ICCJ. Decizia nr. 20/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 20/2013

Dosar nr. 5920/1/2012

Şedinţa publică de la 4 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 177 din 31 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4500/1/2007, Înalta Curte de Casație Și Justiție, secţia penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul S.O. la două pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (două fapte, denunţători D.G. şi S.I.).

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (denunţător O.L.).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor societăţii.

În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere de informaţii cu caracter secret ori confidenţial în afara cadrului legal.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate şi executarea de către inculpatul S.O. a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 21 septembrie 2006-25 septembrie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două fapte, denunţători C.I. şi S.V.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 29 alin. (1) raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen.

II. În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (şapte acte materiale, expuse în rechizitoriu, denunţător A.M.).

În baza art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încercare a determina mărturia mincinoasă (patru acte materiale).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate şi executarea de către inculpatul D.G. a pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 21 septembrie 2006-25 septembrie 2006.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială prevăzut de art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (fapta comisă în anul 2003).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător M.F.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

III. În baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe inculpatul G.A.T., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor societăţii.

În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D.E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător M.F.).

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 şi art. 15 C. proc. pen., a constatat că partea vătămată SC M. SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a respins pretenţiile civile formulate de partea civilă Ministerul Economiei şi Finanţelor prin A.N.A.F. Bucureşti.

În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea procesului-verbal din data de 23 august 2006 încheiat între SC M. SRL Bucureşti şi inculpatul S.O.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul S.O. a sumei de 5.000 RON (50.000.000 ROL).

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a sumei de 4.500 RON (45.000.000 ROL).

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul S.O. a sumei de 52.575,28 RON, sumă cu care partea vătămată SC M. SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul D.G. a sumei de 78.349,47 RON (783.494.757 ROL).

A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 3 octombrie 2006 dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra imobilului situat în municipiul P., jud. Prahova, proprietatea numitului P.C.S.

A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 2 octombrie 2006 dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, asupra imobilului situat în localitatea C., judeţul Prahova, proprietatea inculpatului S.O.

A respins cererea de ridicare a sechestrului asigurator formulată de persoana interesată P.C.S.

În baza art. 169 alin. (1) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul D.G. a unei haine de blană, ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia la data de 20 iunie 2006.

A obligat pe inculpatul S.O. la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 11.000 RON.

A obligat pe inculpatul D.G. la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 11.000 RON.

A obligat pe inculpatul G.A.T. la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 5.000 RON.

Suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală pentru inculpatul D.E., a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa hotărârea menţionată, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5/P/2006 din 10 mai 2007 al D.N.A., secţia pentru combaterea infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor:

- S.O., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000; instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. şi instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen.; complicitate la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor societăţii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

- D.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată (2 fapte aflate în concurs real); dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată; încercarea de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- G.A.T., administrator şi acţionar la SC M. SRL Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 C. pen.

- D.E., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Urmare dispoziţiilor date de instanţă prin încheierea din 26 februarie 2008, de a indica, în concret, numărul actelor materiale ce se reţine în sarcina fiecărui inculpat, obligaţie ce rezultă din dispoziţiile art. 263 C. proc. pen., art. 317 C. proc. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., D.N.A. a precizat, fără a motiva, că actul de sesizare are în vedere pentru inculpatul S.O. infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (câte 33 acte materiale) (denunţători D.G., respectiv, D.G. şi S.I.); luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 5 acte materiale (denunţător C.I.); luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), 84 acte materiale (denunţător S.V.); luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 7 acte materiale (denunţător O.L.); complicitate la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor acesteia prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (42 acte materiale).

Pentru inculpatul D.G. s-a solicitat a se reţine infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, 171 acte materiale, (denunţător A.M.); trafic de influenţă prevăzut de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, 24 acte materiale (denunţător M.F.); dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 33 acte materiale (denunţători D.G. şi S.I.); încercarea de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 4 acte materiale.

Pentru inculpatul G.A.T. s-a solicitat a se reţine infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditelor societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 42 acte materiale.

Înalta Curte a apreciat că se impune prezentarea stării de fapt reţinută de procuror, in extenso, dat fiind faptul că actul de sesizare a instanţei, deşi cuprinde elementele cerute de art. 263 C. proc. pen., nu satisface pe deplin exigenţele cerute de lege, fără ca aceasta să constituie o nulitate absolută în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., judecata mărginindu-se la faptele şi persoanele trimise în judecată conform art. 317 C. proc. pen. Totodată, a reţinut că o astfel de prezentare este obligatorie în condiţiile în care, instanţa de fond a reţinut ca fiind probate numai în parte faptele reţinute în sarcina inculpaţilor.

A. – Starea de fapt expusă în actul de sesizare a instanţei

CAPITOLUL 1

Subcapitolul 1.1.

S-a reţinut că inculpatul D.G., în perioada 1 iunie 1995-1 ianuarie 2002 a îndeplinit funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova, având ca principale atribuţii: coordonarea şi îndrumarea colectivului aflat în subordinea sa; planificarea şi coordonarea activităţilor de informaţii în cadrul acestui sector; lămurirea modului de realizare a activităţii specifice de profil; organizarea, îndrumarea, conducerea şi controlul activităţii cadrelor din subordine.

Profilul Sectorului „A” condus de inculpatul D.G., era operativ cu atribuţii privind culegerea de informaţii, inclusiv în domeniul activităţii de înfăptuirea justiţiei.

În perioada 1 ianuarie 2002-1 mai 2003, inculpatul D.G. a fost pus la dispoziţia Direcţiei de Personal a S.R.I., fiind cercetat şi sancţionat pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Începând cu data de 1 mai 2002, inculpatul D.G. a fost mutat, în interesul serviciului, la Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, ca ofiţer specialist principal, iar din data de 1 aprilie 2004 a fost numit în funcţia de şef sector în cadrul acestui inspectorat, până la 1 mai 2005, când a fost trecut în rezervă prin pensionare.

S-a reţinut că, în cursul anului 2005, inculpatul D.G. a stabilit, în raport cu denunţătorii A.M. şi A.A., o relaţie bazată pe obligaţia ofiţerului, ca în diferite forme, să-l sprijine pe denunţătorul A.M. în derularea şi dezvoltarea unor afaceri comerciale, denunţătorul fiind administratorul SC A.I. SRL Băicoi, cu diferite unităţi economice, în special cu capital majoritar de stat, din domeniul extracţiei şi producerii produselor petroliere.

În concret, a reţinut acuzarea că inculpatul urma să intervină direct sau prin intermediari (ofiţeri de poliţie) la persoanele cu putere de decizie în cadrul acstor societăţi comerciale, cărora să li se ceară să accepte încheierea şi derularea afacerilor comerciale cu societatea administrată de denunţătorul A.M., respectiv SC A.I. SRL Băicoi, afaceri din care denunţătorul urma să obţină un profit substanţial.

În schimbul influenţei inculpatului D.G., denunţătorul A.M. a acceptat să-i ofere acestuia, în mod repetat, sume de bani, obiecte de valoare, un autoturism C., importante cantităţi de materiale de construcţii ce au fost încorporate, de inculpat, în imobilul situat în municipiul Ploieşti, imobil ce figurează, în documente, pe numele socrului său P.C.S.

A reţinut procurorul că această „schemă” folosită de inculpatul D.G. şi denunţător a constituit o formă de disimularea unor venituri ilegale obţinute prin traficarea influenţei de către ofiţerul S.R.I. şi că denunţătorul a fost nevoit să accepte acest tip de relaţii, în condiţiile în care, fără ajutorul inculpatului D.G. nu ar fi putut derula afaceri comerciale.

În acest context, inculpatul D.G., în cursul anului 2005, i-a garantat denunţătorului protecţia sa în raport cu organele judiciare din Prahova, explicându-i că poate derula afaceri comerciale chiar ilegale, deoarece „o să-i ţină spatele” pentru rezolvarea oricărei probleme de natură judiciară pe care A.M. ar fi putut să o aibă în urma unei astfel de afaceri.

Punctul 1

S-a reţinut că prima faptă a fost săvârşită de inculpatul D.G. în raport cu martorul G.N.

Martorul G.N. a fost citat în mod repetat la I.P.J. Prahova, fiind bănuit de săvârşirea unor fapte penale. Acest martor se afla în relaţii apropiate cu denunţătorul A.M., cel din urmă afirmând că îl cunoaşte pe inculpatul D.G., fiind în relaţii foarte apropiate, inculpatul la rândul său, fiind bun prieten cu şeful Serviciului judiciar din cadrul I.P.J. Prahova, col. T.D.M.

În perioada 1995-1996, I.P.J. Prahova efectua o anchetă cu privire la persoane din conducerea SC P. SA Ploieşti, fiind făcute verificări la firmele cu care această societate comercială a încheiat contracte, una dintre ele fiind şi SC S. SRL Ploieşti, administrată de martorul G.N.

Martorul G.N. a fost chemat în mod repetat la organele de poliţie, fiind întrebat dacă a dat bani sau alte bunuri persoanelor aflate în conducerea SC P. SA Ploieşti.

Aceste chemări repetate la organele de poliţie, i-au creat martorului G.N. un sentiment de teamă, astfel că l-a rugat pe denunţătorul A.M. să-l ajute, apelând la inculpatul D.G. cu scopul de a nu mai fi chemat la organele de poliţie.

Denunţătorul A.M. a discutat cu inculpatul D.G. care i-a promis că-l va ajuta pe martorul G.N. fără a-i spune, în concret, cum va proceda şi la cine va apela. Pentru această intervenţie, denunţătorul A.M. i-a promis inculpatului D.G. că o să fie recompensat material.

La câteva zile, martorul G.N. a constatat că nu a mai fost chemat la organele de poliţie astfel că, împreună cu denunţătorul A.M. au mers la inculpatul D.G. oferindu-i mai multe bijuterii din aur, lănţişor cu medalion, cercei, brăţară, evaluate la suma de 5.000.000 ROL.

La dosarul cauzei a fost depusă copia referatului de terminare a urmăririi penale în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova, cauză în care au fost cercetate persoane din conducerea SC P. SA Ploieşti şi în care martorul G.N. a fost chemat în mod repetat pentru a da relaţii organelor de poliţie.

Din conţinutul referatului de terminare a urmăririi penale a rezultat că martorul G.N. nu a avut nicio calitate procesuală, astfel că, reţine procurorul, se confirmă susţinerile în sensul că inculpatul D.G. a intervenit în favoarea sa, primind în schimb bijuterii din aur.

Punctul 2

În anul 1996, martorul denunţător A.M. avea în gestiunea SC A.I. SRL Băicoi un vagon de tablă pe care voia să-l vândă dar nu avea cumpărător. În aceste împrejurări, l-a contactat pe inculpatul D.G. cerându-i ajutorul pentru a vinde marfa la SC C. SA Prahova.

S-a reţinut că denunţătorul A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a spus că o să-l ajute şi în câteva zile l-a trimis la directorul general al SC C. SA, martorul T.M., care a fost de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

După ce a vândut marfa, inculpatul i-a cerut suma de 20 milioane ROL, sumă pe care denunţătorul i-a remis-o, observând că, la câteva zile, inculpatul şi-a cumpărat un autoturism D.N.

Din actele cauzei a rezultat că denunţătorul A.M. a încasat banii pe vagonul de tablă de la SC C. SA Ploieşti în luna august 1996 şi în prima decadă a lunii septembrie 1996, iar autoturismul D.N. a fost achiziţionat pentru suma de 20.000.000 RON la data de 25 septembrie 1996, emisă de SC D.S. SA Piteşti, cumpărător fiind fiul inculpatului, martorul D.L.

Autoturismul în cauză a fost folosit de familia inculpatului până în anul 1999, când a fost vândut martorului I.P. din municipiul Tg.-Jiu, fiind încheiat, la data de 27 mai 1999 un contract de vânzare-cumpărare, ridicat de organele de poliţie cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Autoturismul a fost vândut cu suma de 20.000.000 ROL, sumă ce a fost dată de denunţătorul A.M. inculpatului D.G. Vânzarea acestui autoturism a fost făcută tot de denunţătorul A.M., care a oferit autoturismul martorului T.I. în cadrul unor schimburi comerciale.

Pentru încheierea tranzacţiei cu SC C. SA se reţine că inculpatul D.G. a luat legătura cu martorul T.D.M., ofiţer activ la I.P.J. Prahova şi şef la Serviciul judiciar, pe care l-a rugat să discute cu directorul unităţii pentru a-i cumpăra întreaga cantitate de tablă denunţătorului A.M.

Martorul T.D.M. a acceptat solicitarea inculpatului D.G., sens în care s-a deplasat la sediul SC C. SA Ploieşti, adresându-i rugămintea martorului T.M. să-i cumpere cantitatea de tablă aflată în gestiunea SC A.I. SRL, afirmând că denunţătorul A.M. este un prieten al ofiţerului S.R.I. D.G.

Martorul T.M. i-a solicitat directorului comercial B.L. să procedeze la întocmirea formalităţilor necesare achiziţionării cantităţii de tablă de la SC A.I. SRL, al cărei administrator era denunţătorul A.M.

Urmare acestor discuţii, denunţătorul A.M. s-a prezentat la SC C. SA unde a vândut întreaga cantitate de tablă, ridicând de la casieria unităţii suma de 5 milioane ROL în fiecare zi.

Punctul 3

În cursul anului 1996, denunţătorul A.M., prin compensare comercială, a intrat în posesia unui tractor şi a unei remorci pe care a vrut să le vândă, dar nu avea desfacere.

În acest context l-a rugat pe inculpatul D.G. să-i găsească o societate comercială care să-i cumpere tractorul şi remorca.

Inculpatul D.G. i-a spus să meargă la Baza de Aprovizionare Floreşti, la directorul S.M., căruia să-i spună că vine din partea colonelului S.R.I. B.D., acesta fiind superiorul inculpatului D.G., care îl cunoaşte pe directorul S.M. şi care va vorbi cu acesta pentru a-i cumpăra utilajele denunţătorului A.M.

Denunţătorul A.M. s-a prezentat la Baza de Aprovizionare Floreşti, a luat legătura cu directorul S.M., căruia i-a spus că vine din partea ofiţerilor S.R.I. B.D. şi D.G., şi care l-au rugat să-i accepte oferta de vânzare.

Martorul S.M. auzind numele ofiţerilor S.R.I. a acceptat oferta denunţătorului A.M., utilajele fiind livrate la o unitate subordonată din L., judeţul Argeş. Plata acestora a fost făcută prin ordin de plată.

Punctul 4

Denunţătorul A.M., în aceeaşi perioadă, intenţiona să vândă piese şi scule de foraj în valoare de aproximativ 1,5 miliarde ROL, SNP P.A. SA, Sucursala Prahova al cărui director era martorul P.C.

Pentru îndeplinirea acestei tranzacţii, denunţătorul A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care la rândul său a discutat cu martorul T.D.M. pentru a discuta cu directorul general al SNP P.A. SA, martorul P.C.

Denunţătorul A.M. s-a prezentat la SNP P.A. SA unde directorul P.C. a luat legătura cu directorul Schelei de Foraj M., judeţul Dâmboviţa, pe care l-a rugat să-i cumpere piesele denunţătorului A.M.

Tranzacţia a fost încheiată, martorul J.V. confirmând faptul că directorul P.C. l-a rugat să-i cumpere bunurile denunţătorului, aflând că acesta a fost trimis de ofiţerul de poliţie T.D.M.

Punctul 5

În cursul anului 2005, denunţătorul A.M. avea de livrat o cantitate mare de robineţi industriali, dar nu avea beneficiari.

Pentru a-şi rezolva problema, a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a promis că-l va sprijini, luând legătura cu numitul I.N. de la SC D. SA F., judeţul Prahova. Întâlnirea a avut loc la domiciliul denunţătorului A.M., împrejurare în care inculpatul D.G. i-a cerut să-i cumpere robineţii.

Martorul I.N. a acceptat propunerea inculpatului, dar a doua zi când martorul R.V. s-a prezentat cu camionul la sediul societăţii, a încercat să se eschiveze, refuzând iniţial accesul camionului cu robineţi în incinta unităţii, camion ce era condus de martorul R.V.

În această situaţie, martorul R.V. a luat legătura telefonică cu denunţătorul A.M., care s-a prezentat la sediul societăţii, unde a luat legătura telefonic cu inculpatul D.G., solicitându-i sprijinul. La scurt timp a venit şi inculpatul D.G. care a sunat la directorul societăţii, acesta dând ordin să-i fie cumpărată marfa adusă de denunţătorul A.M.

Subcapitolul 1.2.

S-a reţinut că din anul 1997 a fost numit în funcţia de şef al I.P.J. Prahova, R.B., persoană care a decedat la data de 2 ianuarie 2004. Soţia acestuia era ofiţer activ la secţia judeţeană de informaţii Sibiu, ocupând la această unitate aceeaşi funcţie pe care o îndeplinea şi inculpatul D.G. la S.R.I. Prahova, cei doi cunoscându-se în virtutea relaţiilor de serviciu.

Punctul 1

A reţinut acuzarea, în actul de sesizare a instanţei că, după revenirea lui R.B. la I.P.J. Prahova acesta a fost contactat de către inc.col.(r) D.G., care i-a făcut acestuia cunoştinţă cu A.M., ofiţerul de informaţii aranjând lucrurile de aşa natură încât pentru R.B. să pară o întâlnire „neprogramată”.

Intenţia reală a inc.col. (r) D.G. era ca după ce îi face cunoştinţă inspectorului şef R.B. cu A.M., ofiţerul de poliţie să constate că A.M. este un prieten al inculpatului, „prieten” care trebuia ajutat în dezvoltarea unor afaceri comerciale prin demersurile făcute personal de şeful I.P.J. Prahova, care prin natura funcţiei, avea legătură directă cu o serie de oameni de afaceri din marile unităţi aparţinând sectorului de stat, persoane care erau mai greu „accesibile” pentru inc.col.(r) D.G.

Procurorul a reţinut că inc.col.(r) D.G. a „vizat să-l introducă” pe A.M., prin intermediul lui R.B., în sfera de relaţii ce cuprindea factori din conducerea SNP P.A. SA, SC L. SA (ş.a.), situaţie în care i-ar fi fost uşor inculpatului să-l determine pe A.M. să-i facă „cotă parte” şi lui R.B. pentru această nouă deschidere în lumea afacerilor, fiind ştiut că în afacerile cu produse petroliere şi utilaje specifice se „învârt” sume mult mai mari de bani, în raport cu alte tipuri de afaceri.

Despre iniţierea acestei „relaţii de prietenie” A.M. a declarat următoarele: „(...) la un moment dat mă aflam Ia Brăila când m-a sunat „nea G.” şi m-a întrebat unde sunt, eu spunându-i şi atunci mi-a zis să iau un peşte mai deosebit să i-l duc la Ploieşti. Am luat un peşte mare, după care m-a sunat „nea G.” şi mi-a zis să vin cu el la socrii lui D.C.

Când am ajuns la D.C. am constatat că „nea G.” era la masă cu R.B., făcându-mi cunoştinţă cu acesta. Nu au fost alte discuţii despre afaceri cu acest prilej”.

Susţinerile de mai sus sunt confirmate de martora A.A., care-l însoţea tot timpul pe soţul său la întâlniri de afaceri şi protocoale şi care declară următoarele: „D.G. i-a făcut cunoştinţă soţului meu cu R.B. pentru ca acesta să-I ajute în afaceri şi cu alte probleme pe care le-ar putea avea cu poliţia(...)”.

Cu privire la acest aspect a fost audiat şi martorul D.C., care confirmă că în perioada 1998-2001 era în relaţii de prietenie cu inc.col.(r) D.G. şi prin intermediul căruia l-a cunoscut şi pe A.M. din Băicoi despre care declară: „acesta era chemat de D.G. „uneori” la anumite mese festive sau când ne mai întâlneam într-un restaurant”.

Acelaşi martor a confirmat că a organizat în perioada menţionată, în curtea socrilor săi din municipiul Ploieşti o mică petrecere unde D.G. a venit cu R.B. (nou numit în funcţia de inspector şef al I.P.J. Prahova), T.D.M. de la poliţie ş.a.

Martorul T.D.M. a declarat că după ce R.B. s-a prezentat la post în funcţia de şef al I.P.J. Prahova, a făcut cunoştinţă cu acesta „mai bine” prin intermediul lui D.G., precizând textual: „Când a apărut R.B. la I.P.J. Prahova am constatat că el se cunoscuse deja cu D.G., chiar înainte de a mă cunoaşte mai bine pe mine (...)”. „Am fost şi eu invitat de D.G. şi după venirea lui R.B. la I.P.J. Prahova la mai multe petreceri, unde se afla şi R.B. invitat tot de el, dar şi A.M. precum şi alte persoane cum ar fi: D.C. din Ploieşti (...)”.

A fost audiat în cauză, la data de 11 septembrie 2006 în prezenţa apărătorului ales, cu privire la acest aspect şi inc.col.(r) D.G. care recunoaşte şi el, în parte, cele expuse mai sus, arătând că: „După ce am început să ne vizităm reţin faptul că la una sau două întâlniri la A.M. acasă am fost împreună cu R.B. care era şeful I.P.J. Prahova şi T.D.M.”.

Cele susţinute de inculpat în declaraţia invocată relevă faptul că după ce le-a făcut cunoştinţă lui R.B. şi A.M. la socrii lui D.C., acesta a continuat să „organizeze” întâlniri repetate, la care să participe cei doi, sperând că astfel după ce aceştia „se vor apropia”, relaţia dintre ei se va transforma şi într-una de afaceri reciproc avantajoase, dar din care el să-şi „tragă partea leului”.

În aceeaşi perioadă de început a relaţiei dintre cei doi, inculpatul mai organizează o întâlnire la o carmangerie din municipiul Ploieşti, între R.B. şi A.M. dar şi cu soţia acestuia, fapt care este confirmat de cei doi soţi dar şi de administratorul societăţii respective, C.P.; care declară textual: „În perioada 1997-1998 deţineam o carmangerie în Ploieşti. Cu privire la A.M. şi A.A. declar faptul că îmi aduc aminte că au venit o dată sau de două ori în acea perioadă la mine la birou şi este posibil ca aceştia să se fi întâlnit în biroul meu cu R.B. şi cu D.G.”.

Reţine procurorul că, un alt loc ales de inc.col.(r) D.G. pentru astfel de întâlniri „de taină” în care invita, atât persoane cu funcţii publice din poliţie (ş.a.), cât şi oameni de afaceri, toţi fiind oameni apropiaţi şi controlaţi de acesta, este păstrăvăria din comuna M.D., judeţul Prahova ce aparţine de Ocolul Silvic Ploieşti.

Gestionarul păstrăvăriei, pe nume I.S. a fost audiat în cauză ca martor, prilej cu care acesta menţionează faptul că în perioada ce a urmat după numirea lui R.B. ca şef al I.P.J. Prahova, în cadrul păstrăvăriei inc. col.(r) D.G. ce lucra atunci la S.R.I. Prahova, a organizat mai multe întâlniri „la iarbă verde”, la care au fost invitate mai multe persoane din care nominalizează pe: R.B., T.D.M., soţii A.A. şi A.M., D.C., T.G. (ultimii doi fiind oameni de afaceri din Ploieşti) ş.a.

În afară de R.B., care este în prezent decedat, celelalte persoane nominalizate anterior au fost audiate şi confirmă aceste întâlniri, cu precizarea că din declaraţiile lor mai rezultă şi o altă categorie de întâlniri similare organizate tot de inc.col.(r) D.G., întâlniri organizate la vila S.R.I. de la Snagov, unde inculpatul chema acelaşi gen de persoane (oameni de afaceri din Ploieşti, printre care şi A.M., poliţişti din conducerea I.P.J. Prahova dar şi din conducerea Ministerului de Interne, cadre din conducerea S.R.I. ş.a.).

La una din întâlnirile de la Snagov inc.col.(r) D.G. îi face cunoştinţă lui A.M. cu martorul T.Z., care pe atunci îndeplinea o funcţie importantă în conducerea Ministerului de Interne, întâlnire despre care martorul denunţător declară următoarele (declaraţie dată în prezenţa unui apărător ales). „O altă întâlnire aranjată tot de „nea G.” a fost când m-a chemat la Snagov la vila S.R.I., unde se mai afla T.D.M. şi T.Z., ce era însoţit de un anume S. din Bacău (...) Motivul pentru care am fost chemat la această petrecere a fost propunerea ce mi s-a făcut să-i aranjez acestui S. din Bacău să livreze la SNP P.A. SA prăjini de sondă second-hand”.

„După circa două-trei săptămâni m-am întâlnit la restaurantul „R.” cu T.Z. întâlnire Ia care m-am dus cu soţia şi fata mea. T.Z. era însoţit de acel S. din Bacău, pentru a discuta despre afacerea menţionată (...)”.

A fost audiat martorul T.Z., care confirmă faptul că s-a întâlnit la Snagov la vila S.R.I.-ului cu persoanele menţionate şi nu exclude să se fi întâlnit cu familia A. şi la Restaurantul „R.”, însă menţionează că nu mai reţine alte detalii ale acestor întâlniri, datorită timpului lung scurs de atunci şi până în prezent.

Din expunerea prezentată de procuror la acest subpunct, instanţa a reţinut că nu rezultă care este, în concret, fapta ce-i poate fi imputată inculpatului D.G. şi în ce ar consta aceasta.

Punctul 2

S-a arătat că inculpatul D.G. a intenţionat să creeze o puternică relaţie între R.B. şi A.M., relaţie care să-i pară lui R.B. ca fiind firească, dar relaţia să-i fie profitabilă în primul rând inculpatului D.G. Această atitudine a fost apreciată de acuzare ca fiind benefică inculpatului D.G. care urma să obţină profit financiar în urma afacerilor comerciale derulate de denunţător, facilitarea încheierii acestora fiind asigurată prin intermediul lui R.B.

A reţinut acuzarea ca urmare a intervenţiilor făcute de R.B., denunţătorul A.M. a reuşit să livreze mărfuri celor două baze de aprovizionare aflate în subordinea SNP P.A. SA Bucureşti, precum şi 1000 bucăţi cauciucuri către Baza Floreşti Prahova.

Punctul 3

Afacerile expuse de parchet, la punctele anterioare au fost posibile, susţine procurorul, numai după mutarea martorului S.M. de la Baza SNP F., judeţul Prahova în funcţia de director comercial, la SNP P.A. SA.

S-a arătat că denunţătorul A.M. i-a cerut inculpatului D.G. să-i faciliteze o intrare la conducerea SNP P.A. SA, acesta spunându-i denunţătorului să meargă la directorul S.M. şi să-i spună că este trimis de R.B.

Conform acestor susţineri, procurorul a apreciat că inculpatul D.G. i-a cerut lui R.B. să discute cu martorul S.M. pentru a-l primi pe denunţător şi a-i cumpăra mărfurile pe care acesta le avea la societatea SC A.I. SRL.

Tranzacţia a fost încheiată şi ulterior martorul S.M. a fost transferat în interesul serviciului la SC L. SA, în funcţia de director economic.

În aceeaşi perioadă şi R.B. a fost avansat în funcţia de director al Poliţiei Municipiului Bucureşti, astfel că denunţătorul trebuia să-şi găsească o altă persoană din conducerea SNP P.A. SA care să-i asigure derularea, în continuare, a afacerilor comerciale. A încercat să-şi atingă acest scop prin intermediul martorului M.V.

Existând astfel două posibilităţi de a ajunge la conducerea SNP P.A. SA, denunţătorul care avea pe stoc 5 tone şnur de azbest teflonat, marfă greu vandabilă şi pe care o achiziţionase cu acte de provenienţă false, a încercat să valorifice aceste produse la un preţ mai mare decât preţul de aprovizionare.

Martorul denunţător a arătat, în faza de urmărire penală, că i-a povestit despre situaţia sa inculpatului D.G. cu ocazia unei petreceri organizate în comuna I.L.Caragiale, judeţul Dâmboviţa, petrecere unde denunţătorul a fost adus de martorul T.D.M. şi la care participau mai mulţi oameni de afaceri din municipiul Ploieşti.

La această petrecere a fost primit şi martorul M.V. care îndeplinea, în acel moment, funcţia de director la DHL România, despre care inculpatul D.G. ştia că are cunoştinţe care îndeplineau funcţii de conducere în cadrul SNP P.A. SA Bucureşti.

S-a reţinut în rechizitoriu, că scopul urmărit de inculpatul D.G. era acela ca denunţătorul să se întâlnească cu martorul M.V., denunţătorul urmând să cumpere de la acesta un autoturism şi apoi, inculpatul D.G. să-i ceară martorului M.V. să intervină la conducerea SNP P.A. SA Bucureşti pentru a-l ajuta pe denunţător să vândă şnurul de azbest.

Denunţătorul A.M. a achiziţionat de la acest martor un autoturism cu suma de 12.000.000 dolari SUA, deşi se reţine în rechizitoriu că valoarea reală a acestuia era de 6.000 dolari SUA. Acest autoturism a fost vândut la un interval scurt de timp cu suma de 5.000 dolari SUA.

Întrucât martorul M.V. nu a făcut niciun demers în sensul urmărit de denunţătorul A.M., acesta împreună cu inculpatul D.G. au recurs la R.B., care între timp devenise şeful Poliţiei Capitalei, pentru a interveni la directorul general al SNP P.A. SA, martorul P.I., pentru ca acesta să dispună achiziţionarea întregii cantităţi de şnur de azbest. Se reţine că R.B. i-a facilitat intrarea denunţătorului A.M. la directorul general SNP P.A. SA care a aprobat cumpărarea de la denunţător a întregii cantităţi de şnur de azbest, acceptând ca denunţătorul să plătească accizele produselor petroliere pe care le-a luat în compensarea şnurului de azbest la 30 de zile de la ridicarea produselor petroliere.

După livrarea cantităţii de şnur de azbest la Baza de aprovizionare de la Târgu Jiu, la S.I.J. Prahova s-a declanşat o anchetă care avea ca obiect achiziţionarea şnurului de azbest de către denunţător cu acte de provenienţă false, denunţătorul A.M. fiind anchetat şi ulterior, trimis în judecată.

După punerea în libertate a denunţătorului A.M., acesta a apelat la R.B., cu încuviinţarea inculpatului D.G., pentru a-l ajuta ca SNP P.A. SA să-i plătească şi restanţa de 300 milioane ROL, martorul P.I. refuzând însă deblocarea sumei solicitate.

În acest context, s-a reţinut că R.B. s-a întâlnit cu directorul economic al SNP P.A. SA, martorul T.V., insistând să-l ajute pe denunţătorul A.M. de a intra în posesia sumei restante de 300 milioane ROL, demersurile rămânând însă fără rezultate.

Punctul 4

S-a reţinut, de parchet, că denunţătorul A.M. i-a cerut inculpatului D.G. să discute cu martorul T.D.M. pentru ca acesta din urmă să intervină la directorul economic al SC C. SA, martorul B.L. pentru a-i cumpăra o cantitate de şnur de azbest teflonat, martorul refuzând însă să achiziţioneze aceste produse.

S-a arătat că, în aceeaşi perioadă, la SC L. SA s-a prezentat şeful Serviciului economic din cadrul I.P.J. Prahova, martorul S.G., însoţit fiind de denunţătorul A.M.

S.G. i-a explicat martorului S.D., martor care la vremea respectivă era ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova şi care, în 1998 îndeplinea funcţia de şef birou la Poliţia Platformei industriale Teleajen, actualmente SC L. SA, că denunţătorul A.M. este prieten cu R.B. şi că acesta i-a transmis rugămintea de a-l ajuta pe A.M. să livreze o cantitate importantă de şnur de azbest la SC P.B. SA, SC L. SA Ploieşti, care funcţiona pe acea platformă industrială. Se reţine că martorul a refuzat să facă acest lucru, arătând că a luat legătura ulterior şi cu vicepreşedintele Corporaţiei L. România, martorul E.Z., explicându-i intervenţiile făcute anterior.

Martorul E.Z. i-a spus că S.G. s-a deplasat cu denunţătorul A.M. şi la el personal, cu aceeaşi cerere de a încuviinţa cumpărarea şnurului de azbest, afirmând că este o rugăminte al lui R.B. şi a inculpatului D.G.

Deşi denunţătorul A.M. s-a prezentat în următoarele zile la SC L. SA Ploieşti pentru a lăsa o ofertă, afacerea nu a fost finalizată, deoarece între timp A.M. a fost arestat preventiv.

Subcapitolul 1.3

Punctul 1

S-a reţinut de parchet că anterior mutării ofiţerului de poliţie R.B. de la I.P.J. Prahova, acesta la cunoscut pe martorul F.I., administrator la SC C.E. SA Bucureşti. Acest martor a declarat că ofiţerul de poliţie R.B. l-a chemat în biroul său, solicitându-i să-i facă anumite amenajări în sediul I.P.J. Prahova.

Acelaşi martor a declarat că ofiţerul de poliţie l-a adus în acelaşi birou pe denunţătorul A.M., pe care i l-a recomandat ca viitor partener în tranzacţiile comerciale viitoare. R.B. s-a prezentat la sediul firmei sale cu denunţătorul A.M. în cursul anului 2000, încercând să pună la punct o afacere care nu s-a materializat.

Punctul 2

S-a reţinut în rechizitoriu că în anul 2000, denunţătorul A.M. s-a deplasat, împreună cu R.B. la Rafinăria A.R. SA Ploieşti, care i-a facilitat încheierea unor contracte în folosul SC A. SRL Băicoi, administrată de soţia denunţătorului, martora A.A. S-a mai încheiat astfel, un contract de aprovizionare de 1000 tone de combustibil tip „M” şi „P”, contract care nu a fost însă executat, deoarece directorul B.M. a stabilit ca plata produselor petroliere să fie făcută în momentul livrării acestora din rafinăria şi nu la 30 de zile de la livrare, aşa cum şi-ar fi dorit denunţătorul A.M. El nu a putut să deruleze acest contract, deoarece nu dispunea de resursele financiare necesare.

Punctul 3

S-a reţinut că ofiţerul de poliţie R.B. a intervenit în cursul anului 2000, în favoarea denunţătorului A.M. şi la directorul SC C.D. SA Prahova pentru ca această societate să accepte vânzarea de către SC A. SRL Băicoi a unei cantităţi de 178 robineţi industriali.

Martorul S.A., directorul general al SC C.D. SA Tulcea a acceptat să cumpere de la denunţătorul A.M. robineţi, cu suma de 250.301.339 ROL.

Subcapitolul 1.4.

S-a reţinut de către procuror că pentru o cât mai corectă înţelegere a situaţiei de fapt în prezenta cauză penală şi în acelaşi timp pentru o mai bună înţelegere a motivelor pentru care A.M. avea nevoie de o susţinere puternică pentru a iniţia şi dezvolta relaţii economice de valoare mare cu SNP P.A. SA, SC L. SA, este important să se sublinieze faptul că de multe ori, A.M. avea nevoie de un astfel de sprijin deoarece el încerca să iniţieze relaţii economice cu partenerii respectivi cărora să le vândă mărfuri în cantităţi mari, la preţuri supraevaluate iar uneori mărfurile fiind de o calitate total îndoielnică, încercându-se chiar livrarea unor piese folosite ca şi cum ar fi fost piese noi.

Această afirmaţie se fundamentează pe mai multe argumente ce rezultă din probele cauzei, din care primul este acela că în 1998, A.M. a livrat o importantă cantitate de şnur de azbest teflonat către SNP P.A. SA, marfă supraevaluată la preţ şi cu documente false de provenienţă; o astfel de operaţiune nu ar fi fost posibilă dacă cel în cauză nu era susţinut la conducerea SNP P.A. SA de şeful Poliţiei Capitalei şi de un ofiţer „cu greutate” din cadrul S.R.I.

Pentru această operaţiune, aşa cum deja s-a menţionat în prezentul act de inculpare, A.M. dar şi alte persoane din cadrul SNP P.A. SA au fost arestate preventiv, trimise în judecată şi condamnate definitiv.

Parchetul a reţinut că în sprijinul aceleaşi afirmaţii se pot invoca şi alte argumente care rezultă din probele administrate în prezenta cauză penală.

Într-una din declaraţiile date chiar martorul denunţător A.M. recunoaşte că a fost chemat la acea întâlnire la Snagov de inc.col.(r) D.G., la vila S.R.I. pentru a se întâlni cu o cunoştinţă de a lui T.Z. care avea piese uzate din domeniul extracţiei petroliere pe care dorea să le vândă ca piese noi.

Denunţătorul A.M. a declarat că „(...) Motivul pentru care am fost chemat la această petrecere a fost propunerea ce mi s-a făcut să-i aranjez acestui „S.” din Bacău să livreze la SNP P.A. SA prăjini de sonda second-hand. (...) Am promis că o să fac demersurile necesare să se rezolve treaba, demersuri pe care nu le-am făcut deoarece nu aveam şanse de reuşită (...)”.

În aceeaşi declaraţie A.M. a explicat o altă situaţie de fapt în care a încercat să livreze SNP P.A. SA piese uzate ca şi cum ar fi fost piese noi, menţionând că el personal încheiase pe firma SC A.I. SRL, la vremea aceea, în urma unor demersuri ale lui R.B. un contract prin care urma să livreze la Baza Floreşti sape de foraj, fiind trimis în acest sens să discute cu directorul din SNP P.A SA, S.I.A.

A.M. a recunoscut că, deşi reuşise să încheie contractul, în momentul în care a transportat sapele de foraj respective cu un camion la Baza SNP P.A. SA F., judeţul Prahova, acestea nu i-au fost primite deoarece s-a constatat că acestea erau folosite şi nu erau noi.

Cu privire la acest aspect a fost audiat şi martorul S.I.A., care a arătat: „ (...) îmi amintesc că s-a făcut un contract cu firma celui în cauza pentru a livra la Baza Floreşti piese pentru foraj, însă îmi amintesc că livrările nu s-au făcut şi cred că nu s-au acceptat piesele la Floreşti deoarece ele nu au corespuns calitativ(...)”.

Un alt argument care sprijină susţinerile anterioare este regăsit în declaraţia martorului S.G., care îndeplinea în perioada respectivă funcţia de şef al serviciului economic din cadrul I.P.J. Prahova, acesta arătând că: După circa două sau trei luni de zile de la numirea mea în această funcţie am intrat în posesia unor informaţii despre un anume A.M. din Băicoi, în sensul că acesta făcea compensări pe o firmă cu B.A.F. Floreşti, judeţul Prahova, unde director era R., existând dubii asupra calităţii produselor livrate acestei baze de către A.M. (...)”.

„Pentru acest motiv l-am sunat pe directorul B.A.F., R. şi i-am transmis numele celui în cauză, l-am atenţionat şi l-am rugat ca în momentul în care persoana respectivă apare la B.A.F. cu afaceri să mă caute şi pe mine”.

Este adevărat că ulterior ofiţerul de poliţie S.G. nu a mai întreprins astfel de cercetări cu privire la informaţiile pe care le avea în raport cu A.M., deoarece a constatat în zilele imediat următoare că, cel în cauză este prieten apropiat cu şeful său R.B., care chiar l-a determinat pe acest ofiţer să-i facă „o intrare” la directorul R., pe care-l atenţionase conform celor expuse anterior.

În acelaşi sens, trebuie înţeleasă şi afirmaţia martorului S.D. care susţine că i-ar fi transmis directorului adjunct al SC L. SA, Z.H., următoarele: „ (...) Eu i-am spus că nu am date pozitive despre această persoană”; în continuare martorul afirmă că E.Z. ştia şi el la rândul lui că mărfurile ofertate de A.M. erau îndoielnice din punct de vedere calitativ susţinând că acesta s-a exprimat în prezenţa sa în următorul mod: „ (...) însă Z. se felicita în faţa mea că nu a acceptat, motivând că ar fi luat o mare ţeapă deoarece acel şnur avea termenul de garanţie expirat”.

S-a constatat, la scurt timp, că E.Z. a avut perfectă dreptate, evitând să achiziţioneze şnurul de azbest teflonat de la A.M. deoarece din cauza acestui produs cei care l-au cumpărat ulterior au fost arestaţi preventiv.

Prima instanţă a apreciat că se impune redarea integrală a acestui subcapitol în condiţiile în care procurorul nu arată concret care este fapta ce se impune a fi reţinută în sarcina inculpatului D.G.

Subcapitolul 1.5

S-a reţinut că relaţia dintre inculpatul D.G., ofiţerul de poliţie R.B. şi denunţătorul A.M. s-a derulat în perioada 1997-2000 şi că pe întreaga perioadă, denunţătorul A.M. a oferit celor doi sume mari de bani, dar şi alte bunuri materiale de valoare deosebită.

Sumele de bani dar şi bunurile erau oferite de denunţător ofiţerului de poliţie R.B., cu acceptul şi numai chiar cu participarea directă a inculpatului D.G.

Astfel, denunţătorul A.M. a oferit, susţine acuzarea, ofiţerului de poliţie R.B. suma de 10.000 dolari SUA, iar anterior mutării acestuia de la I.P.J. Prahova, denunţătorul a fost obligat să-i cumpere acestuia autoturismul proprietate personală V.V., în schimbul sumei de 10.000 dolari SUA, în condiţiile în care valoarea acestuia era de aproape 7.000 dolari SUA.

Tot prin intermediul ofiţerului de poliţie R.B., denunţătorul A.M., a încercat să-şi recupereze de la SNP P.A. SA, după punerea sa în libertate, suma de 300.000.000 ROL din afacerea cu şnurul de azbest, sumă blocată ca urmare a declanşării cercetărilor. În legătură cu acest aspect se reţine că denunţătorul A.M. a oferit ofiţerului de poliţie R.B. un ceas de aur pe care-l cumpărase anterior cu suma de 7.000 dolari SUA.

S-a reţinut că inculpatul D.G. avea cunoştinţă despre banii şi bunurile primite de R.B. de la denunţătorul A.M.

Subcapitolul 1.6

Procurorul a reţinut că pe toată perioada în care s-a derulat activitatea infracţională a inculpatului D.G., acesta a promis denunţătorilor A.M. şi A.A. sprijinul său pentru rezolvarea eventualelor probleme pe care denunţătorii le puteau avea cu organele judiciare afirmând că răspunde de aceste autorităţi din partea S.R.I.

Punctul 1

Inculpatul D.G. a încercat să-i inducă denunţătorului A.M. ideea că, atât el, cât şi ofiţerul de poliţie R.B. o să-i acorde protecţie în cazul unor anchete penale împotriva denunţătorului, făcând referire, în discuţiile acestora de relaţie de rudenie a inculpatului D.G. cu magistratul procuror M.G.

Au existat situaţii când inculpatul D.G. doar promitea dar şi situaţii în care a încercat să intervină la organele judiciare pentru rezolvarea favorabilă a unor dosare penale şi civile pe care denunţătorul A.M. şi apropiaţii acestuia le aveau pe rol.

După ce denunţătorul A.M. a fost arestat preventiv, pentru livrarea către SNP P.A. SA Baza Târgu Jiu a celor 5 tone şnur azbest, inculpatul D.G. a luat legătura cu soţia denunţătorului, martora A.A., cerându-i în prezenţa martorului M.M., să întrerupă orice contact vizibil cu el, de teamă a nu fi descoperită relaţia dintre ei, promiţându-i că se va ocupa şi va rezolva situaţia denunţătorului A.M. Inculpatul D.G. a promis că se va ocupa de situaţia denunţătorului, recomandându-i, soţiei acestuia, pe avocatul D.N. care urma să-i asigure asistenţă juridică.

S-a reţinut că avocatul D.N., ocupase anterior funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi, că acesta participase la o petrecere de revelion unde se afla şi familia A.

De asemenea, soţii A., cunoşteau tot de la inculpatul D.G., că martorul D.N. a fost coleg la S.R.I. Prahova şi că făcea parte din persoanele apropriate inculpatului.

În aceleaşi împrejurări, inculpatul D.G. l-a contactat pe avocatul M.S., rugându-l să-i acorde asistenţă juridică denunţătorului A.M. şi că „de partea oficială” se va ocupa însuşi inculpatul D.G.

Toate aceste demersuri au fost efectuate în perioada în care inculpatul D.G. îndeplinea funcţia de şef Sector „A” la S.I.J. Prahova. Se reţine, de asemenea, că, soţii A. au constatat că inculpatul D.G. nu rezolvă nimic concret în condiţiile în care denunţătorul A.M. a stat arestat preventiv 6 luni. În acest context denunţătorul A.M. a scris un bilet pe care i l-a dat soţiei sale, care la rândul său trebuia să-l dea inculpatului D.G.

Martora A.A., s-a deplasat în Staţiunea Neptun, unde se afla şi inculpatul D.G. pentru a-i remite biletul şi pentru a-i cere ajutorul pentru punerea în libertate a denunţătorului A.M.

Inculpatul D.G. s-a întâlnit cu martora A.A., (fiind prezent şi martorul T.D.M.), împrejurare în care a luat biletul şi i-a promis soţiei lui A.M. că-i va acorda sprijin în eliberarea soţului său.

A reţinut procurorul că, în perioada în care denunţătorul s-a aflat în stare de arest preventiv inculpatul D.G. l-a rugat pe martorul T.D.M. să-i acorde denunţătorului „vorbitoare” cu familia sa.

Punctul 2

Parchetul a reţinut că inculpatul D.G. a îndrumat-o pe martora A.A., soţia denunţătorului A.M., să ia legătura cu un om de afaceri din municipiul Ploieşti, martorul D.C.A. căruia îi va cere să intervină în favoarea denunţătorului, la magistraţii care frecventau acest local.

Potrivit declaraţiilor martorului D.C.A., acesta nu ştia dacă solicitarea a venit din partea inculpatului D.G. şi că nu a făcut niciun demers.

Punctul 3

În cursul anului 2000, inculpatul D.G. îşi construia o vilă în municipiul Ploieşti, proprietatea socrului său.

Reţine, procurorul de caz, că această construcţie a fost ridicată de denunţătorul A.M. şi că pentru efectuarea unor transporturi ale materialelor de construcţie denunţătorul a apelat la martorul V.M

Acesta a efectuat mai multe transporturi, acceptând propunerea denunţătorului A.M., efectuând aproximativ 40 de curse, cu condiţia ca în schimbul unui preţ redus la jumătate, inculpatul D.G. să-l ajute într-o cauză civilă aflată pe rolul Judecătoriei Câmpina.

În prezenţa martorului V.M., denunţătorul a transmis inculpatului D.G. rugămintea acestuia, context în care, după câteva zile, inculpatul D.G. i-a trimis pe cei doi la Judecătoria Câmpina, la o persoană din conducerea instituţiei, pentru a-l ajuta pe martorul V.M. să câştige procesul.

La Judecătoria Câmpina, denunţătorul A.M., a intrat în biroul unui magistrat în timp ce martorul V.M. a rămas pe hol, lângă uşă. Denunţătorul A.M. a stat în biroul magistratului aproximativ 20 de minute, după care i-a spus martorului M.V. că magistratul nu poate să-l ajute, deoarece, potrivit susţinerilor denunţătorului „s-a intervenit înainte”, în favoarea părţii adverse.

Martorul V.M. a constatat că magistratul în biroul căreia intrase denunţătorul este acelaşi cu cel care a prezidat completul de judecată şi anume magistratul judecător M.M.A.

Cauza în care martorul V.M., a avut calitatea de parte a fost soluţionată prin respingerea acţiunii.

Punctul 4

În aceeaşi perioadă, 2001-2002, martorul N.C., care este rudă cu denunţătorul A.M. i-a adus la cunoştinţă denunţătorului că a avut un proces civil pe care l-a pierdut, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.

Denunţătorul A.M. i-a propus martorului N.C. să-l însoţească la domiciliul inculpatului D.G. pentru a-şi rezolva situaţia, denunţătorul afirmând că inculpatul are rude la Parchetul General, invocând numele procurorului M.G. care este şi finul inculpatului.

Cei doi s-au deplasat la locuinţa inculpatului D.G., au discutat cu acesta, inculpatul promiţându-le că după ce va primi actele de la martorul N.C., va interveni la o persoană cu putere de decizie în Parchetul General pentru promovarea unui recurs în anulare.

Martorul N.C. i-a transmis inculpatului D.G. toate actele prin intermediul denunţătorului A.M., fără a mai primi vreun răspuns.

Subcapitolul 1.7.

Punctele 1-12

În contextul stării de fapt reţinute de procurorul de caz şi expuse anterior, se reţine că inculpatul D.G. a pretins şi primit de la inculpatul G.N., în cursul anului 1996, 100 gr. bijuterii aur, 20.000.000 ROL de la denunţătorul A.M. pentru achiziţionarea autoturismului D.N., precum şi suma de 20.000.000 ROL de la martorul V.M. (reducerea contravalorii transportului de materiale de construcţii), în scopul intervenţiei inculpatului pentru ca acesta să câştige un proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.

De asemenea, a reţinut procurorul de caz că în aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, al traficării influenţei, inculpatul D.G. a pretins şi primit de la denunţătorul A.M. cantităţi importante de carne şi produse din carne, rezultate în urma tranşării unor porci, un autoturism C., bani pentru două concedii, materiale de construcţii încorporate în vila inculpatului D.G. (manopera şi contravaloarea acestora, fiind plătite de denunţătorul A.M.), obiecte de îmbrăcăminte, contravaloarea convorbirilor telefonice pentru cele două telefoane mobile folosite de cei doi fii ai inculpatului D.G. şi sume de bani în numerar.

CAPITOLUL 2

Subcapitolul 2.1

Parchetul a reţinut că a doua infracţiune de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul D.G. a rezultat din denunţul formulat de martorul M.F.

Denunţătorul M.F. a susţinut că l-a cunoscut pe inculpatul D.G. şi că din iniţiativa acestuia, i-a promis protecţia sa în schimbul unor sume repetate de bani, făcând referire la mai multe persoane din Parchetul General dar şi din sfera politicului.

În cadrul aceloraşi relaţii, inculpatul i-a atras atenţia denunţătorului M.F. să-şi schimbe cartela telefonică, avertizându-l că S.R.I. îi interceptează convorbirile, relatându-i o convorbire purtată de martorul denunţător M.F. cu administratorul SC G.D. SRL Timişoara, fapt care l-a determinat pe denunţător că creadă integral susţinerile inculpatului.

În anul 2003, denunţătorul M.F. a administrat prin firma sa o cantitate importantă de produse petroliere de la Rafinăria A.R. (circa 2000 tone), pe care a livrat-o, ulterior, unei firme din Braşov administrată de G.I. care a emis, pentru plata acesteia un C.E.C. fără acoperire, marfa fiind găsită ulterior, de autorităţile statului, într-un depozit din Sighetu Marmaţiei care aparţinea martorului L.M.

În aceste împrejurări, denunţătorul M.F. a constatat că nu mai poate plăti produsul petrolier la rafinărie, efectuând demersuri multiple la autorităţile statului, inclusiv la organele de poliţie din Prahova şi Maramureş.

Denunţătorul M.F. a discutat problema sa şi cu inculpatul D.G. care i-a spus că îi este teamă să-i acorde sprijinul pe care i l-a promis anterior.

A reţinut, procurorul de caz, că martorul denunţător a fost chemat de inculpatul D.G. la domiciliul său împrejurare în care i-a remis suma de 10.000 dolari SUA şi că prin intermediul martorilor C.M. şi S.L. i-ar fi cumpărat inculpatului D.G. alimente şi băuturi alcoolice pentru sărbătorile pascale din anul 2002.

De asemenea, s-a arătat că, în cadrul aceloraşi relaţii dintre inculpatul D.G. şi denunţătorul M.F., inculpatul a pretins şi primit în mod repetat suma de 60.000 dolari SUA şi i-ar mai fi cerut, în plus, 100.000 dolari SUA pentru ridicarea sechestrului pe produsul petrolier, denunţătorul precizând că această sumă nu i-a dat-o, deoarece nu i-a rezolvat problema.

Acelaşi denunţător a afirmat că, situaţie de fapt însuşită de procuror, în cursul anului 2004, deţinea un magazin cu produse electronice şi că inculpatul D.G. împreună cu unul din fii săi au achiziţionat, fără să plătească, o cameră video şi un radiator cu ulei în valoare totală de 35.010.000 ROL.

S-a reţinut că acelaşi denunţător a plătit contravaloarea unei mese organizate de inculpatul D.G. la restaurantul P., în valoare de 100 milioane ROL.

Valoarea totală a bunurilor primite de inculpatul D.G. de la denunţătorul M.F., a fost reţinută de procurorul de caz la suma de 135.010.000 RON şi 65.000 dolari SUA, iar suma totală primită de inculpatul D.G. de la ambii denunţători a fost stabilită la 1.582.875.579 ROL, 102.600 dolari SUA, respectiv 1.000 euro.

Subcapitolul 2.2

În cursul anului 2002, martorul denunţător M.F. a achiziţionat, pe firma sa, produs petrolier de la Rafinăria A.R. SA Ploieşti (2000 tone) pe care l-a livrat la rândul său unei societăţi din municipiul Braşov care a emis pentru plata acestuia, un C.E.C. fără acoperire, produsul petrolier fiind identificat de organele de anchetă în depozitele numitului L.M.

În dosarul în care s-au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor încheierii afacerilor comerciale, denunţătorul M.F. avea calitatea de parte vătămată, cauza aflându-se spre instrumentare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Dat fiind faptul că denunţătorul M.F. nu a reuşit să-şi rezolve problema în condiţiile în care ajutorul promis de inculpatul D.G. nu s-a materializat, denunţătorul a încercat să-şi rezolve situaţia prin intermediul inculpatului D.E., care ocupa la data respectivă funcţia de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială a României.

S-a reţinut că acest martor a apelat la serviciile inculpatului D.E., întrucât avea informaţii că inculpatul îl sprijină tocmai pe L.M. împotriva căruia formulase plângere penală.

A reţinut, procurorul de caz că începând cu data de 24 aprilie 2002 şi până la sfârşitul anului, apar pe lista de vizitatori la Administraţia Prezidenţială a României, L.M., L.M.A., M.F., I.A., precum şi secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, D.T.

Deşi, inculpatul D.E. nu avea ca atribuţie de serviciu, să ceară relaţii de la organele judiciare în cauzele penale, aflate în derulare, acesta a iniţiat o serie de discuţii cu soţii L., cerându-le să formuleze memorii şi să-i depună documente justificative pentru a întocmi un dosar în baza căruia să poată interveni, în favoarea lui L.M., la autorităţile judiciare, la poliţie şi parchet.

S-a reţinut că inculpatul D.E. a luat legătura cu Ministrul Justiţiei, R.M.S., cu procurorul general al României, J.T. şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru a face demersuri de natură a-l ajuta pe L.M. în rezolvarea situaţiei sale juridice.

Prin încheierea din 29 aprilie 2002, pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus punerea în stare de libertate a inculpatului L.M., hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare.

A reţinut procurorul de caz (după ce analizează in extenso presupusa relaţie infracţională între D.E. şi L.M., deşi această faptă nu a constituit obiectul judecăţii în prezenta cauză) că după punerea în libertate a inculpatului L.M., denunţătorul M.F. a formulat mai multe memorii adresate inclusiv Administraţiei Prezidenţiale a României.

În memoriul adresat inculpatului D.E. denunţătorul relatează şi faptul că a auzit când inculpatul L.M. a trimis-o pe soţia sa la „C”.

În acest context, după ce inculpatul D.E. a primit memoriul denunţătorului M.F., acesta l-a invitat la Palatul Cotroceni.

Denunţătorul M.F. a acceptat această invitaţie, susţinând că inculpatul D.E. i-a cerut să-l lase în pace pe L.M., ascultându-l, totodată cu privire la problema sa, respectiv recuperarea cantităţii de 2000 tone produs petrolier aflat în rezervoarele administrate de L.M.

Despre această problemă, atât martorul denunţător M.F., cât şi inculpatul D.E. recunosc că s-a discutat, dar denunţătorul M.F. a susţinut că i s-a promis sprijin în schimbul sumei de 6 miliarde ROL, bani pe care denunţătorul M.F. a fost de acord să-i dea, însă numai după rezolvarea problemei.

S-a reţinut că inculpatul D.E., după întâlnirile cu denunţătorul M.F. a încercat să facă demersuri favorabile discutând în privinţa acestuia cu martorul D.S.A. şeful I.G.P.R., cu martorul J.T., procuror general al României, cu martorul C.A., procuror general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, respectiv cu procurorul anchetator P.C.A.

În perioada respectivă, martorul denunţător M.F. avea telefonul interceptat, iar din relaţiile primite de la S.R.I., cu privire la cazul informativ „Contul” instrumentat de S.I.J. Prahova a rezultat că în acea perioadă, denunţătorul M.F. a discutat în mod repetat cu inculpatul D.E., prilej cu care acesta i-a dat asigurări că nu i se va întâmpla nimic rău la parchet, precizând că de acest lucru se va ocupa împreună cu martorul I.T.

S-a reţinut că martorul I.T. i-a atras atenţia inculpatului D.E. să înceteze a mai face demersuri în favoarea denunţătorului M.F., respectiv în favoarea lui L.M.

CAPITOLUL 3

Parchetul a reţinut că la data de 7 martie 2006, martora A.A. s-a prezentat la sediul D.N.A. afirmând că inculpatul D.G. a sunat-o şi i-a cerut să se întâlnească pentru a discuta despre evoluţia anchetei, dorind să afle dacă procurorul militar este interesat şi de situaţia sa.

Cu privire la inculpatul D.G., exista o autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice şi ambientale dispusă de judecător prin încheierea din 27 ianuarie 2006, împrejurare în care s-a instalat pe corpul denunţătoarei un echipament de tehnică specială de înregistrare audio.

În acest context, martora denunţătoare s-a deplasat în zona Gării de Nord din Municipiul Bucureşti, şi în jurul orelor 13:20 s-a întâlnit cu inculpatul D.G., purtând o discuţie de aproximativ 12 minute.

În cadrul acestei întâlniri, inculpatul D.G. a întrebat pe denunţătoare cine a chemat-o la D.N.A. şi ce verifică procurorul anchetator, aceasta aducându-i la cunoştinţă că se verifică dacă soţii A. i-au oferit inculpatului bani, bunuri, inclusiv materiale de construcţii încorporate în imobilul deţinut de socrul său, P.C.S.

În acest context, inculpatul D.G. i-a dat asigurări martorei A.A. că, procurorul militar nu are probe pentru a demonstra că el ar fi primit materiale de construcţie de la familia A., sugerându-i denunţătoarei ca nici ea şi nici soţul său să nu recunoască faptul că A.M. i-a dat astfel de bunuri. În aceleaşi împrejurări, se reţine că inculpatul D.G. i-a sugerat martorei A.A. ce trebuie să declare în legătură cu o cantitate de gresie primită de el dar achitată, în realitate, de cei doi denunţători.

În aceleaşi împrejurări, inculpatul D.G. îi sugerează martorei A.A. să ţină legătura, prin intermediul altei persoane, pentru a nu fi urmăriţi şi văzuţi împreună.

Ulterior, la data de 13 martie 2006, martora denunţătoare A.A. a fost sunată de inculpatul D.G. de la un post telefonic cu număr secret, identificat ulterior, prilej cu care denunţătoarea A.A., i-a adus la cunoştinţă faptul că a primit o citaţie de la D.N.A., unde a fost chemată de procurorul militar care efectua ancheta în cauza ce-l privea pe inculpatul D.G.

Acesta s-a interesat, în cadrul discuţiei telefonice de el, în ce calitate a fost chemată la parchet, cerându-i să se întâlnească a doua zi, atrăgându-i, totodată, atenţia de a nu spune adevărul în faţa procurorului.

În 14 martie 2006, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora A.A., de la acelaşi post telefonic, cu număr ascuns, martora confirmându-i că este chemată la D.N.A. pentru data de 15 martie 2006.

În cadrul acestor discuţii telefonice, martora i-a spus inculpatului că nu mai are bani, dându-i-se de înţeles că în seara aceleiaşi zile va primi nişte bani din partea lui.

În aceeaşi zi, la aproximativ 5 ore de la discuţia telefonică pe care inculpatul D.G. a avut-o cu denunţătoarea A.A., aceasta a fost sunată de o persoană care i-a cerut să se întâlnească în aceeaşi seară pentru a-i transmite un mesaj din partea soţului său.

În jurul orei 19:45, aceeaşi persoană a sunat-o pe martoră cu aceeaşi solicitare de a se întâlni, dar doua zi.

În jurul orelor 21:59, martora a sunat la domiciliul inculpatului D.G., dar întrucât acesta nu era acasă a vorbit cu unul din fii săi, aducându-i la cunoştinţă că a fost sunată de o persoană necunoscută care i-a cerut o întâlnire de urgenţă şi nu ştie ce să facă, dorind sfatul inculpatului în acest sens.

Ulterior, denunţătoarea a fost sunată de inculpatul D.G. care a îndemnat-o să accepte întâlnirea ce urma să aibă loc a doua zi dimineaţa şi să nu intre în panică atunci când va fi audiată de procurorul militar.

A doua zi, 15 martie 2006, martora denunţătoare, s-a întâlnit în jurul orei 9:23, în faţa sediului Băncii P. din municipiul Ploieşti, cu persoana necunoscută care o apelase anterior, primind de la acesta o sumă de bani, ce a fost predată imediat echipei de anchetă, întâlnirea fiind înregistrată.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 18:00, inculpatul D.G. o contactează pe martora denunţătoare A.A. să o întrebe dacă a fost audiată de procurorul militar, stabilind să se întâlnească în aceeaşi zi pentru a discuta personal. Potrivit înţelegerii, inculpatul D.G. şi martora denunţătoare A.A. s-au întâlnit în jurul orelor 18:00, în parcarea Spitalului judeţean din municipiul Ploieşti.

În cadrul discuţiilor purtate, martora i-a spus inculpatului că este speriată de anchetă, cerându-i sprijinul pentru a interveni într-un fel sau altul. Inculpatul a asigurat-o va face demersuri cu privire la anchetă.

Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că persoana necunoscută care i-a dat bani denunţătoarei A.A. este martorul D.V., iar suma primită a fost de 15.000.000 ROL.

CAPITOLUL 4

S-a reţinut că în perioada 1998-1999, inculpatul S.O. avea gradul militar de colonel şi îndeplinea funcţia de Şef al Diviziunii „A”, Apărarea Ordinii Constituţionale, perioadă în care inculpatul D.G. îndeplinea funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova.

Subcapitolul 4.1.

Punctul 1

În perioada arătată anterior, inculpatul S.O. a achiziţionat în localitatea C., comuna F., judeţul Prahova, un teren pe care se aflau două construcţii vechi, intenţionând să le renoveze.

Pentru acest scop, s-a reţinut că inculpatul S.O., a luat legătura cu inculpatul D.G. care urma să se ocupe de această renovare. Inculpatul D.G. a acceptat solicitarea inculpatului S.O., fiind încântat de opţiunea şefului său, urmărind protecţia acestuia în menţinerea pe post dar şi pentru obţinerea calificativelor şi avansările specifice sistemului. Între cei doi a existat la început o înţelegere tacită şi, ulterior explicită.

Potrivit acestei înţelegeri, inculpatul D.G. a luat legătura cu o echipă de muncitori condusă de martorul I.C., care i-a făcut un deviz estimativ al lucrării, despre acest lucru fiind informat inculpatul S.O. Întrucât preţul propus a fost prea mare, inculpatul S.O. a refuzat ca lucrările de construcţii să fie efectuate de echipa martorului I.C.

În aceste condiţii, inculpatul D.G. apelează la denunţătorul A.M. pentru efectuarea lucrărilor care l-a rândul său a luat legătura cu martorul V.G. ce efectua, în acea perioadă, lucrări la casa inculpatului D.G.

Sub coordonarea martorului V.G. au fost efectuate, de o echipă de muncitori, mai multe lucrări la imobilul inculpatului S.O., ţinând legătura cu inculpatul D.G. şi cu denunţătorul A.M.

Valoarea lucrărilor efectuate a fost estimată de parchet la suma de 1.000 euro şi 15.000.000 ROL.

Punctul 2

S-a reţinut că martorul denunţător S.I., fost ofiţer la Serviciul Teritorial S.R.I. Câmpina, unde a îndeplinit şi funcţia de şef serviciu, era unul dintre subordonaţii inculpatului S.O. care, în schimbul unei protecţii acordate pe linie profesională, şi-a rezolvat, prin intermediul inculpatului D.G., mai multe probleme de ordin personal şi patrimonial.

Parchetul a arătat că în perioada 2002-2003, martorul denunţător S.I. a avut probleme pe linie profesională când colonelul S.I.B., şef S.I.J. Prahova, l-a mutat, fără acceptul său, de la S.R.I. Prahova la S.I.J. Prahova.

La sfârşitul anului 2003, martorul denunţător S.I. şi-a redobândit funcţia de şef serviciu la S.R.I. Câmpina în condiţiile în care superiorul său de la S.I.J. Prahova era un fost coleg şi prieten cu inculpatul S.O.

În cursul anului 2004, martorul denunţător S.I. a fost contactat telefonic de inculpatul D.G. care l-a informat că inculpatul S.O. are o funcţie importantă în conducerea centrală a S.R.I. şi are în construcţie două imobile în localitatea C., judeţul Prahova, sugerându-i că ar fi bine să se implice în edificarea acestora cu bani puţini şi lucrări de calitate.

Martorul denunţător S.I. a acceptat solicitarea inculpatului D.G., sens în care s-a întâlnit cu acesta şi cu inculpatul S.O., în localitatea Călineşti, acesta din urmă explicându-i lucrările ce urmau a fi efectuate, fiind necesare cel puţin trei echipe de muncitori pe care martorul denunţător S.I. trebuia să le identifice şi să le supravegheze.

La rândul său, inculpatul S.O. i-a confirmat martorului denunţător că-l va sprijini pe linie profesională, punându-i, totodată, la dispoziţie suma de 2.500 euro, cu care martorul urma să plătească o parte din materialele de construcţie şi manoperă.

Prima serie de lucrări a fost efectuată, prin demersurile făcute de martorul denunţător S.I., de echipa de muncitori condusă de martorul S.F. şi ulterior de fraţii gemeni C.A.A. şi C.F. din oraşul Comarnic.

Aceşti martori au acceptat solicitarea denunţătorului S.I., fiind vechi prieteni, şi nu au cerut bani nici pe manoperă şi nici pe operaţiunile de prelucrare a materialului lemnos. La final i-au cerut martorului denunţător S.I. suma de 15 milioane contravaloarea materialului lemnos brut în condiţiile în care lucrarea valora în total 40 milioane ROL.

La rândul său, martorul denunţător S.I., a efectuat el însuşi mai multe lucrări.

În aceeaşi perioadă, denunţătorul S.I. a identificat o altă echipă de muncitori condusă de martorul C.I. care a efectuat lucrări la locuinţa inculpatului S.O. aproximativ 4 luni, solicitând un preţ mai mic decât preţul pieţei.

Contravaloarea muncii prestate de martorul denunţător S.I., precum şi celelalte lucrări efectuate de muncitorii supravegheaţi de către acesta a fost evaluată, de procurorul de caz, la suma de 60 milioane ROL, sumă pe care inculpatul S.O. nu a achitat-o, asigurându-l în schimb pe denunţător că va avea protecţie pe linie profesională.

Punctul 3

În cursul anului 2004, martorul denunţător C.I. era administratorul unei firme de construcţii SC B.R. SRL Braşov. În perioada 2004, C.I. a fost contactat de martorul denunţător S.I. care i-a spus că-i dă o lucrare la un imobil proprietatea unui „şef mare”.

Ulterior, inculpatul S.O. s-a întâlnit cu denunţătorul S.I. şi cu martorul C.I., arătându-i, în concret, ce lucrări trebuiau efectuate.

Lucrările efectuate de martorul denunţător C.I. au fost evaluate la 170 milioane ROL, fiindu-i achitată numai suma de 120 milioane ROL, restul sumei nefiind achitată.

S-a mai adăugat şi suma de 15 milioane ROL, ce reprezenta contravaloarea transportului intern al muncitorilor pe ruta Breaza-Călineşti.

S-a reţinut că martorul C.I. a încercat să-şi rezolve în aceste împrejurări probleme personale, respectiv, angajarea fiului său la S.R.I. Prahova. Pentru aceasta, a discutat cu inculpatul S.O., dar întrucât fiul său nu avea stagiul militar satisfăcut, inculpatul i-a explicat martorului că nu poate fi angajat.

Punctul 4

În perioada efectuării lucrărilor la locuinţa inculpatului S.O., martorul C.I. a avut, la data de 9 mai 2004, un accident pe Valea Doftanei.

La întoarcere, martorul C.I. a adormit la volan şi a intrat în stâlpii de beton ce delimitau partea carosabilă, avariind grav autoturismul.

La data accidentului, martorul C.I. nu deţinea asigurare tip „Casco”, singurul tip de asigurare care i-ar fi dat dreptul să-şi recupereze contravaloarea reparaţiei autoturismului.

După accident, martorul a luat legătura cu ofiţerul de poliţie U.R.V. de la Poliţia Oraşului Breaza, Biroul poliţiei rutiere, căruia i-a spus că are nevoie de o platformă pentru a transporta autoturismul avariat.

După ce şi-a transportat autoturismul la domiciliu, martorul C.I. a încercat, inclusiv prin intermediul inculpatului S.O., să-şi găsească o societate de asigurări pe care să o înşele, prin încercarea de a face presiuni asupra salariaţilor de a-i întocmi retroactiv poliţa de asigurare şi toate documentele necesare despăgubirii.

În acest sens, martorul C.I. a avut o discuţie, la Călineşti, cu inculpatul S.O., prilej cu care i-a explicat ce a păţit, spunându-i că nu are asigurare Casco, rugându-l pe inculpatul S.O. să-i găsească o societate de asigurare care să fie de acord să-i întocmească, în fals, documentaţia necesară.

S-a reţinut că inculpatul S.O. a luat legătura telefonic cu martorul T.O. pe care l-a rugat să-l ajute pe martorul C.I., după care martorul C.I., a derulat procedurile necesare pentru constituirea unui dosar la SC A. SA.

Martorul C.I., s-a deplasat la Postul de Poliţie Berzovia, judeţul Caraş-Severin, l-a contactat pe lucrătorul de poliţie N.I.V. pentru a-l determina să încheie un proces de contravenţie fals în care să fie inserate împrejurările producerii accidentului în aşa fel încât să nu se poată reţine o culpă a sa în producerea accidentului.

Ulterior, martorul C.I. se deplasează la SC A. SA secţia Dâmboviţa, unde s-a întocmit dosarul de daune, dar persoanele abilitate din cadrul societăţii de asigurare au constatat că documentele depuse la dosarul cauzei erau falsificate, deoarece în 19 iunie 2004, autoturismul învinuitului C.I. a fost transportat cu platforma auto de A.G. la unitatea de service auto, deci era imposibil, fizic, ca acest autoturism să se afle în data de 21 iunie 2004 în comuna B., judeţul Caraş-Severin.

S-a dispus efectuarea unei expertize, stabilindu-se că accidentul nu s-a derulat în maniera prezentată de martorul C.I., astfel că societatea de asigurare a respins plata despăgubirilor pentru C.I.

Punctul 5

S-a reţinut că, în cursul anului 1998, martorul denunţător O.L., şef Sector „A” la S.I.J. Teleorman, se afla în subordonarea directă, pe linia sectorului „A”, faţă de şeful Diviziunii „A”, funcţie ocupată în acea perioadă de inculpatul S.O.

În anul respectiv martorul denunţător O.L. a avut probleme pe linie profesională, fiind destituit din funcţia de şef sector „A”, împrejurare în care a întocmit un raport aprobat de inculpatul S.O., în baza căruia ofiţerului i s-a aprobat transferul la unitatea centrală din Bucureşti, respectiv Diviziunea „A”, condusă de inculpatul S.O.

Pe acest fond, în anul 1998, după ce inculpatul S.O. cumpărase cele două imobile din localitatea Călineşti, i-a cerut martorului denunţător O.L. să-i găsească, în Teleorman, o echipă de muncitori care să-i execute lucrări de construcţie, de bună calitate şi la un preţ unic.

Martorul denunţător a acceptat solicitarea inculpatului S.O., luând legătura cu o echipă de muncitori condusă de martorul C.P.A. Acesta împreună cu muncitorii săi au efectuat lucrări în valoare de 75 milioane ROL, însă datorită insistenţelor martorului denunţător O.L. i-a redus suma la 50 milioane ROL, dar nici inculpatul S.O. şi nici denunţătorul nu au fost de acord. Denunţătorul O.L. i-a cerut martorului C.P.A. să reducă suma de 30 milioane ROL, preţ impus, iar faţă de poziţia inculpatului S.O. şi a denunţătorului O.L., martorul C.P.A. nu a mai obiectat.

În aceleaşi împrejurări martorul denunţător O.L. a transportat săptămânal echipa de muncitori pe ruta comuna P., judeţul Teleorman-localitatea C., judeţul Prahova.

S-a arătat că, între inculpatul S.O. şi col. O.L. a intervenit astfel o înţelegere tacită în cadrul căruia, pentru ajutorul dat, denunţătorul urma să fie protejat pe linie profesională.

Punctul 6

Începând cu anul 1999 şi până în 2006, inculpatul S.O. a beneficiat de serviciile martorului denunţător S.V.

S-a reţinut de procuror că, inculpatul S.O. i-a cerut denunţătorului S.V. să se ocupe, în lipsa sa, de supravegherea echipelor de muncitori, să asigure paza imobilului, să îngrijească curtea, pomii şi să-l ţină la curent cu orice problemă s-ar ivi toate acestea, urmând a fi considerate servicii gratuite.

Procurorul de caz a arătat că martorul denunţător S.V. i-a cerut inculpatului S.O., ca în schimbul serviciilor prestate gratuit, să-l încadreze la S.R.I. pe ginerele său T.A.L.

Inculpatul S.O. a acceptat această propunere, ginerele martorului denunţător S.V., fiind încadrat la S.R.I.

Procurorul de caz a apreciat valoarea serviciilor efectuate în folosul inculpatului S.O. ca fiind de 322.000.000 RON.

Subcapitolul 4.2.

Punctul 1

S-a reţinut că în perioada 2001-2005 între SC M. SRL Bucureşti şi mai multe unităţi din structura S.R.I. au existat relaţii comerciale în cadrul cărora SC M. SRL Bucureşti a livrat mai multe autovehicule noi.

Pe fondul acestor relaţii comerciale, în cursul anului 2003, inculpatul S.O. i-a solicitat inculpatului G.A.T., care era o cunoştinţă a sa mai veche şi care era asociat şi administrator la SC M. SRL Bucureşti, pentru folosinţă, un autoturism nou marca G.V., autoturism pe care l-a achiziţionat prin SC M. SRL Bucureşti.

Conform documentelor depuse la dosarul cauzei valoarea autoturismului a fost de 21.860 euro.

S-a reţinut, de asemenea, că la începutul anului 2003, inculpatul G.A.T. le-a predat martorilor I.M. şi B.A. o listă cu configuraţia autoturismului, cerându-le să solicite producătorului din Germania o comandă specială care să cuprindă toate îmbunătăţirile prezentate.

După intrarea în ţară, autoturismul a fost predat inculpatului S.O. de către martorul B.A., care i-a predat talonul şi cheile fără a se încheia un proces-verbal de predare-primire.

Autoturismul a fost folosit, gratuit, de inculpatul S.O. până în septembrie 2006, stabilindu-se un prejudiciu de 152.350 RON.

Punctul 2

Pe parcursul cercetărilor, la data de 22 august 2008 reprezentanţii D.N.A. s-au prezentat la sediul SC M. SRL Bucureşti, fiind solicitate toate documentele privind autoturismul dat spre folosinţă inculpatului S.O.

Persoanele care au fost întrebate cu privire la modalitatea de predare a autoturismului către inculpatul S.O. au arătat că nu au cunoştinţă despre această situaţie, împrejurare în care martorul P.S. l-a contactat pe inculpatul G.A.T., care era plecat din ţară şi, în acest context, inculpatul îi aduce la cunoştinţă faptul că autoturismul a fost predat inculpatului S.O. fără să-i spună când s-a întâmplat acest lucru. În aceleaşi împrejurări, inculpatul G.A.T. i-a dat numărul de telefon al unei persoane care trebuia să încheie un proces-verbal de predare-primire începând cu data de 3 aprilie 2006.

Numărul de telefon pe care i l-a indicat inculpatul G.A.T. era al inculpatului S.O., căruia i s-a comunicat prin fax, procesul–verbal care atesta faptul că a primit autoturismul în data de 3 aprilie 2006, inculpatul S.O. urmând a-l semna şi a-l trimite, la rândul său, reprezentantului SC M. SRL Bucureşti.

Originalul procesului-verbal a rămas în posesia soţilor S.O., aceştia afirmând, ulterior că nu îl mai au, la dosarul cauzei fiind depusă o copie a acestuia semnat de inculpatul S.O. şi de reprezentanţii SC M. SRL.

Procesul-verbal, astfel întocmit a fost predat reprezentanţilor D.N.A., toate datele inserate fiind, însă, false.

S-a reţinut că scopul falsificării procesului-verbal l-a reprezentat intenţia celor doi inculpaţi de a ascunde adevărul în faţa organelor de anchetă, sperând că va reuşi să zădărnicească, în acest mod, aflarea adevărului prin „prefabricarea” acestui mijloc de probă”.

Subcapitolul 4.3

În sarcina inculpatului S.O. s-a reţinut, prin actul de sesizare al instanţei şi infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (2) C. pen., respectiv infracţiunea prevăzută de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, sub forma transmiterii de informaţii cu caracter secret şi confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

S-a reţinut că ambele infracţiuni au fost comise datorită modului în care inculpatul S.O. a coordonat acţiunea informatică ce poartă criptonimul „Distileria” aflată în perioada 2001-2003 pe rolul S.I.J. Prahova, precum şi datorită facilitării unor scurgeri de informaţii.

Acţiunea „Distileria” a avut ca obiect culegerea de informaţii privind o serie de activităţi ilegale în domeniul economico-financiar, desfăşurate de mai multe persoane.

Acţiunea informatică a parcurs toate etapele specifice unui astfel de caz dat fiind faptul că, pe parcursul derulării ei au apărut elemente noi, care au confirmat informaţiile iniţiale, existând date care contura un potenţial pericol pentru atingerea siguranţei naţionale a României.

De asemenea, din aceleaşi informaţii s-a putut constata că mai multe persoane „din cele vizate” ar fi putut fi implicate în săvârşirea unor fapte de corupţie.

S-a reţinut că inculpatul S.O., a coordonat personal cazul „Distileria”, urmărind evoluţia acestuia, stabilindu-se că, acesta a comunicat informaţii unora dintre persoanele urmărite.

Această scurgere de informaţii a fost sesizată de ofiţerii care formau echipa operativă.

Martorul R.A. a precizat că în momentul în care inculpatul S.O. a aflat că au fost interceptate şi personalităţi politice, a cerut de la S.I.J. Prahova toate documentele care reliefau această situaţie, pe care le-a restituit, ulterior prin adresa emisă.

S-a reţinut, că inculpatul S.O., aflându-se la o partidă de pescuit în judeţul Dâmboviţa, i-a adus la cunoştinţă martorului S.I.C., informaţii din cazul „Distileria” iar acesta a luat legătura cu una dintre persoanele urmărite căruia i-a atras atenţia că telefoanele sunt ascultate.

După studierea materialului informativ pus la dispoziţia anchetei de S.R.I. a rezultat că pentru închiderea acestui caz s-a făcut un raport de către ofiţerii operativi, aprobat de şeful S.I.J. Prahova R.A. şi de inculpatul S.O., precum şi alte persoane cu funcţii de conducere din cadrul S.R.I.

Până la închiderea acestui caz, Direcţia Juridică din cadrul S.R.I. a întocmit o notă de apreciere în care şi-a exprimat opinia că una din măsurile ce ar fi trebuit luate era aceea de a sesiza organele judiciare pentru a se stabili dacă există sau nu fapte penale.

La partida de pescuit din judeţul Dâmboviţa a fost prezent şi martorul T.A.R. care afirma că şi-a dat seama că S.I.C., ce deţinea la acel moment funcţia de deputat în Parlamentul României, intrase în posesia unor informaţii pe care nu le-ar fi putut obţine decât din interiorul Serviciului, de la unul din beneficiarii legali ai informaţiilor.

Urmare studierii materialului informativ din cazul „Distileria”, s-a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu împotriva făptuitorilor AT.M., D.M. ş.a., faţă de aceştia dispunându-se disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, din cadrul D.N.A.

B. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, examinând actele şi lucrările cauzei, a reţinut ca fiind dovedită următoarea stare de fapt:

Inculpatul D.G. a exercitat în perioada 1 iunie 1995-1 ianuarie 2002 funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova. În această funcţie, inculpatul a avut printre atribuţiile de serviciu planificarea şi coordonarea activităţii de informaţie din cadrul acestui sector, urmărirea modului de realizare a activităţii specifice de profil; organizarea, îndrumarea, conducerea şi controlul activităţii cadrelor de subordine.

Profilul sectorului „A” condus de inculpatul col. D.G. era unul operativ cu atribuţii privind culegerea de informaţii, inclusiv din domeniul justiţiei.

În perioada 1 ianuarie 2002-1 mai 2002 inculpatul D.G. a fost pus la dispoziţia Direcţiei de Personal al S.R.I., fiind cercetat disciplinar şi sancţionat pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Începând cu 1 mai 2002, inculpatul D.G. a fost mutat în interesul serviciului, la Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, ca ofiţer specialist principal, iar la data de 1 aprilie 2004 a fost numit în funcţia de şef Sector în cadrul acestui inspectorat, până la data de 1 mai 2005, când a fost trecut în rezervă prin pensionare.

În perioada 1998-1999 inculpatul general-maior S.O. îndeplinea funcţia de şef al Diviziunii „A”, Apărarea Ordinii Constituţionale, astfel că din punct de vedere profesional, inculpatul D.G., care exercita, aşa cum s-a arătat, funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova, îi era subordonat.

Denunţătorul A.M. era administratorul SC A.I. SRL Băicoi, având ca obiect de activitate derularea afacerilor în domeniul exploatării şi prelucrării produselor petroliere.

Începând cu anul 1995, între inculpatul D.G. şi denunţătorul A.M. s-au purtat mai multe discuţii în sensul că, în schimbul influenţei exercitate de inculpatul D.G., pentru încheierea şi derularea afacerilor comerciale ale SC A.I. SRL Băicoi, denunţătorul A.M. să-i remită bani, obiecte de valoare, materiale de construcţie şi alte bunuri.

În cadrul aceloraşi discuţii, inculpatul D.G. i-a garantat martorului denunţător protecţie în raport cu autorităţile statului, inclusiv organele judecătoreşti, şi că poate iniţia şi derula orice afaceri comerciale, iar în cazul în care va avea probleme de natură judiciară va interveni pentru rezolvarea acestora.

În acelaşi context, ca o măsură de prudenţă a inculpatului D.G., având în vedere specificul profesiei sale şi consecinţele unor fapte ce exced atribuţiile sale de serviciu, acesta i-a sugerat denunţătorului modul în care trebuie să se comporte în faţa organelor de cercetare, sfătuindu-l ca, dacă va fi cazul, să nege faptul că i-a dat bani sau alte foloase materiale, făcând totodată referire la magistraţii cu care se află în relaţii de rudenie.

În concret, din probele administrate în cauză, instanţa reţine că inculpatul D.G. şi-a traficat influenţa în favoarea denunţătorului A.M., primind în schimb bani, bunuri şi materiale de construcţie după cum urmează:

CAPITOLUL 1

Secţiunea 1

Punctul 1

În perioada 1995-1996, martorul G.N. a fost citat, în mod repetat, la I.P.J. Prahova, existând indicii privind săvârşirea, de către acesta, a unor fapte penale.

Martorul G.N. se află în relaţie de rudenie cu familia A., fiind rudă de gradul I cu martora A.A., astfel încât cunoştea relaţia apropiată între denunţătorul A.M. şi inculpatul D.G., iar acesta se afla, la rândul său, în relaţii de prietenie cu martorul T.D.M., care exercita în perioada respectivă funcţia de şef al Serviciului judiciar al I.P.J. Prahova.

Fiindu-i teamă de modul în care s-ar putea derula ancheta, în condiţiile în care cercetările vizau mai multe persoane din conducerea SC P. SA Ploieşti, cu care şi societatea administrată de martor, SC S. SRL Ploieşti, derula afaceri comerciale, martorul G.N. l-a întrebat pe denunţătorul A.M. dacă există posibilitatea să fie ajutat de inculpatul D.G. pentru a nu mai fi chemat la organul de poliţie.

Denunţătorul A.M. a vorbit cu inculpatul D.G. despre situaţia martorului G.N., promiţând că dacă se va rezolva, va fi recompensat. Inculpatul i-a promis că îl va ajuta fără a-i spune denunţătorului, în mod concret, cum va proceda pentru rezolvarea problemei.

A doua zi, martorul G.N. s-a prezentat la organele de poliţie, însă ofiţerul care se ocupa de anchetă l-a întrebat de unde îl cunoaşte pe martorul T.D.M., iar ulterior, a constatat că nu a mai fost citat. La scurt timp, denunţătorul A.M. şi martorul G.N.

I-au dat inculpatului D.G. mai multe bijuterii, o pereche de cercei din aur, un lanţ cu o cruciuliţă, o brăţară, aceasta din urmă fiind observată, ulterior, de martor, la mâna unuia dintre fii inculpatului D.G.

La dosarul cauzei a fost depus, în copie, referatul de terminare a urmăririi penale în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova, dosar în care au fost cercetate persoane din conducerea SC P. SA Ploieşti şi în care martorul G.N. a fost chemat la organul de poliţie în mod repetat, fără ca acestuia să i se atribuie vreo calitate procesuală.

Punctul 2

Denunţătorul A.M., în cursul anului 1996, avea în gestiunea SC A.I. SRL Băicoi un vagon de tablă pe care urma să-l vândă, dar nu avea cumpărător. În acest scop, l-a contactat pe inculpatul D.G., căruia i-a cerut sprijinul, spunându-i totodată că SC C. SA Prahova ar putea achiziţiona bunurile sale, dar nu are cum să ajungă la factorii de decizie ai societăţii.

La scurt timp, inculpatul D.G. l-a trimis pe denunţător la directorul general al SC C. SA, care a fost de acord să achiziţionze marfa deţinută de denunţătorul A.M., fiind încheiat contract de vânzare-cumpărare.

În prealabil însă, inculpatul D.G. a luat legătura cu martorul T.D.M., cu care se afla în relaţii de prietenie, pe care l-a rugat să meargă personal la SC C. SA să discute cu directorul societăţii. Martorul s-a deplasat la sediul SC C. SA Ploieşti, la directorul T.M., pe care l-a rugat să-i cumpere tabla denunţătorului A.M. afirmând, în acest context, că denunţătorul este un prieten al ofiţerului S.R.I. D.G.

La câteva zile, denunţătorul A.M. s-a prezentat la SC C. SA, unde a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru întreaga cantitate de tablă, cu suma de 5 milioane ROL, plata fiind făcută în zilele imediat următoare.

La scurt timp, după încheierea acestei tranzacţii, denunţătorul A.M. i-a dat inculpatului D.G. suma de 20 milioane ROL, cu care acesta a cumpărat un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.L.

Autoturismul achiziţionat a fost folosit de familia inculpatului D.G. până în anul 1999, când a fost vândut martorului I.P., tot cu suma de 20.000.000 ROL, sumă ce a fost apoi înmânată de denunţătorul A.M., inculpatului D.G.

Punctul 3

Denunţătorul A.M., în cursul anului 1996, prin compensare comercială, a intrat în posesia unui tractor şi a unei remorci pe care dorea să le vândă, dar nu avea cumpărător. Pentru acest lucru i-a cerut ajutorul inculpatului D.G., care să-i găsească o societate comercială dispusă să achiziţioneze bunurile SC A.I. SRL Băicoi.

Inculpatul i-a spus denunţătorului să meargă la Baza de Aprovizionare Floreşti, la directorul S.M., căruia să-i spună că vine din partea colonelului S.R.I. B.D. care îl cunoaşte pe directorul S.M., inculpatul D.G. afirmând că o să-l roage pe acesta să vorbească cu directorul societăţii pentru a cumpăra materialele deţinute de denunţător.

Denunţătorul A.M. s-a prezentat la directorul Bazei de Aprovizionare Floreşti, i-a spus directorului S.M. că a fost trimis de ofiţerii S.R.I. B.D. şi D.G., şi că aceştia l-au rugat să-l ajute să vândă tractorul şi remorca.

Directorul S.M. a acceptat oferta, îndrumându-l pe denunţător să meargă la una din unităţile aflate în subordinea sa, unde să livreze produsele, plata acestora fiind făcută prin ordin de plată.

Punctul 4

În aceeaşi perioadă denunţătorul A.M. avea la SC A.I. SRL piese şi scule de foraj în valoare de aproximativ 1,5 miliarde ROL pe care intenţiona să le vândă SNP P.A. SA Sucursala Prahova, directorul acestei societăţii fiind martorul P.C.

Denunţătorul a luat legătura cu inculpatul D.G. care, la rândul său, i-a cerut martorului T.D.M. să-i faciliteze intrarea la directorul general al SNP P.A. SA, Sucursala Prahova.

Martorul P.C. a luat legătura cu directorul Schelei de Foraj Moreni, Dâmboviţa pe care l-a rugat să-i cumpere piesele denunţătorului A.M., tranzacţia fiind finalizată. Martorul confirmă, în declaraţiile date, că ofiţerul T.D.M. a fost cel care l-a rugat să-i faciliteze denunţătorului vânzarea pieselor şi a sculelor de foraj.

Punctul 5

În cursul anului 2008, denunţătorul A.M. avea de livrat o cantitate importantă de robineţi industriali de mari dimensiuni pentru care nu avea beneficiari.

Pentru a-şi rezolva această problemă, a luat legătura cu inculpatul D.G., care i-a promis sprijin. Inculpatul D.G. a luat legătura cu martorul I.N. ce deţinea la acea vreme funcţia de director economic la SC D. SA Floreşti, judeţul Prahova, întâlnirea având loc chiar la domiciliul denunţătorului A.M., împrejurare în care i-a cerut să-i cumpere robineţii de la SC A.I. SRL.

Martorul I.N. a acceptat solicitarea inculpatului D.G., dar în ziua următoare când denunţătorul s-a prezentat la sediul societăţii, a încercat să se eschiveze, refuzând iniţial accesul camionului în incinta unităţii.

În aceste împrejurări, martorul R.C., care conducea camionul în care se aflau robineţii industriali, l-a contactat telefonic pe denunţătorul A.M., care s-a prezentat la sediul unităţii şi în prezenţa martorului, acesta l-a sunat pe inculpatul D.G. pentru a-i cere ajutorul.

La scurt timp, a venit la sediul societăţii inculpatul D.G. care s-a dus la directorul I.N., iar acesta a asigurat accesul autovehiculului în interior, iar mai apoi, încheierea tranzacţiei între SC A.I. SRL şi SC D. SA Floreşti, judeţul Prahova.

Punctul 6

În anul 2000, perioadă în care denunţătorul A.M. efectua lucrări de construcţie la imobilul inculpatului D.G., denunţătorul A.M. a apelat pentru transportarea materialelor de construcţie la vilă, la martorul V.M.

Martorul V.M. a acceptat propunerea denunţătorului A.M., ştiind că imobilul aparţine unui colonel de la S.R.I. despre care denunţătorul A.M. a afirmat că are relaţii la instanţele judecătoreşti de pe raza judeţului Prahova.

Denunţătorul şi martorul V.M. s-au înţeles să efectueze aproximativ 40 de transporturi de materiale de construcţie, la jumătate de preţ, cu condiţia ca inculpatul D.G. să-l ajute să câştige un proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.

În acest sens, denunţătorul şi martorul M.V. i-au transmis această rugăminte inculpatului D.G. care s-a oferit să-i ajute, cei doi fiind trimişi de inculpat la Judecătoria Câmpina, la o persoană din conducerea instanţei pentru a-l ajuta pe martorul M.V. să câştige procesul.

Denunţătorul A.M. şi martorul M.V. s-au deplasat la Judecătoria Câmpina, A.M. a intrat în biroul unui magistrat unde a stat 20 minute, în timp ce martorul a rămas pe hol să-l aştepte. Când a ieşit din biroul magistratului, denunţătorul i-a spus că nu va câştiga procesul, iar ulterior, martorul a constatat că magistratul cu care discutase denunţătorul este aceeaşi persoană care a prezidat completul de judecată, respectiv magistratul M.M.A., care este fina inculpatului D.G.

La dosarul cauzei a fost depusă sentinţa civilă nr. 3449 din 27 noiembrie 2000, constatându-se că una din părţi este martorul V.M., iar preşedintele completului de judecată a fost magistratul judecător M.M.A.

Punctul 7

În perioada 2001-2002, martorul N.C., care este naşul martorului denunţător A.M., s-a plâns acestuia că a avut un proces civil pe care l-a pierdut, în cauză pronunţându-se o hotărâre definitivă şi irevocabilă, singurul remediu fiind promovarea unui recurs în anulare.

Denunţătorul A.M., în virtutea serviciilor efectuate în beneficiul inculpatului şi în baza înţelegerii iniţiale dintre aceştia, i-a propus martorului N.C. să meargă acasă la inculpatul D.G., cunoscând că acesta are rude în Parchetul General, căruia să-i solicite sprijinul în vederea efectuării demersurilor necesare pentru promovarea unui recurs în anulare.

Inculpatul D.G. a afirmat că după ce va primi întreaga documentaţie de la martorul N.C. va interveni la o persoană cu putere de decizie din cadrul Parchetului General pentru exercitarea căii de atac extraordinare. După câteva zile, conform celor discutate cu inculpatul D.G., martorul N.C. a transmis actele prin denunţătorul A.M.

Martorul N.C. nu a mai primit însă niciun răspuns de la inculpatul D.G.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri din care rezultă că martorul N.C. a avut, în perioada în care s-a deplasat la domiciliul inculpatului, litigiile de care s-a făcut vorbire.

Urmare traficului de influenţă exercitat de inculpatul D.G., acesta a beneficiat de bunuri, materiale de construcţii, autoturisme, despre valoarea acestora urmând a se vorbi ulterior, în momentul examinării probelor, respectiv a sumelor ce se impun a fi confiscate în condiţiile în care martorii denunţători nu au solicitat restituirea sumelor date inculpatului D.G.

Secţiunea II

Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii a rezultat că în data de 7 martie 2006 martorul denunţător A.A. s-a prezentat la sediul D.N.A. unde a arătat că, anterior a avut mai multe discuţii telefonice cu inculpatul D.G., care a sunat-o cu un număr ascuns, solicitându-i să se întâlnească pentru a vorbi despre evoluţia anchetei, dorind să afle dacă procurorul anchetator este interesat de situaţia sa.

În aceeaşi zi, martorul denunţător s-a întâlnit cu inculpatul D.G. în zona Gării de Nord din Municipiul Bucureşti, în jurul orelor 13:20, având o discuţie cu acesta de aproximativ 12 minute. Conform notelor de redare a convorbirilor telefonice, inculpatul D.G. s-a interesat de ce a fost arestat soţul denunţătoarei, aceasta spunându-i că a fost prins în flagrant. Inculpatul D.G. s-a interesat cine a chemat-o pe denunţătoare la D.N.A., secţia militară, aflând că se efectuau cercetări împotriva sa, denunţătoarea indicându-l pe magistratul procuror V.D.

Inculpatul D.G. s-a interesat care sunt împrejurările pe care procurorul anchetator doreşte să le lămurească, aflând că se verifică dacă familia A. i-a oferit inculpatului D.G. bani, bunuri, materiale de construcţii care au fost obţinute pentru ridicarea locuinţei inculpatului situată în municipiul Ploieşti.

Inculpatul D.G. a asigurat-o pe martora denunţătoare că nu există probe împotriva sa, sugerându-i totodată ca nici ea şi nici soţul ei să nu recunoască faptul că i-ar fi dat materiale de construcţii. I-a sugerat, totodată, să declare că gresia folosită la imobilul său a fost plătită de inculpat şi nu de denunţătorul A.M.

În aceleaşi împrejurări, inculpatul D.G. i-a sugerat denunţătoarei să ţină legătura printr-o altă persoană pentru a nu fi urmăriţi şi văzuţi împreună, insistând la finalul întâlnirii că nici ea şi nici denunţătorul A.M. să nu declare adevărul în faţa procurorului.

La data de 13 martie 2006, martorul denunţător A.A. a fost sunată, în jurul orelor 15:04, de inculpatul D.G. de la un post telefonic cu număr secret, context în care martora denunţătoare i-a adus la cunoştinţă faptul că a fost citată la D.N.A. unde a fost chemată pentru a fi audiată în dosarul inculpatului D.G. Acesta i-a cerut martorei denunţătoare să se întâlnească în ziua următoare, adresându-i aceeaşi rugăminte de a nu spune adevărul în faţa procurorului.

În data de 14 martie 2006 inculpatul D.G. a contactat-o din nou pe denunţătoarea A.A., în jurul orelor 14:19, martora afirmând că este chemată la D.N.A. a doua zi, 15 martie 2006. În acelaşi context, martora denunţătoare i-a spus inculpatului că nu mai are bani, acesta dându-i de înţeles că va primi în zilele următoare nişte bani.

În aceeaşi zi, la aproximativ 5 ore după discuţia telefonică cu inculpatul D.G., martora A.A. a primit un telefon de la o persoană necunoscută, ulterior stabilindu-se că era martorul D.V., afirmând că doreşte să o ajute cu bani, urmând să se întâlnească în aceeaşi seară.

La orele 19:44, martora denunţătoare este sunată din nou de aceeaşi persoană, amânând întâlnirea pentru a doua zi, când era posibilă înregistrarea discuţiilor ambientale.

În jurul orelor 21:59, 14 martie 2006, martora denunţătoare l-a sunat pe inculpatul D.G., pe telefonul fix de la domiciliul acestuia, vorbind însă cu fiul inculpatului D.G., căruia i-a spus că doreşte să ia legătura cu tatăl său. După aproximativ 8 minute de la această convorbire, martora denunţătoare a fost sunată de inculpatul D.G., aducându-i-se la cunoştinţă faptul că a fost sunată de o persoană necunoscută, care i-a cerut să se întâlnească pentru a-i da nişte bani.

Inculpatul i-a sugerat martorei denunţătoare să accepte întâlnirea şi să primească suma de bani care i se va oferi. În continuare, inculpatul D.G. i-a spus martorei că a doua zi, când va fi audiată, să nu intre în panică şi să susţină că ea nu ştie ce afaceri a derulat soţul său, urmând să se întâlnească ulterior pentru a afla cum a decurs audierea.

A doua zi, în 15 martie 2006, martora denunţătoare este sunată din nou de aceeaşi persoană necunoscută, stabilind să se întâlnească, în jurul orelor 09:15 în faţa sediului Băncii P. din municipiul Ploieşti, unde martora denunţătoare a primit suma de 15.000.000 RON.

În aceeaşi zi, martora denunţătoare a fost contactată telefonic de inculpatul D.G., întrebând-o cum au decurs audierile, stabilind să se întâlnească în jurul orelor 17:06-18:00, în parcarea Spitalului Judeţean din municipiul Ploieşti.

Martora denunţătoare i-a cerut sprijinul inculpatului, acesta afirmând că va face demersuri în cadrul anchetei, că va merge la „B. şi că „ieri a fost la S.”.În continuare, inculpatul i-a cerut martorei denunţătoare să păstreze tăcerea.

S-a stabilit, urmare probelor administrate, că persoana care i-a oferit martorei denunţătoare A.A. suma de 15.000.000 ROL este martorul D.V., care confirmă că a fost sunat de inculpatul D.G., întrebându-l dacă nu doreşte să facă un gest de caritate oferind o sumă de bani unei persoane nevoiaşe.

Martorul a acceptat întâlnirea cu martora denunţătoare A.A., oferindu-i această sumă cu menţiunea că banii sunt de la D.G.

CAPITOLUL II

Punctul 1

În cursul anilor 1998-1999, inculpatul S.O. a achiziţionat în satul C., comuna F., judeţul Prahova, un teren pe care se aflau două construcţii vechi pe care intenţiona să le renoveze.

Pentru a putea face acest lucru, inculpatul S.O. a apelat la inculpatul D.G., acesta din urmă fiindu-i subordonat din punct de vedere profesional, propunându-i să se ocupe de identificarea unei echipe de muncitori care să efectueze lucrări de construcţie la un preţ cât mai mic.

Inculpatul D.G. a acceptat propunerea inculpatului S.O., scopul urmărit fiind acela de a-i fi asigurată protecţia profesională, de a beneficia de calificative, respectiv avansările în interiorul sistemului. Înţelegerea între cei doi inculpaţi a fost iniţial tacită, iar ulterior explicită.

Conform acestei înţelegeri, inculpatul D.G. a făcut demersurile necesare şi a identificat o echipă de muncitori coordonată de martorul I.C., acesta deplasându-se împreună cu inculpatul D.G. la casa inculpatului S.O. din localitatea Călineşti, aducându-i-se la cunoştinţă că imobilul aparţine unui ofiţer căruia i se spune S.O. Martorul I.C. a întocmit un deviz estimativ, în care a trecut preţul real al lucrărilor, preţ pe care inculpatul D.G. i l-a adus la cunoştinţă inculpatului S.O., dar acesta a refuzat întrucât era prea mare.

Inculpatul D.G., pentru a respecta înţelegerea cu inculpatul S.O., a apelat la martorul denunţător A.M., căruia i-a spus că trebuie să efectueze nişte lucrări la un imobil ce aparţine şefului său S.O. Date fiind relaţiile dintre inculpatul D.G. şi martorul denunţător A.M., acesta a acceptat să meargă cu o echipă de muncitori, care a construit o alee, lucrarea fiind plătită de martorul denunţător A.M.

Inculpatul D.G. a continuat să efectueze în beneficiul inculpatului S.O., prin intermediul altor persoane şi alte lucrări, respectiv plantarea unor butaşi de viţă de vie, procurarea şi montarea unor pavele la un restaurant din staţiunea Olimp.

Punctul 2

În cursul anului 2004, inculpatul D.G. l-a contactat telefonic pe martorul denunţător S.I., căruia i-a spus că inculpatul S.O. are în construcţie două imobile în localitatea C., judeţul Prahova, sugerându-i să se implice în renovarea acestora deoarece nu se ştie când va avea nevoie de protecţia inculpatului S.O.

Întrucât martorul denunţător S.I. avusese probleme pe linie profesională, în perioada 2002-2003, fiind mutat, fără acceptul său, de colonel S.I.B., ce exercita funcţia de şef la S.I.J. Prahova, de la S.R.I. Câmpina la S.R.I. Prahova, având nevoie, pe viitor, de protecţie profesională, a acceptat să se implice în renovarea locuinţei inculpatului S.O.

În acest sens, inculpaţii S.O. şi D.G. s-au întâlnit cu martorul denunţător S.I. în localitatea Călineşti, unde i s-a explicat ce lucrări urmează a fi efectuate la cele două imobile, lucrări pentru care erau necesare cel puţin 3 echipe de muncitori, martorul denunţător trebuind să le identifice, să-i supravegheze şi să pretindă un preţ mic.

În aceste împrejurări, inculpatul S.O. i-a confirmat martorului denunţător S.I. că-l va sprijini pe linie profesională în viitor, denunţătorul fiindu-i subordonat. Inculpatul S.O. i-a pus la dispoziţie suma de 2.500 euro, care urma să asigure plata materialelor de construcţie şi a manoperei, suma fiind însă mult mai mică decât cea necesară pentru lucrările de construcţie ce urmau a fi efectuate.

Prima serie de lucrări a fost efectuată, prin demersurile făcute de martorul denunţător S.I., de către o echipă de muncitori condusă de martorul S.F.

Denunţătorul S.I. i-a cerut acestuia să efectueze lucrările la un preţ mai mic, deoarece beneficiarul lucrărilor este un şef de-al său, faţă de care are obligaţii. Martorul S.F. nu a fost de acord cu propunerea făcută, astfel că a efectuat doar lucrări lipsite de importanţă pentru care a primit suma de 25-35 milioane ROL, o parte de la denunţătorul S.I. şi o parte de la inculpatul S.O.

Întrucât martorul S.F. nu a acceptat propunerea denunţătorului S.I., acesta a identificat o altă echipă de muncitori, condusă de fraţii C.A.A. şi C.F., care erau prieteni cu denunţătorul S.I.

Aceştia au efectuat lucrări specifice părţii lemnoase, montare lambriuri, construit scări din lemn şi altele, acceptând rugămintea denunţătorului S.I. de a nu-i percepe inculpatului S.O. nici bani pe manoperă şi nici pe operaţiunile prealabile de prelucrare a materialului lemnos brut, ci doar contravaloarea materialului brut în sumă de 15 milioane ROL, în condiţiile în care valoarea reală era de 40 milioane ROL.

Rezultă, prin probe, că denunţătorul S.I. a efectuat el însuşi diverse activităţi în interesul inculpatului S.O., transportând muncitorii la imobilul în construcţie, a dus cu maşina unui prieten o cantitate de 6-7 mp de piatră, contravaloarea acesteia fiind apreciată de denunţător la suma de 1 milion ROL.

Acelaşi denunţător a identificat echipa de muncitori coordonată de martorul C.I., care avea o firmă de construcţii în oraşul B., judeţul Prahova, cerându-i să efectueze lucrări ce au durat 4 luni, impunându-i un preţ mai mic decât preţul pieţei.

În perioada în care martorul denunţător s-a ocupat de lucrările efectuate la imobilul inculpatului S.O. a constatat că nu a avut probleme la serviciu, fiindu-i asigurat un climat bun, revenind la conducerea S.R.I. Câmpina.

Punctul 3

În 1998, martorul denunţător O.L. era ofiţer la Serviciul de Informaţii Teleorman, exercitând funcţia de şef sector „A”, fiind omologul inculpatului D.G., care exercita aceeaşi funcţie, în Prahova, ambii fiind subordonaţi profesional inculpatului S.O., care ocupa funcţia de şef al Diviziunii „A”.

În acelaşi an, martorul denunţător O.L. a avut probleme pe linie profesională, similare celor avute de denunţătorul S.I., fiind destituit din funcţie, locul său fiind ocupat de una dintre subordonatele sale.

Neputând accepta această situaţie, martorul denunţător O.L. a întocmit un raport, aprobat de inculpatul S.O., în baza căruia ofiţerului i s-a aprobat transferul la unitatea centrală din Bucureşti, respectiv la Diviziunea „A” condusă de inculpatul S.O.

Întrucât denunţătorul O.L. avea nevoie de stabilirea unei relaţii profesionale corespunzătoare cu noua conducere, inculpatul S.O. i-a cerut denunţătorului să-i găsească în Teleorman o echipă de muncitori, care să-i execute, la acelaşi imobil, lucrări de construcţii de bună calitate şi la un preţ mic.

Întrucât solicitarea venea din partea şefului său, martorul denunţător O.L. a acceptat, identificându-l pe martorul C.I.A., care şi-a selectat o echipă de muncitori, aceştia fiind transportaţi în localitatea Călineşti, cu un autoturism condus de martorul denunţător O.L.

În localitatea Călineşti, martorul denunţător O.L. le-a prezentat muncitorilor lucrările ce trebuiau efectuate, valoarea acestora fiind stabilită la suma de 75 milioane ROL. Datorită insistenţelor martorului denunţător, a fost de acord să reducă suma la 50 milioane ROL. Nici această sumă nu a fost acceptată de inculpatul S.O., astfel încât denunţătorul i-a cerut martorului C.I.A. să reducă şi mai mult preţul, ajungând la suma de 30 milioane ROL.

Martorul a arătat că suma i-a fost impusă, ştiind şi funcţia ocupată de martorul denunţător avută înainte, la S.R.I. Prahova.

Punctul 4

Faptă săvârşită de inculpatul S.O. şi inculpatul G.A.T.

Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada 2001-2005, între SC M. SRL Bucureşti şi mai multe unităţi din structura S.R.I. au existat relaţii comerciale în cadrul cărora SC M. SRL Bucureşti a livrat mai multe autovehicule noi S.R.I.

Pe fondul acestor relaţii comerciale, în luna aprilie 2003, inculpatul S.O. i-a cerut inculpatului G.A.T., asociat şi administrator al SC M. SRL, fiind totodată în relaţii apropiate cu inculpatul S.O. – să-i pună la dispoziţie, pentru folosinţă permanentă, un autoturism nou marca G.V., autoturism pe care SC M. SRL l-a comandat special şi l-a achiziţionat prin SC M. SRL Leasing Bucureşti.

A rezultat din probele administrate că la începutul anului 2003, inculpatul G.A.T. le-a predat martorilor I.M. şi B.A. o listă în care era trecută configuraţia autoturismului, cerându-le să solicite producătorului din Germania o comandă specială, care să cuprindă toate îmbunătăţirile solicitate.

Autoturismul a fost preluat la data intrării în ţară de martorul B.A., în calitate de reprezentant al SC M. SRL, a perfectat actele pentru înmatriculare, după care inculpatul G.A.T. i-a spus că va veni un domn S.O., căruia trebuie să-i predea autoturismul împreună cu talonul şi cheile, spunându-i, totodată, că nu trebuie să încheie niciun document de predare.

Inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul SC M. SRL, de unde a luat autoturismul, cheile şi talonul, fără să întocmească vreun document de predare-primire.

Acest autoturism a fost folosit de inculpatul S.O., în interes personal, în perioada 2003-septembrie 2006, fără să plătească în schimb vreo sumă de bani SC M. SRL.

În baza rezoluţiei din 27 iunie 2006, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. au efectuat mai multe vizualizări în teren a autoturismului, constatând că acesta era parcat la domiciliul inculpatului S.O. din Bucureşti, sector 1.

Inculpaţii S.O. şi G.A.T. au arătat, în faza de urmărire penală, că la baza acestei operaţiuni a stat o prietenie mai veche care exista între ei şi că folosinţa autoturismului nu a avut nicio legătură cu influenţarea relaţiei comerciale dintre SC M. SRL Bucureşti şi S.R.I.

Autoturismul a fost folosit de inculpatul S.O. până în septembrie 2006.

La data de 22 august 2006, reprezentantul D.N.A. s-a prezentat la sediul SC M. SRL Bucureşti, solicitându-se toate documentele privind autoturismul folosit de inculpat, inclusiv un act de predare întocmit de un reprezentant al SC M. SRL Bucureşti.

Reprezentantul D.N.A. a luat legătura cu martorul N.V.M., dar şi cu actualii administratori ai societăţii, A.P. şi M.A., fără ca vreunul dintre aceştia să aibă cunoştinţă de împrejurările în care autoturismul a fost dat inculpatului S.O.

În aceste condiţii, martorul P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.A.T., care era plecat din ţară, şi i-a explicat faptul că reprezentanţii D.N.A. i-au cerut documentele autoturismului, precum şi actul de predare, motivându-i inculpatului G.A.T. că nu ştie nimic despre situaţia autoturismului.

Inculpatul G.A.T. i-a comunicat martorului P.S. că maşina a fost dată inculpatului S.O. de la S.R.I., fără a-i spune când s-a întâmplat acest lucru, comunicându-i, în schimb, un număr de telefon, acesta fiind al inculpatului S.O., solicitându-i să contacteze persoana respectivă pentru a se întocmi un proces-verbal de predare-primire, retroactiv, începând cu data de 3 aprilie 2006.

La solicitarea inculpatului G.A.T., s-a întocmit procesul-verbal de predare-primire a autoturismului cu data de 3 aprilie 2006, care i-a fost comunicat inculpatului S.O. prin fax, acesta aflându-se în Staţiunea O., judeţul Constanţa, l-a semnat şi l-a retrimis la SC M. SRL fiind predat reprezentantului D.N.A.

Faxul a fost trimis de inculpatul S.O. de la sediul SC F. LTD Australia, Filiala Neptun SRL, în prezenţa martorei D.C.B., care a confirmat că în dimineaţa zilei de 23 august 2006 inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul societăţii, împreună cu soţia sa, când a primit şi a retransmis faxul, originalul rămânând la familia S.O.

După ce a primit faxul, martorul P.S. i-a cerut martorului N.V.M. să copieze modelul din calculator, să-l scaneze şi apoi, prin xeroxare, să refacă procesul-verbal de predare-primire, atât cu semnătura lui la rubrica „am predat”, cât şi cu semnătura inculpatului S.O. la rubrica „am primit”, act pe care să-l predea reprezentantului D.N.A., fapt care s-a şi petrecut.

Martorul a acceptat să semneze procesul-verbal, deşi el nu predase autoturismul în cauză, trecându-l pe actualul administrator A.M.A. ca predător deşi nici acesta nu ştia nimic de autoturismul în cauză.

Scopul falsificării procesului-verbal a fost acela de a denatura realitatea sperând că în acest mod va zădărnici aflarea adevărului.

Punctul 5

Din probele administrate, a rezultat că în perioada 2001-2003, pe rolul S.I.J. Prahova se desfăşura o activitate informativă ce purta criptonimul „Distileria”, acţiune ce avea ca obiect culegerea de informaţii privind activităţile ilegale în domeniul economico-financiar comise de mai multe persoane.

Acţiunea informativă a parcurs etapele specifice, continuarea acesteia fiind determinată de apariţia unor elemente noi care consolidau informaţiile iniţiale şi care au creat indicii că prin faptele comise, de persoanele vizate, se aduce atingere siguranţei naţionale a României.

Totodată, din aceleaşi informaţii, s-a putut constata că persoanele urmărite puteau fi implicate în săvârşirea unor fapte de corupţie.

În calitatea sa de şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, inculpatul S.O. a coordonat personal acest caz informativ, fiind încunoştinţat de echipa operativă în mod permanent.

Ofiţerul coordonator al acestui caz informativ era martorul R.A., actualmente trecut în rezervă, iar singura persoană din structurile superioare ale S.R.I. care era informată despre evoluţia cazului era inculpatul S.O. şi directorul S.R.I., R.T.

La un moment, dat ofiţerul coordonator R.A. a constatat că unul din vectori comunica persoanelor cu care era în relaţii faptul că, atât el, cât şi alte persoane, ar fi interceptate de S.R.I., sugerându-le acestora să-şi ia măsurile necesare pentru schimbarea cartelelor telefonice şi să evite discuţiile pe telefoanele fixe sau mobile.

La un moment dat, ofiţerul coordonator i-a adus la cunoştinţă inculpatului S.O. că au fost interceptate, în discuţiile cu vectorii urmăriţi, şi personalităţi politice, împrejurarea în care inculpatul S.O. a solicitat toate documentele care conţineau aspectele prezentate de martorul T.A., după care le-a restituit.

După acest moment, coordonatorul cazului, martorul T.A., a fost contactat telefonic de inculpatul S.O. care l-a întrebat dacă nu doreşte să fie promovat la Bucureşti în subordinea sa.

După transferul martorului T.A., acesta i-a solicitat inculpatului S.O. că doreşte să continue investigaţiile, întrucât a lucrat la acest caz doi ani, dar inculpatul S.O. a refuzat, spunându-i că are cine să se ocupe şi că de curând a fost la o partidă de pescuit cu un om politic din judeţul Dâmboviţa căruia i-a atras atenţia să nu mai vorbească cu vectorii din cadrul „Distileriei” pentru că aceştia sunt interceptaţi.

Aceleaşi împrejurări au fost cunoscute şi de martorii S.I.B., respectiv S.O., primul fiind destituit din funcţie fără motive, iar ceilalţi, care au lucrat la cazul „Distileria”, au fost trecuţi în rezervă.

Din analiza materialului informativ pus la dispoziţie de S.R.I. a rezultat că pentru închiderea cazului „Distileria” s-a făcut un raport de către ofiţerii operativi aprobat de şeful S.I.J. Prahova T.A., dar şi de inculpatul S.O., precum şi alte persoane cu funcţii de conducere din S.R.I.

Până la închiderea cazului Distileria, Direcţia Juridică din cadrul S.R.I. a întocmit o notă de apreciere în care şi-a exprimat opinia în sensul de a fi informate organele judiciare pentru a se stabili dacă există sau nu fapte penale, fără ca acest lucru să se materializeze.

Tot din studierea materialului informativ pus la dispoziţie de S.R.I. a rezultat că între unul din vectori şi S.I.C. a avut loc în 12 februarie 2002, orele 13:01, o convorbire telefonică urmată de una ambientală, după care în aceeaşi zi, în jurul orelor 13:43, vectorul a sunat la firma pe care o conducea discutând cu o salariată căreia i-a atras atenţia că sunt ascultate telefoanele fixe ale firmei.

Urmare studierii materialului informativ, din cazul „Distileria” s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu împotriva mai multor persoane şi cercetarea acestora de către D.N.A.

Starea de fapt descrisă anterior este probată cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile denunţătorului A.M.; declaraţiile denunţătoarei A.A.; declaraţiile martorilor G.N., martorul T.D.M., martorul D.C., martorul T.I., T.M., martora L.B., martorul D.V.A., martorul B.D., martorul S.M., martorul P.C., martorul J.V., martorul I.N., martorul R.V., martorul V.M., martora C.S., martorul N.C., martorul I.C., martorul C.G., martorul I.I., T.P., martorul S.C., martorul S.H., martorii S.C.A. şi S.C.B., martora V.A., martora M.C., martorul L.C., martorul P.G., martorul V.G., martorul N.G., martorul P.I.A., martorul S.B., martorul G.S., martorul C.V.M., martorul L.A., martorul C.D.A., martorul A.B., martorul S.M.A., martorul D.V., martorul I.C., martorul V.G., martorul C.V.M., martorul G.S., martorul N.I., martorul M.T., martorul S.F., martorul C.P.A., martorii A.V. şi C.N., martorul N.V.M., martorul A.P., martorul P.S., martorul T.O., martora A.T., martorul S.O.M., martorul S.I.B., martorul R.A., martorul S.I.C., martorul M.V.A., declaraţiile denuntăţorilor date în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile inculpaţilor; procesele-verbale de confruntare efectuate în faza de urmărire penală, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul D.G. şi martora denunţătoare A.A., contractele de vânzare-cumpărare încheiate între societatea denunţătorului A.M. şi celelalte societăţi cu care a încheiat tranzacţii comerciale; documente privind achiziţionarea unor autoturisme D.N., respectiv C.; expertiză tehnică judiciară; expertiză criminalistică; expertiză contabilă; înscrisuri.

Înalta Curte a reţinut ca fiind dovedite doar, în parte, acuzaţiile parchetului, faptele reţinute de instanţă fiind însă dovedite, dincolo de orice dubiu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte a reţinut că elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori în acceptarea de promisiuni sau daruri.

A primi bani sau alte foloase înseamnă primirea, de către făptuitor, a unei sume de bani, bunuri, iar a pretinde înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii ca să i se dea bani sau bunuri. A accepta promisiuni sau daruri însemnă a-ţi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, legea nu cere ca influenţa să fie reală, fiind suficient pentru reţinerea acesteia lăsarea numai a impresiei, necorespunzătoare realităţii, că autorul ar avea trecere, ar avea influenţă asupra unui funcţionar.

Chiar dacă persoana căreia i s-au pretins bani sau alte foloase are îndoială cu privire la influenţa făptuitorului, dar totuşi îi dă bani sau bunuri ori alte foloase, acceptând riscul unei influenţe inexistente, şi în acest caz infracţiunea de trafic de influenţă este consumată.

Ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

În cauza dedusă judecăţii, analiza în ansamblu a probelor administrate infirmă versiunea inculpaţilor în sensul că faptele reţinute în sarcina acestora nu intră în sfera ilicitului penal şi, ca atare, din punct de vedere juridic, nu există.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.G., din probele administrate rezultă că în perioada 1 iunie 1995-1 ianuarie 2002 a ocupat funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova.

Acest sector era unul operativ, inculpatul activând până în 1 mai 2002 când a fost transferat la Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, ca ofiţer specialist, sub aspect profesional fiind subordonat inculpatului S.O.

Între inculpatul D.G. şi denunţătorul A.M. exista o relaţie mai veche de 25 ani, obişnuind să-şi facă vizite în mod reciproc.

Astfel cum rezultă din denunţ, dar şi din declaraţiile date de martorul A.M., în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul D.G., în schimbul influenţei sale, a acceptat primirea de la denunţător de bunuri şi materiale de construcţie încorporate în imobilul situat în Ploieşti, proprietatea socrilor săi.

În cadrul discuţiilor care s-au purtat între inculpat şi martorul denunţător A.M., inculpatul i-a promis acestuia protecţie în faţa autorităţilor în condiţiile în care afacerile comerciale derulate de denunţător, prin SC A.I. SRL Băicoi, s-ar fi situat la limita legii.

În ceea ce priveşte primul act material ce intră în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte reţine că în cursul anului 1996, martorul G.N. a fost chemat, în mod repetat la I.P.J. Prahova, făcându-se cercetări faţă de persoanele aflate în conducerea SC P. SA, firmă cu care şi martorul G.N. a încheiat afaceri comerciale, acesta fiind administrator SC S. SRL Ploieşti.

Fiindu-i teamă de evoluţia anchetei, dar şi de calitatea ce i s-ar fi putut atribui în acest dosar, martorul G.N. apelează la denunţătorul A.M., cu care se afla în relaţii de rudenie şi de la care aflase de relaţia apropiată a acestuia cu inculpatul D.G., să ia legătura cu inculpatul şi să-l roage să-i rezolve problema, astfel încât să nu mai fie chemat la organele de poliţie.

Din declaraţiile martorului G.N., rezultă că în cursul anului 1997-1998 era administrator la SC S. SRL Ploieşti. Întrucât au fost declanşate cercetări la mai multe societăţi, inclusiv la societatea administrată de acest martor, a apelat la denunţătorul A.M. care, la rândul său, l-a rugat pe inculpatul D.G. să-i rezolve problema. Pentru acest demers martorul G.N. i-a dat denunţătorului A.M. mai multe bijuterii, inclusiv o brăţară bărbătească pe care trebuia să i le ofere inculpatului D.G. Martorul denunţător A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute pe martorul G.N., fără a preciza exact în ce mod va proceda, primind bijuteriile oferite de denunţătorul A.M.

Acelaşi martor arată, în declaraţiile date, inclusiv în procesul-verbal de confruntare, că în zilele următoare a mai fost chemat o dată sau de două ori de ofiţerul de poliţie D.C.C., iar la ultima întâlnire, acesta i-a cerut să-l transporte, cu autoturismul său, în localitatea F., judeţul Prahova. În timp ce serveau masa, ofiţerul de poliţie l-a întrebat pe martor de unde îl cunoaşte pe şeful său, colonelul T.D.M.

Ulterior, martorul G.N. s-a întâlnit cu denunţătorul A.M. care i-a confirmat că inculpatul D.G. i-a spus că va interveni pe lângă martorul T.D.M. cu scopul de a vorbi cu ofiţerul anchetator pentru ca martorul să nu mai fie chemat la poliţie.

S-a constatat că inculpatul G.A.T. nu a mai fost chemat pentru audieri, iar din referatul de terminare a urmăririi penale dat în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J.Prahova, dosar în care cercetările au fost efectuate faţă de persoanele cu funcţii de conducere la SC P. SA, martorul G.N. nu a avut nicio calitate procesuală.

Declaraţia martorului G.N.A. se coroborează cu declaraţia denunţătorului A.M., dar şi cu declaraţia martorei A.A., aceasta din urmă confirmând că bijuteriile au fost date inculpatului D.G., una dintre acestea fiind observată pe mâna soţiei inculpatului D.G. Aceeaşi martoră a arătat că denunţătorul A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care a reuşit să-i rezolve problema martorului G.N.A. prin intermediul ofiţerului T.D.M. de la I.P.J. Prahova.

Existenţa anchetei la SC P. SA, precum şi ridicarea unor documente de la SC S. SRL Ploieşti, al cărui administrator era martorul G.N., este confirmată de martorul D.C., atât în declaraţia dată în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească.

În condiţiile în care martorul G.N. a fost chemat în mod repetat la organele de poliţie, având temerea că cercetările ar putea să-l vizeze în mod direct şi că există riscul de a fi învinuit de organele de cercetare penală, apelând pentru a împiedica acest lucru la inculpatul D.G., prin intermediul martorului denunţător A.M., oferind în schimb bijuterii din aur inculpatului, Înalta Curte reţine ca fiind dovedită vinovăţia inculpatului D.G.

Nu poate fi acceptată opinia apărării în sensul că martorul G.N., nu avea calitate procesuală în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova şi, ca atare, nu poate fi reţinută infracţiunea de trafic de influenţă în sarcina inculpatului D.G., dat fiind faptul că acuzarea a probat, dincolo de orice dubiu, că martorul G.N. a fost chemat, în mod repetat, la organele de poliţie şi că bijuteriile au fost oferite de către acesta inculpatului tocmai pentru a fi ajutat, lucru care în realitate s-a şi întâmplat.

Al doilea act material reţinut de Înalta Curte ca fiind dovedit, a privit influenţa exercitată de inculpatul D.G. pentru încheierea contractului dintre SC A.I. SRL, firma administrată de denunţătorul M.F. şi SC C. SA Prahova.

Din declaraţiile denunţătorului A.M. rezultă că în cursul anului 1991, avea în gestiunea SC A.I. SRL, un vagon de tablă pe care nu avea unde să-l depoziteze şi dorea să-l vândă, dar nu avea cumpărători.

În acest context, a apelat din nou la inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute. La scurt timp după această discuţie, inculpatul D.G. i-a spus denunţătorului să meargă la SC C. SA Prahova pentru că s-a luat legătura cu conducerea, mai exact cu directorul acestei societăţi, martorul T.M.

Denunţătorul s-a deplasat la directorul societăţii împreună cu ofiţerul de poliţie D.V.B., a discutat cu acesta, făcând referire şi la inculpatul D.G. şi după câteva zile a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vagon de tablă contra sumei de 70 milioane ROL.

La aproximativ trei sau patru săptămâni după perfectarea contractului, denunţătorul M.F. i-a dat inculpatului D.G. suma de 20 milioane ROL cu care acesta a cumpărat, la data de 25 septembrie 1996, un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.G.L.

Autoturismul a fost folosit de familia inculpatului D.G. până în 1999, când maşina a fost vândută martorului I.P., tot cu suma de 20 milioane ROL. De vânzarea acestui autoturism s-a ocupat denunţătorul A.M., dându-i inculpatului D.G. suma obţinută, respectiv, 20 milioane ROL.

Declaraţia denunţătorului A.M. se coroborează cu declaraţiile martorului T.D.M. care confirmă faptul că inculpatul D.G. şi denunţătorul A.M. l-au întrebat dacă îl cunoaşte pe directorul T.M. de la SC C. SA pentru încheierea unei tranzacţii comerciale cu societatea administrată de denunţătorul A.M.

Martorul T.D.M. a dat curs solicitării inculpatului D.G. şi a dat telefon la SC C. SA cu rugămintea de a-l primi pe denunţător, afirmând printre altele, că a fost rugat, la rândul său, de inculpatul D.G.

În acelaşi sens, martorul T.M. arată că s-a prezentat la sediul instituţiei denunţătorul A.M. împreună cu ofiţerul de poliţie T.D.M. pentru achiziţionarea unei cantităţi de tablă şi ţevi de la SC A.I. SRL în discuţiile purtate, aceştia au făcut referire la inculpatul D.G., în sensul că este o rugăminte a acestuia de a fi rezolvată favorabil problema denunţătorului M.F.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine şi declaraţiile martorei L.B. căreia denunţătorul T.M. i-a spus că a fost rugat de un ofiţer de poliţie, T.D.M. să achiziţioneze produse metalurgice de la SC A.I. SRL.

În urma acestor discuţii, denunţătorul A.M. a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru suma de 5 milioane ROL.

Al treilea act material reţinut în sarcina inculpatului D.G. de către Înalta Curte, vizează tranzacţia comercială încheiată de SC A.I. SRL Băicoi cu Baza de Aprovizionare Floreşti, unde denunţătorul A.M. a vândut un tractor şi o remorcă, plata acestora fiind făcută prin ordin de plată.

Cu privire la această faptă, declaraţiile denunţătorului A.M., în care se arată că inculpatul D.G. i-a spus să meargă la conducerea societăţii şi să-i spună că vine din partea ofiţerului de poliţie B.D., se coroborează cu declaraţiile martorului S.M. care confirmă că denunţătorul s-a prezentat la sediul societăţii făcând vorbire în discuţiile purtate de acesta cu ofiţerul de poliţie R.B., dar şi de inculpatul D.G. În declaraţia dată în faza de urmărire penală martorul S.M. afirmă că denunţătorul A.M. i-a spus că vine din partea ofiţerului S.R.I. Prahova, D.G., în cursul judecăţii, nuanţând acest aspect în sensul că denunţătorul a făcut referire doar la inculpatul D.G.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat, plata produselor livrate de SC A.I. SRL fiind făcută prin ordin de plată, valoarea tranzacţiei fiind de 70-80 mil RON.

În aceeaşi modalitate a procedat inculpatul D.G. şi denunţătorul A.M. pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu SNP P.A. SA, Sucursala Prahova, unde SC A.I. SRL a livrat piese şi scule de foraj în valoare de 1,5 miliarde RON, respectiv, robineţi industriali către SC D. SA Floreşti.

Declaraţiile denunţătorului A.M. se coroborează cu declaraţiile martorilor P.C., J.C., I.N., dar şi cu declaraţiile martorei A.A.

Astfel, martorul P.C. arată că în perioada în care deţinea funcţia de director la SNP P.A. SA, Sucursala Prahova, au venit la el doi ofiţeri de poliţie care i-au spus că şeful lor, martorul T.D.M., îl roagă să fie de acord cu livrarea pieselor şi a sculelor de foraj deţinute de SC A.I. SRL.

Martorul P.C. a luat legătura cu martorul J.G.V. care s-a ocupat efectiv de încheierea tranzacţiei.

Martorul I.N., directorul SC D. SA Floreşti, Prahova confirmă, de asemenea, faptul că a fost căutat de inculpatul D.G. care l-a rugat să cumpere de la un amic al său, denunţătorul A.M. robineţi industriali. Inculpatul D.G. l-a invitat pe martor acasă la denunţătorul A.M., şi în acest context, a fost de acord să cumpere produsele denunţătorului A.M.

În zilele următoare, s-a prezentat la sediul societăţii martorul R.V., fiind însă refuzat să intre în incinta societăţii. Acesta l-a contactat telefonic pe denunţător care a venit la SC D. SA şi, în prezenţa martorului R.V., l-a sunat pe inculpatul D.G. aducându-i la cunoştinţă situaţia ivită.

În acest context, inculpatul D.G., personal, s-a deplasat la SC D. SA, a purtat discuţii cu martorul I.N., după care i s-a permis accesul în incinta societăţii, denunţătorul A.M. livrând robineţii industriali. Tranzacţia a fost finalizată în sensul dorit de denunţătorul A.M.

Celelalte două acte materiale ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, cu privire la care Înalta Curte a reţinut ca fiind dovedite, se referă la influenţa traficată de inculpat în favoarea martorul V.M. care avea pe rolul Judecătoriei Câmpina un proces civil, respectiv martorului N.C. interesat de promovarea unui recurs în anulare.

Declaraţiile denunţătorului A.M. se coroborează cu declaraţiile martorului V.M. care arată că a acceptat propunerea denunţătorului A.M. de a efectua mai multe transporturi cu materiale de construcţie la locuinţa inculpatului D.G. pentru o sumă mai mică în schimbul intervenţiei acestuia la magistraţii Judecătoriei Câmpina, pe rolul căruia avea un dosar.

În acest scop, denunţătorul A.M. i-a adus la cunoştinţă inculpatului D.G., problema martorului V.M., inculpatul trimiţându-i pe aceştia la Judecătoria Câmpina la o persoană din conducerea instanţei.

La Judecătoria Câmpina, denunţătorul A.M. a intrat în biroul magistratului, a stat aproximativ 20 minute, martorul M.C.A. constatând că judecătorul cu care denunţătorul a stat de vorbă, a fost tocmai judecătorul cauzei sale, respectiv magistratul M.M.A.

Este lipsit de importanţă, sub aspectul reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă, faptul că martorul V.M. a pierdut procesul, atâta timp cât serviciile făcute de acesta inculpatului D.G. au fost acceptate în schimbul influenţei celui din urmă.

Valoarea reală a prestaţiei efectuate de martorul V.M. pentru inculpatul D.G. a fost de 40 milioane ROL, reducând suma la 20 de milioane ROL, cu speranţa că va fi ajutat să câştige litigiul.

În aceeaşi manieră a procedat inculpatul D.G. şi în ceea ce-l priveşte pe martorul N.C. Acest martor s-a plâns denunţătorului A.M. (cei doi aflându-se în relaţii de rudenie) că a pierdut un proces civil, pronunţându-se o hotărâre definitivă şi irevocabilă, astfel că singurul remediu procesual era promovarea unui recurs în anulare.

Martorul denunţător A.M. şi N.C. s-au deplasat la locuinţa inculpatului D.G., care a făcut referire la rudele sale din Parchetul General invocând numele procurorului M.G. astfel încât, prin intermediul acestuia, le-a promis că, după ce va primi întreaga documentaţie de la martorul N.C., va interveni pentru promovarea recursului în anulare.

Înscrisurile necesare promovării recursului în anulare i-au fost date inculpatului D.G. de către denunţătorul A.M., însă martorul N.C. nu a mai primit nici un răspuns. Toate aceste demersuri au fost efectuate de inculpat în perioada în care denunţătorul A.M. se ocupa de construcţia sa din municipiul Ploieşti.

Urmare activităţii infracţionale descrise anterior, inculpatul D.G. a beneficiat de bani, bunuri şi materiale de construcţii pentru ridicarea imobilului, proprietatea socrului său P.C.S., parte din contravaloarea acestora, respectiv manopera, fiind suportată de denunţătorul A.M.

Pentru stabilirea contravalorii materialelor de construcţie de care a beneficiat inculpatul D.G. în schimbul influenţei sale pentru denunţătorul A.M., Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, expertiza în materie de construcţii efectuată în cursul cercetării judecătoreşti prin care s-a stabilit, în raport de facturile existente la dosarul cauzei, suma de 7.225,28 RON pentru A.M., respectiv sumele de 29.848,8 RON şi 25.781,40 RON cu referire la SC C.A.B. SA, societate administrată de martorul I.C. care a efectuat substanţial lucrări de construcţie la locuinţa inculpatului D.G.

Din acelaşi raport de expertiză, se constată că inculpatul D.G. a achitat facturi pentru materiale de construcţii şi manoperă în valoare de 18.528,73 RON, ceea ce confirmă susţinerile sale în sensul că o parte a lucrărilor a fost plătită cu bani proprii.

Raportul de expertiză se coroborează cu declaraţiile martorilor care au efectuat lucrările, dar şi cu declaraţiile denunţătorului A.M., astfel că din valoarea materialelor de construcţie la care se face referire prin raportul de expertiză, va fi scăzută contribuţia inculpatului D.G., restul sumelor urmând a fi confiscate întrucât acestea provin de la denunţătorul A.M.

S-a adăugat că, contravaloarea bijuteriilor primite de la martorul G.N., suma fiind stabilită, conform înscrisurilor existente în dosarul de urmărire penală, la 5 milioane ROL, suma de 20 milioane ROL, pe care martorul V.M. a acceptat să nu o mai primească în schimbul ajutorului dat de inculpat în vederea câştigării unui litigiu în instanţă, suma de 39.939.457 ROL contravaloarea unui calculator achiziţionat de denunţătorul A.M. şi facturat pe numele unuia dintre fiii inculpatului, suma de 20 milioane ROL, dată de denunţătorul A.M. pentru achiziţionarea de către inculpat a unui autoturism D.N. respectiv suma de 70 milioane ROL, parte din contravaloarea unui autoturism C., achiziţionat tot de denunţătorul A.M. în beneficiul inculpatului D.G.

Celelalte sume la care se face referire în rechizitoriu, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice, excursii, concedii la mare/munte, contravaloarea mai multor produse alimentare, plata unor femei care au făcut curăţenie, nu sunt certe, nici în ceea ce priveşte întinderea şi nici cine le-a suportat şi, ca atare, nu pot fi supuse confiscării.

În ceea ce priveşte celelalte fapte reţinute în sarcina inculpatului D.G., în raport cu denunţătorul A.M., Înalta Curte constată că acuzarea nu le-a dovedit prin probe certe, declaraţia denunţătorului A.M. neputând fi coroborată cu alte probe care să constituie un fundament solid pentru a se putea reţine vinovăţia.

Acuzarea nu a probat înţelegerea presupusă între inculpatul D.G. şi ofiţerul R.B. şi implicit traficarea influenţei inculpatului, decedat, în favoarea martorului denunţător A.M. pentru derularea celorlalte afaceri comerciale ale SC A.I. SRL la care se face trimitere în rechizitoriu.

S-a reţinut că este doar o construcţie a procurorului de caz, lipsită de fundament probatoriu şi pe care instanţa nu şi-o poate însuşi.

Orice faptă, reţinută în sarcina unei persoane, trebuie probată dincolo de orice dubiu, în caz contrar ar fi recunoscut arbitrariul, care este străin oricărui sistem de drept.

A doua infracţiune de trafic de influenţă, 24 acte materiale, a fost reţinută prin actul de sesizare al instanţei în sarcina inculpatului D.G., denunţător fiind martorul M.F.

În raport cu acelaşi denunţător se reţine că a fost săvârşită infracţiunea de trafic de influenţă şi de inculpatul D.E. Având în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina celor doi inculpaţi are legătură cu acelaşi denunţător, M.F. şi cu privire la aceeaşi situaţie de fapt, respectiv presupusa influenţă a inculpaţilor pentru ca denunţătorul M.F. să obţină ridicarea măsurii asiguratorie a sechestrului dispus de autorităţile judiciare asupra a 2000 tone de produs petrolier vândut, de martorul denunţător, unor persoane din municipiul Braşov, Înalta Curte va examina probatoriul, pentru ambii inculpaţi în aceeaşi secţiune, constatând că acuzarea nu a probat, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpaţilor D.G. şi D.E.

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumţia de nevinovăţie determină structura procesului penal, aceasta operând, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească. Potrivit acestei prezumţii nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-şi funcţionalitatea în toate momentele instrucţiei penale dar şi în cursul judecăţii până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu autorităţile judiciare au obligaţia de a porni de la prezumţia de nevinovăţie, sarcina probaţiunii trecând de la organul de cercetare penală la instanţa de judecată.

Raţiunea acestei prezumţii se bazează pe faptul că nu toate acuzaţiile sunt adevărate deoarece o acuzaţie poate fi greşită, poate fi eronată, bazată pe coincidenţe de împrejurări care stârnesc bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcţia acuzării este înlăturată.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului penal; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, trebuie să se pronunţe o hotărâre de achitare.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde numeroase dispoziţii de principiu relativ la prezumţia de nevinovăţie, în dispoziţiile art. 6 alin. (2) statuându-se că „orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”. Principiul european al prezumţiei de nevinovăţie stabileşte că sarcina probei incumbă acuzării, iar îndoiala profită întotdeauna acuzatului, care poate adopta, în timpul procedurii şi o atitudine de pasivitate prin invocarea dreptului la tăcere.

Revenind la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că în speţă nu pot fi reţinute probe convingătoare de natură a fundamenta o hotărâre de condamnare.

Acuzarea porneşte, în analiza sa, de la declaraţia denunţătorului M.F., acesta afirmând în cursul judecăţii că nu poate să probeze ceea ce susţine, declaraţie care nu se coroborează cu alte probe care să conducă la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor D.G. şi D.E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Rezultă din declaraţiile denunţătorului că acesta a livrat o cantitate de 2000 tone produs petrolier, unei firme administrată de numitul G.I. care a emis cecuri fără acoperire, marfa fiind identificată în depozitele numitului L.M. din Sighetul Marmaţiei, autorităţile judiciare dispunând instituirea sechestrului asigurator.

Această situaţie de fapt, susţine denunţătorul, i-a fost prezentată, iniţial, inculpatului D.G. care l-a chemat la domiciliul său şi i-a remis suma de 10.000 dolari SUA.

În aceeaşi declaraţie, martorul denunţător M.F. a afirmat că inculpatul D.G. i-a pretins suma de 60.000 dolari SUA, dar nu i-a remis-o deoarece acesta nu i-a rezolvat problema.

S-a făcut referire, în aceleaşi declaraţii, de o zi onomastică a inculpatului D.G. la Restaurantul R. din municipiul Ploieşti, afirmând că a plătit întreaga consumaţie în valoare de 100 milioane ROL, dar şi la diverse bunuri cumpărate de denunţător cu ocazia sărbătorilor de paşte.

Acestea sunt simple afirmaţii, nedovedite, regăsite doar în declaraţiile denunţătorului M.F., care nu se coroborează cu alte probe.

În atare condiţii, nefiind dovedită traficarea influenţei de către inculpatul D.G., în favoarea denunţătorului M.F., pentru ca acesta să obţină ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra produsului petrolier, Înalta Curte apreciază că prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată prin probe certe, astfel că există un dubiu, iar acesta nu poate profita decât inculpatului D.G.

Cu privire la inculpatul D.E., s-a reţinut că şi-ar fi traficat influenţa în acelaşi scop, respectiv ridicarea sechestrului asigurator asupra produsului petrolier instituit de autorităţile judiciare, pretinzând suma de 60 miliarde ROL, bani pe care denunţătorul M.F. a fost de acord să-i dea, dar numai după rezolvarea problemei.

Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu a susţinut versiunea denunţătorului în sensul că inculpatul D.E. şi-ar fi traficat influenţa în beneficiul acestuia şi în schimbul unei sume de bani.

Din probe a rezultat că denunţătorul a fost în audienţă la inculpatul D.E., în perioada de referinţă acesta având funcţia de consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, prezentându-i mai multe memorii, în realitate fiind plângeri împotriva autorităţilor care au dispus punerea în libertate a numitului L.M., produsul petrolier al denunţătorului fiind sechestrat în depozitele acestuia din Sighetu Marmaţiei.

Procurorul de caz a făcut referire la presupusele demersuri efectuate de inculpatul D.E. în favoarea numitului L.M., pentru punerea acestuia în libertate, deşi nu se reţine în sarcina inculpatului vreo faptă penală în legătură cu această persoană.

Demersurile efectuate de inculpatul D.E., urmare audienţelor acordate denunţătorului M.F., direcţionarea memoriilor către organele abilitate, trimiterea martorului denunţător la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a depune memorii în care să relateze ceea ce a susţinut în faţa sa, discuţiile purtate cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nu constituie acte care să întregească latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, norma de incriminare făcând referire la primirea, pretinderea ori acceptarea de către autor de bani sau alte foloase lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor pentru a-i determina să facă sau să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu.

Având în vedere că, la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea, privind vinovăţia inculpatului, pe probe sigure, certe şi întrucât, în cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, sunt incomplete, lăsând loc unei incertitudini în privinţa vinovăţiei inculpaţilor D.G. şi D.E., prima instanţă a apreciat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului”.

Regula „in dubio pro reo” constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, care reflectă principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea acuzării conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanţa de judecată nu îşi poate forma o convingere care să se transforme într-o certitudine şi, de aceea, instanţa trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula „in dubio pro reo” este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu-şi întemeieze hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, îndoiala persistă, iar aceasta echivalează cu o probă pozitivă de nevinovăţie, şi ca atare, soluţia ce trebuie pronunţată este aceea a achitării inculpaţilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte a apreciat că vinovăţia acestuia a fost dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 261 C. pen., fapta constă în încercarea de a determina o persoană prin constrângere sau corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.

Încercarea de a determina mărturia mincinoasă este o infracţiune comisivă. Realizarea acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, presupune o acţiune constând în încercarea de a determina o persoană să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară. Încercarea de a determina o persoană să facă declaraţii mincinoase constituie o tentativă de instigare la mărturia mincinoasă. Aceasta înseamnă că acţiunea făptuitorului, care vizează formarea la acea persoană a rezoluţiei de a săvârşi mărturia mincinoasă, trebuie să rămână fără rezultat, adică fără ca persoana să adopte această rezoluţie.

Acţiunea constând în încercarea de a determina o persoană să dea declaraţii mincinoase, pentru a realiza elementul material al infracţiunii, trebuie să fie efectuată prin constrângere sau corupere. Constrângerea poate fi fizică sau morală. Prima se realizează prin violenţă şi cealaltă prin ameninţare. Convingerea se poate realiza şi prin oferirea sau promiterea de bani, daruri sau alte foloase.

De asemenea, este irelevant dacă persoana împotriva căreia se îndreaptă acţiunea făptuitorului are calitatea de martor ori urmează să dobândească o asemenea calitate.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea se comite cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, făptuitorul îşi dă seama şi urmăreşte să creeze, prin fapta sa, o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.

În cauza de faţă, a rezultat din probele administrate, că la data de 7 martie 2006 martora denunţătoare A.A. s-a prezentat la D.N.A. afirmând că anterior a avut o serie de discuţii cu inculpatul D.G. care a sunat-o de pe un telefon cu număr ascuns, cerându-i să se întâlnească pentru a afla dacă procurorul anchetator este interesat de situaţia sa.

În condiţiile în care, pentru inculpatul D.G., există autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice şi ambientale începând cu 27 ianuarie 2006, autorizaţie prelungită succesiv de judecător, organele de anchetă, cu consimţământul martorei denunţătoare A.A., a instalat pe corpul acesteia tehnică specială de înregistrare astfel cum rezultă din procesul verbal existent la dosarul de urmărire penală.

Martora denunţătoare A.A. s-a întâlnit cu inculpatul D.G. în aceeaşi zi, 7 martie 2006, în jurul orelor 13:20 în zona Gării de Nord din Bucureşti, discuţia purtată cu inculpatul fiind de 12 minute.

Conform procesului-verbal de redare, inculpatul D.G. s-a interesat de ce a fost arestat preventiv soţul denunţătoarei A.M., aceasta povestindu-i că a fost prins în timp ce primea o sumă de bani de la o persoană pentru a o ajuta să obţină o hotărâre judecătorească favorabilă într-un dosar penal. În cadrul aceleiaşi întâlniri inculpatul D.G. a întrebat-o pe denunţătoarea A.A., care sunt problemele pe care doreşte procurorul anchetator să le verifice cu privire la persoana sa, aflând că se verifică dacă inculpatul a primit de la familia A., bani, bunuri, materiale de construcţii. Inculpatul D.G. i-a sugerat denunţătoarei ca nici ea şi nici soţul său să nu recunoască că i-ar fi dat materiale de construcţii.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, inculpatul D.G. i-a spus martorei ca pentru viitor să ţină legătura printr-o altă persoană deoarece există riscul de a fi urmăriţi şi văzuţi împreună.

Ulterior, prin încheierea din 9 martie 2006, instanţa a încuviinţat autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale privind pe A.A.

La data de 13 martie 2006, martora denunţătoare a fost sunată, din nou, de inculpatul D.G. de la un post telefonic, cu număr ascuns, interesându-se de mersul anchetei, reiterând îndemnul anterior, de a nu spune adevărul în faţa procurorului militar.

În data de 14 martie 2006, în jurul orelor 14:19, martora denunţătoare a avut o altă convorbire telefonică cu inculpatul D.G., căruia i-a adus la cunoştinţă faptul că a doua zi, 15 martie 2006, este invitată la parchet pentru audieri. În cadrul aceloraşi discuţii, martora denunţătoare s-a plâns de situaţia sa financiară, inculpatul D.G. dându-i de înţeles că va primi nişte bani din partea lui.

La scurt timp după această discuţie, martora denunţătoare A.A. a fost sunată de o persoană de sex masculin care i-a cerut să se întâlnească, a doua zi, 15 martie 2006, în faţa sediului Băncii P. din municipiul Ploieşti, pentru a primi o sumă de bani.

Martora denunţătoare A.A. a discutat cu inculpatul D.G. acest aspect, inculpatul încurajând-o să meargă la întâlnirea cu acea persoană, reamintindu-i că atunci când va fi audiată de procuror să spună că a stat cu copiii şi nu are cunoştinţă despre afacerile soţului său.

În dimineaţa zilei de 15 martie 2006 martora denunţătoare s-a întâlnit cu persoana care o sunase, acesta fiind martorul D.V., care i-a dat o suma de 15 milioane ROL şi la întrebarea martorei ce trebuie să facă cu aceşti bani, D.V. i-a spus „Nimic doamnă”, spunându-i, totodată, că nu trebuie să se gândească la nimic şi că nici măcar nu l-a văzut.

În aceeaşi zi, 15 martie 2006, după audierea martorei la parchet, aceasta a fost sunată, în jurul orelor 18:00 de inculpatul D.G., acceptând să se întâlnească cu acesta în parcarea Spitalului Judeţean din Ploieşti.

Discuţia a avut loc între cei doi, în autoturismul inculpatului şi de această dată întâlnirea fiind monitorizată tehnic audio şi video de echipa de anchetă.

Martora denunţătoare s-a arătat speriată de anchetă, inculpatul asigurând-o că va face demersuri cu privire la aceasta, spunându-i martorei că va merge la „Botoş” şi că zilele anterioare a fost la „Sâmpetru”. În cadrul acestei întâlniri inculpatul D.G. i-a cerut martorei să păstreze tăcerea şi să-şi vadă de treabă.

Vinovăţia inculpatului D.G. este astfel dovedită prin declaraţiile martorei A.A., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între martoră şi inculpatul D.G., raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorului D.V. Relevante sunt menţiunile făcute de acest martor în sensul că nici denunţătoarea şi nici soţul său nu au cerut vreun ajutor, martorul D.V. făcând parte dintr-o familie deosebit de religioasă care obişnuia să facă acte de caritate, de altfel nici nu i-a cunoscut până la data de 15 martie 2006, cunoscându-l doar pe inculpatul D.G. care lucrase mulţi ani la S.R.I. şi care ştia că familia lui D.V., în mod constant, efectua acte caritabile.

Acelaşi martor confirmă că în data de 14 martie 2006 a fost căutat de inculpatul D.G. şi l-a întrebat dacă e dispus să facă un gest de caritate prin remiterea unei sume de bani unei persoane cu numele „ Aida” din Băicoi.

Martorul D.V. i-a confirmat inculpatului că avea disponibilă suma de 15 milioane ROL pentru acte de caritate iar atunci inculpatul D.G. i-a dat numărul de telefon al martorei denunţătoare A.A.

După această discuţie martorul D.V. s-a întâlnit, aşa cum s-a arătat anterior, cu denunţătoarea A.A., afirmând că banii ar fi de la „Dumitrache”.

În ceea ce priveşte interceptarea convorbirilor telefonice, în faza actelor premergătoare, apărarea susţinând că această probă nu poate fi administrată în faza actelor premergătoare, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, ori interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al aceluiaşi articol enumeră infracţiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.

Din analiza dispoziţiilor art. 91¹ C. proc. pen., rezultă că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice sunt subordonate unor condiţii strict determinate şi anume:

a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.

Deşi legea nu defineşte noţiunea de „date”, prin aceasta se înţelege orice informaţii obţinute prin orice mijloace, cu excepţia celor interzise de lege, de către organele de urmărire penală privind pregătirea sau săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală. Noţiunea de indicii temeinice are semnificaţia dată de art. 143 C. proc. pen.

b) să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru aflarea adevărului;

d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.

Rezultă, aşadar, că legalitatea interceptării convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua la cunoştinţă despre înregistrări, cu posibilitatea contestării acestora, drepturi ce au fost respectate în cauză, instanţa admiţând în cursul cercetării judecătoreşti, efectuarea unei expertize criminalistice.

De altfel, în această materie şi C.E.D.O., prin jurisprudenţa sa, a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006 oferă garanţiile necesare în materie de interceptare şi transcrierea comunicaţiilor (cauza Dumitru Popescu contra României).

Această interpretare este în acord şi cu dispoziţiile cuprinse în art. 4 din recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, potrivit cu care tehnicile speciale de anchetă pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracţiune gravă a fost săvârşită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane anume identificate ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat.

Or, în cauză, interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D.G. a fost utilizată tocmai în scopul arătat în recomandare.

Referitor la infracţiunile reţinute de instanţă în sarcina inculpatului S.O., din probele administrate, în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, a rezultat că în perioada 1998-1999 inculpatul S.O. avea gradul militar de colonel şi îndeplinea funcţia de şef al Diviziei „A”, Apărarea Ordinii Constituţionale. În aceeaşi perioadă inculpatul D.G. îndeplinea funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova şi aşa cum s-a arătat anterior, din punct de vedere profesional inculpatul colonel D.G. era subordonat, la nivelul central, şefului Diviziei „A”, respectiv inculpatului S.O.

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. „infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionatului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”.

În esenţă, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de luare de mită are, aşa cum rezultă din norma de incriminare, conţinuturi alternative, putând fi săvârşită, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase care nu i se cuvin, iar inacţiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei asemenea promisiuni. A pretinde ceva înseamnă a cere ceva, a primi ceva, a lua ceva în posesie. A accepta o promisiune înseamnă a-şi exprima acordul cu privire la promisiunea făcută de cineva. Acceptarea presupune întotdeauna o ofertă. În fine, a nu respinge promisiunea înseamnă a nu-ţi manifesta dezacordul cu privire la promisiunea făcută de cineva.

Oricare dintre acţiunile la care se face referire în norma de incriminare, precum şi inacţiunile trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noţiunii de „foloase” este largă incluzând orice avantaj.

Legea cere ca actul, pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire, funcţionarul pretinde sau primeşte bani ori alte foloase, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Pornind de la elementele de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte a reţinut în sarcina inculpatului S.O. săvârşirea infracţiunii de luare de mită sub forma pretinderii şi primirii de foloase de la denunţătorii D.G., S.I. şi O.L.

În subordinea inculpatului S.O. se aflau, alături de inculpatul D.G. şi martorii denunţători S.I., respectiv O.L., care în perioada derulării activităţii infracţionale au avut probleme de natură profesională.

În perioada 1998-1999, astfel cum s-a arătat în starea de fapt expusă anterior, inculpatul S.O. a cumpărat un imobil, cu două corpuri, în localitatea C., comuna F., judeţul Prahova.

Din declaraţiile denunţătorului S.I., fost ofiţer la Serviciul Teritorial Câmpina, unde a îndeplinit şi funcţia de şef serviciu, rezultă că prin intermediul inculpatului D.G. dar şi împreună cu acesta, în schimbul unei protecţii pe linie profesională, a fost de acord să se ocupe de identificarea şi supravegherea unei echipe de muncitori care să lucreze la imobilul inculpatului S.O.

Relevant este faptul că în perioada 2002-2003, acesta a fost mutat de şeful său direct, colonelul S.I.B., fără acceptul său, de la S.R.I. Câmpina, unde deţinuse funcţia de conducere mai mult de 10 ani, la S.I.J. Prahova, iar în anul 2003 şi-a redobândit funcţia de şef serviciu la S.R.I. Câmpina, când funcţia de conducere de la S.I.J. Prahova era deţinută de martorul T.A., fiind cunoscute relaţiile apropiate ale acestuia cu inculpatul S.O. Transferul s-a realizat la aproximativ două sau trei luni de la data la care colonelul S.I.B. a fost înlocuit cu martorul T.A.

La începutul anului 2004, martorul denunţător S.I., astfel cum rezultă din declaraţiile sale, a fost contactat telefonic de inculpatul D.G. care i-a spus că inculpatul S.O., care deţine o funcţie importantă în conducerea centrală a S.R.I., are în construcţie două imobile sugerându-i că ar fi bine să se implice în renovarea acestora, urmând a găsi echipe de muncitori care să efectueze lucrări de calitate la preţ minim.

Martorul denunţător a acceptat, astfel că în zilele următoare s-a întâlnit cu inculpaţii D.G. şi S.O., acesta din urmă aducându-i la cunoştinţă lucrările ce trebuiau efectuate la cele două imobile, lucrări pentru care erau necesare 3 echipe de muncitori.

La rândul său, inculpatul S.O. i-a confirmat martorului denunţător că-l va sprijini pe linie profesională.

În acest context, martorul denunţător S.I. a identificat şi supravegheat o echipă de muncitori condusă de martorul S.F., care arată că a efectuat lucrări de mică importanţă în condiţiile în care nu a fost de acord să scadă preţul la solicitarea martorului denunţător S.I.

Nefiind de acord cu reducerea preţului, acelaşi martor denunţător a identificat o altă echipă de muncitori coordonată de fraţii C. care au efectuat mai multe lucrări de transport şi care, la cererea martorului denunţător, au fost nevoiţi să reducă valoarea lucrărilor de la 40 milioane la 15 milioane ROL.

În declaraţiile celor doi martori sunt prezentate lucrările efectuate, dar şi faptul că au fost nevoiţi să ceară, la final, numai 15 milioane ROL, în condiţiile în care valoarea lucrărilor a fost de 40 milioane ROL.

A rezultat, de asemenea, din probele administrate, că martorul denunţător însuşi, a efectuat servicii în beneficiul inculpatului S.O., transportând, cu un autoturism împrumutat, 6-7 mp de piatră şi în aceeaşi perioadă a transportat muncitori de la Breaza la Călineşti.

Acelaşi denunţător a identificat şi echipa de muncitori coordonată de martorul C.I. căruia i-a solicitat să efectueze lucrări la un preţ rezonabil, în condiţiile în care locuinţa este proprietatea unui „şef al meu de la Bucureşti”.

Martorul denunţător S.I. a constatat că în acea perioadă nu a mai avut niciun fel de probleme cu noul său şef T.A. care, astfel cum rezultă din declaraţiile existente la dosarul cauzei, se interesa despre evoluţia lucrărilor de construcţie.

Au fost considerate relevante, sub aspectul analizat, şi precizările denunţătorului S.I. în declaraţia dată în cursul judecăţii, în sensul că „nu a mai făcut servicii similare celor pe care i le-a făcut inculpatului S.O. vreunui alt coleg şi că, în sinea sa, a acceptat să facă toate aceste servicii deoarece putea să beneficieze, dacă ar fi avut nevoie, de protecţia inculpatului S.O.”.

De asemenea, martorul T.A. în declaraţia dată în faţa instanţei de fond a arătat că denunţătorul S.I. i-a spus că inculpatul S.O. l-a rugat să se ocupe de cumpărarea unor materiale de construcţii şi că acesta îi vorbea despre evoluţia lucrărilor, toate în contextul în care martorul T.A. era şeful direct al martorului denunţător S.I. Activitatea infracţională expusă s-a desfăşurat până în mai-iunie 2004.

Înalta Curte a reţinut, în raport cu probele administrate, că serviciile martorului denunţător S.I. au fost efectuate în scopul asigurării unei protecţii profesionale din partea inculpatului S.O., lucru care s-a şi întâmplat în realitate. Această protecţie a fost sugerată de inculpatul S.O., anterior demarării lucrărilor, martorul denunţător fiind contactat în prealabil de inculpatul D.G. care, la rândul său, s-a implicat în efectuarea altor lucrări în beneficiul inculpatului S.O.

Ca atare, instanţa a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, respectiv dare de mită (D.G.), inculpatul S.O. pretinzând şi primind foloase de la denunţătorii S.I. şi D.G., în schimbul protecţiei acestora, protecţie pe care a efectuat-o în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, cei doi fiind în raporturi de subordonare cu inculpatul S.O.

În aceeaşi manieră s-a derulat activitatea infracţională a inculpatului S.O. şi în raport cu martorul denunţător O.L.

Din declaraţiile acestuia a rezultat că, în perioada de referinţă, a fost destituit din funcţia şef sector A din cadrul S.I.J. Teleorman, funcţie ce a fost ocupată de un ofiţer care anterior i-a fost subordonat, apreciind ca fiind sub demnitatea sa să lucreze ca simplu ofiţer la S.I.J. Teleorman.

În acest context, a arătat martorul denunţător O.L., că a întocmit un raport ce a fost aprobat de inculpatul S.O., în baza căruia ofiţerului i s-a aprobat transferul chiar la unitatea centrală a S.R.I., respectiv „Divizia A” condusă de inculpatul S.O.

Existând o subordonare directă faţă de inculpatul S.O. care anterior îi şi aprobase transferul şi pentru asigurarea unor relaţii bune cu noua conducere, martorul denunţător O.L. a acceptat cererea făcută de inculpat în sensul de a găsi o echipă de muncitori din judeţul Teleorman care să execute lucrări de construcţie la imobilul său din localitatea Călineşti.

Martorul denunţător a identificat o echipă de muncitori coordonată de martorul C.P.A., aceştia fiind transportaţi din judeţul Teleorman la Călineşti, de către denunţătorul O.L.

Lucrările efectuate sunt prezentate în declaraţiile martorilor C.P.A., P.C.B., A.V., A.I.A., C.N. şi C.M.A., valoarea reală a acestora fiind de 75 milioane ROL.

Datorită insistenţelor martorului denunţător O.L., C.P.A. a fost nevoit să reducă suma la 50 milioane ROL, dar nici cu această sumă nu a fost de acord inculpatul S.O. care a plătit doar suma de 30 milioane ROL.

Martorul C.P.A. arată că această sumă i-a fost impusă, nu a mai avut cum să riposteze în condiţiile în care cunoştea poziţia deţinută anterior de denunţătorul O.L. în cadrul S.R.I. Teleorman.

La fel ca şi în cazul denunţătorului S.I., şi O.L. s-a ocupat de transportul muncitorilor de la Teleorman la Călineşti, folosind autoturismul proprietatea sa.

În cursul cercetării judecătoreşti, martorul denunţător O.L. a arătat că a făcut aceste servicii, întrucât inculpatul S.O. îi era coleg, dar şi pentru faptul că deţinea o funcţie mai mare. Arată, de asemenea, că serviciile au fost făcute „pentru a avea garanţia unei obiectivităţi din partea inculpatului S.O.”.

Din analiza probelor administrate, Înalta Curte a apreciat că inculpatul S.O. a pretins şi primit foloase, astfel cum s-a arătat, de la denunţătorul O.L., în baza unei înţelegeri, iniţial tacite şi ulterior exprese, pentru a-i asigura acestuia confortul şi protecţia sa profesională.

În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită reţinute în sarcina inculpatului S.O. în raport cu denunţătorii S.V. şi C.I., Înalta Curte a apreciat că pe baza probelor administrate nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatului S.O., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Astfel, în privinţa denunţătorului S.V., Înalta Curte a apreciat că serviciile acestuia au fost efectuate în virtutea unor bune relaţii de vecinătate, denunţătorul, astfel cum rezultă din declaraţiile sale, dădea de mâncare la câini şi supraveghea casa în timp ce inculpatul S.O. îl ajuta cu medicamente, cu alimente, cu folosinţa unui autoturism, iar în ceea ce-l priveşte pe denunţătorul C.I., discuţiile purtate cu inculpatul S.O. în ceea ce priveşte posibilitatea angajării fiului său în structura S.R.I. au fost purtate mult după începerea efectuării lucrărilor. Totodată, s-au purtat doar discuţii în legătură cu acest aspect, în condiţiile în care fiul denunţătorului nu avea stagiul militar satisfăcut, condiţie obligatorie pentru a accede la o astfel de funcţie.

În fine, pentru o infracţiune de dare de mită (o faptă) reţinută în sarcina inculpatului D.G., Înalta Curte constată că aceasta a fost comisă în anul 2003, data fiind stabilită în raport cu declaraţiile martorilor A.M., V.G., C.I., N.I. care au arătat că au efectuat lucrări la imobilul inculpatului S.O., în perioada 2001 până în anul 2003, astfel că, pentru această infracţiune, s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzută de art. 122 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 124 C. proc. pen.

Sub aspectul cuantumului foloaselor primite de inculpatul S.O., din declaraţiile date de denunţătorii S.I., O.L. dar şi ale martorilor care au efectuat lucrările, rezultă că inculpatul S.O. a beneficiat de foloase în valoare de 50 milioane ROL, în raport cu denunţătorul S.I., respectiv 45 milioane ROL, faţă de denunţătorul O.L.

În ceea ce priveşte infracţiunea de transmitere de informaţii cu caracter secret şi confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte a apreciat că probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului S.O.

Potrivit textului, iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal constituie infracţiune.

Rezultă, din analiza textului, că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni cu conţinut alternativ, elementul material al infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului S.O. constând în transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, iar urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru siguranţa naţională, subiectul pasiv al infracţiunii fiind statul.

Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada 2001-2003, pe rolul S.I.J. Prahova, se desfăşura o acţiune informativă ce purta criptonimul „Distileria”, inculpatul S.O. coordonând personal desfăşurarea şi evoluţia acestui caz informativ.

Acţiunea informativă a parcurs etapele specifice de investigare până în momentul în care informaţiile culese indicau o posibilă implicare a unor persoane care desfăşurau o activitate politică.

În acest moment, inculpatul S.O. a solicitat întreaga documentaţie de la S.I.J. Prahova după care a restituit materialul.

Din declaraţiile martorului R.A., unul dintre ofiţerii operativi ai acestui caz, rezultă că activitatea informativă a scos în evidenţă date relevante privind „o mafie a alcoolului”, care s-a extins din judeţul Prahova în întreaga ţară. De asemenea, au rezultat date privind tranzacţii ilegale cu produse petroliere, fiind implicate persoane care deţineau funcţii înalte în stat, referindu-se la premierul din acea perioadă dar şi la deputatul S.I.C. Arată martorul că singurele persoane abilitate să aibă acces la informaţiile din cazul „Distileria” erau comandamentul S.I.J. Prahova S.I.B., inculpatul S.O. şi directorul S.R.I. R.T.

Acelaşi martor a constatat, la un moment dat, că informaţiile ajungeau la una dintre persoane, prin intermediul deputatului S.I.C.

Investigaţiile s-au derulat, astfel cum arată martorul, în mod normal, până când documentele au fost văzute integral de inculpatul S.O. care l-a contactat telefonic şi i-a spus că doreşte să-l promoveze la Bucureşti, structura centrală pe care o coordona. Deşi era ofiţer de caz de 2 ani, aducându-i la cunoştinţă inculpatului S.O. că doreşte să continue activitatea în cazul „Distileria”, acesta i-a spus să stea liniştit pentru că are cine să se ocupe de caz, afirmând, totodată, „că s-a ocupat personal de luarea unor măsuri de informare în caz şi că a fost de curând la o partidă de pescuit cu un om politic din judeţul Dâmboviţa căruia i-a atras atenţia să nu mai vorbească cu persoanele din cazul „Distileria” întrucât aceştia sunt interceptaţi”.

La scurt timp s-a constatat că toate persoanele care au lucrat la acest caz au fost înlăturate din sistem.

Acelaşi martor arată că inculpatul S.O. a prezentat premierului, contrar legii, conţinutul convorbirilor telefonice obţinute în urma emiterii mandatelor de interceptare, aceasta constituind în opinia martorului, transmiterea de date secrete. După ce martorii au aflat că sunt interceptaţi şi-au schimbat numerele de telefon, ascunzând acte incriminatoare.

Aspectele prezentate de inculpatul R.A. sunt confirmate şi de martorul S.O.M. care, la rândul său, a făcut parte din echipa operativă.

Astfel, martorul S.O.M. arată că a fost ofiţer activ la S.I.J. Prahova, făcând parte din echipa informativă a cazului „Distileria”.

Unul dintre beneficiarii legali ai informaţiilor din acest caz era inculpatul S.O. care era informat periodic despre derularea investigaţiilor. Acestea s-au derulat în mod normal, pe toată perioada în care martorul S.I.B. ocupa funcţia de şef al S.I.J. Prahova, până la înlocuirea acestuia cu martorul T.A. Martorul T.A. a afirmat că a discutat cu inculpatul S.O., care la rândul său, a discutat cu martorul S. şi că acest caz trebuie închis. Deşi a solicitat continuarea investigaţiilor martorul T.A. a afirmat că a primit „ordin” de la Bucureşti pentru închiderea cazului, în concret ordinul fiind primit de la inculpatul S.O.

În acelaşi sens, instanţa reţine şi declaraţiile martorului S.I.B. din care rezultă că inculpatul S.O. era informat periodic despre evoluţia cazului „Distileria” şi că martorul R.A. i-a adus la cunoştinţă că inculpatul S.O. a mers la o partidă de pescuit în judeţul Dâmboviţa, fiind prezent şi deputatul S.I.C. care exercita la vremea respectivă, funcţia de preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Apărare Naţională. Acelaşi martor i-a spus că inculpatul S.O. s-a deplasat la o partidă de pescuit cu un om politic din judeţul Dâmboviţa, care „picase pe interceptări” şi căruia i-a atras atenţia să nu mai vorbească cu persoanele din cazul „Distileria” deoarece sunt interceptaţi.

Şi acest martor, S.I.B., afirmă că „prevenţia” realizată de inculpatul S.O. la partida de pescuit nu a fost legală.

Fiind audiat martorul S.I.C., acesta nu neagă faptul că a invitat la o partidă de pescuit pe directorul S.R.I. R.T. cât şi pe inculpatul S.O., fără să recunoască faptul că acesta i-ar fi atras atenţia să nu mai discute cu persoanele ce apăreau în investigaţiile legate de cazul „Distileria”, întrucât sunt interceptate.

Relevanţă prezintă şi declaraţia martorului T.A.R., dată în faza de urmărirea penală, acesta neputând fi audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât a decedat, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., care arată că martorul S.I.C. ştia că-i sunt interceptate convorbirile telefonice, fapt ce l-a determinat pe martorul T.A.R. să tragă concluzia că acesta a intrat în posesia unor informaţii pe care nu le puteau obţine decât din interiorul serviciului secret pe care-l conducea.

În raport cu probele administrate, Înalta Curte a apreciat că inculpatul S.O. a fost cel care a transmis informaţii din cazul „Distileria” către deputatul S.I.C., în condiţii nelegale, prin fapta sa producându-se o stare de pericol pentru siguranţa naţională de natură să pericliteze ordinea de drept.

Reţinându-se vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte a apreciat că nu mai poate fi reţinută şi infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat, pe de-o parte că nu sunt îndeplinite condiţiile privind situaţia premisă, existenţa altei infracţiuni comise anterior, iar pe de altă parte, în condiţiile în care inculpatul a divulgat informaţii cu caracter secret din cazul „Distileria”, sesizarea ar echivala cu o autoincriminare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. săvârşite de inculpatul S.O., respectiv infracţiunea de folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, faptă comisă de inculpatul G.A.T., Înalta Curte a apreciat că este dovedită vinovăţia celor doi inculpaţi.

Astfel, rezultă din probele administrate, că în perioada 2001-2005 între SC M. SRL şi mai multe unităţi din structura S.R.I. s-au derulat relaţii comerciale în cadrul cărora SC M. SRL Bucureşti a livrat mai multe autoturisme.

Pe fondul acestor relaţii, în cursul anului 2003, inculpatul S.O. i-a cerut inculpatului G.A.T., care era asociat şi administrator la SC M. SRL, a i se pune la dispoziţie, pentru folosinţă, un autoturism nou marca G.V., solicitare ce a fost acceptată de inculpatul G.A.T. care a făcut demersurile necesare pentru achiziţionarea, de la producător, prin SC M. SRL Leasing Bucureşti, a unui astfel de autoturism.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire şi în cursul cercetării judecătoreşti a rezultat că la începutul anului 2003 martorul G.A.T. le-a predat martorilor I.M. şi B.A. o listă cu configuraţia autoturismului solicitat de inculpatul S.O., cerându-le să facă o comandă specială la producătorul din Germania.

În momentul în care autoturismul a fost livrat în ţară, acesta a fost preluat din partea SC M. SRL Bucureşti de către martorul B.A., după ce în prealabil inculpatul G.A.T. i-a adus la cunoştinţă că se va prezenta un domn „S.O.” căruia martorul urma să-i predea autoturismul împreună cu talonul şi cheile.

S-a stabilit, fără dubiu, că în momentul preluării autoturismului de către inculpatul S.O. nu s-a solicitat niciun document de predare-primire martorului B.A., menţionând că nu i s-a explicat cu ce titlu „i se dă acestui domn S.O. autoturismul în cauză”.

Autoturismul a fost utilizat, fără întrerupere, cu ştiinţa inculpatului G.A.T., de către inculpatul S.O., până în august 2006, când reprezentanţii D.N.A. s-au prezentat la sediul SC M. SRL Bucureşti, solicitând toate documentele privind autoturismul, inclusiv actul de predare-primire.

Din declaraţiile martorilor N.V.M., A.P., P.S., asociat la aceeaşi societate, a rezultat că nu au avut cunoştinţă despre situaţia autoturismului, astfel că martorul P.S. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.A.T., la data respectivă acesta fiind plecat din ţară, care confirmă faptul că această maşină a fost dată inculpatului S.O. fără să-i spună însă data când i-a predat-o şi nici modalitatea adoptată. În cadrul aceleiaşi convorbiri telefonice, inculpatul G.A.T. i-a comunicat martorului P.S. un număr de telefon, acesta fiind al inculpatului S.O., şi l-a rugat să ia legătura cu acesta pentru a comunica reprezentanţilor D.N.A., înscrisurile întocmite cu privire la acest autoturism.

Martorul P.S. a luat legătura cu inculpatul S.O., aflat în Staţiunea O., judeţul Constanţa, cei doi stabilind să i se trimită inculpatului S.O. prin fax, un proces-verbal de predare-primire, retroactiv, care să poarte data de 3 aprilie 2006, pe care inculpatul să-l semneze, după care să-l trimită la SC M. SRL Bucureşti, pentru a fi semnat de un reprezentant al SC M. SRL şi predat organelor de anchetă.

Inculpatul S.O. a semnat acest proces-verbal, fiind primit şi retransmis de la sediul SC F. LTD Australia, Filiala Neptun, în prezenţa martorului D.C.B. Potrivit declaraţiei acesteia inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul societăţii, împreună cu soţia sa, când a primit şi retransmis faxul, originalul rămânând la martorul S.O. Din conţinutul procesului-verbal reiese că autoturismul a fost dat inculpatului în sistem drive-test în condiţiile în care se cunoaşte că durata acestuia este relativ scurtă şi nicidecum nu poate dura ani de zile.

După ce s-a primit faxul, martorul P.S. i-a cerut martorului N.V.M. să copieze modelul din calculator, faxul nu era suficient de lizibil, să-l semneze şi el iar apoi, prin xeroxare, să refacă procesul-verbal de predare-primire.

Martorul a acceptat să semneze acest document deşi, în realitate nu predase autoturismul în cauză, trecându-l pe martorul A.M.A., actual administrator, ca predator, deşi acesta nu ştia nimic despre autoturismul respectiv.

Toate actele cuprinse în procesul-verbal au fost comunicate de inculpatul G.A.T., martorul neavând cunoştinţă că date înserate nu corespund realităţii.

A rezultat din probe, dincolo de orice dubiu, că în momentul predării autoturismului de către SC M. SRL, în cursul anului 2003 nu s-a încheiat niciun document de predare-primire ori vreun alt înscris care să ateste titlul în baza căruia inculpatul S.O. urma să folosească acest autoturism, şi că, după declanşarea cercetărilor, pentru a acoperi această ilegalitate, cei doi inculpaţi au hotărât să întocmească un proces-verbal retroactiv cuprinzând date nereale, scopul falsificării fiind acela de a denatura realitatea şi de a crea aparenţa încheierii înscrisului în aprilie 2003, în condiţiile în care, în realitate, acesta a fost întocmit în august 2006.

Inculpatul a negat implicarea sa în întocmirea acestui proces-verbal, solicitând, în cursul cercetării judecătoreşti, efectuarea unei expertize grafologice, deşi se cunoaşte că o astfel de expertiză nu poate fi efectuată decât dacă expertului i se pune la dispoziţie originalul, în cauza de faţă acest lucru nefiind posibil dat fiind faptul că a rămas în posesia inculpatului S.O. Nu există însă niciun fel de îndoială că autoturismul a fost predat inculpatului S.O. în anul 2003, că nu s-a întocmit, la acel moment, vreun act de predare-primire şi că procesul-verbal întocmit la data de 22 august 2006 este rezultatul activităţii infracţionale a inculpaţilor S.O. şi G.A.T.

Înalta Curte a reţinut că nu poate să-şi însuşească apărările inculpatului S.O., respectiv inculpatului G.A.T., apărări care coincid cu cele invocate de partea vătămată SC M. SRL, în sensul că autoturismul a fost dat pentru promovare şi, ca atare, nefiind cauzat un prejudiciu părţii vătămate nu se poate reţine în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv complicitate la această faptă.

Potrivit normei de incriminare se pedepseşte cu închisoarea fapta administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societăţii care foloseşte cu rea-credinţă bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Din analiza textului rezultă că folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii presupune îndeplinirea a patru cerinţe esenţiale şi anume: să existe o utilizare a bunurilor sau a creditului societăţii; această utilizare să fie contrară intereselor societăţii; să se înfăptuiască un act în interes personal sau al altuia (de ordin pecuniar, profesional sau chiar moral); acest act să fie comis cu rea-credinţă. Actul contrar interesului societăţii este cel care contravine obiectivelor legale şi statutare, iar caracterul contrar trebuie evaluat în raport cu momentul comiterii infracţiunii.

Incriminarea faptei de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, are ca scop protejarea societăţii împotriva tentaţiei ca administratorii sau celelalte persoane din conducere, de a considera un bun ca fiind al lor sau de a abuza de bunuri, contrar intereselor societăţii.

Sub aspectul laturii subiective, fapta se comite cu intenţie. Pentru existenţa infracţiunii se cere un dol general şi un dol special.

Dolul general constă în cunoaşterea caracterului contrar interesului societăţii şi în voinţa de a încălca legea.

Dolul special constă în interesul personal, jurisprudenţa admiţând că interesul personal poate fi pur şi simplu moral cum ar fi o relaţie amicală, confort personal. Mai mult, nu are importanţă dacă interesul este exclusiv personal sau dacă se cunoaşte cine profită de pe urma abuzului.

În materia supusă analizei, legiuitorul a urmărit folosirea cu bună-credinţă a bunurilor unei societăţi, cu respectarea regulilor aplicabile la încheierea raporturilor juridice de natură contractuală.

Libertatea comerţului, ca de altfel orice libertate, nu este o valoare absolută, care să facă abstracţie de climatul social, de legile impuse de societate.

Această libertate a comerciantului, în speţă SC M. SRL, urmează a merge până acolo unde sunt respectate dispoziţiile legale care reglementează raporturile juridice.

Constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale sunt reglementate prin norme imperative de ale legii, încălcarea acestora atrăgând, după caz răspunderea, care poate fi inclusiv penală cum este cazul în speţă.

În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, înţelegerea ilicită intervenită între inculpatul G.A.T. şi inculpatul S.O. nu a fost cunoscută decât de aceştia, celelalte persoane din conducerea societăţii aflând, doar în cursul lunii august 2006 când se efectuau cercetări de către organele de urmărire penală, fapt ce relevă în mod evident reaua-credinţă în utilizarea autoturismului, proprietatea SC M. SRL.

Reaua-credinţă rezultă, în mod evident şi din faptul că nu a fost încheiat un act de predare-primire a autoturismului şi niciun alt înscris din care să rezulte titlul în baza căruia inculpatul S.O. a folosit acest autoturism din 2003 până în august 2006.

Nu a rezultat, din nicio probă administrată, că intenţia părţilor a fost aceea de promovare, de închiriere drive-test, pentru toate acestea fiind necesară întocmirea unei documentaţii corespunzătoare ce se impunea a fi înregistrată în evidenţele societăţii.

Nu a rezultat, de asemenea, niciun element din care s-ar putea trage concluzia că intenţia inculpatului ar fi fost aceea de a cumpăra autoturismul, această manifestare de voinţă fiind ulterioară declanşării cercetărilor, materializată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 septembrie 2006.

S-a apreciat că toate aceste elemente conduc la concluzia relei-credinţe manifestată de cei doi inculpaţi în folosirea autoturismului, bun aparţinând SC M. SRL.

Întrucât partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal se impune confiscarea sumei, ca măsură de siguranţă.

Sub acest aspect s-a avut în vedere, pe de-o parte raportul de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, iar pe de altă parte declaraţia expertului C.P.M. din care a rezultat că autoturismul a fost înregistrat în contabilitatea SC M. SRL cu o valoare de 63.879,29 RON şi a fost vândut inculpatului S.O. cu suma de 11.201.48 RON.

Ca atare contravaloarea folosinţei autoturismului de către inculpatul S.O. în perioada 2003-2006 este de 52.575,28 RON (diferenţa dintre valoarea de înregistrare şi suma cu care autoturismul a fost cumpărat de inculpat în septembrie 2006), sumă ce va fi confiscată de la inculpatul S.O.

Pentru infracţiunile de instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv instigare la infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina aceluiaşi inculpat, Înalta Curte a apreciat că acuzarea nu a dovedit vinovăţia acestuia, susţinerea procurorului nefiind fondată pe probe certe care să fundamenteze o hotărâre de condamnare.

S-a reţinut că prin acte de instigare neurmate de executare se înţelege activităţile de instigare a căror caracteristică constă în aceea că, deşi au avut efectul de a determina pe cel instigat să săvârşească fapta prevăzută de legea penală, ulterior acesta s-a răzgândit şi nu a comis niciun act de executare sau executarea începută a rămas în stadiul unei tentative nepedpsibile.

În ceea ce priveşte instigarea, din definiţia dată de art. 25 C. pen., rezultă că instigatorul ia, el, cel dintâi, hotărârea săvârşirii unei infracţiuni, desfăşurând o anumită activitate materială externă, transmite această hotărâre altei persoane, care este determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trecând apoi, în mod concret, la realizarea ei.

Sub aspectul laturii subiective, pentru a se putea reţine instigarea, ca formă de participaţie penală, legea cere îndeplinirea, cumulativ, a următoarelor condiţii: a) să existe o activitate obiectivă de instigare; b) acea activitate să fi determinat pe cel instigat să comită fapta prevăzută de legea penală; c) cel instigat să fi efectuat acte de executare.

Sub primul aspect, instigarea implică o activitate de determinare a altei persoane în vederea comiterii faptei prevăzute de legea penală şi, ca atare, hotărârea privind săvârşirea infracţiunii aparţine instigatorului, nu autorului faptei, instigatorul fiind cel care a luat primul rezoluţia infracţională.

Or, în cauză, din probele administrate a rezultat că în perioada în care martorul C.I. a efectuat lucrări de construcţie la imobilul inculpatului S.O. a avut un accident de circulaţie soldat cu deteriorarea autoturismului.

Martorul C.I. i-a vorbit inculpatului despre acest accident, iar la rândul său a discutat cu martorul T.O. despre posibilitatea reparării pagubei printr-o firmă de asigurare.

În condiţiile în care nu s-a dovedit că inculpatul S.O. avea cunoştinţă despre împrejurările concrete ale producerii accidentului, culpa persoanei care l-a produs, declaraţiile martorului C.I. nefiind coroborate cu alte probe, discuţiile purtate cu martorul T.O., pentru recuperarea pagubei de la o firmă de asigurare, nu pot conduce la reţinerea vinovăţiei pentru cele două infracţiuni, astfel că instanţa va dispune achitarea, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo.

În fine, în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpaţilor S.O. şi D.G., Înalta Curte a constatat că aceasta nu există.

Pe de o parte, acuzarea nu a indicat sub ce formă s-a realizat asocierea, infracţiunea având conţinut alternativ (asocierea, iniţierea, aderarea, sprijinirea), şi nici nu a probat vreuna din acţiunile prevăzute alternativ în norma de incriminare.

S-a reţinut că, în drept faptele săvârşite de inculpatul S.O. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, două fapte (denunţători D.G. şi S.I.)

- luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (denunţător O.L.). Nu au fost reţinute dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta a fost comisă anterior intrării în vigoare a legii.

- complicitate la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

- fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

- transmitere de informaţii cu caracter secret ori confidenţial în afara cadrului legal prevăzut de art. 19 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României.

Faptele săvârşite de inculpatul D.G. realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de:

– trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), denunţător A.M.

- dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

- încercarea de a determina mărturia mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale).

Fapta comisă de inculpatul G.A.T. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditelor societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Reţinerea formei simple şi nu continuate a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, schimbarea de încadrare juridică fiind pusă în discuţia părţilor, astfel cum rezultă din încheierea din 25 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este determinată de aceea că ori de câte ori, între activităţile incriminate, ca modalităţi distincte de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni, există o legătură naturală, prin aceea că săvârşirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând o treaptă deosebită în înfăptuirea aceleiaşi finalităţi, comiterea succesivă a acestor activităţi realizează o unitate naturală de infracţiune, în cadrul căreia activităţile subsecvente fac corp comun cu cele care le preced. Pe parcursul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, respectiv dare de mită, pretinderea de bani sau alte foloase nu reprezintă decât momente intermediare, ce îşi găsesc raţiunea de a fi doar în acţiunea finală de primire a unor astfel de bunuri ori foloase. Datorită legăturii naturale care le uneşte, săvârşirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor conţinuturi alternative ale luării de mită, dă naştere unei unităţi naturale de infracţiune.

S-a reţinut că această concluzie rezultă şi din aceea că în cazul infracţiunii de luare/dare de mită, numai acţiunea de primire/dare a unei sume de bani sau alte foloase ar putea fi caracterizată, în raport cu natura sa intrinsecă, drept o faptă penală consumată, celelalte activităţi infracţionale alternative, pretinderea şi acceptarea ori nerespingerea promisiunii, nefiind, în realitate, decât acte pregătitoare sau de tentativă incriminate distinct.

Or, în cauza de faţă, la baza activităţii infracţionale desfăşurată de inculpaţii S.O. şi D.G. a stat o singură rezoluţie infracţională constând în oferirea de foloase, respectiv acceptarea acestora. Faptul că, ulterior, avantajele materiale au fost primite în timp, nu sunt de natură a transforma infracţiunea deja consumată, din una instantanee într-o infracţiune continuată.

Instanţa a reţinut că raţionamentul este valabil şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv complicitate la aceeaşi faptă, reţinute în sarcina inculpaţilor S.O. şi G.A.T. Rezoluţia de folosire, cu rea-credinţă, a autoturismului părţii vătămate SC M. SRL a fost luată de cei doi inculpaţi în cursul anului 2003, iar utilizarea acestuia până în 2006 nu poate atribui infracţiunii caracterul continuat, aceasta consumându-se în momentul în care a intervenit înţelegerea ilicită dintre cei doi inculpaţi.

În privinţa infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului D.G. (denunţător A.M.), instanţa a reţinut forma continuată în condiţiile în care, din probe, a rezultat că alături de rezoluţia iniţială de traficare a influenţei au existat în cauză, alte 7 împrejurări în care inculpatul D.G. şi-a traficat influenţa în folosul denunţătorului.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de indiviualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt, gradul de pericol, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală, acestea referindu-se la fapta şi persoana infractorului.

Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi analizate atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei, cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.

Totodată, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralităţii lor, şi nu independent, ele fiind cumulative.

Natura şi gravitatea pedepsei aplicate de instanţă trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei, cu trăsăturile fiecărui inculpat, cu elementele ce caracterizează personalitatea acestuia. Cercetarea şi evaluarea elementelor ce caracterizează persoana inculpatului este esenţială pentru că, cu cât s-a făcut o adaptare a pedepsei mai adecvată, cu atât sunt create condiţiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen.

În cauză, instanţa a stabilit, în raport cu probele administrate, câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune în limitele prevăzute în norma de incriminare, cu aplicarea, în urma reţinerii concursului de infracţiuni (pentru inculpaţii S.O. şi D.G.) a unei pedepse rezultante de câte 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare pentru inculpatul G.A.T.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune, în cea de a doua etapă, stabilirea modalităţii de executare a acesteia, fiind necesar a se porni de la cea mai blândă modalitate de executare şi terminând cu executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Potrivit dispoziţiilor art. 81 lit. c), respectiv 86¹ lit. c) C. pen., suspendarea executării pedepsei se dispune atunci când se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei instanţa trebuie să aibă în vedere personalitatea inculpatului, evaluarea împrejurărilor de fapt şi a persoanei sale, comportarea anterioară şi ulterioară săvârşirii faptei şi nu în ultimul rând durata de timp scursă de la momentul comiterii infracţiunii şi până la pronunţarea hotărârii de condamnare.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen. şi art. 81 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins şi fără executarea efectivă a pedepselor aplicate.

Deşi faptele prezintă un grad ridicat de pericol social, Înalta Curte constată că a trecut un interval de timp însemnat de la data săvârşirii lor, fapte comise în perioada 1996-2004, că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, având un comportament corespunzător în societate.

În raport cu aceste elemente, instanţa a apreciat că aplicarea unor pedepse de câte 3 ani, respectiv 1 an închisoare pe durata unui termen de încercare de câte 8 ani, respectiv 3 ani sunt de natură a asigura reeducarea şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Alături de pedeapsa principală, a aplicat pentru inculpaţii S.O. şi D.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpaţilor S.O., D.G. şi G.A.T. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii.

S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 83 C. pen., respectiv art. 86⁴ C. pen., cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 346 C. proc. pen. a constatat că partea vătămată SC M. SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea procesului-verbal din data de 23 august 2006, încheiat între SC M. SRL Bucureşti şi inculpatul S.O.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a sumei de 45 milioane ROL, reprezentând contravaloarea bunurilor şi foloaselor pretinse şi primite de la denunţătorul O.L.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a sumei de 50 milioane ROL, contravaloarea bunurilor şi foloaselor pretinse şi primite de la denunţătorul S.I.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la acelaşi inculpat a sumei de 52.575.28 RON, sumă cu care partea vătămată SC M. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză, reprezentând contravaloarea folosinţei cu rea-credinţă a autoturismului G.V.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.G. a sumei de 78.349,27 RON reprezentând contravaloarea bunurilor şi foloaselor pretinse şi primite de la denunţătorul A.M.

În baza art. 163 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 3 octombrie 2006, dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., asupra imobilului situat în municipiul P., judeţul Prahova, proprietatea numitului P.C.S.

În baza aceluiaşi temei de drept, s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din octombrie 2006, dată în Dosarul nr. 5/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., asupra imobilului situat în localitatea C., judeţul Prahova, proprietate a inculpatului S.O.

S-a menţinut sechestrul asigurator asupra celor două imobile ce se justifică prin necesitatea asigurării posibilităţii recuperării de la inculpaţi a sumelor confiscate.

În raport cu aceste împrejurări, în temeiul art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea cererii de ridicare a sechestrului asigurator formulată de persoana interesată P.C.S.

Instanţa a reţinut că nu se justifică ridicarea măsurii asiguratorii în condiţiile în care s-a dovedit că ridicarea imobilului s-a realizat, în parte, prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul D.G.

În baza art. 169 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D.G. a unei haine de blană ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa acestuia în data de 20 iunie 2006.

S-a reţinut că restituirea se justifică prin aceea că nu s-a dovedit că acest bun a fost cumpărat cu banii primiţi de la denunţătorul A.M., ci cu bani proprii, primiţi de fiii inculpatului D.G. pentru excursia efectuată în Turcia.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaţilor D.G., S.O. şi G.A.T. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Celelalte cheltuieli efectuate faţă de inculpatul D.E., în raport cu soluţia dată pe fondul cauzei, au rămas în sarcina statului conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond, au declarat, în termen legal, recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, D.N.A., de recurenţii intimaţi inculpați S.O., D.G. şi G.A.T., de recurenta D.S.M., de recurenta parte vătămată SC M. SRL şi de recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing.

I. Prin recursul declarat de Ministerul Public, D.N.A. s-a solicitat casarea sentinței penale atacate, ca nelegală Și netemeinică, în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 17² Și 14 C. proc. pen. şi, după rejudecare, să se reţină pentru inculpatul D.G. cele 152 de acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă, vinovăţia pentru fapta având ca denunţător pe martorul A.M. şi prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000; să se dispună condamnarea inculpatului S.O. pentru infracţiunile de luare de mită, instigare neurmată de executare la infracţiunile de înşelăciune şi fals intelectual şi infracţiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare; să se dispună condamnarea inculpaţilor D.G. şi S.O. la pedepse în cuantumul arătat, cu executare în regim de detenţie şi în condiţiile art. 86¹ C. pen. pentru inculpatul G.A.T.

A mai susţinut că pentru infracţiunea de fals intelectual a intervenit prescripţia răspunderii penale, impunându-se încetarea procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public a criticat hotărârea primei instanțe, invocând următoarele:

1. Instanţa a comis o gravă eroare de fapt, cu consecinţa înlăturării mai multor acte materiale din conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului D.G., faptă care a avut ca denunţător pe A.M. În acest sens, prima instanţă a menţionat că, în cazul acestei infracţiuni, se reţine forma continuată, doar pentru 7 acte materiale, deşi, în realitate, din materialul probator rezultă 152 de acte materiale aferente activităţii infracţionale a inculpatului în perioada 1996-8 aprilie 2002.

Examinând actele Și lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători apreciază critica parchetului ca neîntemeiată.

Urmare cercetării judecătoreȘti efectuate, prima instanță a apreciat, în mod corect, că, în raport cu probele administrate, subzistă, ca fiind cert dovedite, doar 7 acte materiale care prezintă fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de influență.

În actul de sesizare, s-a susținut că inculpatul D.G. a stabilit, în raport cu denunţătorii A.M. şi A.A., o relaţie bazată pe obligaţia ofiţerului, ca în diferite forme, să-l sprijine pe denunţătorul A.M. în derularea şi dezvoltarea unor afaceri comerciale, denunţătorul fiind administratorul SC A.I. SRL Băicoi, cu diferite unităţi economice, în special cu capital majoritar de stat, din domeniul extracţiei şi producerii produselor petroliere.

În concret, a reţinut acuzarea că inculpatul a intervenit direct sau prin intermediari (ofiţeri de poliţie) la persoanele cu putere de decizie în cadrul acestor societăţi comerciale, cărora le-a solicitat să accepte încheierea şi derularea afacerilor comerciale cu societatea administrată de denunţătorul A.M., respectiv SC A.I. SRL Băicoi, afaceri din care denunţătorul urma să obţină un profit substanţial.

Analizând actele dosarului, se constată că, deȘi activitatea infracțională s-a extins pe o perioadă îndelungată, pe parcursul căreia s-au efectuat mai multe acte în vederea sprijinirii pe linia de afaceri Și a protecției în fața autorităților a denunțătorului A.M., acestea nu realizează fiecare, în parte, conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență. Pe de o parte, se constată, aȘa cum a subliniat Și prima instanță, că actul de acuzare nu conține faptele imputate în concret inculpatului S.O., iar, pe de altă parte, nu au fost individualizate, sub aspectul laturii obiective, pluralitatea de acte materiale care se impută inculpatului. Este adevărat că parchetul face ample referiri la multiple activități generate Și efectuate de înțelegerea inițială dintre inculpatul S.O. Și denunțătorul A.M., însă, sub raportul materialității lor, activitățile s-au subscris unuia dintre cele 7 acte materiale, reprezentând, în realitate, trepte fireȘti în realizarea infracțiunii. Împrejurarea că banii sau foloasele primite de inculpat în schimbul traficării influenței au fost remise în mai multe rânduri Și cu diverse ocazii, pe fondul relației personale vechi existente între denunțător Și inculpat nu pot conduce la reținerea unei multitudini de acte, câtă vreme actul pentru care s-a negociat influența nu era unul distinct.

În concret, prima instanţă a reţinut corect ca fiind dovedite prin probe (declaraţiile martorului denunţător A.M. se coroborează cu cele ale martorilor G.N., A.A., T.D.M., T.M., B.L., J.C., M.P., I.N., precum şi cu a martorului V.M. şi cu înscrisurile din dosar) următoarele acte materiale: 1. primirea unor bijuterii (o pereche de cercei din aur, un lanţ cu o cruciuliţă, o brăţară), în schimbul traficării influenței pentru încheierea anchetei desfăȘurate cu privire la martorul G.N.; 2. primirea sumei de 20 milioane ROL, cu care inculpatul a cumpărat un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.L., în schimbul traficării influenței pentru încheierea de către denunţătorul A.M. cu SC C. SA, a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă, cu suma de 5 milioane ROL; 3. intermedierea vinderii unui tractor Și a unei remorci de către denunţătorul A.M. către directorul Bazei de Aprovizionare Floreşti, S.M., plata acestora fiind făcută prin ordin de plată; 4. intermedierea vinderii pieselor şi a sculelor de foraj aparținând denunţătorului A.M., în valoare de aproximativ 1,5 miliarde ROL către SNP P.A. SA sucursala Prahova; 5. intermedierea vinderii de robineţi industriali de mari dimensiuni pentru care denunțătorul A.M. nu avea beneficiari, către SC D. SA F., judeţul Prahova; 6. traficarea influenței de către inculpatul S.O., în scopul soluționării favorabile a unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, al martorului V.M., care s-a înţeles cu denunțătorul să efectueze aproximativ 40 de transporturi de materiale de construcţie, la jumătate de preţ; 7. traficarea influenței de către inculpatul S.O., în scopul soluționării favorabile a unui proces civil al martorului N.C.

Urmare traficului de influenţă exercitat de inculpatul D.G., în aceste împrejurări, acesta a beneficiat de bunuri, materiale de construcţii, autoturisme.

Pentru aceleaȘi considerente, urmează ca Și criticile inculpatului D.G., care au vizat greȘita condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, să fie respinse, ca nefondate.

În acest sens, motivul de recurs invocat de inculpatul D.G., s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârii şi, pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. şi ridicarea sechestrului.

În susţinerea recursului, a arătat că pretinsele intervenţii ale inculpatului pentru a-l ajuta şi a-i asigura protecţia denunţătorului A.M. la G.N., SC C. SA, SNP P.A. SA, SC D. SA Prahova, nu întrunesc exigenţele textului prevăzut de art. 257 C. pen., respectiv pretindere şi trafic de foloase. De asemenea, cu privire la celelalte sume de bani, rezultă din probe că inculpatul D.G. le-a primit de la denunţătorul A.M., reglându-şi ajutorul reciproc, nefiind întrunit conţinutul constitutiv al art. 257 C. pen., iar în acest sens, parchetul a folosit expresia „acordarea protecţiei” care nu se circumscrie elementelor constitutive ale acestei infracţiuni. În legătură cu pretinsele foloase ce s-ar fi realizat prin construcţia casei, a făcut referire la declaraţia denunţătorului A.M. de la urmărirea penală, cu ocazia confruntării, în care acesta a arătat că a luat bani de la inculpatul D.G. şi că inculpatul nu este dator pentru cheltuielile efectuate cu casa sa, astfel că nu se susţin acuzaţiile parchetului.

Examinând materialul probator al cauzei, instanţa de recurs apreciază că acesta face dovada conţinutului constitutiv al celor 7 acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatului D.G.

Astfel, cu privire la primul act material, constând în primirea unor bijuterii, în schimbul traficării influenței pentru încheierea anchetei desfăȘurate cu privire la martorul G.N., vinovăţia inculpatului rezultă din coroborarea declaraţiei martorului G.N. cu declaraţia martorului D.C. (în declaraţia dată în faza de urmărire penală, dar şi în faza de cercetare judecătorească), a denunţătorului A.M., dar şi cu declaraţia martorei A.A.

Instanţa de recurs reţine că din probe a rezultat că, în cursul anului 1997-1998, pe fondul declanşării unor cercetări la mai multe societăţi, a fost chemat la organele de poliţie şi martorul G.N., în calitate de administrator la SC S. SRL Ploieşti. În acest context, martorul G.N. a luat legătura cu denunţătorul A.M. care, la rândul său, l-a rugat pe inculpatul D.G. să-l ajute.

În schimbul efectuării acestor demersuri în interesul său, martorul G.N. i-a dat denunţătorului A.M. mai multe bijuterii, inclusiv o brăţară bărbătească pentru a le oferi inculpatului D.G. Martorul denunţător A.M. a luat legătura cu inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute pe martorul G.N., fără a preciza exact în ce mod va proceda, primind bijuteriile oferite de denunţătorul A.M.

Ulterior intervenţiei inculpatului D.G., problemele juridice ale martorului G.N. (declaraţiile date la dosarul urmărire penală, inclusiv în procesul-verbal de confruntare) s-au finalizat, acesta fiind chemat o dată sau de două ori de ofiţerul de poliţie D.C.C., iar la ultima întâlnire, acesta din urmă i-a cerut să-l transporte, cu autoturismul său, în localitatea F., judeţul Prahova. În timp ce serveau masa, ofiţerul de poliţie l-a întrebat pe martor de unde îl cunoaşte pe şeful său, colonelul T.D.M.

Susţinerea apărării, în sensul că martorul G.N., nu avea calitate procesuală în Dosarul nr. 78786/1996 al I.P.J. Prahova nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, câtă vreme acesta cunoştea că împotriva sa a fost formulată o acuzaţie şi se efectuează verificări din partea autorităţilor şi, în vederea înlăturării acestor temeri, a cumpărat influenţă, prin intermediul denunţătorului A.M., de la inculpatul D.G., care a şi acţionat pentru stoparea cercetărilor judiciare.

În ce priveşte al doilea act material, constând în primirea sumei de 20 milioane ROL, cu care inculpatul a cumpărat un autoturism D.N. pe numele fiului său, D.L., în schimbul traficării influenței pentru încheierea de către denunţătorul A.M. cu SC C. SA, a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă, cu suma de 5 milioane ROL, acesta a fost dovedit prin declaraţiile denunţătorului A.M. care se coroborează cu declaraţiile martorului T.M., director al SC C. SA, ale martorului T.D.M., precum şi cu declaraţia martorei D.B.

Din coroborarea materialului probator a rezultat că, în cursul anului 1991, denunţătorul A.M. avea în gestiunea SC A.I. SRL, un vagon de tablă pe care nu avea unde să-l depoziteze şi dorea să-l vândă, dar nu avea cumpărători.

În acest context, a apelat la inculpatul D.G. care i-a promis că o să-l ajute, sens în care a luat legătura cu directorulSC C. SA, martorul T.M. Acesta din urmă a confirmat împrejurarea că la sediul societăţii s-a prezentat denunţătorul A.M. împreună cu ofiţerul de poliţie T.D.M. pentru încheierea unei tranzacţii comerciale, acesta din urmă intervenind la solicitarea inculpatului D.G.

După această întâlnire, denunţătorul a încheiat contracte de vânzare-cumpărare pentru un vagon de tablă contra sumei de 70 milioane ROL şi, respectiv, de 5 milioane ROL.

Al treilea act material a constat în intermedierea vinderii unui tractor Și a unei remorci de către denunţătorul A.M. către directorul Bazei de Aprovizionare Floreşti, S.M., plata acestora fiind făcută prin ordin de plată.

În aceeaşi modalitate ca şi cea descrisă mai sus s-a realizat intervenţia inculpatului D.G. pentru intermedierea tranzacţiei comerciale în valoare de 70-80 milioane ROL, dovadă în acest sens fiind declaraţiile denunţătorului A.M., care se coroborează cu cele ale martorului S.M., care confirmă că denunţătorul s-a prezentat la conducerea societăţii, fiind îndrumat de inculpatul D.G. să spună că vine din partea ofiţerului de poliţie B.D.

În acelaşi fel au procedat inculpatul D.G. şi denunţătorul A.M. pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu SNP P.A. SA, Sucursala Prahova, unde SC A.I. SRL a livrat piese şi scule de foraj în valoare de 1,5 miliarde ROL, respectiv, robineţi industriali către SC D. SA Floreşti..

Instanţa de recurs constată că dovedirea acestui act material este confirmată de declaraţiile denunţătorului A.M., care se coroborează cu declaraţiile martorilor P.C., J.C., I.N., precum şi cu declaraţiile martorei A.A.

Astfel, martorul P.C. a arătat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, menţinută în faţa instanţei că, în perioada în care deţinea funcţia de director la SNP P.A SA, Sucursala Prahova, au venit la el doi ofiţeri de poliţie care i-au spus că şeful lor, martorul T.D.M. , îl roagă să fie de acord cu livrarea pieselor şi a sculelor de foraj deţinute de SC A.I. SRL. În acest scop, martorul P.C. a luat legătura cu martorul J.G.V. care s-a ocupat efectiv de încheierea tranzacţiei.

De asemenea, martorul I.N., directorul SC D. SA Floreşti, Prahova a confirmat faptul că a fost căutat de inculpatul D.G. care l-a rugat să cumpere de la un amic al său, denunţătorul A.M. robineţi industriali. Inculpatul D.G. l-a invitat pe martor acasă la denunţătorul A.M., şi în acest context, a fost de acord să cumpere produsele denunţătorului A.M.

În zilele următoare, denunţătorul A.M. a venit la SC D. SA însoţit de martorul R.V. şi, întrucât nu li s-a permis accesul în sediu, l-a sunat pe inculpatul D.G. aducându-i la cunoştinţă situaţia ivită. În acest context, inculpatul D.G., personal, s-a deplasat la SC D. SA, a purtat discuţii cu martorul I.N., directorul SC D. SA Floreşti, după care i s-a permis accesul în incinta societăţii, denunţătorul A.M. finalizând tranzacţia cu robineţii industriali.

În ce priveşte traficarea influenței de către inculpatul S.O., în sensul soluționării favorabile a unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, al martorului V.M., care s-a înţeles cu denunțătorul A.M. să efectueze aproximativ 40 de transporturi de materiale de construcţie, la jumătate de preţ pentru inculpat.

Din coroborarea declaraţiilor denunţătorului A.M. cu declaraţiile martorului V.M. rezultă că acesta din urmă, care avea pe rolul Judecătoriei Câmpina un proces civil, a acceptat propunerea denunţătorului A.M. de a efectua mai multe transporturi, cu materiale de construcţie, la locuinţa inculpatului D.G. pentru o sumă mai mică în schimbul intervenţiei acestuia la magistraţii judecătoriei.

În acest scop, denunţătorul A.M. i-a adus la cunoştinţă inculpatului D.G., problema martorului V.M., inculpatul trimiţându-i pe aceştia la Judecătoria Câmpina la o persoană din conducerea instanţei.

La Judecătoria Câmpina, denunţătorul A.M. a stat de vorbă cu magistratul M.M.A., care era tocmai judecătorul cauzei civile.

Pentru existenţa infracţiunii, nu are relevanţă împrejurarea că martorul V.M. a pierdut procesul, condiţia soluţionării favorabile a actului nefiind de esenţa traficului de influenţă, câtă vreme serviciile prestate de martor au fost acceptate în schimbul traficării influenţei inculpatului D.G.

Valoarea reală a prestaţiei efectuate de martorul V.M. pentru inculpatul D.G. a fost de 40 milioane ROL, reducând suma la 20 de milioane ROL, cu speranţa că va fi ajutat să câştige litigiul.

În aceeaşi modalitate a acţionat inculpatul D.G. şi în ceea ce-l priveşte pe martorul N.C. Acest martor s-a plâns denunţătorului A.M., cu care se afla în relaţii de rudenie, că a pierdut un proces civil, pronunţându-se o hotărâre definitivă şi irevocabilă, astfel că singurul remediu procesual era promovarea unui recurs în anulare.

Martorul denunţător A.M. şi N.C. s-au deplasat la locuinţa inculpatului D.G., care a făcut referire la rudele sale din Parchetul General invocând numele procurorului M.G. astfel încât, prin intermediul acestuia, le-a promis că, după ce va primi întreaga documentaţie de la martorul N.C., va interveni pentru promovarea recursului în anulare.

Înscrisurile necesare promovării recursului în anulare i-au fost date inculpatului D.G. de către denunţătorul A.M., însă martorul N.C. nu a mai primit niciun răspuns. Toate aceste demersuri au fost efectuate de inculpat în perioada în care denunţătorul A.M. se ocupa de construcţia sa din municipiul Ploieşti.

Drept urmare, este dovedită traficarea influenței de către inculpatul S.O., în scopul soluționării favorabile a unui proces civil al martorului N.C.

2. În ce priveȘte a doua critică a parchetului, s-a susținut că instanţa de fond a omis să reţină art. 6 din Legea nr. 78/2000, deşi prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru această infracţiune, însă instanţa a dispus condamnarea inculpatului fără a reţine aceste dispoziţii şi a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice. Or, se impunea reţinerea acestui articol, întrucât la data ultimului moment al infracţiunii (8 aprilie 2002) erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 78/2000.

În legătură cu această critică, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către instanţa de judecată a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia.

Prin încadrarea juridică a faptei se stabileşte textul din legea penală care prevede şi sancţionează fapta socialmente periculoasă care face obiectul cauzei penale, respectiv norma penală specială care prevede fapta ipotetică considerată infracţiune. În cauză, norma penală specială care prevede că fapta constituie infracţiune se circumscrie dispoziţiilor art. 257 C. pen.

Dispoziţiile cuprinse în art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt prevăzute în Capitolul III, Infracţiuni, neavând influenţă asupra încadrării juridice a faptei.

Prin urmare, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 257 C. pen. în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât norma prevăzută la art. 6, din perspectiva tehnicii legislative, este o normă de trimitere privind răspunderea penală, în cazul infracţiunilor arătate. De altfel, chiar Curtea Constituţională, în mai multe decizii, din care exemplificăm decizia nr. 942 din 19 decembrie 2006 publicată în M.Of. nr. 58/24.01.2007, statua că „dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă (...)”.

În conseinţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că acest motiv de recurs al parchetului a fost invocat doar formal, neavând consecinţe sub aspectul încadrării juridice a faptei, din perspectiva unor alte pedepse decât cele pe care le prevede norma care incriminează fapta reţinută în sarcina inculpatului.

3. Cu privire la al treilea motiv de recurs, parchetul a invocat greşita achitare a inculpatului D.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., faptă care a avut ca denunţător pe martorul M.F. şi cu privire la care instanţa a reţinut că, declaraţiile denunţătorului nu se coroborează cu alte mijloace de probă. În acest sens, a arătat că hotărârea instanţei este nemotivată şi infirmată de materialul probator, întrucât, încă din toamna anului 2001, între inculpat şi denunţătorul M.F. s-au purtat o serie de discuţii privitoare la intervenţia inculpatului la rafinăriile A. şi V., în schimbul căreia denunţătorul îi dădea bani şi alte foloase, în acest sens fiind invocate declarațiile martorilor B.D., C.M.B., B.A.A, C.R., N.M., L.S., S.I.D., C.D.B. Și V.R., care nu au fost avute în vedere de instanță.

Potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Astfel, organul judiciar va stabili dacă fapta există, de cine a fost săvârşită, dacă întruneşte toate elementele constitutive ale unei infracţiuni şi dacă făptuitorul răspunde penal pentru fapta sa.

În baza exercitării rolului activ pentru aflarea adevărului, instanţa are obligaţia să administreze toate probele necesare, pentru a pronunţa o soluţie din cele prevăzute de art. 345 C. proc. pen., iar, în ceea ce priveşte pe aceea de condamnare, urmează să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.

Aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii temeinice şi legale presupune efectuarea unei activităţi complexe şi complete de probaţiune, în condiţiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale.

Or, examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că, în urma cercetării judecătoreȘti, prima instanţă a lămurit cauza sub toate aspectele, concluzionând judicios că din analiza coroborată a probelor nu poate fi reţinută cu certitudine fapta şi vinovăţia inculpatului D.G. în săvârȘirea infracțiunii de trafic de influență.

În urma examenului propriu asupra probelor invocate de acuzare prin rechizitoriu Și administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreȘti, instanța de recurs reține că declarația denunțătorului M.F. nu se coroborează cu ansamblul materialului probator.

Din examinarea declarațiile martorului B.D. se constată că elementele de fapt relatate de acesta i-au fost aduse la cunoȘtință chiar de denunțătorul M.F., astfel că, având în vedere caracterul mediat al acestora, nu fac dovada certă a laturii obiective şi subiective specifice infracţiunii. De altfel, poziţia martorului B.D. la instanţă a fost în sensul că nu îşi menţine declaraţiile date la urmărirea penală, iar relatările denunțătorului nu au fost confirmate de ceilalți martori audiaţi în cauză.

Pe de altă parte, declarațiile denunțătorului, dincolo de faptul că nu confirmă susținerile din faza de urmărire penală, sunt contradictorii cu privire la unele aspecte, respectiv la momentul efectuării plății produselor electronice achiziționate de inculpat Și fiul său din magazinul unde activase denunțătorul.

În acest context probator, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că, după administrarea, verificarea Și evaluarea probelor, nu s-a făcut dovada certă a existenței faptei Și vinovăției, astfel că acest dubiu va profita inculpatului, conform principiului in dubio pro reo.

4. Cu privire la greşita achitare a inculpatului D.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., având ca denunţător pe M.F., faptă constând în primirea unui procent din suma de 2 milioane de dolari SUA pentru a interveni în scopul ridicării sechestrului asigurator, prima instanţă a apreciat greşit că declaraţiile martorului denunţător nu se coroborează cu alte probe. În acest sens a susținut parchetul că există un material probator conturat din care rezultă vinovăţia inculpatului, respectiv declaraţiile martorilor, relaţiile de la Administraţia Prezidenţială, notele de redare a convorbirilor telefonice.

În ce priveȘte această infracțiune, sunt valabile considerentele mai sus expuse, dat fiind că pretinsa infracțiune de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului D.E. are legătură cu acelaȘi denunțător, M.F. Și cu aceleaȘi împrejurări de fapt reținute în actul de sesizare, respectiv că Și-ar fi traficat influența pentru ridicarea sechestrului asigurator asupra produsului petrolier, pentru care ar fi pretins suma de 60 miliarde ROL, bani pe care denunțătorul M.F. a fost de acord să-i remită, dar numai după rezolvarea problemei.

Materialul probator administrat a relevat că demersurile inculpatului D.E., urmare audiențelor acordate denunțătorului M.F., nu constituie o activitate infracțională, în sensul actului de conduită incriminat de textul de lege. Astfel, împrejurarea de fapt că, urmare memoriilor, plângerilor Și audiențelor denunțătorului, inculpatul D.E., în calitate de consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, a avut un rol activ în direcționarea Și soluționarea acestora de către organele competente nu conferă un caracter infracțional retroactiv acțiunilor sale, neputând face dovada că anterior elementul material al infracțiunii s-a realizat în modalitatea pretinderii, câtă vreme probele nu confirmă elementul obiectiv al infracțiunii.

Susținerea parchetului, că relațiile solicitate de inculpat de la organele judiciare nu aveau ca temei legal o atribuție a sa în acest sens Și că nu se pot interpreta decât ca un demers ocult al acestuia de a obține foloase necuvenite de la denunțătorul M.F., nu poate fi primită. Fapta incriminată de legiuitor prin infracțiunea de trafic de influență are în vedere atribuțiile de serviciu a funcționarului asupra căruia făptuitorul are sau lasă să se creadă că are influență, astfel că eventuala încălcare a atribuțiilor de serviciu de către inculpatul D.E. nu poate realiza conținutul obiectiv al infracțiunii, acțiunile sale ulterioare neputând confirma o presupusă consumare a infracțiunii anterior.

De altfel, niciunul dintre martorii audiați în cauză nu au confirmat susținerile denunțătorului, astfel că, în mod corect, prima instanță a dat eficiență regulii „in dubio pro reo”, concluzionând că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată prin probe certe, care să conducă la o unică concluzie, cu excluderea oricărei alte posibilități.

5. Un alt motiv de recurs al parchetului a constat în greşita achitare a inculpatului S.O. pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită (două fapte) prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunțători C.I. Și S.V.).

Analizând criticile parchetului, prin prisma probelor administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreȘti, Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că acestea nu sunt fondate.

Pentru existența infracțiunii de luare de mită este necesar ca, sub aspectul laturii subiective, acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material să fie săvârȘită cu vinovăție, Și anume cu intenție directă, adică făptuitorul cu voință să pretindă ori să primească bani sau alte foloase ori să accepte sau să nu refuze promisiunea de bani ori alte foloase, Știind că banii sau foloasele sunt necuvenite Și au drept scop îndeplinirea sau neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. De asemenea, legea condiționează existența infracțiunii de luare de mită de urmărirea unei anumite finalități prevăzute în textul art. 254 C. pen.

Drept urmare, în momentul pretinderii ori primirii sumei de bani sau alte foloase, făptuitorul are reprezentarea că aceȘti bani sau foloase necuvenite sunt o retribuție pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, aceȘtia reprezentând un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcționarului.

În contextul concret al cauzei, se susține de către parchet că diferența de bani dintre costul lucrărilor efectuate de denunțătorul C.I. (170 milioane ROL) Și cel achitat efectiv de către inculpatul S.O. (120 milioane ROL), la care se adaugă Și contravaloarea transportului muncitorilor pe ruta Breaza-CălineȘti (15 milioane ROL), au fost pretinse Și primite de inculpat în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a-l angaja pe fiul denunțătorului în structura S.R.I. pe care o conducea.

Raportând criteriile legale de incriminare mai sus-menționate la modul concret în care s-a formulat acuzația parchetului, Înalta Curte, completul de 5 judecători apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care la momentul omisiunii inculpatului S.O. de a achita integral costul lucrărilor (în contextul liberei negocieri a prețului) nu s-au purtat discuții cu privire la angajarea fiului denunțătorului C.I. în S.R.I. Aceste discuții au avut loc mult după începerea efectuării lucrărilor, iar împrejurarea că denunțătorul C.I. a încercat să îȘi rezolve anumite probleme personale, constând în angajarea fiului său, nu conferă o conotație penală interesului manifestat de inculpatul S.O. de a-l lămuri că nu în lipsa stagiului militar satisfăcut nu poate accede la o astfel de funcție.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului S.O. în raport cu denunţătorul S.V., Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că în mod corect nu a fost reţinută vinovăţia inculpatului S.O., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Prima instanță a reținut că, începând cu anul 1999 şi până în 2006, inculpatul S.O. a beneficiat de serviciile martorului denunţător S.V.

În actul de acuzare s-a reținut că, inculpatul S.O. i-a cerut denunţătorului S.V. să se ocupe, în lipsa sa, de supravegherea echipelor de muncitori, să asigure paza imobilului, să îngrijească curtea, pomii şi să-l ţină la curent cu orice problemă s-ar ivi toate acestea, urmând a fi considerate servicii gratuite. Valoarea serviciilor efectuate în folosul inculpatului S.O. au fost cuantificate la suma de 322.000.000 ROL.

Procurorul a susținut că martorul denunţător S.V. i-a cerut inculpatului S.O. ca, în schimbul serviciilor prestate gratuit, să-l încadreze la S.R.I. pe ginerele său T.A.L.

Inculpatul S.O. a acceptat această propunere, ginerele martorului denunţător S.V., fiind încadrat la S.R.I.

Urmare propriului examen asupra probelor Și actelor dosarului, instanța de control judiciar constată că, deȘi au avut un caracter constant Și îndelungat, natura serviciilor efectuate de denunțătorul S.V. nu era una de retribuție în scopul eventualei angajări în viitor a ginerelui martorului denunțător S.V. în cadrul S.R.I. AȘa cum rezultă din declarațiile denunțătorului, în vârstă de 75 de ani, în virtutea relației de vecinătate Și de natură personală cu inculpatul, dădea de mâncare la câinii acestuia şi supraveghea casa în timp ce inculpatul S.O. îl ajuta cu medicamente, cu alimente, cu folosinţa unui autoturism. Or, întinderea în timp a acestor servicii nu are caracterul unei retribuții pentru angajarea ginerelui denunțătorului, inculpatul neavând reprezentarea, pe plan subiectiv, că aceste servicii au drept scop îndeplinirea unui act în viitor.

6. În legătură cu motivul de recurs al parchetului, care a vizat greȘita achitare a inculpatului S.O. pentru infracţiunile de instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 29 alin. (1) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., respectiv instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că soluția primei instanțe este legală Și temeinică.

Art. 25 C. pen. defineȘte instigarea ca fiind fapta unei persoane, care, cu intenţie, determină prin orice mijloace o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

AȘadar, instigarea este fapta acelei persoane care, după ce ia hotărârea de a săvârȘi o infracțiune, desfăȘurând o anumită activitate materială, externă, transmite această hotărâre altei persoane, care, fiind determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trece apoi, în mod concret la realizarea ei.

Actele de instigare neurmate de executare presupun efectuarea activităţilor de instigare a căror caracteristică constă în aceea că, deşi au avut efectul de a determina pe cel instigat să săvârşească fapta prevăzută de legea penală, ulterior acesta s-a răzgândit şi nu a comis niciun act de executare sau executarea începută a rămas în stadiul unei tentative nepedepsibile.

S-a susținut de către parchet că vinovăția inculpatului ar rezulta din declarațiile denunțătorului C.I., care a confirmat că inculpatul i-a promis că va vorbi cu martorul T.O., care avea o societate de asigurări, pentru a o induce în eroare, în sensul întocmirii retroactive a unei polițe de asigurare Și a documentelor necesare despăgubirii în urma accidentului auto suferit de denunțător.

Analizând probele dosarului, se constată că au existat discuții între inculpatul S.O. cu martorul T.O., fiind confirmate de acesta din urmă în declarația dată în fața instanței, însă acestea nu au avut natura unor acte de determinare, în sensul actelor de instigare incriminate de legiuitor. Astfel, aȘa cum a reținut Și prima instanță, rezultă că la momentul discuției dintre martorul T.O. Și inculpatul S.O., denunţătorul C.I. discutase cu T.O. (corespondenţa din 30 iunie 2004 aflată în dosarul de urmărire penală).

În condițiile în care inculpatul nu avea cunoȘtință despre împrejurările concrete ale producerii accidentului, acestea fiind confirmate doar de declarația denunțătorului C.I., nu putea avea loc o determinare la săvârȘirea unei infracțiuni, motiv pentru care se constată că vinovăția inculpatului S.O. nu rezultă cert din probele dosarului, soluția de achitare fiind corectă.

În legătură cu motivul de recurs al parchetului, care a vizat greȘita achitare a inculpatului S.O. pentru săvârȘirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că soluția primei instanțe este legală Și temeinică.

Parchetul a susținut că soluția de achitare este greȘită, instanța comițând o gravă eroare de fapt, în ce priveȘte lipsa situației premisă, respectiv o altă infracțiune comisă anterior. S-a motivat în acest sens că era îndeplinită această condiție, întrucât în urma studierii materialului informativ „Distileria”, procurorul, din oficiu, s-a sesizat pentru comiterea unor infracțiuni de corupție de către făptuitorii A.M.B. Și D.M. Pe de altă parte, nu se poate reține nici că sesizarea ar fi echivalat cu o autoincriminare a inculpatului S.O., întrucât nu a fost autor, complice sau instigator la infracțiunile comise de făptuitorii A.M.B. Și D.M.

Analizând criticile parchetului, instanța de control judiciar constată că în cauză nu este întrunit conținutul juridic al infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prin lipsa situației premisă ce rezultă din interpretarea textului incriminator.

SăvârȘirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare presupune o situație preexistentă, constând în existența unei infracțiuni comise anterior, cu privire la care trebuia formulată sesizarea. Cu alte cuvinte, la momentul în care există o infracțiune, care trebuie adusă la cunoȘtința organelor judiciare, se naȘte obligația pentru orice funcționar de a o sesiza.

În cauză, este reală susținerea acuzării, că a existat o infracțiune, respectiv infracțiunile de corupție pentru care s-a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, însă la acel moment obligația inculpatului de sesizare a devenit caducă, stingându-se prin faptul că infracțiunea ajunsese deja la cunoȘtința organelor judiciare.

Critica apărării cu privire la această infracțiune, a constat în faptul că nu există nicio dovadă la dosar că inculpatul S.O. a avut competenţă privind sesizarea organelor de urmărire penală.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, pentru considerentele sus-arătate, referitoare la inexistența infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare în modalitatea de la alin. (1) al art. 263 C. pen. Și, în consecință, imposibilitatea reținerii infracțiunii în varianta agravată, nu se mai impune analiza acestei critici formulată de apărare.

Instanţa de control judiciar consideră cererea parchetului de a se constata că pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual a intervenit prescripţia răspunderii penale, având consecinţă încetarea procesului penal, ca fiind neîntemeiată, în raport cu soluţia de achitare, dispusă faţă de inculpatul S.O. pentru săvârşirea acestei infracţiuni, soluţie legală şi temeinică, în baza coroborării materialului probator administrat, ce prevalează, în raport cu aceea a încetării procesului penal. În sensul celor arătate, este şi decizia nr. 608 din 8 decembrie 2003 a Înaltei Curţi, completul de 9 judecători, potrivit căreia, „în cazul în care se constată că există mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, prioritare sunt cele dintâi”.

7. Cu privire la ultima critică, greşita individualizare a pedepselor sub aspectul modalităţilor de executare şi a cuantumului, cu referire specială la inculpaţii D.G. şi S.O., reprezentantul a solicitat aplicarea unor pedepse în cuantum sporit de 5 ani închisoare cu executare efectivă.

Reprezentantul Ministerului Public a criticat şi modalitatea de individualizare a pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare pentru inculpatul G.T.A., arătând că se impune schimbarea modalităţii de executare prin reţinerea art. 86¹ C. pen. în loc de art. 81 C. pen.

Referitor la critica de netemeinicie privind greşita individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului acestora stabilit şi a modalităţii de executare neprivative de libertate, în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că nu este fondată.

În mod corect, prima instanţă a avut în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cărora le-a acordat eficienţa cuvenită, printre care şi datelor care caracterizează persoana acestora, apreciind just că, în raport cu acestea, scopul pedepsei poate fi realizat prin executarea acesteia în cuantumul stabilit, fără privare de libertate.

În contextul concret al cauzei, prima instanţă, prin cuantumul pedepselor aplicate, orientat către minimul special prevăzut de lege, a ţinut cont de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat faptele de corupţie, în formă continuată.

Totodată, a fost avut în vedere profilul moral şi de personalitate pozitiv al inculpaţilor, Și anume lipsa antecedentelor penale, conduita acestora în societate, cariera profesională şi vârsta acestora.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptelor de corupție săvârşite de inculpații S.O. Și D.G., reflectat de modul în care inculpații au conceput şi realizat faptele în formă continuată Și de starea de pericol pentru relaţiile sociale ce protejează încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure funcţionarii publici, precum şi de datele ce caracterizează persoana acestora (fără antecedente penale, având un comportament corespunzător în societate, inculpatul S.O. având vârsta de 57 de ani, iar inculpatul D.G. de 51 de ani), rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere gravitatea faptelor, numărul mare de acte materiale, însă, raportat la data comiterii acestora, în perioada 1996-2004, Și la datele ce caracterizează persoana inculpaților, s-a apreciat în mod just că pedepsele rezultante aplicate, de câte 3 ani închisoare cu executare în condițiile art. 86¹ C. pen. răspund exigențelor impuse de art. 52 C. pen.

În raport cu criteriile legale sus-menționate, se constată că, Și pentru inculpatul G.A.T., cuantumul pedepsei aplicate, de 1 an închisoare fără executare în regim privativ de libertate, răspunde exigențelor de prevenție generală Și specială cerute de textul art. 52 C. pen.

Ca atare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupţie şi a finalităţii preventive a sancţiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedepsele aplicate de prima instanță (pentru inculpaţii S.O. şi D.G. o pedeapsă rezultantă de câte 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare pentru inculpatul G.A.T.) sunt just individualizate, asigurând respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Instanţa de recurs consideră că pedepsele aplicate inculpaţilor reflectă, în mod plural, evaluarea tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, urmând ca pedepsele rezultante, fără executare în regim de detenţie, să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale acesteia, dând posibilitatea îndreptării şi reinserţiei sociale pozitive viitoare a inculpaţilor.

II. Cu privire la excepţiile formulate de inculpaţii S.O., G.A.T. şi D.G.:

În susţinerea excepţiilor invocate s-a invocat încălcarea procedurii prevăzută de art. 264 C. proc. pen., în întocmirea rechizitoriului, întrucât procurorul care a verificat rechizitoriul nu era cel stabilit prin lege.

Din actele dosarului şi raportul C.S.M. rezultă că s-au dispus măsuri în cauză de către trei procurori, existând la dosar o situaţie nemaiîntâlnită, respectiv sesizarea instanţei cu propunerea de arestare preventivă a avut loc prin două acte separate, semnate de doi procurori diferiţi: de procurorul V.D., care se referea la mijloacele de probă, iar a doua de D.M.A., această procedură fiind necesară întrucât V.D. nu deţinea certificat O.R.N.I.S.S. în perioada de referinţă şi nu avea acces la informaţiile clasificate din volumul 10. Drept urmare, rechizitoriul trebuia verificat de procurorul general al României.

În ceea ce priveşte legalitatea actului de sesizare a instanţei, a precizat că excepţia se referă la faptul că toţi inculpaţii erau civili şi au fost cercetaţi de un procuror militar, deşi acesta nu putea efectua urmărirea penală într-o cauză cu civili, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară a parchetului cu referire la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, nu era competent material procurorul V.D. să efectueze urmărirea penală pentru generalul cu două stele S.O. şi amiralul D.E.

Pentru aceste motive, a solicitat casarea hotărârii atacate, cu trimitere la organul de urmărire penală pentru refacerea urmăririi penale în conformitate cu art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen., precum şi pentru modificarea altor legi „cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele ori instanţele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa parchetelor sau instanţelor civile, vor continua să fie urmărite şi judecate de parchetele sau instanţele militare”.

Prevederile mai sus-invocate se impun a fi examinate şi interpretate, pe de o parte, prin prisma dispoziţiilor cuprinse în Titlul I din Partea specială a C. proc. pen. care reglementează „Urmărirea penală” (art. 200-286 C. proc. pen.), iar pe de altă parte prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (1) C. proc. pen.

Sub primul aspect, Înalta Curte reţine că formularea utilizată de legiuitor în dispoziţiile tranzitorii „în cursul urmăririi penale” are în vedere acele cauze în care organele de urmărire penală efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în scopul stabilirii adevărului sub toate aspectele şi în mod complet cu privire la toate împrejurările în care s-au comis faptele. Din felul în care legea procesual penală fixează obiectul urmăririi penale, rezultă că acesta are un caracter complex, scopul său fiind bine determinat prin dispoziţiile cuprinse în Titlul I din Partea specială a C. proc. pen.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta este definit prin textul de lege anterior invocat, legea procesual penală a determinat regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.

Fiind sesizat, în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală are obligaţia de a efectua acte premergătoare şi de urmărire penală astfel încât, în situaţia în care nu se confirmă existenţa infracţiunii sau a infracţiunilor cu care organul de urmărire penală a fost sesizat, să se dispună neînceperea urmăririi penale.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că la data de 7 septembrie 2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 356/2006, cauza dedusă judecăţii se afla în curs de urmărire penală, fiind satisfăcute cerinţele şi exigenţele impuse prin dispoziţia tranzitorie.

O interpretare contrară ar contraveni scopului procesului penal şi, în acelaşi timp, s-ar aduce atingere specificului normelor procesuale penale care sunt de strictă interpretare.

Sub cel de-al doilea aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 45 C. proc. pen. „dispoziţiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 şi 44 se vor aplica în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale”.

Din punct de vedere al competenţei personale, rationae personae, se impune a fi reţinut că acesta este criteriul legal potrivit căruia organele judiciare soluţionează anumite cauze penale în raport cu anumite calităţi pe care le au făptuitorii. Trebuie însă evidenţiat faptul că această competenţă este determinată de calitatea pe care o are făptuitorul în momentul săvârşirii infracţiunii sau când are loc tragerea la răspundere penală.

Pe de altă parte competenţa materială, rationae materiae, este criteriul prin intermediul căruia se stabileşte care dintre organele judiciare de grade diferite pot instrumenta anumite categorii de cauze.

Sub acest aspect, calitatea de militar atrage competenţa organelor judiciare militare, în speţă D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, competenţa sa fiind determinată de gradul ierarhic al inculpatului militar şi anume, gradul de general al inculpatului S.O.

Relativ la actul de sesizare al instanţei, Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 alin. (3) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 60/2006, procurorul înaintează, de îndată, rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei procurorului şef secţie care, în termen de 20 de zile verifică legalitatea de temeinicia soluţiei adoptate. Dacă până la expirarea acestui termen rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta se înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei.

Îndeplinirea procedurii de verificare a rechizitoriul de către procurorul ierarhic superior trebuie respectată, deoarece sesizarea instanţei competente se face de procurorul care a efectuat verificarea.

Din analiza textului rezultă că sesizarea directă de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, atrage încălcarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, devenind incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, se constată că au fost respectate cerinţele prevăzute de art. 264 alin. (3) C. proc. pen., rechizitoriul fiind verificat de procurorul militar şef sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor adoptate, inclusiv sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 272¹ pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv soluţiilor de disjungere.

Drept urmare, actul de sesizare a întrunit cerinţele legale pentru sesizarea primei instanţe.

În ce priveȘte critica invocată de apărătorul inculpaților S.O. Și G.A.T., referitoare la încălcarea procedurii prevăzută de art. 264 C. proc. pen., întrucât procurorul care a verificat rechizitoriul nu era cel stabilit prin lege, precum Și faptul că s-au dispus măsuri în cauză de către trei procurori, existând la dosar o situaţie nemaiîntâlnită, respectiv sesizarea instanţei cu propunerea de arestare preventivă a avut loc prin două acte separate, semnate de doi procurori diferiţi: de procurorul V.D., care se referea la mijloacele de probă, iar a doua de D.M.A., această procedură fiind necesară întrucât V.D. nu deţinea certificat O.R.N.I.S.S. în perioada de referinţă şi nu avea acces la informaţiile clasificate din volumul 10. Pe cale de consecinţă, procurorul de caz nu avea posibilitatea legală să îşi fundamenteze acuzaţiile pe probele din volumul 10, astfel că nu procurorul B.G. trebuia să semneze conform dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen., ci procurorul general al României, în condiţiile în care au fost efectuate acte în cauză de către procurorul D.M.A.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu poate fi primită critica, pentru următoarele motive:

Fiind independent în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea pe baza a trei principii, menite să-i consfinţească rolul atribuit prin Legea nr. 304/2004, şi anume: principiul legalităţii, al imparţialităţii şi controlului ierarhic.

Principiul controlului ierarhic are la bază subordonarea ierarhică şi, ca urmare, dispoziţiile organelor superioare sunt obligatorii pentru subordonaţi. Astfel, procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare din atribuţiile procurorilor în subordine, să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora, când contravin legii, dispoziţiile sale fiind obligatorii.

Din economia textelor art. 200 şi 202 C. proc. pen., rezultă particularităţile activității de urmărire penală, al cărei obiect constă într-o activitate de strângere a probelor necesare cu privire la trei aspecte fundamentale: pentru a se stabili dacă a fost săvârşită sau nu o infracţiune; pentru a se identifica făptuitorii; pentru a se stabili dacă există condiţiile şi temeiurile necesare tra­gerii la răspundere penală.

Rolul şi scopul probelor descoperite şi strânse în cursul urmăririi penale este acela de a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.

Sarcinile ce rezultă din obiectul urmăririi penale, se realizează prin intermediul actelor procesuale Și actelor procedurale, prin care procurorul îȘi concretizează activitatea. În categoria actelor procesuale, care pot emana de la procuror, intră, atât actele de urmărire penală propriu-zise, cât Și alte măsuri, respectiv măsurile preventive Și alte acte procesuale (percheziţia domiciliară), care se impun a fi luate pe parcursul urmăririi penale, în privința acestora doar judecătorul având capacitatea de dispoziție.

În ce priveȘte cerința ca procurorul care efectuează actele de urmărire penală să fie titularul măsurilor preventive propuse judecătorului, nici dreptul intern Și nici dispozițiile C.E.D.O. nu stabilesc vreo incompatibilitate sau o imposibilitate a efectuării acestor acte procesuale de procurori distincți în cadrul aceleiaȘi cauze.

În acest sens, C.E.D.O. a consacrat, ca o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil Și principiul separării funcțiilor judiciare, respectiv a celei de urmărire penale de cea de instrucție Și, respectiv, de cea de judecată, în art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, însă această incompatibilitate de cumulare a funcțiilor judiciare nu se referă decât la magistratul judecător.

Se consideră că, pentru orice justiţiabil, garanţia independenţei şi imparţialităţii într-un proces penal, nu poate exista decât atunci când magistratul care a început şi efectuat urmărirea penală împotriva sa, nu poate să dispună arestarea sa şi nici să îl judece. Drept urmare, se are în vedere un criteriu funcţional, respectiv exercitarea celor două funcții de către un judecător, care anterior a intervenit „cu ocazia exercitării funcţiilor de magistrat al Ministerului Public”. (cauza Huber contra Elveției, cauza Piersack contra Belgiei, cauza Hauschildt contra Danemarcei, cauza Padovani contra Italiei, cauza Nortier contra Olandei).

Raportând dispozițiile legale sus-menționate la criteriile obiective stabilite de jurispudența C.E.D.O. pentru asigurarea unui proces echitabil, instanța de control judiciar reține că, în lipsa unor prevederi exprese, magistratul procuror care efectuează urmărirea penală într-o cauză nu trebuie să fie acelaȘi cu cel care propune luarea unor măsuri pentru care singura autoritate competentă să dispună este judecătorul. Această concluzie este impusă Și de interpretarea dispozițiilor legale care stabilesc atribuțiile procurorului Și posibilitatea substituirii acestuia în efectuarea lor cu procurorul ierarhic superior.

În legătură cu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de parchet, invocată de inculpaţii S.O. şi G.A.T., apărarea a invocat cauza Bucur şi Toma contra României, susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 6 şi 13 din Convenţie, respectiv, în cursul judecăţii nu au avut parte de un proces echitabil, fiindu-le respinse toate probele în apărare, inclusiv audierea martorilor care ar fi adus elemente de noutate pentru a contrabalansa probele acuzării.

S-a argumentat că, în cauză, parchetul a solicitat ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, însă fiind condamnat ipotetic în calea de atac a recursului, inculpatul nu mai are posibilitatea vreunei căi de atac.

A arătat că recursul este inadmisibil şi din perspectiva art. 13 din Convenţie şi a art. 2 Protocol 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât se cere reformarea hotărârii în defavoarea inculpatului, iar cele două norme ale dreptului internaţional înfrâng normele interne în conformitate cu art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, care obligă instanţele, după încheierea Tratatului de la Mastricht să judece dând prevalenţă dreptului internaţional.

Examinând excepția invocată de apărare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră cu titlu de principiu, mai multe drepturi ale unei persoane acuzate în materie penală, printre acestea numărându-se dreptul la un proces echitabil, dreptul la un proces în care să existe o egalitate de arme între acuzare Și apărare Și dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe independente Și imparțiale.

Conţinutul principiului la un proces echitabil exprimă, în materie procesual penală, dreptul oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil, cu respectarea strictă a drepturilor şi garanţiilor procesuale, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială competentă potrivit legii, care, pe baza probelor obţinute şi administrate în condiţiile legii, evaluate şi interpretate corect, va trebui să pronunţe o soluţie temeinică şi legală, care să reprezinte unicul rezultat impus de aceste probe.

În conformitate cu prevederile art. 2 Protocol 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.

AȘa cum rezultă din jurisprudența C.E.D.O., principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfăȘurării procedurilor în fața instanțelor de judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă. Acest principiu constituie o garanție a desfăȘurării corecte a procesului judiciar prin care se vizează realizarea unui just echilibru între părți, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a-Și susține punctul de vedere de o aȘa manieră încât să nu fie puse într-o situație de net dezavantaj una față de alta.

În ce priveȘte egalitatea de arme între acuzare Și apărare, aceasta nu presupune posibilitatea de a se exercita funcțiile de apărare Și acuzare în procesul penal într-o manieră identică, ci de a se menține un just echilibru între cele două funcții opuse. Sub acest aspect, se constată că prima instanță a respins motivat cererile de probatorii, care nu îndeplineau cerințele de pertinență, concludență Și utilitate în soluționarea cauzei.

În legătură cu inadmisibilitatea recursului parchetului, motivat de faptul că se cere reformarea hotărârii în defavoarea inculpatului, care nu mai are posibilitatea vreunei căi de atac, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în realitate, critica priveȘte modul de reglementare legală a căilor de atac ordinare, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Este adevărat că în conținutul Convenției a fost consacrată prevalența normelor europene în raport cu cele interne, însă, în aceeaȘi măsură, se prevede, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, dreptul oricărei persoane acuzate la un recurs efectiv. Nicio dispoziție nu impune condiția unui dublu control judiciar, ci doar a respectării unei duble jurisdicții, una dintre acestea trebuind să fie o jurisdicţie superioară.

Or, în cauză, aceste garanții procesuale au fost respectate Și asigurate în cursul judecății la prima instanță.

Constatând că niciuna dintre dispozițiile C.E.D.O. nu a fost încălcată în cursul soluționării prezentei cauze, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge excepțiile invocate, ca nefondate.

III. Cu privire la motivele de recurs formulate de recurenţii inculpaţi:

1. În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul S.O. Și de inculpatul G.A.T., prin care au invocat greȘita condamnare pentru infracţiunea de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. săvârşite de inculpatul S.O., respectiv infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, faptă comisă de inculpatul G.A.T., Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este dovedită vinovăţia celor doi inculpaţi.

Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societăţii, care foloseşte, cu rea-credinţă, bunurile sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Din economia textului de lege rezultă că răspunderea penală este condiţionată de existenţa relei-credinţe în utilizarea bunurilor sau creditelor societăţii.

Chiar şi în situaţia în care asociatul unic este şi administratorul societăţii şi există premisele unei confuziuni a patrimoniilor, deturnarea bunurilor şi creditelor afectează finalitatea constituirii societăţii ca entitate juridică de natură comercială, acela al obţinerii de profit.

Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc faptul că inculpatul G.A.T. a folosit cu rea-credinţă un bun al societăţii la bancă, într-un scop contrar intereselor acesteia.

Prima instanță a reținut că, din probele administrate a rezultat, că în perioada 2001-2005 între SC M. SRL şi mai multe unităţi din structura S.R.I. s-au derulat relaţii comerciale în cadrul cărora SC M. SRL Bucureşti a livrat mai multe autoturisme.

Pe fondul acestor relaţii, în cursul anului 2003, inculpatul S.O. i-a cerut inculpatului G.A.T., care era asociat şi administrator la SC M. SRL, a i se pune la dispoziţie, pentru folosinţă, un autoturism nou marca G.V., solicitare ce a fost acceptată de inculpatul G.A.T. care a făcut demersurile necesare pentru achiziţionarea, de la producător, prin SC M. SRL Leasing Bucureşti, a unui astfel de autoturism.

Analizând materialul probatoriu, Înalta Curte reține că în cauză este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii Și de complicitate la această infracțiune.

În ce priveȘte latura obiectivă a infracțiunii, aȘa cum rezultă din probele testimoniale administrate în cursul cercetării judecătoreşti, la începutul anului 2003 inculpatul G.A.T. a formulat o comandă specială la producătorul din Germania, cuprinzând opțiunile pentru autoturismul solicitat de inculpatul S.O., aspect confirmat de martorii I.M. şi B.A.

Reaua-credință a inculpatului G.A.T. în folosirea bunului societății rezultă din modul în care a realizat ulterior predarea autoturismului, din caracterul ocult al înțelegerii dintre inculpatul S.O. Și inculpatul G.A.T., concretizat în omisiunea întocmirii unui document care să ateste predarea Și folosința de către inculpatul S.O.

Astfel, aȘa cum rezultă din probele dosarului, la momentul în care autoturismul a fost livrat în ţară, acesta a fost preluat din partea SC M. SRL Bucureşti de către martorul B.A., după ce în prealabil inculpatul G.A.T. i-a adus la cunoştinţă că se va prezenta un domn „S.O.” căruia martorul urma să-i predea autoturismul împreună cu talonul şi cheile, fără vreun document de predare-primire.

În perioada 2003-august 2006, autoturismul s-a aflat în folosința inculpatului S.O., cu ştiinţa inculpatului G.A.T., acest aspect nefiind cunoscut de celelalte persoane din cadrul SC M. SRL Bucureşti, decât la momentul începerii cercetărilor penale, aspect relevat de martorii N.V.M., A.P., P.S.

La momentul desfăȘurării cercetărilor de către D.N.A., martorul P.S. a luat legătura cu inculpatul S.O., aflat în Staţiunea O., judeţul Constanţa, cei doi stabilind să i se trimită inculpatului S.O. prin fax, un proces-verbal de predare-primire, retroactiv, care să poarte data de 3 aprilie 2006, pe care inculpatul să-l semneze, după care să-l trimită la SC M. SRL Bucureşti, pentru a fi semnat de un reprezentant al SC M. SRL şi predat organelor de anchetă.

Inculpatul S.O. a semnat acest proces-verbal, fiind primit şi retransmis de la sediul SC F. LTD Australia, Filiala Neptun, în prezenţa martorului D.C.B. Potrivit declaraţiei acestei martore, inculpatul S.O. s-a prezentat la sediul societăţii, împreună cu soţia sa, când a primit şi retransmis faxul, originalul rămânând la inculpat. Procesul-verbal astfel întocmit atesta faptul că autoturismul a fost dat inculpatului în sistem drive-test.

După ce s-a primit faxul, martorul P.S. i-a cerut martorului N.V.M. să copieze modelul din calculator, faxul nu era suficient de lizibil, să-l semneze şi el, iar apoi, prin fotocopiere, să refacă procesul-verbal de predare-primire. Martorul a acceptat să semneze acest document deşi, în realitate nu predase autoturismul în cauză, trecându-l pe martorul A.M.A., actual administrator, ca predator, deşi acesta nu ştia nimic despre autoturismul respectiv.

Toate actele cuprinse în procesul-verbal au fost comunicate de inculpatul G.A.T., martorul neavând cunoştinţă că datele inserate nu corespund realităţii.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că din coroborarea probelor administrate rezultă ca cert dovedită împrejurarea că, de la momentul predării autoturismului de către SC M. SRL, în cursul anului 2003 Și până în anul 2006, autoturismul G.V., proprietatea societății, a fost folosit de inculpatul S.O., fără niciun titlu, aspect confirmat şi de preocuparea acestora, după declanşarea cercetărilor, de a conferi o formă legală înțelegerii bilaterale, prin întocmirea procesului-verbal retroactiv cuprinzând date nereale, scopul falsificării fiind acela de a denatura realitatea şi de a crea aparenţa încheierii înscrisului în aprilie 2003, în condiţiile în care, în realitate, acesta a fost întocmit în august 2006. De altfel, nici intenția de cumpărare a autoturismului nu rezultă din atitudinea inculpatului S.O., care, după folosirea autoturismului timp de aproape 3 ani, a înțeles să îl achiziționeze abia după declanȘarea cercetărilor, la data de 18 septembrie 2006.

În ce priveȘte apărarea inculpatului G.A.T., care a încercat să acrediteze ideea că autoturismul reprezenta obiectul unei acțiuni de promovare, firească Și indispensabilă desfăȘurării activității societății, se constată că nu poate fi primită. Este adevărat că promovarea automobilelor implică o strategie de publicitate Și promovare constantă, însă aceasta presupune în toate cazurile întocmirea unor documente care să ateste în baza de date a societății existența sau desfăȘurarea unui contract de promovare a produsului.

Apărările inculpatului S.O., care a negat implicarea sa în întocmirea acestui proces-verbal, solicitând, în cursul cercetării judecătoreşti, efectuarea unei expertize grafologice, au fost infirmate de declarațiile martorului P.S. care se coroborează cu cele ale martorilor D.C.B., N.V.M., A.M.A. În ce priveȘte efectuarea expertizei solicitate de inculpat, aceasta a fost imposibil de efectuat în lipsa originalului procesului-verbal, care a rămas în posesia inculpatului S.O.

Cât priveȘte susținerile inculpatului G.A.T., în sensul că potrivit expertizei efectuate, a rezultat că nu s-a încălcat nicio normă şi nu s-a cauzat niciun prejudiciu, se constată că existența infracțiunii nu este condiționată de legiuitor de producerea unui prejudiciu, fiind suficient pentru consumarea infracțiunii, sub aspectul urmării imediate, a creării unei stări de pericol pentru bunul mers al activității societății. Acestei stări de pericol, i se poate alătura uneori, Și un prejudiciu, care în cauză a fost corect stabilit, ca fiind reprezentat de contravaloarea folosinţei autoturismului de către inculpatul S.O. în perioada 2003-2006, de 52.575,28 RON (diferenţa dintre valoarea de înregistrare şi suma cu care autoturismul a fost cumpărat de inculpat în septembrie 2006). Sub acest aspect s-a avut în vedere, pe de-o parte, raportul de expertiză contabilă efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, iar pe de altă parte, declaraţia expertului C.P.M. din care a rezultat că autoturismul a fost înregistrat în contabilitatea SC M. SRL cu o valoare de 63.879,29 RON şi a fost vândut inculpatului S.O. cu suma de 11.201.48 RON.

Raportat la elementele mai sus-expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, urmează a respinge critica inculpaților G.A.T. Și S.O., fiind dovedite elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor societății Și, respectiv, complicitate la aceasta.

2. Cât priveşte susţinerea inculpaților S.O. Și G.A.T., în sensul că ar fi fost necesară o plângere prealabilă a părţii vătămate pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 31/1992, se constată că nu este întemeiată.

Infracţiunile reglementate în Legea nr. 31/1992 nu fac parte din categoria celor pentru care acţiunea penală se exercită la plângerea prealabilă şi nicio reglementare penală nu specifică acest lucru.

Din interpretarea dispozițiilor legii Și a modului de sistematizare a acestora, se constată că textul art. 108 alin. (1) din forma iniţială a legii, care a devenit art. 150 alin. (1), apoi art. 155 alin. (1) după republicarea Legii nr. 31/1990, este amplasat în Titlul III, Capitolul IV, Secţiunea a IlI-a, in­titulată „Despre administrarea societăţii pe acţiuni”. În secţiunea respectivă se face referire numai la atribuţiile şi răspunderea administrato­rilor ori a altor persoane, specifice societăţii cu această formă de organizare juridică. În secţiunile referitoare la societăţile cu alte forme de organizare juridică se fac referiri similare cu privire la stabilirea răspunderii, dar în toate aceste situaţii sunt vizate numai formele răspunderii civile. Nu există nicio reglementare similară în Titlul VIII, intitulat „Infracţiuni”, în care sunt enumerate faptele cu caracter penal.

Este adevărat că termenii generali în care este redactat art. 155 alin. (1) din lege stabilesc că acţiunea în răspundere contra administratorului aparţine adunării gene­rale, însă dispoziţia menţionată nu poate avea în vedere acţiunea penală, care se exercită din oficiu, şi aceasta din considerente de raţiune şi text. Astfel, procesul penal are la bază printre alte principii şi principiul oficialităţii, înscris în art. 2 C. proc. pen. În acest sens, alin. (2) al acestui text de lege prevede că actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. Cu alte cuvinte, acţiunea penală va putea fi exercitată întotdeauna de Ministerul Public, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede că ea se pune în mişcare la plângere prealabilă. Or, infracţiunile reglementate în Legea nr. 31/1990 nu fac parte din categoria celor pentru care acţiunea penală se porneşte la plângerea prealabilă a adunării generale, ci se cercetează din oficiu. Prin urmare, prima instanţă a apreciat corect că nu era necesară plângerea prealabilă.

3. În ce priveȘte motivul de recurs formulat de inculpatul S.O., prin care acesta a solicitat achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, denunţător O.L.:

Apărarea a susţinut că materialul probator nu confirmă construcţia procurorului, în sensul că nu a existat niciun raport de subordonare între denunţător şi inculpat, care în perioada respectivă nu a fost avansat niciodată, iar în legătură cu locuinţa de serviciu, inculpatul S.O. nu a avut niciun fel de competenţe şi implicare. Relevantă, în acest sens, este declaraţia dată în faţa instanţei de C.P.A., care nu recunoaşte că a fost ascultat la urmărirea penală şi nu îşi recunoaşte semnătura.

Din probele administrate, în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, prima instanță a reținut că, în perioada 1998-1999, inculpatul S.O. avea gradul militar de colonel şi îndeplinea funcţia de şef al Diviziei „A”, Apărarea Ordinii Constituţionale. În aceeaşi perioadă inculpatul D.G. îndeplinea funcţia de şef sector „A” în cadrul S.I.J. Prahova şi, din punct de vedere profesional, inculpatul colonel D.G. era subordonat, la nivelul central, inculpatului S.O.

În urma examenului propriu efectuat de instanța de control judiciar, se constată că prima instanță a reținut în mod corect fapta Și vinovăția inculpatului S.O., din ansamblul probator rezultând că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită sub forma pretinderii şi primirii de foloase de la denunţătorii D.G., S.I. şi O.L.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, în perioada mai-iunie 2004, inculpatul S.O. a pretins Și primit foloase de la denunțătorul S.I., constând în asigurarea lucrărilor de construcții la cele două imobile aparținând inculpatului, în scopul efectuării unor acte circumscrise protecției profesionale a denunțătorului.

Această protecţie a fost sugerată de inculpatul S.O., anterior demarării lucrărilor, martorul denunţător fiind contactat în prealabil de inculpatul D.G. care, la rândul său, s-a implicat în efectuarea altor lucrări în beneficiul inculpatului S.O.

În acelaşi mod s-a desfăȘurat activitatea infracţională a inculpatului S.O. şi în raport cu martorul denunţător O.L. care, la cererea inculpatului, a făcut demersuri pentru aducerea unei echipe de muncitori din judeţul Teleorman care să execute lucrări de construcţie la imobilul inculpatului S.O. din localitatea Călineşti, în schimbul aprobării transferului denunțătorului la unitatea centrală a S.R.I., respectiv „Divizia A” condusă de inculpatul S.O.

Sub aspectul conținutului juridic Și constitutiv al infracțiunii, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea sunt realizate în concret, prin pretinderea Și primirea foloaselor de către inculpatul S.O., în schimbul îndeplinirii unor acte ce intrau în sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.

În legătură cu situația premisă cerută de textul incriminator, aceasta este realizată în cauză, întrucât actul intra în sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.

În ce priveȘte elementul material, constând în acțiunea de pretindere Și primire a foloaselor, sub forma identificării unei echipe de muncitori care să efectueze lucrări de renovare la imobilele inculpatului S.O., aceasta rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor denunțători S.I., O.L. cu cele ale martorilor C.P.A.

Condiția ca actul efectuat de inculpatul S.O., pentru a cărui îndeplinire, a pretins Și primit foloase, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu este îndeplinită, fiind determinat prin redobândirea Și deținerea funcției de către denunțătorul S.I. de Șef al Serviciului Teritorial Câmpina, de obținerea transferului denunțătorului O.L. la unitatea centrală a S.R.I. Și, respectiv, toate aceste activități intrau în sfera de atribuții a inculpatului S.O., care îi avea în subordinea sa pe inculpatul D.G. şi martorii denunţători S.I. Și O.L.

Drept urmare, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în sarcina inculpatului S.O., respectiv dare de mită în sarcina inculpatului D.G., în modalitatea pretinderii şi primirii de foloase de la denunţătorii S.I., O.L. şi inculpatul D.G., în schimbul protecţiei profesionale a acestora, protecţie pe care a efectuat-o în virtutea atribuţiilor sale de serviciu.

4. În ceea ce priveşte infracţiunea de transmitere de informaţii cu caracter secret şi confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal prevăzută de art. 19 din Legea nr. 51/1991, inculpatul S.O. a solicitat achitarea, motivând că nu există la dosar dovezi care să confirme existenţa acestei infracţiuni.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, examinând actele şi probele dosarului, apreciază că probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului S.O., în săvârşirea infracţiunii de transmitere de informaţii cu caracter secret şi confidenţial, prin orice mijloace, în modalitatea alternativă a transmiterii de informaţii cu caracter secret ori confidenţial din cazul „Distileria” către deputatul S.I.C., în condiţii nelegale, prin fapta sa producându-se o stare de pericol pentru siguranţa naţională de natură să pericliteze ordinea de drept.

Din coroborarea declaraţiilor martorului R.A., unul dintre ofiţerii operativi ai cazului „Distileria”, cu cele ale martorului T.A., martorului S.O.M. care, la rândul său, a făcut parte din echipa operativă, precum şi cu declaraţiile martorului S.I.B. şi declaraţia martorului T.A.R., dată în faza de urmărire penală, acesta neputând fi audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât a decedat, a rezultat că, în perioada 2001-2003, pe rolul S.I.J. Prahova, se desfăşura o acţiune informativă ce purta criptonimul „Distileria”, inculpatul S.O. coordonând personal desfăşurarea şi evoluţia acestui caz informativ. În acest sens, inculpatul S.O. a solicitat întreaga documentaţie de la S.I.J. Prahova după care a restituit materialul, acesta fiind una dintre cele două persoane abilitate să aibă acces la informaţiile din cazul „Distileria”, alături de comandantul S.I.J. Prahova S.I.B. şi directorul S.R.I. R.T.

Din acţiunea informativă au rezultat date privind tranzacţii ilegale cu produse petroliere, fiind implicate persoane care deţineau funcţii înalte în stat, referindu-se la premierul din acea perioadă dar şi la deputatul S.I.C. Din probele testimoniale a rezultat că inculpatul S.O. „s-a ocupat personal de luarea unor măsuri de informare în caz şi că a fost de curând la o partidă de pescuit cu un om politic din judeţul Dâmboviţa căruia i-a atras atenţia să nu mai vorbească cu persoanele din cazul „Distileria”, întrucât aceştia sunt interceptaţi”. A mai rezultat că inculpatul S.O. a prezentat premierului, contrar legii, conţinutul convorbirilor telefonice obţinute în urma emiterii mandatelor de interceptare. După ce martorii au aflat că sunt interceptaţi şi-au schimbat numerele de telefon, ascunzând acte incriminatoare.

Implicarea inculpatului S.O. a rezultat şi din împrejurarea relevată de martorul T.A. care, deşi a solicitat continuarea investigaţiilor, a primit „ordin” de la Bucureşti pentru închiderea cazului, acesta fiind dat de către inculpat.

La scurt timp s-a constatat că toate persoanele care au lucrat la acest caz au fost înlăturate din sistem.

În raport cu probele administrate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că materialul probator administrat în cauză confirmă fapta inculpatului S.O., care a transmis informaţii din cazul „Distileria” către deputatul S.I.C., în condiţii nelegale, prin fapta sa producându-se o stare de pericol pentru siguranţa naţională de natură să pericliteze ordinea de drept.

5. În ce priveşte critica formulată de inculpatul S.O., subscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., respectiv instanţa nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este neîntemeiată.

Inculpatul S.O., prin apărătorul ales, a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la probele înaintate de D.N.A., instanţei de recurs la 31 ianuarie 2013, probe care au fost administrate la urmărirea penală, însă instanţa de fond nu le-a avut ca parte componentă a dosarului, astfel că trebuie să rejudece cauza, având în vedere şi aceste probe, cu respectarea dreptului la apărare, la un proces echitabil şi al egalităţii armelor.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, urmare demersurilor proprii, au fost înaintate de către D.N.A., la 31 ianuarie 2013, o mapă ridicată cu ocazia percheziţiei imobilului inculpatului, conţinând probe care au fost strânse la urmărirea penală, reprezentând dovada existenţei materialelor de construcţii cumpărate de către inculpatul S.O., a valorii acestora, a unor devize de lucrări convenite şi executate cu echipele de muncitori, facturi, chitanţe.

Analizând critica subsumată de apărare temeiului de casare sus-menţionat, se constată că acesta nu este incident în cauză.

Potrivit art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, printre altele, în situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate.

Raportând textul legal la conţinutul criticii apărării, se constată că acest temei de casare are în vedere omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la probe care au fost administrate, în cursul cercetării judecătoreşti, adică probele strânse în faza de urmărire penală conform exigenţelor art. 200 C. proc. pen. şi care urmează să fie trecute prin filtrul cercetării judecătoreşti, în cadrul operaţiunii de administrare a probelor în mod public, nemijlocit şi contradictoriu.

Acest caz de casare implică o omisiune esențială, constând în nepronunțarea cu privire la probe sau cereri de natură a garanta drepturile Și să influențeze soluția procesului. În primul rând, trebuie să existe o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor probe administrate, ceea ce implică examinarea situației de fapt, spre a se constata dacă au fost administrate probe pe care instanța nu le-a luat în considerare, iar, apoi, dacă aceste probe, în contextul ansamblului probator, erau de natură să schimbe soluția procesului. Interpretând textul de lege, se cere ca în cursul procesului penal să se fi administrat probe, prin procedeele legale Și mijloacele prevăzute de lege Și ca aceste probe să fi fost de natură să influențeze soluția procesului, în sensul schimbării soluției din condamnare în achitare sau invers ori modificării soluției de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică a faptei, fie cu pedeapsa aplicată. De asemenea, pentru a opera acest caz de casare, apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menţionare, fără o evaluare, a dus la o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză şi interpretare.

În cauză, instanţa de recurs, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile primei instanţe cu privire la probele menţionate, constată că aceasta nu poate fi reţinută, nefiind incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

În contextul concret al cauzei, probele nu au fost administrate de către prima instanță, iar cererile cu privire la acestea au fost încuviințate de instanță, care a efectuat demersurile necesare, astfel că nu a existat o omisiune din partea acesteia Și, pe cale de consecință, nicio vătămare pentru părți.

Dincolo de faptul că nu poate fi încadrată în cazul de casare menţionat, critica nu este fondată şi nu are relevanţă, întrucât în situaţia de fapt stabilită de prima instanţă nu s-au reţinut în conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul elemente privitoare la neplata de către acesta a contravalorii diverselor materiale de construcţii, ci executarea unor lucrări de construcţii la un preţ inferior, în schimbul protecţiei pe linie profesională.

6. În legătură cu motivele de recurs, invocate de inculpatul D.G., acesta a susținut că se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17², 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârii şi, pe fond, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. şi ridicarea sechestrului.

Sub aspectul criticilor formulate referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, acestea au fost analizate anterior, odată cu motivul de recurs al parchetului, întemeiat pe acelaşi temei de casare.

În ceea ce priveşte încercarea de a determina mărturia mincinoasă a denunţătoarei A.A. a arătat că nu este întrunit elementul material, neexistând o reală acţiune de corupere în vederea determinării mărturiei mincinoase.

Analizând probele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea declarațiilor denunțătoarei A.A. cu procesul-verbal de redare a interceptării ambientale, a convorbirilor telefonice din datele de 13 martie 2006, 14 martie Și 15 martie 2006, precum Și cu declarațiile martorului D.V.

Este adevărat că acțiunile inculpatului D.G. nu au natura unor acțiuni de constrângere prin violență fizică sau amenințare, însă conținutul obiectiv al infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă este realizat în concret de conduita susținută a inculpatului, care a contactat-o pe aceasta de cinci ori în decurs de o săptămână, precum Și de remiterea către aceasta a sumei de 15 milioane ROL prin intermediul martorului D.V., după ce, în prealabil, denunțătoarea i s-a plâns că are o situație financiară dificilă. Din această conduită a inculpatului D.G., în contextul în care denota o preocupare vădită cu privire la obiectul anchetei procurorului, rezultă că a prevăzut că prin acțiunea sa s-ar putea pune în pericol înfăptuirea justiției Și a urmărit acest rezultat, astfel că este întregit conținutul constitutiv al infracțiunii.

IV. Cu privire la recursul declarat de SC M. SRL Leasing, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este nefondat.

La data de 23 ianuarie 2013, SC M. SRL Leasing a depus la dosar, prin registratura generală, motive de recurs, precum şi înscrisuri doveditoare ale calităţii de proprietară a autoturismului marca G.V. până la data de 1 aprilie 2005, în raport cu care s-a stabilit un prejudiciu doar în dauna SC M. SRL.

Ca temei de casare au fost invocate dispozițiile art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen., susținându-se că, deȘi avea calitatea de proprietară a autoturismului marca G.V., nu a fost citată niciodată în cursul procesului penal.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2013, instanța a constatat că SC M. SRL Leasing are calitate de parte civilă, în raport cu pretenţiile solicitate formal, urmând ca realitatea acestora să fie analizată odată cu fondul cauzei.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prin săvârȘirea infracțiunii de folosire cu rea credință a bunurilor societății de către inculpații S.O. Și G.A.T. nu s-a produs nicio vătămare în dauna SC M. SRL Leasing.

Astfel, în baza contractului de leasing conform căruia SC M. SRL Leasing deținea proprietatea autoturismului G.V., această societate a acționat ca un locator-finanțator, încasând pe perioada desfăȘurării contractului de leasing, contravaloarea bunului finanțat Și cheltuielile financiare accesorii. Drept urmare, la momentul finalizării contractului de leasing, această societate Și-a pierdut calitatea de proprietar, îndestulându-Și suma cu care a finanțat obiectul contractului de leasing, respectiv autoturismul G.V.

În consecință, folosirea cu rea-credință a acestui autoturism nu putea produce vreun prejudiciu în dauna acestei societăți de leasing, care a îndeplinit efectiv un rol de finanțator, astfel că în lipsa unei vătămări, nu se justifică atribuirea calității de parte civilă în cadrul procesului penal.

De altfel, inculpatul G.A.T. avea calitatea de acţionar Și al SC M. SRL Leasing, context în care nu se poate afirma că nu a avut cunoştinţă de proces.

V. În ce priveȘte recursul declarat de D.S.M.:

Recurenta a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit pe proprietatea sa, în baza art. 168 alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în mod corect s-a apreciat că ridicarea imobilului s-a realizat prin săvârşirea traficului de influenţă de către inculpatul D.G., care a recunoscut de altfel că a plătit o parte din cheltuieli, astfel că nu se justifică ridicarea acestuia, în raport cu necesitatea acoperirii sumelor confiscate.

Constatând că nu sunt alte temeiuri care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, completul de 5 judecători va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, D.N.A., de recurenţii intimaţi inculpați S.O., D.G. şi G.A.T., de recurenta D.S.M., de recurenta parte vătămată SC M. SRL şi de recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing împotriva sentinței penale nr. 177 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4500/1/2007.

Va obliga recurenta parte vătămată SC M. SRL şi recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurenții intimaţi inculpați la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleȘi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție, D.N.A., de recurenţii intimaţi inculpați S.O., D.G. şi G.A.T., de recurenta D.S.M., de recurenta parte vătămată SC M. SRL şi de recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing împotriva sentinței penale nr. 177 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4500/1/2007.

Obligă recurenta parte vătămată SC M. SRL şi recurenta parte civilă SC M. SRL Leasing la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții intimaţi inculpați la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleȘi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.E., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 253/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 12/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 176/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 177/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 2/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 253/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 3/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 4/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI