ICCJ. Decizia nr. 52/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 52/2015
Dosar nr. 1246/36/2009*
Şedinţa publică din 16 februarie 2015
Asupra apelurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 66 din 14 iunie 2013 pronunţată în dosarul nr. 1246/36/2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a hotărât următoarele:
În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul B.G. (fiul lui P. şi Ş.) la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Aplică inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului B.G. se va executa în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen.
În temeiul prevederilor art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C.A.I. (fiul lui M. şi A., născut la data de 07 ianuarie 1972) la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. condamnă pe inculpatul C.A.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul C.A.I. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen.
Aplică inculpatului C.A.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza prevederilor art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul L.M.C. (fiul lui M. şi G) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza prevederilor art. 292 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 291 C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. condamnă pe inculpatul L.M.C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 10 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul L.M.C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în conformitate cu prevederile art. 57 C. pen.
Aplică inculpatului L.M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza prevederilor art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. menţine măsura sechestrului aplicată prin Ordonanţa din 16 iulie 2009 a D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie asupra sumei de 2500 euro, aflată în contul deschis la B.C.R. - Sucursala Judeţeană Tulcea, pe numele inculpatului B.G..
În temeiul prevederilor art. 61 alin. (4) în referire la alin. (2) din Legea nr. 78/2000 obligă pe inculpatul B.G. să restituie suma de 2500 euro denunţătorului I.A.
În baza prevederilor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă pe inculpaţii B.G., C.A.I. şi L.M.C. să plătească statului suma de câte 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, din analiza şi coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, următoarea situaţie de fapt:
La data de 18 octombrie 2008, în jurul orei 5, martorul I.A., în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio pe str. Babadag din municipiul Tulcea, având-o ca pasageră pe locul din dreapta faţă pe prietena sa, martora M.M.L., într-o curbă, a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar şi a lovit o cabină telefonică şi un autoturism, aflat în parcarea Institutului de Cercetări „Delta Dunării" Tulcea.
În urma accidentului nu au fost vătămate persoanele aflate în autoturism, însă a fost avariată maşina condusă de I.A..
La locul accidentului s-a prezentat un echipaj de poliţie format din poliţiştii M.E., S.M. şi N.G., care au efectuat cercetări şi l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest. Întrucât acesta a prezentat o alcoolemie de 0,69g %0 în aerul expirat a fost condus de către lucrătorii de poliţie mai sus menţionaţi la Spitalul Judeţean Tulcea unde, după ce i s-au recoltat două probe de sânge la interval de o oră s-a stabilit că avea o alcoolemie de l,15g%0, respectiv de lg%0.
În intervalul de timp dintre recoltarea celor două probe de sânge, I.A. şi martora M.M.L. au mers la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea - Biroul Poliţiei Rutiere, unde au dat declaraţii olografe în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat I.A.. Acesta a dat declaraţia în faţa agentului de poliţie M.E. care a întocmit şi procesul - verbal de constatare, iar martora M.M.L. a dat declaraţia în faţa agentului de poliţie S.M..
Imediat după producerea accidentului de circulaţie organele de poliţie i-au reţinut permisul de conducere lui I.A. - eliberându-i o dovadă fără drept de a conduce - şi i-au adus la cunoştinţă faptul că i se va întocmi dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe dramurile publice, având o concentraţie alcoolică în sânge peste limita legală, faptă prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2000. În aceeaşi zi de 18 octombrie 2008, în jurul orei 1200, I.A. l-a contactat pe prietenul său, inculpatul L.M.C., despre care cunoştea că are relaţii în rândul poliţiştilor şi i-a cerut să-l ajute să i se restituie permisul de conducere şi să obţină o soluţie favorabilă în dosarul penal în care urma să fie cercetat, respectiv să nu fie trimis în judecată.
Inculpatul L.M.C. s-a oferit să-l ajute pe I.A. şi s-a întâlnit cu acesta după o oră de la prima discuţie, ocazie cu care i-a comunicat că l-a contactat pe inculpatul B.G., care la acea dată era şeful Poliţiei municipiului Tulcea şi că acesta din urmă a pretins suma de 2500 euro pentru a interveni pe lângă colegii săi care instrumentează dosarul penal în care I.A. era cercetat şi a-i determina să propună o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată a acestuia şi să-i restituie permisul de conducere ce-i fusese reţinut de către organele de poliţie. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut martorului remiterea în cursul aceleiaşi zile a întregii sume de 2.500 euro, refuzând categoric propunerea martorului denunţător de a-i remite pentru început doar jumătate din bani. în această situaţie, I.A. a împrumutat banii de la martorii M.M.L. şi A.C., dar şi de la părinţii săi şi după ce a reuşit să strângă suma de 2.000 euro i-a dat-o inculpatului L.M.C. în maşina acestuia din urmă.
La data de 20 octombrie 2008, martorul denunţător I.A. i-a dat inculpatului L.M.C. şi restul de 500 euro pe care cel din urmă i-a pus în autoturismul personal, într-o mapă de culoare albastră în care se aflau şi alte acte şi, împreună cei doi s-au deplasat la sediul Poliţiei Rutiere Tulcea. Pe drum spre sediul poliţiei, în prezenţa martorului denunţător, inculpatul L.M.C. a avut o discuţie telefonică cu inculpatul B.G. după care s-a întâlnit cu acesta şi i-a înmânat mapa în care se aflau banii.
După câteva zile de la data când inculpatul L.M.C. i-a remis inculpatului B.G. suma de 500 de euro, cel prim menţionat l-a sunat pe martorul denunţător şi i-a comunicat că nu va putea intra în posesia permisului de conducere decât după aproximativ 3 luni, respectiv la data de 17 ianuarie 2009. La întrebarea martorului denunţător dacă până la data când i se va restitui permisul de conducere îi poate procura o dovadă cu drept de circulaţie, inculpatul L.M.C. i-a răspuns că o atare dovadă l-ar costa 200 euro pe lună, dar că va putea circula fără permis de conducere pe raza municipiului Tulcea şi în oraşele din apropiere, iar dacă va fi oprit de organele de poliţie să-l sune pe el, că problema se va rezolva fără nicio consecinţă.
În dorinţa de a-şi recupera cât mai repede permisul de conducere, martorul I.A., l-a contactat telefonic de mai multe ori pe inculpatul L.M.C., care la rândul său a apelat la inculpatul B.G., iar acesta l-a pus pe martor în legătură inculpatul C.A.I., ofiţerul de poliţie care instrumenta dosarul penal nr. 3550/ P/2008 în care I.A. era cercetat şi cumnatul inculpatului B.G..
Urmare demersului întreprins de inculpatul B.G. la inculpatul C.A.I. de a-l ajuta pe martorul I.A., la data de 4 decembrie 2008, C.A.I. l-a chemat la biroul său pe martor şi pe prietena acestuia, martora M.M.L. pentru a da declaraţii. Cu ocazia audierii, inculpatul C.A. le-a sugerat celor doi să declare că în data de 18 octombrie 2008, în jurul orei 500, autoturismul marca Renault Clio a fost condus de martora M.M.L., care ajunsă la domiciliu, având o stare de rău, nu a reuşit să parcheze maşina astfel că i-a cerut lui I.A. să o parcheze, iar acesta aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice pe care le consumase la o petrecere, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu o cabină telefonică şi cu o altă maşină staţionată în parcarea Institutului de Cercetări „Delta Dunării" din Tulcea. Declaraţiile olografe date de cei doi martori în ziua de 4 decembrie 2008 au fost antedatate 18 octombrie 2008 de către inculpatul C.A.I. care a făcut menţiunea că au fost date în faţa lui la 18 octombrie 2008.
Declaraţiile olografe iniţiale date de martorii susmenţionaţi în dosarul nr. 3550/ P/2008, la data de 18 octombrie 2008, au fost înlocuite cu cele din 4 decembrie 2008 şi care nu corespundeau realităţii, fiind concepute şi antedatate de către inculpatul C.A.I.
Întrucât termenul de trei luni în care, potrivit susţinerilor inculpatului L.M.C., I.A. trebuia să-şi recupereze permisul de conducere se apropia, acesta din urmă a luat legătura cu inculpatul, reiterând rugămintea de a-l ajuta să-şi recupereze permisul de conducere.
Inculpatul şi martorul s-au deplasat la biroul inculpatului C.A.I. ocazie cu care au aflat că dosarul în care era cercetat I.A. a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, procurorul de caz, urmând să dispună soluţia favorabilă de netrimitere a sa în judecată.
Luând însă legătura cu procurorul de caz, I.A. a aflat de la acesta că urmează să fie trimis în judecată şi că singura posibilitate de a se dispune o altă soluţie este aceea de a formula o cerere prin care să solicite recalcularea alcoolemiei, existând astfel posibilitatea de a rezulta o alcoolemie sub limita legală.
După discuţia cu procurorul de caz, I.A. s-a întâlnit cu inculpatul L.M.C., ocazie cu care i-a cerut să-i restituie suma de 2.500 euro, deoarece inculpatul B.G. nu i-a rezolvat problema aşa cum i-a promis.
În urma discuţiei pe care a avut-o cu inculpatul B.G., inculpatul L.M.C. i-a comunicat lui I.A. faptul că în contul sumei de bani remise lui B.G., acesta s-a angajat să-l sprijine prin intervenţiile pe care le va face în favoarea sa la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru ca în urma recalculării alcoolemiei să rezulte o concentraţie a acesteia sub limita legală.
Nemaiavând încredere în promisiunile inculpatului L.M.C., I.A. a formulat un denunţ în care a relatat cum s-au petrecut faptele, denunţ pe care l-a depus la Direcţia Generală Anticorupţie.
În ce priveşte autoturismul marca Renault Clio, avariat în accidentul de circulaţie comis de I.A. în data de 18 octombrie 2008, s-a reţinut că aparţinea SC D.T.I. SRL Bucureşti, societate administrată de Y.A., cetăţean turc şi era asigurat CASCO la Omniasig Vienna Insurance Group cu poliţa C376981, valabilă pentru perioada 09 februarie 2007 - 08 februarie 2010.
Potrivit declaraţiei dată de Y.A. la 19 octombrie 2008, acesta a fost sunat la telefon de o persoană necunoscută, care i-a cerut să se prezinte la locul accidentului pentru a-şi ridica maşina avariată şi care rămăsese în stradă.
Ulterior, Y.A. a fost sunat de inculpatul L.M.C. care i-a spus că autoturismul marca Renault Clio, a fost avariat în urma unui accident comis de I.A. despre care a susţinut că este internat în spital, solicitându-i să-i trimită lui o procură prin care să-l împuternicească să se ocupe de procurarea actelor necesare reparaţiilor ce urmau a fi suportate de societatea de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group.
După ce a obţinut procura de la Y.A., inculpatul L.M.C. a mutat autoturismul de la service-ul Reprezentanţei Renault unde fusese dus iniţial, la SC P.S. SRL Tulcea, apoi s-a prezentat la biroul Poliţiei Rutiere din cadrul I.PJ Tulcea, ocazie cu care a declarat, în mod nereal agentului de poliţie C.M. că, la data de 13 noiembrie 2008, în jurul orei 400, conducând autoturismul marca Renault Clio pe D.N 22 în direcţia Constanţa, când a ajuns în zona aeroportului, datorită pătrunderii pe contrasens a unui autoturism care circula din sens opus, a frânat, a derapat, a ieşit de pe carosabil pe partea dreaptă a sensului său de mers şi a avariat maşina.
Declaraţia necorespunzătoare adevărului dată de inculpatul L.M.C., referitoare la împrejurările în care a fost avariat autoturismul marca Renault Clio a stat la baza întocmirii de către agentul de poliţie C.M. a procesului-verbal seria CC nr. 1386120 şi a autorizaţiei de reparaţie seria CR nr. 0667137, înscrisuri pe baza cărora reparaţiile autoturismului urmau să fie achitate de către Omniasig Vienna Insurance Group în baza contractului de asigurare.
Aceeaşi declaraţie necorespunzătoare adevărului a fost prezentată de către inculpatul L.M.C. şi reprezentantului asigurătorului Omniasig Vienna Insurance Group căruia, inculpatul i-a pus la dispoziţie şi poliţa de asigurare CASCO ridicată în baza împuternicirii pe care a primit-o de la Y.A., fiind astfel îndeplinite condiţiile legale pentru întocmirea dosarului de daune şi plata reparaţiilor de către asigurător.
Intervenţia organelor de urmărire penală a împiedicat însă efectuarea de către asigurător a plăţii reparaţiilor autoturismului avariat de către I.A., autoturism ce a rămas în custodia service-ului care a efectuat reparaţia.
În drept, instanţa de fond a reţinut că:
Fapta inculpatului B.G., comisar şef de poliţie în cadrul IPJ Tulcea - Poliţia Rutieră pentru Drumuri Naţionale şi Europene -, de a interveni pe lângă subcomisarul C.A.I. pentru a-l determina să soluţioneze favorabil dosarul nr. 3550/P/2008 pe care-l instrumenta, prin propunerea unei soluţii de netrimitere în judecată a numitului I.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în schimbul sumei de 2500 euro primită de la I.A. prin intermediul inculpatului L.M.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului C.A.I., subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean Tulcea, Biroul Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban Tulcea, la data faptelor, de a schimba conţinutul declaraţiilor iniţiale date de I.A. şi M.M.L., cu unul conceput de el, neadevărat, astfel încât să rezulte un pericol social redus al faptei comise de I.A., de a antedata declaraţiile respective şi de a le depune în dosarul nr. 3550/P/2008 în scopul evitării pronunţării unei soluţii de condamnare a lui I.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi ale infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Faptele inculpatului C.A.I. de a-i determina pe I.A. şi M.M.L. să schimbe declaraţiile iniţiale pe care aceştia le-au dat la 18 octombrie 2008 în dosarul nr. 3550/ P/2008 cu cele concepute de el şi care nu exprimau realitatea şi de a înlocui la data de 4 decembrie 2008 declaraţiile iniţiale date de cei doi cu cele concepute de el întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. şi ale infracţiunii de sustragere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.
Fapta inculpatului L.M.C. de a pretinde şi primi de la I.A. , în cursul lunii octombrie 2008, suma de 2500 euro pe care i-a remis-o inculpatului B.G., ofiţer de poliţie, în scopul ca acesta din urmă, să-şi exercite influenţa asupra inculpatului C.A.I. care a instrumentat dosarul nr. 3550/ P/2008 în care I.A. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, pentru ca acesta din urmă să nu fie trimis în judecată şi să intre în posesia permisului de conducere ce-i fusese reţinut de organele de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Faptele inculpatului L.M.C. de a da, la 13 noiembrie 2008, o declaraţie neadevărată, referitoare la împrejurările în care a fost avariat autoturismul marca Renault Clio, în faţa agentului de poliţie C.M. din cadrul Inspectoratului Judeţean Tulcea - Serviciul Poliţiei Rutiere - Compartimentul Drumuri Naţionale şi Europene, care, necunoscând realitatea, în baza declaraţiei inculpatului L.M.C. a întocmit procesul-verbal seria CC 1386120 şi autorizaţia de reparaţie seria CR nr. 0667237, documente în baza cărora contravaloarea reparaţiei maşinii urma să fie suportată de asigurătorul Omniasig Vienna Insurance Group, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzute de art. 292 C. pen. şi ale infracţiunii de fals intelectual comisă în participaţie improprie prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen.
Faptele inculpatului L.M.C. de a folosi înscrisurile false obţinute în condiţiile susmenţionate pentru a solicita asigurătorului plata contravalorii reparaţiei autoturismului marca Renault Clio, iar SC P.S. SRL Tulcea, reparaţia autoturismului menţionat, activitate infracţională întreruptă de intervenţia organelor de cercetare penală, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen. şi ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, modul şi împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social concret al acestora, calitatea de poliţist a inculpaţilor B.G. şi C.A.I. şi a apreciat că reeducarea tuturor inculpaţilor se poate realiza numai prin condamnarea lor la pedepse privative de libertate.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii B.G., C.A.I. şi L.M.C.
Parchetul, în scris, a criticat sentinţa pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeiniciei
- omisiunea instanţei de fond de a aplica dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi după executarea pedepselor principale, faţă de inculpaţii B.G. şi C.A.I.. S-a susţinut că, deşi aplicarea unor pedepse complementare are caracter facultativ, faţă de inculpaţii susmenţionaţi se impunea a se da eficienţă dispoziţiilor legale susmenţionate având în vedere circumstanţele reale în care au comis faptele pentru care au fost condamnaţi, circumstanţele lor personale, gravitatea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi valorile sociale lezate;
- greşita reţinere în încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat inculpatul L.M.C., a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, solicitând înlăturarea acestor prevederi legale cu motivarea că sunt incidente numai dacă persoanele care au comis infracţiuni de corupţie au atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, respectiv numai dacă persoanele respective au atribuţii de control;
- greşita reţinere în încadrarea juridică a infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals comise de inculpatul C.A.I. a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, prevederi legale care, potrivit art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. au fost abrogate.
Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă a susţinut doar primul motiv de apel, respectiv cel referitor la omisiunea de a se aplica dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen.
Inculpatul B.G. a criticat sentinţa pentru motivele de netemeinicie arătate în scris, susţinute oral cu ocazia dezbaterilor şi expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii şi care, în esenţă, vizează greşita sa condamnare, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi pretins şi primit suma de 2.500 euro de la denunţătorul I.A., prin intermediul inculpatului L.M.C. pentru a interveni pe lângă inculpatul C.A.I. care instrumenta dosarul în care denunţătorul era cercetat şi a-l determina să pronunţe o soluţie favorabilă (de netrimitere în judecată a celui din urmă).
În consecinţă, în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior - inexistenţa faptei - sau în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) sau c) C. proc. pen. în vigoare.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, orientarea acesteia spre minimul special, aplicarea art. 396 alin. (4) C. proc. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen. anterior.
Inculpatul L.M.C. a criticat sentinţa pentru netemeinicie, pentru motivele arătate în cererea de apel, susţinute oral cu ocazia dezbaterilor şi expuse pe larg în partea introductivă a deciziei, susţinând, în esenţă, că încadrarea juridică corectă a faptei era în dispoziţiile art. 244 C. pen. care incriminează infracţiunea de înşelăciune şi nu în cele ale art. 257 C. pen. care incriminează infracţiunea de trafic de influenţă, motivat de împrejurarea că solicitările denunţătorului de a i se restitui permisul de conducere ce-i fusese reţinut de organele de poliţie, recalcularea alcoolemiei şi adoptarea unei soluţii favorabile de netrimitere în judecată în cauza în care era cercetat nu intrau în atribuţiile de serviciu ale inculpatului B.G.. în privinţa infracţiunilor de fals în declaraţii, fals intelectual şi uz de fals a susţinut că în mod greşit a fost condamnat pentru comiterea lor întrucât declaraţia pe care a dat-o la organul de poliţie, procesul verbal şi autorizaţia de reparaţie întocmite de agentul de poliţie C.M. conţin date corespunzătoare adevărului.
În consecinţă, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în infracţiunea de înşelăciune şi încetarea procesului penal ca urmare a intervenim împăcării părţilor şi achitarea pentru infracţiunile de fals intelectual, fals în declaraţii şi uz de fals în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. - inexistenţa faptelor.
Inculpatul C.A.I. a criticat sentinţa pentru netemeinicie pentru motivele arătate în cererea de apel, susţinute cu ocazia dezbaterilor şi expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii arătând, în esenţă, că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond nu există deoarece, propunerea pe care a formulat-o în cauza pe care a instrumentat-o şi pe care a înaintat-o parchetului a fost aceea de trimitere în judecată a lui I.A. care a şi fost condamnat, iar înscrisurile din dosar despre care s-a reţinut că au fost modificate de el, nu au fost descoperite.
În consecinţă, în principal, a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul executării acesteia în regim neprivativ de libertate.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, înalta Curte constată că apelurile declarate de inculpaţi sunt fondate, iar apelul declarat de parchet nu este fondat.
În ce priveşte apelul declarat de inculpatul B.G., Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de acesta, că probele administrate în cauză, care au fost analizate pe larg de judecătorul fondului în considerentele sentinţei, dovedesc dincolo de orice dubiu vinovăţia sa în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă pentru care instanţa de fond l-a condamnat, infracţiune care, în esenţă, constă în aceea că, a pretins şi primit de la denunţătorul I.A., prin intermediul inculpatului L.M.C., suma de 2500 euro pentru a interveni pe lângă inculpatul C.A.I. şi a-l determina pe acesta să dea o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată, în dosarul nr. 3550/ P/2008 pe care îl instrumenta şi în care era cercetat denunţătorul.
Susţinerea apelantului inculpat că nu există nicio convorbire telefonică purtată cu inculpatul L.M.C. referitoare la pretinderea şi primirea sumei de 2500 euro nu este de natură a conduce în mod automat la inexistenţa faptei în contextul în care, în cauză există denunţul şi declaraţiile martorului denunţător I.A., în care în mod constant, inclusiv cu ocazia confruntării cu inculpatul L.M.C., a arătat că după comiterea accidentului de circulaţie, în ziua de 18 octombrie 2008 a luat legătura cu inculpatul L.M.C. şi i-a cerul să-l ajute să-şi recupereze permisul de conducere ce-i fusese reţinut de către organele de politie, ocazie cu care a obţinut promisiunea acestuia că în schimbul sumei de 2500 euro, inculpatul B.G. va interveni pe lângă colegii săi şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă în cauza în care denunţătorul era cercetat pentru o infracţiune la legea circulaţiei şi să-i restituie permisul de conducere.
Răspunsul primit de la Orange România cu adresa nr. 15/FD/SEC/2330/LBA din 21 mai 2015 în sensul că nu pot fi puse la dispoziţie listingurile convorbirilor telefonice purtate de apelant în perioada 15-30 octombrie 2008 deoarece potrivit art. 3 alin. (2) şi art. 13 lit. d) din Legea nr. 82/2012 datele de trafic se reţin şi se păstrează timp de 6 luni de la data efectuării comunicării, nu poate conduce în mod automat la concluzia că în data de 18 octombrie 2008 acesta nu se afla în ţară, ci era plecat în Germania, aşa cum a susţinut, fără însă a produce dovezi în acest sens.
Cert este faptul că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, după ce susnumitul apelant inculpat a primit de la inculpatul L.M.C. suma de 500 euro i-a comunicat acestuia numărul de telefon al inculpatului C.A.I. care era cumnatul său şi ofiţerul de poliţie care instrumenta dosarul penal în care denunţătorul era cercetat, iar cel din urmă 1-a chemat la sediul poliţiei pe denunţător şi pe prietena sa, martora M.M.L. care se afla în autoturism la data producerii accidentului, ocazie cu care le-a spus ce să declare şi a înlocuit declaraţiile iniţiale pe care aceştia le-au dat imediat după accident, cu cele date în faţa sa.
Referitor la suma de 500 euro, martorul denunţător a declarat în mod constant că s-a deplasat cu inculpatul L.M.C., cu autoturismul acestuia, la sediul Poliţiei Tulcea, că inculpatul a coborât din autoturism cu o mapă albastră în care se aflau mai multe acte şi în care a pus şi suma de 500 euro pe care a primit-o de la el şi pe care i-a dat-o apelantului inculpat B.G..
Primirea de către apelant, de la inculpatul L.M.C. a unei mape albastre în care se aflau mai multe documente este confirmată de către cel prim menţionat în declaraţia dată la instanţa de fond în care arată următoarele: „în cursul lunii octombrie m-am întâlnit cu L. în parcarea de lângă instituţia în care lucram pentru că îl rugasem, în prealabil, să-mi aducă nişte documente cu privire la o înmatriculare a unui autoturism ce-mi aparţinea şi eu nu aveam timpul necesar să mă ocup de această problemă, iar la data întâlnirii noastre acesta mi-a înmânat o mapă albastră în care se afla cartea de identitate a vehiculului respectiv".
Chiar şi în condiţiile în care apelantul inculpat neagă primirea sumei de 500 euro, recunoaşterea întâlnirii pe care a avut-o cu inculpatul L.M.C. şi a primirii de la acesta a mapei albastre - aspecte relatate de martorul denunţător - sunt elemente de natură a demonstra sinceritatea denunţătorului cu privire la împrejurările în care a dat suma de bani şi scopul pentru care a remis-o.
Împrejurarea că în faţa instanţei de apel, inculpatul L.M.C. arată că suma de 2500 euro a oprit-o el în contul datoriei pe care denunţătorul o avea la el şi că nu a făcut nici un demers pe lângă apelantul inculpat B.G. pentru a interveni în favoarea denunţătorului, aşa cum i-a spus acestuia este lipsită de relevanţă sub aspectul răspunderii penale a apelantului inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă deoarece pentru existenţa acestei infracţiuni nu interesează dacă intervenţia promisă a avut loc sau nu şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal.
Sub aspectul laturii subiective, apelantul inculpat a acţionat cu intenţie, având reprezentarea acţiunii sale, precum şi a stării de pericol produse cu privire la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, urmare pe care a dorit-o şi care s-a finalizat prin acţiunile întreprinse de inculpatul C.A.I., de a înlocui declaraţiile iniţiale date de către denunţător şi martora M.M.L., prietena sa, în care aceştia au relatat împrejurările reale în care denunţătorul a comis accidentul de circulaţie, cu altele, al căror conţinut a fost conceput de el, scopul fiind acela de a crea denunţătorului o situaţie juridică mai uşoară.
Raportat la considerentele mai sus expuse, dar şi la argumentele reţinute de instanţa de fond pe care instanţa de apel şi le însuşeşte, solicitarea apelantului inculpat de a se pronunţa o soluţie de achitare nu este întemeiată.
În ce priveşte apelul declarat de inculpatul L.M.C., Înalta Curte reţine următoarele:
Prealabil se impune precizarea că legea penală mai favorabilă apelantului inculpat este Codul penal anterior, pentru considerentele ce vor fi arătate ulterior, precizare în raport de care, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă va fi analizată din perspectiva condiţiilor de incriminare prevăzute în reglementarea anterioară - art. 257 C. pen. şi nu a celor prevăzute în noul C. pen. - art. 291.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută de art. 257 C. pen. anterior, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: realizarea uneia dintre modalităţile alternative de săvârşire a faptei, respectiv „pretinderea", „primirea", acceptarea" de bani, daruri sau alte valori; făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau asupra unui funcţionar; făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă funcţionar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu; acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să se fi comis înainte sau concomitent cu îndeplinirea de către funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni a actului vizat de cumpărătorul de influenţă.
Din denunţul şi declaraţiile date de martorul denunţător I.A. rezultă că apelantul inculpat L.M.C. a pretins şi primit de la el suma de 2500 euro promiţând că o va remite inculpatului B.G. pentru ca acesta să intervină pe lângă lucrătorii de poliţie pentru rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care denunţătorul era cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prevăzută de art. 87 alin.(1) din OUG nr. 195/2002 şi pentru ca acesta să reintre în posesia permisului de conducere ce-i fusese reţinut de organele de poliţie la data de 18 octombrie 2008.
Referitor la consumarea infracţiunii, este de reţinut că fapta de trafic de influenţă face parte din sfera infracţiunilor cu consumare anticipată, deoarece se consumă în momentul pretinderii de bani sau alte foloase, nefiind necesară existenţa unui acord de voinţă; nu interesează dacă iniţiativa a aparţinut vânzătorului sau dimpotrivă, cumpărătorului de influenţă, nici dacă intervenţia pe lângă funcţionar a fost sau nu făcută de către făptuitor, deoarece aceasta are loc după consumarea infracţiunii. De asemenea, nu interesează dacă actul ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului a fost sau nu îndeplinit, dacă pretenţia a fost sau nu satisfăcută, ori promisiunea a fost sau nu respectată, după cum nu interesează nici momentul în care s-a realizat intervenţia, raportat la data săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii, deoarece producerea intervenţiei nu este o condiţie pentru existenţa faptei.
În speţă, infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat în momentul pretinderii de către apelant de la denunţător a sumei de 2500 euro pe care a şi primit-o şi a remis-o inculpatului B.G. care a promis că va interveni pentru soluţionarea favorabilă a dosarului în care denunţătorul era cercetat, intervenţie pe care a şi realizat-o pe lângă inculpatul C.A.I., care era cumnatul său şi ofiţerul ce instrumenta dosarul penal în care martorul denunţător era cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Revenirea apelantului inculpat la declaraţiile anterioare în sensul că suma de 2500 euro a oprit-o în contul datoriei pe care martorul denunţător o avea la el este contrazisă de denunţul şi declaraţiile acestuia, dar şi de convorbirile telefonice purtate de apelant cu denunţătorul în perioada 18 martie2009 - 17 aprilie 2009, din conţinutul cărora rezultă rară dubiu că destinaţia banilor a fost aceea de a-i fi remisă inculpatului B.G. pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în care denunţătorul era cercetat şi nu în ultimul rând, de declaraţiile părinţilor celui din urmă, martorii I.P. şi I.M. care în momentul în care i-au dat fiului lor suma de 2500 euro au aflat de la acesta că banii îi trebuiau pentru a nu fi trimis în judecată în cauza în care era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni la legea circulaţiei şi pentru a-şi recupera permisul de conducere ce-i fusese reţinut de către organele de poliţie
Nu lipsită de relevanţă este împrejurarea că, varianta că a primit banii de la denunţător pentru că acesta avea o datorie la el a fost susţinută de către apelant pentru prima dată cu ocazia audierii sale de către instanţa de apel, în faţa căreia nu a putut oferi însă o explicaţie plauzibilă, de ce nu a declarat în acest sens la organul de urmărire penală şi la instanţa de fond unde a fost asistat de apărător ales, ceea ce conduce la concluzia că ceea ce a urmărit apelantul inculpat prin atitudinea sa procesuală a fost să-i exonereze de răspundere penală pe inculpaţii B.G. şi C.A.I.
Î mprejurarea că inculpatul B.G. nu avea în atribuţiile de serviciu instrumentarea dosarelor având ca obiect infracţiuni la legea circulaţiei pe dramurile publice, reţinerea sau restituirea permiselor de conducere şi că nu putea interveni şi dispune asupra recalculării alcoolemiei este lipsită de relevanţă deoarece, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este suficient, pe de o parte, că autoritatea publică, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafica influenţa, iar pe de altă parte, ca funcţionarul respectiv să aibă competenţa funcţională de a înfăptui actul solicitat.
Or, inculpatul B.G., cel pe lângă care apelantul inculpat a promis denunţătorului că va interveni pentru rezolvarea favorabilă a situaţiei juridice a acestuia, la data faptelor era comisar şef de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea - Poliţia Rutieră pentru Dramuri Naţionale şi Europene, calitate în care putea să exercite influenţă asupra colegilor săi, chiar de la alte servicii ale poliţiei, care aveau atribuţii în a cerceta fapte prevăzute în Legea privind circulaţia pe drumurile publice, influenţă pe care a şi exercitat-o asupra inculpatului C.A.I .
Prin urmare, întrucât prin acţiunile sale apelantul inculpat nu l-a indus în eroare pe denunţător - cerinţă ce trebuie îndeplinită pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune, cererea sa de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în infracţiunea de înşelăciune nu poate fi primită.
În ce priveşte cererea apelantului inculpat de a se dispune achitarea pentru inexistenţa infracţiunilor de fals în declaraţii, uz de fals şi fals intelectual (ultima infracţiune reţinută a fi fost comisă în condiţiile participaţiei improprii), înalta Curte reţine că nici aceasta nu poate fi primită.
Dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen. - inexistenţa faptei - sunt incidente atunci când fapta nu există în materialitatea ei, respectiv când nu a fost comisă o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.
Or, din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 13 noiembrie 2008, apelantul inculpat a dat o declaraţie în faţa agentului de poliţie C.M. în care a arătat în mod nereal că la data susmenţionată, în jurul orei 400 a condus autoturismul marca Renault Clio pe DN 22 spre Constanţa, iar când a ajuns în zona aeroportului, datorită pătrunderii pe contrasens a unui autoturism, pentru a evita impactul cu acesta, a frânat şi a derapat, a ieşit de pe carosabil şi a avariat autoturismul, declaraţie în baza căreia agentul de poliţie a întocmit procesul-verbal seria CC 1386120 şi autorizaţia de reparaţie seria CR nr. 0667237, documente pe care inculpatul le-a folosit pentru a solicita asigurătorului Omniasig Vienna Insurance Group, plata contravalorii reparaţiei, plată ce nu a fost în final efectuată datorită intervenţiei organelor de cercetare penală.
Pe de altă parte, întrucât de la data accidentului de circulaţie comis la 18 octombrie 2008 şi până la 13 noiembrie 2008, când apelantul inculpat pretinde că a primit cheile autoturismului marca Renault Clio, de la I.A. şi că s-a deplasat cu maşina spre municipiul Constanţa avariind-o, nu s-a dovedit că avariile produse autoturismului la data de 18 octombrie 2008 au fost reparate, concluzia ce urmează a fi reţinută este aceea că susţinerea susnumitului apelant inculpat în sensul că maşina a suferit o nouă avarie la data de 13 noiembrie 2008 nu poate fi primită. În plus, martorul denunţător I.A. nu confirmă susţinerea apelantului inculpat în sensul că i-a dat acestuia autoturismul pentru a se deplasa la Constanţa în ziua de 13 noiembrie 2008.
Întrucât apelantul inculpat este singura persoană care a avut împuternicire de la proprietarul autoturismului avariat în ziua de 18 octombrie 2008, martorul A.Y. şi care avea cheile respectivului autoturism, este exclusă ipoteza ca o altă persoană să fi reparat maşina până la data de 13 noiembrie 2008 cu atât mai cu cât, autoturismul a rămas în service-ul SC P.S. SRL Tulcea şi după ce a fost reparat întrucât nu s-a achitat costul reparaţiei.
Sub aspectul laturii subiective, se reţine că apelantul inculpat a acţionat cu intenţie directă întrucât, prezentând asigurătorului procesul-verb al şi autorizaţia de reparaţie despre care cunoştea că sunt false, a urmărit executarea contractului de asigurare şi plata contravalorii reparaţiilor autoturismului deşi nu erau îndeplinite condiţiile cerute de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 modificată şi completată potrivit cărora, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă accidentul s-a produs în timpul comiterii unor infracţiuni intenţionate privind circulaţia pe drumurile publice, inducând astfel în eroare asigurătorul. Or, la data de 18 octombrie 2008 când a fost avariat autoturismul marca Renault Clio, I.A., cel care l-a avariat, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,69%o în aerul expirat, a comis infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G nr. 185/2002.
În ce priveşte apelul formulat de inculpatul C.A.I., Înalta Curte reţine, în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi contrar celor susţinute de acesta, că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăţia sa în comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În dosarul nr. 3550/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea în care era cercetat martorul denunţător I.A. pentru comiterea la data de 18 octombrie 2008, a unei infracţiuni la legea circulaţiei soldate cu avarierea autoturismului marca Renault Clio, cercetările au fost efectuate de agentul de poliţie M.E. cel care a făcut şi cercetarea la faţa locului şi de către agenţii de poliţie S.M. şi Carmangiu Claudiu, care au procedat, în aceeaşi zi la audierea lui I.A. şi a prietenei sale, martora M.M.L., declaraţiile acestora fiind datate si ataşate la dosar.
Faţă de această împrejurare, având în vedere şi faptul că la data de 18 octombrie 2008 apelantul inculpat se afla în concediu legal de odihnă, nu exista nici un motiv pentru care acesta să se fi implicat în mod legal în efectuarea de acte premergătoare în cauza respectivă şi cu atât mai puţin să fi procedat la luarea de declaraţii martorului denunţător I.A. şi martorei M.M.L., concluzie la care, în mod just a ajuns şi instanţa de fond care i-a înlăturat apărările formulate. De altfel, ulterior, realizând gravitatea consecinţelor faptelor sale (înlocuirea declaraţiei martorului denunţător şi a declaraţiei martorei M.M.L., declaraţii date în ziua producerii accidentului de circulaţie în faţa agenţilor de poliţie M.E. şi S.M. cu alte declaraţii având un alt conţinut pe care el l-a dictat celor doi în scopul de a facilita adoptarea de către procuror a unei soluţii favorabile pentru I.A. şi antedatarea respectivelor declaraţii cu data de 18 octombrie 2008), apelantul inculpat a solicitat martorului P.D., şeful său, să-i face o rechemare din concediu care să ateste faptul că în ziua de 18 octombrie 2008 era în activitate.
Activitatea infracţională a apelantului inculpat constând în înlocuirea declaraţiilor iniţiale ale martorilor I.A. şi M.M.L. cu altele concepute de el şi antedatarea acestora, rezultă din declaraţiile celor doi martori care se coroborează cu discuţiile ambientale purtate de către inculpatul L.M.C. cu I.A., în perioada 18.03-17 aprilie 2009.
Referitor la apărările formulate de apelant în faţa instanţei de fond şi care au fost reiterate în motivele de apel ca argumente în susţinerea cererii de achitare, respectiv că nu l-a favorizat pe martorul denunţător deoarece a înaintat parchetului dosarul cu propunerea de trimitere în judecată a acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, Înalta Curte reţine că în mod corect au fost înlăturate de către judecătorul fondului în contextul în care, procurorul de caz era singurul competent să aprecieze, exclusiv, pe baza materialului probator administrat asupra gradului de pericol social concret al faptei şi a eventualei incidenţe a prevederilor art. 181 C. pen. anterior. Or, prin schimbarea declaraţiilor iniţiale ale martorilor I.A. şi M.M.L. în care aceştia au relatat împrejurările reale în care I.A. a avariat autoturismul, cu cele concepute de el, apelantul inculpat a creat premizele pentru o posibilă aplicare de către procurorul de caz, faţă de cel ultim menţionat, a dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni) independente de propunerea din referatul întocmit la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul nr. 3550/ P/2008.
În ce priveşte legea penală mai favorabilă apelanţilor inculpaţi ce urmează a fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. în conformitate cu care, „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă" şi a deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 prin care Curtea Constituţională a statuat că „dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile", Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la apelantul inculpat B.G., se constată că acesta a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă care potrivit art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani.
Potrivit art. 291 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de trafic de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 7 ani şi 8 luni.
Comparând limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege anterior menţionate se constată că, într-adevăr, limita maximă prevăzută de art. 291 C. pen. (7 ani şi 8 luni închisoare prin raportare la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000) este mai mică decât maximul prevăzut de art. 257 C. pen. anterior (12 ani, prin raportare la Legea nr. 78/2000).
Având în vedere că limita minimă a pedepsei prevăzute de Codul penal anterior (2 ani închisoare) este mai mică decât limita minimă prevăzută de art. 291 C. pen. (2 ani şi 8 luni), că pedeapsa la care s-a orientat instanţa de fond (3 ani şi 6 luni închisoare) este orientată spre minimul prevăzut de lege şi faptul că în opinia Înaltei Curţi, scopul preventiv şi educativ al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, condamnarea inculpatului în condiţiile art. 861 C. pen. anterior referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituind un avertisment pentru acesta că nu va mai comite alte infracţiuni, Înalta Curte reţine, în acord cu susţinerile apărării, că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior, respectiv art. 257 raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În raport de concluzia sus-menţionată şi de cele statuate de instanţa de contencios constituţional, prin decizia anterior menţionată, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, se constată că cererea apelantului inculpat de a se constata că în cauză sunt incidente prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, motivat de împrejurarea că potrivit art. 291 C. pen. se cere o condiţie suplimentară pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă şi anume, aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că el va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, nu poate fi primită, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă astfel cum era incriminată în codul penal anterior.
În ce-l priveşte pe apelantul inculpat L.M.C., legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.
Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată, potrivit art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, aceasta era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 12 ani. Potrivit art. 291 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 şi 7 ani.
Se constată însă că în mod greşit în încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina acestui inculpat s-a făcut aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, text de lege care este incident în cazul persoanelor cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor prevăzute la art. 61 şi art. 82 din Legea nr. 78/2000 şi al persoanelor cu atribuţii de control, categorii de persoane din care nu face parte apelantul inculpat.
Prin urmare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă potrivit reglementării anterioare (art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000) era închisoarea de la 2 la 10 ani.
Infracţiunea de fals intelectual era pedepsită conform art. 289 C. pen. anterior cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit Codul penal în vigoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani; infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar potrivit Codului penal în vigoare (art. 323), pedeapsa este tot închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar pentru tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, pedeapsa era închisoarea de la 1 an şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni, iar potrivit art. 32 raportat la art. 244 alin.(1) şi (2) din noul C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni.
Deşi pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, având în vedere, pe de o parte, faptul că apelantul inculpat este trimis în judecată pentru un concurs de infracţiuni care dacă s-ar aplica potrivit regulilor stabilite în art. 39 C. pen. în vigoare ar presupune executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele la care se adaugă obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, spor a cărui aplicare era facultativă potrivit art. 34 C. pen. anterior, iar pe de altă parte, faptul că în opinia înaltei Curţi, scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, şi anume, în condiţiile art. 861 C. pen. anterior referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, se constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.
În ce-l priveşte pe inculpatul C.A.I., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000, era închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar potrivit Codului penal în vigoare (art. 323), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda.
Pentru infracţiunea de fals intelectual, pedeapsa prevăzută de art. 289 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000 era închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art. 321 C. pen., infracţiunea de fals intelectual se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, potrivit art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, pedeapsa era închisoarea de la unu la 5 ani, iar potrivit actualei reglementări, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Potrivit art. 242 alin. (1) şi 3 C. pen. anterior, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri era închisoarea de la 3 luni la 6 ani.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. pen. în vigoare, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Prin compararea cuantumului pedepselor prevăzute de reglementarea anterioară cu cel al pedepselor C. pen. în vigoare se constată că numai pentru instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, legea penală mai favorabilă ar fi Codul penal în vigoare.
Analizând însă legea penală mai favorabilă global, din perspectiva deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru celelalte infracţiuni, dar şi din perspectiva dispoziţiilor art. 39 C. pen. care prevăd obligativitatea aplicării în cazul concursului de infracţiuni la pedeapsa cea mai grea a unui spor de o treime din totalul pedepselor stabilite, obligativitate neprevăzută în art. 34 C. pen. anterior, precum şi a faptului că în aprecierea Înaltei Curţi scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, apreciind că executarea pedepsei în condiţiile art. 861 C. pen. anterior referitor la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este suficientă pentru reeducarea apelantului inculpat, este evident că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior. în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate apelanţilor inculpaţi, înalta Curte constată că sub aspectul cuantumului acestora, instanţa de fond a dat eficienţa cuvenită criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. anterior care, aşa cum s-a arătat, reprezintă legea penală mai favorabilă.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, înalta Curte reţine că într-adevăr, împrejurările în care au fost săvârşite faptele imprimă acestora un grad ridicat de pericol social concret însă, la individualizarea judiciară a pedepselor trebuie avute în vedere nu numai împrejurările care agravează răspunderea penală, ci şi cele ce atenuează o atare răspundere, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor. Referitor la acest din urmă aspect este de reţinut că apelanţii inculpaţi sunt infractori primari, anterior comiterii faptelor au avut o comportare bună în familie şi societate, aspecte care sunt de natură a duce la concluzia că pronunţarea condamnării în condiţiile art. 861 C. pen. anterior constituie un avertisment pentru aceştia şi chiar fără executarea pedepselor, nu vor mai săvârşit şi alte infracţiuni.
Nu lipsită de relevanţă în schimbarea modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond este şi perioadă de timp - 5 ani - scursă de la data comiterii faptelor (2008) la data pronunţării sentinţei de către instanţa de fond (2013) şi a prezentei decizii.
Prin urmare, cererile apelanţilor inculpaţi de a se dispune schimbarea modalităţii de executare a pedepselor este întemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi admisă.
De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 în conformitate cu care art. 17 din Legea nr. 78/2000 se abrogă, este întemeiată cererea apelantului inculpat C.A.I. de a se înlătura din încadrarea juridică a infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior şi a infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen. anterior, prevederile art. 17 lit. c) şi alin. (1) din legea sus-menţionată.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se vor admite apelurile declarate de inculpaţii B.G., L.M.C. şi C.A.I., se va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi rejudecând, se vor înlătura dispoziţiile art. 57 și 71 C. pen. anterior cu toate consecinţele, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată apelantului inculpat C.A.I. în pedepsele componente care vor fi repuse în individualitatea lor, se va înlătura sporul de un an închisoare, se va înlătura din încadrarea juridică a infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals a prevederilor art. 17 lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se vor recontopi pedepsele aplicate acestui inculpat, urmând să execute pedeapsa cea mai grea cu menţinerea sporului de un an închisoare, se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată apelantului inculpat L.M.C. în pedepsele componente care vor fi repuse în individualitatea lor, se va înlătura sporul aplicat, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. se va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora acest inculpat va fi condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va contopi cu pedepsele aplicate de instanţa de fond, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare. Toţi apelanţii inculpaţi vor executa pedepsele în condiţiile art. 861 C. pen. anterior referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, care se va dispune pe durata termenului de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior, cu obligarea inculpaţilor ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen. anterior.
În ce priveşte apelul declarat de parchet, Înalta Curte reţine că nu este fondat. Prealabil, se impune precizarea că apelul parchetului va fi analizat numai din perspectiva unicului motiv de nelegalitate susţinut de către procurorul de şedinţă cu ocazia dezbaterilor, respectiv acela al neaplicării de către instanţa de fond a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi după executarea pedepselor principale inculpaţilor B.G. şi C.A.I..
Din dispoziţiile art. 65 (1) C. pen. anterior rezultă că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: pedeapsa principală de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Prima condiţie prevăzută de textul de lege sus-menţionat este îndeplinită (pedepsele aplicate sus-numiţilor inculpaţi depăşesc cuantumul de 2 ani cerut de lege pentru a se putea face aplicarea art. 65 C. pen. anterior).
Referitor la cea de-a doua condiţie, Înalta Curte reţine, raportat la datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară nu este necesară. în plus, se are în vedere şi caracterul facultativ şi nu obligatoriu al aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, o atare pedeapsă fiind lăsată de către legiuitor la aprecierea instanţei care în speţa dedusă judecăţii a apreciat în mod corect că nu este necesară aplicarea ei.
În consecinţă, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat de parchet.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu urmând a fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de inculpaţii B.G., C.A.I. şi L.M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 14 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată, numai în ceea ce priveşte greşita reţinere a dispoziţiilor art. 17 lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul C.A.I., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul L.M.C. şi modalitatea de executare a pedepselor pentru inculpaţii B.G., C.A.I. şi L.M.C. şi, rejudecând în aceste limite:
I. În baza art. 861 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B.G., pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatului B.G. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Înlătură dispoziţiile art. 57, 71 C. pen. anterior.
II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.A.I., în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi sporul de 1 an închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură din încadrarea juridică a infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. anterior şi a infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen. anterior, dispoziţiile art. 17 lit. c) şi alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi menţine pedepsele de 2 ani închisoare şi, respectiv, de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilite de instanţa de fond.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare şi dispune ca inculpatul C.A.I. să execute pedeapsa ca mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.A.I., pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul C.A.I. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de
existenţă.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Înlătură dispoziţiile art. 57 și 71 C. pen. anterior.
III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L.M.C., în pedepsele componente de 2 ani şi 6 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 10 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare şi sporul de 6 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.
Înlătură din încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi menţine pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilită de instanţa de fond.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 10 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare şi dispune ca inculpatul L.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului L.M.C., pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior.
Î n baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul L.M.C. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Înlătură dispoziţiile art. 57 și 71 C. pen. anterior.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.
IV. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii B.G., C.A.I. şi L.M.C. rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 42/2015. SECŢIA PENALĂ. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 56/2015. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... → |
|---|
