ICCJ. Decizia nr. 179/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizie penală nr. 179/2013

Dosar nr. 4141/1/2013

Şedinţa publică din 24 septembrie 2013

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1634/300/2005 în baza art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (1) şi (2) C. pen. a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului M.M pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul M.M să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost dispusă suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

II. În baza art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I.C. la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I.C. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului M.I.C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost interzis inculpatului M.I.C., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe o durată de 3 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare pentru condamnat calculat conform art. 82 C. pen. şi care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut de art. 83 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

III. În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.O.H. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul B.O.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (ultimul act material 8 octombrie 2001), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul B.O.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (ultimul act material 04 martie 2003), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul B.O.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (ultimul act material 08 august 2001), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul B.O.H. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (ultimul act material 04 martie 2003), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Potrivit art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 384 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1317 din 07 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în două pedepse de câte 2 ani închisoare, care au fost repuse în individualitatea lor.

Potrivit art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 384 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1317 din 07 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost interzis inculpatului B.O.H. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B.O.H. durata prevenţiei, conform Sentinţei penale nr. 384 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Alba, respectiv de la 25 iulie 2003 la 01 august 2003.

IV. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului M.C. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi din art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.C. la 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (fapta din 08 august 2001), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 117/F din 20 iunie 2007 a Tribunalului Vâlcea (definitivă prin Decizia penală nr. 11/A din 07 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti) în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor:

- 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea 365/2002;

- 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 508 din 08 mai 2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (definitivă prin Decizia penală nr. 163 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Vâlcea), pedeapsă pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia. Constată că prin Sentinţa nr. 117/F din 20 iunie 2007 a Tribunalului Vâlcea s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a acestei pedepsei.

S-a constatat că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul M.C. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 508 din 08 mai 2002 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului cu pedepsele rezultate în urma descontopirii, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost interzis inculpatului M.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

A fost constatată executată integral pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.C..

V. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen., art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., ca urmare a decesului acestuia.

VI. În baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi obligaţi, în solidar, inculpaţii M.M şi M.I.C. (în calitate de moştenitor al inculpatului M.I. - decedat, în limita acceptării succesiunii sub beneficiul de inventar, conform Certificatului de moştenitor nr. 27 din 06 martie 2006 eliberat de BNP A.O. şi rectificat conform Încheierii nr. 2659 din 06 aprilie 2006), la plata sumei de 333.743 dolari SUA sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plăţii integrală a debitului către partea civilă.

VII. În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus:

- anularea titlurilor de proprietate nr. x/86/1 martie 1999, x/88/1 martie 1999, x/87/1 martie 1999;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie în zona Bejan aflate la dosar urmărire penală, pe numele M.I., P.A. şi P.C.;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie pentru câte 1000 mp, fiecare pe numele M.I., P.A., şi P.C., aflate la dosar urmărire penală, şi anexa 6 aferentă;

- anularea tranzacţiei din 25 martie 1999 între Primăria mun. Deva, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi P.A., M.I., P.C.;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către M.I. cu S. România SRL la data de 12 mai 1999;

- anularea autorizaţiei de construcţie din 23 august 1998.

În temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) şi a art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

1. Cu privire la autoturismul A.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării din 8 octombrie 2001 întocmit de inculpatul B.O.H.;

- raport de verificare tehnică şi eliberare CIV din 8 octombrie 2001;

- permisul de circulaţie pe numele M.J.S.;

- contractul de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2001 a autoturismului de către martorul M.L.;

- contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M.L. şi M.I.;

- fişa de înmatriculare din 18 octombrie 2001;

- nota de constatare din 16 octombrie 2001 privind identificarea autovehiculelor întocmită de Reprezentanţa RAR - Hunedoara întocmită de ing. B.O.H.;

- cartea de identitate a vehiculului înmatriculat şi talonul acestuia.

2. Cu privire la autoturismul S.F.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării din 1 februarie 2001;

- contractto di vendeta - comprare per un vehicolo usato dintre S.A. şi M.I.C.;

- carta di circolazione;

- certificatul EUR.1;

- fişa de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare corespunzător;

3. Cu privire la autoturismul A.C.:

- contrato di vendetta - comprare per un vehiculo usato dintre G.L. şi U.V. la 12 august 2000;

- targa pentru A.C.;

- declaraţia vamală de tranzit;

- fişa de înmatriculare;

- contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit dintre U.V. (vânzător) şi M.I. (cumpărător) din 30 august 2000;

4. Cu privire la autoturismul V.:

- raportul de verificare tehnică în vederea omologării din 29 august 2000;

- certificat de înmatriculare german al autoturismului "F.";

- declaraţie vamală;

- contract de vânzare-cumpărare (în lb. germană) între U.V. şi T.N. AG;

- fişa de înmatriculare a autoturismului şi certificatul de înmatriculare corespunzător.

- contract de vânzare-cumpărare între U.V. şi G.D.

- procura prin care U.V. ar fi împuternicit pe M.I. să cumpere în numele său şi pentru aceasta din străinătate două autoturisme în regim de scutire de taxe vamale, să efectueze formalităţile vamale, să le înmatriculeze şi să le vândă.

5. Cu privire la autoturismul O.A.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării;

- targa pe numele C.O. (furată la 8 august 2000);

- contract vânzare-cumpărare între C.O. şi B.O. din 3 martie 2000;

- cartea de identitate a vehiculului;

- contract de vânzare-cumpărare între B.O. şi M.D.V.

6. Cu privire la autoturismul I.D.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării din 8 august 2001;

- declaraţia de vânzare din 30 iulie 2001 dintre P.A. şi M.I.;

- nota de constatare a RAR;

- certificatul EUR. 1;

- targa indicată în documentul de la dosar;

- carta de circolazione (original).

- declaraţia de vânzare-cumpărare dintre P.A. şi M.E.;

- contractul de vânzare-cumpărare dintre (vânzător) M.E. şi (cumpărător) S.C.M.;

- fişa de înmatriculare pe numele S.C.M.;

- fişa de înmatriculare pe numele M.C.;

- fişa de înmatriculare pe numele SC C.T. SRL Petroşani;

- anexa la certificatul de înmatriculare;

- anexa la contractul de vânzare-cumpărare din 10 august 2001 dintre S.C.M. (vânzător) şi SC F.M. Impex SRL (cumpărător);

- contractul de vânzare-cumpărare dintre S.C.M. şi SC F.M. Impex SRL;

- factura fiscală din 15 august 2001 care atestă vânzarea autoutilitarei de către SC F.M. Impex SRL către SC C.T. SRL.

7. Cu privire la autoturismul V.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării din 25 iulie 2001 întocmit de B.O.H. în care la rubricile "deţinător" şi "persoana care a primit CIV-ul" este consemnat M.I.;

- declaraţia de vânzare dintre R.D. şi M.I.;

- targa BD 158 EC;

- certificat EUR. 1 - fals conform adresei de la dosar;

- declaraţia de vânzare dintre R.D. şi M.C.

8. Cu privire la autoturismul A.A.:

- raportul de verificare tehnică în vederea omologării din 24 iulie 2001;

- targa pentru nr. de înmatriculare X1;

- declaraţia de vânzare dintre G.A. şi M.I.;

- certificatul de circulaţie EUR. 1.;

- declaraţia de vânzare dintre G.A. şi B.F.E.;

- cartea de identitate, fişa de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare.

9. Cu privire la autoturismul V.B.:

- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 ianuarie 2003 în care deţinător este B.P.;

- nota de constatare întocmită la reprezentanţa RAR;

- certificatul de înmatriculare (aflat la dosar în copie) şi cartea de identitate a acestuia;

- declaraţia vamală primară din 7 ianuarie 2003.

10. Cu privire la autoturismul M.B.:

- raportul de verificare tehnică în vederea omologării din 7 octombrie 2002;

- nota de constatare întocmită la RAR;

- contract de vânzare-cumpărare din 24 august 2002 dintre R.T.O. şi C.V.;

- certificatul de circulaţie EUR.1;

- declaraţia vamală primară din 31 octombrie 2002;

- certificatul de înmatriculare (aflat la dosar în copie, originalul fiind ridicat odată cu autoturismul şi ulterior restituit părţii vătămate) şi cartea de identitate corespunzătoare.

11. Cu privire la autoturismul O.Z.:

- raportul de verificare tehnică în vederea omologării din 17 ianuarie 2003;

- certificatul de înmatriculare din 24 noiembrie 2001 (danez);

- contract de vânzare-cumpărare între V.E. şi D.V.;

- nota de constatare întocmită la RAR;

- certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate corespunzătoare (aflate în copie la dosar).

12. Cu privire la autoturismul B.M.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării din 17 ianuarie 2003;

- nota de constatare întocmită la RAR;

- permisul de circulaţie;

- declaraţie vamală primară din 8 ianuarie 2003;

- certificatul de înmatriculare (în copie la dosar) şi cartea de identitate corespunzătoare.

13. Cu privire la autoturismul V.:

- raport de verificare tehnică în vederea omologării din 4 martie 2003;

- nota de constatare întocmită la RAR;

- contractul de vânzare-cumpărare dintre G.M.J. şi Ş.M.;

- permisul de circulaţie;

- certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate corespunzătoare (în copie la dosar);

- declaraţia vamală din 8 februarie 2003.

VIII. S-a luat act că în baza Ordonanţei nr. 45 din 27 august 2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - s-a dispus restituirea autoturismului A.A. către D.S. împuternicit de Societatea de asigurare W. - Austria şi dispune menţinerea acestei dispoziţii.

S-a luat act că autoturismul S.F. a fost lăsat în custodia cumpărătorului de bună-credinţă G.D.N. prin dispoziţia din 2 septembrie 2003 a I.D. Braşov conform art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 85/2003.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus restituirea autoturismului S.F. către G.D.N.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea autoturismului O.A. care se află indisponibilizat la Poliţia Hunedoara.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de despăgubiri formulată de D.D.

În baza art. 348 C. pen., s-a dispus restituirea autoutilitarei I.D. către A. SA România.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus restituirea autoturismului V. către Z.H.

A fost respinsă cererea de despăgubire formulată de R.R. şi, conform art. 348 C. proc. pen. a fost menţinută dispoziţia privind restituirea autoturismului M. din data de 7 iulie 2005, dispusă de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - către acesta.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de P.D., şi, în baza art. 348 C. proc. pen., a fost menţinută dispoziţia privind restituirea autoturismului O.Z. către acesta dispusă la 7 iulie 2005, de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de B. (în prezent P.) H.T. şi, în baza art. 348 C. proc. pen., dispune restituirea autoturismului B.M. către acesta.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de V.I.D.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de SC G.A. SA.

În baza art. 348 C. proc. pen., a fost menţinută dispoziţia de restituire a autoturismului V. către V.I.D. din 31 martie 2006, dispusă de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

S-a dispus restituirea autoturismului V.B. către A.Z.

IX. A fost admisă acţiunea civilă formulată de Autoritatea Naţională a Vămilor şi obligaţi, în solidar, inculpaţii B.O.H., M.C. şi M.I.C. (acesta din urmă atât în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitor al inculpatului M.I., în limita acceptării succesiunii sub beneficiul de inventar, conform certificatului de moştenitor nr. 27 din 06 martie 2006 eliberat de BNP A.O. şi rectificat conform încheierii 2659 din 06 aprilie 2006) astfel:

- la suma de 16.488,6943 lei (M.I.C. şi B.O.H.) privind autoturismul A.A.;

- la suma 5608,1039 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul S.F.;

- la suma de 7989,0276 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul A.;

- la suma de 6662,4950 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul V.;

- la suma 7067,7826 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul O.A.;

- la suma de 7105,8708 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I., B.O.H. şi M.C.) privind autoturismul I.D.;

- la suma de 6218,2716 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I., B.O.H. şi M.C.) privind autoturismul V.;

- la suma de 7937,3543 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul A.A.; sume la care se adaugă dobânzile şi penalităţile calculate conform O.G. nr. 92/2003.

X. În baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii M.M şi M.I.C. la plata sumelor de câte 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, ce reprezintă onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, şi suma de câte 200 lei reprezintă onorariul expertului desemnat în cauză.

În baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.C. la plata sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 lei, ce reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.O.H. la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, ce reprezintă onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă:

Prin Rechizitoriul nr. 415/P/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen., art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.;

- M.I.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 291 C. pen. şi art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.O.H., pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- M.M, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248¹ C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, au mai fost dispuse următoarele soluţii:

1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor:

- M.I.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. întrucât nu a avut nicio participaţie la săvârşirea infracţiunii legate de indigenizarea autoturismului S.F. şi nu a falsificat niciun act din cele folosite pentru indigenizarea autoturismului A.A.;

- B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

2. Neînceperea urmăririi penale faţă de numita M.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

3. Disjungerea materialului de urmărire penală şi continuarea cercetării pentru stabilirea întregii activităţi a grupului infracţional.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii M.I., M.I.C., B.O. şi M.C. se ocupau de traficul internaţional de autoturisme furate.

Astfel, autoturismele furate din străinătate (la comandă sau aleatoriu) de către autori necunoscuţi erau introduse în ţară cel mai adesea cu numere de înmatriculare sustrase de la alte autoturisme, iar apoi indigenizate folosindu-se acte false şi ulterior erau vândute, ascunzându-se cumpărătorilor provenienţa lor ilicită.

Modalităţile în care s-a realizat traficul au fost următoarele:

- autoturismul era vândut în ţară de către proprietar sau împuternicit al acestuia, apoi era declarat ca fiind furat în ţara de origine, proprietarul încasându-şi prima de asigurare, indigenizarea realizându-se cu acte false sau chiar cu acte reale;

- autoturismul era sustras din străinătate, introdus în mod ilicit în ţară şi vândut de către inculpaţi prin folosirea de acte false pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestuia.

Pentru indigenizarea autoturismelor, care cel mai adesea a constituit condiţia necesară inducerii în eroare, s-au folosit documente de provenienţă false, astfel:

- pentru autoturismele sustrase din Germania s-au folosit Kaufrvertrag (act vânzare-cumpărare) şi Fahrzeugbrief (cartea de identitate a autoturismului);

- pentru autoturismele furate din Italia s-au folosit Dicharazione di Vendita (act de vânzare-cumpărare), Carta di Circolazione (cartea de identitate a autoturismului) care face referire şi la numărul de înmatriculare;

- pentru autoturismele furate din Franţa s-au folosit Certificat de Cession d’un Vehicule (actul de înstrăinare), Certificat D’immatriculation;

- pentru autoturismele furate din Suedia s-au folosit Vagverket (Registreringsbevis) şi Anmalan.

În vederea înmatriculării unui autoturism se parcurg mai multe etape:

- eliberarea de către RAR a "notei de constatare vamală", care conţine date tehnice ale autoturismului în funcţie de anumite criterii tehnice şi de valoarea autovehiculului calculându-se taxele vamale;

Pentru îndeplinirea formalităţilor vamale este necesar ca titularii mijloacelor de transport sau împuterniciţii legali ai acestora să prezinte următoarele documente:

- cerere scrisă către biroul vamal privind îndeplinirea formalităţilor vamale conform regimului vamal solicitat de titular;

- documente care atestă proprietatea asupra bunului - originale, traduceri legalizate şi fotocopii de pe acestea. Pot exista şi unele cazuri în care proprietatea este menţionată în documente care atestă caracteristicile tehnice;

- documente care atestă caracteristicile tehnice ale autovehiculului: originale, traduceri legalizate, fotocopii ale acestora;

- fotocopii după documentele de călătorii;

- nota de constatare emisă de Registru Auto Român privind caracteristicile tehnice ale bunului sau cartea de identitate (în fotocopie);

- documentul în baza căruia se acordă scutirea de taxe vamale (de regulă, adeverinţă emisă de Ministerul de Interne pentru cetăţenii moldoveni repatriaţi; certificate care atestau calitatea de revoluţionar emise de Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari);

- certificatul EUR 1.

După verificarea documentelor, se emite chitanţa vamală şi se reţin documentele în fotocopie, cu excepţia documentului în baza căruia a fost acordat regimul preferenţial şi a certificatului EUR, care se reţin în original.

3. Prezentarea autovehiculului la Registrul Auto Român pentru întocmirea "raportului de verificare tehnică în vederea omologării" şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculului, unde se depun următoarele documente:

- actele de provenienţă ale autoturismului (original şi fotocopii care se vor reţine);

- copie de pe buletinul de identitate al persoanelor care prezintă autoturismul, întrucât cartea de identitate a autovehiculul se eliberează de reprezentanţa RAR în raza căreia domiciliază proprietarul, precum şi procura, în cazul în care nu este proprietarul cel care prezintă autovehiculul.

Din data de 22 mai 2002 a fost pusă în aplicare O.G. nr. 78/2000 conform căreia vehiculele rutiere pot fi înmatriculate în România numai după omologarea pentru circulaţia pe drumurile publice de către RAR, iar documentul care atestă omologarea este C.I.V.-ul.

Conform art. 5 din O.G. nr. 78/2000 omologarea individuală se acordă pentru vehiculele rutiere care au fost anterior înmatriculate în alte ţări celor noi, construite în ţară sau construite în serie de cel mult 10 bucăţi de acelaşi tip pe an, precum şi celor construite din piese detaşate.

Pentru vehiculele rutiere aflate la prima înmatriculare în România certificarea autenticităţii şi verificarea tehnică sunt incluse în procesul de omologare.

Eliberarea C.I.V.-ului se face în cazul omologării individuale, aplicabilă în prezenta speţă, dacă vehiculul corespunde normelor tehnice de siguranţă a circulaţiei şi de protecţie a mediului înconjurător, precum şi folosinţei căreia îi este destinat.

4. Autovehiculele se înmatriculează permanent la Inspectoratele de Poliţie Judeţene sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în raza cărora proprietarii îşi au domiciliul (sediul) ori reşedinţa, în cazul cetăţenilor români. Sunt supuse înmatriculării permanente numai autovehiculele omologate pentru circulaţie de către Registrul Auto Român, instituindu-se interdicţia omologării pentru circulaţie, de către Registrul Auto Român, a autovehiculelor care nu au număr de identificare poansonate de constructor ori când acestea sunt alterate, cu excepţia cazurilor în care poliţia poate stabili provenienţa lor legală.

Proprietarul autovehiculului trebuie să prezinte următoarele documente:

- fişa de înmatriculare a autovehiculului, semnată de actualul şi fostul proprietar, având completate casetele A, B şi C în cazul primei înmatriculări în România ori casetele A, B, C, D şi E în cazul în care vehiculul a mai fost înmatriculat în ţară;

- cartea de identitate a vehiculului prevăzută cu elementele de secretizare aplicate de R.A.R.;

- anexa la certificatul de înmatriculare, din care să rezulte că autovehiculul are inspecţia tehnică periodică efectuată la staţia R.A.R., documentul nefiind necesar dacă vehiculul nu a mai fost înmatriculat şi este nou;

- chitanţa de plată a taxei de înmatriculare;

- dovada de plată a asigurării obligatorii de răspundere civilă;

- chitanţa de plată a taxei vamale de import sau declaraţia vamală de import;

- autorizaţia de circulaţie provizorie şi tăbliţele cu numerele provizorii aferente;

- cartea de identitate a proprietarului.

S-a reţinut că au fost înmatriculate în mod nelegal 13 autoturisme care au făcut obiectul analizei în prezentul rechizitoriu, fiind vorba de autoturismele: A6, S.F., A.C., V., O.A., I.D., A.A., V.B., M., O.Z., B.M., V.

1. În legătură cu autoturismul A6 s-a reţinut participarea atât a inculpatului M.I.C., acesta săvârşind infracţiunile prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi art. 291 C. pen., constând în aceea că a depus la RAR documente de provenienţă ale autoturismului despre care ştia că sunt false, cât şi a inculpatului M.I., acesta semnând contractul de vânzare-cumpărare conform căruia M.L. îi vindea autoturismul la data de 18 octombrie 2001, dată la care autoturismul fusese prezentat la RAR şi vamă, documentul fiind fals, inculpatul săvârşind:

- infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., şi infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 sub forma complicităţii, constând în aceea că i-a dat inculpatului M.I.C. banii necesari pentru plata accizelor şi documentelor pe care le-a depus;

- infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că a depus la SEIP documente false, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 34198/01 care atestă achiziţionarea autoturismului din Spania de către M.L.

- infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 C. pen., constând în aceea că a pus la dispoziţia inculpatului B.O. documente false în baza cărora acesta a întocmit raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi a eliberat CIV-ul.

În legătură cu înmatricularea acestui autoturism se mai reţine săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. în sarcina inculpatului B.O.H., constând în aceea că în exercitarea atribuţiilor de serviciu a întocmit raportul de verificare tehnică şi eliberare CIV, cât şi de verificare tehnică în vederea omologării cu date total diferite (pe primul raport apare M.I. şi T.V., iar pe al doilea raport, M.I.C. şi M.I.L.), deşi acestea trebuiau să conţină date identice în ceea ce priveşte proprietarul iar cel care a prezentat autoturismul şi a ridicat CIV trebuia împuternicit de către proprietar.

Ambele rapoarte purtau data de 8 octombrie 2001, iar împuternicirea notarială prin care M.I.L. îl împuternicea pe M.I.C. să-l reprezinte este din 9 octombrie 2001, fiind evident că au fost întocmite fără documente.

2. În legătură cu autoturismul S.F. s-a reţinut vinovăţia inculpatului M.I. în săvârşirea:

- infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, fapta sa constând în aceea că în vederea indigenizării autoturismului inculpatul a folosit documente false (contractul de vânzare-cumpărare şi certificat EUR.1, targa) la autoritatea vamală;

- infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., constând în aceea că a semnat în fals, în numele fiului său major, un contract de vânzare-cumpărare care atesta că a achiziţionat autoturismul de la un cetăţean italian, deşi s-a dovedit că autoturismul a fost sustras din Slovacia, contract de vânzare-cumpărare pe care l-a folosit la SEIP, Vamă şi RAR;

- infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că a depus la SEIP şi RAR "targa" (cartea de circulaţie italiană a autoturismului) care s-a dovedit a fi un act fals, aspect cunoscut de către inculpat.

3. În legătură cu autoturismul A.C., în sarcina inculpatului M.I. s-a reţinut:

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., constând în aceea că a semnat contractul de vânzare-cumpărare care atesta că a cumpărat autoturismul de la U.V. deşi cunoştea că procura este falsă, nefiind împuternicit de către aceasta pentru achiziţionarea unor autoturisme de lux;

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că a prezentat documente false la SEIP şi RAR, "targa", contractul de vânzare-cumpărare între cetăţeanul italian şi U.V. şi declaraţia vamală de tranzit;

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că a folosit la autoritatea vamală documente de provenienţă false în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale.

4. În legătură cu autoturismul V., s-a reţinut în sarcina inculpatului M.I.:

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., constând în aceea că a întocmit şi depus la SEIP contractul de vânzare-cumpărare care atesta că în baza împuternicirii primite (ce s-a dovedit a fi falsă) i-a vândut autoturismul numitului G.D.;

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că a depus la RAR Deva contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului încheiat în limba germană care atesta faptul că U.V. a achiziţionat autoturismul de la o societate germană (act fals, având în vedere că aceasta nu a posedat niciodată astfel de autoturisme).

5. În legătură cu autoturismul O.A., s-a reţinut în sarcina inculpatului M.I.:

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., constând în aceea că a prezentat la RAR - Filiala Deva şi SEIP documente de provenienţă false;

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, acesta ocupându-se de întocmirea documentelor depuse la autorităţile statului, scopul său fiind eludarea taxelor vamale, aspect ce reiese şi din declaraţia sa conform căreia a cumpărat repatriere de la persoana din Republica Moldova pe numele căreia s-a înmatriculat autoturismul.

6. În legătură cu autoturismul I.D., s-a reţinut în sarcina inculpatului M.I.:

- săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că a întocmit un contract de vânzare-cumpărare pe numele său pe care l-a folosit la RAR - art. 290 C. pen.;

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că a depus documentele de provenienţă falsă la autoritatea vamală (conform declaraţiilor martorilor el a fost cel care a lăsat pe biroul lucrătorului vamal R.G. documentele necesare întocmirii formalităţilor vamale);

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea de fals intelectual, constând în aceea că i-a pus la dispoziţie inculpatului B.O. documente false în baza cărora acesta a întocmit raportul de verificare tehnică în vederea omologării - art. 26 raportat la art. 289 C. pen.;

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constând în aceea că punând la dispoziţie documente de provenienţă false, inculpatul B.O. l-a determinat pe acesta să întocmească cu date nereale raportul de verificare tehnică în vederea omologării, fapt ce a dus la eliberarea CIV-ului şi înmatricularea autoturismului de provenienţă ilicită, autoturism ce a fost ridicat din posesia cumpărătorului D.D., art. 26 raportat la art. 246 C. pen.

În legătură cu acelaşi autoturism s-a reţinut în sarcina inculpatului M.C.:

- complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că i-a plătit lui M.I. contravaloarea documentelor falsificate şi i-a dat banii necesari plăţii taxelor vamale -art. 26 raportat la art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997.

În sarcina inculpatului B.O.H. s-a reţinut:

- săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că, a înserat, cu ştiinţă, date nereale în raportul de verificare tehnică în vederea omologării - art. 289 C. pen.;

- săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu a întocmit cu date nereale raportul de verificare tehnică, fapt ce a dus la eliberarea CIV-ului şi înmatricularea autoturismului de provenienţă ilicită, autoturism ce a fost ridicat din posesia cumpărătorului căruia i s-a creat astfel un prejudiciu (o vătămare a intereselor legale - patrimoniale) - art. 246 C. pen.

7. În legătură cu autoturismul V., s-a reţinut în sarcina inculpatului M.I.:

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că a folosit la autoritatea vamală documente de provenienţă false precum şi un certificat EUR.1 fals, în scopul eludării taxelor vamale.

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea de fals intelectual constând în aceea că i-a pus la dispoziţie inculpatului B.O. documente false în baza cărora acesta a întocmit raportul de verificare tehnică în vederea omologării - art. 26 raportat la art. 289 C. pen.;

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constând în aceea că punând la dispoziţie documente de provenienţă false inculpatului B.O. l-a determinat pe acesta să întocmească cu date nereale raportul de verificare tehnică în vederea omologării, fapt ce a dus la eliberarea CIV-ului şi înmatricularea autoturismului de provenienţă ilicită, autoturism ce a fost ridicat din posesia cumpărătorului chinez, căruia i s-a creat astfel un prejudiciu (vătămarea intereselor legale patrimoniale) - art. 26 raportat la art. 246 C. pen.

În legătură cu acelaşi autoturism în sarcina inculpatului M.C. s-a reţinut:

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că i-a dat buletinul de identitate inculpatului M.I. pentru întocmirea documentelor vamale deşi cunoştea că acesta nu are de acte de provenienţă pentru autoturism şi va folosi acte false - art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997.

În sarcina inculpatului B.O.H., pentru acelaşi autoturism, s-a reţinut:

- săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că, a inserat, cu ştiinţă date nereale în raportul de verificare tehnică în vederea omologării - art. 289 C. pen.;

8. În legătură cu autoturismul A.A., s-a reţinut în sarcina inculpatului M.I.:

- săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că a falsificat contractele de vânzare-cumpărare pe care le-a depus la RAR şi Vamă - art. 290 C. pen.;

- săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că a depus la autoritatea vamală documente de provenienţă false împreună cu un certificat EUR fals ce poartă aceeaşi serie cu celelalte certificate folosite la autoturismele din prezenta cauză, respectiv A 050131 (care au fost găsite la percheziţia domiciliară la M.I.).

În legătură cu autoturismele V.B, M., O.Z., B.M., V. s-au reţinut:

În sarcina inculpatului B.O.:

- săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că în anul 2003 în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a întocmit cu date nereale, în baza unor documente false de provenienţă ale autoturismelor, aspect cunoscut, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V. - art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. IX - XIII)

- săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constând în aceea că în anul 2003 în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, conform cărora rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării se întocmeau în baza unor documente de provenienţă reale şi numai după vizualizarea şi verificarea autoturismelor, a întocmit rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V. fără a le vizualiza, fapt ce a creat posibilitatea înmatriculării autoturismelor cu seriile modificate, autoturisme ce au fost deja ridicate de la persoanele ce le achiziţionaseră, creându-le acestora un prejudiciu patrimonial, implicit o vătămare a intereselor legale - art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. IX - XIII).

În legătură cu acelaşi autoturism, în sarcina inculpatului M.I. s-a reţinut:

- săvârşirea complicităţii la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual săvârşite de către inculpatul B.O. constând în aceea că în perioada 2002 - 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a susţinut activitatea inculpatului B.O., care a întocmit în fals, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O., B.M., V., în baza cărora s-au emis CIV-urile, fapt care a permis înmatricularea autoturismelor, ce aveau seriile de identificare modificate întrucât proveneau din săvârşirea unor infracţiuni de furt (în acest mod se ascundea provenienţa), autoturismele fiind ridicate de la cumpărători în vederea restituirii către părţile vătămate, producându-se astfel un prejudiciu persoanelor care au cumpărat autoturismele, infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. IX - XIII).

S-a mai reţinut prin rechizitoriu infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., săvârşită de inculpaţii M.I., B.O. şi M.I.C., în modalitatea asocierii, arătându-se că este o infracţiune continuă al cărei element material constă în asocierea celor în cauză, asociere care s-a prelungit în mod natural, în timp, de la momentul realizării, respectiv anul 1999 până la arestarea lui M.I., în octombrie 2001, care reprezintă momentul epuizării.

Prin acelaşi rechizitoriu, a fost trimis în judecată inculpatul M.M, reţinându-se în sarcina acestuia că prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu şi a legilor în vigoare referitoare la proprietatea publică a statului, inculpatul, uzând de calitatea sa de primar al Municipiului Deva şi de preşedinte al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, cu concursul inculpatului M.I., l-a împroprietărit pe acesta şi pe numiţii P.C. şi P.A. cu un teren în suprafaţă de 5838 mp situat în Deva Calea Zarandului, zona Gării.

S-a arătat că terenul sus-menţionat a fost trecut în proprietatea publică a statului român prin Decretul de expropriere nr. 113 din 24 martie 1982 pentru cauză de utilitate publică şi se afla în administrarea MApN.

S-a stabilit că prejudiciul cauzat Statului român prin activitatea infracţională a inculpaţilor M.M şi M.I. a fost de 360.000 dolari SUA şi nu a fost acoperit.

Totodată, prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta inculpatului M.M întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248¹ C. pen., constând în aceea că în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, a îndeplinit mai multe acte în mod defectuos, cauzând o pagubă patrimoniului statului astfel:

- a impus întocmirea proceselor-verbale de punere în posesie a celor trei revoluţionari, pentru 1000 mp fiecare, pentru teren intravilan deşi Hotărârea nr. 23/1999, specifica clar că terenul va fi extravilan, din rezerva pusă la dispoziţia Comisiei Locale;

- după respingerea proceselor-verbale de către Oficiul de Cadastru, a impus întocmirea altor procese-verbale de punere în posesie a celor trei revoluţionari pentru o suprafaţă de 5225 mp fiecare, deşi nu exista propunere din partea Comisiei locale şi implicit hotărârea de validare a propunerii de către Comisia judeţeană, semnând totodată Anexa nr. 6, necesară întocmirii proceselor-verbale pentru o suprafaţă de 10.000 mp fiecare;

- faptul că a impus întocmirea proceselor-verbale este dovedit de un bilet prin care îi cerea numitei T.L. (topograf în cadrul Comisiei Locale, pentru zona Municipiului Deva), să scoată un extras de Carte Funciară cu terenurile de pe str. M. Eminescu, cu terenurile de la Gară în extenso, să întocmească Anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 23/1999, cu 10.000 mp, să prezinte lista de la Alba cu domeniul public, să întocmească un act prin care să rezulte că terenul de la Gară este din rezerva Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, bilet pe care a scris "T.L., Urgent".

- în ambele situaţii a semnat procesele-verbale în calitate de preşedinte al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991;

- a încheiat în calitate de primar şi preşedinte al Comisiei Locale, tranzacţia din 25 martie 1999 prin care ceda, ca urmare a unui schimb de terenuri, terenul în suprafaţă de 5838 mp, din zona DN.7, teren ce face parte din domeniul public al statului român, deşi nu avea atribuţii de administrare a domeniului public sau privat, creând un prejudiciu de 330.000 dolari SUA (3000 mp, din acest teren a fost vândut la valoarea de 196.000 dolari SUA, către S. România SRL, iar restaurantul M. care avea contract de concesiune pentru restul terenului din anul 1998 a fost somat să plătească 140.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea terenului sau 25.000 dolari SUA/an cu titlu de concesiune).

- a eliberat ilegal autorizaţia de construcţie din 23 august 1999 facilitându-i astfel, lui M.I. încasarea sumei de bani de la S. România.

În sarcina inculpatului M.I. s-a reţinut săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, săvârşită de inculpatul M.M, constând în aceea că acesta cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul M.M la săvârşirea faptei astfel:

- a mers cu procesele-verbale de punere în posesie în zona DN.7 zona Gării, la Oficiul de cadastru şi Organizarea Teritoriului, încercând impunerea eliberării titlurilor de proprietate pe acest teren, deşi Hotărârea nr. 23/1999 se referea la terenuri situate în extravilan, din rezerva comisiei locale şi nu la un teren intravilan,din domeniul public al statului, scop ce nu a putut fi atins datorită opoziţiei directorului de la O., P. şi a ing. B. - a fost prezent în şedinţa convocată ad-hoc de către primar la data de 3 martie 1999, unde a solicitat un "teren de interes" la schimb (conform declaraţiilor date de participanţii la "şedinţă" se afla deja în biroul primarului, ceea ce denotă o înţelegere a acestora şi confirmă părerea martorilor că era o "şedinţă" (regizată).

- a facilitat eliberarea autorizaţiei din 23 august 1999, pe care a depus-o la S. România SRL şi care a avut drept rezultat obţinerea banilor, fără această autorizaţie, conform clauzelor contractuale, nu ar fi încasat preţul vânzării.

În esenţă, s-a reţinut că inculpatul M.I. împreună cu inculpatul M.M, primar al Municipiului Deva, a realizat această inginerie financiar-juridică subordonată scopului de a obţine terenuri cu valoare de piaţă mare, care au permis intrarea pe piaţă a firmei S. prin vânzarea către aceasta a terenului în suprafaţă de 3005 mp din DN.7, la suma de 196.000 dolari SUA şi a creat posibilitatea de a obţine o sumă la fel de mare de la M. România, care avea încheiat cu Primăria Municipiului Deva un contract de concesiune pe o parte din teren, anterior schimbului, având în vedere că M. nu va renunţa la investiţia făcută şi va ceda somaţiei lui M.I.

Mijloacele de probă propuse de acuzare pentru dovedirea faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor au fost menţionate la paginile 71, 72 din rechizitoriu, respectiv: proces-verbal de percheziţie, declaraţii inculpaţi, declaraţii învinuiţi, declaraţii martori, constatări tehnico-ştiinţifice traseologice şi grafice, comunicări Interpol, comunicări CID, documente ridicate de la RAR, Vamă, SEIP, planşe foto, proces-verbal de recunoaştere de pe planşe foto, plângere penală, adrese Primăria Municipiului Deva şi Prefectura judeţului Hunedoara, dosar juridic MApN, înscrisuri ridicate de Primăria Municipiului Deva şi Prefectura judeţului Hunedoara, Hotărârea de Guvern nr. 781/2003, constatare tehnico-ştiinţifică.

Cauza a fost înregistrată iniţial la Judecătoria Sector 2 Bucureşti sub nr. 418/2004.

Prin Sentinţa penală nr. 646 din 28 aprilie 2004 Judecătoria Sector 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, care la rândul său, prin Sentinţa penală nr. 1502 din 30 septembrie 2004 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; constatându-se astfel ivit conflict negativ de competenţă a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, dosarul fiind înregistrat la această instanţă sub nr. 2092/2005.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-au acordat de către această instanţă 67 de termene de judecată, începând cu data de 4 februarie 2004 până la 22 ianuarie 2012, inculpaţilor garantându-li-se dreptul la apărare (fiind acordate termene pentru angajare apărător 4 februarie 2004, 25 martie 2005, pentru pregătirea apărării, pentru imposibilitate de prezentare a apărătorilor 18 noiembrie 2005, 23 iunie 2006, 6 octombrie 2006, 18 ianuarie 2008), au avut posibilitatea să formuleze cereri, excepţii (de nelegalitate a H.G. nr. 781/2003, de restituire a dosarului la procuror), au fost audiaţi inculpaţii M.M (termenul din 15 februarie 2008), B.O.H. (13 ianuarie 2009), martorii din rechizitoriu: R.I., M.D.A., Z.O., V.R. (24 martie 2009), S.I., B.A. (2 iunie 2009), J.O. (13 ianuarie 2009), T.L. (27 octombrie 2009), P.I.D., M.M.C., M.E. (18 ianuarie 2011), S.C. (1 martie 2011), G.D.N., S.G., V.G.I. (10 mai 2011), N.M., G.M., G.I.O. (8 noiembrie 2011), B.D. (17 ianuarie 2012), D.A.I. (13 martie 2012), N.G. (30 martie 2010), H.Ş. (13 septembrie 2011), I.N. (13 septembrie 2011), M.L.I. (10 aprilie 2012), B.M., A.P.I., S.A., S.D., C.A., P.V., B.I.C. (24 februarie 2009), R.I.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. pentru martorii P.M., U.V., C.M., V.M., D.E. şi M.L.

Inculpatul B.O.H. a solicitat la 13 ianuarie 2009 încuviinţarea probei cu înscrisuri şi martori (a propus audierea martorilor P.A., M.S. şi C.C. pentru a face dovada că nu se cunoaşte cu ceilalţi inculpaţi), probe încuviinţate de către instanţă. Ulterior, la termenul de judecată din 24 martie 2009 a renunţat la audierea martorilor.

Inculpatul M.M a solicitat proba cu înscrisuri şi audierea martorilor din rechizitoriu la termenul din 15 februarie 2008.

Părţile vătămate au formulat cereri de restituire ale autoturismelor O.Z. (P.D.), M. (R.R.), W. (V.I.D.), O.A., A.A. (M.I.), cereri încuviinţate pentru părţile vătămate P.D., R.R., V.I.D.

La termenul din 22 ianuarie 2012 s-a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, întrucât inculpatul M.M a dobândit calitatea de deputat, conform actelor depuse de către acesta.

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 25 ianuarie 2012 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 7 februarie 2013 sub nr. 1634/300/2005, fixându-se termen de judecată la data de 16 mai 2013, termen ce a fost preschimbat la data de 13 martie 2013, având în vedere complexitatea cauzei şi durata cercetării judecătoreşti.

În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie celor trei inculpaţi li s-au acordat termene pentru a-şi angaja apărător (termenul din 13 martie 2013), pentru pregătirea apărării (la 27 martie 2013), au fost audiaţi inculpaţii M.M (termen 12 aprilie 2013), B.O. (termen 8 mai 2013) şi M.C. (termen 10 iulie 2013), declaraţiile fiind consemnate în scris şi ataşate dosarului.

Prealabil luării declaraţiilor, inculpaţilor prezenţi li s-a pus în vedere că se pot prevala de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi li s-au luat declaraţii în acest sens, inculpatul M.C. fiind singurul care s-a prevalat de aceste prevederi.

De asemenea, inculpatului lipsă, M.I.C. i s-a pus în vedere, prin intermediul apărătorului ales, că poate să-şi exprime, printr-o declaraţie notarială, atitudinea procesuală faţă de aplicarea procedurii simplificate, însă, acesta, deşi a fost citat la adresele cunoscute şi cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi şi nici nu a depus la dosar o declaraţie în sensul celor arătate mai sus.

Inculpatul M.M a solicitat reaudierea a trei martori din rechizitoriu - T.L., S.A. şi Z.O. - martori care au fost încuviinţaţi şi audiaţi la termenul din 8 mai 2013, precum şi proba cu acte în circumstanţiere, probe încuviinţate şi administrate.

Inculpaţii M.I.C. şi B.O.H., au propus administrarea probei cu acte în circumstanţiere, probe încuviinţate de către instanţă.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat efectuarea unei expertize tehnice evaluatoare a terenului din Calea Zarandului zona Gării DN 7, întrucât valoarea prejudiciului astfel cum a fost calculată în faza de urmărire penală, o consideră una estimativă, prejudiciul impunându-se a fi stabilit pe baza unei expertize de către o persoană autorizată.

Astfel, a solicitat ca prin expertiză să se stabilească valoarea de inventar şi valoarea de circulaţie la data de 25 martie 1999 a suprafeţei de 5838 mp care a făcut obiectul tranzacţiei, precum şi redevenţa anuală actualizată care s-ar fi putut încasa de către stat, dacă această suprafaţă nu ar fi fost înstrăinată şi ar fi fost cesionată, pentru fiecare an, începând din 25 martie 1999 până în prezent.

Prin încheierea din 21 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încuviinţat proba solicitată de Ministerul Public, respectiv efectuarea unei expertize tehnice evaluatoare atât a terenului în suprafaţă de 5838 mp, din Calea Zărandului, cât şi a terenului din str. Bejan în suprafaţă de 15.675 mp, apreciind-o ca fiind utilă, concludentă şi pertinentă în soluţionarea cauzei, urmând ca expertul tehnic desemnat, doamna V.M., să răspundă următoarelor obiective:

1. Care era valoarea de inventar a terenului în suprafaţă de 5838 mp, situat în calea Zarandului, zona Gării DN7?

2. Care este valoarea de inventar actualizată a terenului în suprafaţă de 5838 mp, situat în calea Zarandului, zona Gării DN7?

3. Care era valoarea de circulaţie a terenurilor din Calea Zarandului, zona Gării în suprafaţă de 5838 mp şi din str. Bejan în suprafaţă de 15675 mp la data de 25 martie 1999?

4. Care este redevenţa anuală actualizată ce s-ar fi putut încasa dacă terenul de 5838 mp s-ar fi concesionat - în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare - pentru fiecare an şi în total, începând din 25 martie 1999 pană în prezent ?

De asemenea, s-a încuviinţat şi un expert parte pentru inculpatul M.M, în persoana domnului expert C.M. La termenul de judecată din 17 iunie 2013, expertul tehnic desemnat în cauză, V.M. a depus raportul de expertiză evaluare imobiliară, fiindu-le comunicate părţilor câte o copie de pe raport.

Reprezentantul Ministerului Public şi consilierul juridic al Ministerului Finanţelor au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni ce au fost încuviinţate la termenul de judecată din 01 iulie 2013, dispunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză cu următoarele obiective:

I. Să se stabilească valoarea de circulaţie a terenurilor din Calea Zărandului - Zona Gării în suprafaţă de 5.838 mp şi din Zona Bejan în suprafaţă de 15.675 mp, corespunzător datei de 25 martie 1999.

La stabilirea acestei valori de circulaţie să fie avute în vedere:

1. Toate evidenţele pertinente ale pieţei, tendinţele şi tranzacţiile comparabile şi orice alte informaţii relevante;

2. Valoarea tranzacţiilor înregistrate la Camera Notarilor Publici Deva, cât şi la Administraţia Financiară Deva din anul 1999 şi care vizează terenuri din Zona Gării şi Zona Bejan;

3. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către M.I. în nume propriu şi în calitate de împuternicit al numiţilor P.C. şi P.A. cu SC S. România SRL, autentificat sub nr. 1082 din 12 mai 1999 având ca obiect terenul în suprafaţă de 3.005 mp din suprafaţa totală de 5838 mp, situat în Calea Zărandului, Zona Gării, DN 7 pentru care s-a plătit suma de 196.000 dolari SUA;

4. Obiecţiunile formulate de către reprezentantul Ministerului Public şi de către reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice.

Să fie prezentate şi alte metode de evaluare a valorii de circulaţie a celor două terenuri anterior menţionate.

II. Să se stabilească redevenţa anuală actualizată ce s-ar fi putut încasa dacă terenul de 5.838 mp s-ar fi concesionat - în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare - pentru fiecare an şi în total începând cu data de 25 martie 1999 până în prezent. În acest sens să fie avut în vedere contractul de concesiune încheiat între M. România SRL şi Consiliul Local al Municipiului Deva ce a avut ca obiect terenul situat în zona Gării în suprafaţă de 2.500 mp.

La termenul de judecată din 10 iulie 2013 s-a depus noul raport de expertiză evaluare imobiliară, întocmit de către acelaşi expert, V.M., iar la termenul de judecată din 16 iulie 2013 a fost audiată experta V., răspunzând întrebărilor formulate de către instanţă şi părţi.

Cercetarea judecătorească a confirmat, în materialitatea lor faptele expuse în actul de sesizare, cât şi vinovăţia inculpaţilor.

Instanţa de fond a reţinut că la data săvârşirii faptelor, inculpatul M.M avea calitatea de primar şi preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, fiind cel care a propus atribuirea terenului în suprafaţă de 3200 mp, celor trei revoluţionari P.A., P.C. şi M.I..

Astfel, s-a reţinut că prin adresa din 22 decembrie 1998 Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a înaintat Prefecturii judeţului Hunedoara Anexa 6, privind propunerea pentru atribuirea de terenuri agricole persoanelor care au dreptul conform art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, menţionându-se că terenurile fac parte din rezerva comisiei locale, adresa fiind semnată de primar în calitate de preşedinte al comisiei locale şi de secretarul primăriei.

A existat şi un tabel nominal privind propunerile de constituire a dreptului de proprietate în favoarea unor luptători din revoluţia din decembrie 1989 pe terenurile statului situate în Deva, zona Gării DN7, conform art. 15 alin. (5) şi art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/1991 pentru numiţii M.I., P.A., P.C., D.M., G.V., P.C., numele ultimilor trei fiind tăiaţi de pe tabelul ce a fost semnat de către M.M în calitate de primar şi secretarul I.P.A.

Anterior, în şedinţa din 14 ianuarie 1999 a comisiei judeţene de fond funciar, s-a discutat la pct. 10 din ordinea de zi, solicitarea comisiei locale Deva de validare a anexei nr. 6, privind constituirea dreptului de proprietate pentru luptătorii din Decembrie 1989, specificându-se că terenul cerut este situat în zona Gării, fiind proprietatea statului român subliniindu-se că acest drept se constituie din rezerva comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, iar terenul cerut nu este din rezerva comisiei, Legea nr. 18/1991 stabilind exact condiţiile de atribuire a terenurilor, amânându-se validarea până la clarificarea situaţiei.

La data de 12 februarie 1999, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul Prefecturii judeţului Hunedoara, prin Hotărârea nr. 23/1999 a validat propunerea comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 a Municipiului Deva, privind atribuirea a câte 1000 mp către trei revoluţionari, din teren rezervă la dispoziţia comisiei locale, (fără a se specifica însă elementele de identificare în spaţiu a terenului atribuit), conform Anexei nr. 6 ce face parte integrantă din hotărâre, cu respectarea art. 15 alin. (5) din Legea Fondului Funciar.

În baza Hotărârii nr. 23/1999, primarul a impus punerea în posesie a celor trei pentru terenul situat în DN.7, întocmindu-se procese-verbale pentru punerea în posesie pentru 1000 mp/fiecare, procese-verbale ce au fost completate eronat, în mod intenţionat, de către numita T.L., întrucât terenul făcea parte din domeniul public al statului român, aspect ce-i fusese adus la cunoştinţă inculpatului M.M.

Procesele-verbale care conţin date eronate precum "natura terenului - păşune în intravilan, numere topo inexistente", au fost semnate de către inculpat şi duse de către M.I., Oficiului de Cadastru unde a încercat să impună emiterea titlului de proprietate, dar, şeful Oficiului de Cadastru, P.M., a returnat procesele-verbale Primăriei Municipiului Deva pentru a fi completate conform Anexei nr. 6 pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (adresa din 17 februarie 1999 a fost înregistrată la Primăria Municipiului Deva).

Întrucât nu a reuşit punerea în posesie a celor trei revoluţionari pe terenul din Calea Zărandului D.N.7, inculpatul M.M a dispus întocmirea altor procese-verbale de punere în posesie pentru o suprafaţă de 5225 mp/fiecare revoluţionar, în extravilan, la data de 01 martie 1999, emiţându-se titlurile de proprietate ale celor trei pentru 5225 mp fiecare, în zona Bejan, fără a exista o hotărâre a comisiei judeţene pentru această suprafaţă, aşa cum prevede legea.

În data de 03 martie 1999, inculpatul M.M a convocat ad-hoc o şedinţă cu câţiva consilieri aflaţi în Primăria Municipiului Deva, în prezenţa inculpatului M.I. propunând, conform procesului-verbal încheiat, anularea titlurilor de proprietate a celor trei revoluţionari (M.I., P.A., P.C.), motivând că terenul din zona Bejan ce le fusese atribuit celor trei, (fără respectarea dispoziţiilor legale şi ca urmare a dispoziţiilor sale), prezintă un interes deosebit pentru Primăria Municipiului Deva, urmând a fi concesionat pentru construirea unor locuinţe particulare, inculpatul M.I. solicitând ca Primăria să ofere la schimb "un teren de interes".

Conform procesului-verbal încheiat cu prilejul convocării, între inculpatul M.M şi consilierii prezenţi, au avut loc discuţii contradictorii cu privire la împroprietărirea conform Legii nr. 42/1990, care ar fi trebuit abordată global şi nu preferenţial, apreciindu-se că împroprietărirea celor trei în condiţiile în care existau 76 cereri nesoluţionate constituie un abuz.

În data de 15 martie 1999 inculpatul M.M, în calitate de primar, a formulat acţiune judecătorească, solicitând anularea titlurilor de proprietate ale celor trei revoluţionari şi restabilirea situaţiei anterioare, stabilindu-se termen de judecată la data de 26 martie 1999.

La data de 25 martie 1999 inculpatul M.M, în calitate de primar şi preşedinte al comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a încheiat cu cei trei o tranzacţie prin care se anulau titlurile de proprietate nr. x/86/1995, Y/87/1999,Y/88/1999, restabilindu-se situaţia anterioară, terenul în suprafaţă de 15.275 mp reintrând în domeniul Primăriei Municipiului Deva, care, la schimb, preda celor în cauză terenul în suprafaţă de 5838 mp.

Pentru a realiza acest schimb, inculpatul a invocat un protocol, ce poartă data de 10 martie 1999 încheiat între Preşedinţia României, Consiliul Local Deva şi Fundaţia "F.D." pentru construirea de locuinţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 1138 din 26 martie 1999 a Judecătoriei Deva s-a luat act de manifestarea de voinţă a părţilor din 25 martie 1999, pronunţându-se o hotărâre de expedient.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Consiliul local al Municipiului Deva, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Prin Decizia civilă nr. 645/R din 12 octombrie 1999 Tribunalul Timiş a respins ca inadmisibil recursul Consiliului Municipal Deva şi ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva şi de Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Ulterior, M.I., împuternicit de către P.C. şi P.A., a vândut terenul către S. România, respectiv 3005 mp din teren, contra sumei de 196.000 dolari SUA, somând apoi M. să plătească suma de 140.000 dolari SUA, contravaloarea terenului sau 25.000 dolari SUA/an cu titlu de concesiune.

La data de 12 mai 1999, numiţii P.A., M.I., P.C. au transmis Primăriei Municipiului Deva dreptul de uzufruct privind suprafaţa de teren de 2838 mp, real 2593 mp, teren situat în intravilanul Municipiului Deva înscris în CF Deva (Anexa 33).

În data de 18 mai 1999, cei trei, M.I., P.C., P.A., au dat o declaraţie autentificată conform căreia renunţă la dreptul de proprietate privind aceeaşi suprafaţă. Totodată au declarat că sunt de acord cu restabilirea situaţiei de Carte funciară anterioară schimbului menţionat în Sentinţa civilă nr. 1138 din 26 martie 1999 dispusă de Judecătoria Deva.

Cei trei au precizat că renunţă la dreptul de proprietare fără niciun fel de pretenţii şi sunt de acord ca Primăria Municipiului Deva - Primarul Municipiului Deva să administreze acest teren conform legii (Anexa 34).

Cu privire la terenul din zona Gării, prin Hotărârea nr. 2/1995, Consiliul local al Municipiului Deva a dispus concesionarea directă în favoarea Ministerului Apărării Naţionale a două terenuri, respectiv terenul în suprafaţă de 735 mp situat în Deva, str. M. Eminescu şi terenul în suprafaţă de 3200 mp situat în Deva, zona Gării, (teren ce face obiectul cauzei), termenul de concesionare fiind durata existenţei construcţiilor pentru ambele terenuri.

Procesului-verbal de predare-primire a terenului concesionat i-a fost anexat planul de situaţie în care, acesta este delimitat ca fiind "parcela nr. 2, teren notat în C.F., stabilindu-se vecinătăţile la E - V, N - S, statul român - anul 1997.

Prin Hotărârea nr. 1/1998 Consiliul local al Municipiului Deva a reconcesionat în favoarea U.M. 01719, terenul în suprafaţă de 3200 mp, situat în zona Gării Deva, în condiţiile stabilite prin Hotărârea nr. 2/1995, încheindu-se contractul de concesiune din 01 februarie 1998.

La 11 septembrie 1998 s-a încheiat un Protocol între Primăria Municipiului Deva şi Ministerul Apărării Naţionale în scopul efectuării unor modificări de amplasament în sensul că Ministerul Apărării Naţionale era de acord să cedeze Primăriei Municipiului Deva terenul în suprafaţă de 3200 mp, situat în zona Gării, în schimbul terenului de 4000 mp, situat în Deva, la intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu cu str. Bejan.

Prin Hotărârea nr. 127 din 15 septembrie 1998, Consiliul local al Municipiului Deva a hotărât atribuirea în folosinţă gratuită, pe durata existenţei a terenului în suprafaţă de 4000 mp situat în Deva, la intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu cu str. Bejan, înscris în Cartea Funciară (x)a, în favoarea U.M. 01 Deva, abrogându-se art. 1 lit. b) şi art. 2 lit. b) din Hotărârea nr. 2/1995 prin care s-a concesionat Ministerului Apărării Naţionale terenul în suprafaţă de 3200 mp, situat în Deva, zona Gării, precum şi Hotărârea nr. 1/1998 privind reconcesionarea aceluiaşi teren.

Hotărârea nr. 200 din 27 octombrie 1999 a Consiliului local Deva a revocat Hotărârea nr. 127/1998, hotărâre ce nu fusese urmată de o punere în posesie şi de încheierea unui contract de concesiune.

La data de 20 noiembrie 2002, terenul având numărul de Carte Funciară a1, numere topo b1, b2, b3 se afla în administrarea Ministerului Apărării Naţionale aşa cum rezultă din adresa Ministerului Apărării Naţionale - Direcţia Domenii şi Infrastructuri prin care se solicita Şefului Statului Major să analizeze necesitatea şi oportunitatea păstrării în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a terenului.

La data de 14 ianuarie 2003 (nr. L.202), Direcţia de Logistică din cadrul Statului Major General a apreciat că terenurile aparţinând cazărmilor nr. 5228 şi 5246 nu prezintă interes din punct de vedere operativ, fiind de acord cu preluarea în totalitate de către Consiliul Local Deva a terenurilor respective.

În expunerea de motive din 05 februarie 2003, primarul M.M a menţionat că, "urmare a concesionării, terenul a primit indicativ de cazarmă şi a fost înscris în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale".

Prin Hotărârea nr. 37/2003, Consiliul Local al Municipiului Deva, având în vedere expunerea de motive prezentată de către primarul M.M, din care reieşea necesitatea adoptării unei hotărâri privind preluarea de către Consiliul local a terenului în suprafaţă de 3200 mp situat în zona Gării, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, a aprobat preluarea terenului de către Consiliul Local (art. 1) şi hotărârea a fost înaintată Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale pentru promovarea documentaţiei necesare emiterii hotărârii de Guvern.

La data de 03 iulie 2003 în temeiul art. 107 din Constituţie, art. 9 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1990 a fost adoptată H.G. nr. 781 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi administraţia Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al Municipiului Deva şi administraţia Consiliului Local al Municipiului Deva, judeţul Hunedoara (semnată de Prim-ministru, Ministru Finanţelor Publice şi Ministrul Apărării Naţionale).

Astfel, ca urmare a reţinerii acestei situaţii de fapt, instanţa de fond a constatat că se poate concluziona că prin încheierea tranzacţiei din 25 martie 1999, în calitate de primar şi preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar, inculpatul M.M şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, întrucât nu avea dreptul de a încheia acte de dispoziţie cu privire la bunurile din domeniul public al municipiului, cu atât mai mult cu privire la domeniul public al statului român.

2. Cu privire la inculpatul M.I.C. instanţa de fond a reţinut că participaţia penală a acestui inculpat a fost reţinută în legătură cu indigenizarea autoturismului A6.

Astfel, s-a reţinut că la data de 8 octombrie 2001 autoturismul A.A. a fost prezentat la RAR de către inculpatul M.I., întocmindu-se un raport de verificare tehnică şi eliberare CIV completat de inginer D.A. (rubricile referitoare la caroserie, marca, tip, nr. de identificare, sursă energie, nume, prenume, adresă destinatar, rubrica "persoana care a prezentat vehiculul, persoana care a primit CIV") şi ulterior de către inginer B.O.H. (rubrica "nr. de omologare, celelalte date tehnice, persoana care a prezentat vehiculul şi persoana care a prezentat CIV-ul).

Cu privire la acest autoturism instanţa de fond a reţinut că a mai existat un raport de verificare tehnică în vederea omologării înregistrării din 8 octombrie 2001 care a fost completat în întregime de inculpatul B.O.H., iar în rubricile" numele, prenumele şi adresa destinatarului" este trecut numitul M.L.I. din Bucureşti, iar la persoana care a primit CIV-ul este trecut M.I.C., CIV-ul eliberându-se la data de 18 octombrie 2001. Documentele depuse au fost un contract de vânzare-cumpărare care atestă achiziţionarea autoturismului din Spania la 21 septembrie 2001 de către C.Ş. M.I.L. şi o procură prin care M.L.I. l-a împuternicit pe M.I.C. să se ocupe de indigenizarea autoturismului.

La 18 octombrie 2001 Vama Deva a eliberat chitanţa vamală nr. 780, conform căreia M.I.L. a achitat taxele vamale, la aceeaşi dată autoturismul a fost prezentat la SEIP Deva de către M.I. care a depus un alt set de documente de provenienţă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 34198 care atestă achiziţionarea din Spania pe 21 septembrie 2001 a autoturismului de către M.L., contract de vânzare-cumpărare încheiat între M.L. şi M.I. la 18 octombrie 2001 (deşi la acea dată autoturismul fusese prezentat la RAR şi Vamă de către M.I. împreună cu fiul său cu alte documente), cheltuieli vamale şi taxele aferente.

Numitul M.I.L. a declarat că nu a posedat niciodată un astfel de autoturism, recunoscând doar încheierea procurii nr. 1836 prin care îl împuternicea pe M.I.C. să indigenizeze pe numele său şi să dispună de două autoturisme, la solicitarea unchiului său S.V., necunoscându-l pe M.I.C.

M.L. a negat la rândul său încheierea contractului, arătând că nu a fost în posesia autoturismului, nu posedă permis de conducere şi nici nu-l cunoaşte pe M.I.C.

Inculpatul M.I.C. a arătat că a prezentat autoturismul în cauză la RAR la 8 octombrie 2001, fiind însoţit de un individ pe care nu-l cunoştea, recomandat de tatăl său, care a venit ulterior la RAR.

Nu a cunoscut ce documente au fost prezentate la RAR, deoarece acest lucru a fost făcut de individul care-l însoţea şi cu care, după obţinerea notei de constatare vamală s-a deplasat împreună la Vama Deva, unde a completat cererea de întocmire a formalităţilor vamale în regim de scutire, în numele său, cerere pe care a semnat-o, banii fiindu-i daţi de către M.I.

Declaraţia acestuia se coroborează cu cea a lucrătorului vamal, V.M., care a declarat că îşi aminteşte că în anul 2001 M.I.C. s-a prezentat la vamă cu documentele necesare întocmirii formalităţilor vamale în regim de scutire pentru un autoturism A.A., respectiv, documente de provenienţă spaniolă plastificate, certificat de revoluţionar şi adeverinţă care atestă scutirea de taxe vamale pe numele unei persoane din Bucureşti, neputând însă preciza dacă inculpatul M.I.C. a fost cel care a scris cererea de scutire de taxe vamale.

A emis astfel chitanţa vamală pe care a menţionat "prin M.I.C.".

Totodată, inculpatul B.O.H. a declarat că documentele de provenienţă ale acestui autoturism i-au fost înmânate de către M.I.C. pentru întocmirea raportului de verificare tehnică în vederea omologării.

Inculpatul M.I.C., a declarat că nu cunoaşte nicio persoană pe numele M.I.L., însă recunoaşte că s-a deplasat împreună cu tatăl său şi cu persoana care l-a însoţit la RAR şi Vamă la biroul notarial din Deva unde a semnat un document, fără a putea preciza natura acestuia.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică ce a vizat documentele depuse la autoritate în vederea indigenizării autoturismelor s-au concluzionat următoarele:

- semnătura depusă la rubrica "semnătura cumpărătorului" pe contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între M.L. şi M.I. îi aparţine lui M.I.;

- semnătura depusă la rubrica "semnătura vânzătorului de pe acelaşi contract de vânzare-cumpărare nu a fost executată de M.L.;

- semnătura depusă la rubrica "observaţii şi semnătura de primire CIV", de pe raportul de verificare tehnică în vederea omologării a aparţinut lui M.I.C.

Pornind de la această situaţie de fapt, în sarcina inculpatului M.I.C. s-a reţinut săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 - constând în aceea că a depus la autoritatea vamală documente de provenienţă false, în vederea întocmirii formalităţilor vamale pentru autoturismul A.A., aspect pe care-l cunoştea;

- infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. - constând în aceea că a depus la RAR - Filiala Deva documente de provenienţă ale autorităţilor despre care cunoştea că sunt false, în baza cărora s-a eliberat raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi CIV pentru autoturismul A.A.;

- infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., constând în aceea că în perioada 1999 - 2001, împreună cu ceilalţi inculpaţi a făcut parte dintr-o grupare care s-a ocupat cu traficul internaţional de autoturisme de lux furate, rolul său fiind acela de a realiza legătura între persoanele care se prezentau cu autoturisme de provenienţă ilicită şi B.O.H.

Înalta Curte, secţia penală, analizând probele dosarului a constatat vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor.

Astfel, pornind de la ocupaţia pe are acesta o avea, respectiv aceea de angajat al RAR, fapt ce implica o bună cunoaştere a procedurii privind indigenizarea autoturismelor, de la faptul că era absolvent al unei facultăţi tehnice, vârsta acestuia, coroborat cu faptul că a locuit permanent cu tatăl său, până la divorţul părinţilor săi, iar în locuinţa pe care a împărţit-o cu inculpatul M.I., au fost descoperite numeroase înscrisuri în alb sau completate care erau false, instanţa de fond a reţinut că este greu de crezut că nu a avut cunoştinţă de activitatea infracţională a inculpatului M.I., de modul în care acesta falsifica documentele privind provenienţa maşinilor, cu atât mai mult cu cât inculpatul M.I.C. îl însoţea pe tatăl său, inculpatul M.I., în diferite deplasări pentru a aduce autoturisme din străinătate.

Probele administrate în cauză, respectiv: declaraţiile inculpatului B.O.H., declaraţiile inculpatului M.I.C., declaraţii date în instanţă la 8 septembrie 2006, declaraţiile martorilor V.M., T.V., D.I.A., M.L., M.I.L., relaţii de la IGP, raport de verificare tehnică în vederea omologării din 8 octombrie 2001, permis de circulaţie pe numele M.J.S. "tradus" de V.L. "traducător autorizat" şi dovada că în realitate acea persoană nu figurează ca traducător, dovada că nu există avocat, D.G.I., certificat de revoluţionar pe numele M.L.I., procura autentificată din 9 octombrie 2011, contract de vânzare-cumpărare din care reiese că A.A. este cumpărat din Spania.

- raport de verificare tehnică (primul) din care reiese că la 8 octombrie 2001 A.A. a fost prezentat la RAR şi i s-a eliberat CIV-ul de către T.V.; că deţinător figurează M.I.; că rubricile s-au completat atât de inginer D.A. cât şi de inginer B.O.H.;

- adeverinţa din 8 octombrie 2001 eliberată de Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989 din care reiese că M.I.L., conform Legii nr. 42/1990 este scutit de taxe vamale la achiziţionarea din import a unui mijloc de transport autonom;

- cererea formulată de M.I.C. adresată Vămii Deva de vămuire a autoturismului A.A.;

- chitanţa vamală nr. 780 din 18 octombrie 2001;

- adresa din 28 ianuarie 2003 a SEIP Hunedoara - Compartimentul Regim Permise Auto şi Certificate de Înmatriculare în care sunt specificate documentele ce au stat la baza înmatriculării A.A. şi documentele menţionate în adresa de mai sus;

- raport de expertiză din 16 aprilie 2003 care a concluzionat în sensul că:

- seria de identificare poansonată pe şasiul autoturismului marca A.A. nu prezintă modificări ale caracterelor din componenţa ei:

- suportul pe care este poansonată seria de şasiu mai sus menţionată a fost detaşat de pe un alt autoturism şi aplicat prin sudură, finisare mecanică, chituire şi revopsire pe autoturismul în litigiu;

- foliile martor a seriei de şasiu şi a altor date tehnice aplicate în compartimentul motor şi portbagaj, acestui fiind contrafăcute;

- nota de constatare a RAR în care se arată faptul că A.A. ale elemente de identificare neautentice;

- relaţiile P. România din care rezultă că A.A. a fost echipat cu componente care echipau din fabricaţie A.A., figurează furat din Ungaria în 2001;

- procesul-verbal din 23 septembrie 2003 care atestă că în baza Ordonanţei nr. 415 din 27 august 2003, autoturismul s-a restituit către D.S., împuternicit de Societatea de Asigurare W. - Austria care l-a despăgubit pe proprietarul de la care a sustras, confirmă situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului.

Astfel, constatând vinovăţia inculpatului M.I.C. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv, Înalta Curte a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia circumstanţele atenuante prevăzut de art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., Înalta Curte a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi ale art. 124 C. pen., în sensul că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 7 ani şi 6 luni, calculat de la data de 8 octombrie 2001.

Conform art. 33 - art. 34 C. pen., instanţa de fond a dispus contopirea pedepselor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni a cărei executare o va suspenda condiţionat.

La aplicarea pedepselor în acest cuantum, Înalta Curte, secţia penală, a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, modul de săvârşire, urmările produse, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, numărul restrâns de acte materiale reţinute în sarcina acestuia, contribuţia sa infracţională, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, apreciind că resocializarea sa viitoare pozitivă se poate realiza prin aplicarea unei pedepse rezultante în cuantum de 1 an şi 6 luni închisoare.

3. Cu privire la inculpatul B.O.H. instanţa de fond a reţinut următoarele:

În perioada 1999 - 2001, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul B.O.H. a întocmit cu date nereale, în baza unor documente false de provenienţă a autoturismelor, aspect cunoscut, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele A.A., I.D., V., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În anul 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul B.O.H. a întocmit cu date nereale, în baza unor documente false, de provenienţă a autoturismelor, aspect cunoscut, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 1999 - 2001 în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în baza documentelor false puse la dispoziţie de M.I. (aspect pe care îl cunoştea), inculpatul B.O.H. a întocmit cu date nereale rapoarte de verificare tehnică în vederea omologării, fapt ce a dus la eliberarea cărţilor de identitate şi înmatriculării autoturismului de provenienţă ilicită I.D., V., autoturisme ce au fost ridicate din posesia cumpărătorilor, fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 1999 - 2001 inculpatul B.O.H. împreună cu ceilalţi inculpaţi a făcut parte dintr-o grupare care s-a ocupat cu traficul internaţional cu autoturisme de lux, furate, rolul său fiind acela de a întocmi rapoarte de verificare tehnică în vederea omologării şi a elibera cărţile de identitate ale vehiculelor, creând premisele pentru înmatricularea acestora şi introducerea în circuit, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzut de art. 323 C. pen.

În anul 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, inculpatul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu - conform cărora raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi întocmirii în baza unor documente de provenienţă reale şi numai după vizualizarea şi verificarea autoturismelor - şi a întocmit raportul de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V., fără a le vizualiza, fapt ce a creat posibilitatea înmatriculării autoturismelor cu seriile modificate, autoturisme ce au fost ridicate de la persoanele care le achiziţionaseră, creându-le acestora un prejudiciu patrimonial, implicit o vătămare a intereselor legale, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte, analizând declaraţiile inculpatului, atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, a apreciat că declaraţiile date de acesta în faza urmăririi penale corespund adevărului, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu celelalte probe administrate, declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească fiind lipsite de suport probator, făcute pro causa.

În acest context, instanţa de fond a reţinut că relaţia obligaţională existentă între B.O.H. şi M.I. datează, aşa cum inculpatul B.O.H. a declarat, din perioada 1998 - 1999, ca urmare a sprijinului acordat de M.I. pentru angajarea la S., iar ulterior, pentru reangajarea la RAR Deva. Ca urmare a acestei relaţii strânse existente între cei doi, inculpatul M.I. era o prezenţă constantă la RAR (fapt confirmat şi de către inculpatul B.O.H. a cărui declaraţie se coroborează cu declaraţiile lucrătorilor vamali V.M., R.G.), comportându-se ca o persoană a casei, cerându-i inginerului B.O.H. să omologheze diverse autovehicule prezentate de el ori de alte persoane, cunoştinţe ale acestuia, respectivele autoturisme figurând ca fiind ale unor cetăţeni moldoveni, fie ale unor revoluţionari.

De altfel, a reţinut prima instanţă, în faza de urmărire penală, în declaraţiile sale, inculpatul B.O.H. a relatat cum s-a conformat solicitărilor lui M.I., mergând la el acasă cu tipizate ale rapoartelor de verificare tehnică în vederea omologării ale căror rubrici le completa în funcţie de caracteristicile autovehiculului, a doua zi, mergea la RAR unde înregistra raportul şi emitea nota de constatare vamală, eliberându-se CIV-ul după ce se aducea chitanţa vamală.

Aceleaşi aspecte ale relaţiei strânse dintre cei doi inculpaţi au fost evidenţiate în declaraţia numitului C.V.: "din comportamentul pe care îl avea M.I., dădea impresia că inginerul B.O.H. asculta de el, acesta fiindu-i dator. Am văzut persoane cu diferite maşini şi din diferite zone care apelau la serviciile lui pentru omologare la RAR".

De altfel, a reţinut prima instanţă, dacă inculpatul M.I. nu ar fi avut sprijinul inculpatului B.O.H., nu ar fi putut înmatricula majoritatea autoturismelor pe numele unor cetăţeni repatriaţi sau revoluţionari, în scopul scutirii de taxe vamale (persoanele au declarat că nu au avut în posesie astfel de autoturisme), folosind la autoritatea vamală şi uneori la RAR acelaşi tipizat al certificatului EUR 1, care s-a comunicat că este fals, iar pentru unele autoturisme a folosit acelaşi certificat de circulaţie italian.

Deşi în declaraţiile date, atât în faţa Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, cât şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.O.H. a susţinut că atribuţiile sale de serviciu erau cantonate doar în zona verificării tehnice, după care autoturismul mergea la compartimentul autentificare, CIV-ul fiind eliberat ulterior, neavând nicio competenţă în a verifica seria de şasiu şi alte elemente de siguranţă, instanţa de fond a reţinut că afirmaţiile acestuia sunt contrazise de menţiunile cuprinse în fişa postului trimisă de către RAR, din care rezultă faptul că inculpatul avea ca principale atribuţii efectuarea activităţii de omologare individuală, conform procedurii specifice, efectuarea activităţii de completare a eliberării CIV-ului, conform procedurii specifice, eliberarea notei de constatare tehnică, atribuţii care presupuneau vizualizarea maşinii şi verificarea aspectelor tehnice, pe care inculpatul le-a îndeplinit în mod defectuos, întocmind rapoarte de verificare tehnică şi eliberând cărţi de identitate a autovehiculelor în baza unor acte false şi cel mai adresa fără vizualizarea autoturismelor, aspecte recunoscute în faza de urmărire penală de către acesta.

Prin activitatea sa, inculpatul a creat posibilitatea înmatriculării unor autoturisme ce proveneau din acte ilicite, facilitând introducerea lor în circuitul civil şi achiziţionarea de către persoane fizice de la care au fost ridicate, cauzându-le un prejudiciu patrimonial, întrucât dacă inculpatul şi-ar fi respectat atribuţiile de serviciu, autoturismele nu ar fi trecut procedura omologării, nu ar fi eliberat CIV-ul, document obligatoriu pentru înmatriculare şi implicit pentru introducerea în circuitul civil, existând o legătură de cauzalitate directă între activitatea inculpatului şi vătămările produse.

Între infracţiunea de abuz în serviciu şi cea de fals intelectual săvârşite de inculpatul B.O.H., instanţa de fond a reţinut că există un concurs real etiologic.

Inculpatul B.O.H. a trecut în cuprinsul raportului tehnic de verificare în vederea omologării elemente nereale, facilitând prin aceasta introducerea în circuitul civil al autoturismelor de provenienţă ilicită, contrar dispoziţiilor legale.

Prin urmare, având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ale inculpatului M.C., probele ştiinţifice administrate în cauză, numărul mare de maşini prezentate inculpatului B.O.H. de către inculpatul M.I. în vederea indigenizării, relaţia de subordonare (morală) a acestuia faţă de M.I., ajutorul permanent şi constant pe care-l acorda acestuia, ori de câte ori îi era solicitat, durata în timp a activităţii infracţionale, (a continuat şi după arestarea inculpatului M.I.) demonstrează vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen.

În contextul descris instanţa de fond a reţinut că rolul inculpatului B.O.H. în cadrul asocierii era bine determinat, acesta constituia o piesă centrală, de care depindea realizarea planului infracţional, fiind conştient de încălcarea atribuţiilor de serviciu prin activităţile pe care le desfăşura, contribuind la înmatricularea şi introducerea în circuitul civil a unor autoturisme provenite din activităţi ilicite, fapt de natură să dovedească că acesta cunoştea scopul infracţional al asocierii, Înalta Curte apreciind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective.

Totodată, constatând că pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (ultimele acte materiale 8 octombrie 2001, respectiv 4 martie 2003) s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Pentru cele două fapte, prevăzute la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că ultimele acte materiale sunt realizate la 8 august 2001 şi 4 martie 2003, constată incidenţa dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni, motiv pentru care în baza art. 11 pct. 1 lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal pentru aceste infracţiuni.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.O.H., Înalta Curte, secţia penală, a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal referitoare la forma de vinovăţie cu care au fost săvârşite faptele deduse judecăţii, la participaţia penală a inculpatului la limitele de pedeapsă prevăzute de normele de incriminare pentru faptele săvârşite, de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise pus în evidenţă de modul, mijloacele şi împrejurările concrete ale săvârşirii acestora, avându-se în vedere că inculpatul B.O.H. în virtutea funcţiei pe care o ocupa avea obligaţia de a-şi îndeplini cu onestitate şi înalt profesionalism, atribuţiile, îndatoririle sau însărcinările încredinţate, acesta a nesocotit cu bună ştiinţă aceste standarde impuse de statutul său profesional, neîndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu, sau îndeplinindu-le în mod defectuos, ajutându-l pe M.I., în activităţile infracţionale la care a aderat, săvârşind fapte penale, aspecte care sunt de natură a afecta serios credibilitatea şi prestigiul unor instituţii publice, instanţa dispunând condamnarea inculpatului B.O.H. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

4. Cu privire la inculpatul M.C. instanţa de fond a reţinut următoarele:

Activitatea sa infracţională este legată de formalităţile privind înscrierea autoturismului I.D., reţinându-i-se complicitatea la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, fapta sa constând în aceea că i-a plătit lui M.I. contravaloarea documentelor falsificate şi i-a dat banii necesari plăţii taxelor vamale, cât şi cu privire la autoturismul V., reţinându-i-se complicitatea la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, constând în aceea că i-a dat buletinul de identitate inculpatului M.I. pentru întocmirea documentelor vamale deşi cunoştea că acesta nu are acte de provenienţă pentru autovehicule şi va folosi acte false.

Inculpatul în faza de urmărire penală a recunoscut faptele aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, procurorul, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. faţă de acest inculpat.

Prezent în instanţă, la termenul din 10 iulie 2013, inculpatul M.C., a consimţit să fie audiat, solicitând aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., arătând că recunoaşte faptele aşa cum sunt reţinute în rechizitoriu, fiind de acord să se judece pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanţa de fond a reţinut că vinovăţia inculpatului, în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina sa sunt dovedite cu:

- declaraţiile acestuia din faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, în care recunoaşte că a dat buletinul său numitului C.V. pentru a plăti taxele vamale şi împreună cu acesta şi inculpatul M.I. au mers la Vama Deva unde au fost îndeplinite formalităţile vamale. Inculpatul a mai arătat că actele le-a făcut M.P.I. şi C.V. care se ocupau de falsificarea documentelor necesare la RAR şi vamă;

- actele existente la dosar, (contractul de vânzare-cumpărare dintre M.C. şi M.M.C. din 1 august 2001, autoturismul fiind înmatriculat pentru prima dată în România);

- declaraţiile de vânzare dintre R.D. şi M.C.;

- raportul de verificare tehnică în vederea omologării din care rezultă că autoutilitara a fost prezentată la RAR Deva de către inculpatul M.I. pe numele căruia s-a eliberat CIV-ul;

- adresa din 27 septembrie 2002 a MFP - DGV din care rezultă că certificatul EUR. 1 nu este autentic şi a fost utilizat de 2 persoane diferite;

- declaraţia de vânzare din 30 iulie 2001, dintre P.A. şi M.I.;

- nota de constatare a RAR - targa, carta di circulazione;

- declaraţiile de vânzare-cumpărare dintre P.A. şi M.E.;

- declaraţiile de vânzare-cumpărare dintre M.E. şi S.C.M.;

- anexa la contractul de vânzare-cumpărare dintre S.C.M. şi SC F.M. Impex SRL;

- contract de vânzare-cumpărare dintre S.C.M. şi SC F.M. Impex SRL;

- declaraţiile martorilor M.E., (a declarat că a fost contactat de numitul M.C. care l-a rugat să-l ajute să înmatriculeze un autoturism în sensul să se prezinte la vamă pentru a întocmi documente vamale pe numele său. În acest sens s-a deplasat la Deva unde s-au întocmit formalităţile vamale în prezenţa lui M.I., fapt atestat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei întocmit pentru M.E., unde M.I., figurează ca martor);

- declaraţiile martorei M.A. (reprezentanta unei societăţi de intermedieri vânzări auto din Arad din care rezulta că a fost sunată de către C.V. care i-a solicitat să-i înmatriculeze un autoturism I., fapt pe care l-a acceptat, dar condiţionându-l de găsirea unei persoane care să accepte ca înmatricularea să se facă pe numele lui, în final, fiind identificat S.C.M.;

- declaraţiile martorilor R.G. şi V.M. (ambii lucrători vamali din ale căror depoziţii a rezultat că banii pentru plata taxei vamale au fost plătiţi de către inculpatul M.I. care i-a primit de la inculpatul M.C.);

- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 octombrie 2013 din care rezultă că seria şasiului autoutilitarei a fost modificată.

Din fişa de cazier a inculpatului, actualizată, a rezultat că, prin Sentinţa penală nr. 45 din 21 iunie 1988, Tribunalul Argeş a fost dispusă condamnarea inculpatului în baza art. 174 C. pen., la 9 ani şi 6 luni închisoare. Inculpatul a fost arestat la 4 mai 1985 şi liberat condiţionat la 4 februarie 1991, având un rest de pedeapsă neexecutat de 1366 zile, respectiv 3 ani şi 271 de zile. Aşa fiind, pedeapsa a fost considerată executată la 1 noiembrie 1994.

Termenul de reabilitare potrivit art. 135 lit. b) C. pen. se compune din 5 ani plus jumătate din pedeapsă, deci 5 ani + 4 ani şi 9 luni, rezultând 9 ani şi 9 luni.

Ca atare, instanţa de fond a reţinut că infracţiunilor reţinute prin rechizitoriu ca fiind săvârşite de inculpatul M.C. le sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., motiv pentru care, conform art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului M.C. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi din art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi ale art. 124 C. pen., respectiv s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni, calculat de la 8 august 2001, astfel că se impune încetarea procesului penal, în baza art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 2 ani.

Constatând concurenţa infracţiunilor reţinute în sarcina acestui inculpat, Înalta Curte, secţia penală, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 117/F din 20 iunie 2007 a Tribunalului Vâlcea (definitivă prin Decizia penală nr. 11/A din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti) în pedepselor componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedepsele rezultate în urma descontopirii, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Astfel, raportat la contribuţia infracţională a inculpatului, la gradul de pericol social al faptelor săvârşite, la circumstanţele personale ale acestuia (în antecedenţa sa penală, inculpatul a săvârşit numeroase infracţiuni), Înalta Curte a apreciat că o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare este de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

5. Cu privire la inculpatul M.I. instanţa de fond a reţinut următoarele:

- în perioada 1999 - 2001 a întocmit, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, formalităţile vamale, folosindu-se de documente false în scopul eludării taxelor vamale, pentru autoturismele S.F., A.C., I.D., V., A.A., dându-i, totodată fiului său, M.I.C. banii necesari pentru plata accizelor, autoturismul A.A. fiind scutit de plata taxelor vamale ca urmare a prezentării documentelor false care atestau că este proprietatea unei persoane ce poseda certificat de luptător în Revoluţia din Decembrie 1989, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- a întocmit în fals în perioada 1999 - 2001, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, documente de provenienţă pentru autoturismele A.A.6, S.F., I.D., A.C., A.A.6, V., prin contrafacerea scrierii sau subscrierii, documente ce erau necesare pentru indigenizarea autoturismelor, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- a depus la autorităţile statului în perioada 1999 - 2001, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, documente de provenienţă false (falsificate de către alte persoane) ale autoturismelor: S.F., V., A.C., O.A., A.A.6, activitate ce a avut drept rezultat indigenizarea acestor autoturisme, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în perioada 1999 - 2001, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale l-a determinat pe inculpatul B.O. punându-i totodată la dispoziţie documente false, aspect cunoscut de inculpat, în scopul întocmirii cu date nereale a rapoartelor de verificare tehnică în vederea omologării şi eliberării cărţilor de identitate ale vehiculelor pentru următoarele autoturisme: A.A.6, I.D., V., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că punând la dispoziţie documente de provenienţă false inculpatului B.O. l-a determinat pe acesta să întocmească cu date nereale rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării, fapt ce a dus la eliberarea cărţilor de identitate şi înmatriculării autoturismelor de provenienţă ilicită, I.D., V., autoturisme ce au fost ridicate din posesia cumpărătorilor, cărora li s-a creat astfel un prejudiciu (vătămarea intereselor legale patrimoniale);

- în perioada 2002 - 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a susţinut activitatea inculpatului B.O., care a întocmit în fals, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V., în baza cărora s-au emis CIV-urile, fapt care a permis înmatricularea autoturismelor, ce aveau seriile de identificare modificate întrucât proveneau din săvârşirea unor infracţiuni de furt (în acest mod se ascundea provenienţa), autoturismele fiind ridicate de la cumpărători în vederea restituirii către părţile vătămate, producându-se astfel un prejudiciu persoanelor care au cumpărat autoturismele, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- în perioada 1999 - 2001 împreuna cu ceilalţi inculpaţi a făcut parte dintr-o grupare care s-a ocupat cu traficul internaţional cu autoturisme de lux furate, rolul său fiind acela de coordonator al reţelei având în vedere influenţa pe care o exercita asupra lucrătorilor de la RAR şi Vamă facilitând indigenizarea autoturismelor, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen.;

- cu intenţie l-a ajutat pe inculpatul M.M să realizeze o inginerie financiar-juridică subordonată scopului de a obţine terenuri cu valoare de piaţă mare, permiţându-se, totodată, intrarea pe piaţă a firmei S. prin vânzarea către această firmă a terenului în suprafaţă de 3005 mp din DN.7, creându-se posibilitatea de a obţine o sumă de bani la fel de mare de la M., care avea încheiat, anterior schimbului, cu Primăria Municipiului Deva un contract de concesiune pe o parte din teren având în vedere că M. nu va renunţa la investiţia făcută cedând somaţiei lui M.I., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de 26 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.

Vinovăţia inculpatului pentru toate faptele reţinute în sarcina sa s-a apreciat a fi pe deplin dovedită, atât cu înscrisurile existente la dosar cât şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care se coroborează cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi.

Constatând că în cursul procesului penal inculpatul M.I. a decedat, la 28 februarie 2006, conform certificatului de deces depus la dosar, Înalta Curte a dispus, cu privire la acest inculpat, încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prev. de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen., art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.

Prealabil soluţionării laturii civile instanţa a reţinut că singurul moştenitor al inculpatului decedat M.I. este inculpatul M.I.C., acesta acceptând moştenirea sub beneficiul de inventar conform certificatului de moştenitor din 6 martie 2006, întocmit de Biroul Notarilor Publici A.O., şi urmând a răspunde pentru pasivul care-i revine din moştenire, numai în limita şi cu activul moştenit.

Cu privire la solicitarea părţii civile Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor de a fi obligat inculpatul şi la prejudiciul cauzat ca urmare a neîncasării redevenţei în cazul în care terenul din municipiul Deva, Calea Zarandului ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb celor trei persoane fizice, prejudiciu în cuantum de 630.650 dolari SUA, Înalta Curtea apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în prezenta cauză, prejudiciul cauzat ca urmare a neîncasării redevenţei în cazul în care acest teren ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb, nu întruneşte condiţia certitudinii, este un prejudiciu eventual care nu se confundă cu prejudiciul viitor care este cert, motiv pentru care nu se justifică acordarea de despăgubiri pe acest aspect.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti, la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, au fost restituite autoturismele către părţile civile P.D. autoturismul O.Z. (7 iulie 2005); către partea civilă R.R. autoturismul M.B. (7 iulie 2005) şi către partea vătămată V.I.D. autoturismul V., respingându-se cererea SC G.A. SA. de restituire a aceluiaşi autoturism.

În baza ordonanţei din 27 august 2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus restituirea autoturismului A.A. către D.S., împuternicit de Societatea de Asigurare W. - Austria.

În legătură cu autoturismul S.F. a fost lăsat în custodia cumpărătorului de bună-credinţă G.D.N. prin dispoziţia din 2 septembrie 2003 a I.D. Braşov conform art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 85/2003.

Autoturismul O.A. se află indisponibilizat la dispoziţia Poliţiei Hunedoara.

Faţă de cele reţinute, constatând că toţi cumpărătorii de bună-credinţă au fost prejudiciaţi prin activităţile ilicite ale inculpaţilor, ulterior săvârşirii infracţiunii de furt (de către alte persoane) fără comiterea cărora nu era posibilă valorificarea ilicită a bunurilor, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal sunt admisibile, întrucât prejudiciul material este produs prin acelaşi complex cauzal indivizibil în care este integrată şi infracţiunea, temeiul acţiunii cumpărătorilor de bună-credinţă, formulate împotriva inculpaţilor fiind delictual.

Astfel cu privire la autoturismul A.A. instanţa de fond a menţinut dispoziţia de restituire către D.S., dispusă în baza ordonanţei din 27 august 2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus restituirea autoturismului S.F. către G.D.N.

Cu privire la autoturismul O.A. s-a dispus, în baza art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea acestui autoturism, întrucât acesta aparţinea inculpatului M.I., fiind achiziţionat de acesta şi folosit efectiv de el.

De asemenea, instanţa de fond a respins cererea de despăgubiri formulată de D.D., ca neîntemeiată.

În acest context, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că SC A. România SA era proprietarul de drept al utilitarei I.D. care a făcut obiectul unui contract de leasing, utilizator fiind SC F. Impex SRL, contract care a fost reziliat pentru neplata ratelor. Rezultă din acelaşi document că autoutilitara I.D., a fost sustrasă, iar SC A. SA a solicitat "recuperarea" vehiculului.

La dosarul instanţei Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, există cererea formulată la 12 decembrie 2006 de către D.D. - reprezentant al SC C.T. SRL - ultima denumire a firmei fiind SC B. SRL- de a-i fi restituită utilitara. Din documentele depuse la instanţa de judecată rezultă că SC B. a fost radiată.

Analizând actele dosarului, instanţa constată ca îndreptăţită să obţină restituirea maşinii este SC Afin SA, motiv pentru care a fost respinsă cererea părţii civile D.D.

În baza art. 348 C. pen., s-a dispus restituirea autoutilitarei I.D. către SC A. S.A. România.

Totodată, prima instanţă a dispus restituirea autoturismului V. către Z.H., acesta fiind cumpărător de bună-credinţă.

A fost respinsă cererea de despăgubire formulată de R.R. şi conform art. 348 C. proc. pen. a fost menţinută dispoziţia privind restituirea autoturismului M. din data de 7 iulie 2005, către acesta, dispusă de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de B. (în prezent P.) H.T. şi, în baza art. 348 C. proc. pen., a fost dispusă restituirea autoturismului B.M. către acesta.

A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată de V.I.D. şi, în baza art. 348 C. proc. pen., a fost menţinută dispoziţia de restituire a autoturismului V. către acesta din 31 martie 2006.

De asemenea, instanţa de fond a dispus restituirea autoturismului V.B. către A.Z., cumpărător de bună-credinţă.

În contextul cauzei, instanţa de fond a reţinut că repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este posibilă, prin plata unei despăgubiri. Părţilor civile li s-au restituit autoturismele, astfel încât cererile lor de despăgubiri băneşti sunt neîntemeiate, motiv pentru care vor fi respinse.

Cererea de despăgubiri formulată de SC G.A. SA a fost respinsă.

Astfel, instanţa de fond a constatat că în data de 23 iulie 2003 societatea a plătit proprietarului suma de 15.984 euro cu titlu de despăgubire integrală pentru prejudiciul suferit ca urmare a furtului autoturismului V., reţinând totodată că solicitarea acestei sume se poate face de la autorii furtului şi nu în prezenta cauză, unde partea vătămată V.I.D. are calitatea de cumpărător de bună-credinţă, fiind îndreptăţit să i se restituie autoturismul.

Cererea părţii civile Autoritatea Naţională a Vămilor prin care a solicitat despăgubiri civile ce reprezintă contravaloarea drepturilor de import datorate bugetului statului pentru autoturismele introduse în ţară prin activitatea infracţională a inculpaţilor, a fost apreciată de Înalta Curte întemeiată, despăgubirile fiind dovedite, motiv pentru care acţiunea civilă formulată de Autoritatea Naţională a Vămilor a fost admisă şi, au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.O.H., M.C. şi M.I.C. (acesta din urmă atât în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitor al inculpatului M.I., în limita acceptării succesiunii sub beneficiul de inventar, conform certificatului de moştenitor din 06 martie 2006 eliberat de BNP A.O. şi rectificat conform încheierii 2659 din 06 aprilie 2006) astfel:

- la suma de 16.488,6943 lei (M.I.C. şi B.O.H.) privind autoturismul A.A.;

- la suma 5608,1039 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul S.F.;

- la suma de 7989,0276 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul A.;

- la suma de 6662,4950 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul V.;

- la suma 7067,7826 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I.) privind autoturismul O.A. seria;

- la suma de 7105,8708 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I., B.O.H. şi M.C.) privind autoturismul I.D.;

- la suma de 6218,2716 lei (M.I.C. în calitate de moştenitor al inculpatului M.I., B.O.H. şi M.C.) privind autoturismul V.;

Întrucât repararea pagubei se face prin restabilirea situaţiei anterioare, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. instanţa de fond a dispus:

- anularea titlurilor de proprietate nr. x/86/1 martie 1999, x/88/1 martie 1999, x/87/1 martie 1999;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie în zona Bejan aflate la dosar urmărire penală, pe numele M.I., P.A., şi P.C.;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie pentru câte 1000 mp Fiecare, pe numele M.I., P.A., şi P.C., aflate la dosar urmărire penală, şi anexa 6 aferentă;

- anularea tranzacţiei din 25 martie 1999 între Primăria mun. Deva, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi P.A., M.I., P.C.;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către M.I. cu S. România SRL la data de 12 mai 1999;

- anularea autorizaţiei de construcţie din 23 august 1998.

Împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1634/300/2005, în termen legal, au declarat recurs partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, inculpaţii B.O.H., M.M, M.I.C. şi M.C., recurenţii P.C., P.A., precum şi recurenta V.E., care a înţeles să formuleze recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 7 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2, în Dosarul nr. 1634/300/2005, motivele de recurs, precum şi amplele critici formulate de părţi, prin intermediul apărătorilor lor, fiind în detaliu redate în încheierea de dezbateri de la 17 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Acestea, alături de motivele de recurs invocate în scris vor fi reluate, în esenţă, la momentul când instanţa de ultim control judiciar va proceda la examinarea cazurilor de casare invocate de fiecare dintre recurenţi, în ordinea relevată în cadrul încheierii anterior menţionată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 6 august 2013, sub nr. 4141/1/2013, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 30 septembrie 2013. Conform rezoluţiei din Camera de Consiliu de la 9 august 2013, în temeiul art. 291 alin. (3¹) C. proc. pen., din oficiu a fost preschimbat termenul de judecată stabilit în mod aleatoriu de la 30 septembrie 2013 la 2 septembrie 2013.

1. Prin încheierea penală nr. 166 din şedinţa publică de la 2 septembrie 2013 în baza art. 385⁴ C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosarul nr. 1634/300/2005.

Recurentul inculpat M.C. a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Astfel, în raport de manifestarea expresă de voinţă a inculpatului M.C., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 385⁴ alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. "până la închiderea dezbaterilor (...) oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat", "retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.

În speţă, fiind îndeplinite condiţiile de ordin procesual/procedural sus-menţionate, instanţa de recurs a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1634/300/2005.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 302 alin. (2) cu referire la art. 6 alin. (3) şi 4 C. proc. pen., au fost admise cererile de amânare a cauzei formulate de către recurenţii P.C. şi P.A., de apărătorul ales al recurentului inculpat B.O.H. şi de recurentul inculpat M.M, fiind acordat termen în continuare la data de 11 septembrie 2013.

2. Prin încheierea de şedinţă din 11 septembrie 2013, în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 291 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că termenul acordat, conform consemnărilor făcute în şedinţă publică şi ulterior în încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2013, a fost termen în continuare, faţă de împrejurarea că, la dosarul cauzei, există o cerere din partea unuia dintre membrii completului de judecată, dovadă a imposibilităţii obiective de prezentare, la acest termen de judecată, datorată unei probleme familiale deosebite, în vederea constituirii legale a completului de judecată, cauza a fost amânată la data de 17 septembrie 2013.

3. La termenul din 17 septembrie 2013, instanţa de recurs a dat curs solicitărilor recurenţilor inculpaţi prezenţi M.M şi B.O.H. de a fi audiaţi în faţa instanţei de recurs, aceştia fiind ascultaţi, conform dispoziţiilor art. 385¹⁴ alin. (1¹), art. 323 şi art. 324 C. proc. pen.

Inculpatul M.I.C. nu s-a prezentat la niciun termen de judecată în faţa instanţei de recurs, deşi procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită

La acelaşi termen, din 17 septembrie 2013, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, deliberând asupra probatoriului solicitat doar de către recurenţii inculpaţi B.O.H. şi M.I.C., în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la prevederile art. 67 C. proc. pen., a admis în parte, probele solicitate de inculpaţi, respectiv exclusiv proba cu înscrisuri în circumstanţiere, solicitată de recurentul inculpat B.O.H., şi de recurentul inculpat M.I.C.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a pus în vedere inculpatului M.I.C. să depună la dosarul cauzei, înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea recursului, respectiv Sentinţa penală nr. 4021 din anul 2001, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, apreciind că nu se impune a fi emisă din oficiu o adresă în acest sens.

În ceea ce priveşte proba testimonială solicitată de către recurentul inculpat B.O.H. constând în audierea martorilor Ş.N., S.M. şi I.V., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a apreciat proba solicitată ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei de faţă şi a reţinut faptul că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul B.O.H., astfel cum a fost reţinută prin hotărârea recurată se circumscrie perioadei august 2000 - 29 octombrie 2001.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a constatat că în faţa primei instanţe, la data de 13 ianuarie 2009 (la al 35-lea termen de judecată), inculpatului B.O.H. i-a fost încuviinţată proba testimonială constând în audierea a trei martori, respectiv D., M. şi C.C., însă, la data de 24 martie 2009( al 37-lea termen de judecată), inculpatul B.O.H. a renunţat la audierea acestora.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a apreciat ca fiind utilă, pertinentă, concludentă şi suficientă admiterea pentru recurentul inculpat B.O.H. exclusiv a probei cu înscrisuri.

În ceea ce priveşte proba testimonială solicitată de către recurentul inculpat M.I.C., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a respins această probă, determinat de faptul că martorul D.I. a fost audiat în faza de urmărire penală, declaraţia acestuia aflându-se la dosar urmărire penală, acelaşi martor fiind audiat şi în faţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, declaraţie dată la data de 13 martie 2012, şi nu la 12 martie 2012, cum din eroare s-a reţinut în cuprinsul declaraţiei, aceasta aflându-se dosar instanţă, astfel că recurentul inculpat, asistat de apărător ales a avut posibilitatea să îi adreseze întrebări acestui martor cu privire la clarificarea situaţiei ce se tinde a fi dovedită la acest moment prin această probă.

În ceea ce priveşte solicitarea de audiere a martorului B.D.V., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a reţinut, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, faptul că aceasta este mama recurentului inculpat M.I.C., motiv pentru care a apreciat că audierea acestui martor apare ca fiind neconcludentă, aspectele care ar putea fi relatate de acest martor putând fi subiective.

Inculpatul M.M şi-a menţinut poziţia procesuală exprimată anterior, în sensul că nu a solicitat instanţei de control judiciar administrarea de probatorii în cauză.

Totodată, constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepţii de invocat, instanţa de control judiciar a declarat terminată cercetarea judecătorească şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹³ alin. (1) C. proc. pen., a acordat cuvântul la dezbateri în recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând motivele de recurs invocate, cât şi, din oficiu, hotărârea instanţei de fond, conform prevederilor art. 385⁶ alin. (1) şi (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁷ C. proc. pen., constată că prima instanţă, pe de o parte, a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, şi, pe de altă parte, a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că prima instanţă a stabilit în mod corect vinovăţia inculpaţilor M.M, M.I.C., B.O., M.I. şi M.C. în săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

Instanţa de recurs, apreciază că prima instanţă a făcut o judicioasă coroborare a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, în ansamblul său, dând eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în ceea ce priveşte pe fiecare dintre inculpaţi, în stabilirea contribuţiei concrete, cu privire la faptele reţinute ca fiind sau nefiind săvârşite de aceştia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., văzând şi motivele de recurs invocate oral, cât şi în scris, de recurenta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice, de recurenţii inculpaţi B.O.H., M.M, M.I.C., şi de recurenţii P.C., P.A. şi V.E., constată următoarele:

I. Cu privire la inculpatul M.M

Criticând sentinţa instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei argumentelor instanţei de fond conform cărora inculpatul M.M şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, apărarea a solicitat instanţei să aibă în vedere, la pronunţarea soluţiei, concluziile formulate în scris şi a arătat că, în cauză, nu au fost identificate aspecte care să ducă la concluzia că M.M şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, rezultând o pagubă şi deci, acesta, din acest punct de vedere, nu se face vinovat de infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 248¹ C. pen.

În temeiul art. 385⁶ alin. (3), art. 385¹⁰ alin. (3), art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursul, casarea Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.M. sub aspectul infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În raport de argumentaţia prezentată cu ocazia susţinerii motivelor de recurs, apărătorul a arătat că, în sarcina inculpatului M.M, nu se poate retine nici încălcarea prevederilor art. 33 lit. b) din Legea 69/1991 deoarece aspectul avut în vedere de instanţă în sensul că terenul nu poate sa facă obiectul unei înstrăinări, fiind în domeniul public al statului, nu poate să fie reţinut, deoarece acesta se afla în domeniul privat al Municipiului Deva, regimul său fiind de drept comun.

Criticile sunt neîntemeiate.

Examinând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti prin raportare la criticile formulate de inculpatul M.M Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248¹ C. pen., atât cele ce vizează latura obiectivă cât şi cele care vizează latura subiectivă, iar corespondenţa acestor elemente în materialul probator administrat fac ca fapta săvârşită de inculpat să se înscrie în tiparul stabilit de norma incriminatoare, în mod corect, prima instanţă condamnându-l pe inculpat pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Instanţa de recurs constată astfel că situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de prima instanţă, are deplină acoperire în probatoriile administrate şi conturează vinovăţia inculpatului M.M pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, apărarea acestuia fiind, în aprecierea instanţei, nefondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, confirmă valabilitatea argumentelor de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă cu privire la acuzaţiile care formează obiectul analizei, constatând că probatoriul administrat în cauză a demonstrat în mod indubitabil că, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a legilor în vigoare referitoare la proprietatea publică a statului român, inculpatul M.M, uzând de calitatea sa de primar al Municipiului Deva şi de preşedinte al comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, cu concursul inculpatului M.I. l-a împroprietărit pe acesta şi pe numiţii P.C. şi P.A. cu un teren în suprafaţă de 5838 mp, situat în Deva, Calea Zarandului, zona Gării, identificat în CF cu nr. 4519, teren ce făcea parte din domeniul public al statului român.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, în conformitate cu prevederile art. 248 C. pen., raportat la art. 248¹ C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată constă în "fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Infracţiunea de abuz în serviciu are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la bunul mers sau la normala desfăşurare a activităţilor de interes public.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de funcţionar public care este întrunită în persoana autorului, inculpat în prezenta cauză.

Înainte de a proceda la analiza criticilor punctuale formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a examinat cadrul normativ în vigoare în materie, reţinând că regimul juridic al terenurilor aflate în proprietatea publică a statului român este reglementat de Constituţia României, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Legea nr. 18/1991 privind Fondul Funciar, H.G. nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atribuţiile, funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, a modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum şi punerea în posesie a proprietarilor şi Legea nr. 54/1998 privind circulaţia terenurilor.

Conform art. 136 alin. (1) şi (2) din Constituţia României "proprietatea este publică sau privată. Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale".

Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în art. 3. - statuează că: "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

(2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.

(3) Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.

(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

Această lege reprezintă sediul materiei în ceea ce priveşte regimul general al dreptului de proprietate publică, aspect ce rezultă din art. 5 alin. (1), care stabileşte "regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege, dacă prin legi speciale nu se dispune altfel".

Textul care aparţine unei legi organice nu exclude ca şi alte legi speciale să prezinte reglementări privind dreptul de proprietate publică care să cuprindă unele particularităţi faţă de regimul juridic general.

Art. 4 al Legii nr. 18/1991, face referire la terenurile care intră în domeniul public, cu raportare la titularii acestui drept, anume "domeniul public de interes naţional" al cărui titular este statul, şi "domeniul public de interes local" al cărui titular sunt unităţile administrativ-teritoriale (comuna, oraş, municipiul, judeţul).

Legea stabileşte în alin. (3) al art. 4 modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate publică prin constituirea dreptului de administrare a bunurilor care formează obiectul acesteia.

În art. 5 al legii se face o enumerare a imobilelor terenuri care aparţin domeniului public şi care prin natura lor sunt de uz sau interes public, observând că din această enumerare este folosit criteriul afectaţiunii.

Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală cuprinde dispoziţiile referitoare la dreptul de proprietate publică, în raport cu titularii acestui drept, care pot fi şi sunt unităţile administrativ-teritoriale, acestea în condiţiile art. 4 din lege având personalitate juridică.

În conformitate cu art. 79 din lege, constituie patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public de interes local, domeniul privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial. "Aparţin domeniului public de interes local toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt afectate unei utilităţi publice, sunt de uz sau de interes public şi nu au fost declarate de interes naţional" (art. 80 din aceeaşi lege). În continuare, textul face o enumerare exemplificativă, însemnând că pot aparţine domeniului public de interes local şi alte bunuri dobândite, în condiţii legale.

Reglementări ale domeniului public de interes local sunt întâlnite şi în Legea nr. 63/1991, în art. 82, 84 şi 127, precum şi în H.G. nr. 113/1992, această hotărâre, care fiind act administrativ stabileşte măsura pentru defalcarea şi trecerea acestor bunuri sub autoritatea sau în administrarea autorităţilor administrative competente.

Sintetizând cuprinsul acestor dispoziţii legale, instanţa de control judiciar reţine că dreptul de proprietate publică poate fi definit ca fiind dreptul de proprietate care aparţine exclusiv statului şi unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care fac parte din domeniul public şi ale cărui prerogative se exercită în regim de drept public, acesta fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil.

Actul normativ care reglementează principial dreptul de proprietate publică şi alcătuirea domeniului public este Legea nr. 213/1998 care este legea organică şi devenită drept comun în această privinţă.

În art. 7 al acestei legi se prevede că "dreptul de proprietate publica se dobândeşte:

a) pe cale naturală;

b) prin achiziţii publice efectuate în condiţiile legii;

c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publică;

d) prin acte de donaţie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judeţean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intra în domeniul public;

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publică;

f) prin alte moduri prevăzute de lege. "

În funcţie de natura bunurilor respective sau de afectaţiunea care li se dă, bunurile pot să intre în domeniul public, fie în domeniul privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale.

Lato sensu domeniul public include toate bunurile care sunt obiect al proprietăţii publice, precum şi bunurile proprietate privată care prin natura lor, în temeiul unei dispoziţii legale trebuie păstrate şi transmise generaţiilor viitoare, întrucât reprezintă valori destinate uzului public sau sunt folosite în interes public.

În sens restrâns prin domeniul public se înţeleg bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică al statului şi al unităţii administrativ-teritoriale precum şi serviciile publice.

În art. 3 al Legii nr. 213/1998 se arată: domeniul public e alcătuit numai din acele bunuri asupra cărora poartă un drept de proprietate publică.

Astfel sintagma domeniul public nu se confundă cu cea de proprietate publică, întrucât domeniul public reprezintă o totalitate de bunuri, în timp ce proprietatea publică este însuşi dreptul subiectiv care are ca obiect bunurile care formează domeniul public.

Din domeniul public fac parte numai bunurile care alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

Domeniul public este reflectarea materială a dreptului de proprietate publică care reprezintă totalitatea bunurilor apte sau afectate să facă obiectul proprietăţii publice.

Raportând consideraţiile teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că terenul în suprafaţă de 5838 mp din Calea Zărandului, zona Gării, DN 7, identificat în CF fusese expropriat prin Decretul nr. 133/1982 al Consiliului de Stat al R.S.R., pentru cauză de utilitate publică şi trecut în proprietatea statului.

În acest context instanţa de recurs reţine că, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. c) (domeniul public se formează prin expropriere pentru cauză de utilitate publică) şi art. 3 al Legii nr. 213/1998, (domeniul public e format din acele bunuri asupra cărora poartă un drept de proprietate publică), terenul în suprafaţă de 5838 mp din zona Gării, Calea Zărandului, făcea parte din domeniul public al statului, neputând fi înstrăinat, întrucât bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

În speţă, întrucât terenul în litigiu din Calea Zărandului, zona Gării, DN 7, fusese expropriat pentru o cauză de utilitate publică, respectiv lărgirea arterei de circulaţie, în scopul construirii străzii M. Kogălniceanu, este evident că acesta era afectat unei cauze de utilitate publică, fapt de natură să ducă la concluzia logică că aparţinea domeniului public al statului.

Caracterul inalienabil constă în aceea că bunurile care fac obiectul proprietăţii publice sunt scoase din circuitul civil general, neputând fi înstrăinate prin acte inter-vivos sau mortis causa. Inalienabilitatea proprietăţii publice duce în principiu la interdicţia dobândirii de către particulari prin oricare dintre modurile prevăzute de lege.

Terenul situat în Deva, zona Gării a fost trecut în proprietatea publică a statului român prin Decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr. 113 din 24 martie 1982.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, iniţial, prin Hotărârea nr. 2 din 10 ianuarie 1995 a Consiliului Local Deva şi contractul de concesiune nr. 117/1995, teren în suprafaţă de 3200 mp identificat în CF sub nr. a1 nr. topo b1/2, b2/2, b3/2, situat în Deva, zona Gării a fost concesionat, în mod gratuit, Ministerului Apărării Naţionale în vederea edificării Centrului Militar Deva (Casa Armatei), termenul de concesionare fiind pe toată durata existenţei construcţiei.

Prin actul de constatare din 1 noiembrie 1996 s-au reţinut următoarele:

Primăria Municipiului Deva a renunţat la propunerea de a prelua terenul în suprafaţă de 3200 mp, situat în Deva, zona Gării care a fost concesionat, în mod gratuit, Ministerului Apărării Naţionale, terenul menţionat rămânând astfel în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

La 7 octombrie 1997 Consiliul Local Deva a comunicat Ministerului Apărării Naţionale că datorită faptului că în termenul de 1 an de zile nu a iniţiat activităţi necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru care s-a concesionat terenul, se constată nulitatea contractului de cesiune, în conformitate cu prevederile art. 11 lit. b) din contractul de concesiune nr. 117/1995.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 1 din 20 ianuarie 1998 a Consiliului Local Deva şi contractul de concesiune 503 din 1 februarie 1998 suprafaţa de 3200 mp a fost reconcesionată Ministerului Apărării Naţionale prin U.M. 01 Deva durata concesiunii fiind pe toată durata execuţiei construcţiei.

La data de 11 septembrie 1998 s-a încheiat un Protocol între Primăria Municipiului Deva şi Ministerul Apărării Naţionale în scopul efectuării unor modificări de amplasament, în sensul că Ministerul Apărării Naţionale era de acord să cedeze Primăriei Municipiului Deva teren în suprafaţă de 3200 mp situat în zona Gării având nr. de carte funciară a1 nr. topo b1/2, b2/2, b3/2 în schimbul terenului de 4000 mp, situat în Deva la intersecţia Bd. Nicolae Bălcescu cu str. Bejan.

Prin Hotărârea nr. 127 din 15 septembrie 1998 Consiliul Local al Municipiului Deva a hotărât atribuirea în folosinţă gratuită, pe durata existenţei terenului în suprafaţă de 4000 mp situat în Deva, la intersecţia Bd. N. Bălcescu cu str. Bejan, înscris în CF, în favoarea U.M. 01 Deva, abrogându-se art. 1 lit. b) şi art. 2 lit. b) din Hotărârea nr. 2/1995 prin care se concesionase Ministerului Apărării Naţionale terenul în suprafaţă de 3200 mp, situat în Deva, zona Gării, precum şi Hotărârea 1/1998 privind reconcesionarea aceluiaşi teren.

Hotărârea nr. 200 din 27 octombrie 1999 a revocat Hotărârea 127/1998, hotărâre ce nu fusese urmată de o punere în posesie şi de încheierea unor contracte de concesiune şi deşi nu face nicio referire la concesionarea terenului în suprafaţă de 3200 mp s-a apreciat că s-a revenit la situaţia anterioară, Hotărârea nr. 2/1995 şi Hotărârea nr. 1/1998 rămânând în vigoare, dovadă fiind faptul că prin Hotărârea nr. 205 din 6 iulie 2001 au fost revocate Hotărârea nr. 2/1995 şi Hotărârea nr. 1/1998.

Astfel, la data de 20 noiembrie 2002, terenul având numărul de Carte Funciară a1, nr. topo b1, b2, b3 se afla în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aşa cum rezultă din adresa A 9553 a Ministerului Apărării Naţionale - Direcţia Domenii şi Infrastructuri prin care se solicita Şefului de Stat Major să analizeze necesitatea şi oportunitatea păstrării în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a terenului.

La data de 14 ianuarie 2003, Direcţia de Logistică din cadrul Statului Major General a apreciat că terenurile aparţinând cazărmilor nr. 5228 şi 5246 nu prezintă interes din punct de vedere operativ, fiind de acord cu preluarea în totalitate de către Consiliul Local Deva a terenurilor respective.

Prin Hotărârea 37/2003 Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat preluarea terenurilor de către Consiliul Local şi hotărârea a fost înaintată Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale pentru promovarea documentaţiei necesare emiterii hotărârii de Guvern, care a fost adoptată la 3 iulie 2003 sub nr. 781, transmiţându-se imobilul din domeniul public al statului şi administraţia Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al Municipiului Deva şi administraţia Consiliului Local al Municipiului Deva.

Succesiunea acestor hotărâri ale Consiliului local, prin care terenul din Calea Zarandului a fost concesionat cu titlu gratuit Ministerului Apărării Naţionale, demonstrează o dată în plus faptul că acestuia i se cunoştea şi în acelaşi timp i s-a respectat regimul juridic şi anume, că făcea parte din domeniul public al statului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, consideră că terenul din Calea Zarandului, zona Gării DN, obiect al tranzacţiei din 25 martie 1999 încheiat între Consiliul Local Deva şi cei trei revoluţionari, M.I., P.A., P.C., făcea parte din domeniul public al statului, iar cu privire la acest teren nu se puteau încheia acte de înstrăinare, întrucât bunurile care fac obiectul proprietăţii publice sunt scoase din circuitul civil general, neputând fi înstrăinate prin acte inter-vivos sau mortis causa, inculpatul M.M încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu, întrucât nici în calitate de primar şi nici de preşedinte al comisiei locale nu avea dreptul de a încheia acte de dispoziţie cu privire la bunurile din domeniul public al municipiului, cu atât mai mult cu privire la domeniul public al statului român.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 21 lit. g) din Legea nr. 69/1991 Consiliul Local administrează domeniul public şi privat al comunei ori oraşului, primarul având doar posibilitatea de a "supraveghea inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin comunei sau oraşului."

Inalienabilitatea proprietăţii publice duce la interdicţia dobândirii lor de către particulari prin oricare dintre modurile prevăzute de lege (art. 11 din Legea nr. 213/1998 "bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile neputând fi înstrăinate ci doar concesionate sau închiriate").

Nu se poate susţine că inculpatul M.M ar fi considerat că acel teren ca făcând parte din domeniul privat, deoarece o dovadă incontestabilă a faptului că inculpatul cunoştea foarte bine regimul juridic al acelui teren, respectiv, că terenul din Calea Zarandului făcea parte din domeniul public al statului, este aceea că în expunerea de motive întocmită la 5 februarie 2003 acesta a menţionat "urmare a concesionării, terenul a primit indicativ de cazarmă şi a fost înscris în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale." Deşi inculpatul cunoştea foarte bine că terenul la acel moment era în proprietatea S., ca urmare a vânzării de către M.I., a făcut totuşi aceste menţiuni, fapt de natură să demonstreze intenţia infracţională a inculpatului. Mai mult, procedura care s-a derulat ulterior a respectat dispoziţiile art. 107 ale Constituţiei şi art. 9 alin. (1), art. 12 alin. (2) şi art. 2 din Legea nr. 213/1990, în sensul că transmiterea imobilului din domeniul public al statului şi administraţia Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al Municipiului Deva s-a făcut prin hotărâre de guvern.

În acest context se reţine că, discuţii cu privire la situaţia juridică a terenului din zona Gării au existat şi anterior acestei expuneri de motive în şedinţele Comisiei locale, când s-a propus atribuirea suprafeţei de teren către cei trei revoluţionari, unde, în mod expres a fost abordată această problemă. Aspectele de nelegalitate privind încheierea tranzacţiei din 25 martie 1999 cât şi neefectuarea unui raport de expertiză sunt relevate şi de martorii audiaţi în cauză, care recunosc că nu s-au respectat dispoziţiile legale.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorului A.I.P. care a precizat că "a refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie a celor trei revoluţionari (anexa 6) şi datorită faptului că situaţia juridică din DN7 nu era clară". Întrucât, din punctul său de vedere revoluţionarii nu îndeplineau condiţiile prevăzute de Legea nr. 42/1991 pentru atribuirea unor terenuri, s-a adresat Comisiei Parlamentare care i-a comunicat că revoluţionarii nu aveau brevet prezidenţial.

În legătură cu tranzacţia încheiată de primar cu cei trei revoluţionari, martorul a arătat că, "deşi este un act juridic, care ar fi trebuit să poarte viza sa, de secretar de stat al primăriei Municipiului Deva, nu a avut cunoştinţă de încheierea acesteia " subliniind "că, fiind un act de dispoziţie acesta nu putea fi încheiat de primar fără avizul comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 şi fără o hotărâre a consiliului local."

Totodată, instanţa are în vedere şi declaraţia martorului S.A., jurist în cadrul Primăriei Municipiului Deva care a declarat că " nu are cunoştinţă de modul în care s-au eliberat titlurile de proprietate pentru cei trei revoluţionari, precizând că tranzacţia a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale, primarul neavând dreptul de a încheia acte de dispoziţie."

Martorii B.M., G.A., T.L., G.M. au arătat că i-au atras atenţia primarului (inculpatul M.M) în sensul că terenul în litigiu aparţinea statului român, neputând face obiectul dreptului de proprietate al unei persoane fizice/juridice, ci doar concesionat cu aprobarea Consiliului Local, arătând totodată că se săvârşeşte o ilegalitate.

Întrucât nu s-a reuşit punerea în posesie a celor trei revoluţionari pe terenul din Calea Zarandului DN7, inculpatul M.M a încercat punerea în posesie a celor trei revoluţionari cu câte 10.000 mp în acest sens concepând biletul de la dosar de urmărire penală adresat numitei T.L. (topograf în cadrul Comisiei Locale pentru zona Municipiului Deva) prin care-i solicita să scoată un extras de Carte Funciară cu terenurile de pe str. Eminescu, cu terenurile de la Gară şi extenso, să prezinte lista de la Alba cu domeniul public, să întocmească un act din care să rezulte că terenul de la Gară este din rezerva Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, (bilet pe care a scris "T.L., Urgent").

În cazul întocmirii celor trei procese-verbale de punere în posesie, semnate de primarul M.M şi de Comisia Locală la nivelul Municipiului Deva pentru suprafaţa de 5225 mp pentru fiecare din cele trei persoane M.I., P.A., P.C., şi pentru care la 1 martie 1999 au fost emise titlurile de proprietate pe numele celor trei, fiind semnate de către Prefect, nu s-au respectat dispoziţiile legale.

Practic, punerea în posesie pentru suprafaţa de teren de 5225 mp pentru fiecare revoluţionar s-a făcut fără a exista o hotărâre de validare a comisiei judeţene pentru această suprafaţă.

Primarul M.M, în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar, în acord cu atribuţiile care îi reveneau, trebuia să înainteze propunerea comisiei locale de validare a suprafeţei de 5225 mp către comisia judeţeană, şi numai după ce această propunere era validată să se procedeze la punerea în posesie.

Între atribuţiile Comisiei judeţene este prevăzută şi aceea că emite titlul de proprietate pentru cererile validate. Or, în cauză nu a existat o cerere validată pentru suprafaţa de 5225 mp, întrucât inculpatul nu a înaintat către comisia judeţeană o astfel de solicitare.

În calitatea sa de preşedinte al Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar, inculpatul M.M trebuia să ia toate măsurile pentru respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 în cazul în care nu există teren în rezerva comisiei de fond funciar aceasta se poate adresa, prin intermediul Comisiei judeţene de fond funciar, instituţiilor şi autorităţilor publice care administrează teren proprietate a statului, demers pe care inculpatul nu l-a întreprins.

Mai mult, este demonstrat faptul că acesta cunoştea foarte bine situaţia rezervei de teren, întrucât prin biletul adresat martorei T.L., printre altele îi solicita să întocmească un act din care să rezulte că terenul de la Gară este din rezerva comisiei locale.

Modul în care inculpatul M.M, la doar două zile de la emiterea titlului de proprietate pe numele celor trei revoluţionari pentru terenul din zona Bejan, a convocat ad-hoc o şedinţă la care au participat A.I.P. - secretar al Primăriei, S.A. (viceprimar), consilierii B.G., N.G. şi M.D., precum şi inculpatul M.I., în care a propus anularea titlurilor de proprietate emise pe numele celor trei revoluţionari pentru suprafaţa de 5225 mp din zona Bejan, invocând "interesele Primăriei Deva de a concesiona acest teren pentru locuinţe", M.I. solicitând ca Primăria să ofere la schimb un "teren de interes", demonstrează încă o dată faptul că acesta a acţionat cu intenţie directă în realizarea activităţii infracţionale, urmărind atingerea scopului acesteia, respectiv punerea în posesie a celor trei revoluţionari cu terenul din zona Gării.

Astfel, conform susţinerii martorilor şedinţa a fost convocată fără a fi anunţată din timp, în scris, cu ordine de zi, fără a fi justificat în vreun fel caracterul extraordinar sau urgent al acestei convocări, făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1991.

În cadrul acestei şedinţe a participat un număr restrâns de persoane, printre care şi inculpatul M.I. şi au existat numeroase discuţii contradictorii care au fost generate de propunerea Primarului, aspecte care duc la concluzia, că totul a fost organizat, conform unui plan bine pus la punct de către cei doi inculpaţi M. şi M.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază ca fiind relevantă declaraţia martorului P.I.D., care a arătat că reprezentanţii mass-media şi consilierii îl acuzau pe primar pentru relaţia foarte apropiată pe care o avea cu M.I., pe care destul de des l-a văzut în primăria Municipiului Deva, la şedinţele Consiliului Local şi în biroul primarului.

Totodată instanţa de control judiciar apreciază ca fiind relevantă şi declaraţia martorului N.G., consilier în perioada 1996 - 2000 care a declarat că "în şedinţă i-a atras atenţia primarului că atribuirea de terenuri celor trei revoluţionari în condiţiile în care existau alte 76 de cereri nesoluţionate constituie un abuz, problema atribuirii de terenuri acestora trebuind abordată global şi nu personal, priorităţile urmând a fi stabilite conform Legii nr. 18/1991."

Martorul P.I.D., consilier în perioada 1996 - 2000 a declarat că "primarul M.M a fost interpelat de consilieri care considerau că atribuirea de teren celor trei revoluţionari reprezintă un abuz, primarul răspunzându-le constant că se opun investiţiei S."

Totodată, se reţine că propunerea inculpatului M.M privind anularea celor trei titluri de proprietate, nu justifica o situaţie de "maximă urgenţă" sau "forţa majoră" în sensul dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 69/1991, pentru ca şedinţa să fie convocată de îndată, ci doar interesul celor doi inculpaţi pentru punerea în aplicare a planului infracţional, a făcut ca dispoziţiile legale privind convocarea şedinţei să nu fie respectate.

Pentru justificarea acestui "interes" al Primăriei pentru zona Bejan a fost invocat un Protocol care poartă data de 10 martie 1999.

Din analiza conţinutului acestui Protocol rezultă că acesta nu conţine un program coerent din care să rezulte realizarea unor obiective concrete, nu este identificată vreo zonă unde urmează a fi ridicate locuinţele, sursa de finanţare, ci, aşa cum se şi menţionează la fila 1, este o Propunere de Program, care nu justifică anularea unor titluri de proprietate.

De altfel, unul din participanţii la şedinţa convocată ad-hoc la 3 martie 1999, martorul N.G. (consilier în perioada 1996 - 2000) în declaraţia sa a arătat că "i s-a părut că totul a fost regizat de către inculpatul M.M, fiind greu de crezut că terenul din zona Bejan a devenit de interes public la numai o zi după întocmirea documentaţiei necesare emiterii titlurilor, fără a exista un studiu de piaţă, un proiect, iar dacă ar fi fost în tratative cu Fundaţia D.F. şi ar fi avut în vedere respectivele terenuri în vederea construirii de locuinţe nu se justifică de ce a mai insistat că terenul din zona Bejan să le fie atribuit celor trei revoluţionari".

Martora V.R., jurist în cadrul Prefecturii Judeţului Hunedoara a declarat că "în primăvara anului 1999 comisia locală a formulat acţiune în justiţie solicitând anularea titlurilor de proprietate, motivat pe faptul că pe terenul atribuit celor trei revoluţionari se intenţiona a se ridica locuinţe."

În acest context, se constată că, încheierea tranzacţiei din 25 martie 1999 de către inculpatul M.M, în calitate de primar şi preşedinte al comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 cu cei trei revoluţionari, tranzacţie prin care se anulau titlurile de proprietate nr. x/86/1999, Y/87/1999, Y/88/1999, şi se restabilea situaţia anterioară, terenul în suprafaţă de 15275 mp reintrând în domeniul Primăriei Municipiului Deva, care la schimb, preda celor în cauză teren în suprafaţă de 5838 mp, nr. topo b1, b2, b3 din DN7, înscris în CF a1/c s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât nici în calitate de primar şi nici în calitate de preşedinte al comisiei locale nu avea dreptul de a încheia acte de dispoziţie cu privire la bunurile din domeniul public al municipiului, cu atât mai mult cu privire la domeniul public al statului român.

De asemenea, pe lângă celelalte încălcări ale dispoziţiilor legale prezentate, inculpatul nu a respectat dispoziţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 69/1991, conform cărora schimbul de terenuri se făcea pe bază de expertiză însuşită de consilieri, expertiză care nu s-a dispus în cauză.

Relevantă în acest context este şi declaraţia martorului R.I. care a arătat că "în anul 1997, S. a încercat să intre pe piaţă, făcând o ofertă de construire a unor benzinării, solicitând în primă fază Primăriei Municipiului Deva să ofere trei zone unde se putea realiza o astfel de construcţie, iar ulterior a solicitat terenul din DN7, din vecinătatea M., teren care, la acel moment aparţinea Ministerului Naţionale a Apărării".

Prin urmare, în raport de întreaga argumentaţie anterior prezentată, instanţa de control judiciar reţine că latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în formă agravată este realizată, în cazul inculpatului M.M, care prin efectuarea activităţilor specifice funcţiei în mod arbitrar, uzând de calitatea sa de primar al Municipiului Deva şi de preşedinte al comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în scopul de a-şi impune propria voinţă, cu concursul inculpatului M.I. l-a împroprietărit pe acesta şi pe numiţii P.C. şi P.A. cu un teren în suprafaţă de 5838 mp, situat în Deva, Calea Zarandului, zona Gării, identificat în CF cu nr. 4519, teren ce făcea parte din domeniul public al statului român.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului M.M sunt săvârşite cu intenţie directă astfel cum aceasta este definită de art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptelor, urmărindu-l şi acceptând posibilitatea procedurii acestuia.

În acest context, instanţa de recurs reţine că, conduita inculpatului M.M, sub aspectul neexecutării atribuţiilor de serviciu care îi reveneau în virtutea funcţiei deţinute, multitudinea demersurilor acestuia pentru atingerea scopului infracţional evidenţiate anterior, această inginerie financiar-juridică fiind subordonată scopului de a obţine terenuri cu valoare de piaţă mare, care au permis intrarea pe piaţă a firmei S., sunt elemente ce demonstrează că acesta a acţionat cu intenţie directă.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului M.M a fost neechivoc răsturnată de probatoriul administrat în cauză, apărările acestuia fiind inapte a duce la concluzia, propusă de către acesta, a constatării neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii.

În raport de argumentaţia prezentată mai sus, având în vedere că instanţa de fond nu a denaturat probele administrate, în sensul de a reţine împrejurări esenţiale, fără ca probele să le susţină, sau, dimpotrivă, nereţinând asemenea aspecte, deşi probele le confirmau, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen., pentru care inculpatul M.M a fost trimis în judecată, există în materialitatea ei şi că sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază totodată, că, faţă de motivarea amplă şi efectivă a sentinţei pronunţate cu privire la procesul de evaluare al probelor, în raport cu fiecare din faptele reţinute în sarcina inculpatului M.M, ce corespunde şi exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi jurisprudenţei instanţei de contencios european (cauza Helle contra Finlanda) nu se mai impune o reluare a conţinutului mijloacelor de probă, aşa încât îşi însuşeşte argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia acestuia referitoare la infracţiunile reţinute în sarcina sa, şi va menţine soluţia condamnării acestuia la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen.

II. Cu referire la recursul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:

În susţinerea motivelor de recurs partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat hotărârea sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, arătând că aceasta este netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului cu consecinţa reţinerii în analiză a tuturor elementelor componente identificate pentru determinarea prejudiciului Statului astfel cum au fost enunţate în cererea de constituire de parte civilă, admiterea cererii de constituire de parte civilă în sensul încuviinţării atât a sumei corespunzătoare valoric întregii suprafeţe de 5838 mp actualizată la zi, cât şi a sumei reprezentând valoarea lipsei de folosinţă prin raportare la valoarea pe unitate, metru pătrat.

În argumentarea acestei critici reprezentantul părţii civile a arătat că determinarea cuantumului prejudiciului pentru contravaloarea terenului nu poate să exprime rezultatul unei eventuale compensări valorice între terenurile ce au făcut obiectul schimbului fraudulos. În aceste condiţii, s-a arătat că valoarea pentru care poate fi dispusă despăgubirea pentru contravaloarea terenului urmează a fi determinată raportat la suprafaţa de teren în integralitatea sa, obligaţia de plată ce urmează a fi reţinută de instanţă în sarcina inculpaţilor pentru suma corespunzătoare întregii suprafeţe de 5838 mp actualizată la zi.

Totodată, apărarea a arătat că, fapta incriminată în cauză a eliminat exerciţiul oricărui atribut al dreptului de proprietate al Statului cu privire la suprafaţa de 5838 mp.

Critica este neîntemeiată.

Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă, cu suma de 360.000 dolari SUA, ce reprezintă valoarea de circulaţie a terenului de 5838 mp din Calea Zarandului, valoare calculată prin metoda comparaţiei preţurilor de vânzare, în funcţie de amplasarea terenurilor (Dosar nr. 418/2004 al Judecătoriei Sectorului 4). Prin această metodă a rezultat că prejudiciul cert cauzat Statului român este de 324.972 dolari SUA (360.000 dolari SUA valoare teren din zona Gării din care s-a scăzut valoarea terenului din zona Bejan de 35.028 dolari SUA).

Totodată, s-a reţinut că Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă cu suma de 630.650 dolari SUA (Dosar nr. 418/2004 al Judecătoriei Sectorului 4), reprezentând valoarea aproximativă a prejudiciului cauzat Statului român ca urmare a înstrăinării în luna martie 1999 a terenului situat în Municipiul Deva, Calea Zarandului DN7, CF a1, nr. topo b1, b2, b3 aflat la acea dată în domeniul public al Statului român. Prejudiciul a fost calculat prin metoda neîncasării redevenţei în cazul în care acest teren ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb celor trei persoane fizice.

În cauză, prin încheierea din 21 mai 2013, instanţa de fond a admis proba solicitată de Ministerul Public privind efectuarea unei expertize tehnice a terenurilor situate în:

- Deva, Calea Zarandului, zona Gării, DN7 identificat în Cartea Funciară a1 cu nr. topo b1, b2, b3, în suprafaţă de 5.838 mp;

- Deva, zona Bejan în suprafaţă de 15.675 mp, sola 109, parcela 561/5 aparţinând lui M.I. conform titlului de proprietate nr. x/88/01 martie 1999, parcela 561/7 aparţinând lui P.I.A. conform titlului de proprietate nr. x/86/01 martie 1999, parcela 561/6 aparţinând lui P.C. conform titlului de proprietate nr. x/87/01 martie 1999, dispunând efectuarea unei expertize tehnice evaluare imobiliară, având ca obiective:

1. Care era valoarea de inventar a terenului în suprafaţă de 5838 mp situat în calea Zarandului, zona Gării DN7 identificat în Cartea Funciară a1 cu nr. topo b1, b2, b3, la data de 25 martie 1999?

2. Care este valoarea de inventar actualizată a terenului în suprafaţă de 5838 mp situat în calea Zarandului, zona Gării DN7 identificat în Cartea Funciară a1 cu nr. topo b1, b2, b3?

3. Care era valoarea de circulaţie a terenurilor din Calea Zarandului, zona Gării în suprafaţă de 5838 mp şi din str. Bejan în suprafaţă de 15675 mp la data de 25 martie 1999?

Conform expertizei iniţiale, efectuate în cauză, valoarea de circulaţie stabilită de către expert pentru cele două terenuri a fost de 26.363 dolari SUA pentru terenul din zona Gării şi 26.216 dolari SUA pentru terenul din zona Bejan, luând în calcul anunţurile din ziare.

Expertul parte încuviinţat de către instanţă pentru inculpatul M.M a stabilit că terenul din zona Gării are o valoare de 57.910 DM, iar cel din str. Bejan 84.316 DM.

Ambele expertize nu au răspuns obiectivelor privind calcularea redevenţei dacă terenul ar fi fost concesionat.

Înalta Curte, secţia penală, apreciind pertinente obiecţiunile formulate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice şi de reprezentantul Parchetului şi constatând viciile raportului de expertiză, (Ministerul Finanţelor nu a fost înştiinţat şi nici nu figura ca parte în raport), conform art. 125 C. proc. pen. a dispus, prin încheierea din data de 1 iulie 2013, efectuarea unui nou raport de expertiză, cu următoarele obiective:

La stabilirea acestei valori de circulaţie să fie avute în vedere:

1. Toate evidenţele pertinente ale pieţei, tendinţele şi tranzacţiile comparabile şi orice alte informaţii relevante.

2. Valoarea tranzacţiilor înregistrate la Camera Notarilor Publici Deva, cât şi la Administraţia Financiară Deva din anul 1999 şi care vizează terenuri din Zona Gării şi Zona Bejan.

4. Obiecţiunile formulate de către reprezentantul Ministerului Public şi de către reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice.

Să fie prezentate şi alte metode de evaluare a valorii de circulaţie a celor două terenuri anterior menţionate.

II. Să se stabilească redevenţa anuală actualizată ce s-ar fi putut încasa dacă terenul de 5.838 mp s-ar fi concesionat - în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare - pentru fiecare an şi în total începând cu data de 25 martie 1999 până în prezent. În acest sens să fie avut în vedere contractul de concesiune încheiat între M. România SRL şi Consiliul Local al Municipiului Deva, ce a avut ca obiect terenul situat în zona Gării în suprafaţă de 2.500 mp.

Prin adresa nr. 4442 din 2 iulie 2013 Consiliul Local al Municipiului Deva a comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că a încheiat un contract de concesiune cu SC M. SRL la 23 iulie 1998 şi a încasat de la această dată până în prezent o redevenţă de 425.745,82 lei.

Conformându-se dispoziţiilor instanţei, expertul a depus la dosar noul raport de expertiză în care a menţionat, că raportat la preţul plătit de S. (196.000:3005=65,22/mp), pentru terenul în suprafaţă de 3005 mp, din zona Gării, vânzarea s-a făcut pentru 65,22 dolari SUA/mp Alte valori concrete nu a stabilit cu privire la cele două terenuri.

Răspunsul la obiectivul 2 (redevenţă anuală actualizată ce s-ar fi putut încasa dacă terenul de 5838 mp s-ar fi concesionat începând cu 25 martie 1999), a fost în sensul că a stabilit o valoare de 876.230 RON din care s-au achitat 425.745 RON, conform adresei depusă de Primărie.

La termenul de judecată din 16 iulie 2013 expertul V.M. s-a prezentat la solicitarea instanţei, fiind audiat, declaraţia acestuia fiind ataşată la dosar.

Înalta Curte, secţia penală, analizând conţinutul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, atât de expertul desemnat de către instanţă, cât şi de către expertul parte, a constatat producerea unei pagube adusă statului în cuantum de 333.743 dolari SUA şi a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi în baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., obligând în solidar, pe inculpatul M.M şi M.I.C. (în calitate de moştenitor al inculpatului M.I. - decedat), la plata sumei de 333.743 dolari SUA sau echivalentul în lei la aceste sume la data plăţii efective la care a fost adăugată dobânda de referinţă a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plăţii integrale a debitului către partea civilă.

De asemenea, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat neîntemeiată solicitarea părţii civile Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor de a fi obligat inculpatul M.M şi la prejudiciul cauzat ca urmare a neîncasării redevenţei în cazul în care acest teren ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb celor trei persoane fizice, prejudiciu estimat la suma de 630.650 dolari SUA.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în prezenta cauză, prejudiciul cauzat ca urmare a neîncasării redevenţei în cazul în care acest teren ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb, nu întruneşte condiţia certitudinii, este un prejudiciu eventual, motiv pentru care nu se justifică acordarea de despăgubiri pe acest aspect.

Cu referire la cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că potrivit art. 14 C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente (alin. 1), în vederea reparării juste şi integrale a pagubelor cauzate prin infracţiune.

În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, are în vedere faptul că, certitudinea prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că valoarea de piaţă se defineşte ca fiind suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, în care ambele părţi au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere. Valoarea de piaţă are niveluri diferite în funcţie de circumstanţele în care se face tranzacţia cu proprietatea supusă evaluării.

Preţul este o sumă concretă, rezultată în urma unei tranzacţii şi apare între vânzător şi cumpărător (preţul este solicitat de vânzător şi acceptat de cumpărător).

În contextul cauzal, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor M.M şi M.I. au produs un prejudiciu, astfel cum s-a arătat anterior, iar acest prejudiciu a fost evaluat, fiind actual la momentul la care s-a pretins repararea.

Prejudiciul a rezultat, aşadar, din activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului M.M, fiind generat de încălcarea flagrantă a atribuţiilor de serviciu.

Cu toate acestea, apărarea nu a susţinut faptul că activitatea inculpatului nu a generat un prejudiciu, ci faptul că, în esenţă, activitatea întreprinsă de inculpatul M.M fost utilă municipiului Deva, fiind create astfel locuri de muncă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, confirmă valabilitatea argumentelor de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă, constatând, în urma analizei conţinutului rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, că obiectul tranzacţiei din 25 martie 1999 l-a constituit un teren în suprafaţă totală de 5.838 mp.

Din această suprafaţă 3005 mp au fost vânduţi de către M.I. Societăţii Comerciale S. România SRL pentru suma de 196.000 dolari SUA.

Contractul cu S., autentificat la notariat sub nr. 1082/99 certifică dincolo de orice dubiu, valoarea de circulaţie a suprafeţei de teren de 3005 mp din suprafaţa totală de 5838 mp.

În raport de acest element de probă instanţa de recurs reţine că este determinabilă valoarea de înstrăinare unitară la acel moment a suprafeţei de teren pentru care partea vătămată Ministerul Finanţelor s-a constituit parte civilă, raportându-se, la calcularea valorii de circulaţie a terenului în suprafaţă de 5838 mp din Calea Zărandului, la valoarea stabilită de părţi în contractul cu S., valoare calculată de expertul V.M., la 65,22 dolari SUA/mp în raportul de expertiză, raport care, de altfel a fost omologat de instanţa de fond.

Prin urmare, diferenţa suprafeţei de 2.833 mp, rămasă în proprietatea lui M.I. va fi înmulţită cu valoarea unui metru pătrat de teren din zona Gării, (65,22 dolari SUA/mp), rezultând astfel suma de 184.768 dolari SUA care se adună cu suma de 196.000 dolari SUA (contravaloarea suprafeţei de 3005 mp), în total valoarea terenului în suprafaţă de 5838 mp din zona Gării, Calea Zarandului fiind de 380.768 dolari SUA.

Din această sumă se va scădea valoarea terenului în suprafaţă de 15.675 mp, situat în str. Bejan, Deva, în cuantum de 47.025 dolari SUA, rezultând suma de 333.743 dolari SUA.

În contextul cauzei instanţa de recurs reţine că valoarea de circulaţie a terenului de 15.675 mp, situat în str. Bejan Deva a fost stabilită, atât de către expertul parte C.M., cât şi de expertul desemnat în cauză V.M., luând ca punct de referinţă valoarea aflată în Raportul notarilor din anul 1999, în care terenul din str. Bejan este evaluat la 3 dolari SUA/mp minim şi 6 dolari SUA/mp maxim.

Folosind valoarea minimă din Raportul notarilor din anul 1999 a rezultat pentru terenul din str. Bejan suma de 47.025 dolari SUA (15.675 mp x 3 dolari SUA/mp= 47.025 dolari SUA).

Totodată, cu privire la critica formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor priind greşita respingerea a cererii formulate de aceasta de obligare a inculpatul şi la prejudiciul cauzat ca urmare a neîncasării redevenţei în cazul în care acest teren ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb celor trei persoane fizice, în cuantum de 630.650 dolari SUA, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, o consideră neîntemeiată.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că, pentru ca un prejudiciu patrimonial să dea dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la repararea lui este necesar să îndeplinească două condiţii: să fie cert şi să fie nereparat.

Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică şi totodată, poate fi evaluat în prezent.

Este cert numai prejudiciul actual, precum şi cel viitor, care, deşi nu s-a produs, însă este sigur că se va produce în viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare.

În prezenta cauză, instanţa de control judiciar reţine că prejudiciul cauzat ca urmare a neîncasării redevenţei în cazul în care acest teren ar fi fost concesionat şi nu ar fi fost dat la schimb, nu întruneşte condiţia certitudinii, este un prejudiciu eventual care nu se confundă cu prejudiciul viitor care este cert, motiv pentru care nu se justifică acordarea de despăgubiri pe acest aspect, recursul declarat de partea civilă Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor fiind nefondat.

Prin urmare, faţă de cele învederate Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciind ca fiind nefondate criticile invocate, va respinge recursul declarat de partea civilă Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor constatând că hotărârea recurată este temeinică şi legală sub acest aspect.

III. Cu privire la inculpatul B.O.H. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:

Criticile formulate de acesta în recurs au vizat deopotrivă aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 rap. la art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei, achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciind că în cauză lipseşte elementul material a laturii obiective a infracţiunii.

Astfel, apărarea a arătat că din punct de vedere obiectiv, infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. presupune realizarea prin consensul mai multor persoane a unei pluralităţi constituite de făptuitori, organizată în scopul de a fiinţa în timp şi de a aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, iar pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar, ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea respectivei grupări, consens care priveşte atât constituirea cât şi scopul acesteia, respectiv săvârşirea de noi infracţiuni. În prezenta cauzei nu a existat un asemenea consens, sau o înţelegere prealabilă neechivocă.

Continuând, apărarea a susţinut că pretinsa "asociere" nu a fost de lungă durată, a fost una spontană, izolată, în timpul căreia au fost înmatriculate doar 5 autoturisme, în contexte diferite.

Totodată, apărătorul a arătat că nici sub aspectul laturii subiective, nu este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii, fiind relevant că acesta nu a cunoscut existenţa unei grupări care să aibă ca obiect săvârşirea de infracţiuni, astfel că, prin întocmirea documentelor necesare pentru cele 8 autoturisme în intervalul de timp 1999 - 2003, inculpatul nu a avut reprezentarea volitivă şi intelectivă că sprijină sau se asociază cu inculpatul M.I. ori că aderă la o grupare preexistentă în scopul săvârşirii de infracţiuni.

În subsidiar, hotărârea a fost criticată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei de doi ani închisoare aplicată inculpatului, solicitând reindivualizarea acesteia prin reducerea cuantumului acesteia şi schimbării modalităţii de executare, în sensul suspendării sub supraveghere, raportat la persoana inculpatului, perioada lungă de timp scursă de la data săvârşirii faptei, faptul că inculpatul este o persoană bine integrată în societate având în întreţinere doi copii minori, iar veniturile pe care le realizează sunt licite.

Criticile sunt neîntemeiate.

Cu referire la inculpatul B.O.H. instanţa de control judiciar constată că în sarcina acestuia, prin actul de inculpare s-a reţinut că în perioada 1999 - 2001, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a întocmit cu date nereale, în baza unor documente false de provenienţă a autoturismelor, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele A.A., I.D., V., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, cu privire la acelaşi inculpat s-a reţinut că, în anul 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit cu date nereale, în baza unor documente false, actele de provenienţă a autoturismelor, aspect cunoscut, rapoartele de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 1999 - 2001 în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în baza documentelor false puse la dispoziţie de M.I. (aspect pe care îl cunoştea), a întocmit cu date nereale rapoarte de verificare tehnică în vederea omologării, fapt ce a dus la eliberarea cărţilor de identitate şi înmatriculării autoturismului de provenienţă ilicită I.D., V., autoturisme ce au fost ridicate din posesia cumpărătorilor, fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 1999 - 2001 împreună cu ceilalţi inculpaţi a făcut parte dintr-o grupare care s-a ocupat cu traficul internaţional cu autoturisme de lux, furate, rolul său fiind acela de a întocmi rapoarte de verificare tehnică în vederea omologării şi a elibera cărţile de identitate ale vehiculelor, creând premisele pentru înmatricularea acestora şi introducerea în circuit, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 323 C. pen.

În anul 2003, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, conform cărora raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi întocmirii în baza unor documente de provenienţă reale şi numai după vizualizarea şi verificarea autoturismelor a întocmirii raportului de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.G., M., O.Z., B.M., V., fără a le vizualiza, fapt ce a creat posibilitatea înmatriculării autoturismelor cu seriile modificate, autoturisme ce au fost ridicate de la persoanele care le achiziţionaseră, creându-le acestora un prejudiciu patrimonial, implicit o vătămare a intereselor legale, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la autoturismul A.A., în sarcina inculpatului B.O.H. s-a reţinut că în exercitarea atribuţiilor de serviciu a întocmit cele două rapoarte de verificare tehnică şi eliberare CIV şi de verificare tehnică în vederea omologării cu date total diferite (pe primul raport apare M.I. şi T.V., iar pe al doilea M.I.C. şi M.I.L.), necuprinzând date identice privind proprietarul, neexistând o împuternicire a proprietarului pentru cel care a prezentat autoturismul şi a ridicat CIV (împuternicirea notarială prin care M.I.L. îl împuternicea pe M.I.C. să-l reprezinte, poartă data de 9 octombrie 2001, iar ambele rapoarte poartă data de 8 octombrie 2001, ducând la concluzia întocmirii fără existenţa documentelor legale).

Implicarea în activitatea infracţională a inculpatului B.O.H. a fost reţinută şi cu privire la autoturismul V., acesta întocmind raportul de verificare tehnică în vederea omologării pe numele lui M.I., inserând în cuprinsul acestui raport date nereale, eliberând apoi C.I.V-ul.

Astfel B.O.H. a inserat cu ştiinţă date nereale în raportul de verificare tehnică în vederea omologării, săvârşind infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 246 C. pen.

Aceleaşi infracţiuni de fals intelectual şi abuz în serviciu sunt reţinute în sarcina inculpatului B.O.H. şi în legătură cu întocmirea raportului de verificare tehnică în vederea omologării pentru autoturismele V.B., M., O.Z., B.M., V., care nu au fost vizualizate, fapt ce a creat posibilitatea înmatriculării autoturismelor cu seriile modificate.

În faza de urmărire penală inculpatul B.O.H. a recunoscut săvârşirea faptelor, descriind modalitatea de comitere, acesta arătând "(...) menţionez că, înainte de arestarea lui M. acesta coordona traficul pe zona Hunedoara, în sensul că pentru foarte multe autoturisme indigenizate în România formalităţile se făceau la Deva, direcţionate de acesta (...) Am auzit că parte din maşini erau modificate la serii în garajul lui M.I. din Brănişca (…).

În situaţia în care erau aduse autoturisme pentru care urmau să întocmim raportul de verificare tehnică în vederea omologării cu eludarea procedeului autentificării, unul dintre cei care veneau cu autoturismul, sau fiul domnului M. mă abordau şi spuneau "Am venit cu o maşină, este în spatele Service-ului (...) Menţionez că nu-mi aduce autoturismele să le vizualizez ci doar setul de acte care atestau provenienţa străină a acestora în baza cărora întocmeam nota de constatare şi raportul de verificare tehnică în vederea omologării (...).

În această situaţie luam un formular tipizat de raport de verificare tehnică în vederea omologării pe care îl completam cu datele de identificare şi caracteristicile autoturismului respectiv.

(...) Nu mi s-a dat nicio explicaţie despre faptul că se evita procedeul autentificării dar, bănuiesc că motivul îl constituia faptul că autoturismele aveau seriile modificate aspect ce s-a dovedit în urma constatării tehnice efectuate, modificări care deşi nu erau vizibile cu ochiul liber cu siguranţă ar fi fost descoperite cu prilejul autentificării.

Teoretic, după examinarea fizică a autoturismului în vederea întocmirii raportului de verificare tehnică în vederea omologării şi a întocmirii notei de constatare vamală şi implicit după reîntoarcerea de la vamă unde se plăteau taxele vamale, autoturismul înainte de eliberarea CIV-ului era supus procedeului autentificării, ceea ce nu s-a întâmplat cu autoturismele în cauză.

După ce eu întocmeam raportul de verificare tehnică în vederea omologării, întrucât eu nu aveam atribuţii decât pe această linie de muncă direcţionam persoana care prezenta autoturismul către autentificare, ulterior urmând a se elibera CIV-ul."

În faza de cercetare judecătorească inculpatul B.O.H. a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, arătând că au fost date sub presiunea organelor de anchetă "care i-au precizat că s-ar putea să fie supus unor măsuri preventive, toate declaraţiile sale urmând a fi folosite împotriva inculpatului M.I.", considerându-se nevinovat pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Acesta a învederat că nu avea atribuţii în ceea ce priveşte vizualizarea tehnică a autoturismelor, acest lucru îl făcea din "exces de zel", că a vizualizat maşinile prezentate pentru întocmirea raportului de verificare şi nu s-a deplasat în acest scop la locuinţele din Deva sau la Brănişca ale inculpatului M.I.

De asemenea, a precizat că inculpatul M.I. nu l-a sprijinit pentru angajarea la S. sau reangajarea la RAR Deva.

În faţa Înaltei Curţi, cu ocazia reaudierii sale, inculpatul B.O.H. a susţinut nevinovăţia sa şi a reluat aceleaşi aspecte învederate şi la Judecătoria Sector 2 Bucureşti.

Instanţa de control judiciar, examinând actele şi lucrările dosarului, îşi însuşeşte argumentele instanţei de fond, care, analizând declaraţiile inculpatului B.O.H., atât în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească, a constatat că acesta nu a oferit o explicaţie plauzibilă cu privire la schimbarea depoziţiilor sale, atât timp cât în faza de urmărire penală, a fost asistat de apărător ales şi, ulterior, de apărător desemnat din oficiu, împrejurare de natură a oferi garanţii cu privire la respectarea drepturilor sale procesuale şi de a infirma susţinerile inculpatului în sensul că au fost exercitate asupra sa ameninţări de către organul de cercetare penală, motiv pentru care, s-a apreciat că declaraţiile de la urmărirea penală corespund adevărului, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu celelalte probe administrate, declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească, fiind făcute pro causa şi lipsite de suport probator.

În contextul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că, astfel cum rezultă din materialul probator, relaţia obligaţională existentă între inculpatul B.O.H. şi M.I. datează, aşa cum inculpatul B.O.H. a declarat, din perioada 1998 - 1999, ca urmare a sprijinului acordat de M.I. pentru angajarea la S., iar ulterior, pentru reangajarea la RAR Deva.

Ca urmare a acestei relaţii strânse existente între cei doi, inculpatul M.I. era o prezenţă constantă la RAR (fapt confirmat şi de către inculpatul B.O.H. a cărui declaraţie se coroborează cu declaraţiile lucrătorilor vamali V.M. şi R.G.), comportându-se ca o persoană a casei, cerându-i inginerului B.O.H. să omologheze diverse autovehicule prezentate de el ori de alte persoane, cunoştinţe ale acestuia, respectivele autoturisme figurând ca fiind ale unor cetăţeni moldoveni, fie ale unor revoluţionari.

Relaţia de subordonare a inculpatului B.O.H. faţă de inculpatul M.I., conlucrarea dintre aceştia sunt confirmate şi de către inculpatul M.C. care a arătat, în declaraţia dată în faţa primei instanţe la 10 iulie 2013 (Înalta Curte, Dosarul nr. 1634/300/2005) "ceea ce cunosc personal şi practic este relaţia existentă între B.H. şi M.I., respectiv cunosc faptul că inculpatul B. executa ceea ce inculpatul M.I. îi solicita.

Practic exista o obligaţie a inculpatului B. faţă de M.I.C., întrucât M.I.C. îl ajutase ca B. să fie reangajat la Registrul Auto Român Deva, după ce acesta fusese dat afară."

În cuprinsul aceleiaşi declaraţii inculpatul M.C. arată totodată: "mi-am dat seama că M.I. se ocupa cu falsificarea documentelor de provenienţa a maşinilor, eu practic plătindu-i acest lucru."

Acelaşi inculpat M.C., în declaraţia dată în faza de urmărire penală şi menţinută în faţa instanţei, a învederat că "B.O.H. a ştiut întotdeauna de provenienţa acestor autovehicule, a fost de acord şi încasa o parte din bani datoraţi lui P.M., fapt văzut de mine".

În continuarea declaraţiei pe care inculpatul M.C. a dat-o în faţa instanţei de judecată, a arătat modul în care operau inculpaţii M.I. şi B.O.H.: "Fiind o oră târzie, M.I. l-a sunat pe inginerul B.O.H. şi i-a spus că vine un I. să-i facă omologarea şi constatarea, iar ulterior îi va aduce şi actele. A spus că lipseşte contractul de vânzare-cumpărare şi că îl va face pe numele lui".

Relaţia apropiată existentă între inculpaţii B. şi M.I. a fost relevată şi de inculpatul C.V., care în declaraţia dată a arătat: "(…) din comportamentul pe care îl avea M.I., dădea impresia că inginerul B.O.H. asculta de el, acesta fiindu-i dator. Am văzut persoane cu diferite maşini şi din diferite zone care apelau la serviciile lui pentru omologare la RAR".

Aceleaşi aspecte au fost evidenţiate şi de martorul B.V.I. angajat RAR., care a susţinut că "odată cu schimbarea domnului B.G. din funcţie şi despre care numitul M.I. a afirmat că schimbarea s-a efectuat la insistenţe şi influenţele lui, el s-a prezentat aproape zilnic cu diverse vehicule de provenienţă străină pe care le vedea şi omologa domnul B.O.H.".

De altfel, în faza de urmărire penală, în declaraţiile sale, inculpatul B.O.H. a relatat cum s-a conformat solicitărilor lui M.I., mergând la el acasă cu tipizate ale rapoartelor de verificare tehnică în vederea omologării ale căror rubrici le completa în funcţie de caracteristicile autovehiculului, a doua zi, mergea la RAR unde înregistra raportul şi emitea nota de constatare vamală, eliberându-se CIV-ul după ce se aducea chitanţa vamală.

- efectuarea activităţii de omologare individuală, conform procedurii specifice PS-D-300-01;

- efectuarea activităţii de completare a eliberării CIV-ului, conform procedurii specifice PS-D-300-04;

- eliberarea notei de constatare tehnică, atribuţii care presupuneau vizualizarea maşinii şi verificarea aspectelor tehnice, atribuţii pe care inculpatul le-a îndeplinit în mod defectuos, întocmind rapoarte de verificare tehnică şi eliberând cărţi de identitate a autovehiculelor în baza unor acte false şi cel mai adresa fără vizualizarea autoturismelor, aspecte recunoscute în faza de urmărire penală de către acesta.

În perioada 2003, pe lângă faptul că a întocmit raportul de verificare tehnică, fără vizualizarea autoturismelor inculpatul B.O.H. a eludat procedura obligatorie a autentificării, eliberând cărţile de identitate a autoturismelor, deşi dispoziţiile legale în vigoare prevedeau expres eliberarea acestora după ce autoturismul era supus procedurii autentificării.

În legătură cu activitatea de verificare a autoturismelor şi încălcarea atribuţiilor de serviciu, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind relevante declaraţiile martorului B.V.I., inginer RAR, care arată etapele care trebuiau parcurse pentru indigenizarea unui autovehicul: "Persoana care se prezenta cu maşina era obligată să aibă asupra sa actul de provenienţă al autovehiculului, BI, ocazie cu care se completa raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi în funcţie de caracteristicile tehnice se elibera nota de constatare vamală".

De altfel şi inculpatul M.I.C. a arătat "că persoana care a verificat seriile de la maşină şi documentele se numeşte B.O.H.".

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, prin activitatea sa, inculpatul B.O.H. a creat posibilitatea înmatriculării unor autoturisme ce proveneau din acte ilicite, facilitând introducerea lor în circuitul civil şi achiziţionarea de către persoane fizice de la care au fost ridicate, cauzându-le acestora un prejudiciu patrimonial, întrucât dacă inculpatul şi-ar fi respectat atribuţiile de serviciu, autoturismele nu ar fi trecut procedura omologării, nu ar fi eliberat CIV-ul, document obligatoriu pentru înmatriculare şi implicit pentru introducerea în circuitul civil, existând o legătură de cauzalitate directă între activitatea inculpatului şi vătămările produse.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că, prin prisma dispoziţiilor art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., asocierea presupune o activitate de constituire prin consensul mai multor persoane, o pluralitate constituită de infractori supuşi unei discipline interne, guvernată de întronarea unor reguli privind ierarhia şi rolul fiecăruia din membri în realizarea obiectivului şi planurilor infracţionale adoptate, care să fiinţeze în timp, să pregătească să organizeze şi să ducă la îndeplinire planurile de comitere a unor infracţiuni.

Asocierea se realizează prin acţiunea fiecărei persoane care presupune un consens neechivoc, o înţelegere bine stabilită între persoanele ce se asociază, acestea supunându-se unei discipline de a acţiona potrivit unui plan pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, deci cu un plan bine definit şi cu determinarea rolului fiecărui inculpat.

Raportând consideraţiile teoretice sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că rolul inculpatului B.O.H. în cadrul asocierii era bine determinat, acesta constituind o piesă centrală, de care depindea realizarea planului infracţional, inculpatul fiind conştient de încălcarea atribuţiilor de serviciu prin activităţile pe care le desfăşura, contribuind astfel la înmatricularea şi introducerea în circuitul civil a unor autoturisme provenite din activităţi ilicite, fapt de natură să dovedească că acesta cunoştea scopul infracţional al asocierii.

De altfel, se reţine că, inculpatul B.O.H. în declaraţia de la urmărirea penală, a arătat că şi după arestarea inculpatului M.I., activitatea infracţională a grupării a continuat în aceeaşi modalitate, sarcinile liderului M.I. fiind preluate de alte persoane, inculpatul B.O.H. îndeplinindu-şi în continuare atribuţiile care-i reveneau în cadrul acesteia, acordând sprijin grupării fără a oferi o justificare acţiunilor sale.

Numărul mare de maşini prezentate inculpatului B.O.H. de către inculpatul M.I. în vederea indigenizării, relaţia de subordonare (morală) a acestuia faţă de M.I., ajutorul permanent şi constant pe care-l acorda acestuia, ori de câte ori îi era solicitat, durata în timp a activităţii infracţionale, (a continuat şi după arestarea inculpatului M.I.) demonstrează vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, în situaţia în care inculpatul B.O.H. nu ar fi acordat sprijin inculpatului M.I., acesta din urmă nu ar fi putut înmatricula majoritatea autoturismelor pe numele unor cetăţeni repatriaţi sau revoluţionari, în scopul scutirii de taxe vamale, folosind la autoritatea vamală şi uneori la RAR acelaşi tipizat al certificatului EUR 1, care s-a comunicat că este fals, iar pentru unele autoturisme a folosit acelaşi certificat de circulaţie italian.

În raport de argumentaţia prezentată mai sus, având în vedere că instanţa de fond nu a denaturat probele administrate, în sensul de a reţine împrejurări esenţiale, fără ca probele să le susţină, sau, dimpotrivă, nereţinând asemenea aspecte, deşi probele le confirmau, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că infracţiunile art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi două infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 C. pen., pentru care inculpatul B.O.H. a fost trimis în judecată, există în materialitatea lor şi că sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că, instanţa de fond, în mod justificat, a constatat că, pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni, dispunând, în mod corect, încetarea procesului penal pentru aceste infracţiuni în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective, constată că cererea inculpatului B.O.H. de a se pronunţa o soluţie de achitare sub aspectul acestei infracţiuni ca fiind nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare.

Totodată, instanţa de recurs consideră că pedeapsa de doi ani închisoare aplicată inculpatului B.O.H. în condiţiile stabilite de prima instanţă reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise, ce s-a estompat prin trecerea timpului şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, apreciind că suspendarea executării pedepsei nu ar fi în măsură să răspundă cerinţelor de coerciţie şi reeducare, dar şi gradului concret de pericol social al faptei şi persoanei inculpaţilor.

În argumentarea punctului de vedere îmbrăţişat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, potrivit art. 72 din C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni."

Or, faptele pentru care inculpatul menţionat a fost condamnat de instanţa de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, având în vedere maniera în care acesta a procedat, activităţile ilicite desfăşurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum şi calitatea pe care o avea, importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor sale şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a), apreciază că resocializarea acestuia viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancţiunile aplicate de prima instanţă, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.

Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunilor, dar şi poziţiei procesuale a inculpatului, astfel că pedepsele aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare sunt juste şi proporţionale, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.

IV. Cu referire la inculpatul M.I.C. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:

Criticile formulate de acesta în recurs au vizat deopotrivă aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, în principal, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că în cauză lipseşte latura subiectivă al infracţiunii, inculpatul neacţionând cu vinovăţia cerută de lege.

Susţinând cererea de recurs, apărarea a precizat că sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece inculpatul M.I.C. nu se face vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina sa, nevinovăţia acestuia rezultând din analizarea aspectelor referitoare la derularea faptelor.

Cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului M.I.C., apărarea a solicitat achitarea inculpatului şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În argumentare, apărarea a arătat că, sentinţa recurată nu a determinat care a fost rolul pretins a fi deţinut de către inculpat în cadrul grupării infracţionale, din materialul probator nerezultând decât faptul ca inculpatul a executat ceea ce i s-a cerut de către tatăl său, inculpatul M.I., să facă şi nu a avut o iniţiativă de a organiza, de a sprijini astfel de asocieri.

Criticile sunt neîntemeiate.

Cu referire la inculpatul M.I.C., instanţa de control judiciar reţine că în sarcina acestui inculpat prin actul de sesizare s-a reţinut săvârşirea:

- infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 - constând în aceea că a depus la autoritatea vamală documente de provenienţă false, în vederea întocmirii formalităţilor vamale pentru autoturismul A.A., aspect pe care-l cunoştea;

- infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. - constând în aceea că a depus la RAR - Filiala Deva documente de provenienţă ale autorităţilor despre care cunoştea că sunt false, în baza cărora s-a eliberat raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi CIV pentru autoturismul A.A.;

- infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., constând în aceea că în perioada 1999 - 2001, împreună cu ceilalţi inculpaţi a făcut parte dintr-o grupare care s-a ocupat cu traficul internaţional de autoturisme de lux furate, rolul său fiind acela de a realiza legătura între persoanele care se prezentau cu autoturisme de provenienţă ilicită şi B.O.H.

Se constată că, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, conţinutul constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului M.I.C. este realizat, atât prin prisma laturii obiective, cât şi prin cea a laturii subiective, astfel încât nu poate fi primită solicitarea de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) sau 10 lit. d) C. proc. pen., starea de fapt anterior expusă, în baza mijloacelor de probă, demonstrând fără dubiu modul de comitere de către inculpat a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, analizând probele dosarului, constată vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor pentru care a fost dedus judecăţii, susţinerile sale fiind lipsite de suport probator.

Astfel, pornind de la ocupaţia pe care inculpatul M.I.C. o avea, respectiv aceea de angajat al RAR, fapt ce implica o bună cunoaştere a procedurii privind indigenizarea autoturismelor, de la faptul că era absolvent al unei facultăţi tehnice, vârsta acestuia, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi rezultă, în mod evident, că acesta a avut cunoştinţă de activitatea infracţională a inculpatului M.I., de modul în care acesta falsifica documentele privind provenienţa maşinilor, cu atât mai mult cu cât inculpatul M.I.C. îl însoţea pe tatăl său, inculpatul M.I., în diferite deplasări pentru a aduce autoturisme din străinătate.

Relevante în dovedirea vinovăţiei inculpatului M.I.C., a faptului că acesta cunoştea caracterul fals al documentelor, sunt probele administrate în cauză, respectiv:

- declaraţiile inculpatului B.O.H., care arată că " legătura cu M.I. o ţineam prin fiul său M.I.C., care lucra la RAR şi care mă întreba dacă în ziua respectivă puteau veni două - trei maşini";

- declaraţiile inculpatului M.I.C., declaraţiile inculpatului M.I. ("din câte îmi amintesc fiul meu a prezentat la RAR - Filiala Deva documentele pentru eliberarea chitanţei vamale");

- declaraţiile martorilor V.M. "(…) reţin faptul că vămuirea autoturismului A.A. era solicitată în regim de scutire de taxe vamale, pentru un revoluţionar care era din Bucureşti. Întrucât am constatat că documentele îndeplineau cerinţele de vămuire am întocmit chitanţa vamală cu numele M.I.L., deoarece fiind titular de operaţiune eram obligat să-l trec pe el la rubrica destinatar, semnând pentru acesta M.I.C. (…)

Îmi amintesc că M.I.C. a mai trecut prin vamă, din câte îmi amintesc şi în acest an, a vămuit un O.A. şi un V.S., dar nu a mai apelat la mine să-mi fie repartizată vreo lucrare a acestuia, deoarece este nominalizat un vameş care se ocupă cu vămuirea autoturismului (…)", D.I.A., M.L., M.I.L. relaţii de la IGP, raport de verificare tehnică în vederea Omologării nr. 82323 din 8 octombrie 2001.

- raportul de verificare tehnică (primul) din care reiese că la 8 octombrie 2001 A.A. a fost prezentat la RAR şi i s-a eliberat CIV-ul de către T.V.; ca deţinător figurează M.I.; că rubricile s-au completat, atât de inginer D.A., cât şi de inginer B.O.H.;

- cererea formulată de M.I.C. adresată Vămii Deva de vămuire a autoturismului A.A.;

- chitanţa vamală din 18 octombrie 2001;

- raportul de expertiză din 16 aprilie 2003, care a concluzionat în sensul că:

- seria de identificare poansonată pe şasiul autoturismului marca A.A. nu prezintă modificări ale caracterelor din componenţa ei:

• suportul pe care este poansonată seria de şasiu mai sus menţionată a fost detaşat de pe un alt autoturism şi aplicat prin sudură, finisare mecanică, chituire şi revopsire pe autoturismul în litigiu;

• foliile martor a seriei de şasiu şi a altor date tehnice aplicate în compartimentul motor şi portbagaj, acestui fiind contrafăcute.

- nota de constatare a RAR în care se arată faptul că A.A. ale elemente de identificare neautentice;

- relaţiile P. România din care rezultă că A.A. a fost echipat cu componente care echipau din fabricaţie A.A.;

- procesul-verbal din 23 septembrie 2003 care atestă că în baza ordonanţei din 27 august 2003, autoturismul s-a restituit către D.S., împuternicit de Societatea de Asigurare W. - Austria care l-a despăgubit pe proprietarul de la care a sustras, confirmă situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, deşi inculpatul nu recunoaşte "in terminis" săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, acesta relevă împrejurări privind derularea faptică, acestea demonstrând, printr-o analiză obiectivă, faptul că inculpatul M.I.C. avea cunoştinţă de faptul că documentele prezentate la RAR - Filiala Deva în baza cărora s-a eliberat raportul de verificare tehnică în vederea omologării şi CIV-ul pentru autoturismul A.A. erau false.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, în susţinerea vinovăţiei inculpatului M.I.C. vine şi declaraţia inginerului B.V., fost lucrător la RAR care a învederat: "fiul lui M.I. pe nume C. a fost angajat la RAR cu ocazia schimbărilor şi nu este străin de activităţile tatălui său, acesta de multe ori introducea vehiculele în curte .(…)".

Declaraţia acestuia se coroborează cu cea a martorului V.M. din a cărui depoziţie rezultă sprijinul acordat de M.I.C., tatălui său în activitatea infracţională şi conlucrarea dintre cei doi "Îmi amintesc că M.I.C. a mai trecut prin vamă, din câte îmi amintesc şi în acest an a mai vămuit un O.A. şi un V.S., dar nu a mai apelat la mine să-mi fie repartizată vreo lucrare a acestuia, deoarece este nominalizat un vameş care se ocupă cu vămuirea autoturismului".

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind relevantă declaraţia martorului C.V., care, la rândul său, a subliniat faptul că şi după arestarea lui M.I. a fost contactat de fiul acestuia M.I.C., solicitându-i ajutorul pentru repararea autoturismului A.A.

Este adevărat că din depoziţiile martorilor şi ale inculpatului M.C., a rezultat caracterul autoritar al inculpatului M.I. în relaţiile socio-umane, însă nu s-a dovedit că l-ar fi constrâns în vreun fel pe inculpatul M.I.C., astfel încât această constrângere să-l determine pe acesta să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, implică realizarea prin consensul mai multor persoane a unei pluralităţi constituite de făptuitori, organizată în scopul de a fiinţa în timp şi a pregăti, organiza şi a aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind asocierea care priveşte atât activitatea de asociere cât şi scopul acesteia, respectiv săvârşirea de infracţiuni, iar în cadrul grupării să fie bine stabilite şi cunoscute de către membrii grupului rolurile fiecăruia.

În speţă, instanţa de control judiciar reţine că inculpaţii au acţionat conform unui plan stabilit de comun acord, existând ca atare un consens neechivoc din partea acestora de a-şi alătura eforturile pentru realizarea scopului propus (traficul internaţional de autoturisme de lux furate) inculpatul M.I.C. acceptând să prezinte persoanele indicate de către tatăl său (inculpatul M.I.) inculpatului B.O.H. sprijinind astfel activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul M.I., tatăl său.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile inculpatului B.O.H. care arată că inculpatul M.I.C. i-a înmânat documente de provenienţă ale autoturismelor, declaraţiile inculpatului M.I.C. care a declarat că a prezentat autoturismul în cauză la RAR la 8 octombrie 2001, fiind însoţit de un individ pe care nu-l cunoştea, recomandat de tatăl său inculpatul M.I., declaraţiile martorului V.M. - lucrător vamal care a declarat că a realizat relaţia apropiată dintre M.I. şi şeful vămii, sesizând maniera în care acesta îşi rezolva problemele în vamă, chiar în lipsa celor abilitaţi (cu referire la martora R.G.), arătând că A.A. nu a intrat în Vama Deva şi că M.L.I. nu l-a însoţit pe M.I.C. care a semnat pentru el. De altfel, instanţa de control judiciar constată, astfel cum rezultă din declaraţia martorului V.C., că şi în momentul în care tatăl său, M.I., era arestat, inculpatul M.I.C. primea de la acesta diferite sarcini, lua legătura cu anumiţi membri ai grupării, cu privire la rezolvarea diferitelor probleme apărute în procesul de indigenizare ale autoturismelor acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului a fost neechivoc răsturnată de probatoriul administrat în cauză, apărările acestuia fiind inapte a conduce la concluzia constatării neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Astfel, reţinând vinovăţia inculpatului M.I.C. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului M.I.C. la pedeapsa închisorii de 1 an pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 lit. c) C. pen., având în vedere gradul de pericol social al faptelor, modul de săvârşire, urmările produse, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, numărul restrâns de acte materiale reţinute în sarcina acestuia, contribuţia sa infracţională, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, apreciind că resocializarea sa viitoare pozitivă se poate realiza prin aplicarea unei pedepse rezultante stabilită în cuantum de 1 an şi 6 luni închisoare.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că, instanţa de fond, în mod corect, a constatat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., sunt incidente dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi ale art. 124 C. pen., în sensul că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 7 ani şi 6 luni, calculat de la data de 8 octombrie 2001.

V. Cu referire la recursurile declarate de recurenţii P.C., P.A. şi V.E. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:

În motivele de recurs depuse la dosarul cauzei recurenţii P.C. şi P.A. au criticat hotărârea primei instanţe pe considerentul că, deşi în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. instanţa de fond a dispus:

- anularea titlurilor de proprietate nr. x/86/1 martie 1999, x/88/1 martie 1999, x/87/1 martie 1999;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie în zona Bejan aflate la dosar urmărire penală, pe numele M.I., P.A., şi P.C.;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie pentru câte 1000 mp fiecare, pe numele M.I., P.A., şi P.C. şi anexa 6 aferentă, nu a dispus citarea acestora în cauză, astfel că, dreptul la apărare, în ceea ce-i priveşte, a fost grav încălcat.

Critica este neîntemeiată, argumentele primei instanţe sub acest aspect găsindu-şi pe deplin valabilitatea şi în faţa instanţei de recurs, prin raportare la datele concrete ale cauzei.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constatată că în prezenta cauză, în faţa instanţei de fond, recurenţii P.C. şi P.A. au avut calitatea de martori.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 385² raportat la art. 362 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. poate declara recurs împotriva hotărârilor pronunţate în cauză şi martorul, însă numai cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestuia. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. poate declara recurs" orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei."

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., reglementând obiectul şi condiţiile de exercitare a acţiunii civile în procesul penal, stabilesc că prin aceasta se urmăreşte tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, finalitatea fiind repararea pagubei produse prin infracţiune. Funcţia reparatorie urmează regulile legii civile şi se realizează, conform alin. (3) lit. a) al articolului menţionat, alături de modalitatea plăţii unor despăgubiri băneşti, în natură.

Conform acestei dispoziţii legale, formele de reparare a pagubei în natură sunt: restituirea bunului, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, precum şi prin orice alt mijloc de reparare. Din economia prevederilor legale menţionate este evident că desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris este o modalitate de reparare în natură a pagubei, aparţinând acţiunii civile în procesul penal, fiind supusă dispoziţiilor legii civile.

În cauză, instanţa de fond, reţinând întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, săvârşită de către inculpatul M.M şi respectiv, săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, de către inculpatul M.I., constatând existenţa unei pagube cauzate Statului român pentru argumentaţia care nu va mai fi reluată, apreciind întemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., în mod justificat a admis, în parte, acţiunea civilă.

Astfel, întrucât repararea pagubei s-a făcut prin restabilirea situaţiei anterioare, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. instanţa de fond, în mod corect, a dispus:

- anularea titlurilor de proprietate nr. x/86/1 martie 1999, x/88/1 martie 1999, x/87/1 martie 1999;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie în zona Bejan aflate la dosar urmărire penală, pe numele M.I., P.A., şi P.C.;

- anularea celor trei procese-verbale de punere în posesie pentru câte 1000 mp fiecare, pe numele M.I., P.A., şi P.C., aflate la dosar urmărire penală, şi anexa 6 aferentă;

- anularea tranzacţiei din 25 martie 1999 între Primăria mun. Deva, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi P.A., M.I., P.C.;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către M.I. cu S. România SRL la data de 12 mai 1999;

- anularea autorizaţiei de construcţie din 23 august 1998.

Prin urmare, faţă de cele învederate Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciind ca fiind nefondate criticile invocate, va respinge acest motiv de recurs, constatând că hotărârea recurată este temeinică şi legală şi sub acest aspect.

În motivele de recurs depuse la dosarul cauzei recurenta V.E. a criticat hotărârea recurată pentru netemeinicie, solicitând majorarea onorariului cuvenit ca apărător desemnat din oficiu, la instanţa de fond, pentru asigurarea asistenţei juridice inculpatului M.C.

Analizând hotărârea recurată, în raport cu critica formulată de recurenta V.E., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că analiza acestei critici presupune anumite consideraţii teoretice:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 51/1995 "Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.

(2) Prin actul de încuviinţare a asistenţei judiciare, organul judiciar stabileşte şi valoarea provizorie a onorariului avocatului."

Astfel cum rezultă din cuprinsul împuternicirii avocaţiale din 27 februarie 2013, emisă de Serviciul Asistenţă Juridică aflată la Dosar nr. 1634/300/2005, valoarea onorariului datorat apărătorului desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a inculpatului M.C. a fost stabilită la suma de 400 lei.

Prin Sentinţa nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 191 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.C. la plata sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 lei, ce reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Aşadar, instanţa de fond, având în vedere solicitarea scrisă a acestuia, de majorare a onorariului, apreciind, în raport de complexitatea cauzei, că se impune majorarea cuantumului onorariului a procedat în consecinţă şi a majorat onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, de inculpaţii B.O.H., M.M şi M.I.C. şi de recurenţii P.C. şi P.A. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1634/300/2005.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta V.E. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 7 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2, în Dosarul nr. 1634/300/2005.

Totodată, se va constata că, prin Încheierea penală nr. 166 din 2 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 4141/1/2013, în baza art. 385⁴ C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosarul nr. 1634/300/2005.

Recurenta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice şi recurenţii P.C., P.A. şi V.E. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Recurenţii inculpaţi B.O.H., M.M şi M.I.C., vor fi obligaţi la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, de inculpaţii B.O.H., M.M şi M.I.C. şi de recurenţii P.C. şi P.A. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1634/300/2005.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta V.E. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 7 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2, în Dosarul nr. 1634/300/2005.

Constată că, prin încheierea penală nr. 166 din 2 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. 4141/1/2013, în baza art. 385⁴ C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.C. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17 iulie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Dosarul nr. 1634/300/2005.

Obligă recurenta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice şi recurenţii P.C., P.A. şi V.E. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii inculpaţi B.O.H., M.M şi M.I.C., la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 157/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 25/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 179/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 179/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI