ICCJ. Decizia nr. 171/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia civilă nr. 171/2013

Dosar nr. 600/1/2013

Şedinţa publică de la 8 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători la data de 1 iunie 2012, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secţiei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului P.L.M., judecător în cadrul Judecătoriei Oraviţa, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii şi, respectiv, în pretinderea rezolvării intereselor altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii.

Totodată, Comisia pentru disciplină, constatând în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului existenţa indiciilor privind săvârşirea de către pârâtul judecător P.L.M. şi a abaterii disciplinare reglementate de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la faptele evidenţiate în cuprinsul notei din 2011, cu referire la conţinutul ordonanţei din data de 21 noiembrie 2011 de neîncepere a urmăririi penale şi de declinare a competenţei emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, a dispus sesizarea din oficiu şi efectuarea cercetării disciplinare faţă de pârâtul judecător, dar ulterior s-a constatat că nu au existat fapte ale pârâtului judecător P.L.M. care să conducă la nerespectarea de către acesta a normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea nr. 14/J din 14 noiembrie 2012, a admis acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. e) [lit. d) în reglementarea anterioară] din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat judecătorului P.L.M., judecător în cadrul Judecătoriei Oraviţa, sancţiunea disciplinară constând în „excludere din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de disciplină a reţinut, pe baza probelor administrate atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi de către secţia pentru judecători în mod nemijlocit, următoarea situaţie de fapt.

La data de 11 octombrie 2011, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, ca urmare a art. de presă intitulat „Exclusiv, judecătorul P.L.M., anchetat de D.N.A., pentru infracţiuni grave. Află cine-s poliţiştii verificaţi în acelaşi dosar” lucrare înregistrată în 2011.

La data de 26 octombrie 2011 a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară sesizarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. cu privire la conduita necorespunzătoare a pârâtului judecător P.L.M., preşedinte al Judecătoriei Bozovici, judeţul Caraş-Severin, care s-a implicat în consilierea unei persoane pentru deschiderea unui proces la Judecătoria Bozovici, s-a ocupat personal de înregistrarea contestaţiei la instanţă în afara programului de lucru şi de eliberarea certificatului de grefă, iar, ulterior, a dat consultaţii verbale legate de obiectul litigiului.

Prin rechizitoriul nr. 5/P/2011 din 4 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara a fost trimisă în judecată inculpata N.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de P.L.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.

Prin ordonanţa emisă în dosarul nr. 114/P/2011, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.L.M., magistrat, fost preşedinte al Judecătoriei Bozovici, judeţul Caraş-Severin, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi trafic de influenţă, prevăzut de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.

De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, sub aspectul săvârşirii de către făptuitorul P.L.M. a infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constând în introducerea neautorizată a unor date în sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Bozovici în data de 8 iunie 2011, competenţa de efectuare a urmăririi penale sub acest aspect revenind în exclusivitate acestei structuri specializate a Ministerului Public.

Prin rezoluţia din 3 mai 2012, emisă în Dosarul nr. 185/D/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi, de asemenea, neînceperea urmăririi penale faţă de P.L.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu a fost săvârşită de acesta.

Prin nota din 2012, s-a reţinut că faptele pârâtului judecător P.L.M., care s-a implicat în consilierea unei persoane pentru deschiderea unui proces la Judecătoria Bozovici, s-a ocupat personal de redactarea cererii de chemare în judecată, după care a soluţionat această cerere, constituie indicii de săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b), teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei).

S-a apreciat că încălcarea de către pârâtul judecător P.L.M. a prevederilor legale prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. a) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă din transcrierile interceptărilor telefonice sau ambientale efectuate în Dosarul nr. 5/P/2011 al D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara.

Astfel, pârâtul judecător a oferit explicaţii investigatorului sub acoperire cu privire la etapele procedurale ce trebuie urmate, atât pentru restituirea temporară a permisului de conducere, cât şi pentru înregistrarea contestaţiei pe rolul Judecătoriei Bozovici, respectiv, pentru eliberarea certificatului de grefă care atestă existenţa dosarului civil pe rolul Judecătoriei Bozovici şi în baza căruia Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin urma să restituie temporar permisul de conducere, până la pronunţarea hotărârii irevocabile. În acest sens, a punctat principalele momente ce urmau a fi parcurse de către investigatorul sub acoperire.

De asemenea, s-a constatat că pârâtul judecător P.L.M. a stăruit în a convinge investigatorul sub acoperire să se deplaseze la sediul judecătoriei, implicându-se personal în înregistrarea plângerii contravenţionale pe rolul instanţei.

Pârâtul judecător P.L.M. a oferit garanţii privind admiterea plângerii contravenţionale formulate de investigatorul sub acoperire, promiţând fie că va pronunţa el o hotărâre favorabilă, fie că va interveni pe lângă colega sa, doamna judecător P.R., ca aceasta să pronunţe o astfel de hotărâre.

Totodată, pârâtul judecător a comunicat investigatorului sub acoperire strategii procedurale legate de amânarea procesului până în luna august, când colega sa va fi în concediu de odihnă şi când el va soluţiona toate procesele, indiferent de completul titular al cauzelor.

În acelaşi context, pârâtul judecător P.L.M. i-a explicat investigatorului sub acoperire chestiuni procedurale generale privind termenul de promovare a plângerii contravenţionale, situaţia în care procesul-verbal de contravenţie poate fi lovit de nulitate absolută sau cazul în care poate interveni prescripţia sancţiunii contravenţionale.

Pe acelaşi fond al discuţiilor, pârâtul judecător P.L.M. i-a prezentat investigatorului sub acoperire şi alte tertipuri avocăţeşti, referindu-se la faptul că investigatorul putea refuza semnarea procesului-verbal de constatare.

Atitudinea pârâtului judecător P.L.M., de a comunica unui potenţial justiţiabil, fie şi într-o formulă apreciată de acesta ca neserioasă, unele strategii procedurale, care dacă ar fi utilizate, ar conduce inevitabil la tergiversări sau încălcări ale unor principii statuate prin legi şi regulamente, s-au apreciat ca fiind de natură a demonstra faptul că pârâtul judecător P.L.M. şi-a asumat prerogative specifice funcţiei de avocat.

Secţia a reţinut că aceste recomandări privind modul de rezolvare a unor probleme judiciare au fost date cu autoritatea conferită de funcţia pe care o deţinea, respectiv de judecător şi de preşedinte de instanţă.

Acordarea unor consultaţii juridice în condiţiile precizate a fost calificată ca fiind manifestare de natură să afecteze imparţialitatea justiţiei din perspectiva generică, nefiind impusă condiţia ca judecătorul să participe la soluţionarea cauzei.

Din datele obţinute în cadrul transcrierii interceptărilor telefonice s-a reţinut că întâlnirea pârâtului judecător cu investigatorul sub acoperire, viitor reclamant în Dosarul nr. 436/194/2011, a avut loc în timpul programului de lucru, pe terasa restaurantului din localitatea B., de unde cei doi s-au îndreptat, până la un moment dat, în acelaşi autoturism spre judecătorie, cu scopul de a înregistra cererea privind plângerea contravenţională.

Pârâtul judecător P.L.M., a doua zi după înregistrarea cererii pe rolul judecătoriei al cărui preşedinte era, a răspuns invitaţiei justiţiabilei de a se întâlni cu aceasta în localitatea B.H.

Instanţa de disciplină a reţinut că manifestările pârâtului judecător, atât înainte, cât şi după înregistrarea cauzei pe rolul judecătoriei al cărei preşedinte era, sunt de natură să afecteze nu doar imparţialitatea, ci şi prestigiul justiţiei.

S-a apreciat că atitudinea pârâtului judecător este contrară interdicţiei instituită de art. 10 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi interdicţiei prevăzutede art. 104 din Legea nr. 161/2003, republicată.

II. Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 (în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor), secţia a reţinut că, potrivit ordinului de serviciu din 20 ianuarie 2011, persoana desemnată cu repartizarea aleatorie a cauzelor era grefierul arhivar P.A., transferată la Judecătoria Timişoara în luna aprilie 2011.

Totodată, prin ordinul de serviciu din 20 ianuarie 2011 al Judecătoriei Bozovici, grefierul desemnat să o înlocuiască pe grefierul arhivar în caz de absenţă era grefierul F.A., iar prin ordinul de serviciu din 2 mai 2011, persoana desemnată să-i ţină locul acesteia din urmă era grefierul A.M.

Pârâtul judecător P.L.M. a solicitat grefierului A.M. să rămână peste orele de program în vederea înregistrării unei cereri, după care, împreună cu investigatorul sub acoperire s-a deplasat la sediul Judecătoriei Bozovici, intrând în clădire la ora 15:28. Odată intrat în biroul său împreună cu investigatorul sub acoperire, viitor reclamant în cauză, i-a prezentat acestuia spre semnare cererea de chemare în judecată, redactată de către avocatul investigatorului sub acoperire şi lăsată de acesta la poarta instanţei.

În acest context, între pârâtul judecător şi grefierul F.A. s-a purtat un dialog telefonic,ulterior dosarul fiind preluat de grefierul A.M., în vederea înregistrării în sistem informatic ECRIS.

Referitor la modalitatea de înregistrare a Dosarului nr. 436/194/2011, grefierul F.A. a declarat în faza de cercetare disciplinară, că nu s-a mai întâmplat o asemenea modalitate de înregistrare a cauzei, regula fiind ca până la ora 12:00 să fie adunate documentele la mapă, apoi se prezenta mapa pârâtului judecător P.L.M., care aplica rezoluţia şi se proceda la înregistrarea documentelor sau a cererilor, programul cu publicul la arhiva instanţei fiind între orele 9:00-12:00.

Iniţiativa pârâtului judecător P.L.M. de a se deplasa la sediul judecătoriei împreună cu un viitor justiţiabil, de a-l invita în biroul său în vederea semnării cererii de chemare în judecată, de a solicita grefierului cu atribuţii privind repartizarea aleatorie a dosarelor să rămână peste programul normal de lucru al judecătoriei, care, se desfăşura între orele 07:30-15:30, în vederea înregistrării unei cereri în sistem informatic, în alte condiţii decât cele prevăzute de regulamentul de ordine interioară al instanţelor aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost apreciată ca fiind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor), republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în modalitatea pretinderii rezolvării intereselor altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii.

Nu a fost reţinută apărarea pârâtului judecător P.L.M. referitoare la faptul că a fost antrenat în discuţie de investigatorul sub acoperire, sub aspectul laturii subiective reţinându-se că faptele au fost săvârşite cu intenţie, întrucât acesta a dat sfaturi, strategii, asumându-şi prerogative specifice funcţiei de avocat, aceste recomandări fiind date cu autoritatea conferită de funcţia pe care o deţinea, respectiv de judecător şi preşedinte de instanţă.

Instanţa de disciplină a concluzionat că faptele săvârşite de către pârâtul judecător P.L.M., astfel cum au fost reţinute, prin prisma prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ.

La individualizarea sancţiunii, secţia a reţinut că a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor şi consecinţele acestora, funcţia de conducere pe care pârâtul judecător P.L.M. o ocupa la momentul săvârşirii abaterilor disciplinare şi în virtutea căreia a comis faptele, atitudinea pe care pârâtul judecător a înţeles să o adopte pe parcursul procesului.

De asemenea, instanţa de disciplină a reţinut că a avut în vedere şi poziţia procesuală a pârâtului judecător, care a formulat cu rea-credinţă cereri de amânare şi a încercat tergiversarea cauzei, neprezentându-se pentru a fi audiat, în condiţiile în care secţia a acordat 4 termene de judecată în acest sens.

Secţia a acordat termene în funcţie de programarea pârâtului judecător P.L.M. în şedinţele de judecată, reţinându-se, totodată, atitudinea acestuia de a admite o probă cu cercetarea la faţa locului în Dosarul nr. 5424/290/2011, ulterior termenului de judecată din data de 5 septembrie 2012, respectiv la data din 20 septembrie 2012, citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 17 octombrie 2012 fiind primită de pârâtul judecător la o dată anterioară, respectiv 11 septembrie 2012, atitudine care s-a considerat că dovedeşte o vădită rea-credinţă din partea sa.

S-a apreciat că, este, de asemenea, evidentă influenţarea martorilor de către pârâtul judecător P.L.M., în condiţiile în care, grefiera propusă ca martor, F.A., a depus o cerere prin care a menţionat că nu se poate prezenta la termenul din data de 6 noiembrie 2012.

Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, a declarat recurs judecătorul P.L.M., invocând dispoziţiile art. 48 lit. a), b), c) şi d), ale art. 49 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, precum şi pe cele ale art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut, în esenţă, nulitatea şi nelegalitatea hotărârii atacate, structurându-şi şi precizându-şi motivele de recurs pe două categorii de critici vizând, în primul rând, aspecte referitoare la respectarea legii şi a drepturilor garantate de Legea nr. 317/2004, de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât în faza cercetării disciplinare, cât şi în cea a soluţionării acţiunii disciplinare şi, în al doilea rând, stabilirea situaţiei de fapt.

A. Prima categorie de critici, considerate de recurent ca fiind excepţii, a fost structurată prin prisma următoarelor argumente principale:

1) Soluţionarea cauzei s-ar fi făcut fără citarea sa pentru termenele de judecată din 13 noiembrie şi, respectiv, 14 noiembrie 2012, când s-ar fi luat în examinare cauza în şedinţă publică.

2) Completul de judecată al secţiei pentru judecători, constituit pentru soluţionarea Dosarului nr. 11/J/2012, nu ar fi fost legal compus, întrucât, la termenul de judecată din 13 noiembrie 2012 s-a mai dispus o dată amânarea pronunţării, reţinându-se imposibilitatea constituirii completului de judecată, urmare lipsei unui membru al acestuia şi, ulterior, în practicaua hotărârii atacate, pronunţate la 14 noiembrie 2012, s-a reţinut că dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012, dată la care completul de judecată fusese nelegal constituit.

În opinia recurentului, concluzia care s-ar putea desprinde din formularea încheierii din 13 noiembrie 2012 şi a hotărârii atacate, ar fi aceea că la toate şedinţele de judecată în faţa instanţei de disciplină, completul a fost nelegal constituit, fiind încălcate prevederile art. 4, art. 44, art. 27, art. 28, art. 29 din Legea nr. 317/2004, ale art. 10-art. 12 din Legea nr. 304/2004 şi art. 16, art. 12, art. 121 şi art. 122 din regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii.

3) Neregularitatea actului de sesizare a secţiei pentru judecători, întrucât pe copia rezoluţiei din 30 mai 2012, ce i-a fost comunicată recurentului, nu apare confirmarea inspectorului şef, obligatorie în opinia recurentului, conform art. 46 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004.

4) Cu ocazia efectuării cercetării disciplinare au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii armelor, drepturi recunoscute de art. 46 din Legea nr. 317/2004, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că, după ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că, în perioada 14 mai 2012-18 mai 2012, se va efectua cercetarea disciplinară, a informat judecătorii respectivi că, începând cu data de 13 aprilie 2012, fusese desemnat în funcţia de preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie al Oraşului O. Datorită atribuţiilor exercitate în această calitate, a solicitat amânarea cercetării disciplinare, întrucât era în imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, cererea fiindu-i, în mod nelegal, respinsă.

Prin raportare la dispoziţiile art. 46 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, ale art. 120 din Legea nr. 67/2004, ale hotărârii nr. 4/2012 a Biroului Electoral Central şi ale art. 6 parag. 3 din Convenţie, recurentul apreciază că modul în care s-a efectuat cercetarea disciplinară, fără o efectivă ascultare a sa, fără o reală verificare a apărărilor sale, pe baza unor acte şi probe invocate şi neaflate la dosar, îi încalcă următoarele drepturi:

- dreptul la cunoaşterea exactă şi amănunţită a acuzaţiilor şi a probelor pe care se întemeiază;

- dreptul la exercitarea unei apărări efective şi eficiente;

- dreptul de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării;

- dreptul de a cunoaşte toate actele cercetării şi de a solicita probe în apărare;

- dreptul de a lămuri care sunt faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei;

- dreptul de a invoca şi a obţine verificarea de către instanţă a existenţei provocării din partea investigatorului sub acoperire.

5) În mod greşit i s-au reţinut în sarcină şi a fost sancţionat pentru alte abateri disciplinare decât cele care au făcut obiectul cercetării disciplinare şi cu care secţia pentru Judecători a fost sesizată.

Sub acest aspect, magistratul a menţionat că deşi cercetarea sa disciplinară a vizat săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 303/2004, în forma anterioară adoptării Legii nr. 24/2012, prin hotărârea atacată instanţa de disciplină i-a reţinut în sarcină săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 în forma în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, iar nu pe cele prevăzute de Legea nr. 303/2004, în forma specificată în actul se sesizare a secţiei pentru judecători.

6) Hotărârea atacată ar fi nemotivată, ca urmare a încălcării de către secţia penală pentru judecători a prevederilor art. 49 din Legea nr. 317/2004, întrucât pronunţată fiind la 14 noiembrie 2012, comunicarea acestei hotărâri la 8 ianuarie 2013 ar releva nemotivarea ei în termenul legal imperativ, ceea ce ar atrage, în opinia recurentului, nulitatea.

7) În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, ar opera autoritatea de lucru judecat a rezoluţiei din 3 mai 2012 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, dată în Dosarul nr. 185/D/2011, prin care s-a reţinut că înregistrarea în sistem informatic s-a făcut cu respectarea regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în timpul de lucru al instanţei şi anume la orele 15:28:25 (conform imaginilor video), după ce investigatorul sub acoperire i-a adus la cunoştinţă că intenţionează să depună la Judecătoria Bozovici o plângere contravenţională.

Reţinând o altă situaţie de fapt, instanţa de disciplină ar încălca, apreciază recurentul, principiul non bis în idem.

8) Cu referire la prevederile art. 47 alin. (4) şi alin. (7) din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, ale art. 6 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 112 alin. (5), art. 114 şi art. 1141 şi ale art. 148 C. proc. civ., precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., recurentul a învederat că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi în cursul judecării cauzei în faţa secţiei pentru judecători, prin aceea că i s-a respins cererea de comunicare a înscrisurilor existente la dosar, nu i s-a soluţionat şi încuviinţat cererea de comunicare a încheierilor de la termenele anterioare, nu i-au fost puse în dezbatere cererile de probatorii formulate sau au fost respinse în mod neîntemeiat, deşi acestea ar fi fost pertinente, concludente şi utile.

9) Din cuprinsul hotărârii ar lipsi motivarea cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la momentul săvârşirii faptelor, cât şi referitor la modul de individualizare a sancţiunii aplicate.

Ar lipsi, astfel, analiza şi indicarea expresă, textuală, a afirmaţiilor reţinute ca fiind incriminatoare, simplele trimiteri la diverse file din dosar neputând fi considerate motive ce au determinat convingerea secţiei.

Mai mult, instanţa de disciplină ar fi reţinut, în mod surprinzător şi incorect, faptul că recurentul ar fi avut o atitudine de influenţare a martorilor, că ar fi încercat tergiversarea cauzei şi ar fi formulat cereri de amânare cu rea-credinţă.

De asemenea, secţia pentru judecători nu ar fi indicat în ce constă gravitatea faptelor şi care sunt consecinţele acestora, aspecte reţinute la individualizarea sancţiunii, dar neprecizate şi neanalizate în raport şi cu alte criterii.

10) Urmare neverificării de către secţia pentru judecători a aspectelor pe care le-a reclamat, referitoare la provocarea din partea investigatorului sub acoperire, i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Invocând hotărârea pronunţată de Curtea de la Stasburg în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, recurentul a susţinut că instanţa de disciplină nu s-a pronunţat asupra apărărilor sale formulate din această perspectivă.

În temeiul acestor prime susţineri, magistratul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, anularea acţiunii disciplinare exercitate împotriva sa.

B. Cea de-a doua categorie de critici formulate de magistrat a vizat fondul cauzei, respectiv nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei disciplinare din perspectiva neîntrunirii elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa.

I) Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 302/2004, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, recurentul a precizat, sub un prim aspect, că existenţa acesteia a fost obţinută în cauză prin folosirea unui investigator sub acoperire, investigator a cărui activitate a depăşit stadiul unei investigaţii pasive a presupusei sale activităţi ilicite. De asemenea, s-a arătat că niciuna dintre autorităţile care au examinat situaţia de fapt nu a analizat şi nu a clarificat aspectele invocate, referitoare la provocarea din partea investigatorului sub acoperire, invocându-se în acest context, prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi reiterându-se concluziile C.E.D.O. în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil.

Din perspectiva laturii obiective, recurentul a mai menţionat reţinerea eronată a aspectelor referitoare la perioadele de timp lipsă din interceptările şi înregistrările ambientale şi împrejurarea că, în declaraţiile sale, investigatorul sub acoperire ar fi prezentat o situaţie nereală şi neconfirmată de înregistrările video.

Recurentul a învederat, totodată, lipsa vinovăţiei sale sub forma intenţiei, necesară pentru existenţa laturii subiective a acestei abateri.

Il) Relativ la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, autorul recursului a susţinut că, în analiza laturii obiective a faptei imputate, trebuia avut în vedere faptul că, prin rezoluţia din 3 mai 2012, dată în Dosarul nr. 185/D/P/2011, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, pe baza examinării unor probe ce nu se regăsesc la dosarul cauzei, a reţinut aspecte de fapt total opuse celor pe care se întemeiază hotărârea recurată şi care evidenţiau că înregistrarea plângerii contravenţionale s-a făcut în timpul programului de lucru al instanţei, la orele 15:28:25, cu respectarea dispoziţiilor regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Tot sub aspectul situaţiei de fapt, magistratul a arătat că, la data respectivă (8 iunie 2012), grefierul responsabil cu înregistrarea cauzelor în sistemul ECRIS, F.A. era învoită de serviciu, motiv pentru care, după ce prezidase o şedinţă de judecată şi primise între timp mapa de corespondenţă ce cuprindea şi plângerea contravenţională în discuţie, a optat pentru înregistrarea acesteia de către un alt grefier cu astfel de atribuţii, la calculatorul din biroul preşedintelui instanţei, celelalte birouri ale grefierilor fiind ocupate cu dosare.

Consideră recurentul că, în speţă, inexistenţa situaţiei rezolvării intereselor altor persoane, astfel decât în cadrul legal reglementat pentru toţi cetăţenii, ar rezulta din declaraţiile personalului Judecătoriei Bozovici, care ar fi relevat practica instanţei de a înregistra cauzele justiţiabililor şi de a le face cunoscut acestora termenul acordat, indiferent de ora la care, în timpul programului de lucru, aceştia se prezentau la sediu cu respectivele cereri.

În opina recurentului, latura subiectivă, sub aspectul existenţei intenţiei, ca formă de vinovăţie ce caracterizează această abatere, nu se mai impune a fi analizată, faţă de neîntrunirea elementelor constitutive ale laturii ei obiective.

În subsidiar, magistratul pârât a criticat modul în care, prin hotărârea sa, secţia pentru judecători, a individualizat sancţiunea disciplinară aplicată, subliniind, în esenţă, că, nefiind avute în vedere toate circumstanţele reale şi personale invocate, între faptele imputate, care a nu ar prezenta un caracter deosebit de grav şi sancţiunea dispusă, ar fi, după părerea sa, o evidentă disproporţie.

În concluzie, sub acest aspect, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de disciplină, în sensul înlocuirii sancţiunii disciplinare aplicate, cu una mai puţin drastică.

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a reiterat situaţia de fapt şi argumentele de drept care, în opinia sa, susţin legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate prin hotărârea nr. 14/J din 14 noiembrie 2012, a secţiei pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

A. Criticile privind neregularităţile procedurale referitoare la modul de desfăşurare a cercetării disciplinare şi de judecare a acţiunii disciplinare vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al uneia dintre părţi, pretinsele neregularităţi invocate de recurent sub acest aspect nu se circumscriu acestui motiv de recurs.

1) În ceea de priveşte pretinsa soluţionare a cauzei fără citarea recurentului pentru termenele de judecată din 13 noiembrie şi, respectiv, 14 noiembrie 2012, este de observat că dezbaterile pe fond în faţa instanţei de disciplină au avut loc, contrar susţinerilor recurentului, în şedinţa publică de la 6 noiembrie 2012, termen pentru care acesta a fost legal citat, pronunţarea soluţiei fiind amânată (pentru a se da posibilitatea magistratului să depună concluzii scrise), la data de 13 noiembrie 2012 şi, ulterior (datorită imposibilităţii constituirii completului de judecată) la data de 14 noiembrie 2012.

De altfel, prin dovada de comunicare din Dosarul nr. 11/J/2012, recurentul însuşi a confirmat, sub semnătură, faptul că, la data de 7 noiembrie 2012, a fost înştiinţat de amânarea pronunţării soluţiei pentru data de 13 noiembrie 2012.

Mai mult, acesta a depus la dosarul respectiv concluzii scrise, cu menţiunea de a fi avute în vedere la pronunţarea soluţiei, amânată pentru data de 13 noiembrie 2012.

Având în vedere că amânarea succesivă a pronunţării soluţiei în cauză s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 246 şi ale art. 260 alin. (1) C. proc. civ., pentru a se da posibilitatea pârâtului să depună concluzii scrise şi datorită imposibilităţii completului de judecată, nefiind necesară citarea părţilor în această etapă procesuală, nu pot fi primite criticile recurentului formulate sub acest aspect.

2) Nu se justifică nici excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată.

Împrejurarea că, la data de 13 noiembrie 2012, s-a dispus încă o dată amânarea pronunţării soluţiei, datorită imposibilităţii constituirii completului de judecată, urmare lipsei unui membru al acestuia, prezent la dezbaterile pe fond, nu este de natură să atragă nulitatea celorlalte încheieri şi a hotărârii atacate, acestea fiind pronunţate şi semnate de către toţi membrii completului, în compunerea prevăzută de lege şi cu respectarea cerinţelor privind modul de desfăşurare a deliberărilor şi de exprimare a votului, astfel cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 317/2004 şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a principiului continuităţii completului de judecată;

3) Critica privind neregularitatea actului de sesizare, a secţiei pentru judecători, a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi primită.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, rezoluţia din data de 30 mai 2012, prin care s-a dispus admiterea sesizării privind exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea instanţei de disciplină, a fost confirmată de inspectorul şef, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 46 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004.

Efectul nerespectării unei asemenea cerinţe, pretinsă în mod expres prin aceste texte de lege şi îndeplinită în ceea ce priveşte exemplarul original depus la dosar, nu poate fi extins la exemplarul comunicat judecătorului pârât, acesta fiind doar o copie.

4) Nu sunt fondate nici susţinerile magistratului recurent vizând încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi la egalitatea armelor, în cursul cercetării disciplinare.

Dată fiind natura imperativă a termenelor prevăzute pentru finalizarea cercetării prealabile şi înaintarea rezultatelor acesteia în vederea exercitării acţiunii disciplinare şi sesizării secţiei competente a Consiliului Superior al Magistraturii, ca şi faptul că perioada în care se desfăşurau acţiunile electorale depăşea cu mult orice eventuală prelungire legală a termenului de efectuare a cercetării, nu se poate imputa intimatei faptul că a respins cererea judecătorului de amânare a respectivei cercetări.

Pe de altă parte, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că perioada în care s-a efectuat cercetarea disciplinară în speţă a fost de 4 zile, respectiv între 14 mai-18 mai 2012, interval în care, aşa cum rezultă din calendarul activităţilor electorale cuprins în hotărârea nr. 141 din 13 martie 2012, nu erau prevăzute acţiuni în sarcina recurentului, în calitatea sa de preşedinte al biroului electoral.

În raport şi cu caracterul supletiv al dispoziţiilor art. 1 din hotărârea din 18 octombrie 2012, dată de Biroul Electoral Central în interpretarea art. 68 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, se reţine că recurentul nu a ales să beneficieze de prevederile art. 120 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, la data de 17 mai 2012 acesta intrând în şedinţă de judecată.

Contrar susţinerilor recurentului, în cursul cercetării disciplinare, acestuia i-a fost respectat dreptul la apărare şi drepturile conexe ale acestuia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, magistratului i-au fost verificate toate apărările, i-au fost puse la dispoziţie copii xerox ale actelor indicate de acesta din dosar, la solicitarea sa i-au fost administrate probe în apărare, fiind chemat la audieri martorul G.D., aşa cum rezultă cu evidenţă din procesele-verbale din 14 mai şi, respectiv, 17 mai 2012, pe care judecătorul P.L.M. şi le-a însuşit sub semnătură.

Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că, la sfârşitul cercetării disciplinare, în data de 17 mai 2012, i s-a prezentat recurentului întreg materialul instrumentat în cele 4 zile de cercetare, acesta semnând că nu are obiecţiuni cu privire la modul în care s-a desfăşurat cercetarea.

5) Nu se circumscrie aspectului de nulitate invocat de recurent nici susţinerea referitoare la greşita încadrare juridică dată faptelor de către secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu cele cu care a fost sesizată şi care au format obiectul cercetării disciplinare.

Prin rezoluţia din 30 mai 2012, s-a dispus admiterea sesizării, exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei pentru judecători cu privire la săvârşirea de către recurent a abaterilor disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare până la data de 26 ianuarie 2012.

Aşa cum rezultă din analiza considerentelor şi a dispozitivului hotărârii nr. 14/J/14 noiembrie 2012, instanţa de disciplină a avut în vedere dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, deci anterior modificărilor intervenite la data de 26 ianuarie 2012.

Prin urmare, s-a avut în vedere aceeaşi încadrare juridică a faptelor pentru care a fost sesizată secţia pentru judecători, sancţiunea dispusă, respectiv excluderea din magistratură, fiind prevăzută atât de forma veche, cât şi de noua formă a Legii nr. 303/2004, acest aspect fiind lămurit de secţie în cuprinsul dispozitivului.

6) În mod nejustificat se susţine de către recurent că hotărârea ar fi nemotivată, urmare încălcării de către secţia pentru judecători a prevederilor art. 49 din Legea nr. 317/2004.

Analizând modul în care instanţa de disciplină a analizat pe fond acţiunea disciplinară, Înalta Curte constată, în primul rând, că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu referire la descrierea faptelor, la încadrarea juridică a acestora, la temeiul de drept, precum şi la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător, astfel încât nu se poate reţine o pretinsă nemotivare a acesteia, rezultată dintr-o interpretare subiectivă şi pur speculativă a recurentului în ceea ce priveşte aplicarea art. 44 din legea menţionată.

7) Tot nefondată este şi excepţia autorităţii de lucru judecat a rezoluţiei din 3 mai 2012, dată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara în Dosarul nr. 185/D/P/2011, în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ., în vechea reglementare, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate”.

Dat fiind că, în cauză, prin rezoluţia menţionată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de recurent, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a fost săvârşită de acesta, iar în materie disciplinară magistratul a fost cercetat pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în modalitatea pretinderii rezolvării intereselor altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, este evident că nu sunt întrunite cerinţele legale privind identitatea de obiect şi cauză pentru constatarea existenţei autorităţii de lucru judecat.

Pe de altă parte, întrucât faptele pentru care magistratul a fost cercetat penal nu sunt aceleaşi cu cele pentru care i-a fost atrasă răspunderea disciplinară, nu se poate stabili nicio încălcare a principiului non bis in idem.

8) Nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului nici cu ocazia judecării cauzei în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte, examinând conţinutul încheierilor de şedinţă ale secţiei pentru judecători, constată că, în cauză, au fost acordate, la solicitările scrise ale judecătorului pârât, 3 termene de judecată, la care acesta nu s-a prezentat, fiind încuviinţate două cereri ale acestuia de amânare a judecăţii în vederea pregătirii apărării, precum şi, în parte, cererea de probatorii formulată de magistrat în apărare.

Împrejurarea că, la termenul de judecată din 5 septembrie 2012, instanţa de disciplină a respins cererea sa de comunicare a tuturor înscrisurilor aflate la dosar, cu motivarea că acesta beneficiase deja de un termen înăuntrul căruia să-şi pregătească apărarea şi că partea avea posibilitatea de a lua cunoştinţă de actele dosarului la grefa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii (aspect care i-a fost comunicat în scris magistratului) nu poate fi considerată o modalitate de îngrădire a dreptului la apărare, după cum susţine recurentul, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut anterior, în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 317/2004, în faza cercetării disciplinare, acesta a avut acces la dosarul cauzei.

Dimpotrivă, recurentului i-a fost respectată această garanţie procesuală, având posibilitatea să-şi formuleze toate apărările, astfel cum rezultă din memoriile depuse în dosar, înscrisurile ataşate în probaţiune, cererile de probe, concluziile formulate şi din întreaga procedură desfăşurată în condiţii de contradictorialitate.

Încuviinţarea numai în parte a probatoriului propus de magistrat nu are semnificaţia propusă de acesta şi nu poate fi reţinută ca motiv de încălcare a dreptului la apărare.

9) Recurentul susţine în mod nefondat lipsa motivării soluţiei secţiei pentru judecători referitor la prima abatere disciplinară şi cu privire la modul de individualizare a sancţiunii aplicate.

Cu privire la aspectele de nemotivare în fapt şi în drept invocate, este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că faptele reţinute (inclusiv în ceea ce priveşte prima abatere disciplinară) au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitate să fie trase concluzii pertinente în raport cu prevederile din textele de lege prin care sunt reglementate abaterile ce fac obiectul cauzei.

De asemenea, din cuprinsul hotărârii, se mai constată că, şi în cazul primei abateri reţinute, fapta a fost examinată prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat; fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei.

Tot astfel, în ceea ce priveşte modul de individualizare a sancţiunii, instanţa de disciplină, a expus criteriile avute în vedere în acest moment procesual. Chiar dacă, într-adevăr, aceste criterii au fost în mod sumar şi generic indicate, ele exprimă în sinteză considerentele ce au fundamentat sancţiunea aplicată, neputându-se considera, nici sub acest aspect, că ar fi fost încălcate prevederile legale ce reglementează conţinutul hotărârii sau că motivele ar fi ambigui sau contradictorii.

Ca urmare, nefiind incident cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că şi această excepţie este nefondată.

10) Aşa cum s-a reţinut şi anterior, analiza modului în care instanţa de disciplină a aplicat dispoziţiile de drept procesual şi material în soluţionarea cauzei, relevă faptul că, în faza judecăţii în primă instanţă recurentului i-a fost asigurat dreptul la un proces echitabil, astfel încât criteriile formulate din această perspectivă nu au relevanţă juridică atribuită de către recurent şi nu pot atrage soluţia casării propusă în acest context de către autorul recursului.

II. În ceea ce priveşte criteriile invocate pe fond, acestea sunt numai în parte fondate.

I) Primul motiv de nelegalitate şi netemeinicie invocat, referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, are în vedere pronunţarea hotărârii pe baza unor dovezi obţinute prin provocare şi cu ignorarea soluţiilor date de organele penale cu privire la aceeaşi situaţii de fapt.

Referitor la folosirea ca probă a dovezilor obţinute prin folosirea investigatorului sub acoperire, pentru a clarifica problemele supuse dezlegării în acest motiv de recurs, se impune a fi precizat că acestea au fost dispuse şi administrate în cadrul cercetărilor penale.

Angajarea răspunderii disciplinare a recurentului s-a făcut pe baza unui probatoriu complex. Cât priveşte ansamblul probator întocmit de organele de urmărire penală, în cadrul procedurilor specifice, recurentul a avut posibilitatea să-şi formuleze apărări în respectivul cadru, neputându-se cenzura, pe această cale, modul de obţinere a respectivelor dovezi.

În acest context, trebuie subliniat că, în speţă, în temeiul atribuţiilor ce-i revin, Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul unui articol de presă intitulat „Exclusiv , judecătorul P.L.M., anchetat de D.N.A., pentru infracţiuni grave. Află cine-s poliţiştii verificaţi în acelaşi dosar”.

Cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul sesizării, s-au făcut verificări preliminarii de către Inspecţia Judiciară şi, ulterior, s-a dispus efectuarea cercetării prealabile faţă de judecătorul P.L.M.

Verificările au avut în vedere dovezile în discuţie, pe baza cărora s-a stabilit situaţia de fapt, care au constituit un punct de plecare pentru cercetarea unor aspecte în legătură cu conduita necorespunzătoare a unui magistrat şi care trebuie avute în vedere de către Inspecţia Judiciară, ţinând cont de dispoziţiile art. 451 alin. (1), (3) şi (5) şi ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Prin urmare, aspectele invocate de recurent, relative la utilizarea unor dovezi obţinute prin provocare, nu au semnificaţia atribuită prin criticile aduse, raporturile dintre judecător şi investigatorul sub acoperire constituind doar elemente circumstanţiale în analiza faptei săvârşite de magistrat şi doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă şi administrarea altor mijloace de probă specifice, respectiv declaraţii de martori şi înscrisuri.

Pentru a clarifica legătura de relevanţă juridică a soluţiilor pronunţate de organele penale asupra stabilirii răspunderii disciplinare a recurentului, se impun mai întâi câteva precizări de ordin legislativ.

Potrivit prevederilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar nu numai pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, cât şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Conform art. 99 lit. a) din aceeaşi lege, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, constituie abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la (...) incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

De asemenea, art. 10 alin. (2) din legea menţionată stipulează că „Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care potrivit legii, se realizează de avocat”.

În ceea ce priveşte existenţa faptei reţinute sub acest aspect în sarcina magistratului P.L.M., în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, a stabilit în mod just situaţia de fapt, care a rămas neschimbată în recurs, probele reliefând clar existenţa faptei, a condiţiei reprobabile, precum şi a vinovăţiei.

În acest sens, probele au relevat, fără putinţă de tăgadă faptul că recurentul a oferit explicaţii investigatorului sub acoperire, referitor la toate etapele procedurale ce trebuie urmate într-o anume speţă, s-a implicat personal în înregistrarea unei acţiuni pe rolul instanţei, a oferit garanţii privind obţinerea unei soluţii favorabile în acea cauză, a comunicat informaţii referitoare la diverse strategii procedurale de urmat în proces, a explicat anumite chestiuni procedurale şi strategii în vederea valorificării dreptului pretins.

Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că recurentul nu neagă săvârşirea faptelor respective.

Consecinţele imediate şi directe ale încălcării obligaţiilor profesionale, pe care recurentul încearcă să le minimalizeze, sunt concretizate în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la justiţie, ca valoare socială ocrotită.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existenţa acestei prime fapte, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât susţinerile recurentului privind viciile dovezilor administrate şi lipsa intenţiei nu pot fi primite.

II) În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, motivul de nelegalitate invocat de recurent vizează încălcarea legii de drept substanţial, susţinându-se neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri, astfel cum ar rezulta din interpretarea dispoziţiilor legale reţinute.

Această ipoteză nu se regăseşte în totalitate în considerentele hotărârii atacate.

Din această perspectivă, se reţine că, potrivit art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la acea dată, reprezintă abatere disciplinară „intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât la limita codului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, precum şi imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror”.

Această normă vine în completarea celor prevăzute de art. 4 din legea menţionată, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care prevăd că magistraţii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Rezultatul cercetării prealabile şi probele administrate în cauză au relevat că acţiunea disciplinară exercitată împotriva recurentului, referitor la această a doua abatere disciplinară, a avut ca fundament iniţiativa magistratului de a se deplasa la sediul instanţei împreună cu un viitor justiţiabil, de a-l invita în biroul său în vederea semnării cererii de chemare în judecată, de a solicita grefierului cu atribuţii privind repartizarea aleatorie a dosarelor să rămână peste programul de lucru al judecătorului, în vederea înregistrării unei cereri în sistem informatic, în alte condiţii decât cele prevăzute de regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În cauză, situaţia de faţă sub acest aspect a fost numai în parte corect stabilită, probele confirmând doar anumite aspecte reţinute în hotărârea atacată.

De altfel, nici recurentul nu neagă în totalitate producerea lor.

În cadrul controlului de legalitate exercitat instanţa de control judiciar, se constată că, pentru circumstanţierea corectă şi completă a cadrului în care s-au petrecut faptele în data de 8 iunie 2011, era necesar să fie avute în vedere şi soluţiile pronunţate de organele de cercetare penală, care sunt de natură să lămurească starea de fapt supusă examinării şi care prezintă importanţă din perspectiva aprecierii gravităţii respectivelor fapte, cu implicaţii asupra stabilirii şi angajării răspunderii disciplinare.

Semnificativ din acest punct de vedere se reţine a fi faptul că, prin rezoluţia din 3 mai 2012, emisă în Dosarul nr. 185/D/P/2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul P.L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzut de art. 42 din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a fost săvârşită de acesta.

De asemenea, nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că, prin rezoluţia specificată, s-a reţinut că înregistrarea în sistem informatic s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în timpul programului de lucru al instanţei, respectiv la orele 15:28:25.

Infirmarea parţială a stării de fapt reţinute, în modalitatea menţionată, este însă, inaptă, să conducă exonerarea recurentului de orice fel de răspundere.

Chiar dacă, prin înscrisul în discuţie, s-a stabilit că înregistrarea cererii s-a făcut în timpul programului de lucru, de către o altă persoană, celelalte dovezi administrate au confirmat totuşi modul particular în care magistratul a înţeles, în cauză, să faciliteze rezolvarea intereselor unei persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, concretizat în demersurile acestuia de deplasare împreună cu viitorul justiţiabil la instanţă şi de manifestare a disponibilităţii printr-un sprijin activ şi efectiv, prin atragerea şi a personalului auxiliar, neputându-se considera că recurentul a avut sau ar putea avea acelaşi comportament faţă de ceilalţi justiţiabili.

Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului privind inexistenţa laturii obiective sau a laturii subiective a acestei a doua abateri disciplinare.

Cu toate că soluţiile pronunţate de organele de cercetare penală, cu referire şi la ordonanţa emisă în Dosarul nr. 114/P/2011 de D.N.A., Serviciul Teritorial Timişoara, nu sunt de natură să-l exonereze pe magistratul P.L.M. de răspundere, ele nu pot fi neglijate la evaluarea întinderii urmării acestei abateri disciplinare stabilite în sarcina sa şi au relevanţă, întrucât diminuează semnificativ gradul de gravitate al faptei.

Ca atare, fără a afecta temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, se impune o reapreciere a sancţiunii aplicate magistratului, la individualizarea căreia trebuie ţinut cont şi de toate aspectele favorabile acestuia, reliefate de probatoriul administrat în cauză şi care impun, prin raportare şi la caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, aplicarea unei alte sancţiuni, care să nu îl îndepărteze din magistratură şi care, să-i atragă, totuşi, atenţia asupra gravităţii abaterilor comise şi a consecinţelor acestora.

În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica, în parte, hotărârea atacată, în sensul că, se va înlocui sancțiunea aplicată recurentului, respectiv cea a excluderii din magistratură, cu sancțiunea mutării disciplinare pentru o perioadă de 3 luni de la Judecătoria Oravița la Judecătoria Timișoara, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.L.M. împotriva hotărârii nr. 14/J din 14 noiembrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Modifică hotărârea atacată, în sensul că, înlocuiește sancțiunea aplicată recurentului, respectiv cea a excluderii din magistratură, cu sancțiunea mutării disciplinare pentru o perioadă de 3 luni de la Judecătoria Oravița la Judecătoria Timișoara, prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI  ICCJ. Decizia nr. 141/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 171/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI