ICCJ. Decizia nr. 63/2015. SECŢIA PENALĂ. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 63/A/2015
Dosar nr. 29553/299/2014
Şedinţa publică din 20 februarie 2015
Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 646 din 15 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N.Ş.T. împotriva hotărârii nr. 157 din 16 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 240/R din 03 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul N.Ş.T. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 157 din 16 februarie 2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 240/R din 03 februarie 2011, prin care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu motivarea că nu este autorul infracţiunii reţinute, fiind condamnat pe nedrept.
Revizuentul a arăta că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât ulterior pronunţării acesteia au fost descoperite fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei. În acest sens, revizuentul a susţinut că în anul 2008 Tribunalul Bucureşti a pronunţat două hotărâri contradictorii ce privesc aceeaşi cauză, şi anume decizia penală nr. 143/R din 01 februarie 2008, prin care a admis plângerea formulată de numitul G.I. împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.Ş.T. cuprinsă în rechizitoriul nr. 6559/P/2004 din 02 martie 2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, dispunând trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, respectiv decizia penală din data de 20 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2735/94/2008, prin care s-a menţinut sentinţa nr. 255 din 15 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Buftea.
Astfel, revizuentul a învederat că în situaţia în care se admitea plângerea şi în Dosarul nr. 2735/94/2008 ar fi fost judecat de două ori pentru aceeaşi faptă.
De asemenea, revizuentul N.Ş.T. a susţinut că numitul G.I. a indus în eroare instanţele de judecată care au dispus condamnarea sa, deşi acesta nu avea calitatea procesuală de a formula plângere împotriva unei dispoziţii din rechizitoriu de scoatere de sub urmărire penală.
A mai arătat revizuentul că a depus în cursul urmăririi penale la organele de poliţie un set de înscrisuri, care au fost ataşate la dosarul cauzei într-un plic sigilat, iar instanţele de judecată au refuzat desigilarea acestuia, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.
În altă ordine de idei, revizuentul a susţinut că hotărârea de condamnare s-a bazat pe declaraţiile mincinoase ale martorilor B.M. şi B.P., care au determinat pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice.
În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 452 şi art. 453 lit. a), b) şi e) C. proc. pen., iar în susţinerea cererii, a depus o serie de înscrisuri.
Instanţa de fond a dispus ataşarea dosarului penal în cadrul căruia s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se cere, respectiv Dosarul nr. 5008./299/2008.
Verificând îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că revizuentul N.Ş.T. a fost inculpat în dosarul în cadrul căruia s-a pronunţat hotărârea atacată, astfel încât face parte din categoria persoanelor care pot formula cerere de revizuire, conform dispoziţiilor art. 455 C. proc. pen.
Totodată, a constatat că cererea de revizuire a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., fiind formulată în scris şi motivată, cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază [art. 453 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. proc. pen.] şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestor, fiind invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.
De asemenea, din verificările efectuate în sistemul ECRIS a rezultat că petentul nu a formulat o cerere anterioară de revizuire împotriva sentinţei atacate, fiind îndeplinită aşadar şi această condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire.
Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., referitoare la necesitatea ca faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Astfel, instanţa de fond a constatat că motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii nu au aptitudinea de a conduce la stabilirea, în mod evident, a existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea. în acest sens, s-a observat că aspectele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
S-a avut în vedere că revizuentul a invocat, de fapt, mijloace de probă care s-au aflat la dosarul cauzei şi care au fost avute în vedere de către instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare, respectiv declaraţii ale părţii vătămate G.I., declaraţii ale martorilor date în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi înscrisuri lipsite de relevanţă pentru speţa în discuţie.
De asemenea, s-a menţionat că acesta a făcut referiri în susţinerea cererii la pretinsul caracter mincinos al declaraţiilor unor martori audiaţi în cursul judecăţii în fond a cauzei, aspect care nu a fost probat în niciun fel de către revizuent. Astfel, pentru a subzista cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. instanţa a arătat că este necesar ca o persoană care a fost audiată în cauză în calitate de martor şi a cărei declaraţie a influenţat soluţia pronunţată să fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, aspect care poate fi probat doar printr-o hotărâre definitivă de condamnare pentru săvârşirea acestei infracţiuni, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen., nefiind incidenţă nici ipoteza prevăzută de art. 454 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
Prin urmare, s-a apreciat că simpla afirmaţie a revizuentului în sensul că declaraţiile unor martori audiaţi în cursul judecării fondului cauzei au caracter mincinos nu este aptă să conducă, în mod evident, la stabilirea existenţei temeiului legal prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ce permite revizuirea.
Referitor la pretinsa contrarietate a două hotărâri judecătoreşti definitive invocată de către revizuent, instanţa de fond a reţinut că acest caz de revizuire este incident în situaţia în care hotărârea a cărei revizuire se cere nu se poate concilia cu o altă hotărâre definitivă, soluţiile pronunţate fiind contrare.
Or, revizuentul nu invocă o contrarietate între hotărârea a cărei revizuire o solicită şi o altă hotărâre definitivă, ci între două hotărâri pronunţate în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. din 1968, respectiv sentinţa penală nr. 1858 din 02 noiembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 143/R din 01 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost admisă plângerea formulată de numitul G.I. împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.Ş.T. cuprinsă în rechizitoriul nr. 6559/P/2004 din 02 martie 2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, dispunând trimiterea cauzei spre soluţionare Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, respectiv sentinţa penală nr. 255 din 15 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Buftea, definitivă prin decizia penală din data de 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus scoaterea de pe rol a plângerii formulate de petenţii G.I. şi B.M. împotriva rezoluţiei nr. 3705/P/2005 din data de 13 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că în mod evident, nu poate exista contrarietate între o hotărâre prin care se dispune desfiinţarea soluţiei de netrimitere în judecată şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente şi o hotărâre prin care se dispune scoaterea de pe rol a cauzei în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. din 1968 şi trimiterea pe cale administrativă organului competent, pe motiv că petenţii au formulat plângere direct la instanţa de judecată, fără a se adresa în prealabil prim-procurorului.
În concluzie, tribunalul Bucureşti a apreciat că motivele invocate de revizuent în susţinerea cererii nu au aptitudinea de a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, nefiind astfel îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen. pentru admiterea sa în principiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul N.Ş.T., care a solicitat admiterea cererii de revizuire şi trimiterea cauzei spre rejudecare, reluând aspectele din cererea iniţială de revizuire.
Prin decizia penală nr. 1512/A din 04 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent N.Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 646 din 15 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 29553/299/2014, fiind, totodată, obligat revizuentul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că apelul declarat de revizuent este nefondat şi astfel, fără a relua motivarea de fapt şi de drept a instanţei de fond expusă pe larg anterior şi însuşită de instanţa de apel, s-a constatat că motivele invocate de către revizuent nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen. când se poate declara calea de atac a revizuirii.
În această situaţie, s-a apreciat că în mod justificat instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul N.Ş.T., reţinându-se că în cauză nu s-a făcut dovada de către apelantul revizuent a îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 452 şi urm. C. proc. pen. pentru a se putea reţine vreunul din cazurile de revizuire aşa cum sunt stabilite de art. 453 C. proc. pen.
Instanţa de apel a constatat aşadar, că revizuentul nu a făcut dovada că în cauză au apărut probe noi care nu au fost cunoscute de instanţa de judecată, nu a făcut dovada existenţei unor mărturii mincinoase şi de asemenea nu a făcut dovada existenţei unor hotărâri contradictorii.
În concluzie, s-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi nu sunt motive pentru desfiinţarea acesteia.
Împotriva acestei decizii revizuentul N.Ş.T. a declarat cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 06 ianuarie 2015, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 20 februarie 2015.
Pentru considerente expuse în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a calificat calea de atac formulată de revizuentul N.Ş.T. împotriva deciziei penale nr. 1512/A din data de 04 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca fiind apel.
Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul pus în discuţie de instanţă, din oficiu, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul N.Ş.T. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin decizia penală nr. 1512/A din 04 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, atacată în prezenta cauză, s-a respins, în mod definitiv, apelul declarat de apelantul revizuent N.Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 646 din 15 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 29553/299/2014, prin care s-a analizat cauza sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prev. de art. 459 C. proc. pen.
De asemenea, în dispozitivul deciziei atacate se menţionează faptul că aceasta este definitivă.
Având în vedere că revizuent N.Ş.T. a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, revizuentul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Având în vedere faptul că revizuenrul N.Ş.T. a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte constată întemeiată excepţia inadmisibilităţii apelului de faţă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenrul N.Ş.T. împotriva deciziei penale nr. 1512/A din data de 04 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuenrul la plata sumei de 175 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuenrul N.Ş.T. împotriva deciziei penale nr. 1512/A din data de 04 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă revizuenrul la plata sumei de 175 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2015. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... | ICCJ. Decizia nr. 65/2015. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
