ICCJ. Decizia nr. 1/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 1/2014
Dosar nr. 5550/1/2013
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2014
Asupra acţiunii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 3/P din 29 martie 2011, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 a aplicat pârâtei sancţiunea disciplinară constând în „avertisment”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din legea menţionată şi a respins acţiunea disciplinară cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din aceeaşi lege.
Recursul declarat de pârâta procuror C.M. împotriva hotărârii instanţei de disciplină a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011.
În aceeaşi cauză, procurorul C.M. a formulat două contestaţii în anulare, care au fost respinse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători; prima, ca nefondată, prin decizia nr. 438 din 5 decembrie 2011, iar a doua, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012.
La data de 19 aprilie 2012, procurorul C.M. a formulat o cerere de „constatare a nulităţii absolute” a hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, invocând dispoziţiile art. 82, coroborat cu art. 111, art. 112 şi următoarele C. proc. civ.; art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) C. proc. civ.; art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 26 iunie 2009 şi art. 723 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prin care a reiterat criticile privind tardivitatea acţiunii disciplinare şi prescripţia dreptului la acţiune al Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu prilejul dezbaterilor pe fond, petenta a precizat verbal că solicită ca această cerere să fie soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în procedura recursului, în temeiul principiului simetriei juridice, în raport cu decizia nr. 177 din 2 aprilie 2012, prin care i s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată în cauză şi şi-a completat temeiurile de drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 şi ale art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, cererea astfel cum a fost precizată.
La data de 16 iulie 2012, C.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, o nouă cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, şi a sancţiunii administrative constând în „avertisment”, care i-a fost aplicată prin hotărârea menţionată. În drept, reclamanta (petenta) a invocat dispoziţiile art. 82 coroborat cu art. 111, art. 112 şi următoarele C. proc. civ., art. 108 alin. (1), art. 105 alin. (2) şi art. 106 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 46 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, ale art. 30 alin. (7) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, ale art. 723 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi pe cele ale art. 2 din Decretul nr. 167/1958, iar, în fapt, aceasta a reiterat, în majoritate, criticile formulate în cererile anterioare.
Prin încheierea nr. 4052 din 18 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5082/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionare Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.
În atare situaţie, cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 6965/1/2012.
Prin încheierea de şedinţa camerei de consiliu de la 19 noiembrie 2012, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că a fost legal învestit cu soluţionarea cererii formulate de petenta C.M.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2013, a respins, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulităţii absolute formulate de C.M. împotriva Hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Împotriva deciziei nr. 31 din 28 ianuarie 2013, procurorul C.M. a formulat contestaţie în anulare – respinsă, ca inadmisibilă prin încheierea civilă nr. 173 din camera de consiliu de la 8 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, precum şi cerere de revizuire - respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, prin decizia civilă nr. 330 din 27 mai 2013.
La data de 2 iulie 2013, C.M. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, o nouă cerere de chemare în judecată a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă, să se constate:
- inexistenţa/nulitatea acţiunii disciplinare a Inspecţiei Judiciare nr. 43/CDP/2010, efectuată în baza art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (14) din Legea nr. 317/2004, modificată prin O.U.G. nr. 59/2009 - act normativ ce nu intrase în vigoare la data finalizării cercetării disciplinare;
- inexistenţa/nulitatea Hotărârii nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii numai în ceea ce priveşte admiterea acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa şi aplicarea sancţiunii disciplinare constând în „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004;
- inexistenţa/nulitatea sancţiunii „administrative” constând în „avertisment”, care a fost aplicată prin Hotărârea nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care ar fi lovită de nulitate absolută;
- nulitatea hotărârii nr. 240 din 9 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori; pentru necitarea obligatorie a judecătorului sau a procurorului, după caz, prevăzută de art. 37 alin. (3) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 837 din 30 septembrie 2010 şi de art. 49 din Legea nr. 317/2004 ;
- şi să fie obligat pârâtul la plata de reparaţii în sumă de 8.000 lei pentru daune morale ce i-ar fi fost provocate prin încheierea unor acte juridice lovite de nulitate absolută, precum şi
- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Prin sentinţa civilă nr. 3273 din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, formând obiectul Dosarului nr. 5550/1/2013.
În raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea acţiunii cu care a fost învestită.
Analizând acţiunea dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.
Valorificarea drepturilor procesuale ale părţilor şi liberul acces la justiţie nu pot avea loc decât în cadrul procesual stabilit de legiuitor, cu respectarea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2): „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.
Altfel spus, cererile, apărările şi excepţiile se pot formula numai prin intermediul acţiunilor şi căilor de atac exercitate, iar nu în afara acestui cadru.
În speţă, însă, reclamanta a învestit instanţa, în afara cadrului legal prevăzut, cu o acţiune având ca obiect, sub un prim aspect, constatarea inexistenţei/nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a hotărârii pronunţate de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, precum şi a sancţiunii disciplinare aplicate prin această hotărâre.
Potrivit dispoziţiilor speciale, de strictă interpretare şi aplicare, ale art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva unei astfel de hotărâri „se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare”.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit expres, prin dispoziţie imperativă, de la care nu se poate deroga, cadrul legal în care se poate exercita controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept. Această dispoziţie imperativă nu poate fi înlăturată în temeiul considerentelor de fapt şi de drept expuse în acţiune, după cum, în mod greşit, susţine reclamanta, acestea putând fi luate în examinare numai în cazul în care legiuitorul nu ar fi reglementat expres alte condiţii de exercitare a unui demers juridic.
Este de observat că, de altfel, reclamanta însăşi a utilizat deja acest mijloc procedural împotriva hotărârii nr. 3/P din 29 martie 2011 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv calea de atac a recursului.
În atare condiţii, promovarea prezentei acţiuni de către reclamantă, în temeiul textelor legale invocate, este inadmisibilă, faţă de caracterul special al Legii nr. 317/2004.
Este important de precizat faptul că, într-o primă judecată, s-a stabilit în mod irevocabil, prin decizia nr. 276 din 12 septembrie 2011, legalitatea Hotărârii nr. 3/P/2011 a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară. Prin urmare, instanţa care a soluţionat recursul a constatat că respectiva hotărâre este valabilă, neafectată de nulitate absolută.
Şi în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 240 din 29 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, situaţia este similară.
Astfel, împotriva acestei hotărâri, C.M. a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 709 din 11 octombrie 2011 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Recursul declarat de contestatoare împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin urmare, nici asupra acestei hotărâri nu poate fi exercitat un control, decizia Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anterior menţionată fiind irevocabilă.
Aceste statuări ale instanţelor nu pot fi supuse unor evaluări ulterioare printr-o nouă acţiune, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului părţilor la un proces echitabil.
În atare situaţie, în virtutea acestui principiu al stabilităţii raporturilor juridice, nicio parte nu este îndreptăţită, în astfel de cauze, să solicite un nou control al unor hotărâri, care sunt irevocabile, conform dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fie şi printr-o cerere căreia partea i-a dat o nouă calificare ori prin care s-au invocat noi temeiuri de drept.
Mai mult, prin decizia nr. 255 din 21 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a statuat deja, cu aceeaşi motivare, că o asemenea cerere nu poate fi primită.
Având în vedere că, în considerarea celor expuse relativ la capetele principale, acţiunea nu poate fi primită, se constată că nici capetele de cerere accesorii privind despăgubirile pentru daunele morale sau cheltuielile de judecată nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că acţiunea formulată de C.M. este inadmisibilă, astfel încât o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de C.M. privind constatarea: inexistenţei/nulităţii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară, ce a format obiectul Dosarului nr. 43/CDP/2010; a inexistenţei/nulităţii Hotărârii nr. 3/P/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori; a inexistenţei/nulităţii sancţiunii constând în „avertisment”, aplicată prin hotărârea nr. 3/P/2011 a Secţiei pentru procurori; a nulităţii Hotărârii nr. 240 din 9 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori; precum şi obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata de reparaţii pentru daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 13 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 124/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
