ICCJ. Decizia nr. 119/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 119/2013
Dosar nr. 136/1/2013
Şedinţa publică de la 11 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători la data de 7 iunie 2012, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secţiei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului T.H.O., judecător în cadrul Judecătoriei Turda, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 [art. 99 lit. b) în actuala reglementare], precum şi a abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune, prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 [art. 99 lit. t) în actuala reglementare].
Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin hotărârea nr. 13/J din 14 noiembrie 2012, a admis acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. e) [lit. d) în reglementarea anterioară] din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat judecătorului T.H.O. sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi h) din acelaşi act normativ.
Din analiza materialului probator administrat atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi de către secţie în mod nemijlocit, instanţa de disciplină a reţinut următoarea situaţie de fapt.
A. Inspecţia Judiciară, urmare sesizării petentei Societatea Agricolă P.C. privind nerespectarea modului de instrumentare de către judecătorul T.H.O. a două cereri de suspendare provizorie a executării silite, a procedat la efectuarea unor verificări.
La data de 17 ianuarie 2012, preşedintele Curţii de Apel Cluj a înaintat Inspecţiei Judiciare o sesizare, conexată la cea mai sus menţionată, ce avea la bază rezultatul verificărilor dispuse privind activitatea profesională a judecătorului T.H.O., preşedintele Judecătoriei Turda.
Din cuprinsul acestei ultime sesizări, la data de 6 ianuarie 2012, preşedintele Tribunalului Cluj a adus la cunoştinţa conducerii Curţii de Apel Cluj împrejurarea că judecătorul T.H.O. nu înţelege să formuleze cereri de abţinere în litigiile cu a căror soluţionare este învestit, în care L.I.C. are calitatea de avocat al uneia/unora dintre părţi, deşi între cei doi există o legătură de prietenie intimă.
S-a reţinut că existenţa unei legături de prietenie intime între avocata L.I.C. şi judecătorul T.H.O. este confirmată atât de martori, cât şi de judecător.
Astfel, judecătorul a menţionat luna noiembrie ca moment al debutului relaţiei sale intime cu doamna avocat, iar apoi, cu ocazia audierii sale de către secţie, a specificat iniţial că o eventuală stare de incompatibilitate a sa în soluţionarea cauzelor în care avocat era I.L.C. s-ar fi putut contura abia la începutul anului 2012, pentru ca, apoi, să precizeze ca moment al modificării naturii relaţiei, cu posibile consecinţe asupra stării sale de incompatibilitate, sfârşitul anului 2011.
Secţia a apreciat ca nesincere aceste declaraţii ale pârâtului judecător, având în vedere lipsa lor de consecvenţă, cât şi faptul că acestea sunt contrazise de restul probelor administrate în cauză.
Instanţa de disciplină a considerat că este evident faptul că o relaţie apropiată între judecătorul în cauză şi doamna avocat a existat anterior toamnei anului 2011, moment la care a devenit notorie.
Din concluziile verificărilor efectuate în perioada 9-12 ianuarie 2012 la Judecătoria Turda, ca urmare a dispoziţiei conducerii Curţii de Apel Cluj, secţia pentru judecători, a reţinut că au fost identificate 14 cauze pe care judecătorul T.H.O. le-a soluţionat sau la a căror judecată a participat şi în care I.L.C. a avut calitatea de avocat, respectiv 9 dosare penale (Dosarele nr. 494/328/2011, 4436/328/2010, 4847/328/2010, 4103/328/2011, 641/328/2011, 6115/328/2011, 4829/328/2011, 6654/328/2011, 5480/328/2011) şi 5 dosare civile (Dosarele nr. 6956/328/2010, 4489/328/2010, 3774/328/2011, 6042/328/2011, 6041/328/2011).
T.H.O. a dobândit calitatea de judecător în anul 2008, fiind repartizat la Judecătoria Gherla, iar în data de 15 iulie 2010, urmare a examenului susţinut, a fost numit în funcţia de preşedinte al Judecătoria Turda, exercitând şi la acel moment această funcţie.
În calitate de preşedinte al instanţei, prin decizia nr. 18 din 7 aprilie 2011 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Turda, judecătorul T.H.O. a fost desemnat să soluţioneze cererile având ca obiect: înfiinţare/modificare acte constitutive, dizolvare de sindicate şi societăţi agricole, iar prin decizia Colegiului de conducere din 6 iulie 2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 99 din regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti a fost desemnat să exercite atribuţia prevăzută de lege în sarcina preşedintelui instanţei, privind soluţionarea cererilor de suspendare provizorie a executării silite, începând cu data de 6 iulie 2011. Totodată, prin hotărârea Colegiului de conducere al Judecătoriei Turda, a fost stabilită configuraţia completelor de judecată pentru anul 2011, judecătorul T.H.O. fiind preşedinte al completelor P.3 şi C.13.
Instanţa disciplinară a reţinut că, în calitate de titular al completelor C.13 şi P.3, precum şi în considerarea atribuţiilor expres prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare a instanţelor judecătoreşti în sarcina preşedintelui de instanţă, pârâtul judecător a soluţionat dosare civile, respectiv penale, în care calitatea de apărător al uneia din părţi a aparţinut avocatului L.I.C. şi a hotărât în favoarea părţii asistate/reprezentate de aceasta, uneori cu nerespectarea normelor de procedură civilă sau penală, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut anterior, din a doua jumătate a anului 2011, se afla într-o relaţie de prietenie intimă cu doamna avocat, relaţie devenită una de concubinaj, din luna noiembrie 2011.
Secţia pentru judecători a constatat că judecătorul pârât nu a formulat cereri de abţinere în dosarele în care era apărător avocatul I.L.C., nici măcar în perioada septembrie-noiembrie 2011, când relaţia devenise publică, cunoscută atât de colegi, cât şi de persoane din afara instanţei. Mai mult, deşi magistratul a afirmat că s-a mutat împreună cu doamna avocat în luna decembrie 2011, nu a formulat cereri de abţinere nici după această dată. A mai precizat judecătorul că doamna avocat a reziliat din proprie iniţiativă toate contractele de asistenţă juridică pe care le avea în cauzele care îi fuseseră repartizate spre soluţionare, fără nicio legătură cu sesizarea Inspecţiei Judiciare, de care el ar fi aflat abia în luna aprilie 2012.
Instanţa disciplinară a apreciat această afirmaţie ca fiind total lipsită de sinceritate, în condiţiile în care din sesizarea Curţii de Apel Cluj rezultă că judecătorul T.H.O. a fost convocat la data de 10 ianuarie 2012 la biroul preşedintelui Curţii de Apel Cluj tocmai pentru a oferi explicaţii în legătură cu relaţia sa cu doamna avocat L.I.C.
B. Referitor la nerespectarea normelor de procedură civilă sau penală în anumite dosare, secţia pentru judecători a reţinut următoarele:
1. La data de 16 septembrie 2011 au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Turda Dosarele nr. 6041/328/2011 şi nr. 6042/328/2011, având ca obiect două cereri formulate de contestatorii R.C. şi, respectiv, R.C. şi R.D., prin avocat I.L.C., în contradictoriu cu societatea creditoare, prin care s-a solicitat suspendarea provizorie a executării silite, în temeiul dispoziţiilor art. 399 şi art. 403 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea executării silite în temeiul art. 399 şi art. 403 alin. (1) C. proc. civ. şi anularea formelor de executare.
În cauză, în fiecare din cele două dosare, contestatorii au achitat cauţiunea, conform recipiselor depuse la dosar.
Având în vedere obiectul acestora, cele două dosare au fost repartizate manual completului urgenţe civil, prezidat de preşedintele judecătoriei.
Prin încheierea civilă nr. 1895 din 16 septembrie 2011, pronunţată în camera de consiliu în Dosarul nr. 6041/328/2011, de către completul prezidat de judecătorul T.H.O., a fost admisă cererea formulată de contestatorul R.C. în contradictoriu cu intimata Societatea Agricolă P.C., s-a dispus suspendarea executării silite în Dosarul execuţional nr. 825/2011 până la soluţionarea contestaţiei la executare înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 6051/328/2011, s-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 3.565 RON şi s-a disjuns cauza sub aspectul judecării contestaţiei la executare înregistrate sub numărul menţionat, stabilindu-se termen pentru soluţionarea acesteia la data de 19 octombrie 2011, la acelaşi complet. S-a făcut menţiunea că soluţia pronunţată este irevocabilă.
În dosarul disjuns, având ca obiect contestaţia la executare şi suspendarea executării silite, înregistrat sub nr. 6051/328/2011, la primul termen de judecată din 10 octombrie 2011, completul constituit din pârâtul judecător a constatat că a intervenit incidentul procedural privind greşita compunere a completului de judecată pentru soluţionarea cererii având ca obiect contestaţie la executare, întrucât, potrivit hotărârii Colegiului de conducere din 14 octombrie 2011, completul C.13 urmează să soluţioneze cauzele aflate pe rol, neputând primi dosare cu termen nou. Pentru aceste considerente, a dispus repartizarea ciclică a dosarului la completul C.1, cu termen de judecată la 16 decembrie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 616 din 10 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6051/328/2011 de către completul prezidat de judecătorul A.G.N., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării silite, precum şi contestaţia la executare, contestatorul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea civilă nr. 1896 din 16 septembrie 2011, pronunţată în camera de consiliu în Dosarul nr. 6042/328/2011 de către completul prezidat de judecătorul T.H.O., a fost admisă cererea formulată de petenţii R.C. şi R.D. în contradictoriu cu societatea creditoare, s-a dispus suspendarea executării silite în Dosarul execuţional nr. 826/2011 până la soluţionarea contestaţiei la executare înregistrată pe rolul instanţei, s-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 3.565 RON şi s-a disjuns cauza sub aspectul judecării contestaţiei la executare, stabilindu-se termen pentru soluţionarea acesteia la data de 19 octombrie 2011, la acelaşi complet. S-a făcut menţiunea că soluţia pronunţată este irevocabilă.
În dosarul disjuns, având ca obiect contestaţia la executare şi cererea de suspendare a executării silite pornite în Dosarul execuţional nr. 826/2011, înregistrat sub nr. 6052/328/2011, la termenul de judecată din 19 octombrie 2011, completul constituit din judecătorul T.H.O. a constatat că a intervenit incidentul procedural privind greşita compunere a completului de judecată pentru soluţionarea cererii având ca obiect contestaţie la executare, întrucât, potrivit hotărârii Colegiului de conducere din 14 octombrie 2011, completul C13 urmează să soluţioneze cauzele aflate pe rol, neputând primi dosare cu termen nou. Pentru aceste considerente a dispus repartizarea ciclică a dosarului la completul C9, cu termen la 13 decembrie 2011.
La termenul din 13 decembrie 2011, judecătorul A.A., învestită cu soluţionarea cauzei, a formulat cerere de abţinere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 şi urm. C. proc. civ., motivat de faptul că s-a pronunţat anterior în alt dosar privind aceleaşi părţi, precum şi asupra cererii de încuviinţare a executării silite în Dosarul execuţional nr. 826/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6052/328/2011, a fost admisă excepţia netimbrării contestaţiei la executare invocată din oficiu şi a fost anulată, ca netimbrată, contestaţia la executare, contestatorii fiind obligaţi să plătească intimatei cheltuieli de judecată.
Secţia a reţinut că soluţiile pronunţate de judecătorul T.H.O. prin cele două încheieri din data de 16 septembrie 2011 (de altfel, identice), vizează o cerere de suspendare provizorie a executării silite, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., cu care instanţa s-a considerat învestită.
Primul capăt al cererii formulate de contestator, respectiv suspendarea provizorie a executării silite, a determinat, de altfel, ca aceste dosare să fie repartizate manual completului de judecată condus de preşedintele judecătoriei, iar judecata să se facă fără citarea părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., aspect consemnat în practicaua încheierii.
Deşi, în considerentele celor două încheieri instanţa face vorbire despre posibilitatea suspendării provizorii a executării silite în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi reţine că, în cauză, s-a formulat şi cerere de suspendare a executării silite în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul T.H.O. s-a pronunţat pe cererea de suspendare a executării silite, fără ca părţile să fi fost citate şi a dispus această măsură până la soluţionarea contestaţiei la executare în fiecare dintre cele două dosare.
În motivarea celor două încheieri, pârâtul judecător a reţinut ca fiind posibilă judecarea cererii de suspendare a executării silite în mod separat şi nu în cadrul contestaţiei la executare, întrucât textul art. 403 alin. (4) C. proc. civ. se referă la instanţa competentă şi nu la completul învestit cu soluţionarea contestaţiei la executare, motiv pentru care a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, deşi nu fusese învestit cu o cerere de suspendare de drept comun, ci cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite, care era de competenţa sa, ca preşedinte al judecătoriei.
De asemenea, pârâtul judecător a reţinut ca temei al cererilor dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., aspect fără suport în cuprinsul înscrisurilor din dosar.
Secţia pentru judecători a observat că pârâtul judecător a dispus restituirea cauţiunii consemnate către contestatori în ambele cauze, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul, iar potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.
Din interpretarea textelor de lege menţionate, instanţa de disciplină a apreciat că, în situaţia admiterii cererii de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, cauţiunea rămâne la dispoziţia instanţei, care va hotărî cu privire la aceasta doar după rezolvarea contestaţiei la executare şi în funcţie de soluţia pronunţată.
Instanţa disciplinară a constatat că pârâtul judecător s-a pronunţat asupra unor cereri de suspendare a executării silite cu care ar fi trebuit să fie învestit prin repartizare aleatorie, iar nu prin repartizare manuală.
Totodată, deşi încheierile prin care se dispune suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare pot fi atacate în mod separat cu recurs, pârâtul judecător a menţionat că respectivele încheieri sunt irevocabile.
Secţia a înlăturat explicaţia oferită de judecător, în sensul existenţei unei erori materiale în cele două dosare, prin omisiunea cuvântului „provizorie” din modelul de minută utilizat, eroare pe care a constatat-o după sesizarea Inspecţiei Judiciare, cu motivarea că, pe de o parte, este greu de crezut că o astfel de eroare materială nu este observată pe o perioadă de 3 luni de zile de către judecător, singura persoană care a întocmit aceste dispozitive, iar, pe de altă parte, faţă de împrejurarea că, în cuprinsul aceloraşi dispozitive, pârâtul judecător se pronunţa şi asupra cererii de restituire a cauţiunii.
Mai mult, secţia a constatat că în Dosarele nr. 7291/328/2011 şi 7287/328/2011, pârâtul judecător a soluţionat alte două cereri de suspendare provizorie a executării silite fără ca pretinsa eroare materială să se regăsească în cuprinsul dispozitivelor.
În ceea ce priveşte aspectul restituirii cauţiunii depuse, din verificările efectuate în faza de cercetare disciplinară, instanţa de disciplină a constatat că cele două dosare în care apărătorul petentului/petenţilor a fost avocatul L.I.C. constituie o excepţie, în niciunul din celelalte dosare în care a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării silite nedispunându-se restituirea cauţiunii depuse.
2. Dosarul civil nr. 3774/328/2011, înregistrat la data de 8 iunie 2011 pe rolul Judecătoriei Turda, având ca obiect înscriere societate agricolă, a fost soluţionat în camera de consiliu de preşedintele instanţei, judecătorul T.H.O., prin încheierea nr. 1312 din 15 iunie 2011.
Prin hotărârea judecătorească mai sus evocată, s-a admis cererea formulată de Societatea Agricolă R.C. prin persoana împuternicită să efectueze procedura, R.C. (aceeaşi persoană cu titularul cererilor de suspendare provizorie a executării silite ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 6041/328/2011 şi nr. 6042/328/2011 ale Judecătoriei Turda mai sus analizate) şi, în consecinţă, s-a dispus dobândirea personalităţii juridice şi înscrierea acestei societăţi în registrul special ţinut la Judecătoria Turda, deşi, aşa cum reiese din înscrisurile dosarului, cererea nu a fost semnată.
Potrivit dispoziţiilor art. 333 şi art. 338 C. proc. civ. cererea, inclusiv în procedura necontencioasă, trebuie să cuprindă şi semnătura titularului, astfel că nesemnarea cererii cu care a fost învestită instanţa trebuie observată de judecător şi, potrivit art. 133 C. proc. civ., trebuie pusă în vedere petentei pentru a fi remediată, în caz contrar fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii cererii, neputându-se soluţiona cauza pe fond.
3. Dosarul nr. 641/328/201, având ca obiect cererea de rejudecare după extrădare, întemeiată pe art. 5221 C. proc. pen., formulată de către condamnatul B.R.A., ce a fost predat statului român în baza unui mandat european de arestare, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Turda la data de 26 ianuarie 2011, fiind repartizat aleatoriu completului P.3, cu prim termen de judecată la data de 2 martie 2011.
La data de 1 iunie 2011, s-a depus împuternicire avocaţială pentru condamnat de către avocatul L.I.C. şi o precizare a cererii condamnatului, în aceasta arătându-se, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile art. 5221 C. proc. pen. privind rejudecarea după extrădare.
Instanţa, constatând că inculpatul a fost judecat în lipsă, prin încheierea din 10 iunie 2011, încheiere ce nu poate fi atacată separat, a admis în principiu cererea de rejudecare, a anulat mandatul de executare din 2010 şi a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus disjungerea şi înregistrarea cu număr nou pentru rejudecarea Dosarului nr. 3738/328/2010 al Judecătoriei Turda şi s-a stabilit termen la data de 20 iulie 2011.
Instanţa de disciplină a apreciat că pârâtul judecător nu a respectat dispoziţiile procedurale conţinute în art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., prin admiterea în principiu a cererii de rejudecare şi anularea mandatului de executare a pedepsei privative de libertate, cu consecinţa punerii în libertate a condamnatului, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei asemenea cereri.
S-a mai reţinut că admiterea cererii de rejudecare s-a dispus fără a fi respectate cerinţele prevăzute în normele procedurale menţionate, nesubzistând condiţiile judecării şi condamnării în lipsă. Deşi instanţa a reţinut în cuprinsul încheierii că respectivul condamnat a lipsit la toate termenele de judecată din faţa instanţei cu ocazia primei judecări a cauzei, această împrejurare nu corespunde adevărului.
Ca urmare a pronunţării de către judecătorul T.H.O. a încheierii din 10 iunie 2011, penitenciarul a comunicat că persoana vizată a fost pusă în libertate la aceeaşi dată, iar la termenele din 20 iulie 2011, 21 septembrie 2011, 19 octombrie 2011, 7 decembrie 2011 cauza a fost amânată din diverse motive, la solicitarea doamnei avocat L.I.C.
Pentru termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2012, doamna avocat L.I.C. a solicitat instanţei să ia act de faptul că a fost reziliat contractul de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul.
Totodată, instanţa de disciplină a reţinut că, din constatările inspectorilor în cursul cercetării disciplinare, cu ocazia verificărilor, prin sondaj, a unui număr de 9 dosare înregistrate la Judecătoria Turda în anul 2011, având ca obiect rejudecarea după extrădare, rezultă că modalitatea în care judecătorul T.H.O. a făcut aplicarea normelor de procedură penală vizând rejudecarea după extrădare/predare pe baza unui mandat european de extrădare în dosarul analizat mai sus, a fost contrară chiar propriei practici adoptată în materie, un exemplu elocvent fiind considerată soluţia pronunţată în Dosarul nr. 3987/328/2011.
4. Dosarul nr. 6115/328/2011, având ca obiect infracţiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, înregistrat pe rolul Judecătoriei Turda la data de 20 septembrie 2011, a fost repartizat la completul P.3, prezidat de judecătorul T.H.O.
Potrivit rechizitoriului din data de 19 septembrie 2011, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, modificată prin Legea nr. 49/2006, constând în refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cursul urmăririi penale, inculpatul Ş.A. a fost asistat iniţial de apărătorul ales, avocat L.D., după care, în temeiul contractului de asistenţă juridică din data de 7 septembrie 2011, de către avocatul L.I.C.
În faţa instanţei de fond, doamna avocat a depus pentru termenul din 21 septembrie 2011 o cerere, motivată la modul general, de eliberare a unei dovezi de circulaţie provizorie, cu posibilitatea de prelungire lunară, până la soluţionarea definitivă a dosarului de către instanţa de judecată.
Deşi, conform art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere a fost eliberată de Poliţie fără drept de circulaţie, din cauza infracţiunii ce face obiectul cauzei, ce nu permite emiterea dovezii cu drept de circulaţie, cererea formulată a fost admisă la data de 21 septembrie 2011, judecătorul pârât neprelungind dovada de circulaţie, ci acordând pur şi simplu dreptul de circulaţie şi comunicând Poliţiei Rutiere că a acordat dreptul de circulaţie inculpatului.
Tot astfel, instanţa a prelungit dreptul de circulaţie acordat anterior inculpatului, la datele de 19 octombrie 2011, 23 noiembrie 2011 şi 22 decembrie 2011, pentru câte 30 de zile, încheierile prin care s-a acordat dreptul la circulaţie neputând fi atacate cu o cale de atac separată de fondul cauzei.
După data de 18 ianuarie 2012, când doamna avocat L.I.C. a învederat instanţei că, de comun acord cu clientul său, a reziliat contractul de asistenţă juridică, inculpatul nu a mai solicitat prelungirea dreptului de a circula, deşi cauza este în continuare pe rol.
Secţia pentru judecători a mai reţinut că, din verificarea de către Inspecţia Judiciară, prin sondaj, a dosarelor având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, soluţionate de completele P.3 (judecător T.H.O.) şi P.4 (judecător B.), rezultă că, dintre judecătorii specializaţi în materie penală, numai judecătorul T.H.O. a admis astfel de solicitări de eliberare a dovezii privind dreptul de circulaţie.
Împrejurarea invocată în apărare de pârâtul judecător, în sensul că şi judecătorul B. ar mai fi admis în anul 2010 astfel de cereri, nu a fost reţinută, pe motiv că verificările efectuate prin sondaj nu au confirmat-o. Mai mult, s-a apreciat că invocarea nerespectării dispoziţiilor procedurale de către un anumit magistrat nu poate constitui o justificare a unei fapte ilicite, cu atât mai mult cu cât pârâtul judecător trebuia să se pronunţe potrivit propriei convingeri şi în conformitate cu legea.
5. Dosarul penal nr. 5480/328/2011, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Turda la data de 22 august 2011 şi repartizat aleatoriu completului P.3 prezidat de judecătorul T.H.O., cu prim termen de judecată la data de 12 octombrie 2011.
La data de 3 august 2011, doamna avocat L.I.C. a devenit apărătorul ales al petentei I.C.A., iar la data de 23 august 2011 petenta a formulat cerere de preschimbare a termenului, solicitare admisă de către judecătorul T.H.O. la data de 24 august 2011.
La aceeaşi dată, prin sentinţa penală nr. 366 din 24 august 2011, s-a admis şi plângerea petentei I.C.A., s-a desfiinţat rezoluţia din 4 august 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda în Dosarul nr. 717/P/2011 şi s-a dispus prelungirea dreptului de circulaţie al petentei.
Sentinţa penală nr. 366 din 24 august 2011 a Judecătoriei Turda a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, recursul fiind soluţionat prin decizia penală nr. 428/R din 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în sensul casării în întregime a hotărârii instanţei de fond şi în sensul respingerii, ca inadmisibile, a plângerii formulate de petenta I.C.A., împotriva rezoluţiei adoptate la data de 19 iulie 2011 în Dosarul nr. 717/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi a rezoluţiei 289/II/2/2011 a prim-procurorului aceluiaşi parchet, pe care le-a menţinut în întregime.
Sub acest aspect, secţia a apreciat, în considerarea dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., că soluţia adoptată în cauză de pârâtul judecător a fost dispusă cu nesocotirea normelor legale.
De altfel, din verificarea de către Inspecţia Judiciară, prin sondaj, a dosarelor având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată soluţionate de completele P.3 (judecător T.H.O.) şi P.4 (judecător B.), a rezultat că numai pârâtul judecător T.H.O. a admis o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Apreciind situaţia de fapt prezentată prin prisma dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, ale art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege şi ale art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, secţia a constatat că pârâtul judecător nu a considerat necesar să se abţină în dosarele în care era apărător doamna L.I.C., nici măcar în perioada septembrie-noiembrie 2011, când relaţia dintre cei doi devenise publică.
Totodată, instanţa de disciplină a reţinut că judecătorul nu a sesizat Colegiul de conducere al Judecătoriei Turda cu privire la existenţa unui conflict între interesele sale şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii şi nu a respectat dispoziţiile legale privind interdicţiile.
Mai mult, s-a avut în vedere faptul că dosarele în care avocatul L.I.C. a reprezentat părţile la un moment dat şi în care exista starea de incompatibilitate au rămas spre soluţionare judecătorului T.H.O., intenţia sa în sensul soluţionării acestor cauze fiind clară, deoarece judecătorul nu a înţeles să formuleze cereri de abţinere în cauzele menţionate, deşi suspiciunile asupra imparţialităţii şi obiectivităţii sale persistau.
În condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut, unele dintre soluţiile pronunţate de judecătorul T.H.O. au fost adoptate cu nesocotirea normelor de procedură civilă sau penală aplicabile şi sunt favorabile părţilor apărate de doamna avocat L.I.C., secţia a apreciat că natura relaţiei dintre judecătorul T.H.O. şi doamna avocat a fost de natură a crea, atât o aparenţă vădită de lipsă de imparţialitate, cât şi o practică judiciară bazată pe o aplicare incorectă a legii, fiind afectate imaginea publică şi credibilitatea profesională a judecătorului respectiv precum şi a întregului corp de judecători al instanţei. De altfel, secţia a apreciat că în rândul opiniei publice s-a născut bănuiala că soluţiile pronunţate în dosarele menţionate reprezintă o consecinţă a caracterului foarte personal al relaţiei dintre judecător şi avocat, iar nu o urmare a aplicării corecte a legii.
În concluzie, secţia a constatat că, prin încălcarea de către judecătorul T.H.O., a dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute pentru magistraţi, într-un număr de 14 dosare (9 penale şi 5 civile), a fost ştirbită aparenţa de imparţialitate obiectivă, care este o garanţie a dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât domnul judecător exercită şi funcţia de preşedinte al instanţei şi că legătura de cauzalitate dintre omisiunea ce constituie fapta ilicită şi consecinţa produsă, rezultă ex-re, din materialitatea faptelor.
B. Referitor la a doua abatere disciplinară, secţia a constatat că normele de procedură nerespectate de către pârâtul judecător, în special dispoziţiile art. 403 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. nu sunt susceptibile de interpretări şi nu au generat de-a lungul timpului o practică neunitară, astfel încât aplicarea lor în mod nelegal denotă o rea-credinţă din partea pârâtului judecător.
S-a apreciat că atitudinea psihică a pârâtului este cu atât mai evidentă, cu cât soluţiile prezentate sunt contrare practicii sale şi a instanţei, iar părţile în favoarea cărora au fost pronunţate erau reprezentate/asistate de doamna avocat L.I.C.
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină a declarat recurs judecătorul T.H.O., invocând prevederile art. 51 pct. 3 din Legea nr. 317/2004, republicată şi solicitând, în principal, modificarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii disciplinare, ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii aplicate, de excludere din magistratură, cu orice altă sancţiune disciplinară prevăzută de lege, cu cheltuieli de judecată.
I. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul a susţinut că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei abateri.
Astfel, în analiza laturii obiective a acestei prime fapte reţinute în sarcina sa, recurentul a susţinut că nu s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate, de conflict de interese sau de interdicţii, care să-l fi obligat să sesizeze colegiul de conducere al instanţei al cărei preşedinte era, începând cu vara anului 2011 şi nici să se abţină de la soluţionarea respectivelor cauze, în temeiul art. 25 C. proc. civ.
Referitor la situaţia de fapt, recurentul a precizat că era necesar să se facă o distincţie clară între două perioade de timp: vara anului 2011-luna noiembrie 2011 şi, respectiv, luna ianuarie 2012-la zi.
S-a arătat că, în prima perioadă menţionată, nu ar fi existat nicio relaţie apropiată sau „intimă”, după cum, eronat, a reţinut secţia pentru judecători, iar începând cu luna ianuarie 2012 nu a mai fost cazul ca avocatul L.I.C. să fi avut calitatea de reprezentant juridic al vreunei părţi, deoarece toate contractele sale de asistenţă juridică fuseseră reziliate încă din luna decembrie 2011.
În acest context, s-a menţionat că despre o relaţie de prietenie intimă poate fi vorba doar începând cu luna noiembrie 2011 când, într-adevăr, recurentul recunoaşte că s-a separat în fapt de fosta soţie şi s-a mutat cu avocatul L.I.C., până la această dată neputându-se reţine, în opinia sa, existenţa unei veritabile relaţii, care să impună abţinerea sa de la judecarea unor cauze în care unul dintre avocaţi era aceasta sau sesizarea Colegiului de conducere al Judecătoriei Turda.
Consideră recurentul că, sub acest aspect, soluţia instanţei de disciplină s-a bazat pe o interpretare eronată a stării de fapt, prin preluarea „trunchiată” a declaraţiilor martorilor.
Împrejurarea că, în vara anului 2011, a fost vizitat în biroul său de avocatul L.I.C., nu ar putea conduce, consideră recurentul, la concluzia că imparţialitatea sa ar fi putut fi afectată, întrucât, în calitate de preşedinte al instanţei, era vizitat şi de alţi avocaţi, care veneau, de asemenea, pentru rezolvarea unor probleme strict profesionale, ce impuneau astfel de întâlniri.
Şi în ceea ce priveşte existenţa laturii subiective, recurentul consideră că instanţa disciplinară a apreciat greşit că ar fi existat o vădită aparenţă de imparţialitate a sa, derivată din respectiva relaţie.
Faptul că nu s-a formulat nicio cerere de recuzare în niciun dosar de către anumiţi justiţiabili, care s-ar fi putut considera prejudiciaţi, ca şi împrejurarea că nu s-a uzat de căile de atac împotriva hotărârilor pe care le-a pronunţat ar constitui, în opinia autorului recursului, argumente în susţinerea inexistenţei unei bănuieli întemeiate sau a vreunei nemulţumiri reale, legate de activitatea sa profesională.
Cât priveşte pretinsa imparţialitate, astfel cum această noţiune este definită din perspectiva dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât sub aspect subiectiv, cât şi obiectiv nu ar exista, se susţine de către partea recurentă, vreo dovadă care să o susţină, cele avute în vedere sub acest aspect de către secţia pentru judecători fiind simple coincidenţe, iar nu rezultatul unor „manopere iscusite” menite să avantajeze vreo anume persoană.
Ca atare, reaua sa credinţă ar lipsi cu desăvârşire, neputând fi sancţionat atât de sever datorită unor aparenţe.
Recurentul a menţionat că, începând cu data de 1 noiembrie 2011 avocatul L.I.C. a devenit în mod real „partenerul său de viaţă”, însă din acel moment aceasta nu s-a mai prezentat în procesele pe care le avea de soluţionat, iar, la circa două luni, aceasta a reziliat toate contractele de asistenţă juridică încheiate cu justiţiabilii care aveau dosare ce-i erau repartizate. Această reziliere nu ar avea legătură cu debutul cercetării disciplinare, după cum a apreciat instanţa de disciplină, dat fiind că a aflat de ancheta Inspecţiei Judiciare abia la sfârşitul lunii martie 2012.
În atare situaţie, s-a arătat că, ulterior lunii ianuarie 2012, întrucât avocatul L.I.C. nu s-a mai prezentat în niciunul dintre dosarele pe care le avea de soluţionat, recurentul a considerat că nu mai este cazul să se abţină de la judecata unora dintre cele 14 dosare menţionate expres în acţiunea disciplinară.
Referindu-se punctual la situaţia Dosarelor civile nr. 6041/328/2011, nr. 3774/328/2011 şi a Dosarelor penale nr. 641/328/2011, nr. 6115/328/2011 şi, respectiv, nr. 5480/328/2011, recurentul a menţionat că acestea nu pot fi analizate şi exemplificate din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.
II. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul a susţinut, de asemenea, neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri, astfel cum aceasta este reglementată de textul legal invocat.
Consideră recurentul că secţia pentru judecători, deşi reţine în hotărâre că, în virtutea calităţii sale de preşedinte al Judecătoriei Turda, ar fi abuzat, cu rea-credinţă, de prerogativele acestei funcţii, totuşi, în motivare, se face referire nu la asemenea abuzuri, ci la necunoaşterea şi nerespectarea art. 403 C. proc. civ. şi a art. 5221 C. proc. pen.
Însă, în opinia recurentului, motivarea respectivă nu îşi găseşte suport probator în dosar, concluziile instanţei de disciplină fiind contrazise, în opinia sa, de declaraţiile colegilor judecători, a prim-grefierului M.L. şi a prim procurorului T.L.
Toate faptele reţinute sub acest aspect ar avea legătură cu activitatea sa profesională de judecător, desemnat să soluţioneze cazuri concrete, iar nu cu funcţia de preşedinte deţinută.
Consideră partea că, în mod eronat, în cuprinsul hotărârii nu se face referire la activitatea sa anterioară şi nici la faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar.
Tot din perspectiva circumstanţierii situaţiei sale profesionale şi a individualizării sancţiunii aplicate, recurentul a susţinut că trebuie avute în vedere rezoluţia de clasare din 2 noiembrie 2012 din Dosarul nr. 3182/IJ/2397/2012, a Inspecţiei Judiciare, pronunţată într-o cauză asemănătoare cu cele examinate în speţă, dar soluţionată în mod diferit, precum şi faptul că aplicarea celei mai drastice dintre sancţiuni s-a făcut fără a se respecta principiul aplicării graduale şi fără a se fi constatat existenţa unor fapte sau abateri extrem de grave, care să impună o asemenea măsură .
Recurentul nu a încadrat în drept criticile formulate.
Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a reiterat situaţia de fapt şi argumentele de drept care, în opinia sa, susţin legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate prin hotărârea nr. 13/J din 14 noiembrie 2012, a secţiei pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile referitoare la încadrarea în drept a abaterilor disciplinare stabilite în sarcina recurentului şi la individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1) Primul motiv de nelegalitate invocat, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, are în vedere lipsa elementelor constitutive ale respectivei abateri, cu referire la latura obiectivă, la latura subiectivă şi la urmările prejudiciabile ale faptei.
Aceste ipoteze nu se regăsesc, însă, în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 [lit. b) în actuala reglementare], legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.
Dispoziţiile menţionate se completează cu prevederile art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege, conform cărora, judecătorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care stipulează că judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe, precum şi să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003, magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că instanţa de disciplină a stabilit corect starea de fapt, această primă abatere disciplinară reţinută în sarcina judecătorului T.H.O. fiind dovedită prin probele administrate, atât în timpul cercetării prealabile, cât şi de către secţia pentru judecători în mod nemijlocit.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că existenţa unei relaţii sentimentale de notorietate cu avocatul L.I.C., începând cu a doua jumătate (lunile iunie, iulie) a anului 2011, a fost judicios reţinută, atât pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi, cât şi a propriilor susţineri ale recurentului formulate în faza cercetării disciplinare.
Împrejurarea că, abia în luna noiembrie 2011, această relaţie ar fi devenit una de uniune consensuală, precum şi distincţia între cele două perioade pe care o propune recurentul nu au semnificaţia atribuită de autorul recursului şi nu sunt de natură să infirme faptul că judecătorul recurent a participat la soluţionarea unor cauze în care avocatul unor părţi îi era o persoană intim apropiată, acest aspect fiind de notorietate în mediul juridic local, cu încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii.
Încălcarea acestor obligaţii legale de către recurent a avut, într-adevăr, drept consecinţă, lezarea unor valori fundamentale, în strânsă legătură cu calitatea actului de justiţie şi anume imparţialitatea.
Înalta Curte subliniază că imparţialitatea magistratului trebuie privită şi în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, noţiunea de imparţialitate la care face referire art. 6 trebuie apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui magistrat într-o anumită împrejurare (imparţialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noţiune cuprinde un demers obiectiv, ce urmăreşte a determina dacă magistratul oferă garanţii suficiente pentru a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă (imparţialitate obiectivă).
Particularităţile speţei relevă în concret o încălcare a imparţialităţii sub această din urmă formă.
Încălcarea obligaţiei legale de abţinere în cazurile date a avut drept consecinţă, pe de o parte, crearea unei suspiciuni legitime că magistratul a fost imparţial (suspiciune evidenţiată în sesizările formulate).
Pe de o parte, o altă consecinţă a faptei imputate ar putea-o reprezenta percepţia petiţionarilor şi a opiniei publice (eventual a presei) asupra justiţiei, aprecierile negative ale acestora fiind determinate de lipsa lor de încredere în obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorului care participă la soluţionarea unui dosar.
Din această perspectivă, se constată că susţinerile recurentului privind neformularea unor cereri de recuzare sau neexercitarea căilor de atac sunt lipsite de relevanţă juridică, fiind inapte să acopere nici situaţiile de incompatibilitate/conflict de interese în care s-a aflat judecătorul şi nici consecinţa directă şi imediată a încălcării obligaţiilor profesionale sub acest aspect şi pe care recurentul încearcă să le minimalizeze.
În contextul examinat, Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, a fost reliefată existenţa acestei prime fapte, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât susţinerile recurentului, privind lipsa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu pot fi primite.
II. Din analiza probatoriului administrat, Înalta Curte constată că, în sarcina recurentului, nu poate fi reţinută însă şi săvârşirea celei de-a doua abateri disciplinare, respectiv cea prevăzută de art. 99 lit. h) [lit. t) în actuala reglementare] din Legea nr. 303/2004, republicată, conform căruia, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.
Din perspectiva laturii subiective, secţia pentru judecători a reţinut că vinovăţia judecătorului în săvârşirea faptelor a îmbrăcat forma relei-credinţe, rezultate din faptul că pârâtul judecător nu a respectat normele de procedură aplicabile în dosarele analizate în cuprinsul acţiunii disciplinare şi al hotărârii atacate.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Or, respectarea normelor de procedură reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestei obligaţii ar putea, în condiţii determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor şi procurorilor, dacă în cauză ar fi întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecinţă, pentru admiterea acţiunii disciplinare urma a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă în speţă sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.
În acest sens, este de reţinut că statutul disciplinar al judecătorului şi procurorului, integrat statutului profesional al acestora, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii şi obiectului acestora.
Această reglementare a regimului disciplinar nu priveşte, însă, condiţiile angajării răspunderii disciplinare, aşa încât respectivele condiţii şi cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Aşadar, angajarea răspunderii disciplinare cere şi în cazul magistraţilor, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relaţiile sociale de muncă în acest caz, latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligaţie specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăţie, în oricare dintre formele sale, producerea unui rezultat vătămător şi nex cauzal.
Prin urmare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
Din această perspectivă, este de menţionat că se impune a fi făcută distincţia între încălcarea normelor de procedură ca şi greşeală de judecată, pe de o parte, săvârşită de judecător pe parcursul soluţionării cauzelor şi, pe de altă parte, nerespectarea normelor de procedură în context disciplinar.
În acest sens, se constată că, în ceea ce priveşte latura obiectivă, starea de fapt, corect reţinută de instanţa de disciplină, nu evidenţiază totuşi încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor specifice funcţiei sau o încălcare a normelor de procedură.
Aplicarea sau interpretarea greşită a legii constituie motiv de nelegalitate a unei hotărâri şi potrivit legii procesuale, acestea pot fi examinate în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Soluţionarea unei cereri fără a se observa de către judecător lipsa semnăturii autorului acesteia, modul în care, în speţă, în calitate de preşedinte al instanţei, recurentul a soluţionat cererile de suspendare provizorie date de lege în competenţa sa, ca şi felul în care magistratul a aplicat dispoziţiile procedurale incidente în celelalte dosare examinate pot constitui astfel de motive de nelegalitate a hotărârii, ce pot fi analizate în cadrul căilor legale de atac.
În contextul expus, Înalta Curte reţine că faptele judecătorului T.H.O., astfel cum au fost reţinute ca reprezentând abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) [lit. t) în actuala reglementare] din Legea nr. 303/2004, republicată, pot avea ca şi cauză o eventuală greşeală de judecată şi nu o cauză de angajare a răspunderii disciplinare a magistratului, deoarece nu se poate reţine vinovăţia judecătorului în săvârşirea respectivelor fapte cu rea-credinţă.
Pentru a se stabili prezenţa laturii subiective, trebuia reţinută existenţa cumulativă atât a factorului intelectiv, cât şi a celui volitiv.
Or, în cauză, probele administrate nu au făcut dovada existenţei acelor greşeli (încălcări) care să aibă un caracter evident, neîndoielnic, cărora să le lipsească orice justificare, care să fie în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale şi care, din punct de vedere subiectiv, să poată evidenţia reaua credinţă ca formă de vinovăţie.
Semnificativ din aceeaşi perspectivă este faptul că, într-o speţă asemănătoare, având ca obiect o cerere de suspendare a executării silite pe calea ordonanţei preşedinţiale soluţionată în mod similar de către recurent, prin rezoluţia din 2 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3182/IJ/2397/2012, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării.
Prin urmare, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că aspectele astfel reţinute înlătură caracterul de abatere disciplinară al acestor din urmă fapte şi, deci, înlătură temeiul răspunderii disciplinare pentru a doua abatere disciplinară imputată recurentului.
În atare situaţie, în considerarea motivului de recurs invocat în subsidiar şi în raport cu prevederile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2) şi cu caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, instanţa apreciază că se impune o reindividualizare a sancţiunii aplicate magistratului, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 49 alin. (6) din legea menţionată, ce trebuie avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluţiei. Se va aplica, astfel, o altă sancţiune, care să nu îl îndepărteze pe recurent din magistratură, dar care să îi atragă, totuşi, atenţia, asupra gravităţii abaterii comise şi a consecinţelor acesteia.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica hotărârea atacată, în sensul că se va admite, în parte, acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, se va aplica recurentului sancțiunea mutării disciplinare, pe o perioadă de 3 luni, de la Judecătoria Turda la Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. a) din legea menționată.
Totodată, se va respinge acțiunea disciplinară sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. h) din aceeași lege.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi respinsă, în raport cu dezlegarea dată acţiunii disciplinare (admisă în parte), faţă de natura specială a procedurii referitoare la răspunderea disciplinară a magistraţilor, precum şi în considerarea rolului şi a atribuţiilor specifice ale Inspecţiei Judiciare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 317/2004, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de T.H.O. împotriva hotărârii nr. 13/J din 14 noiembrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite, în parte, acțiunea disciplinară și în baza dispozițiilor art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, aplică recurentului sancțiunea mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni de la Judecătoria Turda la Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. a) din legea menționată.
Respinge acțiunea disciplinară sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. h) din aceeași lege.
Respinge cererea formulată de recurent privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 1/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
