ICCJ. Decizia nr. 143/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 143/2011
Dosar nr.9156/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 688 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost trimisă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. împotriva deciziei nr. 52 din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 8936/1/2009, spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 52 din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.C. împotriva sentinţei nr. 1582 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6753/1/2009.
A fost obligat recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că prin sentinţa nr. 1582 din 7 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia penală, în dosarul nr. 6753/1/2009, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a trimis cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prima instanţă a constatat că petentul M.C. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei nr. 644 din 27 martie 2009 pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că au apărut fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea plângerii.
Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 1582 din 7 octombrie 2009, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că revizuentul s-a adresat direct cu cererea sa la instanţă, contrar dispoziţiilor legale ce reglementează instituţia revizuirii, revizuentul trebuind să se adreseze mai întâi procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza.
Cu privire la recursul declarat împotriva anterior menţionatei sentinţe instanţa a constatat că recursul nu este fondat, reţinându-se că potrivit art. 401 C. proc. pen., „Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., „cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă", alin. (5) al aceluiaşi articol, prevăzând că, „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente".
Având în vedere că Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a judecat cauza în primă instanţă, în conformitate cu prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs a constatat că cererea de revizuire trebuia adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acestui organ judiciar revenindu-i competenţa examinării cererii de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor arătate în alineatul 2 al aceluiaşi articol şi efectuării de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, astfel cum se prevede prin dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, au fost avute în vedere considerentele deciziei nr. 16 din 6 aprilie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Împotriva acestei decizii revizuentul a formulat cerere de revizuire, motivată de descoperirea unor împrejurări noi, necunoscute la data soluţionării cauzei.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., s-a constatat că cererea de revizuire se impune a fi trimisă la parchet pentru efectuarea actelor de cercetare potrivit art. 399 C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., norma prevede imperativ şi fără posibilitate de interpretare că „cererea de revizuire se adresează direct procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă".
Ca urmare a acestei etapizări stricte a fazelor care trebuie parcurse în soluţionarea unei cereri de revizuire, art. 399 C. proc. pen., reglementează procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, stipulând că atunci când este necesară o astfel de verificare procurorul dispune, prin ordonanţă, ca aceasta să fie efectuată şi că „procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei". Totodată, art. 399 alin. (5) C. proc. pen. prevede că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente".
S-a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 402-406 C. proc. pen., reglementează măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu şi soluţiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată şi direct instanţei, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligaţia să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.
S-a concluzionat în sensul că textele de lege enunţate, prin claritatea şi lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, pentru fiecare cerere de revizuire, obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de efectuare de către procuror a actelor de cercetare, acestea fiind necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat o nouă cerere de revizuire motivată, în esenţă, pe apariţia unor împrejurări noi, anterior necunoscute, regimul abuziv şi discriminatoriu la care revizuentul şi familia sa sunt supuşi, îngrădirea drepturilor constituţionale, împiedicarea, prin ameninţare, a revizuentului de a se prezenta la termenul de judecată la care a fost pronunţată Decizia a cărei revizuire se solicită.
Analizând cererea prioritar şi exclusiv prin prisma admisibilităţii acesteia, se constată că cererea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 393 şi următoarele C. proc. pen. şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., calea extraordinară de atac a revizuirii se poate exercita exclusiv împotriva hotărârilor determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor drepturi ale părţii sau încălcarea normelor de desfăşurare a judecăţii, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Rezultă aşadar că exercitarea acestei forme de control judiciar este inadmisibilă în situaţia în care are ca obiect hotărâri pronunţate în soluţionarea căilor de atac promovate de parte şi nu sentinţe pronunţate asupra fondului cauzei dedusă judecăţii, astfel după cum rezultă atât din interpretarea prevederilor art. 393 – 394 C. proc. pen., cât şi din dispoziţiile art. 401 C. proc. pen.
Raportând consideraţiile teoretice expuse speţei de faţă se constată că obiectul cererii de revizuire este constituit de o decizie pronunţată asupra unei alte cereri de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, prin care cererea anterior formulată a fost trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de asemenea că motivele invocate, în parte nu pot fi circumscrise cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., critica referitoare la descoperirea de împrejurări necunoscute anterior nefiind dovedită.
Aşa fiind, se constată că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate sub raportul obiectului său, fiind inadmisibilă, iar această constatare face de prisos analizarea altor apărări ori cereri ale revizuentului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C. împotriva deciziei nr. 688 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 4856/1/2010.
Obligă revizuentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 140/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 144/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|