ICCJ. Decizia nr. 383/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 383/A/2015
Dosar nr. 3102/1/2015
Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2015
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12 august 2015, contestatorul condamnat B.D.C. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5048/2/2012, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că există o nelămurire cu privire la hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât instanţa l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale reţinând faptul că a falsificat mai multe chitanţe emise şi o hotărâre judecătorească şi totodată, aceleaşi fapte au fost avute în vedere de instanţă la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune atrăgând forma agravantă prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen.
În aceste condiţii, contestatorul a susţinut că a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, fiind încălcat în ceea ce îl priveşte principiul non bis in dem.
În consecinţă, contestatorul condamnat B.D.C. a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi modificarea deciziei penale nr. 104 din data de 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu principiile legale în vigoare.
Asupra contestaţiei la executare formulată de condamnatul B.D.C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 497/F din 02 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
în temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.C.M.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite şi i-a fost aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B.C.M. şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri oficiale false:
- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii nr. AA din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti;
- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii nr. BB din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti;
- chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii nr. CC din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 Bucureşti;
- înscrisul denumit „sentinţa civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timişoara".
În temeiul art. 191 alin. (1) şi art. 189 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmând să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva sentinţei penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs inculpatul B.D.C. şi partea civilă B.C.M. Aceste recursuri au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 octombrie 2013 şi s-a stabilit prim termen de judecată în recurs la 07 martie 2014, după data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.
În aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora „recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel.
Pentru considerentele expuse în decizia penală nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5048/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelurile declarate de inculpatul B.D.C. şi de partea civilă B.C.M., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.
S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului B.D.C. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. anterior, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. anterior.
Prin aceeaşi decizie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cu privire la această decizie, condamnatul B.D.C. a formulat prezenta contestaţie la executare, înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 3102/1/2015.
Examinând contestaţia la executare formulată în cauză împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul nr. 5048/2/2012, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată de contestatorul condamnat B.D.C., întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestatorul condamnat a criticat, în esenţă, că a fost condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea principiul dublei incriminări, întrucât la condamnarea sa, atât pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, cât şi pentru infracţiunea de înşelăciune, instanţa a avut în vedere aceleaşi fapte, respectiv faptul că a falsificat mai multe chitanţe emise de Trezoreria sectorului 5 Bucureşti şi o hotărârea pronunţată de Judecătoria Timişoara.
Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul B.D.C. a solicitat achitarea acestuia pentru una dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa, având în vedere că aceleaşi acţiuni au fost calificate drept elemente constitutive ale ambelor infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul, considerând astfel că a fost condamnat de două ori pentru aceleaşi fapte.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat B.D.C. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, în lipsa unei neclarităţi care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidenţa niciunui motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen., ci, reprezintă critici de fond aduse hotărâri penale de condamnare rămase definitive.
Criticile contestatorului condamnat se referă la aprecierea instanţei care a dispus soluţia de condamnare cu privire la actele materiale reţinute în sarcina sa, critici care privesc legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive. De asemenea, aspecte ce ţin de reţinerea unei situaţii de fapt, încadrarea juridică a faptelor ori conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a dispus o condamnare, nu pot face obiectul unei contestaţii la executare.
În aceste condiţii, instanţa constată că, în situaţia în care pe calea contestaţiei la executare ar putea fi modificate hotărâri definitive, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Aşadar, a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
De asemenea, în raport de situaţia anterior expusă, nici solicitarea apărării de a se dispune achitarea contestatorului pentru una dintre faptele pentru care a fost condamnat, nu poate fi primită în cadrul procesual de faţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive.
Concluzionând, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul condamnat B.D.C., în sensul că hotărârea nr. 104 din 18 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei a fost pronunţată cu încălcarea principiul dublei incriminări sunt nefondate şi nu constituie nelămuriri cu privire la hotărârea penală care se execută sau vreo împiedicare la executare, în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5048/2/2012.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 104 din 18 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5048/2/2012.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 230 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 362/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 386/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
