ICCJ. Decizia nr. 175/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 175/2012
Dosar nr. 5500/1/2012
Şedinţa publică de la 22 august 2012
Asupra recursurilor de faţă constată;
Prin încheierea din 16 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4767/1/2012 a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor B.M., P.E., L.A., V.T., M.C., M.S.L. şi L.Ş., conform dispoziţiilor art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) din C. proc. pen.
De asemenea, prin aceeaşi încheiere, în baza art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În baza art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) şi (12) din C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că pe durata executării măsurii preventive urmează să se supună obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin. (11) din C. proc. pen., indicate ca atare în dispozitivul încheierii pronunţate.
Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este menţinut sau arestat în altă cauză.
În considerentele încheierii atacate, prima instanţă a reţinut, în esenţă, baza factuală a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.
Totodată, s-a menţionat că procedura instituită conform art. 3001 din C. proc. pen. „după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive”, a fost îndeplinită în cauză potrivit încheierii din 4 iulie 2012.
Pentru termenul din 16 august 2012, în cursul judecăţii, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3002 cu raportare la dispoziţiile art. 160b din C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Temeiurile care au determinat arestarea sunt prevăzute de art. 143 din C. proc. pen. (existenţa probelor sau indiciilor temeinice că inculpaţii au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală) şi art. 148 din C. proc. pen. (existenţa unuia dintre cazurile de arestare).
S-a reţinut că faza urmăririi penale, finalizată cu emiterea rechizitoriului, a consolidat probele şi indiciile iniţiale care, în mod rezonabil, conduc la concluzia că inculpaţii enumeraţi au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, în formula detaliat descrisă, pentru care au şi fost trimişi în judecată.
Aşadar, pentru inculpaţii enunţaţi s-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 alin. (1) din C. proc. pen., existenţa probelor sau a indiciilor temeinice, în sensul art. 681 din C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că au săvârşit faptele pentru care au fost cercetaţi şi trimişi in judecată.
În acest sens s-a făcut referire la declaraţiile părţii vătămate G.M., martorului A.I.A., numiţilor V.M. şi D.F., martorei M.I., coinculpatei V.A.C., martorei B.L., martorului S.G.C., numitului C.D., martorului Z.M.G., transcrierile convorbirilor telefonice şi pe internet dintre inculpatul B.M. şi alţi membri ai grupului infracţional, actele sub semnătură privată sau oficiale ridicate de la domiciliile inculpaţilor, etc. înscrisurile notariale, precum şi celelalte înscrisuri (hotărâri judecătoreşti, expertize judiciare, acte emise de autorităţi publice locale sau alte entităţi fiscale etc.) constituie probe de natură a face rezonabilă presupunerea că inculpaţii, membrii unui grup infracţional au fost implicaţi ori au desfăşurat activităţi presupus frauduloase în scopul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor proprietatea persoanelor fizice vătămate.
În consecinţă, atât potrivit legii interne, cât şi standardului impus de art. 5 parag. (1) lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, s-a concluzionat că din probatoriul administrat până în prezent rezultă suficiente date şi informaţii menite a convinge o persoană obiectivă independentă că inculpaţii au desfăşurat activităţile presupus infracţionale pentru care au fost urmăriţi penal şi pentru care a fost emis actul de sesizare a instanţei.
În continuare s-a reţinut că o situaţie aparte funcţionează pentru inculpatul B.B.A., aspect adus în discuţie, în sensul că s-a constatat că ar fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 alin. (1) din C. proc. pen., existenţa indiciilor potrivit art. 681 din C. proc. pen., care justifică presupunerea că în anul 2010, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii B.M. şi B.M.C., grup care a acţionat pe parcursul anului respectiv, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului B.B.A. care, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, prin diferite acţiuni desfăşurate în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, anterior datei de 18 iunie 2010, a participat la falsificarea unui contract pretins încheiat între el şi partea vătămată SC A.C. SA la data de 1 noiembrie 2009, înscris fals pe care ulterior l-a folosit, în mod repetat, inclusiv în faţa instanţelor de judecată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
S-a mai reţinut că rezerve, însă, în planul juridico-penal au vizat fapta inculpatului B.B.A. care, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, începând cu data de 18 iunie 2010, împreună cu membrii grupului, a încercat să inducă în eroare instanţele de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galaţi, prin folosirea unui contract falsificat şi a unui raport de expertiză grafică întocmit de o persoană ce nu avea calitatea de expert, în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care partea vătămată SC A.C. SA să fie obligată la plata sumei trecute în contract 4.000.000 RON, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa sa, faptă ce s-a menţionat de către procurori că întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) din C. pen. S-a reţinut că, într-adevăr, încadrarea juridică nu poate fi discutată în actualul stadiu procesual, însă aceasta nu poate fi nici total ignorată mai ales în condiţiile în care se ridică problema eventualei incidenţe a dispoziţiilor art. 136 alin. (6) din C. proc. pen., cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Aparte însă de aceste ultime menţiuni, care zdruncină integralitatea temeliei acuzatorii îndreptată împotriva inculpatului B.B.A., s-a reţinut că acesta este cetăţean român, are domiciliul stabil în municipiul Bucureşti, fiind director executiv la SC G&A SRL Bucureşti. Nu are antecedente penale. Audiat în cauză cu respectarea garanţiilor procesuale, inculpatul a dorit să dea declaraţii, recunoscându-şi faptele comise.
De asemenea, particularităţile anterioare, aspectul consemnat că ar fi constituit un grup infracţional organizat împreună doar cu inculpaţii B.M. şi B.M.C., grup care a acţionat pe parcursul numai al anului 2010, coroborat cu împrejurarea că a fost cercetat în stare de reţinere şi de arest preventiv din 17 martie 2012, măsura preventivă a fost prelungită în mod succesiv de instanţa de judecată până la zi, reclamă schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii, în sensul diluării pericolului social pe care îl prezintă acesta, aspecte semnalate inclusiv în cererea de înlocuire a măsurii arestului formulată de inculpat, prima instanţă de judecată apreciind astfel oportună în buna desfăşurare a procesului, la acest moment, măsura preventivă neprivată de liberate a obligării de a nu părăsi ţara, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
S-au dispus măsurile de supraveghere legale corelative, cu consecinţa punerii în libertate a acestuia la momentul rămânerii definitive a hotărârii.
În cadrul examenului general de oportunitate făcut de instanţă, cum aceste argumente nu au fost valabile şi în tratarea situaţiei privind ceilalţi 7 (şapte) inculpaţi, alternativa unei alte măsuri preventive, cu consecinţa punerii lor în libertate, nu a putut fi funcţională în vederea bunei derulări a procesului penal.
Inculpaţii B.M. şi V.T. au susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 3002 din C. proc. pen., când inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, astfel că, este necesar ca instanţa de judecată să fi fost legal sesizată, iar sesizarea instanţei debutează cu citirea actului de sesizare, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
S-a făcut precizarea că instituţia juridică a verificării arestării inculpatului, în cursul judecăţii, instituită la art. 3002 cu trimiteri detaliate la art. 160b din C. proc. pen., constituie una dintre dispoziţiile generale, cadru, din faza procesuală amplă a judecăţii, nefiind de acceptat o mixtură cu activitatea procedurală a citirii actului de sesizare a instanţei, act ce declanşează cercetările judecătoreşti, ca parte integrantă din etapa desfăşurării concrete a judecării cauzelor în primă instanţă
Prin utilizarea sintagmei „instanţă legal sesizată" în textul art. 3002 din C. proc. pen. nu se produce o confuziune instituţională cu „verificarea regularităţii actului de sesizare", ce este paralelă în reglementare, într-un cadru adecvat distinct. Legalitatea sesizării presupune doar o analiză minimală (cerută inclusiv la luarea măsurii arestului în cursul urmăririi penale), vizând instanţa competentă să judece cauza, aspect ce nu ridică probleme în speţa de faţă, dat fiind conţinutul rechizitoriului prezentat anterior succint şi sesizarea colaterală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Totodată, s-a reţinut că formula interpretativă propusă de inculpaţi apare forţată şi prin prisma efectului scontat, care ar urmări paralizarea organelor judiciare în a se pronunţa pe o problemă stringentă cum este cea a verificării stării de arest.
Cu privire la inculpatul B.M., s-a reţinut că raportat la cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. a) din C. proc. pen., probatoriul administrat conduce la presupunerea rezonabilă că el s-a sustras de la urmărirea penală, apărările sale că ar fi plecat legal din ţară sau că ar fi anunţat procurorul ce efectua urmărirea penală, ori că respectivul procuror ar fi cunoscut ceea ce urma el să facă, nu au fost confirmate. Simplul fapt că inculpatul s-a predat organelor judiciare după ce a aflat că s-a emis mandat de arestare în lipsă sau faptul că, deşi aflase că era urmărit internaţional, nu a fost adus în ţară prin intervenţia autorităţilor străine sau române, că a revenit în ţară din proprie iniţiativă, nu constituie temeiuri suficiente pentru a conduce la concluzia că prin părăsirea teritoriului României imediat după ce a cunoscut că împotriva sa se derulează o anchetă, nu s-ar fi sustras urmăririi penale (la dosar existând suficiente probe care relevă că inculpatul - în mod conştient - a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României). Faţă de aceste împrejurări, cazul de arestare îşi păstrează în continuare actualitatea deşi este de acceptat că nu va putea fi invocat perpetuu.
În ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de cazul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) din C. proc. pen., comune pentru inculpaţii ce au acest temei legal al arestării, în sensul că au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există date că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care justifică, în continuare, menţinerea măsurii arestării preventive, s-a constatat că respectivul caz de arestare subzistă şi la această etapă a procesului penal, el rezultând din împrejurările concrete ce derivă din faptele presupus a fi fost săvârşite, în rezonanţa negativă indusă în mediul social, infracţiunile de genul celor pentru care au fost trimişi în judecată, chiar şi sub forma complicităţii, creând - inclusiv prin numărul participanţilor la săvârşirea lor, o evidentă stare de insecuritate socială şi juridică, toate faptele presupus a fi fost săvârşite de inculpaţi prejudiciind ordinea de drept.
De către inculpatul B.M. s-au adus critici inclusiv în sensul că ar fi săvârşit infracţiuni pentru care legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, dată fiind incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, însă, s-a reţinut că textul respectiv instituie un beneficiu de reducere a limitelor de pedeapsă legale, ce eventual va fi incident la finele procesului în caz de condamnare a inculpatului pentru comiterea unor infracţiuni grave.
Cu privire la persistenţa în timp a motivelor de a se bănui că inculpaţii posibil au săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată, s-a reţinut că potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., reprezintă, totodată, elemente care legitimează o detenţie provizorie, fiind justificată menţinerea, în continuare, a măsurii privării de libertate a inculpaţilor.
Totodată, menţinerea arestării preventive a inculpaţilor s-a constatat că este justificată şi prin existenţa interesului public, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, aceasta implicând lămurirea cauzei pe baza administrării de probe în cursul judecăţii, precum şi protejarea ordinii de drept şi ordinii sociale prin îndepărtarea riscului repetării unor fapte de acelaşi gen sau altele menite a zădărnici scopul procesului penal.
În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a reţinut că la luarea unei hotărâri cu privire la legalitatea şi temeinicia arestării inculpaţilor nu pot fi ignorate alte împrejurări cum ar fi: numărul şi natura infracţiunilor presupus a fi fost săvârşite, numărul presupuşilor făptuitori, dar şi modul organizat de realizare a activităţilor presupus infracţionale (grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals, spălare de bani, mărturie mincinoasă, uz de fals), în condiţiile în care fiecare participant avea un rol stabilit, natura actelor falsificate sau obţinute fraudulos (hotărâri judecătoreşti, hotărâri arbitrale, expertize judiciare, adrese pretins a fi fost emanate de autorităţi publice locale sau autorităţi fiscale), consecinţele juridice produse de toate acestea, în principal, aproprierea dreptului de proprietate nereal asupra unor imobile (case, terenuri), valoarea pagubelor cauzate, dar, mai ales, calităţile unora dintre inculpaţi (inculpatul B.M. deputat şi avocat, inculpata L.A. Măria consultant la Prefectura judeţului Galaţi, inculpata M.B. avocat).
În consecinţă, s-a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de art. 3002 din C. proc. pen. combinat cu art. 143 şi art. 148 din C. proc. pen. care justifică concluzia legalităţii şi temeiniciei stării de arest preventive a inculpaţilor, excluzând situaţia lui B.B.A.
Instanţa, după cum s-a arătat, a examinat, din oficiu, precum şi în raport cu cererile formulate de inculpaţi, posibilitatea luării unei măsuri alternative (o măsură preventivă neprivativă de libertate) apreciind că, la această etapă procesuală, nu este justificată înlocuirea măsurii arestării preventive, menţinerea stării de arest fiind, deocamdată, unica modalitate de realizare a scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) din C. proc. pen. pentru cei mai mulţi dintre ei.
În concluzie, prima instanţă a constatat că de la data luării măsurii arestării preventive a trecut un interval de timp care nu poate fi apreciat ca depăşind o durată rezonabilă în raport cu numărul persoanelor cercetate şi cu complexitatea deosebită a cauzei.
Examinând recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală şi de inculpaţii B.M., V.T., M.C. şi M.S.L. împotriva încheierii din 16 august 2012 faţă de criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată că recursul parchetului este fondat, iar recursurile inculpaţilor sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală:
Din analiza încheierii atacate în ceea cel priveşte pe inculpatul B.B.A., în raport cu dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că în mod greşit prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 139 din C. proc. pen. în sensul admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Astfel, se consideră că, deşi în mod judicios prima instanţă a apreciat că încadrarea juridică nu poate fi pusă în discuţie în raport cu stadiul procesual al cauzei, totuşi aceasta nu poate fi ignorată din perspectiva examenului îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege la luarea unei măsuri preventive, argumentele cu privire la descrierea esenţializată a împrejurărilor faptice din actul de sesizare referitoare la încadrarea juridică privind infracţiunea de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) din C. pen. având consecinţă şi cu privire la art. 7 din Legea nr. 39/2003 din perspectiva limitelor de pedeapsă impuse de lege în conţinutul art. 148 lit. f) din C. proc. pen. nu pot fi avute în vedere.
Altfel spus nu esenţializarea imprecisă a împrejurărilor de fapt din partea dispozitivă a rechizitoriului în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.B.A. ar fi putut conduce la reţinerea unei încadrări juridice eronate aşa cum a reţinut prima instanţă.
Din examinarea actului de sesizare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.B.A. sub aspectul bazei factuale referitoare la fapta de tentativă la infracţiunea de înşelăciune sunt evidenţiate în amănunt în succesiunea lor etapele pretinsei activităţi infracţionale, ce reflectă presupusa contribuţie efectivă a inculpatului, ceea ce a condus la reţinerea încadrării juridice de către organul de urmărire penală.
În sensul celor mai sus arătate, instanţa de control evidenţiază cu titlu exemplificativ aspecte ale împrejurărilor de fapt efective evidenţiate în actul de sesizare, respectiv „Astfel inculpatul B.B.A. avea rolul de a susţine faptul că prestase, în baza contractului falsificat, activităţi de management şi prestări servicii în beneficiul părţii vătămate SC A.C. SA Galaţi şi că pentru acestea nu i se plătise preţul convenit. În acest sens, inculpatul B.B.A. avea rolul de a face toate demersurile ce trebuiau efectuate în nume personal pentru a obţine, în mod fraudulos, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în baza căreia partea vătămată să fie obligată la plata sumei de 4 milioane RON.
După ce a obţinut documentul ce urma să fie utilizat în vederea obţinerii sumei de 4 milioane RON inculpatul B.M. l-a contactat, în municipiul Bucureşti pe inculpatul B.B.A. căruia i-a prezentat înscrisul falsificat, solicitându-i să-l semneze în dreptul numelui său, lucru pe care acesta din urmă inculpat l-a făcut [...].
Astfel, la data de 18 iunie 2010 la sediul părţii vătămate SC A.C. SA Galaţi a fost remisă din partea Cabinetului Individual de Avocatură „B.M.C.” o notificare prin care reprezentanţii părţii vătămate erau invitaţi la conciliere în data de 6 iulie 2009, la care se afla ataşată o copie a documentului fals intitulat „Contract pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor pretins încheiat la data 1 noiembrie 2009 între partea vătămată şi inculpatul B.B.A. (copie notificare către SC A.C. SA).
Menţionăm că deşi notificarea era făcută în numele inculpatului B.B.A. aceasta a fost înregistrată la Cabinetul de Avocatură „B.M.C.” din 18 iunie 2010 fiind semnată şi ştampilată de inculpată, în calitate de avocat ales a celui dintâi.
Menţionăm că în conţinutul notificării a fost menţionat, în mod eronat, numele de „B.X.” în loc de „B.Y.”.
La notificare a fost ataşată împuternicirea avocaţială din 18 iunie 2010 a inculpatei B.M.C., în calitate de avocat ales al inculpatului B.B.A.
Întrucât nici martorul M.S. şi nici o altă persoană din staff-ul societăţii comerciale nu îl cunoştea pe inculpatul B.B.A. a fost întocmită şi remisă o adresă către inculpatul B.B.A. prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că reprezentanţii SC A.C. SA Galaţi nu recunoşteau contractul pretins încheiat la data de 1 noiembrie 2009, acesta fiind invitat la sediul agentului economic în data de 19 iulie 2010 în vederea clarificării situaţiei ivite. În cuprinsul acestei adrese i se solicita inculpatului B.B.A. să prezinte documente sau facturi prin care să putea să facă dovada celor susţinute în notificare, respectiv a prestării serviciilor de management şi asistenţă (copie notificare SC A.C. SA).
Această adresă, înregistrată la partea vătămată din 30 iunie 2010 a fost remisă Cabinetului Individual de Avocatură „B.M.C.”.
Membrii grupului infracţional nu au răspuns solicitărilor părţii vătămate SC A.C. SA Galaţi, însă la data de 18 august 2010 a fost remisă către aceasta din urmă o altă notificare prin care se solicita o întâlnire pentru soluţionarea, pe cale amiabilă, a litigiului existent.
Menţionăm că deşi această notificare era făcută în numele inculpatului B.B.A. aceasta a fost înregistrată la Cabinetul Individual de Avocatură „B.M.C.” din 18 iunie 2010 fiind semnată şi ştampilată de inculpată, în calitate de avocat al celui dintâi.
Având în vedere aceste circumstanţe şi urmărind intrarea în posesia sumei de 4 milioane RON, inculpatul B.M. a decis trecerea la următorul pas al activităţilor infracţionale, planificate astfel cum am arătat mai sus, respectiv promovarea unei acţiuni în faţa instanţei de judecată în faţa căreia urmau să utilizeze din nou documentul falsificat intitulat „Contract pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor” pretins încheiat la data de 1 noiembrie 2009 între partea vătămată şi inculpatul B.B.A.
Astfel a fost întocmită o acţiune prin care se solicita, pe cale de ordonanţă preşedinţială, somarea debitoarei SC A.C. SA Galaţi la plata sumei de 4 milioane RON.
În motivarea acţiunii s-a invocat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile rezultată din „contractul pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor.”
Acţiunea a fost depusă la instanţa de judecată în data de 19 iulie 2010, făcând obiectul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galaţi, pentru care a fost stabilit primul termen de judecată la data de 22 octombrie 2010.
Inculpatul B.M. i-a spus inculpatului B.B.A. că pentru a avea o credibilitate mai mare, în faţa instanţei de judecată, era necesară efectuarea unei expertize grafoscopice extrajudiciare care ar fi trebuit depusă la dosarul cauzei.
Utilizând reţeaua Internet inculpatul B.B.A. a identificat-o pe învinuita M.A.A., ofiţer psiholog la Centrul de Psihosociologie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care însă avea publicate mai multe anunţuri on-line cu privire la competenţele sale profesionale în materie de grafologie, aceasta recomandându-se, drept „expert grafolog”.
Inculpatul B.B.A. a contactat-o telefonic pe învinuita M.A.A., aceasta solicitându-i să se deplaseze la locuinţa sa cu documentele pe care ar fi dorit să le „expertizeze”.
Inculpatul B.B.A. i-a înmânat învinuitei M.A.A. „contractul pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor” pretins încheiat cu partea vătămată SC A.C. SA la data de 1 noiembrie 2009 şi adresa înregistrată la partea vătămată din 30 iunie 2010 prin care era invitat la sediul agentului economic în data de 19 iulie 2010 în vederea clarificării situaţiei ivite.
Cu toate că nu avea calitatea de expert, aspect confirmat de tabelul experţilor criminalişti autorizaţi conform O.G. nr. 75/2000, specialitate expertiză grafică şi tehnică a documentelor, învinuita a întocmit un document, compus din 3 pagini, intitulat „expertiză grafică şi de analiză grafologică a celor două semnături M.S. de pe actele notate I respectiv II”, aplicând pe fiecare dintre acestea parafa pe care erau înscrise menţiunile: „M.A.A., Psiholog specialist, Expert grafolog”.
Descrierea împrejurărilor faptice mai sus menţionate din actul de sesizare cu indicarea mijloacelor de probă în mod concret, reflectă modalitatea efectivă de inducere în eroare în realizarea contractului, precum şi a etapelor succesive acestuia cu partea vătămată indicată fiind de natură să clarifice menţiunea esenţializată din acelaşi rechizitoriu privind inducerea în eroare a instanţelor de judecată în cadrul Dosarului nr. 6967/121/2010 al Tribunalului Galaţi, fiind totodată apte de a susţine încadrarea juridică referitoare la infracţiunea de tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 din C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului B.B.A.
Din examinarea cauzei, instanţa de control judiciar consideră că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.B.A. există presupuneri rezonabile că acesta a comis pretinsele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive respectiv art. 143 cu referire la art. 681 din C. proc. pen. şi cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., atât aceea referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru dispunerea măsurii, cât şi cea privind existenţa pericolului concret pentru ordinea publică la lăsarea în libertate a inculpatului.
Plecând de la jurisprudenţa C.E.D.O., instanţele interne au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenţei „pericolului pentru ordinea publică”, ce nu trebuie confundat cu „pericolul social al faptelor” şi anume reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului, precum şi profilul profesional al acestuia. Cu toate acestea în examinarea condiţiei relativă la pericolul concret pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpatului nu se poate face abstracţie de gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de inculpat, modalitatea în care acesta a acţionat şi contribuţia efectivă în cadrul pretinsului grup infracţional organizat.
Pericolul concret pentru ordinea publică se deduce în fiecare caz individual şi se particularizează în concret fiind o noţiune cu conţinut dinamic şi variabil determinat de circumstanţele cauzei, persoana inculpatului şi infracţiunile despre care se presupune că le-a comis.
În contextul prezentei cauze există presupuneri rezonabile că inculpatul B.B.A. ar fi comis pretinsele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată în raport cu mijloacele de probă în modalităţile reţinute, iar circumstanţele personale favorabile ale acestuia în ceea ce priveşte lipsa antecedentelor penale, studiile superioare, comportarea în societate a acestuia nu sunt în măsură ca în mod exclusiv să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Faţă de cele mai sus menţionate, instanţa de recurs consideră că scopul măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat subzistă în continuare aşa că se impune menţinerea ca legală şi temeinică a acesteia.
Astfel, se va admite recursul declarat de către parchet împotriva încheierii atacate ce se va casa numai sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la soluţionarea definitivă a cauzei, art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) şi (12) lit. a)-e) din C. proc. pen. art. 1451 alin. (2) raportat la 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le va înlătura şi în baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b se va constata ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A., măsură pe care o va menţine.
Referitor la recursurile declarate de inculpaţii B.M., V.T., M.C. şi M.S.L. împotriva aceleiaşi încheieri de şedinţă:
Din examinarea cauzei instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă în mod judicios şi temeinic motivat prin raportare pentru fiecare inculpat, atât la împrejurările faptice, cât şi la încadrările juridice reţinute în actul de sesizare a stabilit că se impune menţinerea măsurii arestării preventive în temeiul disp. art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. constatând că aceasta este legală şi temeinică.
Totodată prima instanţă în mod corect a considerat că sunt incidente temeiurile mai sus invocate făcând distincţii între dispoziţiile art. 300, art. 3001 şi art. 3002 din C. proc. pen.
Referitor la critica de nelegalitate invocată în recurs cu privire la inaplicabilitatea art. 3002 cu referire la art. 160b din C. proc. pen. în raport cu etapa procesuală actuală a cauzei, respectiv inculpaţilor fiindu-le verificată anterior măsura arestării preventive în condiţiile art. 3001 din C. proc. pen. faţă de sintagma folosită de legiuitor „instanţă legal sesizată” şi accepţiunea dispoziţiilor art. 300 din C. proc. pen., instanţa de control judiciar consideră că aceasta nu poate fi avută în vedere, pe de-o parte pentru argumentele expuse faţă de prima instanţă pe care şi le însuşeşte, iar pe de altă parte având în vedere distincţiile de aplicabilitate ale normelor invocate faţă de condiţiile particulare ce le caracterizează.
Astfel, legiuitorul român în ceea ce priveşte conţinutul art. 300 din C. proc. pen. a statuat condiţii concrete referitoare la regularitatea actului de sesizare, ceea ce presupune controlul respectării disp. art. 263 şi art. 264 din C. proc. pen. referitoare la cuprinsul rechizitoriului şi verificarea acestuia.
Dispoziţiile art. 3001 şi 3002 din acelaşi Cod cuprind condiţii exprese referitoare la menţinerea arestării inculpatului, la primirea dosarului şi respectiv la verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii.
Aşadar, cu ocazia verificării măsurii arestării preventive dispuse are loc un control de legalitate şi temeinicie a acesteia, ce presupune implicit şi competenţa materială a instanţei în raport cu pretinsele infracţiuni comise, apriori celui de regularitate a actului de sesizare a cărui conţinut este circumstanţiat numai normelor invocate.
Aşadar, instanţa de recurs consideră că sintagma folosită de legiuitor „instanţă legal sesizată” din conţinutul art. 3002 din C. proc. pen. are un conţinut diferit de prevederile art. 300 din acelaşi Cod privind verificarea regularităţii actului de sesizare ale căror condiţii se circumstanţiază numai prevederilor art. 263 şi art. 264 din C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că nu pot fi avute în vedere nici criticile formulate de inculpatul B.M. referitoare la modificarea limitelor de pedeapsă impuse de legiuitor la luarea măsurii arestării preventive, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, întrucât prevederile invocate constituie cauze legale de reducere a pedepsei, care operează în virtutea legii, într-un alt stadiu procesual, respectiv la momentul pronunţării unei soluţii eventuale de condamnare a inculpatului şi nicidecum în aprecierea îndeplinirii condiţiei referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită, la luarea măsurii arestării preventive.
Totodată, instanţa de control judiciar nu poate reţine apărările invocate de inculpatul B.M. cu privire la nesubzistenţa temeiului reţinut la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. a) din C. proc. pen. întrucât mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale au reflectat modalitatea în care inculpatul B.M. s-a sustras de la anchetă.
În acest sens sunt declaraţiile martorului A.A., precum şi documentele remise de reprezentanţii S.E.L.E.C. din care rezultă că inculpatul a făcut mai multe demersuri în vederea părăsirii teritoriului ţării, deşi cunoştea că faţă de el s-a dispus începerea urmăririi penale.
Din declaraţia martorului mai sus menţionat, precum şi din verificările efectuate a rezultat că inculpatul s-a deplasat în Republica Moldova, a alimentat cu combustibil autoturismul, s-a asigurat că martorul avea paşaport valabil, iar din Turcia, pe calea aerului, a trecut frontiera cu destinaţia Kenya.
Totodată, poziţia inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală se susţine şi prin diligenţele depuse de acesta pentru a menţine contactul cu ceilalţi inculpaţi, aspecte ce rezultă şi din declaraţia aceluiaşi martor mai sus indicat, în care au fost evidenţiate preocupările inculpatului şi demersurile acestuia de a avea acces la corespondenţa electronică prin care indica membrilor grupului infracţional şi colaboratorilor de la cabinetul de avocatură ştergerea unor date din memoria calculatorului, de la biroul avocaţial şi de la cel parlamentar. Totodată, sunt elocvente şi convorbirile telefonice purtate de inculpat cu ceilalţi membri ai grupului şi cu familia sa în care a indicat ca posibile ţări de destinaţie Kenya sau Somalia, contul bancar în care a solicitat să i se facă transfer de cont.
Instanţa de control judiciar nu poate avea în vedere nici criticile formulate, atât de inculpatul B.M., cât şi de ceilalţi inculpaţi respectiv V.T., M.C. şi M.S.L. referitoare la nesubzistenţa temeiurilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) din C. proc. pen. având în vedere, pe de-o parte, că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale sunt în măsură să conducă la existenţa suspiciunii rezonabile că aceştia au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată, iar pe de altă parte sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la cuantumul legal al pedepsei prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii arestării preventive şi existenţa pericolului concret pentru ordinea publică în condiţiile lăsării acestora în libertate.
În contextul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, consideră că prima instanţă în mod corect a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive prin aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică a inculpaţilor.
Astfel, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată în cadrul unui grup infracţional organizat pe o perioadă mare de timp în care fiecare membru avea un rol stabilit, obţinerea prin mijloace frauduloase şi falsificarea a mai multor documente oficiale sunt elemente efective de potenţare a gravităţii infracţiunilor reţinute în sarcina acestora creând în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Totodată, la evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat care însă evaluate nu pot conduce în mod absolut la înlocuirea măsurii arestării preventive.
În raport cu cele mai sus menţionate, instanţa de recurs constată că măsura dispusă de prima instanţă în baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la inculpaţii B.M., V.T., M.C. şi M.S.L. este legală şi temeinică.
Faţă de cele mai sus menţionate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. va admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală împotriva încheierii din 16 august 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4767/1/2012 cu privire la inculpatul B.B.A.
Va casa încheierea atacată numai sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la soluţionarea definitivă a cauzei, art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) şi (12) lit. a)–e) din C. proc. pen., art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le va înlătura.
În baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen. va constata ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A., măsură pe care o va menţine.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate, fiind date cu respectarea prevederilor legale.
Totodată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M., V.T., M.C. şi M.S.L. împotriva aceleiaşi încheieri de şedinţă.
În temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat V.T. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi B.M., M.C. şi M.S.L. la plata sumei de câte 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală împotriva încheierii din 16 august 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4767/1/2012 cu privire la inculpatul B.B.A.
Casează încheierea atacată numai sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) raportat la art. 1451 din C. proc. pen. privind înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.B.A. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, până la soluţionarea definitivă a cauzei, art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) şi (12) lit. a)–e) din C. proc. pen., art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., precum şi punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, prevederi pe care le înlătură.
În baza art. 3002 din C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) din C. proc. pen., constată ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului B.B.A., măsură pe care o menţine.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.M., V.T., M.C. şi M.S.L. împotriva aceleiaşi încheieri de şedinţă.
Obligă recurentul inculpat V.T. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi B.M., M.C. şi M.S.L. la plata sumei de câte 325 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia civilă nr. 327/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 242/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
