ICCJ. Decizia nr. 163/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 163/2012
Dosar nr.3541/1/2012
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 136 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B.E. împotriva Deciziei nr. 4201 din 8 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1067/35/2010.
Împotriva acestei încheieri contestatorul B.E. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că, în mod nelegal, nu a fost citat la judecarea recursului, fiind astfel în imposibilitate de a-şi formula apărarea, respectiv a propune probe.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen. poate fi introdusă de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 7 mai 2012, iar contestatorul a introdus contestaţia în anulare la data de 11 mai 2012.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii."
Potrivit dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, „completul de 5 judecători examinează admisibilitatea recursului în camera de consiliu, fără citarea părţilor."
Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, judecarea recursului s-a realizat potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au fost calificate susţinerile contestatoarelor, nu este incident în speţa de faţă.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva Încheierii penale nr. 136 din 7 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul 12614/1/2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva Încheierii penale nr. 136 din 7 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 2614/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2012.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 162/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 266/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|