ICCJ. Decizia nr. 160/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 160/2006
Dosar nr. 485/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 9759 din 24 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 12803/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, cererea petentei D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs.
Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi asupra recursului declarat de petentă, se constată următoarele:
Din economia art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor acestui text, cu referire la:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural, creat în faţa unui judecător, care trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,
- existenţa unui interes procesual sau substanţial, cu referire la pertinenţa excepţiei, în sensul că dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, are legătură cu soluţionarea cauzei,
- activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ în vigoare, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz.
În cauză, în discuţie este îndeplinirea condiţiei privind „legătura cu soluţionarea cauzei".
Legătura cu cauza priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată asupra soluţiei ce se va pronunţa, asupra pretenţiei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul judecătoriei, cu referire la speţă.
Obiectul cauzei priveşte exclusiv litigiul dedus, spre soluţionare, în cursul căruia, în orice etapă procesuală, în faţa instanţei căreia procesul este pendinte, este ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de petentă în faţa instanţei de recurs nu are legătură cu soluţionarea în fond a cauzei penale, având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 210 C. pen.
Or, dispoziţiile legale menţionate nu abilitează o instanţă a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu referire la o excepţie de neconstituţionalitate ce, eventual, ar putea avea legătură cu soluţionarea unei cauze aflate pe rolul altei instanţe de judecată, întrucât art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, statuează asupra dreptului judecătorului de a se pronunţa exclusiv în cadrul procesului dedus, spre soluţionare, în faţa sa, în fond sau căi de atac, după caz.
În fapt, partea vătămată D.M. a sesizat judecătoria, cu plângere prealabilă, în temeiul art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 210 C. pen., autorul indicat de parte fiind tatăl acesteia.
Tinzând la nesoluţionarea cauzei penale prin hotărâre definitivă, din motive ce o privesc pe aceasta, partea vătămată a formulat mai multe cereri de recuzare a completelor de judecată de la instanţa de fond, precum şi a tuturor judecătorilor instanţei de fond.
După învestirea Tribunalului Bucureşti, cu cereri privind recuzarea tuturor magistraţilor instanţei de fond, petenta D.M. a formulat mai multe cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor instanţei de recurs.
Ulterior, după învestirea Curţii de Apel Bucureşti, cu cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor instanţei fireşti de recurs, cu referire la cauza penală privind-o pe partea vătămată D.M., aceasta a formulat cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor acestei din urmă instanţe.
După învestirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu aceste cereri, petenta D.M. a formulat alte cereri privind, pe rând, recuzarea judecătorilor secţiilor Înaltei Curţi.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursurile declarate de aceeaşi parte împotriva încheierilor prin care cererile, privind recuzarea judecătorilor secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse ca inadmisibile.
Împotriva hotărârilor prin care recursurile declarate de petenta D.M. au fost respinse, ca inadmisibile, aceasta a formulat contestaţii în anulare, iar împotriva acestor din urmă decizii, a formulat noi recursuri.
Invariabil, petenta a solicitat ataşarea dosarului de fond.
Aşadar, excepţia se constată a fi inadmisibilă, în sensul că nu îndeplineşte cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Ca atare, în temeiul art. 29 alin. (6) din acelaşi act normativ, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Codului de procedură penală, în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În fine, recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispoziţiilor Părţii Speciale, Titlul II, Cap. III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., rezultă condiţionarea admisibilităţii căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petenta D.M. împotriva unei încheieri prin care secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, după caz, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.
În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin OUG nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepţia atacării acesteia, separat, cu recurs.
O altă interpretare, cu referire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, prin exercitarea împotriva acesteia, separat, a căilor de atac, prin interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 52 alin. (6) C. proc. civ., este exclusă.
Este de reţinut în acest sens intenţia legiuitorului, la care nu se poate adăuga, rezultând fără echivoc din preambulul OUG nr. 55/2004, potrivit căreia motivul abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., consistă în „necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfăşurării normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi".
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în situaţii neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituţia României, revizuită şi exigenţelor privind liberul acces la justiţie, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie, a reglementat regula generală privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile art. 361 sau, după caz, art.3851 C. proc. pen.
Ca atare, accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz, corespunzător regulii generale menţionate, stabilită de legea procesual-penală.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M., precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta-petentă menţionată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea petentei D.M., privind sesizarea Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Codului de procedură penală, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 9759 din 24 noiembrie 2005, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 12803/2005.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 159/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 161/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
