ICCJ. Decizia nr. 152/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 9 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 152/2006

Dosar nr. 300/2005

nr. 1558/1/2005

Şedinţa publică din 10 aprilie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 mai 2005, petentul A.N. a formulat acţiune penală împotriva judecătorilor S.A., V.B., C.A., S.R., C.V., L.A., C.L., precum şi împotriva avocaţilor I.R. şi V.T., susţinând că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prin îngrădirea unor drepturi şi şantaj.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că petentul nu a învestit instanţa cu o plângere privind un act prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., ci cu o plângere ale cărei temeiuri exced legalei sesizări a instanţei de judecată.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.

Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.

Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.

Din economia reglementărilor legale menţionate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare, determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.

În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul A.N. priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)

Or, infracţiunea reclamată nu se regăseşte între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.

Totodată, infracţiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.

Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul A.N. împotriva sentinţei nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2822/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.N. împotriva sentinţei nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2822/2005.

Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 151/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI  ICCJ. Decizia nr. 153/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 152/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI