ICCJ. Decizia nr. 137/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 137/2014
Dosar nr. 3008/1/2014
Şedinţa completului de filtru de la 10 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 20 august 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, recursul declarat de S.C. împotriva Deciziei nr. 1809 din 10 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În fapt, prin decizia nr. 1809 din 10 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă, în Dosarul nr. 248/54/2014, s-a constatat nulă cererea de revizuire formulată de S.C. împotriva Deciziei nr. 106 din 22 ianuarie 2014 Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., cu faptul că cererea de declarare a căii de atac a revizuirii, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 10 februarie 2014, nu cuprinde motivarea căii extraordinare de atac de retractare şi cu împrejurarea că motivarea cererii de revizuire, la data de 19 martie 2014, s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinându-se cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 485 şi ale art. 486 C. proc. civ., raportat la art. XIII, art. IV şi art. XVII din Legea nr. 2/2013, s-a constatat că recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) lit. a) (doar în ceea ce priveşte numele, prenumele şi domiciliul recurentului), lit. c), lit. d) şi lit. e) C. proc. civ., cuprinde denumirea şi sediul intimatului, conform art. 486 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod şi a fost depusă în numărul de exemplare stabilit în conformitate cu prevederile art. 195, cu referire la art. 149 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cu referire la cele ale art. 486 alin. (2), ale art. 176 pct. 2, ale art. 85 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) teza finală din codul menţionat şi incidenţa dispoziţiilor art. 83 alin. (3) teza finală, coroborate cu cele ale art. 13 alin. (2) C. proc. civ., este de menţionat, că, prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 alin. (3), art. 83 alin. (3) şi art. 13 alin. (2) C. proc. civ.
În raport cu dispoziţiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., s-a constatat că prezentul recurs a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv la Secţia l civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din verificările efectuate la Secţia l Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmare adresei de solicitare a dosarului pentru data de 2 octombrie 2014, emisă de secţia menţionată, s-a constatat că, prin Decizia nr. 2546 din camera de consiliu de la data de 2 octombrie 2014, s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.C., s-a anulat Decizia nr. 1809 din 10 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi s-a fixat termen de judecată a cererii de revizuire la data de 30 octombrie 2014.
Întrucât hotărârea supusă cenzurii instanţei de control judiciar a fost astfel anulată, se reţine că recursul a rămas fără obiect, nemaiavând relevanţă examinarea sub aspectul admisibilităţii în principiu a acestuia.
De altfel, recurentul nici nu mai justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi ale art. 33 C. proc. civ.
Prin urmare, în temeiul art. 493 alin. (5) teza 1 din aceeaşi lege, Înalta Curte va respinge, ca rămas fără obiect, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat de S.C. împotriva deciziei nr. 1809 din 10 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. 248/54/2014.
Fără cale de atac.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 13/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 138/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|