ICCJ. Decizia nr. 178/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 178/2005
Dosar nr. 232/2004
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 noiembrie 2002, petentul C.V. a solicitat începerea urmăririi penale faţă de numiţii B.C. şi R.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen.
Cu privire la B.C., petentul a susţinut că vinovăţia acestuia constă în aceea că a dispus neînceperea urmăririi penale, în dosarul nr. 778/P/1997, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fără să administreze probe.
Petentul mai susţinut că P.R. se face vinovată pentru faptul că, după repartizarea dosarului penal, a dispus, de asemenea, neînceperea urmăririi penale.
Prin rezoluţia nr. 49/bis/P/2003 din 27 ianuarie 2003, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f), art. 209 alin. (3) şi (4), art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.B. şi R.P., foşti procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea formulată de petentul C.V. împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 49/bis/P/2003 din 20 februarie 2003.
S-a reţinut că cei doi procurori nu au comis o faptă penală în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu privind modul de soluţionare a dosarului nr. 778/P/1997, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Legalitatea şi temeinicia acestei soluţii a fost verificată pe cale ierarhică, potrivit art. 275-278 C. proc. pen. şi de instanţa de judecată, în baza art. 21 din Constituţia României, apreciindu-se că este legală şi temeinică.
De altfel, chiar dacă ar fi nelegale şi netemeinice, împotriva soluţiilor dispuse de procuror, părţile nemulţumite au la dispoziţie căile de atac prevăzute special de lege, şi nu plângerea penală împotriva magistratului.
Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, petentul C.V. a formulat plângere.
Prin sentinţa nr. 156 din 117 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a respins plângerea, ca nefondată, reţinându-se că nu există nici un element care să confirme săvârşirea unei fapte penale de către magistraţii menţionaţi.
Împotriva acestei sentinţe, petentul C.V. a declarat recurs.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Sesizată cu plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţa de judecată nu este învestită cu atribuţii de urmărire penală, contrar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale, în realizarea finalităţii prevăzute de art. 228, raportat la art. 200 C. proc. pen.
Rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, având un caracter procesual riguros de act de dispoziţie a organului de urmărire penală, de soluţie procesuală corespunzătoare concluziei impuse de actele premergătoare, nu poate constitui în sine temei de angajare a răspunderii magistratului.
Astfel, în măsura în care în această etapă s-ar produce erori, constând în raţionamente greşite sau nerespectarea normelor stabilite de legea procesual-penală, acestea sunt supuse controlului exercitat în cadrul Ministerului Public, în cadrul procedurii prevăzute de art. 275-278.
Aceleaşi erori, privind soluţia de netrimitere în judecată, confirmată de procurorul ierarhic superior, sunt supuse controlului judiciar, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în raport cu acest sistem coerent al soluţionării cauzei penale, în măsura în care în prima etapă a soluţionării acesteia s-ar produce erori de natura celor arătate, prin exercitarea de către organul de urmărire penală, a atribuţiilor legal prevăzute de lege, fără intenţia de a păgubi, acestea nu constituie infracţiune.
În acest sens, sub aspectul laturii subiective, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârşeşte numai cu intenţie.
Instanţa de fond a examinat rezoluţia atacată şi a constatat lipsa intenţiei de a păgubi şi, în consecinţă, inexistenţa infracţiunii ca temei al angajării răspunderii penale.
Mai mult, cele două rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale au fost examinate, anterior, atât în cadrul procedurii prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., în cadrul Ministerului Public, cât şi de către instanţa de judecată, în temeiul art. 21 din Constituţia României.
Ca atare, constatând că rezoluţia atacată este temeinică şi legală, în mod judicios instanţa de fond a dispus în sensul respingerii plângerii, pronunţând o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. civ. şi neconstatându-se în recurs altă situaţie de fapt, care să justifice începerea urmăririi penale, respectiv motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, calea de atac exercitată de petentul C.V. se constată a fi nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.V. împotriva sentinţei nr. 156 din 17 iunie 2004 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.V. împotriva sentinţei nr. 156 din 17 iunie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2679/2004.
Obligă recurentul la 1.00.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 179/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
