ICCJ. Decizia nr. 457/2015. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 457/A/2015
Dosar nr. 446/35/2015
Şedinţa publică din 11 decembrie 2015
Deliberând asupra apelului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99/PJ./2015 din 15 octombrie 2015 a Curţii de Apel Orade, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza articolului 459 alin. (5) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 880 din 15 mai 1957 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în Dosarul nr. 198/1957, formulată de revizuientul F.I., cu domiciliul în Satu Mare, jud. Satu Mare, în calitate de fiu al persoanei condamnate V.l. (decedat).
De asemenea, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub Dosar nr. 446/35/2015, petentul F.I., fiul lui V.l. (decedat) a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire în baza art. 459 C. proc. pen. şi ulterior să se dispună rejudecarea hotărârii prin care numitul V.l. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi confiscarea averii imobiliare aplicată prin sentinţa nr. 880 din 15 mai 1957 din Dosarul nr. 198/1957 a Tribunalului Militar al Regiunii III Cluj, în baza art. 461 C. proc. pen., cu consecinţa rejudecării hotărârii, anularea ei cu restabilirea situaţiei anterioare conform art. 462 alin. (1) și (3) C. proc. pen.
În motivare, s-a arătat că scopul acestei cereri de revizuire a constat în înlăturarea erorilor judiciare care au determinat condamnarea nedreaptă a numitului V.l. Ulterior pronunţării hotărârii, au fost descoperite fapte si împrejurări noi ce nu au fost cunoscute sau luate în considerare de către instanţa la acea vreme, astfel încât judecătorii de la acea vreme, având în vedere şi contextul istoric şi politic, în lipsa cercetării probelor certe şi indubitabile, încălcând toate principiile de drept, au pronunţat o sentinţă nedreaptă.
S-a arătat că numitul V.l. a fost poliţist la Poliţia Satu Mare în perioada 1928 - 1944, iar în anul 1946 prin Hotărârea nr. 8 a Tribunalului Poporului Cluj în baza Legii nr. 312 /1945 a fost condamnat la o pedeapsa de 20 de ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, preşedintele Tribunalului Suprem a R.P.R. a formulat recurs în supraveghere, recurs care s-a admis prin Decizia nr. 957 din 12 aprilie 1956 a Tribunalului Suprem - Colegiul Penal şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată la Tribunalul Militar Cluj, care prin sentinţa nr. 880 din 15 mai 1957, prin schimbarea încadrării juridice, a redus pedeapsa la 10 ani închisoare cu toate că deja executase din pedeapsă 12 ani şi 33 zile. S-a constatat ca a început executarea pedepsei la data de 25 octombrie 1945 si că a executat până la darea hotărârii 12 ani şi 33 zile de închisoare şi a fost pus în libertate la data de 15 mai 1957. S-a precizat că ambele condamnări au fost nelegale şi lipsite de temei juridic, neconstituţionale şi au fost date în funcţie de regimul politic si istoric din acel moment.
S-a mai arătat că din punct de vedere istoric, în anii 40, partea de Nord - Vest a Transilvaniei a fost ocupată de armata hortistă şi în această situaţie aparatul de stat român a fost înlocuit în administraţie de funcţionari maghiari (prefect, primar, etc) care aveau putere de decizie.
În acel moment V.I. era detectiv judiciar, simplu agent în Poliţia Satu Mare şi odată cu ocupaţia hortistă avea posibilitatea fie de a se refugia in Regat, fie să continue activitatea de poliţist judiciar, care se ocupa de infractori de drept comun. V.I. nu a ocupat nicio funcţie de conducere în politie, nu avea putere de decizie, era subordonat politiei (regală maghiară), era agent detectiv, potrivit organigramei depuse la dosar şi a martorilor C.F. și G.M.
După ocuparea Ungariei de către Germania în 19 martie 1944, poliţia care până atunci era o organizaţie civilă, devine militarizată şi urmare a Decretului nr. 6163/1944 decret cunoscut sub numele de Holocaust maghiar, se desemnează crearea de domicilii pentru populaţia evreiască, inclusiv pentru cei din Nord - Vest a Transilvaniei, zonă aflată sub ocupaţie maghiară. Responsabili pentru aceasta acţiune, potrivit legii maghiare de la acea dată, erau primarii, prefecţii zonei, adjuncţii prefecţilor în zona rurală.
În această perioadă, numitul V.I., era un simplu detectiv judiciar, ocupându-se de infracţiuni de drept comun, chestiuni dovedite cu organigrama politiei, cu legitimaţia de serviciu, adresa Arhivelor Securităţii Statului Budapesta „V.I. detectiv în clasa de salarizare X", Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din România H.G. 672 din 5 mai 2004 „Poliţistul V.I. nu figurează în raportul Comisiei".
Cu toate acestea, după eliberarea Transilvaniei în octombrie 1944, Grupa Comisorilor Sovietici, care au preluat puterea locală şi în Satu Mare, după înfiinţarea filialei Partidului Comunist Roman, au început fabricarea de procese de concepţie sovietică, procese care au dus la condamnarea în masa în baza Decretului Lege nr. 312/1945 a tot felul de persoane, fără o justă judecată a participaţiei făptuitorilor, fără probe, fără posibilitate de apărare.
A fost condamnat si poliţistul Vancea Ioan, în baza aceluiaşi decret, cu o aplicare foarte largă, dar neconstituţional, raportat la Constituţia României din 1923, în vigoare la acea dată.
După aceasta condamnare, în anul 1955 urmare a Convenţiei de la Geneva şi în perspectiva primirii României în O.N.U., comuniştii au încercat să facă puţină ordine în Gulagul din România şi au adăugat un articol codului penal de atunci, art. 1931 în baza căruia oricine putea fi judecat si condamnat chiar si retroactiv. V.l. a fost rejudecat si condamnat prin sentinţa nr. 880 din 15 mai 1957 la o pedeapsa de 10 ani închisoare, cu toate ca deja avea executaţi 12 ani și 33 de zile.
S-a arătat că din analiza tuturor actelor şi tratatelor române şi internaţionale, a actelor din baza C.N.S.A.S. Bucureşti şi a Arhivei din Budapesta, rezultă cu certitudine ca poliţistul V.l. nu este vinovat de infracţiunile pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri, ci a fost victima contextului istoric si politic şi a mişcării de interese care au guvernat tara în diferite momente.
S-a învederat că soluţia instanţei de condamnare a lui V.l. este greşită, deoarece nu s-au pronunţat hotărârile în raport de fapte si probe. Jurisprudenţa internaţională defineşte crimele împotriva umanităţii aşa cum au fost enunţate în Statutul Tribunalului Militar International de la Nurnberg şi confirmate prin rezoluţiile Adunării Generale a O.N.U., iar V.l. nu se încadrează în aceste situaţii. Astfel s-a arătat că nu există nicio probă la dosar care să conducă în mod cert şi fără dubiu la vinovăţia lui V.l., cel care avea calitatea de simplu detectiv, nu avea putere de decizie, martorii audiaţi au fost determinaţi sa mintă - unii martori chiar hoţi mărunţi cercetaţi de către V.l., declaraţiile martorilor date în favoarea inculparalui Vancea, nu au fost luate in considerare, (aceste aspecte reieşind din mai multe cercetări şi rapoarte despre evenimentele celui de - al doilea război mondial: Raport Final, Holocaustul din Ardeal, Arhivele C.N.S.A.S., Arhivele Statului Maghiar, etc).
Analizând cererea de revizuire pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a reglementărilor în materie, curtea a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 880 din 15 mai 1957, pronunţată în Dosarul penal nr. 198/1957 al Tribunalului Militar al Regiunii III Militare Cluj, V.l. (tatăl revizuentului F.I.), a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani detenţiune grea şi confiscarea averii imobiliare pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că inculpatul V.l. a îndeplinit funcţiunea de agent la poliţia din Satu Mare în perioada anilor 1940 - 1945.
În perioada aprilie 1944 - iulie 1944, în timp ce se găsea la poliţia din Satu Mare îndeplinind funcţiunea de agent a participat la ridicarea evreilor din acest oraş şi internarea lor în ghetou, precum şi la deportarea acestora.
Astfel, inculpatul a participat la ridicarea a 14 evrei care au fost predaţi gestapoului hitlerist, printre aceştia au fost familia S.E. şi S.H.
Cu altă ocazie, inculpatul a participat la ridicarea numiţilor L.L. şi F.T.
Altădată, a participat la ridicarea unei fetiţe de 5 ani care a fost adoptată de către L.A.
Fetiţa respectivă a fost ridicată şi dusă la poliţie, apoi a fost predată părinţilor ei şi împreună cu aceştia a fost deportată. Este de menţionat că fetiţa aceasta era evreică şi a fost adoptată de către L.A. pentru ca în acest fel să poată fi salvată spre a nu fi adoptată.
Examinând cererea de revizuire, prin prisma motivelor invocate de către revizuent, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, în speţă motivele invocate de către acesta nu se circumscriu cazurilor prevăzute de articolul 453 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen.
Potrivit articolului 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Din analiza textului legal rezultă că revizuirea, întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi, este dublu condiţionată: pe de o parte, aceste fapte sau împrejurări să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal.
Atât în literatură cât şi practica judiciară s-a statuat că expresia „fapte sau împrejurări" semnifică probele propriu zise, adică elemente de fapt care, în mod autonom sau în colaborare cu alte probe poate dovedi netemeinicia hotărârii atacate. Apoi, descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de către părţi, înainte sau în timpul judecării cauzei. S-a susţinut şi faptul că acest caz de revizuire există şi atunci când instanţa a cunoscut la data soluţionării cauzei faptele probatorii; dar nu au putut fi cunoscute mijloacele de probă.
Aşadar, pentru a fi incident cazul prevăzut de articolul 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele şi împrejurările să fi preexistat hotărârii atacate doar că nu au fost cunoscute de instanţă, iar descoperirea lor ulterioară şi invocarea lor pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt din hotărâre produse ca urmare a faptului că nu s-au cunoscut aceste împrejurări şi anularea unei astfel de hotărâri contrare legii.
În speţă, împrejurările invocate (faptul că V.l. avea calitatea de simplu detectiv şi nu avea putere de decizie, chestiuni dovedite cu organigrama politiei, cu legitimaţia de serviciu, adresa Arhivelor Securităţii Statului Budapesta „V.I. detectiv în clasa de salarizare X", Raportul Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România H.G. nr. 672 din 5 mai 2004 „Poliţistul V.I. nu figurează în raportul Comisiei, actele din baza C.N.S.A.S. Bucureşti şi a Arhivei din Budapesta, din care rezultă că Vancea Ioan fost victima contextului istoric şi politic şi a mişcării de interese care au guvernat ţara în perioada respectivă, rapoartele despre evenimentele celui de - al doilea război mondial: Raport Final, Holocaustul din Ardeal, Arhivele C.N.S.A.S., Arhivele Statului Maghiar) nu poate avea semnificaţia unor „fapte sau împrejurări noi", în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Aceste evenimente au apărut ulterior condamnării, deci care, nu au preexistat hotărârii de condamnare şi care să fi putut influenţa soluţia procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.
Prin urmare, în cauză nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei pentru că acest lucra nu era posibil. Soluţionarea acestei cauze şi condamnarea inculpatului s-a făcut în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv şi cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptei reţinută în sarcina sa. Apărările puse în discuţie nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., acesta există atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unei expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată în cauză.
Acest caz de revizuire presupune săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, de către persoana care a avut calitatea de martor, expert sau interpret. Sigur că denaturarea adevărului poate constitui motiv de revizuire şi atunci când fapta a fost săvârşită fără vinovăţie şi, ca atare, nu constituie infracţiune, când martorul s-a aflat într-o eroare de fapt sau a comis fapta ca urmare a unei constrângeri morale. Esenţial este însă ca acest motiv de revizuire să influenţeze soluţia instanţei, respectiv să ducă la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen.
În cauză martorii audiaţi în cauza a cărei revizuire se cere nu au fost condamnaţi pentru mărturie mincinoasă pentru a se putea susţine că este afectată legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate.
Prin urmare, nici incidenţa acestui caz de revizuire nu este dovedită.
Din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuientul F.I., a rezultat că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. nr. 880 din 15 mai 1957 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în Dosarul nr. 198/1957.
În consecinţă, curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuientul nefâcând dovada existenţei cazurilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 880 din 15 mai 1957 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în Dosarul nr. 198/1957, formulată de revizuientul F.I.
Împotriva sentinţei penale nr. 99/P.L./2015 din 15 octombrie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel revizuentul F.I.
Acesta a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a reiterat criticile conform cărora soluţia instanţei prin care a fost condamnat tatăl său este una greşită.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucra judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Instanţa urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susţinerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerată atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Analizând motivele de revizuire invocate de petent, instanţa reţine că au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 453 alin. (4) din N.C.P.P., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) din N.C.P.P., referitoare la aptitudinea faptelor şi mijloacelor de probă, în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că această condiţie nu este îndeplinită.
Astfel, apelantul a reiterat împrejurările deja analizate de către instanţă la pronunţarea sentinţei penale, a cărei retractare se urmăreşte.
În mod corect, instanţa fondului a reţinut că împrejurările invocate (faptul că V.l. avea calitatea de simplu detectiv şi nu avea putere de decizie, chestiuni dovedite cu organigrama politiei, cu legitimaţia de serviciu, adresa Arhivelor Securităţii Starului Budapesta „Vi. detectiv în clasa de salarizare X", Raportul Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România H.G. nr. 672 din 5 mai 2004 „Poliţistul Vi. nu figurează în raportul Comisiei, actele din baza C.N.S.A.S. Bucureşti şi a Arhivei din Budapesta, din care rezultă că V.l. fost victima contextului istoric şi politic şi a mişcării de interese care au guvernat ţara în perioada respectivă, rapoartele despre evenimentele celui de - al doilea război mondial: Raport Final, Holocaustul din Ardeal, Arhivele C.N.S.A.S., Arhivele Statului Maghiar) nu poate avea semnificaţia unor „fapte sau împrejurări noi", în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Aceste evenimente au apărut ulterior condamnării, deci care, nu au preexistat hotărârii de condamnare şi care să fi putut influenţa soluţia procesului, dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.
Prin urmare, în cauză nu se poate vorbi de împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei pentru că acest lucru nu era posibil. Soluţionarea acestei cauze şi condamnarea inculpatului s-a făcut în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv şi cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptei reţinută în sarcina sa. Apărările puse în discuţie nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul cerut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Referitor la cel de al doilea motiv de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aşa cum s-a arătat anterior, acesta atrage revizuirea hotărârii atacate atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unei expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată în cauză.
Aşa cum a arătat instanţa fondului şi cum se reţine şi în literatura de specialitate acest caz de revizuire presupune săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, de către persoana care a avut calitatea de martor, expert sau interpret.
De asemenea, săvârşirea faptei ce atrage incidenţa art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., poate constitui motiv de revizuire şi atunci când fapta a fost săvârşită fără vinovăţie şi, ca atare, nu constituie infracţiune, când martorul s-a aflat într-o eroare de fapt sau a comis fapta ca urmare a unei constrângeri morale. Esenţial este însă ca acest motiv de revizuire să influenţeze soluţia instanţei, respectiv să ducă la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen.
Referitor la acest motiv, instanţa fondului, în mod corect, a reţinut că martorii audiaţi în cauza a cărei revizuire se cere nu au fost condamnaţi pentru mărturie mincinoasă pentru a se putea susţine că este afectată legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate astfel încât nu este incident acest caz de revizuire.
Mai mult decât atât, din actele dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 66 din 25 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, faţă V.l., tatăl revizuentului, s-a constatat reabilitarea judecătorească de sub consecinţele pedepsei de 10 ani detenţiune grea şi confiscarea averii imobiliare, aplicată prin sentinţa penală nr. 880/1957 a Tribunalului Militar Cluj.
În acest context, au fost înlăturate consecinţele penale cu privire la condamnarea inculpatului Vancea Ioan prin sentinţa penală nr. 8 din 31 mai 1946 pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj, în baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 312/1945 (condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru crimă de război prev. de art. 2 lit. h), 5 ani detenţiune simplă pentru crimă prev. de art. 2 lit. o) şi 5 ani detenţiune simplă pentru complicitate la crimă prev. de art. 2 lit. m) din Legea nr. 312/1945), condamnare ce a fost schimbată prin sentinţa nr. 880 din 15 mai 1957 a Tribunalului Militar Cluj, această schimbare operând deoarece faptele au fost greşit încadrate în dispoziţiile art. 2 lit. h), m) şi o) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 312/1945, ele mtrunind elementele constitutive ale crimei de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare prev. de art. 1931 C. pen.
De asemenea, instanţa constată că revizuentul a încercat repararea prejudiciului nepatrimonial (solicitând daune materiale şi morale) cauzat ca urmare a suferinţelor cauzate atât prin condamnarea cu caracter politic al antecesorului său, cât şi ca urmare a efectelor acestei condamnări în mod direct asupra persoanei sale, însă Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, prin sentinţa nr 497/D din 15 decembrie 2015 a respins acţiunea formulată de inculpatul F.I. constatând atât intervenirea reabilitării judecătoreşti prin sentinţa nr. 66 a Tribunalului Satu Mare, faptul că sentinţa penală a cărui revizuire se cere astăzi este ultima pronunţată în cauză şi a rămas neschimbată, şi-a produs efectele astfel încât executarea pedepsei nu este nici nelegală, nici abuzivă câtă vreme sentinţa penală nu a fost desfiinţată, cât şi faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 deoarece art. 7 din Legea nr. 221/2009 prevede că prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie astfel încât, chiar dacă temeiul de drept al condamnării a fost modificat prin decizia Tribunalului Militar (sentinţa nr. 880 din 15 mai 1957), faptele care au determinat condamnarea se încadrează în dispoz. art. 7 din Legea nr. 221/2009.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că revizuentul s-a adresat cu această cerere de revizuire datorită faptului că i-au fost respinse pretenţiile civile de către instanţa civilă, însă obţinerea acestui deziderat prin admiterea cererii de revizuire formulată poate fi obţinută numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 şi urm. C. proc. pen., însă, aşa cum s-a arătat mai sus, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuentul F.I., rezultă că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, revizuentul nefacând dovada existenţei cazurilor prevăzute de articolul 453 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. astfel încât nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 99/P.I./2015 din 15 octombrie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 99/P.I./2015 din 15 octombrie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 450/2015. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 468/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
La baza interpretarilor gresite a cazului sta analiza superficiala ,incadraii cazului in prevederile Legii221/2009
de Tribunalul Satu Mare.Sentinta Nr3165/5.oct.2012 motiveaza rspingerea stabilirii caracterului politic al condam
narilor prin savarsirea infractiunii de ,,Crima impotriva umanitatii".
Astfel justitia pe infractiunea ,,crima de activitate intensa contra clasei muncitoare si miscarii rvolutionare"
a asimilat cu ,,Crima impotriva umanitatii "infractiunea pe care Ioan Vancea nu a savarsit-o.
Aceasta infractiune a fost inventat de
Citește mai mult
Al.Voitinovici ,Presedintele Tribunalului Suprem R.P.R in adresa nr. 3844/1956K /10 aprilie 1956 catre Colegiul Penal,in care a motivat anularea Sentintei nr.8 /1946 a T.P.Clujsi solicitarea reincadrarii cazului in art.193/1.
In motivarea reincadrarii cazului a folosit diferite acuzatii nefondate din Actul de acuzare din 1946 T.P. Cluj,
ca exemplu ,,jefuirea familiei Schwatrz Eugen". Proces Verbal de secestru a bunurilor familieiSchwartz din
12 iunie 1944 (secestrat de detectivii VáRADI JÁNOS si Palánkai Béla)a fost pus la dispozitia justitiei,Nu a
fost luata in considerare.
De mentionat ca aprecierea caracterului politic a unei asfel de condamnari a fost realizat chir de leguitor
care prin art.1 alin.2 lit.a din Legea 221/2009 a statuat in sensul ca ,,Constituie de drept condamnari cu caracter
politic condamnarile ponuntate pentru faptele prevazute in art.193/1din C,P.1923.
Din publicatiile de specialitate privind analiza art.193/1 reies urmatoarele:
-regimul comunist a constatat ca au fost scapati din vedere cei care au ocupat functii in Politie si Siguranta
Statului si care nu au putut fi considerati ,,criminali de razboi ,ori vinovati de dezastrul tarii".
Pentru ,,rezolvarea acestei probleme a fost introdus in Codul Penal art.193/1, care nu a figurat niciodata
in Codurile Penale.Denumirea infractiunii pe care o prevedea art.193/1era ,,activitatea intensa contra clasei
muncitoare si miscarii revolutuonara "si se referea la fapte ,mai precis la activitatile normale de serviciu
desfasurata in Politie sau Siguranta Statului,pana la 23 august 1944.
TOTI POLITISTII CARE AU FOST CONDANATI PE BAZA ACESTUI ARTICOL PE BAZA ART/193/1 DUPA
REVOLUTIE DIN 1989 ,PE BAZA RECURSULUI EXTRAORDINAR A PROCURORULUI GENERAL AU FOST ACHI-
TATI .!!!!!!!!!!!!!!!
-O ASEMENEA NORMA PENALA NU A FOST EMISA NICI IN TARILE FASCISTE,
.SE CUNOASTE UN SINGUR CAZ ,SI ANUME ART.10 DIN LEGEA DIN 23 AUGUST1941 EDITATA I FRANTA
MARESALULUI PETAIN, DAR REGLEMENTAREA A FOST EMISA IN TIMP DE RAZBOI SI SUB PRESIUNEA
FORTELOR GERMANE DE OCUPATIE. DUPA RAZBOI CEI CARE AU REDACTAT -O SI APLICAT-O AU FOST
JUDECATI SI CONDAMNATI,
ASA TREBUIA SA FIE PROCEDAT SI CU AL.VOITINOVICI, POST MORTEM SI IN ROMANIA.
Identic trebuia sa fie procedat si cu comisari sovietici de etnie mozaica (calfa de croitor,birjar,chelner,
,hoti de buzunare )PENTRU ORGANIZAREA PROCESELOR DE CONCEPTIE SOVIETICA.
De la aceasta ,,NATIUNE "din care faceti parte si DVS , familia VANCEA a asteptat o analiza corecta
a acestui caz. Luand in considerare serviciile facute de dr IOAN VANCEA fost Metropolit greco catolic Roman
a Ardealului(1920-1892)in SLUIBA NATIUNII ROMANE,!!!!!!!!!
Persoana ,care a adus lumina si civilizatie in Ardeal -,MARE GRESALA . Aceasta ADUNATURA NU MERITA
NICI UN SACRIFICIU !!!!!!!!
ing. Ioan Fekete