ICCJ. Decizia nr. 189/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 189/2011

Dosar nr. 5909/1/2011

Şedinţa publică din 18 iulie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1031 din 12 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 160^8a alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul P.A.C. şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.

Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art. 160² alin. (3) C. proc. pen., respectiv:

a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art. 160² alin. (3²) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P.A.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 5636/1/2011 inculpatul P.A.C. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând admiterea acesteia şi liberarea sub control judiciar.

În motivarea cererii, s-a aratat că inculpatul este acuzat de patru infracţiuni, circumscrise în cinci acte materiale, întemeiate pe patru convorbiri telefonice cu patru persoane distincte, două dintre acestea fiind cu M. şi T., doar într-o singură convorbire se reţine vânzarea - cumpărarea de influenţă, respectiv cea cu M., căruia i-a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, astfel că dacă acesta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică nici inculpatul nu poate prezenta. Cu privire la celelalte convorbiri telefonice, în speţă, cu D.C., acesta nu are calitate în acest dosar, iar inculpatul i-a spus acestuia „să nu de-a mită, să le spună da, dar să nu dea mită". Din cea de treia convorbire reţinută, reiese că D.C. se cunoştea cu B., astfel încât nu se mai justifica o eventuală intervenţie a inculpatului.

Un alt act material se referă la firma de comisionariat vamal, iar din cuprinsul convorbirii rezultă că era vorba despre lipsa curentului electric, iar cu privire la infracţiunile de dare de mită, în convorbirile telefonice s-a menţionat că inculpatul îl roagă pe T. să-i dea unei pers. „Z" trei sandviciuri, ceea ce ministerul public a interpretat ca fiind 150 euro, însă această persoană este N.M. şi a depus dovada la dosar că nu este lucrător vamal, ci este directorul serviciului energetic A.P.C., fiind angajat al unei firme private şi având 70 de ani.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului P.A.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011, iar la data de 11 iulie 2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită măsura arestării preventive cu încă 30 de zile, ultima încheiere nefiind definitivă.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.

De asemenea, a promis inculpatului M.L., secretar general al M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi pentru câştigarea alegerilor organizate la nivelul Organizaţiei Municipiului Constanţa a P.D.L., în scopul ca acesta să îşi folosească influenţa politică asupra autorităţii competente pentru a-l numi în funcţia de director la SC C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta şi de membrii grupului infracţional organizat.

Pe de altă parte, la data de 23 august 2010 ora 09:10:30, inculpatul P.A.C. a importat împreună cu numitul C.D. un container conţinând diverse mărfuri; din conţinutul containerului, aproximativ 40% din mărfuri erau importate din China de inculpatul P.A.C., iar restul îi aparţineau lui C.D.

C.D. i-a comunicat că lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în ţară a containerului, iar inculpatul P. l-a sfătuit să accepte iniţial cererea, pe care ulterior să nu o onoreze, iar între timp el va interveni pe lângă inculpatul B.E. care, la rândul său, să îşi folosească influenţa pe lângă lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea, în scopul ca aceştia să permită intrarea în ţară a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenţei sale pe lângă vameşi, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.

La data de 7 octombrie 2010, orele 19:17:21 şi orele 19:24:16, s-a angajat faţă de numitul C.M., reprezentant al SC A.T.P.E. SRL, judeţul Maramureş, că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri, importate din China.

La data de 26 august 2010 orele 10:05:05, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ţ.V., ca în numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat „Z", o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvişuri" (n.n - aprox. 150 euro) ca recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL Inculpatul Ţ.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.

S-a considerat că faptele constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 pct. 1 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 255 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.A.C. a apreciat că sunt indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P.A.C., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 160² alin. (1) C. proc. pen., cât şi cerinţele negative prevăzute de art. 160² alin. (2) C. proc. pen.

Condiţia pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, determinată de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.

Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

În ceea ce priveşte prima condiţie, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, prima instanţă a constatat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului P.A.C. este admisibilă.

De asemenea, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 160² alin. (2) C. proc. pen., circumstanţele cauzei neoferind date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influenţa bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârşire a altor infracţiuni.

În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absenţa unor criterii legale, prima instanţă a apreciat că trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei, cât şi de datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

Faptele pentru care este cercetat inculpatul - iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă, dare se mită - sunt deosebit de grave, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, prima instanţă nu a analizat aceste aspecte, avute în vedere de judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă.

Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de liberare din detenţie provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente ameninţată. Or, în speţă, asemenea indicii nu există.

Atâta timp cât inculpatul M.L., căruia inculpatul i-a promis suma de 80 milioane lei vechi pentru câştigarea alegerilor organizate la nivelul Organizaţiei Municipiului Constanţa a P.D.L., este cercetat în stare de libertate, pe motiv că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în mod corelativ măsura arestării preventive nu poate fi menţinută faţă de inculpatul P.A.C. pe considerent că ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, din conţinutul interceptărilor telefonice rezultă că inculpatul l-a sfătuit pe numitul C.D. să nu dea mită lucrătorilor vamali, iar acesta din urmă îl cunoştea personal pe inculpatul B.E., astfel încât şi faţă de această atitudine a inculpatului, cât şi de faptul că nu s-a reţinut că ar fi dat vreo sumă de bani personal lui B. (în condiţiile în care C.D. a arătat că-l cunoaşte personal pe B. şi n-a vorbit cu acesta) lăsarea în libertate nu aduce atingere ordinii publice.

Mai mult, din momentul efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului în ianuarie 2011 şi până la data arestării inculpatului, la 25 mai 2011, faţă de inculpat nu s-a luat nici o măsură, fapt ce demonstrează că în tot acest interval s-a considerat că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Sub un alt aspect, o pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă şi datele care ţin de persoana inculpatului.

Or, inculpatul P.A.C. are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii în întreţinere, nu are antecedente penale, are resurse financiare.

Prima instanţă a apreciat că scopul măsurilor preventive - aşa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. - poate fi realizat şi prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condiţiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanţă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.

Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. sub toate aspectele, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită- fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160² C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.

Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.

Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".

Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160² C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.

Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.

Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului P.A.C. de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.

Înalta Curte constată că măsura arestării preventive a inculpatului P.A.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011, iar la data de 11 iulie 2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită măsura arestării preventive cu încă 30 de zile, ultima încheiere nefiind definitivă.

Prin Încheierea nr. 1031 din data 12 iulie 2011, instanţa a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.C.

Raportându-ne la gravitatea infracţiunilor săvârşite, la împrejurarea că urmărirea penală nu s-a finalizat, Înalta Curte, apreciază că există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În aceste condiţii, Înalta Curte, apreciază că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului – nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai 2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ lit. d) C. proc. pen. se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva Încheierii nr. 1031 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5636/1/2011, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat P.A.C., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., împotriva Încheierii nr. 1031 din 12 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5636/1/2011 privind pe intimatul inculpat P.A.C.

Casează încheierea atacată şi rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul inculpat P.A.C., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 190/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 188/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 189/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 189/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI