ICCJ. Decizia nr. 147/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 147/2014
Dosar nr. 2909/1/2014
Şedinţa completului de filtru de la 24 noiembrie 2014
Asupra admisibilităţii recursului de faţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 6 august 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, recursul declarat de A.I. împotriva Deciziei nr. 1871 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă , prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.I. împotriva deciziei nr. 364 din 21 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În speţă, însă, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire formulate de A.I.
Spre deosebire de dispoziţiile Codului de procedură civilă de la 1865, care prevedeau că dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 328 alin. (2) din codul menţionat), prevederile N.C.P.C. reglementează prin art. 513 alin. (6) că „Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători”.
Aceste din urmă dispoziţii, cu valoare de excepţie, trebuie însă raportate şi interpretate coroborat cu cele ale art. 513 alin. (5) din codul menţionat şi care instituie regula generală în materie.
Or, conform acestora, „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.”
Din interpretarea logică, teleologică şi sistemică a celor două norme procedurale mai sus citate, în acord cu spiritul Noului Cod de procedură civilă şi cu principiile care îl guvernează, astfel cum reiese şi din economia „Expunerii de motive” ce a stat la baza elaborării acestuia, rezultă că ipoteza reglementată de alin. (6) are în vedere exclusiv situaţia în care hotărârea supusă revizuirii este ea însăşi susceptibilă de a fi atacată.
Întrucât, în noua reglementare, căile de atac ce ar putea fi exercitate, după caz, sunt: fie şi apelul şi recursul, fie numai apelul, fie numai recursul; având în vedere şi principiul celerităţii soluţionării cauzelor, statuat expres de legiuitor, în strânsă legătură cu necesitatea eficacităţii administrării actului de justiţie; împrejurarea că, în alin. (6), legiuitorul a menţionat calea de atac a recursului, are semnificaţia suprimării căii de atac a apelului (pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior recursului), iar nu pe aceea a instituirii unei noi căi de atac, în situaţia în care aceasta nu ar fi prevăzută, ceea ce ar contraveni principiului legalităţii şi unicităţii căii de atac şi ar crea, contrar intenţiei legiuitorului, pe cale de interpretare, un nou grad de jurisdicţie.
Întrucât, în speţă, cererea de revizuire soluţionată de Secţia l civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a vizat o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu este supusă recursului, fiind pronunţată într-un conflict de muncă, rezultă că această ipoteză nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de textul legal invocat de recurent.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca tare de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A.I. nu poate fi primit.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.I. , în calitate de reprezentant al salariaţilor personal contractual din cadrul aparatului propriu al Primăriei Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, împotriva Deciziei nr. 1871 din 12 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă, în Dosarul nr. 1720/1/2014.
Fără cale de atac.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 148/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
