ICCJ. Decizia nr. 142/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 142/2013
Dosar nr. 2672/1/2013
Şedinţa publică de la 3 iunie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata de 2 ani.
În baza art. 81 C. pen. executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra condiţiilor privind revocarea acestei măsuri şi consecinţele ulterioare prevăzute de art. 83 C. pen. în conformitate cu dispoziţiile art. 359 C. proc. pen.
Hotărând rezolvarea acţiunii penale prin condamnare, prima instanţă a reţinut că inculpatul C.C.C., judecător la Judecătoria Piatra Neamţ, în cursul zilei de 15 octombrie 2004 s-a întâlnit cu B.C.V., căruia i-a pretins suma de 600-700 euro pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia într-o cauză penală, fiind surprins în flagrant la data de 18 octombrie 2004 urmare denunţării faptei la Serviciul Teritorial al Parchetului Naţional Anticorupţie după ce a primit cu titlu de mită, iar nu „împrumut” cum a susţinut inculpatul, suma de 500 euro.
Prin decizia penală nr. 3487 din 27 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 445/1/2007 a fost respins, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 4 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală.
Astfel, verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului în raport cu motivele invocate instanţa de control judiciar a constatat că rezolvarea acţiunii penale prin condamnarea inculpatului,în cauza de faţă este consecinţa aprecierii probelor administrate în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,operaţiune logico - juridică pe baza căreia s-a constatat că fapta dedusă judecăţii există,a fost săvârşită de inculpatul C.C.C. şi constituie infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000.
Ulterior epuizării căilor de atac prevăzute de legea naţională, prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 10473/05 inculpatul C.C.C. a reclamat relele condiţii de detenţie suportate în arestul Inspectoratului de Politie Judeţean Bacău, lipsa unei căi de atac efective pentru a contesta arestarea sa preventivă, împrejurări care au făcut ca procedura penală declanşată împotriva sa să fie inechitabilă.
Prin hotărârea pronunţată la 29 ianuarie 2013, definitivă potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 3 din Convenţie şi art. 5 § 4 din Convenţie în ceea ce priveşte echitatea procedurii desfăşurată faţă de inculpat, obligând statul român să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de 3.900 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral şi suma de 1.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esenţă, următoarele:
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie:
Invocând art. 3 din Convenţie, Curtea a constatat că reclamantul s-a plâns de relele condiţii pe care a trebuit sa le suporte în timpul detenţiei sale în arestul Inspectoratului de Politie Judeţean Bacău, din 19 octombrie 2004 până pe 7 ianuarie 2005, cu încălcarea art. 3 din Convenţie, acesta suferind efectele unei situaţii de suprapopulare în celule, întrucât împărţea celula cu alte 3 persoane, dispunând de un spaţiu individual redus de 3,13 mp. sub norma recomandată pentru celulele colective.
Totodată, s-a constatat că insuficienţa spaţiului vital s-a agravat din cauza posibilităţilor foarte limitate de a petrece timp în afara celulei, întrucât acesta era închis mare parte din zi, beneficiind de o plimbare zilnică de o ora şi de dreptul de acces la baie timp de 15 minute pe zi şi acces la duş o dată pe săptămână.
Curtea a apreciat că, în cauză, condiţiile de detenţie pe care reclamantul a trebuit să le suporte l-au supus la o experienţă de o intensitate care depăşea nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei.
Prin urmare, s-a constatat că a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 4 din Convenţie reclamantul s-a plâns de o atingere adusă principiului egalităţii armelor, subliniind că autorităţile nu au luat măsurile necesare pentru a asigura prezenţa sa la termenul din 12 noiembrie 2004 în fata Înaltei Curţi unde s-a judecat menţinerea măsurii arestării preventive.
În speţă, Curtea a constatat că, autorităţile nu şi-au îndeplinit obligaţiile de a asigura reclamantului o participare adecvată şi o apărare efectivă în timpul procedurii care s-a desfăşurat pe 12 noiembrie 2004 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, procedura a cărei soluţionare era decisivă pentru menţinerea sau încetarea detenţiei sale.
Prin urmare, s-a constatat că a fost încălcat art. 5 § 4 din Convenţie.
Ulterior datei la care hotărârea Curţii Europene a rămas definitivă, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, la data de 30 aprilie 2013, revizuentul C.C.C. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 4081 C. proc. pen., revizuirea deciziei penale nr. 3487 din 27 iunie 2007 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 445/1/2007, având în vedere că aceasta nu se poate concilia cu aspectele constatate prin hotărârea pronunţată de Curtea Europeană în cauza Catană împotriva României.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4081 C. proc. pen.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:
Raportând cererea formulată la prevederile art. 4081 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă formal condiţiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:
Cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie, hotărârea Curţii Europene ce constată aceste încălcări este definitivă, iar cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.
Cea de-a patra condiţie impusă de lege nu este însă îndeplinită, deoarece consecinţele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenţie, constatate de Curtea Europeană nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute de art. 4081 C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potenţiale efecte negative.
Într-adevăr, astfel după cum rezultă din analiza hotărârii Curţii Europene s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 5 § 4 din Convenţie, în ceea ce priveşte echitatea procedurii, apreciind că instanţa de recurs nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a asigura reclamantului o participare adecvată şi o apărare efectivă în timpul procedurii care s-a desfăşurat pe 12 noiembrie 2004 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura a cărei soluţionare era decisivă pentru menţinerea sau încetarea detenţiei sale, stabilind totodată că persoana în cauză a suferit efectele unei situaţii de suprapopulare în celule pe parcursul arestului preventiv.
Or, raportând cererea de revizuire formulată în prezenta cauză la dispoziţiile legale mai sus-menţionate şi la conţinutul hotărârii Curţii Europene Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că, deşi a existat un drept a cărei încălcare a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, consecinţele grave ale acestei încălcări nu se mai produc în prezent.
Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recunoaşterea încălcării drepturilor prevăzute de art. 5 § 4 şi art. 3 din Convenţie, precum şi suma acordată de către instanţa europeană pentru repararea prejudiciului suferit de către reclamant se înscriu în accepţiunea noţiunii de „satisfacţie echitabilă”, aşa încât apreciază că sunt suficiente pentru înlăturarea prejudiciului moral produs revizuentului sub aspectele arătate.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 4081 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen. cererea de revizuire, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 3487 din 27 iunie 2007 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 445/1/2007.
Obligă revizuentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 178/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
