ICCJ. Decizia nr. 13/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 13/2015

Dosar nr. 3159/1/2014

Şedinţa publică de la 09 februarie 2015

Asupra apelului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 666 din 30 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a condamnat pe inculpatul M.A.L, în baza art. 2531 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ant. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. anterior a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a atras atenţia inculpatului M.A.L asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Instanţa a reţinut următoarele:

II. Prin Rechizitoriul nr. 1061/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, la 10 septembrie 2013 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A.L pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. şi ped. de art. 2531 C. pen.

Potrivit rechizitoriului, situaţia de fapt, probele administrate şi aspectele de drept constau în următoarele:

La data de 12 octombrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către deputatul M.A.L a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen.

Raportul de evaluare nr. 103041/6/11 din 19 septembrie 2011, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate a concluzionat în sensul că deputatul M.A.L s-a aflat în conflict de interese, întrucât a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia sa, M.E., a fost angajată în perioada 16 martie 2010 - 01 ianuarie 2011 în cadrul biroului său parlamentar şi a obţinut un venit net de 5508 lei, rezultând astfel indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că M.A.L a fost ales deputat în Parlamentul României în legislaturile 2004 - 2008, 2008 - 2012 în cadrul circumscripţiei electorale nr. 13 Cluj şi 2012 - 2016.

La data de 16 martie 2010, M.A.L, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 a solicitat Secretarului General al Camerei Deputaţilor aprobarea încadrării numitei M.E. în funcţia de expert cu un salariu brut lunar de 1500 lei, pe perioada 16 martie 2010 - sfârşit de mandat.

Cererea a fost însoţită de copii de pe următoarele documente: actul de identitate al numitei M.E., certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, diplomă de licenţă, diplomă de master, fişă de aptitudine şi curriculum vitae din care reiese faptul că nu a mai fost angajată până la data de 16 martie 2010.

La data de 16 martie 2010, urmare a propunerii inculpatului, deputatul M.A.L, între M.E., soţia acestuia şi Camera Deputaţilor, reprezentată de Secretarul General s-a încheiat contractul de muncă pentru perioada 16 martie 2010 - sfârşitul mandatului deputatului M.A.L. Acest contract individual de muncă a fost vizat de către inculpatul M.A.L, de Direcţia resurse umane, de Direcţia de salarizare şi de Serviciul juridic din cadrul Camerei Deputaţilor.

La data de 23 decembrie 2010, M.E. a formulat cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă, începând cu data de 01 ianuarie 2011, fiind emis în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii Ordinul nr. 1469 din 7 decembrie 2010 de încetare a contractului individual de muncă din 16 martie 2010.

S-a reţinut de către acuzare că solicitarea de încetare a contractului de muncă a intervenit după ce Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat cu privire la existenţa conflictului de interese.

Din Adresa nr. 57C/1465 din 29 februarie 2012 a Direcţiei de salarizare din cadrul Camerei Deputaţilor a reieşit faptul ca M.E., angajată cu contract individual de muncă de la 16 martie 2010 până la 01 ianuarie 2011 pe funcţia de expert, în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului M.A.L, deputat, a obţinut următoarele venituri nete: martie 2010 - 589 lei; aprilie 2010 - 1081 lei; mai 2010 - 1081 lei, iunie - 1081 lei; iulie 2010 - 849 lei; august 2010 - 827 lei; septembrie 2010 - 1126 lei; octombrie 2010-1072 lei; noiembrie 2010 - 1126 lei şi decembrie 2010 - 1126 lei.

În drept, conform rechizitoriului:

Fapta învinuitului M.A.L, care, în data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, a formulat cererea de angajare a soţiei sale, M.E., la Camera Deputaţilor şi apoi a vizat contractul de muncă pe perioadă determinată nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soţia sa, în cuantum de 5508 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu au fost administrate în cursul urmăririi penale, următoarele mijloace de probă:

- Raportul de evaluare nr. 103041/G/II din 19 septembrie 2011 al A.N.I. şi documentele care au stat la baza întocmirii acestuia;

- Hotărârile Camerei Deputaţilor nr. 34/2004 şi nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi;

- Lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului;

- Copia contractului individual de muncă nr. x1 din 16 martie 2010 privind pe M.E.;

- Cererea înv. M.A.L în care solicita încadrarea în muncă a soţiei;

- Copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, diplomă de licenţă, diplomă de master, fişă de aptitudine, curriculum vitae;

- Ordinul nr. 1469/2010 de încetare a contractului individual de muncă;

- Situaţia veniturilor nete lunare obţinute de M.E. în baza contractului de muncă;

- Declaraţiile învinuitului M.A.L;

- Declaraţiile martorilor F.R. şi M.I.;

- Dispoziţii legislative în vigoare la data săvârşirii faptei dar şi ulterioare.

În rechizitoriu s-au menţionat următoarele date cu privire la persoana inculpatului:

"Inculpatul M.A.L, în vârstă de 34 ani la data săvârşirii faptei, deputat în cadrul Parlamentului României, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, iar conform fişei de cazier nu este cunoscut cu antecedente penale.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa."

Date cu privire la desfăşurarea urmăririi penale menţionate în rechizitoriu:

- la data de 12 octombrie 2011 a fost înregistrată în rândul cauzelor penale sub nr. 1061/P/2011 sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. de către deputatul M.A.L.

- prin Rezoluţia nr. 1061/P/2011 din 25 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.A.L pentru art. 2531 C. pen. anterior, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

- prin Ordonanţa nr. 941/C2/2012 din 23 ianuarie 2013 a Prim Adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 şi art. 220 C. proc. pen. s-a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 1061/P/2011 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică;

- prin Rezoluţia nr. 1061/P/2011 din 19 februarie 2013 (număr registru special 19) s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de M.A.L. pentru art. 2531 C. pen.

- la data de 13 martie 2013, inculpatului M.A.L i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile şi dreptul de a fi asistat de un avocat, conform art. 6 C. proc. pen.

- cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul M.A.L a formulat o cerere de probaţiune care a fost respinsă prin ordonanţa din data de 09 septembrie 2013;

- prin procesul-verbal din data de 9 septembrie 2013 i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, ocazie cu care a declarat că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus în apărare.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 4609/1/2013, la data de 18 septembrie 2013.

La data de 11 februarie 2014, în baza art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013, cauza a fost trimisă la judecătorul de Cameră Preliminară pentru a proceda potrivit dispoziţiilor art. 342 - 348 C. proc. pen.

Conform art. 344 alin. (2) C. proc. pen. inculpatului i s-a comunicat copia certificată a rechizitoriului la adresa de domiciliu, aducându-i-se la cunoştinţă obiectul procedurii în Cameră Preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător şi termenul în care, de la data comunicării poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În termenul de 20 de zile, stabilit de către judecătorul de Cameră Preliminară, potrivit art. 344 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.A.L a formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform art. 344 alin. (3) C. proc. pen. cererile şi excepţiile formulate de inculpat au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care la data de 18 martie 2014 a transmis note scrise de răspuns.

Prin Încheierea nr. 273 din 21 martie 2014 judecătorul de Cameră Preliminară a respins ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpat. A constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 1061/P din 10 septembrie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecării cauzei.

Inculpatul M.A.L nu a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 273 din 21 martie 2014.

IV. În cursul cercetării judecătoreşti, la primul termen de judecată, 6 mai 2014, inculpatul a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere încuviinţată de către instanţă.

La termenul din 27 mai 2014 s-a dat citire actului de sesizare, în baza dispoziţiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen., inculpatului M.A.L aducându-i-se la cunoştinţă faptul că poate beneficia de procedura simplificată, dacă recunoaşte în totalitate faptele de care este acuzat, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/3.

Inculpatul M.A.L a învederat că nu doreşte să se prevaleze de această procedură şi a consimţit să dea declaraţie în cauză.

În apărarea sa inculpatul M.A.L a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi audierea celor doi martori din rechizitoriu, probe încuviinţate de către instanţă.

La termenul de judecată din 17 iunie 2014 au fost audiaţi martorii F.R. şi M.I. care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

V. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului M.A.L.

Aşa cum s-a arătat, inculpatul M.A.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, constând în aceea că la data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, a formulat cererea de angajare a soţiei sale M.E. în cadrul biroului său parlamentar, către Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă, pe perioadă determinată, nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soţia sa, în cuantum de 5508 lei.

Înalta Curte a constatat că situaţia de fapt expusă în rechizitoriu şi menţionată anterior rezultă din probele administrate, întregul probatoriu relevând - dincolo de orice dubiu rezonabil - existenţa faptelor săvârşite de inculpat şi vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

În legislaţia naţională, conflictul de interese a fost introdus în Titlul VI (Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege), Capitolul I C. pen. român anterior - partea specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, infracţiunile de corupţie, cadrul normativ general de ocrotire a relaţiilor de serviciu ca valoare socială.

Incriminarea faptei a fost generată de apariţia unor noi forme de relaţii între sectorul public şi sectoarele comerciale care dau naştere unor parteneriate publice, existând un potenţial de creştere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale şi obligaţiile publice ale persoanei care exercită o funcţie publică.

Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.

Deşi conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupţie, totuşi apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile publice ale funcţionarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupţie.

Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată ale funcţionarului public, ci şi formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluţionat să nu conducă la un abuz în serviciu.

Prin definiţie şi conţinut, infracţiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie, în proximitatea cărora a fost poziţionată.

Subiectul activ nemijlocit este calificat, numai un funcţionar public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii din care s-a obţinut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani.

Astfel, parlamentarii sunt subiecţi activi ai infracţiunii de conflict de interese, având calitatea de funcţionari în sensul legii penale, textul legii referindu-se la orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

În accepţiunea art. 147 alin. (1) C. pen. anterior (actual art. 175 C. pen.) prin funcţionar public se înţelege persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de cum a fost investită, o însărcinare de natură retributivă sau nu, în serviciul unei autorităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

În vederea stabilirii calităţii de funcţionar public nu are relevanţă titlul însărcinării ("cu orice titlu") sau modalitatea învestirii: alegere, numire, repartizare, concurs ("indiferent cum a fost învestită"). Din expresia "cu orice titlu", folosită de legiuitor, rezultă că este suficient ca subiectul activ al infracţiunii să exercite în fapt o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public. Aceeaşi concluzie rezultă şi din menţiunea "indiferent cum a fost investită", în acest caz legiuitorul voind să sublinieze că nu are relevanţă validitatea raportului de muncă, că nici nu este necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcţie, fiind suficientă exercitarea, ca o realitate de fapt a atribuţiilor funcţiei pentru ca făptuitorul să poată fi tras la răspundere penală.

Art. 145 C. pen., defineşte termenul de "public", înţelegând tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel, care, potrivit legii, sunt de interes public. Instituţiile publice sunt definite în literatura de specialitate ca servicii publice care se înfiinţează, reorganizează şi desfiinţează, prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale precum şi de către consiliile judeţene şi locale, în scopul satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societăţii.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că o atribuţie stabilită de lege în sarcina exclusivă a unei persoane, în considerarea funcţiei pe care aceasta o deţine reprezintă o atribuţie de serviciu.

Infracţiunea este exclusiv legată de felul în care funcţionarul public îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu. În cazul parlamentarului nu există, din punct de vedere administrativ, o "fişă a postului ", cu semnătură de luare la cunoştinţă, prin care să-i fie stabilite atribuţiile concrete de serviciu. Atribuţiile de serviciu ale parlamentarului, ce poartă însemnele autorităţii legiuitoare, sunt laborios stabilite prin acte normative. Acestea sunt prevăzute sub forma competenţelor, a drepturilor şi a obligaţiilor, a interdicţiilor şi incompatibilităţilor, precum şi a normelor imperative de comportament, în acte normative, care nu au caracter limitativ, respectiv Constituţia României, Legea nr. 96/2006 ş.a.

Deşi inculpatul a susţinut că infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune de rezultat, în realitate este însă de pericol prin faptul că urmare a săvârşirii unei asemenea infracţiuni, se instaurează neîncrederea în obiectivitatea şi imparţialitatea funcţionarului public, există suspiciunea de fraudă, se decredibilizează instituţia pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcţionarului public, în care cetăţeanul să aibă deplină încredere, iar actele şi deciziile acestuia trebuie să fie primite fără îndoială şi rezerve.

Conform practicii judiciare constante a instanţelor de judecată în ceea ce priveşte infracţiunile de conflict de interese, pentru realizarea elementului material al acestei infracţiuni nu este nevoie de producerea unei pagube, ci doar de realizarea unui folos material, pentru sine, soţ/soţie etc, ceea ce s-a întâmplat în speţa de faţă, folos care nici măcar nu trebuie să fie injust.

În prezenta cauză, M.E., soţia inculpatului M.A.L, deputat în Parlamentul României, a fost angajată la biroul parlamentar al inculpatului şi remunerată din bani publici, ceea ce demonstrează cu evidenţă existenţa laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese, constând în direcţionarea unor bani publici, aflaţi la dispoziţia inculpatului, către membrii familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură patrimonială, rezultă faptul că este îndeplinită condiţia legală constând în neîndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în calitate de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnităţii publice.

Inculpatul a susţinut că prin angajarea soţiei sale nu a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, salariul acesteia reprezentând contravaloarea activităţii prestate în beneficiul său, în calitatea pe care o deţinea, astfel încât raportul de muncă, salariul nu se pot circumscrie unui folos patrimonial, condiţie a angajării răspunderii sale penale pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Susţinerile inculpatului, chiar reale, nu au relevanţă în situaţia analizată şi nu sunt susceptibile de a înlătura răspunderea penală a acestuia. Este de remarcat că norma de incriminare nu cere ca folosul realizat să fie unul injust (de exemplu: angajatul să nu fi prestat în realitate activitatea remunerată, ori persoana angajată să nu existe), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă.

Cu alte cuvinte, deşi obţinerea unui folos material este o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, acesta nu conferă faptei caracterul unei infracţiuni de prejudiciu, întrucât principalul fascicul de relaţii sociale apărate de lege ţine de corecta exercitare a autorităţii publice de către funcţionarii publici.

Astfel, faptele descrise au creat o stare de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitoare la funcţionarea instituţiilor, având în vedere că interesul patrimonial indirect al parlamentarului poate influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin, fiind astfel îndeplinită urmarea prevăzută în norma de incriminare.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului privind lipsa de previzibilitate a art. 2531 C. pen., având în vedere art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi lipsa jurisprudenţei şi a doctrinei pentru situaţii identice, cât şi dezlegarea diferită dată de-a lungul timpului, atât la nivel de parchet, cât şi prin hotărâri judecătoreşti a acestei situaţii, instanţa o consideră nefondată.

Norma de incriminare indică cu precizie conduita interzisă de lege, iar interpretarea textului nu ridică probleme deosebite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are o jurisprudenţă constantă prin care a dispus condamnarea unor persoane pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese sau a constatat săvârşirea faptelor în condiţiile lipsei gradului de pericol social al unei infracţiuni, fără a reţine în vreuna din aceste situaţii o eventuală lipsă de previzibilitate a textului (Deciziile penale nr. 2142/2012, nr. 249/2011, nr. 3626/2012).

Totodată, practica judiciară (Decizia penală nr. 118/2012 a Curţii de Apel Ploieşti) consideră salariul drept un folos material în sensul art. 2531 C. pen. anterior.

Privită şi din altă perspectivă, critica inculpatului privind lipsa doctrinei şi a jurisprudenţei cu privire la o anumită faptă nu poate împiedica tragerea la răspundere penală a persoanei care încalcă legea penală. Acceptarea unui asemenea argument ar presupune practic imposibilitatea incriminării unor noi infracţiuni, cu privire la care, în mod inerent, nu ar exista jurisprudenţă şi doctrină relevantă.

De altfel, existenţa unei practici neunitare la nivelul parchetelor şi instituţiilor ar fi trebuit să constituie un motiv în plus pentru inculpat în a se abţine de la fapte ce puteau conduce la prezenţa sa în faţa organelor de urmărire penală, implicit în faţa instanţei de judecată.

Faptul că acel contract de muncă a fost avizat nu poate fi asimilat cu imposibilitatea obiectivă a unui specialist de a determina conduita interzisă prin textul infracţiunii la care se referă practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că avizul nu a avut ca obiect conţinutul normei de incriminare.

Cu privire la latura subiectivă a infracţiunii de conflict de interese, inculpatul a declarat că, deşi nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea soţiei sale la biroul său parlamentar ar declanşa un conflict de interese, invocând următoarele aspecte:

- cererea de angajare a soţiei sale a fost verificată şi avizată de mai multe direcţii din cadrul aparatului administrativ al Camerei Deputaţilor, contractul fiind avizat fără obiecţiuni de serviciul juridic;

- art. 38 din Legea nr. 96/2006 republicată, nu impunea vreo restricţie cu privire la persoana angajată;

- pentru o bună desfăşurare a activităţii la nivelul biroului parlamentar, a considerat necesară angajarea unei persoane în care să poată avea deplină încredere;

- la momentul angajării, soţia nu presta activităţi remunerate.

Argumentele invocate în apărare sunt în cea mai mare parte reale, dar nu sunt apte să înlăture vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese.

Astfel, cu ocazia audierii în prezenta cauză, martorii M.I. (şef al Serviciului juridic) şi F.R. (consilier parlamentar în cadrul Direcţiei resurse umane) au susţinut că raportat la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 republicată (redactarea în vigoare până în iulie 2013), în limitele funcţiei lor le incumbă obligaţia de a examina propunerile de angajare a personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor doar în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor formale (studii, stare medicală, limite de retribuire, vechime în muncă, durata contractului, etc.); martorii au mai arătat că formularea propunerii de angajare la biroul parlamentar ţinea exclusiv de voinţa deputatului în cauză, ei neavând competenţa de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori situaţii de incompatibilitate sau de conflict între deputat şi persoana propusă pentru angajare.

În ceea ce priveşte argumentele inculpatului referitoare la relaţia de deplină încredere pe care trebuia să o aibă cu persoanele angajate/colaboratori, nici acestea nu pot fi reţinute ca valabile şi exoneratoare de răspundere penală cu atât mai mult cu cât, chiar inculpatul M.A.L şi-a justificat demersurile prin aceea că soţia sa nu avea un alt loc de muncă.

Or, în condiţiile în care dreptul de a formula propunerile de angajare, de a încheia contracte civile de prestări servicii în cadrul biroului său parlamentar, determinante în situaţia analizată, aparţinea exclusiv inculpatului M.A.L, apare evidentă intenţia frauduloasă a acestuia de a acţiona în interesul direct al familiei sale, căreia i-a facilitat obţinerea de foloase materiale din bugetului Camerei Deputaţilor.

Astfel, în cauză sunt îndeplinite, atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa închisorii.

Constatând că de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală nouă, se aplică legea mai favorabilă. În speţă, se constată că a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp, prin care a fost abrogat Codul penal anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpat, instanţa urmează să analizeze:

a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării cauzei. În examinarea acestui criteriu, instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

Astfel, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior pentru infracţiunea de conflict de interese, unde era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o sancţiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, se constată că legea veche este mai favorabilă.

Astfel, în baza art. 2531 C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. îl va condamna pe inculpatul M.A.L la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Deşi inculpatul a solicitat aplicarea unei sancţiuni administrative întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, instanţa, corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea şi împrejurarea în care inculpatul a comis fapta, apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La individualizarea judiciară a pedepselor, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. se va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, dedus din circumstanţele cauzei, calitatea şi pregătirea profesională deţinută de inculpat, consecinţele faptei, faptul că solicitarea de încetare a contractului de muncă a intervenit după ce Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat cu privire la existenţa conflictului de interese, cât şi datele personale ale inculpatul (necunoscut cu antecedente penale, studii superioare, provine dintr-o familie organizată).

Astfel, pedeapsa de 6 luni închisoare, orientată spre limita minimă specială înscrisă în textul de lege, este de natură să asigure atât funcţia retributivă şi reinserţia socială a inculpatului M.A.L, cât şi prezervarea ordinii publice, în sensul art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, se apreciază că scopul acesteia poate fi atins şi fără executarea efectivă, respectiv în condiţiile art. 81 C. pen.

Ca urmare, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului şi executarea acesteia prin cumul aritmetic în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a aplicat potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă. Astfel, instanţa a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., a cărei executare va fi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Pronunţând condamnarea inculpatului M.A.L, acesta a fost obligat la plata sumei de 2700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2000 lei cheltuieli ocazionate în faza de urmărire penală, iar suma de 700 lei cheltuieli ocazionate în faza judecăţii în primă instanţă.

VI. Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă, a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A.L.

Prin motivele scrise de apel inculpatul a solicitat:

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b), respectiv lit. d) C. proc. pen.

În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a susţinut şi aplicabilitatea principiului non bis in idem, în raport cu faptul că a fost sancţionat pentru încălcarea legislaţiei în materie privind conflictul de interese cu diminuarea indemnizaţiei cu 10%.

În acelaşi sens, s-a făcut trimitere la mai multe convenţii internaţionale şi la decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Inculpatul a mai formulat critici în legătură cu modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, aspecte relevate şi în procedura camerei preliminare.

În susţinerea criticii vizând lipsa vinovăţiei, inculpatul a arătat că nu a ascuns relaţia pe care o avea cu persoana angajată (depunând la dosarul de angajare certificatul de căsătorie), că nu a urmărit obţinerea unui folos patrimonial (salariul reprezentând contravaloarea unei activităţi prestate, iar nu un avantaj) şi că angajarea soţiei sale s-a făcut numai după ce aceasta şi-a finalizat studiile care o făceau compatibilă cu postul ocupat în cadrul cabinetului de deputat.

S-a mai pus în discuţie calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, făcându-se trimitere şi redându-se pasaje din Hotărârea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor din 18 octombrie 2011.

- achitarea în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 181 C. pen. 1968, invocându-se gravitatea redusă a faptei imputate, scopul pentru care ea a fost săvârşită (inculpatul nu a urmărit fraudarea fie şi indirectă a bugetului de stat sau obţinerea unor avantaje de acest gen) şi conduita sa ireproşabilă, urmând a se aplica o amendă administrativă.

- reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev.de art. 74 C. pen. 1968.

Cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat a solicitat oral să se constate incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 21 C. pen. referitoare la exercitarea unui drept (arătând că fapta a fost justificată, la data respectivă având dreptul să-şi angajeze soţia la Cabinetul parlamentar), dar şi a dispoziţiilor art. 30 C. pen. privind eroarea (întrucât din anul 2006, când a apărut norma de incriminare şi până în anul 2011 nu a existat nicio reacţie a sistemului judiciar faţă de aplicabilitatea acesteia în legătură cu membrii corpului legislativ, nefiind posibil ca timp de 5 ani să nu existe nici un tip de efecte în plan judiciar, pentru ca apoi inculpatul să fie tras la răspundere penală).

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate de inculpatul M.A.L şi în raport cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte prima critică formulată în motivele de apel, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, verificând probele dosarului cu privire la infracţiunea de conflict de interese pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, constată că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat şi just apreciat, care a confirmat existenţa faptei şi întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Probatoriul administrat confirmă pe deplin existenţa şi săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2531 C. pen. anterior, reţinându-se că la data de 16 martie 2010, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, a formulat cererea de angajare a soţiei sale M.E. în cadrul biroului său parlamentar, către Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată nr. x1/2010, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soţia sa, în cuantum de 5508 lei.

Pentru a aprecia astfel, instanţa de fond a avut în vedere probele strânse în cursul urmăririi penale, pe care le-a coroborat cu cele administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, respectiv Raportul de evaluare nr. 103041/G/II din 19 septembrie 2011 al A.N.I. şi documentele care au stat la baza întocmirii acestuia; hotărârile Camerei Deputaţilor nr. 34/2004 şi nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi; lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului; copia contractului individual de muncă din 16 martie 2010 privind pe M.E.; cererea înv. M.A.L în care solicita încadrarea în muncă a soţiei; copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, diplomă de licenţă, diplomă de master, fişă de aptitudine, curriculum vitae; Ordinul nr. 1469/2010 de încetare a contractului individual de muncă; situaţia veniturilor nete lunare obţinute de M.E. în baza contractului de muncă; declaraţiile învinuitului M.A.L; declaraţiile martorilor F.R. şi M.I.; dispoziţiile legislative în vigoare la data săvârşirii faptei dar şi ulterioare.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că nu sunt incidente cauzele justificative, respectiv de neimputabilitate invocate de către inculpat în susţinerea căii sale de atac.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine astfel că în anul 1996 inculpatul M.A.L. a absolvit o facultate de drept, din anul 1999 este avocat, iar din anul 2004 a fost în mod neîntrerupt membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor (informaţii publice aflate pe pagina web a Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro).

Prin urmare, pregătirea profesională şi funcţiile deţinute în forul legislativ al României prezumă faptul că inculpatul are o solidă pregătire în domeniul juridic, astfel încât nu se poate prevala de necunoaşterea legii (penale sau extrapenale) ori de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzat.

Cât priveşte susţinerea inculpatului că fapta sa era justificată, fiind săvârşită în exercitarea unui drept recunoscut de lege, se constată, într-adevăr că art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor conferă deputatului facultatea de a-şi angaja personalul biroului parlamentar prin încheierea unui contract de muncă, însă exerciţiul acestui drept trebuie să aibă loc în condiţiile cadrului general de desfăşurare a funcţiei de deputat, care îi impuneau abţinerea de la acte în interes personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale membrilor familiei sale din fonduri publice.

În ce priveşte calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, deputatul din Parlamentul României este un funcţionar public în accepţiunea legii penale, indiferent că este vorba despre Codul penal de la 1968 sub care s-a comis fapta dedusă judecăţii (art. 147 alin. (1)) ori de Codul penal în vigoare (art. 175 alin. (1) lit. a)).

Împrejurarea invocată de inculpat, potrivit căreia situaţia de conflict de interese nu poate fi reţinută în privinţa angajării personalului birourilor parlamentare, indiferent de calitatea persoanei angajate, nu pune în discuţie calitatea de subiect activ al infracţiunii, ci întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii analizate.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, "conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de persoanele enumerate mai sus."

Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal.

Conflictul de interese implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui oficial public, atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influenţează sau ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale.

Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese, sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că funcţionarul care îşi exercită atribuţiile de serviciu acţionează cu voinţa de a îndeplini un act ori a participa la luarea unei decizii din care s-a obţinut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv şi conştiinţa că prin aceasta aduce atingere reputaţiei instituţiei şi autorităţii publice.

În urma propriului examen, instanţa de control judiciar reţine că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie, având reprezentarea că, prin acţiunea sa, realizează un folos material pentru un membru al familiei sale (soţia sa), urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracţiunii de care este acuzat.

Pentru a reţine vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii, prima instanţă a avut în vedere declaraţiile martorilor F.R. şi M.I., care se coroborează cu cele ale inculpatului, în sensul că a existat o acţiune a sa, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, de a formula cererea de angajare a soţiei sale M.E. în cadrul biroului său parlamentar şi a aviza contractul de muncă, pe perioadă determinată, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru soţia sa, că a prevăzut urmările actelor sale, urmărind producerea acestora.

În ce priveşte apărarea inculpatului sub acest aspect, care nu a negat existenţa faptei în modalitatea faptică reţinută de prima instanţă, dar a susţinut că nu a avut reprezentarea că prin angajarea soţiei la biroul său parlamentar ar declanşa un conflict de interese, instanţa de control judiciar a analizat prin considerentele expuse anterior netemeinicia acestei poziţii.

Nici susţinerea apărării, în sensul că cei doi martori, F.R. şi M.I., aveau obligaţia, în calitate de salariaţi ai Oficiului Juridic, nu doar de a verifica îndeplinirea unor condiţii formale, ci şi de a a se pronunţa asupra legalităţii angajării, nu poate fi primită, câtă vreme propunerea de angajare şi avizarea contractului de muncă erau acte ce reveneau în competenţa deputatului, în sarcina căruia incumba şi obligaţia de abţinere de la luarea unor decizii de natură să confere un folos material soţiei sale.

În privinţa circumstanţelor în care s-a produs angajarea soţiei la propriul birou parlamentar, este lipsit de relevanţă faptul că inculpatul nu a ascuns calitatea "viitorului" angajat ori că angajarea s-a produs doar după finalizarea studiilor; esenţială este împrejurarea că soţia inculpatului a obţinut un venit ca urmare a unui act îndeplinit de către acesta din urmă, fiind de asemenea lipsit de importanţă faptul că obţinerea venitului a fost ori nu dublată de prestarea unei activităţi din partea angajatului în speţă.

În ce priveşte neprevederea expresă la momentul comiterii faptei a interdicţiei de angajare la biroul parlamentar a membrilor familiei, este adevărat că aceasta a fost prevăzută de lege abia din anul 2013, odată cu modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor prin Legea nr. 219/2013.

Această împrejurare nu poate conduce la concluzia că, anterior respectivei modificări, faptele de acest tip nu cădeau sub incidenţa legii penale, căci prevederile prevăzute în respectivul Statut trebuiau raportate la celelalte dispoziţii legale în vigoare, cum era şi cazul art. 2531 C. pen. de la 1968.

Invocarea Hotărârii Comisiei Permanente privind Statutul deputaţilor şi senatorilor din 18 octombrie 2011 nu poate fi primită, căci calificarea unei conduite concrete ca fiind contrară dispoziţiilor legale este atributul exclusiv al puterii judecătoreşti, neputându-se ajunge la dezincriminarea unor fapte altfel decât prin intermediul legii.

În măsura în care Parlamentul României doreşte ca membrii săi să nu fie subiecţi activi ai infracţiunii de conflict de interese ori ca o anumită conduită a acestora să nu se circumscrie respectivei infracţiuni, este necesară adoptarea unui act cu putere de lege, iar nu o hotărâre a unei comisii parlamentare.

În realitate, prin adoptarea unei asemenea hotărâri în care cel puţin 4 membri ai comisiei erau direct interesaţi (A.S., K.K., I.L. şi G.M. au fost cercetaţi pentru aceeaşi infracţiune, imputându-li se o conduită identică cu cea care face obiectul judecăţii în prezenta cauză), s-a încercat absolvirea acestora de răspunderea penală în cauzele în care erau cercetaţi.

Faptul că prin modificarea Legii nr. 96/2006 s-a introdus, ca abatere disciplinară, încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese şi s-a prevăzut expres interdicţia angajării membrilor familiei la birourile parlamentare, nu poate conduce la concluzia că asemenea fapte nu ar putea avea conotaţii penale, câtă vreme calificarea unei conduite ca fiind o abatere disciplinară este subsumată condiţiei ca aceasta să nu constituie, potrivit legii, o infracţiune, ceea ce este şi cazul în speţă (a se vedea art. 52 din Legea nr. 96/2006, în forma republicată în vigoare la data comiterii faptei).

În ce priveşte Hotărârea din 19 noiembrie 2014 a Camerei Deputaţilor, prin care inculpatul M.A.L. a fost sancţionat disciplinar pentru încălcarea legislaţiei în materie privind conflictul de interese, în măsura în care aceasta a avut în vedere aceeaşi faptă cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, completul de 5 judecători nu poate să constate decât împrejurarea că prin adoptarea unei asemenea hotărâri, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Or, prin respectiva hotărâre, Parlamentul l-a sancţionat disciplinar pe inculpat pentru o faptă care, la data comiterii ei, nu era prevăzută ca şi abatere disciplinară, astfel încât nu putea fi sancţionată ca atare.

Dincolo de aspectele de neconstituţionalitate evocate, completul de 5 judecători constată că aplicarea respectivei sancţiuni disciplinare nu poate avea drept consecinţă exonerarea inculpatului de răspunderea penală ce-i incumbă pentru faptele ce fac obiectul prezentei cauze.

În acest context, sunt nefondate susţinerile inculpatului privind încălcarea principiului non bis in idem, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 4 parag. 1 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.

Pentru a-şi găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală, iar autorităţile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeaşi faptă (elementul idem) cu privire la aceeaşi persoană.

Astfel, în cauză nu există o altă hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă judecătorească din România în cadrul unei proceduri penale, prin care să se fi statuat asupra faptelor imputate inculpatului în cauza dedusă judecăţii.

Referirea la sancţiunea disciplinară aplicată pentru aceeaşi faptă este lipsită de relevanţă, câtă vreme ea nu are un caracter penal, nu a fost aplicată de către o instanţă de judecată şi nici în urma unei proceduri desfăşurate conform Codului de procedură penală.

În fine, susţinerile vizând faza de urmărire penală au format obiectul analizei în procedura de cameră preliminară şi au fost definitiv tranşate prin încheierea din 21 martie 2014 pe care inculpatul nu a înţeles să o conteste (a se vedea încheierea din 16 aprilie 2014).

Faţă de toate aceste considerente, completul de 5 judecători constată că primul motiv de apel formulat de inculpat este nefondat.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel formulat în subsidiar, inculpatul M.A.L a solicitat să se acorde eficienţă prevederilor art. 181 alin. (3) C. pen. din 1969 şi să i se aplice o amendă administrativă, avându-se în vedere circumstanţele în care a fost săvârşită fapta, gravitatea redusă a acesteia, conduita sa ireproşabilă, precum şi faptul că scopul pentru care ea a fost săvârşită nu a fost în niciun caz fraudarea indirectă a bugetului de stat sau obţinerea unor avantaje de acest gen.

Instanţa de control judiciar reţine că nici acest motiv de apel nu este întemeiat.

Corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea şi împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, Înalta Curte apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

Astfel, în raport cu modul de săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prin conţinutul ei concret, urmările produse (starea de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitoare la funcţionarea instituţiilor şi la îndeplinirea atribuţiilor de parlamentar în conformitate cu principiile aceste demnităţi publice), datele ce caracterizează persoana inculpatului, fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că nu se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 181 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

În consecinţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că fapta există, corespunde conţinutului legal din norma de incriminare şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege, astfel încât soluţia de condamnare dispusă împotriva inculpatului este legală şi temeinică.

Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, prima instanţă a dispus în mod întemeiat condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată la minimum special prevăzut de lege, apreciind că prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate este realizat scopul preventiv educativ al sancţiunii şi se realizează şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi circumstanţele personale ale inculpatului.

În contextul concret al cauzei, prima instanţă, prin cuantumul pedepsei aplicate, orientat la minimul special prevăzut de lege, a ţinut cont de modul în care inculpatul a realizat fapta reţinută în sarcina sa şi contextul general de la data săvârşirii acesteia. Totodată, a fost avut în vedere profilul moral şi de personalitate pozitiv al inculpatului, conduita sa în societate, cariera de om politic şi vârsta acestuia.

În consecinţă, neexistând motive care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, nici cea de-a treia critică, vizând individualizarea pedepsei nu este întemeiată.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.A.L împotriva Sentinţei penale nr. 666 din 30 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4609/1/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.A.L împotriva Sentinţei penale nr. 666 din 30 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4609/1/2013.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 23/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI  ICCJ. Decizia nr. 132/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 13/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI