ICCJ. Decizia nr. 144/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 144/2011
Dosar nr.9637/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9345 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva Deciziei nr. 250/A din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă şi a Încheierii din 14 octombrie 2008, a aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin sentinţa primei instanţe, s-a admis corect excepţia autorităţii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea reclamantului, privitoare la modul de soluţionare a notificării nr. 5N/2005, constatându-se că, prin Sentinţa civilă nr. 98 din 28 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureş, a fost obligat Primarul Oraşului Borşa să emită dispoziţie motivată asupra aceleiaşi notificări.
Curtea de Apel Cluj, respingând apelul reclamantului şi confirmând, astfel, soluţia primei instanţe, a reţinut corect că, faţă de soluţionarea pricinii prin admiterea unei excepţii de ordine publică, nu se mai impune cercetarea pe fond a pricinii.
Drept consecinţă, s-a apreciat că instanţa nu se mai putea pronunţa cu privire la probele existente la dosar şi care vizau, în mod explicit, fondul raportului juridic dedus judecăţii.
De altfel, s-a consemnat că, petiţia de la fila 21, invocată de reclamant, nu reprezintă o probă, ci prin aceasta se solicită, fără respectarea dispoziţiilor procedurale referitoare la extinderea cadrului procesului, citarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cerere asupra căreia instanţa a apreciat corect că nu i se putea da curs în condiţiile date.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare, la data de 4 ianuarie 2010, recurentul M.D., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Prin Decizia civilă nr. 9345 din 17 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins recursul, fără a observa că nu s-au aplicat corect dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 250/A/2008 nu s-au examinat apelurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 390 din 28 martie 2008 a Tribunalului Maramureş, respectiv împotriva Sentinţei civile nr. 881 din 14 iulie 2008, pronunţată în acelaşi dosar nr. 3506/100/2006, prin hotărârea dată instanţa omiţând să se pronunţe asupra cererii principale şi cererilor conexe.
Instanţa supremă a preluat constatările instanţelor fondului, fără a observa că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între pricina obiect al dosarului nr. 3506/100/2006 şi pricina obiect al dosarului nr. 5584/100/2007 a Tribunalului Maramureş.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5456 din 21 octombrie 2010, a respins contestaţia în anulare.
În considerentele hotărârii menţionate, s-a reţinut că, întrucât soluţia instanţei de recurs nu este rezultatul niciuneia dintre neregularităţile prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, admisibilă doar în cazurile expres prevăzute de aceste dispoziţii legale, nu poate fi primită.
La data de 9 noiembrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs contestatorul M.D., invocând dispoziţiile cu caracter general ale art. 299 – 316 C. proc. civ. şi arătând că cererea sa formează obiectul Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, iar instanţa „a interpretat greşit Legea nr. 10/2001".
În considerarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va lua în examinare, cu prioritate, admisibilitatea recursului, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Or, potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare formulată de M.D. împotriva unei hotărâri irevocabile, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Decizia atacată de către contestator are caracter irevocabil, în temeiul art. 320 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat un recurs şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul M.D., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de M.D. împotriva Deciziei nr. 5456 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - N
← ICCJ. Decizia nr. 143/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 145/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|