ICCJ. Decizia nr. 107/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 107/2006
Dosar nr. 1827/1/2005
(Nr. în format vechi: 354/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 622 din 9 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală:
- a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului T.N., formulată în dosarul nr. 6261/2005 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, privind recuzarea magistraţilor Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti;
- a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru soluţionarea cererii aceluiaşi petent privind recuzarea tuturor magistraţilor de la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, la data de 21 octombrie 2005, petentul T.N. a formulat cerere privind recuzarea tuturor magistraţilor din cadrul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Cererea menţionată a fost înaintată Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 6330/2005.
Prin încheierea din 26 octombrie 2005, pronunţată în dosarul menţionat, Tribunalul Bucureşti a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la recuzarea judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi Curţii de Apel Bucureşti, se constată că la data formulării acesteia, pe rolul Tribunalului Bucureşti nu se aflau cauze în care petentul să fie parte.
Prin urmare, acesta nu putea cere recuzarea magistraţilor unei instanţe care nu soluţiona cauze privindu-l pe petent.
În consecinţă, în mod greşit cererea privind recuzarea judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti, a fost trimisă, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat recurs, criticile privind necitarea acestuia la termenul fixat pentru judecarea cererilor de recuzare.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor Părţii Speciale, Titlul II, Cap. III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., rezultă condiţionarea admisibilităţii căilor de atac, de exercitarea acestora potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petentul T.N., împotriva unei încheieri prin care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti.
Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, după caz, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.
În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin OUG nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepţia atacării acesteia, separat, cu recurs.
O altă interpretare, cu referire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, prin exercitarea împotriva acesteia, separat, a căilor de atac, prin interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 52 alin. (6) C. proc. civ., este exclusă.
Este de reţinut în acest sens intenţia legiuitorului, la care nu se poate adăuga, rezultând fără echivoc din preambulul OUG nr. 55/2004, potrivit căreia motivul abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., consistă în „necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfăşurării normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi".
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituţia României, revizuită şi exigenţelor privind liberul acces la justiţie, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie, a reglementat regula generală privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile nr. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.
Ca atare, accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz, corespunzător regulii generale menţionate, stabilită de legea procesual-penală.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.N.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-petent menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.N. împotriva încheierii nr. 622 din 9 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6518/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 108/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
