ICCJ. Decizia nr. 187/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 187/2004
Dosar nr. 142/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie, emis la data de 25 mai 2004, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi:
- general de brigadă medic B.S. (fiul lui A. şi T., născut, la 27 octombrie 1950, în comuna Trăznea, judeţul Sălaj, şef clinică în cadrul Spitalului Militar Central şi conferenţiar universitar, doctor în medicină, căsătorit, are doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sector 5) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
- lt. col. medic N.D. (fiica lui A. şi N., născută, la 8 octombrie 1961, în municipiul Bucureşti, medic inspector în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, licenţiată în medicină, căsătorită, are doi copii minori, fără antecedente penale, domiciliată în Bucureşti, sector 6) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 19 din OUG nr. 43/2002.
S-a reţinut că inculpatul, general de brigadă medic B.S., în calitate de preşedinte al comisiei de examinare pentru ocuparea unui post de medic în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, a pretins, prin coinculpata lt. col. medic N.D., suma de 4.000 dolari S.U.A. de la candidata T.G.I., pentru a o favoriza să reuşească la acest examen.
Ulterior, inculpatul B.S. a redus cuantumul sumei pretinse la 2.500 dolari S.U.A., iar, la data de 3 mai 2004, a primit efectiv, cu ajutorul coinculpatei N.D., 1.300 dolari S.U.A. din această sumă, cu scopul de a o ajuta pe candidata T.G.I. să reuşească la examenul menţionat.
Fiind sesizată cu judecarea cauzei, în primă instanţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a fixat termen, în acest scop, la 10 iunie 2004.
La data de 27 mai 2004, completul stabilit pentru a verifica din oficiu, în conformitate cu art. 3001 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive, prin încheierea din aceeaşi zi a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.S. şi N.D. şi punerea lor de îndată în libertate, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
S-a motivat că situaţiile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi au încetat şi că nu există temeiuri noi, care să justifice privarea acestora de libertate.
S-a mai învederat că organul de urmărire penală a strâns toate probele considerate necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, iar în lipsa unor date certe, din care să reiasă că lăsarea inculpaţilor în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică şi, ţinându-se seama de statutul profesional, precum şi de situaţia familială a acestora, se impune a se constata că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării lor preventive au încetat şi trebuie revocată.
Împotriva acestei încheieri, Parchetul Naţional Anticorupţie a declarat recurs.
În cadrul motivelor invocate în sprijinul recursului, s-a susţinut că, prin considerentele încheierii, nu s-a demonstrat încetarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi nici că nu s-ar impune menţinerea acestei măsuri faţă de cei doi inculpaţi.
S-a relevat că există, în continuare, posibilitatea influenţării martorilor de către inculpaţi, deoarece cercetarea judecătorească încă nu a început, că prima instanţă nu a ţinut seama de împrejurarea că pericolul social al faptelor imputate inculpaţilor este accentuat de calitatea lor de membri în comisia de examinare a candidaţilor la ocuparea unui post de medic în reţeaua Direcţiei Generale a Penitenciarelor, astfel că lăsarea lor în libertate, pentru a-şi exercita în continuare profesiile, ar aduce perturbări grave ordinii de drept şi ar crea stare de insecuritate în opinia publică.
Subliniindu-se că inculpaţii se află în continuare în cazul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., precum şi că reglementarea acestui text de lege este în concordanţă cu cerinţele înscrise în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi cu prevederile din Constituţia României, s-a cerut casarea încheierii atacate şi menţinerea stării de arest preventiv, pentru ambii inculpaţi, în temeiul art. 3001 alin. (3) C. proc. pen.
Recursul este fondat.
Din examinarea criticilor formulate în sprijinul recursului, în raport cu actele dosarului, se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a celor doi inculpaţi.
În această privinţă, este de observat că din încheierea secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 75 din 4 mai 2004, precum şi din mandatele de arestare preventivă nr. 1/U şi nr. 2/U din aceeaşi zi, rezultă că arestarea preventivă a inculpaţilor B.S. şi N.D. a fost dispusă în baza art. 148 alin. (1) lit. b) şi h) C. proc. pen.
Or, cazul de arestare prevăzut la lit. b) din acest articol, care se referă la situaţia când „infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an", temeinic demonstrat prin actele menţionate, continuă să existe, succesiunea ulterioară a actelor de procedură neinfirmându-l.
Pe de altă parte, nici existenţa cazului de arestare menţionat la art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., care se referă la situaţia când „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", nu poate fi contestată faţă de materialul probator administrat şi de dispoziţiile legale aplicabile.
Aşa fiind, în raport cu existenţa incontestabilă a celor două cazuri de arestare menţionate, care nu sunt contrarii prevederilor constituţionale şi nici reglementărilor specifice din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, este evident că revocarea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi nu se impunea după trecerea unui interval restrâns de timp de la luarea acesteia şi înainte de a fi început efectuarea cercetării judecătoreşti.
În consecinţă, constatându-se că soluţia de revocare a măsurii arestării preventive, în condiţiile concrete în care a fost dispusă, este contrară spiritului dispoziţiilor Codului de procedură penală, referitoare la cazurile când această măsură trebuie luată, cu efecte ce pot influenţa negativ realizarea scopului procesului penal şi a principiului aflării adevărului în cauza de faţă, ceea ce constituie caz de casare, în sensul prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. („s-a făcut o greşită aplicare a legii") urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, să se dispună admiterea recursului declarat de procuror, a se casa încheierea atacată şi a se menţine arestarea preventivă a inculpaţilor în temeiul art. 3001 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul Naţional Anticorupţie.
Casează încheierea din 27 mai 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2990/2004.
În baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., menţine arestarea preventivă a inculpaţilor B.S. şi N.D.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 31 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 186/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 188/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
