ICCJ. Decizia nr. 163/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 163/2006
Dosar nr. 488/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 6692 din 28 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de M.M.D. împotriva deciziei nr. 1457 din 28 februarie 2005, pronunţată de aceeaşi instanţă în soluţionarea recursului.
Împotriva acestei decizii contestatoarea, prin mandatar, a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind o decizie definitivă dată de aceeaşi instanţă în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., cu referire la art. 392 alin. (4) din acelaşi cod, nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, respectiv art. 392, cu referire la art. 389 C. proc. pen., Decizia atacată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea menţionată, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurenta menţionată, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea M.M., prin B.M., împotriva deciziei nr. 6692 din 28 noiembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4082/2005.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 164/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
