ICCJ. Decizia nr. 169/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia nr. 169/2012

Dosar nr. 549/1/2012

Şedinţa publică de la 29 iunie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1657 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 11270.1/1/2007 s-a hotărât condamnarea inculpaţilor:

1. P.M., fiul lui P.E. şi P.E.A., născut la 1 aprilie 1948 în comuna C., jud. Olt, domiciliat în Bucureşti, sector.1,

2. B.E., fiul lui B.M. şi B.C., născut la 30 decembrie 1951 în comuna T., jud. Brăila, domiciliat în Bucureşti, sector.3,

3. O.N., fiul lui O.I. şi O.E., născut la 5 mai 1956 în municipiul B., jud. Brăila, domiciliat în Bucureşti, sector.5,

4. C.E., fiul lui C.V. şi C.M., născut la 26 aprilie 1951 în comuna V., jud. Vrancea, domiciliat în Bucureşti, sector.3,

5. M.T., fiul lui M.N. şi M.I., născut la 1 august 1949 în comuna C., jud. Vrancea, domiciliat în Bucureşti, sector.4 şi,

6. L.S., fiul lui L.F. şi L.D., născut la 20 octombrie 1959 în comuna G., jud. Olt, domiciliat în Bucureşti, sector.1, la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 74 lit. a)-art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹-art. 86² C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 9 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale, după cum urmează:

- inculpaţii P.M., M.T., C.E. şi L.S., în solidar, la plata sumei de 1.773.882,11 RON;

- inculpaţii P.M., M.T. şi C.E., în solidar, la plata sumei de 176.475,67 RON;

- inculpaţii O.N., B.E., M.T. şi L.S., în solidar, la plata sumei de 2.637.930,07 RON;

- inculpaţii B.E., C.E., M.T. şi L.S., în solidar, la plata sumei de 33.037,38 RON.

S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor, după cum urmează:

- pentru inculpatul P.M., asupra apartamentului din Bucureşti, sector 1, măsură dispusă prin ordonanţa din 5 decembrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticoruptie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari;

- pentru inculpatul B.E., asupra apartamentului din Bucureşti, sector 3, măsură dispusă prin ordonanţa din 6 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticoruptie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari;

- pentru inculpatul O.N., asupra apartamentului din Bucureşti, sector 5, măsură dispusă prin ordonanţa din 7 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari;

- pentru inculpatul C.E., asupra apartamentului din Bucureşti, sector 3, măsură dispusă prin ordonanţa din 7 decembrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra următoarelor bunuri mobile:

- autoturismul inculpatului M.T., marca P., culoare roşu, an de fabricaţie 2004;

- autoturismul inculpatului L.S., marca R., culoare maro, an de fabricaţie 2005.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 12.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

I. Prin rechizitoriul din 18 decembrie 2007 emis în Dosarul nr. 32/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- P.M., general în rezervă, fost Şef al Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre–U.M. A) în perioada 1997, 30 octombrie 2000;

- B.E., general în rezervă, fost Şef al Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre–U.M. A) în perioada octombrie 2000–octombrie 2004;

- M.T., colonel în rezervă, fost şef al Serviciului financiar-contabil (contabil şef) în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre-U.M. A) în perioada ianuarie 2000, 31 iulie 2004;

- C.E., colonel în rezervă, fost şef al Serviciului logistic în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre-U.M. A) în perioada iunie 2000, 31 mai 2001;

-O.N., general în rezervă fost şef al Serviciului logistic în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre-U.M. A) în perioada iunie 2001–septembrie 2004;

- L.S., locotenent colonel de justiţie, consilier juridic şi fost şef al Biroului juridic şi de drept umanitar din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre-U.M. A) din primăvara anului 2001 până la punerea sa la dispoziţie (6 septembrie 02006), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada iunie 2000–septembrie 2004 şi-au încălcat sau depăşit cu ştiinţă atribuţiile legale şi funcţionale în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea Contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naţionale-Statul Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre-U.M. A) şi SC T.G. SA prin SC T.S. SA, cauzând o pagubă în patrimoniul unităţii de 44.118.121.188 ROL.

În esenţă, s-a reţinut că:

1. În baza unei adrese a SC T.C. SA, parte a SC T.G. SA, prin care aceasta, invocând o colaborare anterioară, şi-a manifestat disponibilitatea de a prelua fierul vechi din unităţile militare, provenit din casări şi dezmembrări, oferind în schimb anvelope de diferite tipodimensiuni, inculpatul P.M., în calitate de Şef al Statului Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre–U.M. A) s-a adresat succesiv ministrului Apărării Naţionale, prin rapoartele din 25 noiembrie 1999 şi apoi din 14 februarie 2000, adresând „rugămintea de a aproba valorificarea către SC T.G. SA direct, fără organizare de licitaţie, a tehnicii scoase din funcţiune din Trupele de Uscat, la schimb, cu anvelope de diferite tipodimensiuni, în limita aceleiaşi valori totale….”.

Raportul din 14 februarie 2000 a fost avizat favorabil de Direcţia Logistică, Direcţia Financiară şi Direcţia Legislativă şi contencios din Ministerul Apărării. Cei care au dat avizul nu s-au pronunţat cu privire la oportunitatea operaţiunii, atrăgând atenţia că trebuie respectate întocmai prevederile O.U.G. nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi ordinul ministrului Apărării Naţionale X1/2000 Normele metodologice privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune sau declasate sau casate, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Mai mult, au indicat etapele ce trebuie urmate (încheiere protocol, negociere raport fizic şi valoric, încheierea contractului).

La rapoartele sus-menţionate a fost anexată aceeaşi bază de calcul, întocmită de inculpatul C.E., prin care se justifica faptul că prin predarea a 4598 autovehicule scoase din funcţiune, valorificate la preţ de fier vechi (520.000 ROL/tonă) se pot obţine la schimb 6020 de cauciucuri de 6 tipodimensiuni.

La data de 6 aprilie 2000, raportul a fost aprobat de ministrul apărării, fără a se indica modalitatea concretă de realizare. În continuare, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Terestre trebuiau să respecte etapele prevăzute în dispoziţiile legale şi regulamentare, precum şi indicaţiile direcţiilor de specialitate, care au precizat că trebuie negociat un raport de schimb fizic şi valoric.

Cu toate acestea, conducerea Statului Major al Forţelor Terestre şi Serviciul Logistic nu au respectat prevederile legale şi nici aprobarea ministrului, considerând-o una de principiu.

2. În baza acestei aprobări, inculpatul P.M. a dat ordin verbal inculpaţilor col. C.E., col. M.T. şi lt. col. L.S. să negocieze preţul de valorificare a mijloacelor scoase din funcţiune cu administratorul SC T.S. SA, martorul H.M.

Cei trei inculpaţi nu au respectat dispoziţiile din ordinul X1/2000 şi nu au stabilit un preţ de pornire pentru negociere, ca diferenţă între veniturile ce se puteau obţine din dezmembrare şi cheltuielile ocazionate de o astfel de operaţiune.

Negocierea a avut loc la sediul SC T.S. SA în prezenţa administratorului acesteia, martorul H.M. La negociere au fost invocate preţurile comunicate de 3 societăţi specializate în achiziţionarea de materiale refolosibile, respectiv SC R.B.N. SA, SC C.M.I. SRL  Bucureşti şi SC M. SA Buzău, însă cercetările efectuate în cauză au stabilit că la Statului Major al Forţelor Terestre nu au fost găsite adrese de solicitare a unor oferte de preţ şi nicio altă evidenţă din care să rezulte de ce au fost alese cele 3 societăţi. Mai mult, ofertele de preţ au fost găsite în xerocopie.Toate acestea au condus la concluzia că, în realitate, ofertele au fost prezentate de firma care negocia cu Statului Major al Forţelor Terestre, respectiv SC T.S. SA.

În aceeaşi zi, 25 mai 2000, inculpaţii C.E., M.T. şi L.S. au întocmit o notă de negociere la sediul SC T.S. SA, cu privire la preţurile anvelopelor livrate la schimb, în care au consemnat că acceptă lista de preţuri prezentată de societatea comercială .

Din cele prezentate a rezultat fără niciun dubiu că în 25 mai 2000, la sediul SC T.S. SA, nu a existat nicio negociere, cei trei inculpaţi acceptând, fără rezerve, preţurile fixate de societatea comercială, ceea ce a condus la subevaluarea preţurilor la deşeurile de fier şi supraevaluarea preţurilor la cauciucuri.

De asemenea, cel care le-a ordonat să negocieze, inculpatul P.M. a acceptat şi el, fără rezerve, preţurile convenite, fără însă să aprobe notele de negociere în calitate de comandant.

3. Ulterior, la 1 iunie 2000, Statului Major al Forţelor Terestre, reprezentat de şeful unităţii, inculpatul P.M. şi de contabilul şef, inculpatul M.T., a încheiat contractul de schimb cu SC T.G. SA prin SC T.S. SA, reprezentată de director H.M. şi de director economic C.C., care de fapt nu era decât un simplu acţionar. Din partea unităţii militare, contractul a fost semnat şi de cel care l-a redactat, respectiv inculpatul C.E., şef Serviciu logistic şi avizat de col.de justiţie M.G., consilier juridic.

La încheierea contractului, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Terestre nu au respectat aprobarea de schimb dată de ministrul Apărării Naţionale, prevăzând la schimb nu doar tehnica scoasă din funcţiune, ci şi bunuri declasate şi deşeuri, care ar fi trebuit valorificate prin licitaţie.

Astfel, în contract au fost trecute 2.874 bucăţi de tehnică scoasă din funcţiune, alte tipuri şi alte cantităţi decât cele aprobate de ministru şi în plus 5.000 tone fier vechi, 5 tone alamă şi 9 tone cauciuc, ca deşeuri, ce nu erau aprobate nici măcar generic de ministru.

Corelativ, nu a fost stabilită cantitatea de anvelope ce trebuiau predate la schimb de SC T.S. SA.

Pe de altă parte, la încheierea contractului nu au fost respectate avizele direcţiilor de specialitate din minister, care prevedeau identificarea raportului de schimb fizic şi valoric, evaluarea individuală a bunurilor supuse schimbului, inclusiv încheierea unui protocol .

Astfel, capitolul II din contract, denumit raportul de schimb, este redactat ambiguu, pe cuprinsul a 5 articole. Nu este practic reglementat un raport de schimb, ci se stabileşte valoarea contractului de schimb, care este de 318.592 dolari S.U.A., aproximativ 6.550.242.901 ROL, la cursul de la data semnării contractului (20.560 lei/1 dolari S.U.A.), potrivit calculaţiei din anexa 4 .

Cu privire la preţurile pentru deşeuri metalice şi cauciucuri s-a făcut trimitere la anexele 1 şi 2 ale contractului, privind notele de negociere.

Art. 2.4 din contract prevede că preţurile negociate pentru deşeuri metalice şi cauciucuri sunt ferme şi rămân neschimbate pe o perioadă de 5 ani. Acesta nu este un termen de desfăşurare a contractului, ci o perioadă în care preţurile fixate în dolari nu pot fi schimbate, astfel încât contractul trebuia derulat numai până la realizarea obiectului său.

Totodată, s-a reţinut că Statul Major al Forţelor Terestre nu avea în administrare tehnică scoasă din funcţiune sau alte bunuri casate sau declasate pe care să le ofere la schimb cu anvelope. Tehnica şi celelalte bunuri se aflau în gestiunea celor 230 de unităţi militare subordonate de pe întreg cuprinsul ţării. În mod firesc, la un asemenea nivel, Statul Major al Forţelor Terestre trebuia să încheie un protocol de schimb cu societatea comercială, urmând ca fiecare unitate sau mare unitate să încheie contracte de schimb cu SC T.S. SA.

În privinţa cocontractantului, s-a reţinut că SC T.G. SA S.A. avea datorii mari la bugetul de stat, ceea ce a determinat de altfel includerea sa în O.U.G. nr. 95/2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în care SC T.G. SA era înscrisă cu suma de 92.300.000.000 ROL.

Pe de altă parte, la data încheierii contractului SC T.S. SA nu era autorizată pentru colectarea, prelucrarea şi livrarea deşeurilor metalice, autorizaţia fiind obţinută de-abia la data de 31 iulie 2000.

În concluzie, contractul din 2000 a fost redactat ambiguu, cu unele clauze interpretabile, tocmai pentru că reprezentanţii Statului Major al Forţelor Terestre nu au avut o situaţie la zi a tehnicii scoase din funcţiune, au acceptat preţuri mici la deşeuri, deşi au dat în general tehnică nedezmembrată şi preţuri mari la cauciucuri.

Este adevărat că reprezentantul Ministerului Finanţelor a dat la 9 iunie 2000 viza de control financiar delegat, însă aceasta nu acoperă oportunitatea operaţiunii de schimb, controlorul delegat avizând operaţiunea în sine potrivit prevederilor O.U.G. nr. 95/1999 fără a putea să verifice cantităţile şi preţurile stabilite de părţi.

4. După încheierea contractului, Statul Major al Forţelor Terestre , prin Serviciul logistic (ai cărui şefi au fost succesiv inculpaţii C.E. şi O.N.) a transmis ordine de aplicare în teritoriu pentru toate cele 230 de unităţi gestionare subordonate. Prin dispoziţiile logistice, semnate de cei doi înculpaţi sau locţiitorii lor, s-a ordonat unităţilor militare să predea toată tehnica scoasă din funcţiune, bunurile casate sau declasate şi orice tip de deşeu. Nu s-a transmis unităţilor militare cât şi ce să se predea la reprezentanţii SC T.S. SA din teritoriu. Cei doi inculpaţi nu au ordonat să se ţină o evidenţă cumulată a tehnicii predate sau a anvelopelor primite, pentru a se putea urmări derularea contractului, deşi potrivit atribuţiilor de serviciu conduceau, coordonau, îndrumau şi controlau activitatea logistică în unităţile şi marile unităţi din Forţele Terestre.

În privinţa documentelor întocmite în baza contractului, s-a reţinut că predarea-primirii tehnicii scoase din funcţiune, a bunurilor casate sau a deşeurilor între unităţile militare şi delegaţii SC T.S. SA s-a făcut pe bază de proces-verbal, unităţile emiţând totodată avize de însoţire a mărfii.

Aceste acte se înaintau pe cale ierarhică la Statul Major al Forţelor Terestre, unde se încheiau procese-verbale de transformare, de către comisii numite prin ordine de zi, acte care erau apoi avizate de şeful Serviciului logistic, aprobate de şeful Statul Major al Forţelor Terestre şi semnate şi de administratorul Tofan Steel.

Procesele-verbale de transformare cumulau toate bunurile predate (tehnică, bunuri declasate şi casate, etc.) care se transformau scriptic în deşeuri, se adăugau deşeuri predate direct dacă era cazul şi, în final se făcea totalul până la o anumită dată, în kilograme. Cantitatea era înmulţită cu preţurile pe categorii de deşeuri metalice sau de altă natură, negociate încă din 25 mai 2000, obţinându-se o valoare de schimb, pe baza căreia se stabilea câte cauciucuri pe tipodimensiuni pot fi obţinute de la SC T.S. SA, la preţurile negociate de asemenea în 25 mai 2000.

Deşi procesele-verbale de transformare se întocmeau la Statul Major al Forţelor Terestre (U.M. A), din punct de vedere contabil actele erau emise de U.M. B Bucureşti şi, din noiembrie 2002, de U.M. C Bucureşti, subordonate Statul Major al Forţelor Terestre. Acestea, la ordin, emiteau acte de primire, prin care îi descărcau de gestiune pe predători, iar apoi emiteau note de recepţie pentru cantităţile de deşeuri stabilite prin procese-verbale de transformare. În final, facturau deşeuri către SC T.S. SA, care la rândul lui factura, în aceiaşi limită valorică anvelope.

În realitate, singurele acte contabile care consemnau operaţiuni reale erau procesele-verbale de predare-primire şi avizele de expediţie, întocmite la nivelul unităţilor militare gestionare, toate celelalte documente, întocmite pe baza dispoziţiilor logistice, urmărind doar să regularizeze evidenţa contabilă a unităţilor militare gestionare.

Obiectul valoric al contractului a fost realizat la 2 august 2002, până la această dată fiind întocmite 8 procese-verbale de transformare.

Datorită modului în care a avut loc negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb în perioada 1 iunie 2000-2 august 2002 la nivelul Statul Major al Forţelor Terestre s-a produs o pagubă totală de 17.738.821.154 ROL compusă din: 6.505.175.302 ROL (reprezentând 374 bucăţi mijloace tehnice şi 490 bucăţi alte mijloace fixe şi obiecte de inventar, necontractate şi predate fără aprobarea ministrului Apărării Naţionale), 7.341.156.329 ROL (reprezentând 1.758 tone de deşeuri dezmembrate în unităţile militare, neaprobate la schimb şi predate la preţ de nedezmembrate), 684.628.118 ROL (reprezentând 183,4 tone fier vechi şi 3,4 tone cauciuc predate la T.U.M. Bucureşti, din ordinul înv. col. C.E. şi nefacturate) şi 3.207.861.405 ROL (reprezentând diferenţa la preţurile anvelopelor faţă de cel aprobat de ministrul Apărării Naţionale).

5. Pe parcursul derulării contractului, încă din anul 2000, au fost sesizate aspecte negative în legătură cu acesta, consemnate, fie în rapoarte ale Direcţiei de audit Intern din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (din 28 decembrie 2000, din 8 februarie 2001, din 18 mai 2001, din 22 mai 2001), fie în sesizări primite din teritoriu de la unităţi militare (raportul din 7 mai 2001 al comandantului Brigăzii 6 Tancuri T.M.) sau militari (raportul cpt. T.G. din cadrul U.M. D Pleniţa, adresat consilierului ministrului Apărării Naţionale).

Inculpaţii nu au ţinut cont în esenţă de sesizările primite, în special cele ale Direcţiei de Audit şi au permis continuarea relaţiei comerciale dezavantajoase pentru unitate (s-a reţinut că din octombrie 2000 la comanda Statului Major al Forţelor Terestre se afla inculpatul B.E., iar din iunie 2001 la conducerea Serviciului logistic al Statului Major al Forţelor Terestre se afla inculpatul O.N.). De asemenea, contabilul şef, inculpatul M.T. şi consilierul juridic, inculpatul L.S. nu au sesizat deficienţele legale şi economice, ba mai mult au întocmit rapoarte de justificare faţă de constatările organelor de audit (a se vedea raportul din 28 mai 2001, însuşit de inculpatul B.E.), în condiţiile în care aceştia participaseră nelegal la negocierea contractului.

La data de 17 aprilie 2001, pentru a da curs unora dintre sesizările Direcţiei de Audit, s-a încheiat actul adiţional a contractul de schimb, semnat din partea Statului Major al Forţelor Terestre de inculpaţii B.E., C.E. şi L.S., precum şi de martorul P.I., înlocuitorul contabilului şef.

Deşi actul adiţional are o anexă 1a, denumită valoarea individuală a bunurilor materiale valorificate (calculată în lei şi dolari, tot în funcţie de deşeuri, unele cantităţii fiind diminuate faţă de Anexa 4 din contract), în realitate actul adiţional nu a modificat elementele contractului, iar stabilirea valorii individuale a bunurilor schimbate a fost formală, pentru că nu s-a ţinut cont de ea. Prin actul adiţional, semnatarii şi-au însuşit contractul iniţial şi şi-au asumat derularea în continuare a acestuia.

6. După îndeplinirea obiectivului valoric al contractului, în 2 august 2002, schimbul s-a derulat în continuare, încheindu-se încă 5 procese-verbale de transformare.

Peste valoarea contractului de 318.592 dolari S.U.A., s-a mai predat tehnică de 169.955 dolari S.U.A., fără a se întocmi vreun act adiţional sau alt contract şi fără a se avea în vedere împrejurarea că la 1 aprilie 2002 a fost emisă H.G. nr. 262, potrivit căreia valorificarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune, obiectele de inventar şi alte materiale declasate sau deşeurile refolosibile rezultate în urma casării sau demolării, se putea realiza numai prin Compania Naţională R. SA.

Prin continuarea derulării contractului de schimb din 2000 şi după depăşirea valorii acestuia în luna august 2002, s-a produs o pagubă de 26.379.300.734 ROL.

Prin adresele din 3 februarie 2004 şi din 29 martie 2004, comandantul şi contabilul şef al U.M. C Bucureşti (care preluase patrimoniul U.M. B) au sesizat, în scris, despre depăşirea, atât cantitativă, cât şi valorică, cu cca. 200.000 dolari S.U.A. a contractului de schimb din 1 iunie 2000.

Urmare a acestor adrese, inculpaţii O.N., M.T. şi L.S. au întocmit raportul din 22 aprilie 2004, constatând „o depăşire a cantităţii de deşeuri prevăzute prin contract de 6.708.566,68 kg în valoare de 171.240,12 dolari S.U.A.”.

În baza acestui raport, inculpatul B.E. a emis dispoziţia din 20 aprilie 2004, prin care, constatând că s-a finalizat contractul, a ordonat încetarea relaţiei comerciale cu SC T.S. SA şi valorificarea numai prin Compania Naţională R. SA.

Deşi dispoziţia de finalizare a contractului de schimb s-a dat în aprilie 2004, ultimul proces-verbal de transformare, s-a încheiat la 14 septembrie 2004, acesta regularizând practic nişte operaţiuni economice care se derulaseră anterior (28 de autovehicule militare care fuseseră predate la T. la data de 27 noiembrie 2003).

7. Ministerul Apărării s-a constituit parte civilă cu suma de 83.926.819.363 ROL, conform pagubei stabilite iniţial la cercetarea administrativă, efectuată în perioada în perioada aprilie–iunie 2006 de secţia de prevenire şi combatere a fraudelor din Ministerul Apărării şi finalizată cu procesul-verbal de constatare din 28 iunie 2006.

Prin rechizitoriu, s-a reţinut ca şi valoare a prejudiciului suma de 44.118.121.888 ROL, stabilită prin expertiza financiar-contabilă.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2007.

1.Prin încheierea din 19 martie 2008 (definitivă prin decizia nr. 267 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul Parchetului) a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (1) C. proc. pen., judecata fiind suspendată până la soluţionarea excepţiei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1224/2008 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.

Întrucât până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecata a fost suspendată conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a reţinut că această perioadă de timp nu se va lua în calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale, cursul ei fiind suspendat conform art. 128 alin. (1) C. pen.

2. După repunerea cauzei pe rolul Înaltei Curţi, prin sentinţa penală nr. 674 din 1 aprilie 2009 a fost admisă excepţia de necompetenţă a efectuării urmăririi penale de către D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, invocată de inculpatul P.M., dispunându-se conform art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale de către D.N.A., secţia civilă.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus şi ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.

Prin decizia nr. 742 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători a fost admis recursul Parchetului, casată sentinţa şi trimisă cauza la secţia penală pentru continuarea judecăţii.

3. Cauza a fost reînregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 noiembrie 2009.

Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă cu suma de 8.392.681,94 RON actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, reprezentând cuantumul pagubei constatate în urma cercetării administrative şi înregistrată în contabilitate potrivit deciziei (dispoziţiei) din 28 iunie 2006 a ministrului Apărării Naţionale.

În privinţa măsurilor asigurătorii, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară a confirmat existenţa sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile deţinute de inculpaţii P.M., B.E., C.E. şi O.N.

În cazul inculpatului L.S., Direcţia Generală de Taxe şi Impozite sector 1 a comunicat că nu este instituit sechestrul asupra autoturismului Renault aparţinând acestuia, iar în cazul inculpatului M.T., Direcţia Generală de Taxe şi Impozite sector 4 a comunicat că nu deţine arhiva cu privire la sechestrul instituit asupra autoturismul P. proprietatea acestuia.

Cercetarea judecătorească propriu-zisă s-a desfăşurat în perioada 25 mai 2010–26 octombrie 2011 (14 termene de judecată) şi a constat în:

- ascultarea celor şase inculpaţi (la termenele din 25 mai 2010, 22 iunie 2010 şi 20 octombrie 2010);

- ascultarea martorilor din acte: P.I., C.V., B.G., M.G., T.G.M., B.C.A. (la termenul din 30 noiembrie 2010), S.I., M.P. (la termenul din 14 decembrie 2010), A.V., R.I., F.F., S.I.M., C.D., C.D.A., M.G.A., N.C., S.M.I. (la termenul din 24 ianuarie 2011), I.T., A.S., F.M., A.V.A., S.F., D.F.M. şi S.M. (la termenul din 11 februarie 2011), P.I.A., B.G.A., C.T., C.C., V.L., I.M.M. (la termenul din 1 martie 2011), P.M.A., B.A., A.C.D., U.D.M., N.M., V.G., N.V. (la termenul din 1 aprilie 2011), R.S. (la termenul din 29 iunie 2011);

- ascultarea martorilor pe situaţia de fapt, propuşi de inculpaţii C.E. şi M.T.: O.D. şi H.M.;

- citirea declaraţiei date de martorul C.I. în cursul urmăririi penale, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (la termenul din 15 septembrie 2011);

- încuviinţarea probei cu înscrisuri pentru inculpaţi, acestea fiind depuse la dosar;

- efectuarea unei adrese la partea civilă pentru comunicarea unor date referitoare la prejudiciu şi primirea relaţiilor solicitate.

Prin încheierea din 29 iunie 2011, Înalta Curte a respins cererea inculpaţilor P.M., B.E., O.N. şi L.S. privind efectuarea unei noi expertize contabile în cauză.

De asemenea, prin încheierile din 29 iunie şi 15 septembrie 2011, Curtea a respins solicitarea inculpaţilor privind efectuarea unor adrese către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale.

III. Examinând întregul material probatoriu administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, Înalta Curte a reţinut ca fiind dovedită următoarea situaţie de fapt:

1. La data de 13 iulie 1999 s-a încheiat Protocolul între Statul Major al Forţelor Terestre (U.M. A), reprezentat de Şeful acestuia, inculpatul P.M. şi SC T.C. SA, având ca obiect valorificarea unor materiale sau componente, piese de schimb uzate, rezultate în urma dezmembrării unor bunuri materiale scoase din funcţiune sau declasate, prin schimbarea acestora cu altele noi, de acelaşi fel, având cel puţin aceiaşi parametri.

Invocând această colaborare, prin adresa din 27 octombrie 1999 SC T.C. SA şi-a manifestat disponibilitatea de a prelua fierul vechi, provenit de la casarea şi dezmembrarea unor bunuri (tehnica de luptă) scoase din funcţiune sau declasate, oferind în schimb contravaloarea lui în anvelope de orice tipodimensiune care se fabrică la toate cele patru uzine (D., V., F., S.Z., R.T.S.), care fac parte din SC T.G. SA.

În baza acestei oferte, inculpatul P.M. s-a adresat, prin şeful Statului Major General, ministrului Apărării Naţionale cu raportul din 25 noiembrie 1999, adresându-i rugămintea de a aviza, în conformitate cu art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999, valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aflate în administrarea ministerului, în starea fizică în care se află, fără organizarea de licitaţii, la schimb cu produsele noi menţionate în adresa SC TC SA.

Potrivit art. 1 lit. b) din actul normativ menţionat, bunurile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, scoase din funcţiune potrivit reglementărilor în vigoare, pot fi valorificate în starea fizică în care se află sau ca materiale şi piese rezultate în urma demolării sau dezmembrării, prin valorificare directă fără organizare de licitaţie, în cazul în care producătorul sau alt ofertant acceptă schimbarea bunului cu altul nou, cu aceiaşi parametri, sau în alte situaţii aprobate de ministrul Apărării Naţionale, la propunerea şefului Statului Major General.

În cuprinsul Raportului se menţiona că, după un calcul estimativ, care va fi concretizat prin contracte ferme, pentru circa 4600 autovehicule scoase din funcţiune, reprezentând în medie 18.400 tone deşeu fier, Statul Major al Forţelor Terestre poate primi în schimb peste 6000 anvelope de diferite tipodimensiuni.

Raportul din 25 noiembrie 1999 a fost restituit Serviciului logistic al Statului Major al Forţelor Terestre, cu adresa din 31 ianuarie 2000, fără a fi aprobat, cu menţiunea „de a fi reanalizat şi refăcut în concordanţă cu prevederile ordinului ministrului Apărării Naţionale din 12 ianuarie 2000.

În aceeaşi zi, cu adresa din 31 ianuarie 2000, SC T.C. SA reiterează oferta anterioară, în termeni aproape identici cu cei folosiţi în adresa din 27 octombrie 1999.

S-a apreciat că este de observat că atât adresa de restituire, cât şi noua adresă a SC T.C. SA sunt înregistrate în registrul pentru evidenţa documentelor al Statului Major al Forţelor Terestre în aceeaşi zi, 4 februarie 2000.

În aceste condiţii, cu raportul din 14 februarie 2000, semnat de inculpatul P.M., Statul Major al Forţelor Terestre s-a adresat din nou ministrului Apărării Naţionale, solicitând aprobarea pentru „valorificarea către SC T.G. SA direct, fără organizarea de licitaţie, a tehnicii scoase din funcţiune din Trupele de Uscat, la schimb cu anvelope de diferite tipodimensiuni, în limita aceleiaşi valori totale”.

Acest nou raport, s-a reţinut că este aproape identic, în conţinut, cu cel anterior, singurele diferenţe fiind legate de obiectul schimbului („tehnica scoasă din funcţiune, în starea în care se află”, spre deosebire de „fierul vechi provenind din casare şi dezmembrarea unor bunuri materiale scoase din funcţiune sau declasate”) , de trimiterea la un singur contract ce urma a fi încheiat (iar nu la mai multe, aşa cum se menţiona anterior) şi de referirea, ca şi temei legal al solicitării, la ordinul din 12 ianuarie 2000 (alături de O.U.G. nr. 95/1999).

Atât în raportul anterior, cât şi în noul raport se susţine, fără a se produce vreo dovadă, că SC T.G. SA este „unicul distribuitor de anvelope din România”, fapt care nu este menţionat nici măcar în cele două oferte provenind de la SC T.C. SA.

În anexa la raportul se regăseşte o bază de calcul, în care sunt menţionate:

- cantitatea şi valoarea totală a deşeurilor: 4598 de autovehicule, împărţite pe 9 categorii individualizate, reprezentând 18.464 tone fier, cu o valoare totală de 9.601.530.000 ROL, la o valoare unitară de 520 ROL/kg;

- cantitatea şi valoarea totală a anvelopelor: 6020 de anvelope, împărţite pe 6 tipodimensiuni, care însumate (prin raportare la valoarea lor individuală specificată) reprezintă aproximativ aceeaşi valoare totală, de 9.601.093.000 ROL.

În finalul acestei baze de calcul, întocmite de inculpatul C.E. (la acea dată, şeful Secţiei asigurare tehnico-materială), se menţionează că oferta de preţuri a SC T.G. SA este cea de la data de 1 noiembrie 1999, preţurile urmând a fi negociate la data încheierii contractului.

Raportul a fost avizat favorabil de Direcţia Financiară, precum şi de Direcţia Legislativă şi Contencios din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, făcându-se trimiteri la respectarea legislaţiei în vigoare şi la etapele ce trebuiau urmate.

La data de 6 aprilie 2000 ministrul Apărării Naţionale a aprobat raportul din 14 februarie 2000.

Această aprobare a fost dată în condiţiile prev.de art. 1 lit. b) din O.U.G nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, art. 2 lit. b) şi art. 24 alin. (2) din ordinul al ministrului Apărării Naţionale pentru aprobarea normelor metodologice privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

2. După aprobarea de către ministrul Apărării Naţionale a Raportului, la data de 25 mai 2000 între reprezentanţii U.M. A (inculpaţii C.E. şeful Serviciului Logistic, M.T. şeful Secţiei Financiar Contabile şi L.S. consilier juridic) şi cei ai SC T.S. SA (H.M. director general şi C.C. director economic) s-au încheiat două note de negociere, cu privire la:

- preţurile deşeurilor metalice sau de altă natură (pentru mijloacele tehnice nedezmembrate: 400 lei/kg, TVA inclus, adică 0,01634 dolar/kg la cursul de schimb 20.560 ROL/dolar; pentru deşeurile de fier vechi nepregătit: 420 ROL/kg, TVA inclus, adică 0,01717 dolar/kg).

În nota de negociere s-a făcut precizarea că preţurile s-au negociat în condiţiile demolării (dezmembrării) şi suportării transportului din unităţile militare de către SC T.S. SA.

- preţurile anvelopelor livrate la schimb cu deşeurile metalice (cu trimitere la o altă anexă, ce cuprinde în fapt oferta de preţuri şi produse ale SC T.G. SA).

3. În baza acestei aşa-zise negocieri, la data de 1 iunie 2000 între Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre (U.M. A) şi SC T.G. SA, prin SC T.S. SA s-a încheiat contractul de schimb.

Din partea Statul Major al Forţelor Terestre contractul a fost semnat de inculpaţii P.M., M.T., C.E. şi martorul M.G. (şeful Biroului Juridic şi de Drept Umanitar).

Contractul a fost însoţit de 5 anexe: nota de negociere din 25 mai 2000 cu privire la preţurile deşeurilor; nota de negociere din 25 mai 2000 cu privire la preţurile de livrare ale anvelopelor; oferta de preţuri şi produse ale SC T.G. SA; modelul procesului-verbal de predare primire ce urma să se întocmească la predarea bunurilor de către unităţile militare gestionare; calculaţia cantitativ-valorică a deşeurilor pe tipuri de maşini şi utilaje.

În ce priveşte obiectul contractului (art. 1.1-1.3), s-a reţinut că acesta este formulat ambiguu, făcându-se referiri la „tehnica scoasă din funcţiune”, la „bunuri materiale de natura mijloacelor fixe scoase din funcţiune în starea în care se află sau declasate şi casate, altele decât mijloacele fixe” sau la „tranşă de deşeuri metalice sau de altă natură ce a făcut obiectul unei casări, aparţinând tehnicii scoase din funcţiune, ca şi din casarea bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe”.

În fapt, examinând anexa nr. 4 a contractului, ce conţine calculaţia cantitativ-valorică a deşeurilor pe tipuri de maşini şi utilaje, a rezultat că în contract s-au menţionat un număr de 243 bucăţi de bunuri, precum şi 5014 tone deşeuri, ce nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale dată la 6 aprilie 2000, în considerarea celor menţionate în raportul şi în baza de calcul anexată acestuia (a se vedea expertiza contabilă).

Mai mult, în privinţa celor 9 categorii de bunuri menţionate în baza de calcul sus-menţionată, ce au făcut obiectul raportului şi a aprobării,s-a reţinut că acestea sunt diferite numeric, atât per total, cât şi pe fiecare tip de tehnică, faţă de cele aprobate de ministru.

Din aceste date a rezultat că nici la data întocmirii raportului şi nici la data încheierii contractului nu a existat o evidenţă clară a bunurilor scoase din funcţiune, care puteau face obiectul procedurii derogatorii înscrise în art. 1 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 95/1999, necesitând aprobarea expresă a ministrului Apărării Naţionale.

Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) din ordinul din 2000, potrivit căruia în raportul de solicitare a scoaterii din funcţiune sau declasării şi casării se va menţiona procedura de valorificare, a rezultat că scoaterea din funcţiune a unor bunuri, ulterior aprobării raportului şi a încheierii contractului, nu era suficientă pentru a putea face obiectul acestuia, fără o aprobare expresă a ministrului în acest sens.

Referitor la cantitatea de anvelope ce va fi livrată la schimb, s-a reţinut că aceasta nu este menţionată în cuprinsul contractului, precizându-se doar că „va fi stabilită de părţi prin anexa ce va face parte integrantă din prezentul contract” şi care, în fapt, nu există (ea trebuind sa fie, prin ipoteză, diferită de anexa ce cuprinde oferta SC T.G. SA, avută în vedere în nota de negociere din 25 mai 2000).

În ce priveşte raportul de schimb (art. 2.1-2.5), s-a apreciat că este de observat aceeaşi ambiguitate în redactarea contractului.

Astfel, potrivit art. 2.4, negocierile efectuate, anexele nr. 1 şi 2 sunt ferme şi nu pot fi schimbate după încheierea contractului şi nici ulterior, pe o perioadă de 5 ani de la semnarea contractului cu posibilitatea de a fi prelungit după această perioadă (amestecându-se astfel perioada în care preţurile negociate la deşeuri şi anvelope vor rămâne neschimbate, cu o presupusă durată a contractului).

Tot astfel, s-a reţinut că, în privinţa valorii contractului, potrivit art. 2.5 aceasta este de „aproximativ 6.550.242.901 ROL/318.592 dolari potrivit calculaţiei (anexa 4)”, deşi valorile indicate, atât în lei, cât şi în valută sunt mai degrabă exacte (calculate până la ultimul ROL, respectiv dolar !).

La data de 9 iunie 2000 contractul a fost vizat pentru control financiar-preventiv de către martora Floare Scurtu, controlor delegat din partea Ministerului Finanţelor.

4. Atât înainte, cât şi după încheierea contractului, în vederea aplicării acestuia, prin Serviciul Logistic din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre au fost transmise către cele 230 de unităţi militare gestionare mai multe dispoziţii (din 3 mai 2000, din 19 mai 2000, din 6 iulie 2000, din 9 octombrie 2000).

Aceste dispoziţii logistice au avut în vedere condiţiile de livrare a bunurilor ce au făcut obiectul contractului, ca şi documentele ce trebuiau întocmite pentru reflectarea în contabilitate a schimbului realizat.

În esenţă, în executarea contractului s-a dispus întocmirea mai multor documente, cu respectarea următorului circuit:

- întocmirea în unităţile militare gestionare a proceselor-verbale de predare-primire a bunurilor către delegaţii SC T.S. SA  şi a avizelor de expediţie;

- transmiterea de către Statului Major al Forţelor Terestre la U.M. B, iar ulterior, la U.M. C (unităţi prin care s-a derulat contractul, din punct de vedere contabil), a proceselor-verbale de predare-primire şi întocmirea, pe baza acestora, a proceselor- verbale de recepţie cantitativă a bunurilor predate anterior la SC T.S. SA şi a actului de primire în gestiune a acestor bunuri; pe această bază, bunurile predate se înregistrau în evidenţa contabilă a U.M. B (U.M. C) şi se scădeau din gestiunea unităţilor militare;

- întocmirea de către comisii din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre a proceselor-verbale de transformare, constând în transformarea scriptică a bunurilor înscrise în procesele-verbale de predare-primire, în deşeuri;

- transmiterea de către Statului Major al Forţelor Terestre la U.M. B (iar ulterior, la U.M. C) a proceselor-verbale de transformare, pe baza cărora se scădeau din evidenţa contabilă a acestor unităţi cantităţile de bunuri şi se înregistrau deşeurile cantitativ-valoric, rezultate din transformarea scriptică;

- întocmirea la U.M. B (U.M. C) a facturilor către SC T.S. SA, cuprinzând cantităţile de deşeuri menţionate în procesele-verbale de transformare şi, pe această bază, scăderea din evidenţa contabilă a acestor unităţi a deşeurilor cu care se înregistraseră anterior;

- facturarea de către SC T.S. SA a anvelopelor, în aceeaşi limită valorică rezultată din procesele-verbale de transformare şi întocmirea de către U.M. B (U.M. C) a notelor de intrare-recepţie şi constatare diferenţe pentru bunurile primite la schimb.

S-a reţinut că,în fapt însă, singurele operaţiuni reale erau cele de predare-primire a bunurilor la nivelul unităţilor militare gestionare către delegaţii SC T.S. SA, respectiv de livrare de către această societate a anvelopelor, toate celelalte documente urmărind să regularizeze evidenţa contabilă a unităţilor militare.

Procesele-verbale de transformare erau întocmite de comisii numite prin ordin de zi din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, fiind apoi semnate de şeful Secţiei Financiar-Contabile, de şeful Biroului Juridic şi Drept Umanitar, avizate de şeful Serviciului Logistic şi aprobate de şeful Statului Major al Forţelor Terestre documentul era de asemenea semnat şi de administratorul SC T.S. SA.

5. Din examinarea proceselor-verbale de transformare, a rezultat că acestea stabileau practic valoarea tehnicii predate până la o anumită dată, după transformarea ei în deşeuri, urmând ca în limita aceleiaşi valori, SC T.S. SA să livreze o anumită cantitate de anvelope.

În consecinţă, pe baza proceselor-verbale de transformare se putea stabili care este valoarea contractului de schimb la un moment dat, prin adiţionarea valorii deşeurilor predate, menţionate în mod explicit în fiecare asemenea act încheiat.

În acelaşi timp, în anexa 1 a fiecărui proces-verbal de transformare erau nominalizate toate bunurile care fuseseră efectiv predate de către unităţile militare, putându-se stabili în ce măsură acestea făcuseră obiectul aprobării date de ministrul Apărării Naţionale şi fuseseră înscrise în anexa 4 a contractului de schimb.

Analizând procesele-verbale de transformare, prin raportare la cele expuse anterior, a rezultat mai întâi că valoarea contractului de schimb a fost realizată (şi chiar depăşită) la data de 2 august 2002, odată cu predarea unor bunuri de către U.M. E Craiova, operaţiuni care au fost reflectate în procesele-verbale de transformare şi parţial (320.592 dolari faţă de 318.592 dolari, cât era înscris în art. 2.5 al contractului de schimb, ca valoare a acestuia).

În al doilea rând, verificând anexele proceselor-verbale de transformare, a rezultat că până la data realizării valorii contractului, au fost predate mai multe bunuri care, fie nu făcuseră obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale, fie nu fuseseră înscrise nici măcar în contractul de schimb.

Astfel:

- au fost predate 374 bucăţi mijloace tehnice militare (echivalent a 1.175.620 kg), care nu se regăsesc în cele 9 categorii de tipuri şi tehnică militară prevăzute în baza de calcul a raportului şi în anexa 4 a contractului de schimb;

- au fost predate 490 bucăţi mijloace fixe şi inventar gospodăresc (alte mijloace decât tehnica militară), echivalent a 1.051.333 kg,care nu au fost aprobate la schimb şi nu au fost indicate în anexa 4 a contractului de schimb;

- au fost predate 1.758.299 kg deşeuri deja dezmembrate în unităţile militare, care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale şi care, fie nu au fost înscrise nici măcar în contractul de schimb (aluminiu, cupru, inox, plumb), fie au depăşit cantităţile înscrise în anexa 4 a acestuia (alamă, cauciuc);

- au fost predate 186,8 tone deşeuri (183,4 tone fier vechi nepregătit şi 3,4 tone deşeuri cauciuc) aflate la U.M. Bucureşti, neaprobate de ministrul Apărării Naţionale pentru a face obiectul schimbului, pentru care nu s-au primit anvelope la schimb, în condiţiile în care nici nu au fost facturate;

- au fost predate 175 agregate energetice (dintr-un total de 197, restul de 22 fiind predate după realizarea şi depăşirea contractului), aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi deţinute în custodie de U.M. Bucureşti, ce au rezultat din reducerea armamentelor convenţionale, bunuri care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale şi nu au fost nominalizate în anexa 4 a contractului de schimb.

6. Pe parcursul derulării contractului de schimb au fost sesizate aspecte negative în legătură cu acesta, în principal de către Direcţia de Audit Intern a Ministerului Apărării Naţionale.

În concret, prin raportul din 8 februarie 2001 adresat inculpatului B.E., ca şef al Statului Major al Forţelor Terestre, s-au indicat patru aspecte necesar a fi amendate, cele mai importante referindu-se la cuprinderea în nota de negociere şi în procesele-verbale de transformare a valorii fiecărui bun material valorificat şi la necesitatea unei noi aprobări a ministrului Apărării Naţionale pentru ca bunurile ce nu au putut fi valorificate prin licitaţie, în perioada derulării contractului, să poată face obiectul acestuia.

Urmare a acestui raport, la data de 17 aprilie 2001 s-a încheiat actul adiţional la contractul de schimb, semnat de inculpaţii B.E., C.E. şi L.S., precum şi de înlocuitorul inculpatului M.T., martorul P.I.

Acest act a completat patru articole ale contractului iniţial, însă nu a rezolvat una dintre problemele esenţiale ridicate de Direcţia de Audit, respectiv cea legată de o nouă aprobare a ministrului Apărării Naţionale, pentru bunurile scoase din funcţiune după data încheierii contractului.

Prin adresa de răspuns la sesizarea Direcţiei de Audit (din 17 aprilie 2001), semnată de inculpatul B.E., s-a făcut referire la actul adiţional încheiat, cu precizarea că, la acel moment, contractul de schimb se derulează numai pentru bunurile scoase din funcţiune, declasate şi casate anterior încheierii acestui din urmă act, urmând să se întocmească un nou raport către ministrul Apărării Naţionale pentru bunurile materiale aprobate ulterior.

Ulterior, la 22 mai 2001, Direcţia de Audit a întocmit un nou raport, adresat de asemenea inculpatului B.E., în care s-a reiterat faptul că „toată tehnica ce urmează a intra şi în viitor sub incidenţa acestui angajament, este necesar şi se impune ca să urmeze şi să respecte procedurile de scoatere din funcţiune şi valorificare până când ajunge în această stare, respectiv etapă, de fiecare dată urmând a se obţine, pentru efectuarea schimbului, aprobarea ordonatorului principal de credite”.

Prin raportul din 28 mai 2001 întocmit de inculpatul L.S., semnat de inculpatul M.T. şi însuşit de inculpatul B.E., s-a răspuns Direcţiei de Audit în sensul că „mijloacele fixe şi bunurile materiale care fac obiectul acestui contract au fost aprobate de ministrul Apărării Naţionale şi înainte de a fi predate la SC T.S. SA ele au trecut prin licitaţii şi nu au fost adjudecate şi nici nu au fost solicitate pentru transmitere fără plată” şi că „pentru mijloacele fixe şi bunurile materiale ce sunt scoase din funcţiune după data de 1 iunie 2000 vom înainta un raport către ministrul apărării naţionale pentru aprobarea schimbului potrivit capitolului I art. 2 şi capitolului II art. 12 alin. (2) din ordinul ministrului apărării naţionale din 2000 ce urmează a vă fi prezentat pentru semnare”.

În fapt însă, s-a reţinut că, atât anterior, cât şi ulterior sesizărilor Direcţiei de Audit şi răspunsurilor Statului Major al Forţelor Terestre (în parte, iritate, a se vedea termenii utilizaţi de inculpatul L.S. în redactarea raportului şi de inculpatul B.E. în însuşirea conţinutului acestuia), contrar afirmaţiilor cuprinse în acestea, în baza contractului de schimb a fost predată şi tehnică scoasă din funcţiune după data încheierii acestuia, fără a exista o aprobare expresă a ministrului Apărării Naţionale pentru o asemenea modalitate excepţională de valorificare a tehnicii militare scoasă din funcţiune, aşa cum ceruse Direcţia de Audit.

S-a arătat că, este vorba astfel despre tehnica ce a făcut obiectul raportului din 15 decembrie 2000 şi al raportului din 27 august 2001, ambele semnate de inculpaţii P.M. (devenit între timp Şef al Statului Major General) şi B.E., acte prin care s-a solicitat şi obţinut aprobarea ministrului Apărării Naţionale doar pentru scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe, iar nu şi pentru valorificarea lor în baza contractului de schimb.

7. Deşi valoarea contractului a fost realizată şi depăşită încă de la data de 2 august 2002, contractul de schimb s-a derulat în continuare, până la data de 14 septembrie 2004, perioadă în care s-au mai încheiat încă 5 procese-verbale de transformare.

Pe de altă parte, la data de 1 aprilie 2002 a intrat în vigoare H.G. nr. 262/2002 privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, care stabilea competenţa exclusivă a Companiei Naţionale R. S.A. de derulare a procedurilor de valorificare a acestor bunuri, indiferent de modalitatea concretă de realizare (licitaţie publică, selecţie de oferte sau negociere directă, valorificare directă fără organizare de licitaţie, transmitere fără plată la alte instituţii publice).

Cu toate acestea, contractul a fost continuat până la concurenţa valorii totale de schimb de 490.593 dolari, cu o depăşire de 169.955 dolari (adică 53% din valoarea menţionată în contract), predându-se suplimentar 1.711 mijloace tehnice nedezmembrate, 1.183 alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc nedezmembrate şi 317.420,45 kg deşeuri dezmembrate.

În anul 2004, după desfiinţarea şi preluarea patrimoniului U.M B de către U.M. C Bucureşti, această unitate militară a sesizat în scris Serviciul logistic din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, cu adresele succesive din 3 februarie 2004 şi din 29 martie 2004 pentru a interveni la structurile competente în vederea rezilierii contractului, întrucât clauzele acestuia fuseseră depăşite, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi valoric.

Abia la data de 22 aprilie 2004 a fost întocmit de către inculpatul O.N., raportul semnat şi de inculpaţii M.T. şi L.S., în care s-a arătat că „se constată o depăşire a cantităţii de deşeuri prevăzută în contract de 6.708.566, 68 kg în valoare de 171.240,12 dolari”, propunându-se comunicarea către SC T.S. SA a faptului că au fost îndeplinite clauzele contractuale şi finalizarea contractului prin acordul părţilor, urmând să se continue valorificarea deşeurilor şi a tuturor bunurilor materiale scoase din funcţiune sau declasate prin R.

Acest raport a fost însuşit de către inculpatul B.E., şeful Statului Major al Forţelor Terestre care a dispus să se ia măsuri pentru punerea sa în practică, emiţând totodată dispoziţia din 20 aprilie 2004 prin care a ordonat ca începând cu această dată toate bunurile scoase din funcţiune, inclusiv deşeurile să fie valorificate exclusiv prin R.

În aceste condiţii, la 14 septembrie 2004 s-a încheiat ultimul proces-verbal de transformare, care a regularizat practic operaţiuni de predare-primire care se derulaseră anterior (este vorba despre 28 de autovehicule militare care fuseseră predate efectiv la SC T.S. SA  în 27 noiembrie 2003).

8. Comparând situaţia prezentată în raportul din 14 februarie 2000, ca justificare a schimbului cu SC T.G. SA, cu cea existentă la finalizarea contractului, s-au constatat următoarele:

- deşi în raport se menţiona că vor face obiectul schimbului circa 4600 autovehicule scoase din funcţiune (reprezentând în medie 18.400 tone deşeu fier), în realitate au fost predate în baza contractului un total de 6252 bunuri (din care 4579 mijloace tehnice militare nedezmembrate şi 1673 alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc nedezmembrate) şi 2.076 tone deşeuri dezmembrate, ceea ce echivalează cu un total de 24.260 tone deşeuri, a se vedea anexa 6 a raportului de expertiză contabilă;

- deşi în raport se menţiona că se vor primi la schimb peste 6000 anvelope de diferite tipodimensiuni, în realitate s-au primit 3254 anvelope, 1770 de camere şi 681 bandaje de cauciuc.

Altfel spus, deşi s-au predat cu 30% mai multe bunuri decât cele menţionate în baza de calcul, ca justificare economică a schimbului cu SC T.G. SA (prin raportare la cantitatea totală de deşeuri), s-au primit doar 54 % din anvelopele precizate în acelaşi raport.

Prejudiciul total cauzat Ministerului Apărării Naţionale, prin încheierea, derularea şi depăşirea contractului de schimb s-a reţinut că este de 46.213.252.498 ROL, din care:

- 3.636.197.564 ROL prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 374 mijloace tehnice nedezmembrate (1176 tone), în afara prevederilor contractului;

- 2.868.977.738 ROL prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 490 alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc nedezmembrate (1051 tone), fără să fie aprobate şi contractate;

- 7.341.156.329 ROL prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 1.758 tone deşeuri dezmembrate în unităţile militare gestionare, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naţionale;

- 684.628.118 ROL prejudiciu cauzat prin predarea cantităţii de 186,8 tone deşeuri de la U.M. Bucureşti, necuprinse în procesele-verbale de transformare, nefacturate şi pentru care nu s-au primit la schimb anvelope;

- 2.095.130.610 ROL prejudiciu cauzat prin predarea a 175 agregate energetice deţinute de U.M. Bucureşti, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naţionale şi fără să fie înscrise în contractul de schimb (restul, până la 197 agregate energetice au fost cuprinse, ca şi prejudiciu, în depăşirea valorii contractului, făcând obiectul procesului-verbal de transformare din 1 august 2003);

- 3.207.861.405 ROL prejudiciu cauzat prin primirea la schimb a cantităţii de 1.366 anvelope pe 5 tipodimensiuni, la preţuri negociate mai mari decât cele prevăzute şi aprobate în raport;

-26.379.300.734 ROL prejudiciu cauzat prin continuarea derulării contractului de schimb şi după depăşirea valorii acestuia, în luna august 2002.

IV. Analizând probatoriului administrat în cauză, Curtea a constatat mai întâi că inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând în esenţă pe de-o parte că au respectat toate prevederile legale în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb, iar pe de altă parte că la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre nu s-a produs nicio pagubă în legătură cu acest contract.

S-a invocat astfel oportunitatea încheierii unui asemenea contract, în condiţiile în care pe de-o parte exista o nevoie acută de anvelope în special pentru dotarea tehnicii aflate în teatrele de operaţiuni din străinătate, iar pe de altă parte nu existau resurse bugetare alocate în acest scop. Referitor la negocierea contractului, s-a arătat că preţurile pentru deşeuri au fost stabilite în condiţiile în care dezmembrarea tehnicii şi transportul acesteia era asigurată de SC T.S. SA; în caz contrar, dacă armata ar fi dezmembrat tehnica, cheltuielile ocazionate de acest proces ar fi depăşit veniturile obţinute prin valorificare. În ce priveşte preţul anvelopelor, s-a susţinut că acestea erau avizate de Oficiul Concurenţei, astfel încât ele nu puteau face obiectul unei negocieri.

În ce priveşte prejudiciul, s-a susţinut că acesta nu există, făcându-se trimitere la conţinutul procesului-verbal de constatare din 30 martie 2007 încheiat de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Bucureşti şi la precizările Ministerului Apărării Naţionale referitoare la valoarea contabilă a bunurilor predate în baza contractului, respectiv valoarea anvelopelor primite la schimb în baza aceluiaşi contract.

Contrar celor susţinute de inculpaţi, Curtea a constatat că aceştia şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce le reveneau, potrivit funcţiilor deţinute în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb nr. L 3535 din 1.06.2000 şi prin aceasta au cauzat o pagubă Ministerului Apărării Naţionale; ei au acţionat cu intenţie indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat şi acceptând posibilitatea producerii lui.

În ce priveşte faza prealabilă încheierii contractului (obţinerea aprobării ministrului Apărării Naţionale), s-a reţinut că, Curtea nu neagă, în principiu, oportunitatea unei asemenea operaţiuni de schimb (tehnică/anvelope), justificată de lipsa resurselor financiare necesare achiziţionării de anvelope pentru tehnica din dotare, mai ales pentru cea implicată în operaţiunile desfăşurate în străinătate.

Cu toate acestea, Curtea a observat că o asemenea justificare nu se regăseşte în motivarea raportului din 1999 şi mai apoi a raportului din 2000, fiind făcute trimiteri doar la aspectul pur economic al operaţiunii de schimb.

În acelaşi context, al oportunităţii încheierii contractului de schimb, Curtea a constatat că la mai puţin de o lună de la încheierea acestuia, la 29 iunie 2000 a fost emisă O.U.G. nr. 95/2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărăre naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, act normativ în care T. Bucureşti figura cu datorii totale la bugetul de stat de 502.925.000.000 ROL. În contul acestei datorii, Ministerul Apărării Naţionale putea achiziţiona produse de la T. în limita sumei de 92.300.000.000 ROL, care era de 10 ori mai mare decât cea menţionată ca şi valoare de schimb în baza de calcul a raportului.

S-a reţinut ca fiind reală împrejurarea că, acest act normativ a fost aprobat după încheierea contractului de schimb, însă tot atât de real s-a apreciat că este faptul că această ordonanţă de urgenţă a fost contrasemnată de ministrul Apărării Naţionale, acelaşi care la data de 6 aprilie 2000 a aprobat raportul şi, implicit, schimbul cu SC T.G. SA.

Pe de altă parte,s-a reţinut că, în ce priveşte SC T.G. SA, în ambele rapoarte adresate de inculpatul P.M. ministrului Apărării Naţionale s-a susţinut că această societate ar fi „ unicul distribuitor de anvelope din România”, argument care probabil a cântărit în decizia de a aproba schimbul propus. Cu toate acestea, în adresa T. care a stat la baza raportului s-a susţinut doar că oferta vizează anvelope de orice tipodimensiune „are se fabrică la toate cele patru uzine ce fac parte din Grupul de firme T., anvelope ce pot echipa întreaga tehnică de luptă”.

Caracterul fals al susţinerii din raport, s-a reţinut ca fiind dovedit şi de derularea ulterioară a contractului de schimb, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că SC T.G. SA a asigurat din producţie proprie numai 39% din produsele de cauciuc date la schimb, restul de 61% fiind achiziţii de la alţi 12 furnizori.

De altfel, în legătură cu partenerul contractual, din actele aflate la dosar a rezultat că, deşi oferta de preluare a tehnicii scoase din uz contra anvelope a provenit de la SC T.C. SA, negocierea contractului s-a făcut cu SC T.S. SA, iar încheierea actului, cu SC T.G. SA, prin SC T.S. SA.

De asemenea, din actele aflate la dosar a rezultat că la data negocierii şi încheierii contractului, SC T.S. SA nu era autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, prelucrare manuală şi livrare a deşeurilor metalice (feroase şi neferoase), aceasta fiind obţinută abia la 31 iulie 2000 (după două luni de la încheierea contractului), fiind valabilă până la 8 februarie 2001 (pentru deşeuri neferoase), respectiv până la 23 mai 2001 (pentru deşeuri feroase); ulterior, în condiţiile modificării cadrului legal, societatea a obţinut o nouă autorizaţie, pentru perioada 24 iulie 2001–24 iulie 2004, însă numai pentru deşeuri metalice feroase şi din cauciuc (a se vedea procesul-verbal întocmit de Garda Financiară la 7 noiembrie 2006).

Toate aceste nereguli, s-a apreciat că, deşi nu sunt prin ele însele cauzatoare de prejudiciu, au demonstrat superficialitatea cu care a fost tratată problema contractului de schimb, încă din fazele prealabile, ale avizării şi negocierii sale, aspectele prezentate fiind imputabile nu doar inculpaţilor implicaţi în aceste faze (P.M., M.T., C.E., L.S.), ci chiar ministrului Apărării Naţionale, care a avizat operaţiunea, fără o documentaţie temeinică, inclusiv în privinţa partenerului contractual (fiind pe de altă parte de presupus că la nivelul acestei instituţii se cunoştea despre intenţia de adoptare a unui act normativ ce viza compensarea datoriilor la buget ale SC T.G. SA, prin livrarea de bunuri armatei, având în vedere etapele pe care le parcurge un act normativ până la adoptarea lui, a se vedea O.U.G. nr. 95/2000).

S-a reţinut că, această superficialitate a continuat să se manifeste şi în privinţa unor aspecte mult mai importante, cu implicaţii directe asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale: stabilirea valorii contractului, mai exact a tehnicii predate, respectiv a anvelopelor primite în schimb.

În acest sens, Curtea a constatat că în susţinerea raportului, inculpatul Popescu a prezentat o bază de calcul întocmită de inculpatul C.E., în care au fost prezentate pe de-o parte tipul şi marca tehnicii scoase din funcţiune ce va fi predată, cu echivalent în deşeuri, iar pe de altă parte tipurile de anvelope ce vor fi primite la schimb.

Încă de la început, s-a arătat că este de remarcat faptul că, în subsolul notei de calcul s-a precizat faptul că oferta SC T.G. SA era cea de la data de 1 noiembrie 1999, cu o vechime de 5 luni faţă de momentul aprobării ministrului (6 aprilie 2000), ceea ce ar fi impus din start, atât din partea acestuia, cât şi a inculpatului P.M., ca persoană care a întocmit şi prezentat raportul (prin intermediul şefului Statului Major General), o altă conduită, în sensul de a se solicita o ofertă actualizată, cât mai apropiată de data la care situaţia era analizată.

S-a reţinut că, aceasta nu este o problemă lipsită de importanţă, căci potrivit art. 24 alin. (2) din ordinul X1/2000 valorificarea directă, fără licitaţie, a bunurilor armatei trebuia să aibe o justificare din punct de vedere economic, iar aceasta a fost prezentată în raport prin trimiterea la baza de calcul sus-menţionată.

Or, dacă oferta reală a T. ar fi fost alta decât cea din 1 noiembrie 1999, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat în cauză, aceasta ar fi pus în discuţie însăşi justificarea schimbului, căci ar fi condus la obţinerea unei cantităţi mai mici de anvelope decât cea menţionată în raport, ceea ce ar fi putut conduce la o altă apreciere a ordonatorului principal de credite, manifestată în neaprobarea schimbului.

În ce priveşte valoarea unitară a deşeurilor, de 520 ROL/kg, dincolo de împrejurarea că nu a rezultat cum a fost stabilită, s-a apreciat că ea a avut în mod cert o importanţă în decizia ministrului de a aproba schimbul, căci o modificare ulterioară, în sensul scăderii acesteia, ar fi influenţat negativ economicitatea operaţiunii de schimb, cu atât mai mult cu cât ea s-ar fi corelat cu preţuri mai mari pentru anvelopele obţinute la schimb.

De altfel, s-a mai reţinut că, dacă în privinţa preţurilor la anvelope, nota de subsol trimite la negocieri viitoare, nu acelaşi lucru s-a putut spune despre valoarea unitară a deşeurilor, căci „oferta SC T.G. SA”, valabilă la 1 noiembrie 1999 se raportează în mod evident la bunurile pe care acest grup le oferea, respectiv anvelope, nu şi la valoarea deşeurilor.

În măsura în care şi această din urmă valoare ar fi fost variabilă, un asemenea aspect trebuia precizat deopotrivă în baza de calcul, eventual cu trimitere la faptul că ea include sau nu costurile dezmembrării tehnicii şi al transportului acesteia de la unităţile militare gestionare.

În privinţa bunurilor care urmau a face obiectul schimbului, acestea, s-a arătat că sunt prevăzute extrem de clar, atât în raport, cât şi în baza de calcul aferentă:

a) pe de-o parte era vorba despre circa 4.600 de autovehicule scoase din funcţiune, împărţite pe 9 categorii, fiind indicate cantităţile exacte şi valoarea acestora, prin transformarea lor în deşeuri, la un preţ de 520 ROL/kg.

Din conţinutul raportului a rezultat în mod explicit că bunurile ce urmau a face obiectul schimbului constau exclusiv în tehnică (autovehicule) scoasă din funcţiune, care rămăsese după parcurgerea altor proceduri de valorificare (vânzare la licitaţie sau transfer fără plată). Aceasta însemna că:

- nu puteau face obiectul schimbului alte bunuri (autovehicule din alte categorii decât cele 9 indicate; mijloace fixe; obiecte de inventar gospodăresc; deşeuri dezmembrate, aflate la acel moment în unităţile militare) decât cele menţionate în raport, căci numai pentru acestea se solicita (şi obţinea) aprobarea ministrului;

- autovehiculele ce urmau a face obiectul contractului de schimb erau numai cele care fuseseră deja scoase din funcţiune până la momentul întocmirii raportului şi, în orice caz, până la încheierea contractului de schimb;

- pentru toate bunurile menţionate se parcursese etapa obligatorie a valorificării prin licitaţie, aşa cum se menţiona în legislaţia în vigoare (pct. 26 al Regulamentului privind organizarea licitaţiilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobat prin din H.G. nr. 857/1999).

În realitate, aşa cum a rezultat din situaţia centralizatoare pentru perioada 1999-31 decembrie 2000, din cele 4.582 mijloace fixe scoase din funcţiune, doar 968 au făcut obiectul schimbului cu T., restul fiind valorificate prin alte modalităţi (adjudecări la licitaţii, transmitere fără plată, casări pentru recuperat piese de schimb).

Aceasta a demonstrat faptul că, la momentul întocmirii raportului nu se cunoştea exact tehnica deja scoasă din funcţiune, rămasă după alte proceduri de valorificare şi care putea face obiectul unui viitor schimb cu T., datele menţionate, atât în conţinutul raportului, cât şi în baza de calcul fiind eronate.

În principiu, s-a apreciat că nimic nu se opunea ca în viitor să poată face obiectul schimbului, fie bunuri din cele 9 categorii, dar care nu erau scoase din funcţiune la momentul aprobării şi încheierii contractului de schimb, fie bunuri din alte categorii decât cele menţionate în raport.

Pentru aceasta însă, trebuiau întrunite cumulativ trei condiţii:

- bunurile să fie scoase din funcţiune ulterior, dar cu respectarea procedurilor prevăzute de lege;

- bunurile să fi parcurs obligatoriu (însă, prin ipoteză, fără rezultat), procedura vânzării la licitaţie;

- bunurile să facă obiectul unei noi aprobări a ministrului Apărării Naţionale, similare cu cea solicitată prin raport.

b) pe de altă parte, s-a arătat că era vorba despre peste 6000 de anvelope, de 6 tipodimensiuni, ale căror preţuri nu erau însă certe, devreme ce oferta prezentată nu era actualizată faţă de data întocmirii Raportului.

S-a reţinut ca reală împrejurarea că, prin nota de subsol menţionată în baza de calcul, se legitimau negocieri ulterioare cu privire la preţurile anvelopelor, însă aceasta a echivalat din start cu acceptarea posibilităţii de prejudiciere a patrimoniului armatei, imputabilă deopotrivă semnatarilor raportului şi celui care l-a aprobat, căci aşa cum s-a arătat anterior, majorarea preţurilor la anvelope punea în discuţie însăşi economicitatea schimbului prevăzut a se realiza.

În acelaşi timp, Curtea a reţinut că raportul vorbeşte exclusiv despre anvelope, iar nu şi despre accesorii ale acestora (camere, bandaje).

În concluzie, Curtea a apreciat că modul în care a fost întocmit raportul, ca şi caracterul incomplet, eliptic sau neactualizat al documentelor prezentate în sprijinul acestuia (în special în ce priveşte baza de calcul) au stat la baza tuturor aspectelor negative ce se urmează a fi evidenţiate, cu referire la negocierea şi derularea contractului de schimb, cu consecinţe evidente asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale.

Aşa cum s-a arătat, neregulile evidenţiate au fost imputabile, atât inculpaţilor direct implicaţi în întocmirea raportului şi a documentaţiei aferente (P.M. şi C.E.), cât şi altor persoane care au avizat şi aprobat acest raport (în primul rând, ministrul Apărării Naţionale), însă ţinând seama de obiectul judecăţii în prezenta cauză, aşa cum el este menţionat în art. 317 C. proc. pen., Curtea a apreciat că aspectele prezentate demonstrează vinovăţia celor doi inculpaţi în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În ce priveşte negocierea contractului, dincolo de modalitatea de desemnare a persoanelor implicate, Curtea a constatat că în realitate nu a avut loc o negociere între reprezentanţii Statului Major al Forţelor Terestre şi cei ai SC T.S. SA, cu efecte directe în ce priveşte prejudicierea patrimoniului armatei.

Astfel, referitor la preţurile deşeurilor, Curtea a reţinut că acestea sunt inferioare celui menţionat în baza de calcul la raport, de 520 ROL/kg, depăşindu-se limitele aprobării ministrului Apărării Naţionale.

Mai mult, pentru aşa zisa negociere a preţurilor deşeurilor s-au folosit 3 oferte provenind de la agenţi economici din domeniul colectării şi valorificării materialelor refolosibile (SC R.B.N. SA, SC C.M.I. SRL Bucureşti şi SC M. SA Buzău), prezentate în realitate de SC T.S. SA, în condiţiile în care în evidenţele armatei nu existau adresele prin care s-ar fi solicitat aceste oferte de către Statul Major al Forţelor Terestre, în actele societăţilor susmenţionate ofertele nu apar ca fiind adresate unor (unei) unităţi militare, iar ofertele nu au fost găsite în original, ci în copie. Aceste împrejurări au fost confirmate şi de reprezentanţii unora dintre societăţile împlicate, martorii N.V. şi P.M.A.

Au rezultat astfel preţuri/kg de deşeu foarte apropiate de ofertele utilizate (care de altfel, erau aproape identice între ele), de 400 ROL/kg la mijloacele tehnice nedezmembrate şi de 420 ROL/kg deşeu fier vechi nepregătit, ambele cu TVA, inferioare preţului de 520 ROL/kg menţionat în baza de calcul a raportului.

Mai mult, s-a apreciat că aceste valori erau inferioare preţurilor medii de achiziţie de materiale refolosibile pentru perioada de referinţă (aprilie-iunie 2000), practicate de mai mulţi agenţi economici din domeniu, de 618 ROL/kg la mijloace tehnice nedezmembrate şi de 647 ROL/kg la deşeul de fier nepregătit (a se vedea expertiza contabilă şi adresele celor 41 de agenţi economici).

S-a arătat că, este astfel de observat că în luna iunie 2000 U.M. B a vândut la SC R.S. SA  1780 kg fier vechi în valoare de 1.068.000 ROL, adică la un preţ de 600 ROL/kg.

În fine, s-a reţinut că, chiar şi în situaţia în care, SC T.S. SA a valorificat unele dintre bunurile achiziţionate în baza contractului de schimb, respectiv agregate energetice, la preţuri duble sau chiar triple decât cele negociate cu armata. Astel, la 14 decembrie 2000 a vândut la SC S. SA Constanţa asemenea agregate, ca deşeuri de aluminiu, alamă şi fier la preţuri de 21.000 ROL/kg pentru aluminiu (faţă de 5.882 ROL/kg negociat în contract), 16.800 ROL/kg pentru alamă (faţă de 5.882 ROL/kg), respectiv 894 ROL/kg pentru fier (faţă de 353 ROL/kg).

Inculpaţii au susţinut că preţurile s-au „negociat” în condiţiile dezmembrării şi suportării transportului de către Tofan, căci în caz contrar cheltuielile pe care le-ar fi făcut armata ar fi depăşit veniturile pe care le-ar fi putut obţine din valorificare.

S-a reţinut că, dincolo de împrejurarea că această susţinere ar fi trebuit dovedită cu documente care să însoţească notele de negociere, ea nu poate fi justificată în raport cu preţurile medii pe piaţă pentru mijloace tehnice nedezmembrate şi, cu atât mai puţin, pentru deşeurile de fier vechi nepregătit, fiind inacceptabil ca deşeurile de fier deja dezmembrate în unităţile militare, care înglobau aşadar cheltuieli cu materiale şi personal efectuate de acestea, să fie valorificate la un preţ foarte apropiat de cel practicat pentru mijloacele tehnice nedezmembrate.

Pe de altă parte, realitatea susţinerilor privind implicarea SC T.S. SA în dezmembrarea şi transportul tehnicii scoase din funcţiune s-a apreciat că este pusă sub semnul întrebării de depoziţiile unora dintre martorii audiaţi în cauză, angajaţi ai T. (N.M., B.A., A.C.D., U.D.M.) sau reprezentanţi ai unor societăţi care achiziţionau deşeuri (I.T., C.T., P.I.A., C.I.) din care rezultă că, în fapt, SC T.S SA era un intermediar între armată şi agenţii economici de profil, aceştia fiind cei care se ocupau de dezmembrări şi transport.

Referitor la preţurile anvelopelor, Curtea a constatat că nota de negociere din 25 mai 2000 face de fapt trimitere la oferta de preţuri şi produse a SC T.G. SA, ceea ce dovedeşte că nici în cazul anvelopelor nu a existat o negociere de preţuri, ci o însuşire a ofertei prezentate de T.

În apărarea lor, inculpaţii au susţinut în mod constant că în cazul anvelopelor nu putea avea loc o negociere a preţurilor, căci acestea erau avizate de Consiliul Concurenţei.

În realitate, Curtea a constatat că la data negocierii şi încheierii contractului era în vigoare O.U.G. nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se execută sau se prestează în ţară în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei. În anexa acestui act normativ sunt precizate produsele şi serviciile ale căror preţuri şi tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, iar anvelopele nu se regăsesc în această listă. Tot astfel, activitatea SC T.G. SA nu a căzut sub incidenţa Legii concurenţei, nefiind de natură să reclame intervenţia temporară a Guvernului, prin controlul preţurilor, în condiţiile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 21/1996.

S-a mai reţinut că,apărările inculpaţilor au fost contrazise de altfel şi de împrejurări ulterioare negocierilor, respectiv de achiziţionarea în lunile octombrie–noiembrie 2000 tot de la SC T.G. SA a unor anvelope, în cadrul unor tranzacţii derulate prin U.M. B Bucureşti, distincte de contractul de schimb, la preţuri inferioare celor „negociate” de inculpaţi (291,4 dolari/buc. faţă de 325 dolari/buc. pentru anvelope 1500/21 12 R; 34,5 dolari/buc. faţă de 54,9 dolari/buc. pentru anvelope 650-16 10PR; 76,4 dolari/buc. faţă de 85,34 dolari/buc. pentru anvelope 8.25/15 18PRV77).

În realitate, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă, preţurile „negociate” la data de 25 mai 2000 pentru 5 din cele 6 repere de anvelope menţionate în baza de calcul a raportului, au fost mai mari cu valori cuprinse între 22% şi 117% faţă de cele înscrise în acea bază de calcul, ceea ce a condus la producerea unei pagube de 95.648, 56 dolari, adică 3.207.861.405 ROL în patrimoniul armatei.

În concluzie, din actele dosarului a rezultat că la data de 25 mai 2000 nu a existat vreo negociere între Statului Major al Forţelor Terestre şi SC T.S. SA, reprezentanţii armatei (inculpaţii C.E., M.T. şi L.S.) acceptând preţurile fixate de T., atât cu privire la deşeuri, cât şi cu privire la anvelope, în ambele cazuri acestea fiind diferite de cele menţionate în baza de calcul ce a constituit justificarea economică a schimbului, anexă la raport, într-un sens defavorabil intereselor patrimoniale ale armatei.

În mod corespunzător, s-a reţinut că acestor inculpaţi le este imputabilă şi neobservarea neregulilor legate de partenerul de negocieri, inclusiv lipsa autorizaţiilor cerute de lege pentru activităţile pe care acesta urma să le deruleze (a se vedea anterior).

Referitor la inculpatul P.M., deşi acesta nu a participat la aşa-zisele negocieri, aspectele prezentate, s-a reţinut că îi sunt imputabile şi acestuia, în condiţiile în care el a fost cel care i-a desemnat pe ceilalţi trei inculpaţi să participe la negocieri, iar ulterior a semnat contractul de schimb, care face trimiteri la notele de negociere din 25 mai 2000.

În ce priveşte încheierea contractului, s-a observat că acesta nu respectă limitele aprobării ministrului Apărării Naţionale, menţionată pe raport.

Deşi în acel raport nu s-a făcut vorbire decât despre tehnica scoasă din funcţiune, contractul se referă şi la „bunurile materiale de natura mijloacelor fixe scoase din funcţiune în starea în care se află sau declasate şi casate, altele decât mijloacele fixe” (art. 1.2), precum şi la „deşeuri metalice sau de altă natură” (art. 1.3), termeni care au constituit o justificare pentru a se înscrie şi a se preda în baza contractului şi alte bunuri decât cele strict aprobate de ministrul Apărării Naţionale.

Astfel, în anexa 4 la contract au fost înscrise 243 bunuri şi 5014 tone deşeuri dezmembrate din mijloace fixe sau din alte bunuri decât acestea, ce nu fuseseră menţionate în raport şi, deci, nu făcuseră obiectul aprobării ministrului (anexa 2 la raportul de expertiză contabilă).

Pe de altă parte, s-a arătat că, dacă bunurile ce vor fi predate de către armată au fost nominalizate, ca tip şi valoare, în anexa contractului, nu acelaşi lucru se poate spune despre anvelopele primite în schimb.

Astfel, contrar art. 1.3, potrivit căruia „cantitatea de anvelope ce va fi livrată la schimb, va fi stabilită de părţi prin anexa ce face parte integrantă din prezentul contract”, s-a arătat că, această anexă nu există.

S-a mai reţinut că, contractul de schimb este confuz şi interpretabil nu doar în ce priveşte obiectul, ci şi valoarea acestuia, inculpaţii încercând să-şi justifice conduita ulterioară (cum ar fi, de pildă, continuarea derulării contractului după realizarea obiectului său valoric) tocmai prin invocarea clauzelor acestuia.

Împrejurarea că acest contract a primit viza pentru control financiar-preventiv, s-a apreciat că, nu poate avea ca efect exonerarea de răspundere penală a semnatarilor acestuia, ci eventual poate conduce la ideea angajării unei răspunderi a persoanei care a exercitat un asemenea control, ţinând seama de neregulile analizate anterior şi care vizează nu doar încheierea propriu-zisă a contractului, ci şi fazele prealabile. Mai mult, fiind audiată în cauză, martora S.F., persoana care a dat viza de control financiar-preventiv, s-a dovedit a fi confuză în declaraţiile sale, făcând trimitere în realitate la O.U.G. nr. 95/2000, care nu era în vigoare la data de 9 iunie 2000 când a vizat contractul, precum şi la un aviz al Oficiului Concurenţei pentru anvelopele produse de T., neprevăzut de asemenea de legislaţia în vigoare.

În ce priveşte derularea contractului până la realizarea obiectului său valoric, Curtea a constatat că aceasta a avut un caracter păgubitor pentru patrimoniul armatei, prin predarea către SC T.S. SA a unor bunuri care, fie nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale, fie nici măcar nu au fost prevăzute în contract.

În acest context, Curtea nu a putut primi susţinerea inculpaţilor că aprobarea ministrului, dată în considerarea celor menţionate în raport a fost doar una de principiu, căci o asemenea interpretare contravine legislaţiei în vigoare la momentul obţinerii acestei aprobări.

Astfel, aşa cum s-a mai arătat, procedura de valorificare directă fără licitaţie, prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999 şi de art. 2 lit. b) din ordinul ministrului Apărării Naţionale X1/2000 era nu doar una subsidiară desfăşurării altor modalităţi de valorificare (vânzarea la licitaţie şi, în anumite condiţii, transmitere fără plată la alte instituţii publice), ci şi una excepţională, fiind singura condiţionată de aprobarea ordonatorului principal de credite, în persoana ministrului Apărării Naţionale.

Prin urmare, s-a reţinut că, într-o asemenea situaţie, aprobarea ministrului nu poate fi una „de principiu”, ci strict referitoare la bunurile pentru care ea se solicită. În măsura în care, ulterior obţinerii ei, se constata că mai sunt şi alte bunuri ce pot fi supuse aceleiaşi proceduri de valorificare, era necesară o nouă aprobare a ordonatorului principal de credite.

Că aşa stăteau lucrurile, au dovedit-o sesizările succesive adresate conducerii Statului Major al Forţelor Terestre de către Direcţia de Audit a Ministerului Apărării Naţionale din 8 februarie 2001 şi din 22 mai 2001, din conţinutul cărora a rezultat explicit că pentru tehnica ce urmează a intra şi în viitor sub incidenţa contractului este necesar să se urmeze procedurile de scoatere din funcţiune şi valorificare (vânzare la licitaţie şi transmitere fără plată), „urmând a se obţine pentru efectuarea schimbului aprobarea ordonatorului principal de credite”.

În acest context, s-a propus cel puţin obţinerea unei noi aprobări (generice) a ministrului, ce ar fi vizat ca bunurile supuse procedurii de valorificare directă fără organizare de licitaţie, să facă obiectul contractului de schimb dacă, în perioada de derulare a acestuia, nu au putut fi valorificate prin licitaţie publică. În caz contrar, se arată în sesizare, „încadrarea strictă în actele normative şi a actualei aprobări a ministrului Apărării Naţionale, implică efectuarea procedurilor de valorificare (şi respectiv noi aprobări ale ordonatorului principal) de fiecare dată când se va ajunge la procedura de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999”.

S-a menţionat că, chiar şi inculpaţii (B.E., M.T. şi L.S.) şi-au asumat în mod expres o asemenea obligaţie, prin întocmirea, semnarea şi aprobarea unuia dintre răspunsurile adresate Direcţiei de Audit, respectiv a raportului din 28 mai 2001, în care se arată că „ pentru mijloacele fixe şi bunurile materiale ce sunt scoase din funcţiune după data de 1 iunie 2000 (data încheierii contractului) vom înainta un raport către ministrul Apărării Naţionale pentru aprobarea schimbului potrivit capitolului I art. 2 şi capitolul III art. 12 alin. (2) din ordinul ministrului Apărării Naţionale X2/2000 ce urmează a vă fi prezentat”.

În realitate, deşi ulterior aprobării ministrului şi încheierii contractului au mai fost scoase din funcţiune şi alte bunuri, acestea au fost predate la SC T.S SA, fără a se obţine o nouă aprobare a ministrului Apărării Naţionale.

S-a apreciat că, o asemenea aprobare trebuia să fie în mod evident distinctă decât cea dată pentru scoaterea din funcţiune a bunurilor, aflată, de asemenea, în competenţa ministrului Apărării Naţionale, ca ordonator principal de credite (conform pct. 22 din H.G. nr. 909/1997), tocmai datorită caracterului de excepţie a modalităţii de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 95/1999. Altfel spus, nu se putea susţine că, prin aprobarea dată pentru scoaterea din funcţiune a unor bunuri, ministrul şi-a dat implicit acordul şi pentru ca acestea să facă obiectul schimbului cu T.

S-a reţinut că, potrivit „Notei de prezentare a condiţiilor pentru care anumite bunuri materiale (mijloace fixe) sunt propuse pentru a fi scoase din funcţiune”, ce a fost întocmită în susţinerea raportului din 15 decembrie 2000 de către inculpatul C.E., valorificarea bunurilor respective urma să se facă prin licitaţii publice deschise, transmiteri fără plată către alte instituţii publice şi casări, nicidecum în baza contractului de schimb.

Aşadar, s-a apreciat că, deşi obiectul contractului nu-l puteau forma decât bunurile scoase din funcţiune, aprobate pentru schimb de către ministrul Apărării Naţionale la data de 6 aprilie 2000, în fapt au fost predate către SC T.S. SA şi alte bunuri, pentru care nu s-a obţinut o nouă aprobare.

S-a arătat că, este vorba despre 374 bucăţi mijloace tehnice militare (echivalent a 1.175.620 kg), care nu se regăsesc în cele 9 categorii de tipuri şi tehnică militară prevăzute în baza de calcul a raportului şi în anexa 4 a contractului de schimb, 490 bucăţi mijloace fixe şi inventar gospodăresc (alte mijloace decât tehnica militară), echivalent a 1.051.333 kg,care nu au fost aprobate la schimb şi nu au fost indicate în anexa 4 a contractului de schimb, 1.758.299 kg deşeuri deja dezmembrate în unităţile militare, care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale şi care, fie nu au fost înscrise nici măcar în contractul de schimb (aluminiu, cupru, inox, plumb), fie au depăşit cantităţile înscrise în anexa 4 a acestuia (alamă, cauciuc), 186,8 tone deşeuri (183,4 tone fier vechi nepregătit şi 3,4 tone deşeuri cauciuc) aflate la U.M. Bucureşti, neaprobate de ministrul Apărării Naţionale pentru a face obiectul schimbului, pentru care nu s-au primit anvelope la schimb, în condiţiile în care nici nu au fost facturate, precum şi 175 agregate energetice (dintr-un total de 197, restul de 22 fiind predate după realizarea şi depăşirea contractului), aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi deţinute în custodie de U.M. Bucureşti, ce au rezultat din reducerea armamentelor convenţionale, bunuri care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale şi nu au fost nominalizate în anexa 4 a contractului de schimb. În privinţa agregatelor energetice şi a deşeurilor aflate la U.M. Bucureşti, deşi inculpaţii au încercat să acrediteze ideea că deşeurile ar fi fost predate în contul unora dintre agregate care ar fi fost păstrate de U.M. Bucureşti pentru piese de schimb, în realitate, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, dar şi din declaraţia martorului O.D., director general la U.M. Bucureşti, uzina a predat către T. deşeuri în contul a 47 agregate reţinute şi, separat, alte deşeuri rezultate din procesul de modernizare a tehnicii militare, fapt confirmat implicit şi de Statului Major al Forţelor Terestre, prin adresa din 7 septembrie 2000 semnată de inculpatul C.E.; pentru deşeurile predate la SC T.S. SA nu au fost parcurse procedurile de valorificare prevăzute de O.U.G. nr. 95/1999 şi de ordinul X1/2000.

S-a mai reţinut că, predarea acestor bunuri le este imputabilă tuturor inculpaţilor, căci aceştia au semnat (în diferite combinaţii) procesele-verbale de transformare, marcând practic realizarea şi depăşirea valorii contractului de schimb.

Dincolo de dispoziţiile legale şi ale regulamentelor militare, pe care se prezumă în mod absolut că le cunoşteau, s-a apreciat că, inculpaţii aveau în concret posibilitatea de a verifica personal întreaga documentaţie care stătea la baza oricărui proces-verbal de transformare pe care îl semnau şi să stabilească astfel dacă bunurile predate efectiv se încadrau sau nu între cele aprobate de ministru, ca obiect al schimbului.

S-a reţinut că, această verificare nu a existat însă în fapt, inculpaţii prevalându-se de funcţiile de conducere pe care le aveau şi care, în opinia lor, le permiteau să se bazeze pe concluziile la care ajunseseră subordonaţii lor, membrii comisiilor care întocmeau aceste procese-verbale.

S-a menţionat că, o asemenea susţinere nu a putut fi primită, chiar dacă este vorba despre un anumit domeniu, cel militar, caracterizat mai mult decât oricare altul prin ordine, disciplină şi subordonare strictă. Aceasta, pentru că în speţă era vorba despre acte care angajau patrimoniul armatei, iar inculpaţii, tocmai prin funcţiile deţinute, erau răspunzători de integritatea acestuia şi de desfăşurarea în condiţii de deplină legalitate a oricăror operaţiuni care priveau acest patrimoniu.

Mai grav, aşa cum s-a arătat, deşi inculpaţii au luat cunoştinţă de sesizările Direcţiei de Audit, ei au tratat în realitate cu indiferenţă problema aprobării ministrului şi, implicit, a bunurilor care puteau face obiectul schimbului, considerând probabil că „oportunitatea” deosebită a contractului cu T. justifică unele abateri de la dispoziţiile legale şi ale regulamentelor militare.

În ce priveşte depăşirea obiectului valoric al contractului, Curtea a constatat că la data de 2 august 2002, odată cu predarea unor bunuri de către U.M. E Craiova, s-a realizat (şi chiar depăşit) valoarea înscrisă în contractul de schimb, de 318.592 dolari.

Cu toate acestea, contractul s-a derulat în continuare până la 14 septembrie 2004, perioadă în care s-au mai încheiat încă 5 procese-verbale de transformare. La această dată valoarea totală a contractului a ajuns la 490.593 dolari, ceea ce înseamnă că acesta a fost depăşit cu 53%.

În apărarea lor, inculpaţii cărora li s-a imputat depăşirea contractului (B.E., M.T., O.N. şi L.S.) s-au prevalat de art. 2.4 din contractul de schimb, pe care l-au interpretat în sensul că termenul de derulare a contractului era de 5 ani. De asemenea, au susţinut că nu au fost sesizaţi despre depăşirea contractului, în condiţiile în care nu exista o evidenţă intermediară, după fiecare proces-verbal de transformare, a valorii de schimb atinse la un moment dat.

În realitate, s-a reţinut că, chiar dacă acest articol face parte dintre cele redactate într-un mod ambiguu, defectuos, termenul de 5 ani nu se referă la durata contractului, ci la perioada în care preţurile „negociate” pentru deşeuri şi cauciucuri nu puteau fi schimbate.

Singura referinţă pentru realizarea şi, implicit, încetarea contractului era atingerea valorii contractului, respectiv a sumei de 318.592 dolari.

Că aşa au stat lucrurile, a dovedit-o chiar conduita adoptată de inculpaţi în anul 2004 când, fiind sesizaţi de U.M. C prin două adrese consecutive (din 3 februarie 2004 şi din 29 martie 2004) despre depăşirea cantitativă şi valorică a contractului, inculpaţii au întocmit şi aprobat raportul din 22 aprilie 2004 în care constatau în mod expres „o depăşire a cantităţii de deşeuri prevăzută prin contract de 6.708.566,68 kg în valoare de 171.240,12 dolari”.

Prin aceasta, inculpaţii au fost de acord că încetarea relaţiei contractuale cu SC T.S. SA trebuia raportată exclusiv la atingerea valorii de schimb, iar nu la vreo durată a contractului, căci prin ipoteză la 22 aprilie 2004 termenul de 5 ani (calculat de la 1 iunie 2000) nu se împlinise.

S-a reţinut că, dacă inculpaţii ar fi apreciat că termenul de 5 ani reprezintă durata contractului, nu ar fi întocmit şi aprobat raportul, prin care constatau încetată relaţia contractuală cu SC T.S. SA.

În ce priveşte cea de-a doua apărare, Curtea a constatat că pe baza proceselor-verbale de transformare se putea stabili la orice moment valoarea atinsă din contractul de schimb, nefiind nevoie decât de voinţă şi cunoştinţe de aritmetică elementară, în condiţiile în care fiecare asemenea act menţiona explicit valoarea deşeurilor predate, aferentă operaţiunilor desfăşurate de la precedentul proces-verbal de transformare.

Prin urmare, s-a apreciat că, pentru a se afla valoarea contractului la un moment dat era suficientă o simplă adunare a valorii proceselor-verbale de transformare întocmite până la acel moment.

Că aşa au stat lucrurile, a dovedit-o chiar şi martorul M.P., cel care a fost implicat în centralizarea şi prelucrarea informatică a datelor primite de la unităţile militare gestionare, pe baza cărora se întocmeau procesele-verbale de transformare. În declaraţia sa, martorul arată că exista la orice moment posibilitatea de a verifica prin intermediul calculatorului stadiul derulării contractului, inclusiv dacă valoarea acestuia fusese atinsă sau depăşită. Mai mult, martorul a afirmat că au existat situaţii de raportări intermediare ale derulării contractului.

Această din urmă afirmaţie a fost susţinută chiar de conduita unora dintre inculpaţi (P.M., devenit şef al Statului Major General, B.E., şef al Statului Major al Forţelor Terestre şi O.N., şeful Serviciului Logistic), materializată în întocmirea raportului din 20 noiembrie 2001 adresat ministrului Apărării Naţionale.

Astfel, încercând că justifice legalitatea şi economicitatea contractului de schimb (care fusese pusă în discuţie de către un ofiţer de la U.M. F Pleniţa, într-o sesizare adresată consilierului ministrului), semnatarii raportului au arătat că „până în prezent s-au realizat venituri de 4.421.036.539 ROL achiziţionându-se 2062 buc. anvelope şi camere de diferite tipodimensiuni”. Or, aceasta nu reprezenta decât o valoare intermediară a contractului de schimb, ce nu putea fi stabilită decât pe baza datelor înscrise în procesele-verbale de transformare.

Tot în legătură cu depăşirea valorii contractului de schimb, Curtea a constatat că la data de 20 decembrie 2002 Direcţia Audit Intern a Ministerului Apărării Naţionale a întocmit raportul de audit intern la U.M. B, având între altele ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de schimb.

În conţinutul acestui raport s-a arătat că valoarea contractului realizată până la acel moment era de 96,7%, respectiv 308.207 dolari; în consecinţă, întrucât „există certitudinea depăşirii acestei valori, prin predarea în continuare de către unităţile militare a tehnicii către SC T.G. SA, se poate considera că prevederile contractului vor fi îndeplinite în totalitate, iar contractul realizat”. Prin urmare, prin acest raport se propune informarea Statului Major al Forţelor Terestre de către Direcţia Audit Intern în privinţa „inoportunităţii şi ilegalităţii derulării contractului din 1 iunie 2000 peste valoarea acestuia de 318.592 dolari”.

Deşi şeful Direcţiei Audit şi-a însuşit conţinutul şi propunerile din Raport şi a dispus prin rezoluţie întocmirea unui proiect de adresă la Statului Major al Forţelor Terestre, în mod inexplicabil, mai ales în condiţiile în care trebuia avută în vedere ordinea şi disciplina specifice domeniului militar, un asemenea document nu a mai fost întocmit, ceea ce a permis inculpaţilor să susţină că nu au avut cunoştinţă despre Raportul sus-menţionat.

În altă ordine de idei, problema continuării relaţiei contractuale cu SC T.S. SA, a fost analizată şi dintr-o altă perspectivă, dată de intrarea în vigoare, la 1 aprilie 2002, a H.G. nr. 262/2002 prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit acestui act normativ, procedurile de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se puteau realiza numai prin Compania Naţională R. SA (art. 8 din H.G. nr. 262/2002).

Principala apărare a inculpaţilor vis-a-vis de apariţia hotărârii susmenţionate a constat în aceea că, fiind vorba despre un contract în derulare, încheiat mai înainte de apariţia actului normativ, el nu se supunea noilor reglementări.

Dincolo de orice discuţie legată de incidenţa principiului „tempus regit actum”, Curtea a constatat că intrarea în vigoare a H.G. nr. 262/2002 nu putea fi ignorată de inculpaţi, cel puţin sub două aspecte.

În primul rând, reglementând organizarea procedurilor de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, acest act normativ trebuia să declanşeze o verificare din oficiu a tuturor procedurilor de valorificare aflate în derulare, pentru a se stabili în ce măsură acestea se vor desfăşura în continuare sau vor fi sistate.

Independent de concluzia la care se ajungea, ceea ce interesează în speţă este faptul că, chiar şi pe această cale incidentală, inculpaţii puteau şi trebuiau să afle în ce stadiu se afla contractul (care este valoarea atinsă până la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002).

În al doilea rând, Curtea a constatat că apariţia acestei hotărâri avea oricum o influenţă directă asupra contractului de schimb, căci prin ipoteză, pentru a putea face obiectul schimbului cu SC T.S. SA, bunurile trebuiau să fi parcurs anterior alte proceduri de valorificare (licitaţie publică, selecţie de oferte sau negociere directă). Or, potrivit noului act normativ, aceste proceduri erau în competenţa exclusivă a R., iar din actele dosarului nu a rezultat ca vreunul dintre bunurile predate la T. să fi făcut anterior obiectul vreunei alte proceduri de valorificare desfăşurată de R., după data intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002.

Cu toate acestea, inculpaţii au ignorat apariţia H.G. nr. 262/2002, acceptând derularea în continuare a contractului de schimb, până în anul 2004, când au fost sesizaţi de U.M. C despre depăşirea acestuia.

În acest sens, s-a menţionat adresa din 26 iunie 2002, întocmită şi semnată de inculpatul O.N., ca şef al Serviciului logistic din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, prin care comunica SC T.S. SA că „şeful Statului Major al Forţelor Terestre a aprobat transmiterea către structurile implicate în valorificarea tehnicii aprobate pentru scoaterea din funcţionare, a precizării cu privire la derularea întocmai a contractului care nu suportă modificări în urma apariţiei H.G. nr. 262/2002”, iar în finalul raportului din 22 aprilie 2004, întocmit/semnat de inculpaţii O.N., M.T. şi L.S. şi aprobat de inculpatul B.E., act prin care s-a constatat depăşirea contractului, s-a menţionat, ca şi măsură, „continuarea derulării valorificării deşeurilor şi a tuturor bunurilor materiale scoase din funcţiune sau declasate prin Compania Naţională R. SA”, de unde rezultă că inculpaţii cunoşteau foarte bine actele normative în vigoare şi limitele impuse de acestea.

În consecinţă, prin continuarea contractului de schimb şi după realizarea obiectului său valoric, patrimoniul Forţelor Terestre a suferit un prejudiciu de 26.379.300.734 ROL, care a fost imputabil inculpaţilor B.E., O.N., M.T. şi L.S., reprezentând contravaloarea a 1.711 bucăţi tehnică nedezmembrată (echivalent a 8.015 tone deşeuri), 1.183 bucăţi alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc, nedezmembrate (echivalent a 416 tone deşeuri) şi 317 tone deşeuri dezmembrate în unităţile militare.

V. În drept, Curtea a constatat că faptele imputate inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată prev.de art. 248 raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpaţii au fost condamnaţi.

Curtea a reţinut astfel că inculpaţii şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce le reveneau, potrivit funcţiilor deţinute în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 şi prin aceasta au cauzat o pagubă unităţii; ei au acţionat cu intenţie indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat şi acceptând posibilitatea producerii lui.

S-a reţinut că, potrivit fişei postului, inculpaţii P.M. şi B.E., în calitate de şefi ai Statului Major al Forţelor Terestre decideau angajarea resurselor umane, materiale şi financiare repartizate Forţelor Terestre.

În calitate de conducători ai unei instituţii publice, inculpaţii aveau obligaţia de a realiza o bună gestiune financiară, prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public (art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv).

În privinţa inculpaţilor C.E. şi O.N., în calitate de şefi ai Serviciului Logistic din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, aceştia aveau ca atribuţii funcţionale conducerea, coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor pe linia realizării suportului logistic al marilor unităţi şi unităţilor din Forţele Terestre, asigurarea desfăşurării acestora la timp, eficient şi în limita fondurilor alocate. Totodată, inculpaţii răspundeau de organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor de bunuri materiale şi prestări servicii în Forţele Terestre, potrivit competenţelor şi legislaţiei în vigoare, care reglementează activitatea în domeniu. De asemenea, inculpaţii emiteau dispoziţii pe linie logistică, conducând activităţile desfăşurate de compartimentele direct subordonate.

Inculpatul M.T., în calitate de şef al Serviciului financiar-contabil din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre efectua analiza preţurilor din devize-oferta privind achiziţiile de bunuri şi servicii care însoţeau contractele, facturile şi deconturile.

În acelaşi timp, inculpatul exercita controlul financiar preventiv propriu zilnic, pentru operaţiunile zilnice, cenzurând din perspectiva legalităţii, regularităţii şi încadrării în limitele angajamentelor bugetare aprobate, operaţiunile care vizau angajamente legale [art. 10 lit. a) şi art. 14 din O.G. nr. 119/1999].

În fine, inculpatul L.S., în calitate de consilier juridic şi, mai apoi, şef al Biroului Juridic şi Drept Umanitar din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, avea inclusiv atribuţii pe linia activităţilor care afectează patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, acordând consultanţă de specialitate şi avizând juridic, între altele, contracte de achiziţii publice de produse şi servicii, valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităţilor militare din cadrul Forţelor Terestre.

S-a reţinut că, contractul de schimb a vizat în mod evident patrimoniul Forţelor Terestre, prin valorificarea unora dintre bunurile aflate în gestiunea unităţilor militare componente, iar inculpaţii aveau obligaţia, potrivit atribuţiilor funcţionale şi dispoziţiilor legale, să vegheze ca această operaţiune să nu fie păgubitoare pentru armată, independent de contextul în care ea s-a desfăşurat (lipsa sau insuficienţa fondurilor necesare pentru înzestrarea tehnicii de luptă cu anvelope).

Cu alte cuvinte, oportunitatea operaţiunii de schimb, s-a apreciat că, nu trebuia privită în mod absolut, ea neputând prevala în raport cu respectarea legii şi a regulamentelor militare.

Cu toate acestea, aşa cum a rezultat din situaţia de fapt prezentată şi din analiza probatoriului administrat în cauză, fiecare fază legată de această operaţiune (obţinerea aprobării, negocierea, încheierea, derularea şi depăşirea contractului) a fost marcată de mai multe nereguli, ce au reprezentat tot atâtea abateri ale inculpaţilor de la conduita prescrisă de legi, regulamente militare şi fişa postului ocupat de fiecare din ei.

S-a mai reţinut că,exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu nu ar fi însă suficientă pentru a reţine că faptele comise de către inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, în lipsa urmării imediate şi a formei de vinovăţie prescrisă de lege.

În ce priveşte urmarea imediată, s-a arătat că, inculpaţii au susţinut constant că prin faptele lor nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul armatei; din contră, au invocat relaţiile oferite chiar de către partea civilă în faza de judecată ca şi procesul-verbal de constatare întocmit la 30 martie 2007 de Curtea de Conturi, inculpaţii susţinând ideea că prin încheierea şi derularea contractului de schimb s-a adus un spor de valoare patrimoniului armatei, în condiţiile în care valoarea anvelopelor livrate unităţilor militare a depăşit valoarea bunurilor predate la schimb.

Astfel, din relaţiile susmenţionate a rezultat că valoarea contabilă a tehnicii scoase din funcţiune, în stare nedezmembrată şi a diferitelor tipuri de deşeuri, astfel cum ea apare în documentele contabile emise de cele două unităţi militare prin care s-a derulat contractul de schimb (U.M. B şi, mai târziu, U.M. C), este de 10.500.248.551,664 ROL.

Pe de altă parte, întrucât valoarea bunurilor livrate de SC T.S. SA (anvelope, camere, bandaje) a fost de 18.237.432.184,63 ROL., ar rezulta că prin derularea contractului s-a înregistrat un plus de valoare, de 7.737.183.632,966 ROL.

S-a apreciat că, aceste apărări sunt doar aparent exacte.

S-a reţinut că, în primul rând, din relaţiile prezentate de partea civilă rezultă pe de-o parte o valoare contabilă a bunurilor predate în baza contractului, iar pe de altă parte o valoare de nou a bunurilor primite la schimb.

S-a reţinut ca fiind reală împrejurarea că, ambele valori rezultă din nişte documente contabile, însă acestea nu reprezintă decât în parte şi valoarea reală a bunurilor schimbate.

Dacă în cazul produselor primite la schimb (anvelope, camere, bandaje) valoarea comunicată şi înscrisă în documente este şi cea reală, de piaţă, fiind vorba despre bunuri noi, nu acelaşi lucru se poate afirma despre bunurile predate la schimb de către unităţile militare.

În acest caz, valoarea contabilă (de inventar), s-a reţinut că este una scriptică, rezultată din aplicarea unor normative, iar nu cea reală, de piaţă, neechivalând cu valoarea care ar putea fi obţinută prin valorificarea sa, ca bun nedezmembrat sau ca echivalent în deşeuri (există, de pildă, posibilitatea ca în schimbul unui bun care are valoarea de 1 ROL în contabilitate, să se obţină un preţ superior, prin valorificarea acestuia ca deşeuri; într-o asemenea situaţie, ceea ce interesează nu este valoarea contabilă, ci aceea obţinută prin valorificare).

Or, în speţă, tocmai aceasta este problema care a fost imputată inculpaţilor, respectiv încheierea şi derularea unui contract prin care s-au valorificat bunuri ale armatei în condiţii defavorabile acesteia, la preţuri şi în condiţii dezavantajoase.

În al doilea rând, o interpretare de genul celei propuse de inculpaţi, s-a apreciat că face abstracţie de însăşi ideea care a stat la baza contractului, aceea ca , în limita aceleiaşi valori, să se schimbe bunuri ale armatei cu anvelope ale SC T.G. SA. De altfel, este de esenţa oricărui contract de schimb ca bunurile ce fac obiectul acestuia să fie de valori egale, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, să fie plătită o sultă.

În al treilea rând, s-a reţinut că, această apărare ignoră celelalte acte aflate la dosarul cauzei, cum ar fi situaţia rulajelor conturilor contabile utilizate în derularea contractului sau situaţia cu deşeurile predate de unităţile militare în baza aceluiaşi contract.

Din aceste înscrisuri a rezultat că valoarea însumată a bunurilor predate, potrivit datelor din fiecare proces-verbal de transformare, a fost de 15.325.458.651,68 ROL (18.237.295.795,46 ROL cu TVA), în timp ce valoarea anvelopelor a fost de 15.325.573.264,80 ROL (18.237.432.185 ,11 ROL cu TVA).

Pe de altă parte, susţinerile inculpaţilor au ignorat şi întregul circuit al documentelor pe care chiar ei l-au pus la punct, pentru evidenţierea contabilă a operaţiunilor de schimb.

A rezultat din situaţia de fapt că bunurile predate anterior la SC T.S SA erau înregistrate în evidenţele contabile ale U.M. B şi U.M. C, mai întâi cantitativ, ca bunuri nedezmembrate, cu o valoare contabilă proprie, întocmindu-se procese-verbale de recepţie cantitativă; ulterior, pe baza proceselor-verbale de transformare, se scădeau din evidenţa contabilă a acestor unităţi cantităţile de bunuri şi se înregistrau deşeurile cantitativ-valoric, rezultate din transformarea scriptică.

Cu alte cuvinte, s-a reţinut că, ceea ce a rezultat din înscrisurile prezentate de partea civilă în faza de judecată este valoarea bunurilor predate, în stare nedezmembrată, care a fost înregistrată în contabilitatea celor două unităţi militare mai înainte de întocmirea proceselor-verbale de transformare şi care era în mod evident mai mică decât valoarea aceloraşi bunuri, rezultată însă din transformarea lor scriptică în deşeuri, prin procesele-verbale de transformare.

S-a mai arătat că, în altă ordine de idei, s-ar putea susţine că, în schimbul bunurilor predate de armată, s-au obţinut alte bunuri, de valoare echivalentă, aşa încât nu se poate vorbi despre prejudiciu.

Nici această apărare nu a putut fi primită.

Curtea a reţinut astfel că din modul în care a fost negociat, încheiat şi derulat contractul de schimb a rezultat, pe de-o parte că acesta a fost defavorabil armatei (prin subevaluarea preţurilor la deşeuri şi acceptarea , fără nicio justificare, a unor preţuri la anvelope sensibil mai mari decât cele iniţiale), iar pe de altă parte că în baza lui au fost predate bunuri, cu nerespectarea legii şi a regulamentelor militare, prin raportare la limitele impuse de aprobarea ministrului Apărării Naţionale şi chiar de însuşi contractul încheiat.

În aceste condiţii, s-a menţionat că, mergând pe linia apărărilor inculpaţilor, ar însemna că înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul instituţiilor publice (în particular, ale armatei) în condiţii dezavantajoase sau cu ignorarea legii, nu ar atrage nicio răspundere din partea celor care au girat, prin semnăturile lor, aceste operaţiuni, în măsura în care în schimbul respectivelor bunuri au fost obţinute altele pe care, datorită lipsei sau limitării alocaţiilor bugetare, nu le-ar fi putut procura.

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat caracterul prejudiciabil pentru Forţele Terestre şi lipsa de economicitate a contractului de schimb.

În primul rând, aşa cum s-a reţinut în situaţia de fapt, ca urmare a derulării contractului s-au predat cu 30% mai multe bunuri decât cele menţionate în baza de calcul a raportului, ca justificare economică a schimbului cu SC T.G. SA (prin raportare la cantitatea totală de deşeuri), dar s-au primit doar 54% din anvelopele precizate în acelaşi raport (în condiţiile în care acesta a avut în vedere exclusiv anvelope, iar nu şi accesorii, de genul camerelor şi bandajelor).

În al doilea rând, verificările efectuate de Garda Financiară la SC T.S. SA au arătat că valoarea totală a livrărilor de mijloace fixe, achiziţionate în baza contractului, care au fost vândute ca atare, nedezmembrate, s-a ridicat la 18.304.388.051 ROL (cu TVA), în condiţiile în care valoarea tuturor bunurilor predate de unităţile militare în baza contractului a fost de 18.237.295.795,46 ROL (cu TVA).

În acest context, Curtea a reţinut că în facturile emise de SC T.S. SA, la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” au fost înscrise denumirile exacte ale mijloacelor comercializate, ceea ce înseamnă că asupra acestor mijloace fixe SC T.S. SA nu a efectuat acele operaţiuni ce ţineau de dezmembrarea bunurilor (tăiere, mărunţire sau orice altă operaţiune care determină schimbarea naturii sau a compoziţiei acestora), ce au justificat la momentul „negocierii” contractului, în opinia inculpaţilor, preţuri mai mici pentru deşeuri, faţă de cele practicate pe piaţă.

Pe lângă aceste mijloace fixe, SC T.S. SA a mai comercializat şi deşeuri achiziţionate ca atare sau rezultate din dezmembrările unor mijloace fixe în valoare totală de 24.079.947.016 ROL (cu TVA).

Aceste valori au arătat nu numai cât a fost de rentabil contractul pentru SC T.S. SA, ci şi cât a fost de păgubos acelaşi contract pentru armată, demonstrându-se cu caracter de certitudine că bunurile ce au fost predate în baza contractului puteau fi valorificate de Statului Major al Forţelor Terestre, centralizat sau prin unităţile militare gestionare, în condiţii superioare celor oferite de T.

În acest sens, s-a arătat că, au existat şi sesizări din teritoriu cu privire la prejudiciile cauzate prin predarea bunurilor către SC T.S. SA, sesizări pe care inculpaţii le-au ignorat.

Relevant s-a apreciat a fi raportul comandantului B.T. către comandantul C.A. din 7 mai 2001, ce a fost transmis şi la U.M. A (Statului Major al Forţelor Terestre) însoţit de propunerea de mărire a preţului de achiziţie a deşeurilor. În acest act, s-a demonstrat cu date concrete caracterul prejudiciabil al contractului de schimb, făcându-se comparaţii între sumele obţinute prin licitaţii, respectiv prin valorificarea către T. Astfel, în cursul anului 2000, pentru 8 mijloace fixe vândute la licitaţie s-au obţinut 25,5 milioane ROL, în timp ce pentru 51 de mijloace fixe predate la T. s-au obţinut 15 anvelope în valoare de 76,7 milioane ROL. Faţă de aceste date, s-a arătat că, dacă deşeurile s-ar fi valorificat prin grija unităţilor gestionare, s-ar fi putut obţine circa 152 milioane ROL, cu care s-ar fi putut achiziţiona 31 de anvelope.

În al treilea rând, aşa cum s-a arătat anterior, din actele aflate la dosar a rezultat că pentru 25 din cele 197 agregate energetice preluate de le U.M. Bucureşti, SC T.S. SA a obţinut, prin valorificarea ca deşeuri la o societate din Constanţa (deşi acestea au fost găsite ca atare în curtea societăţii), suma de aproximativ 500.000.000 ROL, ceea ce înseamnă circa 20.000.000 ROL/agregat, adică circa 800 dolari/agregat, la un curs mediu pentru luna decembrie 2000, când s-a efectuat tranzacţia, de 25.603 lei/dolar (a se vedea www.bnro.ro, istoricul cursului de schimb ROL/dolar, serii lunare). Or, aşa cum a rezultat din procesele-verbale de transformare, fiecare agregat a fost evaluat în contractul de schimb, la 189,6 dolari, adică de 4 ori mai puţin decât suma obţinută ulterior, la revânzare, de către SC T.S SA).

În al patrulea rând, Curtea a constatat că după intrarea în vigoare a H.G. nr. 262/2002, începând cu luna august 2002 s-au derulat mai multe proceduri de valorificare prin Compania Naţională R. SA, la preţuri (fără TVA) pentru deşeuri situate între 1600 ROL (la 30 septembrie 2002) şi 5.600 ROL (la 6 septembrie 2004) pentru fier nedezmembrat, respectiv între 2.000 ROL (la 10 iulie 2003) şi 4.500 ROL (la 5 august 2004) pentru fier pregătit.

Aceste date au arătat pe de-o parte că au existat proceduri de valorificare prin R. (contrar susţinerilor potrivit cărora valorificarea bunurilor prin această companie era o chestiune incertă), iar pe de altă parte că preţurile de achiziţie în perioada august 2002–septembrie 2004 erau de 5-16 ori mai mari (la fier nepregătit, nedezmembrat) faţă de preţurile negociate în contractul de schimb (valabile de la 1 iunie 2000 până la 14 septembrie 2004) .

În ce priveşte procesul-verbal de constatare încheiat de Curtea de Conturi la 30 martie 2007 invocat în mod constant în apărare de către inculpaţi, Înalta Curte a reţinut mai întâi că acesta nu poate fi opozabil organelor judiciare, singurele în măsură să constate dacă faptele săvârşite de inculpaţi atrag sau nu răspunderea penală a acestora.

Apoi, Înalta Curte nu a putut să nu observe că aceeaşi Curte de Conturi a acordat descărcări de gestiune pentru U.M. A (Statului Major al Forţelor Terestre) în perioada anilor 2000-2004, nerezultând însă în ce mod a făcut-o (dacă a fost analizat sau nu şi contractul de schimb derulat în acea perioadă). În aceste condiţii, pentru a fi consecventă cu propriile decizii luate anterior, Curtea de Conturi nu putea ajunge la alte concluzii decât cele menţionate în procesul-verbal de constatare întocmit în anul 2007, în urma verificărilor modului în care s-a încheiat şi derulat contractul de schimb.

Pe fondul procesului verbal, Înalta Curte a reţinut că persoanele care au întocmit acest act s-au substituit organelor judiciare, făcând aprecieri asupra modului în care trebuie interpretate clauzele contractului [cum ar fi de pildă: „faptul că în contractul de schimb, respectiv prin Anexa 4, s-a prevăzut valoarea aproximativă de 318.592 dolari S.U.A., pentru a exemplifica raportul de schimb cantitativ valoric, nu se poate susţine că prin acesta s-a restrâns întinderea obligaţiilor contractuale la acea valoare” sau de pildă „depăşirea valorii estimative a contractului de schimb nu înseamnă că toate cantităţile schimbate peste aceasta sunt nelegale, avându-se în vedere prevederile art. 969 alin. (2) Codul Civil”], dar omiţând să facă discuţii asupra unor chestiuni esenţiale, cum ar fi preţurile la anvelope şi la împrejurarea că acestea nu au făcut practic obiectul vreunei negocieri.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei actul susmenţionat întocmit de Curtea de Conturi.

În ce priveşte latura subiectivă, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpaţii au fost preocupaţi mai degrabă de oportunitatea operaţiunii în sine, pe care au absolutizat-o şi au scos-o în evidenţă ori de câte ori, în mod direct sau indirect, le-au fost semnalate aspecte negative în legătură cu modul în care a fost negociat şi se derula contractul de schimb. S-a apreciat că sunt relevante astfel, pe de-o parte diferitele Rapoarte ce le-au fost adresate (în principal, ale Direcţiei de Audit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale), iar pe de altă parte rapoartele de răspuns, întocmite, semnate şi aprobate de către toţi inculpaţii, în diferite combinaţii.

Deşi aspectele cu care erau sesizaţi, s-a apreciat că aveau implicaţii patrimoniale evidente, inculpaţii nu au luat măsurile la care erau obligaţi, potrivit dispoziţiilor legale, ale regulamentelor militare şi ale fişei postului, ci au insistat şi perseverat în derularea contractului de schimb, chiar peste valoarea pentru care a fost încheiat şi împotriva schimbărilor de legislaţie, împrejurări care în opinia Curţii demonstrau că inculpaţii au prevăzut şi acceptat posibilitatea păgubirii patrimoniului armatei (în particular, al Forţelor Terestre), chiar dacă nu au urmărit un asemenea rezultat.

În consecinţă, s-a apreciat ca fiind întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, Curtea i-a condamnat pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ce a constat în aceea că, în perioada 2000–septembrie 2004 şi-au încălcat sau depăşit atribuţiile legale şi funcţionale în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre (Statul Major al Forţelor Terestre, U.M. A) şi SC T.G. SA prin SC T.S. SA, cauzând o pagubă în patrimoniul unităţii de 46.213.252.498 ROL (4.621.325,2498 RON).

La individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Privite prin prisma urmărilor produse, a intervalului de timp îndelungat în care faptele au fost săvârşite şi a funcţiilor înalte deţinute de inculpaţi în cadrul armatei române, faptele comise de aceştia s-a apreciat că, prezintă un grad ridicat de pericol social.

Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepselor, s-a reţinut că, nu se putea face abstracţie de forma de vinovăţie cu care inculpaţii au acţionat, ei neurmărind prejudicierea patrimoniului Forţelor Terestre ale armatei, ci doar prevăzând şi acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat socialmente periculos, în contextul în care au fost preocupaţi de oportunitatea pe care o reprezenta contractul de schimb pentru înzestrarea tehnicii militare cu anvelope.

În privinţa circumstanţelor personale ale inculpaţilor, Curtea a reţinut nu doar faptul că aceştia se află la primul conflict cu legea penală (lipsa antecedentelor penale fiind de altfel o condiţie subînţeleasă pentru a ocupa funcţii de natura celor deţinute de inculpaţi), ci şi vârsta acestora şi cariera militară meritorie pe care fiecare dintre ei a avut-o până la momentul comiterii faptelor pentru care au fost cercetaţi.

În acest sens, Curtea a apreciat că în favoarea inculpaţilor poate fi reţinută, ca şi circumstanţă atenuantă judiciară, buna lor conduită anterioară săvârşirii infracţiunilor, cu consecinţa stabilirii unor pedepse sub minimul special.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, ţinând seama de persoana inculpaţilor, Curtea a apreciat că pronunţarea condamnării este suficientă pentru a asigura realizarea scopului preventiv al pedepsei înscris în art. 52 C. pen. Totodată, Curtea a considerat că în speţă, pentru realizarea funcţiei coercitive a pedepsei nu este necesară privarea efectivă de libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care din punct de vedere moral ei oricum vor suporta nu doar blamul opiniei publice, ci şi povara unor condamnări care pentru orice militar de carieră care se respectă reprezintă o dezonoare, mai ales atunci când faptele comise au ştirbit patrimoniul armatei.

În consecinţă, Curtea a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare stabilit la limita maximă permisă de art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a)-d) C. pen., punându-li-se în vedere cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodata, pe lângă pedepsele principale, inculpaţilor le-au fost interzise, ca pedepse complementare şi accesorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., însă nici aceste pedepse nu vor fi executate efectiv, acestea urmând regimul pedepselor principale.

VI. În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că, Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă cu suma de 8.392.681,94 RON, reprezentând prejudiciul creat de inculpaţi ca urmare a încheierii şi derulării contractului de schimb, stabilit în urma cercetării administrative finalizate prin procesul-verbal din 28 iunie 2006 şi înregistrat în evidenţa contabilă a U.M. A prin decizia (dispoziţia) din 28 iunie 2006.

S-a arătat că, această sumă este compusă din:

- 3.483.090,5094 RON reprezentând diferenţe valorice la deşeurile predate ca urmare a depăşirii valorice a contractului de schimb;

- 870.779, 8726 RON reprezentând diferenţe cantitativ-valorice la cele 197 agregate energetice predate la SC T.S. SA;

- 87.146,7 RON reprezentând contravaloarea a 186,8 tone deşeuri predate la SC T.S. SA fără bază legală şi nedecontate la schimb cu anvelope;

- 3.951.664,8542 RON reprezentând diferenţe cantitativ-valorice rezultate din transformările efectuate de comisiile de transformare asupra tehnicii scoase din funcţiune şi predate la SC T.S. SA.

Aceste sume au fost calculate pe baza datelor/preţurilor comunicate de către Compania Naţională R. SA.

În faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză contabilă, ale cărei concluzii au fost însuşite de procuror, inclusiv în ce priveşte valoarea şi structura prejudiciului.

Astfel, expertiza a stabilit un prejudiciu total de 4.411.812,1888 RON, compus din:

a) 363.619,7564 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 374 mijloace tehnice nedezmembrate (1176 tone), în afara prevederilor contractului;

b) 286.897,7738 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 490 alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc nedezmembrate (1051 tone), fără să fie aprobate şi contractate;

c) 734.115,6329 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 1.758 tone deşeuri dezmembrate în unităţile militare gestionare, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naţionale;

d) 68.462,8118 RON prejudiciu cauzat prin predarea cantităţii de 186,8 tone deşeuri de la U.M. Bucureşti, necuprinse în procesele-verbale de transformare, nefacturate şi pentru care nu s-au primit la schimb anvelope;

e) 320.786,1405 RON prejudiciu cauzat prin primirea la schimb a cantităţii de 1.366 anvelope pe 5 tipodimensiuni, la preţuri negociate mai mari decât cele prevăzute şi aprobate în raport;

f) 2.637.930,0734 RON prejudiciu cauzat prin continuarea derulării contractului de schimb şi după depăşirea valorii acestuia, în luna august 2002.

Aceste sume au fost calculate în funcţie de preţurile medii de achiziţie practicate pe piaţă pentru mijloacele fixe nedezmembrate şi diferitele categorii de materiale refolosibile, de la data finalizării contractului (14 septembrie 2004, data ultimului proces-verbal de transformare).

În soluţionarea pretenţiilor civile, Curtea a reţinut că potrivit art. 12 lit. e) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială, aceasta este angajată în cazul producerii unor pagube în sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune. Conform art. 3 lit. m) din ordinul X3 din 22 ianuarie 1999 dat în aplicarea O.G nr. 121/1998 se consideră pagube orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale produse fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Totodată, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998, evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora, iar potrivit art. 136 lit. h) din ordinul X3/1999, materialele rezultate din casarea bunurilor constatate lipsă, se evaluează luând în calcul preţul cu care acestea se achiziţionează de către agenţii economici de profil, la data constatării pagubei.

Examinând pretenţiile civile formulate în cauză, Curtea a reţinut că acestea sunt întemeiate, însă numai în parte.

Curtea a considerat astfel că patrimoniul armatei a fost păgubit, pe de-o parte prin predarea unor bunuri la SC T.S. SA, cu nerespectarea aprobării ministrului Apărării Naţionale dată în considerarea raportului şi a clauzelor contractului, iar pe de altă parte prin însuşirea preţurilor la anvelope cuprinse în oferta T., fără vreo negociere, în condiţiile în care acestea au fost mărite cu procente situate între 22 şi 117% faţă de cele înscrise în baza de calcul a raportului.

În soluţionarea laturii civile, Curtea şi-a însuşit cuantumul şi modalitatea de calcul a prejudiciului din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, la care s-a adăugat însă suma de 209.513,0610 RON prejudiciu cauzat prin predarea a 175 agregate energetice deţinute de U.M. Bucureşti, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naţionale şi fără să fie înscrise în contractul de schimb.

În acest sens, Curtea a reţinut că aceste agregate au făcut obiectul proceselor-verbale de transformare, fiind predate la 21 septembrie 2000 şi 11 decembrie 2000, adică până la realizarea valorii contractului de schimb.

La stabilirea valorii prejudiciului cauzat de predarea acestor bunuri, au fost avute în vedere, pe de-o parte masa lor în deşeuri (750.000 kg pentru 150 de agregate şi 135.000 kg pentru 25 de agregate) şi preţul mediu de achiziţie la data de 14 septembrie 2004 utilizat de expertul contabil pentru calcularea celorlalte prejudicii (3624,77 ROL/kg), iar pe de altă parte din valoarea astfel rezultată s-au scăzut valoarea fiecărui agregat, luată în considerare la momentul efectuării schimbului (189,6 dolari anexa 5 raport de expertiză), în raport de cursul valutar ROL/dolar, de 33.538 ROL.

A rezultat astfel suma de 176.475,67 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 150 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare nr. 1, respectiv suma de 33.037,38 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 25 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare nr. 2.

În ce priveşte restul de 22 de agregate energetice, până la totalul de 197, Curtea a reţinut că acestea au fost cuprinse, ca şi prejudiciu, în depăşirea valorii contractului, în condiţiile în care ele au fost avute în vedere în procesul-verbal de transformare din 1 august 2003, situaţie în care nu s-a mai impus tratarea lor, ca prejudiciu distinct (altfel s-ar ajunge la suportarea de două ori de către inculpaţi a contravalorii acestor 22 de agregate).

Concluzionând, s-a dispus ca inculpaţii să fie obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, însă corespunzător contribuţiei fiecăruia la producerea acestuia, prin raportare la derularea contractului.

Astfel, inculpaţii P.M., M.T., C.E. şi L.S. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 1.773.882,11 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea unor bunuri până la momentul realizării contractului şi prin negocierea unor preţuri la anvelope mai mari decât cele înscrise în baza de calcul a raportului [a se vedea lit. a)-e) menţionate anterior].

De asemenea, inculpaţii P.M., M.T. şi C.E., ca şi semnatari ai procesului-verbal nr. 1, au fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 176.475,67 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 150 de agregate energetice.

Pentru prejudiciul cauzat prin depăşirea contractului de schimb, inculpaţii O.N., B.E., M.T. şi L.S., au fost obligaţi în solidar, la plata sumei de 2.637.930,07 RON (a se vedea lit. f) menţionată anterior);

De asemenea, inculpaţii B.E., C.E., M.T. şi L.S., ca şi semnatari ai procesului-verbal de transformare, au fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 33.037,38 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 25 de agregate energetice.

În privinţa măsurilor asigurătorii, Curtea a constatat că în faza de urmărire penală, prin ordonanţele din 5, 6 şi 7 decembrie 2007 s-au instituit asemenea măsuri asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor M.T. şi L.S. (autoturisme) şi imobile ale inculpaţilor P.M., B.E., O.N. şi C.

Prin sentinţa penală nr. 674 din 1 apriie 2009 s-a dispus conform art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale de către D.N.A., secţia civilă, precum şi ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.

Această sentinţă a fost casată prin decizia nr. 742 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, iar cauza trimisă cauza la secţia penală pentru continuarea judecăţii.

În aceste condiţii, după reînregistrarea dosarului la secţia penală, Curtea a emis adrese la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi la Direcţiile de Taxe şi Impozite Locale, pentru a verifica dacă măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală mai subzistă

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a confirmat existenţa sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile deţinute de inculpaţii P.M., B.E., C.E. şi O.N.

În cazul inculpatului L.S., Direcţia Generală de Taxe şi Impozite sector 1 a comunicat că nu este instituit sechestrul asupra autoturismului R. aparţinând acestuia, iar în cazul inculpatului M.T., Direcţia Generală de Taxe şi Impozite sector 4 a comunicat că nu deţine arhiva cu privire la sechestrul instituit asupra autoturismul P. proprietatea acestuia.

În consecinţă, faţă de cele comunicate în cauză, s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor P.M., B.E., O.N. şi C.E.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra următoarelor bunuri mobile:

- autoturismul inculpatului M.T., marca P., culoare roşu, an de fabricaţie 2004;

- autoturismul inculpatului L.S., marca R, culoare maro, an de fabricaţie 2005.

În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen.,inculpaţii au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., partea civilă Ministerul Apărării Naţionale şi intimaţii inculpaţi P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. şi L.S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a criticat sentinţa pentru netemeinicie, iar partea civilă Ministerul Apărării Naţionale, precum şi intimaţii inculpaţi P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. şi L.S. au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile fiind expuse detaliat, atât în motivele scrise depuse de fiecare la dosar, cât şi cele susţinute oral în încheierea de dezbateri de la data de 11 iunie 2012, care face parte integrantă din prezenta decizie, însă în esenţă pentru fiecare dintre recurenţi acestea sunt următoarele:

- recursul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. vizează netemeinicia hotărârii atacate în sensul că instanţa a aplicat inculpaţilor pedepse greşit individualizate, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante şi modalităţii de executare a pedepselor în condiţiile art. 86¹ C. pen. fiind făcute ample referiri la situaţia de fapt, contribuţiile inculpaţilor la săvârşirea faptelor, funcţiile deţinute de aceştia în ierarhia militară, modul în care a fost prejudiciat patrimoniul armatei şi valoarea prejudiciului de aproximativ 44 miliarde RON, atitudinea procesuală a inculpaţilor solicitându-se oral, înlăturarea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi condamnarea inculpaţilor, fiecare la o pedeapsă de 5 ani închisoare;

- recursul părţii civile Ministerul Apărării Naţionale critică stabilirea cuantumului prejudiciului de către prima instanţă solicitându-se admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză judiciară tehnică şi contabilă, în scopul clarificării existenţei şi întinderii prejudiciului;

- inculpaţii P.M. şi L.S. în motivele scrise de recurs formulate prin apărător au criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita condamnare a acestora pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prin neîndeplinirea laturii obiective a acestei infracţiuni, în raport cu activitatea fiecăruia, stabilirea greşită a prejudiciului solicitând respingerea recursurilor procurorului şi părţii civile solicitând admiterea recursurilor declarate de aceştia, casarea sentinţei atacate şi achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.; inculpatul L.S. în motive de recurs formulate distinct personal a criticat hotărârea primei instanţe pentru necompunerea completului potrivit legii cu încălcarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau existenţa unui caz de incompatibilitate, nepronunţarea asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare asupra unor probe administrate sau cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra opiniilor separate ale experţilor pe ordinul ministrului Apărării Naţionale din 1993, neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337 C. proc. pen. stabilirea greşită a prejudiciului, necitarea legală a sa în calitate de militar;

- inculpaţii B.E. şi O.N. prin motivele scrise formulate de apărători au criticat hotărârea pronunţată de prima instanţă pentru greşita condamnare a acestora detaliind aspectele privind negocierea contractului, lipsa intenţiei inculpaţilor în cauzarea unui prejudiciu apreciind că apariţia H.G. nr. 262/2002 nu producea efecte asupra executării contractului în raport cu principiul „tempus regit actum” stabilirea greşită a prejudiciului, neproducerea urmării imediate;

- inculpatul M.T. în motivele formulate în scris prin apărător a criticat hotărârea primei instanţe pentru stabilirea eronată a prejudiciului apreciind că a respectat activitatea de negociere a preţurilor din contract, că au fost înlăturate greşit apărările sale, că instanţa de fond nu a luat în considerare constatarea Curţii de Conturi, opinia separată a experţilor parte, relaţiilor oferite de Ministerul Apărării Naţionale considerând că hotărârea dată de prim instanţă este nemotivată;

- inculpatul C.E. în motivele scrise de recurs a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita condamnare a sa prin interpretarea eronată a probatoriului administrat de instanţa de fond cu privire la atribuţiile sale în negocierea, încheierea şi derularea contractului, la stabilirea certă a prejudiciului.

Examinând recursurile declarate sub toate aspecte conform exigenţelor dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, a apreciat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerentele:

Instanţa de recurs consideră că este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, astfel că, în mod corect prima instanţă, prin administrarea şi evaluarea ansamblului materialului probator, i-a condamnat pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată reţinând, în esenţă, că fapta acestora a constat în aceea că, în perioada 2000–septembrie 2004, inculpaţii şi-au încălcat sau depăşit atribuţiile legale şi funcţionale în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre, U.M. A) şi SC T.G. SA prin SC T.S. SA, cauzând o pagubă în patrimoniul unităţii de 46.213.252.498 ROL (4.621.325,2498 RON).

Prin incriminarea abuzului în serviciu contra intereselor publice se urmăreşte să se asigure bunul mers al activităţii persoanelor juridice de drept public la care se referă art. 145 C. pen., cât şi a persoanelor juridice de drept privat.

Latura obiectivă se poate realiza, fie printr-o inacţiune constând în neîndeplinirea unui act sau a unei atribuţii de serviciu, fie printr-o acţiune constând în îndeplinirea defectuoasă a unui act, în sensul de atribuţiune de serviciu.

Infracţiunea poate să aibă una dintre următoarele două urmări alternative: o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte instituţii din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. semnifică atingerea de o anumită gravitate sau proporţie adusă în mod efectiv ritmului de desfăşurare normală a activităţii unui astfel de organ sau unei astfel de instituţii. Tulburarea trebuie să fie reală, efectiv determinată şi constatabilă, ea putându-se manifesta sub forma unei stânjeniri, împiedicări, împrejurări, întârzieri în desfăşurarea unor activităţi programate şi necesare. Bunul mers al fiecărei activităţi are şi el un anumit specific concretizat în constatarea împrejurării dacă s-a produs sau nu o tulburare organului sau instituţiei ca urmare a exercitării abuzive a îndatoririlor de serviciu de către un funcţionar public, ceea ce presupune, totodată, luarea în considerare a specificului respectivei instituţii.

Nu orice tulburare a bunului mers al organului sau instituţiei de stat, imprimă faptei, în concepţia legiuitorului gradul de pericol social prevăzut de art. 248 C. pen. Activitatea abuzivă a unui funcţionar public sau a unui funcţionar se circumscrie faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice numai dacă a avut ca urmare o tulburare însemnată a bunului mers al instituţiei, adică o tulburare de anumite proporţii de o anumită gravitate.

Constatarea că, în cazul concret dedus judecăţii, s-a produs o pagubă, trebuie să rezulte din probele administrate şi ea trebuie să fie motivată.

În ce priveşte latura subiectivă, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpaţii au fost preocupaţi numai de oportunitatea operaţiunii în sine, pe care au evidenţiat-o de fiecare dată, deşi în mod direct sau indirect, le-au fost semnalate aspecte negative în legătură cu modul în care a fost negociat şi se derula contractul de schimb, în acest sens fiind edificatoare diferitele rapoarte ce le-au fost adresate în principal, ale Direcţiei de Audit din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cele de răspuns, întocmite, semnate şi aprobate de către toţi inculpaţii, în diferite participări.

Deşi aspectele cu care erau sesizaţi, s-a apreciat că aveau consecinţe patrimoniale evidente, inculpaţii nu au luat măsurile la care erau obligaţi, potrivit dispoziţiilor legale, ale regulamentelor militare şi ale fişei postului, ci au insistat şi perseverat în derularea contractului de schimb, chiar peste valoarea pentru care a fost încheiat şi împotriva schimbărilor de legislaţie, împrejurări care demonstrează că inculpaţii au prevăzut şi acceptat posibilitatea păgubirii patrimoniului armatei (în particular, al Forţelor Terestre), chiar dacă nu au urmărit un asemenea rezultat.

Astfel, instanţa de recurs reţine că, inculpaţii şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce le reveneau, potrivit funcţiilor deţinute în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 şi prin aceasta au cauzat o pagubă unităţii; ei au acţionat cu intenţie indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat şi acceptând posibilitatea producerii lui.

S-a reţinut că, potrivit fişei postului, inculpaţii P.M. şi B.E., în calitate de şefi ai Statului Major al Forţelor Terestre, decideau angajarea resurselor umane, materiale şi financiare repartizate Forţelor Terestre.

În calitate de conducători ai unei instituţii publice, inculpaţii aveau obligaţia de a realiza o bună gestiune financiară, prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public (art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv).

În privinţa inculpaţilor C.E. şi O.N., în calitate de şefi ai Serviciului Logistic din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, aceştia aveau ca atribuţii funcţionale conducerea, coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor pe linia realizării suportului logistic al marilor unităţi şi unităţilor din Forţele Terestre, asigurarea desfăşurării acestora la timp, eficient şi în limita fondurilor alocate. Totodată, inculpaţii răspundeau de organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor de bunuri materiale şi prestări servicii în Forţele Terestre, potrivit competenţelor şi legislaţiei în vigoare, care reglementează activitatea în domeniu.

De asemenea, inculpaţii emiteau dispoziţii pe linie logistică, conducând activităţile desfăşurate de compartimentele direct subordonate.

Inculpatul M.T., în calitate de şef al Serviciului financiar-contabil din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre efectua analiza preţurilor din devize-oferta privind achiziţiile de bunuri şi servicii care însoţeau contractele, facturile şi deconturile.

În acelaşi timp, inculpatul exercita controlul financiar preventiv propriu zilnic, pentru operaţiunile zilnice, cenzurând din perspectiva legalităţii, regularităţii şi încadrării în limitele angajamentelor bugetare aprobate, operaţiunile care vizau angajamente legale [art. 10 lit. a) şi art. 14 din O.G. nr. 119/1999].

În fine, inculpatul L.S., în calitate de consilier juridic şi, mai apoi, şef al Biroului Juridic şi Drept Umanitar din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, avea inclusiv atribuţii pe linia activităţilor care afectează patrimoniul Ministerul Apărării Naţionale, acordând consultanţă de specialitate şi avizând juridic, între altele, contracte de achiziţii publice de produse şi servicii, valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerul Apărării Naţionale, precum şi orice alte acte care pot angaja răspunderea patrimonială a unităţilor militare din cadrul Forţelor Terestre.

Aşadar, contractul de schimb a vizat în mod evident patrimoniul Forţelor Terestre, prin valorificarea unora dintre bunurile aflate în gestiunea unităţilor militare componente, iar inculpaţii aveau obligaţia, potrivit atribuţiilor funcţionale şi dispoziţiilor legale, să vegheze ca această operaţiune să nu fie păgubitoare pentru armată, independent de contextul în care ea s-a desfăşurat (lipsa sau insuficienţa fondurilor necesare pentru înzestrarea tehnicii de luptă cu anvelope).

În mod greşit, oportunitatea operaţiunii de schimb a fost privită în mod absolut de către inculpaţi, întrucât aceasta nu putea prevala în raport cu respectarea legii şi a regulamentelor militare, dispoziţii legale care de altfel au fost încălcate de către toţi inculpaţii faţă de atribuţiile de serviciu ce le reveneau şi cum au fost expuse anterior.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, situaţia de fapt a fost corespunzător reţinută de către prima instanţă şi din analiza probatoriului administrat în cauză, fiecare fază legată de această operaţiune (obţinerea aprobării, negocierea, încheierea, derularea şi depăşirea contractului) a fost realizată cu multe nereguli, ce au reprezentat tot atâtea încălcări ale inculpaţilor de la conduita prescrisă de legi, regulamente militare şi fişa postului ocupat de fiecare din ei, astfel cum au fost expuse detaliat în considerentele sentinţei recurate, aşa încât critica referitoare la îndeplinirea contractului s-ar fi făcut cu respectarea dispoziţiilor legale nu poate fi primită.

Cu privire la urmarea imediată produsă prin faptele inculpaţilor, instanţa de control judiciar reţine că aceasta se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Astfel, deşi inculpaţii au susţinut constant că prin faptele lor nu s-a produs nicio pagubă în patrimoniul armatei; din contră, au invocat relaţiile oferite chiar de către partea civilă în faza de judecată ca şi procesul-verbal de constatare întocmit la 30 martie 2007 de Curtea de Conturi, aceştia au susţinut ideea că prin încheierea şi derularea contractului de schimb s-a adus un spor de valoare patrimoniului armatei, în condiţiile în care valoarea anvelopelor livrate unităţilor militare a depăşit valoarea bunurilor predate la schimb.

Astfel, cu referire la procesul-verbal de constatare încheiat de Curtea de Conturi la 30 martie 2007, invocat în mod constant în apărare de către inculpaţi, instanţa de recurs reţine pe de-o parte, că acesta nu poate fi opozabil organelor judiciare, întrucât acestora din urmă le revine obligaţia să constate dacă faptele săvârşite de inculpaţi impun răspunderea penală a acestora, iar pe de altă parte, s-a reţinut că, aceeaşi instanţă de control financiar a acordat descărcări de gestiune pentru U.M. A (Statului Major al Forţelor Terestre) în perioada anilor 2000-2004, fără a stabili modul în care au avut loc acestea (dacă a fost analizat sau nu şi contractul de schimb derulat în acea perioadă). În aceste condiţii, pentru a nu-şi infirma deciziile luate anterior, Curtea de Conturi a menţionat concluziile arătate în procesul-verbal de constatare întocmit în anul 2007, în urma verificărilor modului în care s-a încheiat şi derulat contractul de schimb.

Cu privire la procesul-verbal, instanţa de control judiciar consideră că în mod corect prima instanţă a reţinut că persoanele care au întocmit acest act s-au substituit organelor judiciare, făcând aprecieri asupra modului în care trebuie interpretate clauzele contractului (cum ar fi: „faptul că în contractul de schimb, respectiv prin Anexa 4, s-a prevăzut valoarea aproximativă de 318.592 dolari dolari S.U.A., pentru a exemplifica raportul de schimb cantitativ valoric, nu se poate susţine că prin acesta s-a restrâns întinderea obligaţiilor contractuale la acea valoare” sau de pildă „depăşirea valorii estimative a contractului de schimb nu înseamnă că toate cantităţile schimbate peste aceasta sunt nelegale, avându-se în vedere prevederile art. 969 alin. (2) C. civ.”), dar omiţând să facă discuţii asupra unor chestiuni esenţiale, cum ar fi preţurile la anvelope şi la împrejurarea că acestea nu au făcut practic obiectul vreunei negocieri.

Astfel că, motivat, Înalta Curte nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei actul indicat anterior, întocmit de Curtea de Conturi.

Cu privire la susţinerile inculpaţilor privind inexistenţa prejudiciului, cu referire şi la precizările Ministerului Apărării Naţionale referitoare la valoarea contabilă a bunurilor predate în baza contractului, respectiv valoarea anvelopelor primite la schimb în baza aceluiaşi contract:

Contrar celor susţinute de inculpaţi, instanţa de fond, în mod corect a constatat că aceştia şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce le reveneau, potrivit funcţiilor deţinute în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 şi prin aceasta au cauzat o pagubă Ministerului Apărării Naţionale; ei au acţionat cu intenţie indirectă, fără a urmări prejudicierea patrimoniului armatei, prevăzând însă acest rezultat şi acceptând posibilitatea producerii lui.

Deşi în faza prealabilă încheierii contractului (obţinerea aprobării ministrului Apărării Naţionale), oportunitatea unei asemenea operaţiuni de schimb (tehnică/anvelope) a fost justificată de lipsa resurselor financiare necesare achiziţionării de anvelope pentru tehnica din dotare, mai ales pentru cea implicată în operaţiunile desfăşurate în străinătate, o asemenea justificare nu se regăseşte, însă, nici în motivarea raportului din 1999 şi nici a raportului din 2000, fiind făcute trimiteri doar la aspectul pur economic al operaţiunii de schimb.

În acelaşi context, al oportunităţii încheierii contractului de schimb, la mai puţin de o lună de la încheierea acestuia, la 29 iunie 2000 a fost emisă O.U.G. nr. 95/2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, act normativ în care T. Bucureşti figura cu datorii totale la bugetul de stat de 502.925.000.000 ROL. În contul acestei datorii, Ministerul Apărării Naţionale putea achiziţiona produse de la Tofan în limita sumei de 92.300.000.000 ROL, care era de 10 ori mai mare decât cea menţionată ca şi valoare de schimb în baza de calcul a raportului.

Chiar dacă este reală împrejurarea că, acest act normativ a fost aprobat după încheierea contractului de schimb, însă tot atât de real este şi faptul că această ordonanţă de urgenţă a fost contrasemnată de ministrul Apărării Naţionale, acelaşi care la data de 6 aprilie 2000 a aprobat raportul şi, implicit, schimbul cu SC T.G. SA.

Cu privire la societatea SC T.G. SA, în ambele rapoarte adresate de inculpatul P.M. ministrului Apărării Naţionale s-a susţinut că această societate ar fi „ unicul distribuitor de anvelope din România”, argument care a cântărit în decizia de a aproba schimbul propus. Cu toate acestea, în adresa T. care a stat la baza raportului s-a susţinut doar că oferta vizează anvelope de orice tipodimensiune „care se fabrică la toate cele patru uzine ce fac parte din Grupul de firme T., anvelope ce pot echipa întreaga tehnică de luptă”.

Caracterul fals al susţinerii din raportul s-a reţinut ca fiind dovedit şi de derularea ulterioară a contractului de schimb, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză a demonstrat că SC T.G. SA a asigurat din producţie proprie numai 39% din produsele de cauciuc date la schimb, restul de 61% fiind achiziţii de la alţi 12 furnizori.

De altfel, în legătură cu partenerul contractual, din actele aflate la dosar rezultă că, deşi oferta de preluare a tehnicii scoase din uz contra anvelope a provenit de la SC T.C. SA, negocierea contractului s-a făcut cu SC T.S. SA, iar încheierea actului cu SC T.G. SA, prin SC T.S. SA.

De asemenea, din actele aflate la dosar rezultă că la data negocierii şi încheierii contractului, SC T.S. SA nu era autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, prelucrare manuală şi livrare a deşeurilor metalice (feroase şi neferoase), aceasta fiind obţinută abia la 31 iulie 2000 (după două luni de la încheierea contractului), fiind valabilă până la 8 februarie 2001 (pentru deşeuri neferoase), respectiv până la 23.05.2001 (pentru deşeuri feroase); ulterior, în condiţiile modificării cadrului legal, societatea a obţinut o nouă autorizaţie, pentru perioada 24 iulie 2001–24 iulie 2004, însă numai pentru deşeuri metalice feroase şi din cauciuc (a se vedea procesul-verbal întocmit de Garda Financiară la 7 noiembrie 2006).

Toate aceste nereguli, chiar dacă nu sunt prin ele însele cauzatoare de prejudiciu, au demonstrat superficialitatea cu care a fost tratată problema contractului de schimb, încă din fazele prealabile, ale avizării şi negocierii sale, aspectele prezentate fiind imputabile nu doar inculpaţilor implicaţi în aceste faze P.M., M.T., C.E., L.S., ci chiar ministrului Apărării Naţionale, care a avizat operaţiunea, fără o documentaţie temeinică, inclusiv în privinţa partenerului contractual (fiind pe de altă parte de presupus că la nivelul acestei instituţii se cunoştea despre intenţia de adoptare a unui act normativ ce viza compensarea datoriilor la buget ale SC T.G. SA, prin livrarea de bunuri armatei, având în vedere etapele pe care le parcurge un act normativ până la adoptarea lui aşa cum rezultă din O.U.G. nr. 95/2000).

Corect s-a reţinut că, această superficialitate a continuat să se manifeste şi în privinţa unor aspecte mult mai importante, cu implicaţii directe asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale: stabilirea valorii contractului, mai exact a tehnicii predate, respectiv a anvelopelor primite în schimb.

Astfel, în susţinerea raportului, inculpatul P.M. a prezentat o bază de calcul întocmită de inculpatul C.E., în care au fost prezentate, pe de-o parte tipul şi marca tehnicii scoase din funcţiune ce va fi predată, cu echivalent în deşeuri, iar pe de altă parte tipurile de anvelope ce vor fi primite la schimb.

Corect s-a reţinut că este de remarcat faptul că, în subsolul notei de calcul s-a precizat faptul că oferta Tofan Grup era cea de la data de 1 noiembrie 1999, cu o vechime de 5 luni faţă de momentul aprobării ministrului (6 aprilie 2000), ceea ce ar fi impus din start, atât din partea acestuia, dar şi a inculpatului P.M., ca persoană care a întocmit şi prezentat raportul (prin intermediul şefului Statului Major General), o altă conduită, în sensul de a se solicita o ofertă actualizată, cât mai apropiată de data la care situaţia era analizată, însă, aceasta nu este o problemă lipsită de importanţă, căci potrivit art. 24 alin. (2) din ordinul X1/2000 valorificarea directă, fără licitaţie, a bunurilor armatei trebuia să aibe o justificare din punct de vedere economic, iar aceasta a fost prezentată în raport prin trimiterea la baza de calcul sus-menţionată.

Astfel, dacă oferta reală a T. ar fi fost alta decât cea din 1 noiembrie 1999, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat în cauză, aceasta ar fi pus în discuţie însăşi justificarea schimbului, căci ar fi condus la obţinerea unei cantităţi mai mici de anvelope decât cea menţionată în raport, ceea ce ar fi putut conduce la o altă apreciere a ordonatorului principal de credite, manifestată în neaprobarea schimbului.

În ce priveşte valoarea unitară a deşeurilor, de 520 ROL/kg, dincolo de împrejurarea că nu a rezultat cum a fost stabilită, s-a apreciat că ea a avut în mod cert o importanţă în decizia ministrului de a aproba schimbul, căci o modificare ulterioară, în sensul scăderii acesteia, ar fi influenţat negativ economicitatea operaţiunii de schimb, cu atât mai mult cu cât ea s-ar fi corelat cu preţuri mai mari pentru anvelopele obţinute la schimb.

De altfel, s-a mai reţinut că, dacă în privinţa preţurilor la anvelope, nota de subsol trimite la negocieri viitoare, nu acelaşi lucru s-a putut spune despre valoarea unitară a deşeurilor, căci „oferta SC T.G. SA”, valabilă la 1 noiembrie 1999 se raportează în mod evident la bunurile pe care acest grup le oferea, respectiv anvelope, nu şi la valoarea deşeurilor.

În măsura în care şi această din urmă valoare ar fi fost variabilă, un asemenea aspect trebuia precizat deopotrivă în baza de calcul, eventual cu trimitere la faptul că ea include sau nu costurile dezmembrării tehnicii şi al transportului acesteia de la unităţile militare gestionare.

În privinţa bunurilor care urmau a face obiectul schimbului, acestea, s-a arătat că sunt prevăzute extrem de clar, atât în raport, cât şi în baza de calcul aferentă:

a) pe de-o parte era vorba despre circa 4.600 de autovehicule scoase din funcţiune, împărţite pe 9 categorii, fiind indicate cantităţile exacte şi valoarea acestora, prin transformarea lor în deşeuri, la un preţ de 520 ROL/kg.

Din conţinutul raportului a rezultat în mod explicit că bunurile ce urmau a face obiectul schimbului constau exclusiv în tehnică (autovehicule) scoasă din funcţiune, care rămăsese după parcurgerea altor proceduri de valorificare (vânzare la licitaţie sau transfer fără plată). Aceasta însemna că:

- nu puteau face obiectul schimbului alte bunuri (autovehicule din alte categorii decât cele 9 indicate; mijloace fixe; obiecte de inventar gospodăresc; deşeuri dezmembrate, aflate la acel moment în unităţile militare) decât cele menţionate în raport, căci numai pentru acestea se solicita (şi obţinea) aprobarea ministrului;

- autovehiculele ce urmau a face obiectul contractului de schimb erau numai cele care fuseseră deja scoase din funcţiune până la momentul întocmirii raportului şi, în orice caz, până la încheierea contractului de schimb;

- pentru toate bunurile menţionate se parcursese etapa obligatorie a valorificării prin licitaţie, aşa cum se menţiona în legislaţia în vigoare (pct. 26 al Regulamentului privind organizarea licitaţiilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobat prin din H.G. nr. 857/1999).

În realitate, aşa cum a rezultat din situaţia centralizatoare pentru perioada 1999-31 decembrie 2000, din cele 4.582 mijloace fixe scoase din funcţiune, doar 968 au făcut obiectul schimbului cu T., restul fiind valorificate prin alte modalităţi (adjudecari la licitaţii, transmitere fără plată, casări pentru recuperat piese de schimb).

Aceasta a demonstrat faptul că, la momentul întocmirii raportului nu se cunoştea exact tehnica deja scoasă din funcţiune, rămasă după alte proceduri de valorificare şi care putea face obiectul unui viitor schimb cu T., datele menţionate, atât în conţinutul raportului, cât şi în baza de calcul fiind eronate.

În principiu, s-a apreciat că nimic nu se opunea ca în viitor să poată face obiectul schimbului, fie bunuri din cele 9 categorii, dar care nu erau scoase din funcţiune la momentul aprobării şi încheierii contractului de schimb, fie bunuri din alte categorii decât cele menţionate în raport.

Pentru aceasta însă, trebuiau întrunite cumulativ trei condiţii:

- bunurile să fie scoase din funcţiune ulterior, dar cu respectarea procedurilor prevăzute de lege;

- bunurile să fi parcurs obligatoriu (însă, prin ipoteză, fără rezultat), procedura vânzării la licitaţie;

- bunurile să facă obiectul unei noi aprobări a ministrului Apărării Naţionale, similare cu cea solicitată prin raport.

b) pe de altă parte, s-a arătat că era vorba despre peste 6000 de anvelope, de 6 tipodimensiuni, ale căror preţuri nu erau însă certe, devreme ce oferta prezentată nu era actualizată faţă de data întocmirii raportului.

S-a reţinut ca reală împrejurarea că, prin nota de subsol menţionată în baza de calcul, se legitimau negocieri ulterioare cu privire la preţurile anvelopelor, însă aceasta a echivalat din start cu acceptarea posibilităţii de prejudiciere a patrimoniului armatei, imputabilă deopotrivă semnatarilor raportului şi celui care l-a aprobat, căci aşa cum s-a arătat anterior, majorarea preţurilor la anvelope punea în discuţie însăşi economicitatea schimbului prevăzut a se realiza, însă raportul vorbeşte exclusiv despre anvelope, iar nu şi despre accesorii ale acestora (camere, bandaje).

În concluzie, prima instanţă a apreciat judicios că modul în care a fost întocmit raportul, ca şi caracterul incomplet, eliptic sau neactualizat al documentelor prezentate în sprijinul acestuia (în special în ce priveşte baza de calcul) au stat la baza tuturor aspectelor negative, cu referire la negocierea şi derularea contractului de schimb, ce a avut consecinţe evidente asupra patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale.

În ce priveşte negocierea contractului, dincolo de modalitatea de desemnare a persoanelor implicate, în mod corect s-a constatat de către instanţa de fond că în realitate nu a avut loc o negociere între reprezentanţii Statului Major al Forţelor Terestre şi cei ai SC T.S. SA, cu efecte directe în ce priveşte prejudicierea patrimoniului armatei.

Astfel, referitor la preţurile deşeurilor, Înalta Curte a reţinut că acestea sunt inferioare celui menţionat în baza de calcul la raportul, de 520 ROL/kg, depăşindu-se limitele aprobării ministrului Apărării Naţionale.

Mai mult, pentru aşa zisa negociere a preţurilor deşeurilor s-au folosit 3 oferte provenind de la agenţi economici din domeniul colectării şi valorificării materialelor refolosibile (SC R.B.N. SA, SC C.M.I. SRL Bucureşti şi SC M. SA Buzău), prezentate în realitate de SC T.S. SA, în condiţiile în care în evidenţele armatei nu existau adresele prin care s-ar fi solicitat aceste oferte de către Statului Major al Forţelor Terestre, în actele societăţilor susmenţionate ofertele nu apar ca fiind adresate unor (unei) unităţi militare, iar ofertele nu au fost găsite în original, ci în copie. Aceste împrejurări au fost confirmate şi de reprezentanţii unora dintre societăţile implicate, martorii N.V. şi P.M.A.

Au rezultat astfel preţuri/kg de deşeu foarte apropiate de ofertele utilizate de 400 ROL/kg la mijloacele tehnice nedezmembrate şi de 420 ROL/kg deşeu fier vechi nepregătit, ambele cu TVA, inferioare preţului de 520 ROL/kg menţionat în baza de calcul a raportului.

Mai mult aceste valori erau inferioare preţurilor medii de achiziţie de materiale refolosibile pentru perioada de referinţă (aprilie-iunie 2000), practicate de mai mulţi agenţi economici din domeniu, de 618 ROL/kg la mijloace tehnice nedezmembrate şi de 647 ROL/kg la deşeul de fier nepregătit (a se vedea expertiza contabilă şi adresele celor 41 de agenţi economici).

Astfel, în luna iunie 2000 U.M. B a vândut la SC R.S. SA  1780 kg fier vechi în valoare de 1.068.000 ROL, adică la un preţ de 600 ROL/kg.

Chiar şi în situaţia în care, SC T.S. SA a valorificat unele dintre bunurile achiziţionate în baza contractului de schimb, respectiv agregate energetice, la preţuri duble sau chiar triple decât cele negociate cu armata, în general preţurile deşeurilor au fost inferioare celor menţionate în baza de calcul. Astfel, instanţa de recurs arată că la 14 decembrie 2000 a vândut la SC S. SA Constanţa asemenea agregate, ca deşeuri de aluminiu, alamă şi fier la preţuri de 21.000 ROL/kg pentru aluminiu (faţă de 5.882 ROL/kg negociat în contract), 16.800 ROL/kg pentru alamă (faţă de 5.882 ROL/kg), respectiv 894 ROL/kg pentru fier (faţă de 353 ROL/kg).

Inculpaţii au susţinut că preţurile s-au „negociat” în condiţiile dezmembrării şi suportării transportului de către T., căci în caz contrar cheltuielile pe care le-ar fi făcut armata ar fi depăşit veniturile pe care le-ar fi putut obţine din valorificare.

Această susţinere, însă, nu a fost dovedită cu documente care să însoţească notele de negociere, ea neputând a fi justificată în raport cu preţurile medii pe piaţă pentru mijloace tehnice nedezmembrate şi, cu atât mai puţin, pentru deşeurile de fier vechi nepregătit, fiind inacceptabil ca deşeurile de fier deja dezmembrate în unităţile militare, care înglobau aşadar cheltuieli cu materiale şi personal efectuate de acestea, să fie valorificate la un preţ foarte apropiat de cel practicat pentru mijloacele tehnice nedezmembrate.

Pe de altă parte, realitatea susţinerilor privind implicarea SC T.S. SA în dezmembrarea şi transportul tehnicii scoase din funcţiune este pusă sub semnul întrebării de depoziţiile unora dintre martorii audiaţi în cauză, angajaţi ai T. (N.M.; B.A.; A.C.D.; U.D.M.) sau reprezentanţi ai unor societăţi care achiziţionau deşeuri (I.T.; C.T.; P.I.A.; C.I.) din care rezultă că, în fapt, SC T.S. SA era un intermediar între armată şi agenţii economici de profil, aceştia fiind cei care se ocupau de dezmembrări şi transport.

Referitor la preţurile anvelopelor, nota de negociere din 25 mai 2000 face de fapt trimitere la oferta de preţuri şi produse a SC T.G. SA, ceea ce dovedeşte că nici în cazul anvelopelor nu a existat o negociere de preţuri, ci o însuşire a ofertei prezentate de T., deşi la data negocierii şi încheierii contractului era în vigoare O.U.G. nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se execută sau se prestează în ţară în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei. În anexa acestui act normativ sunt precizate produsele şi serviciile ale căror preţuri şi tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, iar anvelopele nu se regăsesc în această listă. Tot astfel, activitatea SC T.G. SA nu a căzut sub incidenţa Legii concurenţei, nefiind de natură să reclame intervenţia temporară a Guvernului, prin controlul preţurilor, în condiţiile art. 4 alin. (2)-(4) din Legea nr. 21/1996.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut că, apărările inculpaţilor au fost contrazise de altfel şi de împrejurări ulterioare negocierilor, respectiv de achiziţionarea în lunile octombrie–noiembrie 2000 tot de la SC T.G. SA a unor anvelope, în cadrul unor tranzacţii derulate prin U.M. Bucureşti, distincte de contractul de schimb, la preţuri inferioare celor „negociate” de inculpaţi (291,4 dolari/buc. faţă de 325 dolari/buc. pentru anvelope 1500/21 12 R; 34,5 dolari/buc. faţă de 54,9 dolari/buc. pentru anvelope 650-16 10PR; 76,4 doalri/buc. faţă de 85,34 dolari/buc. pentru anvelope 8.25/15 18PRV77).

În realitate, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă, preţurile „negociate” la data de 25 mai 2000 pentru 5 din cele 6 repere de anvelope menţionate în baza de calcul a raportului, au fost mai mari cu valori cuprinse între 22% şi 117% faţă de cele înscrise în acea bază de calcul, ceea ce a condus la producerea unei pagube de 95.648,56 dolari, adică 3.207.861.405 ROL în patrimoniul armatei.

În concluzie, din actele dosarului a rezultat că la data de 25.05.2000 nu a existat vreo negociere între Statului Major al Forţelor Terestre şi SC T.S. SA, reprezentanţii armatei, inculpaţii C.E., M.T. şi L.S., acceptând preţurile fixate de T., atât cu privire la deşeuri, cât şi cu privire la anvelope, în ambele cazuri acestea fiind diferite de cele menţionate în baza de calcul ce a constituit justificarea economică a schimbului, anexă la raport, într-un sens defavorabil intereselor patrimoniale ale armatei.

Astfel, acestor inculpaţi le este imputabilă şi neobservarea neregulilor legate de partenerul de negocieri, inclusiv lipsa autorizaţiilor cerute de lege pentru activităţile pe care acesta urma să le deruleze.

Referitor la inculpatul P.M., deşi acesta nu a participat la aşa-zisele negocieri, aspectele prezentate, îi sunt imputabile şi acestuia, în condiţiile în care el a fost cel care i-a desemnat pe ceilalţi trei inculpaţi să participe la negocieri, iar ulterior a semnat contractul de schimb, care face trimiteri la notele de negociere din 25 mai 2000.

În ce priveşte încheierea contractului, s-a constatat că acesta nu respectă limitele aprobării ministrului Apărării Naţionale, menţionată pe raport.

Deşi în acel raport nu s-a făcut vorbire decât despre tehnica scoasă din funcţiune, contractul se referă şi la „bunurile materiale de natura mijloacelor fixe scoase din funcţiune în starea în care se află sau declasate şi casate, altele decât mijloacele fixe” (art. 1.2), precum şi la „deşeuri metalice sau de altă natură” (art. 1.3), termeni care au constituit o justificare pentru a se înscrie şi a se preda în baza contractului şi alte bunuri decât cele strict aprobate de ministrul Apărării Naţionale.

Astfel, în anexa 4 la contract au fost înscrise 243 bunuri şi 5014 tone deşeuri dezmembrate din mijloace fixe sau din alte bunuri decât acestea, nefiind inventariate şi menţionate în raport şi, deci, nu făcuseră obiectul aprobării ministrului (anexa 2 la raportul de expertiză contabilă).

Pe de altă parte, dacă bunurile ce urmau a fi predate de către armată au fost nominalizate, ca tip şi valoare, în anexa contractului, nu acelaşi lucru se poate spune despre anvelopele primite în schimb.

Astfel, contrar art. 1.3, potrivit căruia „cantitatea de anvelope ce va fi livrată la schimb, va fi stabilită de părţi prin anexa ce face parte integrantă din prezentul contract”, s-a arătat că, această anexă nu există.

Contractul de schimb este confuz şi interpretabil nu doar în ce priveşte obiectul, ci şi valoarea acestuia, inculpaţii încercând să-şi justifice conduita ulterioară (cum ar fi, de pildă, continuarea derulării contractului după realizarea obiectului său valoric) tocmai prin invocarea clauzelor acestuia.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a considerat că existenţa vizei pentru control financiar preventiv nu poate avea ca efect exonerarea de răspundere penală a semnatarilor acestuia, ci eventual poate conduce la ideea angajării unei răspunderi a persoanei care a exercitat un asemenea control, ţinând seama de neregulile analizate anterior şi care vizează nu doar încheierea propriu-zisă a contractului, ci şi fazele prealabile. Mai mult, fiind audiată în cauză, martora S.F., persoana care a dat viza de control financiar-preventiv, s-a dovedit a fi neclară în declaraţiile sale, făcând trimitere în realitate la O.U.G. nr. 95/2000, care nu era în vigoare la data de 9 iunie 2000 când a vizat contractul, precum şi la un aviz al Oficiului Concurenţei pentru anvelopele produse de T., neprevăzut de asemenea de legislaţia în vigoare.

În ce priveşte derularea contractului până la realizarea obiectului său valoric, prima instanţă corect a constatat că aceasta a avut un caracter păgubitor pentru patrimoniul armatei, prin predarea către Tofan Steel a unor bunuri care, fie nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale, fie nu au fost prevăzute în contract.

Astfel că, nu s-a putut primi susţinerea inculpaţilor că aprobarea ministrului, dată în considerarea celor menţionate în raportul a fost doar una de principiu, căci o asemenea interpretare contravine legislaţiei în vigoare la momentul obţinerii acestei aprobări.

Aşadar, aşa cum s-a mai arătat, procedura de valorificare directă fără licitaţie, prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 95/1999 şi de art. 2 lit. b) din ordinul ministrului Apărării Naţionale X1/2000 era nu doar una subsidiară desfăşurării altor modalităţi de valorificare (vânzarea la licitaţie şi, în anumite condiţii, transmitere fără plată la alte instituţii publice), ci şi una excepţională, fiind singura condiţionată de aprobarea ordonatorului principal de credite, în persoana ministrului Apărării Naţionale.

Prin urmare, într-o asemenea ipoteză, aprobarea ministrului nu poate fi una „de principiu”, ci strict referitoare la bunurile pentru care ea se solicită. În măsura în care, ulterior obţinerii ei, se constata că mai sunt şi alte bunuri ce pot fi supuse aceleiaşi proceduri de valorificare, era necesară o nouă aprobare a ordonatorului principal de credite.

Că aşa stăteau lucrurile, au dovedit-o sesizările succesive adresate conducerii Statului Major al Forţelor Terestre de către Direcţia de Audit a Ministerului Apărării Naţionale din 8 februarie 2001 şi din 22 mai 2001, din conţinutul cărora a rezultat explicit că pentru tehnica ce urmează a intra şi în viitor sub incidenţa contractului este necesar să se urmeze procedurile de scoatere din funcţiune şi valorificare (vânzare la licitaţie şi transmitere fără plată), „urmând a se obţine pentru efectuarea schimbului aprobarea ordonatorului principal de credite”.

În acest context, s-a propus cel puţin obţinerea unei noi aprobări (generice) a ministrului, ce ar fi vizat ca bunurile supuse procedurii de valorificare directă fără organizare de licitaţie, să facă obiectul contractului de schimb dacă, în perioada de derulare a acestuia, nu au putut fi valorificate prin licitaţie publică. În caz contrar, se arată în sesizare, „încadrarea strictă în actele normative şi a actualei aprobări a ministrului Apărării Naţionale, implică efectuarea procedurilor de valorificare (şi respectiv noi aprobări ale ordonatorului principal) de fiecare dată când se va ajunge la procedura de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) din O.U.G.  nr. 95/1999”.

S-a menţionat că, chiar şi inculpaţii B.E., M.T. şi L.S. şi-au asumat în mod expres o asemenea obligaţie, prin întocmirea, semnarea şi aprobarea unuia dintre răspunsurile adresate Direcţiei de Audit, respectiv a raportului din 28 mai 2001, în care se arată că „ pentru mijloacele fixe şi bunurile materiale ce sunt scoase din funcţiune după data de 1 iunie 2000 (data încheierii contractului) vom înainta un raport către ministrul Apărării Naţionale pentru aprobarea schimbului potrivit capitolului I art. 2 şi capitolul III art. 12 alin. (2) din ordinul ministrului Apărării naţionale X2/2000 ce urmează a vă fi prezentat”.

În realitate, deşi ulterior aprobării ministrului şi încheierii contractului au mai fost scoase din funcţiune şi alte bunuri, acestea au fost predate la SC T.S. SA, fără a se obţine o nouă aprobare a ministrului Apărării Naţionale, deşi, o asemenea aprobare trebuia să fie în mod evident distinctă decât cea dată pentru scoaterea din funcţiune a bunurilor, aflată de asemenea în competenţa ministrului Apărării Naţionale, ca ordonator principal de credite (conform pct. 22 din H.G. nr. 909/1997), tocmai datorită caracterului de excepţie a modalităţii de valorificare prevăzută de art. 1 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 95/1999. Altfel spus, nu se putea admite că, prin aprobarea dată pentru scoaterea din funcţiune a unor bunuri, ministrul şi-a dat implicit acordul şi pentru ca acestea să facă obiectul schimbului cu T.

Potrivit „notei de prezentare a condiţiilor pentru care anumite bunuri materiale (mijloace fixe) sunt propuse pentru a fi scoase din funcţiune”, ce a fost întocmită în susţinerea raportului din 15 decembrie 2000 de către inculpatul C.E., valorificarea bunurilor respective urma să se facă prin licitaţii publice deschise, transmiteri fără plată către alte instituţii publice şi casări, nicidecum în baza contractului de schimb.

Aşadar, deşi obiectul contractului nu-l puteau forma decât bunurile scoase din funcţiune, aprobate pentru schimb de către ministrul Apărării Naţionale la data de 6 aprilie 2000, în fapt au fost predate către SC T.S. SA şi alte bunuri, pentru care nu s-a obţinut o nouă aprobare.

S-a arătat că, este vorba despre 374 bucăţi mijloace tehnice militare (echivalent a 1.175.620 kg), care nu se regăsesc în cele 9 categorii de tipuri şi tehnică militară prevăzute în baza de calcul a raportului şi în anexa 4 a contractului de schimb, 490 bucăţi mijloace fixe şi inventar gospodăresc (alte mijloace decât tehnica militară), echivalent a 1.051.333 kg,care nu au fost aprobate la schimb şi nu au fost indicate în anexa 4 a contractului de schimb, 1.758.299 kg deşeuri deja dezmembrate în unităţile militare, care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale şi care, fie nu au fost înscrise nici măcar în contractul de schimb (aluminiu, cupru, inox, plumb), fie au depăşit cantităţile înscrise în anexa 4 a acestuia (alamă, cauciuc), 186,8 tone deşeuri (183,4 tone fier vechi nepregătit şi 3,4 tone deşeuri cauciuc) aflate la U.M. Bucureşti, neaprobate de ministrul Apărării Naţionale pentru a face obiectul schimbului, pentru care nu s-au primit anvelope la schimb, în condiţiile în care nici nu au fost facturate, precum şi 175 agregate energetice (dintr-un total de 197, restul de 22 fiind predate după realizarea şi depăşirea contractului), aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi deţinute în custodie de U.M. Bucureşti, ce au rezultat din reducerea armamentelor convenţionale, bunuri care nu au făcut obiectul aprobării ministrului Apărării Naţionale şi nu au fost nominalizate în anexa 4 a contractului de schimb. În privinţa agregatelor energetice şi a deşeurilor aflate la U.M. Bucureşti, deşi inculpaţii au încercat să acrediteze ideea că deşeurile ar fi fost predate în contul unora dintre agregate care ar fi fost păstrate de U.M. Bucureşti pentru piese de schimb, în realitate, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, dar şi din declaraţia martorului O.D., director general la U.M. Bucureşti, uzina a predat către T. deşeuri în contul a 47 agregate reţinute şi, separat, alte deşeuri rezultate din procesul de modernizare a tehnicii militare, fapt confirmat implicit şi de Statului Major al Forţelor Terestre, prin adresa din 7 septembrie 2000 semnată de inculpatul C..E.; pentru deşeurile predate la SC T.S. SA nu au fost parcurse procedurile de valorificare prevăzute de O.U.G. nr. 95/1999 şi de ordinul X1/2000.

Predarea acestor bunuri le este imputabilă tuturor inculpaţilor, căci aceştia au semnat procesele-verbale de transformare, ultimul marcând practic realizarea şi depăşirea valorii contractului de schimb.

Dincolo de dispoziţiile legale şi ale regulamentelor militare, pe care se prezumă în mod absolut că le cunoşteau, inculpaţii aveau în concret posibilitatea de a verifica personal întreaga documentaţie care stătea la baza oricărui proces-verbal de transformare pe care îl semnau şi să stabilească astfel dacă bunurile predate efectiv se încadrau sau nu între cele aprobate de ministru, ca obiect al schimbului, însă această verificare nu a avut loc în fapt, inculpaţii prevalându-se de funcţiile de conducere pe care le aveau şi care, în opinia lor, le permiteau să se bazeze pe concluziile la care ajunseseră subordonaţii lor, membrii comisiilor care întocmeau aceste procese-verbale. O asemenea apărare nu a putut fi primită, chiar dacă este vorba despre un anumit domeniu, cel militar, caracterizat mai mult decât oricare altul prin ordine, disciplină şi subordonare strictă. Aceasta, pentru că în speţă era vorba despre acte care angajau patrimoniul armatei, iar inculpaţii, tocmai prin funcţiile deţinute erau răspunzători de integritatea acestuia şi de desfăşurarea în condiţii de deplină legalitate a oricăror operaţiuni care priveau acest patrimoniu.

Mai mult, deşi inculpaţii au luat cunoştinţă de sesizările Direcţiei de Audit, ei au tratat în realitate cu indiferenţă şi superficialitate problema aprobării ministrului şi, implicit, a bunurilor care puteau face obiectul schimbului, considerând că „oportunitatea” deosebită a contractului cu Tofan justifica unele abateri de la dispoziţiile legale şi ale regulamentelor militare.

În ce priveşte depăşirea obiectului valoric al contractului, la data de 2 august 2002, odată cu predarea unor bunuri de către U.M. E Craiova, s-a realizat (şi chiar depăşit) valoarea înscrisă în contractul de schimb, de 318.592 dolari. Cu toate acestea, contractul s-a derulat în continuare până la 14 septembrie 2004, perioadă în care s-au mai încheiat încă 5 procese-verbale de transformare. La această dată valoarea totală a contractului a ajuns la 490.593 dolari, ceea ce înseamna că acesta a fost depăşit cu 53%.

În apărarea lor, inculpaţii cărora li s-a imputat depăşirea contractului B.E., M.T., O.N. şi L.S. s-au prevalat de art. 2.4 din contractul de schimb, pe care l-au interpretat în sensul că termenul de derulare a contractului era de 5 ani. De asemenea, au susţinut că nu au fost sesizaţi despre depăşirea contractului, în condiţiile în care nu exista o evidenţă intermediară, după fiecare proces-verbal de transformare, a valorii de schimb atinse la un moment dat.

În realitate, chiar dacă acest articol face parte dintre cele redactate într-un mod ambiguu, defectuos, termenul de 5 ani nu se referă la durata contractului, ci la perioada în care preţurile „negociate” pentru deşeuri şi cauciucuri nu puteau fi schimbate. Singura referinţă pentru realizarea şi, implicit, încetarea contractului era atingerea valorii contractului, respectiv a sumei de 318.592 dolari, fapt demonstrat de chiar conduita adoptată de inculpaţi în anul 2004 când, fiind sesizaţi de U.M. C prin două adrese consecutive (3 februarie 2004 şi din 29 martie 2004) despre depăşirea cantitativă şi valorică a contractului, inculpaţii au întocmit şi aprobat raportul din 22 aprilie 2004 în care constatau în mod expres „o depăşire a cantităţii de deşeuri prevăzută prin contract de 6.708.566,68 kg în valoare de 171.240,12 dolari”. Prin aceasta, inculpaţii au fost de acord că încetarea relaţiei contractuale cu SC T.S. SA trebuia raportată exclusiv la atingerea valorii de schimb, iar nu la vreo durată a contractului, căci prin ipoteză la 22 aprilie 2004 termenul de 5 ani (calculat de la 1 iunie 2000) nu se împlinise, altfel că dacă inculpaţii ar fi apreciat că termenul de 5 ani reprezintă durata contractului nu ar fi întocmit şi aprobat raportul, prin care constatau încetată relaţia contractuală cu SC T.S. SA.

Cu privire la cea de-a doua apărare, Înalta Curte constată că pe baza proceselor-verbale de transformare se putea stabili la orice moment valoarea atinsă din contractul de schimb, nefiind nevoie decât de cunoştinţe de a calcula din punct de vedere matematic, în condiţiile în care fiecare asemenea act menţiona explicit valoarea deşeurilor predate, aferentă operaţiunilor desfăşurate de la precedentul proces-verbal de transformare, fapt ce a fost demonstrat de martorul M.P., cel care a fost implicat în centralizarea şi prelucrare informatică a datelor primite de la unităţile militare gestionare, pe baza cărora se întocmeau procesele-verbale de transformare. În declaraţia sa, martorul a arătat că exista la orice moment posibilitatea de a verifica prin intermediul calculatorului stadiul derulării contractului, inclusiv dacă valoarea acestuia fusese atinsă sau depăşită. Mai mult, martorul a afirmat că au existat situaţii de raportări intermediare ale derulării contractului. Această din urmă afirmaţie a fost susţinută chiar de conduita unora dintre inculpaţi P.M., devenit şef al Statului Major General, B.E., şef al Statului Major al Forţelor Terestre şi O.N., şeful Serviciului Logistic, materializată în întocmirea raportului din 20 noiembrie 2001 adresat ministrului Apărării Naţionale.

Astfel, încercând că justifice legalitatea şi economicitatea contractului de schimb care au fost puse în discuţie de către un ofiţer de la U.M. F Pleniţa, într-o sesizare adresată consilierului ministrului, semnatarii raportului au arătat că „până în prezent s-au realizat venituri de 4.421.036.539 ROL achiziţionându-se 2062 buc. anvelope şi camere de diferite tipodimensiuni”. Or, aceasta nu reprezenta decât o valoare intermediară a contractului de schimb, ce nu putea fi stabilită decât pe baza datelor înscrise în procesele-verbale de transformare.

Tot în legătură cu depăşirea valorii contractului de schimb, prima instanţă a constatat că la data de 20 decembrie 2002 Direcţia Audit Intern a Ministerului Apărării Naţionale a întocmit raportul de audit intern la U.M. B, având între altele ca obiect verificarea modului de derulare a contractului de schimb. În conţinutul acestui raport s-a arătat că valoarea contractului realizată până la acel moment era de 96,7%, respectiv 308.207 dolari; în consecinţă, întrucât „există certitudinea depăşirii acestei valori, prin predarea în continuare de către unităţile militare a tehnicii către SC T.G. SA, se poate considera că prevederile contractului vor fi îndeplinite în totalitate, iar contractul realizat”. Prin urmare, prin acest raport se propune informarea Statului Major al Forţelor Terestre de către Direcţia Audit Intern în privinţa „inoportunităţii şi ilegalităţii derulării contractului din 1 iunie 2000 peste valoarea acestuia de 318.592 dolari”.

Deşi şeful Direcţiei Audit şi-a însuşit conţinutul şi propunerile din raport şi a dispus prin rezoluţie întocmirea unui proiect de adresă la Statului Major al Forţelor Terestre, în mod inexplicabil, un asemenea document nu a mai fost întocmit, ceea ce a permis inculpaţilor să susţină că nu au avut cunoştinţă despre raportul sus-menţionat.

Continuarea relaţiei contractuale cu SC T.S. SA a fost analizată şi dintr-o altă perspectivă, dată de intrarea în vigoare, la 1 aprilie 2002, a H.G. nr. 262/2002 prin care s-a aprobat Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit acestui act normativ, procedurile de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se puteau realiza numai prin Compania Naţională R. SA (art. 8 din H.G. nr. 262/2002).

Principala apărare a inculpaţilor vis-a-vis de apariţia hotărârii susmenţionate a constat în aceea că, fiind vorba despre un contract în derulare, încheiat mai înainte de apariţia actului normativ, el nu se supunea noilor reglementări.

Dincolo de orice discuţie legată de incidenţa principiului „tempus regit actum”, instanţa de fond, în mod legal a constatat că intrarea în vigoare a H.G. nr. 262/2002 nu putea fi ignorată de inculpaţi, cel puţin sub două aspecte.

În primul rând, reglementând organizarea procedurilor de valorificare a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţinale, acest act normativ trebuia să declanşeze o verificare din oficiu a tuturor procedurilor de valorificare aflate în derulare, pentru a se stabili în ce măsură acestea se vor desfăşura în continuare sau vor fi sistate.

Astfel, independent de concluzia la care se ajungea, ceea ce interesează în speţă este faptul că, chiar şi pe această cale incidentală, inculpaţii puteau şi trebuiau să afle în ce stadiu se afla contractul (care este valoarea atinsă până la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002).

În al doilea rând, prima instanţă a constatat că apariţia acestei hotărâri avea oricum o influenţă directă asupra contractului de schimb, căci prin ipoteză, pentru a putea face obiectul schimbului cu SC T.S. SA, bunurile trebuiau să fi parcurs anterior alte proceduri de valorificare (licitaţie publică, selecţie de oferte sau negociere directă). Or, potrivit noului act normativ aceste proceduri erau în competenţa exclusivă a R., iar din actele dosarului nu a rezultat ca vreunul dintre bunurile predate la T. să fi făcut anterior obiectul vreunei alte proceduri de valorificare desfăşurată de R., după data intrării în vigoare a H.G. nr. 262/2002.

Cu toate acestea, inculpaţii au ignorat apariţia H.G. nr. 262/2002, acceptând derularea în continuare a contractului de schimb, până în anul 2004, când au fost sesizaţi de U.M. C despre depăşirea acestuia.

În acest sens, s-a menţionat adresa din 26 iunie 2002, întocmită şi semnată de inculpatul O.N., ca şef al Serviciului logistic din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, prin care comunica SC T.S. SA că „şeful Statului Major al Forţelor Terestre a aprobat transmiterea către structurile implicate în valorificarea tehnicii aprobate pentru scoaterea din funcţionare, a precizării cu privire la derularea întocmai a contractului care nu suportă modificări în urma apariţiei H.G. nr. 262/2002”, iar în finalul raportului din 22 aprilie 2004, întocmit/semnat de inculpaţii O.N., M.T. şi L.S. şi aprobat de inculpatul B.E., act prin care s-a constatat depăşirea contractului, s-a menţionat, ca şi măsură, „continuarea derulării valorificării deşeurilor şi a tuturor bunurilor materiale scoase din funcţiune sau declasate prin Compania Naţională R. S.A.”, de unde rezultă că inculpaţii cunoşteau foarte bine actele normative în vigoare şi limitele impuse de acestea.

În consecinţă, prin continuarea contractului de schimb şi după realizarea obiectului său valoric, patrimoniul Forţelor Terestre a suferit un prejudiciu de 26.379.300.734 ROL, care a fost imputabil inculpaţilor B.E., O.N., M.T. şi L.S., reprezentând contravaloarea a 1.711 bucăţi tehnică nedezmembrată (echivalent a 8.015 tone deşeuri), 1.183 bucăţi alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc, nedezmembrate (echivalent a 416 tone deşeuri) şi 317 tone deşeuri dezmembrate în unităţile militare.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine că, prin încălcarea sau depăşirea atribuţiile legale şi funcţionale în legătură cu negocierea, încheierea şi derularea contractului de schimb din 1 iunie 2000 dintre Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Terestre (Statului Major al Forţelor Terestre-U.M. A) şi SC T.G. SA prin SC T.S. SA, s-a cauzat o pagubă în patrimoniul unităţii de 46.213.252.498 ROL (4.621.325,2498 RON).

Cu privire la prejudiciu, instanţa de recurs constată că în mod corect a fost evaluat de către instanţa de fond, prin valorificarea expertizei financiar contabilă întocmită în cauză şi care a fost completată şi prin suplimentul expertizei financiar contabile întocmit la instanţa de recurs, astfel că nici această critică invocată de către inculpaţi şi de către recurenta parte civilă, nu poate fi primită.

Astfel, în mod corect, s-a reţinut că, Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă cu suma de 8.392.681,94 RON, reprezentând prejudiciul creat de inculpaţi ca urmare a încheierii şi derulării contractului de schimb, stabilit în urma cercetării administrative finalizate prin procesul-verbal din 28 iunie 2006 şi înregistrat în evidenţa contabilă a U.M. A prin decizia (dispoziţia) din 28 iunie 2006.

Suma fiind compusă din:

- 3.483.090,5094 RON reprezentând diferenţe valorice la deşeurile predate ca urmare a depăşirii valorice a contractului de schimb;

- 870.779, 8726 RON reprezentând diferenţe cantitativ-valorice la cele 197 agregate energetice predate la SC T.S. SA;

- 87.146,7 RON reprezentând contravaloarea a 186,8 tone deşeuri predate la SC T.S. SA fără bază legală şi nedecontate la schimb cu anvelope;

- 3.951.664,8542 RON reprezentând diferenţe cantitativ-valorice rezultate din transformările efectuate de comisiile de transformare asupra tehnicii scoase din funcţiune şi predate la SC T.S SA.

Aceste sume au fost calculate pe baza datelor/preţurilor comunicate de către Compania Naţională R. SA.

Astfel, expertiza a stabilit un prejudiciu total de 4.411.812,1888 RON, compus din:

a) 363.619,7564 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 374 mijloace tehnice nedezmembrate (1176 tone), în afara prevederilor contractului;

b) 286.897,7738 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 490 alte mijloace fixe şi inventar gospodăresc nedezmembrate (1051 tone), fără să fie aprobate şi contractate;

c) 734.115,6329 RON prejudiciu cauzat prin predarea la schimb a 1.758 tone deşeuri dezmembrate în unităţile militare gestionare, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naţionale;

d) 68.462,8118 RON prejudiciu cauzat prin predarea cantităţii de 186,8 tone deşeuri de la U. M. Bucureşti, necuprinse în procesele-verbale de transformare, nefacturate şi pentru care nu s-au primit la schimb anvelope;

e) 320.786,1405 RON prejudiciu cauzat prin primirea la schimb a cantităţii de 1.366 anvelope pe 5 tipodimensiuni, la preţuri negociate mai mari decât cele prevăzute şi aprobate în raport;

f) 2.637.930,0734 RON prejudiciu cauzat prin continuarea derulării contractului de schimb şi după depăşirea valorii acestuia, în luna august 2002.

Aceste sume au fost calculate în funcţie de preţurile medii de achiziţie practicate pe piaţă pentru mijloacele fixe nedezmembrate şi diferitele categorii de materiale refolosibile, de la data finalizării contractului (14 septembrie 2004, data ultimului proces-verbal de transformare).

În soluţionarea pretenţiilor civile, prima instanţă în mod corect a reţinut că potrivit art. 12 lit. E din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială, aceasta este angajată în cazul producerii unor pagube în sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune. Conform art. 3 lit. m) din ordinul din 22 ianuarie 1999 dat în aplicarea O.G nr. 121/1998 se consideră pagube orice diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale produse fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Totodată, potrivit art. 50 din O.G. nr. 121/1998 evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora, iar potrivit art. 136 lit. h) din ordinul X3/1999, materialele rezultate din casarea bunurilor constatate lipsă se evaluează luând în calcul preţul cu care acestea se achiziţionează de către agenţii economici de profil, la data constatării pagubei.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect instanţa de fond a stabilit că pretenţiile civile sunt întemeiate numai în parte, apreciind corect că patrimoniul armatei a fost păgubit, pe de-o parte prin predarea unor bunuri la Tofan Steel, cu nerespectarea aprobării ministrului Apărării Naţionale dată în considerarea raportului şi a clauzelor contractului, iar pe de altă parte prin însuşirea preţurilor la anvelope cuprinse în oferta T., fără vreo negociere, în condiţiile în care acestea au fost mărite cu procente situate între 22 şi 117% faţă de cele înscrise în baza de calcul a raportului.

Înalta Curte îşi însuşeşte cuantumul şi modalitatea de calcul a prejudiciului din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, la care s-a adăugat însă suma de 209.513,0610 RON prejudiciu cauzat prin predarea a 175 agregate energetice deţinute de U.M. Bucureşti, fără să fie aprobate de ministrul Apărării Naţionale şi fără să fie înscrise în contractul de schimb, aceste agregate făcând obiectul proceselor-verbale de transformare, fiind predate la 21 septembrie 2000 şi 11 decembrie 2000, adică până la realizarea valorii contractului de schimb.

La stabilirea valorii prejudiciului cauzat de predarea acestor bunuri, au fost avute în vedere, pe de-o parte masa lor în deşeuri (750.000 kg pentru 150 de agregate şi 135.000 kg pentru 25 de agregate) şi preţul mediu de achiziţie la data de 14 septembrie 2004 utilizat de expertul contabil pentru calcularea celorlalte prejudicii (3624,77 ROL/kg), iar pe de altă parte din valoarea astfel rezultată s-au scăzut valoarea fiecărui agregat, luată în considerare la momentul efectuării schimbului (189,6 dolari, anexa 5 la raport de expertiză), faţă de cursul valutar leu/dolari, de 33.538 ROL.

Astfel, a rezultat suma de 176.475,67 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 150 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare, respectiv suma de 33.037,38 RON reprezentând prejudiciu aferent celor 25 de agregate avute în vedere în procesul-verbal de transformare.

În ce priveşte restul de 22 de agregate energetice, până la totalul de 197, instanţa de fond a reţinut că acestea au fost cuprinse, ca şi prejudiciu, în depăşirea valorii contractului, în condiţiile în care ele au fost avute în vedere în procesul verbal de transformare din 1 august 2003, situaţie în care nu s-a mai impus tratarea lor, ca prejudiciu distinct (altfel s-ar ajunge la suportarea de două ori de către inculpaţi a contravalorii acestor 22 de agregate).

Instanţa de control judiciar, în cursul judecării recursurilor, în condiţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. a încuviinţat administrarea unor probe, precum ascultarea expertului oficial desemnat, G.D. şi efectuarea unui supliment de expertiză financiar contabilă ale căror obiective au fost în mod concret stabilite, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data de 5 martie 2012.

Din coroborarea acestor mijloace de probă cu cele de acelaşi fel administrate în cursul procesului penal, instanţa de recurs constată că nu există diferenţe semnificative sub aspectul concluziilor formulate de expertul oficial, fiind aduse lămuriri numai asupra unora din obiectivele expertizei iniţiale, însă diferenţa modică cu privire la stabilirea prejudiciului nu este de natură a schimba într-o manieră esenţială valoarea acestuia, aşa încât va fi avut în vedere cuantumul prejudiciului iniţial stabilit.

Utilitatea şi concludenţa mijloacelor de probă administrate de către instanţa de recurs cu privire la modalitatea concretă de producere a prejudiciului a fost evidentă, în lămurirea efectivă a contribuţiei inculpaţilor în producerea rezultatului socialmente periculos.

În raport cu cele menţionate, instanţa de control judiciar va înlătura apărările inculpaţilor sub aspectul stabilirii greşite a prejudiciului, întrucât mijloacele de probă administrate, în calea de atac exercitată, cu respectarea completă a dreptului de apărare, au fost de natură să lămurească conceptele ce au fost utilizate în evaluarea clauzelor contractuale, respectiv a ofertelor, a preţurilor efective, a reglementărilor ce au stat la fundamentarea acestora, fiind însuşite concluziile expertului desemnat şi în consecinţă înlăturate opiniile exprimate de experţii parte.

În mod corect s-a dispus ca inculpaţii să fie obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, însă corespunzător contribuţiei fiecăruia la producerea acestuia, prin raportare la derularea contractului, astfel că nici această critică a inculpaţilor nu a putut fi primită.

Astfel, inculpaţii P.M., M.T., C.E. şi L.S. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 1.773.882,11 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea unor bunuri până la momentul realizării contractului şi prin negocierea unor preţuri la anvelope mai mari decât cele înscrise în baza de calcul a raportului [a se vedea lit. a)-e) menţionate anterior].

De asemenea, inculpaţii P.M., M.T. şi C.E., ca şi semnatari ai procesului-verbal, au fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 176.475,67 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 150 de agregate energetice.

Pentru prejudiciul cauzat prin depăşirea contractului de schimb, inculpaţii O.N., B.E., M.T. şi L.S., au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 2.637.930,07 RON [a se vedea lit. f) menţionată anterior];

De asemenea, inculpaţii B.E., C.E., M.T. şi L.S., ca şi semnatari ai procesului-verbal de transformare nr. 2 au fost obligaţi în solidar şi la plata sumei de 33.037,38 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin predarea celor 25 de agregate energetice.

În privinţa măsurilor asigurătorii, prima instanţă în mod corect a dispus menţinerea sau instituirea unor asemenea măsuri asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, având în vedere faptul că s-a stabilit răspunderea civilă delictuală a acestora.

Aşa fiind, instanţa de recurs constată că fapta este prevăzută de legea penală, vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită, astfel că vor fi respinse apărările inculpaţilor prin care au solicitat achitarea, fie în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen, fie în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Aşadar, din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că instanţa de fond în mod judicios şi temeinic motivat şi-a argument soluţia de condamnare, stabilind vinovăţia inculpaţilor P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. şi L.S. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport cu situaţia de fapt corespunzător reţinută şi din evaluarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal la care a făcut referiri concrete, prin indicarea lor, argumente ce au fost însuşite şi de către instanţa de recurs în mod detaliat la care s-au adăugat şi cele evidenţiate în prezentele considerente, ceea ce asigură exigenţa impusă de jurisprudenţa C.E.D.O. cu privire la motivarea unei hotărâri, realizându-se garanţia principiului procesului echitabil în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi condamnaţi au fost corect încadrate juridic, atât sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii reţinute, cât şi caracterului continuat şi perioada stabilită, astfel că nici sub acest aspect critica inculpaţilor nu poate fi primită.

Din probele administrate în cauză a rezultat contribuţia acestora la săvârşirea infracţiunilor, aceştia având reprezentarea faptelor pe care le-au comis, şi chiar dacă nu au urmărit, aceştia au acceptat producerea rezultatelor acestora.

Aşadar vinovăţia inculpaţilor se susţine prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză care au fost menţionate în concret, în considerentele prezentei decizii.

Instanţa de recurs nu poate avea în vedere nici criticile referitoare la compunerea completului de judecată pe parcursul procesului în primă instanţă nici la citarea inculpatului L.S. la nepronunţarea asupra faptelor imputate sau a cererilor formulate întrucât aşa cum rezultă din analiza cauzei au fost respectate dispoziţiile legale art. 292 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la compunerea completului de judecată, chiar dacă membrii acestuia nu au fost aceiaşi ca urmare a unor motive obiective a imposibilităţii lor de a mai face parte din acesta (respectiv eliberarea din funcţie prin pensionare, promovare într-o funcţie de conducere a instanţei), schimbările având loc înainte de începerea dezbaterilor; citarea inculpatului L.S. a fost făcută prin comandantul unităţii militare conform art. 177 alin. (7) C. proc. pen. (citativul încheierii din 14 aprilie 2010, dovada de îndeplinire a citării pentru termenul din 25 mai 2010; citativul încheierii din 25 mai 2010, dovada de îndeplinire a cotării pentru termenul din 22 iunie; citativul încheierii din 28 septembrie 2010, inculpatul fiind prezent la data de 20 octombrie 2010 dată la care a şi fost ascultat de prima instanţă, asigurându-se garanţia respectării complete a dreptului la apărare, ca urmare a prezenţei sale şi a apărătorului; prima instanţă s-a pronunţat asupra faptei imputate inculpatului în mod argumentat cu referire la mijloacele de probă administrate, iar cu privire la ordinul ministrului Apărării Naţionale, opiniile experţilor parte, au fost evidenţiate argumentate în considerentele prezentei decizii, aşa încât niciuna din apărările formulate nu se susţine.

Critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor de către prima instanţă nu poate fi reţinută, întrucât a fost făcută o corectă aplicare, în contextul cauzei, a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., în situaţia fiecărui inculpat ţinându-se cont, atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpaţi, de modalitatea de comitere, de contribuţia fiecăruia, dar şi de circumstanţele personale ale acestora.

Faptele inculpaţilor privite prin prisma rezultatului socialmente periculos produs, a perioadei de timp scurse de la ultimul act de executare, a funcţiilor înalte deţinute de inculpaţi în cadrul armatei române, prezintă un grad ridicat de pericol social. Totodată, s-a avut în vedere că din modalitatea de acţiune, inculpaţii nu au urmărit prejudicierea patrimoniului Forţelor Terestre ale armatei, ci doar au prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, în contextul în care au fost preocupaţi de oportunitatea pe care o reprezenta contractul de schimb pentru înzestrarea tehnicii militare cu anvelope.

Sub aspectul profilului moral şi de personalitate al inculpaţilor, în mod corect instanţa de fond a reţinut nu doar faptul că aceştia se află la primul conflict cu legea penală (lipsa antecedentelor penale fiind de altfel o condiţie subînţeleasă pentru a ocupa funcţii de natura celor deţinute de inculpaţi), ci şi vârsta acestora şi cariera militară marcată de momente semnificative pentru formarea şi consolidarea armatei în standardele NATO, pe care fiecare dintre ei a avut-o până la momentul comiterii faptelor pentru care au fost cercetaţi (inculpatul P.M. şi inculpatul B.E., ambii generali îndeplinind funcţia de comandant al Statului Major al Forţelor Terestre, inculpatul O.N. general brigadă, inculpatul M.T. colonel, a îndeplinit funcţia de şef Serviciu Financiar Contabil la Statul Major al Forţelor Terestre, inculpatul C.E. şef serviciu Logistic din Statul Major al Forţelor Terestre, inculpatul L.S. locotenent colonel consilier juridic în cadrul Biroul Juridic şi de Drept Umanitar al Statului Major al Forţelor Terestre, toţi inculpaţii au studii superioare, căsătoriţi, având copii majori).

Faţă de datele personale arătate, prima instanţă, în mod corect a reţinut în favoarea inculpaţilor ca şi circumstanţă atenuantă judiciară, buna conduită anterioară săvârşirii infracţiunilor, cu consecinţa stabilirii unor pedepse sub minimul special.

Instanţa de recurs consideră că prin modalitatea de executare a pedepselor închisorii aplicate de prima instanţă şi anume suspendarea sub supraveghere a acestora, pedepsele îşi pot atinge scopurile, întrucât ansamblul circumstanţelor reale referitoare la faptă, durata scursă de la momentul ultimului act de executare şi până în prezent, de circa 8 ani de zile, circumstanţele personale pozitive ale inculpaţilor sunt în măsură să conducă la aprecierea că prin condamnarea pronunţată se realizează şi funcţia coercitivă, dar şi cea educativă, menită să asigure conştientizarea consecinţelor faptelor săvârşite, mai ales în condiţiile statutului militarului de carieră, ce presupune onoare, demnitate, devotament, ştirbite prin faptele comise, percepţia opiniei publice asupra unor persoane cu înalte demnităţi în ierarhia militară a căror vinovăţie a fost dovedită, existând însă un potenţial ridicat de reintegrare socială, pe durata termenului de încercare stabilit la limita maximă, de 9 ani, potrivit art. 86² C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă şi completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că prin pedepsele aplicate fiecărui inculpat, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare neprivativă de libertate se asigură realizarea funcţiilor de exemplaritate şi educativă, pedepsele fiind proporţionale cu gravitatea faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) Cod procedură pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public–Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Ministerul Apărării Naţionale şi intimaţii inculpaţi P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. şi L.S. împotriva sentinţei penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 11270.1/1/2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii intimaţi inculpaţi P.M., B.E., O.N., M.T. şi L.S. şi recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei iar recurentul intimat inculpat C.E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public–Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Ministerul Apărării Naţionale şi intimaţii inculpaţi P.M., B.E., O.N., M.T., C.E. şi L.S. împotriva sentinţei penale nr. 1657 din 7 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 11270.1/1/2007.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi P.M., B.E., O.N., M.T. şi L.S. şi recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul intimat inculpat C.E. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 242/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 363/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 363/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 242/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 175/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia civilă nr. 327/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 174/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI