ICCJ. Decizia nr. 65/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.291 NCP). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 65/A/2015
Dosar nr. 525/2/2014
Şedinţa publică din 24 februarie 2015
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 241 din 4 iulie 2014 Curtea de Apel, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 525/2/2014, în baza art. 386 C. proc. pen. cu referire la art. 5 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei C.A.L. din art. 257 C. pen. din anul 1968, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1968, în art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 36 C. pen.
În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 36 C. pen., în referire la art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata C.A.L. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), alin. (2) lit. a), b) şi g) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
A aplicat art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) - alin. (2) lit. a), b) şi g) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 72 C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 mai 2013 la 5 iunie 2013.
În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 399 C. proc. pen. şi art. 215 C. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar.
În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpată suma de 5129 RON.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a menţinut măsura sechestrului asiguratoriu, aplicată prin ordonanţa nr. 101/P/2013 din 28 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpata C.A.L. la 450 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1O1/P/2013 din 17 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C.A.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, în perioada februarie - 17 mai 2013, inculpata C.L., prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în participaţie penală cu numita O.M.C., a lăsat-o să creadă pe denunţătoarea M.T.R. că are influenţă asupra procurorilor de caz şi poliţiştilor în aşa fel încât să influenţeze, în mod favorabil pentru M.T., soluţionarea cauzelor penale în care acesta era cercetat, pe de o parte, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (în stare de arest preventiv - Dosar nr. 2113/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov), iar pe de altă parte, în legătură cu sustragerea unei semiremorci (Dosar nr. 3736/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu) şi a tăinuirii unui autovehicul marca P. (Dosar nr. 5870/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, conexat la data de 01 februarie 2013 la Dosarul nr. 3736/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu), sens în care a pretins şi primit sume de bani şi bunuri î n valoare de 5.129 RON, fiind surprinsă ulterior în flagrant delict după ce a primit suma de 3.000 RON şi două cartuşe de ţigări.
În schimbul sumelor de bani şi a bunurilor pretinse şi primite, C.A.L., direct şi prin intermediul lui O.M.C., a lăsat-o pe M.T.R. să creadă că M.T. va fi pus în libertate în dosarul în care acesta este cercetat în stare de arest preventiv, iar la finalul cercetărilor se va dispune faţă de el o soluţie de netrimitere în judecată, iar în ceea ce priveşte sustragerea unei semiremorci şi a tăinuirii unui autovehicul, să se dispună o soluţie de netrimitere în judecată.
Iniţial cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18 iunie 2013, cu nr. 4310/2/2013.
Prin sentinţa penală nr. 394 din 12 septembrie 2013, pronunţată în dosarul cu numărul susmenţionat, în baza art. 300 alin. (2) şi art. 1603 C. proc. pen., s-a dispus restituirea dosarului procurorului, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei de judecată, privind pe inculpata C.A.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în rechizitoriu nu sunt descrise, în totalitate, în mod coerent, faptele imputate inculpatei şi nu este pe deplin clarificată modalitatea în care se pretinde că a acţionat inculpata, respectiv conţinutul concret al promisiunilor făcute în ceea ce priveşte situaţia juridică a numitului M.T.
Curtea a apreciat totodată că stabilirea elementelor menţionate mai sus este esenţială pentru determinarea obiectului judecăţii şi, în strânsă corelaţie cu acesta, pentru exercitarea dreptului la apărare de către inculpată, iar neregularităţile actului de sesizare nu pot fi înlăturate deîndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop.
Hotărârea de desesizare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 02 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-au respins ca nefondate recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpată.
Ulterior, după refacerea actului de sesizare, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29 ianuarie 2014, cu nr. 525/2/2014, făcând obiectul procedurii camerei preliminare.
În conformitate cu exigenţele art. 344 C. proc. pen., i s-a comunicat inculpatei copie după rechizitoriu, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii de camera preliminară şi posibilitatea ca în 20 de zile de la comunicare să formuleze în scris cereri sau excepţii cu privire la actul de sesizare, respectiv urmărirea penală şi i s-a înmânat acestuia copie după rechizitoriu.
La data de 21 februarie 2014 inculpata a depus, în scris, precizări prin care solicită în baza art. 282 C. proc. pen. excepţia nulităţii relative a probatoriilor administrate în faza de urmărire penală.
În susţinerea acesteia a invocat împrejurarea potrivit căreia probele au fost administrate cu încălcarea dispoziţiilor art. 101 C. proc. pen., respectiv că martora M.T.R. a fost determinată de organul de urmărire penală să facă declaraţii potrivnice inculpatei pentru a crea o situaţie juridică mai favorabilă soţului său, M.T.
În acelaşi mod a susţinut inculpata că s-a procedat şi în ceea ce o priveşte pe martora O.M.C., „care a fost pusă sub învinuire şi, în calitate de învinuit a urmărit crearea unei situaţii juridice favorabile, făcând relatări neadevărate în legătură cu situaţia de fapt", respectiv, în ce-l priveşte pe martorul G.E.C.
Inculpata a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 139 lit. a), b) şi c) C. proc. pen., respectiv supravegherea tehnică la care a fost supusă este disproporţionată în raport cu învinuirea ce i-a fost adusă, iar măsurile de supraveghere tehnică au fost luate cu mult anterior momentului la care s-ar fi putut presupune că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni în care ar fi fost implicată.
Aceste precizări au fost comunicate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie conform art. 344 C. proc. pen., care a răspuns în scris aspectelor invocate. Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de exigenţele art. 342 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a dispus la data de 7 martie 2014, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata C.A.L., constatând legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 101/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind pe inculpata C.A.L., trimisă în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
Rechizitoriul din 28 ianuarie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie respectă, prin formă şi conţinut, toate cerinţele legii. Actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 C. proc. pen., şi anume datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatei, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare. Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună remedierea acestora sau rechizitoriului de către procuror.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în cauză nu au fost efectuate acte de urmărire penală cu încălcarea legii care să justifice aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 280-282 C. proc. pen. sau excluderea probelor administrate.
Astfel, împrejurarea că prin declaraţiile lor martorii „ar fi avut un interes în sensul de a-şi crea o situaţie juridică mai favorabilă", nu echivalează cu încălcarea principiului loialităţii probelor, reglementat în art. 101 C. proc. pen., dat fiind că legiuitorul a prevăzut drept cauză de impunitate în alin. (2) al art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 denunţarea faptei înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, situaţie în care se află martorii M.T. şi G.E.C.
În ce o priveşte pe martora O.M.C., judecătorul de cameră preliminară a constatat că şi în acest caz pretinsa încălcarea a exigenţelor art. 101 C. proc. pen. este o simplă aserţiune, fără suport faptic, în realitate nemulţumirile petentei vizând conţinutul depoziţiilor martorilor, iar nu nerespectarea procedurii legale în audierea acestora, aspect care poate fi valorificat de către inculpată prin solicitarea ca în cursul cercetării judecătoreşti să solicite readministrarea probelor contestate, potrivit art. 374 alin. (7) C. proc. pen.
În plus, s-a constatat că procurorul a dispus o soluţie de netrimitere în judecată cu privire la martora susmenţionată şi a aplicat o sancţiune administrativă pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi, deşi avea posibilitatea să conteste soluţia de netrimitere în judecată, inculpata nu a făcut-o.
Judecătorul de cameră preliminară a reţinut totodată că nici susţinerile vizând încălcarea prevederilor art. 139 lit. a), b) şi c) C. proc. pen. nu se confirmă, pentru următoarele argumente:
Astfel, dacă dispoziţiile art. 8 parag. 1 din Convenţia Europeană garantează respectarea dreptului la viaţă privată, la corespondenţă şi domiciliu, parag. 2 al aceluiaşi articol permite autorităţilor să deroge, în anumite situaţii de la principiul respectării acestora.
Un exemplu relevant de ingerinţă în dreptul la viaţă privată îl constituie supravegherea prin intermediul agenţilor statului sau prin mijloace tehnice a activităţilor curente ale persoanei, a convorbirilor telefonice sau cele purtate prin orice mijloc electronic de comunicare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a consacrat în jurisprudenţa sa anumite reguli aplicabile în vederea garantării legalităţii în domeniul supravegherii comunicaţiilor:
a) Interceptarea conversaţiilor constituie o ingerinţă a autorităţii în dreptul la respectarea vieţii private şi a corespondenţei. Această ingerinţă încalcă art. 8 dacă nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un scop legitim prevăzut de parag. 2 al acestui articol şi nu este necesară într-o societate democratică în vederea atingerii scopurilor urmărite;
b) Cuvintele „prevăzută de lege" presupun ca măsura să aibă o bază legală în dreptul intern, accesibilă şi previzibilă, care să ofere a anume protecţie împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de art. 8 parag. 1;
c) Îndeosebi în situaţia în care o putere a executivului este exercitată în secret, riscul arbitrariului este evident. în contextul măsurilor secrete de supraveghere ori de interceptare a comunicaţiilor de către o autoritate a statului, cerinţa previzibilităţii implică faptul ca legea internă să fie suficient de clară în scopul de a oferi cetăţenilor o indicaţie adecvată cu privire la împrejurările şi condiţiile în care autoritatea poate lua aceste măsuri secrete. Este esenţial să existe reguli clare şi detaliate în această materie, în special în condiţiile în care tehnologia utilizată devine din ce în ce mai sofisticată;
d) În scopul evitării abuzurilor, este necesară existenţa unor garanţii minime în lege precum: definirea categoriilor de persoane ale căror convorbiri telefonice puteau fi interceptate, natura infracţiunilor pentru care putea fi dispusă măsura, o limită cu privire la durata măsurii, procedura de întocmire a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, măsurile ce trebuie luate pentru a comunica intact şi complet înregistrările realizate, în scopul controlului eventual din partea judecătorului sau al apărării (inclusiv verificarea numărului şi lungimii benzilor magnetice originale), condiţiile în care benzile înregistrate puteau fi şterse sau distruse dacă acuzatul nu era trimis în judecată sau era achitat (A se vedea: CEDO, hotărârea din 25 martie 1998, în cauza Kopp contra Elveţiei, parag. 55; CEDO, hotărârea din 2 august 1984, în cauza Malone contra Marii Britanii, parag. 66-68; CEDO, hotărârea din 25 iunie 1997, în cauza Halford contra Marii Britanii, parag. 49; CEDO, hotărârea din 24 aprilie 1990, în cauza Kruslin contra Franţei, parag. 30-36; CEDO, hotărârea din 24 aprilie 1990, în cauza Huvig contra Franţei, parag. 32; CEDO, hotărârea din 30 iulie 1998, în cauza Valenzuela Contreras contra Spaniei, parag. 28-33; CEDO, hotărârea din 1 martie 2007, în cauza Heglas contra Republicii Cehe, parag. 6).
Ca atare, judecătorul de cameră preliminară, analizând materialul probator administrat prin această modalitate de ingerinţă în viaţa privată şi neconstatând aspecte de neregularitate care să justifice excluderea probelor susmenţionate, a dispus începerea judecăţii, fixând termen pentru judecarea cauzei la 31 martie 2014, cu citarea părţilor.
Hotărârea judecătorului de cameră preliminară a rămas definitivă prin încheierea nr. 1224 din 7 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 1120/1/2014, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de către inculpata C.A.L. împotriva dispoziţiei susmenţionate.
La termenul din 31 martie 2014 s-a dispus amânarea cauzei, în raport de împrejurarea că încheierea prin care s-a dispus începerea judecăţii nu era definitivă, nefiind soluţionată până la acea dată contestaţia formulată de către inculpata C.A.L. îrnpotriva dispoziţiei susmenţionate.
La termenul din data de 28 aprilie 2014 s-a dat citire actului de sesizare, a fost audiată inculpata C.A.L., declaraţia sa fiind ataşată la dosar şi s-au discutat în contradictoriu probele.
Totodată, în baza art. 16 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, cu referire la art. 215 alin. (9) C. proc. pen. s-a constatat încetată măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi s-a luat faţă de inculpată măsura controlului judiciar, potrivit art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., măsură definitivă prin necontestare.
La termenul din data de 26 mai 2014 au fost audiaţi martorii O.M.C., V.I. şi D.G.M. şi, raportat la solicitarea procurorului, dar şi la exigenţele art. 349 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus citarea în vederea audierii a martorilor M.T.R., G.E.C., S.I., A.l.V., D.W.E., M.T., P.L. şi P.D.C.
La termenul din 05 iunie 2014 a fost audiat martorul M.T., declaraţia sa fiind ataşată la dosar şi s-a reluat procedura de citare cu ceilalţi martori.
Martorii M.T.R., G.E.C., D.W.E., M.T., P.L., S.I. şi A.l.V. au fost audiaţi la termenul de judecată din data de 23 iunie 2014.
La acelaşi termen, apărătorul ales al inculpatei C.A.L. a solicitat audierea martorului N.M., iar reprezentantul Ministerului Public audierea martorului M.V., probe care au fost încuviinţate de către instanţă şi care au fost administrate în data de 01 iulie 2014.
Tot la termenul din 01 iulie 2014 a fost audiat martorul P.D.C. şi au avut loc dezbaterile pe fond.
Analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, în raport de exigenţele art. 97-103 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:
În data de 11 iulie 2012, agentul de poliţie S.I. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov - Serviciul Investigaţii Criminale, s-a sesizat din oficiu cu privire la deţinerea de către M.T. a autoturismului semiremorcă, ce figura ca fiind sustras din Italia.
În noaptea de 20 din 21 octombrie 2012, M.T. a fost depistat în trafic conducând un autoturism marca P., ce figura ca fiind furat.
În cursul cercetărilor, ambele autovehicule au fost ridicate şi indisponibilizate.
În data de 22 octombrie 2012, M.T. a fost surprins în flagrant delict în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 3.500 RON agentului de poliţie S.I., scopul fiind de a-i lăsa în custodie autovehiculele indisponibilizate.
În timpul cercetărilor s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se că inculpatul M.T. a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptei de care este învinuit, având discernământul păstrat.
Prin rechizitoriul nr. 2113/P/2012 din 19 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.T. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că M.T.R., soţia lui M.T., a luat legătura cu o persoană din satul S., care s-a arătat dispusă să o pună în legătură cu O.M.C., persoană care are influenţă asupra unor magistraţi în aşa fel încât să fie adoptată o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat în stare de arest preventiv soţul ei, M.T.
La data de 21 martie 2013, Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Ilfov a înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti denunţurile formulate de M.T.R. şi G.E.C., cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către O.M.C. şi C.A.L.
Prin rezoluţia din data de 10 mai 2013, ora 08:00, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi faţă de O.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată prin ordonanţa din data de 18 mai 2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de C.A.L. pentru infracţiunea menţionată.
La data de 18 mai 2013, prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 3659/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti şi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata C.A.L., pe o durată de 29 de zile de la data de 18 mai 2013 până la data de 15 iunie 2013, inclusiv.
Prin decizia nr. 2003 din 7 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3865/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 aprilie 2014, în baza art. 16 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, cu referire la art. 215 alin. (9) C. proc. pen. s-a constatat încetată măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi s-a luat faţă de inculpată măsura controlului judiciar, potrivit art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., definitivă prin necontestare.
Ulterior inculpata C.A.L. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, în perioada februarie - 17 mai 2013, inculpata C.L., prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în participaţie penală cu numita O.M.C., a lăsat-o să creadă pe denunţătoarea M.T.R. că are influenţă asupra procurorilor de caz şi poliţiştilor în aşa fel încât să influenţeze, în mod favorabil pentru M.T., soluţionarea cauzelor penale în care acesta era cercetat, pe de o parte, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (în stare de arest preventiv - Dosar nr. 2113/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov), iar pe de altă parte, în legătură cu sustragerea unei semiremorci (Dosar nr. 3736/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu) şi a tăinuirii unui autovehicul marca P. (Dosar nr. 5870/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, conexat la data de 01 februarie 2013 la Dosar nr. 3736/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu), sens în care a pretins şi primit sume de bani şi bunuri în valoare de 5.129 RON, fiind surprinsă ulterior în flagrant delict după ce a primit suma de 3.000 RON şi două cartuşe de ţigări.
În schimbul sumelor de bani şi a bunurilor pretinse şi primite, C.A.L., direct şi prin intermediul lui O.M.C., a lăsat-o pe M.T.R. să creadă că M.T. va fi pus în libertate în dosarul în care acesta este cercetat în stare de arest preventiv, iar la finalul cercetărilor se va dispune faţă de el o soluţie de netrimitere în judecată, iar în ceea ce priveşte sustragerea unei semiremorci şi a tăinuirii unui autovehicul, să se dispună o soluţie de netrimitere în judecată.
Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut de către Ministerul Public cu următoarele mijloace de probă: înregistrări audio-video ale convorbirilor purtate în mediu ambiental, procese-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii, declaraţii martori, învinuiţi, inculpaţi, înscrisuri ridicate.
Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii februarie 2013, M.T.R. a avut o primă întâlnire cu martora O.M.C., ocazie cu care aceasta din urmă a afirmat că va discuta cu prietena ei, inculpata C.A.L., prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, în scopul „rezolvării" favorabile a dosarului în care era cercetat M.T.
Ulterior, au avut loc mai multe întâlniri între denuntătoarea M.T.R. şi martora O.M.C., ocazie cu care aceasta din urmă a afirmat că a vorbit cu magistratul şi că acesta i-a spus că s-a interesat de dosar, precizându-i că acea cauză penală nu este în instrumentarea acestuia, însă este posibilă „rezolvarea" problemei legate de dosar, în sensul de a fi pus în libertate M.T. şi de a nu fi trimis în judecată.
Ulterior acestor discuţii, la cererea martorei O.M.C., denuntătoarea M.T.R. a participat la două întâlniri, la un restaurant, cu aceasta şi inculpata C.A.L., în cadrul cărora a remis magistratului câte 2.000 RON, în total suma de 4.000 RON, precum şi produse alimentare şi nealimentare, foloase care au fost date ca urmare a ajutorului promis de magistrat pentru „rezolvarea" favorabilă a dosarului penal.
La una dintre aceste întâlniri a participat şi denunţătorul G.E.C., care a auzit discuţiile purtate.
Aspectele susmenţionate au rezultat din denunţurile şi declaraţiile date de către M.T.R. şi G.E.C., care au asistat la evenimente, din denunţul lui M.T., care a luat cunoştinţă indirect despre cele întâmplate şi parţial din declaraţiile martorei O.M.C.
În ziua de 27 martie 2013, M.T. s-a deplasat la locuinţa numitei O.M.C., fiind însoţită de G.C.E.
Cu această ocazie, la cererea lui O.M.C., M.T.R. a remis acesteia o copie a rechizitoriului emis la data de 19 martie 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 2113/P/2012, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.T. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În timpul întâlnirii, martora O.M.C. a citit rechizitoriul, ocazie cu care a afirmat că procurorul de caz, ca urmare a intervenţiilor magistratului C.A.L. a lăsat intenţionat anumite „portiţe", care să poată fi valorificate în favoarea inculpatului M.T., în cursul judecării cauzei.
Totodată O.M.C. a precizat că procurorul de caz nu a avut altă posibilitate de soluţionare a dosarului, decât emiterea rechizitoriului, deoarece inculpatul făcea obiectul unei anchete mai ample.
O.M.C. a făcut referiri şi cu privire la expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în acel dosar, afirmând că a fost dispusă ca urmare a sugestiilor inculpatei C.A.L., scopul fiind întârzierea anchetei penale şi punerea în libertate a inculpatului la expirarea termenului maxim legal de arestare preventivă în cursului urmăririi penale.
Situaţia de fapt descrisă este dovedită de relatările denunţătorilor M.T.R. şi G.E.C., de ale martorei O.M.C., de înregistrările audio şi video ale convorbirilor purtate în mediu ambiental, precum de procesul verbal de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii, dar şi de planşele foto întocmite cu acea ocazie.
În după amiaza aceleiaşi zile, denunţătorii s-au deplasat, la solicitarea martorei O.M.C. la un restaurant unde s-au întâlnit cu o avocată recomandată de aceasta din urmă pentru a discuta situaţia juridică a inculpatului M.T.
În timpul deplasării de la domiciliu până la locul întâlnirii, O.M.C. a purtat discuţii cu M.T.R. şi G.E.C., în cursul cărora a confirmat remiterea sumelor de bani de către denunţătoare procurorului C.A.L., scopul fiind ca aceasta să intervină pe lângă procurorul de caz pentru a găsi o variantă de rezolvare în mod favorabil a situaţiei juridice a inculpatului M.T., aspecte ce rezultă din relatările denunţătorilor M.T.R. şi G.E.C., ale martorei O.M.C., din înregistrarea audio a convorbirilor purtate în mediu ambiental, precum şi din procesul verbal de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii. înregistrarea audio a fost pusă la dispoziţia organului de urmărire penală de către denunţătorul G.E.C.
Martora O.M.C. a încercat să stabilească o întâlnire cu inculpata C.A.L. şi în data de 29 martie 2013.
Convorbirea telefonică tip SMS transmisă la data de 29 martie 2013, ora 11:23:15, de la O.M.C., utilizator al postului telefonic 0765XXXXXX, către inculpata C.A.L., utilizator al postului telefonic 0724XXXXXX, are următorul conţinut: „ O.k?.19 -19,10."
Procedând în acelaşi mod, inculpata C.A.L. i-a răspuns prin SMS transmis la data de 29 martie 2013, ora 14:08:55, de la postul telefonic cu nr. 0724XXXXXX având textul: „Sunt plecată până marţi. Treci pe la mine miercuri sau rămâne ptr vineri.", primirea mesajului fiind confirmată prin intermediul altui sms, cu textul „OK. va pup."
Cele trei mesaje tip sms au fost redate într-un proces-verbal, aflat la dosarul cauzei.
În ziua de 31 martie 2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a desfăşurat acţiuni de amploare în localitatea S., fiind vizate şi persoane cunoscute de numita O.M.C.
În data de 1 aprilie 2013, M.T.R. şi G.E.C. s-au deplasat la locuinţa numitei O.M.C., aşa cum rezultă şi din planşele fot, iar în timpul discuţiilor purtate aceasta din urmă i-a învăţat pe cei doi ce ar trebui să declare în cazul în care vor fi audiaţi de organele de urmărire penală în ceea ce priveşte relaţia avută cu ea şi cu procurorul C.A.L. (procese-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii).
Totodată O.M.C. a făcut referire la alte sume de bani primite de magistrat de la persoane din S. vizate de ancheta D.I.I.C.O.T. (procese-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii).
În timpul întâlnirii cu denunţătorii, martora O.M.C. a contactat-o telefonic pe inculpata C.A.L., discutând cu aceasta despre o posibilă întâlnire la biroul magistratului (procese - verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii), iar ulterior discuţiei cu inculpata, O.M.C. le-a spus denunţătorilor că trebuie să obţină o altă copie a rechizitoriului emis pe numele lui M.T., deoarece a ars copia pe care o primise anterior de la denunţătoare.
În acelaşi context, O.M.C. a făcut referiri cu privire la persoanele cercetate din S. de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi la măsurile de precauţie ce trebuiau luate pentru a nu fi descoperite faptele de corupţie săvârşite de acestea şi de magistrat (procese - verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii).
De teama faptului că i-ar fi putut fi interceptate convorbirile, O.M.C. a învăţat-o pe M.T.R. cu privire la modul în care să îşi formuleze apărarea în cazul în care va fi audiată de organele de urmărire penală, cerându-i să susţină că o cunoaşte de mai mulţi ani. De asemenea, i-a cerut să o contacteze telefonic în aşa fel încât să creeze aparenţa unei legături de prietenie între O.M.C. şi M.T.R., precum şi cum să prezinte relaţia pe care o are cu inculpata C.A.L., aspecte ce rezultă din relatările denunţătorilor M.T.D. şi G.E.C., ale martorei O.M.C., din înregistrarea audio - video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, precum şi din procesele-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii.
În data de 4 aprilie 2013, martora O.M.C. a plecat, împreună cu denunţătorii, cu autoturismul marca M., condus de G.E.C., spre sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru a discuta cu inculpata C.A.L. situaţia juridică a dosarelor având ca obiect furtul celor două autovehicule deţinute de M.T.
În drum spre oraşul Buftea, cei trei au oprit pe Bulevardul I.M., nr. 92, sector 1, Bucureşti, la magazinul M., de unde au cumpărat produse alimentare şi nealimentare în valoare de cel puţin 93,64 RON, bunuri pe care intenţionau să le remită inculpatei C.A.L.
În continuare, cei trei s-au deplasat la o florărie de unde au cumpărat o floare pentru magistratul C.A.L., preţul acesteia fiind de RON.
Când au ajuns în localitatea Buftea, în faţa sediului parchetului, O.M.C. a coborât din autoturism şi a intrat în sediul instituţiei, având asupra sa o plasă ce conţinea bunurile cumpărate pentru prim procurorul adjunct, aşa cum rezultă şi din planşele foto.
Denunţătorii au rămas în autoturismul parcat pe strada E. unde este situat sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Inculpata C.A.L. a fost anunţată de către jandarmul de serviciu că este căutată de o persoană, ieşind în întâmpinarea acesteia la punctul de control acces.
C.A.L. a condus-o pe numita O.M.C. în birou, reproşându-i că o caută la birou deşi nu i-a confirmat că se pot întâlni. În acelaşi context, inculpata C.A.L. s-a arătat deranjată cu privire la faptul că O.M.C. a venit în sediul parchetului, având asupra sa plasa cu produsele ce urmau a-i fi oferite.
În timpul întâlnirii cele două învinuite au stabilit să se întâlnească la restaurantul D. din zona B., în data de 06 aprilie 2013, ora 15,00.
La plecare, martora O.M.C. a ieşit fără a mai avea asupra sa plasa cu bunurile cumpărate pentru magistrat, aceasta fiind lăsată la jandarmul de serviciu, conform indicaţiilor magistratului.
Aceste aspecte rezultă din relatările denunţătorilor M.T.R. şi G.C.E., ale martorei O.M.C., din înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, din procesul verbal de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii, din planşele foto şi procesele-verbale din 4 şi 5 aprilie 2013, încheiate cu ocazia ridicării şi reconstituirii fragmentelor de hârtie cu menţiuni olografe aflate în coşul de gunoi din biroul folosit de către inculpata C.A.L., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
În data de 6 aprilie 2013, conform înţelegerii existente între inculpata C.A.L., martora O.M.C., urma să aibă o întâlnire între cele două la un restaurant, restaurantul D. din zona B.
Inculpata C.A.L. i-a transmis martorei O.M.C. un mesaj tip sms, modificând ora întâlnirii.
În după amiaza acelei zile, denunţătorii şi martora O.M.C. s-au deplasat la terasa acelui restaurant, cu autoturismul marca M., condus de G.E.C.
În prealabil, M.T.D. pregătise un plic ce conţinea suma de 500 RON, ce urma să fie remis magistratului, prin intermediul martorei O.M.C.
La momentul când aceştia se apropiau de restaurant, O.M.C. a întrebat-o pe M.T.R. ce sumă de bani a pregătit pentru magistratul C.A.L., aceasta răspunzându-i 500 RON. Aflând cuantumul sumei de bani, O.M.C. a apreciat că este o sumă prea mică pentru magistrat, în condiţiile în care se întâlneşte cu ei într-o zi de sâmbătă (procese - verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii).
În jurul orelor 15:30, inculpata C.A.L. a intrat în restaurant şi s-a aşezat la o masă fiind urmată de martora O.M.C.
După câteva minute de discuţii între cele două, O.M.C. i-a făcut semn lui M.T.R. să intre în restaurant, ieşindu-i în întâmpinare. O.M.C. i-a cerut plicul cu bani, iar apoi s-au aşezat amândouă la masa unde aştepta inculpata C.A.L.
În timp ce discutau despre situaţia juridică a soţului denunţătoarei, M.T., martora O.M.C. a introdus plicul cu bani într-o revistă şi a aşezat-o pe masă în imediata apropiere a magistratului, care la un moment dat a luat plicul cu bani şi l-a pus sub portmoneul ei, aflat pe masă în dreptul său.
Din discuţiile purtate cu C.A.L., a rezultat că aceasta se va interesa de situaţia dosarelor având ca obiect infracţiunile de furt, urmând să se întâlnească ulterior pentru a le comunica cum putea fi ajutat M.T.
În acest sens sunt relatările denunţătorilor M.T.R. şi G.E.C., ale martorei O.M.C., dar şi aspectele ce rezultă din înregistrarea audio - video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, înregistrarea comunicărilor tip sms, precum şi din procesele-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii.
În data de 10 mai 2013, ora 19:24:33, de la postul telefonic mobil cu nr. 0765XXXXXX, utilizat de către aceasta, O.M.C. a transmis un SMS la postul telefonic mobil cu nr. 0724XXXXXX, utilizat de inculpata C.A.L., cu textul „Ne putem vedea ?", scopul fiind stabilirea unei noi întâlniri cu aceasta.
La ora 22:43:28, C.A.L. a răspuns printr-un alt SMS, cu textul „Am fost la fitnes şi la cumpărături fără tel, Am văzut f. târziu msj. Vb. sapt viitoare.".
Urmare acestui mesaj tip sms martora O.M.C., în data de 11 mai 2013, ora 14:02:55 a transmis de pe acelaşi post telefonic mobil către inculpata C.A.L., un mesaj tip sms cu textul „Acum am văzut sms, m-am simţit foarte rău, când va pot vedea ?". În aceeaşi zi, la ora 14:14:27 inculpata C.A.L. a răspuns de pe acelaşi număr de telefon cu mesajul având textul „Treci pe la mine miercuri, pe la 11 - 12?", întâlnire confirmată de O.M.C. printr-un sms transmis la ore 14:15:50, cu textul „O.k Va pup".
Având în vedere ziua şi intervalul orar stabilit pentru această întâlnire, O.M.C. a înţeles că locul întâlnirii îl reprezintă sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, mai precis biroul procurorului C.A.L., loc în care şi anterior cele două s-au mai întâlnit.
În data de 15 mai 2013, în jurul orei 11,30, O.M.C. s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, unde s-a întâlnit cu inculpata C.A.L., în biroul acesteia. Astfel, în timpul discuţiilor purtate, O.M.C. a întrebat-o pe inculpata C.A.L. dacă a aflat ceva despre situaţia dosarelor în care se efectuează cercetări faţă de M.T. sub aspectul comiterii unor infracţiuni de furt de autovehicule, magistratul răspunzând afirmativ şi dând de înţeles că a notat informaţiile obţinute.
Cele două au stabilit să se întâlnească în data de 17 mai 2013, orele 18,30 la o cafenea situată în Bucureşti, pe Şos. C., în zona T.D., la o staţie a troleului. Pentru a nu greşi locaţia, magistratul a scris pe un bileţel tip post-it de culoare roz , menţiunile „T.D., staţia de troleu", înscris pe care l-a înmânat martorei O.M.C.
Aceasta i-a mai spus faptul că M.T.R. doreşte să se întâlnească cu ea pentru a afla detalii legate de acele dosare în care soţul ei este cercetat. În acest context, O.M.C. a întrebat-o ce să-i aducă M.T.R. la întâlnire, magistratul răspunzându-i că doreşte 2 (două) cartuşe cu ţigări marca K., făcând precizarea în mod expres că nu doreşte să primească marca de ţigări pe care o consumă în mod obişnuit, referindu-se la ţigările K.
În continuare, O.M.C. a întrebat-o dacă doreşte să primească şi sume de bani, aceasta răspunzând pozitiv. La întrebarea martorei O.M.C. dacă M.T.R. să-i aducă 1.000 sau 2.000 de euro, inculpata C.A.L. a răspuns că probabil M.T.R. o să consideră că este prea mult, stabilind în cele din urmă că este suficientă suma de 2.000 - 3.000 RON.
Cele două au convenit ca la întâlnirea de la cafenea să participe şi M.T.R., care de altfel urma să-i dea inculpatei C.A.L. suma de bani şi produsele solicitate.
În finalul discuţiei, cele două au stabilit ca până la întâlnirea din 17 mai 2013 orele, 18,30 să nu mai comunice telefonic, inclusiv prin mesaj tip sms, aşa cum obişnuiau.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost confirmată de declaraţia martorei O.M.C., de înregistrările audio-video a convorbirilor purtate în mediu ambiental, de procesele-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii, dar şi de planşa foto cuprinzând imagini de detaliu ale biletului înmânat martorei O.M.C. de către inculpata C.A.L. în 15 mai 2013.
În data de 17 mai 2013, conform înţelegerii anterioare, O.M.C., însoţită de M.T.R. şi G.E.C., s-a întâlnit cu inculpata C.A.L. pe terasa localului situat în Bucureşti, Şoseaua C. nr. 25-27, sector 2.
Iniţial, O.M.C., având asupra ei o sacoşă de culoare turcoaz, inscripţionată D., în care se aflau două cartuşe de ţigări marca K., s-a aşezat la o masă situată în partea dreaptă a terasei.
În jurul orelor 19:00, inculpata C.A.L. a ajuns la terasă şi s-a aşezat la masă cu O.M.C., aceasta din urmă spunându-i că M.T.R. are „ceva" pentru ea şi că doreşte să discute.
La scurt timp, O.M.C. i-a făcut semn denunţătoarei să se apropie, M.T.R. conformându-se. Ajungând la masa la care se aflau cele două, M.T.R. a scos din buzunarul hainei un plic în care se afla suma de 3.000 RON, pe care i l-a dat martorei O.M.C., iar la cererea inculpatei C.A.L., denunţătoarea s-a îndepărtat de masa respectivă, aşezându-se pe o bancă în apropierea terasei.
O.M.C. a introdus plicul cu bani în sacoşa în care se aflau cartuşele cu ţigări, iar la un moment dat, în timp ce discuta cu inculpata C.A.L. a aşezat-o pe masă, în faţa acesteia.
La plecare, inculpata C.A.L. a luat sacoşa ce conţinea ţigările şi plicul cu bani şi s-a îndepărtat de masă, fiind urmată la o distanţă mică de O.M.C. În continuare, M.T.R. s-a apropiat din spate de inculpata C.A.L., fiind iniţiat un dialog referitor la situaţia juridică a dosarelor în care soţul ei M.T. este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, discuţie care a fost redată de către organele de urmărire penală prin procesele-verbale încheiate la data de 18 mai 2013.
Inculpata C.A.L. i-a spus denunţătoarei că s-a interesat de situaţia dosarelor, ocazie cu care i-a înmânat două înscrisuri de mici dimensiuni, conţinând menţiuni olografe, pe unul dintre înscrisuri apărând textul: „3736/P/2012 din 07 august 2012 (nr. poliţie) 6017", iar pe cel de al doilea înscris apărând menţiunea „M.T., M.M. 148/P/2012 PTB 5938/P/2011 SIF 07 martie 2012 SC F.M. SRL".
Totodată, i-a spus denunţătoarei că este posibil ca unul dintre dosare să fie înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, afirmând că cel de-al doilea este înregistrat la poliţie, iar nu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
La intervenţia echipei operative a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a constatat săvârşirea infracţiunii flagrante, inculpata C.A.L. a lăsat să-i cadă din mână pe asfalt sacoşa în care se aflau suma de bani şi cartuşele cu ţigări primite de la M.T.R., prin intermediul martorei O.M.C. (aşa cum rezultă din înscrisurile existente).
Atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, inculpata C.A.L. a negat constant pretinderea şi primirea sumelor de bani şi a bunurilor, susţinând că nu a intervenit pe lângă nicio persoană pentru a-l ajuta în vreun fel pe M.T. în cauzele penale în care era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie şi în legătură cu sustragerea unei semiremorci şi a unui autovehicul, încercând să prezinte o altă versiune asupra realităţii decât cea care rezultă din materialul probator administrat în cauză:
„(...) O cunosc pe înv. O.M.C. de aproximativ 15 ani, în sensul că am fost în relaţii de prietenie, cu părinţii ei, dar în prezent tatăl acesteia fiind decedat. În această calitate, la diverse intervale de timp, la propunerea înv. O.M.C., ne întâlneam, ocazie când în general discutam problemele personale ale acesteia.
Cu privire la dosarul în care a fost cercetat M.T., arăt că pentru prima dată, înv. O.M.C. m-a abordat la începutul anului curent, când m-a invitat să servim o cafea la un local pe care la acest moment nu mi-l amintesc. Astfel, în cadrul acestei întâlniri înv. O.M.C. mi-a comunicat despre un dosar penal în care o persoană cu numele M.T. era cercetat pentru o infracţiune de corupţie, cred că era vorba de dare de mită, motiv pentru care m-a întrebat cât de gravă este această infracţiune şi dacă pentru o astfel de infracţiune persoana poate fi condamnată. E posibil să-mi fi spus la acel moment unitatea de parchet competentă a cerceta acel dosar, dar nu am acordat importanţă acestui aspect.
Precizez că îmi amintesc faptul că i-am comunicat că această infracţiune este o faptă gravă şi ca atare pedeapsa este mare.
Revenind la întâlnirea cu înv. O.M.C., declar că la această întâlnire nu au mai participat şi alte persoane. De asemenea arăt că la acest moment nu am discutat cu înv. O.M.C. alte detalii cu privire la dosarul penal în care era cercetat M.T. Nu-mi amintesc dacă la acea întâlnire înv. O.M.C. mi-a făcut vreo precizare cu privire la starea în care era cercetat M.T., în dosarul de corupţie, pentru că nu am acordat importanţă.
Declar că era pentru prima dată când discutam cu înv. O.M.C. despre situaţia unor dosare în care erau cercetate persoane.
După aprox. 2- 3 săptămâni de la întâlnirea de mai sus, înv. O.M.C. mi-a propus telefonic să avem o nouă întâlnire. Nu-mi amintesc, dacă au existat convorbiri sau după caz corespondenţă de tip sms, dar cert este întâlnirea ce a avut loc la propunerea acesteia, de această locaţia fiind o terasă de pe Şos. C., în apropiere de zona B., însă nu-mi amintesc locaţia.
Ştiu că atunci am întârzia, iar când am ajuns la locaţie, am observat-o pe înv. O.M.C., care era aşezată la o masă. Iniţial am discutat puţin cu aceasta, după care la un moment dat de masa noastră s-a apropiat o persoană necunoscută mie până la acel moment, dar despre care acum cunosc faptul că se numeşte M.T.R.
Astfel, M.T.R. şi-a manifestat dorinţa de a sta cu noi la masă, însă eu nu am acceptat, observând că este de etnie rromă şi nu acceptam să stau la masă într-o astfel de companie. Cu toate acestea în perioada scurtă cât a stat în picioare lângă noi, M.T.R. a încercat să aducă în discuţie problemele ei, făcând referire la o problemă pe care o avea o rudă de a ei, după care la insistenţele mele aplecat.
Atunci am aflat de la înv. O.M.C. că M.T.R. că este rudă cu M.T., cel care era cercetat pentru fapta de corupţie despre care îmi spusese anterior.
Nu am mai discutat alte detalii cu privire la situaţia juridică a lui M.T.
Arăt că nu am primit şi nici nu am pretins vreun bun sau vreo sumă de bani de la înv. O.M.C. sau de la M.T.R., pentru că nu aveam pentru ce să cer.
Următoarea întâlnire cu înv. O.M.C. a avut loc înainte de sărbătorile pascale, cu aprox. 2-3 săptămâni, la aceiaşi locaţie din Colentina.
Cu această ocazie înv. O.M.C. m-a întrebat dacă pot afla dacă acelaşi M.T. mai este cercetat şi în alte dosare penale, dar pentru furt, în condiţiile în care bănuiau că există astfel de dosare, dar nu ştiau sub ce număr sunt înregistrate şi cred că nu ştiau nici unde anume era înregistrate aceste dosare.
Precizez că la această întâlnire nu a mai fost prezentă altă persoană în afară de înv. O.M.C. M.T.R. nu a fost prezentă la această întâlnire. Pentru a afla despre existenţa unor astfel de dosare pe numele lui M.T., nici nu am pretins şi nici nu ara primit vreun bun sau vreo sumă de bani de la înv. O.M.C. sau de la M.T.R. (s.n.).
La solicitarea înv. O.M.C. i-am spus că o să-i comunic numărul de dosar, considerând că nu este un lucru secret.
În perioada următoare, în condiţiile în care în interes de serviciu pentru a afla soluţiile date de instanţă în dosarele penale ce au fost instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, intram aproape zilnic pe portalul Judecătoriei Buftea şi al Tribunalului Ilfov, în acelaşi timp m-am uitat să văd şi dacă există dosare penale pe numele lui M.T., constatând că nu există.
Cred că în aceiaşi perioadă, fără să pot preciza cu exactitate dată, am contactat telefonic Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, mai precis ofiţerul de serviciu şi după ce m-am prezentat ca fiind A.C., m-am interesat de o problemă în legătură cu serviciul. Arăt că deoarece lucrez de aprox. 20 de ani în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, atunci când comunicam numele meu, eram cunoscută de reprezentanţii poliţiei ca fiind prim-procurorul adjunct de la această unitate de parchet.
Tot în cadrul discuţiei telefonice purtată cu ofiţerul de serviciu de la I.P.J. Ilfov, al cărui nume nu mi-l amintesc, dar care avea acces la registrul în care erau evidenţiate dosare penale în lucru, l-am întrebat pe acesta despre existenţa vreunui dosar penal pe numele M.T. Am justificat această întrebare, invocând faptul că probabil că familia acestuia doreşte să depună nişte acte la dosar, aspect pe care îl presupuneam.
Arăt că nu mi s-au solicitat alte date de identificare ale numitului M.T., iar în cadrul aceleiaşi discuţii ofiţerul de serviciu mi-a comunicat un număr de dosar înregistrat la I.P.J. Ilfov, dar pe care la acest moment nu mi-l amintesc. Alte detalii nu am cerut şi nici primit de la acest ofiţer de serviciu. Menţionez că pentru a face această verificare nu mi s-a solicitat de către ofiţerul de serviciu să-i indic alte date de stare civilă în ceea ce-l priveşte pe M.T. (s. n.).
Cred că la începutul lunii aprilie 2013, înv. O.M.C., fără a mă contacta telefonic în nici un mod, a venit la biroul meu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea. Aceasta la momentul în care a intrat în curtea unităţii de parchet avea asupra sa o floare, probabil în ghiveci, fiind văzută de şoferul unităţii V.I. şi jandarmul de serviciu. În acel moment şoferul unităţii i-a sugerat să nu intre cu floare în parchet, întrucât mă voi supăra. În continuare, jandarmul m-a anunţat telefonic că sunt căutată de înv. O.M.C., care are asupra sa o floare, eu spunându-i acestuia să o lase să între, dar să lase floarea în curte, ceea ce a şi făcut. Menţionez că eu nu am văzut să fi avut asupra sa şi alte bunuri. Am întâmpinat-o pe înv. O.M.C., pe holul parchetului şi am mers împreună în biroul meu, unde am întrebat-o care este scopul vizitei sale, iar aceasta mi-a spus că a venit să-mi aducă o floare, fără să-mi precizeze vreun alt motiv. I-am spus acestuia că nu am timp de vizita ei, că am treabă şi că o să discutăm cu altă ocazie. Totodată i-am spus acesteia că nu trebuia să vină la biroul meu de la parchet, cu o floare, în sensul că primesc daruri.
Precizez că nu am condus-o pe înv. O.M.C., aceasta ieşind din biroul meu, iar eu rămânând în interiorul acestuia. Precizez că această vizită a fost foarte sturtă, de aprox. 5-7 minute, timp în care înv. O.M.C. nu a avut timp nici să ia loc pe scaun. Nu am făcut ulterior verificarea cu privire la floare tip ghiveci lăsată în curtea unităţii de parchet de înv. O.M.C., întrucât era o zi aglomerată, (s.n.).
Nu îmi amintesc să fi comunicat cu această ocazie cu înv. O.M.C. prin intermediul vreunui bileţel sau alt tip de înscris. Precizez că, comunicările cu înv. O.M.C., au fost verbale şi pe un ton normal.
În perioada următoare, înainte de sărbătorile pascale înv. O.M.C. mi-a trimis sms-uri prin care îmi cerea să ne întâlnim, dar pentru că ceasta devenise insistentă am invocat că nu pot, pentru că am probleme de sănătate. Învinuita O.M.C. mi-a transmis prin telefon că mă va vizita în data de 15 mai 2013, la parchet, ceea ce a şi făcut.
Astfel, în cadrul acestei întâlniri înv. O.M.C. m-a întrebat dacă am aflat numerele de dosar în care era cercetat M.T., dar i-am spus că nu am timp să stăm de vorbă, pentru că am treabă. Totuşi, când am observat că aceasta este insistentă, i-am zis că putem să ne vedem în data de 07 mai 2013, între orele 18,00 - 18,30, înainte să merg la fitness, şi dacă vrea să treacă să vorbească cu mine, pe terasa din faţa clubului de fitness, din zona T.D. Precizez că era pentru prima dată când urma să ne întâlnim la această terasă.
În continuare declar că în data de 17 mai 2013, în jurul orelor 19,00 am ajuns la locul de întâlnire, am observat-o pe înv. O.M.C., aşezată la o masă, m-am îndreptat către ea şi m-am aşezat cu aceasta la masă. La un moment dat, la masa noastră a venit M.T.R. care cred că intenţiona să se aşeze la masa noastră, însă eu am afirmat că nu doresc să discut cu această persoană. Am observat că s-a aplecat înspre înv. O.M.C., dar nu ştiu în ce scop, după care aplecat.
În cadrul întâlnirii am discutat cu înv. O.M.C., lucruri banale, iar la un moment dat aceasta mi-a solicitat să-i spun dacă am aflat numerele de dosar în care este cercetat M.T., pentru furt. Atunci, am scos din buzunar două înscrisuri de mici dimensiuni, pe care i le-am înmânat ei, spunându-i că pe acestea se află cea ce o interesează. Declar că scrisul de pe cele două bileţele îmi aparţine, unul fiind în legătură cu dosarul lui M.T., iar cel de al doilea bileţel cred că conţine menţiuni care nu au legătură cu acesta, dar l-am înmânat din greşeală.
Am plecat de la terasă, având asupra mea o sacoşă de culoare turcoaz, neştiind ce conţinut are, întrucât înv. O.M.C. mi-a spus că se simte rău, şi am presupus că se duce la toaletă, eu luându-i această sacoşă.
Am continuat să merg pe aleea din lateralul terasei, unde am fost întâmpinată de către M.T.R., care mi s-a părut foarte insistentă, intrebându-mă de ce nu pot să vorbesc cu ea, ocazie cu care i-am spus că dacă o interesează situaţia dosarelor lui M.T. să-şi angajeze un avocat.
În timp ce coboram scările, am fost oprite de către organele de anchetă din cadrul D.N.A., moment în care pe fondul emoţiilor am scăpat sacoşa din mană, şi am afirmat că nu a fost niciodată asupra mea. Fiind întrebată cum de nu am scăpat şi cealaltă sacoşă pe care o ţineam în aceiaşi mână declar că nu pot explica, pur şi simplu sacoşa turcoaz mi-a scăpat (s.n.).
Fiind întrebată dacă aveam cunoştinţă ce conţinea sacoşa turcoaz, având menţiunea D., declar că la acel moment nu ştiam că în interiorul acesteia se află 2 cartuşe de ţigări K. şi suma totală de 3.000 RON, aflată într-un plic de culoare albă.
La întrebarea dacă anterior am mai primit în mod direct de la M.T.R., sau indirect prin intermediul înv. O.M.C., alte sume de bani şi/sau bunuri, şi anume pachete de ţigarete, cafea, bomboane şi flori, tot privind dosarele penale în care era cercetat M.T., arăt nu am mai primit şi nici nu am pretins, dar nici nu am avut astfel de discuţii cu nici una dintre cele două doamne. Nu cunosc discuţiile purtate de cele două, dar probabil că au existat discuţii pe care eu nu le cunosc.
Fiind întrebată dacă în cursul acestui an m-am întâlnit la restaurantul D. din Bucureşti zona B. cu înv. O.M.C. şi nici cu M.T.R., declar că nu m-am întâlnit cu această la localul în discuţie. Este posibil ca în vara anului trecut să fi servit o cafea cu această la restaurant indicat (s.n.)".
S-a apreciat că susţinerile sale sunt infirmate însă de înregistrările audio - video din mediul ambiental, dar şi de declaraţiile date de M.T.R., O.M.C., G.E., D.G.M. şi V.I.
Curtea a reţinut că, reaudiaţi fiind nemijlocit în faza de cercetare judecătorească [potrivit dispoziţiilor alin. (8) al art. 374 C. proc. pen.] martorii susmenţionaţi - fără excepţie - au declarat expressis verbis că-şi menţin declaraţiile din faza de urmărire penală.
S-a considerat că aspectul potrivit căruia unii dintre aceştia au încercat să-şi nuanţeze poziţia în faţa instanţei de fond (cum este cazul martorei O.M.C., respectiv martorul D.G.M.), pe lângă faptul că nu înlătură concluzia de mai sus, se justifică obiectiv prin poziţia psihică şi disconfortul încercat de către aceştia, atunci când ceea ce au declarat în scris a fost necesar să repete în prezenţa inculpatei, cu care, până nu cu mult timp în urmă, au avut fie relaţii de amiciţie, fie profesionale.
În plus, s-a constatat că depoziţiile martorilor prin care au relatat situaţia de fapt expusă pe larg, se coroborează şi cu înregistrări audio-video ale convorbirilor purtate în mediu ambiental, procese-verbale de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate în condiţiile legii, înscrisurile ridicate. În consecinţă, Curtea a constatat că inculpata C.A.L. a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetată constând în aceea că: în perioada februarie-17 mai 2013, a pretins şi primit bani şi alte bunuri de la numita M.T.R., lăsând să se creadă că, în virtutea funcţiei de prim procuror adjunct pe care a deţinut-o, poate influenţa organele care efectuează urmărirea penală în vederea obţinerii unei situaţii favorabile pentru numitul M.T., cercetat în stare de arest preventiv, reţinând următoarele aspecte cu relevanţă cauzală:
Instanţa de fond a reţinut că numitul M.T. a fost arestat preventiv şi trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2113/P/2012 din 19 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., fiind cercetat totodată şi în alt dosar penal sub aspectul infracţiunii de furt calificat.
Inculpata C.A.L. s-a întâlnit în perioada februarie - mai 2013, în repetate rânduri cu martora O.M.C., în diverse locaţii, ocazie cu care au fost purtate discuţii în legătură cu dosarele penale în care era cercetat numitul M.T. La unele dintre aceste întâlniri a participat şi martora denunţătoare M.T.R., astfel cum reiese din procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale, relatările inculpatei cu privire la acest aspect de fapt, în sensul că s-ar fi opus oricărei discuţii cu martora, cât şi susţinerea acesteia în sensul că doar a furnizat date privind numărul de înregistrare al dosarelor, fiind infirmate de înregistrările respective.
Referitor la contestarea de către apărare a credibilităţii martorilor denunţători, Curtea a reţinut, pe de o parte, faptul că declaraţiile lor se coroborează cu toate celelalte mijloace de probă, iar pe de altă parte, că împrejurarea potrivit căreia, prin declaraţiile lor martorii „ar fi avut un interes în sensul de a-şi crea o situaţie juridică mai favorabilă", nu echivalează cu încălcarea principiului loialităţii probelor, reglementat în art. 101 C. proc. pen., dat fiind că legiuitorul a prevăzut drept cauză de impunitate în alin. (2) al art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 denunţarea faptei înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, situaţie în care se află martorii M.T.R. şi G.E.C.
În ce o priveşte pe martora O.M.C., judecătorul cauzei a constatat că şi în caz pretinsa încălcarea a exigenţelor art. 101 C. proc. pen. este o simplă aserţiune, fără suport faptic, câtă vreme procurorul a dispus o soluţie de netrimitere în judecată cu privire la martora susmenţionată şi a aplicat o sancţiune administrativă pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi, deşi avea posibilitatea să conteste soluţia de netrimitere în judecată, inculpata nu a făcut-o.
Probele administrate în cauză au reliefat că între inculpată şi martora O.M.C. exista o relaţie de amiciţie, cunoscându-se de mulţi ani, stabileau întâlnirile de comun acord, existând situaţii când C.A.L. a fost cea care a iniţiat locul şi data întâlnirii, cum a fost cazul în data de 6 aprilie 2013, la restaurantul D., precum şi în seara zilei de 17 mai 2013, când a fost surprinsă în flagrant delict.
Mai mult, în situaţiile în care C.A.L. nu răspundea solicitărilor în vederea întâlnirii cu O.M.C., inculpata se scuza, oferindu-i explicaţii într-o manieră care denota disponibilitatea ei pentru întâlnirile ulterioare, aşa cum s-a relatat deja conţinutul unor mesaje telefonice.
Susţinerile inculpatei în sensul că a cedat solicitărilor martorei O.M.C. de a se întâlni cu aceasta, dată fiind insistenţa cu care i-au fost solicitate întâlnirile, dar şi faptul că nu ar fi discutat niciodată cu martora denunţătoare, dimpotrivă că ar fi alungat-o pe aceasta ori de câte ori încerca să intre în vorbă, sunt contrazise de procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate, cât şi ale înregistrărilor ambientale, a căror legalitate s-a stabilit în mod definitiv în procedura de cameră preliminară.
Astfel, din cuprinsul acestora a rezultat faptul că stabilirea întâlnirilor se făcea de comun acord, inculpata insistând în a oferi indicaţii precise în legătură cu locul întâlnirilor pentru a se asigura că martora O.M.C. va ajunge la locul stabilit, dar şi faptul că în discuţiile purtate cu susnumita, cât şi cu M.T.R. atitudinea inculpatei a fost una amicală.
Singurele împrejurări în care inculpata apare vădit deranjată s-a considerat că sunt acelea în care martora O.M.C. vine neanunţată chiar la sediul parchetului unde inculpata îşi desfăşura activitatea, precum şi atunci când discuţiile tind să devină prea explicite, creând riscul pentru inculpată de a fi dezvăluite natura relaţiilor sale cu martora şi scopul întâlnirilor.
Exemplificativ a fost redat un dialog din care în opinia instanţei de fond rezultă fără echivoc aserţiunea de mai sus:
„M.T.R.: (...) zi-mi şi mie cu dosarele alea, cum e, doamnă?
C.A.L.: (...) Verific, da' nu pot personal, decât prin cineva. Deci, verific (...) da' nu pot personal, trebuie să vină (...)
M.T.R.: Nu sunt la dumneavoastră?
C.A.L.: Eu nu cred, da' lasă-mă să văd, că n-am (...) n-am (...)
O.M.C.: Nu. Nu sunt (...)
C.A.L.: (...) înţelege nimeni că nu (...).
M.T.R.: Şi în rechizitoriul ăsta, ce mai putem face, că (...) deja (...)?
C.A.L.: Mai mult decât atât, că a rămas aşa în coadă de peşte (...)"- (conversaţie purtată la data de 06 aprilie 2013 la un restaurant D.)
„O.M.C.: Sâmbătă. Vineri, sâmbătă (...) A fost Pastele (...) A fost (...) Mi-a zis că vrea să vă vadă. Ştii că mie numi dă. Dacă mi-ar da mie, mi-ar fi simplu. Ştii clar că mie nu-mi dă, că n-are încredere (...) ce, să-mi zică că le opresc io sau dracu' să-i ia. Dacă mi-ar da mie, mi-ar fi mult mai simplu.
C.A.L.: (vorbeşte în şoaptă): Vezi că mi s-au pus camere (...) control.
O.M.C.: Da. Dacă ea zice că vrea să vă vadă, ce pot să mai zic eu? Nu (...) să-i zic să-mi lase mie (...) Nu.
C.A.L.: Nu.
O.M.C.: Nici o (...)
C.A.L.: (vorbeşte în şoaptă) (...) Mă, tu eşti o femeie (...) pe toate cele. Mai bine îmi lasă (...) nu mai (...) arunce pe toate (...) Dacă tot vrea să ia, deci vreau nişte ţigări K. scurt. Deci nu, nu ăla (...) K. scurt, dacă vrea să ia ceva.
O.M.C.: Da?
C.A.L.: (vorbeşte în şoaptă): K. scurt, da, (...) una-două (...)
O.M.C.: Două cartuşe de K. scurt.
C.A.L.: Da. Unu sau două şi-atât.
O.M.C.: Şi bani?
C.A.L.: (...) să nu arunce (...) decât să arunce cu banii (...) mai bine (...)
O.M.C.: (...) pentru dosare (...)
C.A.L.: Pentru că nu ştiu (...) că n-ai putea să (...) te interesezi atunci.
O.M.C.: (...) Nici nu mă interesează (...)
C.A.L.: Io-i spun că m-am interesat (...) şase luni (...)
O.M.C.: Şi p-ăia? Păi, zău aşa (...)
C.A.L.: Vezi şi tu (...)
O.M.C.: Că ea vrea (...) Ce, o ţin eu (...)
C.A.L.: Să-mi dea şi ea (...) milioane o chestie aşa (...)
O.M.C.: O mie de euro (...)? O mie de euro.
C.A.L.: O să spună că-i mult." (conversaţie purtată în cursul întâlnirii din data de 15 mai 2013).
Poziţia inculpatei de nerecunoaştere, adoptată chiar şi cu ocazia flagrantului organizat la data de 17 mai 2013, în opinia instanţei de fond, este infirmată, de asemenea, de procesul verbal de redare a înregistrării ambientale, din care reiese fără echivoc că la această întâlnire inculpata a purtat o conversaţie cu martora denunţătoare referitoare la dosarele penale în care este cercetat M.T., precum şi faptul că a primit punga conţinând cele două cartuşe de ţigări şi suma de 3000 RON cunoscând conţinutul acesteia.
Relevante în acest sens sunt următoarele replici:
„C.A.L.: Ce faci, fată?
M.T.R.: Ce să fac, doamnă? Mulţumesc! Uite, cu necazurile astea! Ia, ziceţi şi mie ce-aţi făcut cu alea, cu dosarele alea?
C.A.L.: Nu ştiu ce să, păi, asta vroiam să fac!
M.T.R.: Da?
C.A.L.: Să ştii că mi-a dat numai porcării, ce mi-a dat avocata ta! Da' C. de ce nu vine aici? M.T.R.: A rămas acolo, a zis să vorbim noi!
C.A.L.: De-abia am putut să (...) De-abia am putut să găsesc ceva! Nu ştiu!
M.T.R.: A ajuns hârtiile la dumneavoastră? Sau (...)
M.T.R.: îmi cer scuze, atâta am avut, treizeci de milioane acuma, n-am avut mai mult.
C.A.L.: Staţi, măi! Stai, măi, stai, stai! Stai liniştită!
O.M.C.: Nu mai vorbi M. de bani. Hai, mai vorbeşti de bani, na! Eu nu mai pot să stau! Că nu mai pot să (...)".
Ca atare, Curtea a constatat că, în speţă, în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă de care este acuzată inculpata C.A.L., sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii: latura obiectivă (atât sub aspectul primirii, cât şi al acceptării de promisiunii de bani sau alte foloase), latura subiectivă, constând în intenţia directă de a-şi trafica influenţa pe lângă procurorii şi poliţiştii de caz de a soluţiona în mod favorabil pentru M.T. cauzelor penale în care acesta era cercetat, pe de o parte, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (în stare de arest preventiv - Dosar nr. 2113/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov), iar pe de altă parte, în legătură cu sustragerea unei semiremorci (Dosar nr. 3736/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu) şi a tăinuirii unui autovehicul marca P. (Dosar nr. 5870/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, conexat la data de 01 februarie 2013 la Dosar nr. 3736/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu), sens în care a pretins şi primit sume de bani şi bunuri în valoare de 5.129 RON.
Din redactarea textului de lege, a rezultat că fapta trebuie săvârşită de către făptuitor pe baza influenţei pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcţionar, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Nu are importanţă dacă intervenţia pe lângă funcţionar s-a realizat sau nu (M. Basarab ş.a. C. pen. comentat. Vol II. Partea specială, Ed. Hamangiu, 2008, p. 638).
Într-un asemenea context, împrejurarea potrivit căreia martorii D.W.E., P.L., S.I., A.I.V., P.C.D. şi N.M.C. au precizat, fie că nu au discutat niciodată cu inculpata C.A.L. despre situaţia numitului M.T., fie că au discutat despre alte cauze penale care nu-l priveau pe acesta, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă în cauză.
Cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, Curtea nu a împărtăşit opinia apărării potrivit căreia nu sunt stabilite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă din moment ce M.T. avea mai mulţi apărători angajaţi, care au formulat mai multe cereri de punere în libertate sub diverse forme, iar din actul de inculpare nu rezultă ce urma să facă inculpata C. în favoarea lui M.T.
Implicarea infracţională a inculpatei rezultă şi din numeroasele referiri la stadiul procesual, dar şi la anumite mijloace de probă administrate în dosarul în care numitul M.T. era cercetat, dar mai ales „artificiile" procedurale relatate de martora O.M.C. care a primit informaţii prin care i-a fost expusă modalitatea în care urma să se obţină punerea în libertate a numitului M.T., respectiv prin efectuarea unei expertize medico-legale a cărei finalizare cu întârziere ar fi condus la depăşirea termenului maxim legal al arestării preventive în cursul urmăririi penale, aspecte care exced formaţiei şi cunoştinţelor juridice ale martorei.
În plus, este fără echivoc îndrumarea martorei O.C.M. în demersurile sale de o persoană care are cunoştinţe de specialitate în ceea ce priveşte probaţiunea în materie penală, câtă vreme ea însăşi i-a îndrumat atât pe martora denunţătoare M.T.R., cât şi pe martorul G.E. în ceea ce priveşte eventualele declaraţii pe care ar trebui să le dea organelor de urmărire penală dacă vor fi audiaţi în legătură cu relaţia avută cu ea şi cu inculpata, dar şi în legătură cu alte indicaţii prin care se urmărea ascunderea demersurilor ilicite.
Cât priveşte susţinerea inculpatei C.A.L. potrivit căreia ar fi aflat numărul dosarului în care era cercetat M.T. de la ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov, fiind un demers normal şi accesibil, Curtea a reţinut următoarele aspecte cu relevanţă cauzală:
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti a procedat la audierea martorilor, comisar şef de poliţie A.E.I., comisar şef de poliţie F.D., comisar şef de poliţie S.A.A., inspector de poliţie B.E.A., care au atribuţii specifice ofiţerilor de serviciu şi dispecerii, agenţi de poliţie A.S.E., M.F., T.V.R., E.F. şi R.M., toţi negând că ar fi purtat vreo discuţie cu inculpata cu privire la cauza penală în care era cercetat M.T. De altfel, unii dintre martori nici nu o cunoşteau pe C.A.L.
Nici M.V.A., angajată în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov - Serviciul Investigaţii Criminale, care păstrează evidenţa dosarelor şi lucrărilor la nivelul acelei structuri şi nici D.N.M., secretar - dactilograf la Serviciul de Evidenţă Operativă şi cazier Judiciar, nu o cunosc pe C.A.L. şi, în consecinţă, nu au purtat vreo discuţie cu inculpata cu privire la cauza penală în care era cercetat M.T.
S.N.I., personal contractual în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov - Serviciul de Investigare a Fraudelor - Secretariat Documente Clasificate, a afirmat că o cunoaşte pe inculpată, însă nu au discutat vreodată despre situaţia juridică a dosarelor în care era cercetat M.T.
Conform relatărilor martorilor ascultaţi în cauză, singura legătură pe care o aveau cu dosarele penale, a constat în comunicarea, după ora 16:00, a ultimului număr alocat cauzelor penale, în registrul penal, situaţie necesară în cazul producerii unor evenimente după această oră.
Toate acestea converg în realitate către ideea că inculpata a pretins şi primit bani şi alte bunuri de la numita M.T., direct sau prin intermediul lui O.M.C., lăsând să se creadă că, în virtutea funcţiei de prim procuror adjunct pe care a deţinut-o, poate influenţa organele care efectuează urmărirea penală în vederea obţinerii unei situaţii favorabile pentru numitul M.T., cercetat în stare de arest preventiv.
Curtea a constatat că în speţă este vorba de o infracţiune continuată, fiind întrunite exigenţele art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1969, respectiv art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare.
Având în vedere obligativitatea aplicării art. 5 C. pen. şi a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, Curtea a apreciat, faţă de limitele de pedeapsă, de incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1968, că legea penală mai favorabilă o reprezintă cea în vigoare, considerent în baza căruia.
În baza art. 386 C. proc. pen. cu referire la art. 5 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei C.A.L. din art. 257 C. pen. din anul 1968, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din anul 1968, în art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 36 C. pen.
În procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, Curtea a dat semnificaţia cuvenită criteriilor generale de individualizare enumerate în art. 74 C. pen., inclusiv celor relative la persoana acesteia.
Împărtăşind concepţiile doctrinei „apărării sociale", Curtea a avut în vedere că infracţiunea reprezintă, în ultima instanţă o manifestare a persoanei făptuitorului.
Ca atare, pentru a se putea stabili un tratament de „resocializare" cât mai adecvat s-a apreciat că este necesar să se cerceteze cu atenţie personalitatea infractorului, toate datele biologice, psihologice şi sociale privind persoana acestuia, împrejurarea că pedeapsa trebuie să aibă un caracter retributiv şi să se bazeze pe responsabilitatea penală a infractorului.
Curtea a apreciat că se impune o pedeapsă în regim de detenţie, orientată către mediu, întrucât numai o asemenea pedeapsă ar fi în măsură să-şi atingă scopul preventiv - sancţionator şi să aibă, de asemenea, şi acel caracter de exemplaritate care să preîntâmpine săvârşirea de fapte similare.
În stabilirea acestei concluzii, instanţa de fond nu a putut face abstracţie de atitudinea procesuală a inculpatei, nesinceră şi îngreunând cercetările, atitudine pe care - raportat la dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. proc. pen. - a apreciat-d ca o împrejurare ce agravează răspunderea penală, câtă vreme avea posibilitatea legală de a refuza să dea declaraţii, dar renunţând la acest drept face declaraţii nesincere, în scopul îngreunării actului de justiţie.
Astfel, în baza art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea a rt. 36 C. pen., în referire la art. 5 C. pen., a condamnat-o pe inculpata C.A.L. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) - alin. (2) lit. a), b) şi g) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Referitor la pedepsele complementare, dat fiind că faţă de exigenţele art. 67 C. pen., Curtea le-a considerat oportune, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 care stabilesc ca regulă de aplicare a legii penale mai favorabile dispoziţiile aferente legii penale vechi sau noi ce a fost apreciată mai favorabilă, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcţii de autoritate publică sau de exerciţiu de stat, dar şi dreptul de a ocupa funcţia de magistrat pe durata maximă prevăzută de legea ce a fost apreciată mai favorabilă, respectiv de 5 ani.
A aplicat pedepsele accesorii, potrivit art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) - alin. (2) lit. a), b) şi g) C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 72 C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 mai 2013 la 5 iunie 2013.
În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 399 C. proc. pen. şi art. 215 C. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpata C.A.L. care prin motivele de apel, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi pe fond, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., achitarea sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând a se constata că aceasta nu e dovedită în raport cu probatoriile administrate în cauză.
În subsidiar, se solicită reducerea cuantumului pedepsei către limita minimului prevăzut pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi suspendarea acesteia sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt în vădită contradicţie cu probatoriul cauzei, înlăturând toate dovezile rezultate în etapa de cercetare judecătorească.
Se critică faptul că nu s-a stabilit modalitatea concretă prin care apelanta a lăsat-o pe denunţătoare să creadă că ar avea influenţă asupra procurorului şi poliţiştilor, astfel încât să o poată ajuta în obţinerea unor soluţii favorabile în dosarul în care era urmărit penal M.T.
Se arată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie de condamnare pe baza declaraţiilor denunţătoarei, care sunt contrare realităţii şi lipsite de suport real, în contextul desfăşurării faptelor, prezentând propria versiune cu privite la aceasta.
Astfel se susţine că:
Instanţa a reţinut, în vădită contradicţie cu probatoriile administrate în cauză, că apelanta A.L.C. ar fi lăsat-o pe M.T.R. să creadă că M.T. va fi pus în libertate şi eventual nu va fi trimis în judecată în cauza având ca obiect infracţiunea de dare de mită, soluţii similare de netrimitere în judecată urmând a fi pronunţate şi în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Cornetu şi în care soţul denunţătoarei era cercetat pentru infracţiuni de furt şi tăinuire.
S-a apreciat că depoziţiile denunţătoarei M.T.R. sunt contrare realităţii, aceasta susţinând că s-a deplasat personal la domiciliul martorei O.M.C. pentru a-i solicita ajutorul în vederea soluţionării favorabile a dosarului în care era cercetat în stare de arest preventiv soţul său, iar exact a două zi, martora O. i-ar fi comunicat că deja a discutat cu inculpata, că L.C. s-a şi interesat de situaţia dosarului şi că „o va ajuta să nu se întocmească rechizitoriul în cauză".
Se arată că este de domeniul evidentei că aceste afirmaţii nu au un suport real, timpul scurt trecut dintre momentul primei întâlniri şi discuţii între martoră şi cel în care denunţătoarei i-a fost comunicat acordul inculpatei de a-i veni în ajutor, făcând total neverosimilă situaţia relatată de O.M.C.
Inculpata învederează că, în contradictoriu cu cele afirmate în sentinţă, în sensul că inculpata ar fi primit în două rânduri câte 2000 RON şi diferite produse pentru consum personal, nici probatoriul administrat în faza urmăririi penale şi nici dovezile rezultate din cercetarea judecătorească nu pot conduce: la o astfel de concluzie, martorii făcând referire la o singură împrejurare în care M.T.R. ar fi afirmat că urmează să ofere suma de 2000 RON apelantei, fără ca aceştia să observe efectiv momentul înmânării sumei, deşi s-au aflat în permanenţă alături de denunţătoare.
De altfel, la data trimiterii în judecată a lui M.T., fapt produs la 19 martie 2013 şi după ce inculpatul a intrat în posesia rechizitoriului, O.M.C. a făcut o vizită denunţătoarei M.T.R., (la 27 martie 2013) prilej cu care s-a exprimat în sensul că actul de trimitere în judecată este favorabil inculpatului, şi că procurorul de caz „a lăsat mai multe portiţe" care urmau a fi valorificate în interesul lui M.T., acesta fiind rodul efortului depus de inculpata C.A.L., afirmaţii ce vin în contradicţie cu rezultatul monitorizării atât a martorilor cât şi a inculpatei, declanşate la 21 martie 2013.
Din cuprinsul redărilor convorbirilor purtate în mediul ambiental între martori, rezultă că O.M. a afirmat cu ocazia acestei vizite din 27 martie 2013 că s-ar fi întâlnit cu inculpata în ziua precedentă, respectiv 26 martie 2013, şi cu ocazia acestei întâlniri, inculpata L.C. ar fi susţinut că a discutat cu procurorul după întocmirea rechizitoriului în dosarul privindu-l pe M.T., şi că aceasta „ar fi lăsat intenţionat mai multe portiţe favorabile lui M.T.".
Inculpata susţine că dacă o astfel de întâlnire ar fi avut loc, ea ar fi fost depistată în cadrul procedurilor de monitorizare directă şi rezultatul acestei supravegheri ar fi fost menţionat în prezentul dosar.
Se arată că martora O.M., animată de scopuri personale, anume acela de a obţine cât mai mulţi bani de la M.T.R., se prevala de situaţii nereale şi făcea afirmaţii nesincere fată de denunţătoare.
În urma audierii procurorului P.D., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, a rezultat că acesta nu a fost niciodată contactat de inculpată şi nici de persoane apropiate inculpatului M.T. sau care s-ar fi recomandat ca venind din partea acestuia.
De asemenea, se arată că monitorizările efectuate dovedesc fără putinţă de tăgadă că între inculpată şi martora O.M. nu a avut loc nicio întâlnire între perioada 10 martie 2013-04 aprilie 2013, interval în care procurorul a finalizat cercetările în dosarul privind pe M.T.
Inculpata învederează că instanţa, contrar realităţii, a reţinut în hotărâre, că inclusiv expertiza medico-legală psihiatrică dispusă de procuror în faza de urmărire penală a fost solicitată la sugestia inculpatei C., scopul fiind acela de a tergiversa cercetările, şi eventual de a determina expirarea termenului maxim de 180 zile după care inculpatul M.T. ar fi urmat să fie pus în libertate.
Astfel, după cum rezultă din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, expertiza medico-legală psihiatrică în dosarul privind pe M.T. fusese dispusă de către procurorul de caz încă de la 11 ianuarie 2013, deci mult anterior datei de debut a pretinsei activităţi infracţionale a inculpatei C.L., moment stabilit de procuror la 15 februarie 2013, pe cale de consecinţă este total nefirească reţinerea ca element de vinovăţie în sarcina inculpatei a iniţiativei pe care aceasta ar fi avut-o de a fi solicitată această probă, menită să tergiverseze urmărirea penală peste limita celor 180 de zile stabilite de lege pentru detenţia preventivă a unei persoane în această etapă procesuală.
În motivele de apel, inculpata face o serie de aprecieri referitoare la interpretarea probatoriului de către instanţa de fond, arătând următoarele:
Din cuprinsul convorbirilor ambientale purtate în ziua de 27 martie 2013 între martori, respectiv O.M.C., M.T. şi G.E.C., rezultă că prima dintre aceştia, care primise sume importante de bani de la denunţătoare, a susţinut că banii respectivi ajunseseră la inculpata C.A., scopul fiind acela de a interveni pentru rezolvarea favorabilă a situaţiei judiciare a celui arestat.
Din stenograma de redare a acestei convorbiri rezultă că, deşi susţinea că este în relaţii apropiate cu inculpata C.L., martora O.M. era total confuză în legătură cu locul de muncă al acesteia, afirma că inculpata lucra la acelaşi organ de procuratură cu cel care efectua ancheta în dosarul privind pe M.T., dovadă că aceasta nu o contactase pe inculpată, nu primise niciun fel de detalii de la ea, şi cu atât mai puţin promisiunea rezolvării favorabile a dosarului având ca obiect fapta de dare de mită.
Din nota de redare s-a reţinut că anterior dialogului din 27 martie 2013 O.M. promisese familiei M. că M.T. nici măcar nu va fi trimis în judecată, promisiune asupra căreia a revenit însă, afirmând că „mai mult nu se putea face", anume ca M.T. să fie totuşi trimis în judecată, dar rechizitoriul fiind redactat în termeni permisivi pentru apărarea sa.
Deşi nu are niciun fel de relevanţă cu privire la împrejurările concrete ale cauzei, instanţa a făcut ample referiri la o descindere efectuată de către D.I.I.C.O.T. pe raza comunei S. unde domiciliază familia M., prilej cu care O.M.C., dorind să se arate utilă, oferă indicaţii celor audiaţi în legătură cu modul în care trebuie să-şi prezinte apărările şi la măsurile de precauţie pe care trebuie să le ia.
În ziua de 04 aprilie 2013, martorii O.M.C., G.E. şi M.T. s-au deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, unde îşi desfăşura activitatea inculpata şi înainte de a ajunge la destinaţie, au achiziţionat de la un magazin 1 pachet de cafea, 2 pachete de ţigări şi o ciocolată în valoare de 93 RON şi o plantă în ghiveci în valoare de RON, toate aceste bunuri urmând a fi oferite inculpatei.
În sediul parchetului a intrat doar martora O.M.C., ceilalţi doi rămânând în autoturism, iar în timpul discuţiilor purtate cu inculpata, cele două au stabilit o întâlnire pentru data de 6 aprilie 2013 la restaurantul D.
În legătură cu punga conţinând produsele enumerate şi planta cumpărată, martorii audiaţi au declarat că acestea au rămas la intrarea în sediul instituţiei, fiind stabilită regula ca nicio persoană să nu intre în birourile procurorilor cu posibile cadouri, instanţa reţinând că această pungă ar fi fost introdusă în portbagajul autoturismului proprietatea inculpatei, la finalul programului de lucru, atunci când aceasta a plecat din unitate.
Contrar celor reţinute prin hotărâre, din redarea discuţiei purtate în mediul ambiental între inculpată şi martora O., rezultă că inculpata C.L. a admonestat-o pe aceasta pentru iniţiativa avută şi i-a cerut în mod repetat să-şi ia înapoi produsele ce fuseseră lăsate în grija jandarmului, tocmai pentru a evita suspiciuni şi interpretări.
Martora O., cu ocazia audierii în instanţă, a declarat ea însăşi că, în referire la pachetul de cafea, ciocolata şi planta adusă în dar, nu i-a relatat inculpatei că acestea ar proveni de la M.T.R., spunând că reprezintă o mică atenţie şi că venise doar să o salute.
Conţinutul dialogului purtat între inculpată şi martoră nu poate fi comentat, deoarece întreaga discuţie a fost interceptată şi este redată la dosarul cauzei.
Cu ocazia respectivă nu a fost discutată nici situaţia judiciară a lui M.T. cu referire la dosarul de dare de mită pentru care fusese trimis în judecată, dar nici în legătură cu dosarele având ca obiect sustragerea celor două autoturisme, despre care O.M. venise să o întrebe pe inculpata C. dacă se află înregistrate şi unde anume.
Discuţia s-a purtat pe un ton amical şi conţine referiri la starea sănătăţii celor două, etc.
Magistratul instanţei de fond a făcut referire inclusiv la împrejurarea că martora ar fi înmânat inculpatei un bilet pe care era înscrisă menţiunea „dosare maşini", acest bilet fiind ulterior rupt în mai multe segmente şi recuperat de la coşul de hârtii de organele de anchetă.
Instanţa a reţinut de asemenea, că în această împrejurare inculpatei i-ar fi fost solicitat sprijinul pentru identificarea numărului de înregistrare al celor două dosare, împrejurare care nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât identificarea unei cauzei aflate în curs de cercetare şi al numărului lor de cartare, nu pot fi asimilate pronunţării unei soluţii favorabile în dosarele respective.
Tot din sentinţă rezultă că la 6 aprilie 2013 a avut loc o întâlnire între C.L. şi martorii O.M., M.T.R. şi G.E., prilej cu care denunţătoarea M.T.R. a pretins că a remis apelantei un plic cu "bani prin intermediul martorei O.M.C., în plic aflându-se suma de 500 RON.
În această împrejurare, instanţa de fond a reţinut că inculpata le-ar fi promis martorilor că urma să se intereseze de situaţia dosarelor privindu-l pe M.T., iar la o dată ulterioară să le comunice modalitatea concretă în care urma să fie sprijinit M.T.
La dosarul cauzei se află depus procesul verbal de redare al convorbirii purtate la 06 aprilie 2013, din al cărei conţinut rezultă evident că inculpata nu a făcut nicio promisiune şi nu şi-a luat niciun angajament concret privind un eventual ajutor ce urma a fi dat lui M.T., dimpotrivă C.L. a afirmat că unitatea de parchet la care lucra nu are competenţă teritorială în legătură cu respectivele cauze, acestea aflându-se pe raza Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Inculpata a afirmat textual, „eu nu pot să-ţi spun mai mult, că nu am cum să fac mai mult de atât", frază din care s-a dedus că singurul demers pe care îl putea întreprinde era acela de a localiza dosarele şi de a comunica numărul de înregistrare.
Autorul rechizitoriului a afirmat că inculpata ar fi fost observată ţinând în dreptul pieptului un portmoneu şi o hârtie albă, susţinere contrazisă însă de conţinutul procesului verbal de monitorizare şi redare al convorbirilor ambientale întocmit la 19 aprilie 2013 din care rezultă că inculpata „ţine cu mâna stângă în dreptul inimii, având geacă alba pe ea, portofelul de culoare închisă", dar fără nicio referire la existenţa vreunei hârtii sau vreunui plic pe care aceasta să le fi avut asupra sa.
În acelaşi proces-verbal s-a reţinut că O.M. a avut un plic alb în mâna stângă, s-a ridicat de la masă, după care ar fi pus plicul în buzunarul gecii, ulterior aşezându-se la masă.
Împrejurarea că O.M. a primit un plic cu bani de la M.T.R. sau o hârtie în care erau băgaţi banii poate fi admisă, deşi aceasta a contestat că i-ar fi fost remişi bani, dar este evident că banii i-a introdus în buzunarul gecii, nicidecum nu i-a înmânat inculpatei C.
În legătură cu pretinderea sumei de 2000 sau 3000 RON de către inculpată în contextul discuţiei avute cu O. se arată că o asemenea discuţie nu s-a purtat, de altfel transcrierea dialogului ambiental conţine multe întreruperi şi pasaje eliptice, precum şi menţiunea organului de urmărire penală, în sensul că exprimările sunt neinteligibile, şi discuţia s-a purtat pe un ton foarte scăzut, chiar în şoaptă, prin urmare, segmentele de propoziţie nu au putut fi interpretate în sensul în care a făcut instanţa de fond.
În legătură cu discuţia purtată în mediul ambiental la 15 mai 2013 se susţine că este redată în conţinuturi diferite în cele două procese-verbale aflate la dosarul cauzei.
Astfel în procesul verbal, care conţine foarte multe menţiuni că dialogul este neinteligibil, nu se face nicio referire la pretinderea de către inculpată a sumei de 2000 sau 3000 RON despre care rechizitoriul a reţinut că inculpata ar fi cerut-o în acea împrejurare, existând însă rnenţiunea că inculpata ar fi afirmat „să nu i se pară mult 1000 euro".
În cel de-al doilea proces-verbal de redare al aceluiaşi dialog, exact această frază nu se mai regăseşte existând menţiunea „neinteligibil".
În niciunul din aceste procese-verbale nu este redată solicitarea explicită a inculpatei de a primi 2 sau 3 mii RON.
Referitor la ultima întâlnire ce a avut loc între inculpată şi martorii denunţători, astfel cum este redată succesiunea momentelor din sentinţă, inculpata susţine că instanţa s-a referit la afirmaţii care nu au fost făcute şi la dialoguri care nu au fost purtate, fapt ce rezultă din conţinutul procesului verbal de redare al discuţiilor ambientale purtate.
Astfel, deşi între apelanta inculpată şi M.T.R. au fost schimbate doar formule de salut şi câteva propoziţii total irelevante, instanţa, în opinia inculpatei, a reţinut greşit că ar fi avut loc „un dialog referitor la situaţia juridică a dosarelor în care M.T. era cercetat pentru mai multe infracţiuni de furt".
În realitate, la această întâlnire, apelanta a remis martorei denunţătoare o bucăţică de hârtie pe care erau înscrise două numere de dosar, precum şi unităţile de parchet la care acestea erau înregistrate, i-a recomandat să-şi caute un avocat, şi i-a spus „eu am aflat decât unde e, nu pot mai mult decât atât".
Din cuprinsul procesului verbal de redare, pe care niciuna dintre părţi nu l-a contestat, rezultă că inculpata a afirmat textual „avocata are tot dreptul să ceară, să-şi ia delegaţie, să vadă dosarul. Eu nu pot să văd dosarul, nu am niciun drept".
Din aceste afirmaţii rezultă fără nicio îndoiala că apelanta nu doar că nu a făcut nicio promisiune legată de posibile intervenţii în justiţie, dar a arătat explicit că nici măcar nu poate consulta dosarele, recomandând în acest sens angajarea unui apărător.
Din hotărâre rezultă că echipa operativă din cadrul D.N.A. ar fi depistat asupra inculpatei o pungă în care se aflau două cartuşe de ţigări, precum şi un plic conţinând suma de 3000 RON.
Privitor la provenienţa cartuşelor de ţigări, însăşi apelanta a recunoscut că le-a cerut martorei O.M.C. cu ocazia întâlnirii ce avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, întrucât a considerat-o pe aceasta, o prietenă, prin urmare nu a avut nicio reţinere de a-i solicita 2 cartuşe de ţigări, fără să fie în discuţie preluarea lor cu titlu de folos patrimonial injust.
În legătură cu suma de 3000 RON, chiar din cuprinsul procesului verbal care descrie preluarea de imagini, rezultă că la masă se aflau doar inculpata şi O.M., ulterior, de masa lor s-a apropiat şi denuntătoarea care, fără a rosti niciun cuvânt, i-a înmânat martorei O. un plic, făcând un gest de a se aplica cu jumătate de corp asupra ei, iar ulterior, după ce denuntătoarea s-a îndepărtat, martora a introdus plicul în pungă.
Din interceptările convorbirii, rezultă că în două rânduri inculpata i-a cerut denunţătoarei să se îndepărteze de masa sa, dar aceasta a revenit, încercând să disimuleze un dialog cu martora O.M.
Din planşa fotografică aflată la dosar, s-a constatat că inculpata, din. poziţia pe care o ocupa, nu a putut observa momentul primirii plicului şi introducerii acestuia în pungă, întrucât punga însăşi era pe un scaun în stânga martorei.
Planşa fotografică relevă că inculpata era practic întoarsă cu spatele la masă şi rotise scaunul spre exteriorul acesteia, încercând să evite nu doar contactul fizic ci şi cel vizual cu denunţătoarea.
Examinarea procesului verbal de redare al convorbirii ambientale purtate la data depistării în flagrant a inculpatei între aceasta şi martora O.M., relevă că apelanta nu a făcut nicio referire la M.T., la situaţia juridică a acestuia, la dosarele în care era urmărit penal sau trimis în judecată, la eventuale sume de bani pe care le pretindea sau urma să le primească, dialogul având ca temă problemele personale ale celor două interlocutoare.
Se susţine de către inculpată că martora O.M. care cunoştea scopul respectivei întâlniri, precum şi împrejurarea că se urmărea depistarea în flagrant a inculpatei, ar fi avut toate motivele să o atragă pe aceasta într-o discuţie având ca temă situaţia judiciară a lui M.T. şi eventualele foloase băneşti pe care C.L. ar fi trebuit să le primească, dar şi aceasta s-a comportat în modul cel mai firesc dialogând pe subiecte neutre şi fără relevanţă în raport de scopul întâlnirii.
Din discuţia purtată chiar în momentele derulării acţiunii de prindere în flagrant care nu a fost redată, rezultă totala neimplicare a inculpatei în acţiunile infracţionale ce-i sunt reţinute în sarcină.
Se critică faptul că instanţa a înlăturat aproape în întregime depoziţiile martorilor, deşi aceştia au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, chiar dacă la începutul declaraţiilor, s-a menţionat că aceştia menţin declaraţiile date în timpul urmăririi penale, iar aprecierea acestor probatorii este lipsită total de argumente, fiind vorba de o instrumentare absolut subiectivă a cauzei din partea magistratului.
Inculpata arată că şi declaraţia pe care a dat-o, deşi este amplă şi a acoperit toată problematica dosarului, a fost considerată de magistrat nesinceră, cu toate că aspectele contradictorii sau insuficient clarificate ar fi putut fi lămurite şi chiar se impune acest lucru, prin întrebări adresate acesteia de către instanţă sau procuror.
S-a precizat, de altfel, că nimeni nu este obligat să se autoincrimineze, că inculpatul are dreptul să formuleze depoziţii în sensul pe care îl apreciază favorabil protejării interesului său procesual, acesta nu depune sub prestare de jurământ, iar viziunea pe care o persoană acuzată o are asupra împrejurărilor de fapt ce formează obiectul învinuirii şi maniera subiectivă în care relatează faptele nu pot fi asimilate relei credinţe procesuale sau dorinţei de a denatura cursul aflării adevărului.
Faţă de cele învederate, inculpata a solicitat în principal achitarea sa, iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei şi suspendarea sub supraveghere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 8 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, în cadrul unui proces echitabil şi într-un termen rezonabil.
Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege (art. 2 C. proc. pen.).
Legea obligă organele judiciare să aibă rol activ, să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, să strângă şi să administreze probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului (art. 5 C. proc. pen.) cu respectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare.
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă (art. 4 C. proc. pen.).
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării probelor revenind organelor de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie relevante în raport cu obiectul probaţiunii, să fie necesare şi suficiente pentru dovedirea elementelor de fapt, credibile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
În cauză, inculpatei i s-au respectat drepturile procesuale la apărare şi la un proces echitabil, prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de C.E.D.O., oferindu-i-se posibilitatea de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său (Dombo Beheer vs. Olanda), i s-a permis accesul la toate actele dosarului (Edwards vs. Marea Britanie), fiind respectate garanţiile cu privire la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi al dispoziţiilor art. 5, 6 din CEDO, neputându-se reţine vreo cauză de nulitate absolută conform dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen.
Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească s-a oferit inculpatei C.A.L. ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica dreptul la apărare în mod util (Vaturi c. Franţei), astfel, în cadrul soluţionării apelului declarat de către inculpată, instanţa a încuviinţat probele propuse de către aceasta, respectiv audierea martorilor O.M.C., M.T.R., M.T., precum şi audierea DVD-R marca S. cu inscripţia birou din 15 mai 2013 şi „birou-ICA pe OMC auto 14.05". De asemenea, inculpata C.A.L. a consimţit să dea declaraţie la 24 februarie 2015. Iniţial, la solicitarea inculpatei a fost suplimentat probatoriul cu audierea martorului G.E.C., ulterior instanţa de judecată a revenit asupra administrării acestei probe, întrucât au fost acordate două termene pentru audierea acestuia, iar martorul nu s-a prezentat în faţa instanţei şi totodată s-a apreciat că nu se mai justifică audierea acestuia, deoarece, aşa cum rezultă din conţinutul declaraţiei date în faza de urmărire penală, cât şi la instanţa de fond, acesta şi-a menţinut declaraţiile date, a avut o poziţie procesuală constantă, neprezentând aspecte noi sau care să fie în favoarea inculpatei.
De asemenea, deşi inculpata, într-o primă fază a solicitat efectuarea unei expertize fono-criminalistice asupra suportului optic DWD marca S. cu inscripţia av. birou din 15 mai 2013 şi a celor cu inscripţia „birou ICA pe OMC auto 14.05", după audierea acestora, în şedinţă publică (inculpatei i s-a acordat posibilitatea de a le asculta şi la căşti pentru o mai bună claritate a sunetului) nu s-a mai reiterat această cerere.
Examinând criticile inculpatei prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată apelul inculpatei fondat, însă numai sub aspectul criticii privind individualizarea pedepsei aplicate.
Susţinerile inculpatei, în sensul că nu există probe din care să rezulte vinovăţia acesteia, motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate în faza de urmărire penală şi de cercetare judecătorească.
Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, în cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa infracţiunii, confirmarea sau infirmarea vinovăţiei persoanei trimise în judecată.
Pentru a putea fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile, pentru ca atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, nu poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare.
În raport de dispoziţiile art. 97, 100, 101, 103 C. pen., art. 8 C. proc. pen., hotărârea, prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii, trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate. Or, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au constituit drept temei de trimitere în judecată, precum şi cele administrate în faza judecăţii, dovedesc, în mod cert, că autoarea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este C.A.L. şi că fapta a existat în realitate.
Cele care susţin această concluzie sunt înregistrările audio-video din mediul ambiental, redate în procese-verbale, interceptările convorbirilor telefonice, care se coroborează cu declaraţiile martorilor M.T.R., O.M.C., G.E., D.G.M. şi V.I., cât şi cele ale inculpatei C.A.L., care nu a negat existenţa faptelor, însă a apreciat că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
În esenţă, situaţia de fapt se rezumă la următoarele aspecte:
Pe fondul faptului că numitul M.T. a fost arestat preventiv şi trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2113/P/2012 din 19 martie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., fiind cercetat şi în alt dosar penal sub aspectul infracţiunii de furt calificat, inculpata C.A.L., la insistenţele numitei O.M.C., a acceptat să se întâlnească în perioada februarie - mai 2013, în repetate rânduri cu aceasta în diverse locaţii, cât şi cu martora M.T.R., soţia numitului M.T., pretinzând şi primind bani şi alte bunuri de la numita M.T.R., lăsând să se creadă că, în virtutea funcţiei de prim procuror adjunct pe care a deţinut-o, poate influenţa organele care efectuează urmărirea penală în vederea obţinerii unei situaţii favorabile pentru numitul M.T.
În drept, infracţiunea care se reţine a fi săvârşită de către inculpata C.A.L. este cea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 36 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.
Infracţiunea de trafic de influenţă constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Varianta agravată este prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000. Astfel, se pedepseşte mai grav traficul de influenţă săvârşit de o persoană care:
a) exercită o funcţie de demnitate publică;
b) este judecător sau procuror;
c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor;
d) este una dintre persoanele arătate la art. 293 C. pen.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influentă constă în acţiunea de traficare a influentei care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a altui folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană interesată.
„A primi bani sau alte foloase" înseamnă preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui bun, iar „a pretinde bani sau alte foloase" presupune formularea de către subiectul activ nemijlocit, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumă de bani, un bun sau alte valori.
„A accepta promisiuni " înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influentă se cer să fie îndeplinite mai multe cerinţe esenţiale:
1. În primul rând se cere ca subiectul activ să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influentă asupra funcţionarului public sau persoanei care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice.
A avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în bune relaţii cu el. Făptuitorul va lăsa să se creadă că are influentă asupra unui funcţionar public atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa impresie că se bucură de această trecere, că este în bune relaţii cu funcţionarul public, că se bucură de încrederea acestuia.
Cerinţa este realizată şi în cazul în care făptuitorul nu dezminte afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra funcţionarului public. Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu.actul referitor la care se trafica influenta.
De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul atribuind un nume acelui funcţionar, numele atribuit este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
Instanţa supremă a statuat că există infracţiunea de trafic de influenţă atunci când fapta concretă se referă la oferire sau acceptare de a da bani ori alte foloase în schimbul unor acte promise de o persoană cu reală sau presupusă influenţă asupra unui funcţionar public cu atribuţii de serviciu în sfera cărora intră şi posibilitatea de a îndeplini acele acte.
Aşa cum rezultă din probele dosarului inculpata C.A.L. prin funcţia care o deţinea, aspect cunoscut de cele două denunţătoare, a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra persoanei care instrumenta dosarul privindu-l pe M.T., soţul martorei M.T.R. Deşi inculpata a susţinut că niciodată nu a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra celui care instrumenta dosarul martorului M.T., că toate afirmaţiile cu privire la acest aspect au fost făcute de către O.M.C., din probele dosarului rezultă contrariul. Inculpata nu a dezminţit în niciun mod afirmaţiile denunţătoarei O.M.C., mai mult în cadrul întâlnirilor avute cu O.M.C. şi M.T.R., inculpata C.A.L., prin limbajul folosit şi modul de a se comporta (a acceptat întâlniri repetate cu cele două denunţătoare, a folosit un limbaj evaziv) a confirmat cele afirmate de O.M.C. cu privire la presupusa influenţă a sa asupra celor care instrumentau dosarul lui Mihai Toma şi a încurajat acţiunea celor două martore.
2. O a doua condiţie pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă constă în aceea ca subiectul activ să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public sau o persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Relevante cu privire la acest aspect sunt declaraţiile martorilor precum şi dialogurile din cadrul înregistrărilor ambientale dintre aceştia şi inculpată, din care reiese faptul că aceasta a promis că se va interesa de stadiul dosarelor numitului M.T., a dat informaţii cu privire la nr. dosarelor, la stadiul acestora, făcând trimitere la rechizitoriu, lăsând astfel, prin natura informaţiilor furnizate, să se creadă că are influenţă asupra celui care instrumentează dosarul. De altfel, această influenţă a inculpatei a constituit pentru M.T.R. motivul determinant al tranzacţiei. Mai mult, dacă aşa cum susţine inculpata că activitatea sa a fost limitată la a afla numărul dosarului, este inexplicabil de ce O.M.C. şi M.T.R. au luat legătura cu inculpata doar pentru acest serviciu, când puteau să obţină această informaţie facilă şi fără ajutorul acesteia (personal sau prin intermediul unui avocat). De asemenea, nu se justifică întâlnirile repetate în cadrul cărora a primit diferite bunuri, valoarea acestora, cât şi cuantumul sumei de bani primite, raportat doar la acest serviciu şi nici insistenţa denunţătoarelor, dacă activitatea inculpatei se limita doar la aflarea numărului unui dosar.
Rezultă în mod indubitabil că, pentru a subzista fapta analizată, trebuie ca organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică, din care face parte funcţionarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influenţă, să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafica influenţa. Dacă nu intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia, fapta va constitui infracţiunea de înşelăciune. Nu interesează dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionarul public a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă acel act a fost sau nu efectuat.
Or, atâta timp cât s-a lăsat să se înţeleagă că inculpata poate interveni pe lângă funcţionarul însărcinat cu soluţionarea dosarului lui M.T. şi chiar a rezultat că a promis acest lucru, chiar dacă aceasta nu a făcut-o, este îndeplinită această condiţie. Cu toate că inculpata susţine că nu a promis vreo intervenţie pe lângă un funcţionar, faptul că aceasta a acceptat, în mod repetat, să se întâlnească cu denunţătoarea, iar în cadrul discuţiilor subiectul abordat era situaţia juridică a numitului M.T., impresia pe care a lăsat-o prin acest comportament nu poate fi decât în sensul implicării sale în rezolvarea situaţiei juridice a acestuia.
3. O altă cerinţă esenţială constă în aceea că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 291 C. pen., potrivit cărora scopul urmărit prin traficarea influenţei este acela de a determina pe funcţionar public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, şi de aceea, în mod necesar, pretinderea sau primirea foloaselor ori acceptarea de promisiuni trebuie să preceadă actului, nefiind de conceput ca pretinderea sau tratativele dintre cumpărătorul şi traficantul de influenţă să aibă loc după ce actul, în vederea căruia ar urma să se intervină, a fost deja realizat.
În practica judiciară s-a decis că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă fapta inculpatului care, în calitate de subofiţer de politie, a pretins şi a primit bani de la învinuită, lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţistului care îi instrumenta cazul şi că îl va determina pe acesta să o exonereze de răspundere penală; fapta inculpatului care a pretins şi a primit diverse sume de bani, afirmând că are influentă asupra unor funcţionari, pe care îi poate determina să înscrie în circulaţie un autoturism mai vechi de 8 ani, să restituie un permis de conducere ridicat ori să pună în libertate persoane arestate; fapta inculpatului care a primit diverse sume de bani, lăsând să se înţeleagă că-l poate influenţa pe ofiţerul competent să elibereze în regim de urgenţă două paşapoarte turistice; fapta inculpatului care a pretins o sumă de bani unor persoane, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarilor de la ambasadă pentru obţinerea de vize; fapta inculpatului care a pretins denunţătorului suma de 400.000.000 ROL, creându-i convingerea că are o influenţă reală asupra funcţionarilor din Primăria Sectorului 1 Bucureşti în vederea aprobării unei cereri prin care denunţătoarea solicitase o locuinţă socială; fapta inculpatului care, în calitate de comisar al Gărzii Financiare a pretins şi a primit foloase materiale de la patronul unei firme pentru a interveni pe lângă un alt funcţionar al aceleiaşi instituţii în scopul de a trece cu vederea anumite nereguli constatate cu ocazia controlului efectuat; fapta inculpatului care a primit sume de bani în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa, pe care pretindea că o are asupra conducerii IML Bucureşti, pentru a obţine întocmirea unui raport de expertiză care să ateste că soţul părţii civile, aflat în cursul executării unei pedepse privative de libertate, necesită tratament medical în afara sistemului A.N.P.
Or activitatea desfăşurată de inculpata C.A.L. se înscrie în acelaşi tipar al speţelor reţinute în jurisprudenţă, întâlnirile dintre aceasta şi martorele denunţătoare O.C. şi M.T.R., în cadrul cărora au avut loc discuţii legate de rezolvarea situaţiei juridice a martorului M.T., s-au realizat când dosarul se afla în faza de urmărire penală şi acesta se afla în stare de deţinere.
Raportând conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă la datele speţei, rezultă că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului fiind relevante în acest sens.
Inculpata C.A.L. nu a negat faptul că s-a întâlnit cu denunţătoarea, că a primit de la aceasta diferite sume de bani, că între ea şi martora O.C. a existat o relaţie de prietenie, martora cunoscând funcţia deţinută de inculpată în cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi pe fondul acestei relaţii inculpata le-a acceptat, însă susţine că nu i s-a cerut ceva în schimb. Apărarea inculpatei se bazează pe faptul că activitatea sa nu are o conotaţie penală, de aceea a şi acceptat să se întâlnească cu martorele: „Am acceptat favorurile propuse de O.C. pentru că mă cunoşteam de mult timp cu aceasta şi nu am avut niciodată reprezentarea că bunurile date de aceasta reprezentau o mită " .
Susţinerea inculpatei C.A.L. este infirmată însă de declaraţia martorei O.C., din al cărei conţinut rezultă că inculpatei i s-a solicitat „ajutorul " pentru rezolvarea situaţiei juridice a numitului M.T. într-un mod favorabil acestuia, cunoscând faptul că inculpata prin funcţia deţinută poate interveni în acest sens:
„Când m-am întâlnit prima dată cu inculpata i-am explicat că am cunoştinţă că M.T.R. are soţul arestat şi că are două maşini pe care familia intenţionează să le recupereze, întrucât acestea erau confiscate de poliţia Ilfov. I-am solicitat inculpatei să se întâlnească personal cu M.T.R. pentru ca aceasta să-i explice starea soţului dânsei şi situaţia celor 2 maşini /(...)/ M.T.R. dorea de la d-na procuror să o ajute cu o cunoştinţă, în sensul intervenţiei pentru ca soţul ei să fie liber. D-na procuror, ulterior acestei întâlniri, urma să se intereseze cu exactitate de situaţia maşinilor şi să vadă ce se poate face " . Declaraţia acesteia se coroborează cu cea a martorei M.T.R.: „Nu o cunoşteam personal pe inculpata C.A.L., cunoştinţă cu această persoană a făcut O.C. /(...)/ De la alte persoane ştiam că O.C., cu ajutorul d-nei procuror, mai rezolvase şi alte probleme, de natură juridică, unor persoane din Sinteşti /(...)/. La una dintre întâlnirile cu d-na procuror mi-a promis că îl va pune liber pe soţul meu, spunându-mi că o să vorbească cu cineva". /(...)/ „Eu am dat aceşti bani întrucât mi se promisese că situaţia soţului meu se va rezolva, mi s-a spus că d-na ştia ce face " .
Aceste declaraţii ale celor două martore nu sunt singulare, aspectele relevate de acestea reies şi din dialogul înregistrat ambiental dintre M.T.R. şi inculpata C.A.L. lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului care avea în instrumentare dosarul numitului T.M.
M.T.R.: „Zi-mi şi mie cu dosarele alea, cum e, doamnă?
C.A.L.: - Verific, da' nu pot personal, decât prin cineva (...) Deci, verific (...) da nu pot personal, trebuie să vrei (...)
M.T.R.: - Nu sunt la dvs. ?
C.A.L.: - Eu nu cred, da' lasă-mă să văd, că n-am (...) n-am.
O.M.C.: - Nu. Nu sunt
C.A.L.: - Înţelege nimeni că nu (...)
M.T.R.: - Şi în rechizitoriul ăsta, ce mai putem face, că (...) deja?
C.A.L.: - Mai mult decât atât, că a rămas aşa în coadă de peşte" (conversaţie purtată la data de 06 aprilie 20134 la restaurantul D.).
Deşi inculpata C.A.L. a susţinut că în cadrul întâlnirilor avute cu denunţătoarele, nu a abordat cu martora O.C., aspecte legate de dosarul numitului M.T., din conţinutul interceptărilor telefonice şi ambientale rezultă contrariul. Astfel, în discuţiile purtate de O. cu M.T.R., aceasta îi spune, ceea ce dealtfel C.A.L. îi va învedera la o întâlnire de la D., respectiv că a fost lăsată „o portiţă" în rechizitoriu în favoarea lui M.T.", ca urmare a intervenţiei magistratului C.A.L.:
„Rechizitoriul poate fi atacat! Nu e făcut beton! De aici ţi-am spus că ne trebuie să ştim sigur!" (convorbire O.C. – M.T.R., 27 martie 2011), aspect relevat ulterior şi de inculpata C.A.L., în cadrul întâlnirii din 06 aprilie 2013, de la restaurantul D. B., avută cu M.T.R. şi O.M.C.:
M.T.R.: „ Şi în rechizitoriul ăsta, ce mai putem face, că (...) deja?
C.A.L.: Mai mult decât atât, că a rămas aşa în coadă de peşte", fapt de natură să demonstreze că inculpata a lăsat să se înţeleagă că s-a discutat şi cu procurorul de caz, chiar dacă în realitate acest lucru nu s-a confirmat.
Astfel, se poate constata că inculpata C.A.L. (ajutată şi de martora O.C.) a lăsat impresia martorei M.T.R. că poate rezolva situaţia juridică a soţului acesteia (s-a întâlnit în diverse locaţii cu M.T.R., a vorbit despre dosarul soţului acesteia, dându-i informaţii cu privire la numărul de dosar, stadiul în care se afla - rechizitoriu lăsat „în coadă de peşte" -, creându-i acesteia convingerea că poate interveni în vreun fel cu privire la rezolvarea situaţiei juridice a soţului său. Chiar dacă inculpata, aşa cum susţine, nu a intenţionat niciun moment să intervină în favoarea numitului M.T., atâta timp cât a pretins şi a primit bunuri şi bani de la M.T.R., s-a întâlnit în mod repetat cu aceasta, iar cu ocazia întâlnirilor a folosit un limbaj evaziv, ferindu-se să dea detalii, toate acestea lăsându-i impresia martorei că va interveni pe lângă persoane competente să dispună cu privire la situaţia juridică a soţului său, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care infractorul, prevalându-se de influenţa presupusă sau reală pe care o are pe lângă un funcţionar public, pretinde, primeşte, acceptă bani sau alte valori pentru a-l determina pe un funcţionar să efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit sau nu în acest sens. Nicio clipă inculpata nu a dezminţit faptul că nu va interveni, ci a contribuit la crearea convingerii denunţătoarei că va interveni sau a intervenit pe lângă persoane îndreptăţite să rezolve situaţia numitului T.M. prin afirmaţiile făcute cu ocazia întâlnirilor repetate pe care le-a acceptat fără rezervă. De altfel influenţa reală sau chiar presupusă a inculpatei a fost motivul determinant pentru care M.T.R. a remis sumele de bani şi bunurile acesteia.
În acest context, în care inculpata susţine că a acţionat dezinteresat, apare nejustificată atitudinea abordată în cadrul întâlnirilor avute cu O.M.C., atenţionând-o pe aceasta că i s-au „pus camere de control", vorbeau în şoaptă atunci când făceau referire la bunuri şi bani, suspectând faptul că este urmărită.
Susţinerile inculpatei, că la data realizării flagrantului (17 mai 2013) nu avea cunoştinţă că în pungă se afla şi suma de 3000 RON este nefondată, atâta timp cât în timpul discuţiilor avute cu O.C., la data de 15 mai 2013, anterioară flagrantului, se vorbeşte atât de ţigări, cât şi de sume de bani (1000 euro), ce urmau să fie remise inculpatei la o întâlnire ulterioară, tocmai în considerarea intervenţiilor inculpatei. Cum după întâlnirea din 15 mai 2013, următoarea întrevedere între O.M.C., M.T.R. şi inculpata C.A.L. a fost cea din 17 mai 2013, este evident că aceasta putea să prevadă că în punga primită se afla şi o sumă de bani.
Relevant este dialogul înregistrat ambiental din data: de 15 mai 2013:
O.M.C.: Da. Dacă ea zice că vrea să vă vadă, ce pot să mai zic eu? Nu (...) să-i zic să-mi lase mie (...) Nu.
C.A.L.: Nu.
O.M.C.: Nici o (...)
C.A.L.: (vorbeşte în şoaptă) (...) Mă, tu eşti o femeie (...) pe toate cele. Mai bine îmi lasă (...) nu mai (...) arunce pe toate (...) Dacă tot vrea să ia, deci vreau nişte ţigări K. scurt. Deci nu, nu ăla (...) K. scurt, dacă vrea să ia ceva.
O.M.C.: Da?
C.A.L.: (vorbeşte în şoaptă): K. scurt, da, (...) una-două (...)
O.M.C.: Două cartuşe de K. scurt.
C.A.L.: Da. Unu sau două şi-atât.
O.M.C.: Şi bani?
C.A.L.: (...) să nu arunce (...) decât să arunce cu banii (...) mai bine (...)
O.M.C.: (...) pentru dosare (...)
C.A.L.: Pentru că nu ştiu (...) că n-ai putea să (...) te interesezi atunci.
O.M.C.: (...) Nici nu mă interesează (...)
C.A.L.: Io-i spun că m-am interesat (...) şase luni (...)
O.M.C.: Şip-ăia? Păi, zău aşa (...)
C.A.L.: Vezi şi tu (...)
O.M.C.: Că ea vrea (...) Ce, o ţin eu (...)
C.A.L.: Să-mi dea şi ea ( ...) milioane o chestie aşa (...)
O.M.C.: O mie de euro (...)? O mie de euro.
C.A.L.: O să spună că-i mult? (conversaţie purtată în cursul întâlnirii din data de 15 mai 2013).
Mai mult, în cadrul întâlnirii din 17 mai 2013 aşa cum rezultă din procesul verbal de redare a înregistrărilor ambientale, reiese fără echivoc că la această întâlnire inculpata a purtat o convorbire cu martora denunţătoare referitoare la dosarele penale în care este cercetat M.T., precum şi faptul că a primit punga conţinând cele două cartuşe de ţigări şi suma de 3000 RON cunoscând conţinutul acesteia.
Relevante în acest sens sunt următoarele replici:
„C.A.L.: Ce faci, fată?
M.T.R.: Ce să fac, doamnă? Mulţumesc! Uite, cu necazurile astea! Ia, ziceţi şi mie ce-aţi făcut cu alea, cu dosarele alea?
C.A.L.: Nu ştiu ce să, păi, asta vroiam să fac!
M.T.R.: Da?
C.A.L.: Să ştii că mi-a dat numai porcării, ce mi-a dat avocata ta! Da' C. de ce nu vine aici? M.T.R.: A rămas acolo, a zis să vorbim noi!
C.A.L.: De-abia am putut să (...) De-abia am putut să găsesc ceva! Nu ştiu!
M.T.R.: A ajuns hârtiile la dumneavoastră? Sau (...)
M.T.R.: Îmi cer scuze, atâta am avut, treizeci de milioane acuma, n-am avut mai mult.
C.A.L.: Staţi, măi! Stai, măi, stai, stai! Stai liniştită!
O.M.C.: Nu mai vorbi M. de bani. Hai, mai vorbeşti de bani, na! Eu nu mai pot să stau! Că nu mai pot să (...)".
Apărarea inculpatei în sensul că nu a realizat faptul că poate săvârşi vreo infracţiune, doar dacă se interesează de numărul unui dosar, iar ţigările şi suma de bani le-a acceptat la insistenţele martorei O.M.C. şi a crezut că sunt din partea acesteia, este infirmată de probele dosarului. Mai mult, inculpata, în calitate de procuror, calitate care presupune un nivel de cunoştinţe juridice ridicat, putea avea o reprezentare clară a faptelor, putea face diferenţa între natura penală a unor acţiuni personale sau o încălcare a deontologiei profesionale.
De asemenea, susţinerile inculpatei C.A.L. că nu a ştiut că bunurile remise de O.M.C. provin de la M.T.R., crezând că sunt cumpărate de O.C., sunt lipsite de suport probator, atâta timp cât în discuţiile dintre O.M.C. şi inculpată, prima prezintă motivul pentru care a contactat-o pe inculpată, la întâlnirile ulterioare avute la D. apare şi M.T.R. care face referire directă la sume de bani şi totodată cere informaţii despre situaţia juridică a soţului ei M.T., iar scopul vizitelor martorei O.M.C. la biroul inculpatei nu erau vizite de curtoazie, ci urmăreau obţinerea de informaţii legate de dosarul lui M.T., dovadă în acest sens fiind înregistrările ambientale din care rezultă că se fac referiri la dosarul lui M.T., la bunurile date de M.T.R. în scopul rezolvării situaţiei juridice a soţului său şi mai mult, atunci când vorbeau despre T.M., tonul vocii celor două era scăzut. Totodată, O.M.C. afirmă în mod clar că martora M.T.R. nu vrea să-i dea ei bunurile.
O.M.C. „Da. Dacă ea zice că vrea să vă vadă, ce pot să mai zic eu? Nu (...) să-i zic să-mi lase mie (...) Nu.
C.A.L.: Nu".
De altfel, raportat şi la situaţia materială a martorei O.M.C. (persoană fără ocupaţie, care nu realiza un venit constant, cu o stare de sănătate precară) este greu de crezut că aceasta îşi permitea să facă cadouri inculpatei doar pentru simplu fapt că erau „prietene".
Or, dacă aceste „vizite" erau doar din simpla prietenie şi în cadrul lor erau abordate subiecte fără a viza vreun dosar penal, aşa cum susţine inculpata, nu se explică de ce aceasta era deranjată de prezenţa martorei O.C. la serviciu, atâta timp cât susţine că erau prietene vechi.
Nefondate sunt şi susţinerile inculpatei C.A.L. referitoare la faptul că nu a primit suma de 500 RON, întrucât în plicul înmânat la întâlnirea din 6 aprilie de la D. nu se afla vreo sumă de bani, ci erau analizele martorei O.M.C., probatoriul administrat infirmând cele învederate.
Pe lângă faptul că inculpata nu neagă că a primit un plic, însă afirmă că în conţinutul acestuia erau „analizele" martorei O.C., această susţinere este infirmată de declaraţiile celor două martore M.T.R. („E adevărat că i-am dat inculpatei într-un plic suma de 500 RON, pe care i-am dat-o iniţial lui O.C., iar aceasta în prezenţa mea i-a înmânat-o d-nei procuror care a pus-o sub portofelul său, după care a luat portofelul şi l-a pus la piept şi aplecat) şi O.M.C. („Za una dintre întâlniri, i-a fost oferit inculpatei un plic, care din spusele lui M.T. conţinea suma de 500 RON, dar nu am verificat acest lucru. Acest plic i l-am oferit în interiorul restaurantului, pur şi simplu i l-am înmânat pe masă şi aceasta l-a pus în portofelul dânsei), dar şi de planşele foto şi înregistrările ambientale şi video (discuţia între M.T.R. şi G.E.):
M.T.R.: Gata, mă. I-am dat Iu' C., da' s-a văzut. I-a pus pe masă, i-a luat ea. Uitasem de ăsta, că l-am dat jos (vorbeşte de batic). Unde a luat-o? Te-ai uitat după ele? (s.n.)
G.E.C.: neinteligibil. A plecat cu (...) neinteligibil.
M.T.R.: I-a luat ea.
G.E.C.: C.?
M.T.R.: I-a luat C., i-a pus pe (...) aşa (...) şi l-a luat ea cu tot ca portofel. Îl strângea aşa pe piept (...) neinteligibil, (s.n.)
G.E.C.: neinteligibil.
M.T.R.: Da. Miel vrea. (s.n.)
G.E.C.: Ce?
M.T.T.: Miel.
G.E.C. Miel vrea?
M.T.R.: Am întrebat-o de dosare, a zis că se ajunge la Cornetu, da' prin cineva, vede ea cu cine vorbeşte. În rechizitoriu (...) mai mult de atât, nu se putea face. S-a făcut (...)
De asemenea, relevant în acest sens este şi procesul verbal de redare în scris a convorbirilor interceptate şi înregistrate din care reiese că la momentul apropierii de restaurant, O.M.C. a întrebat-o pe M.T.R. ce sumă de bani a pregătit pentru magistratul C.A.L., aceasta răspunzându-i 500 RON. Aflând cuantumul sumei de bani, O.M.C. a apreciat că este o sumă prea mică pentru magistrat, în condiţiile în care se întâlneşte cu ei într-o zi de sâmbătă.
De altfel, este greu de crezut că pentru înmânarea unor analize medicale era necesară prezenţa martorei M.T.R., cât şi folosirea unor modalităţi „ascunse" de primire a acestora (aşa cum reiese din conţinutul înregistrării video), în contextul în care discuţia dintre cele trei nu făcea referire la starea de boală a martorei O.C. sau la existenţa unor analize.
Mai mult, la finalul discuţiei apare nejustificată atitudinea martorei O.C. care se oferă să-i ia portofelul inculpatei
„C.A.L.: neinteligibil plecat neinteligibil.
M.T.R.: La revedere! Mersi mult! Mulţumesc.
O.M.C.: neinteligibil să-mi iei şi mie cafeaua, te rog neinteligibil.
M.T.R.: Da, mă, ce?
O.M.C.. Vă ţin portofelul? (s.n.)
C.A.L.: Mmm? neinteligibil.
O.M.C. Vă iau portofelul?"
Aşa cum rezultă, şi din înregistrarea video din data de 6 aprilie 2012 din restaurantul D., după ce inculpata are o discuţie doar cu martora O.M.C., la un moment dat apare şi martora M.T.R. Aceasta este adusă la masă de O.M.C., care are în mână un plic, se aşează amândouă la masă, O.C. continuă să ţină plicul în mână, după care îl împachetează într-o coală de pe tava de la D., îl desface din nou, se ridică şi-l plasează sub portofelul inculpatei C.A.L. Aceasta după ce se asigura că nu o vede nimeni uitându-se în jur, ridică portofelul, observă ce este, după care continuă discuţia şi la un moment dat, însoţită de O.C. pleacă, luând atât portofelul, cât şi plicul.
De altfel, aşa cum reiese şi din declaraţia martorei O.M.C., inculpata avea o atitudine precaută, era atentă să nu fie urmărită, iar la acea întâlnire, din 06 aprilie 2012, chiar avea suspiciunea că este supravegheată. Or, dacă era vorba despre o simplă întâlnire între două prietene (pentru înmânarea unor analize), aşa cum susţine inculpata, fără vreo altă conotaţie penală, este nejustificată precauţia manifestată de către inculpată cu ocazia întâlnirii, tonul scăzut al vocii, frazele eliptice, grija pentru a nu aborda în mod direct subiectul privindu-l pe M.T.
În acest context, susţinerile inculpatei privind lipsa probelor sunt nefondate.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, Înalta Curte reţine că această faptă se săvârşeşte numai cu intenţie calificată prin scop, neexistând nici un dubiu asupra atitudinii inculpatei de conştiinţă şi voinţă. Astfel, voinţa sa consta în săvârşirea uneia sau mai multora din acţiunile specifice elementului material al infracţiunii - ştiind că foloasele reprezintă preţul influenţei sale asupra funcţionarului, pe planul conştiinţei reprezintă pericolul creat pentru onestitatea şi corectitudinea funcţionarului.
Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii se săvârşeşte numai cu intenţie directă fiind necesară intenţia inculpatei de a primi bani, bunuri sau alte foloase necuvenite - deşi legal, nedatorate - respectiv să existe un contraechivalent al conduitei sale ilicite şi ştiinţa că îşi însuşeşte ceva ce nu i se cuvine, aspecte dovedite de probele dosarului. Or, din actele dosarului rezultă în mod clar intenţia inculpatei.
Inculpata a criticat şi faptul că instanţa de fond a înlăturat apărările cu privire la faptul că denunţătoarea ar fi acţionat ca şi agent provocator. Acest aspect a fost tranşat în procedura camerei preliminare şi nu mai poate face obiectul criticii în cadrul judecăţii pe fondul cauzei, însă instanţa va face următoarele precizări.
Conform art. 68 C. proc. pen. anterior şi art. 101 C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii de probe.
Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private - de exemplu denunţător - în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.
Sintagma „a determina" presupune o instigare la comiterea infracţiunii (îndemn, încurajare), în sensul reglementării formei de participaţie a instigării, dar se poate aprecia că intră sub incidenţa textului de lege de mai sus şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc săvârşirea unei infracţiuni.
Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din denumirea marginală a art. 68 C. proc. pen. anterior, „Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care interzice în cuprinsul alin. (1) obţinerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo (prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni şi îndemnuri), iar în alin. (2) se referă expres la determinarea săvârşirii sau continuării săvârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe, cât şi din dispoziţiile art. 101 C. proc. pen. „Principiul loialităţii administrării probelor care arată că: (1) Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe; (2) Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei, interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare; (3) Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe".
Se mai comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără această intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.
Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza art. 101 C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine existenţa acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile:
a. Situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim.
b. Lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.
Exista provocare din partea organelor statului atunci când agenţii implicaţi nu se limitează a examina de o manieră pur pasivă a activităţii ilicite, ci exercită asupra persoanei în cauză o influentă de natură a o incita la comiterea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii, adică pentru a obţine dovezi şi pentru a trage la răspundere (Ramanauskas, Eurofinacom c. Franţei).
Din probatoriul administrat, prin modul în care inculpata a acţionat, rezultă că, în speţă, cele două condiţii nu sunt îndeplinite, deoarece inculpata a acceptat şi pretins primirea unor foloase materiale, deci rezoluţia infracţională era luată şi nu a fost determinată de comportamentul martorei O.M.C.
Astfel cum rezultă din întreg ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, atât la instanţa de fond, cât şi în calea de atac a apelului, rezultă în mod indubitabil, că la baza condamnării inculpatei stau probe certe de vinovăţie, neputându-se dispune, aşa cum susţine inculpata, achitarea sa pentru lipsa probelor.
Având în vedere faptul că de la săvârşirea faptelor până la judecarea cauzei, a intrat în vigoare noul C. pen., atât instanţa de fond, cât şi cea de control judiciar trebuie să analizeze care lege penală este mai favorabilă (legea nouă sau legea veche), în raport de dispoziţiile art. 5 C. pen. şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 256 din 6 mai 2014.
Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de trafic de influenţă - legea nouă prevede în art. 291 C. pen. pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar legea veche în art. 257 pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani, precum şi la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, care au fost modificate prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 în sensul că fapta de trafic de influenţă săvârşită de o persoană care este procuror se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 291 C. pen. ale cărei limite se majorează cu 1/3, anterior aceste limite de pedeapsă se majorau cu 1/2, cât şi dispoziţiile art. alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind lege mai favorabilă C. pen. în vigoare.
Raportat însă, la gradul de pericol social al faptei, la elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, impactul social de săvârşirea unor astfel de fapte, la cuantumul sumelor de bani primite, la poziţia adoptată de inculpată pe parcursul procesului penal, personalitatea acesteia şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare este de natură să-şi îndeplinească atât funcţia corectivă, de îndreptare, cât şi cea preventivă, de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane.
Se va avea în vedere la individualizarea pedepsei şi gravul prejudiciu de imagine adus autorităţii judecătoreşti şi încrederii în incoruptibilitatea membrilor acesteia.
Astfel de fapte, săvârşite la un asemenea nivel, sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice convingerea că legea se opreşte şi nu are eficienţa faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care funcţionează organele judiciare, astfel ca, executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate ar potenţa starea de neîncredere a populaţiei, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea şi protejează respectarea valorii sociale care reglementează buna şi corecta desfăşurare a acţiunii de justiţie.
Faţă de cele ce preced, conform art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. va admite apelul declarat de inculpata C.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 241 din 4 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale aplicate şi rejudecând în această limită, va reduce pedeapsa la 3 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Va obliga apelanta inculpată la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpata C.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 241 din 4 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale aplicate şi rejudecând în această limită, reduce pedeapsa la 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Obligă apelanta iculpată la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2015. SECŢIA PENALĂ. Falsul material în... | ICCJ. Decizia nr. 670/2015. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
