ICCJ. Decizia nr. 164/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 164/2006
Dosar nr. 655/1/2006
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 6 ianuarie 2004 a Tribunalului Covasna, inculpata G.E. a fost achitată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatei, sancţiunea cu amendă administrativă în sumă de 5.000.000 lei.
Inculpata a fost obligată să plătească părţii civile, 1.500.000 lei despăgubiri civile şi 2.461.570 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, la data de 14 iulie 2000, inculpata G.E. a pretins şi primit de la numitul B.A., suma de 1.500.000 lei, în schimbul promisiunii că, prin relaţiile pe care le are la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Covasna, va rezolva restituirea permisului de conducere al acestuia, reţinut de organul de poliţie în vederea suspendării.
Pentru a hotărî în sensul achitării inculpatei, instanţa de fond a reţinut că fapta acesteia nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, în raport cu valoarea redusă a prejudiciului. S-a mai reţinut că inculpata, anterior săvârşirii acestei fapte. a avut o comportare bună în familie şi societate. Totodată, aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale. În raport cu situaţia expusă, fapta inculpatei apare ca un accident în viaţa acesteia şi există garanţii reale că în viitor aceasta nu va mai comite fapte similare.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 227/Ap din 28 iunie 2004, a admis apelul declarat de procuror împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat inculpata, la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei.
Recursul declarat de inculpată împotriva deciziei pronunţate în apel a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 6506 din 6 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cererea inculpatei, privind revizuirea hotărârii de condamnare, definitivă prin respingerea recursului, a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 49 din 8 iunie 2005, a Tribunalului Covasna.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 6507 din 17 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnată împotriva hotărârii instanţei de recurs.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnata-contestatoare G.E. a declarat un nou recurs, pe care nu l-a motivat în scris, la data exercitării acestei căi de atac.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind o decizie definitivă dată de aceeaşi instanţă în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., cu referire la art. 392 alin. (4) din acelaşi cod, nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, respectiv art. 392, cu referire la art. 389 C. proc. pen., Decizia atacată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatoarea G.E. împotriva deciziei nr. 6507 din 17 noiembrie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurenta menţionată, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnata-contestatoare G.E. împotriva deciziei nr. 6507 din 17 noiembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 998/2005.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 163/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 165/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
