ICCJ. Decizia nr. 12/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 12/2013
Dosar nr. 7836/1/2012
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10121/1/2011 au fost respinse excepţiile formulate de inculpatul G.M.
În temeiul art. 300 C. proc. pen., a fost restituită cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei.
Totodată, au fost admise plângerile formulate de petenta SC M.E. SRL şi de inculpatul G.M. împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului.
În temeiul art. 168 C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit în baza ordonanţei nr. 36/P/2008 din 16 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, asupra imobilului situat în localitatea Pogoanele Tarlaua X1, X2, X3-X4, X5-X6, X7, X8, X9, Parcela X10, X11, X12, X13, înscris în Registrul Digital de Transcripţiuni şi Inscripţiuni Imobiliare conform încheierii din 23 noiembrie 2011 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
S-a reţinut astfel că, prin rechizitoriul nr. 36/P/2008 din 20 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti au fost trimişi în judecată:
- inculpatul C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. şi la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, în perioada 2005-2006, cu ştiinţă, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi de conivenţă cu învinuitul B.D., şeful Compartimentului Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, în baza-aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a semnat titlurile de proprietate din 1 noiembrie 2005 eliberat pentru moştenitorii lui T.C. (T.A.-soţie, în prezent decedată şi E.M. fiică) şi din 10 ianuarie 2006 eliberat pentru moştenitorii lui A.C.A. (A.M.-noră), titluri prin care s-a reconstituit în mod nelegal dreptul de proprietate pentru suprafeţele de 47.371 mp în tarlaua X14, parcela X15 şi 15.989 mp în tarlaua X14, parcela X16, ambele cu vecinătăţi la drumul european E 85, în condiţiile în care, pe terenurile respective fuseseră emise anterior (în perioada 1994-iunie 2005) alte titluri de proprietate către I.E., B.V., I.D.S., V.B., B.N.C., T.S., Z.I., S.S., M.G.C., B.V.I., G.P.V., P.E., P.A., H.V., S.T.I., M.S. şi S.D. (tarlaua X14, parcela X15), respectiv către V.L. şi S.T. (tarlaua X14, parcela X16), persoane cărora le-a vătămat, astfel, interesele legale, cauzându-le un prejudiciu total în sumă de 1.956.010 ROL, obţinând, totodată, pentru E.M. şi A.M., un avantaj patrimonial constând în dobândirea, fără drept, a unor suprafeţe de teren dintr-o categorie de folosinţă superioară celei la care ar fi fost îndreptăţită A.M. („arabil”, în loc de „păşune”) şi într-o zonă de interes economic, alta decât cea unde autorii lor deţinuseră teren înainte de reconstituire (în imediata vecinătate a unui drum european), suprafeţe evaluate la suma de 2.368.550 ROL (E.M.) şi 879.395 ROL (A.M.), pe care le-au înstrăinat în beneficiul învinuitului G.M.
- inculpatul B.D., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. şi la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale), precum şi a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul B.D., în calitate de şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, la instigarea inculpatului G.M. şi de conivenţă cu inculpatul C.N., în luna octombrie 2005, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, pe tabelul parcelar al tarlalei X14, parcela X16 (racordare) întocmit anterior de el şi depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău în anul 2004, cuprinzând persoanele ce deţineau titlu de proprietate pe respectivul amplasament (I.E., B.V., I.D.S., V.B., B.N.C., T.S., Z.I., S.S., M.G.C., B.V.I., G.P.V., P.E., P.A., H.V., S.T.I., M.S. şi S.D.), poziţionate de la Nord la Sud, cu vecinătatea la Est, drum european, a adăugat la final, în mod nelegal, pe autorul T.C. (moştenitor E.M.) şi a schimbat orientarea în tarla de la Vest la Est, astfel încât doar cel din urmă a dobândit vecinătatea la drumul european, iar celorlalţi le-au fost vătămate interesele legale prin pierderea acestei vecinătăţi (dintr-o zonă cu potenţial economic), cauzându-li-se un prejudiciu în sumă de 1.306.010 ROL, avantajând-o, totodată, pe moştenitoarea lui T.C. ce a obţinut în mod nelegal, conform titlului de proprietate din 1 noiembrie 2005 emis pentru autorul său, o suprafaţă de teren într-o zonă în care nu era îndreptăţită, estimată la valoarea de 2.368.550 ROL, pe care a înstrăinat-o ulterior în beneficiul învinuitului G.M.;
Totodată, s-a reţinut că, acelaşi inculpat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna octombrie 2005, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău tabelul parcelar al tarlalei X14, parcela X16 (racordare) întocmit de el, cuprinzând persoanele ce deţineau titluri de proprietate pe respectivul amplasament orientate de la Vest la Est, astfel încât rezerva din partea de Vest a parcelei să fie localizată pe latura de Est la limita cu drumul european E85, tabel la finalul căruia a adăugat, ulterior, în mod nelegal, pe autorul A.C.A. (moştenitor A.M.), pe numele căruia a fost emis titlul de proprietate din 10 ianuarie 2006 pentru suprafaţa de 15.989 mp, în condiţiile în care pe terenul respectiv fuseseră emise deja în anul 1994, alte două titluri de proprietate pentru V.L. şi S.T., persoane cărora le-a vătămat astfel interesele legale, cauzându-le un prejudiciu în sumă de 650.000 ROL, obţinând totodată pentru A.M. un avantaj patrimonial, constând în dobândirea fără drept a respectivei suprafeţe de teren dintr-o categorie de folosinţă superioară celei la care ar fi fost îndreptăţită („arabil” în loc de „păşune”) şi într-o zonă de interes economic, alta decât cea în care autorul său deţinuse teren înainte de reconstituire, suprafaţă evaluată la suma de 879.395 ROL, înstrăinată ulterior în beneficiul învinuitului G.M.
În luna octombrie 2005, inculpatul B.D. a alterat conţinutul tabelului parcelar al tarlalei X14, parcela X15 (racordare), existent la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, prin inserarea lui T.C. şi schimbarea orientării proprietarilor în tarla, împrejurare care a produs consecinţe juridice în sensul emiterii, în mod nelegal, către moştenitorii acestuia: T.A. (în prezent decedată) şi E.M. a titlului de proprietate din 1 noiembrie 2005 pentru o suprafaţă de teren situată într-o zonă de interes economic, (în imediata vecinătate a unui drum european), la care nu erau îndreptăţiţi, suprafaţă care a fost înstrăinată în beneficiul inculpatului G.M.
De asemenea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în octombrie 2005, a alterat conţinutul tabelului parcelar al tarlalei X14, parcele X16 (racordare) existent la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău prin inserare, în mod nelegal, a lui A.C.A. în rezerva creată artificial la limita estică a parcelei în imediata vecinătate a drumului european E85, împrejurare care a produs consecinţe juridice în sensul emiterii ilegale către moştenitoarea acestuia (A.M.) a titlului de proprietate din 10 ianuarie 2006 pentru o suprafaţă de teren dintr-o categorie de folosinţă superioară celei la care era îndreptăţită şi situată într-o zonă de interes economic, suprafaţă care a fost înstrăinată în beneficiul inculpatului G.M.
- inculpatul G.M., pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial (în formă calificată), prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen. şi la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).
În fapt, s-a reţinut că, în anul 2005, l-a determinat cu intenţie pe inculpatul B.D., şef Compartiment Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei să obţină de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, în mod ilegal, titlul de proprietate din 1 noiembrie 2005 emis pe numele autorului T.C. (moştenitor E.M.) pentru o suprafaţă de 47.371 mp, situată în tarlaua X14, parcela X15 (racordare) la care acesta din urmă nu era îndreptăţit, în imediata vecinătate a unui drum european, evaluată la suma de 2.368.550 ROL, în detrimentul celorlalţi proprietari din parcela menţionată (I.E., B.V., I.D.S., V.B., B.N.C., T.S., Z.I., S.S., M.G.C., B.V.I., G.P.V., P.E., P.A., H.V., S.T.I., M.S. şi S.D.) ce au fost lipsiţi de această vecinătate şi cărora le-a fost cauzat, astfel, un prejudiciu în sumă de 1.306.010 ROL, suprafaţă pe care a dobândit-o ulterior, prin cumpărare.
Totodată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în anul 2005, l-a determinat, cu intenţie, pe inculpatul B.D., şef Compartiment Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, să obţină de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, în mod ilegal, titlul de proprietate din 10 ianuarie 2006 emis pe numele autorului A.C.A. (moştenitor A.M.) pentru o suprafaţă de 45.989 mp situată în tarlaua X14, parcela X16 (racordare) la care acesta din urmă nu era îndreptăţit, dintr-o categorie de folosinţă superioară şi în imediata vecinătate a unui drum european, evaluată la suma de 879.395 ROL, în detrimentul proprietarilor V.L. şi S.T. din parcela menţionată, care au fost lipsiţi de această vecinătate şi cărora le-a fost astfel cauzat un prejudiciu în sumă de 650.000 ROL, suprafaţă pe care a dobândit-o ulterior, prin cumpărare.
Referitor la excepţiile de neregularitate a sesizării instanţei, invocată de inculpatul G.M., Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că verificarea sesizării instanţei, conform art. 300 C. proc. pen., presupune verificarea din oficiu, la prima înfăţişare, a regularităţii actului de sesizare, iar când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii şi neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Această procedură presupune, în raport cu dispoziţiile menţionate, verificarea actului procedural scris, a rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziţie al procurorului de trimitere în judecată. Prin urmare, trebuie analizat dacă sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 262-264 C. proc. pen., referitoare la condiţiile de formă şi de conţinut ale rechizitoriului.
S-a reţinut că verificările instanţei în baza art. 300 C. proc. pen. poartă asupra actului propriu zis de sesizare al instanţei şi anume asupra condiţiilor prevăzute de lege sub aspectul conţinutului actului de sesizare şi a respectării dispoziţiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte, secţia penală a constatat că actul de sesizare nu este complet sub aspectul indicării numelui şi prenumelui persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii în proces (parte vătămată sau parte civilă) şi locul unde urmează a fi citate, aşa cum impun dispoziţiile alin. (2) al art. 263 C. proc. pen. intitulat „Cuprinsul rechizitoriului”.
1. Astfel, s-a reţinut că titlul de proprietate din 14 iunie 2005 privind suprafaţa de 5.020 mp. a fost eliberat pe numele lui G.E. şi V.I., moştenitoarele defunctei P.A.
Deşi această situaţie de fapt este reţinută în partea expozitivă a rechizitoriului, numita V.I. nu a fost identificată şi nu s-a stabilit dacă doreşte să participe în calitate de parte vătămată sau parte civilă în proces.
Simpla afirmaţie a părţii civile G.E. în sensul că este singura moştenitoare, nu creează certitudinea unei juste soluţionări a laturii civile, faţă de cuprinsul titlului de proprietate.
Aşadar, instanţa de fond a reţinut că există date că persoană vătămată alături de partea civilă G.E. este şi numita V.I. sau, eventual, moştenitorii acesteia.
2. Titlul de proprietate din 28 august 2003 a fost eliberat pe numele numitelor M.N. şi M.E.A., moştenitorii defunctului M.S.
Fiind audiată, numita A.E. s-a constituit parte civilă în cauză şi a relatat că împreună cu fraţii ei M.N. şi M.E.A., ambii decedaţi, au moştenit mai multe suprafeţe de teren plasate în intravilanul şi extravilanul comunei M., judeţul Buzău.
În speţă, instanţa de fond a constatat că nu s-au identificat eventualii moştenitori ai defuncţilor M.N. şi M.E.A. pentru a se stabili dacă participă în procesul penal şi exercită acţiunea civilă.
S-a reţinut totodată că, în expozitivul rechizitoriului, se arată că A.E. şi N.G. (fiica, respectiv nepoata lui M.S.) se consideră vătămate în interesele lor legale şi se constituie părţi civile în procesul penal, dar N.E. nu este fiica defuncţilor M.N. sau M.E.A., ci a lui A.E., dosar urmărire penală. De altfel, prima instanţă constată că, în dispozitivul actului de sesizare nu se mai reţine calitatea de parte civilă a numitei N.G., ci aceea de martor.
Ca atare s-a constatat că nu au fost identificaţi eventualii moştenitori ai defuncţilor M.N. şi M.E.A. pentru a se stabili dacă participă în proces şi dacă exercită acţiunea civilă.
3. Titlul de proprietate din 1 martie 2004 a fost eliberat pe numele lui B.C., B.I., B.A., B.P., B.M. şi T.E., moştenitorii numitei V.B.
Instanţa de fond a constatat că în dispozitivul rechizitoriului s-a reţinut ca având calitate de parte civilă numitul B.P., care a declarat că fraţii săi, B.C., B.A., B.M. şi T.E. sunt decedaţi, iar fratele B.I. este bolnav, fiind netransportabil.
Prin urmare, se constată că nu a fost identificat B.I. şi nu s-a stabilit dacă participă ca parte vătămată sau civilă în procesul penal, deşi acesta este o persoană care a suferit o vătămare materială prin presupusa faptă penală, ca şi fratele său, partea civilă B.P.
Aceeaşi vătămare materială se presupune a fi cauzată şi moştenitorilor surorii şi fraţilor decedaţi ai părţii civile B.P., care nu au fost identificaţi pentru a li se stabili calitatea de parte vătămată sau civilă în cauză.
4. Instanţa de fond a reţinut de asemenea, că moştenitorii defunctei P.E., conform titlului de proprietate din 26 august 2002 sunt E.P. (actual S.E.), P.E.A. (actual P.E.A.) şi P.C., decedat.
Ca şi în celelalte cazuri, prin actul de sesizare a instanţei, nu toţi moştenitorii persoanei pe numele căreia s-a emis titlul de proprietate, ce interesează cauza, au fost consideraţi persoane vătămate, astfel că nici succesorii lui P.C. nu au fost identificaţi pentru a se stabili dacă participă în proces ca părţi vătămate şi exercită acţiunea civilă.
Sub acest aspect, partea civilă P.E.A. a relatat că fratele său P.C. a decedat în 2008, având două fiice, una din ele fiind „R. stabilită în S.U.A., iar cea de-a doua fiind I.D. care locuieşte în Galaţi şi a fost împuternicită de sora ei să o reprezinte în demersurile de natură juridică”.
Aceleaşi elemente sunt prezentate şi de partea civilă S.E. prin declaraţia dată în faza de urmărire penală.
Aşadar, instanţa de fond a apreciat că organele de urmărire penală nu au valorificat aceste informaţii oferite de părţile civile P.E.A. şi S.E. pentru identificarea tuturor persoanelor vătămate în raport de suprafaţa de teren ce interesează cauza, proprietatea numitei P.E., conform titlului de proprietate din 26 august 2002.
5. Titlul de proprietate din 26 martie 2004 a fost eliberat pe numele lui G.G., G.I. şi G.L., moştenitorii defunctului G.P.V.
În cauză, au fost audiate P.S. (adică unul din moştenitorii defunctului G.G.) şi G.A. (adică nora persoanei împroprietărite, G.P.V., soţia defunctului G.I.), care s-au constituit părţi civile în cauză.
Prin declaraţia dată, numita G.A., a arătat că G.I. a fost soţul său care a decedat în 2009, având cu acesta patru copii: L.G., G.G.L., M.G. şi G.M.A., acesta din urmă fiind împuternicit de ceilalţi să îi reprezinte în demersurile legate de stabilirea drepturilor lor succesorale.
S-a constatat că, în pofida acestor relaţii, organul de urmărire nu a identificat persoanele vătămate şi nici nu a indicat calitatea procesuală în care acestea au înţeles să participe în proces, cu atât mai mult cu cât, pentru G.M.A., partea civilă a indicat o adresă de domiciliu.
Referitor la G.G., decedat, numita G.A. a indicat ca moştenitori pe soţia acestuia G.T. şi copii P.S., G.S. şi N.C., aceştia împuternicind-o pe P.S. să îi reprezinte în obţinerea drepturilor succesorale.
Nici în acest caz nu au fost stabilite (în funcţie şi de regulile ce guvernează materia drepturilor succesorale legale) şi identificate toate persoanele vătămate care au vocaţie în exercitarea acţiunii civile alături de acţiunea penală, după cum, aceeaşi situaţie se constată şi în ceea ce o priveşte pe numita G.L. care este menţionată în titlul de proprietate ca moştenitoare a defunctului împroprietărit G.P.V.
6. Cu referire la titlul de proprietate din 25 ianuarie 1996 instanţa de fond a reţinut că acesta a fost eliberat pe numele lui S.N. şi S.V., moştenitorii defunctei S.D.
În cauză s-a reţinut că nu au fost identificaţi moştenitorii lui S.N. despre care s-a declarat că este decedat, existând astfel un impediment în rezolvarea justă a laturii civile a cauzei datorat imposibilităţii citării şi audierii acestora în vederea exercitării acţiunii civile.
În plus, instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din declaraţia părţii vătămate S.Z., mama sa, moştenitoarea consemnată în titlul de proprietate, S.V., nu este decedată. Aşadar, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, aceasta trebuie identificată pentru a stabili dacă exercită personal sau nu acţiunea civilă.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că organul de urmărire penală a reţinut ca persoane vătămate numai pe unii dintre moştenitorii pe numele cărora au fost emise titlurile de proprietate, ori numai pe unii dintre succesorii acestora din urmă, fiind identificate şi audiate sub aspectul participării în procesul penal şi al exercitării acţiunii civile, numai unele dintre persoanele posibil îndreptăţite la despăgubiri materiale şi/sau morale.
Prin urmare, s-a considerat că în rechizitoriu nu s-a arătat numele şi prenumele tuturor persoanelor care trebuiau citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că organul de urmărire penală are obligaţia de a stabili cu exactitate cadrul procesual, părţile procesului penal, nu doar în raport de dispoziţiile care reglementează acţiunea penală, ci în funcţie şi de cele care reglementează soluţionarea acţiunii civile alăturate celei penale.
Stabilirea cadrului procesual inclusiv din perspectiva asigurării tuturor condiţiilor pentru soluţionarea justă a laturii civile, reprezintă una din cerinţele sine qua non la care trebuie să răspundă actul de sesizare a instanţei.
În speţă, s-a reţinut că, importanţa fixării cadrului procesual prin rechizitoriu rezultă din sancţiunea care poate interveni în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 15 C. proc. pen., care prevăd că persoana vătămată se poate constitui parte civilă în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare, acesta fiind momentul de debut al cercetării judecătoreşti.
În plus, s-a reţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (1) C. proc. pen., stabilesc competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în caz de deces al uneia dintre părţi, cu obligaţia introducerii în cauză a moştenitorilor acesteia.
Totodată, instanţa de fond a subliniat că, indiferent dacă o acţiune civilă este exercitată în cadrul procesului penal sau separat, în faţa unei instanţe civile, şi într-un caz şi în altul sunt incidente aceleaşi dispoziţii legale, cu atât mai mult cu cât art. 14 C. proc. pen., prevede expres că repararea pagubei, în procesul penal se face potrivit legii civile.
În acest context, s-a reţinut că instituţia solidarităţii active (când fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie) nu are incidenţă în cauză, acest tip de solidaritate fiind numai de natură convenţională, iar nu şi delictuală, astfel că o eventuală hotărâre judecătorească favorabilă părţilor civile indicate în rechizitoriu nu ar profita tuturor persoanelor vătămate, întrucât persoanele vătămate neintroduse în cauză nu au un drept de regres împotriva persoanelor vătămate constituite părţi civile în cadrul procesului penal.
Prin urmare, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că neregularitatea constatată, constând în neidentificarea tuturor persoanelor presupus vătămate şi neindicarea locului unde acestea să fie citate, nu poate fi înlăturată nici de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, date fiind situaţiile diverse ce particularizează fiecare caz în parte, care presupun investigaţii în legătură cu un număr mare de persoane, posibil la diferite instituţii şi a constatat că soluţia restituirii cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare a instanţei se impune, întrucât instanţa se află într-o imposibilitate obiectivă de a introduce în cauză persoanele vătămate, de a le cita şi a le audia sub aspectul exercitării acţiunii civile.
O eventuală complinire a acestei neregularităţi a actului de sesizare, de către instanţă, nu s-ar fi putut realiza decât cu o foarte mare întârziere, prin comparaţie cu activităţile specifice pe care le poate desfăşura organul de urmărire penală în vederea stabilirii identităţii şi locuinţei unor persoane.
Cât priveşte cererile de ridicare a sechestrului asigurător formulate de inculpatul G.M. şi persoana interesată SC M.E. SRL, Înalta Curte, secţia penală, a constatat următoarele:
Astfel cum s-a consemnat în rechizitoriu, în vederea recuperării prejudiciului cauzat părţilor civile şi confiscării speciale a avantajului patrimonial obţinut, au fost luate măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor trei inculpaţi.
Prin ordonanţa nr. 36/P/2008 emisă la data de 16 noiembrie 2011, în conformitate cu art. 163-166 C. proc. pen., art. 30-31 C. fam. şi art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 10 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 43/2002 s-a dispus, printre altele, luarea măsurii asigurătorii, constând în instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului G.M., cercetat şi pentru instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246, art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., până la concurenţa sumei totale de 5.203.955 ROL, din care, 1956.010 ROL reprezintă prejudiciul cauzat părţilor civile, iar 3247.945 ROL, constituie avantajul patrimonial obţinut prin comiterea infracţiunii.
În baza acestei ordonanţe s-a întocmit procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 17 noiembrie 2011 prin care au fost identificate bunurile mobile şi imobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător.
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a dispus:
- prin încheierea nr. 54093 din 30 noiembrie 2011 respingerea cererii de luare a inscripţiei ipotecare asupra unora din bunurile imobile identificate prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător, cu motivarea că G.M. nu mai figurează ca proprietar, iar înscrierile în cartea funciară se fac împotriva proprietarului tabular;
- prin încheierile nr. 52533 din 23 noiembrie 2011 şi nr. 110276 din 25 noiembrie 2011 admiterea cererii de luarea a inscripţiei ipotecare cu privire la imobile având ca proprietar pe G.M.;
- prin încheierea nr. 52533 din 23 noiembrie 2011 admiterea cererii cu privire la alte imobile privind pe G.M., având ca obiect Notarea sechestrului penal în Registrul Digital de Transcripţiuni şi Inscripţiuni.
La data de 23 decembrie 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Anticorupţie Ploieşti, adică la o zi după verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., plângerea inculpatului G.M. împotriva măsurii asigurătorii privind aplicarea sechestrului asupra cotei de ½ din terenuri situate în extravilanul oraşului Pogoanele, respectiv suprafeţe de 46.000 mp în tarlaua X1, parcela X10, 50.000 mp în tarlaua X2, parcela X11, 100.000 mp în tarlaua X2, parcela X11, 53.600 mp în tarlaua X1, parcela X10, 20.000 mp în tarlaua X3, X4, X5, X6, 800 mp şi 49.200 mp în tarlaua X17, parcela X18. Plângerea priveşte, de asemenea, suprafaţa de 102.000 mp compusă din 23.500 mp în tarlaua X2, parcela X11, 52.800 mp în tarlaua X7, 13.000 mp în tarlaua X8, parcela X12 şi 12700 mp în tarlaua X9, parcela X13; dar şi suprafaţa de 7350 mp în tarlaua X8, parcela X12, toate situate în extravilanul oraşului Pogoanele.
În motivarea plângerii, s-a arătat că toate aceste bunuri nu mai sunt proprietatea inculpatului, fiind înstrăinate la 15 aprilie 2011, conform contractului autentificat la Biroul Notarial Public V.V.
După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, petenta SC M.E. SRL reprezentată de administrator I.C., în conformitate cu dispoziţiile art. 168 C. proc. pen. a formulat, de asemenea, plângere împotriva măsurii asigurătorii privind aplicarea sechestrului asupra aceloraşi imobile la care s-a referit în plângerea sa, inculpatul G.M.
În plângerea formulată s-a susţinut, în esenţă, că bunurile indicate i-au fost înstrăinate valabil de G.M. la data de 15 aprilie 2011, prin contract autentic, la acea dată nefiind aplicată măsura sechestrului.
Înalta Curte, secţia penală a constatat astfel că există identitate între imobilele cu privire la care s-a solicitat ridicarea sechestrului asigurător şi cele pentru care, prin încheierea nr. 52533 din 23 noiembrie 2011, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, s-a dispus notarea sechestrului penal în Registrul Digital de Transcripţiuni şi Inscripţiuni, cu o singură excepţie, respectiv suprafaţa de 800 mp situată în extravilanul oraşului Pogoanele tarlaua X17, parcela X18 relativ la care nu s-a nota sechestrul penal.
Prin urmare, ţinând seama de faptul că, la data de 15 aprilie 2011 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat, iar sechestrul asigurător a fost aplicat la o dată ulterioară şi anume la 17 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat ca fiind întemeiată cererea formulată de SC M.E. SRL de ridicare a măsurii asigurătorii, instituită asupra suprafeţelor de teren enumerate în plângerile formulate în baza art. 168 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., criticând-o, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorilor aleşi ai intimaţilor inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al intimaţilor inculpaţi au fost consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, depuse în scris la dosar şi concluziilor orale ale reprezentantului Ministerului Public că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât, în mod greşit, prima instanţă a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.
În cauză, procurorul a arătat că, neconceptarea, în cadrul rechizitoriului, ca părţi vătămate/civile a tuturor persoanelor cuprinse în titlurile de proprietate analizate în speţă nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în sensul restituirii dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare pentru refacerea acestuia.
S-a solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 10121/1/2011 şi trimiterea cauzei instanţei de fond, pentru continuarea judecăţii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul completului de 5 judecători a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 decembrie 2012, sub nr. 7836/1/2012, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 17 septembrie 2012.
Examinând hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută cu respectarea legii şi regularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare.
Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că, verificările instanţei, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prima instanţă a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. apreciind, prin hotărârea pronunţată că, actul de sesizare nu este complet sub aspectul indicării numelui şi prenumelui persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii în proces (parte vătămată sau parte civilă) şi locul unde urmează a fi citate.
Or, din examinarea rechizitoriului nr. 36/P/2008 din 20 decembrie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen. (condiţii de formă şi de conţinut).
Astfel, potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen., „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă (...) datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată”. Instanţa de ultim control judiciar constată că rechizitoriul existent la dosar respectă dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen.
Tot astfel, conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., privite în corelaţie cu art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei”.
Din conţinutul normelor procesuale citate mai sus rezultă că instanţa, în contextul verificărilor actului de sesizare, se preocupă exclusiv de latura formală a actului şi nu de fondul cauzei care face obiectul sesizării instanţei şi care urmează a fi examinat ulterior în şedinţele de judecată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că neregularităţile invocate deşi au fost prezentate ca fiind vicii absolute ale actului de sesizare, şi care, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen. nu ar putea fi înlăturate de îndată sau prin acordarea unui termen în acest sens, fac referire, în esenţă, la nelegalitatea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, şi pe cale de consecinţă, la stabilirea cadrului procesual, situaţii care însă exced sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 263 C. proc. pen.
Verificând legalitatea actului de sesizare din perspectiva textelor de lege susmenţionate , Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceste dispoziţii au fost respectate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. care a întocmit rechizitoriul, acesta cuprinzând, după un preambul introductiv referitor la situaţia de fapt preexistentă comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor C.N., B.D. şi G.M. cu trimitere la reglementările incidente în cauză, o expunere amănunţită a activităţii desfăşurate imputate în concret fiecărui inculpat.
În cadrul acestei expuneri a activităţii infracţionale, fiecare dintre titlurile de proprietate prin care s-au reconstituit în mod nereal, drepturile de proprietate, emise sau modificate de către inculpaţii din prezenta cauză, şi care au făcut obiectul cercetărilor în cauza de faţă, a fost identificat în mod distinct, cu arătarea persoanelor în favoarea cărora a fost eliberat şi a activităţii infracţionale concrete desfăşurate de fiecare inculpat urmate de indicarea mijloacele de probă care au stat la baza reţinerii situaţiei de fapt.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine totodată că, neregularitatea constatată de instanţa de fond, constând în neidentificarea tuturor persoanelor presupus vătămate, neindicarea locului unde acestea să fie citate şi, implicit, neconceptarea acestora în cadrul rechizitoriului, putea fi înlăturată prin acordarea unui termen în acest scop, sau prin determinarea, de către instanţă, a cadrului judecăţii, cu accent pe ipoteza în care dreptul de proprietate s-a transmis la succesori.
În acest sens, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, prin procesul verbal încheiat la data de 28 noiembrie 2012 de D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat la Dosarul nr. 7836/1/2012, au fost identificate părţile civile ce urmează a fi citate în cauză.
Pentru cele mai sus arătate Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că actul de sesizare al instanţei nu poate fi apreciat ca fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor legale în materie şi că aspectul de neregularitate invocat de instanţa de fond nu este dintre acelea care atrag în mod obligatoriu restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului.
Faţă de argumentele expuse şi examinând rechizitoriul din perspectiva textelor legale sus enunţate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată ca neîntemeiată concluzia instanţei de fond privind existenţa unor „neregularităţi” ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei şi persoanelor trimise în judecată, în raport de împrejurarea că acesta nu este complet sub aspectul indicării numelui, prenumelui şi locului unde persoanele presupus vătămate ar trebui să fie citate pentru a se prezenta la instanţă.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, va admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva sentinţei nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 10121/1/2011, privind pe inculpaţii C.N., B.D. şi G.M. va casa, în parte, sentinţa penală sus-menţionată, numai cu privire la dispoziţia de restituire, în temeiul art. 300 C. proc. pen., a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei şi va dispune trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea continuării judecăţii, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva sentinţei nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 10121/1/2011, privind pe inculpaţii C.N., B.D. şi G.M.
Casează, în parte, sentinţa penală nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10121/1/2011 numai cu privire la dispoziţia de restituire, în temeiul art. 300 C. proc. pen., a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei.
Dispune trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea continuării judecăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 176/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
