ICCJ. Decizia nr. 146/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 146/2014
Dosar nr. 3111/1/2014
Şedinţa completului de filtru de la 24 noiembrie 2014
Asupra admisibilităţii recursului de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 1 septembrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, recursul declarat de M.M. împotriva încheierii din 25 iunie 2014, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 2/P/2014, prin care a fost respinsă cererea de suspendare facultativă a judecăţii, în temeiul art. 414 alin. (1), raportat la art. 413 alin. (2) din C. proc. civ.
Examinându-se actele dosarului, s-a constatat, sub un prim aspect, că acesta conţine doar motivele de recurs, fără a se regăsi cererea de declarare a căii de atac şi nici rezoluţia de înregistrare a acesteia.
În atare situaţie, s-a reţinut că recursul nu cuprinde numele, prenumele şi domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, menţiune prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) lit. a), coroborat cu alin. (3) teza l din C. proc. civ. şi nici denumirea şi sediul intimatului, conform art. 486 alin. (1) lit. b) din codul menţionat.
Sub acest aspect, este de precizat faptul că, prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosar ulterior, recurentul a complinit cerinţa menţionării numelui, prenumelui şi domiciliului său.
S-a mai constatat că recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) lit. c) lit. d) şi lit. e) din C. proc. civ. şi a fost depus în numărul de exemplare stabilit în conformitate cu prevederile art. 195, cu referire la art. 149 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. XIV alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Astfel cum s-a dispus prin rezoluţia din data de 1 septembrie 2014, motivele de recurs au fost comunicate intimatei Inspecţia Judiciară. La data de 25 septembrie 2014, Inspecţia Judiciară a ataşat la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu referire la aspectele expuse la fond, care ar susţine, în opinia sa, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate.
Ulterior, la 7 octombrie 2014, intimata a depus un memoriu prin care, în temeiul art. 414, art. 457 şi art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. şi în raport cu dezlegarea dată cererii de suspendare în cauză, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recurentul a ataşat la dosar răspuns la întâmpinare şi un set de înscrisuri, în copie, la data de 9 octombrie 2014, reiterând, în esenţă, criticile şi argumentele de nelegalitate şi netemeinicie cu privire la încheierea atacată, expuse în recurs.
În raport cu dispoziţiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., s-a constatat că prezentul recurs a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv la instanţa disciplinară, în speţă, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Completul de filtru, la data de 27 octombrie 2014, a luat act de conţinutul raportului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin care s-a apreciat că recursul nu este admisibil şi a dispus comunicarea acestuia către părţile în litigiu, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a fost comunicat recurentului M.M., care a depus la dosar punct de vedere asupra acestuia la data de 12 noiembrie 2014, precum şi intimatei Inspecţia Judiciară care, până astăzi, data de mai sus, nu a depus la dosar un punct de vedere la raport.
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.
Prin încheierea din 25 iunie 2014, atacată în speţă, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în temeiul art. 414 alin. (1), raportat la art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., a respins cererea de suspendare facultativă a judecăţii, formulată de procurorul pârât M.M., până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 299/P/2014, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat expres de dispoziţiile art. 7, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţia României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca şi procedura de judecată sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea căilor de atac trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În ceea ce priveşte cererile de suspendare facultativă a judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) din codul menţionat, asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa superioară, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text, „Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului”.
Din interpretarea literală, logică şi teleologică a prevederilor alin. (2), anterior citat, rezultă că sunt supuse căii de atac a recursului doar încheierile prin care se suspendă judecata sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, iar nu şi cele prin care s-a respins cererea de suspendare.
Având în vedere faptul că, prin încheierea atacată în speţă, cererea de suspendare a fost respinsă, se constată că încheierea atacată în prezenta cauză nu este supusă, potrivit legii, căii de atac a recursului.
În consecinţă, în considerarea celor expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de M.M. împotriva încheierii din 25 iunie 2014, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 2/P/2014.
Fără cale de atac.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 147/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
