ICCJ. Decizia nr. 93/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia civilă nr. 93/2013

Dosar nr. 118/1/2013

Şedinţa publică de la 25 februarie 2013

Asupra recursului de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.M. SRL, obligarea acesteia la plata sumelor de 1.409.388 RON, debit aferent perioadei 1 decembrie 2007-februarie 2010, de 61.424,85 euro, dobândă legală şi 371.700 RON daune morale, în baza contractului încheiat de părţi.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 24384 din 13 decembrie 2011, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată în numele Asociaţiei pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, Bucureşti, ca fiind formulată de o persoană fără puteri de reprezentare.

Împotriva sentinţei civile nr. 24384 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, a declarat apel reclamanta Asociaţiei pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.

Prin încheierea de şedinţă din 17 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 1396/2/2012, s-a suspendat judecata apelului declarat de apelanta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva sentinţei civile nr. 24384 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, avându-se în vedere deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC T.M. SRL şi obiectul dosarului, judecarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri date într-o acţiune prin care reclamanta urmăreşte realizarea unei creanţe asupra averii debitoarei.

Împotriva încheierii de şedinţă din 17 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 1396/2/2012, recurenta reclamantă Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor Bucureşti a declarat recurs, la data de 30 mai 2012, iar prin motivele de recurs formulate a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 1, art. 4, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 27, art. 51, art. 52-57, art. 124, art. 126 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

Recursul a fost înregistrat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, formând obiectul Dosarului nr. 1396/2/2012.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2012, pronunţată în dosarul menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi a art. 2821 C. proc. civ., cauza fiind înaintată spre competenţă soluţionare completului nr. 1 al secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecată la data de 16 octombrie 2012.

Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi cu faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată, petenta indicând doar mai multe articole din Constituţie, în raport cu care s-ar aprecia că dispoziţiile art. 36 din Legea insolvenţei ar veni în contradicţie.

La data de 19 septembrie 2012, împotriva încheierii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a declarat recurs Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.

După expunerea unui istoric detaliat al mai multor cauze pe care recurenta le are înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi care ar fi similare ca problematică, în opinia recurentei, cu cea în cauză şi în care, s-ar fi săvârşit, de asemenea, o serie de „acte şi fapte de corupţie”, de către toate autorităţile implicate (instanţe şi parchete), recurenta a adus o serie de critici vizând fondul cauzei şi modul în care au fost soluţionate pricinile în diverse etape ale judecăţii, critici ce exced limitelor învestirii în prezentul cadru procesual.

Referitor la încheierea supusă cenzurii în cauză, recurenta a susţinut că înţelege să conteste „refuzul abuziv” al secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, precum şi argumentele reţinute în motivarea respectivei hotărâri, care, în opinia recurentei ar fi „dăunătoare statului de drept în România şi în Uniunea Europeană”.

Consideră recurenta că dispozitivul încheierii atacate contravine dispoziţiilor art. 11 pct. 1 şi 2, art. 20 pct. 1 şi 2, art. 21 pct. 1, 2 şi 3, art. 24 pct. 1, art. 52 pct. 1 şi 3, art. 54 pct. 1 şi 2, art. 57, art. 124 pct. 2 şi 3, art. 126 pct. 1 şi 6 şi art. 148 pct. 1, 2 şi 4 din Constituţia României şi a fost pronunţat „în folosul celor interesaţi în acte şi fapte de corupţie”.

Totodată, s-a făcut referire şi s-a reiterat excepţia de neconstituţionalitate înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. 5515/3/2012, cerere care, de asemenea, excede prezentei cauze.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale, prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind, astfel, pentru părţi, o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate şi numai în situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 din codul menţionat.

Raportând aceste prevederi legale imperative la recursul formulat în speţă de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, se constată că referitor la încheierea atacată, recurenta nu a făcut decât să susţină că soluţia şi argumentele prezentate de instanţa supremă ar fi „abuzive” şi să enumere câteva articole din Constituţie.

Din acest punct de vedere, recurenta nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 3021 care obligă partea să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Instanţei de casaţie nu-i revine obligaţia să se substituie părţii în ceea ce priveşte indicarea sau încadrarea argumentelor invocate în recurs, în motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Această posibilitate este prevăzută de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., numai în cazul în care se indică greşit motivul de recurs, însă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, însă, această ipoteză este exclusă, întrucât, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a formulat în mod concret nicio astfel de critică.

Referirile la aşa-zisele „acte şi fapte de corupţie”, ca şi aprecierile personale ale recurentei privind pretinsele încălcări ale ordinii de drept în această cauză, ca şi în alte cauze în care recurenta este parte, nesusţinute de mijloace de probă, reprezintă simple aserţiuni, irelevante din perspectiva controlului de legalitate şi temeinicie pe care instanţa îl realizează cu privire la încheierea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub aspectul întrunirii condiţiilor de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva încheierii de la 19 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 1396/2/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 93/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI