ICCJ. Decizia nr. 7/2015. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2015

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 7/2015

Dosar nr. 1856/90/2012

Şedinţa publică de la data de 6 ianuarie 2015

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3 din 23 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 257 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la 4 ani închisoare, în cazul părţii vătămate Z.L.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare, în cazul părţilor vătămate C.I. şi N.G.D.

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate M.I.

În baza art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare (pe relaţia cu I.C.).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate I.V.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare (parte vătămată H.L.).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare, în cazul părţii vătămate F.M.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare în cazul părţii vătămate F.M.

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare, în cazul părţii vătămate P.C.

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare, în cazul părţii vătămate C.A.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare (părţi vătămate C.A. şi C.I.).

În baza art. 215 alin. (1) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate R.I.

În baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare, în cazul părţii vătămate G.M.E.

În baza art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare (în relaţia cu C.V.).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate I.C.

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate I.C.

În baza art. 257 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare (pe relaţia cu I.C.).

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate L.V.

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţii vătămate C.E.

În baza art. 257 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare în cazul părţii vătămate C.I.

În baza art. 257 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare în cazul părţii vătămate C.E.

În baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare în cazul părţilor vătămate C.N.R. şi tatăl său, C.N.

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare în cazul părţii vătămate C.N.R.

În baza art. 255 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare (pe relaţia cu V.M.F.).

În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare (pe relaţia cu partea vătămată G.M.E.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 24 ianuarie 2012 şi până la data de 12 septembrie 2012, inclusiv.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată la 1 an şi 6 luni închisoare inculpata R.A.C., în cazul părţii vătămate M.I.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare, în cazul părţii vătămate I.V.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 4 luni închisoare, pe relaţia cu C.V.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 4 luni închisoare, (pe relaţia cu C.V.).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a mai fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare, pe relaţia I.C.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată 4 luni închisoare (pe relaţia cu I.C.).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare, în cazul părţii vătămate I.C.

În baza art. 255 C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 4 luni închisoare (pe relaţia cu V.M.F.).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata C.L.A. la 1 an închisoare, în relaţia cu I.C.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 15 zile închisoare, în relaţia cu I.C.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 4 luni închisoare, în cazul părţii vătămate G.M.E.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus executarea celei mai grele de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.M. la 13.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă R.I.; la 3.100 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă F.M.; la 3.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă P.C.; la 2.270 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă L.V.; la 1000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.E.; la 400 euro şi 100 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.N.; la 1.850 de RON şi 100 de euro, cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.A.; la 18.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă G.M.E.; la 28.765 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.I.; la 2.270 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă L.V.

A fost obligat inculpatul C.M., în solidar cu inculpata R.A.C., la 350 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă M.I.; la 1.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă I.V.

A fost obligat inculpatul C.M., în solidar cu inculpata R.A.C. şi inculpata C.L.A. la 2400 euro şi 9000 RON cu titlu de despăgubiri civile, faţă de partea civilă I.C.

În baza art. 348 raportat la art. 170 C. proc. pen., s-a dispus anularea menţiunilor false din catalog privind motivarea absenţelor şi încheierea situaţiei şcolare de la finele anului 2011, privind pe eleva minoră C.A.A., efectuate de C.V., conform proceselor-verbale întocmite de organele poliţiei judiciare.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul C.M. a următoarelor sume de bani: 30 RON şi 15 RON în relaţia cu C.V. şi 20 RON şi 10 RON în relaţia cu V.M.F. şi de la inculpata R.A.C. a sumei de 2745 RON, în relaţia cu inculpatul I.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi, fiecare dintre inculpaţii C.M., R.A.C. şi C.L.A. la câte 2000 RON cheltuieli judiciare faţă de stat, în care s-au inclus şi onorariile apărătorilor din oficiu ce s-a dispus a fi avansate anticipat din fondul special al MJ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că inculpatul C.M. a fost reţinut şi arestat preventiv cu începere de la data de 24 ianuarie 2012, până la data de 12 septembrie 2012, dată la care măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura de a nu părăsi localitatea, după care, prin rechizitoriul nr. 661/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor arătaţi, şi anume: C.M., R.A.C., C.L.A., I.C., pentru infracţiunile în privinţa cărora prima instanţă s-a pronunţat conform dispozitivului enunţat.

În cauză au fost administrate proba cu acte, interceptările convorbirilor telefonice autorizate conform art. 911 C. proc. pen., declaraţii de inculpaţi şi declaraţiile părţilor vătămate R.I., ce s-a constituit parte civilă cu suma de 13000 RON; L.V. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 2270 RON; C.N. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 1400 RON; G.M.E. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 18000 RON; I.C. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 2400 euro şi 9000 RON; C.E. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 RON; C.I., ce s-a constituit parte civilă cu suma de 2876,50 RON; C.N.R., ce s-a constituit parte civilă cu suma de 15500 RON; C.M. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 14700 RON şi declaraţiile martorilor Z.L., Z.M., N.N., Z.N., H.A.V., C.I., C.V., M.M., N.S., V.M., N.C., B.M., D.E., N.I.V., I.V., N.G.D., H.L., M.A., G.M., B.C., M.H., F.L., C.C., C.E., N.I., O.Ş., C.I., C.G., M.M., B.O.

Din probele administrate la urmărirea penală şi în cursul judecăţii, instanţa de fond a reţinut că, începând din iulie 2009, inculpatul arestat preventiv C.M. a locuit împreună cu inculpata R.A.C. - concubina sa, inculpata C.L.A. - fiica sa, şi alte două fiice minore în apartamentul situat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, str. A.Z., care aparţine martorului B.M., de la care l-a închiriat, toată activitatea infracţională ce face obiectul prezentei cauze fiind desfăşurată de cei trei inculpaţi.

Analizând, pe rând, activitatea infracţională a celor trei inculpaţi – C.M., R.A.C., C.L.A., cât şi a inculpatului parte vătămată I.C., tribunalul a constatat următoarele:

1. Cu referire la inculpatul C.M.:

- în vara anului 2010, inculpatul l-a cunoscut pe martorul Z.L., care locuieşte pe aceeaşi scară, la apartamentul nr. 6. În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul i-a cerut martorului relaţii referitoare la activitatea pe care o desfăşoară, context în care martorul Z.L. i-a spus că lucrează ca manipulant la SC S.B., cu un salariu de 700 RON. În aceste împrejurări, inculpatul a afirmat că are un salariu mic şi poate să îi găsească un loc de muncă mai bine plătit, afirmând că este o persoană influentă, lucrător S.R.I. Inculpatul i-a spus martorului că îl cunoaşte pe C., patronul de la SC D. SRL, este în relaţii apropiate cu el şi poate să îi găsească un loc de muncă bine plătit la această societate şi i-a prezentat şi două cărţi de vizită ale unor persoane despre care a afirmat că fac parte din conducerea aceleiaşi societăţi.

În aceste condiţii, martorul a fost de acord cu propunerea inculpatului, care a doua zi i-a învederat acestuia că deja vorbise cu C., care îl va angaja la societate cu un salariu motivat. Pentru acest serviciu, inculpatul i-a pretins martorului suma de 350 RON, pe care Z.L., în prezenţa a doi martori, întrucât neavând bani s-a împrumutat, i-a şi remis inculpatului.

În perioada următoare, inculpatul s-a deplasat însoţit de martor la sediul SC D. SRL de la Vlădeşti, de mai multe ori; pe traseul urmat purta convorbiri telefonice cu o persoană căreia i se adresa cu „doamna secretară?” şi căreia îi spunea că este un bun prieten al lui C. şi are un băiat să îl angajeze acolo, persoana cu care purta convorbirile solicitându-i să vină la sediu. În momentul în care ajungeau la sediu, martorul era lăsat să aştepte în autoturism, inculpatul mergea în interior şi când revenea la maşină sub diferite pretexte, fie nu era C. acolo, fie plecase, îl amâna pe martor.

Ultima dată, inculpatul i-a spus martorului că a rezolvat, întrucât i-a remis banii patronului şi că este angajat, astfel că martorul a mers să îşi facă analizele medicale, împreună cu inculpatul, care i-a cerut suma de 20 RON şi i-a spus să aştepte pe bancă. Inculpatul a intrat în sediul S., însă la scurt timp a revenit, afirmând că are o problemă gravă personală, deoarece fiicei sale i s-a făcut rău.

Ulterior, în condiţiile în care inculpatul l-a asigurat pe martor că i-a rezolvat angajarea la SC D. SRL, martorul s-a prezentat la locul de muncă, la Vlădeşti, însă persoanele de la societate i-au spus că nu ştiau nimic, moment în care martorul şi-a dat seama că inculpatul nu făcuse niciun demers în sensul celor la care se obligase verbal.

Situaţia de fapt expusă anterior, a rezultat din declaraţiile martorilor Z.L., C.R., Z.M. şi G.D. În acest fel, prin actele de urmărire penală efectuate în cauză s-a dovedit faptul că inculpatul, în baza afirmaţiilor repetate şi a deplasărilor la sediul D. de la Vlădeşti, a lăsat să se creadă de către martorul Z.L. că are influenţă asupra patronului firmei, pretinzând şi primind în scopul angajării acestuia suma de 350 RON. În realitate însă, inculpatul nu a efectuat niciun demers real, în sensul celor convenite cu martorul Z.L.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. şi în baza acestui text de lege acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influentă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu se pedepseşte cu închisoarea.

Or, a reţinut instanţa de fond, în condiţiile în care inculpatul a lăsat să se creadă şi a promis parţu vătămate că se află în relaţii de amiciţie cu patronul firmei D. şi că va fi angajat în schimbul unei sume de bani, este evident că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

Pe raza cartierului O. din municipiul Rm. Vâlcea, la parterul imobilului situat pe strada L. nr. 10, lângă o sucursală a Băncii C.R., funcţionează Cabinetul Individual de Psihologie, unde îşi desfăşoară activitatea partea vătămată L.V. În aceste împrejurări, spre sfârşitul lunii ianuarie 2011, în timp ce partea vătămată îsi desfăşura activitatea, la cabinet a venit inculpatul C.M. care, prezentându-se ca fiind P. de la Garda Financiară, i-a cerut părţii vătămate suma de 54 RON, afirmând că îi va restitui în maxim două ore. Partea vătămată i-a remis suma de bani şi, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul a revenit la cabinetul părţii vătămate şi, spunând că se numeşte de fapt „F.", tot de la Garda Financiară, i-a cerut în completare diferenţa până la suma de 1000 RON, insistând că are nevoie urgentă pentru a face „o atenţie" la directorul de bancă, ca să îi aprobe un împrumut de două miliarde ROL vechi pentru locuinţă. Partea vătămată i-a cerut inculpatului buletinul, atunci a observat că numele real al inculpatului este C.M., însă, datorită afirmaţiilor inculpatului în sensul că, datorită funcţiei pe care o are, nu a arătat la nimeni buletinul, a comportamentului manifestat de aşa manieră încât abia a apucat să îşi dea seama de ce se întâmplă, dată fiind şi calitatea pe care şi-a atribuit-o de lucrător în cadrul Gărzii Financiare, partea vătămată a fost convinsă să îi remită şi diferenţa de bani până la 1.000 RON. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că îi va restitui această sumă de bani în maxim două săptămâni, când urmează să obţină creditul bancar.

La circa două zile mai târziu, observând datele de contact ale părţii vătămate afişate la sediul cabinetului, inculpatul a luat legătura cu partea vătămată şi, în discuţia purtată, i-a spus acesteia că tocmai decedase tatăl său. Inculpatul s-a comportat ca şi cum era vădit afectat de o astfel de situaţie familială şi i-a spus părţii vătămate că tatălui său i se făcuse rău vineri seara, îl duseseră la Bucureşti şi, în drum spre sala de operaţie, a decedat. Totodată, inculpatul a afirmat că are nevoie de bani pentru a-l scoate din Bucureşti, până vine sora lui din Germania şi până soţia lui, care lucrează la o ambasadă în Bucureşti, se descurcă cu rudele şi cu familia. Inculpatul i-a mai spus părţii vătămate că locuieşte efectiv în Drăgăşani, unde are o gospodărie mare şi o staţie de benzinărie a tatălui său, care, în condiţiile date, i-au rămas lui. Afirmaţiile inculpatului însoţite, aşa cum s-a arătat, de un anumit comportament, au fost de natură a-i crea părţii vătămate reprezentarea că situaţia respectivă este una reală, astfel că, la solicitarea inculpatului menţionată anterior, partea vătămată L.V. i-a remis acestuia diferenţa până la 7.300 RON, respectiv suma de 6.300 RON.

La câteva zile mai târziu, la începutul lunii februarie 2011, partea vătămată L.V. a fost contactată telefonic de o persoană de sex feminin, care s-a recomandat a fi soţia inculpatului şi care i-a spus că inculpatul este operat în Bucureşti, nu poate vorbi decât foarte încet, i l-a dat la telefon, iar în acest cadru inculpatul i-a spus părţii vătămate că este internat în spital şi are nevoie de un aparat pentru inimă. În ziua următoare, la cabinetul părţii vătămate au venit concubina şi fiica inculpatului, iar R.A.C. i-a cerut părţii vătămate suma de 5.000 de euro, pentru ca inculpatul să-şi achiziţioneze acel aparat pentru inimă, însă partea vătămată nu le-a dat nicio sumă de bani.

În perioada următoare, partea vătămată a mers la Garda Financiară Vâlcea şi a aflat că acolo nu există niciun angajat cu numele de C.M., iar autoturismul pe care acesta îl conducea în mod obişnuit cu numărul de înmatriculare VL-XX era înmatriculat pe numele altei persoane.

Mai târziu, inculpatul a mai discutat cu partea vătămată şi a rugat-o să îl păsuiască cu restituirea sumei de bani, întrucât este bolnav şi, în momentul în care partea vătămată, dându-şi seama că fusese indusă în eroare de inculpat, a început să îi verifice susţinerile, solicitând-i să îi arate unde a fost operat, inculpatul i-a arătat partea stângă a bustului pansată integral. În aceste condiţii, partea vătămată - cadrul medical de circa 37 de ani, şi-a dat seama că bandajul pe care îl avea inculpatul era unul realizat în casă, neprofesionist, doar pentru a crea aparenta realităţii susţinerilor sale.

În perioada următoare, inculpatul a amânat sub diferite pretexte restituirea sumei de bani părţii vătămate, afirmând că fie este la pansat, fie face perfuzii sau chiar în acel moment este la coadă la bancă să ia banii, alteori susţinând că are probleme importante de rezolvat la primărie toate acestea fiind de fapt afirmaţii nereale. Pe fondul insistenţelor repetate ale parţu vătămate în perioada martie-decembrie 2011 inculpatul i-a restituit o parte din bani, respectiv în data de 31 martie 2011 - suma de 2.500 RON, în 13 aprilie 2011 - suma de 800 RON, în 23 iunie 2011 - 100 de euro, în 08 octombrie 2011 - 500 RON şi în 18 octombrie 2011 - 400 RON.

Mai târziu, în cursul lunii noiembrie 2011, tot pe fondul demersurilor părţii vătămate pentru a obţine restituirea sumei de bani de la inculpat, al deplasărilor sale la domiciliul inculpatului, acesta i-a adresat cuvinte jignitoare şi ameninţări. Apoi, în cursul lunii decembrie 2011, cu ocazia unei alte deplasări a părţii vătămate la domiciliul inculpatului, deşi inculpatul se afla la domiciliu, fiind văzut de partea vătămată pe geam, soţia inculpatului i-a spus părţii vătămate că este internat la Oftalmologie în Bucureşti. Ulterior, în cursul lunii ianuarie 2012, mai exact în data de 06 ianuarie 2012, partea vătămată s-a deplasat la Secţia Oftalmologie a Spitalului Rm. Vâlcea şi de la Biroul Internări a luat la cunoştinţă că inculpatul era internat în acest spital din data de 14 decembrie 2011 şi a încercat să ia legătura telefonic cu I.C., medicul curant al inculpatului. În aceeaşi zi, în jurul orelor 16.00, la cabinetul părţii vătămate au venit fiica şi concubina inculpatului, iar C.L.A. a avut un comportament necorespunzător, afirmând că, dacă se mai interesează de tatăl său, îi sparge cabinetul şi o să aibă de a face cu ele.

La circa o săptămână mai târziu, în data de 12 ianuarie 2012, fiica şi concubina inculpatului i-au mai restituit părţii vătămate suma de 100 de euro.

Prejudiciul total cauzat părţii vătămate L.V. este de 7.300 RON, iar aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 2.270 RON.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză au demonstrat acţiunile de inducere în eroare realizate de inculpat în raport cu partea vătămată L.V., în scopul obţinerii de către acesta a unor importante sume de bani. Inculpatul nu are calitatea de angajat al Gărzii Financiare, iar tatăl său a decedat cu mult timp înainte, astfel că toate afirmaţiile şi întregul său comportament în raport cu partea vătămată L.V. sunt mincinoase şi realizate doar pentru a obţine o sumă considerabilă de bani.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi în baza acestui text de lege acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Potrivit art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Or, în speţă, instanţa de fond a constatat, că inculpatul, pentru a induce în eroare pe partea vătămată în vederea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune ş-a atribuit calitatea mincinoasă de agent al Gărzii Financiare.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material în formă tip este reprezentat de o acţiune frauduloasă de amăgire ori de inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

În speţă, prezentarea frauduloasă denaturată a realităţii a fost aptă de a inspira încrederea victimei şi de a o induce în eroare, pentru procurarea ilicită a unor sume de bani.

- în perioada mai-iunie 2011, venind din comuna Ioneşti, spre Rm. Vâlcea, la ocazie, partea vătămată C.E., însoţită de martora C.I., au fost luate de conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare VL-XX, respectiv de inculpatul C.M., care li s-a prezentat ca fiind „M.". În cadrul discuţiilor purtate pe traseul urmat spre Rm. Vâlcea, martora C.I. s-a plâns că lucrează la Spaţii Verzi şi are un salariu mic, dorind să îşi schimbe locul de muncă, context în care inculpatul a afirmat „vă rezolv eu, că sunt omul potrivit". Pe drum au făcut schimb de telefoane, iar a doua zi inculpatul a contactat-o pe martoră şi au stabilit să se întâlnească la sediul Băncii C.R. în zona centrală a municipiului Rm. Vâlcea. În data stabilită martora s-a întâlnit cu inculpatul la sediul Băncii C.R. şi au mers la o terasă de pe str. A.I. unde, în cadrul discuţiilor purtate, inculpatul a afirmat că lucrează la Protecţia Consumatorului, a dat un examen şi a fost avansat ca jurist la Finanţe şi că a rezolvat să o angajeze pe martoră la Banca R.D. Vâlcea, prin relaţiile pe care le are la conducerea de la Bucureşti a acestei unităţi bancare. Mai mult, ca să fie convingător, inculpatul a avut o presupusă convorbire telefonică în prezenta martorei, în cadrul căreia se adresa cu expresii de felul „da, domnul director", „cât ne costă?", „un cadou, ceva, vă aduc?", apoi „300 de euro". Toate aceste elemente au fost de natură a-i crea martorei C.I. reprezentarea faptului că inculpatul are cunoştinţe şi influenţă la nivelul conducerii de la Bucureşti a băncii şi că îi poate obţine angajarea, astfel că a fost de acord cu remiterea sumei de bani, despre care discutase în cadrul acelei convorbiri telefonice. Martora C.I. a afirmat însă că are o situaţie materială precară, nu are toţi banii, însă inculpatul ca să o convingă, s-a oferit să pună el diferenţa de bani până la concurenţa sumei de 300 de euro, pentru a-i da directorului Băncii R.D. de la Bucureşti, martora urmând să îi remită suma de 700 RON, pe care urma să o împrumute de la sora sa, partea vătămată C.E. Într-adevăr, partea vătămată i-a remis martorei suma de 700 RON, iar aceasta, la rândul său, inculpatului.

La iniţiativa inculpatului C.M., martora şi partea vătămată l-au însoţit pe acesta în Bucureşti, inculpatul afirmând că merge să vorbească cu directorul. În aceste condiţii, inculpatul a oprit autoturismul în apropierea unei clădiri mari din Bucureşti, pe care era inscripţionat Banca R.D., pe martoră şi pe partea vătămată le-a lăsat afară. Inculpatul a mers în interior, afirmând că merge să vorbească cu directorul şi când a revenit le-a spus celor două că a rezolvat.

Pe drumul de întoarcere, în cadrul discuţiilor purtate, partea vătămată C.E. a spus că nu este definitivă pe postul de asistent medical şi atunci inculpatul s-a oferit să o ajute şi pe partea vătămată să îi rezolve această problemă. Mai mult, partea vătămată chiar i-a spus că în sistemul bugetar posturile sunt blocate, însă inculpatul a insistat şi afirmat că are cunoştinţe importante cu ajutorul cărora îi rezolvă părţii vătămate definitivarea pe post. În zilele următoare, inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 200 de euro, pentru realizarea demersului promis, bani pe care partea vătămată i-a şi remis, după ce, în prealabil, s-a împrumutat de la o altă persoană. În acelaşi mod, inculpatul a lăsat-o pe partea vătămată în zona T., i-a spus să aştepte, s-a deplasat spre C. şi a revenit după circa o jumătate de oră, afirmând „aşteptăm răspunsul".

În perioada următoare inculpatul C.M. a tot amânat-o pe partea vătămată cu privire la rezolvarea problemei sale, iar în cursul lunii august 2011, întrucât partea vătămată s-a plâns că fiica sa picase examenul de bacalaureat, inculpatul s-a oferit să aranjeze ca fiica sa să promoveze examenul în toamnă, afirmând că are pe cineva cunoscut în comisia de bacalaureat; în acest scop, inculpatul i-a pretins părţii vătămate suma de 200 de euro, pe care la rândul său urma să îi remită persoanei pe care o cunoştea din comisia de bacalaureat. Partea vătămată i-a remis această sumă de bani inculpatului, însă a insistat să meargă împreună cu el în momentul în care merge să discute la comisia de bacalaureat. Inculpatul a fost de acord, numai că, aşa cum a procedat de cele mai multe ori, sub pretextul că la Liceu C. unde era acea comisie sunt camere de luat vederi, a lăsat-o pe partea vătămată în curte să îl aştepte şi inculpatul a intrat singur în liceu. A revenit la scurt timp şi i-a spus părţii vătămate că „le rezolvă", aceasta înţelegând că a dat banii şi a făcut demersurile necesare. Cu toate acestea, fiica părţii vătămate nu a promovat examenul de bacalaureat.

Partea vătămată a luat de mai multe ori legătura cu inculpatul C.M., solicitându-i restituirea sumelor de bani pe care aceasta i le remisese şi, în urma insistenţelor repetate, în perioada noiembrie - decembrie 2011 inculpatul i-a restituit suma de 600 RON. Restul sumei de bani nu i-au fost restituiţi.

De asemenea, în toamna anului 2011, în urma demersurilor făcute de martora C.I., inculpatul i-a restituit suma de 700 RON.

În realitate, a reţinut instanţa de fond, aşa cum rezultă din actele de urmărire penală efectuate în cauză, inculpatul nu are calitatea de angajat la Protecţia Consumatorului şi nu a realizat niciun demers în sensul rezolvării problemelor martorei C.I. şi a părţii vătămate C.E. ci, doar afirmând că are o anumită funcţie la o autoritate publică, însoţită de un comportament corespunzător şi că are influenţă la directorul de la Bucureşti al Băncii R.D., respectiv în cadrul comisiei de bacalaureat, a pretins şi primit sumele de bani. Mai mult, în acelaşi cadru, a indus-o în eroare pe partea vătămată C.E., cu privire la posibilitatea definitivării acesteia pe post, în realitate nu a realizat niciun fel de demers, însă acţiunile de inducere în eroare au fost exercitate în scopul obţinerii sumelor de bani menţionate anterior.

Aşa cum s-a precizat mai sus, inculpatul C.M. a făcut afirmaţii de natură mincinoasă faţă de partea vătămată că lucrează la Protecţia Consumatorului şi că a dat un examen şi va fi jurist la Finanţele Publice pentru a o determina să-i remită o sumă de bani pentru a o angaja la Banca R.D.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut, că inducerea în eroarea a părţilor vătămate C.E. şi C.I. că are influenţă, în calitate angajat la Protecţia Consumatorului şi că va fi jurist al Finanţelor Publice, asupra unor conducerii băncii de la Bucureşti, pentru a o angaja, cu toate că nu îndeplinea cerinţelor legale, că are cunoştinţe importante cu ajutorul cărora îi rezolvă părţii vătămate definitivarea pe postul de asistentă medicală, în cazul părţii vătămate C.E., şi că are influenţă asupra comisiei de examinare pentru a realiza promovarea examenului de bacalaureat, în cazul părţi vătămate C.I., ambele în schimbul unor sume de bani, întrunesc elementele constitutive a celor două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute şi pedepsite de art. 257 C. pen., şi în baza textelor de lege menţionate mai sus inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- în cursul lunii iunie 2011, partea vătămată C.N., conducător auto la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, în timp ce se afla la o spălătorie de pe str. F., l-a cunoscut pe inculpatul C.M., care se afla cu autoturismul marca F. cu numărul de înmatriculare VL-XX la spălătorie. În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul i-a spus părţii vătămate că se numeşte „M.", este jurist şi are o firmă la Piteşti, un lanţ de magazine în Piteşti şi Rm. Vâlcea şi două magazine în Călimăneşti. În acest context, partea vătămată cunoscând situaţia fiului său C.N.R., care nu lucra, i-a spus acest lucru inculpatului, gândindu-se că poate acesta îl angajează la firma sa. Într-adevăr, inculpatul a fost de acord, i-a spus părţii vătămate că îl va angaja pe fiul său ca şofer, „pe o maşină pe care o are la Bucureşti, pentru montarea instalaţiei de frig".

La câteva zile mai târziu, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea vătămată şi au stabilit o întâlnire, la iniţiativa inculpatului, la Banca C.R. - Sucursala Rm. Vâlcea. Cu ocazia discuţiei purtate în cadrul întâlnirii, inculpatul i-a remis părţii vătămate o listă cu mai multe acte pe care trebuia să le prezinte fiul său şi, după ce a avut o convorbire telefonică cu o persoană pe care a prezentat-o „doamna contabilă", în cadrul căreia o întreba pe aceasta ce garanţii trebuie să dea C. pentru postul de şofer, inculpatul i-a spus părţii vătămate că trebuie să plătească 1000 de euro, cu titlu de garanţie materială. Fiind vorba de fiul său, partea vătămată a împrumutat o parte din bani şi i-a remis inculpatului în două tranşe, echivalentul în RON al sumei cerute, respectiv suma totală de 4.200 RON, prima dată 2.500 RON, apoi 1.700 RON. Lista cu actele pe care martorul C.N.R. trebuia să le prezinte inculpatului a fost remisă de partea vătămată acestuia.

În acest cadru, inculpatul s-a întâlnit şi cu martorul C.N.R., care i-a spus că are atestat pentru transport de marfă de tip vechi, inculpatul spunând că este necesar un atestat de tip nou şi s-a oferit să îi facă rost de acest atestat martorului. În acest scop, inculpatul i-a spus că îl cunoaşte pe directorul de la A.R.R. Piteşti şi pentru aceste demersuri i-a pretins martorului suma de 200 de euro, din care 100 de euro urma să fie remisă directorului A.R.R. pentru a rezolva „la urgenţă", iar 100 de euro reprezentau taxele. După remiterea sumei de bani, inculpatul s-a deplasat împreună cu martorul în Piteşti, în apropierea sediului A.R.R. şi pe martor l-a lăsat la o terasă, după care a intrat în sediu. A revenit după circa o jumătate de oră, afirmând că a rezolvat şi că urmează să fie contactaţi telefonic.

La întoarcere, pe traseul urmat, inculpatul i-a arătat martorului în trafic o dubă, spunând că este la fel cu cea pe care va lucra, însă, văzând-o, C.N.R. i-a spus că pentru conducerea acesteia este necesar cârdul tahigrafic, pe care el nu îl deţine. Atunci inculpatul i-a spus să îşi facă un astfel de cârd, iar martorul, de bună-credinţă, a demarat demersurile, depunând în contul A.R.R. Vâlcea suma de bani şi documentaţia. Cardul urma să îi fie eliberat peste 30 de zile. În momentul în care i-a adus acest lucru la cunoştinţa inculpatului, acesta a afirmat că nu este bine şi că îi rezolvă el la Piteşti obţinerea cardului, într-un termen foarte scurt. În acelaşi mod, inculpatul i-a cerut martorului suma totală de 500 RON, din care 250 RON reprezenta suma ce urma a fi remisă directorului A.R.R., iar 250 RON taxele propriu-zise. Inculpatul s-a deplasat singur de această dată la Piteşti şi, ulterior, i-a spus martorului că a rezolvat, urmând ca în două săptămâni să îi fie remis cardul.

De asemenea, inculpatul s-a oferit să îl ajute pe martor şi pentru obţinerea fişei medicale, scop în care i-a cerut şi a primit suma de 140 RON, fără a face însă vreun demers în acest sens. Mai târziu, în cursul lunii iunie 2011, inculpatul i-a spus martorului că îl angajează la societatea sa, respectiv SC S.C. SRL Piteşti, scop în care au mers în municipiul Piteşti, unde martorul a semnat un fel de contract de muncă, pe care inculpatul a aplicat ştampila firmei şi a spus că îl va înregistra la I.T.M. Piteşti.

În realitate, inculpatul nu a procedat la angajarea martorului C.N.R., conform dispoziţiilor legale, ci doar a exercitat acţiuni de inducere în eroare, în scopul obţinerii sumei de 1.000 euro, pe care a folosit-o în interes personal.

De altfel, din relaţiile comunicate de I.T.M. Argeş printre angajaţii SC S.C.P. SRL Piteşti nu figurează şi martorul C.N.R.

În perioada următoare, atât martorul, cât şi tatăl său, partea vătămată C.N., l-au tot întrebat pe inculpat când va începe activitatea, însă erau amânaţi sub diferite pretexte, în special pentru că nu montase acea instalaţie de frig pe duba pe care martorul urma să îşi desfăşoare activitatea. În acest cadru, în perioada iulie-august 2011, partea vătămată C.N. s-a întâlnit cu inculpatul la Cofetăria G., pe terasă; la scurt timp, inculpatul a avut o convorbire telefonică, care a fost însoţită de o anumită atitudine, în sensul că inculpatul tremura şi a început să plângă; partea vătămată l-a întrebat ce s-a întâmplat şi atunci inculpatul i-a spus că mama sa a murit în spital în Piteşti, unde fusese internată. Ulterior, inculpatul a mai avut şi alte convorbiri cu o persoană căreia i se adresa „doctorul P.", în care discuta despre cât costă îmbălsămarea, cu preoţi, cu aşa numite angajate, cărora le spunea că vine soţia să le dea toţi banii din încasări, întrucât a decedat mama sa. Comportamentul inculpatului, gestica folosită, aşa zisele convorbiri telefonice, au fost elemente care au determinat-o pe partea vătămată C.N. să creadă că este vorba de o situaţie reală, astfel că l-a sunat pe fiul său pentru a-l însoţi pe inculpat la Piteşti. Într-adevăr, inculpatul însoţit de martor s-au deplasat la Piteşti, la spital, pe martor l-a lăsat afară, iar în unitatea sanitară nu a intrat decât inculpatul. A revenit după circa o oră, iar pe drumul spre întoarcere spre Rm. Vâlcea i-a cerut părţii vătămate suma de 2.000 RON sau 400 de euro, pentru a-i face mamei sale un cavou. Considerând, aşa cum s-a arătat, că întreaga situaţie este reală, deşi în realitate partea vătămată a fost indusă în eroare, C.N. i-a remis inculpatului suma de 400 de euro. S-a precizat de către instanţa de fond, faptul că mama inculpatului trăieşte în prezent, astfel încât este evident că toate afirmaţiile inculpatului, comportamentul adoptat şi întregul scenariu cuprinzând deplasările la spital la Piteşti, nu au niciun corespondent în realitate şi sunt de fapt mijloacele prin care partea vătămată a fost indusă în eroare.

În perioada următoare, văzând că martorul nu începe activitatea, partea vătămată C.N. i-a tot cerut explicaţii inculpatului şi, mai mult decât atât, s-a deplasat la I.T.M. Vâlcea în cursul lunii septembrie, în urma verificărilor rezultând că fiul său nu avea contract de muncă la societatea inculpatului, dându-şi astfel seama că fuseseră induşi în eroare.

În toamna anului 2011, începând din septembrie 2011, în contextul în care martorul C.N.R. îl tot întreba pe inculpat când urmează să fie angajat, acesta i-a cerut să îl ajute la efectuarea unui inventar la un magazin din D. şi, pentru că nu avea angajaţi, o perioadă de circa o lună de zile martorul a lucrat la bar, iar apoi transporta angajaţii şi participa la efectuarea inventarelor.

Din relaţiile comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, cu privire la angajaţii SC A.F. SRL Călimăneşti, societate în cadrul căreia calitatea de administrator o are C.L.A., iar pe cea de director - inculpatul C.M., rezultă faptul că printre cele şapte persoane angajate ale acestei societăţi este şi C.N.R., care figurează înregistrat cu contractul de muncă din 03 noiembrie 2011. O astfel de împrejurare nu îl exonerează de răspundere penală pe inculpatul C.M. cu privire la infracţiunea de înşelăciune, constând în inducerea în eroare a părţii vătămate C.N. cu privire la angajarea fiului său, scop în care i-a cerut şi a primit, cu titlu de aşa-numită „garanţie materială", suma de 1.000 de euro, întrucât cercetările efectuate în cauză au demonstrat faptul că acţiunile de inducere în eroare ale inculpatului şi obţinerea în mod injust a sumei de 1.000 de euro s-au realizat pentru ca martorul să fie angajat la SC S.C.P. SRL Piteşti, societate administrată de inculpat, cu mult timp înainte ca SC A.F. SRL Călimăneşti să fie constituită. Mai mult, din documentele contabile ale SC A.F. SRL Călimăneşti, aflate în parte în fotocopie la dosar, rezultă faptul că nu sunt constituite garanţii materiale ale angajaţilor şi nu sunt depuse sume de bani în conturile bancare corespunzătoare. C.N. a declarat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 4.200 RON şi 400 de euro.

Numerele de telefon indicate de inculpat martorului C.N.R., ca fiind datele sale de contact pe care de-a lungul timpului a luat legătura cu inculpatul, respectiv 0785.7XX.XXX, 0769.5XX.XXX, 0765.2XX.XXX, 0765.2XX.XXX, 0763.8XX.XXX corespund unora dintre cartele SIM identificate în apartamentul locuit de inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare, respectiv unora dintre numerele folosite efectiv de inculpat, care au şi fost interceptate şi înregistrate conform autorizării Tribunalului Vâlcea.

De altfel, analizând datele din adresele SC O. SA şi C. SA, precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, s-a constatat faptul că numărul de telefon mobil al lui C.N.R. este stocat pe cartela SIM, căreia îi corespunde numărul de apel 0765.2XX.XXX, activ din 19 octombrie 2011, la capitolul „Directorul de mesaje SMS" cu patru mesaje în data de 26 noiembrie 2011; acelaşi număr de telefon este salvat sub numele „N.", pe cartela SIM, căreia îi corespunde numărul de apel 0769.5XX.XXX, activ din 28 iulie 2011; acelaşi număr de telefon este salvat în acelaşi mod „N." şi pe cartela SIM, căreia îi corespunde numărul de apel 0785.7XX.XXX, activ din 18 ianuarie 2011.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele săvârşite de inculpatul C.M. privind infracţiunea de înşelăciune, constând în inducerea în eroare a părţii vătămate C.N. cu privire la angajarea fiului său, scop în care i-a cerut şi a primit, cu titlu de aşa-numită „garanţie materială", suma de 1.000 de euro, întrucât cercetările efectuate în cauză au demonstrat faptul că acţiunile de inducere în eroare ale inculpatului şi obţinerea în mod injust a sumei de 1.000 de euro s-au realizat pentru ca martorul să fie angajat la SC S.C.P. SRL Piteşti, societate administrată de inculpat, cu mult timp înainte ca SC A.F. SRL Călimăneşti să fie constituită întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., text de lege în baza căruia va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

De asemenea, a reţinut instanţa de fond, inducerea în eroare a părţii vătămate de către inculpat pentru a o determina să-i remită o sumă de bani pentru că mama acestuia ar fi moartă, cu toate că este în viaţă, constituie elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni.

De asemenea, faptele inculpatului C.M. de a convinge pe partea vătămată că are influenţă asupra directorului de la A.R.R. Piteşti pentru a obţine atestat de tip nou pentru transport marfă în schimbul unor sume de bani, s-a reţinut de instanţa de fond că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. şi, în baza textului de lege menţionat mai sus, acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- în perioada 1994 şi până în prezent, martora C.I. avut mai multe acţiuni civile la instanţa de judecată în legătură cu un teren, în contradictoriu cu C.G., C.C. şi C.I., însă nu a obţinut recunoaşterea dreptului de proprietatea asupra terenului. În aceste condiţii, în data de 25 mai 2011, martora s-a deplasat la Judecătoria Rm. Vâlcea, pentru a lua legătura cu un avocat şi a-i cere o sugestie referitoare la demersurile pe care urma să le facă în legătură cu aceeaşi problemă a sa. După ce a purtat o discuţie cu un avocat din cadrul Baroului Vâlcea şi i-au fost comunicate aceste relaţii, martora s-a deplasat spre casă, pe bulevardul T.V., iar în momentul în care a ajuns pe trotuarul din faţa Băncii C.R., a observat un autoturism lângă care se afla o persoană, identificată şi recunoscută ca fiind inculpatul C.M. Văzându-l, martora C.I. s-a gândit să îi solicite un instrument de scris pentru a nota ceea ce îi spusese avocatul, astfel că în acest scop a purtat o discuţie cu inculpatul. Inculpatul C.M. a întrebat-o ce probleme are, iar martora i le-a relatat. În condiţiile date, inculpatul i-a spus „sunt avocat, sunt fiul doamnei procuror L. şi vă ajut”. Inculpatul s-a oferit să o însoţească pe martoră la Piteşti, pentru a depune dosarul la Curtea de Apel, astfel că i-a cerut martorei suma de 150 RON pentru benzină, pe care aceasta a fost de acord să i-o remită. Ulterior, au mers la domiciliul martorei, aceasta a luat documentele pe care le avea privind terenul în discuţie şi împreună cu inculpatul, cu autoturismul F. cu numărul de înmatriculare VL-XX, s-a deplasat la Curtea de Apel Piteşti. Aici, inculpatul i-a spus martorei să rămână în maşină şi, aşa cum a procedat în majoritatea situaţiilor, inculpatul s-a deplasat singur, în sediul instanţei de judecată. La scurt timp a revenit şi i-a cerut martorei suma de 750 RON pentru judecătorul care judecă cauza şi 250 RON pentru grefier. Apoi, i-a mai solicitat 656 RON pentru a pune dosarul „la urgenţă". Martora i-a remis sumele de bani solicitate, fiind asigurată de inculpat că demersurile sale vor avea finalitate şi va obţine terenul de care era interesată. Inculpatul i-a spus martorei faptul că dosarul său se judecă pe data de 27 mai 2011, tocmai urmare demersurilor pe care le-a făcut.

În perioada următoare, în data de 27 mai 2011, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora C.I., spunându-i că a câştigat procesul, după care i-a pretins suma de 500 RON pentru a-i da judecătorului să redacteze hotărârea mai repede, asigurându-o că până în data de 30 mai 2011 va avea toate actele necesare pentru teren. Ulterior, inculpatul a amânat-o pe martoră sub diferite pretexte şi mai apoi i-a pretins suma de 500 RON, spunându-i că prin relaţiile pe care le are poate să obţină originalul cărţii funciare a terenului de la O.C.P.I. Vâlcea, sumă de bani pe care i-a şi primit de la martoră. La circa o săptămână mai târziu, inculpatul a contactat-o din nou pe martora C.I. şi, spunându-i că C. are cartea funciară la Bucureşti, i-a mai pretins 500 RON, pentru a rezolva problema respectivă, la Bucureşti de această dată. Martora nu a mai avut bani, astfel că inculpatul a luat legătura cu ginerele acesteia, respectiv martorul N.G.D. În discuţia purtată cu martorul N.G.D., inculpatul care s-a recomandat ca fiind „avocatul T.S.", „fiul doamnei procuror L.", i-a spus că trebuie să îi dea nişte bani, pentru o intervenţie la directorul O.C.P.I. Vâlcea, în vederea obţinerii înscrierii terenului în cartea funciară, condiţii în care martorul i-a remis suma de 100 de euro. În zilele următoare, inculpatul l-a contactat telefonic din nou pe martor şi i-a spus că este necesară o intervenţie şi la Bucureşti, solicitându-i să îl transporte sau să îi plătească transportul. În discuţia purtată au stabilit să se întâlnească în Bujoreni, fapt care s-a şi întâmplat. Cu această ocazie, inculpatul i-a prezentat martorului N.G.D. o casă ca fiind cea care îi aparţine şi un alt imobil, ca fiind casa „mamei sale". Întrucât în discuţia purtată martorul i-a spus inculpatului că nu mai are bani, au revenit în Rm. Vâlcea.

În aceste condiţii, mai ales că în urma verificărilor efectuate privind tabloul avocaţilor pentru judeţul Vâlcea a constatat că nu există niciun avocat T.S., martora C.I. s-a deplasat în comuna Bujoreni şi din discuţiile purtate a aflat că proprietarul casei pe care inculpatul i-o indicase ginerelui său ca fiind a sa, aparţinea de fapt unei alte persoane, respectiv martorului Z.N. Martora C.I. i-a relatat martorului Z.N. situaţia derulată în raport cu inculpatul C.M., astfel că, în zilele următoare, aflând deţinătorul şi utilizatorul autoturismului pe care l-a indicat martora C.I., Z.N. s-a întâlnit cu inculpatul şi i-a solicitat să rezolve problemele cu martora C.I. Într-adevăr, inculpatul a contactat-o pe martora C.I. telefonic, însă a negat că ar fi pretins şi primit vreo sumă de bani de la aceasta, adresându-i-se totodată într-un mod jignitor şi necuviincios. Ulterior, martora nu a mai putut lua legătura cu inculpatul.

În modul descris anterior, prin traficarea presupusei influenţe asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Piteşti, respectiv conducerii O.C.P.I. Vâlcea şi Bucureşti, inculpatul a pretins şi primit de la martora C.I. suma totală de circa 2.800 RON şi 100 de euro de la martorul N.G.D.

Situaţia de fapt expusă anterior rezultă din sesizarea formulată de C.I., declaraţiile martorilor C.I., N.G.D.l, H.V., Z.N., N.N., procesele-verbale de investigaţii întocmite de lucrătorii poliţiei judiciare, procesele-verbale de recunoaştere. Mai mult, cartelele cu numerele de apel 0761.7XX.XXX şi 0785.7XX.XXX, indicate de inculpat martorei C.I., de pe care a şi luat legătura atât cu martora cât şi cu ginerele acesteia, au fost identificate în apartamentul în care locuia inculpatul cu ocazia percheziţiei domiciliare.

De asemenea, analizând datele rezultate din adresele operatorilor de telefonie mobilă O. SA şi C., precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, s-a reţinut faptul că pe cartela SIM, căreia îi corespunde numărul de apel 0785.7XX.XXX activ din 18 ianuarie 2011, există mai multe date stocate, printre care în câmpul „Agenda telefonică conţinută de cartela SIM" menţiunea „Cd Apel Bab" +0741.4XX.XXX, precum şi menţiunea „Dna Curtea Ape" - +0741.4XX.XXX", ambele numere fiind identificate ca aparţinând martorei C.I., cu precizarea că la a doua menţiune se observă evident tastarea în plus a cifrei 7.

Instanţa de fond a apreciat, că fapta inculpatului C.M. de a lăsa să se creadă că are influenţă asupra judecătorului pentru a obţine o hotărâre favorabilă şi pentru redactarea cu prioritate a hotărârii în scopul obţinerii unei sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi în baza textului de lege menţionat mai sus inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- în cursul anului 2011, de la diverse societăţi de pariuri sportive, partea vătămată C.A. l-a cunoscut pe inculpatul C.M. În acest context, păstrând legătura, pe la începutul lunii august 2011, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată la fostul restaurant chinezesc de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Aici, inculpatul a avut o aşa-zisă convorbire telefonică, după care i-a spus părţii vătămate că soacra sa de la Piteşti a decedat, comportându-se ca şi cum ar fi vădit afectat de această situaţie. În aceste condiţii, inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată dacă are bani, aceasta i-a spus că are 1.000 RON şi inculpatul i-a solicitat, fiindu-i necesari pentru scoaterea cadavrului de la morgă, spălare şi alte astfel de acţiuni, urmând a-i restitui pe data de 01 septembrie 2011, când inculpatul „urma să ia salariul". În aceste condiţii, partea vătămată a fost de acord să îi dea inculpatului suma de 1.000 RON, i-a remis acestuia şi împreună au plecat la Piteşti, la Spitalul Judeţean. Pe drum, pentru a crea aparenţa realităţii susţinerilor sale cu privire la evenimentul produs şi a-i crea părţii vătămate convingerea că sunt reale, deşi în fapt aceasta fusese indusă în eroare, inculpatul a avut mai multe aşa-zise convorbiri telefonice cu „soţia" privind cumpărarea sicriului, a coroanelor, despre lumânări şi ritualuri creştine. La Piteşti, inculpatul a lăsat-o pe partea vătămată să aştepte în maşină, aşa cum a procedat în toate cazurile, iar el a mers în spital, revenind la maşină după circa o oră - o oră şi jumătate. Când a revenit la autoturism, inculpatul i-a spus părţii vătămate că nu a putut scoate cadavrul, întrucât mai are nevoie de bani, deoarece numai spălatul l-a costat 500 RON şi urmează să îl scoată a doua zi.

La circa două zile mai târziu, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea vătămată şi i-a mai cerut 1.000 RON şi pentru înmormântare, bani pe care partea vătămată i-a remis.

Mai târziu, cu ocazia unei alte întâlniri cu partea vătămată, inculpatul i-a spus că trebuie să schimbe parbrizul, întrucât fusese prins de A.R.R. şi nu are bani, deoarece a trebuit să o înmormânteze pe soacra sa. În acest scop i-a cerut martorului suma de 350 RON, pe care acesta i-a dat-o, însă la câteva zile mai târziu s-a dus la societatea service unde inculpatul afirmase că îşi schimbă parbrizul şi astfel partea vătămată a aflat de la angajaţii societăţii că autoturismul F. cu numărul de înmatriculare VL-XX nu fusese acolo şi nu avuseseră nicio schimbare de parbriz.

Instanţa a precizat faptul că, în cadrul discuţiilor purtate, inculpatul a afirmat că lucrează la Protecţia Consumatorului, fiind o persoană influentă şi cu relaţii.

Tot în cursul lunii august 2011, pe la jumătatea acestei luni, discutând cu partea vătămată C.A., inculpatul i-a spus că poate să îl angajeze la Finanţe ca şofer, întrucât soţia sa lucrează la Finanţe şi vorbeşte cu directorul. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că va avea un salariu atractiv de 2.500 RON şi trebuie să îi aducă în copie mai multe acte pe care i le-a notat pe un înscris. De asemenea, inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 500 de euro pentru intervenţia la director.

În aceste condiţii, în dimineaţa zilei de 17 august 2011, partea vătămată însoţită de tatăl său, martorul C.I., s-au întâlnit cu inculpatul şi i-au remis actele solicitate. Apoi, întrucât partea vătămată nu avea suma de bani cerată de inculpat pentru intervenţie, s-a deplasat împreună cu martorul şi cu inculpatul, care era însoţit de fiica sa, C.L.A., la sediul Băncii R.I., amplasat în apropierea teatrului A.P., unde martorul C.I. avea depozitate unele sume de bani. După ce a retras banii din cont, martorul C.I. i-a remis inculpatului suma de 500 de euro. Inculpatul a luat suma de bani, iar înscrisurile pe care partea vătămată i le remisese i le-a dat fiicei sale, spunându-i „te duci la maică-ta la Finanţe şi i-l dai ei", tocmai pentru a crea aparenţa realităţii demersurilor pe care le face.

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul a contactat-o pe partea vătămată spunându-i că vrea să se întâlnească cu tatăl său, fapt pe care în cursul după-amiezii, după ce martorul a terminat serviciul, l-a şi realizat. În cadrul discuţiei purtate cu martorul C.I., inculpatul i-a spus că a intervenit o problemă, în sensul că directorul de la Finanţe a primit 500 de euro de la o altă persoană, să o angajeze în locul lui „A." şi a intervenit el, iar pentru angajare trebuie să dea el 500 de euro directorului, pentru ca acesta să restituie cei 500 de euro celeilalte persoane. Fiind vorba de fiul său, martorul C.I. a fost de acord să îi mai dea inculpatului încă 500 de euro, astfel că în acelaşi mod s-a deplasat la Banca R.I. şi conform formularului de acceptare a tranzacţiei aflat în fotocopie la dosar, a mai retras tot în data de 17 august 2011 la ora 16.24 suma de 500 de euro, pe care apoi i-a remis inculpatului.

În perioada următoare, partea vătămată nu a fost angajată la Finanţe, întrucât în realitate inculpatul nu a făcut niciun demers, ci doar prin traficarea presupuse influenţe asupra directorului Finanţelor Publice Vâlcea a pretins şi primit de la martorul C.I. suma totală de 1000 de euro.

În aceste condiţii, atât martorul C.I., cât şi partea vătămată C.A. i-au reproşat acest lucra şi i-au solicitat în mod repetat restituirea sumelor de bani.

Partea vătămată C.A. se constituie parte civilă cu sumele remise inculpatului în urma acţiunilor de inducere în eroare exercitate de acesta, respectiv 1850 RON şi 100 de euro, iar C.I. a primit de la inculpat în octombrie 2011 suma de 1000 RON şi 100 de euro.

În perioada următoare, martorul C.I. a insistat ca inculpatul să îi restituie întreaga sumă pe care i-a remis-o, însă a fost amânat de mai multe ori şi chiar amăgit în sensul că după ce inculpatul îi spunea să aştepte într-un anumit loc, întrucât va trimite pe un taximetrist banii, la o anumită oră, în realitate nu venea nimeni, deşi martorul a aşteptat şi un interval de o oră. În momentul în care martorul i-a reproşat acest lucra telefonic, inculpatul a avut o atitudine nervoasă.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, şi în cazul părţii vătămate C.A. şi al martorului C.I., ca şi în celelalte cazuri, inculpatul şi-a atribuit calitatea de angajat la Protecţia Consumatorului, pe care în realitate nu a avut-o niciodată, a prezentat situaţia decesului soacrei sale, ca fiind una reală, însă de fapt era doar un scenariu creat pentru a induce in eroare partea vătămată şi a obţine în mod injust sume de bani. Mai mult, inculpatul nu a realizat niciun demers în sensul celor la care s-a obligat cu ocazia pretinderii şi primirii sumei totale de 1.000 de euro, deşi prin modul în care s-a comportat, prin afirmaţiile şi acţiunile realizate a creat reprezentarea influenţei pe care ar avea-o la directorul Finanţelor Publice Vâlcea.

Declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului C.I. au fost susţinute de cele două formulare de acceptare a tranzacţiei de la Banca R.I., ambele din data de 17 august 2011, prezentate de C.I. cu ocazia audierii sale.

De asemenea, s-a reţinut de către prima instanţă că, numerele de telefon indicate de martorul C.I. ca fiind cele comunicate de inculpat cu care a şi luat legătura cu acesta, respectiv 0769.5XX.XXX şi 0765.2XX.XXX, corespund la două cartele SM dintre cele identificate la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare.

A rezultat, de asemenea şi faptul că, pe cartela SIM, căreia îi corespunde numărul de apel 0769.5XX.XXX activ din 28 iulie 2011, în capitolul „Agenda telefonică conţinută de cartela SM", printre alte nume şi numere de telefon salvate, este şi „Dl I.", 0761.7XX.XXX, identificat ca fiind al martorului C.I. Pe aceeaşi cartelă SIM, la capitul directorul de mesaje SMS al cartelei SIM", este stocat şi următorul mesaj de la numărul +40.745.9XX.XXX (identificat ca aparţinând lui C.A.), din 25 noiembrie 2011, 06:42:22 PM, cu următorul conţinut: „bă, jegosule, să te fereşti de mine prin oraş, o să vezi şi partea rea din mine, cât ai de gând să ne mai minţi, ţigan împuţit ce eşti, să te prezinţi cu banii la tata".

Instanţa de fond a constatat, că fapta inculpatului C.M. de a face afirmaţii mincinoase faţă de partea vătămată că soacra acestuia a decedat, precum şi că are fisurat parbrizul de la autoturism, fiind oprit de către A.N.P.R., şi că i s-a interzis dreptul de a circula, până la înlocuirea acestuia (cu toate că parbrizul nu a fost fisurat) pentru a obţine sume de bani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de a art. 215 alin. (1), (2) C. pen. şi baza textului de lege menţionat, acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

Prima instanţă a mai reţinut, că fapta inculpatului de a face afirmaţia că are calitatea de angajat la Protecţia Consumatorului şi are influenţă asupra Directorului, Finanţelor Publice Vâlcea pentru ca partea vătămată C.A. să fie angajat ca şofer la această instituţie, în schimbul unei sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., text de lege în baza căruia va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

- în toamna anului 2011, partea vătămată F.M., care locuieşte pe raza comunei Racoviţa, în satul B., judeţul Vâlcea, şi îşi câştiga existenţa din confecţionarea şi vânzarea măturilor, a venit în Rm. Vâlcea pentru a vinde mături. În momentul în care intenţiona să se deplaseze în Rm. Vâlcea spre domiciliu, la ocazie, a oprit inculpatul, care i s-a prezentat părţii vătămate M. Pe drum, inculpatul l-a întrebat unde merge, câţi bani a luat pe mături şi apoi i-a spus părţii vătămate că mama sa tocmai a decedat şi are nevoie să îi dea împrumut suma de 50 RON, pe care îi va aduce peste câteva zile. Partea vătămată a fost de acord, i-a remis această sumă de bani, iar inculpatul a dus-o până la domiciliu, urmând să îi restituie banii în câteva zile. Într-adevăr, la data stabilită inculpatul a venit la domiciliul părţii vătămate, i-a remis o sumă mai mare de bani şi mai multe produse alimentare, câştigându-i în acest fel încrederea, partea vătămată gândindu-se că este un om cumsecade care îl ajută pentru că are o situaţie materială precară şi patru copii.

De asemenea, prima instanţă a reţinut faptul, că inculpatul C.M. i-a spus părţii vătămate că poate să facă în aşa fel încât şi ea şi mama sa F.E. să scoată bani de la bancă. Partea vătămată chiar i-a spus că nu lucrează nicăieri şi nu poate să ia bani de la bancă, însă inculpatul i-a spus că va rezolva, afirmând „nu te interesează pe tine, prostule, cum rezolv eu să scot banii de la bancă". Inculpatul a cerut în copie buletinul, certificatul de naştere şi de căsătorie al numitei F.E. şi a afirmat că pentru ea va obţine un credit de 18.000 RON, iar pentru partea vătămată 10.900 RON. Părţii vătămate i-a mai cerut suma de 270 RON, pentru a-i procura o adeverinţă falsă de angajat, pe care aceasta i-a şi dat.

La scurt timp, respectiv circa două zile, inculpatul a contactat-o pe partea vătămată şi i-a spus că trebuie să îi mai dea 1.000 RON pentru creditul mamei sale, întrucât trebuie să îi dea 200 de euro la director, ca să îi aprobe şi să poată ridica partea vătămată banii. Partea vătămată i-a remis banii inculpatului şi împreună cu acesta, s-a deplasat la un sediul de bancă din zona Pieţei C., unde inculpatul i-a spus să aştepte afară, iar el a intrat în sediul băncii. A revenit, dând de înţeles că a rezolvat problema.

Ulterior, inculpatul C.M. i-a mai cerut părţii vătămate suma de 3.000 RON, susţinând că suma de bani ce urmează a fi obţinută de F.E. este o sumă mare şi trebuie să îi dea bani şi la director şi la angajaţii de la bancă. Partea vătămată s-a împrumutat, a strâns suma de bani solicitată şi a remis-o inculpatului, care i-a cerut să îi mai aducă şi certificate de atestare fiscală de la primărie. În perioada care a urmat a fost contactat telefonic de o femeie care i-a spus că pe data de 27 octombrie 2011 să se prezinte la bancă să ridice banii. Partea vătămată a mers în Rm. Vâlcea, s-a întâlnit cu inculpatul căruia îi relatase despre discuţia telefonică şi au plecat spre bancă, numai că, în momentul în care au ajuns la intrarea în bancă, partea vătămată a primit un telefon, tot de la o femeie, care i-a spus că mama sa nu mai primeşte creditul, întrucât în urma verificărilor efectuate a mai girat şi alte persoane şi nu poate lua bani.

La câteva zile mai târziu, inculpatul C.M. i-a spus părţii vătămate că pe data de 02 noiembrie 2011 să meargă la bancă pentru a lua creditul său de această dată, însă până atunci să solicite o adeverinţă de la primărie pentru a-şi lua un telefon mobil pe abonament. Partea vătămată a solicitat eliberarea acestei adeverinţe, s-a întâlnit din nou cu inculpatul în Rm. Vâlcea, a încheiat un contract de telefonie mobilă, însă aparatul telefonic şi cartela au rămas la inculpat, care şi plătise 100 RON pentru telefon. În perioada următoare, partea vătămată a primit o factură pentru telefon şi i-a reproşat acest lucru inculpatului, care i-a promis că va închide abonamentul. Chiar în prezenţa părţii vătămate, inculpatul a avut o discuţie cu R.A.C., pentru ca aceasta „prin cunoştinţele pe care le-ar avea" chiar la directorul de la telefoane, să închidă abonamentul.

În perioada următoare, partea vătămată a insistat să i se restituie banii şi, la sfârşitul lunii noiembrie 2011, cu ajutorul martorei H.L., care, aşa cum s-a arătat, era în aceeaşi situaţie ca partea vătămată, inculpatul i-a restituit suma de 900 RON.

S-a constatat de către instanţa de fond, că fapta inculpatului, de a induce în eroare pe partea vătămată prin afirmaţii mincinoase că mama sa a decedat, pentru a o determina să-i de asuma de 50 RON cu împrumut, că poate să obţină de la bancă anumite sume de bani, în scopul de a obţine de la aceiaşi parte vătămate sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., şi în baza textului de lege menţionat mai sus, acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

De asemenea, a mai constatat prima instanţă, că fapta inculpatului de a lăsa a crede că are influenţă asupra directorului băncii pentru a obţine un credit în mod nelegal, în schimbul unei sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., şi în baza textului de lege menţionat mai sus, acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

Tribunalul a reţinut, că prin intermediul părţii vătămate F.M., care este nepotul martorei H.L., aceasta l-a cunoscut la începutul lunii septembrie 2011 pe inculpatul C.M., care s-a prezentat „M.", avea asupra sa acte, telefoane, era îmbrăcat în costum şi dădea tot timpul impresia că este o persoana importantă. Martora H.L. a fost interesată de obţinerea unui credit bancar, dată fiind situaţia personală şi familială pe care o avea. În aceste condiţii, în cadrul discuţiei purtate cu inculpatul, martora i-a făcut cunoscut faptul că mai are un alt credit la Banca R. şi are un salariu de 590 RON, însă inculpatul a afirmat că îi rezolvă obţinerea unui credit de la Banca R.D., are relaţii şi îl cunoaşte foarte bine pe director şi pe mai mulţi angajaţi care trebuiau să verifice dosarul. Totodată, inculpatul i-a spus martorei că această intervenţie costă bani, că el trebuie să se ducă şi să dea bani la director şi la cei care verifică dosarul, fapt cu care martora a fost de acord. în acest cadru, inculpatul a avut o aşa-zisă convorbire telefonică, în care dădea impresia că discută despre dosarul lui H.L., dicta CNP-ul, după care convorbirea a fost preluată de martoră, căreia interlocutoarea, o femeie, i-a indicat actele care îi sunt necesare pentru obţinerea creditului de la bancă. Inculpatul i-a spus martorei să pregătească actele şi să îi dea suma de 500 RON pentru ca acesta, la rândul său, să îi dea directorului, când se ducea să depună dosarul, ceea ce s-a şi întâmplat, martora remiţându-i inculpatului actele şi banii.

A doua zi, inculpatul C.M. a contactat-o telefonic din nou pe martoră, i-a spus că a depus actele, dar mai trebuie să îi dea suma de 800 RON pentru a-i da consilierului de credite care urma să aprobe dosarul. Martora nu a avut aceşti bani şi s-a împrumutat de o vecină care a amanetat o bijuterie, un lanţ, iar prin nepotul său, a doua zi, i-a trimis banii inculpatului. La câteva zile, inculpatul a contactat-o din nou pe martoră şi i-a spus că trebuie să îi mai dea 300 RON pentru directorul de la Bucureşti care îi va aproba creditul mai repede. Şi această sumă de bani a fost remisă de martoră inculpatului. În perioada următoare, martora a fost contactată telefonic de o femeie, cu număr ascuns, care i-a spus că i-a fost aprobat creditul şi urmează să îl ridice pe data de 11 octombrie 2011. Instanţa de fond a constatat că, în realitate, în perioada următoare martora a fost amânată în mod repetat, sub diferite pretexte, în special pentru că „nu avea confirmare", însă inculpatul insista că se interesează la bancă, verifică şi face toate demersurile necesare. În perioada ce a urmat, martora a insistat ca inculpatul să îi restituie banii, a avut numeroase convorbiri cu inculpatul, însă acesta, aşa cum a procedat şi în alte situaţii, i-a adresat ameninţări şi cuvinte jignitoare, spunând că socrul său este poliţist şi „îi arată ei". Cu toate acestea şi martora a insistat, chiar i-a spus inculpatului că va face plângere la poliţie, întrucât a făcut acte false şi astfel, la sfârşitul lunii noiembrie 2011, inculpatul i-a remis martorei din suma pretinsă şi primită 800 RON.

Prima instanţă a apreciat că, fapta inculpatului de a lăsa a crede că are influenţă asupra directorului băncii pentru a obţine un credit în mod nelegal, în schimbul unei sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., şi în baza textului de lege menţionat mai sus, acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

- în aceeaşi perioadă şi în acelaşi cadru, inculpatul a cunoscut-o şi pe partea vătămată P.C., care locuieşte tot pe raza comunei Racoviţa şi, întrucât la acel moment copilul său avea vârsta de două luni, inculpatul, pentru a-i câştiga încrederea, s-a oferit să îi boteze copilul. În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul a aflat de la partea vătămată faptul că în anul 2008 un alt fiul al acesteia a decedat în urma unui accident de circulaţie. A întrebat-o pe partea vătămată inclusiv câţi bani a obţinut de la autorul accidentului, partea vătămată i-a spus că 12.500 RON şi a mai primit o poliţă de asigurare, pe care însă nu a valorificat-o. Atunci inculpatul s-a oferit să îl ajute să obţină mai mulţi bani şi, pentru a legaliza acea poliţă de asigurare, i-a cerut părţii vătămate suma de 500 RON, promiţându-i că se va ocupa de obţinerea banilor şi în scurt timp banii îi vor fi viraţi într-un cont.

Inculpatul a primit suma de bani solicitată, după care i-a spus părţii vătămate că a rezolvat, stabilind să se întâlnească pentru a merge la bancă. Într-adevăr, s-au întâlnit, partea vătămată a rămas la maşină, conform indicaţiilor inculpatului, iar inculpatul s-a deplasat la o sucursală bancară de pe terasă. Când a ieşit, i-a spus părţii vătămate că nu poate să ridice banii fără semnătura autorului accidentului, astfel că inculpatul s-a oferit să o conducă pe partea vătămată la Brezoi, unde lucra autorul accidentului - medic. Aici doar inculpatul a mers în spital, iar când a ieşit i-a spus părţii vătămate că nu îi dă actele.

Ulterior, tot în cursul lunii septembrie 2011, inculpatul care, aşa cum am arătat, pentru a câştiga încrederea părţii vătămate s-a oferit să îi boteze copilul minor, i-a cerut acesteia suma de 500 RON pentru a închiria un local pentru botez. Partea vătămată i-a dat inculpatului această sumă de bani, a venit în Rm. Vâlcea şi au mers la un bar, unde inculpatul i-a spus că se duce să rezerve localul şi să îi dea banii patronului. În acelaşi mod, partea vătămată a rămas în maşină, inculpatul a intrat în local, după care a revenit, spunând că a rezolvat.

Mai apoi, inculpatul i-a cerut părţii vătămate o sumă de bani, pentru a face cumpărături pentru botez, afirmând că are 40 de invitaţi la masă şi o să scoată bani mulţi. Partea vătămată i-a remis inculpatului suma de 2.000 RON, stabilind ca inculpatul că cumpere produsele şi să le ducă la restaurant. În ziua botezului, constatând că este dusă la un bar din comuna Dăeşti, care îi aparţinea inculpatului, partea vătămată şi-a dat seama că a fost indusă în eroare de inculpat, însă, pentru că i-a creştinat totuşi copilul, nu i-a reproşat acest lucru.

Ulterior, la insistenţele inculpatului, partea vătămată a luat o adeverinţă de la primărie pe numele soţiei sale şi a încheiat un contract de telefonie mobilă pe numele soţiei P.E. zisă L., însă aparatul telefonic, cartela şi actele au rămas la inculpat. Ulterior, partea vătămată a primit facturi pentru acel telefon şi i-a reproşat cuantumul mare al facturilor inculpatului. Pe fondul insistenţelor părţii vătămate F.M. şi a martorei H.L. pentru ca inculpatul să le restituie banii, în cele din urmă acesta nu a mai răspuns la telefon ori a folosit alte numere de telefon. Partea vătămată P.C. a declarat faptul că se constituie parte civilă cu sumele de bani remise inculpatului, care totalizează 3.000 RON.

Prima instanţă a reţinut, că actele de urmărirea penală efectuate în cauză demonstrează faptul că inculpatul nu a avut niciodată calitatea de director de bancă, soţia sa, respectiv concubina R.A.C. nu îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Brezoi şi, de fapt, toate afirmaţiile inculpatului în legătură cu calitatea, cunoştinţele şi relaţiile pe care le are sunt mincinoase, fiind realizate în scopul de a induce în eroare părţile vătămate. Mai mult, inculpatul nu a realizat niciun demers dintre cele la care s-a obligat în momentul în care a pretins şi primit sume de bani de la F.M. şi H.L., în condiţiile presupusei influenţe asupra organelor de conducere, respectiv director şi consilier de credite de la Banca R.D., ci doară creat un scenariu pentru a obţine în mod injust considerabile sume de bani.

De asemenea, s-a mai reţinut faptul, că declaraţiile părţilor vătămate F.M. şi P.C., precum şi ale martorei H.L. au fost susţinute şi faptele inculpatului dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, a fost identificat un înscris în original, reprezentând un certificat de atestare fiscală, pentru F.M., în conţinutul căraia, la rubrica „motivul eliberării" este menţionat „obţinere credit Bancă R.D.". De asemenea, susţinerile celor două părţi vătămate şi ale martorei H.L. cu privire la acţiunile inculpatului de a le solicita eliberarea unor adeverinţe de la primărie pentru a putea cumpăra telefoane mobile, care însă au rămas asupra inculpatului, au fost confirmate de înscrisurile identificate la Primăria R., respectiv cererile privind eliberarea adeverinţelor ale lui P.C. şi F.M., precum şi copia adeverinţei pe numele lui H.L.

S-a reţinut faptul, că acţiunile inculpatului de a-şi atribui calităţi pe care niciodată nu le-a deţinut, doar în scopul inducerii în eroare a părţilor vătămate şi traficării influenţei pentru obţinerea în acest mod a unor sume considerabile de bani, un comportament corespunzător pentru a le convinge pe părţile vătămate şi pe martoră de realitatea aşa-ziselor demersuri pentru obţinerea creditelor, au rezultat din procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice şi comunicărilor tip SMS sau MMS interceptate şi înregistrate conform autorizării instanţei de judecată.

Instanţa de fond a constatat, că faptele inculpatului C.M. de a induce în eroare pe partea vătămată, prin afirmarea mincinoasă că poate să o ajute la majorarea despăgubirilor civile ca urmare a accidentului de circulaţie având consecinţă decesul fiului părţi vătămate, că este director la bancă, că inculpata R.A.C. îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Brezoi, că va închiria un local pentru un botez al altui fiu al părţii vătămate, în scopul inducerii în eroare a acesteia şi pentru obţinerea în acest mod a unor sume considerabile de bani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., şi în baza textului de lege menţionate mai sus, acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

- Partea vătămată R.I. deţine un spaţiu pe raza comunei Dăeşti, satul F., compus din bar, magazin şi terasă, în punctul „Ş.", unde a funcţionat SC R. SRL Dăeşti. La sfârşitul lunii august 2011, partea vătămată a dat un anunţ în ziar cu privire la închirierea acestui spaţiu, fiind contactat de patru persoane, printre care şi de inculpatul C.M. În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul i-a spus părţii vătămate că este administrator al SC S.C.P. SRL, societatea sa deţine un abator în Piteşti, are contracte avantajoase de cumpărare a materiei prime din Ungaria şi are mai multe magazine în Ştefăneşti - judeţul Argeş şi în Piteşti. Totodată, inculpatul i-a spus părţii vătămate că are depozite în bancă la Banca C.R., de 6 miliarde ROL, iar pe data de 19 noiembrie 2011 urmează să ridice dobânda la termen în sumă de 55.000 de euro. În aceste condiţii, partea vătămată şi inculpatul, în calitate de asociat unic şi administrator al SC S.C.P. SRL - comuna Mărăcineni, satul A., judeţul Argeş, au încheiat contractul de închiriere autentificat de notarul public la data de 16 septembrie 2011.

De asemenea, s-a mai reţinut, că pe baza afirmaţiilor inculpatului cu privire la situaţia prosperă a firmei pe care o conduce, dar şi a sa, personală, partea vătămată şi inculpatul au mai încheiat şi o altă înţelegere, verbală de această dată, în sensul ca partea vătămată să îi remită inculpatului pentru firma sa stocul de marfă pe care societatea părţii vătămate îl mai avea în spaţiul respectiv, în valoare de 11.900 RON, pe care inculpatul urma să îl achite în data de 19 noiembrie 2011, când, aşa cum am arătat anterior, potrivit afirmaţiilor inculpatului, urma să ridice dobânda de la bancă. În materializarea înţelegerii verbale privind stocul de marfă, s-a realizat în 19 septembrie 2011 o inventariere a mărfii din magazin şi bar, conform înscrisurilor depuse în fotocopie de partea vătămată R.I., pe care la rubrica „Am primit" a semnat inculpatul C.M.

În perioada următoare, inculpatul i-a spus părţii vătămate mai întâi că a fost în eroare asupra datei de 19 noiembrie 2011, când va ridica dobânda şi că, de fapt, este vorba de 18 decembrie 2011. Apoi, a afirmat că îi va da părţii vătămate banii mai repede de această dată, întrucât a intervenit la directorul de la Banca C.R. şi, în acest fel, îi dă dobânda mai repede. Partea vătămată R.I., fiind încredinţată că afirmaţiile inculpatului sunt reale, s-a deplasat în ziua respectivă - 12 decembrie 2011 la sediul sucursalei centrale a Băncii C.R. Rm. Vâlcea, împreună cu soţia sa, şi s-a întâlnit cu inculpatul, care era însoţit de concubina sa – R.A.C.

S-a constatat de către prima instanţă faptul, că în realitate, pentru ziua respectivă, inculpatul a creat un mecanism, un adevărat scenariu, prin care să menţină în eroare partea vătămată R.I., folosind în acest sens date obiective, dar care nu aveau de fapt nicio legătură reală cu afirmaţiile inculpatului şi, în acest scop, a stabilit şi cu martorul H.V. să se întâlnească la sediul Băncii C.R. din centrul municipiului Rm. Vâlcea, promiţându-i acestuia că îi va da banii pe ratele restante pentru leasing-ul autoturismului.

În acelaşi mod în care a procedat cu toate părţile vătămate şi cu toţi martorii, inculpatul i-a spus părţii vătămate să aştepte în faţa băncii, întrucât el urma să meargă în bancă.

Întrucât la faţa locului venise şi martorul H.V., inculpatul s-a deplasat la el şi i-a spus că vorbise cu proprietarul spaţiului, care era de acord să i-l vândă cu suma de 20.000 de euro, rugându-l ca, în măsura în care cunoaşte pe cineva de la bancă, să îl ajute să se intereseze de condiţiile în care ar putea obţine un împrumut de la bancă. La insistenţele inculpatului, martorul H.V. a fost de acord să îl însoţească, astfel au mers împreună în sediul Băncii C.R. - Sucursala Rm. Vâlcea şi inculpatul a discutat cu un ofiţer de credite. Ulterior, în timp ce coborau, inculpatul i-a spus martorului că nu se încadrează să obţină creditul, au părăsit sediul băncii, iar în momentul în care au trecut pe lângă grupul format din partea vătămată R.I., soţia şi concubina inculpatului, acesta le-a spus să îl aştepte, întrucât merge să îl conducă pe „naşul". S-au îndepărtat, inculpatul i-a remis martorului o parte din sumele restante pentru ratele de leasing la autoturism, promiţându-i că ulterior îi va da şi restul.

Ulterior, în realizarea scopului propus, inculpatul a revenit în locul unde se afla partea vătămată şi i-a spus că nu poate să obţină dobânda mai repede, stabilind să revină în data de 19 decembrie 2011. Şi de această dată, inculpatul a amânat-o pe partea vătămată, astfel că nici până în prezent inculpatul nu a achitat suma de 11.900 RON, reprezentând contravaloarea stocului de marfă.

Prima instanţă a precizat faptul, că inculpatul sau membrii familiei sale ori contabila societăţii au plătit mai multe sume de bani părţii vătămate, însă acestea reprezentau contravaloarea chiriei, aşa cum rezultă şi din documentele scrise, încheiate cu ocazia primirii sumelor de bani, aflate în fotocopie la dosar şi care în niciun caz nu reprezintă contravaloarea stocului de marfă.

În aceste condiţii R.I. se constituie parte civilă cu suma de 11.900 RON.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele inculpatului C.M. de a face afirmaţii mincinoase că este administrator al SC S.C.P. SRL, că societatea sa deţine un abator în Piteşti, are contracte avantajoase de cumpărare a materiei prime din Ungaria şi are mai multe magazine în Ştefăneşti – judeţul Argeş şi în Piteşti, că, inculpatul i-a spus părţii vătămate că are depozite în bancă la Banca C.R., de 6 miliarde ROL, iar pe data de 19 noiembrie 2011 urmează să ridice dobânda la termen în sumă de 55.000 de euro, în scopul obţinerii în mod fraudulos a unor sume de bani de la partea vătămată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., şi în baza textului de lege menţionate mai sus, acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

- Partea vătămată G.M.E. îşi desfăşoară activitatea în calitate de angajat al SC O.I. SRL Bucureşti şi, spre sfârşitul lunii august 2011, fiind agent de vânzări la o societate comercială care distribuie ţigarete, a început colaborarea cu inculpatul C.M. Astfel, potrivit facturii fiscale din 23 august 2011, partea vătămată, ca reprezentant al SC O.I. SRL a vândut inculpatului, ca reprezentant al SC S.C. SRL cu „sediul în F." ţigări în valoare de 4.408,14 RON. Ulterior, în acelaşi mod, conform facturii fiscale a vândut inculpatului, ca reprezentant al aceleiaşi societăţi comerciale, ţigări în valoare de 4.063,08 RON. Din mărfurile cumpărate, inculpatul a achitat suma de 1.000 RON în data de 11 octombrie 2011, conform chitanţei şi 1.000 RON în 17 octombrie 2011, conform chitanţei, ambele sume reprezentând contravaloare parţială a facturii din 23 august 2011.

În continuare, partea vătămată a mai vândut ţigări inculpatului, dar la solicitarea acestuia pe SC A.F. SRL Călimăneşti, care, aşa cum am arătat anterior, este societatea în care calitatea de administrator o are fiica inculpatului, acesta fiind director. în acest sens, sunt facturile fiscale din 10 octombrie 2011 în valoare de 3860,60 RON şi din 17 octombrie 2011, în valoare de 3195,11 RON.

Întrucât, aşa cum s-a arătat, inculpatul nu a plătit decât suma totală de 2.000 RON în luna noiembrie 2011, practic a acumulat o datorie de circa 14.000 RON către societatea furnizoare.

În contextul colaborării dintre societatea unde îşi desfăşura activitatea partea vătămată şi cele două societăţi reprezentate de inculpat, în cursul lunii octombrie 2011 partea vătămată a fost mai întâi contactată telefonic de inculpat care a întrebat-o dacă are vreun cunoscut ce poate să îi împrumute suma de 1000 de euro. În cadrul discuţiei telefonice purtate au stabilit să se întâlnească pe stradă, lângă Banca R.D. - sucursala centrală. Într-adevăr, în cadrul întâlnirii derulate între partea vătămată şi inculpat inculpatul i-a spus acesteia că are nevoie urgenţă de bani, deoarece a cumpărat spaţiul în care funcţiona magazinul şi barul de la F. şi mai are de achitat o sumă de bani, iar fostul proprietar îl presa. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că în scurt timp, de două-trei zile, îi va restitui suma de bani, astfel că partea vătămată, considerând de bună-credinţă că situaţia învederată de inculpat este una reală, i-a remis suma de 2.000 RON.

În realitate, a apreciat instanţa de fond, inculpatul a încheiat un contract de mchiriere pentru spaţiul din F. şi toate susţinerile sale privind cumpărarea spaţiului au fost mincinoase şi realizate doar pentru a o induce în eroare pe partea vătămată şi a obţine de la aceasta o sumă de bani.

Ulterior, tot în cadrul colaborării cu partea vătămată, prin luna octombrie 2011, când aceasta şi-a exprimat intenţia de a obţine un proiect pentru o microfermă şi a-şi constitui o societate comercială, inculpatul s-a oferit să o ajute, spunând că ştie întreaga procedură, are cunoştinţe la registrul comerţului şi o poate sprijini în demersurile sale. Într-adevăr, inculpatul a însoţit-o pe partea vătămată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a interesat de stadiul diferitelor etape ale procedurii pentru constituirea unei societăţi comerciale, astfel că partea vătămată şi-a înfiinţat SC T. SRL - cu sediul în comuna I. Apoi, inculpatul a sprijinit-o pe partea vătămată şi pentru înfiinţarea unui punct de lucru în comuna P., judeţul Vâlcea, unde aceasta intenţiona să înfiinţeze microfermă.

După parcurgerea acestor etape, inculpatul i-a spus părţii vătămate că îl va ajuta şi cu realizarea şi obţinerea proiectului, întrucât ştie persoana care se ocupă cu aşa ceva de la Agenţia pentru proiecte de la Craiova. Pentru a o convinge pe partea vătămată de posibilitatea sa de a face astfel de demersuri, inculpatul i-a spus că şi fiica sa obţinuse un proiect pentru suma de 10.000 de euro, tot ca firmă debutantă. Mai mult, în acelaşi scop, inculpatul i-a dat părţii vătămate o serie de date cu privire la deplasările pe care le-a făcut la Craiova, pentru a-i rezolva acesteia problema, asigurând-o despre finalizarea ei, scop în care i-a indicat concret şi un număr de înregistrare al cererii, i-a solicitat să îşi deschidă două conturi, spunându-i că va primi un fax, în baza căruia va merge la bancă şi va ridica cei 10.000 de euro.

Instanţa de fond a observat, în continuare, din procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate şi înregistrate conform autorizării Tribunalului Vâlcea, în discuţiile purtate cu partea vătămată inculpatul prezenta situaţia de aşa manieră încât „el şi-a îndeplinit obligaţia", partea vătămată îi este datoare, ceea ce de fapt reprezenta premisa pentru obţinerea amânării achitării către partea vătămată a sumelor de bani pe care, ca şi reprezentant al celor două persoane juridice, i le datora, ceea ce s-a şi întâmplat.

Ulterior, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2011 şi chiar şi în cursul lunii decembrie, în condiţiile în care partea vătămată insista să afle ce s-a întâmplat cu proiectul de la Craiova, inculpatul o amâna, indicându-i să fie atent la fax. De asemenea, în cursul lunii decembrie 2011, inculpatul i-a spus părţii vătămate că urmează să se ducă la bancă şi să ridice o sumă de bani de câteva miliarde ROL, ceea ce în realitate era o afirmaţie mincinoasă, întrucât verificările efectuate pe parcursul urmăririi penale au demonstrat că inculpatul nu deţine niciun fel de conturi la Banca C.R.

Mai târziu, în cursul lunii decembrie 2011, partea vătămată G.M.E. a fost contactată telefonic de fiica inculpatului, respectiv de C.L.A., care i-a spus că inculpatul este internat în spital. În aceste condiţii, partea vătămată s-a deplasat la Spital, a stat de vorbă cu inculpatul, care a creat imaginea unei persoane care se află într-o stare foarte gravă, vădit afectat de situaţia în care se afla şi i-a cerut părţii vătămate „să îl ajute, întrucât va rămâne orb". În aceste condiţii, după afirmaţiile inculpatului, însoţite, aşa cum s-a arătat, şi de o anumită imagine, pe holul unităţii sanitare C.L.A. i-a cerut părţii vătămate să îi ajute, afirmând că are nevoie de o sumă de bani pentru că medicul curant nu va interveni decât dacă îi vor da o sumă de bani. C.L.A. chiar a întrebat-o pe partea vătămată câţi bani poate să îi dea. Văzând atitudinea şi afirmaţiile inculpatului şi ale fiicei sale, C.L.A., considerând că situaţia învederată de aceasta în sensul că nu i se acordă asistenţa medicală cuvenită pentru că nu îl plăteşte pe doctor este reală, partea vătămată i-a dat acesteia suma de 2.000 RON. Cu această ocazie, inculpatul a fost asigurat că banii îi vor fi restituiţi în câteva zile, atunci când la spital va veni mama inculpatului cu banii, aspect care, în realitate nu s-a întâmplat. Partea vătămată l-a mai vizitat pe inculpat la spital şi, solicitându-i restituirea sumelor de bani, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că îi va face soţiei o procură pentru a putea ridica banii din bancă, însă în realitate această procedură nu a fost dusă până la capăt, pentru că, aşa cum am arătat, inculpatul nu deţinea conturi.

În cursul lunii ianuarie 2012, partea vătămată G.M.E. a fost interesată de achiziţionarea, pe societatea al cărei administrator era, al unui cap tractor şi, necunoscând procedura ce trebuia să o urmeze, l-a întrebat pe inculpat. Partea vătămată s-a interesat şi ea şi, din relaţiile obţinute, a înţeles că ar avea nevoie de un certificat intracomunitar care se elibera pe baza declaraţiilor privind calitatea de plătitor de TVA. În acest scop, inculpatul s-a oferit să îi obţină părţii vătămate aceste documente, afirmând că cunoaşte o anumită persoană Ş. de la Finanţele Publice Vâlcea. La solicitarea inculpatului, partea vătămată i-a dus acestuia actele, fiind asigurat de inculpat că va veni „Ş." să le ia pentru a-i rezolva problema. Ulterior, inculpatul chiar i-a confirmat părţii vătămate că această persoană a venit şi i-a dat toate înscrisurile, urmând ca el să le ia de la organele fiscale.

În zilele următoare, inculpatul C.M. a adoptat aceeaşi tactică de a o amâna pe partea vătămată, întrucât afirmaţiile sale nu erau susţinute de realitate, astfel că partea vătămată i-a spus inculpatului că va merge la Administraţia Financiară de la Băbeni, pentru a realiza documentaţia conform procedurii. În aceste condiţii, inculpatul a iniţiat o discuţie cu partea vătămată, întrebându-l pe cine cunoaşte la Finanţe la Băbeni, l-a îndrumat să se ducă la şefa lui B.P., să îi spună că vine din partea şefului de la Vâlcea şi să i-l dea la telefon lui ca sa vorbească cu acea persoană. Apoi, inculpatul i-a comunicat părţii vătămate că a continuat el demersurile, a descărcat de pe internet formulare şi declaraţii şi a completat aceste înscrisuri, asigurându-l că îi va rezolva această problemă.

Într-adevăr, cu ocazia percheziţiei autoturismului folosit de inculpat, cu numărul de înmatriculare VL-XX, au fost identificate un înscris olograf cu menţiuni privind declaraţii, înscrisuri ce trebuie depuse, data de la care trebuia să devină plătitor de TVA, precum şi un formular declaraţie de înregistrare fiscală cod 010, completat la rubrica „Date de identificare ale contribuabilului" fără menţiuni la celelalte rubrici. Cu aceeaşi ocazie, a fost identificat şi un bon de ordine emis de D.G.F.P. Vâlcea pentru data de 24 ianuarie 2012, ora 11:12:08 şi, având în vedere acest element, precum şi convorbirile telefonice ce vor fi prezentate în continuare, rezultă cu prisosinţă faptul că până la acel moment 24 ianuarie 2012 inculpatul nu făcuse niciun demers pentru a rezolva problemele părţii vătămate şi în acea zi a trimis-o pe fiica sa, respectiv pe C.L.A., la sediul D.G.F.P. Vâlcea pentru a se interesa de procedură şi taxele ce urmau a fi plătite.

De fapt şi în cursul lunii ianuarie 2012, prin faptul că s-a oferit să îi rezolve sau să o sprijine pe partea vătămată în demersurile sale, invocând presupuse relaţii la nivelul angajaţilor D.G.F.P. Vâlcea, inculpatul nu a făcut altceva decât să creeze premisele pentru ca, în continuare, în contrapartidă cu serviciile sale, partea vătămată să îi amâne plata datoriilor pe care inculpatul le avea. Chiar a încercat să o convingă pe partea vătămată de finalizarea demersurilor de la Craiova, comunicându-i inclusiv numere de mandate poştale şi spunându-i să aştepte pe data de 19 ianuarie 2012 mandatul poştal.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele inculpatului C.M. care, după ce a primit mărfuri din care a achitat doar 2.000 RON, acumulând o datorie de circa 14.000 RON, lăsând că se creadă de către partea vătămată că are influenţe la Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea, la Agenţia de la Craiova, precum şi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, prin afirmaţiile făcute şi comportamentul adoptat inculpatul a obţinut de la partea vătămată amânarea în toată perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012 a plăţii datoriilor pe care le înregistra faţă de societatea unde era angajată partea vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, text de lege în baza căruia va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

De asemenea, faptele inculpatului C.M. prin care a exercitat acţiuni de inducere în eroare a părţii vătămate în primul caz singur - prima sumă de 2.000 RON, pentru aşa-zisa achiziţionare a spaţiului, iar ulterior cu ajutorul nemijlocit al fiicei sale, C.L.A. - a doua sumă de 2.000 RON în decembrie 2011, la scurt timp după internare în condiţiile invocării neacordării asistenţei medicale în lipsa remiterii unor sume de bani medicului curant, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

- Partea vătămată I.V. locuieşte în comuna Dăeşti, satul F., judeţul Vâlcea şi, la începutul lunii decembrie 2011, mergând la magazinul şi barul inculpatului din aceeaşi localitate, l-a cunoscut pe inculpat. În discuţiile purtate, inculpatul i-a cerut părţii vătămate o serie de relaţii despre activitatea pe care o desfăşoară şi, în condiţiile în care partea vătămată i-a spus că se descurcă greu, munceşte cu ziua prin sat, întrucât nu are un serviciu stabil, inculpatul a afirmat că poate să îi obţină părţii vătămate o pensie. A întrebat-o pe partea vătămată dacă are vechime în muncă, iar aceasta a răspuns afirmativ, indicând perioada lucrată, de 20 de ani. Date fiind afirmaţiile inculpatului, în condiţiile în care partea vătămată avea o situaţie materială precară, a fost de acord cu propunerea acestuia, de a-i obţine pensia.

După ce a obţinut, în condiţiile expuse anterior, acordul părţii vătămate, în scopul inducerii acesteia în eroare şi obţinerii unor sume de bani, inculpatul a creat, aşa cum se va observa în continuare pe larg din convorbirile interceptate şi înregistrate, un adevărat scenariu, la punerea căruia în practică, conform înţelegerii cu inculpatul, a participat în mod nemijlocit concubina sa, R.A.C. Astfel, inculpatul a atribuit concubinei sale calitatea de medic, respectiv „N.B.", aspecte confirmate de R.A.C. atât în discuţiile telefonice cu inculpatul lângă care se afla partea vătămată, cât şi în discuţiile directe purtate de aceasta cu partea vătămată I.V.

În aplicarea rezoluţiei infracţionale materializată în scenariul creat, inculpatul i-a spus părţii vătămate că el cunoaşte un doctor, care îi va face actele medicale şi apoi la Casa de Pensii unde va rezolva, pentru toate acestea partea vătămată urmând să achite suma de 1.000 RON. Inculpatul a insistat că referatul doctorului îl costă 370 RON, iar restul sumei erau pentru a rezolva la Casa de Pensii.

Ca parte din scenariul creat, în baza aşa-ziselor discuţii telefonice ale inculpatului cu „medicul N.B.", în realitate concubina sa, inculpatul i-a cerut părţii vătămate două copii de pe buletin şi livretul militar, în original, pe care aceasta i le-a şi remis. Inculpatul s-a interesat dacă partea vătămată a avut afecţiuni medicale şi aceasta i-a spus că a suferit de pancreatită acută.

Fără a cunoaşte situaţia reală, convins fiind de afirmaţiile şi acţiunile inculpatului, partea vătămată s-a împrumutat de la un cunoscut de bani şi i-a remis inculpatului suma de 1.000 RON. Ulterior, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că a vorbit cu medicul şi a stabilit să vină în Rm. Vâlcea pentru a se întâlni cu el, astfel că împreună au plecat de la Dăeşti cu maşina condusă de inculpat, numai că pe drum inculpatul a avut o convorbire telefonică cu „doamna doctor", în realitate concubina sa, şi in cele din urmă, deşi au ajuns în Rm. Vâlcea nu s-au mai întâlnit cu medicul, întrucât acesta plecase. Urmare discuţiilor, inculpatul i-a spus părţii vătămate că urmează să se întâlnească cu „doamna doctor" duminica următoare, scop în care la ora 18.00 partea vătămată urma să vină la magazin, pentru a pleca împreună.

A rezultat faptul că, în ziua menţionată, în apropierea orei stabilite pentru întâlnire, partea vătămată a fost contactată telefonic de R.A.C., care s-a prezentat ca medicul N.B. şi a purtat o discuţie cu partea vătămată, din care aşa cum se va observa în continuare, rezulta că nu reuşise să se întâlnească cu inculpatul. în aceste condiţii, partea vătămată s-a deplasat la magazin, conform celor stabilite cu inculpatul, i-a relatat faptul că fusese contactat de „doamna doctor", însă inculpatul a motivat că i s-a descărcat telefonul şi, în prezenţa părţii vătămate, a purtat o convorbire telefonică cu „doamna doctor", respectiv cu concubina sa.

Aşadar, cu sprijinul nemijlocit al concubinei sale, inculpatul C.M. a amânat întâlnirea părţii vătămate cu „doamna doctor" şi în cele din urmă, aceasta nu s-a mai materializat pentru că începând cu data de 14 decembrie 2011 inculpatul a fost internat în spital.

Prima instanţă a apreciat că, acţiunile de inducere în eroare realizate de inculpat cu sprijinul nemijlocit al concubinei sale, R.A.C., au fost evidente, fiind realizate în scopul obţinerii de sume de bani de la partea vătămată.

De asemenea, s-a constat de către prima instanţă că, fapta inculpatului care, prin afirmaţii mincinoase, a atribuit concubinei sale calitatea de medic, respectiv „N.B.", pentru a induce în eroare pe partea vătămată în vederea obţinerii de la acesta din urmă a unei sume de bani, promiţând că va obţine o pensie pe caz de boală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 C. pen., şi în baza textului de lege menţionat, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- La începutul lunii decembrie 2011, fiind cu oile în zona Dăeşti, partea vătămată M.I. l-a cunoscut la magazinul din satul F. pe inculpatul C.M. Aşa cum a procedat şi în alte cazuri, inculpatul i-a spus părţii vătămate că şi-a desfăşurat anterior activitatea în securitate, s-a recomandat „F.", iar în prezent se ocupă de magazin. I-a cerut şi părţii vătămate relaţii despre activitatea pe care o desfăşoară şi astfel a aflat că acesta are circa 800 de oi.

În aceste condiţii, în scopul de a obţine sume de bani de la partea vătămată M.I., inculpatul a creat un scenariu adaptat situaţiei părţii vătămate, care a fost pus în practică cu sprijinul nemijlocit al concubinei sale, R.A.C., conform înţelegerii dintre cei doi. în acest sens, a constatat prima instanţă, sunt relevante convorbirile telefonice interceptate potrivit autorizării Tribunalului Vâlcea şi, din conţinutul acestora, s-a observat modul în care inculpatul, împreună cu R.A.C. au realizat acţiunile de inducere în eroare.

A rezultat, de asemenea şi faptul că, inculpatul i-a propus părţii vătămate o afacere, în sensul de a-i procura oi din Bulgaria, întrucât a mai adus şi la alte persoane şi are acolo un prieten care are o fermă. Afirmaţiile inculpatului au fost convingătoare, au descris amănunţit oile şi preţul pentru fiecare bucată. în cadrul afacerii propuse, inculpatul i-a spus părţii vătămate că, la momentul cumpărării celor 150 de oi cu 90 de lei/bucată, trebuia plătit doar transportul - 1.400 RON, care urma să fie împărţit între ei, iar plata propriu-zisă a oilor urma să se realizeze la 30 de zile de la transport. Pentru această facilitate a plăţii efective la 30 de zile, partea vătămată trebuia să aibă grijă şi de oile inculpatului. Partea vătămată a fost de acord cu propunerea inculpatului, preţul pentru o oaie fiind unul convenabil.

Ulterior, pentru a câştiga încrederea părţii vătămate, în data de 06 decembrie 2011 inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate cu mici cadouri pentru copii şi i-a cerut şi a primit patru bucăţi de brânză pentru „nasul său", despre care a afirmat că este „ceva mare la Prefectură".

Ulterior, în concretizarea scenariului creat, pentru a fi credibil în faţa părţii vătămate, inculpatul a chemat-o la magazin şi i-a solicitat buletinul, motivând că actele de transport trebuiau făcute pe numele părţii vătămate. Pentru a da veridicitate acestor afirmaţii, inculpatul a avut în prezenţa părţii vătămate discuţii telefonice cu „soţia directorului firmei din Bulgaria", în realitate concubina sa R.A.C. Discuţiile inculpatului cu au fost convingătoare şi confirmau practic toate susţinerile iniţiale ale inculpatului, inclusiv cu privire la faptul că inculpatul achitase deja din banii proprii suma de 1.400 RON ce reprezenta contravaloarea transportului din Bulgaria în România.

În felul acesta, inculpatul a creat de fapt condiţiile pentru a obţine o sumă de bani de la partea vătămată, astfel că i-a spus că, în condiţiile în care plătise deja transportul, nu mai are bani pentru marfă la magazin şi, pentru că şi partea vătămată trebuia să plătească jumătate din transport, i-a cerut să îi dea suma de 700-800 RON. Dată fiind afacerea propusă, cu care partea vătămată fusese de acord, aceasta a achiesat la solicitarea inculpatului şi i-a remis suma de 800 RON. Ca să fie şi mai convingător, inculpatul i-a spus părţii vătămate că îi va da aceşti bani înapoi, pe data de 19 decembrie 2011 când urma să ia nişte bani din bancă. Aşa cum am arătat anterior, inculpatul nu deţine sume de bani în bancă.

Inculpatul C.M., după ce a obţinut de la partea vătămată suma de 800 de ei i-a spus că oile vor veni din Bulgaria înjural datei de 12-13 decembrie 2011.

La data stabilită, inculpatul C.M. i-a confirmat din nou părţii vătămate faptul că seara urmează să vină oile, a vorbit în Bulgaria şi au stabilit să se întâlnească în Rm. Vâlcea la sensul giratoriu de la restaurantul-pensiune Casa Albă. Partea vătămată s-a deplasat în locul indicat, s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că mai dă un telefon să vadă unde sunt oile. În acest sens, a contactat-o pe „soţia directorului din Bulgaria", respectiv pe R.A.C. şi în discuţia purtată inculpatului i s-a confirmat că erau cu oile în vamă, la Russe, şi într-adevăr plătise transportul. Întrucât aşa cum a arătat partea vătămată şi cum de altfel rezultă şi din conţinutul convorbirilor telefonice, tonul discuţiei inculpatului cu „soţia directorului din Bulgaria" s-a schimbat, devenind chiar nervos, partea vătămată a plecat la Dăeşti, abandonând cumva această afacere cu oile.

În perioada următoare, partea vătămată a încercat să mai ia legătura cu inculpatul C.M., mai târziu a aflat că acesta este internat în spital şi în cele din urmă inculpatul i-a trimis suma de 650 RON.

Instanţa de fond a reţinut că, M.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 150 RON, din totalul de 800 RON remis inculpatului, precum şi cu 90 RON contravaloarea cantităţii de brânză şi 110 RON restul neachitat de la una din cele două oi pe care i le-a vândut inculpatului.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză demonstrează modul în care inculpatul a exercitat acţiuni de inducere în eroare asupra părţii vătămate, felul în care a creat şi a pus în practică scenariul având ca obiect afacerea cu oile din Bulgaria, cu sprijinul nemijlocit al inculpatei R.A.C. Aşa cum se observă din convorbirile telefonice, mai întâi inculpatul s-a interesat despre punctele de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi România şi apoi s-a pus de acord cu ca aceasta să spună că sunt în vama Russe. Este evident modul în care inculpatul şi s-au înţeles în legătură cu comiterea faptei şi cu ceea ce are de spus R.A.C.

Fapta săvârşită de inculpatul C.M., care prin afirmaţii mincinoase, susţinând că are un prieten în Bulgaria care se va ocupa de cumpărarea unor oi, a determinat pe partea vătămată să-i remită mai multe sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- S-a constatat de către instanţa de fond că, de mai mult timp C.V. îşi desfăşura activitatea în calitate de învăţător la Şcoala cu clasele I-VIII de pe raza municipiului Rm. Vâlcea, iar în clasa a II-a, unde este cadru didactic, o are elevă pe fiica inculpatului dintr-o relaţie anterioară, C.A.A.

În aceste împrejurări, întrucât după internarea inculpatului în Secţia oftalmologie a Spitalului Rm. Vâlcea, respectiv 14 decembrie 2011, a hotărât împreună cu concubina sa să nu o mai ducă la şcoală pentru un interval determinat pe minora A.A., inculpatul C.M. i-a spus inculpatei R.A.C., în data de 19 decembrie 2011, să meargă la şcoală, să vorbească cu învăţătoarea minorei şi să îi remită suma de 30 RON pentru ca aceasta să nu îi menţioneze absenţele. R.A.C. s-a conformat, s-a deplasat la unitatea de învăţământ, a discutat cu C.V., i-a relatat situaţia familială în sensul că tatăl este internat în spital şi nu are cine să o aducă pe fetiţă la şcoală, solicitându-i astfel ca fetiţei să nu îi fie trecute absenţele în catalog. Cu această ocazie, în scopul menţionat anterior, R.A.C. i-a remis inculpatei C.V. suma de 30 RON.

Instanţa de fond a reţinut faptul că, după primirea în modul descris anterior a celor două sume de bani, C.V. nu a menţionat absenţele minorei în catalog, i-a încheiat şi situaţia şcolară, aşa cum a rezultat din procesele-verbale întocmite de organele poliţiei judiciare.

De asemenea, a constatat prima instanţă că, fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- S-a mai observat faptul că, V.M.F. îşi desfăşoară activitatea în calitate de asistent medical la Secţia Oftalmologie din cadrul Spitalului şi are ca atribuţii de serviciu, printre altele, şi pe aceea de a-i însoţi pe bolnavi, pacienţi internaţi, la diferitele examinări, la alte secţii, indicate de medicul curant.

În aceste condiţii, pentru data de 19 ianuarie 2012, l.C., în calitate de medic curant, a indicat pentru inculpatul C.M. examinarea la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea. Drept urmare, inculpatul împreună cu V.M.F. şi martorul N.I.V. s-au deplasat cu un taxi la Spitalul judeţean Vâlcea, în cadrul căruia funcţionează cabinetul de medicină legală şi pe traseul urmat, în legătură cu această activitate, inculpatul i-a remis inculpatei suma de 20 RON, pe care aceasta a primit-o. Ulterior, în timp ce V.M.F. se afla la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, a mai primit suma de 10 RON, de la R.A.C., care între timp s-a deplasat şi ea la această unitate sanitară.

Instanţa de fond a constatat că, fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

- În seara de 14 decembrie 2011, urmare unui apel prin serviciul unic de urgenţă 112, inculpatul C.M. a fost transportat mai întâi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea şi apoi la secţia Oftalmologie din cadrul Spitalului Rm. Vâlcea unde a fost examinat de I.C. - medic oftalmolog la această unitate sanitară. Inculpatul a acuzat faptul că un vecin i-a aruncat cu acid sulfuric în ochi şi după examinarea de către I.C., s-a stabilit diagnosticul de internare, inculpatul fiind internat în Secţia Oftalmologie a Spitalului, conform foii de observaţie clinică generală.

Inculpatul a rămas internat în secţia oftalmologie a spitalului până în data de 21 ianuarie 2012, în tot intervalul de timp, avându-l ca medic curant pe inculpatul I.C., care a făcut şi menţiunile corespunzătoare în foaia de observaţie cu privire la examinările efectuate, tratamentele urmate, intervenţiile chirurgicale şi alte examene complementare.

Inculpatul I.C. îşi desfăşoară de mai mulţi ani activitatea în calitate de medic la Secţia şi unitatea sanitară amintită şi în această calitate, printre altele, are ca atribuţii de serviciu şi pe acelea referitoare la examinarea bolnavilor imediat la internare şi completarea foii de observaţie în primele 24 de ore, iar în cazuri de urgenţă imediat, folosirea investigaţiilor paraclinice efectuate ambulator, confirmarea diagnosticului la 24 -72 de ore de la internare. De asemenea, s-a constatat de către prima instanţă, conform fişei postului, că inculpatul are obligaţia de a examina zilnic bolnavii şi de a consemna în foaia de observaţie evoluţia zilnic, cu excepţia zilelor nelucrătoare şi a sărbătorilor legale, astfel încât evoluţia să justifice medicaţia şi investigaţiile paraclinice, de a consemna în foaia de observaţie explorările de laborator, alimentaţia şi tratamentul corespunzător, precum şi de a întocmi, la sfârşitul internării, epicriza.

A rezultat faptul că, din probele administrate în faza urmăririi penale şi judecării cauzei, în ziua de 19 decembrie 2011 între medicul curant şi inculpatul C.M. a avut loc o discuţie, printre care, inculpatul a făcut afirmaţia că este rudă cu fostul prim - ministru V. În acelaşi context, având convingerea că inculpatul C.M. este un om serios, convingere determinată de rudenia cu fostul prim - ministru, medicul curant, respectiv inculpatul I. i-a spus pacientului că vrea să facă o excursie în India, excursie planificată cu mult mai înainte.

Profitând de încrederea acordată de medicul curant, inculpatul C.M., pentru a face rost de bani prin modalitatea descrisă mai sus pentru celelalte părţi vătămate, a făcut afirmaţia că are cunoştinţe printre agenţii de voiaj şi că va face rost de bilete pentru excursia din India, solicitând câte 300 de euro pentru fiecare familie.

Astfel, medicul curant, respectiv inculpatul l.C. în perioada 19 decembrie 21 decembrie 2011, i-a remis inculpatului C.M. suma de 900 euro pe total pentru a procura biletele.

S-a constatat că boala de care suferea inculpatul C.M. s-a agravat astfel că în ziua de 22 decembrie 2011, fiind în vizita medicală, medicul curant l-a întrebat pe inculpatul C.M. cum se simte, văzând-l abătut. Inculpatul, cu intenţia directă de a mai profita de încrederea medicului curant, i-a spus acestuia din urmă că are o carmangerie în Piteşti fiind asociat cu o persoană pe care vrea să o vândă.

Instanţa de fond a reţinut că, dorind să cumpere partea ce ar reveni asociatului său şi nu are bani, i-a provocat o mare supărare, pentru aceasta având nevoie de 9000 RON noi. S-a reţinut că, în ziua de 22 decembrie 2011, medicul curant, respectiv inculpatului I.C. i-a remis inculpatului C.M. suma de 9000 RON cu titlu de împrumut. De asemenea, în aceeaşi perioadă, medicul curant având încredere în pacientul său că ar fi un om serios, i-a spus inculpatului C.M. că are de recuperat o sumă foarte mare de bani de la Fondul Proprietatea şi că nu cunoaşte care este procedura de recuperare.

În aceste condiţii, inculpatul C.M. a găsit iarăşi un moment favorabil de a face rost de bani şi l-a convins că are un consilier juridic ce se va ocupa de această problemă şi i-a solicitat suma de 1500 euro, sumă pe care a şi promit-o. Având dorinţa de a face dovada că este un om serios şi ca recunoştinţă a faptului că medicul curant, respectiv inculpatul l.C. l-a salvat de la recuperarea carmangeriei din Piteşti, acest inculpat împreună cu inculpatele R.C. şi C.A.L. i-au remis medicului mai multe bunuri după cum urmează:

S-a constatat de către instanţa de fond că, în data de 22 decembrie 2011, inculpatul I.C. a primit de la inculpatul C.M. prin intermediul inculpatelor C.L.A. şi R.A.C. mai multe bunuri, ce au fost puse direct în autoturismul ui, la spital, după cum urmează: un bax de C.C., un carton sticle de bere, o lădiţă cu portocale, o sticlă de vin L.O., o icoană, un peşte, un platou cu prăjituri. Bunurile au fost cumpărate de cele două inculpate, conform înţelegerii cu inculpatul C.M. şi a indicaţiilor acestuia şi puse în autoturismul ui.

A rezultat, de asemenea, şi că în data de 26 decembrie 2011, în acelaşi mod, după ce la indicaţia inculpatului, inculpata C.L.A., împreună cu concubina inculpatului au cumpărat o lădiţă cu struguri, tot inculpata C.L.A. a dus aceste bunuri, precum şi camera de supraveghere la domiciliul Ionitescu.

A doua zi, în data de 27 decembrie 2011, după ce inculpata C.L.A., la indicaţiile inculpatului C.M., a cumpărat mai multe produse, respectiv o lădiţă de roşii, o lădiţă de mere, două lăzi de ciuperci, doi pepeni, a remis aceste bunuri, tot la indicaţia inculpatului C.M., inculpatului I.C., fiind introduse în autoturismului, în timp ce acesta se afla la spital.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în următoarea zi, respectiv în data de 28 decembrie 2011, inculpatul s-a deplasat împreună cu martora O.Ş.C. la abatorul D., de unde a cumpărat o cantitate considerabilă de carne de porc, carne de vită, kaiser, cârnaţi, şorici (patru saci) şi după ce inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au desfăcut etichetele produselor, inculpata C.L.A., la indicaţiile inculpatului C.M., a dus aceste produse cu autoturismul condus de martora O.Ş.C., la domiciliul inculpatului I.C., care le-a primit.

Ulterior, în data de 29 decembrie 2011, în acelaşi mod, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului I.C. tobă, lebăr şi peşte, în timp ce acesta se afla la cabinetul medical individual.

Prima instanţă a mai reţinut faptul că, în data de 31 decembrie 2011, conform solicitării inculpatului C.M., inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au mers şi au cumpărat şampanie, prăjituri şi cozonaci, pe care apoi le-au remis inculpatului I.C., la domiciliul său, prin intermediul soţiei acestuia.

În acelaşi mod, în data de 03 ianuarie 2012 la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului I.C. la domiciliul său o lădiţă de clementine şi o lădiţă cu portocale.

A doua zi, în data de 04 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., precum şi a inculpatei R.A.C., inculpata C.L.A. a cumpărat mai multe produse din carne, cârnaţi, mici şi pulpă, pe care le-a ambalat în trei tăvi şi, în urma discuţiei inculpatului cu inculpatul I.C., i le-a remis acestuia din urmă, la domiciliul său.

S-a constatat de către prima instanţă că, în data de 06 ianuarie 2012, după ce a achiziţionat, în acelaşi fel în care a procedat şi în datele anterioare, produse din carne în cantitate mare, cârnaţi, şorici, came, costiţă, reprezentând doi saci, după-amiaza, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. a remis aceste bunuri inculpatului I.C.

În data de 07 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. a cumpărat o lădiţă cu mineole, o lădiţă cu clementine şi o lădiţă de roşii, pe care i le-a dus inculpatului I.C. la cabinet.

În acelaşi mod, a reţinut instanţa de fond, în data de 10 ianuarie 2012, precum şi în 18 ianuarie 2012, inculpatul C.M. a cumpărat şi a remis direct inculpatului I.C. o lădiţă de struguri şi doi pepeni, respectiv cârnaţi, cremvurşti, pulpă de porc şi drob la domiciliul acestuia.

Toate aceste daruri remise de către inculpatul C.M. cu complicitatea celor două inculpate au fost remise inculpatului l.C. pentru a-l convinge că are o carmangerie şi că din aceasta i-a remis produsele, remiterea acestor bunuri către medicul curant având menirea a unei recunoştinţe pentru suma de bani primită cu titlu de împrumut respectiv suma de 9000 RON.

S-a reţinut, în esenţă, faptul că, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen., se pedepsesc conform legii.

S-a constatat de către prima instanţă faptul că, infracţiunea de dare de mită s-a comis cu intenţie directă. Aceasta însemnă că făptuitorul şi-a dat seama că acţiunea sa constituie o promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar pentru a îndeplini, neîndeplini un act privitor la atribuţiile sale de serviciu şi a urmărit să o realizeze în scopul arătat, creând prin aceasta în mod implicit, o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu.

De asemenea, a apreciat instanţa de fond, că latura subiectivă a infracţiunii de dare de mită include şi cerinţa unui scop urmărit de făptuitor, şi anume îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia se comite actul de corupere ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia.

Prima instanţă a apreciat că, aşa cum rezultă de probele administrate în cauză, inculpatul C.M., a creat un scenariu medicului curant în sensul că acesta din urmă a avut tot timpul credinţa că dăruirea bunurilor a fost determinată de împrumutul în sumă de 9000 RON acordat de medic pentru salvarea Carmangeriei, iar altor persoane le-a comunicat că are nevoie de bani pentru a-i da medicului curant pentru a beneficia de o medicaţie mai bună. S-a observat declaraţia părţii vătămate G.M.E. care, fiind în vizită la inculpat l-a rugat să-l împrumute cu suma de 2000 RON pentru a-i remite doctorului care nu-l tratează corespunzător.

Această probă s-a coroborat şi cu interceptările convorbirilor telefonice autorizate conform legii, convorbiri telefonice ce au avut loc între inculpatul C.M., R.C. şi C.A.L.

Instanţa de fond a reţinut că, faptele inculpatului C.M. care, cu complicitatea inculpatelor R.C. şi C.A.L. au remis inculpatului l.C. produsele menţionate mai sus lăsând să se creadă că acestea sunt de natură ca medicul să îndeplinească actul medical privind tratarea bolnavului până la însănătoşire şi a se bucura şi de alte facilităţi medicale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de dare de mită prevăzută de art. 255 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

La reţinerea în sarcina inculpatului a acestei infracţiuni, instanţa de fond a avut în vedere poziţia subiectivă a acestuia, care rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice pe care le-a avut cu inculpatele R.C. şi C.A.L., precum şi depoziţia părţii vătămate G.M.E. care, fiind în vizită la inculpat, l-a rugat să-l împrumute cu suma de 2000 RON, pentru a-i remite doctorului care nu-l tratează corespunzător.

Fapta aceluiaşi inculpat, a apreciat instanţa de fond, care, cu complicitatea inculpatei R.C., prin folosirea de calităţi mincinoase, a determinat pe inculpatul l.C. să-i remită suma de 900 de euro, pentru procurarea unor bilete pentru a merge într-o excursie în India, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., şi în baza textului de lege menţionat mai sus inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

Fapta inculpatului C.M., a reţinut prima instanţă, de a exercita acţiuni de inducere în eroare asupra părţii vătămate l.C., în sensul că, după ce i-a prezentat situaţia sa personală ca una prosperă, deţinător al unei firme şi a mai multor magazine şi a unei carmangerii în Piteşti, spunându-i acestuia că este într-o situaţie disperată, întrucât este presat să cumpere carmangeria, astfel încât partea vătămată l.C. să-i remită suma de 9,000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., şi în baza textului de lege menţionat mai sus acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

Este evident, în opinia instanţei de fond, că afirmaţiile inculpatului au tost nereale, fiind formulate doar pentru a-l determina pe I.C. să îi remită suma de bani menţionată anterior, fiind în consecinţă realizate în scopul inducerii acestuia în eroare şi al obţinerii unui folos injust.

- Fapta inculpatului C.M. care, prin afirmaţii mincinoase a convins-o pe partea vătămată că este rudă apropriată cu un fost prim ministru, V.N., şi că acesta din urmă are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Autorităţii de Restituire şi Proprietăţilor pentru a intra în posesia sumelor de bani aferente acţiunilor ce le deţine, în schimbul sumei de 1500 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, pedepsită de art. 257 C. pen., şi în baza textului de lege menţionat va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea fiecăreia dintre pedepsele aplicate instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. A rezultat faptul că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. A rezultat, de asemenea şi că, din fişa de cazier judiciar a inculpatului C.M. a mai fost condamnat anterior, printre altele, la două pedepse privative de libertate, de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 616/1996 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 443/1998 a Curţii de Apel Piteşti, respectiv 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 17/2004 a Tribunalului Argeş, fiind arestat la 21 iulie 2003 şi eliberat la 10 noiembrie 2004. În prezent, inculpatul C.M. mai este cercetat pentru comiterea unor fapte de înşelăciune de organele de urmărire penală din municipiul Piteşti.

Instanţa de fond a reţinut faptul că, şi în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza judecării cauzei inculpatul C.M. nu a dat dovadă de îndreptare considerându-se îndreptăţit să săvârşească fapte de natură penală prin folosirea de calităţi mincinoase sau să creeze aparenţa că are influenţă asupra unor funcţionari publice în scopul vădit de a obţine sume de bani de la persoane vulnerabile.

Prima instanţă a apreciat că, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, potrivit art. 52 C. pen., iar scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei, instanţa de fond, a urmărit formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Faţă de antecedentele penale ale inculpatului C.M., faţă de mijloacele folosite la comiterea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei aplicate, de reintegrare a inculpatului în ordinea de drept se poate realiza doar în regim de detenţie. Dat fiind, că infracţiunile săvârşite de inculpat s-au aflat în concurs real, prima instanţă, în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi executarea în condiţiile art. 57 C. pen.

Având în vedere antecedentele penale, persistenţa în activitatea infracţională şi modalitatea concretă în care au fost comise faptele, la data de 24 ianuarie 2012, prin ordonanţa nr. 661/P/2011, a fost dispusă măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, faţă de C.M., iar la data de 25 ianuarie 2012 s-a solicitat Tribunalului Vâlcea luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat. Prin încheierea 8 din 25 ianuarie 2012 Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.M. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 25 ianuarie 2012, până la 22 februarie 2012, inclusiv, fiind emis Mandatul de arestare preventivă din 25 ianuarie 2012. Ulterior, în temeiul art. 300, 3002 C. proc. pen., Tribunalul a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar prin decizia nr. 781/R din 12 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis recursul declarat de inculpat împotriva încheierii penale din 5 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost casată încheierea şi pe fond a fost admisă cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpat şi punerea de îndată în libertate a acestuia.

Pe cale de consecinţă, tribunalul, în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începând de la data de 24 ianuarie 2012 şi până la data de 12 septembrie 2012 inclusiv.

În baza art. 71 C. pen., instanţa de fond, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

2. Cu referire la inculpata R.A.C.:

- În scopul de a obţine sume de bani de la partea vătămată M.I., inculpatul C.M. a creat un scenariu adaptat situaţiei părţii vătămate, care a fost pus în practică cu sprijinul nemijlocit al concubinei sale, inculpata R.A.C., conform înţelegerii dintre cei doi. În acest sens, s-a apreciat că, sunt relevante convorbirile telefonice interceptate potrivit autorizării Tribunalului Vâlcea şi, din conţinutul acestora, în esenţă, s-a observat modul în care inculpatul, împreună cu inculpata R.A.C. au realizat acţiunile de inducere în eroare.

Astfel, inculpatul C.M. i-a propus părţii vătămate o afacere, în sensul de a-i procura oi din Bulgaria, întrucât a mai adus şi la alte persoane şi are acolo un prieten care are o fermă. Afirmaţiile inculpatului au fost convingătoare, au descris amănunţit oile şi preţul pentru fiecare bucată. În cadrul afacerii propuse, inculpatul i-a spus părţii vătămate că, la momentul cumpărării celor 150 de oi cu 90 de RON/bucată, trebuia plătit doar transportul - 1.400 RON, care urma să fie împărţit între ei, iar plata propriu-zisă a oilor urma să se realizeze la 30 de zile de la transport. Prima instanţă a reţinut că, pentru această facilitate a plăţii efective la 30 de zile, partea vătămată trebuia să aibă grijă şi de oile inculpatului, fiind de acord cu propunerea inculpatului, preţul pentru o oaie fiind unul convenabil.

S-a mai reţinut că, pentru a câştiga încrederea părţii vătămate, în data de 06 decembrie 2011 inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate cu mici cadouri pentru copii şi i-a cerut şi a primit patru bucăţi de brânză pentru „naşul său", despre care a afirmat că este „ceva mare la Prefectură".

Ulterior, în concretizarea scenariului creat, pentru a fi credibil în faţa părţii vătămate, inculpatul a chemat-o la magazin şi i-a solicitat buletinul, motivând că actele de transport trebuiau făcute pe numele părţii vătămate. Pentru a da veridicitate acestor afirmaţii, inculpatul a avut în prezenţa părţii vătămate discuţii telefonice cu „soţia directorului firmei din Bulgaria", în realitate concubina sa - inculpata R.A.C. Discuţiile inculpatului C.M. cu inculpata susnumită au fost convingătoare şi confirmau practic toate susţinerile iniţiale ale inculpatului, inclusiv cu privire la faptul că inculpatul achitase deja din banii proprii suma de 1.400 RON ce reprezenta contravaloarea transportului din Bulgaria în România.

Instanţa de fond a constatat, că inculpatul a creat de fapt condiţiile pentru a obţine o sumă de bani de la partea vătămată, spunându-i că, în condiţiile în care plătise deja transportul, nu mai are bani pentru marfă la magazin precum şi că partea_vătămată trebuia să plătească jumătate din transport, i-a cerut să îi dea suma de 700-800 RON. Dată fiind afacerea propusă, cu care partea vătămată fusese de acord, aceasta a achiesat la solicitarea inculpatului şi i-a remis suma de 800 RON. Ca să fie şi mai convingător, inculpatul i-a spus părţii vătămate că îi va da aceşti bani înapoi, pe data de 19 decembrie 2011 când urma să ia nişte bani din bancă. S-a constatat de către instanţa de fond, că inculpatul nu deţinea sume de bani în bancă. De asemenea, s-a reţinut faptul că, inculpatul, după ce a obţinut de la partea vătămată suma de 800 RON, i-a spus că oile vor veni din Bulgaria înjural datei de 12-13 decembrie 2011.

La data stabilită, inculpatul i-a confirmat din nou părţii vătămate faptul că seara urma să vină oile, a vorbit în Bulgaria şi au stabilit să se întâlnească în Rm. Vâlcea la sensul giratoriu de la restaurantul-pensiune C.A. Partea vătămată s-a deplasat în locul indicat, s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus că mai dă un telefon să vadă unde sunt oile. în acest sens, s-a reţinut de către prima instanţă, că a contactat-o pe „soţia directorului din Bulgaria", respectiv pe inculpata R.A.C. şi în discuţia purtată inculpatului i s-a confirmat că erau cu oile în vamă, la Russe, şi că într-adevăr plătise transportul. Prima instanţă a apreciat că, aşa cum a arătat partea vătămată şi cum a rezultat şi din conţinutul convorbirilor telefonice, tonul discuţiei inculpatului cu „soţia directorului din Bulgaria" s-a schimbat, devenind chiar nervos, partea vătămată a plecat la Dăeşti, abandonând cumva această afacere cu oile. În perioada următoare, partea vătămată a încercat să mai ia legătura cu inculpatul, mai târziu a aflat că acesta este internat în spital şi în cele din urmă inculpatul i-a trimis suma de 650 RON.

Prima instanţă a reţinut că, numitul M.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 150 RON, din totalul de 800 RON remis inculpatului, precum şi cu 90 RON contravaloarea cantităţii de brânză şi 110 RON restul neachitat de la una din cele două oi pe care i le-a vândut inculpatului.

Instanţa de fond a constatat că, actele de cercetare penală efectuate în cauză au demonstrat modul în care inculpatul a exercitat acţiuni de inducere în eroare asupra părţii vătămate, felul în care a creat şi a pus în practică scenariul având ca obiect afacerea cu oile din Bulgaria, cu sprijinul nemijlocit al inculpatei R.A.C. S-a mai reţinut faptul că, şa cum se va observa din convorbirile telefonice, mai întâi inculpatul s-a interesat despre punctele de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi România şi apoi s-a pus de acord cu ca aceasta să spună că sunt în vama Russe. Prima instanţă a apreciat că, este evident modul în care inculpatul C.M. şi inculpata s-au înţeles în legătură cu comiterea faptei şi cu ceea ce avea de spus inculpata R.A.C.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele inculpatei R.A.C. constituie infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (parte vătămată M.I.) şi în baza textului de lege menţionat mai sus aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

- În ce priveşte pe partea vătămată I.V., din probele administrate în cauză instanţa de fond a reţinut că în discuţiile purtate la data descrisă în actul de sesizare a instanţei, inculpatul C.M. i-a cerut părţii vătămate I.V. o serie de relaţii despre activitatea pe care o desfăşoară şi, în condiţiile în care partea vătămată i-a spus că se descurcă greu, munceşte cu ziua prin sat, întrucât nu are un serviciu stabil, inculpatul a afirmat că poate să îi obţină părţii vătămate o pensie. A întrebat-o pe partea vătămată dacă are vechime în muncă, iar aceasta a răspuns afirmativ, indicând perioada lucrată, de 20 de ani. Date fiind afirmaţiile inculpatului, în condiţiile în care partea vătămată avea o situaţie materială precară, a fost de acord cu propunerea acestuia, de a-i obţine pensia.

După ce a obţinut în condiţiile expuse anterior acordul părţii vătămate, în scopul inducerii acesteia în eroare şi obţinerii unor sume de bani, inculpatul a creat, aşa cum se va observa în continuare pe larg din convorbirile interceptate şi înregistrate, un adevărat scenariu, la punerea căruia în practică, conform înţelegerii cu inculpatul, a participat în mod nemijlocit concubina sa, inculpata R.A.C. Astfel, inculpatul a atribuit concubinei sale calitatea de medic, respectiv „N.B.", aspecte confirmate de inculpata R.A.C. atât în discuţiile telefonice cu inculpatul lângă care se afla partea vătămată, cât şi în discuţiile directe purtate cu partea vătămată I.V.

Ca parte din scenariul creat, în baza aşa-ziselor discuţii telefonice ale inculpatului C.M. cu „medicul N.B.", în realitate concubina sa, inculpatul i-a cerut părţii vătămate două copii de pe buletin şi livretul militar, în original, pe care aceasta i le-a şi remis. Inculpatul s-a interesat dacă partea vătămată a avut afecţiuni medicale şi aceasta i-a spus că a suferit de pancreatită acută.

Fără a cunoaşte situaţia reală, convins fiind de afirmaţiile şi acţiunile inculpatului C.M., partea vătămată s-a împrumutat de la un cunoscut de bani şi i-a remis suma de 1.000 RON. Ulterior, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că a vorbit cu medicul şi a stabilit să vină în Rm. Vâlcea pentru a se întâlni cu el, astfel că împreună au plecat de la Dăeşti cu maşina condusă de inculpat, numai că pe drum inculpatul a avut o convorbire telefonică cu „doamna doctor", în realitate concubina sa, şi in cele din urmă, deşi au ajuns în Rm. Vâlcea nu s-au mai întâlnit cu medicul, întrucât acesta plecase. Urmare discuţiilor, inculpatul i-a spus părţii vătămate că urmează să se întâlnească cu „doamna doctor" duminica următoare, scop în care la ora 18.00 partea vătămată urma să vină la magazin, pentru a pleca împreună.

Prin urmare, în ziua menţionată, în apropierea orei stabilite pentru întâlnire, partea vătămată a fost contactată telefonic de inculpata R.A.C., care s-a prezentat ca medicul N.B." şi a purtat o discuţie cu partea vătămată, din care aşa cum se va observa în continuare, rezulta că nu reuşise să se întâlnească cu inculpatul. În aceste condiţii, partea vătămată s-a deplasat la magazin, conform celor stabilite cu inculpatul, i-a relatat faptul că fusese contactat de „doamna doctor", însă inculpatul a motivat că i s-a descărcat telefonul şi, în prezenţa părţii vătămate, a purtat o convorbire telefonică cu „doamna doctor", respectiv cu concubina sa.

În felul acesta, cu sprijinul nemijlocit al concubinei sale, inculpatul a amânat întâlnirea părţii vătămate cu „doamna doctor" şi în cele din urmă, aceasta nu s-a mai materializat pentru că începând cu data de 14 decembrie 2011 inculpatul a fost internat în spital.

Prima instanţă, a apreciat, că faptele săvârşite de inculpata R.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 (partea vătămată I.V.), şi în baza textului de lege menţionat a condamnat-o la pedeapsa închisorii.

- C.V. îşi desfăşoară activitatea în calitate de învăţător la Şcoala cu clasele I-VIII de pe raza municipiului Rm. Vâlcea, iar în clasa a II-a, unde este cadru didactic, o are elevă pe fiica inculpatului dintr-o relaţie anterioară, C.A.A.

În aceste împrejurări, întrucât după internarea inculpatului în Secţia oftalmologie a Spitalului Rm. Vâlcea, respectiv 14 decembrie 2011, a hotărât împreună cu concubina sa, să nu o mai ducă la şcoală pentru un interval determinat pe minora A.A., inculpatul C.M. i-a spus inculpatei R.A.C., în data de 19 decembrie 2011, să meargă la şcoală, să vorbească cu învăţătoarea minorei şi să îi remită suma de 30 RON pentru ca aceasta să nu îi menţioneze absenţele. R.A.C. s-a conformat, s-a deplasat la unitatea de învăţământ, a discutat cu C.V., i-a relatat situaţia familială în sensul că tatăl este internat în spital şi nu are cine să o aducă pe fetiţă la şcoală, solicitându-i astfel ca fetiţei să nu îi fie trecute absenţele în catalog. Cu această ocazie, în scopul menţionat anterior, inculpata R.A.C. i-a remis inculpatei C.V. suma de 30 RON.

În acelaşi mod, în data de 21 decembrie 2011, inculpatul arestat s-a înţeles cu inculpata R.A.C. ca aceasta să meargă să discute din nou cu învăţătoarea şi în schimbul remiterii sumei de 10 RON (iniţial) C.V. să îi încheie situaţia şcolară minorei. Într-adevăr, aşa cum se va observa din convorbirile telefonice ce vor fi indicate în continuare, inculpata R.A.C. s-a deplasat la şcoală, a discutat din nou cu C.V. şi i-a remis suma de 15 RON pentru a-i încheia situaţia şcolară minorei A.A. După primirea în modul descris anterior a celor două sume de bani, C.V. nu a menţionat absenţele minorei în catalog, i-a încheiat şi situaţia şcolară, aşa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de organele poliţiei judiciare.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele inculpatei R.A.C. de a ajuta în orice mod pe inculpatul C.M. pentru remiterea unor sume de bani inculpatei C.V. în vederea încheierii situaţiei şcolare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, şi în baza acestui text de lege aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

- Fapta aceleiaşi inculpate, în opinia instanţei de fond, de a determina pe C.V. în calitatea de învăţătoare să motiveze absenţele şcolare ale fiicei inculpatului C.M. şi să încheie situaţia şcolară întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi în baza textului de lege menţionat aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

- Aşa cum s-a precizat mai sus, din probele administrate în cauză rezultă că inculpata R.C. a ajutat în modalităţile descrise mai sus pe inculpatul C.M. la remiterea unor bunuri către partea vătămată I.C., o parte dintre acesta ducându-le personal la domiciliul acestuia. Aceste aspecte au rezultat din interceptările convorbirilor telefonice precum şi din declaraţiile părţii vătămate G. şi ceilalţi martori audiaţi în cauză, prin scenariul creat s-a ajuns în mod nereal la concluzia că inculpatul I.C. ar fi primit mită în schimbul întocmirii actului medical conform legii. S-a reţinut în sarcina acestei inculpate infracţiunea de complicitate la infracţiunea de luare de mită pe relaţia cu inculpatul I.C. deoarece aceasta a dus bunurile celui din urmă.

Pe cale de consecinţă, a constatat instanţa de fond, faptele descrise mai sus săvârşite de inculpata R.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 254 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi în baza acestui text de lege aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

- De asemenea, s-a mai reţinut în sarcina acestei inculpate şi infracţiunea de complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, deoarece a ajutat în orice mod pe inculpatul C.M. la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, creând aparenţa publică că produsele au fost date medicului pentru a fi tratat medical în mod corespunzător.

Pe cale de consecinţă, a apreciat instanţa de fond, faptele săvârşite de inculpata R.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, şi în baza textului de lege menţionat aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

- În modalităţile descrise mai sus, prin folosirea de calităţi mincinoase inculpatul C.M. a determinat pe partea vătămată I.C. să-i remită suma de 1500 euro, pentru obţinerea contravalorii unor acţiuni din cadrul Fondului Proprietăţii.

În acest sens, aşa cum rezultă din interceptările convorbirilor telefonice, inculpatul C. a fost ajutat de inculpata R.C. în sensul că, atunci când discutau la telefon în prezenţa medicului aceasta din urmă spunea că este o funcţionară în cadru Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor.

Inculpatul C. a fost ajutat şi sprijinit în mod direct de către inculpata R.C.

Fapta inculpatei, a apreciat instanţa de fond, de a ajuta şi sprijini în orice mod pe inculpatul C. la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la acea infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 şi în baza textului de lege menţionat mai sus aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

- Din conţinutul aceloraşi probe, rezultă că V.M.F. îşi desfăşoară activitatea în calitate de asistent medical la Secţia Oftalmologie din cadrul Spitalului şi are ca atribuţii de serviciu, printre altele, şi pe aceea de a-i însoţi pe bolnavi, pacienţi internaţi, la diferitele examinări, la alte secţii, indicate de medicul curant.

În aceste condiţii, pentru data de 19 ianuarie 2012, I.C., în calitate de medic curant, a indicat pentru inculpatul C.M. examinarea la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea. Drept urmare, inculpatul împreună cu V.M.F. şi martorul N.I.V. s-au deplasat cu un taxi la Spitalul judeţean Vâlcea, în cadrul căruia funcţionează cabinetul de medicină legală şi pe traseul urmat, în legătură cu această activitate, inculpatul i-a remis inculpatei suma de 20 RON, pe care aceasta a primit-o. Ulterior, în timp ce V.M.F. se afla la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, a mai primit suma de 10 RON, de la R.A.C., care între timp s-a deplasat şi ea la această unitate sanitară.

Instanţa de fond a constatat, că fapta inculpatei R.A.C. de remite suma de 10 RON inculpatei V.M.F. pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. din 1969 şi în baza textului de lege menţionat aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

La individualizarea fiecăreia dintre pedepse pentru infracţiunile de mai sus instanţa de fond a avust în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Dat fiind faptul că inculpata nu a mai săvârşit fapte penale şi a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor ce formează obiectul actualelor cercetări, instanţa de fond, pentru fiecare dintre infracţiunile de mai sus a aplicat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. coborând pedepsele aplicate sub minimul special.

Având în vedere că infracţiunile săvârşite de inculpată sunt în concurs real, instanţa a dispus contopirea fiecăreia dintre pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

S-a apreciat de prima instanţă că scopul preventiv şi educativ al pedepsei contopite poate fi atins şi fără executarea pedepsei, că se formează convingerea că inculpata nu va mai săvârşi infracţiuni, astfel că instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de 3 ani şi 6 luni compus din pedeapsa contopită de 1 an şi 6 luni închisoare şi termenul stabilit de art. 82 C. pen., respectiv, 2 ani.

3. Cu referire la inculpata C.L.A.:

- Alături de inculpata R.C., inculpata C.L.A. a sprijinit în orice mod, lăsând să se creadă că va primi mită, pe medicul oftalmolog I.C. produse din carne şi altele de la inculpatul C. prin remiterea acestora la domiciliu acestuia din urmă.

Instanţa de fond a apreciat, că faptele săvârşite de inculpată de a remite bunuri şi produse medicului curant cu scopul explicit ca acest medic să îndeplinească un act medical conform legii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 254 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi în baza textului de lege menţionat mai sus, aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

S-a reţinut în sarcina inculpatei şi infracţiunea de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, întrucât aceasta a ajutat în modalitatea descrisă mai sus pe inculpatul C.M. să creeze aparenţa că va da mită medicului curant pentru a se bucura de un tratament corespunzător. Pe cale de consecinţă, s-a constatat de prima instanţă, că faptele săvârşite de inculpată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi în baza textului de lege menţionat aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut, că în cursul lunii decembrie 2011, partea vătămată G.M.E. a fost contactată telefonic de fiica inculpatului, respectiv de C.L.A., care i-a spus că inculpatul este internat în spital. În aceste condiţii, partea vătămată s-a deplasat la Spitalul, a stat de vorbă cu inculpatul, care a creat imaginea unei persoane care se află într-o stare foarte gravă, vădit afectat de situaţia în care se afla şi i-a cerut părţii vătămate „să îl ajute, întrucât va rămâne orb". În aceste condiţii, după aceste afirmaţii ale inculpatului, însoţite, aşa cum am arătat, şi de o anumită imagine, pe holul unităţii sanitare C.L.A. i-a cerut părţii vătămate să îi ajute, afirmând că are nevoie de o sumă de bani pentru că medicul curant nu va interveni decât dacă îi vor da o sumă de bani. C.L.A. chiar a întrebat-o pe partea vătămată câţi bani poate să îi dea. Văzând atitudinea şi afirmaţiile inculpatului şi ale fiicei sale, C.L.A., considerând că situaţia învederată de aceasta în sensul că nu i se acordă asistenta medicală cuvenită pentru că nu îl plăteşte pe doctor este reală, partea vătămată i-a dat acesteia suma de 2.000 RON. Cu această ocazie, inculpatul a fost asigurat că banii îi vor fi restituiţi în câteva zile, atunci când la spital va veni mama inculpatului cu banii, aspect care desigur că, în realitate, nu s-a întâmplat. Partea vătămată l-a mai vizitat pe inculpat la spital şi, solicitându-i restituirea sumelor de bani, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că îi va face soţiei o procură pentru a putea ridica banii din bancă, însă în realitate această procedură nu a fost dusă până la capăt, pentru că, aşa cum am arătat, inculpatul nu deţinea conturi.

- Fapta săvârşită de inculpată, a apreciat instanţa de fond, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. din 1969 şi în baza textului de lege menţionat mai sus aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii.

La individualizarea fiecăreia dintre pedepse pentru infracţiunile de mai sus, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., potrivit cărora, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Dat fiind faptul că inculpata nu a mai săvârşit fapte penale şi a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor ce formează obiectul actualelor cercetări, instanţa, pentru fiecare dintre infracţiunile de mai sus, a aplicat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. coborând pedepsele aplicate sub minimul special.

Având în vedere că infracţiunile săvârşite de inculpată sunt în concurs real, instanţa de fond a dispus contopirea fiecăreia dintre pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Prima instanţă a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei contopite poate fi atins şi fără executarea pedepsei, că se formează convingerea că inculpata nu va mai săvârşi infracţiuni, astfel că instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de 3 ani compus din pedeapsa contopită de 1 an şi termenul stabilit de art. 82 C. pen., respectiv, 2 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepse în cazul în care inculpata va mai săvârşi infracţiuni în termenul de încercare cu consecinţa executării acesteia în regim de detenţie alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

4. Cu referire la inculpatul I.C.:

În seara zilei de 14 decembrie 2011, urmare unui apel prin serviciul unic de urgenţă 112, inculpatul C.M. a fost transporta mai întâi las Spitalul Judeţean de Urgenţe Vâlcea şi apoi la Secţia Oftalmologie din cadrul Spitalului Rm. Vâlcea unde a fost examinat de I.C. - medic oftalmolog la această unitate sanitară. Inculpatul a acuzat faptul că un vecin i-a aruncat cu acid sulfuric în ochi şi după examinarea de către I.C., s-a stabilit diagnosticul de internare, inculpatul fiind internat în Secţia Oftalmologie a Spitalului, conform foii de observaţie clinică generală.

Inculpatul a rămas internat în secţia oftalmologie a spitalului până în data de 21 ianuarie 2012, în tot intervalul de timp, avându-l ca medic curant pe inculpatul l.C., care a făcut şi menţiunile corespunzătoare în foaia de observaţie cu privire la examinările efectuate, tratamentele urmate, intervenţiile chirurgicale şi alte examene complementare.

Inculpatul l.C. îşi desfăşoară de mai mulţi ani activitatea în calitate de medic la secţia şi unitatea sanitară amintită şi în această calitate, printre altele, are ca atribuţii de serviciu şi pe acelea referitoare la examinarea bolnavilor imediat la internare şi completarea foii de observaţie în primele 24 de ore, iar în cazuri de urgenţă imediat, folosirea investigaţiilor paraclinice efectuate ambulator, confirmarea diagnosticului la 24-72 de ore de la internare. De asemenea, conform fişei postului, inculpatul are obligaţia de a examina zilnic bolnavii şi de a consemna în foaia de observaţie evoluţia zilnic, cu excepţia zilelor nelucrătoare şi a sărbătorilor legale, astfel încât evoluţia să justifice medicaţia şi investigaţiile paraclinice; de a consemna în foaia de observaţie explorările de laborator, alimentaţia şi tratamentul corespunzător, precum şi de a întocmi, la sfârşitul internării, epicriza.

Din probele administrate în faza urmăririi penale şi judecării cauzei, instanţa de fond a reţinut, că în ziua de 19 decembrie 2011, între medicul curant şi inculpatul C.M. a avut loc o discuţie, printre care, inculpatul a făcut afirmaţia că este rudă cu fostul prim ministru V. Din conţinutul declaraţiei martorei V.M., rezultă că înainte de a pleca în concediu, respectiv, pe 19 decembrie 2012, a mers în biroul inculpatului l. şi pe biroul acestuia a văzut o icoană. Medicul, respectiv inculpatul l.C., i-a spus martorei că acea icoană va fi dată fostului prim ministru V., prin intermediul inculpatului pacient C.M., acesta din urmă spunând că este rudă apropriată cu fostul prim ministru. În acelaşi context, având convingerea că inculpatul C.M. este un om serios, convingere determinată de rudenia cu fostul prim - ministru, medicul curant, respectiv inculpatul l. i-a spus pacientului că vrea să facă o excursie în India, excursie planificată cu mult mai înainte. Profitând de încrederea acordată de medicul curant, inculpatul C.M., pentru a face rost de bani prin modalitatea descrisă mai sus pentru celelalte părţi vătămate, a făcut afirmaţia că are cunoştinţe printre agenţii de voiaj din Bucureşti şi că va face rost de bilete pentru excursia din India, la un preţ rezonabil, solicitând câte 300 de euro pentru fiecare familie.

Astfel, medicul curant, respectiv inculpatul I.C. în perioada 19 decembrie 21 decembrie 2011, i-a remis inculpatului C.M. suma de 900 euro pe total pentru a procura biletele. În acest sens sunt edificatoare declaraţiile martorilor l.V., F.L. S-a constatat că boala de care suferea inculpatul C.M. s-a agravat, astfel că în ziua de 22 decembrie 2011, fiind în vizita medicală, medicul curant l-a întrebat pe inculpatul C.M. cum se simte, văzând-l abătut. Inculpatul C.M., cu intenţia directă de a mai profita de încrederea medicului curant, i-a spus acestuia din urmă că are o carmangerie în Piteşti fiind asociat cu o persoană pe care vrea să o vândă. Deoarece vrea să cumpere partea ce ar reveni asociatului său şi nu are bani i-a provocat o mare supărare, pentru aceasta având nevoie de 9000 RON.

În ziua de 22 decembrie 2011, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor susnumiţi, medicul curant, respectiv inculpatul l.C. i-a remis inculpatului C.M. suma de 9000 RON cu titlu de împrumut.

De asemenea, în aceiaşi perioadă, medicul curant având încredere în pacientul său că ar fi un om serios, i-a spus inculpatului C.M. că are de recuperat o sumă foarte mare de bani de la Fondul Proprietatea şi că nu cunoaşte care este procedura de recuperare.

Având dorinţa de a face dovada că este un om serios şi ca recunoştinţă a faptului că medicul curant, respectiv inculpatul l.C. l-a salvat de la recuperarea carmangeriei din Piteşti, acest inculpat împreună cu inculpatele R.C. şi C.A.L. i-au remis medicului mai multe bunuri după cum urmează:

Astfel, în data de 22 decembrie 2011, inculpatul I.C. a primit de la inculpatul C.M. prin intermediul inculpatelor C.L.A. şi R.A.C. mai multe bunuri, ce au fost puse direct în autoturismului, la spital, după cum urmează: un bax de C.C., un carton sticle de bere, o lădiţă cu portocale, o sticlă de vin L.O., o icoană, un peşte, un platou cu prăjituri. Bunurile au fost cumpărate de cele două inculpate C.L.A. şi R.A.C., conform înţelegerii cu inculpatul C.M. şi a indicaţiilor acestuia şi puse în autoturismului.

De asemenea, în data de 26 decembrie 2011, în acelaşi mod, după ce la indicaţia inculpatului, inculpata C.L.A., împreună cu concubina inculpatului au cumpărat o lădiţă cu struguri, tot inculpata C.L.A. a dus aceste bunuri, precum şi camera de supraveghere la domiciliul I.

În data de 28 decembrie 2011, inculpatul s-a deplasat împreună cu martora O.Ş.C. la abatorul D., de unde a cumpărat o cantitate considerabilă de carne de porc, carne de vită, kaiser, cârnaţi, şorici (patru saci) şi după ce inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au desfăcut etichetele produselor, inculpata C.L.A., la indicaţiile inculpatului C.M., a dus aceste produse cu autoturismul condus de martora O.Ş.C., la domiciliul inculpatului I.C., care le-a primit.

Ulterior, în data de 29 decembrie 2011, în acelaşi mod, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului I.C. tobă, lebăr şi peşte, în timp ce acesta se alfa la cabinetul medical individual.

În data de 31 decembrie 2011, conform solicitării inculpatului C.M., inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au mers şi au cumpărat şampanie, prăjituri şi cozonaci, pe care apoi le-au remis inculpatului I.C., la domiciliul său, prin intermediul soţiei acestuia.

În acelaşi mod, în data de 03 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului I.C. la domiciliul său o lădiţă de clementine şi o lădiţă cu portocale.

În acelaşi mod, în data de 06 ianuarie 2012, după ce a achiziţionat, în acelaşi fel în care a procedat şi în datele anterioare, produse din carne în cantitate mare, cârnaţi, şorici, carne, costiţă, reprezentând doi saci, după-amiaza, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. a remis aceste bunuri inculpatului I.C.

În acelaşi mod, în data de 10 ianuarie 2012, precum şi în 18 ianuarie 2012, inculpatul C.M. a cumpărat şi a remis direct inculpatului I.C. o lădiţă de struguri şi doi pepeni, respectiv cârnaţi, cremvurşti, pulpă de porc şi drob la domiciliul acestuia.

Toate aceste daruri remise de către inculpatul C.M. cu complicitatea celor două inculpate au fost remise inculpatului I.C. pentru a-l convinge că are o carmangerie şi că din aceasta i-a remis produsele, remiterea acestor bunuri către medicul curant având menirea a unei recunoştinţe pentru suma de bani primită cu titlu de împrumut, respectiv, suma de 9000 RON.

Potrivit art. 254 C. pen., arată prima instanţă, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

În speţă, Tribunalul a constatat, că primirea de daruri de către inculpatul I.C. din partea inculpatului C.M., direct, sau prin intermediul inculpatelor R.C. şi C.L.A. nu a fost în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat Tribunalul, infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama, în momentul săvârşirii faptei, că bani sau foloasele pe care le pretinde sau le primeşte ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească ori să accepte ori să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut.

Cerinţa săvârşirii faptei cu intenţie directă în toate modalităţile comiterii infracţiunii rezultă din scopul special pe care îl urmăreşte făptuitorul şi anume, îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

În speţă, a reţinut instanţa de fond, faţă de probele administrate în cauză se constată că inculpatul I.C. a primit de la inculpatul C.M. bunurile menţionate mai sus, dar nu în legătură cu atribuţiile de serviciu, cu actul medical ce trebuia să-l facă conform legii ci pentru alte considerente:

Astfel, din declaraţiile martorilor I.V., F.L., N.I., propus de inculpatul C.M., M.M., declaraţia inculpatului C.M., declaraţia inculpatei C.L.A., M.M., N.S., V.M., rezultă că în perioada 19 decembrie 21 - decembrie 2011, inculpatul I.C. i-a remis inculpatului C.M. suma de 900 euro pe total pentru a procura biletele.

De asemenea, din conţinutul aceloraşi probe, rezultă că în ziua 22 decembrie 2011, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor susnumiţi, medicul curant, respectiv inculpatul I.C. i-a remis inculpatului C.M. suma de 9000 RON cu titlu de împrumut.

Totodată, martorul F.L. a declarat că, din discuţiile purtate cu inculpatul C.M. când se deplasau la Bucureşti a înţeles că acesta din urmă este foarte mulţumit şi recunoscător faţă inculpatul I.C. pentru că l-a împrumutat cu suma de 9000 RON şi astfel a salvat Carmangeria din Piteşti. Pentru acest împrumut inculpatul a făcut afirmaţia către martor că a recunoscut şi va recunoaşte faţă de medic, că i-a remis medicului produse din carne din propria Carmangerie şi alte bunuri şi că va mai dărui medicului asemenea produse.

S-a susţinut în cuprinsul rechizitoriului, că inculpatul I.C. ar fi primit mită bunurile menţionate, pentru a prelungi internarea în spital a inculpatului C.M. în mod nejustificat.

Instanţa de fond a apreciat, că probele administrate în cauză fac dovada că prelungirea duratei internării medicale era absolut necesară în condiţiile în care leziunile produse puteau avea drept consecinţă pierderea unui organ sau simţ, rămânerea cu infirmităţi permanente, extinderea bolii şi alte organe între care există legături neuronale sau pierderea vieţii.

Sub acest aspect, prima instanţă arată că, din foaia de observaţie clinică a inculpatului C.M. rezultă că motivul internării şi intervenţia chirurgicală a acestuia a avut loc la un ochi care a suferit leziunii datorită unui agent corosiv, respectiv, acid sulfuric, iar după intervenţia chirurgicală la nivelul ochiului care a avut ca scop îndepărtarea ţesuturilor arse datorită acţiunii agentului chimic boala s-a agravat şi exista riscul ca aceasta să se extindă şi la celălalt ochi.

În condiţiile în care inculpatul C.M. ar fi fost externat la timpul precizat de organul de urmărire penală exista riscul ca acesta să rămână fără vedere (orbire totală), cu consecinţa răspunderii medicului pentru malpraxis (Tratament incorect sau neglijent aplicat unui pacient, care îi poate cauza acestuia prejudicii legate de gradul de afectare a capacităţii fizice sau psihice, consecinţă a unor lacune în pregătirea profesională, a lipsei experienţei, a abilităţii terapeutice sau de diagnosticare).

Din adresa emisă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea din 2 februarie 2012, rezultă că perioada de internare este dată de gravitatea afecţiunii şi evoluţia acesteia şi nu poate fi redusă la un număr de zile de îngrijiri medicale.

Pe cale de consecinţă, bolnavul poate fi internat şi menţinut în spital până la însănătoşire fără a se avea în vedere un număr de zile de îngrijiri medicale sau internare.

Faţă de aceste situaţii, instanţa de fond a reţinut, că susţinerea organului de urmărire penală că pentru prelungirea internării medicale inculpatul l. ar fi primit mită nu are suport probatoriu.

S-a mai susţinut în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, că inculpatul l.C. ar fi primit mită de la inculpatul pacient C. pentru a fi mutat într-o rezervă (salon de internare) mai bună.

Prima instanţă a apreciat că nici această afirmaţie a organului de urmărire penală nu are suport probatoriu.

Dimpotrivă, la dosar există un Program dezinfecţie al Secţiei Oftalmologice prin care s-a constatat, că în ziua descrisă în rechizitoriu inculpatul C. a fost mutat de la rezerva în care a fost iniţial internat la o altă rezervă pentru motiv de dezinfecţie, conform programului stabilit de Şeful de secţie cu aprobarea Directorului Spitalului.

Pe cale de consecinţă, mutarea inculpatului C., care avea calitatea de pacient, nu s-a realizat pentru că medicul curant ar fi primit mită, ci pentru dezinfecţia rezervei în care a fost internat iniţial inculpatul.

De asemenea, s-a susţinut în actul de sesizare a instanţei, că medicul curant, respectiv, inculpatul l.C., ar fi dat inculpatului C.M. un bilet de voie din spital pentru că ar fi primit mită de la acesta din urmă, afirmaţie ce a fost caracterizată ca lipsită de suport probatoriu.

Din interceptările telefonice ataşate dosarului de urmărire penală, a rezultat că medicul curant a aflat de la inculpatul C. că a părăsit spitalul.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat, că nu există dovada că medicul curant a emis un bilet de voie inculpatului C. pentru a părăsi spitalul.

Şi în legătură cu camera video - în opinia primei instanţe - situaţia este incertă. Nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi fost procurată de inculpatul C.M. în vederea montării la casa proprietatea inculpatului l.

Instanţa de fond a apreciat, că din interpretarea probelor administrate în cauză, rezultă că această cameră de luat vederii, în cazul în care ar fi fost dăruită de inculpatul C.M. a fost cumpărată, ca de altfel şi celelalte produse, din banii daţi de inculpatul lonitescu ca urmare a acţiunii frauduloase de înşelăciune a primului inculpat.

Este evident, a reţinut instanţa de fond, că persoanele care au montat camera video sunt cunoştinţe ale inculpatului C.M., fiind trimise de acesta pentru efectuarea lucrării.

Dar, neexistând dovada că acea cameră de luat vederi a fost dată ca mită inculpatului l. pentru a efectua actul medical conform legii şi interesului pacientului, nu s-a reţinut de către instanţa de fond în sarcina acestuia infracţiunea de luare de mită.

Pe de altă parte, este evident, a arătat prima instanţă, că inculpatul C.M. a creat un scenariu împreună cu complicele sale, respectiv inculpatele R.C. şi C.A.L. pentru a induce în eroare, prin folosirea de calităţi mincinoase şi maşinaţiuni pe medicul curant, parte vătămată l.C. pentru deposedarea acestuia de suma de 9000 RON şi 2400 euro pe total.

Ar fi contrar legii - a susţinut prima instanţă - pentru a considera şi decide că inculpatul l. ar fi vinovat de săvârşirea unei fapte penale în condiţiile în care, există probe la dosar din conţinutul cărora rezultă că inculpatul C.M. cu complicitatea celorlalte două inculpate trimise în judecată, prin scenarii şi maşinaţiuni l-au fraudat cu sumele menţionate în actul de sesizare al instanţei.

Instanţa de fond a reţinut, că în cazul în care medicul curant ar fi luat mită, în sensul şi în scopul definit în art. 254 C. pen., nu ar exista logică juridică pentru care medicul a avut încredere în inculpat şi, astfel, i-a dat suma de 9000 RON pentru o carmangerie care de altfel, nu a existat în patrimoniul inculpatului C., i-a acordat încrederea pentru a face demersurile necesare pentru a intra unor sume de bani de la Fondul Proprietatea, dându-i suma de 1500 euro, i-a acordat încrederea pentru a-i procura bilete pentru excursia din India, pentru care i-a dat suma de 900 euro.

În condiţiile în care inculpatul l.C. a avut reprezentarea că bunurile remise de inculpatul C.M., fie direct fie prin intermediul celor două inculpate, respectiv, R.C. şi C.A.L. i-au fost date cu titlu de recunoştinţă pentru împrumutul în sumă de 9000 RON pentru salvarea Carmangerie de care se făcea vorbire, în condiţiile în care remiterea bunurilor nu au legătură cu actul medical efectuat de inculpatul l., în calitate de medic, tribunalul a apreciat, că în speţă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi anume, intenţia.

Pe cale de consecinţă şi faţă de cele preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Tribunalul a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen.

În legătură cu latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că părţile vătămate susnumite s-au constituit părţi civile cu sumele menţionate, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecării cauzei.

Potrivit art. 998 vechiul C. civ., precum şi art. 1357 noul C. civ. - Legea nr. 287/2009 intrată în vigoare prin Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare".

Din probele administrate în cauză, a rezultat că anumite fapte penale care atrag răspunderea civilă au fost săvârşite sub imperiul legii vechi iar altele sub imperiul legii noi, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 6 alin. (1) noul C. civ., potrivit căruia actele juridice şi situaţiile juridice sunt supuse legii sub imperiul căreia a luat naştere.

S-a apreciat, că părţile vătămate care s-au constituit părţi civile au făcut dovada deplină a prejudiciului cauzat de inculpaţi, prin probarea acestuia cu martorii audiaţi în cauză şi nominalizaţi astfel încât tribunalul a obligat pe inculpatul C.M. la 13.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă R.I., la 3.100 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă P.M., la 3.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă P.C., la 2.270 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă L.V., la 1000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.E., la 400 euro şi 100 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.N., la 1.850 RON şi 100 de euro, cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.A., la 18.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă G.M.E., la 28.765 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă C.I., la 2.270 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă L.V.

A fost obligat inculpatul C.M., în solidar cu inculpata R.A.C. şi inculpata C.L.A., la 2400 euro şi 9000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă l.C.

În baza art. 348 raportat la art. 170 C. proc. pen., s-a dispus anularea menţiunilor false din catalog privind motivarea absenţelor şi încheierea situaţiei şcolare de la finele anului 2011 privind pe eleva minoră C.A.A., efectuate de C.V., conform proceselor-verbale întocmite de organele poliţiei judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpaţii C.M., R.A.C. şi C.L.A.

Prin decizia penală nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi de inculpatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 23 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1856/90/2012.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală.

Rejudecând, a fost schimbat temeiul achitării inculpatului I.C. din art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.

În baza art. 91 şi art. 181 C. pen., a fost aplică inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a doua oară a inculpatului C.M. la plata către partea civilă L.V. a sumei de 2.270 RON.

S-au menţinut în rest dispoziţiilor sentinţei penale.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele R.A.C., şi C.L.A.

Au fost obligate pe inculpatele R.A.C. şi C.L.A. la câte 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 300 RON onorariul avocatului din oficiu, care se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.M. în sumă de 300 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, următoarele motive, aşa cum au fost formulate şi în scris, mai puţin pct. 5 al acestora:

1. În mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului l.C., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză se impunea condamnarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii menţionate, în condiţiile art. 861 C. pen.

În acest sens, a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală, motivarea instanţei fiind confuză, în sensul că, pe de o parte, se referă la lipsa scopului ca element constitutiv al laturii subiective al infracţiunii de luare de mită, iar în final, concluzionează, motivând achitarea pe lipsa intenţiei, ca element constitutiv al infracţiunii de luare de mită, Parchetul apreciind că nu lipseşte niciunul din aceste elemente constitutive ale infracţiunii de luare de mită de către inculpatul l.C., medic oftalmolog la care a fost internat inculpatul C.M., având în vedere afecţiunile grave pe care acesta le avea la ochi, perioadă în care a primit de la acest inculpat multiple bunuri, aşa cum sunt arătate în motivarea scrisă, în vederea îndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului l.C. care neagă săvârşirea infracţiunii de luare de mită, susţinând că bunurile primite de la inculpat au fost în contul unui împrumut anterior acordat şi, astfel, nu reprezintă o recompensă legată de atribuţiile de serviciu, Parchetul a apreciat că nu aceasta este situaţia reală, inculpatul plasând acordarea împrumutului cât mai aproape de momentul internării, adică la 10, maxim 14 zile de la internare, deşi o atare susţinere este infirmată chiar de cronologia evenimentelor indicate de inculpat cu ocazia audierii la urmărire penală.

Astfel, cu referire la excursia în India, pe care urma să o efectueze inculpatul l.C. pentru care inculpatul C.M. s-a obligat să facă demersuri, primind şi sume de bani, excursie identificată cu primul moment de la care, de această dată, inculpatul C.M. încearcă şi reuşeşte să-l inducă în eroare pe inculpatul l.C. - inculpatul l.C. este şi parte vătămată în acest proces ca victimă a infracţiunii de înşelăciune comisă de inculpatul C.M. - o atare excursie în India, mai exact iniţierea discuţiilor referitoare la India şi la pliantele excursiei s-a realizat la circa 14 zile de la internare, în perioada 28-29 decembrie 2011, acordarea împrumutului în condiţii frauduloase realizându-se în jurul datei de 3-4 ianuarie 2012, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Ca atare, a arătat Parchetul, remiterea şi primirea bunurilor de către inculpatul l.C. s-a realizat în legătură cu acordarea asistenţei medicale, începând din 22 decembrie 2011, în mod repetat, în cantităţi considerabile, până în 21 ianuarie 2012, şi, în realitate, nu reprezintă nici un fel de restituire a unui împrumut, care, oricum fusese acordat, în baza unor acţiuni de inducere în eroare.

În susţinerea acestei poziţii, Parchetul s-a prevalat chiar de declaraţiile inculpatului l.C. că, deşi produsele erau în contul împrumutului, nu a făcut niciodată un punctaj cu inculpatul C.M., ceea ce demonstrează că apărarea formulată, nu numai că este infirmată de probatoriul administrat, dar nu poate fi nici credibilă.

Mai mult, s-au apreciat a fi relevante de către Parchet, atitudinea inculpatului l.C. şi a soţiei sale, în momentul primirii bunurilor, care rezultă cu prisosinţă din convorbirile telefonice şi care constă, în esenţă, în a-i spune fie inculpatului, fie celorlalte două inculpate intermediare R.A.C. şi C.L.A., că „este de ajuns, nu mai trebuie, ce atâtea bunătăţi şi atenţii", urmate întotdeauna de primirea efectivă a acestor bunuri.

De asemenea, Parchetul a făcut referire şi la primirea de către inculpatul l.C. de la inculpatul C.M. a unei camere de supraveghere, primire care a avut loc în data de 26 decembrie 2011, înlăturând susţinerea martorei l.V., soţia inculpatului l.C., că la efectuarea montajului a fost plătită suma de 160 RON, întrucât, ulterior, în discuţiile telefonice purtate în data de 1 ianuarie 2012, între inculpatul C.M. şi inculpatul U.C., printre altele, acesta din urmă îi mulţumeşte pentru „video ăla cum îl cheamă de înregistrat Camera", după care într-o altă discuţie din data de 19 ianuarie 2012, purtată între inculpatul l.C. - care a realizat montajul propriu-zis în data de 13 ianuarie 2012, martorul îi relatează inculpatului că a fost sunat de doctor, care l-a întrebat „cât costă o cameră din aia?", întrucât vrea să-şi mai monteze una şi în spatele casei, răspunsul martorului fiind „două milioane patru sute - două milioane cinci sute".

Ca atare, în legătură cu acest obiect al infracţiunii de dare, respectiv, luare de mită, Parchetul, faţă de cele arătate, a concluzionat că, dacă prin intermediul soţiei sale, în data de 13 ianuarie 2012, inculpatul l.C. ar fi plătit contravaloarea camerei de supraveghere propriu-zise şi a montajului, nu se explică de ce, după o săptămână de la montaj şi trei săptămâni de la momentul când a primit efectiv acest bun, s-ar mai interesa de preţul al unei astfel de camere, ceea ce conduce la concluzia că inculpatul l.C. primit cu titlu de mită de la inculpatul C.M. o cameră video, prin intermediul fiicei sale în data de 26 noiembrie 2011.

Totodată, Parchetul a mai arătat că, inculpatul C.M., deşi internat în spital de către inculpatul I.C., cu acordul acestui din urmă, pleca din spital în intervale de timp destul de mari, aşa cum rezultă chiar dintr-o convorbire telefonică din data de 14 ianuarie 2012, dintre inculpatul C.M. şi inculpatul I.C., acesta spunându-i medicului faptul că „treaba lor s-a rezolvat, a fost nevoit să plece la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu unchiul", astfel de învoiri, plecări din spital fiind şi urmare a multiplelor atenţii pe care medicul le primise de la pacientul C.M.

Ca urmare, faţă de cele arătate, corelate şi cu motivele detaliate în scris de către Parchet, a rezultat, aşa cum procurorul a susţinut oral în cursul judecăţii, că inculpatul I.C. se face vinovat de infracţiunea prevăzută de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât, acesta, în calitate de medic a primit diverse bunuri de la inculpatul C.M., în legătură cu acordarea asistenţei medicale şi a biletelor de voie pentru plecarea din spital, întrucât toate acestea au fost realizate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

2. În mod greşit instanţa de fond a obligat de două ori pe inculpatul C.M. la plata sumei de 2.270 RON, despăgubiri către partea civilă L.V., aşa cum rezultă evident din dispozitivul hotărârii atacate.

3. S-a susţinut de către Parchet faptul că prima instanţă trebuia să-l oblige pe inculpatul C.M. să-i restituie numitului N.G.D. suma de 100 euro.

4.- a susţinut de către Parchet că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererilor de despăgubiri civile formulate de denunţători, cum sunt H.L. şi M.M., soluţia nefiind aceea de respingere a cererilor de despăgubiri, ci de confiscare a sumelor de bani, având în vedere că acţiunile lor nu au avut o cauză licită.

5. De asemenea, în mod greşit a fost obligat inculpatul C.M. la plata despăgubirilor mai mici către partea civilă C.N., deşi acesta se constituise parte civilă cu sume mai mari.

6. Cu referire la celelalte două inculpate, R.A.C. şi C.L.A., Parchetul, în motivele invocate, atât în scris cât şi oral, a arătat că prima instanţă a făcut o greşită individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului acestora şi a modalităţii de executare, întrucât instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, comportamentul nesincer al acestora, lipsa antecedentelor penale nejustificând reţinerea de circumstanţe atenuante, câtă vreme o asemenea împrejurare vine în concurs cu aspectele care agravează răspunderea penală.

II. Inculpaţii C.M., R.A.C. şi C.L.A., au declarat apel, susţinut numai oral, prin care au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi netemeinică, urmând a se ţine cont de circumstanţele lor reale şi personale, având în vedere starea de sănătate a inculpatului C.M. şi faptul că are patru minori în întreţinere, inculpata R.A.C. fiind concubina inculpatului C.M., iar inculpata C.L.A. fiind fiica acestuia.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art. 378 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Astfel, Curtea a reţinut, pentru a avea în vedere mai clar multiplele infracţiuni reţinute de către Parchet, următoarele:

- cu referire la inculpatul C.M.:

1. În vara anului 2010, inculpatul C.M. a lăsat să se creadă de către partea vătămată Z.L., care locuia pe aceeaşi scară cu el, că are influenţă asupra patronului firmei SC D. SRL pretinzând şi primind în scopul angajării acestuia suma de 350 RON, în realitate inculpatul nefăcând nici un demers real în sensul celor convenite cu partea vătămată, faptă calificată de prima instanţă ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. (pct. 1 minută)

2. În cursul lunii mai 2011, partea vătămată C.I., întâlnindu-l întâmplător pe inculpatul C.M., când se deplasa spre casă, şi purtând o discuţie cu acesta în legătură cu un litigiu pe care-l avea la Curtea de Apel Piteşti, acesta s-a oferit să o ajute deplasându-se chiar la Curtea de Apel Piteşti, spunându-i martorei să rămână în maşină, el intrând în sediul instanţei, după care i-a solicitat în mai multe rânduri suma de 2800 RON, susţinând că are influenţă asupra magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, în vederea soluţionării favorabile a litigiului său.

De asemenea, întrucât ginerele acesteia, respectiv partea vătămată N.G.D. avea nevoie de obţinerea înscrierii unui teren în cartea funciară, inculpatul C.M. s-a oferit să rezolve şi această situaţie, primind, în acest sens, suma de 100 euro de la partea vătămată, pentru a face o intervenţie la directorul O.C.P.I. Vâlcea, aşa cum inculpatul i-a promis.

S-a reţinut, astfel, în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere cele două părţi vătămate C.I. şi N.G.D. (pct. 2 minută).

3. În cursul lunii decembrie 2011, cunoscând-o pe partea vătămată M.I. la un magazin din satul F. şi aflând că partea vătămată era cu oile în zonă, i-a propus acesteia o afacere, în scopul de a-i procura ori din Bulgaria şi, prin diverse afirmaţii mincinoase şi scenarii greu de crezut a fi nereale, printre care şi acela al întâlnirii cu partea vătămată la un restaurant-pensiune unde urmau să sosească oile, simulând, în acelaşi timp şi o convorbire cu „soţia directorului din Bulgaria" care nu era alta decât inculpata R.A.C., a determinat-o pe partea vătămată să-i remită mai multe sume de bani, şi anume suma de 800 RON, o astfel de faptă constituind infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului (pct. 3 minută).

4. În cursul lunii decembrie 2011, inculpatul C.M. a cunoscut-o pe partea vătămată I.V., la magazinul şi barul pe care-l avea în satul F. din comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea, de la care a aflat că are venituri mici, motiv pentru care, în mod mincinos s-a oferit să îi obţină o pensie părţii vătămate, luându-i date despre vechimea în muncă, afirmând că el cunoaşte un doctor care-i va face actele medicale şi, apoi, la casa de pensii va obţine pensia, purtând în acest sens discuţii telefonice „cu medicul N.B.", în realitate concubina sa, inculpata R.A.C., astfel că în aceste împrejurări, convins de afirmaţiile şi acţiunile inculpatului, partea vătămată i-a remis inculpatului suma de 1.000 RON.

O atare faptă a fost calificată de prima instanţă ca fiind infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (pct. 5 minută).

5. În cursul lunilor septembrie - octombrie 2011, partea vătămată H.L., prin intermediul altei părţi vătămate, F.M., care este nepotul său, l-a cunoscut pe inculpatul C.M., care era tot timpul îmbrăcat în costum şi dădea mereu impresia că este persoană importantă şi care, fiind interesată în obţinerea unui credit bancar, dată fiind situaţia personală şi familială pe care o avea, a primit susţinerea din partea inculpatului C.M. că are influenţă asupra directorului Băncii R.D., despre care a susţinut că îl cunoaşte foarte bine, astfel că pentru a obţine acest credit, i-a solicitat acesteia, în mai multe rânduri sume de bani, în total suma de 1.600 RON, pretinzând că o va da directorului unităţii, păgubind-o, astfel, cu această sumă.

Fapta a fost calificată de prima instanţă în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere actele repetate de primire de bani în scopul menţionat (pct. 6 minută).

6. În toamna anului 2011, în timp ce partea vătămată F.M., care-şi câştiga existenţa din confecţionarea şi vânzarea unor mături şi intenţiona să se deplaseze către Râmnicu Vâlcea, a fost luat „la ocazie" de către inculpat, pe drum, acesta spunându-i părţii vătămate că mama sa a decedat şi că are nevoie să-i dea împrumut suma de 50 RON, câştigând ulterior încrederea acesteia prin restituirea acestei sume chiar şi a unor produse alimentare nedatorate. Câştigându-i încrederea şi aflând că partea vătămată, cât şi mama sa F.E., are nevoie de bani pe care să-i ia de la o bancă, s-a oferit să-i dea acest ajutor, cerându-i suma de 270 RON, pentru acest demers, după care i-a mai solicitat 1.000 RON şi încă 200 euro pentru director, în continuare o altă sumă de 3.000 RON, întrucât creditul solicitat fiind mare, credit însă care nu a fost obţinut de partea vătămată, aceasta, printre altele, primind mincinos un telefon de la o femeie, care i-a spus că, creditul, vizând pe mama sa, nu poate să fie dat, întrucât aceasta a mai girat şi alte persoane şi nu mai poate lua sume de bani.

Pentru astfel de fapte, instanţa a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv infracţiunea prevăzută de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 7 şi 8 minută).

7. În toamna anului 2011, inculpatul a cunoscut-o pe partea vătămată P.C., i-a câştigat încrederea oferindu-se să-i boteze un copil, cerând-i acesteia suma de 500 RON pentru a închiria un local pentru botez, solicitând-i, de asemenea, o sumă de bani pentru a face cumpărături tot pentru botez, partea vătămată remiţându-i suma de 2.000 RON. Totodată, aflând că partea vătămată a avut un alt fiu care a decedat în urma unui accident de circulaţie şi că a obţinut o sumă de bani ca urmare a unei poliţe de asigurare, s-a oferit să obţină mai mulţi bani, pentru a legaliza acea poliţă, bani pe care-i va obţine de la o bancă, i-a mai solicitat încă o sumă de 500 RON, pe care a şi primit-o.

Aceste fapte au fost încadrate de prima instanţă în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 9 minută).

8. În cursul anului 2011, inculpatul C.M. a cunoscut-o pe partea vătămată C.A. de la diverse societăţi de pariuri sportive, după care, inculpatul i-a spus mincinos părţii vătămate că soacra sa a decedat, comportându-se ca fiind vădit afectat de această situaţie, împrejurare în care i-a solicitat şi a primit de la aceasta suma de 1.000 RON, pentru scoaterea cadavrului de la morgă, după care i-a mai solicitând, primind de asemenea, suma de 1.000 RON, de această dată pentru cheltuielile de înmormântare. Totodată, cu ocazia unei alte întâlniri, inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 350 RON, susţinând nereal că are fisurat parbrizul de la autoturism şi i s-a interzis dreptul de a circula până la înlocuirea acestuia şi că nu are bani deoarece a trebuit să o înmormânteze pe soacra sa, împrejurare în care partea vătămată i-a dat şi de această dată această sumă. De asemenea, a susţinut tot în faţa aceleiaşi părţi vătămate, că are calitatea de angajat la protecţia consumatorului şi are influenţă asupra directorului Finanţelor Publice Vâlcea, pentru ca partea vătămată să fie angajată ca şofer la această instituţie, primind, astfel, de la tatăl acesteia, partea vătămată C.I., suma de 1.000 euro.

Aceste fapte au fost calificate de prima instanţă ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul părţii vătămate C.A., şi infracţiunea prevăzută de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul părţii vătămate C.A. şi C.I. (pct. 10 şi 11 minută).

9. În cursul lunii august 2011, partea vătămată R.I., care deţinea un spaţiu pe raza comunei Dăeşti, sat F., compus din bar, magazin şi terasă, a dat un anunţ la ziar, cu privire la închirierea acestui spaţiu, printre persoanele care l-au contactat în acest sens fiind şi inculpatul C.M., care a făcut afirmaţii mincinoase că este administrator al SC S.C.P. SRL, că societatea sa deţine un abator în Piteşti, are contracte avantajoase de cumpărare a materiei prime din Ungaria, şi are mai multe magazine în Ştefăneşti, judeţul Argeş, Piteşti, spunându-i părţii vătămate că are depozite în bănci extrem de mari, urmând să ridice dobânda la data de 19 noiembrie 2011 în sumă de 55.000 euro, toate aceste afirmaţii cu privire la situaţia prosperă a firmei pe care o conduce, determinând pe partea vătămată, ca urmare a unei înţelegeri verbale, să remită pentru firma inculpatului stocul de marfă pe care societatea părţii vătămate îl avea în spaţiul respectiv, în valoare de 11.900 RON, pe care inculpatul urma să-l achite în data de 19 noiembrie 2011, dată la care susţinea mincinos că urmează să ridice de la bancă suma de 55.000 euro.

Pentru această faptă, prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (pct. 12 minută).

10. În cursul lunii august 2011, partea vătămată G.M.E., fiind agent de vânzări la o societate comercială care distribuie ţigarete, a început colaborarea cu inculpatul C.M., ca reprezentant al unei alte societăţi comerciale, vânzând acestuia ţigări, pentru care a primit de la inculpat doar suma de 2.000 RON, inculpatul acumulând o datorie de circa 14.000 RON către firma părţii vătămate, lăsând, însă, să se creadă că are influenţă la Registrul Comerţului Vâlcea, la agenţia de la Craiova precum şi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în baza căreia a obţinut amânarea în toată perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012 a plăţii datoriilor pe care le înregistra faţă de societatea la care partea vătămată era angajată.

Totodată, ca urmare a colaborării cu aceeaşi parte vătămată G.M.E., inculpatul i-a spus nereal că are nevoie de urgenţă de bani, deoarece a cumpărat spaţiul în care funcţiona magazinul şi barul pe care-l avea şi mai are de achitat o sumă de bani, iar fostul proprietar îl presa, şi, în această situaţie, partea vătămată, considerând-ul de bună-credinţă i-a împrumutat suma de 2.000 RON, cu condiţia restituirii, restituire care nu a mai avut loc. De asemenea, în cursul lunii decembrie 2011, partea vătămată a fost contactată telefonic de fiica inculpatului, respectiv inculpata C.L.A., care i-a spus că tatăl său este internat în spital, într-o situaţie foarte gravă, solicitând „să îl ajute, întrucât va rămâne orb", situaţie în care partea vătămată, convinsă şi de starea fizică a inculpatului, cu care a stat şi de vorbă la spitalul unde se afla internat, i-a dat acesteia suma de 2.000 RON, pe care inculpatul, folosind ca de obicei multiple motive, nu i-a mai restituit-o.

Astfel de fapte, s-a apreciat de către prima instanţă că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (a se vedea pct. 25 şi 13 din minută).

11. În cursul lunii decembrie 2011, inculpatul s-a înţeles cu inculpata R.A.C., ca aceasta să meargă la C.V., care-şi desfăşura activitatea în calitate de învăţător, având-o ca elevă şi pe fiica inculpatului dintr-o relaţie anterioară, şi anume C.A.M.A., pentru a nu-i menţiona absenţele, inculpatul hotărând cu concubina sa să nu mai meargă la şcoală, împrejurare în care i-a remis în două rânduri, iniţial suma de 30 RON, iar, apoi, 15 RON, C.V. - împotriva acesteia a fost aplicată amenda administrativă, nefiind trimisă în judecată - nemenţionând absenţele în catalog şi încheind, în aceste condiţii, situaţia şcolară a numitei C.A.M.A.

Astfel de fapte au fost reţinute ca fiind infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 14 minută).

12. În cursul anului 2011, inculpatul C.M. s-a prezentat la cabinetul individual de psihologie, unde-şi desfăşura activitatea partea vătămată L.V., ca fiind „P." de la Garda Financiară, solicitând părţii vătămate suma de 54 RON, afirmând că o va restitui în scurt timp, sumă care i-a fost dată de partea vătămată, apoi, în cursul aceleiaşi zile a revenit la cabinetul părţii vătămate, tot în calitate de lucrător în cadrul Gărzii Financiare, solicitându-i suma de 1.000 RON, întrucât are nevoie urgentă pentru a face „o atenţie" la directorul de bancă ca să-i aprobe un împrumut de 2 miliarde ROL pentru locuinţă, partea vătămată, având în vedere calitatea pe care inculpatul şi-a atribuit-o, remiţându-i şi această sumă.

De asemenea, şi ulterior, inculpatul în discuţiile purtate cu partea vătămată i-a spus acestea mincinos că tocmai decedase tatăl său în Bucureşti, comportându-se ca fiind vădit afectat de o asemenea situaţie, împrejurare în care i-a solicitat o altă sumă de bani pentru „a-l scoate" din Bucureşti până va veni o soră a lui din Germania şi soţia lui, care lucrează la o ambasadă în Bucureşti, totul un adevărat scenariu credibil, ceea ce a determinat pe partea vătămată să aprecieze că situaţia respectivă este una reală, astfel că i-a mai dat suma de 6.300 RON.

Totodată, la începutul lunii februarie 2011, partea vătămată L.V. a fost contactată telefonic de o persoană de sex feminin care s-a recomandat ca fiind soţia inculpatului, şi care i-a spus că inculpatul este operat în Bucureşti, mai mult, susţinând că nu poate vorbi decât foarte încet, dându-i-l chiar la telefon pe inculpat şi, în această împrejurare, inculpatul i-a solicitat un ajutor, având nevoie de un aparat pentru inimă, în ziua următoare, la cabinetul psihologic al părţii vătămate venind concubina şi fiica inculpatului, respectiv inculpatele R.A.C. şi C.L.A., care i-au cerut părţii vătămate suma de 5.000 euro, pentru ca inculpatul să-şi achiziţioneze acel aparat pentru inimă, dar, de această dată, partea vătămată nu le-a mai dat nicio sumă de bani. Mai mult, a aflat ulterior, când a mers la Garda Financiară, că nu există niciun angajat cu numele de C.M.

Astfel de fapte au fost reţinute de prima instanţă ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 18 minută).

13. În perioada mai - iunie 2011, părţile vătămate C.E. şi C.I. au fost luate la „ocazie" de către inculpatul C.M., care conducea autoturismul, şi cum partea vătămată C.I. s-a plâns că lucrează la Râmnicu Vâlcea la spaţii verzi şi are un salariu mic, inculpatul s-a oferit să o ajute, afirmând că lucrează la protecţia consumatorului, a dat un examen şi a fost angajat ca jurist la finanţe şi, în aceste împrejurări, poate să o angajeze pe partea vătămată la Banca R.D. Vâlcea şi, ca atare, i-a solicitat o sumă de bani, mai exact suma de 700 RON, sumă pe care partea vătămată C.I. a primit-o de la sora sa partea vătămată C.E., cu titlu de împrumut.

De asemenea, întrucât partea vătămată C.E. i-a spus că nu este definitivă pe postul de asistent medical, inculpatul a insistat şi a afirmat că are cunoştinţe importante cu ajutorul cărora îi poate rezolva părţii vătămate definitivarea pe post, astfel că, în aceste condiţii, inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 200 euro, pentru realizarea demersului promis, bani pe care partea vătămată i-a şi dat după ce în prealabil s-a împrumutat de la o altă persoană.

Totodată, în cursul lunii august, întrucât partea vătămată C.E. s-a plâns că fiica sa picase examenul de bacalaureat, inculpatul s-a oferit să aranjeze fiicei sale promovarea examenului în toamnă, afirmând că are pe cineva cunoscut în comisia de bacaluareat, pretinzând în acest scop părţii vătămate suma de 200 euro, pe care aceasta i-a remis-o inculpatului.

Astfel de fapte au fost calificate de prima instanţă ca fiind infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu privire la partea vătămată C.E. (pct. 19 minută) şi infracţiunile de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., de asemenea, în cazul părţii vătămate C.E. (pct. 21 minută) dar şi în cazul părţii vătămate C.I. (pct. 20 minută).

14. În vara anului 2011, partea vătămată C.N., în timp ce se afla la o spălătorie auto din Râmnicu Vâlcea, l-a cunoscut pe inculpatul C.M., care se afla şi el cu autoturismul la această spălătorie, ocazie cu care în discuţiile purtate, aflând că inculpatul este o persoană influentă, acesta prezentându-se ca fiind jurist, are firme în Piteşti, un lanţ de magazine în Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, alte magazine în Călimăneşti, i-a spus situaţia fiului său, partea vătămată C.N.R., că nu este angajat, gândind că inculpatul îl poate angaja la firmele sale, acesta fiind de acord, spunându-i părţii vătămate că îl va angaja pe fiul său ca şofer.

Ca urmare, ulterior inculpatul i-a solicitat părţii vătămate 1.000 euro, cu titlu de garanţie materială şi, fiind vorba de fiul său, partea vătămată a acceptat, împrumutând o parte din bani, remiţându-i inculpatului în două tranşe, echivalentul în RON al sumei cerute, respectiv, prima tranşă de 2.500 RON, a doua tranşă de 1.700 RON, în total 4.200 RON.

De asemenea, întrucât inculpatul i-a spus părţii vătămate C.N.R., pe care urma să-l angajeze, că are nevoie de un atestat pentru transport de marfă şi că îl cunoaşte pe directorul ARR Piteşti, pentru a obţine un asemenea atestat, i-a solicitat părţii vătămate suma de 200 euro, din care 100 euro urma să fie remisă directorului ARR pentru a rezolva „la urgenţă", iar 100 euro, reprezentau taxele, sumă pe care partea vătămată C.N.R. a remis-o inculpatului.

Totodată, inculpatul s-a oferit să îl ajute să obţină şi fişa medicală, scop în care i-a cerut şi a primit suma de 140 RON, fără a face vreun demers în acest sens.

În perioada următoare, partea vătămată C.N. s-a întâlnit cu inculpatul la o cofetărie, care a început să tremure şi să plângă, situaţie în care partea vătămată l-a întrebat ce s-a întâmplat, şi atunci inculpatul i-a spus mincinos că mama sa a murit în spital la Piteşti, unde fusese internată, mai mult, acesta purtând şi o convorbire nereală cu „doctorul P.", în care discuta cât costă îmbălsămarea, câţi preoţi, totul pentru a convinge pe partea vătămată că mama sa a decedat, scenariu greu de crezut a fi nereal. Comportamentul inculpatului, gestica folosită, aşa-zisele convorbiri telefonice au fost elemente care au determinat-o pe partea vătămată C.N. să creadă că este vorba astfel de o situaţie reală, împrejurare în care l-a chemat şi pe fiul său, partea vătămată C.N.R., acesta deplasându-se cu inculpatul la Piteşti la spital, unitate unde nu a intrat decât inculpatul care, a revenit, iar la întoarcere spre Râmnicu Vâlcea, i-a cerut părţii vătămate suma de 2.000 RON sau 400 euro, pentru a-i face mamei un cavou, mamă care trăieşte şi în prezent.

În această situaţie, pe care a considerat-o reală, partea vătămată C.N. i-a remis inculpatului suma de 400 euro.

Astfel de fapte au fost calificate de prima instanţă ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar având în vedere că sunt două părţi vătămate C.N.R., respectiv infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul părţii vătămate C.N.R. (pct. 23 minută).

15. În data de 19 ianuarie 2012, inculpatul C.M., ce urma să fie examinat de Serviciului judeţean de medicină-legală Vâlcea, examinare recomandată de inculpatul I.C., în calitate de medic curant, a remis inculpatei V.M.F., asistentă medicală la Secţia de Oftalmologie şi care avea, printre altele, atribuţii de a însoţi pe bolnavi la diferite examinări, suma de 20 RON pe care aceasta a primit-o, în timp ce se afla la Serviciul judeţean de medicină-legală Vâlcea, mai primind suma de 10.000 RON, de la inculpata R.A.C. Împotriva acesteia s-a dispus netrimiterea în judecată prin aplicarea unei amenzi administrative.

O atare faptă, a fost calificată ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen. (pct. 24 minută).

De menţionat, că multiplele infracţiuni, fie de înşelăciune, fie de trafic de influenţă, săvârşite de către inculpatul C.M., în dauna multiplelor părţi vătămate arătate mai sus, au fost prezentate în esenţă ca situaţie de fapt, avându-se în vedere şi valoarea prejudiciului cauzat fiecăreia dintre aceste părţi vătămate, relevant pe latura penală a cauzei, prejudiciu din care o parte a fost recuperat, părţile vătămate constituindu-se părţi civile în această cauză numai cu sumele rămase, aşa cum rezultă, de altfel, din dispozitiv, pe latura civilă a cauzei.

16. În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite de inculpatul C.M., pe relaţia cu inculpatul I.C. (pct. 4, 15, 16, 17 din minută) Curtea le- grupat, reţinând, şi cu referire la acestea, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

a) Astfel, în data de 22 decembrie 2011, inculpatul I.C. a primit de la inculpatul C.M. prin intermediul inculpatelor C.L.A. şi R.A.C. mai multe bunuri, ce au fost puse direct în autoturismului, la spital, după cum urmează: un bax de C.C., un carton sticle de bere, o lădiţă cu portocale, o sticlă de vin L.O., o icoană, un peşte, un platou cu prăjituri. Bunurile au fost cumpărate de cele două inculpate, conform înţelegerii cu inculpatul C.M. şi a indicaţiilor acestuia şi puse în autoturismului.

Ulterior, în data de 29 decembrie 2011, în acelaşi mod, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului l.C. tobă, lebăr şi peşte, în timp ce acesta se alfa la cabinetul medical individual.

În data de 31 decembrie 2011, conform solicitării inculpatului C.M., inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au mers şi au cumpărat şampanie, prăjituri şi cozonaci, pe care apoi le-au remis inculpatului l.C., la domiciliul său, prin intermediul soţiei acestuia.

În acelaşi mod, în data de 03 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului l.C. la domiciliul său o lădiţă de clementine şi o lădiţă cu portocale.

A doua zi, în data de 04 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., precum şi a inculpatei R.A.C., inculpata C.L.A. a cumpărat mai multe produse din carne, cârnaţi, mici şi pulpă, pe care le-a ambalat în trei tăvi şi, în urma discuţiei inculpatului cu inculpatul l.C., i le-a remis acestuia din urmă, la domiciliul său.

În acelaşi mod, în data de 10 ianuarie 2012, precum şi în 18 ianuarie 2012, inculpatul C.M. a cumpărat şi a remis direct inculpatului l.C. o lădiţă de struguri şi doi pepeni, respectiv cârnaţi, crenvurşti, pulpă de porc şi drob la domiciliul acestuia.

Aceste fapte, aşa cum au fost prezentate mai sus, ale inculpatului C.M., care cu complicitatea inculpatelor R.A.C., concubina inculpatului, şi C.L.A., fiica acestuia, constând în remiterea către inculpatul l.C., în calitate de medic curant al inculpatului C.M., lăsând să se creadă că acestea sunt de natură ca medicul să îndeplinească actul medical privind tratarea bolnavului până la însănătoşire şi de a se bucura şi de alte facilităţi medicale - au fost apreciate de prima instanţă că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în mod repetat, faptă prevăzută de art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 4 din minută).

b) De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat care, cu complicitatea inculpatei R.C., prin folosirea unei calităţi mincinoase, a determinat pe inculpatul l.C. să-i remită suma de 900 euro pentru procurarea unor bilete pentru a merge într-o excursie în India, s-a apreciat de către prima instanţă că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (pct. 15 din minută).

c) Totodată fapta inculpatului C.M. de a exercita acţiuni de inducere în eroare asupra părţii vătămate l.C., în sensul că, după ce i-a prezentat situaţia sa personală ca una prosperă, deţinător al unei firme şi a mai multor magazine şi a unei carmangerii în Piteşti, spunându-i acestuia că este într-o situaţie disperată, întrucât este presat să cumpere carmangeria, astfel încât partea vătămată l.C. să-i remită suma de 9.000 RON, a fost apreciată de prima instanţă că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (pct. 16 din minută).

d) În fine, fapta aceluiaşi inculpat, care prin afirmaţii mincinoase a convins-o pe partea vătămată că este rudă apropiată cu un fost prim ministru, V.N., şi că acesta din urmă are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor pentru a intra în posesia sumelor de bani aferente acţiunilor ce le deţine, în schimbul sumei de 1.500 euro, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, pedepsită de art. 257 C. pen. (pct. 17 din mimată).

Faptele mai sus arătate săvârşite de inculpatul C.M., în relaţia cu inculpatul I.C. încadrate în infracţiunile arătate şi anume, o infracţiune de dare de mită prevăzută de art. 255 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., precum şi o infracţiune de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., completează amplul „tablou" infracţional al inculpatului C.M., aşa cum a fost în sinteză prezentat mai sus, în raport de multiplele infracţiuni săvârşite de inculpatul C.M. în dauna numeroaselor părţi vătămate enumerate la început.

Cu referire la inculpata R.A.C.:

În legătură cu această inculpată, prima instanţă a arătat că inculpata a săvârşit infracţiunile de complicitate la înşelăciune, respectiv infracţiunile prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. în raport de autorul unor asemenea infracţiuni – C.M. (trei infracţiuni), infracţiunile de complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 C. pen. cu aplicareaart. 41 alin. (2) în raport de acelaşi autor, C.M. (două infracţiuni), complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pe relaţia I.C. (o infracţiune), instigare la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pe relaţia cu C.V. (o infracţiune), infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. pe relaţia cu V.M.F. (o infracţiune).

Aceste infracţiuni în esenţă ca situaţie de fapt sunt următoarele:

- complicitate la înşelăciune în dauna părţii vătămate M.I., constând în sprijinul nemijlocit al acesteia de a înşela pe această parte vătămată cu ajutorul căreia a făcut un adevărat scenariu printre care şi simularea unei convorbiri a inculpatului C.M. cu inculpata R.A.C., care era „soţia directorului din Bulgaria", aşa cum rezultă din prezentarea situaţiei de fapt cu referire la această parte vătămată în sinteza de mai sus dar şi din prezentarea nuanţată de către prima instanţă, scenariu prin care partea vătămată să fie indusă în eroare cu privire la „afacerea" cu privire la cumpărarea cu oi din Bulgaria.

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune în dauna părţii vătămate I.V., prin care inculpatul C.M. l-a indus în eroare cu privire la faptul că îl poate ajuta să obţină o pensie mai mare având în vedere printre multiplele aspecte prezentate de prima instanţă în legătură cu rolul pe care l-a avut inculpata R.A.C. şi purtarea unei discuţii telefonice, „cu medicul N.B." care nu era alta decât concubina inculpatului C.M. şi anume inculpata R.A.C.

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune în dauna părţii vătămate - inculpat l.C. constând în aceea că, la ajutat pe inculpatul C.M. să-l inducă în eroare pe mediul I.C., să-i remită 1.500 euro pentru obţinerea contravalorii unor acţiuni din Fondul Proprietăţii relevantă fiind în acest sens, printre altele, discuţiile telefonice purtate de inculpatul C.M. cu inculpata R.A.C., în prezenţa medicului în care acesta se prezenta ca fiind o funcţionară în cadrul Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor.

- complicitate la infracţiunea de dare de mită, pe relaţia cu C.V., constând în aceea că prin intermediul inculpatei R.A.C., acesta i-a dat sumele de bani menţionate mai înainte în tabloul mai sus prezentat inculpatei C.V., învăţătoare, pentru a nu-i menţiona absenţele fiicei sale C.A.M.A. de la şcoala unde aceasta era învăţătoare aşa cum rezultă din situaţia de fapt prezentată nuanţat de prima instanţă.

- complicitate la infracţiunea de dare de mită, pe relaţia cu inculpatul l.C. constând în ajutorul pe care aceasta la dat inculpatului C.M. în vederea remiterii multiplelor bunuri către medicul curant l.C., aşa cum s-a arătat nuanţat mai sus, pentru ca acesta să-şi exercite corect atribuţiile de serviciu privind internarea ca pacient a inculpatului C.M.

- complicitate la infracţiunea de luare de mită pe relaţia cu l.C. constând în aceea că aceasta a dus o parte din bunuri personal la domiciliul inculpatului l.C. aşa cum rezultă din cele arătate pe larg, mai înainte cu referire la primirea acestor bunuri de către medicul l.C.

- instigare la infracţiunea de fals intelectual pe relaţia cu C.V. constând în aceea că ea a determinat-o pe aceasta ca în calitate de învăţătoare să motiveze absenţele şcolare ale fiicei inculpatului C.M., C.A.M.A. şi să încheie situaţia şcolară a acesteia, aşa cum rezultă din cele expuse mai nuanţat mai sus.

- infracţiunea de dare de mită constând în aceea că a dat inculpatei V.M.F. o sumă de bani pentru ca inculpatul C.M. să fie examinat de Serviciul de Medicină Legală Vâlcea.

În legătură cu activitatea infracţională a inculpatei C.L.A., prima instanţă a dispus condamnarea acesteia pentru trei infracţiuni de complicitate, una la infracţiunea de luare de mită în relaţia cu inculpatul l.C., prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), alta la infracţiunea de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în relaţia cu inculpatul l.C., iar cealaltă la infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., în relaţia cu partea vătămată G.M.E.

Cu referire la aceste trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatei C.L.A., prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt şi anume:

- infracţiunea de complicitate la luare de mită în relaţia cu inculpatul l.C., a constat în aceea că, inculpata C.L.A., fiica inculpatului C.M., alături de inculpata R.A.C., concubina aceluiaşi inculpat a remis bunuri şi produse medicului curant, l.C. pentru inculpatul C.M. în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu de către medicul l.C., mai exact în vederea îndeplinirii unui act medical cu care era investit aşa cum rezultă din cele arătate mai sus, atât în tabloul sintetic prezentat cât şi în considerentele exprimate.

- infracţiunea de complicitate la dare de mită în relaţia cu acelaşi inculpat, l.C., a constat în ajutorul pe care l-a dat inculpatului C.M. ca acesta să dea bunuri şi alte produse medicului l.C., pentru ca acesta să-şi exercite corespunzător atribuţiile de serviciu faţă de inculpatul C.M. internat în spital sub supravegherea sa, de asemenea aşa cum rezultă din cele exprimate mai sus.

- infracţiunea de complicitate la înşelăciune în relaţia cu partea vătămată G.M.E., a constat printre altele şi în prezentarea acesteia la spital, unde se afla internat inculpatul C.M., alături de partea vătămată G.M.E., inculpata intervenind chiar la partea vătămată pentru a-i solicita ajutorul în obţinerea unor sume de bani, solicitând în mod mincinos „să-l ajute întrucât va rămâne orb", solicitare ce a condus printre altele la oferirea sumei de bani menţionată în tabloul sintetic mai sus prezentat dar şi în considerentele hotărârii, sumă care nu a mai fost restituită părţii vătămate G.M.E.

În legătură cu activitatea infracţională a inculpatului l.C. tribunalul a reţinut că acesta nu se face vinovat pentru infracţiunea de luare de mită în condiţiile art. 41 alin. (2) pentru acre a fost trimis în judecată.

În acest sens, Tribunalul, analizând probele administrate în cauză, a reţinut, în esenţă şi în sinteză, următoarele:,

În seara zilei de 14 decembrie 2011, în urma unui apel prin Serviciul unic de urgenţă 112, inculpatul C.M. a fost transportat mai întâi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi apoi la Secţia Oftalmologie din cadrul Spitalului Râmnicu Vâlcea, unde a fost examinat de inculpatul l.C., medic oftalmolog la această unitate sanitară, după care a fost internat la această secţie sub supravegherea medicului curant - inculpatul l.C., internarea durând până la data de 21 ianuarie 2012.

În cursul internării, urmare şi a unei discuţii care a avut loc în ziua de 19 decembrie 2011 între medicul curant şi inculpatul C.M., acesta din urmă a susţinut că este rudă cu fostul Prim Ministru V., convingându-l totodată pe medicul curant că este un om respectabil, serios şi cu multe relaţii, astfel că, în aceste împrejurări, inculpatul l.C. i-a spus pacientului că vrea să facă şi el o excursie în India, situaţie în care inculpatul C.M. i-a spus că are cunoştinţe şi la diverse agenţii de voiaj din Bucureşti şi că va face el rost de bilete pentru excursia în India la un preţ rezonabil, şi anume câte 300 euro pentru fiecare familie, astfel că, în perioada 19 – 21 decembrie 2011, i-a remis inculpatului C.M. suma de 900 euro pentru a procura biletele, fiind mai multe persoane doritoare să meargă în această excursie în India.

Ulterior, ca urmare a relaţiei de încredere ce se crease între inculpatul C.M., internat în spital şi inculpatul parte vătămată l.C. - medic, inculpatul C.M., având intenţia de a mai profita de încrederea medicului curant, i-a spus că are o carmangerie în Piteşti, fiind asociat cu o persoană şi intenţionează să vândă carmangeria, dar vrea să cumpere şi partea care i-ar reveni asociatului său şi nu are bani, o atare discuţie având loc în data de 22 decembrie 2011, inculpatul C.M. în aceeaşi zi fiind extrem de abătut pentru această situaţie că nu are bani, vizibil pentru medicul l.C. care, din dorinţa de a-l ajuta, îi remite inculpatului în aceeaşi zi – 22 decembrie 2011 -, suma de 9.000 RON, cu titlu de împrumut.

De asemenea, s-a mai reţinut de către Tribunal, că medicul curant, având încredere în pacientul său că ar fi un om serios, i-a spus inculpatului C.M. că are de recuperat o sumă foarte mare de bani de la Fondul Proprietatea şi că nu cunoaşte care este procedura de recuperare şi, în aceste condiţii, l-a convins că are un consilier juridic ce se va ocupa de această problemă, solicitându-i în schimb suma de 1.500 euro, sumă pe care a şi primit-o.

Având în vedere toate aceste relaţii care s-au creat între pacient şi medic şi, ca recunoştinţă a faptului că medicul curant, respectiv inculpatul parte vătămată l.C., l-a salvat de la recuperarea carmangeriei din Piteşti, inculpatul C.M., împreună cu inculpatele R.A.C. şi C.L.A., i-au remis medicului multe bunuri în toată această perioadă până la externare, aşa cum rezultă din multiplele fapte de dare de mită, în mod repetat, reţinute în sarcina inculpatului C.M., arătate mai sus, de asemenea, de complicitate la luare de mită, la dare de mită, tot pe această relaţie cu inculpatul l.C., care au fost de asemenea reţinute în modul în care au fost arătate mai înainte în sarcina celorlalte două inculpate R.A.C. şi C.L.A.

Faţă de această situaţie de fapt, aşa cum a fost expusă, în esenţă de către prima instanţă, Tribunalul a apreciat că darurile primite de către inculpatul l.C. din partea inculpatului C.M., direct sau prin intermediul inculpatelor R.C. şi C.L.A. nu au fost date în legătură cu atribuţiile de serviciu, cu acrul medical ce inculpatul l.C. trebuia să-l facă conform legii, ci pentru alte considerente.

Mai exact, a susţinut Tribunalul, în esenţă, analizând elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, iar pe de altă parte, potrivit situaţiei de fapt, conform probelor administrate, rezultă că toate aceste bunuri, date în mod repetat, au fost cumpărate din banii daţi de către inculpatul l.C. inculpatului C.M., ca urmare a infracţiunii de înşelăciune săvârşită de această dată de inculpatul C.M., în dauna părţii vătămate l.C. care, captându-i încrederea, sub diverse motive, i-a dat acestuia anterior primirii darurilor şi bunurilor sumele de 9.000 RON, pentru carmangerie reprezentând împrumutul pe care medicul l.C. îl acordase pacientului C.M., 1.500 euro, pentru demersurile în vederea obţinerii de către medicul l.C. a unor sume de bani de la Fondul Proprietatea sau suma de 900 euro, pe care i-o solicitase inculpatul C.M., pentru perfectarea unei excursii în India, sume de bani primite de către pacientul C.M. prin inducerea în eroare a medicului inculpat l.C., privind infracţiunea de luare de mită.

Ca urmare, Tribunalul a apreciat că, în condiţiile în care inculpatul l.C. a avut reprezentarea că bunurile remise de inculpatul C.M., fie direct, fie prin intermediul celor două inculpate R.A.C. - concubina sa - sau C.L.A. - fiica sa -, i-au fost date cu titlu de recunoştinţă pentru împrumutul în sumă de 9.000 RON pentru salvarea carmangeriei despre care s-a făcut vorbire mai sus, în condiţiile în care remiterea unor asemenea bunuri nu au legătură cu actul medical efectuat de inculpatul l.C., în calitate de medic şi cum nu există nici probe că inculpatul l.C. ar fi primit astfel de daruri nu numai pentru efectuarea actului medical, dar şi sub alte aspecte, în sensul că ar fi fost mutat într-o rezervă mai bună sau i-ar fi dat bilet de voie de ieşire din spital, luând în considerare şi faptul că nu sunt dovezi din care să rezulte că acea cameră sub supraveghere video, dăruită de inculpat ar fi fost dată ca mită, întrucât mai degrabă aceasta, cât şi celelalte produse, au fost cumpărate din banii daţi de inculpatul l.C., ca urmare a acţiunii frauduloase de înşelăciune săvârşite de inculpatul C.M., ca atare, având în vedere toate aceste aspecte şi situaţii, tribunalul a concluzionat că inculpatul l.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în condiţiile art. 254 alin. (1) cu aplicareaart. 41 alin. (2) C. pen., se impune a fi achitat potrivit art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume intenţia.

Aşadar, în raport de situaţia în fapt şi în drept expusă în sinteză mai sus, Curtea a analizat apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi de inculpaţii C.M., R.A.C. şi C.L.A. prin prisma criticilor formulate.

1. În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchet, Curtea a constatat că acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În legătură cu prima critică formulată, şi anume greşita achitare a inculpatului l.C., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat că o atare critică este, în parte, întemeiată.

Astfel, Curtea nu a reţinut susţinerea primei instanţe în sensul că lipseşte elementul constitutiv al infracţiunii vizând infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului l.C., o motivare în care, pe de o parte, se referă la lipsa scopului, ca element constitutiv al infracţiunii de luare de mită, pentru ca mai apoi să concluzioneze că lipseşte intenţia care să califice această faptă ca infracţiune.

De altfel, susţinerea primei instanţe că toate bunurile şi darurile primite de inculpatul l.C., în calitatea sa de medic, de la pacientul său, inculpatul C.M., au fost din banii cu care, la rândul său, inculpatul l.C., de această dată în calitate de parte vătămată, a fost înşelat de către inculpatul C.M., şi anume sumele de 900 euro, vizând excursia fictivă din India, 9.000 RON, privind demersurile mincinoase în legătură cu carmangeria, respectiv 1.500 euro, cu referire la inducerea în eroare cu privire la costurile procedurilor vizând restituirea sumelor de bani aferente acţiunilor ce le deţinea în cadrul Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor, o atare fundamentare de esenţă vizând achitarea inculpatului pe care se bazează prima instanţă nu poate fi primită.

S-a apreciat că, în mod corect, a susţinut Parchetul că aceste împrumuturi de bani, pentru care inculpatul l.C. este parte vătămată în această cauză, nu au avut loc înainte de primirea multiplelor daruri şi produse, în calitatea sa de medic, de la inculpatul C.M., internat în spital sub supravegherea sa, deoarece din probele administrate în cauză, concluzia Curţii a fost aceea că o parte din astfel de bunuri, este adevărat într-un cuantum mai mic, au fost date de către inculpatul C.M. înainte de a-l induce în eroare cu privire la sumele de bani menţionate mai sus, de această dată pe partea vătămată l.C.

De altfel, prima instanţă a plasat în mod greşit acordarea unor astfel de împrumuturi cât mai aproape de momentul internării inculpatului C.M. în spitalul unde era tratat de inculpatul l.C., internare care a avut loc la data de 14 decembrie 2011 şi a sfârşit la data de 21 ianuarie 2012, cuprinzând finalul anului 2011 şi începutul anului 2012 cu toate sărbătorile de iarnă din această perioadă.

Astfel, în mod greşit a susţinut prima instanţă că o primă discuţie a avut loc între medicul curant - inculpatul l.C. - şi pacientul său - inculpatul C.M. -, în data de 19 decembrie 2011, discuţie în legătură cu efectuarea unei excursii în India de către inculpatul l.C. pentru care inculpatul C.M. s-a oferit el să facă rost de bilete, şi anume în total suma de 900 euro pe care i-a primit de la inculpatul l.C., deoarece din convorbirile înregistrate în această cauză, convorbiri ce au avut loc în data de 29 decembrie 2011, rezultă că o atare discuţie a avut loc în jurul datei de 29 decembrie 2011.

De altfel, din probele administrate în cauză a rezultat că un prim act al infracţiunii de înşelăciune săvârşită în dauna inculpatului l.C., ca parte vătămată, de către inculpatul C.M. este acesta vizând demersurile mincinoase pentru efectuarea unei excursii în India, în schimbul sumei de 900 euro, după ce în prealabil, aşa cum a procedat şi în situaţia altor părţi vătămate din această cauză, a izbutit să câştige încrederea medicului l.C. prin comportamentul său şi afirmaţiile sale cu relaţiile pe care le are, ceea ce a condus la darea unor sume de bani inculpatului C.C. de către inculpatul l.C., cum este suma de 900 euro, precum şi celelalte sume menţionate de 9.000 RON, respectiv 1.500 euro.

S-a constatat că din cronologia modului de desfăşurare a activităţilor infracţionale arătate în sinteză în situaţia de fapt dispusă de către Curte, dar aşa cum rezultă cu prisosinţă din toate actele şi lucrările dosarului, toate celelalte acte de înşelăciune vizând celelalte sume arătate, au avut loc după data de 29 decembrie 2011.

De aceea, ca urmare a unor asemenea probe, Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a susţinut că discuţiile vizând suma de 900 euro primită de către inculpatul C.M., privind excursia din India, au avut loc la data de 19 decembrie 2011, şi nu la data de 29 decembrie 2011, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice privind acest aspect, fie chiar din data de 28 decembrie 2011, astfel cum susţine şi Parchetul.

A menţionat că alte probe administrate au confirmat că ulterior acestei date, probabil în intervalul 30 – 31 decembrie 2011, a avut loc şi discuţia vizând demersurile inculpatului C.M. privind restituirea de către Autoritatea de Restituire a Proprietăţilor a sumelor de bani pe care le putea primi l.C., demers mincinos în schimbul căreia inculpatul C.M. a primit suma de 1.500 euro de la inculpatul l.C.

De asemenea, din ansamblul probator al cauzei a mai rezultat că un alt act de înşelăciune, constând de această dată în obţinerea sumei de 9.000 RON de la inculpatul l.C. cu titlu de împrumut în legătură cu carmangeria a avut loc tot după data de 28 decembrie 2011 – 29 decembrie 2011, mai exact probabil în jurul datei de 03 – 04 ianuarie 2012.

De aceea, Curtea nu a reţinut susţinerea primei instanţe că astfel de acte de înşelăciune, respectiv sume de bani date de partea vătămată l.C. inculpatului C.M. ar fi avut loc la datele de 19 decembrie 2011, 22 decembrie 2011 sau în jurul acestei date de 22 decembrie 2011, pentru că, din probele administrate în cauză rezultă, aşa cum am menţionat mai sus, că aceste acte de înşelăciune au fost săvârşite în jurul datelor de 28 – 29 decembrie 2011, 30 – 31 decembrie 2011 şi 03 – 04 ianuarie 2012.

Ca urmare, Curtea a considerat că toate darurile primite de inculpatul l.C. de la inculpatul C.M., constând în produse sau alte bunuri, fie chiar până la data de 28 decembrie 2011, când a avut loc primul act de înşelăciune săvârşit de această dată de către inculpatul C.M. în dauna părţii vătămate l.C., sunt obiectul infracţiunii de luare de mită, aşa cum Parchetul l-a trimis în judecată.

Curtea, având în vedere întreg probatoriu administrat, a înlăturat susţinerea primei instanţe şi a apărării că aceste bunuri nu au fost date în considerarea actului medical pe care inculpatul l.C. - medic oftalmolog - trebuia să-l facă vizând tratarea inculpatului C.M., care suferea de afecţiuni grave la ochi, ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu, astfel că cel puţin până la această dată de 28 decembrie 2011 sunt suficiente probe că subzistă această infracţiune, în elementele ei constitutive, atât ca latură obiectivă, cât şi ca latură subiectivă, înlăturându-se totalmente susţinerea apărării că această contravaloare a bunurilor sau produselor ar fi provenit din actele de înşelăciune săvârşite de inculpatul C.M. în dauna părţii vătămate l.C., aceste acte de înşelăciune având loc, aşa cum s-a arătat, după această dată de 28 decembrie 2011.

În acest sens, Curtea a înlăturat susţinerile inculpatului l.C. din primă instanţă, cât şi ale altor martori audiaţi în cauză, cum este soţia acestuia – l.V., care plasează momentele împrumutului, mai exact ale înşelăciunilor comise în dauna inculpatului, anterior datei de 28 decembrie 2011.

S-a apreciat că relevante sunt în acest sens chiar declaraţiile inculpatului l.C. (dosar urmărire penală, cum este mai ales declaraţia, în care arată în mod expres că „înainte de data de 25 decembrie 2011 - sărbătoarea crăciunului, dată greu de a nu fi reţinută, sublinierea noastră -, nu am primit nici un fel de bunuri de la inculpat"), ceea ce dovedeşte nesinceritatea acestuia sub acest aspect, întrucât din convorbirile telefonice şi din probele administrate în cauză, inculpatul l.C. a primit astfel de bunuri începând cu data de 22 decembrie 2011, aşa cum rezultă din cele arătate mai sus.

Ca atare, Curtea, reţinând că infracţiunea de luare de mită vizează primirea de bunuri şi de produse până la data de 28 decembrie 2011 şi apreciind cu privire la valoarea unor astfel de bunuri, a constatat că aceasta este mult diminuată faţă de suma totală de 2.700 RON, cât a reţinut acuzarea pentru toate actele repetate, pe de o parte, de dare de mită săvârşită de inculpatul C.M., alături de celelalte coinculpate – R.A.C. şi C.L.A. -, iar pe de altă parte de luare de mită, săvârşite de inculpatul l.C.

În consecinţă, Curtea a reţinut că până la data de 28 decembrie 2011 au fost primite de inculpatul l.C. astfel de daruri sau produse pentru exercitarea atribuţiilor corespunzătoare de serviciu, fără a mai lua în calcul împrumuturile sau banii daţi de l.C., în calitate de parte vătămată, şi anume:

În data de 22 decembrie 2011, inculpatul l.C. a primit de la inculpatul C.M. prin intermediul inculpatelor C.L.A. şi R.A.C. mai multe bunuri, ce au fost puse direct în autoturismului, la spital, după cum urmează: un bax de C.C., un carton sticle de bere, o lădită cu portocale, o sticlă de vin L.O., o icoană, un peşte, un platou cu prăjituri. Bunurile au fost cumpărate de cele două inculpate, conform înţelegerii cu inculpatul C.M. şi a indicaţiilor acestuia şi puse în autoturismului.

De asemenea, în data de 26 decembrie 2011, în acelaşi mod, după ce la indicaţia inculpatului, inculpata C.L.A., împreună cu concubina inculpatului au cumpărat o lădită cu struguri, tot inculpata C.L.A. a dus aceste bunuri, precum şi camera de supraveghere la domiciliul l.

A doua zi, în data de 27 decembrie 2011, după ce inculpata C.L.A., la indicaţiile inculpatului C.M., a cumpărat mai multe produse, respectiv o lădiţă de roşii, o lădiţă de mere, două lăzi de ciuperci, doi pepeni, a remis aceste bunuri, tot la indicaţia inculpatului C.M., inculpatului l.C., fiind introduse în autoturismului, în timp ce acesta se afla la spital.

În data de 28 decembrie 2011, inculpatul s-a deplasat împreună cu martora O.Ş.C. la abatorul D., de unde a cumpărat o cantitate considerabilă de carne de porc, came de vită, kaiser, cârnaţi, şorici (patru saci) şi după ce inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au desfăcut etichetele produselor, inculpata C.L.A., la indicaţiile inculpatului C.M., a dus aceste produse cu autoturismul condus de martora O.Ş.C., la domiciliul inculpatului l.C., care le-a primit.

Toate aceste bunuri sau produse au rezultat fără dubiu din probatoriul administrat în acuză, aşa cum a fost reliefat sintetic mai sus, dar şi mult mai nuanţat în considerentele hotărârii atacate şi, în raport de valoarea acestor bunuri şi nu de valoarea totală apreciată de Parchet ca fiind de 2.700 RON, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea va aprecia asupra infracţiunii de luare de mită, considerând, fără dubiu, că subzistă intenţia şi în plan subiectiv, vizând această infracţiune în contrast cu prima instanţă, în care a arătat că nu subzistă intenţia, cu consecinţa achitării greşite a inculpatului l.C., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea a constatat astfel că bunurile primite de inculpat, până la această dată, de 28 decembrie 2011, prezentate mai sus, nu au valoare atât de mare, astfel că, în aprecierea existenţei infracţiunii de luare de mită va avea în vedere şi acest aspect.

Însă, corelat, Curtea nu a făcut abstracţie de calitatea de parte vătămată pe care o are inculpatul l.C., în raport de infracţiunile de înşelăciune săvârşite de către inculpatul C.M., prin care inculpatul l.C. a fost prejudiciat cu sume extrem de mari, de 2.400 euro şi 9.000 RON, aşa cum a rezultat din despăgubirile civile pe care prima instanţă i le-a acordat tot în această cauză, sumele făcând obiectul infracţiunii de luare de mită, constând în contravaloarea bunurilor primite drept mită de la inculpatul C.M., fiind mult mai mici decât cele date aceluiaşi inculpat, de această dată de medicul l.C., în calitate de parte vătămată, victimă a săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în dauna sa, de către inculpatul C.M.

De altfel, inculpatul l.C., în calitatea sa de medic oftalmolog, nu şi-a dat seama de la bun început, atunci când l-a internat pe inculpatul C.M., care avea efectiv afecţiuni grave la ochi, că acesta face tot posibilul pentru a-i capta atenţia, încrederea, apropierea, prin afişarea de relaţii cu persoane importante, precum şi prin diverse daruri sau bunuri, chiar excesiv date în considerarea actului medical de a fi tratat mai bine, sau pentru a-l învoi din spital, fără să poată să aibă o atitudine fermă de a nu primi, totul fiind un adevărat scenariu, creat de inculpatul C.M. şi cu ajutorul concubinei sale, inculpata R.A.C. sau a fiicei sale C.L.A., pentru ca inculpatul l.C. - ca de altfel aproape toate părţile vătămate din acest dosar -, să devină victimă a unor astfel de fapte de înşelăciune, urmarea cărora inculpatul C.M. primise sume de bani, cum sunt cele menţionate şi cu referire la partea vătămată inculpat l.C., pe care acestuia ulterior nu le mai restituia sau le restituia într-un cuantum mai mic.

În acelaşi timp, Curtea a avut în vedere şi comportamentul inculpatului la locul său de muncă, în calitatea sa de medic, cât şi în familie şi societate, un comportament bun, inculpatul neavând antecedente penale.

Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere şi vârsta înaintată a inculpatului l.C., de 68 de ani, sănătatea sa, afectată şi ea la această vârstă.

Ca atare, luând în considerare cele arătate, vizând în concret gradul de pericol social al faptei, raportat la o valoare modică a prejudiciului ce face obiectul infracţiunii de luare de mită, la împrejurările în care fapta a fost comisă, în sensul că inculpatul l.C. a devenit victimă ulterioară a infracţiunilor de înşelăciune comise de către inculpatul C.M., după ce în prealabil a luat mită de la acesta, valoarea mitei fiind foarte mică în raport de valoarea sumelor de bani cu care a fost înşelat, la care se adaugă lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată şi sănătatea afectată, toate acestea, aşa cum au fost dezvoltate şi mai mult înainte, conduc la concluzia că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, de luare de mită, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, prin raportare la dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, în consecinţă, Curtea a admis apelul Parchetului numai sub aspectul schimbării temeiului achitării inculpatului din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.

În baza art. 91 şi art. 181 C. pen., Curtea a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, vizând criticile formulate de Parchet sub acest aspect, aşa cum au fost prezentate la început, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a obligat pe inculpatul C.M. de două ori la plata aceluiaşi prejudiciu cauzat părţii civile L.V., în sumă de 2.270 RON, înlăturând astfel dispoziţia de obligare a doua oară a inculpatului C.M. la plata aceleiaşi sume de 2.270 RON către aceeaşi parte civilă L.V.

Tot cu referire la latura civilă a cauzei, în legătură cu celelalte motive formulate, în scris de Parchet, astfel cum au fost reformulate sau susţinute oral în faţa instanţei, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate.

În acest sens, nu s-a impus obligarea inculpatului C.M. să restituie părţii vătămate N.G.D. suma de 100 euro, întrucât acesta fiind ginerele părţii vătămate C.I., o atare sumă se regăseşte în despăgubirile acordate acesteia.

De asemenea, nu a fost reţinută nici restituirea sau confiscarea sumelor de bani de la numitele H.L. şi M.M., întrucât cu referire la H.L., aceasta a dat o sumă de bani pentru nepotul său – F.M. -, regăsindu-se această sumă în cuantumul despăgubirilor civile acordate acesteia, iar cu privire la sumele provenite de la M.M., Curtea constată că o atare sumă de 300 euro dată de către aceasta inculpatului C.M. pentru a pleca în excursie în India se regăseşte în suma de 900 euro la care a fost obligat inculpatul C.M. către partea vătămată l.C. în această cauză.

Nu a fost reţinută nici ultima critică pe latura civilă a cauzei, în sensul că inculpatul C.M. a fost obligat la plata unor despăgubiri mai mici către partea civilă C.N., deoarece din probele administrate în cauză rezultă că acesta a fost despăgubit în mod corect cu sumele menţionate în hotărâre, rămase de restituit acestei părţi civile de către inculpat.

De altfel, niciuna dintre persoanele vizate în această cauză, privind latura civilă, aşa cum au fost menţionate, nu au declarat apel, ceea ce conduce la concluzia implicită că despăgubirile date acestora au fost just acordate.

Aşa fiind, faţă de cele arătate, în sensul celor mai sus expuse, au fost admise, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., atât apelul Parchetului, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării, din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi al aplicării unei amenzi administrative, în cuantumul menţionat, cât şi apelul inculpatului C.M., ca urmare a faptului că pe latura civilă a cauzei a fost înlăturată obligarea de două ori la plata aceluiaşi prejudiciu cauzat aceleiaşi părţi civile L.V.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul C.M. pe latura penală a cauzei, cât şi apelurile declarate de celelalte inculpate R.A.C. şi C.L.A., în sensul că se impune desfiinţarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât nu s-a ţinut seama de circumstanţele reale şi personale ale acestora, de starea de sănătate a inculpatului C.M., care are în întreţinere patru copii, în subsidiar solicitându-se reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat, în condiţiile art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen., Curtea a constatat că aceste susţineri nu sunt întemeiate.

Astfel, pedeapsa rezultantă care i s-a aplicat inculpatului C.M., de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., a fost, în opinia Curţii, o pedeapsă just individualizată, cu atât mai mult cu cât inculpatul pentru astfel de fapte a fost şi arestat în cauză şi, ulterior, pus în libertate şi mai are şi antecedente penale, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii primei instanţe, situaţie ce reflectă cu prisosinţă şi sub acest aspect gradul de pericol social al atâtor fapte reţinute în sarcina inculpatului, dar şi persoana inculpatului, aşa cum a fost descrisă mai înainte.

De aceea, motivele inculpatului C.M., în apelul declarat, vizând greşita individualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia sau a instituirii unei alte modalităţi de executare neprivative de libertate nu au fost primite.

Au fost respinse şi celelalte două apeluri ale inculpatelor R.A.C. şi C.L.A., concubina şi fiica inculpatului C.M., pedepsele de un 1 (an) şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatei R.A.C., respectiv, un 1 (an) închisoare aplecată inculpatei C.L.A. şi acestea în condiţiile art. 81 C. pen. sunt, în opinia Curţii fiind pedepse just individualizate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., vizând nu numai faptele mult mai puţine săvârşite de către acestea, cât şi persoana lor.

De aceea, apreciind că astfel de pedepse sunt just individualizate, aşa cum s-a arătat, Curtea a respins criticile privind majorarea pedepselor aplicate celor două inculpate, R.A.C. şi C.L.A., cât şi schimbarea modalităţii de executare, formulate de către parchet.

Aşa fiind, în ceea ce priveşte pe aceste două inculpate, mai exact apelurile declarate, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le-a respins, ca nefondate.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.

În baza art. 189 şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a obligat pe inculpatele R.A.C. şi C.L.A., cărora li s-a respins apelul, la plata sumei de câte 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 300 RON reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Totodată, admiţând apelul inculpatului C.M. pe latura civilă, Curtea, în baza art. 189 C. proc. pen., a dispus ca suma de 300 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu - inculpatul C.M., prin multiple modalităţi a încercat să amâne judecarea cauzei şi la ultimul termen acordat această cauză, aşa cum a rezultat din preambulul încheierii de amânare a pronunţării, la fel procedând, de altfel constant, şi în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul judecăţii în primă instanţă -, avocat din oficiu ce a fost desemnat anterior, în condiţiile legii, de către instanţă pentru a se finaliza judecata acestei cauze, astfel că onorariul acordat în sumă de 300 RON menţionat mai sus a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti inculpaţii C.M., C. (Fostă R.) A.C., C.L.A., l.C.

În motivele scrise, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi condamnarea inculpatului l.C. la pedeapsa închisorii în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen. din 1968 şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Recurentul inculpat C.M. a depus motive de recurs la dosar, fiind înregistrate la data de 22 noiembrie 2013, prin care a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei penale în temeiul dispoziţiilor art. 3859 pct. 12, 14 şi 172 C. proc. pen. din 1968 şi achitarea pentru faptele penale deduse judecăţii, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, având în vedere circumstanţele reale ale comiterii infracţiunilor, dar şi cele personale ale inculpatului.

În dezbateri, inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate în temeiul art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. din 1968 şi achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) şi d) C. pen. din 1969. Totodată, a solicitat redozarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor legale privind suspendarea acesteia.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, a apreciat că se impune aplicarea vechiului C. pen.

Recurenta — inculpată C. (fostă R.) A.C. nu a motivat în scris recursul. În dezbateri, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate în temeiul art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. din 1968. De asemenea, inculpata C. (fostă R.) A.C. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, a considerat că este mai favorabilă legea veche, având în vedere existenţa concursului, numărul de infracţiuni şi tratamentul sancţionator.

Recurenta - inculpată C.L.A. a transmis la dosar motivele de recurs, la data de 27 noiembrie 2013, prin e-mail, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate în baza art. 3859 pct. 13, 14 şi 172 C. proc. pen. din 1968 şi, în principal, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. pen. din 1969, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. din 1968, a solicitat redozarea pedepsei prin reţinerea art. 74 lit. b) şi c), art. 76 lit. a) C. pen. din 1969.

La data de 27 ianuarie 2014 au fost transmise prin fax motive de recurs de către aceeaşi inculpată prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. din 1968, apreciind că faptele reţinute în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, arătând că nu a avut cunoştinţă despre faptele comise de tatăl său.

Sub aspectul laturii civile, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. din 1968, a solicitat a se avea în vedere că prejudiciul nu este cert determinat, parte din datorii fiind deja achitate pe parcursul procesului, până la data pronunţării sentinţei.

În dezbateri, inculpata, prin apărător desemnat din oficiu, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) şi d) C. proc. pen. din 1968.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă a apreciat că sunt mai favorabile dispoziţiile prevăzute de vechiul C. pen.

În cuprinsul motivelor scrise depuse la dosar la data de 1 octombrie 2013, prin e-mail recurentul - inculpat I.C. a criticat greşita achitare dispusă în temeiul art. 181 C. pen. din 1969, susţinând că din probatoriu rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că a fost vătămat de către inculpatul C.M. prin demersurile mincinoase făcute de acesta, constând în inducerea şi menţinerea sa în eroare cu privire la carmangerie, cu privire la costurile procedurilor vizând restituirea sumelor de bani, aferente acţiunilor ce le deţinea în cadrul Autorităţii de Restituire a Proprietăţii şi a sumelor remise pentru excursia în India.

De asemenea, a solicitat admiterea recursului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 7 C. proc. pen., susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, iar motivarea soluţiei contrazice dispozitivul.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. din 1969 a susţinut că din actele şi lucrările dosarului se poate observa că primirea produselor direct de la inculpatul C. sau prin intermediul celor două inculpate C. (fostă R.) A.C. şi C.L.A. nu au fost în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. A arătat că primit parte din produsele în mod cu totul evident pentru împrumutul acordat.

Recurentul inculpat a susţinut că nu există probe care să fie coroborate cu interceptările telefonice din care să rezulte că a săvârşit fapta pentru care am fost trimis în judecată. Prezumţia de nevinovăţie nu a putut fi răsturnată, deşii răsturnarea nu poate fi realizată decât prin probe certe de vinovăţie, pentru aceasta fiind necesar să se administreze toate probele utile cauzei. Aflarea adevărului în procesul penal, presupune existenţa unei concordanţe pentru concluziile la care au ajuns organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei.

În dezbateri, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. din 1968 şi menţinerea sentinţei primei instanţe, susţinând că nu se face vinovat de infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la data de 3 decembrie 2013, primul termen de judecată stabilit în cauză, reprezentantul Ministerului Public a declarat că retrage recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen. din 1968, care se aplică în mod corespunzător, articol care prevede că: până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat, declaraţia de retragere putând fi făcută fie la instanţa a cărei hotărâre se atacă, fie la instanţa de apel.

Având în vedere că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Analizând recursurile declarate de inculpaţii C.M., C. (fostă R.) A.C., C.L.A., l.C., prin prisma motivelor invocate, ce se vor cenzura prin prisma dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. din 1968, dar şi din oficiu, conform alin. (3) al aceluiaşi articol invocat anterior, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. Legea veche privitoare la recurs, la care face referire norma tranzitorie este legea în vigoare la data pronunţării deciziei recurate. Astfel că în speţă sunt incidente prevederile C. proc. pen. anterior astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

În consecinţă, hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;

2. *** Abrogat

3. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate;

4. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;

7. *** Abrogat

8. *** Abrogat

9. *** Abrogat

10. *** Abrogat

11. *** Abrogat

12. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen.;

13. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

15. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost graţiată;

16. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

17. 171. *** Abrogat

172. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

18. *** Abrogat

19. *** Abrogat

20. *** Abrogat

21. *** Abrogat

Conform legii, cazurile prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 C. proc. pen. se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Conform art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

Decizia penală nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurată în cauză, a fost pronunţată de la data 24 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Se observă că recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 2 iulie 2013, stabilindu-se primul termen de judecată a recursului la data de 3 decembrie 2013.

În primul rând, instanţa constată că nu mai pot fi examinate criticile invocate de recurentul inculpat I.C. care se încadrează în dispoziţiile C. proc. pen. din 1969 în forma anterioară modificării produse de Legea nr. 2/2013, dar în prezent abrogate (art. 3859 pct. 7 C. proc. pen. din 1968, invocat în motivele scrise de către, a fost abrogat, conform art. I pct. 14 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.).

De asemenea, cazurile de casare în vigoare invocate de ceilalţi inculpaţi vor fi analizate în limitele şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen. din 1968, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în din oficiu.

În consecinţă, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. din 1968 atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. din 1968, cu consecinţa că instanţa de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Recurentul inculpat C.M. a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, în care era îndrituit a depune motivele căii de atac exercitate. Motivele invocate de către inculpat se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 şi 172 C. proc. pen. din 1968.

Recurenta - inculpată C. (fostă R.) A.C. nu a motivat în scris recursul, în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, astfel încât, Înalta Curte nu poate examina cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. deoarece ar proceda contrar dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Recurenta inculpată C.L.A. a transmis la dosar motivele de recurs, la data de 27 noiembrie 2013, prin e-mail, în termenul de 5 zile prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13, 14 şi 172 C. proc. pen. din 1968.

Recurentul inculpat I.C. a transmis la dosar motivele de recurs, la data de 1 octombrie 2013, prin e-mail, în termenul de 5 zile prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. din 1968.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen. anterior [caz de casare invocat de inculpaţii C.M., C.L.A. - solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. b), d), e) C. proc. pen. anterior pentru faptele reţinute în sarcina acestora].

Din perspectiva acestui caz de casare instanţa de recurs urmează să analizeze doar faptele reţinute de instanţa de apel care pot conduce la concluzia existenţei ilicitului penal în forma stabilită prin decizie.

Acuzaţiile referitoare la inculpatul C.M. privesc săvârşirea mai multor infracţiuni, fie de înşelăciune, fie de trafic de influenţă în dauna mai multor părţi vătămate, prejudiciul cauzat fiind recuperat în parte, părţile vătămate constituindu-se părţi civile în această cauză numai cu sumele rămase.

Astfel, în vara anului 2010, inculpatul C.M. a lăsat să se creadă de către partea vătămată Z.L., care locuia pe aceeaşi scară cu el, că are influenţă asupra patronului firmei SC D. SRL pretinzând şi primind în scopul angajării acestuia suma de 350 RON, în realitate inculpatul nefăcând nici un demers real în sensul celor convenite cu partea vătămată.

În cursul lunii mai 2011, acelaşi inculpat s-a oferit să ajute partea vătămată C.I., în legătură cu un litigiu pe care-l avea la Curtea de Apel Piteşti, susţinând că are influenţă asupra magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, solicitându-i în mai multe rânduri suma de 2800 RON în vederea soluţionării favorabile a litigiului său. De asemenea, întrucât ginerele acesteia, respectiv partea vătămată N.G.D. avea nevoie de obţinerea înscrierii unui teren în cartea funciară, inculpatul C.M. s-a oferit să rezolve şi această situaţie, primind, în acest sens, suma de 100 euro de la partea vătămată, pentru a face o intervenţie la directorul O.C.P.I. Vâlcea, aşa cum inculpatul i-a promis.

În cursul lunii decembrie 2011, inculpatul C.M. a determinat pe partea vătămată M.I. să-i remită mai multe sume de bani, şi anume 800 RON, în scopul de a-i procura ori din Bulgaria uzitând de afirmaţii mincinoase şi scenarii greu de crezut a fi nereale, printre care şi acela al întâlnirii cu partea vătămată la un restaurant-pensiune unde urmau să sosească oile, simulând, în acelaşi timp şi o convorbire cu „soţia directorului din Bulgaria" care nu era alta decât inculpata R.A.C.

De asemenea, s-a reţinut că în cursul lunii decembrie 2011, acest inculpat s-a oferit să îi obţină o pensie părţii vătămate I.V., afirmând că el cunoaşte un doctor care-i va face actele medicale şi, apoi, la casa de pensii va obţine pensia, purtând în acest sens discuţii telefonice „cu medicul N.B.", în realitate concubina sa, inculpata R.A.C., astfel că, partea vătămată i-a remis inculpatului suma de 1.000 RON.

În cursul lunilor septembrie — octombrie 2011, susţinând că are influenţă asupra directorului Băncii R.D., pentru a obţine un credit, inculpatul C.M. i-a solicitat părţii vătămate H.L., în mai multe rânduri sume de bani, în total suma de 1.600 RON, pretinzând că o va da directorului unităţii, păgubind-o, astfel, cu această sumă.

În toamna anului 2011, acelaşi inculpat i-a solicitat bani părţii vătămate F.M. să-i dea împrumut suma de 50 RON, susţinând că mama sa a decedat şi, câştigându-i încrederea, atât acestuia, cât şi mamei sale, F.E., s-a oferit să-i dea acest ajutor celei din urmă pentru a accesa un credit bancar, cerându-i suma de 270 RON, pentru acest demers, după care i-a mai solicitat 1.000 RON şi încă 200 euro pentru director, în continuare o altă sumă de 3.000 RON, întrucât creditul solicitat era mare. Creditul bancar nu a fost obţinut de către partea vătămată.

În toamna anului 2011, inculpatul C.M. s-a oferit să boteze copilul părţii vătămate P.C., cerând-i acesteia suma de 500 RON pentru a închiria un local pentru botez şi pentru a face cumpărături tot pentru botez. Partea vătămată i-a remis suma de 2.000 RON. Totodată, aflând că partea vătămată a avut un alt fiu care a decedat în urma unui accident de circulaţie şi că a obţinut o sumă de bani ca urmare a unei poliţe de asigurare, s-a oferit să obţină mai mulţi bani, pentru a legaliza acea poliţă, bani pe care-i va obţine de la o bancă, solicitându-i încă o sumă de 500 RON, pe care a şi primit-o.

S-a mai reţinut că inculpatul C.M. i-a spus părţii vătămate C.A. că soacra sa a decedat (împrejurarea de fapt neadevărată), comportându-se ca fiind vădit afectat de această situaţie, împrejurare în care i-a solicitat şi a primit de la aceasta suma de 1.000 RON, pentru scoaterea cadavrului de la morgă, după care i-a mai solicitat, primind de asemenea, suma de 1.000 RON, de această dată pentru cheltuielile de înmormântare. Totodată, inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 350 RON, susţinând nereal că are fisurat parbrizul de la autoturism şi i s-a interzis dreptul de a circula până la înlocuirea acestuia şi că nu are bani deoarece a trebuit să o înmormânteze pe soacra sa, împrejurare în care partea vătămată i-a dat şi de această dată această sumă. De asemenea, a susţinut tot în faţa aceleiaşi părţi vătămate, că are calitatea de angajat la protecţia consumatorului şi are influenţă asupra directorului Finanţelor Publice Vâlcea, pentru ca partea vătămată să fie angajată ca şofer la această instituţie, primind, astfel, de la tatăl acesteia, partea vătămată C.I., suma de 1.000 euro.

În cursul lunii august 2011, inculpatul C.M. a determinat partea vătămată R.I., ca urmare a unei înţelegeri verbale, să-i remită pentru firma sa stocul de marfă pe care societatea părţii vătămate îl avea în spaţiul respectiv, în valoare de 11.900 RON, susţinând mincinos că urmează să ridice de la bancă suma de 55.000 euro. În aceeaşi perioadă, acelaşi inculpat i-a spus părţii vătămate G.M.E. că are nevoie urgentă de bani (fapt nereal), iar aceasta i-a împrumutat suma de 2.000 RON, cu condiţia restituirii (restituire care nu a mai avut loc). De asemenea, în cursul lunii decembrie 2011, partea vătămată a fost contactată telefonic de fiica inculpatului, respectiv inculpata C.L.A., care i-a spus că tatăl său este internat în spital, într-o situaţie foarte gravă, solicitând „să îl ajute, întrucât va rămâne orb", situaţie în care partea vătămată, convinsă şi de starea fizică a inculpatului, cu care a stat şi de vorbă la spitalul unde se afla internat, i-a dat acesteia suma de 2.000 RON, pe care inculpatul, folosind ca de obicei multiple motive, nu i-a mai restituit-o.

În cursul lunii decembrie 2011, inculpatul C.M. s-a înţeles cu inculpata R.A.C., ca aceasta să meargă la C.V., care-şi desfăşura activitatea în calitate de învăţător, având-o ca elevă şi pe fiica inculpatului dintr-o relaţie anterioară, şi anume C.A.M.A. şi să-i remită bani pentru a nu-i menţiona absenţele.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului C.M. faptul că a înşelat partea vătămată L.V., solicitându-i suma de 54 RON, afirmând că este „P." de la Garda Financiară, iar ulterior, revenit la cabinetul părţii vătămate, tot în calitate de lucrător în cadrul Gărzii Financiare, i-a solicitat suma de 1.000 RON, întrucât are nevoie urgentă pentru a face „o atenţie" la directorul de bancă ca să-i aprobe un împrumut de 2 miliarde ROL pentru locuinţă. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul i-a spus părţii vătămate că tocmai decedase tatăl său în Bucureşti (afirmaţie mincinoasă), comportându-se ca fiind vădit afectat de o asemenea situaţie, împrejurare în care i-a solicitat o altă sumă de bani pentru „a-l scoate" din Bucureşti până va veni o soră a lui din Germania şi soţia lui, care lucrează la o ambasadă în Bucureşti, totul un adevărat scenariu credibil, ceea ce a determinat pe partea vătămată să aprecieze că situaţia respectivă este una reală, astfel că i-a mai dat suma de 6.300 RON. Totodată, la începutul lunii februarie 2011, partea vătămată L.V. a fost contactată telefonic de o persoană de sex feminin care s-a recomandat ca fiind soţia inculpatului şi care i-a spus că acesta este operat în Bucureşti. Inculpatul i-a solicitat un ajutor bănesc, însă partea vătămată nu i-a mai dat nicio sumă de bani, aflând ulterior, când a mers la Garda Financiară, că nu există niciun angajat cu numele de C.M.

În perioada mai — iunie 2011, inculpatul C.M. a înşelat-o pe partea vătămată C.I. afirmând că lucrează la protecţia consumatorului, a dat un examen şi a fost angajat ca jurist la finanţe şi, în aceste împrejurări, poate să o angajeze pe partea vătămată la Banca R.D. Vâlcea şi, ca atare, i-a solicitat suma de 700 RON, sumă pe care partea vătămată C.I. a primit-o de la sora sa partea vătămată C.E., cu titlu de împrumut. De asemenea, întrucât partea vătămată C.E. i-a spus că nu este definitivă pe postul de asistent medical, inculpatul a insistat şi a afirmat că are cunoştinţe importante cu ajutorul cărora îi poate rezolva părţii vătămate definitivarea pe post, astfel că, în aceste condiţii, inculpatul i-a cerut părţii vătămate suma de 200 euro, pentru realizarea demersului promis, bani pe care partea vătămată i-a şi dat după ce în prealabil s-a împrumutat de la o altă persoană. Tot în cursul lunii august, inculpatul s-a oferit să aranjeze fiicei sale promovarea examenului de bacalaureat din a doua sesiune, afirmând că are pe cineva cunoscut în comisie, pretinzând în acest scop părţii vătămate suma de 200 euro, pe care aceasta i-a remis-o inculpatului.

În vara anului 2011, inculpatul C.M. i-a solicitat părţii vătămate C.N. 1.000 euro, cu titlu de garanţie materială pentru a-l angaja pe fiul său ca şofer, aceasta remiţându-i inculpatului în două tranşe, echivalentul în RON al sumei cerute, respectiv, prima tranşă de 2.500 RON, a doua tranşă de 1.700 RON, în total 4.200 RON. De asemenea, i-a solicitat părţii vătămate suma de 200 euro, din care 100 euro urma să fie remisă directorului ARR pentru a rezolva „la urgenţă", iar 100 euro, reprezentau taxele, sumă pe care partea vătămată C.N.R. a remis-o inculpatului. Totodată, inculpatul s-a oferit să îl ajute să obţină şi fişa medicală, scop în care i-a cerut şi a primit suma de 140 RON, fără a face vreun demers în acest sens. Inculpatul i-a mai spus mincinos părţii vătămate că mama sa a murit în spital la Piteşti şi i-a cerut suma de 2.000 RON sau 400 euro, pentru a-i face mamei un cavou, însă mama sa trăieşte şi în prezent. În această situaţie, pe care a considerat-o reală, partea vătămată C.N. i-a remis inculpatului suma de 400 euro.

S-a mai reţinut că la data de 19 ianuarie 2012, inculpatul C.M. a remis inculpatei V.M.F., asistentă medicală la Secţia de Oftalmologie şi care avea, printre altele, atribuţii de a însoţi pe bolnavi la diferite examinări, suma de 20 RON pe care aceasta a primit-o, în timp ce se afla la Serviciul judeţean de medicină-legală Vâlcea, mai primind suma de 10.000 RON, de la inculpata R.A.C.

În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite de inculpatul C.M., pe relaţia cu medicul I.C. s-a reţinut că în data de 22 decembrie 2011 i-a remis acestuia, prin intermediul inculpatelor C.L.A. şi R.A.C., mai multe bunuri, un bax de C.C., un carton sticle de bere, o lădiţă cu portocale, o sticlă de vin L.O., o icoană, un peşte, un platou cu prăjituri. Bunurile au fost cumpărate de cele două inculpate, conform înţelegerii cu inculpatul C.M. La datele de 26 decembrie 2011 şi 27 decembrie 2011, în acelaşi mod, i-au mai remis anumite bunuri (o lădiţă cu struguri, o camera de supraveghere, o lădiţă de roşii, o lădiţă de mere, două lăzi de ciuperci, doi pepeni). În data de 28 decembrie 2011, inculpatul a dus la domiciliul lui I.C. mai multe produse din carne de porc, carne de vită, kaiser, cârnaţi, şorici (patru saci), iar ulterior, în data de 29 decembrie 2011, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului I.C. tobă, lebăr şi peşte, în timp ce acesta se afla la cabinetul medical individual. În data de 31 decembrie 2011, conform solicitării inculpatului C.M., inculpatele R.A.C. şi C.L.A. au mers şi au cumpărat şampanie, prăjituri şi cozonaci, pe care apoi le-au remis inculpatului I.C., la domiciliul său, prin intermediul soţiei acestuia. În acelaşi mod, în data de 03 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. i-a remis inculpatului I.C. la domiciliul său o lădiţă de clementine şi o lădiţă cu portocale. La data de 04 ianuarie 2012, i-a remis lui I.C. la domiciliul său multe produse din carne, cârnaţi, mici şi pulpă, pe care le-a ambalat în trei tăvi. La data de 06 ianuarie 2012, după ce a achiziţionat, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. a remis inculpatului I.C. produse din carne în cantitate mare, cârnaţi, şorici, carne, costiţă, reprezentând doi saci. în data de 07 ianuarie 2012, la indicaţia inculpatului C.M., inculpata C.L.A. a cumpărat o lădiţă cu mineole, o lădiţă cu clementine şi o lădiţă de roşii, pe care i le-a dus inculpatului I.C. la cabinet. În acelaşi mod, în data de 10 ianuarie 2012, precum şi în 18 ianuarie 2012, inculpatul C.M. a cumpărat şi a remis direct inculpatului I.C. o lădiţă de struguri şi doi pepeni, respectiv cârnaţi, crenvurşti, pulpă de porc şi drob la domiciliul acestuia.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul C.M., cu complicitatea inculpatei R.C., prin folosirea unei calităţi mincinoase, a determinat pe inculpatul I.C. să-i remită suma de 900 euro pentru procurarea unor bilete pentru a merge într-o excursie în India.

Totodată, a exercitat acţiuni de inducere în eroare asupra părţii vătămate I.C., prezentându-i situaţia sa personală ca una prosperă, deţinător al unei firme şi a mai multor magazine şi a unei carmangerii în Piteşti şi spunându-i acestuia că este într-o situaţie disperată, întrucât este presat să cumpere carmangeria, a determinat partea vătămată I.C. să-i remită suma de 9.000 RON. Acelaşi inculpat, care prin afirmaţii mincinoase a convins-o pe partea vătămată că este rudă apropiată cu un fost prim rninistru, V.N., şi că acesta din urmă are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Autorităţii de Restituire a Proprietăţilor pentru a intra în posesia sumelor de bani aferente acţiunilor ce le deţine, în schimbul sumei de 1.500 euro.

Referitor la inculpata C.L.A. s-a reţinut, în fapt, că alături de co-inculpata R.C., au remis bunuri şi produse medicului curant I.C. cu scopul explicit ca acesta să îndeplinească un act medical. De asemenea, l-a ajutat pe inculpatul C.M. să creeze aparenţa că va da mită medicului curant pentru a se bucura de un tratament corespunzător.

Tot în sarcina inculpatei C.L.A., s-a reţinut că în cursul lunii decembrie 2011 a contactat telefonic partea vătămată G.M.E. căreia i-a spus că inculpatul este internat în spital. Aceasta s-a deplasat la Spital, a stat de vorbă cu inculpatul, care a creat imaginea unei persoane care se află într-o stare foarte gravă, vădit afectat de situaţia în care se afla şi i-a cerut părţii vătămate „să îl ajute, întrucât va rămâne orb". C.L.A. i-a cerut părţii vătămate să îi ajute, afirmând că are nevoie de o sumă de bani pentru că medicul curant nu va interveni decât dacă îi vor da o sumă de bani. Văzând atitudinea şi afirmaţiile inculpatului şi ale fiicei sale, C.L.A., considerând că situaţia învederată de aceasta în sensul că nu i se acordă asistenţa medicală cuvenită pentru că nu îl plăteşte pe doctor este reală, partea vătămată i-a dat acesteia suma de 2.000 RON. Cu această ocazie, inculpatul a fost asigurat că banii îi vor fi restituiţi în câteva zile, atunci când la spital va veni mama inculpatului cu banii, aspect care desigur că, în realitate, nu s-a întâmplat. Partea vătămată l-a mai vizitat pe inculpat la spital şi, solicitându-i restituirea sumelor de bani, inculpatul a asigurat-o pe partea vătămată că îi va face soţiei o procură pentru a putea ridica banii din bancă, însă în realitate această procedură nu a fost dusă până la capăt, pentru că, aşa cum am arătat, inculpatul nu deţinea conturi.

Astfel, faptele inculpatului C.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), art. 255 şi art. 257 C. pen. din 1969; faptele inculpatei C. (fostă R.) A.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen., iar faptele inculpatei C.L.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen.

Prin precizarea că faptele nu există sau că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, inculpaţii C.M. şi C.L.A. au solicitat instanţei de judecată să reanalizeze situaţia de fapt, aspect imposibil de realizat în recurs. În acest sens, Înalta Curte constată că nu poate cenzura susţinerile recurenţilor inculpaţi privind latura obiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea lor.

Corespondenţa între situaţia de fapt (stabilită de către instanţa de fond şi de instanţa de apel) şi elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii C.M. şi C.L.A., poate face obiectul analizei în cadrul recursului ca a doua cale de atac, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. din 1968.

În urma acestei verificări Înalta Curte a constatat că, faptele astfel cum au fost reţinute în sarcina inculpaţilor C.M. şi C.L.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

Aşadar, criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor se constată că sunt nefondate, întrucât, astfel cum s-a arătat în mod detaliat de instanţele anterioare, din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că aceştia se fac vinovaţi de infracţiunile reţinute în sarcina lor.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. din 1968 - când inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (caz de casare invocat de către inculpata C.L.A.), Înalta Curte constată că este nefondat.

În baza acestui caz de casare instanţa de recurs poate verifica dacă faptei reţinute în sarcina inculpatei îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale pentru a fi caracterizată ca infracţiune, respectiv prevederea acestei fapte în legea penală.

Se constată că inculpata C.L.A. a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită şi pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită în relaţia cu l.C., precum şi pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune în cazul părţii vătămate G.M.E. În drept, inculpata a fost condamnată, la 1 an închisoare, în baza de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen., în relaţia cu l.C. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi 76 lit. d) C. pen., a fost condamnată la 15 zile închisoare, în relaţia cu l.C. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată la 4 luni închisoare, în cazul părţii vătămate G.M.E.

S-a reţinut că inculpata C.L.A. i-a acordat sprijin inculpatului C.M., constând în remiterea unor produse alimentare evaluate estimativ la suma de 2.745 RON (ex.: o lădiţă de portocale, un peşte, un platou de prăjituri, un bax de C.C., bere, vin) şi bunuri (ex.: o icoană, o cameră de supraveghere) medicului curant, l.C., în vederea îndeplinirii unui act medical cu care era învestit, respectiv acordarea asistenţei medicale pentru inculpatul C.M., fiind astfel complice la infracţiunea de luare de mită. În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la dare de mită, s-a reţinut că i-a acordat ajutor inculpatului C.M. ca acesta să dea bunuri şi alte produse medicului l.C., pentru ca acesta să-şi exercite corespunzător atribuţiile de serviciu faţă de inculpatul C.M., internat în spital sub supravegherea sa.

Această inculpată a mai fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea înşelăciune în relaţia cu partea vătămată G.M.E., reţinându-se că s-a prezentat la spital, unde se afla internat inculpatul C.M. intervenind la partea vătămată pentru a-i solicita ajutorul în obţinerea unor sume de bani, afirmând în mod mincinos că inculpatul va rămâne orb pentru că medicul curant nu va interveni decât dacă îi dă o sumă de bani. Partea vătămată i-a remis suma de 2.000 RON care nu i-a mai fost restituită.

Contrar celor susţinute de inculpată, în sensul că nu a conştientizat gravitatea faptelor şi nu a pus la îndoială comportamentul inculpatului C.M. (tatăl său), neputând aprecia că săvârşeşte un lucru ilicit, se reţine că pentru existenţa complicităţii este necesar ca cel care ajută sau înlesneşte comiterea faptei să dorească să coopereze la săvârşirea unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, apărarea a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior — când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (cazul de casare a fost invocat de către C.M., C.C., C.L.A.). Apărarea inculpatului C.M. a solicitat individualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare şi aplicarea unei pedepse cu suspendare, inculpata C.A.C. a solicitat reindividualizarea pedepsei şi redozarea acesteia, iar inculpata C.L.A. a solicitat reindividualizarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. b) şi c) C. pen. anterior şi reducerea pedepsei conform art. 76 lit. a) C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului exclud posibilitatea analizei criticii formulate. O analiză a acestui caz de casare a fost limitată, instanţei urmând să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la problema de drept. Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii (caz de casare a fost invocat de către inculpaţii C.M., C.L.A. şi l.C.).

Deşi inculpatul C.M. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs nu poate examina critica privind reindividualizarea pedepselor în cadrul acestui caz de casare. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă s-a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Faţă de cele ce preced, criticile referitoare la cuantumul sancţiunilor aplicate şi modalitatea de executare sunt nefondate.

Se apreciază că nu sunt fondate criticile formulate de inculpata C.L.A. în cadrul acestui caz de casare privind latura civilă a cauzei, întrucât părţile vătămate care s-au constituit părţi civile au făcut dovada deplină a prejudiciului cauzat, prin probarea acestuia cu martorii audiaţi în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat în parte, părţile vătămate constituindu-se părţi civile în această cauză numai cu sumele rămase. Astfel, inculpata C.L.A. a fost condamnată, în solidar, cu inculpatul C.M. şi cu inculpata R.A.C. la plata sumelor de 2.400 euro şi 9.000 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă l.C.

Inculpatul recurent l.C. a solicitat menţinerea sentinţei primei instanţe, prin care a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea fapta prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., susţinând că nu se face vinovat de infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Se constată că instanţa de apel a schimbat temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. din 1968, în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. din 1968 şi, în baza art. 91 şi art. 181 C. pen. din 1969, a aplicat acestuia sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

S-a reţinut, în fapt, că suma de 900 de euro primită de inculpatul C.M. de la l.C. privind excursia în India a avut loc la data de 29 decembrie 2011, iar în perioada 30-31 decembrie 2011 a primit şi suma de 1.500 euro pentru a efectua demersurile la Autoritatea de Restituire a Proprietăţilor. Un alt act de înşelătorie al inculpatului C.M. vizavi de l.C. în legătură cu carmangeria, a fost stabilit de către Curte că ar fi avut loc la datele de 03-04 ianuarie 2012. Aşadar, Curtea a stabilit că toate bunurile primite de către l.C. până la data de 28 decembrie 2011 reprezintă obiectul infracţiunii de luare de mită, astfel cum a fost trimis în judecată şi prin rechizitoriu.

Pornind de la situaţia de fapt stabilită în cauză şi care nu mai poate fi contestată în recurs, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat de către instanţa de apel că fapta inculpatului l.C., chiar dacă este prevăzută de legea penală, raportat la valoarea modică a prejudiciului şi la împrejurările în care a fost comisă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiindu-i aplicată o amendă administrativă.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că de la data pronunţării deciziei în apel - 24 mai 2013 şi până la soluţionarea recursurilor, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidenţă urmează să se analizeze dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente faţă de incriminare sau sancţiune.

Analizând succesiunea legilor penale intervenite de la data săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, când a luat naştere raportul juridic penal de conflict şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen.

Art. 215 C. pen. Anterior - Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

(4) Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

(5) Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 244 C. pen. în vigoare - Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Art. 254 C. pen. anterior - Luarea de mită

(1) Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Art. 289 C. pen. în vigoare - Luarea de mită

(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Art. 255 C. pen. anterior - Darea de mită

(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.

(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

(4) Dispoziţiile art. 254 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. (2) şi (3).

Art. 290 C. pen. în vigoare - Darea de mită

(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.

(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Art. 257 C. pen. anterior - Traficul de influenţă

(1) Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

(2) Dispoziţiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 291 C. pen. în vigoare - Traficul de influenţă

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Art. 34 C. pen. anterior - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică

(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

(..) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani; (..)

(2) Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

Art. 39 C. pen. în vigoare - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni

(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:

(..) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. (..)

Faptele pentru care inculpaţii au fost condamnaţi nu au fost dezincriminate.

Inculpatul C.M. a fost condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune - art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani. Se constată că în noul C. pen. fapta îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 şi pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani care se regăseşte în art. 291 noul C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Totodată, a mai fost condamnat şi pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar, în noua reglementare, fapta îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

Înalta Curte constată că inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., fiind contopite pedepsele în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.

În sarcina inculpatului s-a reţinut comiterea a patru infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, a şase infracţiuni prevăzute de trafic de influenţă în formă continuată şi a două infracţiuni de dare de mită în formă continuată, iar pedeapsa a fost dată în urma aplicării regulilor referitoare la concursul de infracţiuni, raportat la dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.

Deşi, pentru infracţiunea de înşelăciune legea nouă este mai favorabilă ca urmare a diminuării limitelor de pedeapsă, cu toate acestea, datorită faptului că potrivit legii noi, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni este mai aspru, se constată că, în ansamblu, legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului.

Dispoziţiile referitoare la infracţiunea continuată au corespondent în cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., care condiţionează existenţa infracţiunii în formă continuată de cazul în care este săvârşită împotriva aceluiaşi subiect pasiv.

În ceea ce priveşte concursul de infracţiuni, acesta este reglementat în noul C. pen. în cuprinsul dispoziţiilor art. 38, iar art. 39 C. pen. stabileşte modalitatea de calcul a pedepsei în situaţia concursului de infracţiuni, la alin. (1) lit. b) prevăzând "se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".

Cum în sarcina inculpatului s-a reţinut că a săvârşit infracţiuni împotriva unui număr foarte mare de victime, din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, pedepsele ce s-ar stabili conform actualei reglementări, ar duce la depăşirea cuantumului stabilit de instanţa de fond.

Aşadar, Înalta Curte reţine ca fiind mai favorabilă legea veche, inculpatul săvârşind mai multe infracţiuni în formă continuată şi în concurs real. Pentru ambele cauze de agravare legea nouă este mai severă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 35-38 noul C. pen. şi chiar dacă pentru infracţiunea de înşelăciune C. pen. în vigoare prevede un minim special mai redus (1 an închisoare), legea nouă obligă, pentru infracţiunea continuată, identitatea de subiect pasiv, condiţie care nu este îndeplinită în cauză. Legea nouă ar impune şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 lit. b) C. pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse rezultante mai severe decât cea stabilită de prima instanţă.

Referitor la inculpata C. (fostă R.) A.C., Înalta Curte reţine că a fost condamnată la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen.

Pedepsele aplicate de către prima instanţă pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestei inculpate sunt mai mici decât minimul prevăzut de noul C. pen., cu excepţia infracţiunii de înşelăciune prevăzută art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, care îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.

De asemenea, având în vedere regimul sancţionator al concursului, aşa cum este reglementat de noul C. pen., ar conduce la aplicarea unei pedepse mai mari decât cea stabilită de judecătorul fondului. Mai mult, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, pe care instanţa de fond a avut-o în vedere, nu poate fi valorificată din perspectiva legii noi, întrucât nu îşi mai găsesc aplicabilitatea în noua reglementare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei închisorii, cu privire la solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 83 noul C. pen., se constată că infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, în noua reglementare, îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Astfel, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (2) teza I C. pen., întrucât legea trebuie să prevadă pentru sancţionarea infracţiunii fie numai pedeapsa închisorii mai mică de 7 ani, fie amenda, ca pedeapsă unică sau alternativ cu închisoarea mai mică de 7 ani.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen.

Fiind analizată situaţia inculpatei C.L.A. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, se constată că legea nouă este mai severă, având în vedere regimul sancţionator al concursului de infracţiuni. Şi în cazul acesteia, noul C. pen. restrânge sfera circumstanţelor atenuante, iar cea prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, reţinută de instanţa de fond, nu mai este prevăzută, neputând fi valorificată. în consecinţă, este evident că legea mai favorabilă, sub aspectul influenţei circumstanţelor atenuante, este C. pen. din 1969.

Referitor la inculpatul I.C., Înalta Curte constată că noile reglementări nu mai prevăd sancţiunea administrativă a amenzii aplicată acestuia potrivit C. pen. din 1969 (art. 181 C. proc. pen.), această posibilitate fiind menţionată strict din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile (dispoziţiile tranzitorii prev. de art. 19 din Legea nr. 255/2013).

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că acesta critică a aprecierii gradului de pericol social al faptei nu poate fi făcută de către instanţa de recurs întrucât, aşa cum s-a precizat anterior, cazurile de casare s-au restrâns la rezolvarea chestiunilor de drept şi nu la aprecieri care au trecut prin filtrul primelor două instanţe. Aşadar, acest caz de casare nu mai poate fi analizat în urma modificărilor survenite prin Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M., C. (fostă R.) A.C., C.L.A., I.C., împotriva deciziei penale nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga fiecare dintre recurenţii inculpaţi C.M., C. (fostă R.) A.C., C.L.A., la plata a câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat I.C. la plata a 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M., C. (fostă R.) A.C., C.L.A., I.C., împotriva deciziei penale nr. 62/A din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă fiecare dintre recurenţii inculpaţi C.M., C. (fostă R.) A.C., C.L.A., la plata a câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat l.C. la plata a 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 06 ianuarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 67/2015. Penal. Plângere soluţii de...		ICCJ. Decizia nr. 716/2015. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7/2015. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs