ICCJ. Decizia nr. 4/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 4/2013
Dosar nr. 6747/1/2012
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012, având ca obiect strămutarea Dosarului nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (5) C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 60 alin. (5) C. proc. pen., petenta a susţinut că, prevederile legale invocate încalcă dreptul la un proces echitabil, lipsind un drept de remediere, ceea ce duce la imposibilitatea înfăptuirii justiţiei.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., petenta a susţinut că, modificarea textului de lege încalcă dreptul la un proces echitabil eliminând posibilitatea declanşării unui control judiciar al hotărârii instanţei de fond.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 60 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că petenta nu a indicat în motivare aspecte de neconstituţionalitate, critica sa vizând o modificare a textului de lege, ceea ce nu este permis de legiuitor, iar în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b2) şi art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., s-a constatat că nu au legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere împrejurarea că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta D.M.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând, în esenţă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât excepţiile invocate au legătură cu soluţionarea cauzei.
Analizând recursul, prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată sesizarea Curţii constituţionale este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1. Excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă sau o dispoziţie dintr-un act normativ aflat în vigoare.
2. Dispoziţia să nu fi fost constatată ca neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
3. Excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Analizând îndeplinirea acestor condiţii, instanţa de control judiciar în acord cu instanţa de fond, constată că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petenta D.M.E., vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că sunt neconstituţionale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte constată că petiţionara nu a motivat această excepţie sub aspectul dispoziţiilor constituţionale pretins a fi încălcate, criticile formulate, vizând, în realitate, modificarea textului de lege menţionat, lucru nepermis de legiuitor.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
În ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b2) şi art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., în raport cu art. 1, art. 16, art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 124 şi art. 129 din Constituţie, invocate de petentă, instanţa de fond a apreciat corect că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
Astfel, dispoziţiile legale menţionate, referitoare la competenţa după persoană a curţii de apel şi, respectiv, la caracterul definitiv al hotărârii pronunţată de judecător, în procedura plângerii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., nu au relevanţă în cauza dedusă judecăţii, întrucât aceasta are ca obiect cererea de strămutare formulată de petentă, sediul materiei constituindu-l dispoziţiile art. 55 şi urm. C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 3438/1/2012.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs, formulată de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 3438/1/2012.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 93/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
