ICCJ. Decizia nr. 165/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 165/2006
Dosar nr. 384/2005
nr. 30397/1/2005
Şedinţa publică din 10 aprilie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea pronunţată la data de 24 septembrie 2003, în dosarul nr. 2911/2003, a respins cererea petentului C.G., privind recuzarea tuturor judecătorilor Tribunalului Călăraşi, reţinând că acesta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 1617 din 24 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1479/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, recursul declarat de petent împotriva încheierii menţionate a fost respins, ca tardiv.
Contestaţia în anulare formulată de petent împotriva deciziei instanţei de control judiciar a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 3283 din 15 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1904/2004, al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul a declarat un nou recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 313 din 5 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 223/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, recursul declarat de contestatorul menţionat a fost respins, ca inadmisibil, reţinându-se următoarele:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale, definitivă în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind o decizie definitivă dată de aceeaşi instanţă, într-un recurs tardiv declarat, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul C.G. a formulat o nouă contestaţie în anulare.
În motivarea cererii, petentul a susţinut că la dosarul cauzei, „există înscrisuri care fac dovada existenţei cazului prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.".
Contestaţia în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părţilor din proces.
Revine aşadar părţii interesate, obligaţia de a exercita căile de atac, în condiţiile determinate de lege.
În cauză, petentul menţionat a formulat contestaţie în anulare.
Din dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestaţiei în anulare şi cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual.
Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac, în alte situaţii şi condiţii, decât cele expres şi limitativ prevăzute de legea procesual-penală.
Or, petentul nu a formulat critici susceptibile a fi încadrate în cazurile limitativ şi expres prevăzute de legea procesual-penală, ci a făcut o trimitere generică la art. 386 lit. c) C. proc. pen., caz oricum inaplicabil în speţă, întrucât hotărârile pronunţate nu privesc fondul cauzei penale, ci un incident procedural.
Prin urmare, calea extraordinară de atac nu priveşte o hotărâre susceptibilă de retractare pe această cale, determinată de art. 386 C. proc. pen. Totodată, se constată şi neîndeplinirea condiţiei, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestaţiei în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestaţia, este dintre cele prevăzute în art. 386".
Ca atare, excepţia pusă în discuţie din oficiu se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de C.G., ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva deciziei nr. 313 din 5 decembrie 2005, pronunţată de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 223/2005.
Obligă contestatorul menţionat să plătească statului, suma de 200 lei (2.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 166/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
