ICCJ. Decizia nr. 191/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 191/2011
Dosar nr. 5912/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1028 din 12 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M. şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 5713/1/2011 inculpatul I.I.M. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a aratat că nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
De asemenea, circumstanţele personale favorabile ale inculpatului constituie o garanţie pentru admiterea cererii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului I.I.M. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11 iulie 2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
La data de 23 aprilie 2010, inculpatul I.I.M. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită codat „amendă", pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societăţii de comisionariat vamal SC M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanţa (23 aprilie 2010, ora 10:03:45).
La data de 28 aprilie 2010, orele 12:34:57, inculpatul I.I.M. i-a cerut învinuitului Z.Q., om de afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 28 aprilie 2010, orele 14:18:19, inculpatul I.I.M. l-a încunoştinţat pe inculpatul D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanţa, că are la firma SC M. SRL clienţi noi pentru care necesită protecţie din partea lucrătorului vamal, promiţându-i acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La data de 29 aprilie 2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.I.M. i-a solicitat inculpatului Z.Q. o sumă de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în ţară, de urgenţă, a unui container cu mărfuri.
La data de 4 mai 2010 (orele 13:05:02), inculpatul I.I.M. îi promite inculpatului Z.Q. că se va interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a fi remisă vameşilor de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea a ajuns în final la aceştia sau nu.
La data de 11 mai 2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. îi comunică inculpatului I.I.M., căzând împreună de acord asupra listei cu vameşii de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea ce fac parte din grupul infracţional şi care permit intrarea în ţară a containerelor clientelei contra mita ce le este plătită de inculpatul I.I.M. şi P.A. Aceşti vameşi sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J., V. şi „T.".
La data de 11 mai 2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.I.M. i-a solicitat numitului P.C., administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite intrarea în ţară a unui container, lucru ce s-a şi întâmplat a doua zi.
La data de 16 mai 2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.I.M. a negociat cu numitul P.C. plata unei sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se permite accesul în ţară a unor mărfuri ilicite.
La data de 17 mai 2010, inculpatul I.I.M. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat la SC H.N.I. SRL, o sumă de bani neprecizată cu titlul de datorie în contul mitei ce a fost promisă pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea, precum şi pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container cu mărfuri importate prin intermediul antemenţionatei societăţi.
La data de 25 mai 2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.I.M. a acceptat propunerea formulată de numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de a oferi mită lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unui container conţinând încălţăminte contrafăcută, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate „A.".
La data de 29 mai 2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul A.A., reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită codificat ca „8 - 9", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru introducerea în ţară a mai multor containere cu mărfuri.
La data de 31 mai 2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.I.M. i-a cerut angajatei sale de la SC M. SRL să-i dea un bileţel lucrătorului vamal S. de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea şi să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind un limbaj codat, la data de 2 iunie 2010, inculpatul I.I.M. i-a explicat inculpatului A.A., intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme fantomă care să fie sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru introducerea frauduloasă în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 4 iunie 2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.I.M. a negociat cu o persoană de etnie arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a patru containere cu fasole pentru firma „A.".
La data de 7 iunie 2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. (zis „L.") plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor vamali pentru introducerea în ţară a mai multor containere.
La 08 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL Buzău, a negociat cu inculpatul I.I.M. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară a unui container ce conţinea marfă în plus faţă de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare L.C.D.).
La data de 15 iulie 2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.I.M. a negociat cu numitul C.I. reducerea comisioanelor percepute de cel dintâi, precum şi a sumelor date cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea, de către un client al SC M. SRL, pentru introducerea în ţară a unor mărfuri.
La 30 iulie 2010 (orele 20:02:29), într-o discuţie ce utilizează un limbaj extrem de codificat, numitul C.R. îl întreabă pe inculpatul I.I.M. care este valoarea mitei ce trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operaţiuni vamale.
Chestiunile prezentate la punctele 18 şi 19 s-au finalizat cu o intervenţie făcută de inculpatul I.I.M. la inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa, la data de 2 august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operaţiunilor vamale legate de problematica respectivă.
La data de 9 august 2010 (orele 15:02:01 şi 15:13:49), la somaţia inculpatului B.E., director la SC C.N.A.P.M.C. SA şi, concomitent, unul din conducătorii grupului organizat în cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatul D.M. (zis „F.") pentru ca acesta să îşi plătească datoriile către grupul criminal organizat, datorii ce includeau şi valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea.
La data de 12 august 2010 (orele 12:04:25) numitul C.I. i-a propus inculpatului I.I.M. să se implice prin intervenţii făcute pe lângă vameşii de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru a-i procesa de urgenţă un container cu mărfuri şi actele aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru restituirea rapidă a T.V.A.
La data de 17 august 2010, inculpaţii I.I.M. şi A.A. au negociat plata unei sume de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea, pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container cu mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La data de 18 august 2010, inculpatul I.I.M. i-a cerut inculpatului A.A. suma de 2.700 RON, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri, ce conţinea în plus faţă de cele declarate în vamă o cantitate neprecizată de cuţite de strung. Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La data de 19 august 2010, inculpatul I.I.M. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară prin Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea a unui container, conţinând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripţionate cu însemnele mărcii „W.D.".
La data de 20 august 2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.I.M. a negociat cu A.A. plata unei sume de 21 milioane lei pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri prin Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea.
La data de 12 septembrie 2010 (orele 20:30:03), inculpatul I.I.M. a solicitat suma de 62 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea, de la inculpatul Z.Q. pentru intrarea în ţară a unor containere cu mărfuri, importate prin intermediul acestuia din urmă, fapt cu care inculpatul Z.Q. a fost de acord, promiţând să plătească suma respectivă.
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.I.M. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi", pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară a unor containere conţinând ulei.
S-a considerat că faptele constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de: art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.I.M., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanţă a constatat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, prima instanţă a constatat că nu este îndeplinită.
Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele C.E.D.O. şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
La acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
De asemenea, având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputaţie a instituţiilor publice. O reacţie blândă faţă de acest gen de inculpaţi ar putea crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenţa penală de corupţie. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunii, de lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, a infracţiunilor de corupţie.
Garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreţinere copii, are o familie organizată), cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limitărezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., apreciez că, în acest moment, un controlul judiciar instituit inculpatului I.I.M. este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Raportându-ne la gravitatea infracţiunilor presupus a fi săvârşite (art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)), la împrejurarea că urmărirea penală este la început - impunându-se audierea martorilor şi administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului-, dar şi la atitudinea sa în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că detenţie provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai 2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) Cod de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva Încheierii nr. 1028 din 12 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5713/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 190/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
