor, în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că acestea au fost prezente, în dosarele cuprinse la pct. 1 din rechizitoriu menţinând că cineva a răspuns prezent, iar în dosarul de la pct. 2 din rechizitoriu, descriind pârâta. Aceste neconcordanţe între declaraţiile sale date în diverse momente procesuale nu fac altceva decât să confirme probele care dovedesc implicarea sa în activitatea infracţională şi anume, înscrisurile şi declaraţiile martorilor şi părţilor vătămate.împrejurarea că a realizat comunicarea încheierii de renunţare la acţiune către SC G.C. SRL nu este suficientă pentru a exclude contribuţia infracţională a inculpatei, cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre un act singular, ci despre o multitudine de acte procedurale cu privire la care inculpata nu a respectat dispoziţiile legale, multitudinea acestora relevând tocmai faptul că inculpata îşi putea da seama de caracterul simulat al dosarelor în care a întocmit acte procedurale, aspect care rezulta inclusiv din modalitatea de consemnare sau lipsa consemnării în caietul de şedinţă.

Instanţa a reţinut săvârşirea de către inculpata Ş.G.A. a complicităţii la două infracţiuni de abuz în serviciu, vătămarea intereselor legale ale persoanelor şi scopul prevăzut de art. 13² din Legea nr. 78/2000 fiind analizate mai sus.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, cu privire la analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei Ş.G.A., Curtea constată că apărările acesteia sunt neîntemeiate. Sunt însă fondate criticile referitoare la acţiunile civile formulate de către părţile civile I.G.M. ca reprezentant al SC "G.C." SRL şi B.Z.T., neexistând legătură de cauzalitate între faptele săvârşite de către inculpate şi prejudiciile materiale invocate.

3. Inculpata P.D.E. a solicitat, cu privire la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru că nu există abuz în serviciu în condiţiile în care judecătorul a judecat o speţă cu care a fost investit, părţile din dosar nu au cerut declinarea de competenţă, iar judecătorul avea posibilitatea să judece, neputând el însuşi să îşi decline competenţa. Nu s-a pretins şi nu s-a dovedit ulterior că judecătorul ar fi beneficiat de un folos material sau moral astfel că, inculpata P.D.E. nu poate fi complice la o faptă care nu există.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceeaşi inculpată a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Se arată că redactarea de către inculpată a contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi reţinut ca un fals nici în ceea ce priveşte data la care l-a încheiat nici în ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia pârâta nu s-a prezentat la notariat, întrucât K.M. s-a prezentat la instanţă, a susţinut aceste lucruri, care s-au consemnat ca atare în încheiere şi hotărâre, intrând în puterea lucrului judecat.

Inculpata a susţinut că din declaraţiile lui K.M., ale martorei Ş.I. rezultă că numita K.M. a fost prezentă în instanţă la data la care a avut loc şedinţa de judecată, precum şi în arhiva instanţei.

Cu privire la latura civilă, inculpata a arătat că partea vătămată B.Z.T. într-o asemenea convenţie nu poate avea calitate nici de parte vătămată, nici de parte civilă într-un proces penal, singura lui posibilitate fiind o acţiune civilă supusă prescripţiei pe care o are împotriva persoanei cu care, la data de 20 iunie 2009, a încheiat un contract.

Curtea constată că infracţiunea de abuz în serviciu există, atât latura sa materială, cât şi cea subiectivă fiind dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză, analizate mai sus. Pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu nu este necesar ca autorul acesteia să beneficieze de un folos material. Văzând modul în care a acţionat inculpata M.F., care nu a făcut verificările minime cu privire la imobilul ce făcea obiectul transmiterii dreptului de proprietate sau la competenţa teritorială a instanţei cu privire la judecarea cauzei, nici chiar cu privire la prezenţa pârâtei în instanţă, deşi a consemnat în sentinţa pronunţată faptul că acesteia i s-a luat un interogatoriu, este evident că aceasta a urmărit de fapt obţinerea unui folos de către inculpata P.D.E. (cunoştinţă apropiată a sa şi fina fiicei sale), avocata reclamantei care a formulat acţiunea, urmărind implicit obţinerea unui avantaj material de către reclamanta B.D.M. Cu atât mai mult este evident faptul că inculpata P.D.E. a urmărit producerea unui avantaj material de către reclamanta B.D.M. şi vătămarea intereselor legale ale lui B.Z.T. Probele administrate în cauză au dovedit fără putinţă de tăgadă falsul comis de către inculpată cu privire la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi motivul refuzului pârâtei de a se prezenta la notar, precum şi cu privire la faptul că pârâta K.M. nu a fost prezentă la Judecătoria R. în datele de 29 septembrie 2009 şi 2 octombrie 2009.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială a Judecătoriei R. de soluţionare a acţiunii în constatare privind dobândirea dreptului de proprietate al reclamantei B.D.M., domiciliată în comuna J., judeţul Giurgiu, ca urmare a încheierii cu numita K.M., domiciliată în Bucureşti, str.G., contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect o garsonieră din Bucureşti, la cabinetul de avocat P.D.E., din oraşul R., Curtea constată că nu există nici un element pe baza căruia să fie stabilită competenţa Judecătoriei R., domiciliul pârâtei fiind în Bucureşti, al reclamantei în judeţul Giurgiu, imobilul este situat în Bucureşti, iar în contract nu este prevăzut locul executării obligaţiei, astfel cum în mod total nefondat a susţinut inculpata P.D.E.

Este adevărat că în practică nu a existat un punct de vedere unitar cu privire la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni, existând soluţii în sensul că acţiunile analizate sunt personale imobiliare. În jurisprudenţa unor instanţe competenţa teritorială a fost stabilită după regulile prevăzute în art. 5, art. 10 pct. 1 şi art. 12 din C. proc. civ. vechi, fie în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului, fie în favoarea instanţei de la locul stabilit prin convenţie pentru executarea obligaţiei, reclamantul având posibilitatea să aleagă între aceste două instanţe, deopotrivă competente, iar în măsura în care în convenţie nu este prevăzut locul executării obligaţiei, competentă este instanţa de la domiciliul pârâtului.

Într-o altă orientare a practicii, s-a considerat că acţiunile sunt reale imobiliare sau mixte, pentru că vizează valorificarea atât a unui drept real, cât şi a unui drept de creanţă, stabilind că judecarea acestor cereri aparţine competenţei exclusive a instanţei de la locul situării imobilului, potrivit dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ. vechi.

Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie 2013, determinându-se în condiţiile art. 5, art. 7, respectiv art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii.

Nici jurisprudenţa anterioară deciziei prezentate, nici chiar dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie problemei stabilirii competenţei de soluţionare a acţiunilor prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic nu vin în sprijinul apărării formulate de inculpata P.D.E., dar şi de inculpata M.F. Niciunul dintre elementele cuprinse în contract nu indicau ca loc de executare a obligaţiei oraşul R., vreun birou notarial din oraşul R., astfel că, în condiţiile în care nici domiciliul pârâtei nu se afla în raza Judecătoriei R., iar imobilul era situat în Bucureşti, atât inculpata P.D.E., în calitate de avocat, dar mai ales inculpata M.F., în calitate de judecător învestit cu soluţionarea acţiunii, ar fi trebuit să observe lipsa competenţei teritoriale a Judecătoriei R. şi să o pună în discuţia părţilor. Chiar dacă excepţia necompetenţei teritoriale nu este de ordine publică, instanţa este totuşi obligată să verifice respectarea dispoziţiilor legale de către părţi. De altfel, prin Legea nr. 202/2010, s-a introdus în codul de procedură civilă în vigoare la acea dată, art. 159¹ alin. (4), conform căruia la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Dacă ar fi procedat astfel inculpata M.F. ar fi putut observa că din punct de vedere teritorial competenţa nu aparţine Judecătoriei R.. Totodată, inculpata M.F. ar fi trebuit să solicite documentele de la cartea funciară cu privire la imobilul în litigiu, care oricum nu se afla în raza Judecătoriei R. Astfel, ar fi putut afla faptul că au existat şi alte litigii cu privire la acest imobil, fiind înscris în Registrul de Transcripţiuni litigiul din Dosarul nr. 436/303/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sect.6, care avea ca obiect rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3545 din 16 februarie 1995 între K.M. şi P.M.

Referitor la acţiunea civilă formulată de către partea civilă B.Z.T., criticile inculpatei P.D.E. sunt în parte fondate.

4. Inculpata A.F. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că nu putea să refuze înregistrarea acţiunilor înmânate de inculpata M.F. neexistând la acel moment nicio suspiciune că aceasta ar fi săvârşit un abuz în serviciu, atâta timp cât a primit personal cererile şi exista astfel prezumţia că le-a primit de la titularii acţiunilor. Potrivit art. 112 C. proc. civ. nu există condiţia datării cererii, iar lipsa semnăturii poate fi complinită pe parcursul judecăţii. Rezultă astfel că inculpata A.F. nu a săvârşit un act material care să depăşească atribuţiile sale de serviciu, întreaga procedură de înregistrare a cererilor făcându-se conform dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a complicităţii care se caracterizează prin intenţie, inculpata arată că nu s-a dovedit voinţa acesteia de a săvârşi actele constitutive ale complicităţii a căror reprezentare o are, ştiind că înlesneşte sau ajută la săvârşirea de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală. Inculpata A.F. nu a cunoscut activitatea infracţională a inculpatei M.F. neexistând nici cel mai mic indiciu în acest sens, astfel încât să îşi dea seama că M.F. ar fi săvârşit o activitate infracţională, iar prin înregistrarea acestor cereri ar fi ajutat-o.

Inculpata M.F. în acea perioadă controla întreaga activitate a personalului auxiliar iar aceştia erau obligaţi să respecte dispoziţiile legale sau scrise date de aceasta în calitate de preşedinte de instanţă. Or, inculpata A.F. nu a cunoscut faptul că acţiunile au fost aduse de către o persoană străină şi nu de către titularii cererilor de chemare în judecată, ea îndeplinindu-şi sarcinile de serviciu, respectiv primind cererile de la preşedintele instanţei şi înregistrându-le.

Apărările inculpatei A.F. sunt apreciate de către instanţă ca fiind fondate, pentru considerentele expuse în cadrul analizei infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu privire la această inculpată.

5. Inculpata B.D.M. a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor. Din materialul probator nu reiese vinovăţia inculpatei, fiind dovedit faptul că numita K.M. a decis să opteze pentru îngrijirea oferită de familia B., unde locuieşte şi în prezent, astfel că actul a fost încheiat în mod valabil. Şi în cazul acestei inculpate Curtea a analizat mijloacele de probă şi a stabilit existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

6. Pentru inculpata M.M., avocatul acesteia a solicitat încetarea procesului penal, conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

VII. Individualizarea judiciară a pedepselor

La individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea are în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., precum şi scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, se vor avea în vedere limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana fiecărei inculpate, precum şi realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenţia specială şi prevenţia generală.

1. Inculpata M.F. a absolvit Facultatea de Drept, este divorţată, are 2 copii majori, nu are antecedente penale. În perioada 2007 - 1 aprilie 2011, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Judecătoriei R.. Prin Hotărârea nr. 12/J din 19 octombrie 2011 pronunţată de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. 6/J/2011, a fost admisă acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători, iar magistratul judecător M.F. a fost sancţionat disciplinar cu excluderea din magistratură.

În singura declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în calitate de făptuitor, M.F. nu a recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, aceeaşi poziţie adoptând-o şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când a precizat că este nevinovată. În cursul cercetării judecătoreşti a uzat de dreptul la tăcere, conform dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor stabili inculpatei M.F. se au în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptelor, calitatea de magistrat judecător a inculpatei şi funcţia de preşedinte al instanţei pe care o deţinea la momentul săvârşirii faptelor, precum şi conduita autoritară, exagerată uneori, adoptată de aceasta faţă de personalul auxiliar al instanţei, respectiv asupra inculpatelor din prezenta cauză, vârsta inculpatei precum şi afecţiunile de care suferă. Având în vedere modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptelor, caracterul repetat al acestora, numărul dosarelor în care inculpata şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile de serviciu, funcţia de judecător pe care o deţinea, în care ar fi trebuit să constituie garantul aplicării legii şi să înfăptuiască justiţia, nu să încalce legea şi să comită infracţiuni, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) C. pen. Pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege, de 3 ani închisoare, pentru infracţiunile de abuz în serviciu sau orientate spre minimul special prevăzut de lege, pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, în cuantum de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare şi 6 luni închisoare, sunt suficiente pentru reeducarea inculpatei şi realizarea scopului preventiv. Având în vedere minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor legale ale persoanelor, în varianta agravată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, precum şi urmările produse prin săvârşirea acestor fapte, împrejurarea că inculpata a fost exclusă din magistratură, precum şi situaţia personală a acesteia (divorţată şi având probleme de sănătate - hepatită cronică activă cu virus C -), Curtea apreciază că nu se impune sporirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aceasta fiind suficientă pentru reeducarea inculpatei şi realizarea scopului preventiv al pedepsei.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, faţă de natura infracţiunilor săvârşite, persoana inculpatei, nivelul de pregătire a acesteia, împrejurarea că a fost deja sancţionată cu excluderea din magistratură, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare în regim privativ de libertate, iar stabilirea unor măsuri de supraveghere din partea unui organism specializat pe un termen maxim de încercare de 8 ani, potrivit dispoziţiilor art. 86¹, 86² şi 86³ C. pen., este de natură a asigura reeducarea inculpatei.

2. În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor stabili inculpatei Ş.G.A., Curtea are în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptelor, caracterul repetat al acestora, precum şi persoana inculpatei. Aceasta are studii juridice superioare, este căsătorită, are 1 copil minor în întreţinere, nu este cunoscută cu antecedente penale, în prezent este grefier şef al Judecătoriei R.

Deşi în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră, ulterior, după declanşarea procesului penal, a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, recunoscând comiterea faptelor de care a fost acuzată şi a contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză. Din actele depuse de inculpata Ş.G.A. în circumstanţiere la dosar rezultă că aceasta a avut o atitudine pozitivă la locul de muncă, fiind apreciată de colegi, atât de grefieri, cât şi de judecători. Totodată, instanţa reţine raportul de subordonare în care se afla inculpata faţă de M.F., comportamentul acesteia din urmă, extrem de autoritar şi care crea dificultăţi inculpatei Ş.G.A. într-un eventual demers de atenţionare asupra neregulilor constatate, fără a fi vorba însă despre o constrângere morală, astfel cum s-a arătat mai sus la analiza vinovăţiei inculpatei.

Toate aceste aspecte şi împrejurări sunt apreciate de instanţă ca fiind circumstanţe atenuate, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (2) C. pen., cu consecinţa stabilirii unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Astfel, pedepsele de 2 ani închisoare pentru cele două infracţiuni de abuz în serviciu, de 4 luni, respectiv 3 luni închisoare, pentru infracţiunile de fals intelectual, de 2 luni închisoare, respectiv 1 lună închisoare, pentru infracţiunile de uz de fals sunt suficiente pentru reeducarea inculpatei. Văzând circumstanţele personale ale acesteia, precum şi urmările produse, Curtea apreciază că nu se impune sporirea celei mai grele dintre pedepse, de 2 ani închisoare, aplicarea unei pedepse rezultante de 2 ani fiind suficientă pentru reeducarea inculpatei şi realizarea scopului preventiv al acesteia.

Faţă de persoana inculpatei, de nivelul de conştiinţă şi pregătire, de atitudinea sa procesuală, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare în regim privativ de libertate, stabilirea unor măsuri de supraveghere ce urmează a fi exercitate asupra inculpatei de către un organism specializat, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86, 86², 86³ C. pen., fiind de natură să asigure reeducarea inculpatei.

3. La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor stabili inculpatei P.D.E. se ţine cont de gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptelor, relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptelor, de scopul urmărit, respectiv obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpata B.D.M., de calitatea de avocat a inculpatei. Nu se impune reţinerea în favoarea acesteia de circumstanţe atenuate conform art. 74 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) C. pen., neexistând nicio împrejurare care să se circumscrie acestor circumstanţe atenuante. Lipsa antecedentelor penale în raport de calitatea de avocat a inculpatei nu este relevantă pentru reţinerea circumstanţelor atenuante. Inculpata este absolventă a Facultăţii de Drept şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu Bucureşti, fiind avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa din anul 2005 şi îşi desfăşoară activitatea printr-un cabinet individual de avocatură situat în oraşul R. din judeţul respectiv.

Este căsătorită, nu are copii şi nu figurează cu menţiuni în fişa de cazier judiciar.

În cursul urmăririi penale nu a recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală împotriva sa, iar în cursul cercetării judecătoreşti a uzat de dreptul la tăcere, conform art. 70 alin. (2) C. pen.

Astfel, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu Curtea apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare, având în vedere şi gradul său de contribuţie la săvârşirea faptei (fără complicitatea acestei inculpate M.F. nu ar fi putut săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu), inculpata P.D.E. fiind cea care a gândit modalitatea în care inculpata B.D.M. să devină cât mai rapid proprietară asupra garsonierei numitei K.M., bazându-se pe practica existentă la Judecătoria R. în ceea ce priveşte terenurile şi disponibilitatea inculpatei M.F. de a examina fără prea multe verificări cererile de preschimbare de termen, precum şi acţiunile în prestaţie tabulară. Pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată instanţa apreciază că sunt suficiente pedepse de 3 an închisoare. Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare nu se impune a fi sporită, având în vedere activitatea infracţională a inculpatei şi persoana acesteia. Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea apreciază că scopul acesteia poate fi atins chiar fără executare în regim privativ de libertate, în raport de nivelul de pregătire al inculpatei, stabilirea unor măsuri de supraveghere pe o durată de 5 ani fiind suficientă pentru realizarea scopului reeducativ al pedepsei.

4. Inculpata B.D.M. este administrator al SC E. SRL Giurgiu, a absolvit 8 clase, este căsătorită şi are 2 copii minori. Nu figurează înscrisă în cazierul judiciar. A negat acuzaţiile care i-au fost aduse în cauză, iar în cursul judecăţii a uzat de dreptul la tăcere, conform art. 70 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor stabili acestei inculpate se ţine seama de gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii acestora, de scopul urmărit, de împrejurarea că fără concursul inculpatei P.D.E. nu ar fi putut comite infracţiunile reţinute în sarcina sa, precum şi de circumstanţele sale personale. Lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că inculpata a suferit chiar în cursul judecării cauzei de meningoencefalită, precum şi împrejurarea că a săvârşit faptele sub îndrumarea unui cunoscător al legii, inculpata P.D.E., pe care a angajat-o ca avocat, sunt apreciate de către instanţă ca fiind circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatei să i se stabilească pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu şi pedeapsa de 2 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt suficiente pentru reeducarea inculpatei şi realizarea scopului preventiv al pedepsei. Pentru realizarea scopului pedepsei este suficientă pronunţarea hotărârii de condamnare şi stabilirea unui termen de încercare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

VIII.1. Acţiunea civilă formulată de I.G.M. personal şi în calitate de reprezentant al SC G.C. SRL Bucureşti

Reprezentantul legal al SC G.C. SRL Bucureşti, I.G.M., s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 300.000 euro, reprezentând cheltuieli făcute cu taxele aferente proiectului, deplasările efectuate pentru realizarea acestuia şi de procesele în care a fost implicat fără voia sa, onorariul avocatului care l-a reprezentat în proces, precum şi daunele morale.

În declaraţia sa acesta arată că i-au fost vătămate interesele legale, prin faptul că a fost introdus forţat într-un proces civil, pe care nu l-a intentat, neavând niciodată intenţia de a formula o acţiune împotriva foştilor proprietari ai terenului, interesele sale şi ale societăţii pe care o administrează fiind lezate prin falsurile comise în dosarul civil al Judecătoriei R. şi prin modul în care a fost înregistrat şi judecat Dosarul nr. 2733/284/2009. Partea vătămată I.G.M., ca administrator al societăţii a suferit un prejudiciu material prin introducerea acesteia ca reclamantă într-un proces civil pe care nu l-a promovat niciodată, prejudiciul constând în valoarea integrală a proiectului pe care intenţiona să-l realizeze pe terenul ce a făcut obiectul unui litigiu formal în Dosarul nr. 2733/285/2009, firma fiind implicată în această cauză civilă şi implicit discreditată atât moral, cât şi financiar.

La Dosarul nr. 16/P/2011 al DNA Serviciu Teritorial Ploieşti, înregistrat urmare a plângerii penale formulate de către B.Z.T., au fost conexate şi dosarele 41/P/2011 al DNA Serviciul Teritorial Ploieşti şi nr. 62/P/2010 al DNA Secţia de combatere a corupţiei, având ca obiect denunţul formulat de I.G.M. împotriva primarului comunei T.

În principal, obiectul acestui denunţ îl constituia pretinderea de către primarul comunei T., C.I.C. a unei sume de bani, respectiv a unui procent din investiţia pe care SC G.C. SRL Bucureşti urma să o realizeze pe raza comunei T.

În anul 2005 SC G.C. SRL a achiziţionat un teren în suprafaţă de 15.537 mp, în satul B., comuna T., judeţul Dâmboviţa, în vederea realizării proiectului "Staţie de incinerare deşeuri medicale şi periculoase", investiţie în valoare de 20 milioane dolari SUA. După obţinerea autorizaţiei de construire nr. 23 din 09 martie 2009, primarul C.I.C. a formulat plângere împotriva acesteia, plângere care a fost admisă prin Sentinţa nr. 23 6 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă irevocabilă în data de 21 iunie 2010.

În data de 23 februarie 2010, petenta SC G.C. SRL a formulat un memoriu la Consiliul Superior al Magistraturii în care a semnalat încălcări ale dispoziţiilor procedurale în Dosarul nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R., constând în faptul că a figurat reclamantă în acest dosar, deşi nu a formulat niciodată acţiune.

Din suprafaţa de 15.537 mp cumpărată de SC G.C. SRL în satul B. făcea parte şi terenul în suprafaţă de 2.089 mp, cumpărat în 22 mai 2006 de le numiţii Ş.N., C.V. şi B.I.

Partea vătămată I.G.M. a declarat că Dosarul nr. 2377/284/2009 a fost deschis la Judecătoria R. de judecătoarea M.F., verişoara primarului C.I.C., pentru a-l determina să-i ofere acestuia suma pretinsă cu titlu de mită sau să renunţe la investiţie, întrucât existenţa unor litigii pe rolul instanţelor create formal în legătură cu terenul pe care urma să realizeze construcţia incineratorului i-a îndepărtat partenerii de afaceri şi finanţatorii, determinându-l să ia legătura cu banca de unde solicitase finanţarea şi să anunţe că există litigii pe rolul instanţelor în legătură cu obiectul finanţării. Martora F.C., avocata SC G.C. SRL, a confirmat că aceasta a fost convingerea clientului său, I.G.M., plângerea către CSM fiind formulată de către martoră. Totodată, martora a relatat faptul că clientul său i-a comunicat la sfârşitul lunii 2009 că a primit o citaţie de la Judecătoria R., despre care nu avea cunoştinţă, solicitându-i să verifice la instanţă. Martora s-a deplasat în data de 15 septembrie 2009, dată pentru când fusese fixat primul termen de judecată şi pentru care primise citaţie, însă fiind perioada de protest la instanţă nu a putut vorbi cu nimeni, cauza nefiind trecută pe nicio listă. Martora a mai declarat că I.G.M. era revoltat de faptul că cineva a putut să formuleze o acţiune în numele lui, precum şi faptul că s-a consemnat în încheierea de şedinţă că a fost prezent la Judecătoria R.

În primul rând, trebuie menţionat faptul că privitor la denunţul formulat de I.G.M. împotriva primarului C.I.C. şi inculpatei M.F., prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât probele administrate nu au reuşit a decela eventuale aspecte de corupţie, neputându-se demonstra participaţia penală a magistratului la infracţiunea de luare de mită comisă de primarul comunei T. Faţă de făptuitorul C.I.C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 246 C. pen., întrucât nu s-a stabilit pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză nicio conexiune între fapta acesteia şi intervenţia primarului comunei T. Cu privire la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., s-a dispus disjungerea cauzei faţă de făptuitor. C.I.C. a fost audiat în calitate de martor în prezenta cauză, acesta declarând că avea cunoştinţă despre problema numiţilor Ş.N. şi a fraţilor ei cu privire la înscrierea partajului, întrucât nu excluseseră terenurile vândute, sugerându-i lui C.Ş.D., pe care îl cunoştea, fiind consilier în cadrul primăriei, să meargă cu rudele în instanţă pentru efectuarea unei rectificări. Martorul C.I.C. a negat faptul că i-ar fi cerut banii lui I.G.M., iar acţiunea în anularea autorizaţiei de construire a incineratorului a fost rezultatul opoziţiei manifestată de cetăţenii comunei pe care o reprezenta. Martorul a mai declara că o cunoaşte pe inculpata M.F., având cu aceasta de-a lungul timpului strict raporturi profesionale şi nu este rudă cu aceasta.

În al doilea rând, nicio probă administrată în această cauză nu a evidenţiat existenţa unei legături între acţiunile desfăşurate de inculpatele M.F. şi Ş.G.A. în Dosarul nr. 2733/284/2009 şi demersurile martorului C.I.C. cu privire la anularea autorizaţiei de construire a incineratorului, care au făcut obiectul unui alt dosar, înregistrat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Tribunalului Dâmboviţa. De asemenea, trebuie remarcat faptul că acţiunea civilă din Dosarul nr. 2733/284/2009, nu tindea la prejudicierea SC G.C. SRL Bucureşti, în sensul deposedării acesteia de suprafaţa de 2898 mp, pe care îi cumpărase în anul 2006 de la C.V., Ş.N. şi B.I., sau la denigrarea acestei societăţi comerciale, situaţia juridică a terenului cumpărat de societatea comercială rămânând neschimbată.

În al treilea rând, prejudiciul invocat de către partea civilă SC G.C. SRL, prin reprezentantul său, I.G.M., a fost global evaluat de către acesta la suma de 300.000 dolari SUA, deşi a făcut referire la cheltuieli făcute cu taxele aferente proiectului, deplasările efectuate pentru realizarea acestuia şi de procesele în care a fost implicat fără voia sa, onorariul avocatului care l-a reprezentat în proces, precum şi daunele morale.

Curtea constată că din ansamblul materialului probator administrat nu au rezultat nici cuantumul cheltuielilor determinate de proiectul privind construcţia incineratorului şi deplasările efectuate în acest sens, onorariul avocatului şi nici existenţa vreunei legături a acestor demersuri cu Dosarul nr. 2733/284/2009, deschis şi judecat în mod formal la Judecătoria R., în derularea faptelor penale reţinute în sarcina inculpatelor M.F. şi Ş.G.A. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei legături între faptele penale ale inculpatelor şi prejudiciul material suferit de SC G.C. SRL Bucureşti prin anularea autorizaţiei de construire a incineratorului, anulare dispusă prin hotărâre judecătorească irevocabilă de către o altă instanţă, fără nicio legătură cu Dosarul nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R..

În schimb, Curtea constată faptul că SC G.C. SRL a suferit un prejudiciu moral în urma acţiunilor ilicite desfăşurate de inculpatele M.F. şi Ş.G.A. prin vătămarea intereselor legale ale acesteia. Partea civilă SC G.C. SRL Bucureşti a fost implicată în procesul civil, ce a făcut obiectai Dosarului nr. 2733/284/2009, în calitate de reclamantă, fără a avea cunoştinţă despre existenţa litigiului. Chiar dacă în esenţă, acţiunea civilă - având ca obiect constatarea faptului că terenul cumpărat de această societate s-a aflat în lotul unuia sau altuia dintre cei trei moştenitori, astfel cum aceste loturi au fost stabilite prin hotărârea de partaj din anul 2008, în cadrul căreia nu s-a ţinut cont că o parte dintre terenuri fuseseră anterior înstrăinate - nu era de narară a schimba situaţia juridică a terenului aflat în proprietatea părţii civile, dreptul de proprietate al acesteia neputând fi afectat în vreun fel, totuşi, implicarea fără ştirea ei în afaceri judiciare este de natură a-i vătăma interesele legale. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a fi implicată în raporturi cu autorităţile statului în deplină cunoştinţă de cauză, dreptul de a exercita personal sau prin mandatar dreptul de acces la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor pe care le implică acesta: nemijlocire, oralitate, contradictorialitate şi disponibilitate.

Prin modalitatea în care a acţionat inculpata M.F., cu complicitatea inculpatei Ş.G.A., s-a încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţia României, dreptul părţii civile de acces la justiţie, precum şi dreptul acesteia la un proces echitabil, consacrate în alineatele (1) şi (3) ale art. 21 din Constituţia României. Prin încălcarea acestor drepturi, partea civilă a suferit un prejudiciu nepatrimonial, denumit şi prejudiciu moral, pentru repararea căruia Curtea apreciază că suma de 15.000 lei este suficientă. Acordarea unei sume mai mari ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a persoanei juridice.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. anterior, precum şi art. 3 şi.5 alin. (1) din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, inculpatele M.F. şi Ş.G.A. vor fi obligate în solidar, să plătească părţii civile SC G.C. SRL Bucureşti suma de 15.000 lei, cu titlu de daune morale. Celelalte pretenţii ale părţii civile vor fi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată personal de partea vătămată I.G.M., Curtea constată că acesta nu a fost parte în procesul civil ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2733/284/2009 al Judecătoriei R., având doar calitatea de reprezentant al părţii civile SC G.C. SRL Bucureşti. Cum partea vătămată I.G.M. nu a suferit vreo vătămare a intereselor sale legale, probele administrate în cauză au stabilit o legătură de cauzalitate între acţiunile ilicite ale inculpatelor şi vătămarea intereselor legale ale persoanei juridice SC G.C. SRL, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. anterior, pentru antrenarea răspunderii civile ale inculpatelor faţă de partea vătămată I.G.M., astfel că va respinge acţiunea civilă formulată de către acesta ca fiind nefondată.

2. Acţiunea civilă formulată de partea civilă B.Z.T.

Partea vătămată B.Z.T. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei, reprezentând cheltuielile cu întreţinerea lui K.M. începând cu luna decembrie 2006 până în luna august 2009, reparaţiile efectuate la garsoniera în litigiu, plata întreţinerii imobilului din ianuarie 2007 până în august-septembrie 2009, onorariile avocaţilor care au reprezentat-o pe K.M. în procesele cu P.M., precum şi datoriile pe care le-a plătit în contul lui K.M. persoanelor de la care aceasta împrumutase diferite sume de bani.

În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată şi-a precizat pretenţiile în sensul că onorariile de avocat cu procesele au însumat 9118, 45 lei, cheltuielile de redactare, copiere şi timbrare au fost în sumă de 300 lei, cheltuielile de transport (la Ploieşti), la care se vor adăuga şi cheltuielile ocazionate de strămutarea procesului la Braşov. Partea vătămată a solicitat daune morale în sumă de 200.000 euro, pentru umilinţa, înjosirea, tracasarea, îmbolnăvirea fizică şi psihică, ca urmare a deplasării la diferite autorităţi publice.

Partea civilă B.Z.T. a declarat că a fost prejudiciat prin modul fraudulos în care a fost judecat Dosarul nr. 3210/284/2009 al Judecătoriei R., în care judecătoarea M.F. nu a respectat normele de procedură civilă, adoptând o sentinţă care a dat drept de proprietate soţilor B. asupra imobilului cu privire la care el deţinea un contract de întreţinere cu K.M. cu clauză de uzufruct viager.

Conform contractului de întreţinere încheiat în data de 20 iunie 2009 între K.M., în calitate de creditor al obligaţiei de întreţinere şi B.Z.T. şi B.Z.A., în calitate de debitori ai obligaţiei de întreţinere, K.M. îşi exprima acordul ca B.Z.T. şi B.Z.A. să o îngrijească şi să o întreţină până la sfârşitul vieţii, iar în schimbul întreţinerii transmitea soţilor B.Z.T. şi B.Z.A. dreptul de proprietate asupra imobilului (garsonieră) situat în Bucureşti, str. G., nr. 1A, bl. N13, sc. 1, ap. 1, sect. 6, K.M. rezervându-şi dreptul de uzufruct viager. Prin acelaşi contract părţile se angajau ca după întocmirea dosarului de cadastru şi efectuarea înregistrării în CF a imobilului să definitiveze şi să încheie contractul în formă autentică la un notariat competent (dacă va fi cazul).

Pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil este necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace forma autentică sau ad validitatem. Până la încheierea în formă autentică a acordului de voinţă care îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul nu au vândut, respectiv cumpărat imobilul, ci s-au obligat să încheie contractul în viitor cu respectarea condiţiilor speciale de formă. Prin urmare, contractul încheiat în aceste condiţii reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care dă naştere unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a face, respectiv de a încheia, în viitor contractul de vânzare-cumpărare. Şi contractul încheiat între K.M. şi soţii B.Z.T. şi B.Z.A. nu este translativ de proprietate, ci constituie o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, conţinând consimţământul promitentului de a transmite dreptul de proprietate în formă autentică.

Probele administrate în cauză au reliefat faptul că numita K.M., după aproximativ 2 luni de la încheierea acestui contract, pe fondul vârstei înaintate şi a instabilităţii psihice specifice persoanelor vârstnice, care permite influenţarea acestora de diverse persoane, a decis că soţii B.E.C. şi B.D.M. i-ar putea asigura o îngrijire şi întreţinere mai bună, astfel că s-a mutat fără a-l anunţa pe B.Z.T. sau pe soţia acestuia nici de intenţia sa şi nici de plecarea sa de la domiciliu. Nu există nicio probă din care să rezulte faptul că numita K.M. a fost determinată în vreun fel de soţii B. să se mute la aceştia. În declaraţia dată de martora K.M. în cursului urmăririi penale, aceasta a precizat în mod clar că nu a fost mulţumită de modul în care soţii B.Z.T. şi B.Z.A. au îngrijit-o, simţindu-se mult mai bine la familia B. Totodată, nu există alte probe din care să rezulte faptul că B.Z.T. şi soţia sa nu s-au ocupat corespunzător de numita K.M., ci dimpotrivă, martorele C.O., T.M., C.L.C., B.F. au declarat în mod constant că K.M. a beneficiat de o îngrijire corespunzătoare din partea familiei B.Z., care s-a ocupat şi de igienizarea locuinţei martorei şi renovarea acesteia.

Prin urmare, K.M. a fost cea care a apreciat în data de 18 august 2009, că este momentul să renunţe la întreţinerea pe care soţii B.Z.T. şi B.Z.A. se obligaseră prin contractul de întreţinere din data de 20 iunie 209 să i-o asigure şi să accepte întreţinerea oferită de soţii B.E.C. şi B.D.M. Cu privire la discernământul martorei K.M. în acel moment nu există dovezi că ar fi fost viciat, existând chiar un act medico-legal psihiatric emis de INML Mina Minovici Bucureşti la începutul lunii septembrie din care rezultă că martora nu prezenta la momentul examinării (01 septembrie 2009) tulburări clinice manifeste, având capacitatea psihică de exerciţiu în raport cu actul de vânzare-cumpărare. În cuprinsul aceluiaşi act medical rezultă că martora K.M. a solicitat examinarea în vederea stabilirii capacităţii sale psihice de a încheia acte de dispoziţie, respectiv să facă un act de vânzare-cumpărare. Or, în data de 2 septembrie 2009, martora a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu inculpata B.D.M. în biroul avocaţial al inculpatei P.D.E., din R. Aşadar, aflată sub influenţa inculpatei B.D.M. şi având consilierea juridică asigurată de inculpata P.D.E., martora K.M. a încheiat această nouă promisiune de vânzare-cumpărare cu B.D.M. Din luna august 2009 şi până în prezent, martora K.M. s-a aflat în grija şi întreţinerea familie B., iar din data de 8 octombrie 2012, starea de sănătate a acesteia s-a degradat considerabil, făcând imposibilă audierea sa în instanţă.

Manifestarea de voinţă a martorei K.M. în sensul menţionat reprezintă o încălcare a obligaţiei de a face, adică de a încheia în viitor cu partea vătămată B.Z.T. şi soţia acestuia a unui contract de întreţinere în formă autentică. Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ. anterior, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Conform art. 1075 C. civ. anterior, orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.

Deşi partea vătămată B.Z.T. nu a avut cunoştinţă despre încheierea noului contract de către K.M., totuşi acesta a aflat despre faptul că cei în îngrijirea cărora se află, respectiv soţii B. fac demersuri pentru a o lua pe aceasta în întreţinerea lor. În acest sens, partea vătămată a relatat că în jurul datei de 21 august 2009 a fost sunat de B.E.C., pe care îl cunoştea din piaţă, fiind vânzător de fructe, care i-a spus că K.M. se află la el, solicitându-i totodată să facă un calcul privind cheltuielile efectuate cu bătrâna, în vederea achitării de către el a acestei sume de bani. Sfătuindu-se cu avocatul, partea vătămată i-a solicitat lui B.E.C. o sumă foarte mare, de 50.000 euro, pe care să nu i-o poată da, B.E.C. fiind de acord să-i achite cel mult 10.000 lei. Partea vătămată a mai declarat că întrucât nu s-au înţeles, B.E.C. i-a spus că o va lua oricum pe K.M., întrucât aceasta nu mai vrea să stea la partea vătămată. În aceste împrejurări partea vătămată a formulat o acţiune prin care solicita transformarea clauzei de întreţinere zilnică din contractul încheiat cu K.M. într-o sumă de bani solicitată de instanţă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 14563/303/2009 din 14 octombrie 2009. Potrivit declaraţiei părţii vătămate B.Z.T., în timpul judecării acestui dosar a fost depusă de către avocatul C.C., care o reprezenta pe K.M., Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R.

Partea vătămată B.Z.T. este titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare a imobilului din litigiu, promisiune pe care numita K.M. nu şi-a respectat-o. Partea vătămată poate cere instanţei ca în baza art. 1073, 1077 C. civ., să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare sau poate cere obligarea, sub sancţiunea daunelor cominatorii, la executarea în natură, constând în încheierea contractului în formă autentică. De asemenea, partea vătămată poate cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei.

Independent de împrejurarea că Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R. a constituit rezultatul săvârşirii unor infracţiuni, partea vătămată B.Z.T. se afla în situaţia în care numita K.M. nu a mai dorit încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare şi nici asigurarea întreţinerii sale de către partea vătămată. Prin urmare, neexecutarea obligaţiei de către numita K.M. nu constituie rezultatul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu de către inculpatele M.F., Ş.G.A., M.M., P.D.E. şi B.D.M.. Astfel, nu există legătură de cauzalitate între acţiunile ilicite ale inculpatelor şi neexecutarea obligaţiei contractuale de către K.M. Cheltuielile efectuate de către partea vătămată B.Z.T. cu privire la întreţinerea numitei K.M., cheltuielile ocazionate de procesele anterioare pe care aceasta le-a purtat cu numita P.M. sau cheltuielile efectuate de partea vătămată cu igienizarea şi renovarea locuinţei numitei K.M. îşi au sorgintea în contractul de întreţinere încheiat între B.Z.T. şi B.Z.A. cu numita K.M., astfel încât recuperarea acestor cheltuieli de către partea vătămată se poate realiza pe calea unei acţiuni civile separate. Solicitarea acestora de către partea vătămată în cadrul acţiunii civile alăturată acestui proces penal este nefondată, pentru lipsa legăturii de cauzalitate între faptele penale comise de inculpate şi prejudiciul contractual suferit de partea vătămată. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariul de avocat şi cheltuielile de transport ocazionate de judecarea prezentei cauze sunt întemeiate în temeiul dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen.

Partea vătămată B.Z.T. a suferit însă un prejudiciu moral prin aceea că, inculpatele M.F., Ş.G.A., M.M., P.D.E. şi B.D.M. săvârşind infracţiunea de abuz în serviciu, având ca obiect soluţionarea dosarului civil 3210/284/2009 şi pronunţarea în acest dosar a Sentinţei penale nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R., i-au vătămat interesele legale ale părţii vătămate prin modul fraudulos în care a fost soluţionat acest dosar şi pronunţată sentinţa în cauză, grăbind nu numai încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare de către numita K.M. cu inculpata B.D.M., ci şi dobândirea de către aceasta din urmă a dreptului de proprietate asupra garsonierei din Bucureşti şi îngreunarea demersurilor părţii vătămate pentru a obţine, în baza contractului de întreţinere din data de 20 iunie 2009, executarea obligaţiilor al căror creditor era, obligaţii ce decurgeau din acest contract.

Curtea apreciază că suma de 15.000 lei este suficientă pentru a compensa prejudiciul moral suferit de partea vătămată prin aceea că a fost împiedicat să-şi valorifice în timp util drepturile decurgând din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată cu numita K.M.

Sub aspectul despăgubirilor materiale solicitate de partea vătămată B.Z.T., sunt întemeiate cele reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea Dosarului nr. 5404/303/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la solicitarea petentei B.D.M. care a formulat plângere împotriva încheierii nr. 411216/2009, prin care a fost respinsă cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului garsonieră din Bucureşti, str.G., nr. 1A, bl. N13, sc. 1, parter, ap. 1, obţinut de B.D.M. în urma pronunţării Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R.. Deschiderea acestui dosar civil de către inculpata B.D.M. a constituit rezultatul direct al pronunţării sentinţei sus menţionate în urma comiterii infracţiunii de abuz în serviciu din prezenta cauză, astfel că partea vătămată este îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea procesului civil, cheltuieli constând în onorariu de avocat în sumă totală de 1100 lei, astfel cum rezultă din contractele de asistenţă juridică nr. 378994 din 20 aprilie 2011 şi 099751 din 16 februarie 2012.

Faţă de considerentele de mai sus, în baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. anterior, precum şi art. 3 şi 5 alin. (1) din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, inculpatele M.F., Ş.G.A., P.D.E., B.D.M. şi moştenitorii inculpatei M.M., numiţii M.L. şi M.A. (aceştia din urmă numai în situaţia acceptării succesiunii şi în limitele acceptării acesteia) trebuie obligaţi să plătească în solidar părţii civile B.Z.T. suma de 1100 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi suma de 15.000 lei, cu titlu de daune morale. Restul pretenţiilor formulate de partea civilă vor fi respinse ca nefondate.

În ceea ce îi priveşte pe succesorii defunctei M.M., aceştia răspund pentru pasivul succesoral, atât cu bunurile dobândite prin moştenire, cât şi cu bunurile lor personale, dacă au acceptat succesiunea pur şi simplu, iar nu sub beneficiu de inventar. Inculpata M.M. a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, iar cu privire la acţiunea penală pornită împotriva ei, se va dispune încetarea procesului penal, urmare a intervenirii decesului inculpatei. Participând însă la săvârşirea faptelor, alături de celelalte patru inculpate, aceasta a contribuit la producerea prejudiciului moral suferit de partea civilă B.Z.T., astfel că urmează a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a moştenitorilor săi, în situaţia acceptării de către aceştia a succesiunii.

În baza art. 348 C. proc. pen., se impune desfiinţarea înscrisurilor falsificate prin săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aflate în dosarele civile ale Judecătoriei R. precum şi în dosarul de urmărire penală nr. 16/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei, fiind stabilite în funcţie de prestaţia fiecăruia, după cum urmează: suma de 400 lei, avocatului desemnat pentru inculpata B.D.M. şi câte 200 lei, pentru avocaţii desemnaţi din oficiu pentru ceilalţi inculpaţi.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare în raport de activitatea infracţională desfăşurată şi, corelativ de măsura în care această activitate a provocat efectuarea de către stat a unor cheltuieli judiciare, după cum urmează: inculpata M.F., suma de 11.600 lei, iar inculpatele Ş.G.A., P.D.E. câte 3600 lei, iar B.D.M., suma de 3900 lei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 193 alin. (1) şi 4 C. proc. pen., inculpatele M.F., Ş.G.A., P.D.E. şi B.D.M. vor fi obligate să plătească fiecare cheltuieli judiciare părţii civile B.Z.T., după cum urmează: M.F., suma de 2000 de lei, iar Ş.G.A., P.D.E. şi B.D.M., câte 862 lei. Cheltuielile judiciare efectuate de către partea civilă B.Z.T. sunt în sumă de 4585 lei, din care suma de 1000 de lei reprezintă onorariul de avocat, suma de 3285 reprezintă cheltuielile de transport efectuate cu prilejul judecării prezentei cauze, iar suma de 300 lei, reprezintă cheltuieli de redactare şi copiere înscrisuri dosar. Întrucât cea mai amplă activitate infracţională a fost desfăşurată de inculpata M.F., aceasta va suporta cea mai mare parte din întreaga sumă, respectiv suma de 2000 lei, iar restul sumei va fi împărţit, urmând ca celelalte inculpate să suporte în mod egal câte 862 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, partea vătămată B.Z.T., partea civilă SC G.C. SRL, precum şi inculpatele M.F., P.D.E., Ş.G.A. şi B.D.M.

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit motivelor scrise depuse iniţial, în esenţă, pentru următoarele motive:

1. Neaplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior cu privire la inculpatele M.F., Ş.G.A. şi P.D.E.

Se arată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faţă de calitatea persoanelor implicate (judecător, avocat şi grefier de şedinţă), de modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor, aplicarea pedepselor complementare este necesară chiar dacă este facultativă, urmând ca interzicerea unor drepturi să fie aplicată pe lângă pedeapsa stabilită pentru fiecare din infracţiunile mai sus menţionate, şi nu pe lângă pedeapsa rezultantă.

2. Netemeinicia pedepselor aplicate inculpatelor M.F., P.D.E. şi Ş.G.A.

Sub acest aspect, se invocă argumente referitoare la gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor, relaţiile sociale încălcate, modalitatea concretă de comitere a faptelor şi se susţine că pedepsele nu au fost just individualizate, fiind stabilite în unele cazuri la nivelul minimului special, fără ca instanţa de fond să sancţioneze în toate situaţiile repetabilitatea acţiunilor, care evidenţiază perseverenţa în comiterea aceluiaşi gen de fapte antisociale de către persoane chemate, ele însele, să sancţioneze nerespectarea legii.

Astfel, în ce o priveşte pe inculpata M.F., instanţa de fond a aplicat două pedepse egale cu minimul special şi, în mod nejustificat, nici celelalte pedepse aplicate pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals nu depăşesc cu mult minimul prevăzut de lege, ceea ce vine în contradicţie cu perseverenţa infracţională, cu calitatea de judecător şi preşedinte al Judecătoriei R. şi încălcarea gravă a atribuţiilor de serviciu, toate acestea impunând aplicarea unei sancţiuni cu caracter de exemplaritate, având în vedere că săvârşirea infracţiunilor a constat inclusiv în pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti ce au avut drept consecinţă diminuarea patrimoniului părţilor vătămate, inculpata încălcând principiile constituţionale privind accesul la justiţie şi la un proces echitabil.

În ce o priveşte pe inculpata Ş.G.A., se arată că în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut circumstanţe atenuante, coborând pedepsele sub minimul special, şi nu a apreciat că se impune sporirea pedepsei rezultante, greşita individualizare a pedepselor fiind demonstrată şi de incidenţa formei continuate a infracţiunii, dar şi de atitudinea manifestată de inculpată, parţial sinceră, aceasta dând chiar declaraţii contradictorii, dar şi de calitatea sa, grefier în cadrul judecătoriei cu un rol important în buna desfăşurare a actului de justiţie.

În ce o priveşte pe inculpata P.D.E., Parchetul susţine că instanţa de fond a aplicat în mod nejustificat pedepse egale cu minimul special şi nu a sporit pedeapsa rezultantă, cu toate că aceasta a comis faptele în calitate de avocat, nu a recunoscut săvârşirea faptelor, a fost cea care a plănuit modalitatea în care coinculpata B. să devină cât mai repede proprietatea garsonierei aparţinând numitei K.M., ceea ce constituie acte de complicitate fără de care nici inculpata M.F. nu ar fi putut comite infracţiunea de abuz în serviciu.

3. Netemeinicia modalităţii de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatelor M.F. şi P.D.E.

Parchetul consideră că nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 86¹ lit. c) C. pen. anterior pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, faţă de împrejurările concrete de comitere a faptelor, gravitatea acestora, numărul infracţiunilor, calitatea deţinută de către inculpate şi atitudinea ulterioară comiterii infracţiunilor.

Conform art. 86¹ alin. (2) C. pen. anterior, suspendarea poate fi dispusă şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa rezultantă este de cel mult 3 ani, însă în cauză sunt suficiente argumente de majorare a pedepselor aplicate celor două inculpate către limita medie prevăzută de lege, impunându-se şi aplicarea unui spor de pedeapsă, aşa încât în urma reindividualizării sancţiunilor nu ar mai putea fi îndeplinită condiţia legală mai sus menţionată, impunându-se executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.

4. Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatei A.F. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Instanţa de fond a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive deoarece prin probele administrate nu s-a demonstrat vinovăţia inculpatei, respectiv că a acţionat cu intenţie directă sau indirectă la comiterea actelor de ajutor sau de înlesnire a activităţilor exercitate de coinculpata M.F.

Parchetul susţine că, dimpotrivă, inculpata A.F. a înţeles că modul în care acţionat inculpata M.F. şi, implicit, practica de la nivelul Judecătoriei R., nu erau în conformitate cu regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

Complicitatea se caracterizează prin aceea că este o contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii, iar în cazul inculpatei A.F. este vorba despre o complicitate anterioară, ce a constat într-o contribuţie dată înainte de săvârşirea faptei, respectiv în acte de înlesnire, iar fără acţiunea prealabilă a inculpatei A.F., inculpata M.F. nu ar fi reuşit să comită infracţiunea de abuz în serviciu.

Inculpata A.F. şi-a recunoscut parţial vinovăţia, încercând însă să diminueze contribuţia sa, invocând încărcătura psihică şi autoritatea excesivă a inculpatei M.F., declaraţiile date de inculpata A.F. cu privire la circuitul documentelor coroborându-se cu declaraţiile părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi I.G.M. (care au figurat în calitate de reclamanţi), dar şi cu declaraţiile martorilor Ş.N., C.V. şi B.I. (pârâţi în cauzele civile).

Drept urmare, Parchetul susţine că probele au fost greşit interpretate, impunându-se adoptarea unei soluţii de condamnare a inculpatei A.F. pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru motivele mai sus expuse, Parchetul solicită rejudecarea cauzei de către instanţa de control judiciar, urmând să se dispună:

- aplicarea pedepselor complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual reţinute în sarcina inculpatelor M.F., Ş.G.A. şi P.D.E.;

- reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatelor M.F., Ş.G.A. şi P.D.E.;

- executarea pedepsei rezultante stabilite în sarcina inculpatelor M.F. şi P.D.E., în regim privativ de libertate;

- condamnarea inculpatei A.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

După calificarea căilor de atac ca fiind apeluri, reprezentantul Parchetului a precizat motivele şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în ce o priveşte pe inculpata A.F., din infracţiunea de abuz în serviciu în cea de neglijenţă în serviciu şi condamnarea pentru comiterea acestei ultime infracţiuni.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a completat motivele de apel:

- cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii întemeiate pe dispoziţiile art. 71 - 64 lit. c) C. pen. pentru inculpatele M.F., Ş.G.A. şi P.D.E.;

- cu privire la inculpata Ş.G.A., a solicitat ca modalitatea de executare a pedepsei să fie schimbată din suspendare sub supraveghere în executare în regim de detenţie, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante;

- pentru inculpata A.F., a solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoarea în modalitatea suspendării executării.

Partea civilă SC G.C. SRL a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, fără să dezvolte motivele, solicitând modificarea în parte a hotărârii, admiterea cererii de daune materiale şi morale pe seama numitului I.G.M., în sensul de a se majora cuantumul despăgubirilor materiale, dar şi de a se majora cuantumul despăgubirilor morale către SC G.C. SRL.

Partea civilă B.Z.T. a criticat sentinţa, după cum urmează:

Referitor la latura penală a cauzei, în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, solicitând stabilirea unor sancţiuni către limita maximă, faţă de pericolul social concret şi calitatea celor trei inculpate.

Referitor la latura civilă a cauzei, critică sentinţa în ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt cu referire la contractul de întreţinere încheiat la data de 20 iunie 2009 cu numita K.M., pe motiv că instanţa de fond a stabilit că nu a fost prejudiciat suficient prin faptele comise de către inculpate şi că nu a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate, deoarece nu au fost respectate condiţiile speciale de formă, aşa încât, contractul încheiat în aceste condiţii a reprezentat doar o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

Dimpotrivă, partea civilă B.Z.T. susţine că actul încheiat este un veritabil contract care transmite dreptul de proprietate deoarece, fiind vorba despre o locuinţă şi nu despre un teren, chiar fiind considerat un act sub semnătură privată, fiind totuşi atestat de un avocat, contractul produce depline consecinţe juridice.

Pe de altă parte, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că defuncta K.M. a avut discernământul necesar în vederea încheierii unei alte promisiuni de vânzare-cumpărare a garsonierei, renunţând astfel la contractul de întreţinere încheiat la data de 20 iunie 2009. în realitate, K.M. a fost luată pur şi simplu de pe stradă de către familia B.Z. şi obligată să semneze diverse înscrisuri care au avut drept scop dobândirea în mod fraudulos de către familia B. a garsonierei în discuţie.

În consecinţă, partea civilă B.Z.T. susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că numita K.M. nu a mai dorit încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare şi nici asigurarea întreţinerii sale de către familia B., şi că neexecutarea obligaţiei de către K.M. nu constituie rezultatul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv că nu există legătură de cauzalitate între acţiunile ilicite ale inculpatelor şi neexecutarea obligaţiei contractuale de către K.M.. Dimpotrivă, dacă nu s-ar fi încheiat actele false, inclusiv hotărârea judecătorească care ţinea loc de act autentic de vânzare-cumpărare, contractul încheiat la 20 iunie 2009 între familia B.Z. şi K.M. ar fi produs depline consecinţe juridice.

Arată că, deşi s-a constituit parte civilă cu o sumă minimă ce nu acoperă prejudiciul creat prin acţiunea abuzivă a inculpatelor, instanţa a admis în parte pretenţiile, deşi s-a făcut dovada în integralitate a prejudiciilor materiale şi morale. În plus, instanţa de fond nu a acordat cheltuielile de judecată potrivit chitanţelor depuse la dosar, respectiv cheltuielile efectuate pentru plata avocatului şi cheltuielile de transport, atât ale sale cât şi ale avocatului la instanţa din Braşov.

Solicită admiterea în totalitate a cererii de constituire de parte civilă şi a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantumul sumelor pe care le-a indicat.

Ulterior depunerii în scris a motivării căii de atac, personal, partea civilă B.Z.T. a depus un memoriu în care detaliază motivele invocate şi expune aspecte pe care le consideră relevante, inclusiv împrejurări ce exced cauzei penale de faţă (demersurile făcute de familia B.Z. la mai multe instituţii în legătură cu aşa-zisa dispariţie a numitei K.M., dar şi cu privire la acţiunile civile exercitate în legătură cu garsoniera în discuţie).

De asemenea, a fost înaintată la dosarul cauzei "Scrisoarea deschisă" formulată de petentul B.Z.T. şi adresată Consiliului Superior al Magistraturii, în care partea civilă reiterează nemulţumirile cu privire la modul de soluţionare a prezentei cauze penale.

Inculpata Ş.G.A. a criticat sentinţa, după cum urmează:

1. Cu privire la faptele menţionate la pct. 1 din rechizitoriu:

Referitor la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, arată că în mod greşit s-a reţinut participaţia sa penală, această încadrare nefiind în concordanţă cu starea de fapt rezultată din probele administrate, din care rezultă că nu a cunoscut intenţia inculpatei M.F. de a favoriza sau de a prejudicia vreo persoană dintre cele care aveau calitatea de părţi în dosarele civile instrumentate, ce fac obiectul cauzei penale de faţă. Pe lângă faptul că nu a avut cunoştinţă de aceste împrejurări, susţine că relaţiile cu inculpata M.F. erau tensionate şi excludeau orice formă de ajutor voluntar, aşa cum reiese din declaraţiile martorelor M.L. şi S.Z.A.. Mai mult, probele administrate, inclusiv cercetarea efectuată de inspecţia judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) finalizată prin Hotărârea Secţiei de Judecători nr. 13/J din 19 octombrie 2011, reiese că la Judecătoria R. încălcarea normelor de procedură sau a normelor regulamentelor, similare cu cele reţinute în prezenta cauză, erau constante şi cu toate acestea, în procedura disciplinară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu aveau gravitatea necesară pentru a atrage excluderea din magistratură a inculpatei M.F.

Inculpata Ş. susţine că există un puternic dubiu referitor la prezenta părţilor în instanţă sau la faptul că cineva ar fi răspuns prezent pentru părţi, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor P.S., C.Ş.D. şi Ş.N., iar lipsa intenţiei sale în comiterea infracţiunii este subliniată şi de faptul că a comunicat citaţiile şi apoi încheierile de renunţare la judecată, dând astfel posibilitatea persoanelor implicate să ia cunoştinţă despre existenţa cauzelor civile, determinând descoperirea neregulilor şi zădărnicirea demersurilor neprocedurale.

Referitor la latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, susţine greşita încadrare a faptei în prevederile art. 246 C. pen. cu reţinerea agravantei din legea specială şi inexistenţa vătămării unui interes legitim de natură a atrage răspunderea penală.

Arată că în cazul nerespectării obligaţiilor de către un funcţionar, răspunderea penală nu este atrasă automat, doar prin vătămarea unui interes legitim al unei alte persoane (ceea ce ar putea atrage, eventual, răspunderea disciplinară, civilă sau administrativă), ci este necesar ca vătămarea să aibă o anumită importanţă. Condiţia nu este îndeplinită în cazul părţilor vătămate SC G.C. SRL, I.C.Ş. şi P.G., ceea ce rezultă chiar din solicitările şi susţinerile acestora, ce evidenţiază producerea unei minime vătămări.

Din considerentele sentinţei rezultă că vătămarea intereselor legitime s-a produs şi prin încălcarea dreptului la proces echitabil şi că ar consta într-un avantaj de natură nepatrimonială ce atrage forma agravată a infracţiunii de abuz în serviciu, potrivit art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu toate că nu se poate reţine existenţa unei vătămări a unui interes legal prin referire la garanţiile generale de desfăşurare a unui proces echitabil, ci numai dacă persoanele vătămată ar fi reclamat şi ar fi dovedit în concret o astfel de vătămare, care în realitate nu a existat.

Vătămarea poate fi reţinută doar cu privire la o situaţie concretă şi un interes legal specific, pe când nerespectarea normelor procedurale este de natură a atrage eventuala răspundere disciplinară, fără să realizeze condiţia necesară pentru reţinerea laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Acest gen de încălcări au fost deja analizate în procedura disciplinară de cercetare a inculpatei M.F., sancţionată cu reducerea salariului, inculpata Ş. susţinând că, în ce o priveşte, s-a aplicat o sancţiune mai blândă, referiri la ancheta disciplinară cu privire la aceleaşi fapte existând chiar şi în cuprinsul rechizitoriului, procurorul dovedind astfel că cercetarea penală se suprapune integral pe cea disciplinară.

Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, inculpata Ş.G.A. susţine că lipseşte intenţia, ca singură formă de vinovăţie cu care pot fi comise aceste infracţiuni şi reiterează aspectele invocate în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, arătând că în situaţia în care ar fi ştiut că părţile nu au fost prezente şi că nu au formulat respectivele cereri, nu ar mai fi comunicat încheierile şi cererile de renunţare la judecată.

Consideră că faţă de modul concret de derulare a şedinţei de judecată în cazul preschimbării termenelor şi apoi continuarea judecăţii, eventuala neconsemnare a realităţii nu ar putea fi reţinută decât din culpă, şi nu cu intenţie, şi invocă în acest sens jurisprudenţă (Sentinţa penală nr. 14/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, decizia 153/1999 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), referitor la fapta persoanei ce a determinat o subalternă să facă menţiuni neconforme cu realitatea în cuprinsul unei adeverinţe, reţinându-se comiterea infracţiunii de fals intelectual în condiţiile participaţiei improprii.

2. Cu privire la faptele menţionate la pct. 2 din rechizitoriu:

Inculpata Ş.G.A. critică în primul rând reţinerea situaţiei de fapt, arătând că în mod diferit de constatările instanţei de fond, convingerea sa constant exprimată, este aceea că la data de 29 septembrie 2009 pârâta K.M. a fost prezentă în instanţă, convingere formată pe baza menţiunilor din caietul grefierului privind identificarea acesteia, dar şi pe constatarea instanţei că numita K.M. a fost o dată în R., dar şi cu concluzia instanţei în sensul că în mod cert voinţa numitei K.M. era aceea de a transmite garsoniera soţilor B., ceea ce constituie un argument că aceasta ar fi făcut toate demersurile necesare, inclusiv prin prezentarea la instanţă şi obţinerea hotărârii judecătoreşti.

Drept urmare, referitor la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, bazat pe convingerea că numita K.M. a fost prezentă în instanţă şi că hotărârea reflectă voinţa acesteia, inculpata Ş.G.A. susţine că fapta nu există şi solicită achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, pe motiv că nu a cunoscut intenţia inculpatei M.F. de a favoriza o anumită persoană şi de a vătăma interesul legitim al alteia, prin încălcarea normelor de procedură, solicită achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru lipsa intenţiei, ca formă de vinovăţie.

În acest sens, arată că nu a cunoscut relaţiile speciale şi existenţa unei eventuale înţelegeri între inculpatele M.F. şi P.D.E., iar eventualele încălcări ale normelor de procedură nu corespund nici laturii obiective a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Cu privire la infracţiunea de fals şi uz de fals, reiterează din nou argumentele mai sus expuse, susţine că a notat în caietul de şedinţă toate datele considerate reale şi în conformitate cu cele dictate de judecătorul cauzei, impunându-se în principal achitarea pe motiv că fapta nu există, iar în subsidiar, pentru lipsa intenţiei.

3. Referitor la latura civilă:

Inculpata Ş.G.A. arată că nu este dovedită existenţa prejudiciului moral al persoanei juridice SC G.C. SRL, care ar fi putut să vizeze doar imaginea şi credibilitatea societăţii sau reputaţia reprezentantului legal al acesteia, ceea ce nu s-a dovedit, iar în ce priveşte despăgubirile acordate părţii civile B.Z.T., se arată că eventualul prejudiciu nu se datorează faptelor deduse judecăţii, ci neacceptării de către partea civilă a voinţei liber exprimate de K.M., în sensul transmiterii garsonierei către alte persoane şi ar fi putut consta doar într-o creanţă a părţii civile B.Z.T. faţă de K.M., privind îngrijirile acordate.

4. Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, inculpata Ş.G.A. susţine că legea mai blândă este Codul penal din 1969.

Drept urmare, inculpata a solicitat achitarea pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată: pentru pct. 1 din rechizitoriu, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, iar în ce priveşte pct. 2 din rechizitoriu, în principal în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., în subsidiar, conform art. 16 lit. b) C. proc. pen.; referitor la latura civilă, în cazul achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., solicită ca acţiunea civilă să fie lăsată nesoluţionată, iar în cazul adoptării unei alte soluţii pe latură penală, solicită respingerea acţiunilor civile ca nefiind dovedite, faţă de lipsa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciile a căror reparare se solicită.

Inculpata M.F. a criticat sentinţa pentru mai multe motive:

1. În mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, având în vedere că nu a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj nepatrimonial sau patrimonial, iar pe de altă parte, pretinsele fapte de fals şi uz de fals nu au fost comise în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Astfel, prin cele trei încheieri de renunţare la acţiune, respectiv de anulare ca nesemnată a cererii de chemare în judecată, precum şi prin cele două sentinţe civile de constatare a nulităţii absolute parţiale a partajului, ce vizau părţile vătămate I.C.Ş., P.G. şi I.G.M., ca şi prin sentinţa de constatare a vânzării imobilului aparţinând numitei K.M., nu s-a obţinut niciun avantaj, iar pretinsele fapte de fals intelectual şi uz de fals nu erau de natură să producă consecinţe juridice.

Inculpata susţine că prin rezoluţia nr. 867/P/2009 din 19 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu motivarea că nu a cauzat nicio vătămare intereselor legale ale vreunei persoane, iar faptele de fals nu au fost comise cu intenţie, fără să se facă referire la dispoziţiile art. 13² şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Pe de altă parte, inculpata M.F. susţine că nu a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii, aşa încât nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Drept urmare, consideră că încadrarea juridică corectă este în: abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. anterior, ce constituie şi legea penală mai favorabilă, faţă de infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. în vigoare; fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior, de asemenea, lege penală mai favorabilă faţă de infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. în vigoare; uz de fals prev. de art. 323 C. pen. anterior, lege penală mai favorabilă faţă de disp. art. 291 C. pen. în vigoare, în toate cazurile, luând în considerare înlăturarea aplicării art. 13² şi art. 17 din Legea nr. 78/2000, dispoziţii abrogate de art. 79 pct. 9 şi 10 din Legea nr. 187/2012.

2. Hotărârea este criticată şi pentru greşita condamnare, inculpata M.F. considerând că instanţa trebuia să dispună achitarea sa pentru toate cele trei infracţiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece lipseşte unul din elementele constitutive.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, susţine că nu a cauzat nicio vătămare intereselor legale ale vreunei persoane deoarece cele trei cereri de chemare în judecată nu au avut ca finalitate pronunţarea unei hotărâri care să producă consecinţe juridice (încheierile de şedinţă date în Dosarele nr. 2674/284/2009, 2739/284/2009, 2733/284/2009); prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2414 din 28 iulie 2009 s-a îndreptat Sentinţa civilă nr. 217 din 25 ianuarie 2008; prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 2508 din 29 septembrie 2009, numitul B.Z.T. nu a fost vătămat deoarece, deşi încheiase la data de 20 iunie 2009 un contract de întreţinere cu martora K.M., înscris de care nu a avut cunoştinţă, soţii B.Z. şi K.M. urmau să se prezinte la notar în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar pentru recuperarea sumelor de bani cheltuite în favoarea numitei K.M., soţii B.Z. aveau la dispoziţie calea unei acţiuni civile privind rezoluţiunea contractului de întreţinere şi restituirea prestaţiilor.

Inculpata mai susţine că, potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ. anterior, Judecătoria R. era competentă să soluţioneze acţiunea formulată de inculpata B. şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în acest sens fiind şi practica judiciară, invocând Decizia nr. 2310 din 25 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Inculpata mai arată că în practica instanţelor s-a apreciat că nu se poate stabili că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti sau soluţia în sine constituie o îndeplinire defectuoasă a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către magistrat, întrucât în caz contrar, s-ar încălca disp. art. 124 alin. (3) şi art. 129 din Constituţia României, coroborat cu art. 16 şi 17 din Legea nr. 304/2004, deoarece s-ar efectua un control al hotărârilor judecătoreşti în alt cadru decât cel al căilor de atac.

Referitor la infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, inculpata arată că potrivit art. 255 alin. (2) şi art. 268 alin. (1) - (3) C. proc. civ. anterior: "încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărârile, judecătorii nefiind ţinuţi de aceste încheieri ci de cele care, fără a hotărî în total pricina, pregătesc dezlegarea ei". Drept urmare, asemenea încheieri nu leagă instanţa şi nu au o înrâurire în modul de soluţionare a cauzei, aşa încât încheierile de admitere a cererilor de preschimbare a termenului, de renunţare la acţiune ori de anulare a acţiunilor ca nesemnate nu au pregătit dezlegarea pricinilor şi nu sunt de natură să producă consecinţe juridice.

Prin hotărârile nr. 16/J din 27 octombrie 2010 şi nr. 12/J din 19 octombrie 2011 ale Secţiei pentru judecătoriei a Consiliului Superior al Magistraturii i-au fost aplicate sancţiuni disciplinare, considerându-se că încălcarea normelor de procedură civile şi a dispoziţiile referitoare la repartizarea aleatorie nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, căci în caz contrar, CSM ar fi sesizat organele de urmărire penală, ceea ce nu s-a întâmplat.

3. În acelaşi context, inculpata arată că unul din motivele de apel priveşte anularea actelor false, respectiv a celor originale, şi nu a copiilor. Consideră că instanţa nu putea pronunţa o hotărâre de condamnare în cauza de faţă deoarece organele de urmărire penală nu au ridicat originalele celor 5 dosare de la Judecătoria R., ci numai copii necertificate ale acestora.

4. Cu privire la soluţionarea laturii civile, inculpata M.F. arată că în mod greşit a fost obligată la plata despăgubirilor. SC G.C. SRL nu a suferit niciun prejudiciu moral, căci nu i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legitime, după cum, prin modul de soluţionare al Dosarului nr. 3210/284/2009, partea civilă B.Z.T. nu a suferit o vătămare a intereselor sale legitime având drept consecinţă împiedicarea în a-şi valorifica drepturile decurgând din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată cu K.M., respectiv prin achitarea sumei de 1.100 lei reprezentând onorariu de avocat în Dosarul nr. 5404 din 3 martie 2010 al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Inculpata M.F. arată din nou că nu a avut cunoştinţă de existenţa contractului de întreţinere din 20 iunie 2009 şi nici nu a prevăzut că inculpata B.D.M. va formula plângere împotriva încheierii nr. 411216/2009, prin care i-a fost respinsă cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra garsonierei din str. G.

Mai precizează că dispoziţiile art. 246 C. pen. anterior, ce constituie legea penală mai favorabilă, nu prevedeau ca modalitate normativă cauzarea unei pagube, ci numai cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, spre deosebire de art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare, potrivit căruia urmarea săvârşirii infracţiunii constă şi în producerea unei pagube.

5. Hotărârea este criticată pentru nelegalitate şi în ceea ce priveşte desfiinţarea Sentinţelor civile nr. 2414 din 28 iulie 2009 şi nr. 2508 din 29 septembrie 2009 ale Judecătoriei R., inculpata M.F. susţinând că aceste hotărâri civile puteau fi schimbate în tot sau în parte numai prin revizuire, în baza art. 322 pct. 4 C. proc. civ. anterior.

6. În final, hotărârea este criticată sub aspectul stabilirii cheltuielilor judiciare, inculpata M.F. considerând că suma de 11.600 lei la care a fost obligată către stat este arbitrară, cheltuielile judiciare reprezentând şi fotocopierea unor înscrisuri depuse de 6 ori în dosarul de urmărire penală, criticând şi cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată către partea vătămată B.Z.T., în cuantum de 2.000 lei.

Inculpata P.D.E. solicită, în principal, achitarea pentru cele două infracţiuni în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. în vigoare, iar în subsidiar, aplicarea legii penale mai favorabile, reindividualizarea pedepselor în raport de legea nouă, având în vedere că disp. art. 13² din Legea nr. 78/2000 au fost modificate potrivit art. 78 din Legea nr. 187/2012, iar disp. art. 17 din aceeaşi lege au fost abrogate, limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă fiind mai mici decât cele prevăzute de legea veche.

Inculpata critică soluţia pronunţată în latură penală şi motivarea sentinţei, arătând că instanţa de fond analizează doar infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, fără să se refere la infracţiunea de fals şi fără să examineze apărările formulate.

În legătură cu infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu arată că nu exista posibilitatea de declinare a competenţei, fiind vorba despre o competenţă relativă. Invocă în acest sens Decizia în interesul legii nr. 8 din 10 iunie 2013, prin care s-a stabilit că în acţiunile în constatare, instanţa nu poate declina cauza din oficiu, ci numai la cererea unei părţi şi numai până la un anume moment procesual.

Chiar dacă s-ar fi declinat competenţa, cadrul procesual ar fi rămas acelaşi: reclamant - inculpata B. şi pârât - numita K.M., fără să poată fi introdus în proces numitul B.Z.T. La acel moment, proprietarul imobilului era numita K.M., iar B.Z.T. nu a devenit proprietar al acestei garsoniere ci, urmare a antecontractului invocat, B.Z.T. nu avea decât un simplu drept de creanţă.

În opinia inculpatei P.D.E., printr-un raţionament forţat, s-a ajuns la ideea că, judecându-se procesul la R., inculpata B. ar fi dobândit un avantaj, căci, dacă numita K.M. - o persoană lucidă care deţinea şi un act emanat de la un medic de specialitate, ar fi dorit să înstrăineze garsoniera oricărei persoane, lucru ce se putea întâmpla în faţa oricărei instanţe din România. De altfel, prin memoriul adresat de K.M. Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta explică cu claritate cauzele pentru care a încheiat antecontractul.

În conformitate cu efectele promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare (antecontract), în situaţia în care K.M. vindea garsoniera, cum s-a şi întâmplat în speţă, B.Z.T. avea la îndemână doar o acţiune în dezdăunare împotriva numitei K.M.

Inculpata P.D.E. susţine că instanţa de fond foloseşte argumente de maximă generalitate pentru a motiva îndeplinirea condiţiilor de existenţă a complicităţii la infracţiunea de abuz de încredere, reţinând printre altele că inculpata P.D.E. a urmărit, în mod evident, producerea unui avantaj material către reclamanta B.D.M.

În realitate, în calitate de avocat, inculpata P.D.E. a tins la admiterea acţiunii reclamantului pe care îl reprezenta, implicit, conferindu-i un avantaj, aceasta constituind o obligaţie profesională.

Inculpata critică, de asemenea, modalitatea în care instanţa de fond examinează probele, susţinând că acestea nu au fost analizate corespunzător, ci doar enumerate, mai mult, în cuprinsul sentinţei se face referire inclusiv la declaraţiile inculpatei P.D.E., cu toate că aceasta nu a fost audiată de către instanţă. Totodată, inculpata P.D.E. critică modul în care a fost audiată martora C.O.: deşi se stabilise comisie rogatorie la Alba Iulia, martora s-a prezentat la Curtea de Apel Braşov, în timp ce apărătorii se aflau la Curtea de Apel Alba Iulia, aşa încât a fost audiată în lipsa avocaţilor.

Pe de altă parte, inculpata susţine că instanţa de fond face referire la declaraţiilor martorilor K.M. şi Ş.I. şi ale inculpatei Ş.G.A., reţinând contrariul a ceea ce rezultă din depoziţiile acestora (şi declaraţia din 9 noiembrie 2012 dată în faţa instanţei), coroborate cu consemnările din caietul grefierului, care confirmă prezenţa în instanţă a numitei K.M., faptul că instanţa civilă a interogat-o şi i s-a solicitat actul de identitate.

Se arată că hotărârea nu este motivată nici cu privire la infracţiunea de fals, iar din probele administrate rezultă contrariul a ceea ce a reţinut instanţa de fond, inculpata P.D.E. afirmând că s-a dovedit că numita K.M. a fost prezentă de 2 ori în cabinetul său de avocatură, iar expertiza grafică efectuată în cauză confirmă faptul că nu aparţine inculpatei scrisul de pe declaraţia de renunţare la judecată. Drept urmare, reţinerea infracţiunii de fals prin raportare la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este lipsită de suport probatoriu.

Inculpata P.D.E. consideră că era necesar ca acuzarea să probeze imposibilitatea absolută a numitei K.M. de a se afla la Judecătoria R. în data de 29 septembrie 2009, pentru a se răsturna prezumţia irefragabilă conturată de sentinţa judecătorească în care s-a menţionat prezenţa acesteia.

Referitor la soluţionarea laturii civile, inculpata P.D.E. susţine că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea părţii vătămate B.Z.T., în condiţiile în care acesta nu poate avea calitate de parte civilă, şi chiar şi în situaţia în care s-ar admite că este parte vătămată (fiind dezavantajat de hotărârea pronunţată de inculpata M.F.), B.Z.T. nu a fost parte în procesul civil, aşa încât nu putea fi nici avantajat şi nici dezavantajat.

Cu privire la individualizarea pedepselor, inculpata P.D.E. consideră că a fost sancţionată deoarece şi-a rezervat dreptul la tăcere, fiindu-i aplicată o pedeapsă disproporţionată faţă de cea stabilită pentru inculpata M.F., fără ca instanţa de fond să motiveze modalitatea de individualizare.

În subsidiar, în cazul în care instanţa de apel va considera că este vinovată, inculpata P.D.E. solicită aplicarea legii penale mai favorabile şi redozarea pedepselor, iar ca modalitate de executare, aplicarea art. 81 C. pen. anterior.

Inculpata B.D.M. a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. în vigoare pentru ambele infracţiuni şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, iar în subsidiar, respingerea acţiunii civile ca nefondată pentru lipsa raportului de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciile a căror reparare se solicită.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, inculpata B. arată că toate acţiunile sale de a o întreţine pe numita K.M. şi de a cumpăra garsoniera s-au făcut cu bună-credinţă, fără intenţia de a prejudicia vreo altă persoană, şi ca urmare a nemulţumirilor exprimate de K.M. cu privire la faptul că a fost păcălită de familia B.Z. care împotriva voinţei sale a dus-o în provincie, dar şi ca urmare a refuzului doamnei K.M. de a se mai întoarce la familia B.Z.

Susţine că în toate demersurile a fost însoţită de K.M., mergând de două ori la Judecătoria R., şi că a respectat întru totul procedurile pe care inculpata P.D.E., în calitate de avocat, i-a spus că trebuie să le urmeze.

În mod greşit s-a reţinut participaţia sa la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât lipseşte intenţia, ea neavând reprezentarea acţiunii pe care o realiza autorul şi a consecinţelor acestei acţiuni.

Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se arată că toate actele au fost întocmite de avocata P.D.E. şi că inculpata B. le-a semnat cu bună-credinţă, citind obiectul contractului şi obligaţiile care îi reveneau, având încredere în avocatul său, care a asigurat-o că procedura ce trebuia urmată era în faţa instanţei de judecată pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, mai ieftin decât la notar.

Singura menţiune făcută pe contract este semnătura în dreptul numelui şi a calităţii sale, aşa încât instanţa de fond a reţinut în mod greşit că inculpata B. este autoarea falsului.

Referitor la despăgubirile acordate părţii civile B.Z.T., consideră că prejudiciul constatat de instanţa de fond nu este cauzat de faptele deduse judecăţii, ci de neacceptarea voinţei liber exprimate a numitei K.M., care a transmis dreptul de proprietate asupra garsonierei. Nu s-a făcut dovada unor manopere dolosive care să fi alterat voinţa defunctei K.M., cu atât mai mult cu cât în luna octombrie 2013, după soluţionarea în primă instanţă a cauzei la Curtea de Apel Braşov, martora s-a prezentat în faţa comisiei de primă expertiză psihiatrică din cadrul INML şi a declarat că după mai multe peripeţii cu persoane care nu s-au purtat bine, ci doar îşi doreau garsoniera, a avut noroc cu familia B., unde stă de 4 ani şi care o îngrijeşte ca pe o mamă, motiv pentru care în urmă cu 2 luni le-a făcut un testament şi vrea să le facă şi un act ca să nu se mai judece cu nimeni.

Având în vedere că după pronunţarea sentinţei atacate şi după exercitarea căilor de atac, mai înainte însă de primul termen de judecată fixat în cauză la instanţa de control judiciar, începând cu data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare un nou C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuţie calificarea căilor de atac exercitate.

În conformitate cu normele tranzitorii prev. de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora: "Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.", la termenul din 29 aprilie 2014, Înalta Curte a stabilit că este învestită cu soluţionarea unor apeluri, deoarece a fost atacată o hotărâre pronunţată în primă instanţă de o curte de apel.

Drept urmare, s-a constatat că este vorba despre o cale de atac devolutivă total, fiind aplicabile disp. art. 408 şi urm. C. proc. pen. în vigoare.

În consecinţă, au fost audiate inculpatele Ş.G.A. şi A.F., inculpatele M.F., P.D.E. şi B.D.M. invocând dreptul la tăcere.

Înalta Curte a admis cererile de probe formulate de reprezentantul Parchetului şi de către apelanţi şi a procedat la audierea părţilor vătămate B.Z.T., P.G., I.G.M. şi I.C.Ş., dar şi a martorei C.O.

De asemenea, inculpaţii şi partea vătămată au depus la dosar mai multe înscrisuri, iar din oficiu, instanţa de apel a solicitat Tribunalului Dâmboviţa relaţii referitoare la data şi modalitatea rămânerii irevocabile a Sentinţei civile nr. 236 din 22 februarie 2010, relaţiile fiind comunicate şi ataşate la dosar.

Examinând cauza în temeiul art. 417 şi următoarele C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt fondate numai apelurile declarate de Parchet, de inculpata M.F. şi de partea civilă B.Z.T., pentru următoarele considerente:

Motivele de apel (invocate de către Parchet, dar şi de părţi cu calităţi diferite), pot fi structurate corespunzător examenului pe care instanţa penală trebuie să-l realizeze prin raportare la acuzaţiile formulate de Parchet şi la cererile formulate de părţile civile, precum şi cu privire la aspectele complementare, urmând ca anumite chestiuni particulare invocate, după caz, de către Parchet, inculpate sau de părţile civile, să fie analizate distinct.

I. Motivarea hotărârii, examinarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt

Sentinţa atacată răspunde întru totul exigenţelor art. 346 C. proc. pen. anterior (în vigoare la redactarea hotărârii), referitoare la motivare, considerentele acesteia vădind o completă şi atentă analiză a cauzei.

Astfel, instanţa de fond a expus cu claritate motivele ce au stat la baza pronunţării soluţiei, atât în latură penală cât şi cu privire la latura civilă.

Contrar criticilor formulate în apel, hotărârea conţine descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatelor, analiza mijloacelor de probă şi a tuturor elementelor de fapt pe care se bazează soluţia, examinarea încadrării juridice şi a elementelor constitutive a infracţiunilor pentru care inculpatele au fost trimise în judecată şi pentru care s-a dispus condamnarea, cu indicarea formei şi a gradului de vinovăţie, instanţa de fond înlăturând motivat apărările formulate de către inculpate.

De asemenea, instanţa a examinat în mod critic solicitările părţilor civile şi a motivat soluţia pronunţată în acest sens prin referire la probele administrate şi la dispoziţiile legale incidente, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor invocate de părţile civile B.Z.T. şi SC G.C. SRL, dar şi de către inculpate.

În mod similar, în cuprinsul hotărârii se regăseşte motivarea tuturor celorlalte soluţii ale instanţei, atât prin referire la mijloacele de probă cât şi prin indicarea temeiului de drept.

Ca şi consecinţă a temeiniciei desfăşurării judecăţii în primă instanţă şi a motivării hotărârii, în faţa instanţei de apel au fost reiterate apărările şi solicitările adresate instanţei de fond, pe care aceasta le-a examinat.

Din aceste motive, s-a impus preluarea în integralitate, în cuprinsul deciziei penale, a motivării hotărârii atacate, pentru a evidenţia modalitatea în care prima instanţă a examinat cauza, dar şi aprecierile şi constatările instanţei de fond.

Pe lângă analiza motivelor de apel, urmează ca Înalta Curte să nuanţeze anumite concluzii ale primei instanţe şi să puncteze acele aspecte asupra cărora are o părere diferită şi care conduc la admiterea căilor de atac şi la modificarea soluţiei criticate.

Astfel, instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, în concordanţă cu disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior (în vigoare la momentul soluţionării cauzei şi motivării hotărârii), prevedere potrivit căreia probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe trebuie să se facă în urma examinării tuturor celorlalte probe administrate.

De altfel, situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond a fost criticată în apel doar de inculpatele M.F., Ş.G.A. şi P.D.E. şi numai cu privire la greşita constatare a instanţei de fond referitor la:

- soluţionarea în lipsa părţilor a cererilor de preschimbare a termenelor şi de renunţare la judecată în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009, ca şi a Dosarului nr. 2845/284/2009;

- antedatarea de către inculpata P.D.E. a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita K.M. şi inculpata B.;

- împrejurarea că numita K.M. nu a fost prezentă la Judecătoria Răcori în data de 29 septembrie 2009, cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 3210/284/2009.

Conform motivelor de apel, şi partea vătămată B.Z.T. a formulat critici referitoare la situaţia de fapt dar, în realitate, acestea vizează o apreciere în drept, fiind vorba, pe de o parte, de efectele antecontractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu numita K.M., iar pe de altă parte, de voinţa liberă a numitei K.M. de a înstrăina aceeaşi garsonieră către familia B.. Deoarece nu se referă la situaţia de fapt, aceste critici vor fi examinate de către instanţa de apel la capitolul referitor la încadrarea juridică şi la cel privind soluţionarea laturii civile.

Revenind la criticile formulate de inculpate, se constată că sunt nefondate şi se întemeiază pe o analiză trunchiată şi incompletă a probelor administrate, prin luarea în considerare doar a acelor mijloace de probă care ar putea justifica varianta invocată în apărare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă însă contrariul celor susţinute de apelantele M.F., Ş.G.A. şi P.D.E., aşa cum în mod corect a stabilit şi instanţa de fond, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă concludente, situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată nefiind modificată urmare a administrării probelor în faţa instanţei de apel.

Cu privire la fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu:

S-a susţinut că există un puternic dubiu referitor la prezenta părţilor în instanţă sau la faptul că cineva ar fi răspuns prezent pentru părţi, inculpata Ş. invocând în acest sens declaraţiile martorilor P.S., C.Ş.D. şi Ş.N.

Instanţa de fond a analizat aceste declaraţii prin coroborare cu celelalte mijloace de probă, iar Înalta Curte nu poate reţine o situaţie de fapt diferită de cea stabilită prin sentinţa atacată, căci depoziţiile mai sus menţionate nu confirmă varianta afirmată de inculpata Ş., în sensul prezenţei la judecată a persoanelor care au figurat în calitate de părţi (I.C.Ş., P.G., SC G.C. SRL, Ş.N., B.I. şi C.V.) în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009, nr. 2733/284/2009 şi nr. 2845/284/2009, înregistrate şi soluţionate fictiv de inculpata M.F.

Dimpotrivă, lipsa oricărei menţiuni în caietul grefierei Ş.G.A. cu privire la desfăşurarea şedinţelor din 21 iulie 2009 şi 28 iulie 2009 (neexplicată de inculpată, cu toate că, audiată de instanţa de apel, a declarat că cererile au fost soluţionate, de fapt, în sala de şedinţă), faptul că cererile de preschimbare a termenelor fuseseră redactate la cererea inculpatei M.F., chiar de către inculpata Ş.G.A., care a redactat şi hotărârile de renunţare la judecată, se coroborează cu declaraţiile numiţilor I.C.Ş., P.G. şi I.G.M. (reprezentant al SC G.C. SRL), dar şi cu declaraţiile martorilor Ş.N., B.I. şi C.V., conducând la concluzia certă că persoanele care figurau în calitate de reclamanţi nu au formulat asemenea cereri (care au fost tehnoredactate de inculpata Ş. la solicitarea inculpatei M.F. şi apoi utilizate de aceasta din urmă în dosarele plăsmuite), după cum nici aşa-zişii reclamanţi şi nici persoanele care figurau în calitate de pârâţi, nu au participat la soluţionarea respectivelor cereri.

În plus, din probele administrate reiese că menţiunea inculpatei Ş. pe dovada ataşată la Dosarul nr. 2845/284/2009, în sensul că a comunicat direct în arhivă sentinţa pronunţată în acest dosar, este nereală, fiind contestată de Ş.N., B.I. şi C.V. (care figurau în calitate de pârâţi).

Cu privire la fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu:

Atât menţiunile efectuate de inculpata Ş.G.A. în caietul grefierului de şedinţă şi în cuprinsul hotărârii judecătoreşti din 29 septembrie 2009 referitor la prezenţa numitei K.M. cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 3210/284/2009, cât şi menţionarea datei de 15 iulie 2009 în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de K.M. cu inculpata B., ca şi declaraţiile inculpatelor M.F., Ş.G.A. şi P.D.E., respectiv ultimele declaraţii ale inculpatei B.D.M., sunt înlăturate chiar de succesiunea evenimentelor, aşa cum rezultă din materialul probator, inclusiv din conţinutul unor înscrisuri cu dată certă, coroborate cu declaraţiile mai multor martori şi chiar cu unele din declaraţiile celor trei inculpate.

Toate acestea conduc la concluzia că numita K.M. s-a deplasat o singură dată la R., în data de 2 septembrie 2009, dată la care a şi semnat contractul de vânzare-cumpărare cu inculpata B., încheiat la aceeaşi dată în faţa avocatei P.D.E., care l-a antedatat, trecând ca dată nereală de încheiere a convenţiei 15 iulie 2009.

În primul rând, probele administrate conduc la concluzia că la data de 15 iulie 2009, numita K.M. nu putea să se afle la R., întrucât, aşa cum reiese din declaraţia părţii vătămate B.Z.T., coroborată cu declaraţiile martorelor C.O., B.F. şi Ş.I., numita K.M. se afla în acea perioadă în comuna C., fiind în grija familiei B.Z.

În ciuda unor inadvertenţe (ce pot fi datorate vârstei mai înaintate şi trecerii timpului), în mod constant, inclusiv în faţa instanţei de apel, martora C.O. a oferit un reper cronologic în acest sens, afirmând că a vizitat-o pe sora sa - K.M., la C., când era în grija familiei B.Z., în jurul datei de 20 iulie 2009, dată pe care o reţine pentru că în fiecare an merge la Craiova de ziua unei prietene născută de Sfântul Ilie (sărbătoare religioasă din 20 iulie). Martora a mai relatat că ulterior, în luna august 2009, B.Z.T. i-a telefonat şi a înştiinţat-o că sora sa a dispărut după ce a venit la Bucureşti să îşi ridice pensia.

Aceste susţineri se coroborează cu declaraţiile martorelor B.F. - care a declarat că pe perioada verii, K.M. stătea cu familia B.Z. la C., dar şi cu declaraţiile martorei Ş.I. - care a relatat că în vara anului 2009, K.M. a fost ţinută la C. de familia B.Z. şi că venea în Bucureşti doar în jurul datei de 19, când ridica pensia.

Mai mult, din probele administrate reiese că numita K.M. a luat decizia de a înstrăina garsoniera familiei B. abia după ce şi-a ridicat pensia în luna august 2009 şi a părăsit locuinţa mutându-se la familia B. după ce, anterior, până la data de 18 august 2009, a fost în grija familiei B.Z.

Această împrejurare reiese atât din declaraţiile părţii vătămate B.Z.T. coroborate cu declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi, cât şi din sesizarea formulată de B.Z.T., înregistrată la poliţie în data de 21 august 2009 în legătură cu dispariţia numitei K.M. şi din documentele organelor de poliţie referitoare la demersurile oficiale efectuate pentru găsirea sus-numitei (depuse în copie şi în faţa instanţei de apel - fila 185 şi urm.), dar şi din declaraţia din 21 august 2009 dată cu această ocazie la poliţie de către K.M., în care arată că s-a întâlnit cu soţii B. în data de 19 august 2009, după ce şi-a ridicat pensia, a mers la locuinţa acestora pentru a-l vedea pe băieţelul lor care era bolnav şi a hotărât să rămână la aceştia (declaraţie depusă în copie şi în faţa instanţei de apel), aspect confirmat şi la audierea numitei K.M. în prezenta cauză.

Rezultă, astfel, că nu era posibilă încheierea convenţiei între K.M. şi inculpata B. anterior datei de 18 august 2009, împrejurare, de altfel, recunoscută în primele declaraţii chiar de către inculpata B.D.M. şi de către soţul acesteia, B.E.C. (ulterior şi-au nuanţat în mod nejustificat poziţia), care au relatat că ideea înstrăinării garsonierei a apărut după ce numita K.M. a mers la ei acasă în comuna J., mai precis în a doua jumătate a lunii august, indicând ca reper temporal externarea copilului lor (care suferise un accident) din spital, după Sfânta Maria - data notorie de 15 august 2009, zi religioasă importantă pentru creştinii ortodocşi.

De asemenea, în primele declaraţii, inculpata B. plasează atât încheierea contractului de vânzare-cumpărare cât şi deplasarea la R. în perioada: sfârşitul lunii august 2009 - noiembrie 2009, fără să facă niciun fel de referire la perioada anterioară, respectiv la încheierea contractului în luna iulie 2009.

Relevante sunt şi afirmaţiile inculpatei B., în sensul că atunci când au fost la R. aveau asupra lor un act emis de Institutul Naţional de Medicină Legală care atesta că numita K.M. este în deplinătatea facultăţilor mintale. Or, examinarea numitei K.M. la Institutul Naţional de Medicină Legală a avut loc la 1 septembrie 2009, iar certificatul medico-legal nr. A/2a/6739 a fost eliberat la 7 septembrie 2009, deci mult după data de 15 iulie 2009, tocmai în acest scop. Astfel, împrejurarea că respectivul contract a fost încheiat după data de 1 septembrie 2009 reiese şi din conţinutul certificatului medico-legal, în care se menţionează solicitarea expresă a numitei K.M. de a fi examinată în vederea stabilirii capacităţii sale psihice de a încheia acte de dispoziţie, respectiv să facă act de vânzare-cumpărare.

Se constată, de altfel, că toate demersurile efectuate de numita K.M. - însoţită permanent de inculpata B.D.M., necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, au demarat abia la sfârşitul lunii august 2009: la 26 august s-a solicitat emiterea duplicatelor de pe actele de proprietate, la 27 august au fost obţinute duplicatele care au fost legalizate de către notar a doua zi şi, la aceeaşi dată de 28 august 2009, K.M. a obţinut adeverinţa de la medicul de familie şi a achitat taxa la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru examinarea psihiatrică, ce a avut loc la data de 1 septembrie 2009 cu scopul de a încheia acte de dispoziţie, certificatul medico-legal fiind eliberat la 7 septembrie 2009.

Susţinerile inculpatelor M.F., Ş.G.A. şi P.D.E. nu se coroborează nici cu declaraţiile martorei Ş.I., care a semnat în calitate de martor contractul de vânzare-cumpărare încheiat între K.M. şi inculpata B. Această martoră a relatat că a semnat respectivul contract în faţa unui avocat (indicând-o în faţa instanţei pe inculpata P.D.E.), la sfârşitul verii anului 2009 (şi nu în luna iulie), respectiv în perioada în care magistraţii erau în grevă sau după acest eveniment, fiind însă de notorietate că acest eveniment a avut loc în luna septembrie 2009, şi nu în luna iulie 2009, în timpul vacanţei judecătoreşti.

În al doilea rând, aceleaşi probe dovedesc că numita K.M. nu a fost prezentă în data de 29 septembrie 2009 la Judecătoria R. cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 3210/284/2009. Prezumţia conturată de hotărârea judecătorească în care s-a menţionat prezenţa acesteia la judecată este răsturnată de numeroase probe, care dovedesc faptul imposibilităţii prezenţei sale la acea dată la respectiva instanţă şi infirmă apărările formulate de către inculpate.

În acest sens, în susţinerea apelului, inculpata P.D.E. a invocat declaraţia martorei Ş.I. din 9 noiembrie 2012, dată în faţa primei instanţe.

Examinând depoziţiile martorei Ş.I. date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, se constată că a susţinut că s-a deplasat de 2 ori la R. împreună cu numita K.M. şi inculpata B.D.M., că prima dată au fost într-o clădire mai mică (despre care crede că este notariat) situată lângă o clădire mai mare (tribunal sau judecătorie), că a doua oară a rămas în maşină şi nu le-a mai însoţit pe K.M. şi B.D.M. care, pentru scurt timp (circa 10 - 15 minute), au intrat în aceeaşi clădire în care au fost şi prima dată, aşa încât martora Ş.I. nu confirmă prezenţa numitei K.M. la Judecătoria R., din declaraţiile acestei martore rezultând, cel mult, că cele două au mers tot la biroul de avocaţi unde s-a încheiat convenţia de vânzare-cumpărare.

În plus, martora a declarat că cele două deplasări au avut loc la un interval de 30 de zile, sau circa 2 - 3 săptămâni, ceea ce înseamnă că, dacă data reală a încheierii contractului este 15 iulie 2009, a doua deplasare a avut loc în jurul datei de 15 august 2009, şi nu la 29 septembrie 2009, când a fost emisă Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009.

Prezenţa numitei K.M. la Judecătoria R. este infirmată chiar şi de către aceasta, care a declarat că s-a deplasat o singură dată la R., când a semnat contractul de vânzare-cumpărare la un birou de avocaţi, într-o clădire la etaj.

Alte aspecte importante care susţin faptul că numita K.M. nu a fost prezentă la 29 septembrie 2009 la Judecătoria R. sunt următoarele: deşi cererea de renunţare la calea de atac în Dosarul nr. 3210/284/2009 a fost formulată la 29 septembrie 2009., dată la care se susţine că numita K.M. a fost prezentă la Judecătoria R., respectiva cerere nu a fost formulată şi nici semnată de K.M., aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi din expertiza criminalistică.

Contrar susţinerilor inculpatei P.D.E., în sensul că expertiza grafică efectuată în cauză confirmă faptul că nu-i aparţine scrisul de pe declaraţia de renunţare la judecată, prin probele ştiinţifice mai sus menţionate s-a stabilit cu certitudine doar că inculpata nu a semnat această cerere.

În plus, inculpata P.D.E. este cea care a formulat în acelaşi Dosar nr. 3210/284/2009 şi la aceeaşi dată de 29 septembrie 2009, în numele inculpatei B. (reclamant în cauză), cererea de preschimbare a termenului de judecată, cerere pe care a şi semnat-o în calitate de avocat, fără a avea însă delegaţie în dosar, precum şi cererea de rămânere definitivă a sentinţei.

În ciuda acestor indicii ce ar putea contura presupunerea că inculpata P.D.E. a redactat olograf şi declaraţia lui K.M., o atare împrejurare nu a fost dovedită la adăpost de orice îndoială, scrisul inculpatei nefiind atestat în mod ştiinţific, printr-o expertiză criminalistică.

Oricum, acest fapt nu face obiectul acuzaţiei penale, inculpata P.D.E. nefiind trimisă în judecată pentru falsificarea declaraţiei de renunţare la judecată, pretins formulată de către pârâta K.M.

Nu s-a dovedit cine anume a formulat această declaraţie, dar, în mod cert, nu a fost semnată de K.M., împrejurare care, alături de celelalte aspecte, duce la concluzia că nu a fost prezentă la Judecătoria R. la 29 septembrie 2009.

Cât priveşte menţionarea datelor de identificare a numitei K.M. - în calitate de pârâtă, în notele de şedinţă ale grefierului şi în hotărârea judecătorească, se constată că nu constituie o probă certă a prezenţei sus-numitei la Judecătoria R., din moment ce aceste date figurau în documentele înaintate de inculpata P.D.E., prin poştă, la data de 2 septembrie 2009 (la cererea de chemare în judecată a fost ataşată inclusiv copia cărţii de identitate a pârâtei), putând fi preluate cu uşurinţă din respectivele înscrisuri.

Mai mult, deşi a menţionat în caietul de şedinţă al grefierului şi în hotărârea judecătorească, faptul că reclamanta K.M. a răspuns la interogatoriu, iniţial, inculpata Ş. a declarat că nu-şi aminteşte ca pârâta să fi fost interogată, iar ulterior, deşi a susţinut contrariul, respectiv că interogatoriul a avut loc (ceea ce-i oferea posibilitatea observării numitei K.M.), descrierea oferită de inculpata Ş. nu corespunde şi nici măcar nu se apropie cu înfăţişarea reală a numitei K.M.

Pe cale de consecinţă, situaţia de fapt a fost stabilită în concordanţă cu ceea ce reiese din ansamblul probelor administrate, susţinerile celor trei inculpate, chiar dacă se coroborează cu unele din mijloacele de probă, fiind înlăturate de numeroase alte probe care conturează, la adăpost de îndoială, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond.

Drept urmare, din moment ce s-a dovedit comiterea, în materialitatea lor, a faptelor reţinute în sarcina inculpatelor, se constată nefondată şi solicitarea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu există.

II. Încadrarea juridică a faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor

Faptele inculpatelor M.F., Ş.G.A., B.D.M. şi P.D.E., reţinute în acrul de sesizare şi dovedite în urma desfăşurării cercetării judecătoreşti, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea, încadrarea juridică fiind corect stabilită, în conformitate cu dispoziţiile legii penale anterioare intrării în vigoare, la 1 februarie 2014, a Noului C. pen., motiv pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice.

Trebuie precizat că, în acest capitol, sunt examinate criticile numai prin raportare la dispoziţiile de drept substanţial în vigoare la data comiterii faptelor, urmând ca celelalte chestiuni, ce vizează incidenţa în cauză a noilor dispoziţii de drept penal, să fie examinate într-un capitol distinct referitor la legea penală mai favorabilă.

1. Astfel, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în forma autoratului în sarcina inculpatei M.F., respectiv în forma complicităţii pentru inculpatele Ş.G.A., B.D.M. şi P.D.E., Înalta Curte constată următoarele:

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. anterior face parte din Titlul VI, Capitolul I - "Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul", al căror obiect juridic generic vizează relaţiile sociale referitoare la bunul mers al activităţii serviciului în care funcţionarul trebuie să-şi desfăşoare activitatea, prin îndeplinirea în mod corect a atribuţiilor de serviciu.

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea bunului mers al activităţii persoanelor juridice de drept public şi de drept privat (în acest din urmă caz, pentru varianta normativă prev. de art. 258 C. pen. anterior), care implică executarea îndatoririlor de serviciu în mod cinstit şi corect de către funcţionari, precum şi apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice împotriva abuzurilor funcţionarului public (după caz, a oricărui funcţionar, pentru varianta atenuată prev. de art. 258 C. pen. anterior).

Drept urmare, infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unui serviciu în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea, dar şi competenţa acestuia de a efectua acte de natura celor care au ocazionat comiterea abuzului împotriva persoanelor fizice sau juridice.

Elementul material este prevăzut alternativ şi poate fi consta atât într-o inacţiune -funcţionarul nu îndeplineşte un act, cât şi într-o acţiune - îl îndeplineşte în mod defectuos.

Urmarea imediată a acestei infracţiuni constă, astfel cum prevede în mod expres art. 246 C. pen. anterior, într-o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Spre deosebire de disp. art. 249 C. pen. anterior, care incriminau infracţiunea de neglijenţă în serviciu, disp. art. 246 C. pen. anterior nu prevăd că vătămarea trebuie să fie gravă sau importantă, astfel încât, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este vorba despre orice vătămare, însă pentru ca fapta abuzivă a funcţionarului să atragă răspunderea penală este necesar ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte totuşi o anume gravitate.

Se observă că protecţia legiuitorului este destul de largă, deoarece incriminarea nu vizează doar protejarea unor drepturi, ci are în vedere orice interes legal, noţiune abordată distinct atât în legislaţie (art. 21 alin. (1) din Constituţia României, Legea 544/2004 a contenciosului administrativ), cât şi în literatura de specialitate.

Noţiunea nu este însă explicitată în Codul penal, aşa încât trebuie avută în vedere definiţia dată în alte ramuri de drept (drept civil şi drept administrativ), potrivit căreia interesul legitim trebuie înţeles ca posibilitate de manifestare a unei persoane în concordanţă cu interesele generale ale societăţii, prin modalităţi pe care legea i le recunoaşte şi le garantează. Poate fi vorba, în acest sens, de dorinţa de a-şi satisface anumite nevoi, preocuparea de a obţine un avantaj just, acţiunea îndreptată spre acoperirea unei trebuinţe, profit, folos sau pentru exercitarea unor drepturi.

Din perspectiva art. 246 C. pen. anterior, prin "interes legitim" se înţelege, astfel, un interes recunoscut, garantat, ocrotit printr-o dispoziţie normativă pe care inculpatul nu a respectat-o, iar prin "vătămare" se înţelege o afectare, o atingere sau o lezare fizică, psihică ori materială pentru persoana fizică, respectiv o afectare morală sau materială pentru persoana juridică.

Nu se poate susţine că săvârşirea, pe baza unui plan prestabilit, a unor fapte constând în formularea şi înregistrarea unor acţiuni fictive în justiţie şi soluţionarea acestora de către judecător în absenţa părţilor, fără înştiinţarea acestora, cu finalitatea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti, nu generează urmarea specifică infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor: pe de o parte, s-a produs urmarea corespunzătoare obiectului juridic generic, şi anume lezarea bunului mers al unei instanţe judecătoreşti, implicit, afectarea prestigiului justiţiei, pe de altă parte, s-a produs şi vătămarea intereselor legitime ale persoanelor în numele cărora au fost intentate acţiunile civile şi care au figurat fictiv în calitate de reclamanţi în aceste procese pe care nu le-au generat, precum şi vătămarea celui care putea pretinde anumite drepturi legitime cu privire la imobilul în legătură cu care s-a pronunţat, în condiţiile mai sus menţionate, o hotărâre judecătorească în constatarea dreptului de proprietate al unei alte persoane.

a). În legătură cu faptele descrise la pct. 1 din rechizitoriu, cu privire la soluţionarea dosarelor civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009, având ca obiect acţiunile în constatare pretins promovate de reclamanţii I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL, precum şi Dosarul civil nr. 2845/284/2009, având ca obiect acţiunea în constatarea nulităţii absolute parţiale a unui act de partaj judiciar, pretins a fi promovată în numele reclamantului B.I., instanţa de fond a constatat în mod corect că urmarea imediată constă în vătămarea intereselor legale ale părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL, care au fost implicate în procese civile în calitate de reclamanţi, fără a avea cunoştinţă despre acestea, fiind încălcat dreptul la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Contrar susţinerilor inculpatelor, în speţă nu este vorba despre afectarea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au făcut obiectul acţiunilor injustiţie (şi care în speţă, nu s-a produs), ci despre exerciţiul drepturilor procesuale, iar din acest motiv, lipsa oricăror consecinţe asupra dreptului de proprietate al celor 3 părţi vătămate este nerelevantă pentru stabilirea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Exerciţiul acestor drepturi a fost afectat chiar de la momentul introducerii acţiunilor şi generării fictive a proceselor civile, aşa încât acţiunea ulterioară a inculpatei M.F., cu complicitatea inculpatei Ş., de a stopa cele 3 dosare prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de renunţare la judecată, nu înlătură vătămarea. Pe de o parte, vătămarea se produsese, pe de altă parte, inculpata M.F. nu a pus capăt activităţii infracţionale ci, dimpotrivă, finalizarea celor 3 dosare s-a realizat prin comiterea altor acţiuni ilegale împreună cu inculpata Ş. (redactarea unor încheieri în care s-a menţionat în mod fals prezenţa reclamanţilor în instanţă şi renunţarea la judecarea cauzelor) şi apoi, pentru atingerea scopului urmărit de la început, inculpata M.F. a acţionat în mod intenţionat prin înregistrarea şi soluţionarea unei alte acţiuni civile fictive, considerată mai adecvată pentru atingerea scopului infracţional.

Deşi este vorba despre o infracţiune de rezultat, art. 246 C. pen. anterior nu prevede necesitatea producerii unei pagube, în sensul strict şi restrâns de prejudiciu material, aşa încât urmarea imediată poate consta în orice vătămare, inclusiv nepatrimonială. În speţă, prin acţiunile sale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu complicitatea inculpatei Ş., inculpata M.F. a încălcat drepturile procesuale ale părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL.

Vătămarea nu este teoretică, ci ea s-a produs în mod concret, fiind efectivă, vizând, pe lângă drepturile convenţionale şi constituţionale de liber acces la justiţie, dreptul oricărei persoane de a exercita în mod liber posibilitatea de petiţionare şi de a se adresa instanţei, dreptul de a fi înştiinţat cu privire la existenţa unui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti ce-l vizează, de a fi citat, de a avea posibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei şi de a-şi exercita toate celelalte drepturi procesuale prevăzute de C. proc. civ.

Este vorba, aşadar, despre o vătămare a unor drepturi personale nepatrimoniale, care îmbracă o formă obiectivă, a cărei existenţă poate fi constatată, în speţă, independent de poziţia subiectivă a persoanelor ale căror interese au fost afectate.

Numiţii P.G. şi I.C.Ş. au precizat în în faţa instanţei de apel că nu au resimţit nicio vătămare şi nu consideră că au fost lezaţi sau prejudiciaţi în vreun fel prin comiterea faptelor deduse judecăţii.

Pe lângă lipsa de cunoştinţe juridice a celor doi, trebuie avut în vedere şi faptul că aceştia s-au raportat exclusiv la dreptul de proprietate asupra terenurilor, pe când vătămarea vizează, aşa cum s-a arătat, exerciţiul drepturilor procesuale. Într-adevăr, aceste persoane fizice, la fel ca şi SC G.C. SRL, au figurat în procese strâns legat de situaţia imobilelor lor, iar prin plăsmuirea proceselor civile şi hotărârile pronunţate, dreptul lor de proprietate nu a fost afectat. Este însă întemeiată susţinerea reprezentantului Parchetului care a arătat că nu interesează situaţia proprietăţilor, deoarece în privinţa imobilelor nu au existat consecinţe, şi că vătămarea s-a produs în mod direct în privinţa numiţilor I.C.Ş. şi P.G., respectiv SC G.C. SRL, ca titulari ai acţiunilor civile înregistrate fictiv de inculpata M.F.

Din punct de vedere al dreptului substanţial, poziţia subiectului pasiv al infracţiunii este importantă, dar nu determinantă pentru evaluarea producerii urmărilor specifice abuzului în serviciu, constituind doar unul din elementele pe care instanţa le are în vedere la stabilirea existenţei vătămării intereselor legale.

Pe de altă parte, se constată că infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. anterior (în forma tip, comisă de funcţionarul public, spre deosebire de forma atenuantă prev. de art. 258 C. pen. anterior) nu face parte din categoria celor care sunt urmărite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Rezultă, astfel, că nici din punct de vedere procedural, manifestarea de voinţă a subiectului pasiv nu influenţează exercitarea acţiunii penale, fiind vorba despre o infracţiune care se urmăreşte din oficiu, persoana vătămată având doar posibilitatea de a opta pentru solicitarea de despăgubiri, caz în care dobândeşte calitatea de parte civilă.

În speţă, numiţii I.C.Ş. şi P.G., ca şi SC G.C. SRL, sunt subiecţi pasivi în raportul de drept conflictual, aşa încât au calitate de părţi vătămate în cauză.

Nu are importanţă că în cadrul activităţii infracţionale, prin unele hotărâri judecătoreşti s-a dispus preschimbarea termenelor de judecată sau s-a luat act de renunţarea la judecată. Este nerelevant tipul hotărârii judecătoreşti, căci, de esenţa acesteia este producerea unor efecte juridice, aşa încât soluţia dispusă, ca şi consecinţele (cel puţin în planul dreptului procesual) pe care le produce o hotărâre judecătorească, valoarea de adevăr şi prestigiul de care trebuie să se bucure, plasează un asemenea act într-o categorie specială, în care vătămarea se produce obiectiv, dincolo de înţelegerea şi reprezentarea subiectivă a persoanelor ale căror drepturi au fost lezate.

Referitor la numitul I.G.M., trebuie precizat că acesta a fost menţionat în mod eronat în calitate de parte vătămată, căci, în mod neîndoielnic, calitatea de parte vătămată aparţine SC G.C. SRL, care este proprietara terenului ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 2733/284/2009 şi titulara acţiunii civile ce a făcut obiectul procesului plăsmuit de inculpata M.F., societate care a figurat în calitate de reclamantă în acest dosar.

Nu poate fi negată posibilitatea persoanei juridice de a fi subiect pasiv al infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior, pentru următoarele considerente:

Prin comiterea infracţiunilor pot fi cauzate vătămări persoanelor fizice şi juridice, iar vătămările morale şi materiale pot fi produse şi asupra unei persoane juridice, care devine subiect pasiv al raportului de drept substanţial.

În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. anterior, urmarea imediată constă într-o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, fără ca norma de incriminare să distingă între persoanele fizice şi persoanele juridice.

Or, dispoziţiile art. 25, 26, 28, 29 şi 34 din Noul C. civ. (1)a fel ca şi cele din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, în prezent abrogat), consacră calitatea de subiect de drept civil a persoanei juridice, definită ca "orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile".

Potrivit art. 26 din Noul C. civ., drepturile şi libertăţile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite şi garantate de lege, în aceeaşi măsură ca şi cele ale persoanelor fizice.

La fel, conform art. 28, capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor fizice sau juridice, prevăzându-se că "Orice persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu." Art. 34 din Noul C. civ. defineşte capacitatea de folosinţă ca fiind "aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile" iar în conformitate cu disp. art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ: "Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege."

În speţă, s-a constatat încălcarea drepturilor procesuale ale persoanei juridice SC G.C. SRL, producându-i-se astfel o vătămare a intereselor legale, fiindu-i afectată capacitatea de exerciţiu prin implicarea într-un proces civil în calitate de reclamantă, în contra voinţei sale şi fără a avea cunoştinţă de acest proces, prin încălcarea dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Cât priveşte latura subiectivă, inculpata Ş. a invocat împrejurarea că a comunicat hotărârile, ceea ce, în opinia sa, constituie o dovadă pentru lipsa intenţiei la comiterea faptelor.

Este adevărat că din probele administrate a rezultat că inculpata a comunicat încheierile de renunţare la judecată emise în Dosarele civile nr. 2674/284/2009, nr. 2732/284/2009 şi nr. 2733/284/2009. Faptul comunicării hotărârilor nu poate fi privit în mod singular, şi nu poate conduce la constatarea lipsei intenţiei inculpatei Ş. în comiterea infracţiunii, intenţia sa fiind subliniată de modul în care a acţionat: prin încălcarea repetată a propriilor atribuţii de serviciu şi întocmirea în fals a mai multor documente, prin menţionarea nereală a unor împrejurări referitoare la desfăşurarea procedurilor judiciare, sprijinind-o în acest fel pe inculpata M.F. în comiterea abuzului în serviciu.

Mai mult, în ce priveşte sentinţa pronunţată în Dosarul nr. 2845/284/2009, probele administrate evidenţiază că susţinerea inculpatei în sensul că a comunicat-o părţilor direct în arhivă la 01 septembrie 2009, a fost contestată de Ş.N., B.I. şi C.V., ceea ce pune în evidenţă, încă odată, implicarea conştientă a inculpatei Ş. în activitatea infracţională.

Forma de vinovăţie este cu atât mai evidentă, luând în considerare că inculpata Ş. a fost cea care a redactat cererile de preschimbare a termenelor de judecată, pretins formulate de părţi.

b). În legătură cu faptele descrise la pct. 2 din rechizitoriu, referitoare la soluţionarea dosarului civil nr. 3210/284/2009 având ca obiect acţiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra garsonierei aparţinând numitei K.M., promovată de reclamanta B.D.M. prin avocat P.D.E. contra pârâtei K.M., Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod întemeiat că faptele întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, comisă în forma autoratului de către inculpata M.F., respectiv în forma complicităţii de către inculpatele Ş.G.A., P.D.E. şi B.D.M.

Pe de o parte, pe baza situaţiei de fapt stabilite în cauză, se constată că acţiunile inculpatei M.F. corespund elementului material al acestei infracţiuni şi constau în multiple încălcări ale normelor procedurale şi regulamentare.

Celelalte inculpate au sprijinit activitatea infracţională a inculpatei M.F., atât prin nerespectarea propriilor atribuţii de serviciu (inculpata Ş.), cât şi prin falsificarea mai multor înscrisuri şi, după caz, utilizarea acestora în procedura judiciară (inculpatele Ş., P. şi B.).

În acest context, competenţa teritorială a Judecătoriei R. de a soluţiona Dosarul civil nr. 3210/284/2009 apare ca nerelevantă, din moment ce au fost deja constatate suficiente încălcări ale îndatoririlor de serviciu de către inculpata M.F. - în calitate de autor, pentru existenţa elementului material al infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior.

Chiar în atare condiţii, examinând criticile formulate sub acest aspect de către apelantele inculpate, instanţa de apel constată relevanţa competenţei teritoriale a Judecătoriei R. de a soluţiona Dosarul civil nr. 3210/284/2009 din alt punct de vedere, şi anume pentru conturarea activităţii infracţionale prin direcţionarea intenţionată a acţiunii civile la această instanţă, de către inculpata P.D.E.

Într-adevăr, prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în M. Of, partea I, nr. 581/12.09.2013, ulterior soluţionării prezentei cauze de către instanţa de fond, dar menţionată în motivarea sentinţei), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare. Competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie 2013, se determină în condiţiile art. 5, 7 şi, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii."

În primul rând, instanţa de apel constată că, în conformitate cu decizia mai sus menţionată, potrivit Codului de procedură civilă în vigoare înainte de 15 februarie 2013, competenţa nu aparţinea Judecătoriei R., aceasta nefiind niciuna dintre instanţele prevăzute alternativ de dispoziţiile procedurale, respectiv instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului ori instanţa de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar şi în parte a obligaţiei, atunci când părţile au prevăzut în actul juridic încheiat locul executării obligaţiei.

Pârâta K.M. nu avea domiciliul pe raza Judecătoriei R., ci în Bucureşti, sector 6 (ceea ce atrăgea competenţa Judecătoriei sector 6 Bucureşti), iar în contract nu s-a prevăzut un loc de executare a obligaţiei.

În al doilea rând, indiferent de natura excepţiei de necompetenţă teritorială (absolută sau relativă), nu se poate lua în discuţie invocarea acesteia în Dosarul civil nr. 3210/284/2009, de către inculpata M.F. - ca judecător al pricinii sau de către K.M. - în calitate de pârâtă. Nu suntem în prezenţa unei acţiuni civile legal promovate în faţa instanţelor judecătoreşti, pârâta nu a fost citată pentru termenul din 29 septembrie 2009 şi nici prezentă la judecată la acest termen, iar cererea de chemare în judecată nu a fost înregistrată din eroare la Judecătoria R. de către inculpata P.D.E., ci a fost introdusă în mod special la această instanţă, tocmai în scopul de a fi soluţionată de către inculpata M.F., care nu era preocupată de aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, ci a acţionat cu intenţia concretizată de a pronunţa hotărârea în mod rapid în folosul inculpatei B., ce figura ca reclamantă.

Drept urmare, şi din punct de vedere al laturii subiective, rămâne fără relevanţă dacă inculpata M.F. avea sau nu posibilitatea legală de a invoca excepţia de necompetenţă, intenţia sa infracţională fiind caracterizată de celelalte numeroase acţiuni ilegale comise cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 3210/284/2009.

Pe de altă parte, se constată că faptele inculpatelor M.F., Ş.G.A., P.D.E. şi B.D.M. au avut drept consecinţă vătămarea intereselor legale ale numitului B.Z.T., care era titularul unei potenţiale valorificări a promisiunii de vânzare-cumpărare a aceluiaşi imobil.

Pe cale de consecinţă, în contextul stabilirii urmării faptelor comise de inculpate, nu este importantă vătămarea ce ar fi putut fi reclamată de numita K.M., căci, similar cu infracţiunile de la punctul 1 din rechizitoriu, nici în acest caz nu este vorba despre afectarea dreptului de proprietate, care aparţinea, fără îndoială, numitei K.M., ci despre lezarea altor drepturi, născute în legătură directă cu situaţia juridică a garsonierei, dar distincte de dreptul de proprietate.

În concordanţă cu opinia instanţei de fond şi cu apărările inculpatelor, contrar susţinerilor părţii vătămate B.Z.T., şi instanţa de apel apreciază că în urma încheierii contractului de întreţinere din 20 iunie 2009 cu numita K.M., numitul B.Z.T. nu a dobândit dreptul de proprietate asupra garsonierei.

Este adevărat că, pentru o perioadă limitată, şi numai în cazul construcţiilor, nu şi al terenurilor, legea dădea posibilitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă scrisă, fără să prevadă, ca şi condiţie de valabilitate, forma autentică.

Însă, potrivit art. 10¹ din Legea 114/1996 - Legea locuinţei (astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 210/2008), în forma în vigoare la 20 iunie 2009 - data încheierii contractului în discuţie: "Locuinţele şi unităţile individuale pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute."

Se prevedea cu claritate necesitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, aşa încât pentru transmiterea dreptului de proprietate era necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace această formă ad validitatem, iar în regimul de publicitate imobiliară de carte funciară era necesară şi înscrierea dreptului în cartea funciară.

Aşa cum reiese din înscrisul în discuţie intitulat "Contract de întreţinere" depus la dosar, respectivul contract a fost încheiat în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, care dă în atribuţia avocatului "redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare;".

Nu trebuie confundată însă această posibilitate legală a avocatului de a încheia acte juridice şi de a da dată certă cu autentificarea propriu-zisă reglementată de Legea nr. 36/1995, care este dată în competenţa notarului. Art. 3 din Legea nr. 51/1995 nu acordă avocaţilor dreptul de autentificare de acte, după cum nici Statutul Avocaţilor - act adoptat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, nu poate fi considerat un act normativ care să atribuie avocaţilor putere de autentificare a actelor juridice.

Şi la data încheierii contractului, autentificarea actelor era dată de lege exclusiv în sarcina notarilor publici (în cazuri speciale, şi misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României - conform art. 13), în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 58-67 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la acel moment, aşa încât utilizarea procedurii prev. de art. 3 din Legea nr. 51/1995 nu satisface exigenţele legale referitor la forma autentică a convenţiei.

Invocarea (de către B.Z.T.) a modificării art. 10¹ din Legea nr. 114/1996 prin Legea nr. 170/2010, nu duce la o altă concluzie, căci legiuitorul a intervenit în redactarea acestei dispoziţii legale, tocmai pentru eliminarea oricărui dubiu, prevăzând în mod expres că este vorba despre "forma autentică notarială".

În consecinţă, şi anterior acestei modificări legislative, era necesară forma autentică, în sensul că autentificarea trebuia efectuată de un notar public.

Revenind la speţă, se constată că, deşi părţile au convenit asupra vânzării, stabilind obiectul contractului şi preţul (în forma contraprestaţiei cumpărătorului de a asigura întreţinerea vânzătorului, care şi-a păstrat dreptul de uzufruct viager), convenţia nu este un act valabil de vânzare-cumpărare, lipsindu-i forma prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

În atare situaţie, vânzătorul nu a vândut, iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat numai să încheie contractul de vânzare-cumpărare şi, cu toate că s-au înţeles asupra lucrului şi asupra preţului, vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată. Operaţiunea juridică poate fi calificată ca o promisiune de vânzare-cumpărare, actul juridic astfel încheiat dând naştere obligaţiei de a încheia contractul în viitor, cu respectarea condiţiilor speciale de validitate.

În acest sens, în finalul contractului de întreţinere se menţionează expres că părţile se angajează să definitiveze şi să încheie actul în formă autentică la un notariat competent.

În concluzie, contractul de întreţinere încheiat la 20 iunie 2009 între partea vătămată B.Z.T. şi numita K.M. nu este translativ de proprietate şi nu a dat naştere unui drept real în favoarea lui B.Z.T., ci exclusiv unui drept de creanţă al debitorului obligaţiei de întreţinere (B.Z.T.) de a pretinde beneficiarului întreţinerii (K.M.), îndeplinirea obligaţiei corelative de a face, adică de a încheia, în viitor, contractul de vânzare-cumpărare.

În altă ordine de idei, se constată că B.Z.T. nu a avut nicio calitate în Dosarul civil nr. 3210/284/2009, care avea ca obiect exclusiv raporturile juridice dintre K.M. şi inculpata B.D.M., însă acest dosar civil viza acelaşi imobil cu privire la care K.M. încheiase anterior, cu B.Z.T., respectivul contract de întreţinere cu clauză de vânzare-cumpărare.

Rezultă, astfel, că pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a avut consecinţe asupra drepturilor dobândite de B.Z.T. cu privire la acelaşi imobil, urmată în mod firesc de intabularea dreptului de proprietate al inculpatei B.D.M. în cartea funciară, a îngreunat demersurile părţii vătămate pentru realizarea propriilor drepturi în raporturile dintre acesta şi martora K.M. cu privire la nerespectarea obligaţiei de a-i transmite dreptul de proprietate asupra garsonierei prin contract în formă autentică, fiind vorba despre afectarea unui interes legal specific.

Împrejurarea că, ulterior pronunţării hotărârii, dar fără a avea cunoştinţă despre aceasta, B.Z.T. nu a valorificat dreptul de a solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ci a formulat o acţiune civilă prin care solicita transformarea într-o sumă de bani a clauzei de întreţinere zilnică din contractul încheiat cu K.M. (Dosar nr. 14563/303/2009 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti), nu afectează constatarea vătămării, ce are în vedere existenţa legală a dreptului de creanţă şi posibilitatea exercitării sale la data pronunţării de către inculpata M.F. a hotărârii judecătoreşti în favoarea inculpatei B.

Sub aspectul laturii subiective, se constată că, deşi nu s-a dovedit că inculpata M.F. cunoştea existenţa contractului de întreţinere din 20 iunie 2009 şi, implicit, existenţa drepturilor dobândite de B.Z.T., inculpata a prevăzut că pronunţarea în mod fictiv a unei hotărâri judecătoreşti prin care se atesta dreptul de proprietate al unei persoane cu privire la imobil, este de natură să afecteze interesele legitime ale oricărei altei persoane care putea pretinde un drept în legătură cu respectivul imobil.

Calitatea de judecător, cunoştinţele juridice, ca şi modalitatea în care a acţionat M.F., conduc la concluzia că fapta a fost comisă cel puţin cu intenţie indirectă, nerezultând din actele dosarului că ar fi urmărit vătămarea intereselor legale ale altei persoane, ci că, prin pronunţarea fictivă a hotărârii judecătoreşti în Dosarul nr. 3210/284/2009, inculpata M.F. a urmărit, în principal, satisfacerea intereselor inculpatei B.D.M., beneficiara directă a acţiunii civile.

Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi pentru inculpatele P.D.E. şi Ş.G.A. - care au acţionat în calitate de complici şi care, în calitate de avocat, respectiv de grefier, aveau deplină cunoştinţă asupra efectelor hotărârilor judecătoreşti, aşa încât au prevăzut posibilitatea vătămării intereselor altor persoane şi, chiar dacă nu au urmărit producerea acestui rezultat, l-au acceptat.

Comiterea infracţiunii cu forma de vinovăţie prevăzută de lege este cu atât mai evidentă în cazul inculpatei P.D.E., care avea deplină cunoştinţă despre modul în care a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare şi despre întregul plan infracţional, aceasta acţionând în mod coordonat cu M.F. în toate etapele, de la introducerea acţiunii şi până la obţinerea într-o singură zi, respectiv 29 septembrie 2009, a hotărârii judecătoreşti cu menţiunea "definitivă şi irevocabilă".

Situaţia este diferită în ceea ce o priveşte pe inculpata B.D.M., aceasta acţionând chiar în scopul de a împiedica sau îngreuna valorificarea de către B.Z.T. a drepturilor dobândite de acesta prin contractul de întreţinere încheiat anterior, corelativ cu asigurarea dobândirii de către sine a dreptului de proprietate, vătămarea intereselor părţii vătămate B.Z.T. constituind în ceea ce o priveşte chiar mobilul infracţiunii, inculpata recunoscând că a aflat de la numita K.M. despre faptul că anterior încheiase cu numitul B.Z.T. un contract de întreţinere cu clauză de vânzare-cumpărare a garsonierei.

2. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în cazul ambelor infracţiuni de abuz în serviciu, prima instanţă a stabilit în mod corect existenţa unei urmări imediate, suplimentare, constând în obţinerea pentru alte persoane a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul, ceea ce atrage incidenţa art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Pentru faptele descrise la pct. 1 din rechizitoriu, scopul infracţiunii a constat în obţinerea unui avantaj nepatrimonial pentru numiţii B.I., Ş.N., C.V., şi, pe cale de consecinţă, şi pentru numiţii C.Ş.D. şi Ş.M., mai precis, în rezolvarea situaţiei juridice a terenurilor, căci prin pronunţarea hotărârilor judecătoreşti în favoarea acestora se clarifica situaţia terenurilor, iar sus-numiţii puteau să-şi înscrie dreptul de proprietate.

În opinia instanţei de apel, avantajul a îmbrăcat şi o formă patrimonială, ce a constat în degrevarea persoanelor interesate de efectuarea cheltuielilor inerente în cazul desfăşurării fireşti a unui proces civil, ceea ce ar fi implicat pe lângă plata taxelor judiciare şi a taxei de timbru, şi cheltuieli generate de redactarea şi înregistrarea acţiunilor judiciare, dar şi pentru deplasarea la instanţă la mai multe termene de judecată şi, eventual, plata unui onorariu de avocat.

Aceste avantaje au fost obţinute în mod injust, deoarece s-a urmat o cale nelegală, ceea ce perverteşte rezultatul obţinut, indiferent de faptul că hotărârile pronunţate ar fi condus la rezolvarea corectă a unei situaţii juridice.

De asemenea, referitor la fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, se constată că a generat un avantaj patrimonial pentru inculpata B.D.M. care, tot pe o cale nelegală, a obţinut dreptul de proprietate asupra garsonierei aparţinând numitei K.M..

În plus, soluţionarea acţiunii civile la Judecătoria R. s-a întemeiat pe o afirmaţie nereală, aspect cunoscut de inculpata B. (refuzul lui K.M. de a se prezenta la notar) şi a generat cheltuieli mult mai reduse decât cele pe care le-ar fi implicat transferul dreptului de proprietate prin act autentic încheiat la un cabinet notarial.

Şi în acest caz, este nerelevantă poziţia subiectivă a proprietarei garsonierei, respectiv aceea de a înstrăina imobilul inculpatei B.D.M.

Sub acest aspect, contrar criticilor formulate de partea vătămată B.Z.T., se constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect că voinţa reală a proprietarei imobilului (K.M.) a fost aceea de a transmite dreptul de proprietate familiei B., ceea ce rezultă cu prisosinţă atât din declaraţia numitei K.M. dată în cauza de faţă, cât şi din declaraţia dată la poliţie în dosarul de dispariţie (depusă în copie şi în faţa instanţei de apel), dar şi din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv sesizarea adresată de aceasta Consiliului Superior al Magistraturii şi înregistrată sub nr. 1/27543/1154 din 28 octombrie 2011.

Voinţa numitei K.M. ca garsoniera să rămână soţilor B. s-a materializat inclusiv în testamentul autentic nr. 539 din 29 iulie 2013, prin care lasă întreaga avere mobilă şi imobilă numitului B.E.C. - soţul inculpatei B., testamentul fiind întocmit după eliberarea certificatului medico-legal psihiatric nr. A2/4462 din 24 iulie 2013 care, în urma examinării din 4 septembrie 2013, atestă capacitatea numitei K.M. de a se manifesta cu liberă voinţă la încheierea actelor de dispoziţie.

Nu se poate susţine că numita K.M. a fost forţată să înstrăineze garsoniera familiei B., neexistând niciun indiciu în acest sens, după cum nu există niciun indiciu cu privire la lipsa de discernământ a numitei K.M. la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu inculpata B.D.M., la data reală de 2 septembrie 2009, şi nu 15 iulie 2009. Dimpotrivă, starea psihică normală a acesteia şi existenţa discernământului au fost stabilite în mod ştiinţific prin certificatul medico-legal psihiatric nr. A/2a/6739, care, deşi eliberat la data de 7 septembrie 2009, atesta starea psihică normală în urma examinării numitei K.M. la data de 1 septembrie 2009, cu o zi înainte de semnarea contractului la biroul avocaţial al inculpatei P.D.E., respectiv la 2 septembrie 2009.

Hotărârea judecătorească (Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009) a fost pronunţată pe baza acestui contract de vânzare-cumpărare antedatat 15 iulie 2009, în lipsa pârâtei K.M., prin atestarea nereală a soluţionării unei cereri de cereri de preschimbare a termenului de judecată şi a unei cereri de renunţare de către K.M. la exercitarea căii de atac, aşa încât la aceeaşi dată de 29 septembrie 2009, inculpata B.D.M. a obţinut calitatea de proprietar în baza hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă în ziua pronunţării, avantajul patrimonial obţinut prin comiterea infracţiunilor fiind evident.

Pe cale de consecinţă, în ambele situaţii (pct. 1 şi pct. 2 din rechizitoriu) este vorba despre varianta agravată şi specială a abuzului în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000, aşa încât în mod corect instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

3. Referitor la infracţiunile de fals şi uz de fals

Faţă de cele reţinute la analiza situaţiei de fapt de către instanţa de apel (supra, capitolul I), coroborat cu constatările primei instanţe, care a examinat detaliat conţinutul constitutiv al infracţiunilor şi a constatat în mod corect că sunt întrunite toate condiţiile pentru condamnarea inculpatelor, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate sub acest aspect, ce constituie, în realitate, reiterări ale apărărilor invocate la instanţa de fond, analizate în cuprinsul sentinţei atacate.

În ce priveşte latura obiectivă a infracţiunilor, se constată că prin probele administrate s-a dovedit comiterea de către inculpate a acţiunilor de falsificare a înscrisurilor, fie prin menţionarea unor aspecte nereale în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau a altor acte judiciare, ce au fost apoi utilizate în soluţionarea proceselor civile (inculpatele M.F. şi Ş.), fie prin antedatarea unui contract şi formularea unei cereri de chemare în judecată cu menţiuni nereale în legătură cu data încheierii contractului şi refuzul pârâtei de a se prezenta la notar (inculpata P.D.E.), respectiv semnarea contractului falsificat prin antedatare în scopul utilizării în soluţionarea acţiunii civile (inculpata B.).

De altfel, inculpatele nu au negat efectuarea respectivelor menţiuni sau semnarea actului, ci au invocat realitatea celor consemnate, apărările acestora fiind înlăturate de ansamblul probelor administrate, analizate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel (supra, capitolul I), reluarea tuturor acestor aspecte fiind inutilă.

În ce priveşte latura subiectivă, se constată că intenţia specifică infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals rezultă ex re. Inculpatele M.F., P.D.E. şi Ş. au atestat împrejurări nereale, pe care le-au consemnat în actele întocmite. Şi în acest caz, pregătirea profesională, unită cu modul în care au acţionat denotă că au cunoscut implicaţiile faptelor de a falsifica documente producătoare de consecinţe juridice şi au urmărit producerea rezultatului, falsurile constituind infracţiunile mijloc pentru obţinerea unui rezultat a cărei realizare a implicat comiterea de către inculpata M.F. a infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi modalităţi de a ascunde încălcarea atribuţiilor de către această inculpată.

În ce o priveşte pe inculpata B., aceasta a semnat contractul de vânzare-cumpărare, ştiind că este antedatat şi că va fi utilizat în procedura judiciară, inculpata urmărind producerea rezultatului, în scopul obţinerii cât mai grabnice a dreptului de proprietate asupra garsonierei.

4. Înalta Curte constată nefondată şi critica referitoare la greşita încadrare juridică stabilită de instanţa de fond prin reţinerea variantei agravate prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Constatându-se comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000, în mod corect instanţa de fond a reţinut că infracţiunile de fals şi uz de fals au fost comise în scopul de ascunde săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune, care este prevăzută de Secţiunea a III-a din Legea nr. 78/2000 - "Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie".

Pe de altă parte, inculpatele M.F. şi Ş. au solicitat schimbarea încadrării juridice cu privire la infracţiunile de fals şi uz de fals, prin reţinerea dispoziţiilor de incriminare C. pen. din 1969, dar prin înlăturarea dispoziţiilor din legea specială, întemeindu-se pe împrejurarea că art. 17 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare noului C. pen.

Şi această solicitare este nefondată. Având în vedere că se întemeiază pe dispoziţii intrate în vigoare după pronunţarea sentinţei atacate, implicând aprecierea instanţei cu privire la o situaţie tranzitorie, urmează a fi analizată cu ocazia stabilirii legii penale mai favorabile (a se vedea, în acest sens, infra, capitolul IV).

5. În ce priveşte întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatelor, se mai impun anumite precizări:

a) Infracţiunile de abuz în serviciu au fost comise în participaţie penală: inculpata M.F. ca autor, inculpatele Ş., P.D.E. şi B., în calitate de complice.

Acestea din urmă au săvârşit acţiuni concrete, care s-au constituit în sprijin material şi moral, fiecare dintre inculpate aducând o parte de contribuţie la comiterea de către inculpata M.F., în calitate de autor, a infracţiunii de abuz în serviciu.

Este vorba despre o pluralitate ocazională, născută ca situaţie de fapt, urmare a implicării inculpatelor în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, nefiind întrunite condiţiile pentru reţinerea pluralităţii constituite.

Nu s-au putut dovedi împrejurările concrete în care inculpatele P.D.E. şi B. s-au înţeles cu inculpata M.F., însă coeziunea psihică dintre inculpate rezultă din comportamentul acestora şi împrejurările comiterii faptei.

Acţiunile inculpatelor P.D.E. şi B. s-au alăturat actelor de executare comise de inculpata M.F., în efortul comun de realizare a scopului urmărit, respectiv obţinerea pe căi ilegale a unei hotărâri judecătoreşti favorabile inculpatei B., autorul şi cei doi complici având reprezentarea acţiunilor lor reciproce.

Cunoscând şi lipsa pârâtei K.M. de la judecată, inculpatele P.D.E. şi B. au acţionat cu ştiinţă, înţelegând valoarea propriilor acţiuni în contextul ilegal mai larg, necesar pentru atingerea scopului urmărit, care implica participaţia penală a inculpatei M.F. Falsificarea contractului de vânzare-cumpărare, formularea cererii de chemare în judecată pe baza acestui act şi prin afirmarea unei alte împrejurări nereale, respectiv refuzul pârâtei K.M. de a se prezenta la notariat, ca şi formularea cererii de preschimbare a termenului, erau acţiuni utile, dar insuficiente pentru obţinerea rapidă şi în condiţii ilegale a hotărârii judecătoreşti de constatare a dreptului de proprietate al inculpatei B., aşa încât, în mod necesar, faptele celor două inculpate s-au completat cu acţiunile ilegale ale inculpatei M.F.

Conform art. 26 alin. (1) C. pen. anterior (dispoziţie preluată întocmai în art. 48 alin. (1) C. pen. în vigoare): "Complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală."

Elementul esenţial îl constituie, aşadar, atitudinea psihică a complicelui care înţelege, urmăreşte sau după caz, acceptă că prin faptele sale sprijină o altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală.

În ce o priveşte pe inculpata Ş., nu s-a dovedit că a urmărit producerea urmării caracteristice infracţiunii de abuz în serviciu, însă a acceptat-o, îndeplinirea condiţiei referitoare la latura subiectivă fiind cu atât mai evidentă, cu cât această inculpată a comis numeroase acte de complicitate concomitentă.

Atitudinea severă a inculpatei M.F. în relaţiile cu personalul auxiliar al instanţei, inclusiv faţă de inculpata Ş., nu conduce la concluzia imposibilităţii colaborării infracţionale, după cum nu îmbracă nici forma unei constrângeri morale (aspect analizat temeinic de prima instanţă).

Dimpotrivă, ansamblul probator relevă participarea conştientă, printr-o contribuţie indirectă (ce caracterizează complicitatea) a inculpatei Ş. la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu. Nu numai că a putut constata, personal, încălcarea gravă de către inculpata M.F. a normelor procedurale şi regulamentare, dar constatând aceste nereguli, a acceptat să-şi încalce propriile atribuţii şi să întocmească în fals actele procedurale.

Faptul că preşedintele de complet făcea apelul în cauză, după care nu mai preschimba termenul, intrând în dezbateri pe fond, fără a mai preda dosarul grefierului şi dicta datele cu privire la părţi şi la prezenţa acestora, nu o exonerează pe inculpata Ş. de răspundere penală.

În primul rând, în calitate de grefier, a luat cunoştinţă de nerealitatea celor afirmate de judecător, dar, cu toate acestea, a consemnat în caietul grefierului (în unele cazuri), în încheierile de şedinţă şi în practicalele sentinţelor aspecte despre care ştia că sunt nereale, a căror consecinţe juridice le cunoştea pe deplin.

În al doilea rând, din probele administrate reiese că a acceptat această situaţie şi a sprijinit-o pe inculpata M.F. şi prin acţiuni ulterioare, tehnoredactând ea însăşi cererile de preschimbare a termenelor în cele 4 dosare (pretins formulate de părţi) şi apoi, întocmind hotărârile de renunţare la judecată, cu toate că avea deplină cunoştinţă despre nerealitatea celor consemnate referitor la prezenţa părţilor şi manifestarea lor de voinţă, ceea ce dovedeşte că şi-a asumat în mod conştient rolul de complice.

Inculpata Ş. a acordat sprijin material prin nerespectarea propriilor atribuţii de serviciu şi prin comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, dar şi sprijin moral, căci acţiunile nu au avut caracter izolat şi datorită repetabilităţii gesturilor de susţinere, M.F. ştia că se poate baza pe ajutorul inculpatei Ş., ceea ce a încurajat-o în comiterea faptelor penale.

În concluzie, toate inculpatele care au acţionat în calitate de complice au avut cunoştinţă de încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpata M.F. Prin propriile acţiuni, cu ştiinţă, au ajutat-o pe această inculpată la comiterea abuzurilor, falsurile constituind mijlocul pentru obţinerea unui rezultat a cărui realizare a implicat, în mod necesar, comiterea unor fapte penale de către inculpata M.F., în calitate de judecător şi preşedinte al Judecătoriei R., sau după caz, falsurile au constituit o modalitate de a ascunde săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Cum scopul s-a realizat prin săvârşirea unei alte fapte ce întruneşte trăsăturile unei infracţiuni distincte, aceasta din urmă nu este absorbită în infracţiunile de fals, ci constituie o faptă penală distinctă, corespunzătoare abuzului în serviciu, infracţiunile aflându-se în concurs real.

În concluzie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (după caz, în forma autoratului sau în forma complicităţii), cât şi ale infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals, deoarece acţiunile materiale reţinute în sarcina inculpatelor exced sferei elementului material al infracţiunilor de fals în înscrisuri (după caz, şi uz de fals) şi corespund atât acestor infracţiuni cât şi infracţiunii de abuz în serviciu, fiind vorba despre un concurs real între cele două tipuri de infracţiuni.

Mai mult, urmările produse prin activitatea infracţională vizează atât relaţiile sociale ocrotite de infracţiunile de fals intelectual, uz de fals, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, cât şi cele caracteristice infracţiunii de abuz în serviciu, şi constau, pe de o parte, în vătămarea intereselor legale ale unor persoane, iar pe de altă parte, în crearea unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale în folosul altor persoane, ceea ce excede urmărilor specifice infracţiunilor de fals, care au în vedere doar lezarea încrederii publice în autenticitatea sau veridicitatea înscrisurilor producătoare de efecte juridice, fără să implice în mod necesar producerea unei vătămări.

b) împrejurarea că inculpata M.F. a beneficiat, la un moment dat, de o soluţie de neîncepere a urmăririi penale nu afectează în niciun mod soluţia de condamnare pronunţată în cauză.

Într-adevăr, prin Rezoluţia nr. 867/P/2009 din 19 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. anterior, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea că inculpata nu a cauzat efectiv o vătămare, iar faptele de fals nu au fost comise cu intenţie.

Soluţia procurorului nu are autoritate de lucru judecat, posibilitatea infirmării unui asemenea act fiind prevăzută de disp. art. 228 alin. (7) C. proc. pen. anterior, în vigoare la acel moment.

În plus, respectiva soluţie nu privea toate faptele ce fac obiectul cauzei de faţă, ci numai plângerea penală formulată de I.G.M., şi a fost dispusă pe baza unui material probator mult mai redus decât cel administrat în cauză, motiv pentru care Dosarul nr. 867/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost conexat ulterior la dosarul penal nr. 16/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în care a fost emis în final rechizitoriul ce constituie actul de sesizare în speţă.

c) Răspunderea penală nu poate fi influenţată nici de faptul că inculpatele M.F. şi Ş.G.A. au fost sancţionate disciplinar: în cazul inculpatei M.F. de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin excluderea din magistratură, în ceea ce o priveşte pe inculpata Ş.G.A., prin decizia preşedintelui Curţii de Apel, prin aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.

Nu este incident principiul non bis in idem, iar ancheta disciplinară şi aprecierile formulate cu această ocazie, inclusiv împrejurarea că nu au fost sesizate organele de urmărire penală la acel moment, nu pot fi opuse instanţei penale, fiind vorba despre răspunderi şi proceduri diferite, care nu se exclud şi chiar pot coexista. În acest sens, trebuie precizat că, şi în lipsa unor sancţiuni disciplinare luate anterior condamnării, după rămânerea definitivă a hotărârii, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, prevăd în mod imperativ luarea unei măsuri similare celor disciplinare, şi anume eliberarea din funcţie a celor condamnaţi.

Deşi una din abaterile disciplinare constă în "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă", nu se poate susţine că cercetarea penală se suprapune integral pe cea disciplinară. Numai aparent, instanţa penală este învestită cu aceleaşi fapte căci, în realitate, este vorba despre situaţii analizate în mod diferit din perspectiva răspunderii disciplinare şi a celei penale. Acuzaţia penală are în vedere fapte şi urmări mai complexe decât cea disciplinară şi se fundamentează pe un alt material probator ce corespunde specificului desfăşurării procesului penal, mult mai amplu decât cel avut în vedere la cercetarea disciplinară.

Încălcarea atribuţiilor de serviciu de către judecători sau de către grefieri poate atrage răspunderea disciplinară, materială sau penală, după caz.

Este adevărat că nu orice încălcare a normelor de procedură şi a celor regulamentare atrage răspunderea penală, căci atunci când există consecinţe mai puţin grave, se pot reţine alte forme de răspundere.

În plus, îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către judecător (ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu) nu poate fi reţinută doar prin trimitere la pronunţarea unei anume hotărâri judecătoreşti, sau a unei anumite soluţii ce a fost dispusă deoarece, în acest fel, s-ar încălca principiile constituţionale (prev. de art. 124 şi art. 129 din Constituţia României şi dezvoltate de dispoziţiile legilor speciale, respectiv art. 16 din Legea nr. 304/2004), ce consacră înfăptuirea justiţiei în numele legii, independenţa judecătorilor, realizarea justiţiei prin intermediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti şi posibilitatea desfiinţării sau modificării hotărârilor judecătoreşti numai în căile de atac exercitate în condiţiile legii.

În caz contrar, s-ar efectua un control asupra hotărârilor judecătoreşti în alt context decât cel legal.

În speţă, nu doar nerespectarea normelor procedurale şi regulamentare a atras răspunderea penală, căci, nici organele de urmărire penală şi nici instanţa penală nu se pot substitui instanţelor de control ierarhic, ca să examineze legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti şi a modului de desfăşurare a unui proces civil sau penal. Erorile de judecată, erorile strecurate în cuprinsul actelor judiciare, inclusiv în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, ca şi nerespectarea unor norme procedurale sau regulamentare pot fi remediate prin procedurile speciale sau prin exercitarea căilor de atac expres prevăzute de lege. În acest caz, este vorba despre erori neintenţionate, care nu au produs urmări prevăzute de legea penală.

Or, răspunderea penală a fost atrasă în speţă tocmai pentru că faptele săvârşite de inculpatele M.F. şi Ş.G.A. nu au constituit simple erori, ci au depăşit cu mult sfera abaterilor disciplinare, nefiind vorba despre încălcări ocazionale şi neintenţionate a normelor procedurale şi regulamentare - care să se fi înscris în desfăşurarea normală a unui proces şi care ar fi putut fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac sau prin celelalte remedii legale, ci despre conceperea şi punerea în aplicare a unui plan infracţional prin încălcarea gravă, sistematică şi cu bună-ştiinţă a normelor procedurale şi a Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

6. Este nefondată şi critica formulată de inculpata M.F., referitoare la reţinerea formei continuate a infracţiunilor, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Şi sub acest aspect, instanţa de fond a realizat o justă analiză a situaţiei şi a stabilit în mod corect, separat pentru fiecare din faptele descrise la cele două puncte din rechizitoriu, existenţa unei rezoluţii infracţionale unice, fără să fie îndeplinite condiţiile reţinerii concursului de infracţiuni pentru fiecare din actele materiale săvârşite.

Se constată, de altfel, că această chestiune nu a fost contestată de către Parchet, iar reţinerea unui concurs de infracţiuni în sarcina inculpatei M.F. şi a celorlalte inculpate, prin înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., ar crea o situaţie mai grea pentru acestea, ceea ce ar încălca principiul non reformatio in pejus.

7. O discuţie aparte se impune în legătură cu inculpata A.F., cu privire la care instanţa de fond a dispus achitarea, soluţie contestată de Parchet prin apelul declarat.

Iniţial, prin motivele scrise, Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita apreciere a probelor şi greşita constatare a lipsei laturii subiective sub forma intenţiei, solicitând condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior cu ref. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Ulterior, motivele de apel au fost precizate, solicitându-se schimbarea încadrării juridice din infracţiunea mai sus menţionată în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. anterior.

Astfel, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că acuzarea este de acord cu motivarea hotărârii atacate, în sensul că nu au fost identificate mijloace de probă din care să rezulte o legătură de natură subiectivă între inculpata A.F. şi celelalte inculpate în planul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, considerând că, cel puţin din perspectiva componentei infracţiunii de corupţie, din probatoriul administrat nu reiese că inculpata a cunoscut în mod real şi direct că prin promovarea acelor acţiuni se urmăreşte obţinerea unui folos necuvenit.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că fapta constituie, în realitate, infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

În opinia instanţei de apel, fapta reţinută în sarcina inculpatei A.F. nu întruneşte nici elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu şi nici ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În fapt, numai în legătură cu acuzaţiile descrise la punctul 1 din rechizitoriu, în sarcina inculpatei A.F. s-a reţinut că, în calitate de grefier arhivar la Judecătoria R., în perioada iunie - iulie 2009, a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numerele: 2674/284 din 25 iunie 2009, 2732/284 din 2 iulie 2009, 2733/284 din 2 iulie 2009 şi 2845/284 din 16 iulie 2009, 4 cereri de chemare în judecată neformulate de presupuşii titulari ai acţiunii civile, nedatate, iar una dintre ele nesemnată, ajutând astfel pe inculpata M.F., judecător la instanţa menţionată, ca prin judecarea acestor dosare, cu rea-credinţă şi cu încălcarea normelor de procedură civilă, să cauzeze vătămarea intereselor legale ale pretinşilor reclamaţi I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL.

Instanţa de fond a examinat în mod temeinic acuzaţia penală şi a reţinut situaţia de fapt, pe baza căreia a analizat şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu consecinţa stabilirii lipsei intenţiei inculpatei A.F. în comiterea acestei infracţiuni.

Parchetul nu a contestat situaţia de fapt, şi în final, nici lipsa formei de vinovăţie sub forma intenţiei, specifică laturii subiective a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel va examina doar întrunirea elementelor constitutive din perspectiva infracţiunii de neglijenţă în serviciu, corespunzător motivelor de apel formulate de către Parchet, astfel cum au fost precizate.

Potrivit art. 249 C. pen. anterior, neglijenţa în serviciu constă în "încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau a unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane" şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Rezultă, aşadar, că este vorba despre o altă acuzaţie penală, diferită de cea reţinută în rechizitoriu, căci inculpata A.F. a fost trimisă în judecată pentru ajutorul dat la încălcarea cu intenţie de către inculpata M.F. a atribuţiilor de serviciu, pe când, în apel, se solicită condamnarea inculpatei A.F. pentru încălcarea, chiar de către aceasta, a propriilor atribuţii de serviciu.

Acuzaţia penală iniţială are în vedere, astfel, o formă a participaţiei penale, respectiv complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu, pe când solicitarea din apel vizează comiterea unei alte infracţiuni, distincte, în calitate de autor.

Totuşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la examinarea cauzei şi din această ultimă perspectivă, dat fiind caracterul subsidiar al incriminării prev. de art. 249 C. pen. anterior faţă de infracţiunile de abuz în serviciu, precum şi modalitatea de descriere a faptei în rechizitoriu (se reţine şi nerespectarea de către inculpata A.F. a anumitor atribuţii de serviciu).

Aşa cum reiese din norma de incriminare, elementul material al infracţiunii prev. de art. 249 C. pen. anterior constă în încălcarea îndatoririlor de serviciu şi este prevăzut în mod alternativ, putându-se realiza fie printr-o acţiune - respectiv îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea acestor atribuţii.

Din punct de vedere al laturii subiective, se constată că infracţiunea prev. de art. 249 C. pen. se săvârşeşte din culpă, iar potrivit art. 19 alin. (1) pct. 2 C. pen. anterior, poate fi vorba despre o culpă cu prevedere (uşurinţa) atunci când autorul acţionează cu nesocotinţă, cu temeritate sau fără a acorda atenţia cuvenită atribuţiilor sale, sau despre o culpă simplă (greşeală), atunci când autorul acţionează cu neglijenţă sau din nebăgare de seamă.

În speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, nici sub aspectul laturii obiective şi nici al laturii subiective, deoarece nu se poate constata că inculpata A.F. a desfăşurat o activitate necorespunzătoare, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, şi că a prevăzut rezultatul socialmente vătămător, sau că, deşi nu l-a prevăzut, ar fi putut şi trebuia să-l prevadă.

Astfel, referitor la elementul material, cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că inculpata A.F. a încălcat din culpă atribuţiile de serviciu prevăzute de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, în ce priveşte circuitul documentelor în momentul în care acestea sunt predate de către părţi, deoarece inculpata a înţeles că actele pe care le-a primit erau într-o formă ce nu permitea să întocmească pe baza loc citaţiile şi citativele.

Conform situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu şi reţinută de instanţa de fond, necontestată de către Parchet, în perioada iunie-iulie 2009, inculpata A.F. a înregistrat cele 4 cereri de chemare în judecată la solicitarea inculpatei M.F. - pe atunci preşedinta Judecătoriei R.

Cele 4 cereri nu erau datate, cererile formulate în numele reclamanţilor I.C.Ş., P.G. şi B.I. fiind semnate, iar acţiunea civilă formulată în numele reclamantei SC G.C. SRL nu era datată, nu era semnată şi nici nu avea ataşată dovada calităţii numitului I.G.M. de reprezentant al societăţii comerciale.

Însă, inculpata A.F. nu a primit personal aceste acţiuni civile, ci i-au parvenit împreună cu restul corespondenţei de la inculpata M.F. şi, cu o singură excepţie (Dosar nr. 2845/284/2009), cererile de chemare în judecată aveau aplicată rezoluţia preşedintelui instanţei, ce conţinea dispoziţia de citare şi menţiunile referitoare la timbrarea acţiunilor.

Potrivit art. 6 din Ordinul de serviciu pentru anul 2009, emis de M.F. în calitate de Preşedinte al Judecătoriei R., în temeiul art. 16 şi 48 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti (ROI): personalul de la compartimentul arhivă şi registratură (din care făcea parte şi inculpata A.F.) avea atribuţiile prev. de art. 62 din ROI.

În conformitate cu art. 62 alin. (1) lit. a), c) şi d) din ROI în vigoare în perioada comiterii faptei ce face obiectul acuzaţiei penale, grefierul arhivar şi registratorul au, printre altele, şi următoarele atribuţii: primesc, înregistrează şi repartizează la secţii şi la celelalte compartimente actele de sesizare a instanţei, dosarele de la celelalte instanţe şi restul corespondenţei; primesc şi înregistrează dosarele intrate, ţin evidenţa acestora şi a circulaţiei lor; întocmesc conceptele pentru citarea părţilor din procese, întocmesc citaţiile pentru primul termen şi urmăresc expedierea acestora.

Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în conformitate cu disp. art. 93 alin. (5) din ROI, în vigoare în perioada iunie-iulie 2009, actele şi cererile de orice natură puteau fi prezentate de justiţiabil sau de reprezentanţii acestora, după caz, preşedintelui instanţei ori judecătorului de serviciu, primeau dată certă la prezentarea acestora prin aplicarea ştampilei de intrare a instanţei respective, iar după rezolvare erau predate registratorului care trebuia să le înregistreze potrivit art. 93 alin. (1) şi (3) din acelaşi regulament.

Mai mult, din probele administrate a rezultat că primirea cererilor de chemare în judecată de către inculpata M.F., în calitate de preşedinte al instanţei nu constituia un act izolat, fiind vorba despre o adevărată cutumă, care s-a manifestat atât înainte, cât şi după luna iulie 2009.

Or, din moment ce acţiunile civile fuseseră primite de preşedintele instanţei, care atestase verificarea cererilor prin aplicarea rezoluţiei de citare şi timbrare, nu i se mai poate imputa registratorului omisiunea efectuării aceloraşi verificări. Neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu nu poate fi constatată nici în legătură cu acţiunea pretins exercitată de SC G.C. SRL (nesemnată, fără aplicarea ştampilei şi atestarea calităţii de reprezentant al numitului I.G.M.) ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2845/284/2009, întrucât, deşi nu avea rezoluţia preşedintei, era semnată de aceasta.

Se constată că deficienţele cererilor de chemare în judecată vizau aspecte formale, din cele care puteau fi suplinite în conformitate cu procedura civilă în vigoare la acea dată (Codul din 1865): conform art. 133 alin. (1) şi (2), lipsa semnăturii putea fi complinită în tot cursul judecăţii sau până la prima zi de înfăţişare; potrivit art. 161, pentru dovada calităţii de reprezentant instanţa putea acorda un termen sub sancţiunea anulării cererii; conform art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată nu trebuia să fie datată - în acest sens, s-a creat confuzie între obligativitatea aplicării datei certe la primirea acţiunilor civile la registratura instanţei, conform art. 93 alin. (5) din ROI şi datarea cererii de chemare în judecată, care nu este prevăzută de C. proc. civ.

Rezultă, astfel, că inculpata A.F. a fost pusă în situaţia de a nu-şi mai putea exercita atribuţiile din Ordinul de serviciu referitoare la primirea şi verificarea actelor de sesizare, aceste operaţiuni fiind efectuate de inculpata M.F., în calitate de preşedinte al instanţei, care i-a dat dispoziţie să procedeze la- înregistrarea cererilor de chemare în judecată (operaţiune ce intra în atribuţiile de serviciu ale inculpatei A.F.), o atare situaţie fiind prevăzută de art. 93 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

Din aceste motive, nu se poate constata că inculpata A.F. a încălcat atribuţiile de serviciu sau că le-a îndeplinit în mod defectuos, putându-se ajunge la concluzia că, din perspectiva infracţiunii prev. de art. 249 C. pen. anterior, în opinia Parchetului, ceea ce i se reproşează este, de fapt, omisiunea de a refuza înregistrarea celor 4 cereri de chemare în judecată, ceea ce ar fi intrat din nou în contradicţie cu atribuţiile sale de serviciu, căci, aşa cum s-a arătat, inculpata A.F. a procedat la înregistrarea cererilor din dispoziţia preşedintelui instanţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la latura subiectivă, pentru a se putea reţine incidenţa art. 249 C. pen. anterior referitor la comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond pe baza probelor administrate, inculpata A.F. nu a avut cunoştinţă despre planul infracţional, respectiv despre formularea şi înregistrarea fictivă a celor 4 cereri de chemare în judecată, şi nici despre modul în care inculpata M.F. urma să le soluţioneze şi anume, că inculpata M.F. urma să exercite cu rea-credinţă funcţia de judecător şi că, prin nerespectarea normelor de procedură civilă, urma să încalce dreptul la un proces echitabil al părţilor vătămate şi să realizeze un avantaj pentru numiţii Ş.N., C.V. şi B.I.

Nu numai că inculpata A.F. nu a urmărit şi nu a prevăzut producerea acestui rezultat, dar nici putea să-l prevadă, aşa încât nu se poate reţine nici măcar culpa simplă.

Aşa cum s-a arătat, niciuna din neregulile existente în legătură cu cele 4 cereri de chemare în judecată, nici măcar neregulile constatate şi invocate chiar de inculpata A.F. la primirea cererilor (respectiv lipsa semnăturii, lipsa ştampilei societăţii comerciale pe cererea formulată în numele SC G.C. SRL şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant), nu erau de natură a determina vătămarea intereselor legale ale reclamanţilor sau pârâţilor, fiind vorba despre aspecte procedurale ce puteau fi invocate şi lămurite până la primul termen de judecată sau chiar în cursul judecăţii.

Pe baza elementelor faptice stabilite în cauză, instanţa de apel constată că inculpata A.F. nu putea să prevadă că cele 4 acţiuni civile au fost plăsmuite, după cum nu putea să prevadă planul infracţional conceput şi pus în aplicare de inculpata M.F., pentru a putea avea reprezentarea semnificaţiei penale a înregistrării acţiunilor civile, în contextul producerii vătămării intereselor legale ale părţilor vătămate I.C.Ş., P.G. şi SC G.C. SRL.

În urma evaluării probelor administrate, se constată că, spre deosebire de inculpata Ş., inculpata A.F. nu a fost angrenată în activitatea infracţională şi, deşi a observat unele din neregulile cererilor de chemare în judecată, nu a avut posibilitatea să prevadă producerea unor urmări nelegale sau vătămarea intereselor vreunei persoane, aspect evidenţiat chiar de modalitatea în care aceasta a acţionat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu: a înregistrat cele 4 cereri de chemare în judecată, a procedat la repartizarea aleatorie a acestora, a editat citativul conform conţinutului acţiunilor civile şi a emis citaţiile, în conformitate cu Ordinul de serviciu şi cu Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, precum şi cu dispoziţiile date de preşedintele instanţei prin rezoluţia olografă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel constată că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru condamnarea inculpatei A.F., nici pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, dar nici pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, soluţia de achitare pentru lipsa elementelor constitutive fiind legală şi temeinică.

III. Individualizarea pedepselor

Sub acest aspect, hotărârea a fost criticată atât de către Parchet - cu privire la soluţia pronunţată faţă de inculpatele M.F., Ş.G.A. şi P.D.E., cât şi de partea civilă B.Z.T. - cu privire la inculpatele M.F., P.D.E. şi B.D.M., solicitându-se majorarea pedepselor şi executarea în regim de detenţie, înlăturarea circumstanţelor atenuante judecătoreşti reţinute în favoarea inculpatelor Ş.G.A. şi B.D.M., precum şi aplicarea pedepselor complementare şi accesorii în sarcina inculpatelor M.F., P.D.E. şi Ş.G.A.

Pe de altă parte, inculpata P.D.E. a criticat modul de individualizare prin raportare la sancţiunea aplicată inculpatei M.F., dar şi prin invocarea jurisprudenţei, solicitând reindividualizarea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior.

Înalta Curte consideră fondate numai criticile formulate de Parchet şi partea civilă B.Z.T. şi numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepselor complementare şi accesorii şi modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpatelor M.F. şi P.D.E., apreciind ca nefondate celelalte critici ale Parchetului şi ale părţii civile şi, în integralitate, criticile formulate de inculpata P.D.E.

Se constată că instanţa de fond a examinat în mod corect toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior şi a stabilit pedepse just individualizate, a căror majorare sau reducere nu se impune.

Conform art. 72 C. pen. anterior, criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt: dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În virtutea efectului devolutiv total, instanţa de apel va proceda la o reanaliză a acestor criterii care, datorită stadiului procesual, se va efectua din perspectiva actelor şi lucrărilor dosarului, a argumentelor expuse sub acest aspect în hotărârea apelată, dar şi a criticilor formulate de către apelanţi.

Se constată că două dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior au fost avute în vedere preponderent, atât în motivarea hotărârii atacate, cât şi în motivarea apelurilor, fiind vorba despre gradul de pericol social concret al faptelor şi persoana inculpatelor.

Modul de redactare al art. 72 C. pen. anterior determină concluzia că cele două criterii îndeplinesc roluri deosebite în cadrul operaţiei de individualizare. Infracţiunea cauzează o tulburare şi o stare de pericol pentru relaţiile sociale, a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi sancţionare, măsura reparaţiei fiind dată de pericolul social concret. Pe de altă parte, nu se poate omite că pedeapsa, ca şi măsură de reparaţie, se aplică făptuitorului şi urmăreşte reeducarea sa. Aceasta impune ca la stabilirea pedepsei să se ţină seama şi de persoana infractorului şi de aptitudinea sa de a fi reeducat.

În plus, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală sunt enumerate distinct în art. 72 C. pen. anterior, iar explicaţia acestei situaţii rezidă în efectele excepţionale ce le sunt recunoscute de lege. Cele mai multe dintre stările, împrejurările, situaţiile sau întâmplările care înconjoară fapta săvârşită sau pe făptuitor, menţinând pericolul social concret al acestora în limitele pericolului social abstract, reflectat în limitele de pedeapsă, determină stabilirea pedepsei într-o apropiere mai mică sau mai mare de limita minimă sau maximă.

Spre deosebire de acestea, circumstanţele atenuante sau agravante, prin efectul lor mult mai intens asupra gradului de pericol social, obligă, după caz, la stabilirea pedepsei sub minimul special sau peste maximul special.

Între gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea infractorului, pe de o parte, şi circumstanţele atenuante sau agravante pe de altă parte, există o legătură indisolubilă.

Plecând de la premisa că gradul de pericol social abstract se reflectă în pedeapsa prevăzută de lege pentru o anumită infracţiune şi corespunde criteriului de individualizare enunţat de art. 72 C. pen. anterior ca "limitele de pedeapsă fixate în partea specială", gradul de pericol social indicat de dispoziţia legală mai sus menţionată este cel concret, propriu fiecărei infracţiuni săvârşite şi este apreciat de instanţa de judecată pe baza unui complex de elemente şi date concrete, specifice faptei comise.

Ca şi criteriu de individualizare, gradul de pericol social concret este determinat de conţinutul specific al faptei penale săvârşite, precum şi de unele trăsături de fapt (stări, situaţii, împrejurări) care, deşi nu aparţin conţinutului constitutiv al infracţiunii, pot avea o anumită influenţă la stabilirea gravităţii acesteia.

Din această perspectivă, se constată că faptele tuturor inculpatelor prezintă un grad de pericol social ridicat, caracterizat prin natura infracţiunilor şi circumstanţele reale în care au fost săvârşite, contribuţia fiecărei inculpate la producerea rezultatului socialmente periculos, domeniul vizat, urmările produse şi, nu în ultimul rând, calitatea în care au acţionat inculpatele M.F., Ş.G.A. şi P.D.E.

Instanţa de fond a expus în mod complet toate aceste elemente, specifice faptelor comise de către fiecare dintre cele patru inculpate.

Pe de altă parte, criteriul gradului de pericol social nu este singular şi trebuie avut în vedere prin coroborare cu celelalte elemente de apreciere stabilite de art. 72 C. pen. anterior.

Înalta Curte constată că nu se poate da o relevanţă covârşitoare atitudinii manifestate de inculpate cu privire la faptele de care sunt acuzate (aspect invocat de Parchet şi partea civilă), fiind vorba despre exercitarea dreptului la apărare, a dreptului la tăcere şi a dreptului inculpatului de a nu se autoincrimina.

Cu toate acestea, dat fiind scopul şi funcţiile sale, pedeapsa trebuie adecvată şi în raport cu periculozitatea făptuitorului, cu gradul său de conştiinţă şi moralitate, implicit, cu şansele de reeducare pe care le prezintă, aspecte care sunt relevate inclusiv prin atitudinea inculpatului faţă de faptă şi urmările produse.

Atitudinea manifestată de inculpate a constituit, de altfel, numai una din componentele avute în vedere de prima instanţă pentru individualizarea sancţiunilor, fără să se poată constata, aşa cum a susţinut inculpata P.D.E., că este argumentul principal al aplicării pedepsei în ce o priveşte (de precizat că pentru ambele infracţiuni, pedepsele aplicate inculpatei sunt egale cu minimul special).

Aşa cum reiese din cuprinsul sentinţei atacate, prima instanţă a evidenţiat cu claritate toate considerentele referitoare la stările, împrejurările şi situaţiile care privesc fapta săvârşită şi pe inculpate, în baza cărora sancţiunile nu pot fi orientate către maximul special ci, dimpotrivă, pedepsele orientate către minim sau chiar egale cu minimul special, fără aplicarea unui spor de pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni, apar ca fiind justificate, neexistând temeiuri de majorare a cuantumului sancţiunilor stabilite prin sentinţa apelată.

Cu atât mai mult, în cazul inculpatelor M.F. şi P.D.E., se impune menţinerea sancţiunilor aplicate de instanţa de fond, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a înlătura suspendarea sub supraveghere, apreciind că în privinţa acestora este necesară executarea în regim de detenţie, în acest fel asigurându-se şi funcţia de exemplaritate a pedepsei.

Instanţa de fond a examinat toate acele împrejurări ce ţin de persoana fiecăreia din cele patru inculpate şi care, în ciuda gradului ridicat de pericol social al faptelor, fundamentează cuantumul mai redus al sancţiunilor.

Pentru inculpata M.F., sunt apreciate relevante în acest sens vârsta mai înaintată şi problemele de sănătate.

Pentru inculpata P.D.E., orientarea sancţiunii către minimul special a fost determinată tocmai de o justă dimensionare a pedepselor, individualizate de instanţa de fond inclusiv prin raportare la pedepsele aplicate inculpatei M.F. - pentru care au fost reţinute şi elementele favorabile mai sus menţionate, pe când în favoarea inculpatei P.D.E. nu au fost invocate şi nici nu există aspecte favorabile în legătură cu persoana sa. Lipsa antecedentelor penale nu dobândeşte valoare de element favorabil, dat fiind că inculpata a acţionat în calitate de avocat, ceea ce impunea o conduită socială corespunzătoare.

De altfel, dat fiind că ambele pedepse aplicate inculpatei P.D.E. sunt egale cu minimul special, singura modalitate de reindividualizare prin reducerea cuantumului sancţiunii ar fi reţinerea unor circumstanţe atenuante conform art. 74 - 76 C. pen. anterior. Însă, apărarea nu a invocat şi nu a dovedit împrejurări care să diminueze pericolul social al faptelor comise de inculpata P.D.E., şi nici instanţa de apel, din oficiu, nu identifică astfel de elemente care să privească fapta sau persoana inculpatei şi care să poată fi reţinute cu valoarea unor circumstanţe atenuante judecătoreşti, motiv pentru care se constată că nu există temeiuri de reducere a pedepselor sub minimul special.

În plus, se constată că, deşi a acţionat în calitate de complice, contribuţia inculpatei P.D.E. la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu comisă de inculpata M.F. a fost determinantă, inculpata P.D.E. fiind cea care a iniţiat şi conceput planul infracţional în ce priveşte fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, acţionând în mod susţinut, iniţial, prin falsificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita K.M. şi inculpata B.D.M., apoi prin formularea cererii de chemare în judecată şi transmiterea acesteia la Judecătoria R. (instanţă necompetentă teritorial), dar şi prin formularea cererii de preschimbare a termenului, ceea ce justifică pe deplin aplicarea pentru inculpata P.D.E. - care a acţionat în calitate de complice, a unei pedepse egală cu cea aplicată inculpatei M.F. - în calitate de autor.

Cât priveşte pedeapsa rezultantă, se constată că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni şi, ca urmare a cumulului juridic, nu a aplicat un spor de pedeapsă inculpatei P.D.E., ca de altfel, niciuneia dintre inculpate. Aceasta face ca pedeapsa rezultantă aplicată de instanţa de fond pentru inculpata P.D.E. să fie aceeaşi cu cea stabilită pentru inculpata M.F., deşi aceasta din urmă a fost condamnată pentru un număr mai mare de infracţiuni.

Totuşi, pentru considerente ce ţin de aplicarea legii penale mai favorabile (a se vedea capitolul IV), pedepsele aplicate inculpatei P.D.E., urmează a fi diminuate de către instanţa de apel.

În ce priveşte invocarea practicii judiciare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu poate influenţa în mod determinant individualizarea pedepsei şi a modului de executare.

Previzibilitatea sancţiunii penale trebuie să constituie un deziderat, însă, datorită caracterului personal al răspunderii penale, dar şi particularităţii faptelor deduse judecăţii, precum şi individualităţii persoanelor acuzate de comiterea infracţiunilor, procesul de individualizare a pedepsei are un pronunţat caracter de specificitate, aşa încât, şi atunci când se poate discuta despre o similaritate a speţelor, nu se poate solicita aplicarea unor pedepse identice cu cele aplicate în alte cazuri, pentru acelaşi tip de infracţiune.

De altfel, inculpata P.D.E. nici nu a depus un studiu de practică judiciară cu privire la individualizarea pedepsei în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina sa, ci a invocat o singură hotărâre judecătorească ce se referă la un avocat condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionată (fila 268 dosar de apel). Însă, această hotărâre nu are ca obiect comiterea în împrejurări similare a infracţiunilor de abuz în serviciu în formă agravată şi a infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei în cauza de faţă, aşa încât respectiva hotărâre este apreciată ca nerelevantă pentru individualizarea modului de executare a pedepsei aplicată inculpatei P.D.E.

În cazul acestor două inculpate, gravitatea faptelor, pentru inculpata M.F. reţinându-se şi repetabilitatea acţiunilor şi amploarea demersului infracţional, dar şi împrejurarea că au acţionat într-o anumită calitate: inculpata M.F. fiind judecător şi preşedinte al Judecătoriei R., inculpata P.D.E. a comis infracţiunile în calitate de avocat, coroborat cu atitudinea manifestată de cele două inculpate în cursul procesului penal, de negare totală şi de lipsă de asumare a faptelor comise şi a urmărilor produse, conduc la concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins prin alte forme de individualizare a executării sancţiunii, ci numai prin executarea în regim de detenţie.

Studiile superioare ale inculpatelor, cariera profesională, conduita procesuală de a se prezenta în faţa instanţei, nu justifică suspendarea executării pedepsei, nici chiar sub supraveghere, dat fiind contextul comiterii infracţiunilor şi faptul că inculpatele au încălcat tocmai valorile care trebuiau să caracterizeze activitatea lor profesională.

Pentru aceleaşi raţiuni, instanţa de apel apreciază ca fondată critica Parchetului referitoare la omisiunea aplicării pedepselor complementare, dar şi a pedepsei accesorii constând în interdicţia exercitării profesiei de care inculpatele s-au folosit la săvârşirea infracţiunii, având în vedere că prin faptele comise, s-a adus atingere legalităţii în activitatea de serviciu, chiar de persoanele care, în virtutea calităţii lor, erau obligate să o apere.

Este adevărat că aplicarea pedepsei complementare nu este obligatorie în cazul infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. anterior, nici chiar în situaţia comiterii acesteia în forma agravată prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere însă cuantumul pedepsei aplicate, împrejurările comiterii faptei, mai ales că inculpata P.D.E. a conceput şi a comis infracţiunea, în integralitate, prin folosirea calităţii sale de avocat, evidenţiază nedemnitatea în exercitarea acestei profesii, ceea ce ar fi impus în temeiul art. 65 C. pen. anterior, aplicarea de către instanţa de fond, desigur pe o perioadă limitată, a interdicţiei de exercitare a acestei profesii, alături de interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară, dar şi ca pedeapsă accesorie, în temeiul art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

Situaţia este diferită în ce o priveşte pe inculpata M.F. Şi în cazul acesteia, calitatea în care a comis infracţiunile, modalitatea în care a acţionat (prin încălcarea normelor procedurale şi regulamentare în mod repetat şi în dispreţul principiilor ce guvernează activitatea de judecată dar şi a celor care trebuie să caracterizeze conduita unui judecător), ar fi impus aplicarea, ca pedeapsă complementară şi accesorie, a interdicţiei de exercitare a profesiei.

Aplicarea acestei interdicţii apare însă ca inutilă în condiţiile în care inculpata nu mai poate exercita calitatea de judecător, fiind exclusă deja din magistratură, coroborat cu faptul că prin condamnarea sa, în conformitate cu art. 65 lit. f) din Legea nr. 3 03/2004 republicată şi modificată, se dispunea oricum, eliberarea din funcţie, iar potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează posibilitatea de a accede în funcţia de judecător, luând în considerare şi vârsta inculpatei, aceasta nu va mai putea ocupa funcţia de magistrat, nici chiar în eventualitatea intervenirii reabilitării.

Inculpatele Ş.G.A. şi B.D.M. au o situaţie diferită de inculpatele M.F. şi P.D.E.

În primul rând, Înalta Curte apreciază ca fiind justificată reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti în favoarea ambelor inculpate.

Desigur, aplicarea art. 74 - 76 C. pen. anterior este facultativă şi nu obligatorie. Spre deosebire de circumstanţele atenuante legale, care se aplică în virtutea legii şi se impun instanţei în mod obligatoriu, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. anterior sunt împrejurări de fapt care, numai prin raportare la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care a fost comisă şi la persoana făptuitorului, pot dobândi prin apreciere valenţe atenuante.

Circumstanţele atenuante sunt realităţi obiective ce nu pot fi ignorate dar, constatându-le, instanţa nu este obligată să le recunoască efectul atenuant, ci în mod facultativ, pe baza liberei sale aprecieri, poate stabili caracter atenuant anumitor stări, situaţii sau atitudini în funcţie de evaluarea globală pe care o face asupra gradului de pericol social al infracţiunii şi a periculozităţii infractorului.

Pe cale de consecinţă, reţinerea circumstanţelor atenuante nu este posibilă decât în situaţia în care împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

În speţă, împrejurările favorabile relevate de instanţa de fond duc la concluzia diminuării periculozităţii sociale a celor două inculpate şi justifică aplicarea sancţiunilor sub minimul special.

Deşi nu a avut o atitudine constantă, inculpata Ş.G.A. nu a negat faptele imputate, în materialitatea lor, iar pe de altă parte, nu poate fi ignorat raportul de subordonare faţă de inculpata M.F. şi atitudinea severă a acesteia manifestată în calitate de preşedinte a Judecătoriei R., evidenţiată prin probele administrate, inculpata Ş.G.A. comiţând infracţiunile în calitate de grefier, sub îndrumarea şi coordonarea inculpatei M.F.

În ce o priveşte pe inculpata B.D.M., pe lângă împrejurarea că aceasta a acţionat cu intenţie directă în scopul vătămării intereselor legale ale părţii vătămate B.Z.T., trebuie avute în vedere celelalte împrejurări concrete, şi anume: lipsa cunoştinţelor juridice şi faptul că a fost sfătuită de un avocat care a stabilit modul de comitere al infracţiunilor, împrejurări care, alături de lipsa antecedentelor penale, starea precară de sănătate şi o bună inserţie socială, fundamentează aprecierea primei instanţe referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante judecătoreşti.

În al doilea rând, împrejurările comiterii faptelor, ca şi circumstanţelor personale ale inculpatelor Ş.G.A. şi B.D.M., conduc la concluzia că pentru reeducarea acestora nu este necesară plasarea în regim de detenţie, individualizarea judiciară a executării sancţiunilor fiind stabilită de către prima instanţă în mod corect şi diferenţiat pentru cele două inculpate, în funcţie de numărul infracţiunilor comise şi calitatea de grefier a inculpatei Ş.G.A., care impune sancţionarea mai severă a acesteia prin stabilirea unui control judiciar şi a unor măsuri de supraveghere.

La individualizarea pedepsei trebuie să se ţină seama şi de datele ce-l caracterizează pe inculpat, căci datorită funcţiei şi scopului, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen. anterior (măsură de constrângere dar şi de reeducare, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni), adecvarea sancţiunii se realizează nu numai în raport cu fapta săvârşită, ci şi cu periculozitatea făptuitorului, cu gradul său de conştiinţă, de instrucţie şi moralitate, implicit, cu şansele de reeducare pe care le prezintă.

Cu privire la inculpata Ş.G.A., referitor la aplicarea pedepsei complementare, Înalta Curte apreciază că durata mare a termenului de încercare, ca şi controlul judiciar strict impus de către instanţa de fond, alături de comiterea faptei sub influenţa inculpatei M.F., conduc la concluzia că, în ce o priveşte, aplicarea interdicţiei de exercitare a profesiei nu mai este necesară, cu atât mai mult cu cât, conform art. 52 lit. f) din Legea nr. 567/2004, pronunţarea unei hotărâri de condamnare o pune în imposibilitate imediată de a exercita profesia, deoarece atrage eliberarea sa din funcţia de grefier.

IV. Aplicarea legii penale mai favorabile

1. Consideraţii generale

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Drept urmare, principiul activităţii legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare "în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă." Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Situaţia din speţă se încadrează în dispoziţiile mai sus menţionate, deoarece, după comiterea infracţiunilor şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

În ce priveşte mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile, trebuie avută în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În acelaşi sens a fost pronunţată şi Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale."

Cele două decizii nu stabilesc criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele deciziilor mai sus menţionate, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării apelului. În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime, şi nu pe instituţii autonome.

2. Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile

Pe baza situaţiei de fapt stabilită în mod corect de către instanţa de fond, având în vedere şi considerentele expuse în prezenta decizie referitor la încadrarea juridică a faptelor, la individualizarea pedepselor şi a modului de executare, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este legea nouă numai în ceea ce o priveşte pe inculpata P.D.E., în cazul celorlalte inculpate legea mai blândă fiind legea veche.

Astfel, în sarcina inculpatelor s-a reţinut comiterea a patru infracţiuni:

- abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior (fie în forma autoratului - inculpata M.F., fie în forma participaţiei penale a complicităţii - celelalte trei inculpate);

- fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru inculpatele M.F. şi Ş.G.A.);

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru inculpatele M.F. şi Ş.G.A.);

- fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru inculpata P.D.E.).

Din perspectiva normei de incriminare, elementele din conţinutul infracţiunilor mai sus menţionate, astfel cum erau reglementate de legea veche, se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la momentul soluţionării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificaţiei penale a faptelor imputate. Atât abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals şi falsul material în înscrisuri sub semnătură privată sunt în continuare prevăzute ca infracţiuni, nefiind dezincriminate.

Dispoziţiile art. 246 C. pen. anterior, care incriminau abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor au corespondent în dispoziţiile art. 297 C. pen. în vigoare, care a unificat infracţiunile prevăzute anterior în dispoziţiile art. 246, 247 şi 248 C. pen. din 1969. Prevederile art. 297 C. pen. în vigoare constituie o normă de incriminare globală, ce vizează toate acţiunile abuzive intenţionate ale unui funcţionar public, normă în cuprinsul căreia se regăseşte în totalitate şi în toate elementele constitutive conţinutul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. anterior.

De asemenea, legea nouă reglementează în continuare forma agravată şi specială a infracţiunii de abuz în serviciu, prin disp. art. 13² din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu şi în aplicarea legii penale mai favorabile, inculpatele au susţinut că încadrarea juridică este cea prevăzută de art. 246 C. pen. din 1969, fără reţinerea dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000, având în vedere că textul acestui din urmă articol a fost modificat prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2002 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286 privind Noul C. pen., care constituie legea penală mai favorabilă şi care prevede că "folosul trebuie să fie necuvenit", precizare care nu era specificată anterior, când fapta constituia infracţiune indiferent dacă folosul era cuvenit sau necuvenit.

Solicitarea este neîntemeiată.

Pe de o parte, implică o combinare a disp. art. 246 C. pen. anterior - legea veche, cu luarea în considerare a disp. art. 13² din Legea nr. 78/2000 din actuala reglementare - legea nouă (considerându-se că fapta nu întruneşte condiţia prevăzută de aceste din urmă dispoziţii), însă o atare aplicare a dispoziţiilor legale ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Pe de altă parte, se constată că faptele inculpatelor corespund şi actualelor dispoziţii din legea specială, ce reglementează forma agravată a infracţiunii de abuz în serviciu.

Într-adevăr, potrivit art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen., conţinutul art. 13² din Legea nr. 78/2000 a fost modificat, iar în prezent are următorul cuprins: "în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".

Anterior, dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 aveau următorul conţinut: "Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani".

Această modificare nu operează însă o schimbare a conţinutului acestei forme agravate a infracţiunii de abuz în serviciu. Pe lângă adaptarea dispoziţiei din legea specială cu noua reglementare a abuzului în serviciu (art. 297 C. pen. în vigoare), în realitate, legea nouă a adus o modificare formală, de redactare a normei de incriminare, sintagma "avantaj patrimonial sau nepatrimonial" fiind înlocuită cu aceea de "folos necuvenit" fără schimbarea conţinutului constitutiv.

În lipsa unei definiţii legale, sintagma "folos necuvenit", a fost explicitată în doctrină şi consacrată în jurisprudenţă ca semnificând orice avantaj patrimonial sau nepatrimonial obţinut în urma demersului infracţional, şi care nu este cuvenit, nu pentru că nu este datorat unei persoane, ci pentru că a fost obţinut ca urmare a săvârşirii unei fapte penale.

Or, împrejurarea că drepturile numiţilor B.I., C.V., Ş.N., alături de C.Ş.D. şi Ş.M. (fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), respectiv drepturile inculpatei B.D.M. (fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu), au fost consfinţite prin hotărâri judecătoreşti nelegale, pronunţate în urma unui lung şir de încălcări a normelor procedurale şi regulamentare, prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, afectează şi natura folosului obţinut în acest fel, care devine un folos necuvenit, ceea ce atrage reţinerea formei agravate a abuzului în serviciu prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Drept urmare, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa de apel trebuie să aibă în vedere, comparativ:

- potrivit legii vechi, disp. art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen. anterior, care prevăd sancţiunea pedepsei închisorii de la 3 la 15 ani;

- potrivit legii noi, disp. art. 13² din Legea nr. 78/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 297 C. pen. în vigoare, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, infracţiune a cărei limite se majorează cu o treime, aşa încât pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare.

O altă modificare importantă vizează infracţiunile de fals intelectual, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, comise în formă agravată, având în vedere că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012.

Se impune, în primul rând, să se stabilească natura juridică a disp. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece apărarea a invocat dispoziţiile art. 4 din C. pen. şi a susţinut că a intervenit o dezincriminare parţială a faptelor de fals şi uz de fals.

Conform art. 4 C. pen. în vigoare: "legea nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", acest text având corespondent în dispoziţiile art. 12 alin. (1) C. pen. anterior. De asemenea, potrivit normelor tranzitorii, respectiv art. 3 din Legea nr. 187/2012: "dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată comisă sub imperiul vechii legi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiuni, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii".

În speţă, nu sunt aplicabile niciuna din aceste dispoziţii, care se referă la situaţia în care fapta prevăzută anterior de legea penală nu mai este incriminată ca infracţiune de legea nouă.

În plus, trebuie luat în considerare şi faptul că dezincriminarea are în vedere forma tip, şi nu formele agravate.

Se constată însă, că prevederea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu reprezintă un element constitutiv care are legătură cu elementele de tipicitate ale infracţiunilor de fals, care să fi afectat conţinutul incriminării şi să conducă la situaţia în care faptele să nu mai fie prevăzute ca infracţiuni de legea penală nouă.

Astfel, potrivit acestei dispoziţii legale, sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie "falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune".

Prin voinţa legiuitorului, un anume scop al comiterii infracţiunilor de fals şi uz de fals constituia un element circumstanţial şi determina incriminarea unei forme agravate a acestor infracţiuni, sancţionată cu o pedeapsă mai severă. Faptul că legea nouă a înlăturat acest element circumstanţial agravant prin abrogarea art. 17 din Legea nr. 78/2000 nu afectează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de fals şi uz de fals şi nu influenţează incriminarea infracţiunii în forma tip prevăzută în Codul penal, aşa încât nu sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la dezincriminare.

Este neîntemeiată şi solicitarea inculpatelor M.F., P.D.E. şi Ş. de a se stabili legea penală mai favorabilă ca fiind legea veche, dar prin înlăturarea dispoziţiilor din legea specială, respectiv prin reţinerea disp. art. 289, art. 290 şi art. 291 C. pen. din 1969, fără aplicarea art. 17 din Legea nr. 78/2000.

Solicitarea nu poate fi admisă, deoarece tinde la crearea unei lex tertia.

În aplicarea legii penale mai favorabile, criteriul aprecierii globale impune aplicarea unitară a dispoziţiilor, fie din legea veche, fie din legea nouă, fără a le putea combina. Deşi dispozitivul nu prevede expres, prin considerentele Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, se clarifică interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face prin aprecierea globală şi prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi, cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente, şi nu prin luarea în considerare a dispoziţiilor sau instituţiilor autonome.

Chiar şi în concepţia aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, nu puteau fi combinate dispoziţii lipsite de autonomie funcţională, cum este un element circumstanţial ce determină o formă agravată a unei infracţiuni.

Drept urmare, potrivit legii vechi, infracţiunile de fals şi uz de fals trebuie încadrate în conformitate cu toate dispoziţiile legale în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, neputându-se cumula dispoziţiile legii vechi şi dispoziţiile legii noi, căci în acest fel, dată fiind succesiunea în timp a legilor penale, s-ar crea o lex tertia, ceea ce nu poate fi admis.

Prevederea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 reprezintă un element circumstanţial agravant, ce face parte din conţinutul normativ al unei forme speciale a infracţiunilor de fals şi uz de fals.

Dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu au caracter autonom faţă de norma de incriminare şi, împreună cu elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare C. pen. anterior (după caz, art. 289, art. 290, art. 291) caracterizează faptele inculpatelor, potrivit legii vechi, atrăgând reţinerea acestei forme agravate a infracţiunilor de fals şi uz de fals.

Faptul că această formă a infracţiunii nu este prevăzută în Codul penal anterior, în dispoziţiile ce incriminează falsurile şi uzul de fals, ci într-o lege specială, se datorează unor raţiuni de tehnică legislativă şi nu modifică natura juridică a dispoziţiei legale examinate, respectiv element circumstanţial agravant, şi nici caracterul unitar al variantei agravate a infracţiunilor de fals şi uz de fals.

Pe cale de consecinţă, dispoziţia art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu are o autonomie funcţională, fiind legată intrinsec de dispoziţiile ce incriminează infracţiunile de fals şi uz de fals, împreună cu care realizează un tot unitar, aşa încât nu poate fi analizată separat din perspectiva incriminării, potrivit legii vechi.

Bineînţeles, luând în considerare aplicarea unitară a dispoziţiilor de drept substanţial în vigoare după data de 1 februarie 2014, la evaluarea legii penale mai favorabile, vechile dispoziţii, care incriminau o formă agravată, nu mai pot fi reţinute potrivit legii noi.

Drept urmare, infracţiunea de fals intelectual, încadrată potrivit legii vechi în art. 289 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, care prevedeau pedeapsa închisorii de la 6 luni la 7 ani (6 luni la 5 ani conform art. 289 C. pen. anterior, al cărui maxim se majora cu 2 ani potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), are ca şi corespondent în legea nouă infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. în vigoare, care se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, care prevedea pedeapsa închisorii de la 3 luni la 4 ani sau amendă [3 luni la 2 ani conform art. 290 C. pen. anterior, al cărei maxim se majora cu 2 ani conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], are ca şi corespondent aceeaşi infracţiune, reglementată de art. 322 C. pen. în vigoare, care prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare, sau amendă.

Infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 5 ani când înscrisul este oficial [3 luni la 3 ani conform art. 291 C. pen. anterior, cu un maxim majorat cu 2 ani conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], se regăseşte în dispoziţiile art. 323 C. pen. în vigoare şi este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, sau cu amendă.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, potrivit mecanismului de apreciere globală a legii penale mai favorabile, trebuie examinate toate dispoziţiile de drept substanţial, nu doar cele care vizează aplicarea pedepsei, aşa încât, pentru stabilirea legii mai blânde, trebuie avute în vedere toate dispoziţiile incidente, respectiv cele ale Codului penal anterior, comparativ cu cele ale Codului penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Din această perspectivă, se constată că în cauză îşi găsesc aplicabilitate şi prevederile referitoare la forma continuată a infracţiunii, concursul de infracţiuni, modalitatea de individualizare a executării pedepsei prin suspendare sub supraveghere, dar şi cele referitoare la circumstanţele atenuante judecătoreşti.

Dispoziţiile referitoare la forma continuată a infracţiunii prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior au corespondent în prevederile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd însă o condiţie suplimentară în cazul infracţiunilor de rezultat, respectiv unicitatea subiectului pasiv.

Această condiţie trebuie apreciată în concordanţă cu art. 238 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."

Drept urmare, în ce le priveşte pe inculpatele M.F. şi Ş.G.A., dispoziţiile legii noi referitoare la forma continuată a infracţiunii nu sunt aplicabile în speţă referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la pct. 1 din rechizitoriu, deoarece există 3 subiecţi pasivi principali, ceea ce, potrivit legii noi, ar determina schimbarea încadrării juridice prin reţinerea a 3 asemenea infracţiuni.

În final, alături de infracţiunea prevăzută la pct. 2 din rechizitoriu, în sarcina celor două inculpate ar trebui să se reţină, potrivit legii noi, comiterea a 4 infracţiuni de abuz în serviciu.

Cu privire la tratamentul sancţionator al infracţiunii comise în forma continuată se constată că, potrivit art. 42 C. pen. anterior se aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită la care se putea adăuga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34 C. pen. anterior (respectiv pedeapsa putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim era neîndestulător se putea aplica un maxim de până la 5 ani), pe când potrivit art. 36 alin. (1) C. pen. în vigoare, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii.

În ce priveşte circumstanţele atenuante, se constată că prin sentinţa atacată au fost reţinute în favoarea inculpatei Ş.G.A. dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. anterior, respectiv circumstanţe atenuante judecătoreşti constând în atitudinea pozitivă la locul de muncă, lipsa antecedentelor penale, dar şi raportul de subordonare în care se afla inculpata faţă de M.F. şi comportamentul extrem de autoritar al acesteia din urmă, care a creat dificultăţi inculpatei Ş.G.A.

Se constată, astfel, că circumstanţele atenuante nu vizează exclusiv datele personale ale inculpatei Ş., care nu ar mai putea fi reţinute potrivit legii noi, în temeiul art. 75 C. pen., ci şi împrejurări legate de fapta comisă şi care diminuează gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului, aspecte care pot fi reţinute cu valoare de circumstanţe atenuante şi potrivit legii noi, în temeiul art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. în vigoare, cu efectul prevăzut de art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare, respectiv reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege.

De asemenea, au fost reţinute circumstanţele atenuante judecătoreşti prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior în favoarea inculpatei B.D.M., mai precis, lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpata a suferit în cursul judecăţii de o boală gravă, dar şi împrejurarea că a comis faptele sub îndrumarea unui cunoscător al legii, şi anume inculpata P.D.E., pe care a angajat-o ca avocat.

Şi în cazul acestei inculpate, ultima împrejurare relevată, care diminuează gravitatea infracţiunii, poate fi valorificată potrivit legii noi în temeiul art. 75 alin. (2) lit. b) rap la art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei.

Dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni prev. de art. 33 - 34 C. pen. anterior au corespondent în dispoziţiile art. 38 - 39 C. pen. în vigoare, însă, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, în reglementarea actuală se instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu. Astfel, pedeapsa rezultantă se stabileşte diferit de legea veche, mai precis, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse.

În concluzie, în legătură cu stabilirea legii penale mai favorabile în cauza de faţă, Înalta Curte constată că, în ciuda tratamentului sancţionator mai blând prevăzut de legea nouă pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în cazul inculpatelor M.F., Ş. şi B., legea nouă nu poate retroactiva şi nu poate fi reţinută ca mitior lex, chiar în condiţiile aplicării dispoziţiilor referitoare la circumstanţele atenuante în ce le priveşte pe inculpatele Ş. şi B., din cauza prevederilor referitoare la forma continuată a infracţiunii şi la concursul de infracţiuni, iar în ce le priveşte pe inculpatele Ş. şi B., şi a prevederilor legale referitoare la modalitatea de executare a pedepselor, ceea ce - prin apreciere globală - generează un tratament sancţionator mult mai aspru.

Astfel, în cazul inculpatei M.F., potrivit legii noi, pentru fiecare din cele 3 infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. în vigoare (pct. 1 din rechizitoriu), respectiv pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. în vigoare (pct. 2 din rechizitoriu), i s-ar aplica pedeapsa închisorii de câte 2 ani şi 8 luni şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita o funcţie publică; pentru fiecare din cele două infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare, i s-ar aplica pedeapsa de câte 1 şi 6 luni închisoare, iar pentru fiecare din cele două infracţiuni de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare, s-ar aplica pedeapsa închisorii de câte 1 an şi 6 luni.

Conform art. 38 rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare, s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-ar adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, aşa încât pedeapsa rezultantă ar depăşi cu mult pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată potrivit legii vechi.

În condiţiile executării în regim de detenţie a pedepsei, apare evident că legea veche este mai favorabilă.

De asemenea, în cazul inculpatei Ş.G.A., datorită numărului infracţiunilor reţinute în sarcină (4 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în loc de 2 asemenea infracţiuni), dar şi aplicării dispoziţiilor art. 38, 39 C. pen. în vigoare privind tratamentul sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, cu toate că pot fi reţinute circumstanţe atenuante, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai mare decât pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa apelată.

În plus, cuantumul pedepsei rezultante ar depăşi limita de 3 ani închisoare prev. de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen. în vigoare şi ar împiedica suspendarea sub supraveghere, impunând executarea pedepsei în regim de detenţie.

Astfel, reţinând că limitele de pedeapsă se reduc cu o treime ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, s-ar aplica 4 pedepse de câte 1 an şi 10 luni închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în baza art. 48 C. pen. în vigoare rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. în vigoare, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare; 2 pedepse de câte 8 luni închisoare pentru fals intelectual, în baza art. 321 C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare şi art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare; două pedepse de câte 2 luni închisoare pentru uz de fals, în baza art. 323 C. pen. în vigoare cu aplicarea art. 35 C. pen. în vigoare şi art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare.

Şi în cazul acestei inculpate, conform art. 38 rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare, s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 10 luni închisoare, la care s-ar adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă depăşind pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată potrivit legii vechi.

În ce o priveşte pe inculpata B.D.M., se constată că limitele de pedeapsă se reduc cu o treime urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante, aşa încât, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în vigoare rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. în vigoare, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. în vigoare, s-ar aplica pedeapsa închisorii de 1 an, 9 luni şi 40 de zile, iar pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul art. 322 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare şi art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., inculpata ar putea fi condamnată la pedeapsa închisorii de 2 luni (pct. 2 din rechizitoriu).

Conform art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare, s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an, 9 luni şi 40 de zile închisoare, la care s-ar adăuga o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 20 de zile închisoare, aşa încât inculpata ar executa în final, pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare.

Deşi această pedeapsă rezultantă este mai mică decât cea aplicată potrivit legii vechi prin hotărârea atacată (cu o lună), raţiunile ce vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei impun, şi în cazul inculpatei B.D.M., stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind legea veche, cu atât mai mult cu cât în cazul acestei inculpate s-a dispus suspendarea condiţionată, instituţie care nu a mai fost preluată cu acelaşi conţinut în legea nouă.

Dispoziţiile art. 81 şi următoarele C. pen. anterior sunt mult mai favorabile decât art. 91 şi următoarele C. pen. în vigoare privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar aplicarea art. 83 şi următoarele C. pen. în vigoare privind amânarea aplicării pedepsei nu poate fi luată în considerare, apreciindu-se necesară aplicarea pedepsei.

Astfel, la stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate dispoziţiile de drept substanţial, inclusiv cele referitoare la obligaţiile impuse pe perioada termenului de încercare şi, nu în ultimul rând, consecinţele condamnării din perspectiva modului de reglementare al reabilitării de drept în legea nouă.

Aplicarea legii noi este mult mai oneroasă, în primul rând, prin stabilirea unor măsuri de supraveghere şi impunerea unor obligaţii pe perioada termenului de încercare (potrivit art. 93, 94 C. pen. în vigoare), inexistente conform art. 81 - 82 C. pen. anterior, dar şi diferenţelor esenţiale în ce priveşte efectele suspendării executării pedepsei.

Astfel, dacă potrivit art. 86 C. pen. anterior, condamnatul este reabilitat de drept la împlinirea termenului de suspendare în situaţia în care nu a săvârşit din nou o infracţiune sau nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate în acest termen, în conformitate cu disp.art. 98 C. pen. în vigoare, consecinţa este doar aceea că pedeapsa se consideră executată, fără a interveni reabilitarea. Potrivit art. 165 rap. la art. 167 alin. (4) C. pen. în vigoare, reabilitarea ar interveni de abia după trecerea unui termen de 3 ani de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Obligaţiile impuse şi efectele suspendării trebuie luate în considerare cu prioritate faţă de durata termenului de încercare, iar dispoziţiile mult mai favorabile din legea veche privind suspendarea condiţionată prevalează chiar şi în raport de cuantumul mai redus al pedepsei rezultante (care ar fi mai mic numai cu o lună) şi, pe cale de consecinţă, de cuantumul mai redus al termenului de încercare care ar putea fi stabilit potrivit legii noi.

Dimpotrivă, în ce o priveşte pe inculpata P.D.E., legea nouă este mai favorabilă în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel a stabilit că se impune executarea pedepsei în regim de detenţie şi nu suspendarea sub supraveghere, astfel cum s-a dispus prin hotărârea atacată.

Astfel, potrivit legii noi, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. în vigoare rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare, inculpata poate fi condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-ar interzice drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. în vigoare, inclusiv dreptul de a exercita profesia de avocat pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

Pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul art. 322 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare, ar putea fi condamnată la pedeapsa închisorii de 6 luni.

Conform art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare, s-ar aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-ar adăuga o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 2 luni închisoare, aşa încât inculpata ar executa în final, în regim de detenţie, pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, mai mică decât pedeapsa rezultantă de 3 ani, aplicată potrivit legii vechi prin hotărârea atacată.

Drept urmare, în cazul inculpatei P.D.E. se impune aplicarea în totalitate a dispoziţiilor de drept substanţial din legea nouă.

V. Soluţionarea laturii civile

Criticile formulate sub acest aspect de către inculpate şi de părţile civile sunt apreciate ca nefondate, pentru următoarele motive:

Referitor la apelul inculpatelor:

Luând în considerare aspectele expuse cu ocazia analizei existenţei vătămării şi calităţii numitului B.Z.T. şi a SC G.C. SRL, de subiecţi pasivi ai raportului de drept penal de conflict (supra, capitolul II.1), Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de inculpate referitor la lipsa calităţii de parte vătămată şi la imposibilitatea acordării de despăgubiri.

Aşa cum s-a stabilit cu ocazia examinării elementelor constitutive, atât B.Z.T. cât şi SC G.C. SRL au calitate de părţi vătămate raportat la infracţiunea de abuz în serviciu, aşa încât exercitarea acţiunii civile este admisibilă, legea procesual penală dând dreptul părţii vătămate să se constituţie parte civilă [art. 14 alin. (2) C. proc. pen. anterior, la fel ca şi art. 19 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare].

În ce o priveşte pe SC G.C. SRL, Înalta Curte constată că, în mod tradiţional, posibilitatea ca o persoană juridică să fie subiect al raportului de drept substanţial şi, pe cale de consecinţă, de drept procesual penal, dobândind calitate de persoană vătămată prin infracţiune, era respinsă, dată fiind concepţia Codului penal anterior, adoptat în perioada guvernată de mentalitatea comunistă, când nu existau, practic, iniţiativă privată şi subiecte de drept privat. Datorită schimbării naturii relaţiilor sociale după anul 1990 şi diversificării modalităţilor de comitere a infracţiunilor, dar şi modificărilor legislative intervenite, doctrina şi practica judiciară au consacrat posibilitatea ca persoana juridică să poată fi atât subiect activ, cât şi subiect pasiv în cadrul acţiunii penale.

Desigur, în cazul persoanei juridice, vătămarea cauzată prin comiterea infracţiunii poate fi doar morală sau materială, neavând aptitudinea de a suferi o vătămare fizică.

Drept urmare, SC G.C. SRL are nu doar vocaţia de a deveni parte vătămată, ci şi de a a fi dezdăunată, deoarece a suferit o vătămare prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Sunt îndeplinite, astfel, toate condiţiile legale pentru exercitarea acţiunii civile atât de către B.Z.T., cât şi de către SC G.C. SRL.

În speţă, vătămarea a constat în încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale, susceptibile însă de producerea unor efecte patrimoniale, cuantificabile, aşa încât nu se poate nega posibilitatea acordării daunelor, inclusiv a celor morale.

Apelul părţii civile B.Z.T.:

Constatarea calităţii de parte vătămată şi a admisibilităţii exercitării acţiunii civile nu-i dă, în mod automat, dreptul de a obţine în integralitate despăgubirile solicitate, examinarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale realizându-se în conformitate cu dispoziţiile civile, prin verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Instanţa de fond a respectat toate aceste rigori şi a stabilit în mod corect că nu toate pretenţiile civile ale părţii vătămate B.Z.T. vizează paguba cauzată prin comiterea infracţiunii, aşa încât nu este îndeplinită cerinţa existenţei raportului de cauzalitate între fapta ilicită comisă de inculpate şi prejudiciu.

La soluţionarea acţiunii civile alăturate celei penale trebuie să se ţină seama de natura şi întinderea vătămării suferite de B.Z.T., astfel cum a fost stabilită la analiza conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu de către instanţa de fond, dar şi de apel (capitolul II.1.b).

Or, cum în mod corect a arătat instanţa de fond, pretenţiile materiale şi morale ale părţii vătămate B.Z.T. exced acestor limite, neputând fi acordate despăgubiri pentru prejudicii al căror izvor nu îl constituie infracţiunile comise de inculpate.

În acest sens, se constată lipsa raportului de cauzalitate între fapta penală şi prejudiciu referitor la: cheltuielile cu întreţinerea lui K.M. începând cu luna decembrie 2006 până în luna august 2009, reparaţiile efectuate la garsoniera în litigiu, plata întreţinerii imobilului din ianuarie 2007 până în august-septembrie 2009, onorariile avocaţilor care au reprezentat-o pe K.M. în procesele cu P.M., datoriile pe care le-a plătit în contul lui K.M. persoanelor de la care aceasta împrumutase diferite sume de bani.

De asemenea, neexecutarea obligaţiei contractuale asumate de către K.M. prin contractul de întreţinere din 20 iunie 2009 nu este consecinţa faptelor ilicite săvârşite de inculpate, ci exprimă voinţa liber exprimată a acesteia, neinfluenţată de faptele ce fac obiectul cauzei penale de faţă.

În consecinţă, nu pot fi acordate despăgubiri referitoare la eventualele prejudicii suferite de B.Z.T., urmare a răzgândirii numitei K.M. cu privire la persoana căreia îi transmite dreptul de proprietate asupra garsonierei, fiind vorba exclusiv de raporturile civile dintre cei doi cocontractanţi.

Singurul prejudiciu material aflat în legătură de cauzalitate cu infracţiunea de abuz în serviciu constă în cheltuielile de judecată plătite de B.Z.T. în Dosarul nr. 5404/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, înregistrat la solicitarea inculpatei B.D.M. în legătură cu intabularea dreptului de proprietate asupra garsonierei obţinute prin Sentinţa civilă nr. 2508 din 29 septembrie 2009 a Judecătoriei R.. Drept urmare, în mod justificat, instanţa de fond a acordat despăgubiri materiale în cuantum de 1100 lei, corespunzător dovezilor existente la dosar.

Din aceste motive, nu se mai impune analiza înscrisurilor depuse la dosar de partea vătămată în dovedirea întinderii celorlalte prejudicii, care nu au fost cauzate prin faptele penale reţinute în sarcina inculpatelor.

În ce priveşte acordarea daunelor morale, la soluţionarea acţiunii civile şi cuantificarea prejudiciului moral suferit prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, trebuie avute în vedere natura şi limitele vătămării suferite de B.Z.T. Aşa cum a reţinut instanţa de fond, dar şi potrivit aprecierii instanţei de apel (capitolul II.1.b), vătămarea a constat în încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale.

B.Z.T. nu era titularul dreptului de proprietate asupra garsonierei, aşa încât pronunţarea în mod nelegal de către inculpata M.F. a hotărârii judecătoreşti ce atesta dreptul de proprietate al inculpatei B. nu a adus atingere unui drept real, ci dreptului de creanţă specific unui contract de întreţinere cu promisiune de vânzare-cumpărare.

După pronunţarea hotărârii, dar mai înainte de a afla despre aceasta, B.Z.T. nu a valorificat dreptul de a solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ci a formulat o acţiune civilă prin care solicita transformarea într-o sumă de bani a clauzei de întreţinere zilnică din contractul încheiat cu K.M. (Dosar nr. 14563/303/2009 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti).

Pe de altă parte, pronunţarea în mod nelegal a hotărârii care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare s-a făcut tocmai în scopul de a împiedica sau îngreuna valorificarea de către B.Z.T. a drepturilor obţinute prin contractul de întreţinere, corelativ cu asigurarea dobândirii de către inculpata B. a dreptului de proprietate, ceea ce, în mod firesc, a generat pentru B.Z.T. sentimente de nedreptate, umilinţă, nemulţumire şi frustrare, dar şi dorinţa de a se restabili adevărul, ceea ce a implicat formularea de către partea vătămată a mai multor plângeri şi memorii adresate organelor judiciare şi altor instituţii ale statului.

Pentru toate aceste motive, instanţa de apel constată existenţa unui prejudiciu moral, apreciind că pentru acoperirea acestuia este suficientă acordarea de daune morale în cuantumul stabilit prin sentinţa atacată.

Este nefondată şi critica formulată de partea civilă referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată ce i-au fost acordate.

În faţa instanţei de apel, partea civilă a solicitat o sumă mult mai mare, incluzând cheltuieli de judecată generate în alte dosare, şi care nu au legătură cu cauza de faţă.

În mod corect, instanţa de fond a luat în considerare doar cheltuielile efectuate în cauza de faţă pentru plata avocatului şi pentru deplasarea la judecata de fond a părţii civile şi a avocatului, în conformitate cu dovezile existente la dosar.

Pe de altă parte, în temeiul art. 193 alin. (2) C. proc. pen. anterior (în vigoare la data pronunţării sentinţei - ce are corespondent în disp. art. 276 alin. (2) C. proc. pen. actual), instanţa poate obliga pe inculpat la plata parţială a cheltuielilor judiciare, când acţiunea civilă este admisă numai în parte, ceea ce este cazul şi în speţă.

Apelul exercitat de partea civilă SC G.C. SRL:

Din cuprinsul declaraţiei de apel rezultă că hotărârea este criticată atât de numitul I.G.M. în nume personal, cât şi de SC G.C. SRL Bucureşti, motivele vizând despăgubirile materiale şi morale ale persoanei fizice, iar în ceea ce priveşte persoana juridică, numai cuantumul daunelor morale.

Se constată, de asemenea, că în afara acestor solicitări, apelul nu a fost motivat, unele precizări fiind făcute de numitul I.G.M. cu ocazia audierii acestuia în calitate de parte vătămată, când a arătat faptul că nemulţumirea vizează respingerea pretenţiilor materiale care aveau în vedere despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin imposibilitatea continuării proiectului "Staţie de incinerare deşeuri medicale şi periculoase", precum şi prin cheltuielile generate de formularea plângerilor către Consiliul Superior al Magistraturii şi deplasările la parchet şi instanţă.

Se constată perpetuarea aceleiaşi confuzii între patrimoniul persoanei fizice I.G.M. - administrator şi reprezentant legal al SC G.C. SRL şi patrimoniul acestei din urmă persoane juridice, aceasta fiind cea care are calitate de proprietar al terenului ce a făcut obiectul litigiilor generate în mod artificial, finalizate prin pronunţarea de către inculpata M.F. a hotărârilor judecătoreşti civile ce fac obiectul cauzei penale de faţă.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced (capitolul II - încadrarea juridică a faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor), I.G.M. nu are calitate de parte vătămată, aşa încât, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea civilă exercitată de acesta în nume propriu.

Cât priveşte pretenţiile civile formulate de SC G.C. SRL Bucureşti, se constată că au fost examinate în mod detaliat de către instanţa de fond, prin referire la toate probele administrate, fără ca situaţia să fie modificată în urma judecăţii desfăşurată în calea de atac a apelului, când partea civilă nu a solicitat administrarea de probe noi.

Dimpotrivă, la solicitarea inculpatei M.F., instanţa de apel a făcut verificări în legătură cu pronunţarea Sentinţei nr. 236 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa şi apoi, din oficiu, Înalta Curte a solicitat relaţii cu privire la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, rezultând că prin Decizia civilă nr. 1108 din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti a fost respins ca nefondat recursul SC G.C. SRL.

Aceste relaţii au confirmat aspectele avute în vedere de către instanţa de fond care, şi pe baza acestor hotărâri judecătoreşti, a stabilit în mod corect că pretenţiile materiale ale SC G.C. SRL şi eventualele prejudicii reclamate de aceasta nu au legătură de cauzalitate cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatelor. Din respectivele hotărâri judecătoreşti civile reiese, astfel, că motivul pentru care nu a fost pus în aplicare proiectul invocat de partea civilă, a fost lipsa autorizaţiei de construire, împotriva căreia a fost formulată plângere de către primarul comunei T., plângerea fiind admisă prin Sentinţa nr. 236/2010 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă irevocabilă.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate SC G.C. SRL, instanţa de apel apreciază că nu se impune a fi majorat, acesta fiind stabilit de prima instanţă printr-o corectă apreciere a naturii şi amplorii vătămării, fiind necesar a lua în considerare şi împrejurarea că, în final, dreptul de proprietate al SC G.C. SRL asupra terenului nu a fost afectat.

VI. Sunt nefondate şi criticile formulate de inculpata M.F. cu privire la desfiinţarea înscrisurilor falsificate.

Pe de o parte, s-a criticat anularea actelor false pe motiv că nu au fost ridicate originalele dosarelor constituite la Judecătoria R. şi originalele hotărârilor judecătoreşti susţinându-se că, din acest motiv, trebuia să se dispună anularea copiilor acestor înscrisuri şi nu a originalelor.

Susţinerea inculpatei M.F. este contrazisă de materialul probator, din care reiese că Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a solicitat şi a primit de la Judecătoria R. dosarele civile ce fac obiectul acuzaţiei penale, în original, iar după consultare, au fost restituite, la dosarul de urmărire penală fiind ataşate copiile acestor dosare.

Instanţa de fond a dispus în mod corect şi în conformitate cu disp. art. 348 C. proc. pen. (în vigoare la data pronunţării), desfiinţarea înscrisurilor falsificate cu referire la originalul acestor înscrisuri, indicând cu precizie despre ce documente este vorba şi unde anume se găsesc.

Pe de altă parte, inculpata M.F. a criticat dispoziţia de anulare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aceste cauze civile, susţinând că este nelegală, deoarece singurul remediu legal l-ar constitui formularea unei cereri de revizuire în conformitate cu disp. art. 322 C. proc. civ. (făcând referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, care nu mai sunt în vigoare din 15 februarie 2013).

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. în vigoare: "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză;".

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, de retractare, un remediu pentru înlăturarea erorilor de fapt, ce dă posibilitatea instanţei care a pronunţat hotărârea să revină asupra ei şi să rejudece cauza.

Situaţia din speţă este cu totul diferită.

În primul rând, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se aplică atunci când se constată comiterea de către judecătorii care au pronunţat hotărârea sau care au participat la soluţionarea procesului civil, a unor infracţiuni în legătură cu respectivul proces, care infirmă imparţialitatea acestora şi pun la îndoială corectitudinea soluţiei, fie referitor la aflarea adevărului, fie la respectarea legii. Este vorba despre anumite acte concrete, ce au legătură cu soluţionarea cauzei, şi nu despre fapte de gravitatea, amploarea şi repetabilitatea celor din speţă, care au afectat desfăşurarea în totalitate a procesului civil.

Dispoziţia legală mai sus menţionată reglementează un remediu procedural ce are în vedere un proces civil real, generat în mod legal, pe când, în speţă, întreaga procedură s-a desfăşurat în mod fictiv, fără să se pună problema reluării judecăţii în respectivele cauze civile, în condiţiile în care, în unele dintre ele, nu fuseseră formulate nici măcar cereri de chemare în judecată (pct. 1 din rechizitoriu).

În al doilea rând, cazul de revizuire referitor la înscrisurile false nu priveşte actele întocmite în cursul procedurii judiciare, ci mijloacele de probă ce au fundamentat soluţia. Spre deosebire de această situaţie, în speţă, este vorba despre hotărârile pronunţate în mod nelegal în cauzele civile, ce constituie chiar obiectul material al infracţiunilor de fals, aşa încât se impunea desfiinţarea acestora potrivit dispoziţiilor de drept penal, astfel cum instanţa de fond a dispus conform art. 348 C. proc. pen.

VII. În legătură cu cuantumul cheltuielilor judiciare datorate către stat, instanţa de apel apreciază fondată critica inculpatei M.F.

Astfel, se constată că prin hotărârea atacată, această inculpată a fost obligată la plata sumei de 11.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, susţinerile apelantei inculpate cu privire la faptul că parte a dosarului de urmărire penală este constituit prin multiplicarea nejustificată a mai multor înscrisuri, fiind confirmată de actele şi lucrările dosarului, aşa încât inutilitatea demersurilor de fotocopiere în mai multe exemplare a aceloraşi documente nu poate fi imputată inculpatei.

Luând în considerare cheltuielile justificate determinate de desfăşurarea urmăririi penale precum şi măsura în care soluţionarea cauzei în ceea ce o priveşte pe inculpata M.F. a determinat pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă efectuarea cheltuielilor ce au fost suportate de stat, având în vedere în acest sens amploarea acuzaţiilor penale aduse inculpatei M.F., mai mare decât acuzaţiile aduse celorlalte inculpate, instanţa de apel apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare către stat în sarcina acestei inculpate la suma de 6.600 lei.

VIII. Instanţa de apel apreciază ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă B.Z.T. de acordare a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelului, constând în onorariul de avocat în sumă de 2000 lei.

Având în vedere că toate criticile formulate sub aspectul laturii civile au fost respinse, iar admiterea apelului este determinată de acceptarea parţială a criticilor formulate de partea civilă referitor la latura penală, numai în ceea ce priveşte individualizarea executării pedepselor aplicate inculpatelor M.F. şi P.D.E., ce constituie un motiv de apel comun cu cel formulat de către Parchet, în conformitate cu dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa de apel apreciază că nu se impune acordarea în favoarea părţii civile a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchet, de inculpata M.F. (pentru aceasta, doar referitor la cuantumul cheltuielilor judiciare) şi de partea civilă B.Z.T.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând, va înlătura modalitatea de executare a pedepsei prin suspendare sub supraveghere şi va dispune ca inculpata M.F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., o va condamna pe inculpata P.D.E. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, iar în baza art. 67 alin. (2) C. pen., va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, cu aplicarea pedepsei accesorii cu acelaşi conţinut.

În baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., va dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 2 luni închisoare, aşa încât inculpata execută în final, în regim de detenţie, pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (respectiv de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o durată de 1 an, precum şi pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

Va obliga inculpata M.F. la plata sumei de 6600 lei, cheltuieli judiciare către stat, determinate de soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele Ş.G.A., P.D.E., B.D.M. şi de partea civilă SC G.C. SRL - prin administrator I.G.M.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet, de inculpata M.F. şi de partea civilă B.Z.T., vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi Ş.G.A., P.D.E., B.D.M. la plata a câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat şi partea civilă SC G.C. SRL la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpata M.F. şi de partea civilă B.Z.T.

Desfiinţează, în parte, Sentinţa penală nr. 80/F din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi, rejudecând:

1. Înlătură modalitatea de executare a pedepsei prin suspendare sub supraveghere, prevăzută de art. 86¹ Codul penal din 1969 şi dispune ca inculpata M.F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

2. În aplicarea art. 5 C. pen.:

- În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpata P.D.E. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv de a exercita profesia de avocat) C. pen., pe durata executării pedepsei.

- În baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 2 luni închisoare, aşa încât inculpata execută în final, în regim de detenţie, pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (respectiv de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (respectiv de a exercita profesia de avocat) C. pen.

Obligă inculpata M.F. la plata sumei de 6600 lei, cheltuieli judiciare către stat, determinate de soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele Ş.G.A., P.D.E., B.D.M. şi de partea civilă SC G.C. SRL - prin administrator I.G.M.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet, de inculpata M.F. şi de partea civilă B.Z.T., rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanta intimată inculpată M.F. şi pentru intimata inculpată A.F. se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanţii inculpaţi Ş.G.A., P.D.E., B.D.M. la plata a câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă partea civilă SC G.C. SRL la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 17 aprilie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 139/2015. SECŢIA PENALĂ. Intervenirea unei...		ICCJ. Decizia nr. 142/2015. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1313/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 1335/2015. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 139/2015. SECŢIA PENALĂ. Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 142/2015. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 144/2015. SECŢIA PENALĂ