ICCJ. Decizia nr. 192/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 192/2011
Dosar nr.5928/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 986 din 5 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 1608 alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul G.N. şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului G.N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul G.N. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 şi urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
Prima instanţă a apreciat că actele şi lucrările dosarului de urmărire penală nu dovedesc şi nici nu sugerează existenţa unor împrejurări care să justifice concluzia necesităţii împidicării inculpatului G.N. „să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemnea fapte" şi, pe cale de consecinţă să justifice concluzia continuării privării sale de libertate pe aceste temeiuri legale.
Aceste împrejurări nu pot fi deduse din natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite, din gradul de pericol social concret al acestora, stadiul actual al cercetărilor, frecvenţa unor astfel de infracţiuni.
Potrivit actelor de urmărire penală, inculpatul G.N. este cercetat pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
1) La data de 2 iunie 2010, inculpatul G.N., comerciant chinez şi intermediar vamal acţionând în Portul Constanţa Sud Agigea, i-a promis ofiţerului de poliţie, inculpatul P.A.S., favoruri materiale pentru acesta şi, după caz, pentru altul, urmând ca în schimbul acestora să beneficieze de protecţia ofiţerului de poliţie prin furnizarea ed informaţii, dar şi prin protecţia efectivă a afacerilor sale ilegale faţă de eventuale controale ori anchete ale autorităţilor statului, fapte contrare atribuţiilor de serviciu ale acestuia din urmă.
Astfel, la data susmenţionată, inculpatul i-a promis inculpatului P.A.S., la cererea acestuia, că îi va face rost de o cantitate semnificativă de mărfuri importate din R.P. Chineză, îmbrăcăminte şi încălţăminte de vară, pentru a fi comercializate prin magazinul unui prieten al ofiţerului de poliţie.
Periodic (de exemplu, la data de 7 decembrie 2010 ora 15:14:18), inculpatul G.N. i-a cerut ajutorul inculpatului P.A.S. pentru rezolvarea unor probleme apărute în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată, iar la data de 13 ianuarie 2010 ora 10:39:40, inculpatul P.A.S. l-a avertizat că are probleme cu autorităţile, prin expresia codată „e nasol la tine acolo!", însoţită de propunerea de a se întâlni urgent pentru a rezolva problema.
2) La data de 7 ianuarie 2011, orele 1510:47, inculpatul G.N. a negociat oferirea unui plic cu bani lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., prin intermediul numitului F.P. şi a unui personaj descris ca „Viorel" sau „Chelios", pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri diverse şi lustre.
Prima instanţă a constatat că inculpatul G.N. face parte, potrivit organelor de urmărire penală, din ultimul palier al presupusului grup infracţional, acesta nefiind cercetat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Fără a nega gravitatea presupuselor acte materiale de dare de mită, această gravitate este situată sub cea a presupuselor acte materiale de luare de mită săvârşite de persoane îndeplinind anumite funcţii de natură a înlesni sau favoriza activităţi presupus infracţionale ce formează obiectul prezentului dosar.
La data soluţionării cererii, se aflau în libertate unii coinculpaţi menţionaţi în actele de urmărire penală la palierele superioare ale presupusului grup infracţional.
Prima instanţă a apreciat că este justificată apărarea inculpatului în sensul că inculpatul faţă de care se pretinde că s-ar fi săvârşit infracţiunea de dare de mită este cercetat, în prezent, în stare de libertate, în timp ce el este cercetat în stare de arest.
Datele personale ale inculpatului G.N. – durata îndelungată a rezidenţei în România, lipsa antecedentelor penale, existenţa unui domiciliu stabil, a unei familii organizate – a sugerat că acesta, pus în libertate provizorie, sub condiţii restrictive şi de control judiciar, nu va influenţa buna desfăşurare a procesului penal, nu va încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată, nu va săvârşi alte infracţiuni, nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cât şi cerinţele negative prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Condiţia pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, determinată de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Sub acest aspect, potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., cererea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ceea ce priveşte prima condiţie, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, Înalta Curte constată că infracţiunile sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului G.N. este admisibilă.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., circumstanţele cauzei neoferind date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influenţa bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârşire a altor infracţiuni.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absenţa unor criterii legale, Înalta Curte consideră că trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei, cât şi de datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
Fără îndoială că fapta pentru care este cerceta.
inculpatul este deosebit de gravă, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, Înalta Curte nu va face o analiză a acestor aspecte, avute în vedere de judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă.
Pe de altă parte, natura, gravitatea şi efectele faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în speţă, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existenţa lor nu este susţinută nici de actele dosarului.
A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituţiei liberării provizorii sub control judiciar, aşa cum este reglementată în art. 1601 şi art. 1602 C. proc. pen.
Art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prevede că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, arestarea preventivă.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Pe de altă parte, regula respectării libertăţii individuale stabilită în art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, consacrată şi de legislaţia internă, inclusiv la nivel constituţional, permite derogări numai în cazuri excepţionale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de liberare din detenţie provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente ameninţată. Or, în speţă, asemenea indicii nu există.
Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil reţinut, persoana acuzată este îndreptăţită să obţină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.
Sub un alt aspect, o mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă datele care ţin de persoana inculpatului.
În acest sens, jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat că pericolul pe care îl prezintă inculpatul şi care i-ar atrage starea de detenţie provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravităţii faptei, a sancţiunilor penale şi a celor civile care îl ameninţă pe inculpat ci în cauză intervin şi alte circumstanţe cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza N. contra A.).
Or, inculpatul G.N. are un domiciliu stabil, are familie organizată, nu are antecedente penale.
Liberarea provizorie, indiferent de modalitate, este o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin stabilirea de obligaţii sau restricţii ale libertăţii).
Întrucât măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său [art. 136 alin. (1) C. proc. pen.].
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
În condiţiile arătate, Înalta Curte consideră că scopul măsurilor preventive – aşa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. – poate fi realizat şi prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condiţiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanţă.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., va fi respins, ca nefondat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat G.N., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., împotriva încheierii nr. 986 din 5 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5575/1/2011 privind pe intimatul inculpat G.N.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat G.N., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 193/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 191/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
