ICCJ. Decizia nr. 157/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 157/2006
Dosar nr. 484/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 octombrie 2005, petentul H.C. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, de către magistraţii M.P., A.M., E.M., T.B. şi R.M., constând în aceea că, soluţionând cauza civilă având ca obiect anularea deciziilor privind pensia, şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi, drept urmare, l-au păgubit.
Prin sentinţa nr. 673 din 29 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru continuarea cercetărilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 29 alin. (1) din acelaşi cod.
În raport cu calitatea persoanelor reclamate, de judecători ai Curţii de Apel Craiova, competenţa soluţionării în fond a cauzei revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât parchetul competent este cel corespunzător acestei instanţe.
Prin urmare, plângerea a fost greşit îndreptată, sesizarea instanţei urmând a se face prin rechizitoriu.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul H.C. a declarat recurs, criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 287 pct. 1, art. 295 pct. 1, combinat cu art. 316, art. 327 pct. 6 şi art. 330, art. 335 pct. 2 C. proc. pen.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute, rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legale menţionate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petent priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Or, infracţiunea reclamată nu se regăseşte între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul căreia plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal, prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării şi a aplicat dispoziţiile privitoare la cererile greşit îndreptate, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
Pe de altă parte, soluţia în sensul pronunţării căreia a depus concluzii procurorul nu ar putea fi dată, întrucât s-ar nesocoti dispoziţiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petent, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul H.C. împotriva sentinţei nr. 673 din 29 noiembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 5843/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 158/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
