ICCJ. Decizia nr. 1/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 1/2013
Dosar nr. 7202/1/2012
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei la executare de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 230 din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casație Și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6015/1/2012 a fost admisă cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., de revizuentul M.M. împotriva deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010.
A fost desfiinţată, în parte, decizia sus menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe revizuentul M.M. şi trimisă cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curți de Casație Și Justiție, fiind anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 5215/3/2010 şi din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinţei penale nr. 134/1998 pronunţată de Tribunalul Bihor.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M. de sub puterea mandatelor de executare a pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010 şi din 13 decembrie 2000 emis în baza sentinţei penale nr. 134/1998 pronunţată de Tribunalul Bihor, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 1451 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost luată faţă de inculpatul M.M. măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Potrivit art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) şi (12) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu ia legătura, direct sau indirect, cu niciunul dintre ceilalți inculpaţi şi martorii din cauză.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (22) şi alin. (3) C. proc. pen.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, ca rămasă fără obiect.
Pentru a decide astfel instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 134 din 8 iunie 1998 a Tribunalului Bihor, secţia penală, în baza art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei, fiind dispusă faţă de acesta şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5 ani după executarea pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 112 lit. d) C. pen. raportat la art. 116 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat astfel:
- din art. 211 alin. (3) C. pen. în art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru această infracţiune inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare;
- din art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 34 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare sporită cu trei ani, în final inculpatul executând pedeapsa de 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea, timp de 5 ani după executarea pedepsei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul H.G. la o pedeapsă de 22 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 5 ani după executarea pedepsei, potrivit art. 112 lit. d) C. pen. raportat la art. 116 C. pen. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., raportat la art. 13 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpat, astfel:
- din art. 211 alin. (3) C. pen. în art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
- din art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. şi art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., art. 35 C. pen. şi art. 13 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani închisoare sporită cu 3 ani închisoare, dispunându-se executarea, în final, a pedepsei de 25 de ani închisoare, 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi 5 ani interzicerea (ca măsură de siguranţă) de a se afla în municipiul Oradea.
În temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpata R.E.G.:
- din art. 262 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 176 lit. c), d) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., inculpata fiind condamnată la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Oradea timp de 3 ani după executarea pedepsei;
- din art. 20 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) şi art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., în art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) lit. d) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979 raportat la art. 312 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., art. 35 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, inculpata urmând a executa pedeapsa principală de 10 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (ca pedeapsă complementară) şi 3 ani interzicerea (ca măsură de siguranţă) dreptului de a se afla în municipiul Oradea după executarea pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenţia la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 4.000.000 ROL în favoarea părţii civile V.I., câte 200.000 ROL lunar în favoarea minorilor N.I.A. şi N.A.I. începând cu data de 31 octombrie 1995 până la majorat şi 10.000.000 ROL daune morale în favoarea părţii civile G.E.
S-a constatat că partea vătămată V.T. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) şi e) C. proc. pen. au fost confiscate în favoarea statului două spray-uri paralizante; în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. au fost confiscate corpurile delicte indicate în rechizitoriu. Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut, în esenţă că, inculpaţii, potrivit unui plan dinainte stabilit, aflându-se în criză de bani, au hotărât să atace persoane despre care cunoşteau că posedă mari sume de bani, inclusiv taximetrişti, pentru obţinerea sumelor de care aveau nevoie. În acest scop inculpaţii M.M. şi H.G. s-au înarmat, s-au urcat în maşina părţii vătămate N.A. împreună cu inculpata R.E.G., aplicând (primii doi inculpaţi) lovituri victimei ce au determinat decesul acesteia. Ulterior, cadavrul acesteia a fost abandonat într-o zonă relativ izolată, paza celor doi inculpaţi fiind asigurată de inculpata R.E.G.
Autoturismul condus de victimă nu a putut fi sustras datorită pierderii cheilor.
Ulterior, neatingându-şi obiectivul propus, de obţinere a unor sume de bani, inculpaţii au luat alt taxi, condus de partea vătămată V.T., au indicat zona în care doreau să ajungă, iar într-o zonă izolată inculpatul H.G. a solicitat oprirea autovehiculului, partea vătămată a coborât din autoturism, inculpata R.E.G. aplicându-i un spray paralizant pe faţă, iar inculpatul H.G. i-a aplicat o lovitură de măciucă. Partea vătămată a reuşit să fugă, iar inculpaţii s-au ascuns temporar în albia Crişului Repede, apoi au obţinut o sumă de bani prin gajarea unei verighete şi au părăsit localitatea.
Sentinţa anterior arătată a fost desfiinţată prin decizia nr. 92/A/7 mai 1999 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală, în Dosarul nr. 2211/1999, prin care au fost admise apelurile inculpaţilor.
Pedepsele rezultante au fost descontopite, au fost înlăturate sporurile aplicate şi:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 25 C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen.;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.G. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen. şi art. 211 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen.;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata R.E.G. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
Au fost contopite, în temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. a) C. pen. pedepsele de 3 ani şi 4 luni închisoare [aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.] şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Decretul 466/1976 raportat la art. 312 C. pen. cu referire la art. 13 C. pen., aplicate inculpatului H.G., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare, urmând a se executa 4 ani şi 4 luni cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 C. pen. S-a dispus menţinerea inculpatului în stare de arest şi deducerea arestului preventiv până la 7 mai 1999.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. a) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei R.E.G. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 cu referire la art. 312 alin. (1) C. pen. şi art. 13 C. pen. în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 C. pen.
Pentru inculpatul M.M. a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 C. pen. şi pentru toţi inculpaţii pedepsele complementare prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M. şi R.E.G., dacă nu sunt arestaţi sau condamnaţi în altă cauză, constatând că pedepsele aplicate au fost executate.
A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile V.I., N.I.A. şi N.A.I.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate ce nu contraveneau deciziei instanţei de apel.
S-a reţinut, în esenţă, că probele administrate în cursul urmăririi penale, a cercetării judecătoreşti şi în faţa instanţei de apel, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 176 lit. d) C. proc. pen., contradictorii într-o anumită măsură, nu sunt apte a înlătura prezumţia de nevinovăţie de care inculpaţii beneficiază. De asemenea, cu privire la infracţiunea de tâlhărie reţinută şi în sarcina inculpatului M.M. s-a constatat că nu a fost probată participarea sa, în orice calitate, la comiterea faptei.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost admis prin decizia nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, a secţiei penale, a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a reţinut că declaraţiile inculpaţilor care exprimă adevărul sunt cele din faza urmăririi penale ce se coroborează cu alte probe şi dovedesc săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor de instanţa de fond.
S-a reţinut, de asemenea, că partea vătămată V.T. a recunoscut din grup pe inculpata R.E.G. ca fiind persoana care l-a atacat, pulverizându-i în faţă un spray paralizant, aceasta fiind însoţită de un bărbat (ceea ce confirmă declaraţiile celor doi inculpaţi ce au recunoscut fapta).
Cu privire la infracţiunea de omor s-a reţinut că inculpatul M.M. şi R.E.G. au recunoscut săvârşirea faptei, urmele de sânge găsite pe haina inculpatului M.M. coroborându-se cu declaraţiile inculpaţilor; declaraţiile inculpaţilor în timpul urmăririi s-au dat în prezenţa apărătorilor, astfel că, în ansamblul său, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, impunându-se casarea deciziei instanţei de apel.
Prin sentinţa penală nr. 39 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat M.M., împotriva sentinţei penale nr. 134 din 8 iunie 1998 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 554/1996 cu motivarea că cererea de contestaţie la executare se referă la aplicarea unei pedepse nelegale, deci la o eroare judiciară, care nu poate fi înlăturată pe calea contestaţiei la executare, textul de lege fiind destul de concludent, în sensul că „cauza de micşorare a pedepsei” trebuie să fi apărut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, deci în cursul executării.
Prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2011, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a admis recursul declarat de contestatorul M.M. împotriva sentinţei susmenţionate, s-a casat, în totalitate sentinţa recurată şi, în fond, rejudecând: în baza art. 461 C. proc. pen. şi art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost admisă contestaţia la executare formulată de petentul condamnat M.M.; s-a redus pedeapsa principală rezultantă de 22 de ani închisoare la pedeapsa de 20 de ani închisoare, ca urmare a reducerii de la 22 de ani închisoare la 20 de ani închisoare, a pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea cea mai gravă, care a atras cea mai mare condamnare, respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. şi s-a menţinut sporul de 3 ani închisoare, în final pedeapsa rezultantă de executat fiind de 23 de ani închisoare.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că, aplicarea faţă de inculpatul M.M. a pedepsei de 22 de ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., săvârşită la data de 30 octombrie 1995, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a principiului legalităţii pedepsei, încălcare constând în aceea că i s-a aplicat o pedeapsă mai mare decât pedeapsa maximă ce era prevăzută de legea în vigoare la momentul comiterii faptei.
Având în vedere soluţia instanţei de recurs şi epuizarea căilor interne de atac, revizuentul condamnat M.M. a formulat cerere, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, împotriva statului român invocând:
- încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie, constând în aceea că nu a beneficiat de un proces echitabil, Curtea Supremă de Justiţie condamnând-l fără a-l audia şi în lipsa altor noi probe administrate, ulterior achitării revizuentului de instanţa de apel. A mai invocat şi faptul că, Curtea Supremă de Justiţie nu şi-a motivat decizia; deşi s-a susţinut că a recunoscut faptele în prezenţa unui avocat, a făcut acest lucru fără a fi avut posibilitatea de a beneficia înainte de o întrevedere confidenţială cu aceasta; în plus, recunoaşterile sale nu se coroborau cu nicio altă probă din dosar;
- încălcarea art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţie, constând în aceea că nu a beneficiat de asistenţă juridică efectivă pe parcursul procedurii; nu a beneficiat de dreptul de a avea întrevederi confidenţiale cu avocatul său, iar în procedura de recurs, ceilalţi doi inculpaţi şi el însuşi au fost reprezentaţi de acelaşi avocat numit din oficiu, avocat ce a solicitat doar respingerea recursului parchetului; a mai arătat că, instanţa supremă a trecut la judecarea cauzei pe fond, fără a ţine cont de una dintre propriile sale decizii anterioare, prin care se dispusese numirea a câte unui avocat din oficiu pentru fiecare inculpat;
- încălcarea art. 3, art. 5 parag. 1 şi 2, art. 6 parag. 1, 2 şi 3 lit. a), b) şi d), art. 8 şi art. 10 din Convenţie.
S-a solicitat suma de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
C.E.D.O., prin hotărârea pronunţată la 19 iunie 2012, definitivă în condiţiile art. 44 parag. 2 din Convenţie, cu privire la cererea revizuentei a stabilit următoarele:
1. A avut loc încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţie în ceea ce priveşte condamnarea petentului de către Curtea Supremă de Justiţie, fără a fi fost audiat şi fără a fi fost administrate, în mod direct probe.
2. Hotărăşte că nu are rost să analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 parag. 1 din Convenţie, vizând lipsa de motivare a hotărârii Curţii Supreme de Justiţie.
3. A avut loc o încălcare a art. 6 parag. 3 din Convenţie, în ceea ce priveşte lipsa de apărare a petentului în cadrul procedurii de recurs.
4. Hotărăşte că nu are rost să analizeze capătul de cerere întemeiat pe art. 6 parag.a 3 lit. c) din Convenţie, în ceea ce priveşte confidenţialitatea întrevederilor între petent şi avocatul său
5. Hotărăşte:
a) ca statul pârât să-i plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, suma de 5.000 de euro, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, sumă ce va fi convertită în moneda naţională a statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii C.E. valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procesuale.
6. Declară cererea inadmisibilă pentru restul capetelor de cerere şi respinge cererea de reparaţii echitabile în rest.
Prin cererea de revizuire formulată de petent, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., acesta a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1056/2000, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 557 din 11 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5215/3/2010, punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de executare al pedepsei închisorii din 16 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (5) C. proc. pen. s-a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 4332 din 7 noiembrie 2000 până la soluţionarea cererii de revizuire.
S-a arătat că a fost condamnat, în recurs, pe baza unor probe ce nu au fost coroborate cu ansamblul probator, fără administrarea de noi probe ulterior soluţiei de achitare pronunţată de instanţa de apel, fără a fi audiat şi fără a i se permite să îşi susţină punctul de vedere cu privire la recursul parchetului şi că toţi inculpaţii din cauză au beneficiat de serviciile aceluiaşi apărător din oficiu, deşi interesele lor erau contrare, astfel încât apreciază că soluţia instanţei de recurs a fost nejustificată.
Analizând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor speciale prevăzute de art. 4081 C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători a constatat că această cerere este întemeiată respectând condiţiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:
- printr-o hotărâre definitivă a C.E.D.O. s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie [în speţa art. 6 parag. 1 şi 3 lit. c)];
- consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent şi sunt reprezentate, în esenţă, de consecinţele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 şi 3 lit. c) din Convenţie;
- cererea a fost formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, revizuentul M.M. având legitimitate procesuală activă;
- cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii C.E.D.O.
Sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, s-a reţinut că, în mod independent de soluţia ce s-ar fi pronunţat în recurs, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 cu distincţiile arătate în hotărârea C.E.D.O., respectiv, neaudierea nemijlocită a revizuentului şi a coinculpaţilor şi lipsa administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluţia de condamnare, au determinat o vătămare prin pronunţarea unei soluţii de condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele, garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 şi 3 lit. c) din Convenţie.
S-a apreciat că unicul remediu apt a înlătura consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil, constatată prin hotărârea C.E.D.O., îl reprezintă desfiinţarea hotărârii instanţei de recurs şi dispunerea rejudecării cauzei de către această instanţă, cu respectarea drepturilor revizuentului.
Cu privire la cererea de suspendare a hotărârii de condamnare, formulată de revizuentul M.M., Înalta Curte a respins-o ca rămasă fără obiect, având în vedere împrejurarea că la termenul de judecată din 6 noiembrie 2012, instanţa a acordat cuvântul părţilor asupra cererii de revizuire, precum şi susţinerile apărării în sensul că a fost depăşit momentul procesual pentru ca aceasta să aibă funcţionalitate.
În vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători a dispus luarea faţă de revizuent a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen. şi art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând probe şi indicii temeinice ce nasc bănuiala plauzibilă şi rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpatul a comis faptele reţinute prin rechizitoriu. La luarea acestei măsuri, Înalta Curte a avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul are şi alte antecedente penale, aspect ce rezultă din copia certificatului de cazier judiciar depus la dosar de reprezentantul Ministerului Public.
Pe lângă obligaţiile impuse potrivit art. 145 alin. (11) lit. a)-d) şi alin. (12) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători a impus inculpatului obligaţia de a nu intra în contact cu ceilalţi inculpaţi şi martori din cauză, în condiţiile în care pe de-o parte, coinculpata S. (fostă R.) se află în stare de libertate şi, pe de altă parte, instanţa europeană a impus readministrarea probatoriului.
Analizând contestaţia la executare formulată de contestatorul M.M., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este nefondată, urmând a fi respinsă pentru cele ce se vor arata în continuare:
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a fost înregistrată la data de 13 noiembrie 2012, contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) teza I şi a II-a C. proc. pen., contestatorul M.M., solicitând a i se stabili domiciliul în Bucureşti potrivit actelor depuse la dosarul cauzei.
Înalta Curte, examinând obiectului acţiunii cu care a fost investită, în raport şi cu precizările parchetului şi ale apărătorului ales al contestatorului, constată că obiectul pricinii îl reprezintă contestaţia la executare formulată împotriva deciziei penale nr. 230 din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casație Și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6015/1/2012, întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) teza I şi a II-a C. proc. pen.
În aceste condiţii, conform dispoziţiilor art. 461 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare întemeiată pe art. 461 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, consideră că este investită legal cu judecarea prezentei cauze, fiind instanţa care a pronunţat decizia nr. 230/2012.
Prin contestaţia la executare formulată contestatorul a solicitat modificarea organului judiciar desemnat cu supravegherea subsemnatului, în sensul ca acesta să fie secţia 10 de Poliţie Bucureşti, organ judiciar în a cărei circumscripţie se află locuinţa contestatorului.
Contestaţia la executare este un mijloc procesual care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acel moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea, fără a schimba sau modifica soluţia care a dobândit autoritate de lucru judecat.
Instanţa retine că în cauză contestatorul a înţeles să formuleze contestaţie la executare motivat de faptul că ar exista o nelămurire, dar şi o împiedicare la executarea deciziei nr. 230/2012, pe de-o parte pentru că nu s-a stabilit domiciliul contestatorului în municipiul Bucureşti, astfel cum acesta a arătat în faţa instanţei de revizuire, iar, pe de altă parte, nu a fost individualizat organul judiciar desemnat cu supravegherea sa, arătând că este dificil să respecte măsura de supraveghere stabilită de instanţă, întrucât el se prezintă, atât la Politia municipiului Sf. Gheorghe, cât şi la secţia nr. 10 Poliţie Bucureşti, în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv.
Totodată, se reţine şi faptul că prin decizia penală nr. 230/2012 s-a luat faţă de contestator una din măsurile preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 C. proc. pen. pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ce urmează a fi rejudecat de secţia penală a Înaltei Curți de Casație Și Justiție, cu prim termen la data de 6 martie 2013.
Luarea unei măsuri preventive faţă de o persoană supusă unei proceduri judiciare nu are caracterul, regimul şi efectele unei pedepse, ci este o măsură pusă la dispoziţia organelor judiciare penale, pentru a preveni atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi a asigura o desfăşurare netulburată şi în ritm normal a procesului penal.
În consecinţă măsurile preventive au un caracter temporar, fiind dispuse, cel mult, până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
În cauză, motivele invocate de contestator nu se circumscriu cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care vizează situaţia în care se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 460 raportat la art. 461 C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia la executare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de contestaţie la executare formulată de contestatorul M.M. împotriva deciziei penale nr. 230 din 6 noiembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 6015/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 12/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
