ICCJ. Decizia nr. 87/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 87/2014
Dosar nr. 2071/1/2014
Şedinţa publică de la 30 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.S.M. şi Secţia pentru procurori din cadrul C.S.M., anularea în parte a încheierii de şedinţă din 6 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3/P/2012 al Secţiei pentru procurori a C.S.M., în sensul desfiinţării măsurii suspendării sale din funcţia de procuror până la soluţionarea acţiunii disciplinare, măsură dispusă în temeiul art. 491 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004.
A mai solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării încheierii atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului litigiu.
În fapt, reclamantul a arătat că, prin încheierea invocată mai sus, s-a dispus suspendarea sa din funcţie, până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare ce formează obiectul dosarului menţionat.
În motivare s-a reţinut că, întrucât deţine funcţia de prim procuror a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, se presupune rezonabil că ar fi afectată imparţialitatea procedurii în faţa secţiei şi ar putea uza de atributele conferite de funcţia de conducere.
În încheiere s-a mai reţinut că aceasta ar putea fi atacată odată cu fondul.
Reclamantul consideră, însă, că hotărârile adoptate de către C.S.M. în cadrul procedurii disciplinare sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional.
Este adevărat că în cuprinsul aceluiaşi articol se menţionează că încheierile pronunţate în cursul procedurii sunt acte premergătoare actului administrativ jurisdicţional, putând fi atacate doar odată cu actul administrativ prin care se soluţionează acţiunea disciplinară, numai că, opinează reclamantul, prin modificările aduse Legii nr. 317/2004 privind C.S.M. prin Legea nr. 24/2012, s-a introdus art. 491, care permite luarea măsurii suspendării din funcţie a magistratului pe durata desfăşurării procedurii disciplinare.
În acest caz, actul administrativ cu caracter jurisdicţional produce efecte provizorii până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare şi are ca efecte vătămarea imediată a sa, prin suspendarea din funcţia de procuror.
Dacă încheierea nu ar putea fi atacată decât odată cu fondul, reclamantul consideră că ar fi lipsit de o cale de atac efectivă şi imediată.
Se susţine că s-ar încălca, astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ca motive de nelegalitate a măsurii de suspendare din funcţie, s-au invocat lipsa unor indicii sau probe care să confirme soluţia de suspendare şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.
S-a mai invocat faptul că, faţă de data săvârşirii presupuselor abateri disciplinare şi data intrării lor în vigoare, aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ar duce la aplicarea retroactivă a măsurii.
Reclamantul a mai arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea măsurii dispuse prin actul administrativ jurisdicţional atacat.
Cu privire la cazul bine justificat, reclamantul a invocat faptul că măsura dispusă a fost lipsită de orice motivare concretă, instanţa de disciplină limitându-se doar la aprecieri de ordin general, astfel că ar exista îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ.
Referitor la paguba iminentă a arătat că, pe durata aplicării măsurii, plata drepturilor salariale este suspendată, ceea ce îl face să suporte un prejudiciu material, viitor şi previzibil, actul având caracter executoriu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6, art. 8, art. 10, art. 14 din Legea nr. 554/2004, ale art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea nr. 4692 din 9 noiembrie 2012, a trimis cauza spre competentă soluţionare Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, precum şi cu faptul că încheierea atacată a fost emisă în materie disciplinară.
Prin urmare, cauza a fost înregistrată ca recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 2071/1/2014.
Intimata Inspecţia Judiciară a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, învederând faptul că, prin decizia civilă nr. 435 din 5 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a soluţionat, în sensul respingerii, un alt recurs declarat de recurentul G.V.G. împotriva aceleiaşi încheieri.
Prioritar analizării oricărui aspect, Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea nr. 7/P din şedinţa secretă din 18 iulie 2012, pronunţată în acelaşi dosar în care s-a pronunţat şi încheierea atacată în cauză, Secţia pentru procurori a C.S.M.:
- în baza art. 491 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, a constatat încetată de drept suspendarea din funcţie a pârâtului procuror G.V.G.;
- a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâtul procuror privind revocarea suspendării din funcţie;
- a admis acţiunea disciplinară formulată împotriva procurorului G.V.G. şi, în baza art. 100 lit. e (lit. d în reglementarea anterioară) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 şi art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.
Recursul declarat de pârâtul G.V.G. împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 3 din 14 ianuarie 2013, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, astfel încât, soluţia menţionată este irevocabilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, Înalta Curte va examina cu prioritate, recursul din perspectiva excepţiei invocate din oficiu.
Astfel, împrejurarea anterior expusă, intervenită după promovarea căii de atac şi după înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, impune, pe cale de consecinţă, constatarea că recursul dedus judecăţii în speţă a rămas fără obiect.
De altfel, recurentul, deşi legal citat, nu s-a prezentat, nu a solicitat judecata în lipsă şi nici continuarea judecării recursului, astfel încât nici interesul său în soluţionarea căii de atac nu mai subzistă.
În atare situaţie, Înalta Curte va respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat în cauză de G.V.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat de G.V.G. împotriva încheierii din 6 iunie 2012, pronunţată de C.S.M., secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 3/P/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 88/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
