ICCJ. Decizia nr. 183/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 183/2006
Dosar nr. 2484/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, secţia penală, în rejudecare în fond după casare, prin sentinţa penală nr. 49/PI din 19 ianuarie 2005, a condamnat pe inculpatul B.C., la 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 114/A din 21 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei pronunţate în apel a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2946 din 11 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 2247/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat un nou recurs, solicitând rejudecarea cauzei, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 404/2004, pronunţarea unei soluţii de achitare şi punerea sa în libertate.
Recursul a fost respins ca inadmisibil, prin Decizia nr. 1 din 23 ianuarie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
S-a reţinut că recursul cu care condamnatul a sesizat completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, priveşte o hotărâre penală definitivă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul B.C. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul a susţinut că recursul cu care a fost învestit completul de 9 judecători, nu privea Decizia instanţei de control judiciar, ci pe magistraţii din compunerea instanţei de recurs din 11 mai 2005. Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs s-a pronunţat cu încălcarea dreptului de apărare. Drept urmare, acesta a fost condamnat pentru o infracţiune neprobată, pe care nu a săvârşit-o. Faţă de această situaţie, contestatorul arată că înţelege a solicita sancţionarea disciplinară a tuturor magistraţilor care au instrumentat dosarul penal, respectiv au judecat cauza penală de faţă.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., se constată următoarele:
Cale extraordinară de atac fiind, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive a cărei anulare se poate cere, numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la darea acesteia cu încălcarea normelor de procedură sau ca urmare a pronunţării împotriva unei persoane, a două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Prin urmare, repunerea procesului în etapa anterioară pronunţării hotărârii atacate pe această cale, are loc exclusiv în situaţia îndeplinirii condiţiilor arătate.
Or, în cauză aceste condiţii se constată a fi neîndeplinite.
Astfel, criticile formulate de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestaţie stabilite prin art. 386 C. proc. pen.
Or, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
În cauză, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., aşa încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.
Totodată, calea de atac exercitată de condamnat nu priveşte o hotărâre prevăzută de art. 386 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestaţia în anulare formulată de condamnatul B.C., ca inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 1 din 23 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 295/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 182/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 184/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
