ICCJ. Decizia nr. 372/2015. SECŢIA PENALĂ

Decizii penale ICCJ 2015


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 372/RC/2015

Dosar nr. 2529/1/2015

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2015

Asupra recursului în casaţie de faţă; în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr, 512 din 13 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în Dosarul nr. 2268/317/2014, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. (1) 15/1968) cu aplic. art. 5 C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul F.D., fiul lui A. şi Al., născut în loc. Turceni, judeţul Gorj, domiciliat în Turceni, str. B., judeţul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit a C. pen. (1) 15/1968) cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a aplicat inculpatului F.D. sancţiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei prev. de disp. art. 91 lit c C. pen. (1) 15/1968) cu aplic. art 5 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 96/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti a fost trimis în judecată inculpatul F.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit a C. pen. (L 15/1968).

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că la data de 06 ianuarie 2014, în jurul orelor 02:41, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au oprit pentru control autoutilitara marca F. cu numărul de înmatriculare B 002, autovehicul ce era condus de inculpatul F.D. şi circula din direcţia Peşteana Jiu - Târgu Cărbuneşti pe str. P., în intersecţia DJ 675 cu DJ 674 A.

S-a mai reţinut că, în prezenţa martorilor asistenţi U.C. şi R.I., pasager şi respectiv conducător auto al autoturismului cu numărul de înmatriculare GJ - 001, oprit de organele de poliţie în aceleaşi împrejurări în intersecţia dintre DJ 675 şi DJ 674 A, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager seria ARNF 0403, rezultând o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit testului din 06 ianuarie 2014.

Inculpatul a fost însoţit la Spitalul Orăşenesc Târgu Cărbuneşti unde a fost examinat clinic şi s-a procedat la recoltarea a două probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens, iar potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3/31 şi 4/32 din 14 ianuarie 2014, emise de SML Gorj, acesta a prezentat la ora 03:35 - 2,45 g/l iar la ora 04:35 - 2,15 g/l alcool pur în sânge.

S-a mai reţinut prin actul de sesizare că inculpatul a recunoscut că a consumat aproximativ 2 litri de vin alb în incinta unui bar situat peste stradă de Oficiul Poştal Ţicleni în jurul orelor 24:00 iar la ora 02:30 a pornit autoutilitara deplasându-se cel mult 50 de metri pentru a o parca într-o parcare special amenajată, însă a fost oprit de doi lucrători de poliţie care se aflau lângă autospeciala poliţiei staţionată vizavi de această parcare.

Ca elemente probatorii, au fost indicate procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile martorilor U.C., R.I., P.I.M., bonul alcooltest din 06 ianuarie 2014, procesul-verbal de recoltare probe biologice, buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3/31 şi 4/32 din 14 ianuarie 2014 emise de SML Gorj, cererea analiză IPJ Gorj, buletinul de examinare clinică emis de Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, declaraţiile inculpatului.

Niciuna dintre probe nu a fost contestată în procedura camerei preliminare, ele fiind de altfel însuşite şi în procedura judecăţii de către inculpat care a recunoscut în esenţă starea de fapt, recunoscând că a fost depistat de organele de poliţie la volanul autoutilitarei pe care o conducea şi pe care o pusese în mişcare pe drumul public, însă acţiunea sa a fost determinată oarecum fortuit de faptul că anterior autovehiculul fusese parcat de şoferul angajat la societatea pe care o administra într-un loc neregulamentar şi întrucât fusese avertizat că autoutilitara îngreuna traficul, chestiune ce putea atrage sancţionarea sa, considerase că poate să o mute într-un loc propriu staţionării în condiţiile în care consumase băuturi alcoolice.

Sintetizând materialul de urmărire penală dar şi declaraţiile date în faţa instanţei de către inculpat şi martorii U.C., P.I.M. şi R.I., instanţa a reţinut:

La data de 05 ianuarie 2014 inculpatul, în calitate de administrator al SC S. SRL Turceni, a efectuat mai multe operaţiuni de transport şi vânzare materiale de construcţii din Turceni la Filiaşi, Peşteana, ultima livrare trebuind a fi făcută în Ţicleni, operaţiunile fiind făcute cu ajutorul autoutilitarei pe care o deţinea şi care era condusă de martorul P.I.M., aflat în relaţii de prietenie cu inculpatul, întrucât acestuia din urmă îi fusese anulat permisul de conducere.

Conform declaraţiei acestui martor coroborată cu declaraţiile inculpatului, ajungând în Ţicleni în jurul orelor 19:00 şi găsind depozitul beneficiarului închis, acesta a hotărât că nu îşi are rost o reîntoarcere în Turceni pentru a reveni dimineaţa şi a descărca la depozitul din Ţicleni, aducându-i la cunoştinţă aceasta şoferului cu care venise, adică aceluiaşi martor, P.I.M., care însă i-a spus că nu poate rămâne peste noapte întrucât are anumite obligaţii familiale şi condiţii în care acesta a găsit o maşină de ocazie cu care s-a întors în Târgu Jiu.

Tot în declaraţiile date de şoferul ce l-a ajutat pe inculpat să efectueze transporturile menţionate s-a făcut referire la faptul că autoutilitara a fost lăsată pe drumul public, în zona Primăriei Ţicleni şi lângă liceul din localitate, în apropierea unei treceri de pietoni, aceste chestiuni fiind auzite în împrejurările apariţiei organelor de poliţie de către martorul asistent la suflarea în alcooltest şi anume martorul U.C. care precizează instanţei că a perceput în mod direct şi nemijlocit susţinerile inculpatului referitoare la faptul că fusese oprit, legitimat şi testat după ce parcase autoutilitara pe care personal martorul o indică într-adevăr ca fiind staţionată într-o parcare.

Conform propriilor declaraţii, coroborate cu declaraţiile martorului P.D., după ce s-au despărţit inculpatul intrase într-un local public să mănânce şi să bea, adăugându-se faptul că acesta ingerase băuturi alcoolice, aşa cum chiar el recunoaşte.

A mai reţinut instanţa că inculpatul nu a negat faptul că băuse şi nu a contestat valorile indicate de alcooltest, precum şi de buletinul de examinare a alcoolemiei.

Incontestabil inculpatul F.D. s-a făcut vinovat de aceea că, în stare de ebrietate, a pus în mişcare pe drumul public un autovehicul, fapta fiind prevăzută ca infracţiune atât de norma în vigoare la data săvârşirii ei, adică de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cât şi de disp. art 336 alin* 1 C. pen., instanţa apreciind însă că legea penală ieşită din vigoare este o lege penală mai favorabilă chiar dacă noua reglementare are ca alternativă şi pedeapsa amenzii penale, dat fiind tratamentul recidivei, inculpatul mai fiind condamnat la o pedeapsă de 8 luni cu suspendare condiţionată a executării pedepsei tot pentru o infracţiune similară prin Sentinţa penală nr. 989 din 01 iunie 2011 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Faţă de împrejurările şi modalitatea săvârşirii faptei şi a celorlalte elemente legate de persoana şi conduita inculpatului, în împrejurările reţinerii Codului penal din 1968 ca lege cuprinzând per ansamblu dispoziţii penale mai favorabile, instanţa a considerat însă că acţiunea ilicită a inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni prin prisma disp. art. 181 C. pen. (1) 15/1968).

Astfel, atâta timp inculpatul care avea practic un şofer care să îi conducă autoutilitara în condiţiile în care aceasta fusese parcată neregulamentar, stânjenind traficul şi fiind avertizat în legătură cu eventuale consecinţe contravenţionale, a hotărât să o deplaseze pe o mică porţiune de drum până într-o parcare în care anterior nu putuse fi lăsată întrucât, aşa cum arată martorul, era ocupată, în condiţii de intoxicaţie alcoolică acută a făcut acest lucru, fapta nu prezintă în sine gradul de pericol social al unei infracţiuni întrucât aduce o atingere minimă a valorii apărate de normă şi este lipsită în mod vădit de importanţă.

A mai adăugat instanţa că, pe lângă faptul că deplasarea a avut loc pe o porţiune mică de drum, a avut un scop de ordine publică, la o oră la care traficul era redus sau aproape inexistent şi peste valorile indicate de buletinul de examinare clinică ce determină generic beţia, în mod convenţional şi nu neapărat individual biologic, martorul R.I., martor asistent al organelor rutiere, declară chiar la urmărirea penală că a remarcat coerenţa în gândire şi vorbire a inculpatului, buletinul de examinare clinică indicând, de asemenea, orientare în spaţiu, atenţie concentrată şi judecată coerentă.

S-a mai apreciat de către instanţă că, declaraţia dată personal de inculpat la data de 06 ianuarie 2014, între orele 04:50 - 05:20, este marcată de cursivitate, logică, lipsită de dezacorduri gramaticale ori marcată de greşeli, sens în care consumul de alcool, cel puţin la nivel aparent, nu a avut un mare impact asupra capacităţilor bio-psiho-fiziologice şi motrice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului a susţinut că în mod nelegal a dispus prima instanţă renunţarea la aplicarea pedepsei, nefiind aplicabile disp. art. 80 alin. (2) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul fusese anterior condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, totodată, sancţiunea aplicată, ceea a amenzii administrative în cuantum de 1000 lei nemaifiind prevăzută de legea penală în vigoare.

A mai arătat că netemeinic a considerat prima instanţă că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni în condiţiile art. 181 C. pen. de la 1969, deşi aceasta prezintă un pericol social concret foarte ridicat.

De asemenea, a susţinut că în raport de pedeapsa anterioară, se impunea revocarea suspendării condiţionate şi executarea acesteia în regim de detenţie, alături de pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.

Prin Decizia penală nr. 484 din 6 aprilie 2015 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti împotriva Sentinţei penale nr. 512 din 13 noiembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în Dosarul nr 2268/317/2014.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând,

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 în infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. 1969, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 195/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin nerecurare.

În baza art. 44 alin,2 raportat la art. 39 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost revocată şi pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din durata celeilalte pedepse, rezultând, în final, o pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 20 de zile închisoare, care se va executa în regim de detenţie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 417 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să se facă conform procedurii simplificate reglementată de dispoziţiile art. 374 - 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Instanţa de fond, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, a reţinut o corectă situaţie de fapt, probatoriul administrat în faza urmăririi penale confirmând că în noaptea de 06 ianuarie 2014, în jurul orelor 2:40, inculpatul F.D. a condus autoutilitara marca F. cu nr. de înmatriculare B 002 pe DJ 675, în oraşul Ţicleni, deşi consumase băuturi alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 2,45 gr/l la prima recoltare a probelor biologice şi 2,15 gr/l ia cea de-a doua.

Aşa fiind, a apreciat că în mod temeinic a hotărât instanţa de fond că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

În raport de data comiterii faptei mai sus descrise, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La 01 februarie 2014, în cursul urmăririi penale, a intrat în vigoare noul C. pen., care incriminează şi sancţionează aceeaşi infracţiune în disp. art. 336 alin. (1).

Prima instanţă şi-a însuşit fără nicio cenzură încadrarea juridică stabilită prin actul de sesizare, fără a examina în concret cazurile de aplicare a legii penale mai favorabile, în raport de infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului şi de tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită în termenul de încercare a suspendării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 195/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare.

Totodată, stabilind încadrarea juridică potrivit legii vechi, prima instanţă a aplicat o instituţie prevăzută de legea nouă - renunţarea la aplicarea pedepsei, însă pe baza disp. art. 181 C. pen. de la 1969 împreună cu amenda administrativă prevăzută de art. 91 C. pen. de la 1969, realizând multiple combinări a legilor penale succesive, contrar principiului aplicării globale a legii penale favorabile, stabilit prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Examinând cazurile de aplicare a legii penale favorabile inculpatului F.D., Curtea a constatat că acesta este noul C. pen., nu datorită limitelor de pedeapsă care se menţin identice cu cele din reglementarea anterioară (de la 1 la 5 ani închisoare) ci datorită faptului că, în raport de antecedentele penale ale inculpatului este obligatorie aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie, fiind exclusă renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 C. pen.) amânarea aplicării pedepsei (art. 83 C. pen.), sau suspendarea sub supraveghere (art. 91 C. pen.), întrucât aceste instituţii sunt aplicabile numai în cazul condamnării anterioare pentru infracţiuni dezincriminate sau amnistiate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Totodată, Curtea a constatat că nici disp. art. 181 C. pen. de la 1969 nu sunt aplicabile, în raport de conduita inculpatului, condamnat anterior tot pentru o infracţiune împotriva siguranţei rutiere, clemenţa instanţei care i-a aplicat o pedeapsă de 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, fiind grav nesocotită prin săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, inculpatul dovedind constantă şi perseverentă atitudine contrară ordinii de drept şi valorilor sociale.

În concluzie, în baza art. 386 C. proc. pen., a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. penal 1969 în infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

Elemente de individualizare mai sus enunţate, care trebuie să se reflecte în sancţiunea aplicată, pentru a realiza funcţia de exemplaritate, pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni dar şi rolul educativ al pedepsei, în scopul reformării atitudinii inculpatului faţă de valorile sociale pe care le-a negat sistematic prin comiterea de infracţiuni, a determinat aprecierea Curţii că o pedeapsă de 1 an închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Având în vedere disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. 1969, care prevăd că regimul suspendării condiţionate se menţine inclusiv sub aspectul revocării şi după intrarea în vigoare a noului C. pen., se impune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 195/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare, pedeapsa a cărei executare a fost anterior suspendată, devenind executabilă.

Ultraactivitatea regimului suspendării condiţionate ca efect al art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 nu include însă şi mecanismul de alăturare aritmetică a acestei pedepse cu cea stabilită pentru infracţiunea nou săvârşită, tratamentul pluralităţii de infracţiuni aplicabil fiind cel prevăzut de noul C. pen. şi nu cel special stabilit de art. 83 C. pen., având în vedere principiul aplicării globale a legii penale favorabile, care exclude posibilitatea combinării dispoziţiilor din legile penale succesive.

Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a avut în vedere şi minuta deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 3 din 16 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 31/J/2014/Hp potrivit căreia, "în aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 C. pen., referitoare la pluralitatea intermediară."

S-a arătat că în cauză, pedeapsa anterioară a cărei executare a fost suspendată condiţionat este mai mică de 1 an (8 luni închisoare) astfel că, nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 41 alin. (1) C. pen., referitoare la primul termen al recidivei postcondamnatorii, nu există niciun motiv pentru a se proceda la cumularea aritmetică a pedepsei aplicată în cauza de faţă cu cea anterioară, sub imperiul noului C. pen. nemaifiind incidenţă starea de recidivă postcondamnatorie, ci pluralitatea intermediară (art. 44 alin. (1) noul C. pen.).

Tratamentul pluralităţii de infracţiuni se realizează în acest caz potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., în sensul că pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni (art. 39 lit. b) C. pen.).

În concluzie, valorificând considerentele mai sus evocate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. apelul declarat de Parchet a fost admis, cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei penale apelate în limitele arătate şi rejudecând, în baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 în infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. 1969, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 195/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare.

În baza art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare a fost revocată şi pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a adăugat şi sporul obligatoriu de 1/3 din durata celeilalte pedepse, rezultând, în final, o pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 20 de zile închisoare, pe care a dispus să fie executată în regim de detenţie.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a formulat recurs în casaţie, întemeiată în drept pe dispoziţiile art.438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite de lege -, susţinând că în mod greşit instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an, 2 luni şi 20 de zile închisoare, care se situează în alte limite decât cele prevăzute de lege, realizând, în mod greşit o operaţiune de contopire între pedeapsa de 1 an aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată anterior, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, a susţinut că pedeapsa rezultantă pe care inculpatul urmează să o execute este de 1 an şi 8 luni închisoare şi reprezintă pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii la care se adaugă pedeapsa de 8 luni închisoare devenită executabilă ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiţionate dispuse prin Sentinţa penală nr. 195/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu şi, care, potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Totodată, a menţionat că, în acest sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 13 din data de 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 878/l/2015/HP/P.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin Încheierea nr. 231/RC din data de 24 iunie 2015 în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prev. de art. 434 - 438 C. proc. pen. a fost admis, în principiu, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 484 din data de 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constatându-se că a fost formulat în termen, de către titularul acestui drept, fiind întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele stabilite de lege.

În esenţă, s-a susţinut că, în mod greşit instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an, 2 luni şi 20 de zile închisoare, încălcând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi dispoziţiile art. 83 C. pen. anterior, care stabilesc că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, este cel prevăzut de Codul penat din 1969.

La primul termen de judecată din data de 9 septembrie 2015 determinat de lipsa de procedură cu inculpatul F.D., a fost acordat un nou termen la data de 21 octombrie 2015.

La data de 22 septembrie 2015 a fost depus la dosar certificatul de deces al inculpatului F.D., eliberat de Primăria Municipiului Craiova la data de 28 februarie 2015, din care rezultă că acesta a decedat la data de 27 februarie 2015.

În acest context, reprezentantul Ministerului Public a învederat instanţei că susţine recursul în casaţie formulat, în sensul că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, hotărârea fiind, în continuare, nelegală pentru acest motiv, Înalta Curte admiţând în principiu recursul în casaţie potrivit Încheierii nr. 231/RC din data de 24 iunie 2015.

De asemenea, a arătat că acest aspect, respectiv nelegalitatea hotărârii, oferă cadru procesual pentru desfiinţarea hotărârii, pentru ca, ulterior, să se constate, în urma intervenirii decesului inculpatului, încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. Mai mult, potrivit art. 447 C. proc. pen., instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar, în acest sens, nu există nicio îndoială că această hotărâre nu este legală.

Totodată, procurorul a susţinut că, potrivit art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., instanţa învestită cu soluţionarea recursului în casaţie are posibilitatea să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că reprezintă una dintre soluţiile prevăzute de lege.

Înalta Curte, reţine că, recursul în casaţie, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 433 şi urm. C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, prin urmare, este un mijloc de remediere a ilegalităţilor hotărârilor definitive pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, şi nu are ca obiect rezolvarea unei cauze penale ci sancţionarea sentinţelor şi deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi uniformităţii jurisprudenţei. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie vizează verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul fiind îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin prisma cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 1 I); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12)."

Deşi prin efectul său devolutiv, recursul în casaţie presupune o judecată cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac. Extinderea recursului în casaţie declarat, în termen, de către procuror, este posibilă potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. (2) C. proc. pen. şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit iniţial în declaraţia de recurs în casaţie, fără însă a le crea o situaţie mai grea (principiu care se aplică, potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen. şi instanţei care examinează recursul în casaţie, prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat această cale extraordinară de atac sau la care aceasta se referă, atunci când fac parte din acelaşi grup procesual - "consortium litis").

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifica exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că în cauză Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului F.D. În acest sens, a arătat că instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an, 2 luni şi 20 de zile închisoare, încălcând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi dispoziţiile art. 83 C. pen. anterior.

Ulterior, după admiterea în principiu a recursului în casaţie şi până la judecarea pe fond a căii extraordinare de atac a intervenit decesul inculpatului F.D., împrejurarea de care instanţa a luat cunoştinţă la data de 21 octombrie 2015, prin depunerea certificatului de deces eliberat de Primăria Municipiului Craiova la data de 28 februarie 2015, din care rezulta că acesta a decedat la data de 27 februarie 2015.

La termenul la care au avut loc dezbaterile pe fondul recursului în casaţie, reprezentantul Ministerului Public în concluziile orale a precizat că susţine calea de atac formulată şi solicită desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, întemeiat pe dispoziţiile art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen.

Argumentele parchetului nu pot fi primite având în vedere că scopul recursului în casaţie este acela de remedia hotărârile definitive pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, neconforme cu regulile de drept aplicabile şi nu are ca obiect rezolvarea unei cauze penale astfel cum se solicită de parchet în concluziile susţinute în faţa instanţei. Totodată, această interpretare dată de procuror dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. vizează o judecată a cauzei şi chiar o schimbare a cazului de casare invocat iniţial, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) pentru care s-a şi admis în principiu cererea de recurs în casaţie, lucru care nu este permis din perspectiva limitelor judecării acestei căii extraordinare de atac.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, să dispună încetarea procesului penal ori să înlăture greşita aplicare a legii şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin urmare, chiar în situaţia în care s-ar aprecia că prin decesul inculpatului soluţia care s-ar impune a fi pronunţată de instanţa ce soluţionează recursul în casaţie ar fi de încetare a procesului penal, astfel cum a susţinut parchetul, pronunţarea soluţiei ar presupune constatarea unei situaţii de fapt noi care nu a fost analizată de niciuna dintre instanţele de judecată de la fond şi apel, cu efecte asupra modului de soluţionare al laturii penale şi civile (care în această situaţie ar rămâne nesoluţionată). Argumentele parchetului nu pot fi circumscrise nici cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (aplicarea greşită a legii) întrucât nu se încadrează în situaţiile prevăzute expres pentru această ipoteză iar o extindere a acestor motive raportat la dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen. nu este posibilă.

Textul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. a prevăzut expres soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa supremă la judecarea recursului în casaţie, în cazul admiterii, atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal (art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.) şi prin raportare la cazurile de casare stabilite de lege, situaţia vizând doar ipoteza modificării temeiului în baza căruia s-a încetat procesul penal şi nu cea a constatării intervenirii decesului inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de curtea de apel, ca instanţă de apel. În susţinerea acestei argumentării este chiar scopul vizat de exercitarea căii extraordinare, de atac, verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în sensul îndreptării erorilor de drept, raportat şi la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Faţă de toate aceste argumente, Înalta Curte întemeiat pe dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 484 din 6 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2268/317/2014, privind pe inculpatul F.D.

Cheltuielile judiciare, ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.D., în sumă de 260 lei, urmează să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 484 din 6 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 2268/3 17/2014, privind pe inculpatul F.D.

Cheltuielile judiciare, ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.D., în suma de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 367/2015. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea...  ICCJ. Decizia nr. 377/2015. SECŢIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 372/2015. SECŢIA PENALĂ