ICCJ. Decizia nr. 141/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 141/2013
Dosar nr. 2499/1/2013
Şedinţa publică de la 3 iunie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 383 din 9 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9723/1/2009 a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul I.I.
Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.M. împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, fiind menţinută rezoluţia atacată.
Astfel, instanţa examinând pe fond soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în limitele în care aceasta se referă la interesele petiţionarului S.M., a apreciat că rezoluţia este legală şi temeinică.
Înalta Curte, secţia penală a constatat că parchetul a stabilit corect că, în raport cu data comiterii faptelor s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. La calculul acestor termene au fost avute în vedere dispoziţiile art. 13 C. pen. căci de la data comiterii faptelor şi până în prezent s-au modificat limitele de pedeapsă pentru unele dintre infracţiuni, astfel încât termenele de prescripţie au fost calculate corect, în funcţie de limitele de pedeapsă stabilite de legea veche, în vigoare la momentul comiterii infracţiunilor.
Ulterior epuizării căilor de atac prevăzute de legea naţională, prin cererea înregistrată la C.E.D.O. petentul S.M. a reclamat relele tratamente la care a fost supus în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Acesta a arătat că evenimentele din iunie 1990 nu au fost ocazii obişnuite de folosire ilegală a forței de către forțele de ordine și au o semnificație specială în istoria recentă a României, în contextul tranziției spre o societate democratică. Cercetarea penală a fost la un moment dat îndreptată împotriva Președintelui României de la data evenimentelor și a altor înalți funcționari de stat. Cu toate acestea, cercetările au stagnat până în 1998, iar ulterior, deși au existat perioade în care anumite investigații au fost făcute, nu au produs niciun rezultat concret, împrejurări care au făcut ca procedura penală să fie inechitabilă.
Prin hotărârea pronunţată 13 noiembrie 2012 C.E.D.O. a hotărât următoarele:
În unanimitate, a decis sa conexeze cererile îndreptate împotriva României respectiv cererea nr. X1, formulată de doamna A.M., cererea X2, formulată de domnul S.M., precum şi cererea nr. X3 formulată de domnul T.M. şi de Asociaţia „ 21 Decembrie 1989”;
În unanimitate a declarat cererile admisibile, în privința capetelor de cerere întemeiate pe art. 2 din Convenție, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A.M., pe art. 3 din Convenție în ceea ce-l priveste pe reclamantul S.M. şi pe art. 6 parag. 1 din Convenție în ceea ce o priveşte pe Asociația reclamantă;
În unanimitate, a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenție sub aspect procedural în ceea ce o priveşte pe reclamanta A.M.;
Cu majoritate de cinci voturi la doua, a hotărât că nu a fost încălcat art. 3 din Convenție în ceea ce îl priveşte pe reclamantul S.M.;
În unanimitate, a hotărât că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenție în ceea ce o priveşte pe Asociația „ 21 Decembrie 1989”.
În unanimitate, a hotărât că statul pârât trebuie să plătească reclamantei A.M., în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 parag. 2 din Convenție, suma de 30.000 euro (treizeci mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral.
Astfel, s-a reţinut că acest caz privește neîndeplinierea, de către autoritățile române, a obligației de a investiga decesul soțului doamnei A.M. și relele tratamente la care domnul S.M. a fost supus în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, încălcându-se art. 2 și 3 din Convenție.
În privința plângerii doamnei A.M., Curtea a decis că art. 2 din Convenție a fost încălcat datorită lipsei de investigații efective privind decesul soțului reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reamintit principiile în abordarea unor asemenea cauze în cazul violărilor masive a drepturilor atât de fundamentale cum este dreptul la viață, sublinind importanța dreptului victimelor, a familiilor acestora și persoanelor îndreptățite, precum și a întregii societăți, de a cunoaște adevărul asupra circumstanțelor acestor evenimente, ceea ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă.
În contextul statelor care au cunoscut o tranziție către un regim democratic, este legitim pentru un stat de drept de a desfășura cercetări penale împotriva persoanelor care se fac vinovate de crime într-un regim anterior.
În consecință, în cazul folosirii masive a forței letale împotriva populației civile, în timpul manifestațiilor antiguvernamentale ce preced tranziția de la un regim totalitar către un regim mai democratic, Curtea a reţinut că nu poate aprecia că o anchetă este efectivă cât timp se încheie prin efectul prescrierii răspunderii penale, iar autorităritățile însele sunt cele care au rămas inactive.
De altfel, așa cum Curtea deja a indicat, amnistia sau grațierea sunt general incompatibile cu obligația pe care o au statele de a ancheta actele de tortură și de a lupta contra impunității crimelor internaționale.
În privința plângerii domnului S.M., Curtea a decis cu majoritate de cinci voturi pentru şi două împotrivă, că art. 3 din Convenție (sub aspect procedural) nu a fost încălcat.
Astfel, C.E.D.O. a luat notă că domnul S.M. s-a plâns de relele tratamente numai în 2001, după 11 ani de la evenimente și a atașat o importanță specială acestei lungi perioade de inactivitate din partea reclamantului.
Curtea a mai luat notă de faptul că domnul S.M. s-a plâns de rele tratamente după prescrierea faptelor de care s-a plâns, în același timp reținând că autoritățile interne au luat în considerare plângerea sa. Pentru aceste motive, a decis că art. 3 nu a fost încălcat în cazul domnului S.M.
În temeiul art. 43 din Convenție și regula 73 din regulamentul Curții reclamantul S.M. a solicitat retrimiterea cauzei Marii Camere.
Reclamantul a susținut că cercetarea penală a evenimentelor a fost și încă este singura modalitate prin care societatea românească să afle adevărul despre evenimente importante din istoria sa recentă și pentru a trage la răspundere, chiar și numai morală, pe cei vinovați.
În consecință, a precizat acesta, hotărârea Curţii Europene limitează drastic posibilitatea societății românești de a afla întregul adevăr despre evenimente, deoarece înlătură unele fapte și unele victime.
Reţinând că problema invocată ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale sau o altă problemă gravă cu caracter general un colegiu de cinci judecători, ai Marii Camere, a acceptat cererea formulată de reclamantul S.M., stabilind termen în vederea audierii publice la data de 2 octombrie 2013, ora 9:15.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor învederate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:
Raportând cererea formulată de revizuientul S.M. la prevederile art. 4081 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta nu respectă formal condiţiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care C.E.D.O. a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenţie, nefiind întrunită nici condiţia impusă de lege vizând împrejurarea ca hotărârea Curţii Europene să fi rămas definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că, în conformitate cu art. 43 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere. Un colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea atunci când cauza ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.”
Totodată, în conformitate cu art. 44 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „hotărârile Curţii Europene sunt definitive:
a. când părţile declară că ele nu vor solicita retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere;
b. la trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau
c. când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit art. 43.”
Or, raportând cererea de revizuire formulată în prezenta cauză la dispozițiile legale mai sus-menționate și la conținutul hotărârii Curţii Europene, văzând şi faptul că solicitarea formulată de S.M., de retrimitere a cauzei Marii Camere a fost admisă , având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 4081 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen. cererea de revizuire, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 383 de la 9 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9723/1/2009.
Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 171/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 119/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
