ICCJ. Decizia nr. 156/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 156/2006
Dosar nr. 483/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 689 din 7 decembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a scos cauza de pe rol şi a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare, plângerea formulată de petenta I.M., pentru N.A.C., împotriva Ministerului Justiţiei, ministrului justiţiei M.M. şi magistratului P.D., judecător detaşat la Ministerul Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petenta s-a adresat cu plângere prealabilă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva Ministerului Justiţiei, a ministrului justiţiei şi judecătorului delegat menţionat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 193 C. pen.
La termenul din 30 noiembrie 2003, din oficiu, s-a pus în discuţie excepţia privind greşita îndreptare a plângerii prealabile.
În raport cu art. 279 alin. (2) lit. c) şi alin. (4), raportat la art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat că excepţia este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea este îndreptată împotriva uneia din persoanele arătate în art. 29 pct. 1 din acelaşi cod, care la lit. b) se referă la membrii Guvernului.
Conform art. 209 alin. (4) C. proc. pen., este competent să efectueze urmărirea penală, parchetul care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza.
Potrivit art. 29 din acelaşi cod, judecata în primă instanţă, în cazul în care aceasta priveşte un membru al Guvernului, aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că parchetul corespunzător este cel de pe lângă această instanţă.
Cum plângerea greşit îndreptată, potrivit art. 285 C. proc. pen., se trimite organului competent, cauza a fost scoasă de pe rol, iar plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta a declarat recurs.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legale menţionate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentă priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 C. pen.
Or, infracţiunea reclamată nu se regăseşte între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării şi a aplicat dispoziţiile privitoare la cererile greşit îndreptate, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentă împotriva sentinţei nr. 689 din 7 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 4373/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta menţionată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M., reprezentant convenţional al fiicei sale N.A.C., împotriva sentinţei nr. 689 din 7 decembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4373/2005.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 157/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
