ICCJ. Decizia nr. 177/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 177/2012
Dosar nr. 3181/1/2011
Şedinţa publică de la 3 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 martie 2012, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 7774/1/2011, conform art. 332 C. proc. pen. cu referire la art. 300 C. proc. pen., s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale şi legalei sesizări a instanţei.
În temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei.
S-au respins cererile de ridicare a sechestrului asigurător formulate de inculpaţii P.E., G.V., A.G.L., O.N., O.T. şi S.I.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală înregistrat sub nr. 151/D/P/2005 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimişi în judecată, între alţii, inculpaţii:
- P.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de complot faptă prevăzută şi pedepsită de art. 167 alin. (1) din C. pen.; constând în aceea că în calitate de fost director general al SC H. SA în perioada 01 ianuarie 2002 - 01 noiembrie 2003, a iniţiat şi a constituit o asociaţie infracţională împreună cu învinuiţii O.T., G.V., A.G.L. şi O.N., la care ulterior a aderat şi inculpata I.G. şi subminarea economiei naţionale faptă prevăzută şi pedepsită de art. 165 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) constând în aceea că nu a dispus în cursul lunii septembrie activarea clauzei de forţă majoră în toate contractele de furnizare a energiei electrice ci doar în contractele încheiate de societate pe piaţa reglementată, fapt ce a determinat cauzarea de prejudicii în dauna SC H. SA şi implicit pentru economia naţională; a dispus, în perioada 2002 - 2003 cumpărarea de energie electrică de la SC T. SA la preţuri mari pe care a revândut-o furnizorilor licenţiaţi şi consumatorilor eligibili la preţuri mai mici; nu a luat toate măsurile necesare, conform contractului de management încheiat, prin care se obliga să aducă la îndeplinire toate obiectivele şi criteriile de performanţă asumate, pentru facturarea întregii cantităţi de energie electrică produsă de societate în instalaţiile proprii, cu consecinţa neîncasării sumelor de bani aferente acestor cantităţi de energie; nu a dispus măsurile necesare facturării energiei electrice livrate consumatorilor eligibili şi furnizorilor licenţiaţi la preţurile stipulate în contractele încheiate ci la preţuri mai mici, exprimate în RON, urmare a folosirii de către membrii asociaţiei a unui curs de schimb valutar inferior cursului de schimb valutar mediu lunar stabilit de B.N.R. şi toate aceste manopere frauduloase, au avut drept consecinţă împiedicarea funcţionării normale a societăţii, cu rol determinant în menţinerea funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional, fapte ce au produs consecinţe de natură să submineze economia naţională şi totodată au produs o pagubă importantă economiei naţionale prin cauzarea unui prejudiciu efectiv în sumă de 134.972.613 euro;
- Ş.I.C., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale prev. şi ped. de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen., aflată în concurs ideal, prev. de art. 33 lit. b) din C. pen. cu infracţiunea de sprijinire a unei asociaţii infracţionale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., fapte constând în aceea că în calitate de Ministru al Economiei şi Comerţului a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC H. SA prin ascunderea activităţilor infracţionale săvârşite de membrii acesteia, neacţionând potrivit prerogativelor care îi incumbau, în sensul că, deşi a luat la cunoştinţă despre manifestările ilicite penale, nici nu a denunţat faptele respective, obligaţie ce îi revenea potrivit art. 170 alin. (1) C. pen., nici nu a sesizat organele judiciare, obligaţie ce îi revenea potrivit art. 263 C. pen., ci, dimpotrivă, a ajutat asociaţia constituită din învinuiţii P.E., G.V., A.G.L., O.N., O.T. şi I.G.
Verificând regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 332 C. proc. pen faţă de criticile formulate de inculpaţi prin apărători prima instanţă a apreciat că a fost legal sesizată, excepţiile invocate de aceştia fiind neîntemeiate.
Cu excepţia inculpatei I.G. care nu a criticat în niciun mod rechizitoriul şi regularitatea sa, toţi inculpaţii au criticat actul de sesizare, atât sub aspectul faptului că nu respectă rigorile cerute de lege în sensul art. 300 C. proc. pen. respectiv faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, probele pe care se întemeiază, descrierea lor şi că se face doar o reproducere a textelor de lege care incriminează aceste fapte, cât şi în sensul dispoziţiilor art. 332 C. proc. pen.
Or, din actele dosarului prima instanţă a constatat că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei”, în sensul arătat de inculpaţi prin apărători aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen. (condiţii de formă şi de conţinut), ce sunt în opinia curţii descrise şi detaliate astfel cum cer dispoziţiile procedural în materie, criticile inculpaţilor fiind nefondate.
Apărările inculpaţilor în sensul că nu se descriu faptele, că nu se arată probele în sprijinul acuzării pentru ca ulterior să arate că acesta conţine în integralitate depoziţiile martorilor din lucrări relevă practic contrariul aspect ce nu pot atrage neregularitatea actului de sesizare.
Cu referire la inculpatul S.I.C., care a invocat ca şi neregularitate, nelegală sesizare a instanţei, întrucât ambele rezoluţii de începerea urmăririi penale au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen şi că ar atrage ca o consecinţă direct restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 332 C. proc. pen., prima instanţă a apreciat nefondate criticile, întrucât actul de sesizare explică în mod detaliat modul şi modalitatea în care a fost sesizată instanţa criticile formulate de inculpat prin apărător în sensul că lipseşte actul de sesizare sunt contrazise de actele dosarului care relevă şi reflectă contrariul.
Prin Rezoluţia nr. 151/D/P/2005 din data de 03 aprilie 2007, înregistrată în Registrul special al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de toţi inculpaţii inclusiv faţă de inculpatul S.I.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale prev. şi ped. de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen. şi sprijinire a unei asociaţii infracţionale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Prin procesele-verbale din data de 12 aprilie 2007 au fost aduse la cunoştinţă învinuirile, în prezenţa apărătorilor aleşi, învinuiţilor I.G., A.G.L., L.I. şi Ş.I.C.
La data de 05 iulie 2007, Curtea Constituţională a emis Decizia nr. 665, publicată în M. Of. nr. 547/10.08.2007, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, statuând extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală şi judecată a membrilor guvernului în exerciţiu pentru infracţiunile săvârşite în această calitate şi asupra foştilor membrii ai acestuia.
În consecinţă, la data de 24 septembrie 2007, cu adresa nr. 3959/C/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a trimis Preşedintelui României o cerere de învestire a Comisiei Special instituite pentru analizarea sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului, în referire la învinuitul S.I.C., fost Ministru al Economiei şi Comerţului, pentru a se face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi persoanelor care sunt cercetate pentru fapte comise în exerciţiul funcţiei de ministru şi nu mai deţin această calitate.
Constatându-se că, după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 665 din 05 iulie 2007 a Curţii Constituţionale, exista condiţia prev. de art. 10 lit. f) C. proc. pen. (lipsa autorizării organului competent), absolut necesară pentru începerea urmăririi penale pentru un fost ministru, prin rezoluţia din data de 01 februarie 2008, s-a dispus infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale din data de 03 aprilie 2007, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul S.I.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale şi sprijinirea unei asociaţii infracţionale, prev. de art. 173 alin. (3) C. pen., rap. la art. 165 alin. (2) C. pen. şi art. 167 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.
La data de 23 ianuarie 2008, cu adresa nr. 7988 din 22 ianuarie 2008, ministrul interimar al justiţiei la acea dată, a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrată sub nr. 3959/C/2007, cererea şi documentaţia primite de la Preşedintele României, privind începerea procedurilor legale pentru urmărirea penală a învinuitului Ş.I.C., fost Ministru al Economiei şi Comerţului, fiind exprimat totodată şi un punct de vedere cu privire la necesitatea sesizării Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României, pentru a se pronunţa cu privire la declanşarea procedurilor de urmărire penală a domnului senator Ş.I.C. fost Ministru al Economiei şi Comerţului.
Asupra acestui punct de vedere, cu privire la necesitatea sesizării Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României, s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în M. Of. nr. 290/15.04.2008 care a stipulat că în aplicarea dispoziţiilor art. 109, alin. (2), teza I din Constituţie, „Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a se cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membrii ai Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau senator”.
Întrucât obţinerea avizului Senatului României în ceea ce priveşte cercetarea lui Ş.I.C. ar fi putut să necesite o durată mai mare de timp, ceea ce ar fi fost de natură să împieteze asupra celerităţii actelor de urmărire penală faţă de ceilalţi învinuiţi cercetaţi în cauză, prin Ordonanţa din 22 aprilie 2008 s-a dispus disjungerea cauzei cu referire la activităţile infracţionale desfăşurate de învinuitul Ş.I.C., disjungerea fiind înregistrată sub un nou dosar penal având numărul 151/D/P/2008.
La 23 aprilie 2008, urmare a apariţiei Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 290/15.04.2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin adresa nr. 2084/C a solicitat Parlamentului României formularea cererii de urmărire penală împotriva învinuitului S.I.C.
La 26 august 2008 Senatul României a adoptat Hotărârea nr. 39 prin care s-a cerut urmărirea penală împotriva învinuitului Ş.I.C. în Dosarul penal nr. 151/D/P/2008, hotărâre care a fost transmisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Hotărârea a fost transmisă Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de 01 septembrie 2008.
Având în vedere că avizul Senatului s-a dat într-o perioadă de timp rezonabilă, care nu a afectat celeritatea actelor de urmărire penală efectuată faţă de ceilalţi învinuiţi cercetaţi în Dosarul penal nr. 151/D/P/2005, precum şi faptul că s-a reţinut că presupusele infracţiuni comise de către învinuitul Ş.I.C. şi care au făcut obiectul Dosarului penal nr. 151/D/P/2008, au fost săvârşite pentru a ascunde presupusele infracţiuni comise de celelalte persoane cercetate în acelaşi dosar, constatându-se că între infracţiunile comise există legătură, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, prin Ordonanţa nr. 151/D/P/2008 s-a dispus reunirea cauzelor prin conexarea Dosarului penal nr. 151/D/P/2008 la Dosarul penal nr. 151/D/P/2005.
Prin Rezoluţia nr. 151/D/P/2005 din data 09 septembrie 2008 înregistrată în Registrul special al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Ş.I.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale prev. şi ped. de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen. şi sprijinire a unei asociaţii infracţionale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Prin procesul-verbal din data de 30 septembrie 2008 învinuitului Ş.I.C. i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile, în prezenţa apărătorului ales iar la data de 05 septembrie 2011 inculpaţii din prezenta cauză în prezenţa apărătorilor aleşi au semnat procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 257 rap. la art. 250 C. proc. pen.
Toată această înşiruire de date probate de actele dosarului relevă cu prisosinţă că au fost respectate întru totul dispoziţiile procedurale în ceea ce priveşte legala sesizare aşa încât nu poate fi vorba despre restituirea cauzei în vederea începerii legale a urmăririi penale sau a refacerii urmăririi penale, conform art. 332 C. proc. pen.
Nici referirea că în cauză nu s-a întocmit procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare în condiţiile legii nu este una susţinută, în cauză au fost efectuate acte premergătoare de către ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi în cauză în condiţiile legii pe baza dispoziţiilor date de procuror, delegarea fiind una legală, actele dosarului relevă neechivoc că la data de 08 februarie 2007, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, prin care, în conformitate cu prevederile art. 221 alin. (1) C. proc. pen., s-au sesizat cu privire la săvârşirea presupuselor infracţiuni cu privire la care acesta a fost trimis în judecată.
Cu referire la inculpatul P.E., s-a invocat, ca şi neregularitate a actului de sesizare excepţia nulităţii actului de sesizare, pe motiv că nu au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la sesizarea instanţei, întrucât trimiterea în judecată s-a realizat pe o bază factuală ce nu a făcut obiectul cercetării respectiv acestuia i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi i s-a adus la cunoştinţă învinuirea reţinându-i-se un prejudiciu în sumă de 421.400.000 RON, iar ulterior a fost trimis în judecată, reţinându-se ca prejudiciu suma de 536.042.020,2 RON, fără ca să se extindă urmărirea penală şi cu privire la această diferenţă de sumă şi de asemenea că i s-a încălcat dreptul la apărare şi implicit dreptul la un proces echitabil.
Cu privire la acest aspecte, prima instanţă a apreciat că nu poate fi vorba despre excepţia nulităţii actului de sesizare, astfel cum a fost numită de inculpat prin apărător, pretinsul prejudiciu reţinut în sarcina inculpatului este rezultatul expertizei finale efectuată în cauză şi cu privire la care nu exista obligaţia extinderii procesului penal, aspectul relevat de inculpat se circumscrie neechivoc noţiunii şi capitolului intitulat probele în procesul penal cu privire la care se pot face discuţii pe parcursul cercetării judecătoreşti, iar pretinsa încălcare privind dreptul la apărare vizează de asemenea aspecte ce ţin de etapa probaţiunii, aşa încât nu se impune restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale conform art. 332 C. proc. pen.
Cu privire la ceilalţi inculpaţi, criticile de neregularitate au vizat, pe lângă aspectele cu privire l-a care s-a făcut referire, respectiv conţinutul şi forma rechizitoriului şi nelegala sesizare a instanţei, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile care garantează aflarea adevărului, impunându-se potrivit art. 332 C. proc. pen refacerea urmăririi penale.
Se critică amplu şi detaliat modul în care s-a dispus efectuarea expertizei financiar contabile, apreciind inculpaţii prin apărători că s-a încălcat dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, determinând nelegala sesizare a instanţei .
Prima instanţă a apreciat că toate aspectele de nelegalitate a expertizei efectuată în cauză vizează etapa probaţiunii în procesul penal, eventualele obiecţiuni, neregularităţi ce ţin de etapa administrării probelor putând fi puse în discuţie în cadrul procesului penal unde se poate aprecia asupra oportunităţii acestora şi nu pot fi invocate ca şi nulităţi absolute.
Aprecierile personale cu privire la modul de administrare a probelor, în speţă expertiza financiar contabilă, ţin de exercitarea modului la apărare şi nu de modul de sesizare a instanţei, ne aflăm, atât practic, cât şi teoretic în prezenţa a două instituţii distincte, iar ipoteza prezentată de inculpaţi prin apărător nu-şi găseşte aplicarea în speţa de faţă în sensul art. 332 C. proc. pen.
Toate apărările efectuate în cauză vizează nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală cu referire strictă la aspecte ce ţin de etapa probaţiunii, aşa încât în raport cu argumentele prezentate, prima instanţă a constatat că nu este întemeiată susţinerea apărării, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei, deoarece instanţa nu a fost legal sesizată.
Cu privire la măsura sechestrului asigurător dispusă în cauză şi contestată de inculpaţi prima instanţă a constatat următoarele:
În vederea recuperării prejudiciului, s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile, imobile şi sume de bani ale inculpaţilor, în sumă totală de 61.977,5868 RON, 401.787,03 euro şi 1.780,63 dolari SUA.
Astfel, alături de alţi inculpaţi:
- inculpatului P.E., prin Ordonanţa nr. 151/D/P/2005 din data de 21 februarie 2011 şi respectiv din data de 05 mai 2011, i s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri şi sume de bani din conturi bancare în valoare totală de 31.079,0549 RON, 780,63 dolari SUA şi 123.655,76 euro după cum urmează:
- apartament situat în Bucureşti cu o valoare de impozitare de 2.041,5564 RON.
- casă cu suprafaţă desfăşurată de 556,44 m.p. şi anexa cu suprafaţă desfăşurată de 54 m.p. cu valoare de impunere de 174,5973 RON, teren curţi construcţii . 6.900 mp., teren arabil 2.200 m.p., vie - 1000 m.p. şi livadă 2.700 m.p. situate în Slatina, str. P., judeţul Olt;
- imobil format din teren în suprafaţă de 1.221 m.p. şi o clădire situată pe acest teren, compusă din parter şi etaj, situate în Breaza, str. E., judeţul Prahova cu o valoare de aproximativ 70.000 euro;
- autoturism marca V.T. având o valoare de aproximativ 50.000 euro;
- autoturismul marca J.;
- 492,1692 RON şi 3.070,68 euro în conturile de la B.R.D. G.S.G. SA - Sucursala Slatina;
- 585,08 euro, 780,63 dolari SUA, 14.085,5992 RON în conturile de la B.C.R. SA;
- inculpatului Ş.I.C., prin Ordonanţa nr. 151/D/P/2005 din data de 21 februarie 2011 şi respectiv din data de 05 mai 2011, i s-a aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri şi sume de bani din conturi bancare în valoare totală de 1.216,8871 RON, şi 36.000 euro după cum urmează:
- imobil situat în C.F., sector 1 Bucureşti cu o valoare de impunere de 1.216,4593 RON;
- autoturism marca V, cu o valoare de aproximativ 15.000 euro;
- terenul în suprafaţă de 1.150 m.p. situat în intravilanul comunei Grădinari, judeţul Giurgiu, imobil locuinţă în suprafaţă desfăşurată de 41 m.p. cu o valoare impozabilă de 5.032 RON, situat în comuna Grădinari, judeţul Giurgiu şi teren în suprafaţă de 900 m.p. situat în intravilanul arabil al comunei Grădinari, judeţul Giurgiu, toate cu o valoare de aproximativ 21.000 euro;
- 42,78 RON în contul de la U.C.Ţ.B. SA.
Prima instanţă a apreciat că toate criticile formulate de inculpaţi la acest moment procesual sunt neîntemeiate:
Susţinerile inculpatului S.I.C., prin care se solicită ridicarea sechestrului vizează apărări ce ţin de fondul cauzei, prin solicitarea formulată analizându-se practic infracţiunile reţinute în sarcina acestuia în sensul nevinovăţiei sale sau a nemotivării în detaliu a acestei măsuri şi nu care sunt considerentele pentru care nu s-ar mai justifica această măsură, care în opinia curţii este la acest moment procesual conformă şi în concordanţă cu rolul şi scopul procesului penal.
Critica inculpatului P.E. cu privire la această măsură în sensul că nu s-au precizat complet bunurile indisponibilizate şi că instanţa nu va putea soluţiona cererile referitoare la măsura sechestrului asigurător decât în limita actului de sesizare sunt de asemenea aspecte ce ţin de probaţiune şi nu pot fi încadrate drept vicii.
De asemenea nici criticile formulate de ceilalţi inculpaţi nu-şi găsesc corespondent în actele dosarului, în raport cu presupusele fapte reţinute a fi comise de inculpaţi luarea acestei măsuri este una justificată în acest stadiu.
Prima instanţă a apreciat că măsura sechestrului asigurător apare ca justificată, valoarea sumelor şi bunurilor indisponibilizate fiind conforme scopului şi sensului legii, având în vedere faptul că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor presupun, până în acest moment, un eventual prejudiciu.
Faţă de toate aceste aspecte, a apreciat că măsura sechestrului asigurător este legală, justificată motiv pentru care a respins cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulate de inculpaţi în cauză.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii S.I.C. şi P.E.
Concluziile apărătorilor aleşi, ale reprezentantului parchetului, ale reprezentantului intimatei părţi civile, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului S.I.C. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Recurentul inculpat P.E. a declarat, la data de 2 aprilie 2012, recurs împotriva încheierii din 30 martie 2012, prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., astfel cum rezultă din declaraţia de recurs.
La data de 7 mai 2012, la primul termen fixat pentru judecarea cauzei, avocat B.M. a depus pentru recurentul inculpat P.E., motive de recurs, prin care s-a solicitat, în baza art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, ridicarea măsurii sechestrului asigurător prin care s-a dispus indisponibilizarea bunurilor inculpatului.
Recurentul inculpat S.I.C. a depus, la data de 3 septembrie 2012, prin apărător ales, M.G., motive de recurs prin care, a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 3856 alin. (3) raportat la art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei împotriva măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 151/D/P/2005 din data de 21 februarie 2011 şi din data de 5 mai 2011 şi pe cale de consecinţă, să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului.
S-a susţinut că, în ceea ce priveşte prima infracţiune, cea de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale, chiar dacă starea de fapt prezentată de procuror în rechizitoriu ar fi în concordanţă cu adevărul obiectiv, ea nu are nicio legătură cu presupusul prejudiciu cauzat de presupuşii autori ai infracţiunilor cu privire la care ar fi desfăşurat activităţi de favorizare ori de sprijinire.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune, cea de sprijinire a unei asociaţii infracţionale, a solicitat să se constate că în mod obiectiv nu putea avea vreo contribuţie la producerea prejudiciului; activităţile de sprijinire sunt concomitente sau anterioare unei infracţiuni, or, procurorul a reţinut în rechizitoriu că activităţile infracţionale ale autorilor infracţiunilor de subminare a economiei naţionale şi complot s-au desfăşurat în perioada anilor 2003 - 2005, iar faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite în anul 2006.
La termenul din data de 3 septembrie 2012, reprezentantul parchetului a invocat excepţia admisibilităţii recursului declarat de inculpatul P.E., întrucât cererea de recurs formulată de acesta a fost depusă de apărătorul său, la data de 2 aprilie 2012, în conţinutul ei precizându-se în mod expres că recursul vizează încheierea din 30 martie 2012, prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la D.I.I.C.O.T.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, a excepţiilor invocate, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.E. este inadmisibil, iar recursul declarat de inculpatul S.I.C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
I. În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul P.E.:
Examinând cauza, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de inculpatul P.E. la data de 2 aprilie 2012, prin apărătorul său ales, avocat B.M., precizează în mod expres că recursul vizează încheierea din 30 aprilie 2012, prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la D.I.I.C.O.T.
Ulterior, la data de 7 mai 2012, apărătorul aceluiaşi inculpat a depus la dosar motivele de recurs, în conţinutul cărora preciza că această cale de atac vizează ridicarea sechestrului asigurător.
Înalta Curte apreciază că în această situaţie cadrul procesual este stabilit de declaraţia de recurs depusă de recurentul inculpat P.E., la data de 2 aprilie 2012, în care a fost evidenţiată expres măsura criticată, circumstanţiidu-se astfel obiectul căii de atac exercitate.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.E. este inadmisibil, întrucât din conţinutul dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., rezultă că sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3852 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Or, în contextul cauzei, încheierea prin care s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în trei zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare pentru cei lipsă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă, respectiv o încheiere prin care, între altele, s-a respins, în temeiul art. 332 cu referire la art. 300 C. proc. pen., cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale şi legalei sesizări a instanţei formulată, între alţii, de inculpatul P.E.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.E.
II. În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul S.I.C.:
Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., înregistrat sub nr. 151/D/P/2005 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, între alţii, a inculpatului S.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale prevăzută şi pedepsită de art. 173 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 165 alin. (2) C. pen., aflată în concurs ideal, prev. de art. 33 lit. b) din C. pen. cu infracţiunea de sprijinire a unei asociaţii infracţionale prev. de art. 167 alin. (1) C. pen., fapte constând în aceea că în calitate de Ministru al Economiei şi Comerţului a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC H. SA prin ascunderea activităţilor infracţionale săvârşite de membrii acesteia, neacţionând potrivit prerogativelor care îi incumbau, în sensul că, deşi a luat la cunoştinţă despre manifestările ilicite penale, nici nu a denunţat faptele respective, obligaţie ce îi revenea potrivit art. 170 alin. (1) C. pen., nici nu a sesizat organele judiciare, obligaţie ce îi revenea potrivit art. 263 C. pen., ci, dimpotrivă, a ajutat asociaţia constituită din învinuiţii P.E., G.V., A.G.L., O.N., O.T. şi I.G.
În vederea recuperării pagubei produse prin infracţiune, procurorul a dispus prin Ordonanţele nr. 151/P/D/2005 din 21 februarie 2011 şi 5 mai 2011, în baza art. 163 alin. (1), (2) şi (6), art. 164 alin. (1) şi art. 165 C. proc. pen., aplicarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin aplicarea de sechestru asupra bunurilor identificate ca aparţinând inculpatului S.I.C., în vederea reparării pagubei, până la concurenţa sumei de 536.042.020,2 RON, echivalentul a 134.972.613 euro asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 163 C. proc. pen.:
(1) Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecata şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
(2) Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei.
Înalta Curte constată că luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legii şi în considerarea unui prejudiciu stabilit de expertiza financiar contabilă în sumă de 536.042.020,2 RON.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus enunţate, precum şi infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.I.C., prejudiciul efectiv generat de presupusa săvârşire a acţiunilor sau inacţiunilor incriminate, împrejurarea că paguba materială conturată în cauză are ca premisă infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, în mod legal, procurorul a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor inculpatului, în scopul recuperării pagubei produse prin infracţiune (prejudiciu sus-menţionat stabilit de expertiza financiar contabilă).
Prin efectul lor, măsurile asigurătorii garantează executarea obligaţiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acţiunii penale şi acţiunii civile în cadrul procesului penal, funcţionalitatea lor fiind numai asiguratorie şi nu reparatorie, cum rezultă din însăşi natura acestor măsuri procesuale.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat S.I.C., reţinând că aspectele invocate de acesta constituie apărări ce privesc fondul cauzei, prin care se analizează infracţiunile reţinute în sarcina acestuia şi care nu reprezintă argumente pentru care nu s-ar mai justifica menţinerea acestei măsuri.
În consecinţă, măsura asiguratorie instituită în sarcina recurentului inculpat S.I.C. sunt conforme şi în concordanţă cu rolul şi scopul procesului penal, la acest moment procesual, astfel încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C. împotriva încheierii din 30 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 7774/1/2011.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 2/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
